UMORAL, -A, umorali, -e, adj. Care apartine umorilor, care se refera la umori. ◊ Teorie umorala = teorie potrivit careia functiile organismului sunt reglate de umori. – Din fr. humoral.

FIZIOLOGIE s. f. Ramura a biologiei care studiaza functiile organismului viu (animal sau vegetal). ♦ Manual care cuprinde elementele acestei stiinte. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. physiologie.

MEDICINA, (2) medicini, s. f. 1. Stiinta care are ca obiect pastrarea si restabilirea sanatatii si care studiaza in acest scop procesele fizice, chimice si biologice ale vietii, structurile si functiile organismului, cauzele si mecanismele de producere a bolilor, precum si mijloacele de diagnosticare, tratare si prevenire a lor. ♦ Facultate in care se studiaza medicina (1). 2. (Inv. si reg.) Medicament. – Din lat. medicina, (2) germ. Medizin, rus. meditina.

CENTRU² ~i m. 1): ~ nervos grup de celule nervoase care regleaza functiile organismului. 2) Jucator care se afla in mijlocul liniei de atac sau de aparare la unele jocuri sportive. /<fr. centre, lat. centrum

COSMOFIZIOLOGIE s.f. Stiinta care studiaza functiile organismului in conditii artificiale cosmice sau in timpul unui zbor in cosmos. [Cf. fr. cosmophysiologie].

UMORAL, -A adj. Referitor la umori; care contine umori. ♦ Teorie umorala = teorie potrivit careia functiile organismului sunt reglate de umori. [< fr. humoral].

UMORAL, -A adj. 1. referitor la umori; care contine umori. ♦ sistem ~ = totalitatea glandelor cu secretie interna. 2. care reflecta dispozitia sufleteasca de moment. ♦ teorie ~a = teorie potrivit careia functiile organismului sunt reglate de umori. (< fr. humoral)

CASEXIE s. f. Stare generala proasta a organismului, comuna mai multor boli, care se manifesta prin tulburarea functiilor organismului, prin slabire si anemie extrema, prin scaderea temperaturii corpului etc. – Din fr. cachexie, lat. cachexia.

PROTEINA, proteine, s. f. Substanta organica alcatuita din carbon, hidrogen, oxigen, azot, sulf etc., care intra in componenta protoplasmei celulelor animale si vegetale, indeplinind in organism functii variate fundamentale. – Din fr. proteine.

SOC, socuri, s. n. 1. Ciocnire, izbire brusca si violenta intre doua corpuri. ◊ Loc. adj. De soc = (despre unitati militare) destinat sa indeplineasca o misiune grea in lupta ofensiva. ♦ Soc termic = procedeu tehnologic in procesul de fabricatie a unor vase de laborator, a unor produse etc., care consta in racirea brusca a pieselor. 2. Tulburare generala, brusca si violenta, a functiilor organismului (provocata de o cauza exterioara variata), care se manifesta printr-un dezechilibru fizic si psihic; ictus. ♦ Spec. Forma particulara de dezechilibru acut al unor functii psihice, provocata de o emotie puternica. – Din fr. choc.

MIXEDEM s. n. Boala endocrina datorata unei grave insuficiente tiroidiene, care duce la scaderea functiilor organismului, – Din fr. myxoedeme.

DISTROFIE ~i f. med. Stare patologica constand in dereglarea functiilor organismului in urma tulburarilor de nutritie. [Art. distrofia; G.-D. distrofiei; Sil. -fi-e] /<fr. dystrophie

SOC¹ ~uri n. 1) Ciocnire brusca si violenta intre doua corpuri in miscare; coliziune. ◊ De ~ se spune despre grupuri de oameni, carora le revin misiuni grele. 2) Tulburare puternica a functiilor organismului cauzata de actiunea unor factori externi; ictus. ~ nervos. /<fr. choc

YOGA f. 1) Scoala filozofica indiana care urmareste eliberarea eului individual de viata materiala si contopirea cu sufletul universal, prin contemplare, imobilizare, extaz mistic etc. 2) Ansamblu de exercitii elaborat de indieni, care vizeaza obtinerea unui control asupra functiilor organismului, a unei stapaniri perfecte a lui prin incetinirea la maximum a respiratiei si prin atingerea starii de insensibilitate totala. /< fr., engl. yoga

MIXEDEM s.n. (Med.) Edem galbui al pielii, provenit din absenta hormonilor tiroidieni si avand ca urmare scaderea functiilor organismului. [< fr. myxoedeme, cf. gr. myxa – mucozitate, oidema – umflatura].

SOC s.n. Lovitura, ciocnire brusca si violenta intre doua corpuri. ♦ Unitate de soc = formatie specializata in operatii indraznete asupra anumitor obiective. V. comando. 2. Tulburare grava, brusca si violenta a functiilor organismului, ca urmare a unui traumatism, a unei operatii chirurgicale, anestezii etc. ◊ Soc nervos = dezechilibru acut al unor functii psihice, provocat de o emotie puternica; tratament de soc = metoda terapeutica constand din crearea unei perturbatii bruste bolnavului. [< fr. choc, cf. engl. shock – a zgudui].

FIZIOLOGIE s.f. Disciplina care se ocupa cu studiul functiilor organismului animal si vegetal. [Gen. -iei. / < fr. physiologie, cf. fr. physis – natura, logos – studiu].

TERMOGENEZA s.f. Functia organismului animal de a produce caldura. ♦ Energie calorica produsa in corpul plantelor. [< fr. thermogenese, cf. gr. thermos – cald, genesis – nastere].

SOC s. n. 1. ciocnire brusca si volenta intre doua corpuri. ♦ (tehn.) ~ termic = procedeu in procesul de fabricatie a unor vase de laborator, produse refractare etc., constand in racirea brusca a pieselor. 2. de ~ = (despre formatii militare) specializat in operatii indraznete asupra anumitor obiective. 3. tulburare grava a functiilor organismului, ca urmare a unui traumatism, a unei operatii chirurgicale, anestezii etc. ♦ ~ nervos = dezechilibru acut al unor functii psihice, provocat de o emotie puternica; tratament de ~ = metoda terapeutica prin crearea unei perturbatii bruste bolnavului; terapie de ~ = ansamblu de masuri drastice, hotarate in reformele economice si social-politice, in trecerea la economia de piata. 4. emotie puternica; stres. (< fr. choc)

AROMORFOZA (< fr. {I}) s. f. Complicare a organizarii si functiilor organismelor in procesul evolutiei, ceea ce le da posibilitatea de a folosi plenar mediul ambiant (de ex. dezvoltarea inimii tetracamerale, aparitia singelui cald).

BIONICA (‹ engl. {i}) s. f. Disciplina care se ocupa cu studiul proceselor biologice si al structurii organismelor vii, in scopul rezolvarii prin similitudine a unor probleme tehnice si al crearii de sisteme tehnice (modele) care sa prezinte caracteristici functionale asemanatoare functiilor organismelor vii.

CASEXIE s. f. Stare generala proasta a organismului, comuna mai multor boli, care se manifesta prin tulburarea functiilor organismului, prin slabire si anemie extrema, prin scaderea temperaturii corpului etc. – Fr. cachexie (lat. lit. cachexia).

NERVISM (‹ fr. {i}; {s} lat. nervus „nerv”) s. n. Orientare in fiziologie (dezvoltata de D.M. Secenov si I.P. Pavlov) dupa care creierul are rolul de substrat material al activitatii psihice, de coordonator in reglarea tuturor functiilor organismului; sistemul nervos asigura unitatea functionala a organismului si adaptarea la mediu.

MORFOFIZIOLOGIC, -A, morfofiziologici, -ce, adj. Care tine de morfofiziologie, privitor la morfofiziologie, care se refera la structura si la functia unui organism sau a unui organ. [Pr.: -zi-o-] – Din morfofiziologie.

TERMOGENEZA s. f. functie a organismului animal de a produce caldura. – Din fr. thermogenese.

ANABIOZA f. Reluare de catre unele organisme a functiilor vitale dupa hibernare. /<fr. anabiose

APARAT ~e n. 1) Sistem tehnic care serveste la executarea anumitor operatii (tehnice, mecanice, electrice etc.). ~ de radio. ~ fotografic. ◊ ~ de gimnastica ansamblu de instalatii care servesc la efectuarea de exercitii gimnastice. 2) Totalitate a organelor care indeplinesc o functie in organism. ~ circulator. ~ digestiv. 3) Totalitate a serviciilor si a personalului dintr-o institutie, dintr-un stat. ~ administrativ. ◊ ~ critic explicatiile care insotesc un text. /<germ. Apparat, lat. apparatus

LOCOMOTIE f. 1) Miscare dintr-un loc in altul. 2) functie a organismelor vii care asigura deplasarea lor in spatiu. [G.-D. locomo-tiei] /<fr. locomotion

VEGETATIV ~a (~i, ~e) 1) Care tine de organele plantei; propriu organelor plantei. ◊ Inmultire ~a inmultire fara seminte (prin bulbi, butasi, rizomi etc.). Hibridare ~a hibridare prin unirea unor organe de la doua plante. 2) Care tine de activitatea fiziologica involuntara; propriu activitatii fiziologice involuntare. ◊ Sistem nervos ~ sistem nervos compus din nervii simpatici si nervii parasim-patici, care dirijeaza o serie de functii ale organismului (respiratia, metabolismul, digestia etc.). /<fr. vegetatif, germ. vegetativ

VEZICULA ~e f. anat. Sac membranos avand diferite functii in organism. ~ pulmonara. ~ biliara. /<fr. vesicule

APARAT s.n. 1. Sistem tehnic care serveste pentru o operatie tehnica, stiintifica etc. bine determinata. ♦ Instalatie, unealta etc. servind la efectuarea de exercitii gimnastice. 2. Ansamblu de organe care indeplinesc aceeasi functie in organism. V. sistem. 3. Totalitatea serviciilor unei institutii. ◊ Aparat de stat = totalitatea organelor de stat care indeplinesc functiile acestuia; personalul acestor organe. 4. Totalitatea procedeelor si mijloacelor folosite intr-o anumita munca. ◊ Aparat stiintific = totalitatea mijloacelor de cercetare intr-o munca stiintifica; aparat critic = notele explicative care insotesc un text (vechi), comentat de editor. [< lat. apparatus, cf. fr. apparat, appareil, germ. Apparat].

APARAT s. n. 1. sistem tehnic care serveste pentru o operatie tehnica, stiintifica etc. ◊ instalatie, unealta pentru exercitii gimnastice. 2. (anat.) ansamblu de organe care indeplinesc aceeasi functie in organism. 3. totalitatea serviciilor unei institutii. 4. ~ de stat = totalitatea organelor de stat care indeplinesc functiile acestuia. 5. totalitatea procedeelor si mijloacelor intr-o anumita munca. ♦ ~ stiintific = totalitatea mijloacelor de cercetare intr-o munca stiintifica; ~ critic = notele explicative care insotesc un text, comentat de editor. (< lat. apparatus, fr. apparat, germ. Apparat)

BIOMORFOGENEZA s. f. dezvoltare a caracterelor biologice si morfologice ale organismelor in functie de conditiile de existenta. (< bio- + morfogeneza)

GEOTACTISM s. n. deplasare a unei celule, a unui organism in functie de actiunea gravitatiei; geotaxie, geotropism. (< fr. geotactisme)

READY-MADE REDIMEID/ s. n. (arte) tehnica constand in expunerea unor (montaje de) obiecte, detasate de functiile lor, organisme compuse din elemente industriale, roci, fragmente de opere de arta etc. (< fr., engl. ready-made)

HIPOTALAMUS, hipotalamusuri, s. n. Formatie cenusie a creierului, care corespunde partii inferioare a encefalului, avand rol important in reglarea superioara a functiilor vegetative ale organismului. – Din fr. hypothalamus.

TESUT¹, tesuturi, s. n. 1. Faptul de a tese; mestesugul tesatoriei. 2. Tesatura (1). 3. Ansamblu de celule animale sau vegetale avand aceeasi structura si aceleasi functii intr-un organism. Tesut nervos. – V. tese.

RATIE, ratii, s. f. 1. Cantitate de hrana pe care trebuie sa o consume un om sau un animal intr-un timp determinat si care contine toate substantele necesare desfasurarii functiilor vitale ale organismului. 2. Numar constant care se adauga la un termen al unei progresii aritmetice sau cu care se inmulteste un termen al unei progresii geometrice pentru a obtine termenul urmator. – Din lat. ratio, -onis, fr. ration.

NEUROVEGETATIV, -A, neurovegetativi, -e, adj. 1. (In sintagma) Sistem nervos neurovegetativ = totalitatea organelor nervoase de transmisiune ale organismului care regleaza functiile de nutritie. 2. Care tine de sistemul nervos neurovegetativ, care apartine sau este propriu, caracteristic acestui sistem. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neurovegetatif.

REANIMA, reanim, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A readuce la viata, a restabili (prin diverse mijloace terapeutice) functiile vitale ale organismului; a reinsufleti, a da vigoare. [Pr.: re-a-] – Re¹- + anima (dupa fr. reanimer).

REANIMARE, reanimari, s. f. Actiunea de a reanima si rezultatul ei. ♦ Procedeu terapeutic folosit in vederea restabilirii functiunilor vitale ale organismului (circulatia, respiratia etc.) [Pr.: re-a-] – V. reanima.

RESUSCITA, resuscitez, vb. I. Tranz. 1. (Med.) A reda functiile vitale ale organismului, a repune in functiune inima sau respiratia oprite, a readuce in simtiri, a face sa-si revina. 2. A suscita din nou. [Pr. ind. si: resuscit] – Din fr. ressusciter.

FICAT ~ti m. Glanda legata de tubul digestiv, situata in partea dreapta a abdomenului, care participa la diferite functii fiziologice din organism. /<lat. ficatum

FIZIOLOGIE ~i f. 1) Ramura a biologiei care se ocupa cu studiul proceselor ce au loc in organismele vii. ~a omului. ~a plantelor. 2) Totalitate a functiilor vitale din organism. [Art. fiziologia; G.-D. fiziologiei; Sil. -gi-e] /<fr. physiologie

MAI⁴ maiuri n. pop. (la om si la animale) Glanda legata de tubul digestiv, situata in partea dreapta a abdomenului, care participa la toate functiile metabolice din organism; ficat. /<ung. maj

REANIMARE ~ari f. 1) v. REANIMA. 2) med. Procedeu de restabilire a functiilor vitale ale organismului (respiratia si circu- latia), cand acestea au incetat. 3) Sectie intr-un spital sau intr-o clinica in care se aplica acest procedeu. [Sil. re-a-] /v. a reanima

TESUT² ~uri n. Totalitate a celulelor care formeaza un sistem anatomic sau vegetal si are aceeasi structura si aceleasi functii intr-un organism. ~ muscular. /v. a (se) tese

NARCOBIOZA s.f. Reducere a functiilor vitale ale organismului sub actiunea narcoticelor. [Pron. -bi-o-. / < fr. narcobiose, cf. gr. narke – narcotic, bios – viata].

ficat (ficati), s. m. – Organ situat in partea dreapta a abdomenului, cu functii importante in organism. – Mr. h’icat, istr. ficǫt. Lat. fῑcātum (Diez, I, 174; Puscariu 603; Candrea-Dens., 601; REW 8494; DAR; Battisti, III, 1613; Rohls, Differenzierung, 18), cf. sard. figau, ven. figa. Se stie ca toate formele romanice reprezinta in general un i tonic. Este cuvint putin frecvent in Basarab. si Bucov. (ALR, I, 46). Cf. G. Paris, Misc. Ascoli, Florencia, 1901, 41-63. Der. ficatel, s. m. (Banat, toba); forma ficatel, pe care o indica DAR, bazata pe Dame, pare o eroare. – Din rom. provine sb. pikat (Candrea, Elemente, 407).

CARACTER s. n. 1. ansamblu de trasaturi psihico-morale distincte, relativ stabile, definitorii pentru om. ♦ dans de ~ = dans prin ale carui figuri se exprima actiuni sau sentimente; comedie de ~ = comedie a carei intriga izvoraste din conflictul creat intre caracterele personajelor. 2. personalitate morala caracterizata prin vointa ferma, corectitudine si consecventa, integritate etc. 3. individualitate cu trasaturi psihice complexe, intr-o opera literara. 4. particularitate de structura, forma, substanta sau functie a unui organism. ◊ caracteristica a unui lucru, fenomen. 5. element al unui alfabet; litera, semn grafic de acelasi corp si aceeasi familie. ◊ (inform.) litera, cifra, semn particular. 6. (mat.) numarul de elemente care ocupa dupa o permutare acelasi loc ca si inainte de aceasta. (< fr. caractere, lat. character, gr. kharakter)

COMPENSARE s. f. 1. actiunea de a (se) compensa. 2. restabilire a echilibrului proceselor psihofiziologice prin reactii sau impulsuri orientate in sens opus. ◊ mecanism biologic de mentinere si redresare a functiilor vitale ale organismului, in cazul lezarii sau indepartarii unor organe ori parti anatomice. 3. operatie comerciala, constand dintr-un schimb echivalent de marfuri si servicii intre vanzator si cumparator, fara utilizarea mijloacelor de plata. ◊ operatie financiara prin care se regleaza raportul dintre vanzare si puterea de cumparare. 4. retributie pentru un drept nefolosit. 5. reducere sau anulare a tensiunii electrice aplicate unui circuit prin introducerea unei tensiuni electromotoare suplimentare. (< compensa)

ENDOMORFINA s. f. substanta naturala produsa de organismul uman, cu functii biologice asemanatoare efectelor farmacologice ale morfinei. (< endo- + morfina)

FIZIOLOGIE s. f. 1. stiinta care studiaza functiile vitale ale organismului animal si vegetal. 2. specie literara care isi propune observarea si studierea obiectiva a unui caracter (1), a unei situatii semnificative. (< fr. physiologie)

NARCOBIOZA s. f. reducere a functiilor vitale ale organismului sub actiunea narcoticelor. (< fr. narcobiose)

NEUROVEGETATIV, -A adj. referitor la sistemul nervos vegetativ. ♦ sistem nervos ~ = totalitatea organelor nervoase ale organismului care regleaza functiile viscerale. (< fr. neurovegetatif)

REANIMARE s. f. actiunea de a reanima; ansamblu de masuri terapeutice pentru restabilirea functiilor vitale ale organismului. (< reanima)

TROPISM s. n. 1. tendinta de orientare a organismelor vii in functie de un agent fizico-chimic. 2. proprietate a anumitor substante, introduse in organisme vii, de a se localiza in anumite organe; taxie. (< fr. tropisme)

TESUT s. n. complex de celule (si elemente intercelulare) avand aceeasi origine si structura si aceleasi functii intr-un organism viu. (dupa fr. tissu)

BIOACUSTIC, -A, bioacustici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar care se ocupa cu studiul producerii, structurii si functiei semnalelor acustice la organismele vii. 2. Adj. De bioacustica (1). [Pr.: bi-o-a] – Din germ. Bioakustik, engl. bioacoustics.

SOMNOLENTA s. f. Stare intermediara intre somn si veghe, in care diverse functii si reactii ale organismului sunt diminuate; moleseala, toropeala, somnie, somnorosie. – Din fr. somnolence, lat. somnolentia.

FICAT, ficati, s. m. Glanda-anexa a tubului digestiv, situata in partea dreapta a abdomenului, sub diafragma, formata din patru lobi si din vezicula biliara, care indeplineste diferite functii fiziologice importante in organism. ◊ Expr. (Fam.) A-l roade (sau a-l seca etc. pe cineva) la ficati = a) a simti o durere fizica puternica; b) (despre griji, necazuri) a necaji, a framanta, a chinui (pe cineva). A-l ustura (pe cineva) la ficati = a) a simti o durere fizica puternica; b) a produce (cuiva) un sentiment puternic de manie, de regret, de ciuda etc. A-i ingheta (cuiva) ficatii = a se inspaimanta. – Lat. ficatum (izolat din sintagma jecur ficatum „ficat de gasca ingrasata cu smochine”).

VARIABILITATE ~ati f. 1) Caracter variabil. ~atea gusturilor. ~atea unei functii. 2) biol. Proprietate a organismelor vii de a-si modifica caracteristicile morfologice sau fiziologice sub actiunea unor factori interni sau externi. 3) lingv. Proprietate a unei unitati lingvistice de a prezenta mai multe forme de manifestare. /<fr. variabilite

PROTEINOTERAPIE s.f. Stimulare a functiilor de aparare a organismului prin injectarea unor substante proteice. [Gen. -iei. / < fr. proteinotherapie].

VICARIANTA s. f. (fiziol.) substitutie a unui organ de catre altul in indeplinirea unei functii vitale sau utile organismului. (< fr. vicariance)

HISTOFIZIOLOGIE s. f. Ramura a histologiei si a fiziologiei care studiaza functiile celulei si ale tesuturilor organismului. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. histophysiologie.

ABIOTROFIE f. Slabire sau incetare a functiilor unui tesut, organ sau organism. [Sil. -bi-o-tro-] /<fr. abiotrophie

ANABIOZA s.f. Revenire la viata a unor organisme dupa o intrerupere a functiilor lor vitale de mai lunga durata, avand mai mult sau mai putin caracterul mortii. [< fr. anabiose, cf. gr. anabiosis – inviere].

ABIOTROFIE s.f. Slabire, incetare a functiilor unui tesut, ale unui organism sau organ. [Gen. -iei. / < fr. abiotrophie, cf. gr. a – fara, bios – viata, trophe – hrana].

LEUCOCITA s.f. Element corpuscular al sangelui, cu functie fagocitara de aparare a organismului; globula alba. [Pron. le-u-, var. leucocit s.n. / < fr. leucocyte, cf. gr. leukos – alb, kytos – celula].

ANABIOZA s. f. revenire la viata a unor organisme dupa o intrerupere a functiilor vitale prin hibernare; criptobioza. (< fr. anabiose)

INTERFUNCTIONAL, -A adj. referitor la relatiile dintre functiile unui proces, ale unui organism etc. (< inter¹- + functional)

ORGANIC, -A, organici, -ce, adj. 1. Care tine de structura, de esenta, de functiile unui organ sau ale unui organism; privitor la organe sau organisme vii. 2. Care are structura unui organism¹, constituind un intreg diferentiat si in acelasi timp unitar; organizat, unitar, inseparabil. ♦ Care rezulta din organizarea, din constructia insasi a unui lucru; esential, launtric, intrinsec. ♦ Fundamental. ♦ (Si adv.; despre relatii, legaturi) Analog legaturii care uneste partile unui organism¹; indisolubil. 3. (Despre substante, materii, etc.) Care este alcatuit din carbon si hidrogen, uneori si din alte elemente chimice (oxigen, azot, etc.). ◊ Chimie organica = ramura a chimiei care studiaza hidrocarburile si derivatii acestora. – Din lat. organicus, fr. organique

ORGANIC, -A adj. 1. Care tine de structura, de esenta, de functiile unui organ sau ale unui organism. ♦ Unitar, inseparabil. ♦ (Fig.) Care se refera la constitutia, la structura unei lucrari, a unui tratat etc. 2. Care intra in compozitia chimica a organismului vietuitoarelor. ♦ Chimie organica = parte a chimiei care studiaza compusii carbonului cu hidrogenul si derivatii acestora. [Cf. fr. organique, lat. organicus].

ORGAN¹ s. n. 1. parte a unui organism animal sau vegetal care indeplineste functii vitale sau utile vietii. 2. piesa componenta a unei masini, a unui mecanism. 3. (fig.) mijloc de actiune, de comunicare etc.; (p. ext.) publicatie, ziar. 4. grup de persoane numite, ori alese in conducerea unei organizatii politice sau administrative. ♦ ~ de stat = forma de organizare legala cu anumite puteri in exercitarea functiilor statului; ~ reprezentativ = organ de stat ales prin vot. (< lat. organum, gr. organon, fr. organe, germ. Organ, rus. organ)

NERVISM n. Conceptie filozofica conform careia sistemul nervos are un rol predominant in reglarea functiilor si proceselor fizio-logice si psihice din organismul uman. /<fr. nervisme

ORGAN¹ ~e n. 1) Parte a unui organism animal sau vegetal care indeplineste anumite functii. 2) Piesa sau ansamblu de piese dintr-un sistem tehnic. 3) Publicatie periodica (ziar, revista). ~ul Uniunii Scriitorilor. 4) mai ales la pl. Institutie cu functii speciale intr-un domeniu anumit al vietii sociale. /<ngr. organon, it. organo, lat. organum, fr. organe

SISTEMATICA s.f. Stiinta identificarii si clasificarii organismelor vegetale si animale, in special in functie de relatiile filogenetice si de evolutie. V. taxonomie. [Gen. -cii. / < fr. systematique].

ORGAN s.n. 1. Parte a corpului, a unui organism care indeplineste una sau mai multe functii vitale sau utile vietii. 2. Piesa componenta a unei masini sau a unui mecanism. 3. (Fig.) Instrument, mijloc de actiune, de comunicare; (p. ext.) publicatie, ziar. 4. Grup de persoane numite sau alese in conducerea unei organizatii politice sau administrative. [Cf. lat. organum, fr. organe, germ. Organ, rus. organ].

SISTEMATIC, -A I. adj. 1. facut dupa un anumit sistem. 2. (si adv.) potrivit unui plan chibzuit dinainte; organizat. II. s. f. stiinta identificarii si clasificarii organismelor vegetale si animale, in special in functie de relatiile filogenetice si de evolutie. (< fr. systematique)

ORGANIC, -A adj. 1. care tine de structura, esenta, functiile unui organ(ism); referitor la organe si organisme. ◊ unitar, inseparabil. ◊ (fig.) care se refera la structura unei lucrari, a unui tratat. 2. care intra in compozitia chimica a organismului vietuitoarelor. ♦ chimie ~a = parte a chimiei care studiaza compusii carbonului cu hidrogenul si derivatii acestora. (< fr. organique, lat. organicus)

PLASMOCIT s. n. celula de tip limfoid, secretand globuline-anticorpi, cu functii importante in mecanismul de aparare umorala a organismului. (< fr. plasmocyte)

IMPONDERABILITATE (‹ fr.) s. f. (FIZ.) Stare a unui corp material ce se misca in camp gravitational, in care fortele de greutate ce actioneaza asupra lui sau miscarea pe care o face nu provoaca presiuni reciproce intre particulele lui. In campul gravitational terestru organismul uman percepe presiunile reciproce dintre particulele sale ca stare de i. In constructia aparatelor si agregatelor pentru navele cosmice se tine seama de i., pentru ca organismul uman sufera o serie de schimbari ale functiilor vitale (metabolism, circulatia sangelui etc.).

POLARITATE s. f. 1. proprietate a unui corp, a unei parti dintr-un corp de a avea in doua puncte ale sale sarcini electrice sau magnetice de nume diferite. 2. (fil.) forma a contradictiei in care laturile contrare se exclud si totodata se conditioneaza reciproc. ◊ puncte care definesc relatia dintre doi termeni de opozitie, dar care se presupun reciproc. 3. (biol.) calitate a unui organism de a prezenta doua extremitati cu infatisare si functii diferite. (< fr. polarite)

STEROL s. m. substanta organica cu mai multe cicluri de atomi de carbon si cu o functie de alcool, avand un rol important in metabolismul organismului; sterina. (< fr. sterol)

MICROELEMENT ~e n. Element chimic (iod, fier, cobalt etc.) aflat in cantitati mici in organismele vegetale si animale, care joaca un rol important in stimularea functiilor biologice. [Sil. -cro-e-] /<fr. micro-element

CATALEPSIE f. Stare patologica a organismului caracterizata printr-o rigidizare brusca a muschilor si o tulburare a functiilor cerebrale. [Art. catalepsia; G.-D. catalepsiei; Sil. -si-e] /<fr. catalepsie, lat. catalepsis

COMITET s. n. 1. organ de stat, de conducere sau indrumare colectiva a unor organizatii politice, de masa etc. ♦ ~ central = organ superior al unui partid (comunist sau muncitoresc) ori al unei organizatii de masa; ~ executiv = organ de conducere al unui consiliu popular, care exercita functiile acestuia in perioada dintre doua sesiuni; ~ de redactie = colegiu de redactie. 2. organism in cadrul unei conferinte sau organizatii internationale, cu atributii limitate si temporare. (< rus. komitet, fr. comite)

VARIABILITATE s.f. Insusirea a ceea ce este variabil. ♦ (Biol.) Procesul schimbarii diferitelor caractere morfologice si fiziologice ale organismelor vii, constituind devieri de la tipul speciei. ♦ (Mat.) Proprietate a unei cantitati sau functii algebrice de a lua succesiv o infinitate de valori diferite. ♦ (Gram.) Insusire a unui cuvant de a prezenta forme diferite. [Pron. -ri-a-. / cf. fr. variabilite].

U****R, -A, u*****i, -e, adj. Care apartine organelor de secretare a urinei, privitor la aceste organe; care are functia de a forma, de a filtra, de a transporta si de a evacua din organism u***a. – Din fr. u***aire.

REPAUS, repausuri, s. n. 1. Stare in care orice functie sau activitate este temporar intrerupta si care are rolul de a reface capacitatea de munca a organismului; odihna, inactivitate. ♦ Suspendare temporara a unei activitati, avand rolul de a restabili capacitatea de munca a unui organ sau a intregului organism. 2. (Fig.) Stare a unui corp in raport cu alt corp sau cu un sistem de referinta, in care distantele dintre punctele corpului sau ale sistemului de referinta nu variaza cu timpul. 3. (Fil.) Moment integrant al miscarii, avand in raport cu acesta un caracter relativ si conditionand stabilirea relativa a lucrurilor. 4. (Biol.; in sintagma) Repaus mamar = perioada dintre incheierea unei lactatii si urmatoarea fatare, specifica unor animale. [Pr.: -pa-us. – Var.: repaos s. n.] – Lat. *repausum.

INTEGRARE s. f. 1. actiunea de a (se) integra; integratie. ◊ reuniune a mai multor parti intr-un singur tot. ◊ fuzionare a unor intreprinderi economice. ♦ ~ economica = proces de intensificare a interdependentelor economice dintre diferite state ale lumii. 2. (mat.) determinarea integralei unei functii sau a solutiei unei ecuatii diferentiale. 3. capacitate a sistemului nervos de a realiza interactiunea intre diferite parti ale organismului, ca si intre acesta si mediul ambiant. (< integra)

POLIMORFISM s. n. 1. proprietate a unor substante de a se prezenta sub mai multe forme cristaline; polimorfie, pleomorfism. 2. (biol.) proprietate a unor organisme apartinand aceleiasi specii de a prezenta aspecte morfologice diferite. 3. coexistenta mai multor forme, fonetice sau gramaticale, cu aceeasi functie in sistem, intr-un anumit grai sau intr-un idiolect. (< fr. polymorphisme)

VARIABILITATE s. f. 1. insusirea a ceea ce este variabil (1). 2. capacitate a organismelor vii de a-si modifica caracterele morfofiziologice in cursul evolutiei ca rezultat al adaptarii la mediu. 3. (mat.) proprietate a unei cantitati sau functii algebrice de a lua succesiv o infinitate de valori diferite. 4. insusire a unui cuvant de a prezenta forme diferite. (< fr. variabilite)

F.B.I. (Federal Bureau of Investigation), organism federal in S.U.A. creat, in 1908, de Th. Roosevelt pentru investigarea incalcarilor legilor federale. In activitatea sa, F.B.I. imbina functiile penale cu cele ale politiei politice secrete. Unul dintre cei mai importanti directori: J.E. Hoover (1924-1972).

Y s. m. invar. 1. A treizecea litera a alfabetului limbii romane; sunetul notat cu aceasta litera (avand in general diversele valori ale lui „i”); se foloseste in neologisme cu caracter international si in nume proprii. 2. (MAT.) Simbol literal pentru necunoscuta unei ecuatii sau a unui sistem de ecuatii si pentru variabila independenta a unei functii. 3. (GENET.) Cromozomul Y = cromozom care intervine in determinarea sexului. La om si la mai multe specii de animale combinatia XY determina sexul masculin; in lipsa cromozomului X (cariotip OY) organismul nu este viabil. Are dimensiuni mai mici decat majoritatea celorlalti cromozomi. 4. Simbol chimic pentru ytriu.

VARIATIE s.f. 1. Schimbare; stare a unui lucru care prezinta (multe) schimbari. ♦ Diversitate, felurime. ♦ (Biol.) Schimbare a unei insusiri morfologice, fiziologice, biochimice etc. a organismului animal si vegetal. 2. (La pl.; si in forma variatiuni) Piesa muzicala compusa pe o tema sau pe un motiv dat, caruia i se adauga diferite ornamentatii. ♦ Dans solistic clasic, variat si de virtuozitate. 3. (Mat.) Variatia unei functii = diferenta dintre valorile functiei in doua puncte. 4. (Statist.) Schimbare a nivelului unei variabile statistice de la un element la altul in cadrul unei colectivitati sub influenta anumitor factori. [Gen. -iei, var. variatiune s.f. / cf. fr. variation, lat. variatio].

RASPUNS (lat. responsum) s. n. 1. Ceea ce se spune, se scrie, se comunica celui care intreaba ceva. ♦ Expunere, dovedire a nivelului de cunostinte intr-un anumit domeniu in fata unui examinator. ♦ Replica, riposta. 2. (In legatura cu verbele „a duce”, „a aduce”) Stire, informatie. ♦ Solutie, dezlegare. 3. (TELEC.) Functia de timp reprezentand marimea de iesire a unui sistem de transmisiune cand la intrarea lui se aplica un anumit semnal in regim tranzitoriu sau in regim sinusoidal. 4. (BIOL.) R. imun = ansamblul reactiilor declansate de sistemul imun in momentul contactului organismului cu un agent strain (antigen), reactie care are drept scop neutralizarea si eliminarea agresorului. In cadrul r.i. globulele albe specializate (limfocite) sintetizeaza proteine numite anticorpi care interactioneaza cu antigenele, neutralizandu-le. Sin.: reactie imuna.

VARIATIE, variatii, s. f. 1. Schimbare, transformare; stare a unui lucru care se prezinta sub diferite forme, in mod variat; trecere de la o forma la alta; aspect variabil, schimbator. ◊ (Mat.) Variatia unei functii = diferenta dintre valorile unei functii in doua puncte ale ei. ♦ Diversitate, felurime. ◊ (Mat.) Calculul variatiilor = calcul intrebuintat in analiza infinitezimala (prin care se rezolva anumite probleme a caror solutie nu se poate obtine prin calcul diferential). ♦ Spec. (Biol.) Schimbare a unei insusiri morfologice, fiziologice, biochimice etc. a organismului animal si vegetal. 2. (In forma variatiune) Modificare a unei teme muzicale sub raportul melodiei, al ritmului, al masurii, al armoniei, al tonalitatii etc. ♦ Dans solistic clasic, variat si de virtuozitate. [Pr.: -ri-a-. Var.: variatiune s. f.] – Din fr. variation, lat. variatio, -onis.

SENSIBILITATE s. f. 1. proprietate a organismelor animale de a simti, de a percepe prin simturi tot ceea ce vine din afara. ◊ calitate a materialelor fotografice de a fi sensibile. 2. insusirea de a fi foarte simtitor; afectivitate, emotivitate. ◊ receptivitate artistica. ◊ predispozitie a organismelor la diferite boli. 3. insusire a unui instrument sau aparat de a fi sensibil. 4. (chim.) marime a concentratiei unei solutii, in substanta de analizat, care produce, in timpul unei reactii de recunoastere, un efect la pragul perceptiei senzoriale. 5. viteza cu care reactioneaza o emulsie fotosensibila pentru a se obtine o anumita innegrire a argintului in functie de cantitatea de lumina receptionata. (fr. sensibilite, lat. sensibilitas)

PARAZIT, -A s.m. si f. 1. Invitat la masa unui bogatas din vechea Roma pentru a-l amuza. 2. (Fig.) Persoana care traieste pe seama alteia. 3. Fiinta care traieste pe organismul unei alte fiinte vii, hranindu-se exclusiv cu substantele produse de aceasta. 4. (la pl.) Perturbatie produsa in transmisiile de telecomunicatii, datorita descarcarilor electrice din atmosfera, scanteilor produse de unele aparate electrice etc. // adj. 1. (Despre fiinte) Care duce o viata de parazit; parazitar. 2. (Fig.) Care nu produce nimic, care traieste din munca altora. ♦ (Fig.) Lipsit de functie; de prisos. [Cf. fr. parasite, lat. parasitus, gr. parasitos < para – alaturi, sitos – mancare].

SENSIBILITATE s.f. 1. Facultate a organismelor vii de a simti, de a percepe prin simturi tot ceea ce vine din afara; simtire. 2. Insusirea de a fi foarte simtitor; afectivitate, emotivitate accentuata. ♦ Receptivitate artistica. ♦ Predispozitie a organismelor la diferite boli. 3. Insusire a unui instrument sau a unui aparat de a indica cele mai mici valori, deosebiri, diferente. 4. (Chim.) Marime a concentratiei unei solutii la substanta de analizat, care produce, in timpul unei reactii de recunoastere, un efect la pragul perceperii senzoriale. 5. Viteza cu care reactioneaza o emulsie fotosensibila pentru a se obtine o anumita innegrire a argintului in functie de cantitatea de lumina receptionata. [Cf. fr. sensibilite, lat. sensibilitas].

CELULA, celule, s. f. 1. Element constitutiv fundamental al organismelor vii, alcatuit din membrana, citoplasma si nucleu, reprezentand cea mai simpla unitate anatomica. 2. (In sintagma) Celula de partid = (in trecut) denumirea organizatiei de baza a partidului comunist. 3. Fiecare dintre cavitatile hexagonale ale fagurilor de ceara, in care albinele depun mierea, cresc ouale, puietul sau depoziteaza hrana; alveola. 4. Incapere (stramta) in inchisori, unde sunt tinuti arestatii sau condamnatii. 5. Ansamblu format din aripile (si fuzelajul) unui avion. 6. Fiecare dintre compartimentele sau elementele identice, alaturate si cu aceeasi functie, ale unui dispozitiv sau ale unui sistem tehnic. Celula de siloz. 7. (In telecomunicatii) Suprafata geografica limitata acoperita de un releu de emisie-receptie, in cadrul sistemului de telefonie celulara. – Din fr. cellule, lat. cellula.

FORMA s.f. 1. Infatisare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) Categorie filozofica ce desemneaza modul de existenta, de organizare interna, interactiunea si legaturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maxima capacitate de efort a organismului, obtinuta prin antrenament; conditie fizica buna. ◊ A fi in forma = a fi, a se afla in cele mai bune conditii. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprima continutul unei opere de arta (mai ales de literatura). 3. Fel, chip, mod. ♦ Mod de organizare, de conducere politica, sociala etc. 4. Dispozitie legala de procedura. ◊ Viciu de forma = nerespectare a unei dispozitii de procedura care atrage anularea unui act sau a unei hotarari judecatoresti. 5. Aspect pe care il ia un cuvant pentru a indeplini o functie gramaticala. 6. Stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul in care se toarna o piesa. ♦ (Poligr.) Cutie de otel in care se toarna litere; zat al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusa aceeasi relatie. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma].