IARBA, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu partile aeriene verzi, subtiri si mladioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paste, murgule, iarba verde = va trebui sa astepti mult pana ti se va implini ceea ce doresti. Din pamant, din iarba verde = cu orice pret, neaparat. ♦ Nutret verde, proaspat cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarba rea = a) buruiana otravitoare; b) fig. om rau, primejdios. 3. Pajiste. 4. Compuse: iarba-de-mare = planta erbacee cu frunze liniare si cu flori verzi, care creste pe fundul marii si ale carei frunze uscate sunt folosite in tapiterie; zegras (Zostera marina); iarba-broastei = mica planta acvatica, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorita petiolului lung) plutesc la suprafata apei, si cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = planta perena din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse in capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) planta erbacee veninoasa, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-galbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (in basme) iarba cu putere miraculoasa, cu ajutorul careia se poate deschide orice usa incuiata; p. ext. putere supranaturala, care poate ajuta la ceva greu de obtinut; iarba-gaii = planta erbacee cu frunze dintate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarba-creata = izma-creata; iarba-deasa = planta erbacee cu tulpini subtiri, cu frunze inguste si flori verzi, dispuse in panicule (Poa nemoralis); iarba-grasa = planta erbacee cu tulpina ramificata si intinsa pe pamant, cu frunze carnoase, lucioase si flori galbene (Portulaca oleracea); iarba-mare = planta erbacee cu tulpina paroasa si ramificata, cu frunze mari si flori galbene (Inula helenium); iarba-alba = planta erbacee ornamentala cu frunzele vargate cu linii verzi si albe-rosietice sau galbui (Phalaris arundinacea); iarba-canarasului = planta erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui si semintele galbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarba-albastra = planta erbacee cu frunzele ingramadite la baza tulpinii si cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = planta erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-campului = planta erbacee cu tulpinile noduroase si cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarba-neagra = a) planta erbacee cu frunze dintate si cu flori brune-purpurii pe dinafara si galbene-verzui pe dinauntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare si flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse si cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarba-rosie = planta erbacee cu tulpina rosiatica, cu frunze nedivizate, lanceolate si cu flori galbene dispuse in capitule; (pop.) carligioara (Bidens cernuus); iarba-sarpelui = a) planta erbacee cu frunze lanceolate, paroase, cu flori albastre, rar rosii sau albe (Echium vulgare); b) planta cu tulpina paroasa, cu flori albastre sau rosietice (Veronica latifolia); c) broscarita; iarba-soparlelor = planta erbacee cu rizom gros, carnos, cu tulpina terminata in spic, cu frunze ovale si flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarba-stelata = planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant, cu frunze pe fata superioara si pe margini paroase si cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarba-de-Sudan = planta cu tulpina inalta, cu frunze lungi, cultivata ca planta furajera (Sorghum halepense). 5. Praf de pusca. – Lat. herba.

VARTEJ, vartejuri, s. n. I. 1. Portiune din masa unui fluid in care acesta, datorita unui obstacol ivit in cale, are o miscare de rotatie; turbion, bulboana. valtoare, varticus. ♦ Rotire a apei (sau a spumei) sub forma de cercuri repetate, in locul unde se cufunda cineva sau ceva. ♦ (Fiz.) Miscare a unui fluid, in cursul careia particulele componente au o deplasare complexa de translatie si de rotatie. 2. Vant puternic, vijelios, care se invarteste cu viteza pe loc, ridicand in aer obiecte usoare (praf, hartii, frunze uscate etc.) ♦ Sul, coloana, tramba (de praf, de fum, de zapada etc.). ♦ Compus: vartejul-pamantului = a) planta erbacee cu tulpina taratoare si cu flori galbene (Medicago orbicularis); b) mica planta erbacee, cu cate trei frunze la un nod, cu flori rosii dispuse in varful tulpinii, care creste prin locuri stancoase din regiunea alpina (Pedicularis verticillata). 3. Miscare (ametitoare) in cerc. ♦ Fig. Valmasag care taraste pe cineva ca o valtoare; ameteala, buimaceala, zapaceala. 4. Loc in crestetul capului omului sau pe pielea animalelor de unde parul porneste in toate directiile. II. Nume dat unor unelte care, atunci cand functioneaza, descriu o miscare circulara: a) fus pe care se desfasoara o funie sau un lant la capatul carora se afla o galeata, si care se invarteste cu ajutorul unei manivele, folosit pentru a scoate apa din put, pamant din gropi etc.; b) (reg.) unealta cu care se poate ridica osia carului pentru a se repara roata; c) incuietoare la usa sau la poarta, compusa dintr-o bucata de lemn care se invarteste in jurul unui cui; d) unealta din lemn folosita pentru presat (la teascul de stors struguri) sau pentru strans (la masa dulgherului); e) unealta de dogarie care serveste la strangerea doagelor la butoaie, ciubere etc. – Din bg. vartez.

SUL, suluri, s. n. 1. Cilindru de lemn, de metal sau din alt material solid, care se poate roti in jurul axei sale, servind la conducerea, presarea sau fasonarea unui material. ♦ Spec. Cilindru metalic sau de lemn pe care se infasoara urzeala sau tesatura. ◊ Expr. Cu (rar prin) un sul subtire = printr-un calcul fin, cu istetime, cu siretenie. ♦ Bara folosita la gimnastica. 2. Perna lunga, de forma cilindrica, care se pune ca ornament sau ca rezematoare la capatul canapelei sau al patului. ♦ Un fel de perna cilindrica ce se pune intre geamurile ferestrelor, pentru a impiedica patrunderea frigului in interiorul incaperii. 3. Bucata dintr-un material flexibil infasurata in forma de cilindru. Sul de hartie. ♦ Expr. A face (sau a strange) sul = a infasura in forma de cilindru. 4. Fig. Coloana de fum, de foc sau de praf; tromba. ♦ Val de frunze uscate, rostogolite de vant. ♦ Manunchi de lumina, de raze sau de vapai. – Lat. pop. sub(u)lum (= insubulum).

frunzaR ~e n. 1) Creanga de copac cu tot cu frunze. 2) Adapost facut din asemenea crengi. 3) rar Crengi cu frunze uscate care servesc drept asternut sau nutret pentru unele animale. /frunza + suf. ~ar

PAPUSA ~i f. 1) Jucarie care infatiseaza, de obicei, chipul unei fetite. ◊ Ca o ~ dragalasa; atragatoare. Teatru de ~i (sau de marionete) teatru in care eroii spectacolelor sunt reprezentati de papusi cu chip de om sau de animale, manipulate de papusari. 2) fam. Fetita sau fata tanara nostima si frumoasa. 3) fig. Persoana usor influentabila, lipsita de vointa si de personalitate; marioneta; jucarie. ◊ A fi ~a cuiva a actiona la indicatiile cuiva. 4) Manunchi de fire, de frunze uscate. 5) rar Legatura de ata avand forma de „8”. 6) Fruct al porumbului in faza initiala de dezvoltare. 7) Nimfa a unor insecte. 8) Dispozitiv al unei masini-unelte folosit pentru sustinerea sau pentru prinderea piesei de prelucrat. ~ mobila. [G.-D. papusii] /cf. lat. pupa

A PAPUSI ~esc tranz. reg. 1) (frunze uscate de tutun) A aseza in papusi sortand. 2) rar (mai ales persoane de s*x feminin) A imbraca ca pe o papusa. /Din papusa

TABAC¹ ~uri n. Preparat din frunze uscate de tutun, macinate fin, care se aspira pe nas; tutun prizat. /<ngr. tampakos, germ. Tabak

cura (-r, -at), vb. – 1. A curata. – 2. A despaduri, a defrisa. – 3. A desface coaja, pielita. – 4. A scoate, a elimina, a expulza. – 5. A elibera, a da drumul, a s*****i. – 6. A dezvinovati, a absolvi de vina. – Mr. curare „a curata”. Lat. curāre (Candrea-Dens., 451; Tiktin, Archiv., CXXXIII, 120; Pascu, I, 73; REW 2412; DAR); cf. ven. curare „a curata un pui”, fr. curer, cat. escurar. Este dublet al lui cura, vb. (a ingriji un bolnav). Este posibil, cum presupune DAR (cf. Cortes 127), ca termenul rom. sa fi ajuns sa se confunde cu lat. colare „a strecura, a curata un lichid”, al carui rezultat trebuia sa fie identic. – Der. curat, s. n. (dezghiocatul porumbului); curatoare, s. f. (placenta, la vaca; vas de lemn, blid); curat, adj. (dezghiocat, desfacut, defrisat, eliberat; iertat; curatit; lipsit de murdarie, pur; autentic, veritabil, adevarat; senin, clar, neprihanit, pur; inocent, drept, sincer, fidel, leal; sigur, exact); curati, vb. (a inlatura murdaria, a spala; a defrisa, a despaduri; a da drumul, a elibera; a elimina, a expulza; a purifica; a vindeca; a despuia; refl., a pierde totul, a ramine fara un sfant; fam., a muri, a da ortu popii; fam., a fura, a smangli; a da un purgativ; a spala de pacate, a salva, a izbavi, a purifica; refl., a se justifica, a se dezvinovati); necurati, vb. (a trai in pacat); curatitor, adj. (care curata; purificator); curatitura, s. f. (curatare de coaja, pielita, etc.; gunoi; resturi); curaticiune, s. f. (inv., puritate); curatie, s. f. (curatie; puritate; neprihanire, nevinovatie; purificare; integritate, lealitate, cinste), cuvint putin inv.; necuratie, s. f. (murdarie; pacat, fapta rea; patima condamnabila; viciu; m*********e); curatenie, s. f. (calitatea de a fi curat; puritate; neprihanire; m*********e; purgativ; cinste, corectitudine; Arg., catastrofa); necuratenie, s. f. (murdarie; excrement); curatura, s. f. (curatare de coaja, pielita, etc.; teren destelenit; coji curatate; frunze uscate; pleava, ciuruiala); curatitoare, s. f. (sita, ciur). Curat, mr., megl. curat, istr. curǫt, ar putea fi si reprezentant direct al lat. curatus (Pascu, I, 73; Densusianu, GS, III, 443), sau al lat. colatus (Puscariu 457; ZRPh., XXVII, 738; REW 2035a). Prima ipoteza este mai probabila si este suficienta, cf. calabr. curare „a spala pinza”, comel. kuratu „piele argasita” (Tagliavini, Arch. Rom., X, 132). Din rom. provine sas. curat(ich) „curat”. Pentru curatura, Candrea-Dens., 452 propune si o der. directa din latina.

habadie (habadii), s. f. – (Munt., Olt.) Balarii, buruieni, maracinis. – Var. habadie. Sl. habotija (Candrea; Scriban). – Der. habadic (var. habadic, hapatic, hebe(l)ti(u)c), s. n. (frunze uscate); habaticar, s. n. (balarii, tufis).

CEAI, (1) s. m., (2, 3, 4) ceaiuri, s. n. 1. S. m. Arbust exotic cultivat pentru frunzele lui care, uscate, sunt folosite pentru prepararea unei bauturi cu efect e******t (Thea sinensis); p. restr. frunzele (uscate ale) acestui arbust. 2. S. n. (De obicei urmat de determinari care arata felul) Bautura obtinuta prin maceratia, infuzia sau decoctia frunzelor de ceai (1) sau a unor plante medicinale. 3. S. m. Timpul, masa (de dimineata) la care se bea ceaiul (2). 4. S. n. Reuniune intre prieteni, in cursul dupa-amiezii, la care se serveste ceai (2) sau diferite gustari si se danseaza. – Din rus. cai.

DAFIN, dafini, s. m. Mic arbore din sudul Europei, cu frunze persistente, lucioase si aromatice si cu fructe ovale; laur (Laurus nobilis). ◊ Foi de dafin = frunzele uscate ale arborelui descris mai sus, folosite drept condiment. ♦ (La pl. sau, rar, in sintagma foi de dafin) frunzele acestui arbore cu care se impodobeau in antichitate invingatorii; fig. glorie, succes. – Din scr. dafina.

frunzaR, frunzare, s. n. 1. Desis format din crengile pline de frunze ale unui copac sau ale unor tufe. 2. Umbrar facut din crengi bogate. 3. frunze uscate, servind ca asternut sau nutret pentru vite. [Pl. si (m.) frunzari] – frunza + suf. -ar.

TUTUNIU, -IE, tutunii, adj. De culoarea frunzelor uscate de tutun; cafeniu-verzui. – Tutun + suf. -iu.

SENA s. f. frunze uscate de siminichie, intrebuintate ca purgativ si ca diuretic. – Din tc. sena. Cf. lat. sene.

VESTED adj. 1. v. ofilit. 2. mort, uscat. (frunza ~.)

CEAI ~uri n. 1) Arbust cu frunze persistente, cultivat pentru frunzele lui, care sunt folosite la prepararea unei bauturi tonice. 2) Produs alimentar obtinut din frunzele uscate si special prelucrate ale acestui arbust. ~ verde. ~ presat. 3) Bautura aromata e*******a si tonica preparata prin macerarea sau decoctia acestui produs alimentar (sau a unor plante medicinale). ~ tare. ~ slab. 4) Masa cand se serveste aceasta bautura; micul dejun. 5) Intrunire colegiala, la care se serveste aceasta bautura. ◊ ~ dansant serata organizata, la care se serveste si ceai. [Monosilabic] /<rus. taj

A MANA man tranz. 1) (animale, mai ales de tractiune) A indemna la mers; a sili sa urmeze un anumit traseu. ◊ ~ porcii la jir a sforai in timpul somnului. 2) pop. (vehicule, mai ales cu tractiune animala) A face sa se miste conducand intr-o anumita directie. 3) pop. (persoane) A obliga cu forta la ceva. 4) A misca din loc, ducand (cu sine) intr-o anumita directie. Vantul mana frunzele uscate. /<lat. minari

TUTUN ~uri n. 1) Planta erbacee cu tulpina inalta, cultivata pentru frunzele ei mari alungite, care, fiind uscate si supuse unei tehnologii speciale, se fumeaza (mai rar se prizeaza sau se mesteca). ◊ ~ turcesc tutun cu tulpina puternic ramificata si cu flori dispuse in ciorchine. 2) Preparat din frunzele uscate ale acestei plante. ~ de pipa. /<turc. tutun, ngr. tutum

SASAFRAS s.n. Specie de laur din America, ale carui frunze, uscate si pulverizate, se intrebuinteaza drept condiment. [< fr., sp. sassafras].

senamechie s.f. (inv.) frunza uscata de sena (arbust din Orient) din care se preparau purgativele; siminichie.

SASAFRAS s. n. specie de laur din America, ale carui frunze, uscate si pulverizate, se folosesc drept condiment. (< fr., sp. sassafras)

CEAI, (2, 3) ceaiuri, s. n. 1. Arbust exotic, cultivat pentru frunzele lui (Thea chinensis); frunzele uscate ale acestui arbust, care se vand in comert. 2. Bautura obtinuta prin oparirea frunzelor uscate ale ceaiului (1). 3. Bautura obtinuta prin fierberea (frunzelor sau a florilor) unor plante medicinale. 4. Timpul (de dimineata) cand se bea ceaiul (2). 5. Reuniune (intre prieteni sau intr-un cadru mai larg), in cursul dupa-amiezii, la care se serveste ceai (2) sau diferite gustari si se danseaza. – Rus caj.

ceai n., pl. uri (rus. cai, d. turc. cai, care vine d. chinezescu ca). Un copacel din orientu Asiii dintr´ale carui frunze se prepara o bautura ferbinte [!] foarte obisnuita in Rusia si Anglia (thea chinensis). frunzele uscate ale acestei plante. Bautura preparata din ia [!]. Receptiune la care se ofera mai ales ceai: ministru a dat un ceai parlamentar.

A INSIRA insir tranz. 1) (diferite obiecte) A aseza in sir, in rand; a randui. ~ rufele (la uscat). 2) (margele, frunze de tutun) A pune pe un fir de ata, facand sirag. 3) (idei, fapte, evenimente) A numara sau a expune pe rand a enumera. ◊ ~ verzi si uscate a spune lucruri fara rost; a palavragi. 4) (obiecte) A imprastia in dezordine. /in + sir

FILOXERA s.f. Insecta care ataca radacina vitei de vie; (p. ext.) boala cauzata vitei de vie de aceasta insecta. [< fr. phylloxera, cf. gr. phyllon – frunza, xeros – uscat].

SIMINICHIE, siminichii, s. f. Numele a doua specii de arbusti mici din familia leguminoaselor, cu flori galbene, ale caror frunze si fructe uscate se intrebuinteaza ca purgativ si ca diuretic (Cassia acutifolia si angustifolia); p. restr. (colectiv) frunzele (sau fructele) uscate ale acestei plante. – Din tc. senameki.

SENA f. Amestec de frunze si fructe uscate de siminichie, folosit ca purgativ si ca diuretic. /<turc. sena

CACTACEE ~ f. 1) la pl. Familie de plante exotice dicotiledonate, adaptate la clima uscata, cu tulpini carnoase si frunze in forma de tepi, raspandite in regiunile calde ale Americii (reprezentant: cactusul). 2) Planta din aceasta familie. [Art. cactacea; G.-D. cactaceei; Sil. -ce-e] /<fr. cactacees

PLESUV, -A, plesuvi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Chel. 2. (Despre soluri, munti etc.) Lipsit de vegetatie, fara arbori; (despre ogoare) fara semanaturi; p. ext. uscat, sterp, arid. ♦ (Despre arbori) Fara frunze, desfrunzit. [Var.: (reg.) plesug, -a adj.] – Din bg. plesiv.

cantarida f., pl. e (vgr. kantharis, -idos, d. kantharos, carabus). Un gindacel verde auriu care abunda in regiunile mediteranee si care traieste si pin [!] Romania pe frunzele frasinului (lytha vesicatoria sau cantharis). uscat si pulverizat, se intrebuinteaza la facerea vezicatorilor si ca afrodiziac.

MIRODENIE s.f. Condiment, in special exotic, de natura vegetala, deosebit de aromat sau picant, adesea foarte rar si scump, sub forma de frunze, coji, flori, fructe, radacini, proaspete sau uscate (scortisoara, lemn-dulce, ienibahar, baton de vanilie, radacina de ghimber, sofran etc.); prin ext. orice condiment sau substanta puternic mirositoare.

ROSTOGOL² m. Planta erbacee melifera, cu tulpina e****a, frunze paroase si flori albe, care creste prin locuri uscate. /Orig. nec.

PTERIDOFITE (‹ fr. {i}; {s} gr. pterid „feriga” + phyton „planta”) s. f. pl. (In sistemele traditionale de clasificare) Increngatura de plante superioare, stravechi (primele plante de uscat aparute), cu corpul diferentiat in radacina, tulpina si frunze si care se inmultesc prin spori (ex. bradisorul, coada-calului, ferigile). Se mai numesc criptogame vasculare.

IMORTELA s. f. planta erbacee cu frunze putine si flori mici, galbene sau roz-purpurii, care se poate pastra uscata mult timp. (< fr. immortelle)

BARBA, barbi, s. f. 1. Par care creste la barbati pe barbie si pe obraji. ◊ Loc. adv. In barba = pe ascuns, numai pentru sine. ◊ Expr. (Fam.) A se trage de barba (cu cineva) = a fi foarte intim cu cineva, a se bate pe burta (cu cineva). (Arg.) A pune (sau a trage) barbi = a minti, a insira verzi si uscate. ◊ Compuse: barba-caprei = denumire data mai multor specii de plante erbacee perene, cu frunze lungi si inguste si cu flori galbene (Tragopogon); barba-imparatului = planta erbacee cu flori de diferite culori, care se cultiva ca planta de ornament si a carei radacina are proprietati purgative; norea (Mirabilis jalapa); barba-lupului = planta erbacee cu flori galbene (Crispis biennis); barba-ursului = coada-calului. 2. Barbie. 3. Smoc de par pe care il au unele animale sub bot. 4. Tepii de la spicele cerealelor. – Lat. barba.

NAGARA f. Planta erbacee cu tulpina inalta de tip pai, cu frunze filiforme si spiculete cu tepi lungi, ce creste in stepa si pe coline uscate; panusita. /Orig. nec.

PANUSITA ~e f. reg. (diminutiv de la panusa) Iarba cu tulpina inalta de tip pai, avand frunze filiforme si spiculete cu tepi lungi, ce creste in stepe si pe coline uscate; nagara. /panusa + suf. ~ita

ROZMARIN s. In gastronomie, frunzele acifere, foarte aromate ale rozmarinului (Rosmarinus officinalis) se utilizeaza drept condiment, de obicei uscate, maruntite sau pisate, in special in amestecurile de condimente occidentale (herbes de Provence, condimente pentru carne la gratar etc.), pentru aromatizarea preparatelor de carne (de porc, de vanat, de pui).

RECHIE ~i f. Planta erbacee melifera, cu tulpina ramificata si cu frunze alterne, cu flori galbene-verzui si cu fructul o capsula, care creste in locuri relativ uscate. [G.-D. rechiei] /Orig. nec.

TATARCA ~ce f. 1) Planta erbacee cu tulpina taratoare, cu frunze dintate si cu fructe galbui, bombate la capat si alungite spre coada; tidva. 2) Vas facut din fructul uscat si golit de miez al acestei plante, folosit pentru baut; tidva. /tatar + suf. ~ca

TIGVA ~e f. pop. 1) Totalitate a oaselor capului; craniu; teasta; scafarlie. 2) pop. Cap al omului. ◊ Cap de ~ om marginit. 3) Planta erbacee agatatoare cu tulpina culcata, cu frunze dintate si cu fructe galbui, bombate la capat si alungite spre coada; tatarca. 4) Vas facut din fructul uscat si scobit al acestei plante, folosit pentru a bea; tatarca. /<bulg., sb. tikva

BROASCA, broaste, s. f. I. Nume dat mai multor animale amfibii din clasa batracienilor, fara coada, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sarit, cu gura larga si ochii bulbucati. ◊ Expr. Ochi de broasca = ochi bulbucati. ◊ Compus: broasca-testoasa = nume dat mai multor specii de reptile cu corpul inchis intr-o carapace osoasa, dintre care unele traiesc pe uscat (Testudo graeca si hermanni), iar altele in apa (Emys orbicularis). II. 1. Compus: broasca-apei = planta erbacee acvatica cu frunze lucioase, cufundate in apa, si cu flori verzui (Potamogeton lucens). 2. Planta arborescenta exotica cu flori mari, galbene si cu frunze groase, cultivata ca planta de ornament (Opuntia ficus indica). III. Mecanism montat la o usa, la un sertar etc., pentru a le incuia cu ajutorul unei chei. – Lat. *brosca.

BULB, bulbi, s. m. 1. Tulpina (subterana) a unor plante, alcatuita din frunze in forma de tunici sau solzi suprapusi (in care se depun substante de rezerva), cu un invelis membranos uscat. 2. (In sintagmele) Bulb pilos = partea terminala, umflata, a radacinii firului de par. Bulb rahidian = segment interior al creierului, in forma unei umflaturi, situat intre maduva spinarii si protuberanta creierului. Bulbii ochilor = globii ochilor. Bulb aortic = dilatatie a arterei aorte situata la iesirea din inima, existenta la pesti si la batracieni. 3. Obiect, umflatura etc. care are forma unui bulb (1). – Din fr. bulbe, lat. bulbus.

COLILIE (‹ scr.) s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee din genul Stipa, familia gramineelor, cu tulpini subtiri, inalte pina la 100 cm, formind tufe dese, cu frunze inguste, inflorescenta un panicul cu prelungiri flexibile, prevazute, in general, cu perisori albi, moi; cresc in stepe si locuri uscate. Sin. nagara. ◊ Expr. Alb colilie, se spune despre oamenii cu parul complet alb.

VERDE¹ (~zi) adj. 1) Care este de culoarea frunzelor (ierbii, arbustilor, copacilor). ◊ A visa (a vedea sau a spune) cai ~zi pe pereti a-si imagina (sau a spune) lucruri neverosimile. 2) (in opozitie cu uscat) (despre plante) Care este proaspat; plin de seva. 3)(despre legume, fructe) Care inca nu s-a copt; neajuns la maturitate; necopt; crud; agurid. 4) (despre lemne) Care este taiat de curand; plin de seva inca; umed. 5) (despre piei) Care n-a fost inca prelucrat; netabacit; nedubit. 6) fig. (despre persoane) Care este bine facut; plin de puteri; voinic; viguros; puternic; robust; rezistent. /<lat. vir[i]dis

GOGOASA ~osi f. 1) Invelis protector din fire matasoase, rezultate din secretia unor insecte; cocon. ◊ ~ de matase invelis format din firul produs de viermele de matase. 2) Excrescenta sferica, aparuta pe frunzele sau crengile stejarilor sau ale altor plante. ◊ ~ de ristic excrescenta bogata in tanin, aparuta pe frunzele de stejar ca urmare a intepaturilor unor insecte. 3) Produs de patiserie, de forma sferica, preparat din aluat dospit si prajit in grasime sau in ulei. 4) mai ales la pl. fig. Vorba goala lipsita de temei real; minciuna. ◊ A insira la ~osi a spune verzi si uscate; a indruga. [G.-D. gogosii; Pl. si gogoase] /Orig. nec.

uscat adj., s. 1. adj. zbicit, zvantat. (Rufe ~.) 2. adj. (reg.) ujujit. (Vreascuri ~.) 3. adj. v. deshidratat. 4. adj. (pop.) sec. (Are gura ~ de sete.) 5. adj. sec, secat, (inv. si reg.) sterp. (Albia ~ a unui rau.) 6. adj. v. arid. 7. adj. v. secetos. 8. adj. v. sec. 9. adj. sec. (Tuse ~.) 10. adj. v. ofilit. 11. adj. mort, vested. (frunza ~.) 12. adj. v. slab. 13. adj. intarit, tare. (Paine ~.) 14. adj. rece, tare, vechi. (Un coltuc ~ de paine.) 15. s. pamant, (inv.) tarie. (Portiune de ~ in mijlocul marii; a coborat din corabie pe ~.)

CUNUNA ~i f. 1) Cerc impletit din flori sau frunze, care se pune pe cap drept podoaba; coroana. ◊ ~ de lauri coroana cu care erau incununati in antichitate invingatorii (in razboi, la concursuri sportive sau literare). 2) Coroana care se tine deasupra capetelor mirilor in timpul oficializarii cununiei. 3): ~ de munti, de paduri lant de munti, de paduri dispuse in forma de cerc. 4): ~ de ceapa, de usturoi ceapa sau usturoi cu coada uscata impletita in forma de funie. [G.-D. cununii] /<lat. corona