IUTA s. f. 1. Planta anuala cu tulpina inalta pana la 3 m si groasa de 1-2 cm, cu frunze galbene, ovale, cultivata in regiunile tropicale pentru fibrele textile extrase din tulpina (Corchorus olitorius si capsularis). 2. Fibra textila obtinuta din tulpina iutei (1), intrebuintata la fabricarea panzei de sac, a covoarelor etc. – Din germ. Jute, it. iuta.

XANTOFILA s. f. Pigment care se gaseste in plante, alaturi de clorofila si de caroten, colorand toamna frunzele in galben-roscat. – Din fr. xanthophylle.

PLUMPOX s. n. Boala a prunilor si a altor pomi fructiferi, provocata de un virus, manifestata prin aparitia unor pete galbene pe frunze si a unor gropite pe fructe. – Din engl. plum-pox.

CALCE¹ f. : ~ea calului planta erbacee perena, toxica, avand tulpina ramificata la baza, flori mari galbene si frunze groase lucitoare, care creste prin balti si locuri umede. /<lat. calx, calcis

PLUTICA ~ci f. Planta erbacee acvatica, avand flori galbene si frunze lucitoare care plutesc pe suprafata apei. /pluta + suf. ~ica

TAIETOARE ~ori f. Planta erbacee cu flori galbene si frunze acoperite cu peri moi, folosita pentru tratarea taieturilor. /v. a taia

XANTOFILA ~e f. Pigment galben care se gaseste in plante alaturi de clorofila si de caroten, colorand toamna frunzele in galben-roscat. [G.-D. xantofilei] /<fr. xanthophille

MALAOI, malaoi, s. m. Numele a doi arbusti care cresc pe stanci si au flori galbene si frunze liniare, acoperite cu peri. (Helianthemum alpestre si rupifragum).

XANTOFILA s.f. Pigment galben care se gaseste in galbenusul de ou, in bacterii, in alge si in petalele florilor galbene; lutrina. [< fr. xantophylle, cf. gr. xanthos – galben, phyllon – frunza}.

AUCUBA s. m. arbust cu frunze coriacee, verzi si cu pete galbene, din Japonia, cultivat ca gard viu. ◊ (adj.) mozaic ~ = boala a cartofului, tomatelor etc. produsa de un virus, prin pete galbene pe frunze. (< fr. aucuba)

CRISOFIL, -A I. adj. cu frunze de culoare galbena-aurie. II. s. f. pigment care apare in urma descompunerii clorofilei, toamna, care coloreaza frunzele in galben. (< fr. chrysophyle)

PLUMPOX s. n. boala a prunilor si a altor pomi fructiferi, datorata unui virus, care se manifesta prin pete galbene pe frunze si gropite pe fructe. (< engl. plumpox)

BASICOS, -OASA, basicosi, -oase, adj., s. f. 1. Adj. Cu basici (2). 2. S. f. Arbust ornamental din familia leguminoaselor, inalt de 2-3 m, cu frunze compuse, flori galbene si fructe pastai (Colutea arborescens). [Var.: besicos, -oasa adj., s. f.] – Basica + suf. -os.

BROASCA, broaste, s. f. I. Nume dat mai multor animale amfibii din clasa batracienilor, fara coada, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sarit, cu gura larga si ochii bulbucati. ◊ Expr. Ochi de broasca = ochi bulbucati. ◊ Compus: broasca-testoasa = nume dat mai multor specii de reptile cu corpul inchis intr-o carapace osoasa, dintre care unele traiesc pe uscat (Testudo graeca si hermanni), iar altele in apa (Emys orbicularis). II. 1. Compus: broasca-apei = planta erbacee acvatica cu frunze lucioase, cufundate in apa, si cu flori verzui (Potamogeton lucens). 2. Planta arborescenta exotica cu flori mari, galbene si cu frunze groase, cultivata ca planta de ornament (Opuntia ficus indica). III. Mecanism montat la o usa, la un sertar etc., pentru a le incuia cu ajutorul unei chei. – Lat. *brosca.

UNTISOR, untisori, s. m. (Bot.) 1. Mica planta erbacee cu flori galben-aurii, cu frunzele in forma de inima, groase si lucioase, care se consuma ca salata; grausor, salatea (Ranunculus ficaria). 2. (Reg.) Untul-vacii. – Unt + suf. -isor.

NAPRASNIC, -A, naprasnici, -ce, adj., subst. I. Adj. 1. (Adesea adverbial) Care survine in mod neprevazut, dintr-o data; care se petrece fulgerator (si neplacut); neasteptat, subit. 2. (Adesea adverbial) Care nu poate fi stapanit; navalnic, impetuos. ♦ (Despre oameni) Care nu-si poate stapani sentimentele, care actioneaza cu violenta; impulsiv, violent; aprig. 3. Care inspaimanta, ingrozeste (prin comportare); ingrozitor, cumplit. 4. Care depaseste cu mult limitele obisnuite (prin marime, intensitate); extraordinar, cumplit. ♦ (Substantivat, m.; rar) Om voinic, vlajgan. II. Subst. 1. S. m. Planta erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene-albe, cu frunze rigide acoperite cu peri moi si cu tulpina dreapta (Chrysanthemum corymbosum). 2. S. f. Planta erbacee cu tulpina dreapta, paroasa, cu frunze palmate si cu flori rosii-roz si miros neplacut (Geranium robertianum). – Din sl. naprasinu.

ANTRACNOZA, antracnoze, s. f. Boala a unor plante provocata de ciuperci parazite si care se manifesta prin aparitia unor pete brune-rosietice sau galbene-portocalii pe frunze, tulpini si fructe. – Din fr. anthracnose.

PLUTICA, plutici, s. f. Planta erbacee acvatica cu rizom lung, cu flori galbene si cu frunze lucitoare care plutesc la suprafata apei (Nymphoides peltata). – Pluta¹ + suf. -ica.

DROBUSOR², drobusori, s. m. Planta erbacee cu frunze albastrui si cu flori galbene, ale carei frunze fermentate dau o culoare albastra, folosita la vopsit (Isatis tinctoria). – Drob² + suf. -usor.

RACHITICA, rachitele, s. f. 1. Diminutiv al lui rachita. 2. (La pl.) Mic arbust totdeauna verde, cu tulpina taratoare, cu fructe rosii, acrisoare, comestibile (Oxycoccus quadripetalus). 3. Arbust cu flori mici, galbene si cu frunze ascutite, acoperite pe o parte si pe alta cu solzi stelati care le dau un aspect argintiu (Elaeagnus angustifolia). – Rachita + suf. -ica.

SIMINICHIE, siminichii, s. f. Numele a doua specii de arbusti mici din familia leguminoaselor, cu flori galbene, ale caror frunze si fructe uscate se intrebuinteaza ca purgativ si ca diuretic (Cassia acutifolia si angustifolia); p. restr. (colectiv) frunzele (sau fructele) uscate ale acestei plante. – Din tc. senameki.

CARAGANA ~e f. Arbust, originar din Asia, cu flori galbene si cu frunze compuse, cultivat in scopuri decorative. /<fr. caragan

CRUSATEA ~ele f. Planta erbacee din familia cruciferelor cu flori galbene si cu frunze amarui, comestibile. [Sil. -sa-tea] /Orig. nec.

LOBODA ~e f. 1) Planta erbacee care creste pe marginea drumurilor si in semanaturi. ◊ A se plimba (sau a umbla) ca voda prin ~ a umbla ingamfat si fara griji, crezandu-se persoana importanta. 2) Planta erbacee cu frunze de culoare galbena sau rosie, comestibile. /<sl. loboda

RACHITICA ~ele f. (diminutiv de la rachita) 1) Arbust pitic cu tulpina taratoare, cu frunze eliptice, lucioase si persistente, cu fructe comestibile, de culoare rosie. 2) Arbust cu flori mici, galbene, ale carui frunze ascutite, acoperite pe ambele parti cu un fel de solzi, au o nuanta argintie. /rachita + suf. ~ica

SIMINICHIE ~i f. Arbust mic cu flori galbene, ale carui frunze inguste si alungite sunt folosite ca purgativ si diuretic. [G.-D. siminichiei] /<turc. senameki

UNGHIE ~i f. 1) (la om) Placa cornoasa subtire, care acopera partea de deasupra a capatului degetelor. ◊ A reteza (sau a taia) cuiva ~ile a reduce posibilitatile de actiune (agresive) ale cuiva. A-si manca ~ile a regreta amarnic o imprudenta comisa. A-si manca si de sub ~ a fi foarte zgarcit. Nici cat ii negru sub ~ deloc. A pune cuiva ~a in gat a sili pe cineva sa-si indeplineasca obligatia. 2) (la pasari si la animale) Parte cornoasa si incovoiata a degetelor; gheara. 3): ~a-gaii planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant, avand frunze compuse, flori galbene-verzui si fructe pastai. ~a pasarii planta erbacee de padure cu tulpina culcata, avand frunze rotund-cordate si flori albastre, solitare, in forma de pinten. 4) Parghie cu care se manevreaza leasa de pescuit. [G.-D. unghiei; Sil. -ghi-e] /<lat. ungla

plamanic, -a, adj., s.m. si f. 1. (inv.) (persoana) care sufera de tuberculoza pulmonara. 2. (reg.) planta erbacee acvatica cu rizom lung, cu flori galbene si cu frunze lucitoare care plutesc la suprafata apei; plutica.

tropotel s.m., n., adv. (reg.) 1. (s.m.) planta cu frunze mici, flori galbene mirositoare. 2. (s.n.; art.) dans popular. 3. (adv.) cu pasi marunti, usurel.

AURICA s. f. Arbust ornamental originar din America, cu tulpina ghimpoasa, cu flori galbene-portocalii, cu frunze ovale (Lontana camara). [Pr.: a-u-] – Din aur + suf. -ica.

DROBUSOR, drobusoare, s. n. 1. Diminutiv al lui drob (I 1). 2. Planta erbacee cu flori galbene, ale carei frunze fermentate dau o culoare albastra, folosita la vopsit (Isatis tinctoria).

SANSEVIERIA (de la R. de Sangro, print de Sanseviera), planta decorativa de apartament din fam. agavacee (S. trifasciata) originara din Africa. Din radacina pornesc direct frunze lungi, lanceolate, rigide si lucioase, verzi, cu dungi neregulate albe-argintii care ii dau un aspect zebrat. Unele soiuri au marginea frunzelor tivita cu galben. Infloreste foarte rar; inflorescenta este un ax lung pe care sunt dispuse din loc in loc flori albe, tubulare, placut mirositoare. Planta putin exigenta la lumina, foarte rezistenta. Sin. sabiuta (2).

GALBINITA, galbinite, s. f. Planta erbacee din familia labiatelor, cu frunzele petiolate si flori galbene-aurii (Galeobdolon luteum). – Galben + suf. -ita.

GHIZDEI, ghizdei, s. m. Planta perena de nutret, cu frunze trifoliate, cu flori galbene (Lotus corniculatus). – Et. nec.

RUJA¹, ruje, s. f. 1. (Reg.) Maces. ♦ Trandafir. ♦ Fig. (Pop.) Nume dat unei persoane frumoase. 2. Fig. (Reg.) Roseata, rumeneala in obraz. 3. Planta erbacee cu frunze carnoase si flori galben-purpurii, grupate intr-un buchet, care creste pe stancile din regiunea alpina (Sedum rosea) 4. Compus: ruji-galbene = planta avand tulpina fara peri, cu frunze ovale si cu flori galbene; marita-ma-mama (Rudbeckia laciniata). [Pl. si: ruji] – Din bg., scr. ruza.

MAR¹, meri, s. m. 1. Pom din familia rozaceelor, cu frunze mari, ovale, paroase, cu flori albe-trandafirii si fructe globuloase, comestibile, bogate in vitamine (Malus domestica). ◊ Mar paduret = arbore din familia rozaceelor, cu ramuri spinoase si fructe mici, astringente (Malus sylvestris). ◊ Expr. De florile marului = fara rost, degeaba; fara un scop anumit. 2. Compus: marul-lupului = planta erbacee cu frunze ovale, cu flori galbene si fructe tari in forma de para; remf (Aristolochia clematitis); mar-gutui = gutui. – Lat. melus.

OLOISA, oloise, s. f. (Reg.) Numele mai multor specii de plante erbacee cu flori galbene sau albe, cu frunzele ovale si carnoase, care cresc prin locuri pietroase si nisipoase (Sedum album si acrum, maximum, neglectum). – Et. nec.

CORN², corni, s. m. Arbust sau arbore mic cu lemnul foarte tare, cu frunze opuse, cu flori galbene si cu fructe rosii comestibile, ale carui frunze se intrebuinteaza la vopsit (Cornus mas). – Lat. cornus.

DROB², drobi, s. m. 1. Arbust din familia leguminoaselor, cu frunze trifoliate, cu flori galbene si cu fructele pastai turtite (Sarothamnus scoparius). 2. Nume dat mai multor arbusti din familia leguminoaselor, cu frunze trifoliate, flori albe, galbene sau rosietice si fructe pastai (Cytisus). ◊ Drob-de-munte = mic arbust cu ramuri lungi si subtiri acoperite cu peri aspri, cu frunze paroase pe partea inferioara si cu flori galbene (Cytisus hirsutus). 3. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina dreapta, cu frunze acoperite de peri si cu flori mici, galbene-aurii (Neslia paniculata). – Din rus., ucr. drok (confundat cu drob¹).

RASFUG s. m. 1. (Si in sintagma rasfug alb) Boala contagioasa a oilor si a caprelor, care se manifesta prin incetarea secretiei lactate; agalactie. 2. Antrax. 3. Planta erbacee din familia compozeelor, cu ramurele subtiri, verzi si aproape lipite de frunze si cu flori galbene, intrebuintata in medicina populara ca medicament impotriva rasfugului (1) (Chondrilla juncea). – Et. nec.

ROZETA, rozete, s. f. 1. Mica planta erbacee cu tulpina ramificata, cu frunze lunguiete, cu flori galbene-aurii, placut mirositoare; rezeda (Reseda odorata). 2. Nasture de alama pe care il purtau, in trecut, la tunica si la cizme, ostasii din trupele de cavalerie de rosiori. 3. Motiv decorativ circular, avand forma unui trandafir, care apare frecvent in arta populara romaneasca. 4. (Arhit.) Fereastra circulara de mari dimensiuni, decorata cu vitralii si folosita mult la ornamentarea fatadelor catedralelor gotice; rozasa. 5. (Tehn.) Armatura sau guler original al unei tije, care serveste ca element de legatura, de suspensie sau de protectie. 6. Disc, in general de forma rotunda, care se aplica pe fata diferitelor elemente de constructie, pentru a masca sau pentru a decora anumite elemente. 7. Cusatura in forma de triunghi, executata manual cu fire de matase, la deschizatura buzunarelor, servind ca intaritura sau pentru infrumusetare. – Din fr. rosette.

SCORTIONERA, scortionere, s. f. Planta erbacee perena din familia compozeelor, cu rizom pivotant si carnos, de culoare bruna, cu frunze mari si flori galbene, cultivata pe alocuri pentru radacinile sale comestibile (Scorzonera hispanica). – Din it. scorzonera.

CRUSATEA, crusatele, s. f. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu flori galbene-aurii si cu frunze amarui, comestibile (Barbarea vulgaris). – Crusit + suf. -ea.

SUSAI s. m. Gen de plante erbacee din familia compozeelor, cu frunze sesile, cu flori galbene, a caror tulpina contine un suc laptos (Sonchus). – Din ucr. susai.

SUGEL, sugei, s. m. 1. Mica planta erbacee cu miros neplacut, cu flori purpurii, trandafirii sau albe (Lamium purpureum). ◊ Sugel alb = planta erbacee cu frunze petiolate si flori albe (Lamium album). ◊ Compus: sugel-galben = planta erbacee cu frunzele petiolate si flori galbene-aurii (Galeobdolon luteum). 2. (Pop.) Panaritiu. – Lat. sigillum (dupa suge).

ALOE f. Planta exotica cu flori mari galbene sau rosii, cu frunze carnoase, din care se extrage un suc folosit in medicina. [G.-D. aloei] /<fr. aloes, lat aloe

CALAPAR m. reg. Planta erbacee perena, aromatica, avand tulpina catifelata, frunze ovale si flori galbene, cultivata si in scop decorativ; calomfir. /<sb. kaloper

CALOMFIR ~i m. Planta erbacee perena aromatica, avand tulpina catifelata, frunze ovale si flori galbene, cultivata si in scop decorativ. /<bulg. kalofer

CERENTEL ~i m. Planta erbacee cu tulpina e****a, paroasa, cu flori galbene-aurii si cu frunze mari, crestate, foarte raspandita prin paduri. /<lat. cerinthe + suf.~el

CORNACEE ~ f. 1) pl. Familie de plante angiosperme, raspandite in regiunile temperate si subtropicale, cu frunze opuse, flori mici, galbene sau albe, grupate in umbele, si fructe drupe, rosii sau negre. 2) Planta din aceasta familie. [Sil. -ce-e] /<fr. cornacees

galbeneA ~ele f. 1) Planta erbacee, cu tulpina groasa si inalta, avand frunze crestate si flori galbene, care creste in locuri umede. 2) la pl. Planta erbacee cu frunze palmate si cu flori galbene-aurii, cultivata in scopuri decorative si medicinale. /galben + suf. ~ea

PIPER ~i m. 1) Arbust exotic cu tulpina taratoare, avand frunze ovale, flori mici, galbene, si fructe boabe (negre la coacere), folosite drept condiment. ◊ A avea (sau a fi) cu ~ la nas a fi rautacios. A i se sui ~ul la nas a se supara. 2) reg. Planta legumicola cultivata pentru fructul ei carnos, bogat in vitamine, la inceput verde, apoi galben sau rosu, avand gust dulce sau iute intepator; ardei. ◊ ~-rosu boia de ardei. Iute ca ~ul a) care se irita usor; suparacios; b) care este sprinten, harnic. 3) Fruct al acestei plante. /<ngr. piperi, sl. piperu

POJARNITA ~e f. Planta erbacee cu tulpina e****a, inalta, avand frunze alungite si flori galbene-aurii, dispuse in inflorescente terminale, folosita in scopuri medicinale; sunatoare. /pojar + suf. ~nita

RECHIE ~i f. Planta erbacee melifera, cu tulpina ramificata si cu frunze alterne, cu flori galbene-verzui si cu fructul o capsula, care creste in locuri relativ uscate. [G.-D. rechiei] /Orig. nec.

TATAISA ~e f. Planta erbacee din familia compozitelor, inalta, cu frunze paroase si flori galbene-aurii, dispuse in capitule numeroase. /Orig. nec.

URECHELNITA² ~e f. 1) Planta erbacee cu tulpina e****a, avand frunze carnoase, eliptice si flori roz sau rosii, cultivata in scopuri decorative. 2) Planta erbacee cu tulpina e****a, ramificata, cu frunze ovale si flori galbene, dispuse in umbele; urechea-iepurelui. /ureche + suf. ~elnita

VULTURICA ~ci f. Planta erbacee cu flori galbene-purpurii si cu frunze mici, acoperite cu peri lungi. /vultur + suf. ~ica

SCORTONERA s.f. Planta perena cu frunze mari si flori galbene, cultivata pentru radacinile sale carnoase, folosite in alimentatie. [< it. scorzonera, cf. fr. scorsonere].

scaisor, scaisori, s.m. (reg.) 1. scai mic; ghimpe mic. 2. planta erbacee cu flori mici albe sau verzui si cu fructe care se agata de haine si de lana oilor; turita. 3. (la pl.) cornicei (plante). 4. (la pl.) plante erbacee, cu tulpini rigide si ramificate; cu flori albe, violete-purpurii sau galbene, mirositoare, si cu frunze dintate; pejme. 5. puciogna (planta). 6. sticlete.

silfion s.m. (inv.) nume dat unei plante exotice cu frunze mari si flori galbene, folosita ca medicament si condiment.

GINESTRA s. f. mic arbust din familia leguminoaselor, cu frunze lanceolate si flori galbene. (< it. ginestra)

GROZAMA s. f. mic arbust cu tulpina articulata, cu frunze alterne si flori galbene, dispuse in racem. (dupa germ. Grausen)

SCORTONERA s. f. planta perena cu frunze mari si flori galbene, cultivata pentru radacinle sale carnoase, in alimentatie. (< it. scorzonera)

TUTUN, (2) tutunuri, s. n. 1. Planta erbacee din familia solanaceelor, cu tulpina inalta, cu frunze mari si moi, de un verde-inchis, cu flori trandafirii reunite in buchete (Nicotiana tabacum). ◊ Compus: tutun-turcesc = varietate de tutun cu tulpina ramificata si cu flori galbene-verzui (Nicotiana rustica). 2. frunzele de tutun (1), care, supuse unui tratament special, se fumeaza, se prizeaza sau se mesteca. 3. (Inv.) Pachet de tutun (2). [Var.: tiutiun s. n.] – Tc. tutun.

BESICOASA (‹ besica „basica”) s. f. Arbust ornamental din familia leguminoaselor, inalt de 2-3 m, cu frunze imparipenat-compuse, flori galbene dispuse in raceme axiliare si fructe pastai („Colutea arborescens”).

AI⁴ s. m. (Reg.) Usturoi. ◊ Compuse: ai-salbatic = planta erbacee din familia liliaceelor, cu frunze lunguiete si flori galbene (Allium ochroleucum); aiul-sarpelui = planta erbacee din familia liliaceelor, cu tulpina in forma de spirala si flori rosii-purpurii (Allium scorodoprasum). – Lat. alium.

AIOR s. m. Planta erbacee cu frunze lanceolate si flori galbene (Euphorbia esula) – Din ai⁴ + suf. -or.

ZGRABUNTICA, zgrabuntele, s. f. Planta erbacee cu tulpina ramificata, cu frunze ovale si flori galbene (Lapsana communis). – Din zgrabunta + suf. -ica.

CIUCUSOARA s. f. Nume dat plantelor erbacee si subarbustilor din genul Alyssum, familia cruciferelor, raspindite mai ales in regiunile mediteraneene, cu frunze simple, paroase, flori galbene si fructul silicula.

AI⁴, ai, s. m. (Reg.) Usturoi. ◊ Ai salbatic = numele a trei plante erbacee din familia liliaceelor, cu frunze lunguiete si cu flori galbene (Allium ochroleucum), roz (Allium paniculatum), alb-verzui sau rosietice (Allium oleraceum). Aiul sarpelui = planta erbacee din familia liliaceelor, cu tulpina in forma de spirala si cu flori rosii-purpurii dispuse in umbele, folosita in alimentatie (Allium scorodoprasum). – Lat. allium.

AIOR, aiori, s. m. Planta erbacee cu frunze lanceolate si cu flori galbene dispuse in umbele (Euphorbia esula) [Pr.: a-ior] – Ai⁴ + suf. -ior.

CALOMFIR calomfiri, s. m. Planta erbacee perena, aromatica, cu tulpina catifelata, frunzele ovale compuse si florile galbene; calapar (Chrysanthemum balsamita). – Din bg. kalofer.

CASTRAVETE, castraveti, s. m. 1. Planta legumicola cu tulpina agatatoare, acoperita cu peri aspri, cu frunze mari si cu flori galbene (Cucumis sativus); p. restr. fructul acestei plante, de forma alungita, de culoare verde, care se consuma crud, murat sau gatit. ◊ Expr. A vinde castraveti la gradinar = a da explicatii intr-o problema cuiva mai bine informat decat cel ce vrea sa-l lamureasca. 2. (Zool., in compusul) Castravete-de-mare = holoturie. – Refacut din castraveti (pl. lui castravet < bg. krastavet, krastavita).

galbeneA, galbenele, s. f. 1. Planta erbacee cu tulpina groasa, cu frunze lanceolate si dintate, cu flori galbene, care creste in locuri umede (Rorippa amphibia). 2. (La pl.) Planta erbacee cu tulpina paroasa in partea de jos, cu frunze palmate si cu flori galbene-aurii (Ranunculus pedatus). ◊ galbenele de padure = planta erbacee cu tulpina acoperita de peri si cu flori galbene-aurii, care creste in regiuni inalte (Ranunculus aureus). 3. (La pl.) Numele a trei plante erbacee din familia primulaceelor: a) planta cu tulpina dreapta, cu frunzele ovale acoperite cu peri si cu flori galbene (Lysimachia punctata); b) planta cu tulpina dreapta, cu frunze ovale-lunguiete si cu flori galbene dispuse in panicule terminale (Lysimachia vulgaris); c) drete (Lysimachia nummularia). – Galben + suf. -ea.

GINESTRA, ginestre, s. f. Mic arbust cu frunze lanceolate si cu flori galbene (Genista ovata). – Din it. ginestra.

VOINICICA, voinicele, s. f. 1. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina si frunze paroase si cu flori galbene asezate in ciorchini la varful tulpinii (Sisymbrium loeselii). 2. Usturoita. – Voinic + suf. -ica.

TAMARIN, tamarini, s. m. Arbore exotic din familia leguminoaselor, cu frunze compuse, alungite, cu flori galbene-rosietice, din ale carui fructe se prepara o bautura racoritoare, iar scoarta este utilizata in medicina (Tamarindus indica). – Din fr. tamarin.

MARAR s. m. Planta erbacee aromatica din familia umbeliferelor, cu frunze filiforme si cu flori galbene, intrebuintata drept condiment (Anethum graveolens). ◊ Expr. A se baga in vorba ca mararul in ciorba sau (rar) a se amesteca ca mararul in bucate = a participa nepoftit la o discutie. – Cf. alb. meraj, ngr. marathron.

PELINUTA, pelinute, s. f. Mica planta erbacee cu tulpina si frunzele paroase, alburii, cu flori galbene mirositoare (Artemisia petrosa). – Pelin + suf. -uta.

VULTURICA, vulturici, s. f. Planta erbacee din familia compozitelor, cu flori galbene-purpurii, cu tulpina fara frunze sau cu frunze mici, acoperite cu peri lungi (Hieracium pilosella). – Vultur + suf. -ica.

POTCAP, potcapuri, s. n. 1. Acoperamant al capului, de forma cilindrica, fara boruri, purtat de preotii si calugarii ortodocsi. 2. Compus: potcapul-calugarului = planta erbacee din familia compozeelor, cu frunze paroase si cu flori galbene dispuse in capitule (Leontodon hispidus). – Din sl. podukapu.

FENICUL, feniculi, s. m. Planta erbacee inalta, cu frunze penate, cu flori mici, galbene, ale carei seminte contin un ulei eteric folosit in alimentatie si farmacie (Foeniculum vulgare). – Din lat. Foeniculum [vulgare], numele stiintific al plantei.

OTETAR, (1, 3) otetari, s. m., (2) otetare, s. n. 1. S. m. (Inv.) Persoana care fabrica sau vinde otet. 2. S.. Mic serviciu de masa alcatuit din sticlute in care se pun otet si untdelemn. 3. S. m. Arbore cu frunze compuse, alterne, cu flori galbene-verzui si cu fructe rosii-purpurii, ale carui frunze si scoarta, bogate in tanin, se folosesc in tabacarie, iar fructele pot fi folosite la fabricarea otetului (Rhus typhina). – Otet + suf. -ar.

FLAMANZICA, flamanzele, s. f. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina si frunzele paroase si cu florile galbene (Draba nemorosa). – Flamand + suf. -ica.

DROBITA, drobite, s. f. Mic arbust din familia leguminoaselor, cu frunze lanceolate si cu flori galbene, ale carui ramuri, fierte in apa, dau o culoare galbena, folosita la vopsit (Genista tinctoria). – Drob² + suf. -ita.

TATAIS, tataisi, s. m. Planta erbacee din familia compozeelor, cu frunze paroase si cu flori galbene-aurii (Pulicaria dysenterica). [Var.: tataisa s. f.] – Et. nec.

RECHIE, rechii, s. f. Planta erbacee melifera cu tulpina ramificata, cu frunze alterne, cu flori mici, galbene-verzui (Reseda lutea). – Et. nec.

SALCIE¹, salcii, s. f. Numele mai multor specii de arbori si de arbusti cu ramuri lungi, subtiri si mladioase, cu frunze lanceolate si cu flori galbene-verzui dispuse in matisori, care cresc la marginea apelor (Salix); arbore apartinand uneia dintre aceste specii. ◊ Salcie pletoasa (sau plangatoare) = varietate de salcie¹ cu ramuri foarte lungi, flexibile si plecate in jos (Salix babylonica). [Pl. si: salcii. – Var.: salce s. f.] – Lat. salix, -icis.

SALCIOARA, salcioare, s. f. 1. Diminutiv al lui salcie¹. 2. Arbore spinos, cu frunze lanceolate si cu flori galbene, puternic mirositoare, cultivat ca planta ornamentala (Elaegnus angustifolia). [Pr.: -ci-oa-] – Salcie¹ + suf. -ioara.

SCAMONEE, scamonee, s. f. 1. Planta din Asia Mica, cu frunze triunghiulare si cu flori galbene (Convulvulus scammonea). 2. Suc rasinos extras din radacina acestei plante si folosit in medicina. [Pr.: -ne-e] – Din fr. scammonee, lat. scammonea.

SCANTEIUTA, scanteiute, s. f. I. Scanteioara (1). II. (Bot.) 1. Mica planta erbacee cu tulpina ramificata la baza si cu flori rosii, roz sau albastre; scanteioara (2), ochisor (2) (Angallis arvensis). 2. Planta erbacee mica din familia liliaceelor, cu frunze liniare si cu flori galbene (Gagea arvensis). 3. (La pl.) Brumarea. [Pr.: -te-iu-] – Scanteie + suf. -uta.

BARBA barbi f. 1) Par care creste (la barbati) pe barbie si pe obraji. A-si lasa ~. ◊ A rade in ~ a rade pe ascuns, numai pentru sine. A vorbi in ~ a spune ceva incet; a vorbi numai pentru sine. Cati peri in ~ in numar foarte mare. 2) v. BARBIE. 3) Smoc de par care creste la unele animale sub bot. 4) Totalitate a tepilor unui spic de cereale. ◊ ~a-imparatului planta erbacee, cultivata mai ales in scopuri decorative, avand flori de diferite culori si radacini cu proprietati purgative. ~a-caprei a) planta erbacee, avand frunze lungi si inguste, flori galbene si fructe achene de forma lunguiata; b) ciuperca comestibila sub forma unor ace suculente. [G.-D. barbii] /<lat. barba

CATINA ~i f. Arbust spinos cu frunze inguste si fructe lunguiete galbene-rosietice, cultivat ca gard viu. /<lat. catena

CHENAF ~i m. Planta anuala cu tulpina inalta, acoperita cu tepi, frunze palmat-compuse, flori mari, galbene cu pete rosietice la baza, din care se extrag fibre textile. /Orig. nec.

CINSTET m. Planta erbacee cu tulpina inalta si cleioasa, cu frunze opuse si cu flori galbene punctate in brun. /<ucr. tystec

DROB³ ~i m. Arbust din familia leguminoaselor avand tulpina paroasa, frunze trifoliate, flori albe sau galbene si fructul in forma de pastaie. /<rus., ucr. drok

IEPURE ~i m. Mamifer rozator de talie medie, foarte sprinten, cu urechi lungi, coada scurta si cu picioarele de dinapoi mai lungi decat cele de dinainte (vanat pentru carne si blana). ◊ ~-de-casa iepure domestic, crescut pentru carne si blana. (A fi) fricos ca ~ele (a fi) foarte fricos. A alerga (sau a fugi) ca un ~ a alerga (sau a fugi) foarte repede; a fi iute de picior. Cine alearga dupa doi ~i nu prinde nici unul cel care incearca sa faca concomitent doua lucruri nu reuseste sa faca nici unul. A nu sti de unde sare ~ele a nu sti de unde poate aparea o sansa (in realizarea unui lucru, in rezolvarea unei probleme etc.). A impusca (sau a prinde) doi ~i deodata a infaptui (cu succes) doua actiuni deodata. Cati ~i la biserica nimeni. Umbra-~elui planta erbacee cu tulpina inalta avand frunze inguste, lungi si flori galbene-verzui. /<lat. lepus, ~oris

LINARITA ~e f. Planta erbacee cu frunze inguste si cu flori galbene, dispuse in ciorchine la varful tulpinii. /linaria (nume stiintific) + suf. ~ita

LUMANARICA ~ele f. (diminutiv de la lumanare) Planta erbacee medicinala, cu frunze mari si cu flori galbene, dispuse in spic. /lumanare + suf. ~ica

MARAR m. Planta erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina ramificata, cu frunze marunte si cu flori galbene-verzui, folosita drept condiment. /Cuv. autoht.

MOHOR ~oare n. Planta erbacee din familia gramineelor, cu frunze ascutite si cu flori galbene-ruginii, dispuse in spice cilindrice. /<ung. mohar

NAFURICA ~ci f. (diminutiv de la na-fura) Planta erbacee cu tulpina e****a, bogat ramificata, cu frunze penate si cu flori gal-bene sau rosietice, reunite in capitule. /cf. nafura

NAPRASNIC² m. Planta erbacee cu tulpina e****a, cu frunze paroase si cu flori galbene-albe. /<sl. naprasinu

NIPRALA ~e f. Planta erbacee cu tulpina inalta, cu frunze digitate si cu flori galbene, placut mirositoare. /Orig. nec.

PODBEAL podbeli m. Planta erbacee cu tulpina e****a, scunda, paroasa, avand frunze mari, rotunde, si flori galbene, folosita in scopuri medicinale si alimentare. [Var. podbal] /<bulg., sb. podbel

SCANTEIUTA ~e f. (diminutiv de la scanteie) 1) Planta erbacee cu tulpina scunda, cu frunze mari ovale si cu flori rosii sau albastre. 2) Planta erbacee cu tulpina neramificata, cu frunze liniare si cu flori galbene; ochisor. 3) la pl. Planta erbacee decorativa, cultivata pentru florile rosii-violete, placut mirositoare; brumarele. [ Sil. -te-iu-ta ] /scanteie + suf. ~uta

SIMINOC ~ci m. Planta erbacee cu tulpina e****a, ramificata, paroasa, cu frunze lanceolate si cu flori galbene, ce creste prin locuri nisipoase. /cf. bulg. smin

SLABANOG¹ ~gi m. Planta erbacee cu tulpina e****a, ramificata, cu frunze ovale si cu flori galbene, pintenate, folosite in scopuri medicinale. /<bulg. slabonoga

SPLINA ~e f. 1) (la om si la animale) Organ de producere a limfocitelor, situat in regiunea stanga a cavitatii abdominale. 2) Planta erbacee, neramificata, cu frunze ovale si cu flori galbene-aurii, care creste prin locuri umbroase si umede. /<ngr. splina, lat. splen

SoAldinA ~e f. Planta erbacee cu tulpina ramificata, cu frunze ovale si cu flori galbene-aurii, dispuse in inflorescente, care creste pe ziduri vechi si pe locuri nisipoase sau pietroase. /sold + suf. ~ina

TRIFOIAS ~i m. (diminutiv de la trifoi) Planta erbacee cu tulpina culcata, cu frunze trifoliate si cu flori galbene, care creste in pasuni si in locuri cultivate. /trifoi + suf. ~as

VETRICE² ~ f. Planta erbacee aromatica, cu tulpina e****a, inalta, cu frunze alungite si cu flori galbene-aurii, dispuse in capitule. /< sb. vratic

hultenoala s.f. (reg.) planta erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene-purpurii, cu tulpina fara frunze sau cu frunze mici, acoperite cu peri lungi; vulturica.

pastele s.f. pl. (reg.) planta erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina si frunzele paroase si cu flori galbene; flamanzica.

plitute s.f. pl. (reg.) planta erbacee din familia compozeelor, cu frunze paroase si cu flori galbene-aurii; tataisi.

CARAGANA s. f. arbust ornamental din familia leguminoaselor, din Asia, cu frunze compuse si flori mari, galbene-aurii. (< fr. caragan)

HAMAMELIS s. m. gen de arbori si arbusti decorativi, originari din China si Japonia, cu flori galbene, a caror scoarta si frunze au proprietati vasoconstrictoare. (< fr., gr. hamamelis)

IMORTELA s. f. planta erbacee cu frunze putine si flori mici, galbene sau roz-purpurii, care se poate pastra uscata mult timp. (< fr. immortelle)

XANTOFILA s. f. pigment galben alaturi de clorofila, in frunzele verzi. (< fr. xantophylle)

CASIA s. f. Gen de plante erbacee mari sau subarbusti ornamentali (1-4 m), din familia luguminoase, originare din Asia, Africa, America si Australia, cu tulpina alburie, putin tomentoasa in partea superioara, frunze penat-compuse si flori galbene, rosii, dispuse in raceme axilare. In Egipt, Sudan, India si ins. Antile se cultiva pentru frunzele si fructele lor, utilizate ca laxativ si purgativ.

CHENAF (‹ germ.) s. m. Planta anuala din familia malvaceelor, cu tulpina inalta de c. 2 m, acoperita cu tepi, frunze palmat-compuse, flori mari, galbene, cu pete rosietice la baza (Hibiscus cannabinus). Din ea se extrag fibrele textile cu acelasi nume. Sin. cinepa de Bombay.

CALOMFIR calomfiri, s. m. Planta erbacee aromatica, cu tulpina catifelata, frunzele ovale compuse si florile galbene (Tanacetum balsamita). – Bg. kalofer.

CASTRAVETE, castraveti, s. m. Planta cu tulpina agatatoare, acoperita cu peri aspri, cu frunze mari si cu flori galbene (Cucumis sativus); fructul acestei plante, de forma lunguiata, de culoare verde, care se consuma crud, murat sau gatit. ◊ Expr. A vinde castraveti la gradinar = a da cuiva explicatii intr-o problema pe care cel care asculta o cunoaste mai bine decat tine. – Bg. krastavec).

RECHIE s. f. Numele unor plante din genul Reseda, cu tulpina ramificata frunze alterne si flori mici, galbene-verzui, dispuse in racem terminal, dintre care R. luteola, inalta de 50-130 cm, cu frunze intregi frecventa in regiuni de campie si dealuri joase, folosita in trecut ca planta tinctoriala si R. lutea, plnata erbacee melifera, inalta de 30-60 cm, cu frunze penat-fidate, intregi sau dintate.

SALCAM (‹ tc.) s. m. Arbore din familia leguminoaselor, inalt pana la 30 m, cu frunze imparipenat-compuse prezentand cate doi ghimpi la baza, cu flori albe mirositoare, melifere, dispuse in raceme, fructe pastai (Robinia pseudacacia). Originar din America de Nord, a fost introdus in Franta (1600), apoi ti in alte tari europene, mai tarziu si in Romania (1750) ca planta ornamentala. Creste de la campie pana in regiunea dealurilor find rezistent la seceta. Lemnul este folosit pentru obiecte de uz gospodaresc si pentru foc. S. este cultivat in plantatii forestiere pentru productia de lemn, pentru fixarea coastelor, taluzelor, dunelor nisipoase si ca perdele parazapezi de-a lungul drumurilor. Din flori se prepara bautir racoritoare si produse de cofetarie. ◊ S. galben = arbust din familia leguminoaselor, inalt de 3-6 m m, cu frunze trifoliate si cu flori galbene in raceme mari (Laburnum anagyroides). Din lemn se fac obiecte de arta si mobile fine. ◊ S. japonez = arbore inalt de 20 m, asemanator cu salcamul, cu flori galbui in panicule mari terminale, cu pastai de forma caracteristica (strangulate intre seminte), indehiscente (Sophora japonica). Originar din E Asiei, la noi a fost introdus in parcuri si gradini.

AISOR, aisori, s. m. (Bot.) 1. Planta erbacee din familia liliaceelor cu frunze plane, rosietice si cu flori galbene-aurii (Allium ammophilum). 2. Usturoita. 3. Ghiocel. [Pr.: a-i-] – Ai⁴ + suf. -isor.

AMARALUTA, amaralute s. f. Mica planta erbacee cu frunzele ascutite si cu flori mici, galbene-aurii, care contin un suc amar cu proprietati tonice (Cicendia filiformis). – Amareala + suf. -uta.

BUCSAU s. m. Arbust ornamental din familia leguminoaselor, cu ramuri lungi, verzi-albastrui, cu frunze simple si cu flori mari, galbene, placut mirositoare (Spartium junceum). – Cf. lat. buxus.

CARAGANA, caragane, s. f. Arbust ornamental din familia leguminoaselor, originar din Asia, cu frunze compuse si cu flori mari, galbene-aurii (Caragana arborescens). – Din fr. caragan.

CERCELUS, cercelusi, s. m. I. Diminutiv al lui cercel. II. (Bot.) 1. Nume dat mai multor specii de plante decorative, cu frunze opuse regulate, cu flori rosii, galbene-verzui sau pestrite; fucsie (Fuchsia). 2. (La pl.) Lacramioare. – Cercel + suf. -us.

JALE² s. f. Nume dat mai multor plante din familia labiatelor (Salvia); spec. mic arbust cu tulpina semilemnoasa, aromata, cu frunze opuse, cu flori albastre, violete, galbene sau albe, cultivat ca planta ornamentala si medicinala, salvie (Salvia officinalis). – Din magh. zsalya.

REMF, s. m. Planta cu flori galbene, dispuse in fascicule la subsuoara frunzelor, cu fructul o capsula in forma de para (Aristolochia clematitis). – Din sas. ramp, remp.

VIRNANT, virnanti, s. m. Planta erbacee aromatica cu frunze alterne si penate, cu flori galbene, dispuse in corimb, cu intrebuintari in medicina; ruta (Ruta graveolens). – Din magh. virmanc.

MARTISOR, (1) martisoare, s. n., (2, 3, 4) martisori, s. m. 1. S. n. Mic obiect de podoaba legat de un fir impletit, rosu cu alb, care se ofera in dar ca semn al sosirii primaverii, mai ales femeilor si fetelor, la 1 martie; mart². 2. S. m. (Pop.) Martie. 3. S. m. Planta erbacee din familia rozaceelor, cu frunzele crestate adanc si cu flori galbene (Geum montanum). 4. S. m. (Bot.; reg.) Ament (de salcie, de rachita etc.). – Mart² + suf. -isor.

PATLAGEA, patlagele, s. f. 1. (Determinat adesea, prin „rosie”) Planta erbacee legumicola cu tulpina inalta, cu frunze mari, penate si cu flori galbene, cultivata pentru fructul ei comestibil, sferic, rosu, zemos, bogat in vitamine; rosie, tomata (Lycopersicum esculentum); p. restr. fructul acestei plante. 2. (Determinat adesea prin „vanata”) Planta erbacee legumicola cu flori violete si cu fructe comestibile mari, ovale, carnoase, de culoare violet-inchis; vanata (Solanum melongena); p. restr. fructul acestei plante. [Var.: patlagica s. f.] – Din tc. patlıcan.

SOALDINA, soaldine, s. f. Mica planta erbacee cu frunze carnoase, ovale si cu flori galbene-aurii, dispuse in inflorescente (Sedum acre). – Sold + suf. -ina.

VERIGAR, verigari, s. m. Arbust cu ramurile terminate prin cate un spin, cu frunze alterne si opuse, cu flori galbene-verzui si cu fructe globuloase, carnoase, negre, intrebuintate in medicina pentru proprietatile lor purgative; patachina (1) (Rhamnus cathartica). [Var.: verigariu s. m.] – Veriga + suf. -ar.

CORNACEE, cornacee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase dicotiledonate, cu frunze opuse, intregi, flori gamopetale mici, galbene sau albe, grupate in umbele si fructe drupe sau bace rosii sau negre; (si la sing.) planta care face parte din aceasta familie. [Pr.: -ce-e] – Din fr. cornacees.

CIMISIR, cimisiri, s. m. Arbust decorativ cu frunze ovale si persistente, cu flori galbene-verzui (Buxus sempervirens). – Din tc. cimsir.

MOHOR, (2) mohoare, s. n. 1. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu frunze liniare, ascutite, cu flori stacojii, galbene-ruginii etc. dispuse in spice cilindrice, dintre care unele se cultiva ca plante furajere (Setaria). 2. Loc cultivat cu mohor (1) sau pe care creste mohor. – Din magh. mohar.

SLABANOG, -OAGA, slabanogi, -oage, adj., s. m. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Slab la trup, uscativ. 2. Lipsit de putere, de vlaga; debil. II. S. m. Planta erbacee cu tulpina dreapta, carnoasa, cu frunze ovale dintate si cu flori galbene punctate cu rosu, cu un pinten, folosita in medicina (Impatiens nolitangere). – Din bg. slabonoga.

SUSAN s. m. 1. Planta erbacee din tarile calde, paroasa, cu frunze mari, dantelate si cu flori galbene, cultivata pentru semintele sale oleaginoase, comestibile (Sesamum indicum). ♦ P. restr. Semintele acestei plante, care contin un ulei comestibil, din care se prepara tahanul sau care se presara pe covrigi. 2. Preparat dulce facut din zahar, miere si seminte de susan (1). – Din tc. susam.

SOVARVARITA, sovarvarite, s. f. Planta erbacee cu frunze mari, ovale si cu flori galbene (Hypericum acutum). – Sovarv + suf. -arita.

CREASTA, creste, s. f. 1. Excrescenta carnoasa, de obicei rosie si dintata, sau mot de pene pe care le au la cap unele pasari. ◊ Compus: creasta-cocosului = a) planta erbacee cu frunze ovale, cu flori rosii sau galbene, reunite la varful tulpinii in forma de creasta ondulata (Celosia cristala); b) numele a doua specii de ferigi cu sporii dispusi pe fata interioara a frunzelor (Polystichum braunii si lobatum); c) numele unei ciuperci mari, comestibile, cu tulpina carnoasa, groasa, foarte ramificata (Clavaria flava). ♦ (Anat.) Proeminenta osoasa. 2. Partea cea mai de sus a unui munte, a unei case, a unui copac, a unui val de apa etc. 3. Coama de acoperis. 4. (In sintagma) Creasta de taluz = linia de intersectie dintre fata unui taluz si suprafata terenului natural sau a platformei unui rambleu. – Lat. crista.

ACAT ~i m. reg. Arbore cu tulpina inalta, cu coroana rara si ramuri spinoase, cu frunze compuse si flori albe sau galbene grupate in ciorchine; salcam. /<ung. akac

AMARALUTA ~e f. pop. Planta erbacee cu frunze ascutite si cu flori mici, galbene, amare. /amareala + suf. ~uta

BROASCA³ ~ste f. Planta decorativa exotica, cu frunze groase si cu flori mari, galbene. [G.-D. broastei; Sil. broas-ca] /<lat. brosca

CASTAN ~i m. Arbore avand frunze simple, dintate, flori albe sau galbene si fructe comestibile sau necomestibile (dupa specie). ~ bun. ~ salbatic. ~ porcesc. /<ngr. kastanon

FECIORICA ~ele f. (diminutiv de la fecioara) Planta erbacee cu tulpina paroasa, cu frunze mici si opuse, cu flori galbene-verzui, dispuse compact la subsuoara frunzelor. /fecioara + suf. ~ica

GRANAT² ~ti m. Planta erbacee aromata, avand frunze lobate si flori albe sau galbene, dispuse in capitule. /Orig. nec.

GUTUI ~ m. Pom fructifer, cu frunze groase si cu fructe mari, galbene si aromate. /<lat. cotoneus

MARTISOR¹ m. 1) la sing. pop. A treia luna a anului; martie; mart. 2) Planta erbacee din familia rozaceelor, cu frunze adanc crestate si cu flori galbene. /mart pop. + suf. ~isor

NEGELARITA ~e f. 1) reg. Planta erbacee cu tulpina e****a, ramificata, cu frunze mari, lobate si cu flori galbene-aurii, care contine un suc otravitor, intrebuintat in medicina; rostopasca. /neg[el] + suf. ~arita

OCHESELE f. pl. 1) Planta erbacee deco-rativa, cu tulpina ramificata, puternica, cu frunze penat-divizate si cu flori galbe-ne-portocalii, cu miros patrunzator. 2) Floarea acestei plante. /oaches + suf. ~ele

OCHISOR ~i m. (diminutiv de la ochi) 1) Planta erbacee cu tulpina neramificata, cu frunze radicale liniare si cu flori galbene; scanteiuta. 2) Planta erbacee cu tulpina scunda, cu frunze mari, ovale si cu flori rosii sau albastre; scanteiuta. /ochi + suf. ~sor

OTETAR² ~i m. Arbore sau arbust cu tulpina si ramurile paroase, cu frunze eliptice, zimtate, cu flori mici, galbene-verzui si cu fructe rosii-purpurii, cultivat pentru producerea taninelor si a otetului. /otet + suf. ~ar

PASTITA ~e f. Planta erbacee cu tulpina e****a, scunda, avand frunze lunguiete si flori de culoare galbena-aurie, acoperite pe din afara cu peri moi, care creste prin locuri umbroase. /Pasti + suf. ~ita

POTCAP ~uri n. Acoperamant pentru cap de forma cilindrica, putin largit in sus, purtat de preotii si calugarii ortodocsi. ◊ ~ul-calugarului planta erbacee cu flori galbene dispuse in capitule si cu frunze paroase, care creste prin locuri sterpe. /<sl. podukapu

RIDICHIOARA ~e f. (diminutiv de la ridiche) Planta erbacee necultivata, cu tul-pina e****a, inalta si ramificata, cu frunze inegal dintate si cu flori galbene; rapita salbatica. /ridiche + suf. ~ioara

ROSTOPASCA f. Planta erbacee cu tulpina e****a, ramificata, cu frunze mari, lobate si cu flori galbene-aurii, care contine un suc otravitor, intrebuintat in medicina; negelarita. /<ucr. rostopasti

RUJA ~e f. 1) Planta erbacee cu tulpina dreapta si inalta, cu frunze alungite, carnoase si cu flori galbene-purpurii, dispuse in inflo-rescente. 2) pop. Trandafir salbatic; maces; rug; rasura. 3) fig. pop. Culoare rosie a fetei; roseata. /< bulg., sb. ruza

RUTA² ~e f. Planta erbacee cu miros patrunzator, neplacut, cu tulpina ramificata, cu frunze mici, inguste, si cu flori galbene dispuse in inflorescenta. /<lat. ruta

SALCAM ~i m. Arbore cu tulpina inalta, cu coroana rara, constand din ramuri spinoase, cu frunze compuse si flori albe sau galbene placut mirositoare, grupate in ciorchine. ~ galben. /<turc. salkim

SALCIE salcii f. Arbore sau arbust cu ramuri subtiri si mladioase, cu scoarta moale, cu frunze inguste si alungite, cu flori galbene-verzui, grupate in amenti (matisori) si cu lemnul moale, folosit la fabricarea chibriturilor. ◊ ~-pletoasa sau ~-plangatoare salcie cu ramuri lungi, plecate spre pamant, cultivata ca planta decorativa. [ G.-D. salciei; Sil. -ci-e] /<lat. salix, ~icis

SALCIOARA ~e f. (diminutiv de la salcie) Arbore sau arbust spinos cu frunze lanceolate, argintii, si cu flori galbene, parfumate, cultivat in scopuri ornamentale. /salcie + suf. ~ioara

SANZIANA ~ene f. 1) Planta erbacee cu tulpina e****a, cu frunze liniare, subtiri, si cu flori galbene, aromate, grupate in inflorescenta terminala; dragaica. 2) la pl. Nume popular dat sarbatorii (Nasterea Sf. Ioan Botezatorul) celebrate la 24 iunie; dragaica. [G.-D. sanzienei; Sil. -zi-a-] /<lat. Sanctus dies Iohannis

TIGANCUSA ~e f. reg. (diminutiv de la tiganca) Planta erbacee decorativa cu tulpina e****a, cu frunze dintate, si flori de culoare galbena-rosiatica, cu miros patrunzator; vazdoaga; craita. /tiganca + suf. ~usa

VERIGAR ~i m. Arbust cu ramuri spinoase, cu frunze alterne si opuse, cu flori galbene-verzui si cu fructe carnoase, negre, folosite in medicina pentru proprietatile lor purgative. /veriga + suf. ~ar

CARAGANA s.f. (Bot.) Arbust ornamental din familia leguminoaselor, originar din Asia, cu frunze compuse si cu flori mari, galbene-aurii. [< fr. caragan].

lician s.m. (reg.) planta din familia rachitei, facand bube pe frunze din care iese o boia galbena.

maselarita s.f. (pop.) 1. planta erbacee otravitoare cu flori galbene patate cu violet; semintele si frunzele sunt folosite de popor contra durerilor de masele. 2. maseaua coasei. 3. forta.

IMORTELA s.f. (Bot.) Planta erbacee cu frunze putine si cu flori mici, galbene sau roz-purpurii; (pop.) plevaita. [< fr. immortelle].

paduchearita, paduchearite, s.f. (reg.) planta semiparazita cu frunzele dintate si cu flori mici galbene; clocotici.

ploponog, ploponogi, s.m. (reg.) planta erbacee cu tulpina dreapta, carnoasa, cu frunze ovale, dintate, si cu flori galbene, punctate cu rosu.

puspan, puspani, s.n. (reg.) arbust decorativ cu frunze ovale si persistente, cu flori galbene-verzui; cimisir.

FORSITIA s. f. copacel, tufa din familia oleaceelor, plantata adesea in parcuri, ale carei flori galbene apar la inceputul primaverii, inaintea frunzelor. (< fr. forsythia)

GRANAT² s. m. planta erbacee aromatica cu frunze lobate si flori albe sau galbene. (< lat. granatum)

SCAMONEE s. f. 1. planta exotica cu frunze triunghiulare si flori de culoare galben-pal. 2. suc rasinos din radacina acestei plante, folosita ca purgativ puternic. (< fr. scammonee, lat. scammonea)

AMARALUTA, amaralute, s. f. Mica planta erbacee cu frunzele ascutite si cu flori mici, galbene-aurii, care contin un suc amar cu proprietati tonice (Cicendia filiformis). – Din amareala + suf. -uta.

BUCSAU s. m. Arbust ornamental din familia leguminoaselor, cu ramuri lungi, verzi-albastrui, cu frunze putine si cu flori mari, galbene, placut mirositoare (Spartium junceum). – Lat. lit. buxus.

CHIPAROS (‹ ngr.) s. m. Arbore rasinos din familia cupresaceelor, originar din SE Europei, de c. 25 m inaltime, cu coroana foarte densa, ingusta, columnara sau piramidala si frunze persistente; lemnul, rezistent si parfumat, este utilizat in ind. (Cupressus sempervirens). ♦ C. de balta = arbore din familia taxodiaceelor, originar din America de Nord, de c. 60 m inaltime, cu coroana conica, frunze mici, aciculare, cazatoare, verzui primavara, galbene vara, brun-ruginii toamna si lemn de calitate superioara (Taxodium distichum).

AMARUTA, amarute, s. f. Planta erbacee cu tulpina dreapta, frunzele acoperite cu peri aspri si flori galbene, dispuse in capitule (Pieris hieracioides) – Amar + suf. -uta.

BARBA, barbi, s. f. 1. Par care creste la barbati pe barbie si pe obraji. ◊ Loc. adv. In barba = pe ascuns, numai pentru sine. ◊ Expr. (Fam.) A se trage de barba (cu cineva) = a fi foarte intim cu cineva, a se bate pe burta (cu cineva). (Arg.) A pune (sau a trage) barbi = a minti, a insira verzi si uscate. ◊ Compuse: barba-caprei = denumire data mai multor specii de plante erbacee perene, cu frunze lungi si inguste si cu flori galbene (Tragopogon); barba-imparatului = planta erbacee cu flori de diferite culori, care se cultiva ca planta de ornament si a carei radacina are proprietati purgative; norea (Mirabilis jalapa); barba-lupului = planta erbacee cu flori galbene (Crispis biennis); barba-ursului = coada-calului. 2. Barbie. 3. Smoc de par pe care il au unele animale sub bot. 4. Tepii de la spicele cerealelor. – Lat. barba.

GRANAT¹, granati, s. m. Planta erbacee aromatica cu frunze lobate si cu flori albe sau galbene (Chrysanthemum parthenium). – Et. nec.

IASOMIE, iasomii, s. f. Mic arbust originar din India, cu ramuri lungi si verzi, cu flori albe, placut mirositoare, cultivat la noi prin parcuri si gradini (Jasminum officinale). ♦ Lemnul arbustului descris mai sus. ♦ Iasomie salbatica = arbust mic, cu ramurile colturoase, cu frunzele putin incovoiate si obtuze, cu flori galbene, placut mirositoare, cultivat uneori ca planta decorativa (Jasminum fretticans). – Din ngr. ghiasemi.

IEDERA, iedere, s. f. Specie de arbust tarator sau agatator, cu frunze verzi stralucitoare si cu flori mici, galbene-verzui, adesea cultivat ca planta decorativa (Hedera helix). ◊ Iedera alba = arbust cu tulpina intinsa pe pamant, cu frunze pieloase si cu flori albe-galbui, aglomerate in capitule (Daphne blagayana). – Lat. hedera.

ZGRABUNTICA, zgrabuntele, s. f. Planta erbacee din familia compozeelor, cu tulpina ramificata, cu frunze ovale sau eliptice si cu flori galbene (Lapsana communis). – Zgrabunta + suf. -ica.

PIDOSNIC, -A, pidosnici, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.) Care este iesit din comun, contrar asteptarilor (in sens negativ); care se comporta ciudat, sucit; care face totul pe dos. II. S. m. Numele a doua specii de plante erbacee cu frunze lucioase, verzi-albastrii si cu flori galbene (Cerinthe minor si glabra). – Pe dos + suf. -nic.

RUGINI, ruginesc, vb. IV. 1. Intranz. A se acoperi cu rugina (I 1), a se umple de rugina, a prinde rugina. 2. Intranz. Fig. (Despre frunze, plante etc.) A capata o culoare galben-rosiatica asemanatoare cu a ruginii. 3. Refl. Fig. A deveni perimat, depasit, a se invechi, a nu mai fi actual. – Din rugina.

FORSITIA, forsitii, s. f. Arbust ornamental cu flori rosii, galbene etc. grupate cate 1-3, care apar inaintea frunzelor (Forsythia). [Pr.: -ti-a – Var.: forzitia s. f.] – Din lat. Forsythia, numele stiintific al arbustului.

PISTORNIC, (1) pistornice, s. n., (2) s. m. 1. S. n. Sigiliu de piatra sau de lemn cu care se imprima pe prescuri semnul crucii si initialele rituale. 2. S. m. (in forma pristolnic) Planta erbacee din familia malvaceelor, cu tulpina inalta, cu frunzele stelate si paroase si cu florile galbene, ale carei fructe se intrebuinteaza ca sigiliu pentru insemnat prescurile (Abutilon theophrasti). [Var.: pristolnic s. m.] – Et. nec.

OCHELARITA, ochelarite, s. f. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu frunzele bazale dispuse in rozeta, cu flori galbene si cu fructele in forma de ochelari (Biscutella laevigata). – Ochelari + suf. -ita.

OPINTIC, opintici, s. m. 1. Planta erbacee din familia compozeelor, cu tulpina paroasa, cu frunze albastrui-verzi, lucioase si cu flori galbene, reunite cate doua sau cate cinci intr-o inflorescenta in varful tulpinii (Hieracium auricula). 2. (Bot.) Ghebe. – Et. nec.

COACAZ, coacazi, s. m. Arbust cu frunze formate din cinci lobi, cu flori galbene-verzui dispuse in ciorchini, cultivat pentru fructele sale comestibile (Ribes rubrum). – Din coacaza (derivat regresiv).

TUTUN, (1), s. m., (2, 3) tutunuri, s. n. 1. S. m. Planta erbacee din familia solanaceelor, cu tulpina inalta, cu frunzele mari si moi, ovale, rotunde sau lanceolate, de un verde-inchis, cu flori albe, roz sau rosii, reunite in buchete (Nicotiana tabacum). ◊ Tutun turcesc = varietate de tutun cu tulpina ramificata si cu flori galbene-verzui (Nicotiana rustica). 2. S. n. (Colectiv) frunze de tutun (1), care, supuse unui tratament special, se fumeaza, se prizeaza sau se mesteca. 3. S. n. (Inv.) Pachet de tutun (2). – Din tc. tutun.

REZEDA, rezede, s. f. Planta decorativa erbacee, cu tulpina ramificata, cu frunze intregi alungite si cu flori mici, galbene-aurii, cu miros placut; rozeta (Reseda odorata). – Din fr. reseda, germ. Resede.

RIDICHIOARA, ridichioare, s. f. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu frunze ovale, inegal crestate, si cu flori galbene (Sinapis arvensis). – Ridiche + suf. -ioara.

SPALACIOASA, spalacioase, s. f. Mica planta erbacee cu tulpina paroasa, cu frunzele lunguiete si crestate si cu florile galbene (Senecio vernalis). – Spalaci + suf. -oasa.

SUNATOARE s. f. Nume dat mai multor plante erbacee din familii diferite: a) planta cu miros neplacut din familia compozeelor, cu tulpina si frunzele acoperite cu peri moi, cu flori galbene si cu miros neplacut (Crepis foetida); b) pojarnita; c) maselarita; d) sulitica. – Lat. [herba] *sanatoria (dupa sunator).

CONDRONIU s. m. Planta erbacee cu tulpina si frunzele lanceolate rigide, cu flori purpurii sau galbene, care creste prin livezi si prin semanaturi (Melampyrum arvense). – Et. nec.

CRAITA, craite, s. f. I. 1. Nume dat la doua specii de plante erbacee din familia compozitelor, cu tulpina puternica si ramificata, cu frunze opuse, penat-divizate si cu flori galbene-portocalii, cu miros patrunzator; vazdoaga, ochesele (Tagetes e****a si patula). 2. Varietate de ciuperca comestibila, a carei palarie este purpurie pe deasupra, iar pe dedesubt galbena-aurie. II. (La pl., art.) Dans popular romanesc cu miscare vioaie, raspandit in Oltenia; melodie dupa care se executa acest dans. III. (Rar; la jocul de carti) Dama. [Var.: creita s. f.] – Crai + suf. -ita.

BREBENEL ~i m. 1) mai ales la pl. Specie de plante erbacee de padure, din familia papaveraceelor, avand frunze ovale si flori purpurii, albe sau galbene, care infloresc primavara. 2) Planta din aceasta specie. /Din breaban + suf. ~el

CASTRAVETE ~ti m. 1) Planta leguminoasa, avand tulpina taratoare, frunze mari acoperite cu peri aspri, flori galbene si fruct verde alungit. 2) Fructul comestibil al acestei plante. 3): ~-de-mare animal marin nevertebrat, cu corpul moale si alungit; holoturie. /<bulg. krastavec

CERITICA ~ele f. pop. Planta erbacee cu tulpina e****a, cu frunze sesile lucioase si cu flori marunte, galbene, care creste pe marginea drumurilor; pidosnic; somnoroasa. / Orig. nec.

CIMISIR ~i m. Arbore sau arbust ornamental, cu frunze ovale, vesnic verzi si cu flori galbene-verzui. /<turc. cimisir

CIUBOTICA ~ele f. (diminutiv de la ciubota): ~ica-cucului planta erbacee cu tulpina e****a, cu frunze ovale, dispuse in rozeta, cu flori galbene-inchise, placut mirositoare, si cu fructul o capsula. /ciubota + suf. ~ica

IARBA ierburi f. 1) Orice planta erbacee (salbatica) cu frunze verzi si flexibile (care serveste, de regula, drept hrana pentru animale). ◊ ~-creata menta. ~a d******i tutun. ~ rea a) iarba otravitoare; b) iarba care invadeaza culturile, impiedicandu-le sa creasca. ~a-fiarelor planta erbacee otravitoare cu tulpina e****a, avand frunze opuse alungite si flori albe, galbui sau verzui. ~-grasa planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant, avand frunze carnoase lucioase si flori albe sau galbene, folosita in scopuri medicinale. ~-de-Sudan planta erbacee exotica, cu tulpina e****a inalta, cu frunze inguste si lungi, cultivata pentru furaj. 2) la pl. Plante erbacee de tot felul; ierbarie. ◊ Cata frunza si ~ in numar extrem de mare. A cauta (ceva sau pe cineva) ca ~a cea de leac a cauta insistent ceva sau pe cineva. 3) la sing. Vegetatie naturala sau cultivata de plante erbacee (de obicei de aceeasi specie) marunte si dese. 4) Nutret din astfel de plante erbacee proaspat cosite. [G.-D. ierbii] /<lat. herba

OPINTIC ~ci m. 1) Planta erbacee cu tulpina scunda, paroasa, cu frunze verzi-bru-mate, lucioase si cu flori galbene, grupate in varful tulpinii. 2) la pl. reg. Ciuperci comestibile, care cresc in grupuri prin padurile de fag si de brad; ghebe. /Orig. nec.

SIPICA ~ci f. 1) Planta erbacee cu tulpina e****a, cu frunze mari, paroase, adanc crestate, si flori marunte, de culoare alba-albastruie, grupate in inflorescente globuloase. 2) Planta erbacee cu tulpina acoperita cu peri moi in partea inferioara, cu frunze penate si cu flori de culoare galben-roscata, ce creste prin fanete. /<sl. sipuku

VAZDOAGA ~ge f. Planta erbacee decorativa, cu tulpina e****a, cu frunze dintate pe margine si cu flori galbene-portocalii, avand un miros patrunzator; tigancusa; craita. /<rus. gvozdika

SCAMONEE s.f. Planta exotica cu frunze triunghiulare si cu flori de culoare galbena-pala. ♦ Suc rasinos care se extrage din radacina acestei plante, folosit ca purgativ puternic. [Pron. -ne-e., pl. invar. / < fr. scammonee].

homeaz s.m. (reg.) buruiana cu frunze ca ale scaietelui si cu bobite galbene pe lujer.

ACACIA s. f. arbore sau arbust (sub)tropical din familia leguminoaselor, cu frunzele in foliole fine si cu flori galbene sau albe, mirositoare. (< fr., lat. acacia)

ASCOCHITOZA s. f. boala a plantelor produsa de unele ciuperci, prin pete galben-cenusii sau brune ce apar pe frunze, tulpini si fructe. (< lat. ascochytae+-oza)

REZEDA (‹ fr., lat.) s. f. Planta decorativa erbacee, din familia resedaceelor, cu tulpina inalta de 30-60 cm, ramificata la baza, cu frunze intregi alungite si cu flori mici galbene-aurii, in racem, cu miros placut (Reseda odorata); (pop.) rozeta (4). Utilizata pentru vopsirea fibrelor naturale in galben.

ALOE s. f. Nume dat mai multor specii de plante exotice decorative, din familia liliaceelor, cu flori mari, galbene sau rosii, dispuse in spice, si cu frunze carnoase care contin un suc folosit in farmacie (Aloe). ♦ Substanta solida cu miros placut si cu gust amar, extrasa din frunzele unor specii de aloe si intrebuintata in farmacie; sabur. [Pr.: -lo-e] – Din fr. aloes, lat. aloe.

DEGETAR, degetare, s. n. 1. Capacel din metal sau din material plastic, care se poarta, la cusut, pe degetul cu care se impinge acul pentru a-l feri de intepaturi. 2. Planta erbacee veninoasa, cu frunze acoperite cu peri moi, cu flori mari, galbene sau rosii-purpurii; degetarita, degetel (Digitalis ambigua). – Deget + suf. -ar.

CINCI num. card. Numar situat in numaratoare intre patru si sase si care se indica prin cifra 5 (sau V). ◊ (Adjectival) Are cinci ani. ◊ Compus: cinci-degete subst. = planta erbacee taratoare, cu frunzele formate din cinci foliole si cu flori galbene (Potentilla reptans). ◊ (Substantivat) Au plecat trei si s-au intors cinci. ◊ (In locul numeralului ordinal) Etajul cinci. ◊ (Intra in componenta num. adverbial) De cinci ori. ◊ (Precedat de „cate”, intra in componenta num. distributiv) Aduce cate cinci mere. ♦ (Substantivat) Semn grafic cu care se noteaza acest numar. – Lat. cinque (= quinque).

VERIGEL, verigele, s. m. Planta parazita lipsita de clorofila, cu frunzele reduse la solzi mici si cu fiori galbene-rosietice dispuse in ciorchini (Orobanche caryophyllacea). – Veriga + suf. -el.

CIUCUSOARA, ciucusoare, s. f. Nume dat mai multor plante erbacee cu tulpina si cu frunzele acoperite de peri, cu flori albe sau galbene (Alyssum). – Et. nec.

LINARITA, linarite, s. f. Planta erbacee cu frunze asemanatoare cu cele de in, cu flori galbene si cu fructe in forma de capsule, continand seminte aripate; inisor-de-alior (Linaria vulgaris). [Var.: linarita s. f.] – Cf. Linaria (numele stiintific al plantei).

CLOCOTICI, clocotici, s. m. Nume dat mai multor specii de plante semiparazite, cu frunzele dintate si cu flori mici, de obicei galbene (Rhinanthus). – Cf. scr. klokocika.

TRIFOIAS, trifoiasi, s. m. Planta erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina intinsa pe pamant, cu frunzele despicate in trei lobi si cu flori galbene (Trifolium campestre). – Trifoi + suf. -as.

SCLIPET, sclipeti, s. m. (Bot.) 1. Planta erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina noduroasa, cu frunze compuse din trei foliole si cu flori galbene, intrebuintata in medicina (Potentilla e****a). 2. Dumbet. – Et. nec.

SPLINA, spline, s. f. 1. Organ anatomic intern, moale si spongios, de culoare rosie-violeta, situat in partea superioara stanga a cavitatii abdominale, care produce limfocite, anticorpi, depoziteaza sangele etc. ◊ Loc. adj. Fara splina = (despre animale) care este rezistent la fuga, care nu oboseste; (despre oameni) care munceste intens fara sa oboseasca. ◊ Expr. A i se pune cuiva splina =a simti dureri acute la splina, din cauza fugii, a mersului repede etc. 2. Planta erbacee cu frunze in forma de splina (1) si cu flori galbene-aurii; splinuta (1) (Chrysosplenium altrenifolium). – Din ngr. splina.

OITA ~e f. (diminutiv de la oaie) Planta erbacee cu tulpina e****a, cu frunze adanc crestate, cu flori mari, albe sau galbene, si cu fructe paroase; popilnic-iepuresc; floarea-vantului; floarea-pastelui. /oaie + suf. ~ita

stransurea, stransurele, s.f. (reg.) 1. trifoias (cu flori galbene). 2. (in forma: stramsurea) planta erbacee din familia rozaceelor, cu frunze compuse din trei foliole si cu flori galbene; sclipet.

DAFIN (< scr.) s. m. Arbust de c. 2— 5 m (arbore de c. 20 m in zona mediteraneana, de unde este originar), cu frunze pieloase, lucioase, persistente, intens mirositoare, flori mici, galbene-verzui, dispuse in umbele si fructe bace ovoide, albastre-negricioase (Laurus nobilis). frunzele se utilizeaza drept condiment; din seminte se extrage un ulei folosit in ind. farmaceutica. Sin. laur (2).

1) brincuta f., pl. e (d. brinca 1). frunza voinicului, o planta crucifera cu flori mici galbene (sisymbrium officinale).

MUSETEL s. m. Planta erbacee anuala, medicinala, din familia compozitelor, cu frunze divizate si cu flori albe pe margini si galbene in centru, foarte aromatice, grupate in capitule terminale; romanita (Matricaria chamomilla). – Musat (reg. „frumos” et. nec.) + suf. -el.

PELIN (1) s. m. (2, 3) s. n. 1. S. m. Planta erbacee cu frunze compuse, spintecate, albe-verzui, paroase si cu flori galbene, intrebuintata in medicina si la prepararea unor bauturi (Artemisia absinthium). ◊ Pelin alb (sau mic) = planta asemanatoare cu pelinul (1), cu frunze albe, paroase (Artemisia austriaca). Pelin de maturi = planta erbacee cu flori verzui-brune, dispuse in capitule (Artemisia scoparia). 2. S. n. Vin cu gust amarui, obtinut prin tratarea lui cu pelin (1). 3. S. n. Bautura foarte amara, preparata din frunze de pelin (1) si folosita in scopul curative. – Din bg. pelin.

LUMINITA, luminite, s. f. 1. Diminutiv al lui lumina. 2. (Pop.) Lumanare mica. 3. Planta melifera, cu tulpina dreapta, inalta, cu frunze alterne si cu flori mari, mirositoare, de culoare galbena (Oenothera biennis). – Lumina + suf. -ita.

TAIETOARE, taietori, s. f. Planta erbacee cu frunze paroase de un verde-inchis si cu flori galbene, folosita in medicina populara pentru oblojirea taieturilor (Inula hirta). – Din taia + suf. -(a)toare.

TAIETOR, -OARE, taietori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care taie; taios; ascutit. 2. S. f. Planta erbacee cu frunze paroase de culoare verde inchis si cu flori galbene, folosita in medicina populara pentru oblojirea taieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Bustean pe care se taie sau se despica lemnele de foc; tais (2); (in trecut) trunchi care servea calaului pentru decapitarea condamnatilor la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupa cu taierea diferitelor materiale in industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. [Pr.: ta-ie-] – Taia + suf. -ator.

RATISOARA, ratisoare, s. f. 1. (Zool.) Ratusca. 2. (Entom.) Gen de insecte coleoptere lungi, brune-cenusii, cu rostrul latit, asemanator cu ciocul de rata, care ataca porumbul, sfecla, ovazul etc. (Tanymecus). 3. (Bot.; la pl.) Planta erbacee perena, cu rizom si frunze lungi, cu tulpina scurta, cu flori mari, albe, galbene sau violacee (Iris pumila). – Rata + suf. -isoara.

IEDERA ~e f. Arbust agatator, cu frunze verzi, lucioase si persistente, si cu flori mici, galbene-verzui (cultivat deseori ca planta decorativa). [G.-D. iederei] /<lat. hedera

NUFAR ~eri m. 1) Planta erbacee acvatica, cu frunze ovale, plutitoare si cu flori mari, albe sau galbene. ~ alb. 2) Floarea acestei plante. /<ngr. nufara

PAPADIE ~i f. Planta erbacee cu frunze lungi, inegal crestate, dispuse in rozeta, cu flori galbene in varful unor codite lungi, subtiri, si cu fruct de forma unui glob pufos, folosita in scopuri medicinale. [G.-D. papadiei] /<bulg. papadija

TULIPA ~e f. bot. Planta erbacee ornamentala, cu radacina in forma de bulb, cu frunze lunguiete si late, cu flori de diferite culori (galbene, rosii, violete, albe etc.); lalea. /<lat. tulipa, fr. tulipe

VERIGEL ~i m. Planta parazita lipsita de clorofila, cu frunze in forma de solzi mici si cu flori galbene-rosietice, dispuse in ciorchini. /veriga + suf. ~el

IRIS s.m. Planta erbacee perena cu frunze lungi si cu flori mari, violete, albe sau galbene; (pop.) stanjenel. [< fr. iris].

IRIS I. s. n. 1. curcubeu, spectru solar. 2. membrana colorata circulara a ochiului, asezata intre cornee si partea anterioara a cristalinului, strabatuta de pupila. 3. diafragma a unor aparate optice, care are in centru un orificiu cu diametru variabil. II. s. m. planta erbacee perena cu frunze lungi si cu flori mari, violete, albe sau galbene; stanjenel. (< fr., lat. iris)

CASTAN (‹ ngr.) s. m. Arbore din familia fagaceelor, inalt de 35-37 m, cu frunze alterne, dintate pe margini, cu flori unisexuate, mic, galbui si cu fructe comestibile (Castanea sativa). ♦ C. salbatic = arbore din familia hipocastanaceelor, cu frunze compuse, cu flori albe cu pete roscate sau galbene dispuse in panicule si cu fructe necomestibile (Aesculus hippocastanum).

BELSITA, belsite, s. f. Planta erbacee ornamentala cu frunze mari, verzui sau purpurii, si cu flori mari rosii, galbene sau pestrite (Canna indica). -Et. nec.

MAZARICHE s. f. I. Nume dat mai multor specii de plante furajere din familia leguminoaselor: a) planta agatatoare cu frunze perechi, terminate cu un carcel, si cu flori rosii, galbene sau violete (Vicia dumetorum); b) Planta cu flori de culoare violet-deschis, cu frunze terminate printr-un varf tepos (Vicia lathyroides); c) borceag; d) planta cu tulpina inalta acoperita cu perisori si cu flori de culoare violeta (Vicia villosa); e) planta cu frunzele compuse si cu florile de culoare alba (Vicia pannonica); f) bob¹. ◊ Compus: mazariche-neagra sau mazarichea-cucului = orastica. II. Precipitatie atmosferica sub forma de bobite de zapada sau de gheata, care cade in timpul iernii. III. (Med.) Cisticercoza. [Var.: (reg.) mazeriche s. f.] – Din mazare.

LUPIN s. m. Gen de plante erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze compuse din foliole inguste alungite si cu flori albastre, galbene sau albe, cultivate ca furaj, ca plante ornamentale sau ca ingrasamant verde (Lupinus). – Din fr. lupin.

MIRODENIE ~i f. 1) mai ales la pl. Ingredient (frunza, coaja, floare, fruct) care se foloseste in cantitati mici in alimente, dandu-le gust si miros placut; condiment. 2) Substanta aromatica care se pune in mancare pentru a trezi pofta de mancare. 3) Planta erbacee cu tulpina e****a, cu flori galbene-verzui, placut mirositoare. 4) Planta erbacee cu tulpina e****a, cu frunze dintate, alungite, cultivata pentru florile ei placut mirositoare; nopticoasa. /mirodie + suf. ~enie

MUSETEL ~i m. Planta erbacee cu tulpina dreapta, cu frunze alterne, divizate, cu flori aromate, albe pe margini si galbene in centru, folosita in scopuri medicinale; romanita. /musat reg. + suf. ~el

PALIUR ~i m. Arbust cu frunze ovale prevazute cu doi spini si cu flori mici galbene-verzui, apreciat pentru lemnul lui rezistent, flexibil si cultivat pentru garduri vii. [Sil. -li-ur] Paliurus

REZEDA ~e f. 1) Planta erbacee decorativa, cu tulpina ramificata, cu frunze mari, alungite, si cu flori marunte, aromate, de culoare galbena-aurie, dispuse in ciorchini terminali; rozeta. 2) Floare a acestei plante. /<fr. reseda, germ. Resede, ung. rezeda

ROZETA I~e f. 1) Planta erbacee deco-rativa, cu tulpina ramificata, cu frunze mari, alungite si cu flori marunte, aromate, de culoare galbena-aurie, dispuse in ciorchini terminali; rezeda. 2) Floare a acestei plante. /<fr. rosette

papusoi¹, papusoi, s.m. (reg.) 1. papusa care reprezinta o figura masculina; papusa mare. 2. barbat fara personalitate, om de nimic. 3. porumb.4. rodul porumbului (stiuleti sau boabe). 5. planta erbacee ornamentala cu frunze mari, verzui sau purpurii si cu flori mari, rosii, galbene sau pestrite; belsita. 6. planta denumita si lusca alba. 7. planta erbacee din familia leguminoaselor, cu flori mici alburii sau trandafirii; papanas.

scalce, scalci, s.f. (reg.) 1. planta erbacee toxica, cu frunze in forma copitei de cal si cu flori mari, galbene-aurii; calce. 2. (la pl.) plante erbacee toxice, cu flori mari galbene; bulbuci. 3. (in compuse) scalci-mici = scanteiute, scanteioare (plante); scalce-mare = rostopasca.

PORTOCAL (‹ portocala) s. m. Pom fructifer din familia rutaceelor, originar din Asia, inalt de 2-4 m, cu frunze persistente, cu flori albe parfumate si cu fructe sferice galben-rosietice, comestibile (Citrus auruntium). Adus in Europa in timpul cruciadelor, a fost introdus in cultura mai ales in zona mediteraneana, dar si in alte regiuni cu clima subtropicala (ex. California).

CATINA, catini, s. f. Numele a doua specii de arbusti spinosi: a) catina rosie, cu frunze mici in forma de solzi, cu flori roz sau albe si cu fructe rosii, cultivat ca gard viu; tamarisca (Tamarix ramosissima); b) catina alba, cu frunze inguste, lanceolate, argintii, cu flori mici cafenii si cu fructe galbene-portocalii (Hippophae rhamnoides). – Probabil lat. catena.

SCORUS, scorusi, s. m. Arbore din familia rozaceelor, cu frunze compuse, cu flori albe si cu fructe comestibile, brune sau galbene, cu lemnul foarte dens, dur si omogen, folosit in industria mobilelor (Sorbus domestica). ◊ Scorus de munte (sau pasaresc) = arbore mic din familia rozaceelor, cu ramuri plecate, cu frunze imparipenate, cu flori albe si fructe de marimea unui bob de mazare, rosii si astringente la gust (Sorbus aucuparia). – Din scorusa (derivat regresiv).

RUTISOR, rutisoare, s. n. Nume dat mai multor plante erbacee: a) planta cu tulpina inalta, cu flori galbene dispuse in buchete pe varfurile ramurilor (Thalictrum foetidum); b) planta cu frunze ovale si flori trandafirii sau albe (Thalictrum aquilegifolium). ◊ Compus: rutisor-galben = planta cu rizom tarator si cu numeroase flori galbene mici, dispuse in umbele (Thalictrum flavum). – Ruta²+ suf. -isor.

CORCODUS, corcodusi, s. m. Arbore sau arbust din familia rozaceelor, cu frunze eliptice, cu flori albe si cu fructe mici, de culoare galbena, vanata sau rosie (Prunus cerasifera). – Probabil din corcodusa.

TURITA, turite, s. f. Planta erbacee cu tulpina in patru muchii, cu flori albe sau verzi si cu fructe acoperite cu peri curbati la varf, care se agata de hainele oamenilor, de lana oilor etc. (Galium aparine). ◊ Compus: turita-mare = planta erbacee cu frunze paroase pe fata inferioara si cu foliole dintate, cu flori galbene-aurii grupate in forma de ciorchine si cu fructe cu ghimpi mici la baza; scai-marunt (Agrimonia eupatoria). – Din scr. turica.

BELSITA ~e f. Planta erbacee ornamentala cu frunze mari, verzi sau purpurii, si cu flori mari, rosii sau galbene, dispuse sub forma de spic in varful plantei. /Orig. nec.

GALBINARE ~ari f. 1) pop. Stare patologica constand in acumularea excesiva a fierii in sange si a depunerii ei in tesuturi, manifestata, mai ales, prin coloratia galbena a pielii; icter. 2) bot. Planta erbacee cu tulpina inalta, cu frunze dintate si cu flori purpurii, din care se extrage o substanta de culoare galbena. /galben + suf. ~are

ROMANITA ~e f. 1) Planta erbacee anuala, cu frunze alterne divizate si cu flori aromate, albe pe margini si galbene in centru, folosita in medicina; musetel. 2) Planta erbacee decorativa, cultivata pentru florile ei mari, placut mirositoare. [G.-D. romanitei] /roman + suf. ~ita

VERDE³ n. Culoare a spectrului luminii, situata intre albastru si galben. ◊ De ~ a) carte marcata cu un semn in forma de frunza de culoare neagra; b) cu ochii verzi si cu parul negru. /<lat. vir[i]dis

CRUSATEA (‹ crusit) s. f. Planta erbacee bienala sau perena din familia cruciferelor, inalta de 30-70 cm, cu flori galben-aurii dispuse in raceme si cu fructe silicve (Barbarea vulgaris). frunzele tinere au proprietati antiscorbutice si pot fi consumate ca salata.

GALBINARE, galbinari, s. f. 1. (Med.; pop.) Icter. 2. (Rar) Culoare galbena a fetei; paliditate. 3. Planta erbacee cu tulpina ramificata spre varf, cu frunze usor dintate si cu flori purpurii (Serratula tinctoria). [Var.: galbenare s. f.] – Din galbin.

GUTUI, gutui, s. m. Pom fructifer cu frunze mari si groase, cu flori albe-roz si cu fructe mari, galbene, acoperite cu puf; mar-gutui (Cydonia oblonga). – Et. nec.

PAPADIE, papadii, s. f. Planta erbacee din familia compozitelor, cu frunze lungi, crestate (care se mananca uneori ca salata) si cu flori galbene grupate in capitule (Taraxacum officinale). – Din bg. popadija.

LUNTRICICA, luntricele, s. f. 1. Luntrisoara. 2. Planta erbacee din familia leguminoaselor, cu frunzele acoperite cu peri, cu tulpina intinsa pe pamant si cu flori galbene-purpurii, violacee sau alburii, dispuse in spice sau capitule (Oxytropis campestris). – Luntre + suf. -icica.

LUMANARICA, lumanarele, s. f. 1. Diminutiv ai lui lumanare (1). 2. Planta erbacee medicinala, cu frunze mari alterne, cele bazale in forma de rozeta, si cu flori galbene dispuse intr-un spic (Verbascum thapsus). ♦ Compus: lumanarica-pamantului = planta erbacee cu tulpina inalta si cu frunze mari si flori albastre sau albe-galbui (Gentiana asclepiadea). – Lumanare + suf. -ica.

CIUBOTICA, ciubotele, s. f. 1. (Reg.) Cizmulita sau gheata de dama. 2. Compuse: ciubotica-cucului = planta erbacee cu frunze ovale dispuse in rozete si paroase pe partea inferioara, cu flori galbene si cu fructul o capsula (Primula officinalis); ciubotica-ursului = planta erbacee cu frunze lobate si cu flori purpurii (Cortusa matthioli). [Var.: ciobotica s. f.] – Ciubota + suf. -ica.

CLOROZA, cloroze, s. f. 1. Forma de anemie caracterizata prin micsorarea considerabila a cantitatii de hemoglobina din sange si printr-o coloratie galbena-verzuie a pielii. 2. Boala a plantelor care se manifesta prin decolorarea frunzelor si a mugurilor. – Din fr. chlorose.

NARCISA, narcise, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee cu frunze lungi, usor indoite pe nervura principala, cu flori solitare, albe sau galbene, fin parfumate (Narcissus). [Var.: (rar) narcis s. m.] – Din fr. narcisse, lat. narcissus.

SMANTANICA ~ci f. (diminutiv de la smantana) Planta erbacee cu tulpina e****a paroasa, cu frunze ascutite, ce cresc cate patru la un nod si cu flori galbene, placut mirositoare. /Smantana + suf. ~ica

VaRTEJ ~uri n. 1) Loc pe cursul unei ape unde aceasta capata o miscare de rotatie, formand o adancitura si antrenand tot ce aduce curentul. 2) Masa de aer puternica care se misca repede, atragand si ridicand in cercuri praf, nisip, zapada etc. 3) (la oameni, mai ales in crestet sau pe corpul animalelor) Portiune unde parul creste in toate partile. 4) Miscare de rotatie (ametitoare). In ~ul dansului. 5) Stare de buimaceala; zapa-ceala. 6) Unealta care func-tioneaza prin miscari circulare. 7) Crestatura rotunjita facuta ca semn la urechile vitelor. 8): ~ul pamantului a) planta legumicola cu tulpina taratoare si cu flori galbene dispuse in ciorchine; b) planta cu tulpina joasa, avand cate trei frunze la un nod si flori rosii in varful tulpinii, care creste printre stanci. /<sl. vrutezi

CALCE¹ s. f. Planta erbecee cu frunze groase si lucitoare, in forma copitei de cal si cu flori galbene-aurii (Caltha palustris). – Lat. calx, calcis.

BRANDUSA, branduse, s. f. 1. Planta erbacee cu flori violete in forma de palnie, care infloreste primavara timpuriu (Crocus heuffelianus). 2. (In sintagma) Brandusa galbena = planta erbacee perena cu florile galbene-aurii, ocrotita de lege (Crocus moesiacus). 3. Planta veninoasa din familia liliaceelor, cu frunze mari alungite si cu flori rosietice sau liliachii, care infloreste toamna si care este folosita in medicina (Colchicum autumnale); floarea-brumei. – Cf. bg. brenduska, scr. brndusa.

LATIR s. m. Planta erbacee furajera din familia leguminoaselor, cu tulpina taratoare si ramificata, cu frunzele terminate cu un carcel si cu flori albastre, violete, roz, albe sau galbene (Lathyrus sativus). – Din lat. lathyrus (nume stiintific).

STELITA, stelite, s. f. Planta erbacee din familia compozeelor, cu tulpina si frunzele paroase, cu flori dispuse in capitule, cele marginale albastre, iar cele centrale galbene; stelisoara (Aster amellus). – Stea + suf. -ita.

PELIN m. Planta erbacee amara la gust, cu tulpina e****a, ramificata, cu frunze verzi-cenusii pe fata si argintii-surii pe dos si cu flori galbene aromate, folosita in medicina si in industria bauturilor alcoolice. /<bulg. pelin

PORTOCAL ~i m. Pom fructifer exotic, cu frunze rezistente, cu flori albe parfumate si cu fructe mari globulare, de culoare galbena-roscata, aromate. /Din portocala

CALCE² (lat. calcem) s. f. Calcea-calului = planta erbacee, perena, toxica, din familia ranunculaceelor, inalta de 20-60 cm, cu frunze groase, lucioase, in forma de copita de cal si cu flori mari, galbene-aurii (Caltha palustris).

CALCE¹, calci, s. f. (In sintagma) Calcea calului = planta erbecee perena, toxica, cu frunze groase si lucitoare, in forma de copita de cal, si cu flori mari, galbene-aurii (Caltha palustris). – Lat. calx, calcis.

STANJENEL, stanjenei, s. m. Nume dat mai multor specii de plante erbacee perene, cu frunze lungi in forma de sabie si cu flori mari, violete, albastre, albe sau galbene; iris, stanjen (Iris). [Var.: (pop.) stanjinel s. m.] – Stanjen + suf. -el.

puichita, puichite, s.f. (reg.) 1. puica mica. 2. bibilica, pichere, cata. 3. (mai ales la pl.) boabele de porumb ramase neinflorite dupa ce s-au facut floricelele; puicuta. 4. planta erbacee perena, toxica, cu frunzele groase si lucitoare in forma de copita de cal, si cu flori mari, galbene-aurii; calce. 5. floarea-pastilor, de culoare alba. 6. nume de planta. 7. numele unei specii de broasca.

INGRASATOR, -OARE, ingrasatori, -oare, adj., s. f. (Reg.) 1. Adj. Care ingrasa. 2. S. f. Numele a doua plante erbacee cu frunze carnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealalta flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris si alpina). 3. S. f. Planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant si cu flori albe, grupate in forma de carlig (Sagina procumbens). – Ingrasa + suf. -ator.

SUGEL¹ ~i m. Planta erbacee rau mirositoare, cu tulpina in patru muchii, cu frunze de forma inimii si flori rosii. ◊ ~-alb sugel cu flori albe sau albe-galbui. ~-galben sugel cu flori galbene-aurii. /<lat. sigillum

PIDOSNIC² ~ci m. Planta erbacee cu tulpina e****a, cu frunze sesile lucioase, de culoare verde-albastrie dispuse pe tot lungul tulpinii si cu flori marunte galbene, care creste pe marginea drumurilor; somnoroasa; ceritica. /pe dos + suf. ~nic

SOMNOROASA ~e f. 1) Planta erbacee cu tulpina e****a, inalta, paroasa, cu frunze lunguiete, ascutite, si cu flori mici, albe. 2) Planta erbacee cu tulpina e****a, inalta, cu frunze sesile lucioase, de culoare verde-albastrie, dispuse pe tot lungul tulpinii, si cu flori marunte, galbene, care creste pe marginea drumurilor; ciritica; pidosnic. /somn + suf. ~oasa

BARBUSOARA, barbusoare, s. f. 1. (Rar) Diminutiv al lui barba; barbuta. 2. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu flori galbene placut mirositoare; micsandra-salbatica (Erysimum repandum). ◊ Compus: barbusoara-de-munte = planta erbacee din familia cruciferelor, cu frunzele bazale dispuse in rozeta, cu flori mici, albe sau galbui; tunicea (Arabis turrita). 3. (Reg.) Crusatea (Barbarea vulgaris). – Barba + suf. -usoara.

STANJENEL s. (BOT.) 1. (Iris germanica) iris, stanjen, (reg.) ceapa, cocos, cocosel, crin, lilie, lilion, papariga, sabie, speteaza, stanjenita, tulipan, coada-cocosului, cosita-fetelor, floa-re-vanata, frunza-lata, iarba-lata. 2. (Iris variegata) iris, stanjen, (reg.) lilion-pasaresc. 3. (Iris pseudacorus) iris, stanjen de balta, stanjen galben, (reg.) speteaza, spetegioara, crin-de-apa, crin-gal-ben, lilie-galbena.

HELIOTROP, (1, 2) heliotrope, s. n., (3) heliotropi, s. m. 1. S. n. Materie coloranta folosita la vopsitul bumbacului. 2. S. n. Varietate de calcedonie, de culoare verde-inchis sau rosie cu pete galbene stralucitoare, folosita ca piatra semipretioasa din care se fac obiecte ornamentale. 3. S. m. Numele unei plante aromatice, cu frunze ovale, cu flori de culoare alba sau albastru-deschis, intrebuintate in industria parfumului (Heliotropium europaeum). ♦ Ulei eteric extras din planta de mai sus. [Pr.: -li-o-] – Din fr. heliotrope.

NUFAR, nuferi s. m. Numele a doua plante erbacee acvatice cu petiolul foarte lung, cu frunze late care plutesc la suprafata apei, una avand flori mari albe, cu miros placut (Nymphaea alba), cealalta flori galbene (Nuphar luteum); p. restr. floarea acestor plante. – din ngr. nufaro.

PEJMA, pejme, s. f. Numele a doua specii de plante erbacee cu tulpinile rigide, ramificate si cu frunze dintate, una cu flori albe sau violete-purpurii, cu miros placut de mosc (Amberboa moschata), cealalta cu flori galbene, placut mirositoare (Amberboa odorata). – Din magh. pezsma.

TURTA² ~e f. Planta erbacee cu tulpina foarte scurta, cu frunze ghimpoase, adanc crestate, si cu flori asezate in capitule. ◊ ~a-vacii ciuperca comestibila, cu palaria lipicioasa, de culoare galben-roscata sau cafenie. /<lat. turta

brustur si brusture m. (got. gep. burst, tep, ghimpe, dim. burstilo, de unde s’a facut brustilo, apoi brusture; vgerm. burstia, tep, de unde fr. brosse, tufa, perie; ngerm. borste, anglosaxon byrst, brystl, tep, par de porc; engl. bristle, tep, par de porc, bur [d. burz si burzu], tepos, zbirlit. V. bursuc. Cp. cu fluture, strugure, viezure). Lipan, o buruiana din familia compuselor (scai), cu frunze mari cit niste palarii (lappa sau arctium). Brustur dulce, captalan. Brusturu oii, o laptuca veninoasa cu frumoase flori galbene, numita si brustan (cp. cu sirb. brstan, iedera) si clocociov (buphtalmum c*********m sau telekia speciosa).

VATAMATOR, -OARE, vatamatori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vatama sau poate vatama; daunator, pagubitor, stricator. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat insectelor (sau altor animale) care produc stricaciuni plantelor de cultura. 2. S. f. Planta erbacee din familia leguminoaselor, cu flori galbene-aurii, cu fructul o pastaie, intrebuintata ca planta medicinala si de nutret (Anthyllis vulneraria). 3. S. f. Planta graminacee cu frunze paroase, cu floarea grupata in spiculete (Bromus commutatus). – Vatama + suf. -ator.

SOFRAN, sofrani, s. m. 1. Planta erbacee cu frunzele lungi si inguste si cu florile violete cu linii purpurii, din care se extrage o substanta aromatica de culoare galbena, folosita in medicina, in bucatarie si in industrie (Crocus sativus). ♦ P. ext. Substanta coloranta extrasa din aceasta planta. 2. (Bot.) Sofranel (1). – Din rus. safran, pol. szafran.

IN² (1) s. m., (2) inuri, s. n. 1. S. m. Planta erbacee textila si oleaginoasa, cu tulpina subtire, ramificata in partea superioara, fibroasa, cu frunze mici, inguste si cu flori albastre sau albe, care are numeroase utilizari (Linum usitatissimum); p. restr. samanta acestei plante. ◊ In galben = planta erbacee cu flori galbene (Linum flavum). 2. S. n. Fir obtinut prin prelucrarea inului² (1); p. ext. panza facuta din aceste fire. – Lat. linum.

MANGO, mango, s. m., s. n. 1. S. m. Arbore tropical cu frunze lanceolate si flori mici, roz, parfumate (Mangifera indica). 2. S. n. Fructul comestibil al acestui arbore, cu un sambure central, pulpa galbena pana la portocalie, parfumata si suculenta, bogat in vitaminele B, C si D. – Din fr. mangue, engl. mango, port. manga.

DRETE, drete, s. f. 1. Planta acvatica subtropicala cu frunze mari, dintate si violacee pe partea inferioara, cu flori mari (Nymphaea lotus thermalis). 2. Planta erbacee taratoare din familia primulaceelor, cu flori galbene solitare, folosita in medicina populara (Lysimachia nummularia). – Et. nec.

LEMN ~e n. 1) Parte dura a arborilor, constand dintr-un tesut compact sau fibros, aflat intre scoarta si maduva. 2) Material provenit din tulpina sau ramurile groase ale unui arbore taiat si folosit in constructii sau pentru confectionarea diferitelor obiecte. 3) mai ales la pl. Trunchiuri, ramuri, crengi de copaci sau tufari taiati si folositi drept combustibil. ~e de foc. ◊ Ger de crapa ~ele ger cumplit. A ramane ~ a ramane incremenit. 4) : ~-cainesc arbust cu frunze mici, cu flori albe si fructe negre, cultivat in parcuri, pentru a forma garduri vii. ~ul-domnului arbust din familia compozitelor cu flori galbene si cu miros de lamaie. /<lat. lignum

ROZMARIN ~i n. 1) Arbust mic cu miros placut, cu tulpina e****a, cu frunze aciculare, persistente, si cu flori divers colorate, cultivat ca planta decorativa sau folosit in medicina si in industria parfumurilor. 2) Soi de mar tomnatic, cu fructe de culoare galbena, placute la gust. 3) Fruct al acestui soi de mar. /<germ. Rosmarin

MIMOZA ~e f. 1) Planta meridionala, cu frunze compuse si cu flori mici si dese, de culoare roz, foarte sensibile, care se strang la cea mai mica atingere. 2) Planta exotica decorativa, cultivata pentru florile ei timpurii, de culoare galbena. [G.-D. mimozei] /<fr., lat. mimosa

MICSANDRA, micsandre, s. f. Numele a doua plante erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina simpla sau ramificata, cu frunzele acoperite cu peri cenusii, cu flori albe, rosii, albastre sau violete, placut mirositoare; micsunea, vioara-rosie (Matthiola incana si annua). ◊ Compus: micsandra-salbatica (sau -de-munte) = planta erbacee cu flori mari, galbene, placut mirositoare (Erysimum officinalis). – Et. nec.

FASOLE s. f. 1. Planta erbacee anuala din familia leguminoaselor, cu frunzele compuse din trei foliole mari, paroase, cu flori albe, albe-verzui, roz sau rosii, cultivata pentru pastaile si pentru semintele sale, folosite in alimentatie (Phaseolus vulgaris). 2. Pastaia fasolei (1), de culoare verde sau galbena; fiecare dintre boabele care se afla in interiorul acestei pastai. 3. Mancare preparata din pastaile (cu boabe) sau din boabele de fasole (1). [Var.: (reg.) fasule, fasule s. f.] – Din ngr. fasoli.

SOFRAN ~i m. 1) Planta erbacee cu frunze lungi si inguste, cultivata pentru substanta care se extrage din florile ei violete. 2) Substanta coloranta obtinuta din florile acestei plante si folosita in diferite scopuri (alimentare, industriale si medicinale). 3) si adjectival Soi de mere galbene, cu dungi portocalii-roscate, care are miez suculent si gust dulce-acriu. /<sl. safranu

PAPAIA s.f. Fruct exotic al unei plante cu trunchi drept si inalt, cu o coroana in forma de evantai si frunze adanc palmate (C****a papaya), avand forma de para mare, de culoare galbuie, cu pulpa roz-oranj, carnoasa, suculenta, cu multe seminte de culoare neagra la miljloc (baca). Se consuma ca desert, la fel ca pepenele galben, fiind deosebit de dulce cand este coapta.

NAP, napi, s. m. 1. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu frunze crescute in forma de rozeta si cu radacina carnoasa, de forma aproximativ sferica, comestibila (Brassica napus). ◊ Expr. (Gol) nap sau ca un nap, ca napul = complet dezbracat; p. ext. foarte sarac. 2. Planta erbacee din familia compozitelor, cu flori galbene, avand tuberculii cu un continut nutritiv bogat, folosita ca furaj; nap porcesc (Helianthus tuberosus). – Lat. napus.

VARGA vergi f. 1) ramura lunga, subtire si flexibila, curatata de ramificatiile laterale si de frunze; nuia; jordie. ◊ A tremura ca ~a a tremura foarte tare ( de frig, de spaima etc.). ~a-ciobanului planta erbacee perena, cu tulpina si ramuri ghimpoase, cu flori liliachii, dispuse in capitule. ~de-aur planta erbacee perena, cu flori galbene, in forma de ciorchini. 2) inv. Nuia cu care se aplicau pedepse corporale. ◊ ~a (sau biciul) lui Dumnezeu se spune despre un om foarte crud, rau. A-i duce cuiva vergile a se ingrijora de soarta cuiva. 3) Lovitura aplicata cu o astfel de nuia. 4) inv. Unealta cu care se incarca pusca sau se curata teava ei; arbiu. 5) Betisor subtire si flexibil (din lemn, metal, os etc.) avand diferite intrebuintari; bagheta. [G.-D. vergii] /<lat. virga

FIERE s. f. 1. Lichid amar, de culoare galbena-verzuie, secretat de ficat; bila¹. ◊ Expr. A varsa fiere, se zice despre o persoana plina de necaz, de ciuda, de manie (care se manifesta cu violenta). ♦ Fig. Amaraciune, suparare, necaz. 2. (Si in sintagma basica fierii) Vezicula biliara. ◊ Expr. A-i crapa (sau plesni) cuiva fierea (de necaz) = a fi necajit, manios, invidios etc. la culme. 3. Compus: fierea-pamantului = a) planta erbacee medicinala cu flori rosietice, rar albe, cu gust amar (Erythraea centaurium); b) planta erbacee inferioara, cu talul tarator, avand pe partea inferioara rudimente de frunza (Marchantia polymorpha); fiere-de-urs = numele a doi arbusti tropicali si mediteraneeni din care se extrage saburul; a) arbust inalt de 3-4 m, cu frunze mari si flori violacee dispuse intr-un spic (Aloe ferox); b) arbust inalt de 1 m, ramificat, cu frunze dispuse in rozeta (Aloe succotrina). – Lat. *fele (= fel).

CEAPA, cepe, s. f. 1. Planta erbacee legumicola, bienala, din familia liliaceelor, comestibila, cu miros puternic, specific, cu tulpina aeriana dreapta, cilindrica si verde si cu cea subterana in forma de bulb, cu frunze cilindrice si cu flori albe numeroase, dispuse in inflorescente dese (Allium cepa). * Ceapa de apa = ceapa care se cultiva prin rasad si se recolteaza in acelasi an in care s-a semanat. Ceapa de samanta = arpagic. ♦ Bulbul cepei (1), cu miros specific si cu continut bogat de vitamine, folosit in alimentatie; p. gener. orice bulb al unei plante. ◊ Expr. Nu face (sau nu valoreaza nici cat) o ceapa degerata, se spune despre cineva (sau despre ceva) fara nici o valoare. 2. Compus: ceapa-ciorii = numele a trei plante erbacee bulboase din familia liliaceelor, una cu flori galbene (Gagea pratensis), alta cu flori albastre (Muscari comosum), iar a treia cu flori albe-verzui sau violete (Muscari tenuiflorum). – Lat. caepa.