JONCTIUNE s. f. 1. legatura, unire, cuplare; locul unde se face o legatura; junctura. 2. element de circuit care realizeaza contactul intre doi semiconductori diferiti. 3. legare prin coordonare sau subordonare a elementelor unei propozitii ori fraze cu ajutorul unor instrumente gramaticale, sau al altor cuvinte cu functie de relatie. ◊ (mil.) loc unde se realizeaza legatura dintre flancurile dispozitivelor de lupta a doua unitati. (< fr. jonction)

relatie s.f. 1. Legatura, raport (intre fenomene, marimi etc.) ♦ Complement circumstantial de relatie = complement circumstantial care arata obiectul la care se refera o actiune sau o calitate; propozitie circumstantiala de relatie = propozitie circumstantiala care corespunde complementului circumstantial de relatie; functii de relatie = totalitatea functiilor organice care asigura legatura cu mediul exterior; (log.) judecata de relatie = judecata care reflecta raporturi intre obiecte diferite. 2. (La pl.) Legaturi intre oameni, intre natiuni, intre state etc. ♦ (Ec.) Relatii de productie = raporturi economice determinate care se stabilesc intre oameni in procesul productiei sociale a bunurilor materiale. 3. Informatie; expunere, relatare. ♦ A da relatii = a informa, a referi. 4. (Mat.) Conditie care leaga valorile a doua sau mai multor marimi. [Gen. -iei, var. relatiune s.f. / cf. fr. relation, it. relazione, lat. relatio].

relatie s. f. 1. legatura, conexiune, raport. ◊ complement circumstantial de relatie = complement care arata obiectul la care se refera o actiune, o calitate; propozitie de relatie = propozitie circumstantiala care corespunde complementului circumstantial de relatie; functii de relatie = totalitatea functiilor organice care asigura legatura cu mediul exterior. 2. (log.) conexiune intre doi, trei sau mai multi termeni. ◊ judecata de relatie = judecata care reflecta raporturi intre obiecte diferite. 3. (mat.) conditie care leaga valorile a doua sau mai multe marimi. 4. (pl.) legatura intre oameni, popoare, state etc. ◊ relatii de productie = raporturi care se stabilesc intre oameni in procesul productiei bunurilor materiale, a repartitiei, schimbului si consumului; relatii diplomatice = raporturi politice cu caracter de continuitate intre state, stabilite prin misiuni diplomatice; (fam.) a avea relatii = a cunoaste, a frecventa persoane influente; a da relatii = a informa. 5. legatura feroviara, rutiera sau aeriana regulata intre doua puncte; traseu. 6. informatie; expunere, relatare. ◊ a da relatii = a informa. (< fr. relation, lat. relatio, germ. Relation)

FUNCTIONAL ~a ( ~i, ~e) Care tine de functii; propriu functiilor. ◊ Dereglare ~a dereglare a bunei functionari a unui organ. Analiza ~a ramura a matematicii care studiaza diferite clase de functii si relatiile dintre ele. [Sil. -ti-o-] /<fr. fonctionnel

REPARTITIE ~i f. 1) v. A REPARTIZA. 2) ec. Proces de distribuire a produselor muncii intre membrii societatii in functie de relatiile de productie existente. [G.-D. repartitiei; Sil. -ti-e] /<fr. repartition

FONOAUDIOLOGIE s.f. Stiinta care se ocupa cu studiul relatiilor dintre functiile auditiva si fonatorie. [Pron. -no-a-u-di-o-, gen. -iei. / cf. fr. phonoaudiologie].

SISTEMATICA s.f. Stiinta identificarii si clasificarii organismelor vegetale si animale, in special in functie de relatiile filogenetice si de evolutie. V. taxonomie. [Gen. -cii. / < fr. systematique].

FONOAUDIOLOGIE s. f. stiinta care studiaza relatiile dintre functiile auditiva si fonatoare. (< fr. phonoaudiologie)

INTERFUNCTIONAL, -A adj. referitor la relatiile dintre functiile unui proces, ale unui organism etc. (< inter¹- + functional)

SISTEMATIC, -A I. adj. 1. facut dupa un anumit sistem. 2. (si adv.) potrivit unui plan chibzuit dinainte; organizat. II. s. f. stiinta identificarii si clasificarii organismelor vegetale si animale, in special in functie de relatiile filogenetice si de evolutie. (< fr. systematique)

ROCOCO (< fr.) adj. Stil ~ = (si subst.) stil in arta europeana a sec. 18, urmand barocului si precedand stilul neoclasic. Renuntand la ordinele clasice, arhitectura rupe cu traditia intr-o noua conceptie, conform careia formele difera de functie, iar relatia dintre interior si exterior nu este obligatorie. Decoratia arhitecturala de interior si mobilier capata o deosebita importanta, odata cu artele minore in general, r. adoptand o ornamentatie excesiva cu un repertoriu nou de motive (embleme, atribute de zeitati mitologice, imitarea unor elemente naturale ca grotele, stancile, scoicile). In pictura si sculptura domina subiectele galante, frivole, idila bucolica. Arta r. manifesta o preferinta pentru culorile deschise si stralucitoare, pentru liniile usoare si rasucite, compozitia asimetrica, pitoresc si rafinament. R. a predominat in Franta in prima jumatate a sec. 18, cunoscand cateva faze de dezvoltare (stilurile regenta, rocaille, Pompadour) si s-a raspandit si in restul Europei. ♦ P. ext. Demodat si putin ridicol.

FUNCTIONAL, -A, functionali, -e, adj. 1. Care tine de o functie, privitor la o functie. ◊ Maladie functionala = boala care afecteaza buna functionare a unui organ. Analiza functionala = ramura a matematicii care se ocupa cu studiul diferitelor clase de functii si al relatiilor dintre ele. 2. Util, practic. ♦ Care indeplineste conditiile pentru a fi folosit. – Din fr. fonctionnel (dupa functie).

TRIGONOMETRIE s. f. Ramura a matematicii care se ocupa cu studierea proprietatilor functiilor trigonometrice, a relatiilor dintre aceste functii si a relatiilor dintre laturile si unghiurile unui triunghi. – Din fr. trigonometrie.

DEVIATIE s. f. 1. abatere fata de o directie normala data. ♦ ~ de sept = deformare a septului nazal. ◊ (biol.) transformare a unui organ intr-altul, cu alta structura si alta functie. ♦ ~ s*****a = practicarea relatiilor e*****e intre parteneri apartinand aceluiasi s*x; homos*xualitate. 2. (fiz.) unghi format de raza emergenta dintr-un sistem cu cea incidenta; deflexiune. (2). 3. unghi format de acul busolei cu meridianul magnetic sub influenta maselor de metal situate la bord. (< fr. deviation, lat. deviatio)

SIMETRIC, -A adj. 1. (si adv.) care prezinta simetrie. 2. (mat.) relatie ~a = relatie intre elementele unei multimi in care, daca un anumit element este in relatie cu un al doilea, acesta este in relatie cu primul; functie ~a = functie a mai multor variabile care nu se schimba daca se permuta variabilele. ◊ (s. f.) dreapta sau punct asezat(a) simetric cu alta dreapta sau cu alt punct. (< fr. symetrique)

TRIGONOMETRIE s. f. ramura a matematicii care studiaza proprietatile functiilor trigonometrice si relatiile dintre ele. (< fr. trigonometrie)

BIKOV, Konstantin Mihailovici (1886-1959), fiziolog rus. Elev al lui I.P. Pavlov. Contributii in cercetarea functiilor creierului, a relatiilor reciproce dintre mediul extern si intern („Scoarta si organele interne”).

DACA (< de ³ + ca) conj. 1. (Introduce o propozitie conditionala) In cazul ca..., presupunand ca..., de. 2. (Introduce o propozitie optativa) Numai de... Daca as ajunge mai repede acasa. 3. (Introduce o propozitie temporala, uneori cu nuanta conditionala sau cauzala) Cand, de indata ce, dupa ce. 4. (Introduce o propozitie cauzala) Fiindca, pentru ca, deoarece. 5. (Introduce o propozitie interogativa in stilul indirect) Ca, de... Te intreb daca doresti ceva. 6. (Cu valoare adverbiala) Cu greu, abia. Cu banii acestia daca mi-oi cumpara un costum. 7. (LOG.) Daca...atunci = constanta logica exprimand raporturi de implicatie, relatii de inferenta, functii de adevar. Daca si numai daca = constanta logica exprimand conditionarea exclusiva intre starile de fapt, echivalenta logica, functia de adevar a echivalentei.

LANDAU, Edmund (1877-1938), matematician german. Contributii la teoria numerelor si a functiilor. A introdus un sistem de simboluri pentru a exprima relatia dintre doua functii f si g in jurul unui punct comun a (simbolurile lui L.).

STRUCTURALISM n. Orientare teoretica si metodologica in stiintele contemporane care studiaza structura, functiile si sistemele de relatii ce caracterizeaza obiectele si procesele. /<fr. structuralisme

DIPLOMATIE s.f. 1. Activitate desfasurata de un stat prin reprezentantii sai peste granita pentru a asigura legaturi reciproce cu celelalte state si a realiza obiectivele politicii sale externe. ♦ Ansamblu de metode si de procedee folosite in domeniul relatiilor internationale dintre state. ♦ Cariera, functie de diplomat. ♦ Totalitatea diplomatilor. 2. Abilitate, dibacie, pricepere (in purtari etc.). [Cf. fr. diplomatie, it. diplomazia].

ANTAGONISM s.n. 1. Contradictie antagonista. 2. (Fiziol.) Actiune a organelor cu functie opusa. ♦ Antagonism microbian = tip de relatii intre microorganisme prin care una dintre specii impiedica dezvoltarea celeilalte. [Pl. -me. / cf. rus. antagonizm < gr. antagonisma].

EXPLICIT, -A adj. 1. (si adv.) exprimat limpede; deslusit, lamurit, clar. 2. (mat.; despre relatia dintre variabile) care defineste o functie. (< fr. explicite, lat. explicitus)

FUNCTIONAL, -A I. adj. 1. util, practic. ◊ care indeplineste conditiile pentru a fi folosit. 2. referitor la functiile organice sau psihice. ♦ maladie ~a = boala care afecteaza functionarea unui organ. 3. referitor la o functie matematica sau chimica. ♦ (mat.) analiza ~a = ramura a matematicii care studiaza diferitele clase de functii. 4. cuvant ~ = cuvant care indica o relatie gramaticala (prepozitie, conjunctie etc.). 5. lingvistica ~a = studiu al elementelor lingvistice din punctul de vedere al functiei lor in structura unei limbi. II. s. f. (mat.) functie definita de o multime de functii avand valori reale. (< fr. fontionnel)

OMOGENITATE s. f. insusirea de a fi omogen. ◊ insusire a unui obiect, grup, sistem fizico-chimic de a avea aceleasi proprietati in toate punctele sale. ◊ (mat.) insusire a unei functii de a fi omogena. ◊ insusire a unei formule, relatii de a avea aceleasi dimensiuni in toti membrii sai. (< fr. h*********e, lat. h*********s)

NOMOGRAMA, nomograme, s. f. (Mat.) Reprezentare grafica in plan, folosind linii sau puncte cotate, a unei relatii dintre doua sau mai multe marimi variabile, cu ajutorul careia se pot determina rapid valorile unei marimi in functie de valorile cunoscute ale celorlalte marimi care intra in relatia considerata. – Din fr. nomogramme.

OMOGENITATE s.f. Insusirea de a fi omogen. ♦ Insusire a unui obiect, a unui grup, a unui sistem fizico-chimic de a avea aceleasi proprietati in toate punctele sale. ♦ (Mat.) Insusire a unei functii de a fi omogena. ♦ Insusire a unei formule, a unei relatii etc. de a avea aceleasi dimensiuni in toti membrii sai. [Var. omogeneitate s.f. / cf. fr. h*********e].

abia, adv. – 1. De foarte putina vreme, tocmai (introduce o actiune care tocmai s-a terminat). – 2. Cu greu, anevoie. Mr. avia < Lat. *ad vix (Cipariu, Arhiv.., 109; Philippide, Principii, 91; Puscariu, 3; Candrea-Dens., 2; REW 224; DAR); cf. surs. vess, v.sp. abes, aves, v.port. tamalaves. A paragogic este normal cu functii adv., cf. aci(ia), aiure(a), acole(a); este deci inutila explicatia lui Candrea-Dens., care pleaca de la relatii sintactice. Este gresita ipoteza ca s-ar baza pe sl. abije „imediat” (Cihac). – Din rom. provine sas. (d)abja.

PERIOADA s. f. 1. interval de timp in cursul caruia se desfasoara sau dupa care se repeta un fenomen; faza, epoca. ♦ (fiz.) ~ de injumatatire = perioada in care se descompune jumatate dintr-o cantitate de element radioactiv; (chim.) ~ de inductie = durata de timp dupa care o reactie in lant incepe sa se desfasoare cu viteza corespunzatoare conditiilor respective; (bot.) ~ de vegetatie = interval de timp in care plantele isi desavarsesc intreg ciclul biologic. ◊ subdiviziune a timpului geologic mai mica decat era. 2. fraza ampla si complexa sau reunirea de mai multe fraze care formeaza un ansamblu armonios si unitar. 3. mica constructie muzicala bine inchegata, din doua fraze in relatie de intrebare-raspuns. 4. (chim.) sir orizontal in tabloul periodic al elementelor. 5. (mat.) cel mai mic numar adaugat argumentului unei functii numerice care nu schimba valoarea functiei. ◊ grup de cifre care se repeta indefinit intr-o fractie zecimala. (< fr. periode, lat. periodus, gr. periodos)

OMOLOG¹ ~oaga (~ogi, ~oage) 1) mat. (despre elemente ale diferitelor figuri geometrice luate in raport unul cu altul) Intre care exista o anumita corespondenta, bazata pe o relatie. 2) biol. (despre organe luate in raport unul cu altul) Care se aseamana dupa structura si origine, dar difera ca forma externa si functii. /<fr. h*******e

POLARITATE s. f. 1. proprietate a unui corp, a unei parti dintr-un corp de a avea in doua puncte ale sale sarcini electrice sau magnetice de nume diferite. 2. (fil.) forma a contradictiei in care laturile contrare se exclud si totodata se conditioneaza reciproc. ◊ puncte care definesc relatia dintre doi termeni de opozitie, dar care se presupun reciproc. 3. (biol.) calitate a unui organism de a prezenta doua extremitati cu infatisare si functii diferite. (< fr. polarite)

INDIRECT, -A, indirecti, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care nu este direct, care se produce, apare sau se obtine prin mijlocirea cuiva sau a ceva. 2. (Lingv.; in sintagmele) Stil indirect sau vorbire indirecta = procedeu sintactic de redare a spuselor sau gandurilor cuiva prin subordonarea comunicarii fata de un verb sau de un alt cuvant de declaratie, caracterizat prin prezenta in numar mare a elementelor de relatie, prin lipsa afectivitatii etc. Complement indirect = parte de propozitie asupra careia se rasfrange in chip indirect (1) actiunea verbului. Propozitie completiva indirecta = propozitie care indeplineste in fraza functia de complement indirect. 3. (Fin.; in sintagma) Impozit indirect = impozit inclus in pretul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.; in sintagma) Tragere indirecta = tragere asupra unor tinte care nu se vad, dirijata cu ajutorul unor calcule matematice. – Din fr. indirect, lat. indirectus.

MOD s.n. 1. Fel, chip, maniera; procedeu, metoda. ♦ Mod de productie = modul istoriceste determinat in care oamenii produc si obtin bunurile materiale necesare existentei si dezvoltarii societatii si care reprezinta unitatea dintre fortele de productie si relatiile de productie. 2. (Gram.) Forma verbala care exprima felul in care vorbitorul vede sau socoteste actiunea verbului. ♦ (Despre parti de vorbire, propozitii sau parti de propozitii) De mod = care are sensul sau functia de a arata modul. 3. (Muz.) Structura unei game determinata de raportul de intervale dintre sunetele componente. 4. (Log.) Mod silogistic = forma concreta pe care o iau figurile silogismului in functie de calitatea si de cantitatea judecatilor componente. [Cf. fr. mode, it. modo, lat. modus].

PSIHOTEHNICA (‹ fr. {i}) s. f. (In sens larg) Aplicarea psihologiei in studiul problemelor pur practice, precum organizarea muncii sau publicitate; (in sens strict) ansamblu de procedee stiintifice sau teste care permit aprecierea relatiilor psihice si motrice ale indivizilor pentru a determina caracterul si, respectiv, timpul de reactie motrica; p. este utilizata in vederea orientarii indivizilor catre o profesie sau a selectarii candidatilor pentru o functie data si, in mod sistematic, la incorporarea recrutilor.

INTARI vb. 1. v. solidifica. 2. v. batatori. 3. v. durifica. 4. v. usca. 5. v. consolida. 6. v. fortifica. 7. a (se) fortifica, (fig.) a (se) cali, a (se) oteli. (S-a ~ in lupte.) 8. v. intrema. 9. v. amplifica, v. intensifica. 10. a (se) amplifica, a (se) intensifica, a (se) mari, a (se) potenta. (A ~ valoarea unei marimi fizice.) 11. v. legaliza. 12. v. confirma. 13. a confirma, a recunoaste, a valida. (L-a ~ in functie.) 14. v. demonstra. 15. v. sustinere. 16. a se consolida, a se stabiliza. (Situatia lor s-a ~.) 17. a consolida, (inv.) a statornici. (Aceasta i-a ~ faima.) 18. a (se) consolida, a (se) strange, (fig.) a (se) cimenta. (Au ~ relatiile de prietenie.) 19. v. accentua.

FORMA s.f. 1. Infatisare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) Categorie filozofica ce desemneaza modul de existenta, de organizare interna, interactiunea si legaturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maxima capacitate de efort a organismului, obtinuta prin antrenament; conditie fizica buna. ◊ A fi in forma = a fi, a se afla in cele mai bune conditii. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprima continutul unei opere de arta (mai ales de literatura). 3. Fel, chip, mod. ♦ Mod de organizare, de conducere politica, sociala etc. 4. Dispozitie legala de procedura. ◊ Viciu de forma = nerespectare a unei dispozitii de procedura care atrage anularea unui act sau a unei hotarari judecatoresti. 5. Aspect pe care il ia un cuvant pentru a indeplini o functie gramaticala. 6. Stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul in care se toarna o piesa. ♦ (Poligr.) Cutie de otel in care se toarna litere; zat al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusa aceeasi relatie. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma].

ORGANIC, -A, organici, -ce, adj. 1. Care tine de structura, de esenta, de functiile unui organ sau ale unui organism; privitor la organe sau organisme vii. 2. Care are structura unui organism¹, constituind un intreg diferentiat si in acelasi timp unitar; organizat, unitar, inseparabil. ♦ Care rezulta din organizarea, din constructia insasi a unui lucru; esential, launtric, intrinsec. ♦ Fundamental. ♦ (Si adv.; despre relatii, legaturi) Analog legaturii care uneste partile unui organism¹; indisolubil. 3. (Despre substante, materii, etc.) Care este alcatuit din carbon si hidrogen, uneori si din alte elemente chimice (oxigen, azot, etc.). ◊ Chimie organica = ramura a chimiei care studiaza hidrocarburile si derivatii acestora. – Din lat. organicus, fr. organique