AGLICA, aglice, s. f. Planta erbacee din familia rozaceelor, cu frunze penate, cu flori albe sau rozalbe, parfumate, dispuse in inflorescente. (Filipendula vulgaris). – Din bg. aglika, sb. jaglika.

CHIMION s. m. 1. Planta erbacee umbelifera cu frunze penate si cu flori mici, albe-liliachii, ale carei seminte aromatice se intrebuinteaza in medicina, in bucatarie si la fabricarea lichiorurilor; chimen (Carum carvi). 2. Compus: chimion-de apa (sau -de-balta) = mararas. [Pr.: mi-on] – Din tc. kimyon.

TEPOSICA, teposici, s. f. 1. Planta din familia gramineelor, cu tulpina rigida si aspra in partea superioara, cu frunze subtiri, rigide, aspre si cu spice lungi (Nardus stricta). 2. Planta paroasa din familia umbeliferelor, cu frunze penate, cu flori albe sau trandafirii dispuse in umbele compacte si cu fructul acoperit de peri aspri (Tordylium maximum). – Tepos + suf. -ica.

PALMIER, palmieri, s. m. (La pl.) Nume dat mai multor specii de arbori tropicali si subtropicali cu trunchiul drept, neramificat, avand in varf o coroana bogata de frunze penate sau palmate (1); (si la sg.) arbore care face parte dintr-una din aceste specii; palm. [Pr.: -mi-er] – Din fr. palmier.

FENICUL, feniculi, s. m. Planta erbacee inalta, cu frunze penate, cu flori mici, galbene, ale carei seminte contin un ulei eteric folosit in alimentatie si farmacie (Foeniculum vulgare). – Din lat. Foeniculum [vulgare], numele stiintific al plantei.

COLT, (I, II 4) colturi, s. n. (II, III) colti, s. m. I. S. n. 1. Punct unde se intalnesc muchiile unui obiect sau laturile unei figuri. ◊ Coltul gurii = fiecare dintre cele doua extremitati laterale ale gurii, unde se intalnesc buzele. ♦ Fiecare dintre unghiurile formate de doua strazi care se intalnesc; locul format de fiecare dintre aceste unghiuri. ◊ Expr. Colt cu... = in unghiul format de strazile... 2. Portiune dintr-un obiect sau dintr-un loc cuprinsa intre extremitatile reunite ale laturilor lui. ♦ (In publicistica) Rubrica rezervata unei anumite specialitati. ♦ Margine, extremitate. ◊ Colt de paine = coltuc (1); p. gener. orice bucata de paine (taiata de la o margine). ♦ Portiune dintr-o incapere cuprinsa intre extremitatile reunite ale peretilor. ◊ Expr. A da din colt in colt = a recurge la tot felul de subterfugii pentru a iesi dintr-o incurcatura. A pune (un copil) la colt = a pedepsi un copil, asezandu-l intr-un ungher al camerei cu fata la perete. 3. Loc indepartat, retras, d****c; refugiu, ascunzis. ◊ Expr. In (sau din) toate colturile = in (sau din) toate partile. II. S. m. 1. Dinte al animalelor (p. ext. si al oamenilor), in special caninul. ◊ Expr. A-si arata coltii = a manifesta o atitudine agresiva, apriga. A (se) lua la colti = a (se) certa, a fi gata de incaierare. A avea colti (sau un colt) = a fi darz; a fi obraznic. ♦ Fragment dintr-un dinte sau dintr-o masea rupta. 2. Fiecare dintre varfurile lungi si ascutite ale greblei, furcii sau ale altor instrumente asemanatoare. 3. Fiecare dintre cuiele de fier pe care le aplica cineva pe talpa incaltamintei de iarna ca sa nu alunece pe gheata; tinta. 4. Varf ascutit si proeminent de stanca, de gheata etc. 5. Varful plantelor, in special al ierbii, la inceputul dezvoltarii lor, cand incoltesc. 6. Compus: coltii-babei = planta erbacee taratoare cu frunze penate, cu flori galbene si cu fructe tepoase (Tribulus terrestris). III. S. m. 1. Fiecare dintre taieturile de forma aproximativ triunghiulara facute pe marginea unei stofe; dantela impletita in aceasta forma. 2. Suvita de par ondulata trasa pe frunte sau pe tample. – Din bg. kolec, scr. kolac.

COADA, cozi, s. f. 1. Apendice terminal al partii posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de par sau de pene care acopera acest apendice sau care creste in prelungirea lui. ◊ Expr. A da din coada = (despre oameni; fam.) a se lingusi pe langa cineva; a se bucura. A-si vari (sau baga) coada (in ceva) = a se amesteca in chestiuni care nu-l privesc. Isi vara (sau si-a varat, isi baga, si-a bagat etc.) d****l coada (in ceva), se spune cand intr-o situatie se ivesc neintelegeri sau complicatii (neasteptate). A calca (pe cineva) pe coada = a jigni, a supara (pe cineva). A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furis), a o sterge (lasand lucrurile nerezolvate). Cu coada intre picioare = (despre oameni) umilit, rusinat; fara a fi reusit. (Pop.) A-si face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mata (sau pe d****l) de coada = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu fata nevoilor minime de trai. (Get-beget) coada vacii = neaos; vechi, bastinas; de origine rurala. (Fam.) A prinde prepelita (sau purceaua) de coada = a se imbata. ♦ Partea dindarat, mai ingusta, a corpului unor animale (a pestelui, a sarpelui, a racului etc.). 2. Par (de pe capul femeilor) crescut lung si apoi impletit; cosita. 3. Parte a unei plante care leaga fructul, frunza sau floarea de tulpina sau de creanga. V. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungita sau care se taraste pe jos) a unor obiecte de imbracaminte (mai ales a celor purtate de femei); trena. ◊ Expr. A se tine de coada cuiva sau a se tine (sau a umbla) coada dupa cineva = a fi nedespartit de cineva, a se tine cu insistenta si pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasa a cometelor. ♦ Fasie foarte ingusta din carpe (innodate) sau din hartie care se atarna de partea de jos a unui zmeu spre a-i mentine echilibrul in aer. 5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apuca cu mana; maner. ◊ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coada = a se apuca de treaba, a incepe (ceva). A-si vedea de coada maturii (sau tigaii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodaresti. Coada de topor = persoana care serveste drept unealta in mana dusmanului. 6. Partea terminala a unui lucru sau, p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucata de la capatul unui lucru; sfarsit, extremitate. ◊ Loc. adv. La (sau in) coada = pe cel din urma loc sau printre ultimii (intr-o intrecere, la scoala etc.). De la coada = de la sfarsit spre inceput. ◊ Expr. A nu avea nici cap, nici coada = a nu avea nici un plan, nici o ordine; a fi fara inteles, confuz. ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se ingusteaza un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un rau in helesteu. 7. Sir (lung) de oameni care isi asteapta randul la ceva, undeva. ◊ Expr. A face coada = a sta intr-un sir (lung) de oameni, asteaptand sa-i vina randul la ceva, undeva. 8. Compuse: coada-calului = a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin doua tipuri de tulpini: una fertila si alta sterila; barba-ursului (Equisetum); b) planta erbacee acvatica cu frunze liniare si cu flori mici, verzui (Hippuris vulgaris); coada-cocosului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, intrebuintate in medicina populara (Polygonatum); coada-mielului = a) planta erbacee cu frunze lucitoare si cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mica planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinisoare mai intunecate (Veronica prostrata); coada-matei = planta erbacee cu flori mici, roz (Leonurus marrubiastrum); coada-matei-de-balta = nume dat mai multor specii de muschi de culoare alba-galbuie, care cresc prin locurile umede si contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = planta erbacee cu flori mari de culoare galbena (Potentilla anserina); coada-soricelului = planta erbacee medicinala cu frunze penate, paroase, cu flori albe sau trandafirii (Achillea millefolium); coada-vacii = a) planta erbacee tepoasa, inalta, cu frunze lanceolate si cu flori albe, dispuse in spice (Echium altissimum); b) planta erbacee cu flori violete sau rosietice (Salvia silvestris); coada-vulpii = planta erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioara, cu flori verzi dispuse in forma de spic, folosita ca furaj (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = planta veninoasa cu tulpina taratoare si cu fructele in forma unor bobite rosii, care creste prin mlastini (Calla palustris); coada-randunicii = numele a doi fluturi mari, frumos colorati, care au cate o prelungire in partea posterioara a aripilor (Papilio machaon si podalirius). [Pl. si: (2) coade] – Lat. coda (=cauda).

NAFURICA, nafurici, s. f. Planta erbacee din familia compozeelor, cu tulpina dreapta, cu frunze penate si cu flori galbui, dispuse in capitule mici; pelinita (Artemisia annua). – Cf. nafura.

NEGRUSCA, negruste, s. f. Planta erbacee melifera cu frunze penate, cu flori albe-albastrui si cu fructe capsule cu numeroase seminte negre (Nigella arvensis). – Negru + suf. -usca.

CERNUSCA ~ti f. 1) Planta erbacee cu tulpina e****a, paroasa, cu flori divers colorate, cu frunze adanc crestate si cu fructul o capsula, semintele negre si aromatice fiind folosite drept condiment; chimen-negru; negrilica. 2) Planta erbacee cu tulpina e****a, neteda, cu frunze penate, flori albe si cu fructe capsule, pline de seminte negre, care creste prin semanaturi; negrusca. 3) Samanta acestor plante. /<ucr., rus. ternuska

CHIMEN ~i m. 1) Planta erbacee umbelifera, avand frunze penate si flori mici, ale carei seminte aromatice se folosesc ca mirodenii si in medicina. 2) Semintele acestei plante; chimion. /<ngr. kiminon

CHIMION m. 1) Planta erbacee umbelifera, avand frunze penate si flori mici, ale carei seminte aromatice se folosesc ca mirodenii si in medicina. 2) Semintele acestei plante; chimen. [Sil. -mi-on] /<turc. kimyon

MALURICI ~ m. Planta erbacee melifera cu tulpina e****a, ramificata, cu frunze penate si fructe pastai, care creste prin padurile de stejar si carpen; mazariche-neagra; orastica. /malura + suf. ~ici

NAFURICA ~ci f. (diminutiv de la na-fura) Planta erbacee cu tulpina e****a, bogat ramificata, cu frunze penate si cu flori gal-bene sau rosietice, reunite in capitule. /cf. nafura

NASTUREL ~i m. (diminutiv de la nas-ture) Planta erbacee cu tulpina taratoare, cu frunze penate, cu flori mici, albe si cu fructe silicve, folosita in alimentatie si in medicina; macris-de-balta. /nasture + suf. ~el

ORASTICA ~ci f. Planta erbacee melifera cu tulpina e****a, ramificata, cu frunze penate si cu fructele pastai, care creste prin padurile de stejar si de carpen; mazariche-neagra. /Orig. nec.

PENITA ~e f. (diminutiv de la pana) 1) Lama mica concava de metal, cu varf ascutit si despicat, care, fixata la un toc si m****a in cerneala, serveste la scris. ~ de aur. ◊ Ce-i scris cu ~a nu tai cu bardita ce e scris, scris ramane. 2) Planta erbacee cu frunze penate, capilare si cu flori alburii, care creste in apele statatoare; vasc-de-apa. /pana + suf. ~ita

SIPICA ~ci f. 1) Planta erbacee cu tulpina e****a, cu frunze mari, paroase, adanc crestate, si flori marunte, de culoare alba-albastruie, grupate in inflorescente globuloase. 2) Planta erbacee cu tulpina acoperita cu peri moi in partea inferioara, cu frunze penate si cu flori de culoare galben-roscata, ce creste prin fanete. /<sl. sipuku

PENATIFID, -A adj. (Despre frunze penate) La care diviziunile ating jumatate din latimea limbului. [< fr. pennatifide, cf. lat. penna – pana, -fidus – divizat].

PENATIPARTIT, -A adj. (Despre frunze penate) La care diviziunile trec de jumatatea limbului, fara sa atinga axa frunzei. [< fr. pennatiparti, cf. lat. penna – pana, partitus – impartit].

PENATISECAT, -A adj. (Despre frunze penate) La care diviziunile ating nervura mediana. [Cf. fr. pennatiseque].

OPOPONAX s.m. Planta erbacee umbelifera, exotica, cu frunze penate si cu flori galbui, din care se extrage o rasina folosita in parfumerie si in medicina; (p. ext.) rasina insasi. [Pl. -acsi. / < fr. opoponax].

UNIPARIPENAT, -A adj. (Despre frunze penate) Cu foliolele dispuse de-a lungul unui petiol comun. [Cf. fr. uniparipenne].

OPOPONAX s. m. planta erbacee umbelifera, din tarile calde ale Europei si Asiei, cu frunze penate si flori galbui, din care se extrage o rasina, folosita in parfumerie si medicina; (p. ext.) rasina insasi. (< fr., lat. opoponax)

PENATIFID, -A adj. (despre frunze penate) cu diviziuni care ating jumatate din latimea limbului. (< fr. pennatifide)

PENATILOBAT, -A adj. (despre frunze penate) cu crestaturi lungi. (< fr. pennatilobe)

PENATIPARTIT, -A adj. (despre frunze penate) cu divi-ziuni care trec de jumatatea limbului. (< fr. pennatiparti)

PENATISECAT, -A adj. (despre frunze penate) cu diviziuni care ating nervura mediana. (< fr. pennatiseque)

UNIPARIPENAT, -A adj. (despre frunze penate) cu foliolele dispuse de-a lungul unui petiol comun. (< fr. uniparipenne)

TAPOSICA (‹ tepos) s. f. 1. Planta erbacee perena din familia poancee (graminee), de culoare verde-cenusie, cu tulpina scunda (10-30 cm), aspra in partea superioara, cu frunze subtiri, rigide, aspre si spiculete uniflore dispuse unilateral intr-un spic terminal ingust (Nardus stricta); paisita, parul-porcului (1 b). Raspandita in etajul montan si cel subalpin, pe soluri acide, sarace; formeaza adesea asociatii compacte, monodominante (nardete) sau in asociatie cu paiusul rosu (festuceto-nardete). Se extinde masiv pe terenuri suprapasunate, orizontale sau slab inclinate. Nardetele sunt asociatii cu biodiversitate redusa, montane, slab productive; actiunile de ameliorare a pajistilor au in vedere inlocuirea t. cu alte specii mai valoroase. 2. Planta erbacee din familia apiacee (umbelifere), aspru-paroasa, cu frunze penate, cu flori albe sau roz si cu fruct acoperit cu peri rigizi (Tordylium maximum).

NUC, nuci, s. m. 1. Pom fructifer originar din Asia, cu coroana bogata, cu frunze penat-compuse, avand un miros patrunzator si din care se extrag substante tonante si coloranti, cu fructe drupe cu seminte comestibile si cu lemn de calitate superioara folosit la fabricarea mobilelor (Juglans regia). 2. Lemn de nuc (1) folosit pentru fabricarea mobilei. – Din nuca (derivat regresiv).

CRIZANTEMA, crizanteme, s. f. Planta decorativa din familia compozeelor, cu frunze penat-divizate si cu flori de culori variate, cu o inflorescenta mare si bogata (Chrysanthemum indicum). – Din fr. chrysantheme.

CEBARE cebari f. Planta erbacee cu tulpina e****a, cu frunze penat-divizate si cu flori verzi-rosietice. /<ung. csabaire

OCHESELE f. pl. 1) Planta erbacee deco-rativa, cu tulpina ramificata, puternica, cu frunze penat-divizate si cu flori galbe-ne-portocalii, cu miros patrunzator. 2) Floarea acestei plante. /oaches + suf. ~ele

BOB¹ (‹ sl.) s. n., s. m. 1. S. m. Planta erbacee anuala din familia leguminoaselor, cu tulpina inalta de 80-120 cm, fistuloasa, cu frunze penat-compuse, flori albe sau roze si fructe pastai mari, pieloase (Vicia faba); originara din Asia, este cultivata pentru nutret. 2. S. n. Fructul bobului (1) si mai ales saminta lui comestibila (scoasa din pastaie). ♦ P. analog. Fruct sau saminta a unor plante, mai ales a cerealelor; graunte. 3. S. m. pl. Boabe (2) cu care se ghiceste viitorul. ♦ Expr. A da in bobi = a face pretinse prevestiri cu ajutorul bobilor. 4. S. n. Obiect de forma unui bob (2), izolat dintr-o masa de obiecte asemanatoare; fir (de nisip), strop (de apa).

CASIA s. f. Gen de plante erbacee mari sau subarbusti ornamentali (1-4 m), din familia luguminoase, originare din Asia, Africa, America si Australia, cu tulpina alburie, putin tomentoasa in partea superioara, frunze penat-compuse si flori galbene, rosii, dispuse in raceme axilare. In Egipt, Sudan, India si ins. Antile se cultiva pentru frunzele si fructele lor, utilizate ca laxativ si purgativ.

RECHIE s. f. Numele unor plante din genul Reseda, cu tulpina ramificata frunze alterne si flori mici, galbene-verzui, dispuse in racem terminal, dintre care R. luteola, inalta de 50-130 cm, cu frunze intregi frecventa in regiuni de campie si dealuri joase, folosita in trecut ca planta tinctoriala si R. lutea, plnata erbacee melifera, inalta de 30-60 cm, cu frunze penat-fidate, intregi sau dintate.

ACANTA, acante, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de plante erbacee decorative din familia acantaceelor, ale caror frunze mari, penate, uneori spinoase, si radacini sunt folosite in medicina (Acanthus). 2. Ornament arhitectonic caracteristic capitelurilor corintice si compozite; care imita frunzele de acanta (1). [Var.: acant s. m.] – Din fr. acanthe, lat. acanthus.

TELINA¹, teline, s. f. Planta erbacee aromatica din familia umbeliferelor, cu frunze mari, penate, cu flori albe, cu un rizom gros, globulos si carnos, cultivata ca planta culinara (Apium graveolens). – Din ngr. selinon.

PATLAGEA, patlagele, s. f. 1. (Determinat adesea, prin „rosie”) Planta erbacee legumicola cu tulpina inalta, cu frunze mari, penate si cu flori galbene, cultivata pentru fructul ei comestibil, sferic, rosu, zemos, bogat in vitamine; rosie, tomata (Lycopersicum esculentum); p. restr. fructul acestei plante. 2. (Determinat adesea prin „vanata”) Planta erbacee legumicola cu flori violete si cu fructe comestibile mari, ovale, carnoase, de culoare violet-inchis; vanata (Solanum melongena); p. restr. fructul acestei plante. [Var.: patlagica s. f.] – Din tc. patlıcan.

CRAITA, craite, s. f. I. 1. Nume dat la doua specii de plante erbacee din familia compozitelor, cu tulpina puternica si ramificata, cu frunze opuse, penat-divizate si cu flori galbene-portocalii, cu miros patrunzator; vazdoaga, ochesele (Tagetes e****a si patula). 2. Varietate de ciuperca comestibila, a carei palarie este purpurie pe deasupra, iar pe dedesubt galbena-aurie. II. (La pl., art.) Dans popular romanesc cu miscare vioaie, raspandit in Oltenia; melodie dupa care se executa acest dans. III. (Rar; la jocul de carti) Dama. [Var.: creita s. f.] – Crai + suf. -ita.

ACANTA s. f. 1. planta erbacee decorativa, cu frunze mari, penate, grupate in forma de spic. 2. motiv decorativ, care stilizeaza frunza acestei plante. 3. apofiza spinoasa a vertebrelor. (< fr. acanthe, lat. acanthus, gr. akantha)

BIpenatIPARTIT, -A adj. (despre frunze compuse) penat partit cu lobi din nou penat partiti. (< lat. bipennatipartitus)

DEDITEL (‹ bg.) s. m. 1. (La pl.) Denumire data speciilor de plante erbacee perene, toxice, din genul Pulsatilla, familia ranunculaceelor, cu frunze paroase, penat- sau palmat-compuse si flori mari, de culori diferite; (si la sg.) planta care face parte dintr-una din aceste specii; adormitele; sisinei. 2. (ZOOL.) Deditel-de-mare = actinie.

NASTUREL (‹ nasture) s. m. 1. Diminutiv al lui nasture. 2. Mica planta erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina taratoare, ramificata, cu frunze alterne penate si cu flori mici, albe, dispuse in raceme (Nasturtium officinale). Cunoscuta din Antichitate ca planta medicinala si condiment, creste in locuri cu exces de umiditate. Si astazi este intrebuintata ca salata si ca planta medicinala (are actiune diuretica, depurativa, expectoranta, afrodisiaca etc.). Sin. cardama, macris de balta, iarba voinicului s.a.

VIRNANT, virnanti, s. m. Planta erbacee aromatica cu frunze alterne si penate, cu flori galbene, dispuse in corimb, cu intrebuintari in medicina; ruta (Ruta graveolens). – Din magh. virmanc.

OLEACEE ~ f. 1) la pl. Familie de plante lemnoase (arbori sau arbusti), cu frunze simple sau penat-divizate, opuse, uneori alterne (reprezentanti: frasinul, iasomia etc.). 2) Planta din aceasta familie. [Sil. -le-a-ce-e] /<fr. oleacee

PALMIER ~i m. 1) la pl. Specie de arbori exotici subtropicali cu tulpina inalta si dreapta, neramificata, avand in varf o coroana de frunze palmate sau penate (reprezentanti: cocotierul, curmalul, rafia etc.). 2) Arbore din aceasta specie. [Sil. -mi-er] /<fr. palmier

PENINERV, -A adj. (Despre frunze) Cu nervuri penate. [< fr. penninerve].

PENINERV, -A adj. (despre frunze) cu nervuri penate. (< fr. penninerve)

penat, -A, penati, -te, adj. (Despre frunze) Care are nervurile secundare sau foliolele asezate de o parte si de alta a nervurii principale sau a petiolului, ca firele unei pene¹. – Din lat. pennatus, fr. penne.

penat ~ta (~ti, ~te) (despre frunze) Care are nervurile secundare sau foliolele dispuse simetric ca firele de puf ale unei pene. /<lat. pennatus, fr. penne

penat, -A adj. In forma de pana. ♦ (Despre frunze) Cu nervuri pornind perechi dintr-o nervura centrala; (despre frunzele compuse) care are foliolele dispuse in perechi de o parte si de alta a unui ax comun. [lat. pennatus, cf. fr. penne].

BIpenat, -A adj. (despre frunze compuse) cu petiolurile dispuse de doua ori penat. (< fr. bipenne)

penat, -A adj. in forma de pana. ◊ (despre frunze) cu nervurile pornind perechi dintr-o nervura centrala; (despre frunze compuse) cu foliolele dispuse de o parte si de alta a unui ax comun. (< lat. pennatus, fr. penne)

BIpenat, -A adj. (Despre frunze compuse) Care are petiolurile secundare dispuse in mod penat pe petiolul principal si foliolele dispuse in acelasi mod pe petiolurile secundare. [Cf. fr. bipenne < lat. bis – de doua ori, pennatus – cu pene].

BIpenatIFID, -A adj. (despre frunze compuse) cu limbul divizat in mai multe segmente dispuse penat. (< fr. bipennatifide)

BIpenatIFID, -A adj. (Despre frunze compuse) care are limbul divizat in mai multe segmente dispuse penat. [< fr. bipennatifide].