LINGURA, linguri, s. f. I. 1. Obiect de metal sau de lemn pentru uzul casnic, alcatuit dintr-o parte ovala scobita si dintr-o coada. ◊ Expr. (Fam.) A atarna (sau a pune, a lega cuiva) lingurile de gat (sau in, de brau) = a lasa pe cineva nemancat fiindca a venit tarziu la masa. A(-si) manca banii (sau averea) cu lingura, se spune despre un om (bogat) care cheltuieste prea mult, care risipeste. 2. Continutul unei linguri (I 1). 3. (Reg.; in sintagma) Lingura pieptului = furca pieptului. 4. Compus: lingura-zanelor = ciuperca lemnoasa, bruna-roscata, ce creste pe trunchiul si pe radacinile arborilor; lingurita, lingurita-zanei (Ganoderma lucidum). II. Nume dat unor unelte sau unor parti de instrumente sau de masini asemanatoare cu o lingura (I 1). 1. Tub cilindric inchis la capatul de jos cu unul sau cu doua ventile, folosit la extractia titeiului, la curatarea gaurii de sonda sau la cimentat. 2. Unealta de rotarie sau de dogarie, folosita la gaurirea butucului rotii sau la efectuarea vranelor butoaielor. 3. Naluca metalica folosita la pescuit. – Lat. lingula.

FURCA, furci, s. f. 1. Unealta agricola formata dintr-o prajina de lemn sau de otel terminata cu doi sau trei dinti (incovoiati), folosita pentru strangerea fanului, claditul sirelor, strangerea gunoiului, a baligarului etc. s Expr. Parc-ar fi puse (sau adunate) cu furca, se spune despre lucruri asezate in dezordine, nesortate. ♦ Cantitate de fan cat se poate lua intr-o furca (1). 2. (In sintagme) Nume dat unor unelte sau obiecte asemanatoare cu furca (1): a) furca telefonului = partea aparatului de telefon pe care sta receptorul; b) furca pieptului = extremitatea inferioara a sternului, cu cele doua cartilaje costale fixate de el; lingura pieptului, lingurea; c) furca gatului = extremitatea superioara a sternului, cu cele doua clavicule fixate de el; d) furca putului (sau fantanii) = stalpul de care se sprijina cumpana; e) furca scranciobului = stalpul orizontal de care este fixat scranciobul; f) furca drumului = raspantie. ♦ (Inv.) Spanzuratoare in forma de furca (1) cu doi dinti. 3. Vergea de lemn la capatul careia se leaga caierul pentru a fi tors. ◊ Expr. A se certa furca = a se certa foarte tare. A da (cuiva) de furca = a face (pe cineva) sa-si bata capul cu chestiuni greu de rezolvat. A avea de furca cu cineva (sau cu ceva) = a avea mult de luptat cu cineva (sau cu ceva), a avea dificultati. (Pop.) A avea stupit la furca = a avea usurinta la vorba, a vorbi mult si cu placere, a avea chef de vorba. 4. Furcarie. 5. Organ al masinii de filat, cu ajutorul caruia se produce torsionarea fibrelor. 6. Fiecare dintre stalpii grosi de stejar de care se prind cosoroabele si care sustin acoperisul si peretii caselor taranesti din paianta. – Lat. furca.

LINGURICA ~ele f. pop. 1) furca pieptului. 2) Cavitate situata intre furca pieptului si abdomen. ◊ A-l suge pe cineva la ~ a-i fi cuiva foame. /lingura + suf. ~ica

LINGUREA, -ICA, lingurele, s. f. 1. Mica planta medicinala din familia cruciferelor, cu frunze crestate, cu flori albe grupate in ciorchini, intrebuintata in combaterea afectiunilor scorbutice, pulmonare etc. (Cochlearia officinalis). 2. (Pop.) furca pieptului, lingura pieptului. ♦ Cavitate situata in partea inferioara a furcii pieptului. – Lingura + suf. -ea, -ica.

furca s. 1. (inv.) ostie. (D**c reprezentat cu furca in mana.) 2. (Transilv.) gearman, hantarig. (furca la fantana.) 3. v. brat. 4. v. pisc. 5. (ANAT.) furca-pieptului = (pop.) lingurea, lingurica, (reg.) lingura-pieptului. 6. (prin Mold. si Transilv.) cujeica. (furca de tors.) 7. (pop.) furcarie. (Sezatoarea la care se toarce se numeste furca.)

LINGURA-pieptului s. v. furca-pieptului.

LINGUREA s. v. furca-pieptului.

LINGURICA s. v. furca-pieptului.

IADES, iadesuri, s. n. Os, in forma de furca, de la pieptul pasarilor, format din oasele claviculelor sudate in partea inferioara. ♦ Ramasag care incepe prin ruperea acestui os. – Din tc. yades.