GAZ¹ ~e n. 1) Substanta in stare fluida, cu densitate mica, expansibila si compresibila, care ia volumul si forma spatiului disponibil. ◊ ~e naturale gaze formate in natura. ~e artificiale gaze obtinute pe cale industriala. ~e combustibile gaze folosite ca sursa de energie calorica. ~ de iluminat (sau aerian) gaz obtinut prin distilarea huilei, folosit la iluminat. ~ inert a) gaz care nu arde; b) gaz care nu reactioneaza chimic, folosit la fabricarea becurilor cu incandescenta si a tuburilor cu descarcari electrice luminoase. ~ lichefiat gaz transformat in lichid. ~ perfect (sau ideal) gaz rarefiat pentru care produsul dintre presiune si volum este invariabil la orice temperatura. ~ detonant material explozibil constand dintr-un amestec de hidrogen si oxigen. ~ de balta gaz incolor, inodor si inflamabil, obtinut din zacaminte naturale si folosit drept combustibil sau ca materie prima in industrie; metan. ~ nobil (sau rar) gaz inert, incolor si inodor, situat in grupa zero a sistemului periodic. 2) mai ales la pl. Substanta toxica, asfixianta sau iritanta, folosita ca arma de lupta. 3) la pl. pop. Emanatie (cu miros neplacut) degajata de stomac sau de intestine. /<fr. gaz

ARGON s. n. gaz rar, incolor si inodor, care se gaseste in atmosfera si care serveste la umplerea unor becuri electrice. – Din fr. argon.

KRIPTON n. Element chimic din familia gazelor rare, incolor, fara miros si fara gust, folosit la umplerea becurilor cu incandescenta. /< fr. krypton

KRIPTON s.n. Element chimic din familia gazelor rare, folosit la umplerea becurilor cu incandescenta. [Var. cripton s.n. / < fr. krypton, cf. gr. kryptos – ascuns].

ARGON (‹ fr. {i}; {s} gr. argos „inactiv”), s. n. Element chimic (Ar; nr. at. 18, m. at. 39,948, p. t. -189 ºC, p. f. -185,7 ºC) din familia gazelor rare. Se gaseste in atmosfera in proportie de 0,93 la suta in volume si se intrebuinteaza la umplerea becurilor electrice si a unor tuburi luminicente pentru reclame, la sudarea cu arc electric. A fost descoperit in 1894 de J.W.S. Rayleigh si W. Ramsay.

HELIU. s. n. Element chimic din familia gazelor nobile, rar, inert, incolor si inodor, cel mai usor dintre gazele din atmosfera, intrebuintat la umplerea baloanelor dirijabile, fiind neinflamabil. – Din fr. helium.

ESAPA vb. I. intr. (rar; despre gazele arse intr-un motor cu explozie) A scapa, a iesi. [< fr. echapper].

IMBIBA, imbib, vb. I. Tranz. si refl. A (se) patrunde, a (se) umple de un lichid, de un gaz etc. ♦ Tranz. Fig. (rar) A face sa fie patruns de o idee, de o teorie etc.; a indoctrina. – Din fr. imbiber, lat. imbibere.

A SE rarEFIA se ~aza intranz. (mai ales despre gaze) A deveni (mai) rar; a capata o densitate redusa. /<fr. rarefier

VIVACITATE s.f. 1. Vioiciune, agerime. 2. (rar) Violenta, impulsivitate. 3. (Fiz.) Cantitatea de gaze degajata in unitatea de timp, de unitatea de volum de pulbere care arde la presiune normala. 4. Stralucire vie (a unei culori); colorit viu, format din culori stralucitoare, luminoase. [Cf. fr. vivacite, lat. vivacitas].

rarEFIA, rarefiez, vb. I. Refl. (Despre gaze) A-si micsora densitatea, a deveni mai rar. ♦ Tranz. A face ca un corp (gazos) sa-si micsoreze densitatea. [Pr.: -fi-a] – Din fr. rarefier.

ERMETIC, -A adj. 1. Care astupa, inchide perfect, nelasand sa patrunda aerul sau gazele. 2. Obscur, cu sens greu de inteles, de neinteles. 3. (rar; in terminologia alchimistilor) Care este in legatura cu medicina universala si cu transmutatia metalelor. [Var. hermetic, -a adj. / < fr. hermetique, it. ermetico].

rarEFIA vb. I. tr., refl. (Despre gaze) A(-si) micsora densitatea; a (se) face mai rar. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iaza, ger. -iind. / < fr. rarefier].

MERS s. n. Faptul de a merge. 1. Deplasare, miscare dintr-un loc in altul; umblet, mergere. ◊ Mersul trenurilor sau vapoarelor = orar dupa care circula trenurile sau vapoarele; (concr.) tabel sau brosura care cuprinde acest orar. ◊ Loc. adv. Din mers = in timpul deplasarii, fara a se opri; mergand. ♦ Fel de a merge al cuiva; umblet, calcatura; ritm sau viteza cu care merge cineva. 2. (rar) Curs, curgere (a unei ape curgatoare). 3. Iesire (a fumului, a gazelor etc.). 4. Evolutie, dezvoltare, desfasurare (a unui fenomen, a unui proces etc.); mod, curs, ritm de desfasurare (a unui fenomen, a unui proces etc.). ◊ Mers inainte = progres. ♦ (rar) Desfasurare a unei activitati. ♦ (Mod de) functionare a unui sistem tehnic, a unui mecanism, a unui instrument. ◊ Mers in gol = regim de functionare in care nu se produce lucru mecanic util. Mers in sarcina = regim in care se furnizeaza o anumita putere utila. – V. merge.

A S*****I slobod tranz. pop. 1) A face sa fie slobod; a elibera. ~ din robie. ~ un teritoriu. 2) rar (persoane) A elibera dintr-o functie; a concedia. ~ din lucru. 3) (lichide, gaze) A face sa curga. ~ sange. ~ vin din butoi. 4) (sunete, strigate, tipete) A produce cu ajutorul aparatului de articulatie; a emite. ~ un chiot prelung. 5) (caldura, mirosuri, vapori etc.) A lasa sa iasa raspandindu-se; a degaja; a emana. 6) (obiecte) A desprinde din locul de unde a fost fixat. /Din slobod

RASUFLATOR, -OARE, rasuflatori, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (rar) Care inlesneste respiratia. 2. S. f. Deschizatura (de aerisire) prin care un spatiu inchis comunica cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului si a gazelor la turnarea metalului lichid in forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere interna. – Rasufla + suf. -ator.

RASPANDIRE s. 1. v. imprastiere. 2. imprastiere, prefirare, presarare, presarat, rasfirare, risipire. (~ nisipului pe alee.) 3. v. difuzare. 4. difuzare, imprastiere, revarsare. (~ luminii in toate unghe-rele.) 5. difuzare, propagare, transmitere, (fig., peior.) trambitare. (~ unei stiri.) 6. imprastiere, propagare, (livr.) diseminare, (pop.) latire. (~ unor zvonuri mincinoase.) 7. popularizare, pro-pagare, propovaduire, (astazi rar) vulgarizare, (inv.) poporanizare, propagatie. (~ unor cunos-tinte.) 8. (BIS.) predicare, propagare, propovaduire, (inv.) marturisire, marturisitura. (~ unei credinte.) 9. degajare, emanare, emanatie, emisiune, exalare, exalatie, imprastiere, (inv.) rasfugare. (~ de gaze de la soba.)

OCLUZIUNE s.f. 1. (rar) Inchidere; faptul de a inchide. ♦ (Med.) Astupare, inchidere a unui orificiu sau a unui canal; obstructie (1). 2. Inchidere a canalului vorbitor intr-un anumit punct al lui in timpul pronuntarii unei consoane. 3. Ocluziunea ciclonilor = trecere a ciclonului mobil in stadiul final de evolutie. 4. Bula de gaz ramasa intr-o piesa de metal dupa turnare. [Pron. -zi-u-, var. ocluzie, oclusiune s.f. / cf. fr. occlusion < lat. occludere – a inchide].

PETROL s. n. 1. Roca sedimentara lichida, uleioasa, de culoare bruna-negricioasa, mai rar galbuie, cu reflexe albastre-verzui, cu miros specific, formata dintr-un amestec natural de hidrocarburi si de alti compusi organici, care se extrage din pamant si care serveste drept materie prima in industria chimica; titei. ◊ Petrol sintetic = combustibil cu proprietati asemanatoare cu cele ale titeiului, obtinut pe cale sintetica din carbune sau din oxid de carbon, prin hidrogenare catalitica. 2. Derivat lichid al petrolului (1), folosit la arderea in lampi cu fitil pentru iluminat sau incalzit; gaz. – Din fr. petrole.