BUCSAU s. m. Arbust ornamental din familia leguminoaselor, cu ramuri lungi, verzi-albastrui, cu frunze simple si cu flori mari, galbene, placut mirositoare (Spartium junceum). – Cf. lat. buxus.

CASTAN, castani, s. m. 1. Arbore cu frunze simple, alungite si cu fructe comestibile (Castanea sativa sau vesca). 2. Arbore mare, cu frunze compuse, cu flori albe sau roscate, dispuse in panicule, si cu fructe necomestibile (Aesculus hippocastanum). - Din castana (derivat regresiv).

PALMAT, -A, palmati, -te, adj. 1. (Despre lobii unei frunze simple, foliolele unei frunze compuse sau despre nervuri) Care porneste dintr-un centru comun si se rasfira apoi ca degetele de la palma¹; palmiform. 2. (Despre picioarele unor animale) Cu degetele unite printr-o membrana. – Din lat. palmatus, it. palmato, fr. palme.

NICTAGINACEE, nictaginacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate cu frunze simple, ale caror flori se deschid numai in timpul noptii; (si la sg.) planta din aceasta familie. – Din fr. nyctaginacees.

SOLANACEE, solanacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate erbacee bianuale sau perene, caracterizate prin frunze simple, flori solitare sau grupate in inflorescente si prin fructe bace sau capsule; (si la sg.) planta care face parte din aceasta familie; solanee. ◊ (Adjectival) Planta solanacee. – Din fr. solanacees.

CASTAN ~i m. Arbore avand frunze simple, dintate, flori albe sau galbene si fructe comestibile sau necomestibile (dupa specie). ~ bun. ~ salbatic. ~ porcesc. /<ngr. kastanon

MUSCHI¹ ~ m. 1) la pl. Clasa de plante inferioare, alcatuite din tulpina si frunze simple, fara radacini, care cresc in locurile umede si umbroase (pe pietre, copaci, stanci etc.). 2) Planta din aceasta clasa. ◊ ~ de apa matasea-broastei. /<lat. musculus

OLEACEE ~ f. 1) la pl. Familie de plante lemnoase (arbori sau arbusti), cu frunze simple sau penat-divizate, opuse, uneori alterne (reprezentanti: frasinul, iasomia etc.). 2) Planta din aceasta familie. [Sil. -le-a-ce-e] /<fr. oleacee

BETULACEE s.f.pl. Familie de plante cu frunze simple, alterne, dublu dintate pe margini si cu flori unisexuate, grupate in amenti, cuprinzand mesteacanul, arinul etc.; (la sg.) planta din aceasta familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. betulacees].

CASTAN, castani, s. m. 1. Arbore cu frunze simple, alungite si cu fructe comestibile (Castanea sativa sau vesca). 2. Arbore mare, cu frunze compuse, cu flori albe sau roscate dispuse in panicule, si cu fructe necomestibile (Aesculus hippocastanum). – Ngr. kastanon.

CIUCUSOARA s. f. Nume dat plantelor erbacee si subarbustilor din genul Alyssum, familia cruciferelor, raspindite mai ales in regiunile mediteraneene, cu frunze simple, paroase, flori galbene si fructul silicula.

CLOCOTEL s. m. Planta erbacee perena din familia ranunculaceelor, inalta de 20-70 cm, cu frunze simple, sesile si flori mari, albastre (Clematis integrifolia).

DARMOZ (DARMOX) s. m. Arbust ornamental, decorativ prin flori si fructe, de c. 3-5 m, spontan in zona montana a Romaniei, cu lastari solzosi, pubescenti, frunze simple, ovate, flori in cime umbeliforme si fructe drupe rosii, apoi negre stralucitoare (Viburnum lantana).

ORHIDEE, orhidee, s. f. (La pl.) Nume dat unei familii de plante erbacee monocotiledonate, cu tulpina simpla, frunze alterne intregi, cu flori mari, colorate, cu trei petale, dintre care una se termina de obicei in forma de pinten rasucit (Orchidaceae); (si de la sg.) planta care face parte din aceasta familie. [Pr.: -de-e] – Din germ. Orchidee, fr. orchidees.

CAMPANULACEE s. f. pl. Familie de plante erbacee din regiunile temperate si subtropicale, caracterizate prin frunze alterne simple si flori hermafrodite, albastre-violacee sau albe, de forma unui clopotel. – Din fr. campanulacees.

CAMPANULACEE ~ f. 1) la pl. Familie de plante erbacee, tropicale, avand frunze alterne simple si flori albastre-violete in forma de clopotel (reprezentant: campanula). 2) Planta din aceasta familie. [Art. campanulaceea; G.-D. campanulaceei; Sil. -ce-e] /<fr. campanulacees

MICSANDRA, micsandre, s. f. Numele a doua plante erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina simpla sau ramificata, cu frunzele acoperite cu peri cenusii, cu flori albe, rosii, albastre sau violete, placut mirositoare; micsunea, vioara-rosie (Matthiola incana si annua). ◊ Compus: micsandra-salbatica (sau -de-munte) = planta erbacee cu flori mari, galbene, placut mirositoare (Erysimum officinalis). – Et. nec.

BRIOFITE s. f. pl. increngatura de plante avand corpul diferentiat in tulpina si frunze, cu structura foarte simpla: muschiul; muscinee. (< fr. bryophytes)

LALEA (‹ tc.) s. f. Planta decorativa erbacee, vivace, din familia liliaceelor, originara din Europa, Africa de Nord, Asia Centrala si de Est (avand c. 100 de specii si cateva mii de hibrizi), cu tulpina inalta de 30-40 cm, frunze lanceolate, groase si flori mari, simple sau invoalte, campanulate etc., avand o gama foarte mare de culori (Tulipa). Se inmulteste de obicei prin bulbi, dar si prin seminte (mai ales in scopul obtinerii de noi soiuri). Infloreste primavara devreme. In Europa este cultivata de c. 500 ani, cea mai importanta cultivatoare fiind Olanda, unde s-au obtinut si un insemnat numar de noi soiuri.

COMPOZIT, -A, compoziti, -te, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Alcatuit din elemente disparate, felurite. ◊ Ordinul compozit (si substantivat, n.) = ordin arhitectonic antic, caracterizat in special prin capitelul cu volute si cu foi de acanta, rezultat din combinarea capitelului ionic cu cel corintic. 2. S. f. (La pl.) Familie de plante superioare, dicotiledonate, erbacee, rar lemnoase, cu frunze de obicei alterne, cu flori mici, simple si numeroase, dispuse in inflorescente in forma de capitule si adesea cu latex in organele vegetative; compozee; (si la sg.) planta din aceasta familie. ◊ (Adjectival) Planta compozita. 3. S. n. pl. (Tehn.) Materiale care reunesc intr-un singur produs unele elemente care, de obicei, nu se asociaza in mod natural. – Din fr. composite, lat. compositus.

ANANAS, ananasi, s. m. 1. Planta erbacee perena originara din tarile calde, cu frunze lungi si tulpina scurta, care poarta in varf o inflorescenta simpla ca un spic (Ananas sativus). 2. Fructul comestibil al acestei plante, carnos, cu gust dulce-acrisor si foarte aromat. – Din fr. ananas.

COMPUS, -A, compusi, -se, adj., s. m. 1. Adj. Alcatuit din mai multe parti sau elemente; combinat. ◊ (Muz.) Masura compusa = masura formata din fractiuni ale masurii simple. (Gram.) Timp compus = timp format cu ajutorul unui verb auxiliar. (Bot.) frunza compusa = frunza cu limbul constituit din mai multe foliole, dispuse pe un ax principal. Inflorescenta compusa = inflorescenta constituita din mai multe inflorescente simple. Fruct compus = fruct constituit din mai multe fructe concrescute pe aceeasi axa. 2. S. m. (Chim.) Combinatie (4); corp compus (1). – V. compune.

OCEL (‹ fr.; {s} lat. occellus „ochisor”) s. m. 1. (ZOOL.) Ochi¹ (I 1) elementar constituit dintr-o retina simpla, o ingrosare cuticulara, uneori si cristalin, caracteristic viermilor si artropodelor. 2. (BOT.) Celula mare din epiderma frunzei adaptata pentru receptionarea luminii. 3. (MINER.) Masa globulara a unui mineral inclus in alt mineral.

COMPUS, -A I. adj. alcatuit din mai multe elemente. ♦ (gram.) timp ~ = timp format cu ajutorul verbelor auxiliare; frunza ~a = frunza avand limbul alcatuit din mai multe foliole, dispuse pe un ax; inflorescenta ~a = inflorescenta din mai multe inflorescente simple; fruct ~ = fruct provenind dintr-o asemenea inflorescenta. II. s. n. cuvant rezultat prin compunere (3). III. s. m. combinatie (3). (<compune)

TRIFOI m. Planta erbacee furajera cu flori de diferite culori, dispuse in inflorescente sferice, si cu frunze formate din trei foliole. ◊ ~-alb trifoi cu tulpina culcata, ramificata si cu flori albe. ~-rosu trifoi cu tulpina e****a, simpla sau ramificata si cu flori rosii. /<lat. trifolium

ROSTOGOL, (I) rostogoluri, s. n., (II) s. m. I. S. n. 1. (Adesea fig.) Miscare de rostogolire. ◊ Loc. adv. De-a rostogolul sau (pop.) de-a rostogol = rostogolindu-se, dandu-se peste cap. 2. Panta cu inclinare mare intr-o mina, care permite transportarea materialului prin simpla alunecare sau rostogolire, sub actiunea greutatii proprii. II. S. m. Planta erbacee melifera din familia compozeelor, cu tulpina dreapta, cu frunze lanceolate, paroase si flori albe (Echinops sphaerocephalus). – Et. nec. Cf. rotocol.

RIZOM, rizomi, s. m. Tulpina subterana simpla sau ramificata, lipsita de clorofila, a anumitor plante, cu aspect asemanator radacinii, de care se deosebeste prin prezenta mugurilor la subsuoara unor frunze rudimentare, in forma de solzi, si prin structura interna. – Din fr. rhizome.

PLANTA¹, plante, s. f. Nume generic dat organismelor vegetale, cu o organizare mai simpla decat a animalelor si care isi extrag hrana prin radacini, caracterizandu-se prin prezenta clorofilei, prin faptul ca membrana celulei este formata din celuloza si, in cazul speciilor superioare, prin alcatuirea corpului din radacina, tulpina si frunze; p. restr. vegetala, mai ales erbacee, cultivata de om sau care creste in mod natural si este utila omului. – Din lat. planta, fr. plante.