GALBEN, -A, galbeni, -e, adj., subst. 1. Adj. De culoarea aurului, a lamaiei etc. ◊ Rasa galbena = grup de popoare care se caracterizeaza prin culoarea galbena-bruna a pielii. Friguri galbene = boala contagioasa raspandita in tarile tropicale, transmisa de o specie de tantari, caracterizata prin febra si prin colorarea pielii in galben (2). ◊ Expr. (A se face sau a fi) galben ca ceara = (a deveni) foarte palid din cauza unei emotii sau a unei boli. (Substantivat, n.) A i se face (cuiva) galben inaintea ochilor = a-i veni (cuiva) ameteala, a i se face rau. ♦ (Despre fata omului sau despre alte parti ale corpului sau; p. ext. despre oameni) Palid. ♦ (Despre parul oamenilor) Blond. ♦ (Despre parul sau culoarea cailor) Sarg. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situata intre portocaliu si verde. ♦ Substanta, colorant, pigment care are culoarea descrisa mai sus. ◊ Galben de cadmiu = sulfura de cadmiu intrebuintata ca pigment galben-oranj in pictura. Galben de crom = pigment galben-inchis folosit la vopselele de ulei. Galben de zinc = colorant galben-deschis folosit pentru obtinerea verdelui. 3. S. m. Nume dat mai multor monede straine de aur, de valori variabile, care au circulat si in tarile romanesti. 4. S. f. (In sintagma) Galbena de Odobesti = specie de vita de vie cu boabele strugurilor galbene-verzui. [Var.: (pop.) galbin, -a adj., subst.] – Lat. galbinus.

OZOCHERITA f. ceara minerala galbena, bruna sau verzuie, avand diferite intrebuintari (in industria lacurilor, in parfumerie, in medicina etc.); ceara de pamant. /<fr. ozokerite

1) ceara f., pl. ceri (lat. cera, d. vgr. keros; it. pv. sp. pg. cera, fr. cire). O substanta galbena moale din care albinele isi fac fagurii. O substanta galbena care se formeaza in urechi. Un copacel catarator perpetuu verde cultivat p. frumusetea florilor lui carnoase si mirositoare (asclepias [sau hoya] carnosa). galben ca ceara sau ca ceara de galben (in Munt. galben ca turta de ceara), foarte palid (de frica, de boala). Ceara rosie (sau ceara tare), o compozitiune rasinoasa de sigilat scrisorile s. a. Ceara de pamint, ozocherita. V. mungiu.

FOSFOR n. Nemetal, care prezinta mai multe stari alotropice, aflat in natura in compusi si avand diferite intrebuintari. ◊ ~ alb substanta alba sau galbena, moale ca ceara, translucida, foarte inflamabila, toxica, luminescenta. ~ rosu praf amorf, rosu sau cafeniu-inchis, putin inflamabil, netoxic, neluminescent. /<fr. phosphore

CHIHLIMBAR (‹ tc.) s. n. Rasina fosila provenita din unele specii de pin (Pinus succinifera), avind culoare caracteristica galbena ca mierea sau de ceara, fiind uneori brun-rosu sau verde-negru. Se topeste la 300 ºC, arde cu flacara, se dizolva in solventi organici si se electrizeaza prin frecare. Prezinta incluziuni diverse (gazoase, pamintoase, lichide), resturi de insecte sau de plante fosile bine conservate. Se gaseste in nisipurile glauconitice oligocene din Galitia, iar in Romania, indeosebi pe valea Sibiciului si se numeste rumanit si moldavit. Este folosit pentru confectionarea obiectelor de podoaba. Sin.: succin, ambra galbena.

OZOCHERITA, ozocherite, s. f. ceara minerala alcatuita din hidrocarburi parafinice, de culoare galbena, galbena-bruna, verzuie sau negricioasa, cu miros aromatic si usor fuzibila, folosita la fabricarea lumanarilor, a cerurilor etc.; ceara de pamant. – Din fr. ozokerite.

ceara f. 1) Substanta amorfa, de culoare galbuie, produsa de albine, care se obtine prin topirea fagurilor. ◊ galben ca ~a foarte palid. 2) Substanta solida de diferite origini (animala, vegetala, minerala sau sintetica) folosita in industria farmaceutica, electronica, cosmetica etc. Lumanare de ~. ◊ ~ de parchet amestec de ceara sintetica si parafina, folosit la lustruirea parchetului. ~ rosie amestec de colofoniu cu ulei de terebentina, folosit la aplicarea sigiliilor. ~ de pamant ceara minerala; ozocherita. 3) Substanta ceroasa, care se formeaza in canalul extern al urechii; cerumen. [G.-D. cerii] /<lat. cera

LUMANARE ~ari f. Obiect de forma cilindrica, facut din ceara sau parafina, avand un fitil in interior, care, fiind aprins, produce lumina. ◊ (Drept) ca ~area ideal de drept. La ~ la lumina lumanarii. 2) Planta erbacee inalta, cu flori de culoare galbena-deschisa, dispuse intr-un spic lung. /<lat. luminaria

galben² ~a (~i, ~e) 1) Care este de culoarea aurului sau a lamaii; ca aurul; ca lamaia. Culoare ~a. Floare ~a. ◊ Rasa ~a (sau mongoloida) populatie din Asia, caracterizata prin culoarea galbena-bruna a pielii. Friguri ~e boala contagioasa, raspandita in tarile tropicale de catre tantari. 2) (despre fata sau despre alte parti ale corpului omului) Care este palid (din cauza alimentarii insuficiente cu sange). ◊ A se face (sau a fi) ~ ca ceara a deveni palid (din cauza spaimei, a oboselii, a unei boli etc.). 3) (despre parul oamenilor) Care este de culoare deschisa. /<lat. galbinus