Rezultate din textul definițiilor
FOLIOLA ~e f. bot. Fiecare dintre frunzulitele din care consta o frunza compusa. [Sil. -li-o-] /<fr. foliole, lat. foliolium
PINULA s.f. 1. Lama metalica in care este taiata o fanta in a carei axa se afla un fir subtire si care, montata la capetele unei alidade, serveste la determinarea prin vizare a directiei aliniamentelor. 2. Pana mica, aripioara, aripa. ♦ Fiecare dintre frunzulitele care constituie o frunza compusa de feriga. V. foliola. [< fr. pinnule, cf. lat. pinnula].
FOLIOLA s.f. Fiecare dintre frunzulitele care formeaza o frunza compusa. [Pron. -li-o-. / < fr. foliole].
FOLIOLA s. f. fiecare dintre frunzulitele care formeaza o frunza compusa. (< fr. foliole, lat. foliolum)
BASICOS, -OASA, basicosi, -oase, adj., s. f. 1. Adj. Cu basici (2). 2. S. f. Arbust ornamental din familia leguminoaselor, inalt de 2-3 m, cu frunze compuse, flori galbene si fructe pastai (Colutea arborescens). [Var.: besicos, -oasa adj., s. f.] – Basica + suf. -os.
CARAGANA, caragane, s. f. Arbust ornamental din familia leguminoaselor, originar din Asia, cu frunze compuse si cu flori mari, galbene-aurii (Caragana arborescens). – Din fr. caragan.
CASTAN, castani, s. m. 1. Arbore cu frunze simple, alungite si cu fructe comestibile (Castanea sativa sau vesca). 2. Arbore mare, cu frunze compuse, cu flori albe sau roscate, dispuse in panicule, si cu fructe necomestibile (Aesculus hippocastanum). - Din castana (derivat regresiv).
CENUSAR, (1) cenusare, s. n., (II, III) cenusari, s. m. I. S. n. 1. Cutie de metal asezata sub gratarul locomotivei sau al unei sobe de incalzit, al unui cuptor etc. in care cade cenusa rezultata din ardere. 2. Atelier sau sectie dintr-o fabrica de tabacarie in care se executa operatiile premergatoare tabacirii. ♦ Bazin folosit in tabacarie, in care se pun pieile crude, cu o solutie de lapte de var, pentru a le curata de par. ♦ Solutie de lapte de var proaspat sau alcalin, folosita pentru depilarea pieilor crude si indepartarea epidermei. 3. Urna in care se pastreaza cenusa unei persoane incinerate; urna cinerara. II. S. m. (Inv. si ir.) Scriitor de cancelarie, copist (prost). III. S. m. Arbore ornamental originar din China, inalt, cu coroana ovala, cu frunze compuse si cu flori mici verzi-galbui (Ailanthus altissima). – Cenusa + suf. -ar.
IMPARIPENAT, -A, imparipenati, -te, adj. (Despre frunzele compuse) Care prezinta perechi de frunzulite de o parte si de alta a unui ax comun, iar in varf o frunzulita nepereche. – Din fr. imparipenne.
JUGLANDACEE, juglandacee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase, cu frunze compuse, cu flori unisexuate (cele mascule in forma de amenti, cele femele solitare sau in grupe mici) si cu fructele nucule sau drupe; (si la sg.) planta din aceasta familie. – Din fr. juglandacees.
LUCERNA, s. f. Planta perena din familia leguminoaselor, cu frunze compuse din cate trei foliole si cu flori albastre-violacee, cultivata ca planta furajera (Medicago sativa). [Var.: (Reg.) lutarna, luterna, s. f.] – Din germ. Luzerne.
UNIPARIPENAT, -A, uniparipenati, -te, adj. (Despre frunze compuse) Care are foliolele dispuse de-a lungul unui petiol comun. – Din fr. uniparipenne.
TAMARIN, tamarini, s. m. Arbore exotic din familia leguminoaselor, cu frunze compuse, alungite, cu flori galbene-rosietice, din ale carui fructe se prepara o bautura racoritoare, iar scoarta este utilizata in medicina (Tamarindus indica). – Din fr. tamarin.
FASOLE s. f. 1. Planta erbacee anuala din familia leguminoaselor, cu frunzele compuse din trei foliole mari, paroase, cu flori albe, albe-verzui, roz sau rosii, cultivata pentru pastaile si pentru semintele sale, folosite in alimentatie (Phaseolus vulgaris). 2. Pastaia fasolei (1), de culoare verde sau galbena; fiecare dintre boabele care se afla in interiorul acestei pastai. 3. Mancare preparata din pastaile (cu boabe) sau din boabele de fasole (1). [Var.: (reg.) fasule, fasule s. f.] – Din ngr. fasoli.
MAZARICHE s. f. I. Nume dat mai multor specii de plante furajere din familia leguminoaselor: a) planta agatatoare cu frunze perechi, terminate cu un carcel, si cu flori rosii, galbene sau violete (Vicia dumetorum); b) Planta cu flori de culoare violet-deschis, cu frunze terminate printr-un varf tepos (Vicia lathyroides); c) borceag; d) planta cu tulpina inalta acoperita cu perisori si cu flori de culoare violeta (Vicia villosa); e) planta cu frunzele compuse si cu florile de culoare alba (Vicia pannonica); f) bob1. ◊ compus: mazariche-neagra sau mazarichea-cucului = orastica. II. Precipitatie atmosferica sub forma de bobite de zapada sau de gheata, care cade in timpul iernii. III. (Med.) Cisticercoza. [Var.: (reg.) mazeriche s. f.] – Din mazare.
PAPANAS, papanasi, s. m. 1. Preparat culinar facut din branza de vaca, oua si faina sau gris, fiert in apa sau prajit in grasime. 2. Planta erbacee din familia leguminoaselor, cu frunzele compuse din trei foliole si cu flori mici, alburii sau trandafirii (Trifolium arvense). – Cf. papa1.
FOLIOLA, foliole, s. f. Fiecare dintre frunzulitele care intra in alcatuirea unei frunze compuse. [Pr.: -li-o-] – Din fr. foliole, lat. foliolum.
FRASIN, frasini, s. m. Arbore cu tulpina dreapta, cilindrica, cu coroana rara, frunze compuse, flori unisexuate lipsite de corola si fructe alungite, cu lemnul elastic, folosit in industrie (Fraxinus excelsior). – Lat. fraxinus.
frunza, frunze, s. f. 1. Organ principal al plantei, care ii serveste la respiratie, la transpiratie si la asimilatie, format, de obicei, dintr-o foaie verde (limb) prinsa de tulpina printr-o codita (petiol). ◊ Loc. adv. Ca frunza si ca iarba = numeros. ◊ Expr. A taia frunza la caini = a nu avea nici o ocupatie serioasa, a pierde vremea fara treaba; a trandavi. 2. compus: frunza-de-potca = planta erbacee cu frunze de un verde stralucitor si cu flori verzui (Chenopodium murale). 2. (In sintagma) Frunze de feriga = boala a tomatelor, provocata de un virus si manifestata prin ingustarea foliolelor, care devin aproape filiforme, luand infatisarea frunzelor de feriga. – Lat. frondia (< frons, -ndis).
PALMAT, -A, palmati, -te, adj. 1. (Despre lobii unei frunze simple, foliolele unei frunze compuse sau despre nervuri) Care porneste dintr-un centru comun si se rasfira apoi ca degetele de la palma1; palmiform. 2. (Despre picioarele unor animale) Cu degetele unite printr-o membrana. – Din lat. palmatus, it. palmato, fr. palme.
PARIPENAT, -A, paripenati, -te, adj. (Despre frunze compuse) Cu un numar pereche de foliole dispuse in forma de pana1. – Din fr. paripenne.
PELIN (1) s. m. (2, 3) s. n. 1. S. m. Planta erbacee cu frunze compuse, spintecate, albe-verzui, paroase si cu flori galbene, intrebuintata in medicina si la prepararea unor bauturi (Artemisia absinthium). ◊ Pelin alb (sau mic) = planta asemanatoare cu pelinul (1), cu frunze albe, paroase (Artemisia austriaca). Pelin de maturi = planta erbacee cu flori verzui-brune, dispuse in capitule (Artemisia scoparia). 2. S. n. Vin cu gust amarui, obtinut prin tratarea lui cu pelin (1). 3. S. n. Bautura foarte amara, preparata din frunze de pelin (1) si folosita in scopul curative. – Din bg. pelin.
SCORUS, scorusi, s. m. Arbore din familia rozaceelor, cu frunze compuse, cu flori albe si cu fructe comestibile, brune sau galbene, cu lemnul foarte dens, dur si omogen, folosit in industria mobilelor (Sorbus domestica). ◊ Scorus de munte (sau pasaresc) = arbore mic din familia rozaceelor, cu ramuri plecate, cu frunze imparipenate, cu flori albe si fructe de marimea unui bob de mazare, rosii si astringente la gust (Sorbus aucuparia). – Din scorusa (derivat regresiv).
CIOC2, ciocuri, s. n. 1. Partea anterioara, terminala, lunguiata si cornoasa a capului pasarilor, care inlocuieste sistemul dentar; plisc, clont. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrana care incape o data in cioc (1). ♦ Fig. Gura a omului. 2. Parte sau prelungire ascutita a unor obiecte; capat, varf (ascutit). 3. Barbison, tacalie. ◊ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minti sau a deforma realitatea. 4. compuse: ciocul-berzei = planta erbacee cu frunzele paroase, adanc crestate si cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mica planta erbacee cu tulpina paroasa intinsa pe pamant, cu frunze compuse, flori rosii, roz sau albe si fructe lungi, asemanatoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-intors = pasare calatoare cu penajul alb patat cu negru, cu ciocul lung, subtire si usor arcuit in sus, cu picioarele inalte (Recurvirostra avosetta). – Cf. alb. cok, rom. cioc1.
MIMOZA, mimoze, s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee exotice din familia leguminoaselor, cu frunze compuse si cu flori mici, roz sau albe, dispuse in capitule sau spice, foarte sensibile cand sunt atinse (Mimosa); spec. senzitiva (Mimosa pudica); p. restr. floarea acestor plante. – Din fr., lat. mimosa.
OTETAR, (1, 3) otetari, s. m., (2) otetare, s. n. 1. S. m. (Inv.) Persoana care fabrica sau vinde otet. 2. S.. Mic serviciu de masa alcatuit din sticlute in care se pun otet si untdelemn. 3. S. m. Arbore cu frunze compuse, alterne, cu flori galbene-verzui si cu fructe rosii-purpurii, ale carui frunze si scoarta, bogate in tanin, se folosesc in tabacarie, iar fructele pot fi folosite la fabricarea otetului (Rhus typhina). – Otet + suf. -ar.
LUPIN s. m. Gen de plante erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze compuse din foliole inguste alungite si cu flori albastre, galbene sau albe, cultivate ca furaj, ca plante ornamentale sau ca ingrasamant verde (Lupinus). – Din fr. lupin.
MOJDREAN, mojdreni, s. m. Arbore sau arbust cu frunze compuse, cu flori albe, mirositoare, a carui coaja se foloseste la vopsit; urm (Fraxinus ornus). – Din bg. mazdrean.
CLOCOTIS1 s. m. Arbust cu numeroase ramificatii, cu frunze compuse, cu flori albe, grupate in inflorescente scurte (Staphylea pinnata). – Clocot[ici] + suf. -is.
NAUT s. m. Planta din familia leguminoaselor, cu frunze compuse, flori liliachii sau albe si fructe pastai, care contin seminte de forma sferica neregulata (Cicer arietinum). ♦ P. restr. Semintele comestibile ale acestei plante, intrebuintate mai ales pentru a inlocui cafeaua sau pentru a se amesteca cu aceasta. [Var.: (inv.) nahut s. m.] – Din tc. nohud, bg. nahut, nohut.
TRIFOI, trifoiuri, s. n. Nume dat mai multor plante din familia leguminoaselor, cu frunzele compuse din trei foliole si cu florile stranse in inflorescente globuloase, divers colorate, unele specii fiind cultivate ca plante furajere (Trifolium). – Lat. trifolium.
TRIFOISTE, trifoisti, s. f. 1. Loc semanat cu trifoi. 2. Planta erbacee cu frunzele compuse din trei foliole, cu flori roz, intrebuintata in medicina ca tonic, febrifug si antiscorbutic (Menyanthes trifoliata). [Acc. si: trifoiste] – Trifoi + suf. -iste.
ROSCOV, roscovi, s. m. Mic arbore din familia leguminoaselor, originar din Arabia, cultivat in regiunea mediteraneana, cu frunze compuse, cu foliole eliptice, persistente, cu fructe (pastai) lungi, dulci si comestibile (Ceratonia siliqua). ◊ compus: roscov-salbatic = platica. – Din bg. rozkov.
SALCAM, salcami, s. m. Arbore melifer din familia leguminoaselor, cu ramuri prevazute cu spini, cu frunze compuse, cu flori albe cu miros caracteristic placut, dispuse in ciorchine, cu lemnul tare si rezistent la umezeala; acat (Robinia pseudacacia). – Din tc. salkam.
SCLIPET, sclipeti, s. m. (Bot.) 1. Planta erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina noduroasa, cu frunze compuse din trei foliole si cu flori galbene, intrebuintata in medicina (Potentilla e****a). 2. Dumbet. – Et. nec.
SERADELA, seradele, s. f. Planta din familia leguminoaselor, cu tulpina subtire, inalta, cu frunzele compuse, folosita ca planta furajera (Ornithopus sativus). – Din it. serradella, fr. serradelle.
SUMAC s. m. Numele mai multor arbori sau arbusti mediteraneeni cu frunze compuse, bogate in substante tanante, dintre care unele specii sunt cultivate si folosite in industria pielariei, in medicina etc. (Rhus). – Din fr. sumac.
COMPUS, -A, compusi, -se, adj., s. m. 1. Adj. Alcatuit din mai multe parti sau elemente; combinat. ◊ (Muz.) Masura compusa = masura formata din fractiuni ale masurii simple. (Gram.) Timp compus = timp format cu ajutorul unui verb auxiliar. (Bot.) frunza compusa = frunza cu limbul constituit din mai multe foliole, dispuse pe un ax principal. Inflorescenta compusa = inflorescenta constituita din mai multe inflorescente simple. Fruct compus = fruct constituit din mai multe fructe concrescute pe aceeasi axa. 2. S. m. (Chim.) Combinatie (4); corp compus (1). – V. compune.
CURPEN, curpeni, s. m. 1. Mladita lunga si subtire a vitei de vie sau a altei plante agatatoare, care se incolaceste sau se agata de alte plante, de araci etc.; tulpina unor plante taratoare ca dovleacul, pepenele etc.; p. ext. ramura tanara si flexibila. 2. Arbust cu tulpina subtire, agatatoare si ramificata, cu frunze compuse, cu flori mari, violete sau albe, in panicule (Clematis vitalba). – Cf. alb. kurpen.
ACAT ~i m. reg. Arbore cu tulpina inalta, cu coroana rara si ramuri spinoase, cu frunze compuse si flori albe sau galbene grupate in ciorchine; salcam. /<ung. akac
CARAGANA ~e f. Arbust, originar din Asia, cu flori galbene si cu frunze compuse, cultivat in scopuri decorative. /<fr. caragan
CERCEL ~i m. mai ales la pl. 1) Obiect de podoaba pentru femei, care se poarta prins de ureche. ◊ ~ii-doamnei arbust ornamental cu lastari arcuiti, frunze compuse si cu flori grupate in raceme. 2) Excrescenta carnoasa ce atarna la gatul unor animale (oi, capre, porci etc.). /<lat. circellus
CLOCOTIS1 m. Arbust din familia stafiloceelor avand numeroase ramificatii, frunze compuse si flori albe, ale carui seminte contin ulei. /clocot + suf. ~is
FRASIN ~i m. Arbore cu tulpina dreapta, inalta, cu coroana rara, cu frunze compuse, alungite, al carui lemn, dur si flexibil, are intrebuintare industriala. /<lat. fraximus
HASMATUCHI m. Planta erbacee placut mirositoare cu frunze compuse si flori albe, folosita ca planta culinara. [Sil. has-ma-tuchi] /<turc. asmaik
IMPARIPENAT ~ta (~ti, ~te) (despre frunze compuse) Care are un numar impar de foliole, una fiind dispusa in varful axului, iar celelalte insirate in perechi de-a lungul lui. /<fr. imparipenne
LINTE1 f. 1) Planta leguminoasa alimentara si furajera, cu frunze compuse, flori albe-albastrui si fructul pastaie, cu seminte plate. 2) Fructul si samanta acestei plante. [G.-D. lintei] /<lat. lens, ~tis
LUCERNA f. Planta erbacee furajera cu frunze compuse din foliole si flori de culoare violeta. [G.-D. lucernei] /<germ. Luzerne, fr. luzerne
MIMOZA ~e f. 1) Planta meridionala, cu frunze compuse si cu flori mici si dese, de culoare roz, foarte sensibile, care se strang la cea mai mica atingere. 2) Planta exotica decorativa, cultivata pentru florile ei timpurii, de culoare galbena. [G.-D. mimozei] /<fr., lat. mimosa
MOJDREAN ~eni m. Specie de frasin cu lemnul rosu-deschis si cu frunze compuse, cu flori albe mirositoare, din coaja caruia se extrage vopsea rosie. /<bulg. mazdrean
PARIPENAT ~ta (~ti, ~te) (despre frunze compuse) Care are un numar par de foliole dispuse doua cate doua in forma de pana. /<fr. paripenne
PUPEZELE f. pl. Planta erbacee cu tulpina e****a, ramificata, avand frunze compuse si flori purpurii, mai apoi albastre si la urma verzi, grupate in forma de ciorchine. /pupaza + suf. ~ele
ROSCOV ~i m. Arbore exotic, cu tulpina scunda, cu frunze compuse si cu fructe lungi, in forma de pastai, comestibile. /<bulg. rozkov
SALCAM ~i m. Arbore cu tulpina inalta, cu coroana rara, constand din ramuri spinoase, cu frunze compuse si flori albe sau galbene placut mirositoare, grupate in ciorchine. ~ galben. /<turc. salkim
SPARCETA ~e f. Planta erbacee furajera, cu frunze compuse din mai multe perechi de fiole alungite si cu flori rosii-trandafirii. /<fr. esparcette
UNGHIE ~i f. 1) (la om) Placa cornoasa subtire, care acopera partea de deasupra a capatului degetelor. ◊ A reteza (sau a taia) cuiva ~ile a reduce posibilitatile de actiune (agresive) ale cuiva. A-si manca ~ile a regreta amarnic o imprudenta comisa. A-si manca si de sub ~ a fi foarte zgarcit. Nici cat ii negru sub ~ deloc. A pune cuiva ~a in gat a sili pe cineva sa-si indeplineasca obligatia. 2) (la pasari si la animale) Parte cornoasa si incovoiata a degetelor; gheara. 3): ~a-gaii planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant, avand frunze compuse, flori galbene-verzui si fructe pastai. ~a pasarii planta erbacee de padure cu tulpina culcata, avand frunze rotund-cordate si flori albastre, solitare, in forma de pinten. 4) Parghie cu care se manevreaza leasa de pescuit. [G.-D. unghiei; Sil. -ghi-e] /<lat. ungla
BIFOLIAT, -A adj. (Despre frunze compuse) Cu doua foliole; bifoliolat. [Pron. -li-at. / cf. fr. bifolie, lat. bis – de doua ori, folium – frunza].
BIPENAT, -A adj. (Despre frunze compuse) Care are petiolurile secundare dispuse in mod penat pe petiolul principal si foliolele dispuse in acelasi mod pe petiolurile secundare. [Cf. fr. bipenne < lat. bis – de doua ori, pennatus – cu pene].
BIPENATIFID, -A adj. (Despre frunze compuse) care are limbul divizat in mai multe segmente dispuse penat. [< fr. bipennatifide].
FOLIOLAT, -A adj. (Despre frunze compuse) Format din foliole. [Pron. -li-o-. / cf. fr. foliole].
PENAT, -A adj. In forma de pana. ♦ (Despre frunze) Cu nervuri pornind perechi dintr-o nervura centrala; (despre frunzele compuse) care are foliolele dispuse in perechi de o parte si de alta a unui ax comun. [lat. pennatus, cf. fr. penne].
CARAGANA s.f. (Bot.) Arbust ornamental din familia leguminoaselor, originar din Asia, cu frunze compuse si cu flori mari, galbene-aurii. [< fr. caragan].
IMPARIPENAT, -A adj. (Despre frunzele compuse) Care are un numar nepereche de foliole. [Cf. fr. imparipenne].
plumanea, plumanele, s.f. (reg.) planta erbacee cu frunzele compuse din trei foliole si cu flori roz; trifoiste.
PARIPENAT, -A adj. (Despre frunze compuse) Cu numar egal de foliole de o parte si de alta a petiolului. [Cf. fr. paripenne].
stransurea, stransurele, s.f. (reg.) 1. trifoias (cu flori galbene). 2. (in forma: stramsurea) planta erbacee din familia rozaceelor, cu frunze compuse din trei foliole si cu flori galbene; sclipet.
SERADELA s.f. Planta din familia leguminoaselor, cu tulpina subtire, inalta si cu frunze compuse. [< it., port. seradella, fr. seradelle].
BIFOLIOLAT, -A adj. (despre frunze compuse) cu numai doua foliole. (< fr. bifoliole)
BIPENAT, -A adj. (despre frunze compuse) cu petiolurile dispuse de doua ori penat. (< fr. bipenne)
BIPENATIFID, -A adj. (despre frunze compuse) cu limbul divizat in mai multe segmente dispuse penat. (< fr. bipennatifide)
BIPENATIPARTIT, -A adj. (despre frunze compuse) penat partit cu lobi din nou penat partiti. (< lat. bipennatipartitus)
CARAGANA s. f. arbust ornamental din familia leguminoaselor, din Asia, cu frunze compuse si flori mari, galbene-aurii. (< fr. caragan)
FOLIOLAT, -A adj. (despre frunze compuse) format din foliole. (< fr. foliole)
IMPARIPENAT, -A adj. (despre frunzele compuse) cu un numar nepereche de foliole. (< fr. imparipenne)
PARIPENAT, -A adj. (despre frunze compuse) cu numar par de foliole, dispuse de o parte si de alta a petiolului. (< fr. paripenne)
PENAT, -A adj. in forma de pana. ◊ (despre frunze) cu nervurile pornind perechi dintr-o nervura centrala; (despre frunze compuse) cu foliolele dispuse de o parte si de alta a unui ax comun. (< lat. pennatus, fr. penne)
SERADELA s. f. planta din familia leguminoaselor, cu tulpina subtire, inalta si cu frunze compuse. (< it. serradella, fr. serradelle)
TRIFOLIOLAT, -A adj. 1. (despre frunze compuse) cu trei foliole. 2. (arhit.) in forma de trifoi. (< fr. trifoliole)
CALLIPTERIS ({s} gr. kallos „frumusete” + pteris „pamatuf”) subst. Planta fosila din grupul pteridospermelor, care a lasat impresiuni de fronde (frunze compuse) pe sisturile carbunoase permiene din Banat.
CASTAN (‹ ngr.) s. m. Arbore din familia fagaceelor, inalt de 35-37 m, cu frunze alterne, dintate pe margini, cu flori unisexuate, mic, galbui si cu fructe comestibile (Castanea sativa). ♦ C. salbatic = arbore din familia hipocastanaceelor, cu frunze compuse, cu flori albe cu pete roscate sau galbene dispuse in panicule si cu fructe necomestibile (Aesculus hippocastanum).
CASTAN, castani, s. m. 1. Arbore cu frunze simple, alungite si cu fructe comestibile (Castanea sativa sau vesca). 2. Arbore mare, cu frunze compuse, cu flori albe sau roscate dispuse in panicule, si cu fructe necomestibile (Aesculus hippocastanum). – Ngr. kastanon.
CENUSAR2, cenusari, s. m. Arbore ornamental originar din China, inalt, cu coroana ovala, cu frunze compuse si cu flori mici verzi-galbui (Ailanthus glandulosa). – Din cenusa + suf. -ar.
CALOMFIR calomfiri, s. m. Planta erbacee perena, aromatica, cu tulpina catifelata, frunzele ovale compuse si florile galbene; calapar (Chrysanthemum balsamita). – Din bg. kalofer.
NUC, nuci, s. m. 1. Pom fructifer originar din Asia, cu coroana bogata, cu frunze penat-compuse, avand un miros patrunzator si din care se extrag substante tonante si coloranti, cu fructe drupe cu seminte comestibile si cu lemn de calitate superioara folosit la fabricarea mobilelor (Juglans regia). 2. Lemn de nuc (1) folosit pentru fabricarea mobilei. – Din nuca (derivat regresiv).
CIPOLIN s. n. 1. Marmura alba care contine mica sau alte minerale colorate in straturi ce traverseaza roca. 2. Motiv decorativ oriental pentru portelanuri, compus din frunze, fructe si flori. – Din it. cipollino.
MUR1, muri, s. m. Nume dat mai multor specii de arbusti din familia rozaceelor, cu tulpina spinoasa, cu frunze palmat-compuse, cu flori albe sau roz dispuse in umbele si cu fructele comestibile (Rubus); arbust din aceasta specie. – Lat. morus.
SALATA, salate, s. f. 1. Planta legumicola erbacee din familia compozeelor, cu frunze mari si rotunde, comestibile (Lactuca sativa); p. gener. nume dat unor plante erbacee cu frunze comestibile. ◊ compus: salata-iepurelui = planta erbacee din familia compozeelor, cu flori rosii sau violete (Prenanthes purpurea). 2. Preparat culinar facut din anumite legume fierte sau crude, cu adaos de otet, zeama de lamaie si untdelemn, care se serveste ca aperitiv sau ca garnitura. ◊ Salata de fructe = desert facut din fructe crude, taiate marunt, amestecate cu zahar si stropite cu rom, coniac sau vin. [Pl. si: salati] – Din ngr. salata.
CHENAF ~i m. Planta anuala cu tulpina inalta, acoperita cu tepi, frunze palmat-compuse, flori mari, galbene cu pete rosietice la baza, din care se extrag fibre textile. /Orig. nec.
SOC soci m. Arbust cu lujeri bogati in maduva si cu frunze palmat-compuse, ascutite la varf, cu flori mici, albe, placut mirositoare, grupate in ciorchine si cu fructe negre (mai rar rosii), sferice, folosite in medicina si in industria casnica. /<lat. sabucus
LEGUMINOS, -OASA adj. (Despre plante) Care are ca fruct o pastaie. // s.f.pl. Familie de plante dicotiledonate cu frunze alterne compuse si flori cu aspect de fluture, avand ca fruct o pastaie; (la sg.) planta din aceasta familie. [< fr. legumineux, legumineuses, cf. lat. legumen – pastaie].
LEGUMINOS, -OASA I. adj. (despre plante) care are ca fruct o pastaie. II. s. f. pl. familie de plante dicotiledonate, erbacee sau lemnoase, cu frunze alterne compuse si flori cu aspect de fluture, avand ca fruct o pastaie; papilionacee. (< fr. legumineux, /II/ legumineuses)
PECOPTERIS s. m. feriga fosila arborescenta cu frunze mari, compuse si lobate. (< fr. pecopteris)
BESICOASA (‹ besica „basica”) s. f. Arbust ornamental din familia leguminoaselor, inalt de 2-3 m, cu frunze imparipenat-compuse, flori galbene dispuse in raceme axiliare si fructe pastai („Colutea arborescens”).
BOB1 (‹ sl.) s. n., s. m. 1. S. m. Planta erbacee anuala din familia leguminoaselor, cu tulpina inalta de 80-120 cm, fistuloasa, cu frunze penat-compuse, flori albe sau roze si fructe pastai mari, pieloase (Vicia faba); originara din Asia, este cultivata pentru nutret. 2. S. n. Fructul bobului (1) si mai ales saminta lui comestibila (scoasa din pastaie). ♦ P. analog. Fruct sau saminta a unor plante, mai ales a cerealelor; graunte. 3. S. m. pl. Boabe (2) cu care se ghiceste viitorul. ♦ Expr. A da in bobi = a face pretinse prevestiri cu ajutorul bobilor. 4. S. n. Obiect de forma unui bob (2), izolat dintr-o masa de obiecte asemanatoare; fir (de nisip), strop (de apa).
CASIA s. f. Gen de plante erbacee mari sau subarbusti ornamentali (1-4 m), din familia luguminoase, originare din Asia, Africa, America si Australia, cu tulpina alburie, putin tomentoasa in partea superioara, frunze penat-compuse si flori galbene, rosii, dispuse in raceme axilare. In Egipt, Sudan, India si ins. Antile se cultiva pentru frunzele si fructele lor, utilizate ca laxativ si purgativ.
CHENAF (‹ germ.) s. m. Planta anuala din familia malvaceelor, cu tulpina inalta de c. 2 m, acoperita cu tepi, frunze palmat-compuse, flori mari, galbene, cu pete rosietice la baza (Hibiscus cannabinus). Din ea se extrag fibrele textile cu acelasi nume. Sin. cinepa de Bombay.
CALOMFIR calomfiri, s. m. Planta erbacee aromatica, cu tulpina catifelata, frunzele ovale compuse si florile galbene (Tanacetum balsamita). – Bg. kalofer.
banutel m., pl. ei (b. banut). Pl. banuti, paralute, o planta erbacee din familia compuselor, cu frunze mici si ratunde si cultivata si ca planta ornamentala (bellis perennis).
captalan m. (ung. kaptalan, capitel, d. lat. capitulum, capitul [!]). Est. O buruiana mirositoare din familia compuselor cu frunze mari si late (care se intrebuinteaza la acoperit stupii), cu radacini lungi si groase si cu flori purpurii (petasites officinalis). Florile ei is sudorifice si emenagogice, iar radacina ei e vermifuga, sudorifica si astringenta. Poporu crede ca te fereste de ciuma, si de aceia se numeste si radacina ciumei. Se numeste si brustur dulce. – Si captalan.
SALCAM (‹ tc.) s. m. Arbore din familia leguminoaselor, inalt pana la 30 m, cu frunze imparipenat-compuse prezentand cate doi ghimpi la baza, cu flori albe mirositoare, melifere, dispuse in raceme, fructe pastai (Robinia pseudacacia). Originar din America de Nord, a fost introdus in Franta (1600), apoi ti in alte tari europene, mai tarziu si in Romania (1750) ca planta ornamentala. Creste de la campie pana in regiunea dealurilor find rezistent la seceta. Lemnul este folosit pentru obiecte de uz gospodaresc si pentru foc. S. este cultivat in plantatii forestiere pentru productia de lemn, pentru fixarea coastelor, taluzelor, dunelor nisipoase si ca perdele parazapezi de-a lungul drumurilor. Din flori se prepara bautir racoritoare si produse de cofetarie. ◊ S. galben = arbust din familia leguminoaselor, inalt de 3-6 m m, cu frunze trifoliate si cu flori galbene in raceme mari (Laburnum anagyroides). Din lemn se fac obiecte de arta si mobile fine. ◊ S. japonez = arbore inalt de 20 m, asemanator cu salcamul, cu flori galbui in panicule mari terminale, cu pastai de forma caracteristica (strangulate intre seminte), indehiscente (Sophora japonica). Originar din E Asiei, la noi a fost introdus in parcuri si gradini.
CIPOLIN s.n. 1. (Geol.) Marmura alba continand straturi de mica alba sau de alte minerale. 2. Motiv decorativ compus din flori, frunze si fructe, imprumutat de la portelanurile japoneze. [< it. cipollino, cf. gr. cipolin].
CIUMAREA (cf. ciuma) s. f. Planta erbacee perena, medicinala, din familia leguminoaselor, inalta pina la 100 cm, cu frunze alterne, imparipenat compuse si flori liliachii dispuse in raceme (Galega officinalis). Folosita in tratamentul diabetului si pentru stimularea lactatiei.
brustur si brusture m. (got. gep. burst, tep, ghimpe, dim. burstilo, de unde s’a facut brustilo, apoi brusture; vgerm. burstia, tep, de unde fr. brosse, tufa, perie; ngerm. borste, anglosaxon byrst, brystl, tep, par de porc; engl. bristle, tep, par de porc, bur [d. burz si burzu], tepos, zbirlit. V. bursuc. Cp. cu fluture, strugure, viezure). Lipan, o buruiana din familia compuselor (scai), cu frunze mari cit niste palarii (lappa sau arctium). Brustur dulce, captalan. Brusturu oii, o laptuca veninoasa cu frumoase flori galbene, numita si brustan (cp. cu sirb. brstan, iedera) si clocociov (buphtalmum c*********m sau telekia speciosa).
ARALIACEE, araliacee, s. f. (La pl.) Familie de arbori si arbusti, rar de plante erbacee, cu frunze adanc lobate sau compuse, cu flori actinomorfe in umbele si cu fruct baca sau drupa; (si la sg.) planta din aceasta familie. [Pr.: -li-a-] – Din fr. araliacees.
bungeac (ea dift.) n., pl. inuz. uri (var. din bunciuc, adica „tui, coada de cal, planta echisetacee”. La Cdr. sirb. bucjak, faget). Nord. Muschi vegetal care formeaza frumosu covor al muntilor. Trans. Putregai gros compus din vreascuri si frunze in vagauni. – Si bugeac.
PATRUNJEL, patrunjei, s. m. Planta erbacee legumicola, cu tulpina inalta, cultivata pentru radacina pivotanta, alba si pentru frunzele ei aromate, intrebuintate in alimentatie si in medicina populara (Petroselinum hortense); p. restr. frunzele sau radacina acestei plante. ◊ compuse: patrunjel-de-camp = numele a doua specii de plante erbacee, cu frunzele la baza tulpinii si cu florile albe sau trandafirii, a caror radacina este intrebuintata in medicina (Pimpinella saxifraga si major); patrunjelul-cainelui = planta erbacee mica, otravitoare, cu frunze ca ale mararului si cu flori albe (Aethusa cynapium). – Din lat. petroselinum.
SALBA, salbe, s. f. 1. Podoaba de purtat la gat, alcatuita dintr-unul sau mai multe siraguri de monede, medalii, pietre pretioase sau margele. ◊ Expr. Salba d******i = persoana suparatoare, de care nu poti scapa; om rau, necinstit, ticalos. 2. (Zool.) Fanon. 3. compuse: salba-moale = arbust cu frunze opuse, lanceolate sau eliptice, cu florile verzi-galbui si cu fructele capsule rosii (Evonymus latifolius); salba-raioasa = arbust inalt de 1-3 m, cu flori mici, brune, care contine gutaperca in scoarta radacinilor (Evonymus verrucosa). – Lat. subalba.
MEI subst. 1. S. m. Planta erbacee din familia gramineelor, cu inflorescenta ramificata si cu flori albe-galbui, folosita ca nutret pentru vite; parang, pasat (Panicum miliaceum); p. restr. semintele acestei plante, folosite in trecut pentru hrana oamenilor, azi mai ales ca hrana pentru vite si pasari. ◊ Mei marunt (sau pasaresc) = varietate de mei ale carei flori sunt dispuse in spiculete care formeaza o inflorescenta compusa; meisor (Panicum capillare). ♦ Compuse: mei-pasaresc = planta cu frunze in forma de lance si cu fructele ca niste boabe mici, alburii si foarte lucitoare (Lithospermum officinale); mei-pasaresc (sau -nebun) = mohor; mei-tataresc = matura (2 a); mei-paduret = meisor; mei-lung sau meiul-canarilor = iarba-canarasului. 2. S. n. Meiste. – Lat. milium.
DEDITEL (‹ bg.) s. m. 1. (La pl.) Denumire data speciilor de plante erbacee perene, toxice, din genul Pulsatilla, familia ranunculaceelor, cu frunze paroase, penat- sau palmat-compuse si flori mari, de culori diferite; (si la sg.) planta care face parte dintr-una din aceste specii; adormitele; sisinei. 2. (ZOOL.) Deditel-de-mare = actinie.
FRAGA, fragi, s. f. Partea comestibila a fragului1 (considerata in mod gresit drept fruct), compusa din receptaculul carnos si rosu pe suprafata caruia se gasesc presarate fructele. 2. Compus: fraga-tatareasca = planta erbacee cu frunze dintate, cu flori asezate la subsuoara frunzelor si cu fructe rosii (Blitum virgatum). 3. (Reg.; uneori determinat prin „de pom”) Duda. [Var.: frag s. m.] – Lat. fraga.
MAR1, meri, s. m. 1. Pom din familia rozaceelor, cu frunze mari, ovale, paroase, cu flori albe-trandafirii si fructe globuloase, comestibile, bogate in vitamine (Malus domestica). ◊ Mar paduret = arbore din familia rozaceelor, cu ramuri spinoase si fructe mici, astringente (Malus sylvestris). ◊ Expr. De florile marului = fara rost, degeaba; fara un scop anumit. 2. compus: marul-lupului = planta erbacee cu frunze ovale, cu flori galbene si fructe tari in forma de para; remf (Aristolochia clematitis); mar-gutui = gutui. – Lat. melus.
CIUBOTICA, ciubotele, s. f. 1. (Reg.) Cizmulita sau gheata de dama. 2. compuse: ciubotica-cucului = planta erbacee cu frunze ovale dispuse in rozete si paroase pe partea inferioara, cu flori galbene si cu fructul o capsula (Primula officinalis); ciubotica-ursului = planta erbacee cu frunze lobate si cu flori purpurii (Cortusa matthioli). [Var.: ciobotica s. f.] – Ciubota + suf. -ica.
TURITA, turite, s. f. Planta erbacee cu tulpina in patru muchii, cu flori albe sau verzi si cu fructe acoperite cu peri curbati la varf, care se agata de hainele oamenilor, de lana oilor etc. (Galium aparine). ◊ compus: turita-mare = planta erbacee cu frunze paroase pe fata inferioara si cu foliole dintate, cu flori galbene-aurii grupate in forma de ciorchine si cu fructe cu ghimpi mici la baza; scai-marunt (Agrimonia eupatoria). – Din scr. turica.
SCAI1, scai, s. m. Nume generic dat mai multor plante erbacee cu frunze ghimpoase si cu fructe globuloase inconjurate de ghimpi indoiti la varf, care se agata de haine, de lana oilor etc.; p. restr. fructul inconjurat de ghimpi al acestor plante. ◊ Expr. (Si adverbial) A se tine scai (de cineva) sau a se tine (de cineva) ca scaiul (de oaie) = a nu lasa pe cineva in pace, a urmari (pe cineva) pretutindeni. ◊ compuse: scai-vanat = planta erbacee cu frunzele dintate si cu flori violacee dispuse in capitule (Eryngiumplanum); scaiul-d******i = planta erbacee cu frunzele spinoase si cu flori albastre-verzui (Eryngium campestre); scai-marunt = turita. – Din scr. ckalj.
STRUGURE, struguri, s. m. Fructul vitei de vie, in forma de ciorchine; poama. ♦ compus: strugurii-ursului = planta taratoare cu frunze persistente, cu flori trandafirii sau albe, grupate in forma de ciorchine la varful ramurilor, si cu fructul o baca mica, rosie, comestibila (Arctostaphylos uva ursi). [Var.: (pop.) strugur s. m.] – Et. nec.
SUGEL, sugei, s. m. 1. Mica planta erbacee cu miros neplacut, cu flori purpurii, trandafirii sau albe (Lamium purpureum). ◊ Sugel alb = planta erbacee cu frunze petiolate si flori albe (Lamium album). ◊ compus: sugel-galben = planta erbacee cu frunzele petiolate si flori galbene-aurii (Galeobdolon luteum). 2. (Pop.) Panaritiu. – Lat. sigillum (dupa suge).
CHICA, chici, s. f. 1. Parul capului considerat (altadata) in intregime; (azi) partea parului lasata sa creasca lunga pe ceafa sau pe spate; plete. ◊ Expr. A face (cuiva) chica topor (sau maciuca) sau a face (cuiva) morisca in chica = a trage (pe cineva) de par; p. ext. a bate zdravan. ◊ compus: chica-voinicului = planta erbacee cu frunze spintecate in lobi ca niste fire de par si cu flori albastre (Nigella damascenna). 2. (Rar) Parul din ceafa animalelor; p. ext. ceafa. – Slav (v. sl. kyka).
BROASCA, broaste, s. f. I. Nume dat mai multor animale amfibii din clasa batracienilor, fara coada, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sarit, cu gura larga si ochii bulbucati. ◊ Expr. Ochi de broasca = ochi bulbucati. ◊ compus: broasca-testoasa = nume dat mai multor specii de reptile cu corpul inchis intr-o carapace osoasa, dintre care unele traiesc pe uscat (Testudo graeca si hermanni), iar altele in apa (Emys orbicularis). II. 1. compus: broasca-apei = planta erbacee acvatica cu frunze lucioase, cufundate in apa, si cu flori verzui (Potamogeton lucens). 2. Planta arborescenta exotica cu flori mari, galbene si cu frunze groase, cultivata ca planta de ornament (Opuntia ficus indica). III. Mecanism montat la o usa, la un sertar etc., pentru a le incuia cu ajutorul unei chei. – Lat. *brosca.
CHICA, chici, s. f. (Pop. si fam.) Parul de pe cap; spec. par lasat sa creasca lung pe ceafa sau pe spate; plete. ◊ Expr. A face (cuiva) chica topor (sau maciuca) sau a face (cuiva) morisca in chica = a trage (pe cineva) de par; p. ext. a bate zdravan. ◊ compus: chica-voinicului = planta erbacee ornamentala, cu frunze despicate in lobi si cu flori albastre (Nigella damascena). - Din sl. kyka.
LABIAT, -A, labiati, -te, adj. (Despre corole si calicii) Care are forma unei palnii cu marginea taiata in doi lobi principali, asezati unul deasupra altuia ca niste buze. ♦ (Despre plante) Care are corola si caliciul de forma definita mai sus. ♦ (Substantivat, f.pl.) Familie de plante dicotiledonate cu frunze opuse si cu flori in inflorescente compuse; (si la sg.) planta care face parte din aceasta familie. [Pr.: -bi-at] – Din fr. l***e.
ROD, roade, s. n. 1. Nume generic dat produselor vegetale obtinute de la plantele cultivate, in special fructelor; fruct. ◊ Loc. adj. Cu rod = roditor, fructifer. ◊ compuse: rodul-pamantului = planta erbacee veninoasa, cu frunze mari, late si lucioase, dupa a carei dezvoltare florala poporul apreciaza recolta anului (Arum maculatum); (inv.) rod-de-zahar = dulceata de trandafiri; rodozahar. 2. Fig. Urmare, rezultat, efect (al unei actiuni). ♦ Folos, avantaj. 3. (Pop.) Copil, prunc, vlastar, odrasla. [Var.: (rar) roada s. f.] – Din sl. rodu.
MIERE s. f. Substanta semilichida, galbuie, dulce si aromata, foarte bogata in zaharuri, vitamine si enzime, culeasa si produsa de albine din nectarul florilor. ◊ Luna de miere = prima luna din viata conjugala. ◊ Loc. adj. De miere = generos, bun. ♦ Nectarul florilor. ◊ compus: mierea-ursului = a) planta erbacee cu frunzele catifelate, cu flori albastre-violete sau rosii (Pulmonaria officinalis); b) sambovina. – Lat. mel.
MONOCOTILEDONAT, -A, monocotiledonati, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Al carei embrion are un singur cotiledon; monocotiledon. 2. S. f. (La pl.) Clasa de plante superioare erbacee, rar lemnoase, cu frunze care prezinta nervuri paralele, cu flori compuse din trei sau sase elemente si cu embrionul alcatuit dintr-un singur cotiledon; (si la sg.) planta din aceasta clasa. – Din fr. monocotyledone.
CREASTA, creste, s. f. 1. Excrescenta carnoasa, de obicei rosie si dintata, sau mot de pene pe care le au la cap unele pasari. ◊ compus: creasta-cocosului = a) planta erbacee cu frunze ovale, cu flori rosii sau galbene, reunite la varful tulpinii in forma de creasta ondulata (Celosia cristala); b) numele a doua specii de ferigi cu sporii dispusi pe fata interioara a frunzelor (Polystichum braunii si lobatum); c) numele unei ciuperci mari, comestibile, cu tulpina carnoasa, groasa, foarte ramificata (Clavaria flava). ♦ (Anat.) Proeminenta osoasa. 2. Partea cea mai de sus a unui munte, a unei case, a unui copac, a unui val de apa etc. 3. Coama de acoperis. 4. (In sintagma) Creasta de taluz = linia de intersectie dintre fata unui taluz si suprafata terenului natural sau a platformei unui rambleu. – Lat. crista.
LABIATA ~e f. 1) la pl. Familie de plante dicotiledonate, cu tulpina in patru muchii, cu frunze opuse si cu flori in inflorescente compuse, bogate in uleiuri eterice (reprezentanti: levantica, izma, urzica-moarta etc.). 2) Planta din aceasta familie. /<fr. labile
TRIFOLIAT ~ta (~ti, ~te) (despre frunze) Care este constituit din trei foliole; compus din trei foliole. /<fr. trifolie
FOARFECE, foarfece, s. n. 1. Unealta sau masina unealta pentru taiat, actionata manual sau mecanic, compusa din doua lame taioase suprapuse, avand fiecare cate un maner inelar si fiind unite intre ele la mijloc cu un surub. ♦ (In forma foarfeca) Saritura care se executa ridicand picioarele unul dupa altul, ca miscarea lamelor unui foarfece, practicata in unele sporturi. 2. (Ec.; in sintagma) Foarfeca sau foarfecele preturilor = decalaj intre diferite preturi. 3. Nod marinaresc format din doua sau din trei bucle, folosit la legarea unei parame. 4. (Bot.; in compusul) Foarfeca-baltii = planta acvatica (submersa), cu frunze rigide dintate, cu flori albe, deschise la suprafata apei (Stratiotes aloides). – [Var.: foarfeca, foarfeci, s. f., foarfec s. m.] – Lat. forfex, -icis.
PIPIRIG, pipirigi, s. m. Nume dat mai multor plante erbacee care cresc pe malul apelor sau prin locuri umede si mlastinoase: a) planta cu tulpina inalta, cilindrica, de culoare verde si cu flori brune-roscate, ingramadite in spice la varful tulpinii (Schoenoplectus lacustris); b) planta cu tulpina formata din trei muchii, cu frunze late, cu flori verzi inchis (Scirpus silvaticus); c) planta cu tulpina aspra si rigida, de culoare cenusie-verzuie sau albastruie, terminata cu un spic care are la capat un varf ascutit (Equisetum hiemale); d) planta erbacee perena cu tulpina triunghiulara, plina pe dinauntru, cu frunze liniare cu nervuri paralele si cu inflorescentele compuse din 1-4 globusoare (Holoschoenus vulgaris). – Et. nec.
CINCI num. card. Numar situat in numaratoare intre patru si sase si care se indica prin cifra 5 (sau V). ◊ (Adjectival) Are cinci ani. ◊ compus: cinci-degete subst. = planta erbacee taratoare, cu frunzele formate din cinci foliole si cu flori galbene (Potentilla reptans). ◊ (Substantivat) Au plecat trei si s-au intors cinci. ◊ (In locul numeralului ordinal) Etajul cinci. ◊ (Intra in componenta num. adverbial) De cinci ori. ◊ (Precedat de „cate”, intra in componenta num. distributiv) Aduce cate cinci mere. ♦ (Substantivat) Semn grafic cu care se noteaza acest numar. – Lat. cinque (= quinque).
STELUTA, stelute, s. f. I. Diminutiv al lui stea (I 1); stelisoara. ♦ Fig. Scanteie. II. P. a**l. 1. Obiect, desen etc. in forma de stea (mica). ♦ Asterisc. 2. (La pl.) Pasta fainoasa taiata in forma de stea (care se pune in supa). 3. Cusatura in forma de stea. 4. Pata de par alb pe fruntea unor animale. 5. Fulg de zapada. 6. Stea (II 2) (mica). II. 1. Planta erbacee cu frunze ovale si cu flori albe (Stellaria nemorum). 2. compus: stelute-de-munte = floare-de-colt. – Stea + suf. -uta.
BRANCA1 s. f. 1. Boala contagioasa, specifica porcilor, caracterizata prin lipsa poftei de mancare si aparitia unor pete violacee. 2. (Pop.) Erizipel. 3. Planta erbacee fara frunze, cu flori verzui sau alburii grupate in forma de spic, folosita in medicina veterinara (Salicornia herbacea) ◊ compuse: branca-porcului = a) planta erbacee cu tulpina si frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia scopolii); b) cinstet; branca-ursului = a) crucea-pamantului; b) bradisor (2). 4. Ciuperca cu palaria intinsa si rasfranta, prevazuta cu peri aspri (Stereum hirsutum). – Et. nec.
RUJA1, ruje, s. f. 1. (Reg.) Maces. ♦ Trandafir. ♦ Fig. (Pop.) Nume dat unei persoane frumoase. 2. Fig. (Reg.) Roseata, rumeneala in obraz. 3. Planta erbacee cu frunze carnoase si flori galben-purpurii, grupate intr-un buchet, care creste pe stancile din regiunea alpina (Sedum rosea) 4. compus: ruji-galbene = planta avand tulpina fara peri, cu frunze ovale si cu flori galbene; marita-ma-mama (Rudbeckia laciniata). [Pl. si: ruji] – Din bg., scr. ruza.
UNT s. n. 1. Grasime naturala, solida, extrasa din lapte si folosita ca aliment. ◊ Loc. adv. Ca untul = fara efort, usor. ◊ Expr. A scoate untul din cineva = a stoarce de puteri pe cineva, a vlagui. A-l bate (pe cineva) de-i iese (sau sa-i iasa) untul = a-l bate tare, rau (pe cineva). ♦ (Urmat de determinari care indica provenienta) Grasime solida extrasa din semintele, miezul etc. unor fructe (tropicale). Unt de cacao. 2. compus: untul-vacii = planta erbacee cu doi tuberculi, cu frunze lanceolate si cu flori liliachii, purpurii, roz sau albe, dispuse in ciorchine la varful tulpinii; untisor (Orchis morio). – Lat. unctum.
MACRIS s. m. Planta erbacee cu frunze alungite si acrisoare, cultivata ca planta alimentara sau medicinala (Rumex acetosa). ◊ Macris marunt = varietate de macris cu frunzele in forma de spada si cu flori rosietice (Rumex acetosella). Macrisul calului = varietate de macris cu frunzele usor incretite si cu flori verzui (Rumex conglomeratus). ◊ compus: macrisul-iepurelui sau macrisul-caprei = planta erbacee cu frunze acrisoare acoperite cu peri, asemanatoare ca forma cu ale trifoiului, si cu flori albe, rosietice sau albastrui (Oxalis acetosella). ♦ Sare de macris = numele popular al unei combinatii de acid oxalic cu oxalat acid de potasiu. – Et. nec. Cf. acru.
PIEDICA, piedici, s. f. 1. Factor care impiedica realizarea unui tel, care sta in calea unei actiuni: stavila, obstacol, impediment: dificultate, greutate. ◊ Loc. vb. A pune piedica (sau piedici) = a impiedica. ♦ Mijloc de a face pe cineva sa cada, impiedicandu-l cu piciorul. ◊ Loc. vb. A(-i) pune (o) piedica = a pune cuiva piciorul inainte pentru a-l face sa se impiedice si sa cada. ♦ (Rar) Greutate in vorbire. 2. (Concr.) Unealta, dispozitiv, instrument folosit pentru blocarea sau incetinirea miscarii unui sistem tehnic, pentru blocarea unui organ mobil al acestuia, la sprijinirea sau la sustinere etc. ♦ Franghie sau lant cu care se leaga picioarele de dinainte ale cailor, pentru a-i impiedica sa fuga cand sunt lasati sa pasca. 3. (Bot.; in compusul) Piedica-vantului = planta erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze alungite, cu flori liliachii si albastrii (Lathyrus hirsutus). [Var.: piedeca s. f.] – Din lat. pedica.
POTCAP, potcapuri, s. n. 1. Acoperamant al capului, de forma cilindrica, fara boruri, purtat de preotii si calugarii ortodocsi. 2. compus: potcapul-calugarului = planta erbacee din familia compozeelor, cu frunze paroase si cu flori galbene dispuse in capitule (Leontodon hispidus). – Din sl. podukapu.
RUTISOR, rutisoare, s. n. Nume dat mai multor plante erbacee: a) planta cu tulpina inalta, cu flori galbene dispuse in buchete pe varfurile ramurilor (Thalictrum foetidum); b) planta cu frunze ovale si flori trandafirii sau albe (Thalictrum aquilegifolium). ◊ compus: rutisor-galben = planta cu rizom tarator si cu numeroase flori galbene mici, dispuse in umbele (Thalictrum flavum). – Ruta2+ suf. -isor.
STRUNA, strune, s. f. 1. Fir elastic confectionat din metal, din intestine de animale etc. care se intinde pe unele instrumente muzicale si produce, prin vibrare, sunete; coarda. ◊ Expr. A canta (sau a bate) cuiva in struna (sau in struna cuiva) = a fi de aceeasi parere cu cineva pentru a-i castiga simpatia, favoarea; a lingusi pe cineva. 2. Sfoara bine intinsa, facuta din fire elastice si rasucite, destinata sa tina intinsa panza ferastraului. ◊ Expr. (Adverbial) A merge struna = a merge foarte bine. ♦ Fir plastic sau metalic de care se leaga carligul unei unelte de pescuit. 3. Parte a fraului care inconjura barbia calului si se prinde de cele doua capete ale zabalei. ◊ Expr. A tine (pe cineva) in struna = a infrana, a tine din scurt (pe cineva). 4. compus: struna-cocosului = numele a doua plante erbacee cu frunzele ovale si flori albe (Cerastium). – Din sl. struna.
TRAISTA, traiste, s. f. 1. Obiect in forma de sac, confectionat din panza groasa sau din lana si prevazut cu o baiera pentru a fi agatat, care serveste la transportul sau la pastrarea unor obiecte, mai ales a mancarii; straita. ◊ Expr. Cu traista in bat, se spune despre cineva care nu are locuinta stabila sau care este foarte sarac. A-i bate (cuiva) vantul in traista= a fi extrem de sarac. Traista goala (sau usoara) = saracie. A-i manca (cuiva) cainii din traista = a fi prostanac. A prinde (pe cineva) cu rata in traista = a prinde (pe vinovat) asupra faptului. ♦ Spec. Sac mic de panza deasa din care se da hrana cailor. 2. Continutul unei traiste (1). 3. compus: traista-ciobanului = planta erbacee din familia cruciferelor, cu frunze lungi, crestate, dispuse in rozeta, cu flori mici albe si cu fructe triunghiulare, folosita ca planta medicinala (Capsella bursa-patoris). – Cf. alb. traste, trajste.
STUPIT, stupituri, s. n. (Reg.) Scuipat. ◊ compus: stupitul-cucului = planta erbacee din familia cruciferelor, cu frunze in forma de rozeta, cu flori liliachii, roz, albe (Cardamine pratensis). – V. stupi.
DANTELURA s. f. 1. ornament arhitectonic compus din zimti etc. 2. totalitatea crestaturilor de pe marginea frunzelor. (< fr. dentelure)
AI4 s. m. (Reg.) Usturoi. ◊ compuse: ai-salbatic = planta erbacee din familia liliaceelor, cu frunze lunguiete si flori galbene (Allium ochroleucum); aiul-sarpelui = planta erbacee din familia liliaceelor, cu tulpina in forma de spirala si flori rosii-purpurii (Allium scorodoprasum). – Lat. alium.
ARBORE, arbori, s. m. 1. Planta lemnoasa cu trunchi solid si ramuri cu frunze care formeaza o coroana; copac; p. ext. pom. ◊ compuse: arbore-de-paine = specie de arbore al carui fruct se mananca copt in cuptor, ca painea (Artocarpus incisa); arborele-vietii = a) arbore decorativ cu tulpina piramidala si cu frunze verzi, solzoase (Thuja occidentalis); b) fig. figura reprezentand evolutia omului de-a lungul vietii sale. ♦ Arbore genealogic = figura care (sub forma unui arbore cu ramuri pornite dintr-un trunchi comun) reprezinta filiatia membrilor unei familii si indica gradele de inrudire dintre ei. 2. Organ de masina care primeste si transmite o miscare prin rotatia in jurul axei sale. 3. Catarg. [Var.: arbor, (inv.) arbure s. m.] – Lat. arbor, -is.
BRANCA1 s. f. 1. Boala contagioasa, specifica porcilor, caracterizata prin lipsa poftei de mancare si aparitia unor pete violacee. 2. Erizipel. 3. Planta erbacee fara frunze, cu flori verzui sau alburii grupate in forma de spic, folosita in medicina veterinara (Salicornia herbacea). ◊ compuse: branca-porcului = a) planta erbacee cu tulpina si frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia Scopolii); b) cinstet; branca-ursului = a) crucea-pamantului; b) pedicuta. 4. Ciuperca cu palaria intinsa si rasfranta prevazuta cu peri aspri (Stereum hirsutum).
BARBUSOARA, barbusoare, s. f. 1. (Rar) Diminutiv al lui barba; barbuta. 2. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu flori galbene placut mirositoare; micsandra-salbatica (Erysimum repandum). ◊ compus: barbusoara-de-munte = planta erbacee din familia cruciferelor, cu frunzele bazale dispuse in rozeta, cu flori mici, albe sau galbui; tunicea (Arabis turrita). 3. (Reg.) Crusatea (Barbarea vulgaris). – Barba + suf. -usoara.
PADUCHE, paduchi, s. m. 1. Nume generic dat mai multor specii de insecte parazite care traiesc pe corpul oamenilor si al unor animale (Pediculus). ♦ Epitet dat unui om care nu munceste si traieste din munca altuia; parazit. 2. Nume dat unor insecte parazite care traiesc pe frunzele, ramurile sau tulpinile plantelor, hranindu-se pe seama acestora. 3. compus: paduche-de-lemn = plosnita. – Lat. peduculus.
LUMANARICA, lumanarele, s. f. 1. Diminutiv ai lui lumanare (1). 2. Planta erbacee medicinala, cu frunze mari alterne, cele bazale in forma de rozeta, si cu flori galbene dispuse intr-un spic (Verbascum thapsus). ♦ compus: lumanarica-pamantului = planta erbacee cu tulpina inalta si cu frunze mari si flori albastre sau albe-galbui (Gentiana asclepiadea). – Lumanare + suf. -ica.
DANTELURA s.f. 1. Ornament compus din crestaturi, zimti etc. 2. Totalitatea crestaturilor de pe marginea frunzelor. [< fr. dentelure].
HRANA, (rar) hrane, s. f. Tot ceea ce serveste la nutritia omului, a animalelor sau a plantelor; nutriment; p. restr. mancare, bucate. ◊ compus: hrana-vacii = planta erbacee de nutret, cu tulpina paroasa, cu frunze opuse si cu flori albe, mici (Spergula arvensis). [Gen.-dat.: hranei] – Din sl. hrana.
MANA s. f. 1. Lichen comestibil care creste pe stanci in forma unor mici ghemuri cenusii, purtate uneori in locuri foarte departate, unde cad ca o ploaie (Lecanora esculenta); p. ext. paine facuta din acest lichen. ♦ Fig. Rod; frupt. ♦ Belsug, abundenta. 2. Numele mai multor boli ale plantelor cultivate, cauzate de anumite ciuperci parazite. 3. compus: mana-de-ape = planta erbacee toxica din familia gramineelor, cu frunze lanceolate si cu flori hermafrodite dispuse in spicule, care creste in preajma apelor si prin mlastini (Glyceria aquatica). 4. Roua sau ploaie de vara pe vreme insorita, care are un efect daunator asupra dezvoltarii plantelor; p. ext. stricaciune provocata de soarele prea fierbinte care apare imediat dupa ploaie. – Din sl. mana, ngr. manna.
cicoare f., pl. ori (lat. cichorea, cichoria, cl. cichoreum si cichorium, d. vgr. kihorion, kihoreia; it. cicorea, cicoria, de unde fr. chicoree). O planta din familia compuselor (cichorium endivia, cicoare de gradina si cichorium intubus, cicoare ordinara). Frunzele ei se maninca ca salata. Din radacina ei se face surogatu de cafea, si de aceia „cicoare” se zice si ild. surogat de cafea. La Ch N. I, 81 s. a. cicoara.
BARBA, barbi, s. f. 1. Par care creste la barbati pe barbie si pe obraji. ◊ Loc. adv. In barba = pe ascuns, numai pentru sine. ◊ Expr. (Fam.) A se trage de barba (cu cineva) = a fi foarte intim cu cineva, a se bate pe burta (cu cineva). (Arg.) A pune (sau a trage) barbi = a minti, a insira verzi si uscate. ◊ compuse: barba-caprei = denumire data mai multor specii de plante erbacee perene, cu frunze lungi si inguste si cu flori galbene (Tragopogon); barba-imparatului = planta erbacee cu flori de diferite culori, care se cultiva ca planta de ornament si a carei radacina are proprietati purgative; norea (Mirabilis jalapa); barba-lupului = planta erbacee cu flori galbene (Crispis biennis); barba-ursului = coada-calului. 2. Barbie. 3. Smoc de par pe care il au unele animale sub bot. 4. Tepii de la spicele cerealelor. – Lat. barba.
BUHAI, (I) buhai, s. m. (II) buhaiuri, s. n. I. S. m. 1. (Zool.; reg.) Taur. 2. compus: buhai-de-balta = bou-de-balta. 3. Planta erbacee cu doua sau trei frunze mari, ovale si flori verzi-galbui dispuse intr-un spic (Listera ovata). II. S. n. Instrument muzical popular format dintr-o putinica cu fundul de piele, prin care trece un smoc de par de cal care se trage cu degetele umezite, producand astfel un sunet asemanator cu mugetul unui taur. [Pl. si: (II) buhaie] – Din ucr. buhaj.
PLOP, plopi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori inalti, cu ramuri subtiri (indreptate in sus) (Populus). Cind va face plopul mere si rachita micsunele (= niciodata). ◊ Expr. Matusa (sau unchi, var etc.) de plop = ruda indepartata. ◊ compuse: plop-alb = specie de plop cu scoarta neteda, alba-cenusie si cu frunzele argintii pe partea inferioara (Populus alba); plop-negru = specie de plop cu scoarta crapata, de culoare inchisa, al carui lemn moale se intrebuinteaza in industrie si a carui scoarta se foloseste la tabacitul pieilor (Populus nigra); plop-tremurator (sau -de-munte) = specie de plop ale carui frunze tremura la cea mai mica adiere a vintului (Populus tremula). – Lat. *ploppus (= pop(u)lus).
STEVIE, stevii, s. f. Planta erbacee cu tulpina puternica, cu frunze ovale, comestibile, a carei radacina este folosita in medicina pentru proprietatile ei astringente si depurative (Rumex patientia). ◊ compus: stevie-de-munte = planta erbacee perena, cu tulpina inalta de 50-100 cm, cu frunze palmate, cu flori mici albe-roz in inflorescente (Astrantia major). – Din sl. stavije, bg. stavel, scr. stavlije.
ROUA s. f. Picaturi de apa care acopera dimineata suprafata pamantului, obiectele de pe sol, vegetatia etc., formate prin condensarea vaporilor de apa din atmosfera in momentul in care temperatura scade pana la punctul la care vaporii ajung la saturatie. ◊ (Fiz.) Temperatura de roua = temperatura la care trebuie racit, sub presiune constanta, un amestec de vapori si gaze cu continut constant de vapori, pentru ca, din cauza saturatiei cu vapori, sa apara primele picaturi de lichid. ◊ Loc. adj. Ca roua = delicat, fraged; curat, pur. Loc. adv. Pe roua (nescuturata) = dis-de-dimineata. ♦ compus: roua-cerului = mica planta erbacee insectivora, cu flori mici, albe si cu frunze lunguete dispuse in rozeta bazala, acoperite de peri care secreta o substanta vascoasa (Drosera rotundifolia). [Pr.: ro-ua] – Lat. ros, roris.
SPANAC, (rar) spanace, s. n. Planta erbacee legumicola cultivata pentru frunzele sale mari, carnoase, comestibile, de un verde-inchis (Spinacia oleracea). ♦ (Fam.) (E un) spanac = (e un) lucru lipsit de importanta, un fleac, un vax. ♦ compuse: spanac-porcesc = planta erbacee cu flori verzi (Chenopodium hybridum); spanac-salbatic = planta erbacee cu frunze romboidale si cu flori albicioase (Chenopodium album); spanacul-ciobanilor = planta erbacee cu frunze triunghiulare, cu flori verzi dispuse in ghemulete (Chenopodium bonus henricus). – Din ngr. spanaki.
ORZOAICA s. f. Specie de orz al carei spic este format numai din doua randuri de boabe, mai bogate in amidon decat ale orzului si folosite la fabricarea berii; orzoaie (Hordeum distichon). ◊ compus: orzoiaca-de-balta = planta erbacee care creste in apele statatoare sau lin-curgatoare, cu frunze liniare ingramadite la baza tulpinii si cu flori mici, albe-verzui (Vallisneria spiralis). – Orz + suf. -oaica.
VERDEATA, (2) verdeturi, s. f. 1. Culoarea verde a vegetatiei. ♦ (Concr.) Multime de frunze, de ramuri, de ierburi verzi. 2. (La sg.) Frunze de patrunjel, de marar, de leustean etc., folosite in alimentatie; (la pl.) zarzavaturi, legume (proaspete). 3. compus: (Bot.) verdeata-zidurilor = nume dat unor specii de alge verzi care cresc pe stanci, pe ziduri umede, pe scoarta arborilor. – Verde + suf. -eata.
TUTUN, (2) tutunuri, s. n. 1. Planta erbacee din familia solanaceelor, cu tulpina inalta, cu frunze mari si moi, de un verde-inchis, cu flori trandafirii reunite in buchete (Nicotiana tabacum). ◊ compus: tutun-turcesc = varietate de tutun cu tulpina ramificata si cu flori galbene-verzui (Nicotiana rustica). 2. Frunzele de tutun (1), care, supuse unui tratament special, se fumeaza, se prizeaza sau se mesteca. 3. (Inv.) Pachet de tutun (2). [Var.: tiutiun s. n.] – Tc. tutun.
compus, -A I. adj. alcatuit din mai multe elemente. ♦ (gram.) timp ~ = timp format cu ajutorul verbelor auxiliare; frunza ~a = frunza avand limbul alcatuit din mai multe foliole, dispuse pe un ax; inflorescenta ~a = inflorescenta din mai multe inflorescente simple; fruct ~ = fruct provenind dintr-o asemenea inflorescenta. II. s. n. cuvant rezultat prin compunere (3). III. s. m. combinatie (3). (<compune)
FRAG1, fragi, s. m. Mica planta erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina scurta, cu frunze dispuse in rozeta, cu flori albe si cu fructe mici, conice, rosii sau albicioase, comestibile (Fragaria vesca). ◊ compus: frag de-camp = capsun. – Din fraga (derivat regresiv).
TREFLA s.f. 1. Una dintre cele patru culori ale cartilor de joc, reprezentata printr-un semn de forma unei frunze de trifoi de culoare neagra; spatie. 2. (Poligr.) Ornament care imita trifoiul. ♦ Gaitan de bumbac, de matase etc. in forma de frunza de trifoi cusut ca podoaba la unele haine (de uniforma); (p. ext.) cusatura astfel executata. ♦ (Arhit.) Ornament compus din trei cercuri care se intretaie. 3. (Mar.) Dispozitiv special de legatura atasat la coltul inferior al velelor patrate. 4. Incrucisare suprapusa de sosele; pasaj denivelat. [< fr. trefle].
CETINA, cetini, s. f. 1. Ramura, creanga de brad; p. ext. brad. ♦ Nume dat speciilor de arbori si de tufe din clasa coniferelor. 2. compus: cetina-de-negi = mic arbust rasinos ornamental din familia pinaceelor, totdeauna verde, cu tulpini culcate, foarte ramificate, cu frunze solzoase si cu flori dioice sau monoice (Juniperus sabina). [Pl. si: cetine] – Din bg., scr. cetina.
URZICA, urzici, s. f. 1. Gen de plante erbacee din familia urticaceelor, cu tulpina si frunzele acoperite cu peri urticanti, folosite in industria textila, in medicina si in alimentatie (Urtica); planta din acest gen. ◊ compus: urzica-moarta = planta erbacee medicinala cu flori rosii-purpurii (Lamium maculatum). 2. Tesatura fabricata din fibrele urzicii (1), din care se confectioneaza saci. 3. compus: (Zool.) urzica-de-mare = nume dat mai multor specii de actinii ale caror tentacule sunt urticante. – Lat. urdica (= urtica).
MORACEE, moracee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase, rareori erbacee, cu frunze alterne, intregi sau lobate, cu flori dispuse in inflorescente si fructe nucule, achene sau drupe, reunite intr-un fruct compus; (si la sg.) planta care face parte din aceasta familie. – Din fr. moracees.
TRESTIE, trestii, s. f. Numele a doua plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpina rigida; a) planta erbacee care creste pana la 4 sau 5 m inaltime, cu tulpina avand numeroase noduri, cu frunze verzi-albastrui si cu flori verzi-galbui, patate cu violet, dispuse in spice, a carei tulpina se intrebuinteaza la impletituri, ingradituri etc. (Arundo donax); b) stuf. ◊ Trestie de camp(uri) (sau mica, noduroasa) = planta erbacee din familia gramineelor, cu tulpina inalta si puternica, cu frunze lungi si inguste, cu inflorescenta un panicul, cultivata in tarile calde ca planta industriala, pentru fabricarea zaharului (Saccharum officinale). ◊ compus: trestie-de-mare sau trestie-spaniola = planta din familia palmierilor, cu tulpina foarte lunga, subtire si flexibila, din care se fac bastoane si impletituri (Calamus rotang). – Din sl. trĩstĩ.
MICSANDRA, micsandre, s. f. Numele a doua plante erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina simpla sau ramificata, cu frunzele acoperite cu peri cenusii, cu flori albe, rosii, albastre sau violete, placut mirositoare; micsunea, vioara-rosie (Matthiola incana si annua). ◊ compus: micsandra-salbatica (sau -de-munte) = planta erbacee cu flori mari, galbene, placut mirositoare (Erysimum officinalis). – Et. nec.
BRAD, brazi, s. m. 1. Arbore din familia coniferelor, care creste in zona muntoasa, inalt, cu frunze in forma de ace de culoare verde inchis, persistente (Abies alba si pectinata); p. ext. nume generic dat coniferelor. ◊ Apa de brad = a) amestec de apa si ulei extras din frunze de pin, folosit pentru primenirea aerului in camere sau sali; b) bautura alcoolica aromata cu esenta din seminte de jneapan. ◊ compuse: bradul-ciumei = varietate de jneapan cu fructe mici (Juniperus intermedia); brad-negru sau brad-rosu = molid. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. ♦ Brad (1) taiat si impodobit cu globuri, jucarii etc. cu prilejul craciunului sau al anului nou. ♦ Varf sau crengi de brad (1) cu care se impodobesc carul si portile mirilor in timpul nuntii. 2. (Art.) Numele unei hore care se joaca, in ajunul nuntii, la casa miresei. – Comp. alb. breth.
COMPOZIT adj. Facut, compus din elemente disparate. ◊ Ordin compozit (si s.n.) = ordin arhitectonic folosit de romani, caracterizat prin capitelul care reuneste voluta ionica cu frunza de acant din capitelul corintic. [Cf. fr. composite, lat. compositus].
BRAD, brazi, s. m. 1. Arbore din familia pinaceelor care creste in zona muntoasa, inalt pana la 50 m, cu tulpina dreapta, cu frunzele in forma de ace de culoare verde-inchis, persistente, cu florile si semintele in conuri (Abies alba); p. gener. nume dat coniferelor. ◊ compuse: bradul-ciumei = varietate de ienupar cu fructe mici (Juniperus intermedia); brad-negru sau brad-rosu = molid. ◊ (In sintagma) Apa de brad = a) amestec de apa si ulei extras din frunze de pin, folosit pentru parfumarea incaperilor sau a apei de baie; b) bautura alcoolica aromata cu esenta din seminte de ienupar. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. ♦ Brad (1) taiat si impodobit cu globuri, jucarii, bomboane etc. cu prilejul Craciunului sau al Anului Nou; pom de Craciun. ♦ Varf sau crengi de brad (1) cu care se impodobesc carul si portile mirilor la nunti. 2. (Art.) Numele unei hore care se joaca, in ajunul nuntii, la casa miresei; melodie dupa care se executa aceasta hora. – Cf. alb. *bradh, bredh.
VASC, s. m. Planta semiparazita care creste pe ramurile unor copaci, cu frunzele pieloase, totdeauna verzi, cu tulpina ramificata si cu fructul in forma de bobite albe sau galbui, folosita ca planta medicinala (Viscum album). ◊ compus: vasc-de-stejar = margaritar. – Lat. viscum.
CUCUTA, cucute, s. f. Planta erbacee otravitoare din familia umbeliferelor, cu miros caracteristic, cu frunze mari, flori albe si fructe brune-verzui, intrebuintata ca medicament; dudau, bucinis (Conium maculatum). ◊ Expr. (Fam.) Doar n-am baut cucuta (ca sa...) = doar n-am innebunit (ca sa...). ◊ compuse: cucuta-de-apa = planta erbacee de apa, cu flori albe dispuse in forma de umbrela (Cicuta virosa); cucuta-de-padure = planta erbacee cu frunze ascutite si flori albe (Galium schultesii). – Lat. *cucuta (= cicuta).
scalce, scalci, s.f. (reg.) 1. planta erbacee toxica, cu frunze in forma copitei de cal si cu flori mari, galbene-aurii; calce. 2. (la pl.) plante erbacee toxice, cu flori mari galbene; bulbuci. 3. (in compuse) scalci-mici = scanteiute, scanteioare (plante); scalce-mare = rostopasca.
CHIMION s. m. 1. Planta erbacee umbelifera cu frunze penate si cu flori mici, albe-liliachii, ale carei seminte aromatice se intrebuinteaza in medicina, in bucatarie si la fabricarea lichiorurilor; chimen (Carum carvi). 2. compus: chimion-de apa (sau -de-balta) = mararas. [Pr.: mi-on] – Din tc. kimyon.
USTUROI, usturoi, s. m. Planta erbacee din familia liliaceelor, cu gust si miros caracteristic, cu frunze lanceolate, al carei bulb, format din mai multi bulbi mici de forma lunguiata, are gust usturator, este bogat in substante nutritive si comestibil; ai4 (Allium sativum). ♦ compus: usturoi-salbatic = samurasla. ♦ P. restr. Bulbul acestei plante; catel din bulbul acestei plante. – Ustura + suf. -oi.
FIERE s. f. 1. Lichid amar, de culoare galbena-verzuie, secretat de ficat; bila1. ◊ Expr. A varsa fiere, se zice despre o persoana plina de necaz, de ciuda, de manie (care se manifesta cu violenta). ♦ Fig. Amaraciune, suparare, necaz. 2. (Si in sintagma basica fierii) Vezicula biliara. ◊ Expr. A-i crapa (sau plesni) cuiva fierea (de necaz) = a fi necajit, manios, invidios etc. la culme. 3. compus: fierea-pamantului = a) planta erbacee medicinala cu flori rosietice, rar albe, cu gust amar (Erythraea centaurium); b) planta erbacee inferioara, cu talul tarator, avand pe partea inferioara rudimente de frunza (Marchantia polymorpha); fiere-de-urs = numele a doi arbusti tropicali si mediteraneeni din care se extrage saburul; a) arbust inalt de 3-4 m, cu frunze mari si flori violacee dispuse intr-un spic (Aloe ferox); b) arbust inalt de 1 m, ramificat, cu frunze dispuse in rozeta (Aloe succotrina). – Lat. *fele (= fel).
LOB1, lobi, s. m. 1. Diviziune anatomica si functionala a unui organ intern, de obicei despartita de rest prin cute adanci. ♦ Partea inferioara a urechii externe. 2. Diviziune, prelungire, excrescenta a unei frunze, a unei petale sau a unei sepale, separata de rest prin crestaturi adanci. 3. (Arhit.) Element de constructie in forma de arc de cerc, care, combinat cu alte elemente asemanatoare, formeaza un arc compus. – Din fr. lobe.
CASTRAVETE, castraveti, s. m. 1. Planta legumicola cu tulpina agatatoare, acoperita cu peri aspri, cu frunze mari si cu flori galbene (Cucumis sativus); p. restr. fructul acestei plante, de forma alungita, de culoare verde, care se consuma crud, murat sau gatit. ◊ Expr. A vinde castraveti la gradinar = a da explicatii intr-o problema cuiva mai bine informat decat cel ce vrea sa-l lamureasca. 2. (Zool., in compusul) Castravete-de-mare = holoturie. – Refacut din castraveti (pl. lui castravet < bg. krastavet, krastavita).
CANEPA, canepe, s. f. 1. Planta textila cu tulpina inalta si dreapta si cu frunze alterne dintate pe margini, cu flori mici, verzui, cultivata pentru fibrele care se scot din tulpina si pentru uleiul care se extrage din seminte (Cannabis sativa). ◊ Canepa indiana = varietate de canepa cultivata indeosebi in anumite regiuni din India, Iran, Africa de nord si cele doua Americi, din care se extrag stupefiante (Cannabis indica). ◊ compus: canepa-codrului = canepioara (2). 2. Fibre textile extrase din tulpina de canepa (1). – Lat. *canapa (= cannabis).
MOZAIC s.n. 1. Lucrare ornamentala, compusa din bucati mici de marmura, de sticla etc. colorate diferit si care alcatuiesc o figura, un tablou etc. 2. Combinatie, amestecatura (frumos imbinata) de diferite elemente, culori etc. ♦ Opera literara care contine multe elemente eterogene, insa armonios ordonate. ♦ Compozitie de caractere tipografice deosebite. 3. Boala a unor plante cauzata de un virus si care se prezinta ca un amestec de pete pe frunze. [Pron. -za-ic. / cf. fr. mosaique, it. mosaico].
CEAPA, cepe, s. f. 1. Planta erbacee legumicola, bienala, din familia liliaceelor, comestibila, cu miros puternic, specific, cu tulpina aeriana dreapta, cilindrica si verde si cu cea subterana in forma de bulb, cu frunze cilindrice si cu flori albe numeroase, dispuse in inflorescente dese (Allium cepa). * Ceapa de apa = ceapa care se cultiva prin rasad si se recolteaza in acelasi an in care s-a semanat. Ceapa de samanta = arpagic. ♦ Bulbul cepei (1), cu miros specific si cu continut bogat de vitamine, folosit in alimentatie; p. gener. orice bulb al unei plante. ◊ Expr. Nu face (sau nu valoreaza nici cat) o ceapa degerata, se spune despre cineva (sau despre ceva) fara nici o valoare. 2. compus: ceapa-ciorii = numele a trei plante erbacee bulboase din familia liliaceelor, una cu flori galbene (Gagea pratensis), alta cu flori albastre (Muscari comosum), iar a treia cu flori albe-verzui sau violete (Muscari tenuiflorum). – Lat. caepa.
