NENE s. m. 1. (Pop. si fam.) Termen de respect cu care se adreseaza un copil sau o persoana mai tanara unui barbat mai in varsta sau unui frate mai mare; neica. ♦ (Reg.) Termen de respect folosit de nepoti pentru a vorbi cu (sau despre) un unchi. 2. (Fam.) Termen de adresare prin care se exprima o dezaprobare, o surprindere placuta. 3. (Fam.) Termen intrebuintat in cursul unei povestiri sau conversatii si care, fara a fi adresat unei persoane anumite, exprima mirare, satisfactie etc. [Var.: nea s. m.] – Cf. bg. nenja, scr. nena.

BADITA m. (diminutiv de la bade) 1) Termen de adresare, la tara, pentru un frate mai mare. 2) Termen dezmierdator (de adresare) pentru barbatul iubit. /bade + suf. ~ita

nani interj. – 1. Cintec de leagan, bebelus. – 2. (S. m.) Cuvint cu care se indeamna copiii la somn. Creatie expresiva, cf. ngr. νάννι, it. (ninna) nanna, sp. nana, sb. ninati, „a adormi”. – Der. nana, s. f. (mama, matusa, titlu de reverenta pentru femeile mai in etate), cf. ngr. νάννη, alb. nene, sb., bg. nana, rus. njanja „doica” (dupa Candrea, din sb., solutie care nu este imposibila, fiind vorba de cuvinte comune mai ales in Banat. si Trans.); nanai, vb. (Trans., a ingina, a fredona); nanaiala, s. f. (inginare, fredonare); nene, s. m. (Mold., tata; Munt., tata, unchi, titlu de reverenta, adesea pentru fratele mai mare; Arg., netrebnic, peste, codos), cf. gr. νέννος „unchi”, νάννα „matusa”, ngr. νενέ „mama”, tc. nene „sora sau frate mai mare”, bg. nene, mag. nene, sp. nene (dupa Lokotsch 1553 si Ronzevalle 169, rom. ar proveni din tc.; dupa Cihac, II, 210 si Conev 58, din bg.); nea, s. m. (unchi), forma abreviata din nenea, se foloseste numai urmat de numele de persoana; neica, s. m. (unchi; prieten); neneaca (var. Mold. nineaca), s. f. (mama), format dupa babaca (dupa Candrea din tc. nene „mama”); neneri (var. nineri, ninera), vb. (Mold., a adormi cu cintec un copil; a se preface, a momi), probabil legat de ngr. νανουρίζω „a legana” (dupa Puscariu 1182, dintr-un lat. *nῑnnināre, care pare mai putin probabil). Pentru nene, cf. ALR, I, 162. Din rom. provine rut. nene (Miklosich, Wander., 17).

BADITA s. m. (Pop.) 1. Diminutiv al lui bade. 2. Termen de respect cu care cineva se adreseaza unui frate mai mare; nene.

baci m., pl. tot asa (ruda cu badea si badia, care se reduc la vsl. bratu, frate, de unde vin formele familiare: sirb. bato, frate, tata, rut. batio, tata, rus. batea, batika, tata, parinte, preut, ceh. vechi batia, „frate, ruda, tovaras”, moravic „unchi”). Din aceste forme Romanu a facut baci, bade, badie si bitu. De la rom. baci vine ngr. Epir basios, alb. bat, frate mai mare; bg. baco, nene, bg. sirb. bac, vacar, bacija, brinzarie, stina; pol. bacza, ceh. baca, vatav; ung. bacs, nene, bacsa, baci. Nene, badie (Ban. s.a.). Sefu ciobanilor (un om mai batrin care face casu s.a.). Fig. Iron. Orasean cu infatisare de sef de ciobani: ce cauta acest baci in biblioteca? – V. scutar.

badea m. fara pl., gen. badii ori al lui badea, voc. bade (ruda cu ung. batya si bg. bae, batiu, frate mai mare. V. bastina). Epitet respectuos dat de un taran mai tinar altuia mai batrin (dar nu mos) ori de nu orasean unui taran (uneori iron.). Epitet adresat de o taranca ibovnicului ori sotului (P.P.) V. nenea, lelea, tata.

unchi (-i), s. m. – Termen de adresare al copiilor catre fratii parintilor. – Unchi mare, fratele bunicului; unchi mic, var al tatalui. – Var. unchiu. Lat. aνunculus, probabil provenit din *unclus (Puscariu 1809; REW 838; Rosetti, I, 70), cf. prov., fr. oncle, alb. unkj (Philippide, II, 632). Uz general (ALR, I, 165). – Der. unchias, s. m. (batrin).

AARON (in „Vechiul Testament”), fratele mai mare a lui Moise. Lui. A. si urmasilor sai le-a fost incredintata preotia in Iudeea.

SCUDERY [skuderi], 1. Georges de S. (1601-1667), scriitor francez. Autor de tragicomedii opuse stilului lui Corneille („Comedia actorilor”, „Moartea lui Cezar”). 2. Madeleine de S. (1607-1701), scriitoare franceza. Sora cu S. (1). Romane moralizatoare, unele dintre ele publicate sub numele fratelui sau („marele Cyrus”, „Clelie”). Salonul sau literar era frecventat de elita literaturii „pretioase”.

ABEL (in „Vechiul Testament”), al doilea fiu al lui Adam si al Evei. Ucis cu invidie de fratele sau mai mare, Cain.

CORBEANU, familie de boieri din Tara Romaneasca. Mai importanti: 1. Vintila C., mare ban, sfetnic de incredere al lui Constantin Brincoveanu. 2. Dumitrascu C., fratele lui C. (1), mare paharnic, fruntas in partida Cantacuzinilor.

DEALU, Manastirea ~, manastire de maici, situata la 4 km de Targoviste, in satul Viforata, com. Aninoasa. Intemeiata (probabil) in timpul domniei lui Mircea cel Batran, este mentionata documentar, la 17 nov. 1431, intr-un act emis de domnul Alexandru Aldea. Biserica Manastirii D., cu hramul Sf. Nicolae, a fost construita in 1499-1501, din initiativa domnului Radu cel mare si terminata de fratele sau Vlad cel Tanar, in 1510-1512. Picturile murale interioare executate in 1514-1515 de o echipa de zugravi condusa de mesterul Dobromir din Targoviste si refacute in 1713. Importanta necropola domneasca (aici se afla mormintele voievodale ale lui Radu cel mare 1508, Vlad Inecatul 1532, Patrascu cel Bun 1557, racla cu capul lui Mihai Viteazul). In sec. 16, aici a fost instalata o tiparnita, de sub teascurile careia au iesit Liturghierul (1508), Octoihul (1510) si Evangheliarul (1512). La Manastirea D. a functionat Liceul militar „Nicolae Filipescu” (1912-1940).

badia m. gen. al lui, voc. badie (d. badea). Mold. nord. Epitet respectuos adresat in popor de fratele mai mic celui mai mare ori un copil unui flacau. – In sud bidia. V. nenea.

RADU CEL FRUMOS, domn al Tarii Romanesti (1462-1473, 1473-1474, sept.-oct. 1474, 1474-1475). Fiul mezin al lui Vlad D****l. A obtinut domnia cu ajutorul turcilor, inlaturandu-l pe Vlad Tepes, fratele sau. Infrant de Stefan cel mare la Soci (1471) si, mai tarziu, la paraul Vodna (1473). Fiica sa, Maria Voichita, a fost una dintre sotiile lui Stefan cel mare. L-a urmat in scaunul domnesc Basarab Laiota cel Batran.

Achelous 1. Cel mai mare riu al Greciei, situat in Aetolia. Izvora din muntii Pindului si se varsa in marea Ionica. 2. Zeul apei cu acelasi nume. Era fiul lui Oceanus si al lui Tethys si cel mai mare dintre alti trei mii de frati-riuri. Era de asemenea, considerat parintele sirenelor. Achelous a intrat in ciclul lui Heracles: metamorfozindu-se in taur, a luptat cu eroul pentru mina Deianirei, fiica lui Oeneus. A fost insa invins de Heracles, care i-a rupt, in lupta, un corn. Dupa unele versiuni, acest corn a fost transformat mai tirziu de catre naiade in Cornul Abundentei. Tot de figura lui Achelous este legata si existenta insulelor Echinade, situate in marea Ionica. Legenda spune ca patru nimfe aduceau sacrificii zeilor pe malul riului Achelous. Uitind sa-l invoce si pe zeul riului, acesta, minios, le-a metamorfozat in insule.

bun, -a adj. (lat. bŏnus, vlat. dvonus si benus, de unde vine bene, bine; it. buono, pv. bo, fr. bon, sp. bueno, pg. bom). Care are bunatate, care face bine: tata bun. Care poseda calitatile dorite, e propriu la ceva: cal bun, cal bun de calarie. Care se distinge: lucrator bun. Favorabil: timp bun. Tare, puternic: o lovitura buna. Valabil: bilet bun pentru trei persoane. Pur, nefalsificat: aur bun. Adevarat, drept, nevitreg: frate bun. Adevarat, primar: var bun. mare: un bun numar de cetateni. Om bun la Dumnezeu, iubit de Dumnezeu. Bun de gura, elocuent. Oameni buni! formula de chemare adresata mai ales taranilor si care corespunde cu domnilor. A pune un cuvint bun pentru cineva, a starui p. cineva. A fi bun plecat, buna plecata, a fi plecat pentru totdeauna. Nu e a buna (Munt.), nu e cea mai buna (treaba), nu e spre bine, e semn rau. A lua cu buna (Trans.), a lua cu binele, a proceda incet (cu ogodu). S.m. si f. Vechi. Bunic, bunica. S.n., pl. uri si e. Vechi. Bunatate. Azi (pl. uri). Avere (propriu si fig.): bunuri mobile si imobile, sanatatea e cel mai mare bun. – Bun! interj. ild. bine!.

Aeetes, fiul lui Helios si al lui Perse, frate cu Circe si tatal Medeei. Domnind in Colchis pe vremea cind argonautii, condusi de Iason, au sosit acolo sa caute Lina de Aur, el le-a fagaduit-o cu conditia ca Iason sa iasa biruitor intr-o serie de incercari. Spera ca in felul acesta va reusi sa se sustraga fagaduielii facute. Cu ajutorul Medeei, Iason a biruit insa toate greutatile. Cum Aeetes l-a refuzat atunci in mod deschis, Iason, impreuna cu Medeea, au furat Lina de Aur. Pentru a scapa apoi de urmarirea lui Aeetes, ce venea dupa fugari, Medea – care-l luase cu ea si pe Absyrtus – si-a taiat fratele in bucati si le-a aruncat in mare (v. si Absyrtus).

ROTUNNO, Giuseppe (n. 1923), operator italian de film. Colaborator constant al regizolor Luchino Visconti si Federico Fellini („Rocco si fratii sai”, „Ghepardul”, „Amarcord”, „Casanova”), dar si cu alti mari regizori italieni si de alte nationalitati („marele razboi”, „Tot acest jazz”, „Aventurile baronului Munchhausen”). El lucreaza cu egala virtuozitate in alb-negru si color, pentru ecran normal sau cinemascop.

RADU CEL mare, domn al Tarii Romanesti (1495-1508). Fiul lui Vlad Calugarul, care si l-a asociat la domnie in 1492. Bucurandu-se de concursul familiei boierilor Craiovesti, cu care se inrudea si pentru care a creat institutia marii banii, a luat unele marusi privind centralizarea statului. Supus fata de Poarta. S-a aflat in bune relatii de vecinatate cu regele Ungariei si cu regele Poloniei. A acordat o mare atentie vietii culturale (a infiintat o tipografie si l-a adus in tara pe ieromonahul Macarie, care a tiparit cele trei carti de cult – „Liturghierul”, 1508, „Octoihul”, 1510 si „Evangheliarul”, 1512, primele tiparituri aparute pe teritoriul romanesc) si religioase, pentru reorganizarea careia l-a adus in Tara Romaneasca pe Nifon. Prin grija sa a fost construita in mare parte biserica Sf. Nicolae a Manastirii Dealu (1499-1501), terminata de fratele sau, Vlad cel Tanar in perioada 1510-1512, precum si biserica de la Lopusnia (Lopusnja, Serbia, 1501). Dupa moartea sa, scaunul domnesc a fost dobandit, cu ajutor turcesc, de Mihnea cel Rau, fiul nelegitim al lui Vlad Tepes.

Amphion, fiul lui Zeus si al Antiopei. Avea un frate geaman, pe Zethus. Parasiti imediat dupa nastere pe muntele Cithaeron, de catre unchiul lor Lycus (v. si Lycus), care voia sa-i piarda, cei doi frati au fost gasiti si crescuti de niste pastori. Ajunsi mari, ei au izbutit sa-si regaseasca mama, pe Antiope, tinuta mult timp prizoniera si persecutata de Lycus si de sotia acestuia Dirce (v. si Dirce). Ca sa-i razbune suferintele indurate, Amphion si Zethus au distrus cetatea Thebae, unde domnea Lycus. Dupa ce l-au ucis impreuna cu Dirce, au pornit sa recladeasca zidurile cetatii. Zethus cara pietrele in spate. Amphion avea o lira fermecata, daruita de Hermes (sau de Apollo), la acordurile careia pietrele, vrajite, se rinduiau singure la locul lor. Mai tirziu, Amphion s-a casatorit cu Niobe, fiica lui Tantalus, cu care a avut mai multi copii. Si-a pus singur capat zilelor – dupa o legenda – indurerat de moartea copiilor sai ucisi de Apollo. Dupa o alta versiune, a fost el insusi sagetat de zeu.

Absyrtus, fiul lui Aeetes, regele Colchidei, si fratele Medeei. Fugind cu Iason dupa ce furasera Lina de Aur, Medea l-a luat cu ea si pe Absyrtus. Ca sa zadarniceasca urmarirea lui Aeetes, care se luase dupa fugari, ea si-a taiat fratele in bucati si le-a aruncat in urma ei, in mare (v. si Medea).

COSTIN, familie de boieri din Moldova. Mai importanti: 1. Miron. C (1633-1691), cronicar de orientare umanista, mare logofat al Moldovei, partizan al aliantei cu Polonia, ucis, impreuna cu fratele sau, hatmanul Velicico, din porunca domnitorului Constantin Cantemir. Povestitor si portretist talentat, a continuat, sub titlul „Letopisetul Tarii Moldovei de la Aron voda incoace”, letopisetul lui Grigore Ureche, relatind evenimentele din istoria Moldovei dintre 1595-1661. A mai scris poemul filozofic „Viata lumii”, lucrarea „De neamul moldovenilor”, afirmind originea romana a poporului roman, precum si doua cronici in limba polona: „Cronica tarilor Moldovei si Munteniei” si „Istoria in versuri polone despre Moldova si Tara Romaneasca”. 2. Nicolae C. (c. 1660-1712), cronicar oficial al lui Nicolae Mavrocordat, compilator de cronici romanesti si straine. Fiul lui C. (1). A prelucrat in romaneste romanul episcopului spaniol Antonio D. Guevara „Ceasornicul domnilor”.

CAIN (in „Vechiul Testament”), fiul cel mai mare a lui Adam si al Evei. L-a ucis din invidie pe fratele sau Abel.

BLANQUI [blãki] 1. Jerome Adolphe B. (1798-1854), economist si publicist francez. Adept al liberalismului. Influentat de saint-simonism, a obtinut, ca deputat, pentru prima data in Europa, o legiferare a regimului de munca a copiilor. 2. Louis Auguste B. (1805-1881), revolutionar francez. frate cu B. (1). Socialist utopist. A participat la revolutiile din 1830 si 1848 si la un mare numar de miscari complotiste; a stat in inchisori c. 40 de ani.

braica (braici), s. f. – Catea cu blana mare. Germ. Bracke (Borcea 179), poate prin intemediul fr. braque. Dupa Bogrea, Dacor., II, 413 (si Ruffini 114), din sl. brajo „frate”.

connetable m. (cuv. fr. care vine d. lat. comes stabuli, „comitele staulului [grajdului]”, adica „sefu cailor regali, maresal, mare grajdar”. E gresit a zice rom. conetabil, ca aici nu e vorba de sufixu -bil din ama-bil). Generalisim in vechea Francie. – La 1191, desfiintindu-se demnitatea de senesal, connetable ajunse cel mai mare demnitar al monarhiii. Ludovic XIII, dupa sfatu lui Richelieu, desfiinta aceasta demnitate la 1627. La 1804, Napoleon I il facu pe fratele sau Ludovic connetable si institui si un viceconnetable, care fu Berthier, principe de Wagram. Cei mai celebri connetables in vechea monarhie fura: Duguesclin (1370), Clisson (1380), contele de Saint-Pol (1411), contele de Richemont (1425), ducele de Bourbon (1515), Anne de Montmorency (1538), Enric I de Montmorency (1593), ducele de Luynes (1621) si Lesdiguieres (1622). V. maresal.

Helle, fiica lui Athamas si a lui Nephele si sora cu Phrixus. Salvata impreuna cu fratele ei de furia lui Ino, de catre un berbec zburator (v. si Athamas), Helle isi gaseste moartea in apele marii care in amintirea ei poarta numele de Hellespontus.

CORBEA, numele a doi carturari romani, originari din Scheii Brasovului. Au trait la curtea domnului Constantin Brincoveanu, unde au detinut importante dregatorii si pentru care au indeplinit diferite misiuni diplomatice. Fratii C. au militat pentru eliberarea Tarii Romanesti de sub dominatia otomana. 1. David C. (c. 1666-1707, n. Brasov), ceaus. Dupa 1704 a detinut un important rol in diplomatia tarului Petru I cel mare in centrul Europei. 2. Teodor C. (1670-c. 1724, n. Brasov), logofat. Autor al unui dictionar latino-roman si al unei „Insemnari” despre o solie a fratelui sau David in Polonia. Traducerea a unei „Psaltiri” in versuri. Dupa 1711, s-a refugiat in Rusia.

RADU PAISIE (Petru de la Arges), domn al Tarii Romanesti (1535-1536, 1536-1539, 1539-1544, 1544-1545). Fiul nelegitim al lui Radu cel mare si var cu umanistul Nicolaus Olahus. Calugarit sub numele de Paisie, a ajuns egumen al manastirii Arges. Ales domn de catre boieri, dupa uciderea lui Vlad Vintila, fratele sau vitreg, de catre complotisti la o vanatoare. Supus Portii. In timpul domniei lui se accentueaza luptele dintre gruparile boieresti, iar turcii fac dese incursiuni in tara, cucerind Braila si teritoriul inconjurator, pe care le transforma in raia (1540). Ctitor al manastirilor Valea (1533-1534) si Mislea (1536-1537). Mazilit de catre turci, a fost inlocuit de Mircea Ciobanul, un alt fiu al lui Radu cel mare.

Aloidae, denumire purtata de doi giganti, Otus si Ephialtes, fiii lui Poseidon si ai Iphimediei, sotia lui Aloeus. Crescind nemasurat, cei doi frati au pornit sa lupte cu zeii; ca sa ajunga la cer, au pus unul peste altul trei munti: Olympul, Ossa si Pelionul. Au incercat apoi sa pravaleasca muntii in mare si sa inunde uscatul. In cele din urma l-au prins pe Ares si l-au tinut prizonier pina cind Hermes a reusit sa-l elibereze. Miniati de indrazneala lor, zeii i-au pedepsit. Dupa o legenda, ei au fost fulgerati de catre Zeus. Dupa o alta, Artemis, luind chipul unei caprioare, a trecut in goana printre ei intr-o zi, in timp ce se aflau la vinatoare. Cautind s-o doboare, ei s-au ucis reciproc. Pravaliti in Tartarus dupa moarte, au fost apoi inlantuiti, spate in spate, de o coloana. Li se atribuia intemeierea mai multor cetati printre care si Ascra, situata la poalele muntelui Helicon.

1) ciur n., pl. uri (lat. cribrum, [d. cernere, a cerne], de unde s´a facut cibru [ca frate din fratre], apoi ciuru, ciur [ca in creier, treier, faur, fiula, staul, laurusca], fr. crible, sp. cribo, pg. crivo). Un instrument de cernut. (E o sita mai mare de piele gaurita). Gherghef ratund [!] (facut dintr´o vacalie de ciur ori de sita). Ciur acoperit cu o plasa si intrebuintat ca cusca de prepelite. A cara apa cu ciuru, a face munca zadarnica. Trecut si pin [!] sita, si pin ciur (sau si pin ciur si pin vesca sau pin dirmon), foarte experimentat (mai ales in vitii).

MIJLOCIU, -IE, mijlocii, adj. 1. Care se gaseste la mijlocul unei linii, al unei suprafete, al unui spatiu etc. ◊ Deget mijlociu (si substantivat, n.) = deget care se afla intre aratator si inelar. 2. (Adesea substantivat) Care este al doilea dintre mai multi frati, considerat in raport cu acestia; mezin. 3. Care se situeaza intre extrema superioara si cea inferioara in ceea ce priveste dimensiunea, calitatea, valoarea etc.; de mijloc, potrivit, mediu². 4. (Sport; in sintagmele) Categorie mijlocie (mare) (si substantivat, f.) = categorie de greutate la box, lupte si haltere, situata intre semimijlocie si semigrea. Categorie mijlocie (mica) (si substantivat f.) = categorie de greutate care cuprinde sportivii intre 67 si 71 kg la box si 68 si 73 kg la lupte. – Mijloc + suf. -iu.

ODO (EUDES) de Bayeux (c. 1036-1097), episcop de Bayeux (1049). frate vitreg al lui William Cuceritorul. Participant la lupta de la Hastings (1066), dupa care a primit ca apanaj ducatul de Kent. A guvernat tara in timpul absentei regelui ca un tiran, atragandu-si ostilitatea marilor feudali, condusi de nepotul sau William II Rufus (1088). A murit pe drumul catre locul de adunare a participantilor la prima Cruciada.

BOGDAN, Ioan (1864-1919, n. Brasov), filolog si istoric roman. frate cu Bogdan-Duica. Acad. (1903), prof. univ. la Bucuresti. Initiatorul studiilor de slavistica din Romania; editor de cronici si documente („Vechile cronici moldovenesti pina la Ureche”, „Cronici inedite atingatoare de istoria romanilor”, „Documentele lui Stefan cel mare”).

Eteocles, fiul lui Oedipus si al Iocastei si frate cu Polynices. Dupa descoperirea incestului savirsit de Oedipus si dupa plecarea acestuia din cetatea Thebae, Eteocles si Polynices hotarisera sa domneasca pe rind, fiecare cite un an. La implinirea termenului Eteocles refuza insa sa-i cedeze locul fratelui lui. Atunci Polynices cere ajutor regelui Adrastus (v. si Adrastus) si organizeaza expeditia „celor sapte impotriva Tebei”. In cursul ciocnirii, cei doi frati au pierit intr-o lupta corp la corp, ucigindu-se reciproc. In timp ce tebanii, socotindu-l tradator, au refuzat sa ingroape trupul neinsufletit al lui Polynices (v si Antigone), Eteocles a fost inmormintat cu mare cinste. Unul dintre fiii sai, Laodamas, avea sa domneasca peste cetatea Thebae in timpul expeditiei organizate de epigoni.

Canace, fiica lui Aeolus si a lui Enarete. S-a indragostit de propriul ei frate, Macareus, si a nascut in taina un copil. Descoperita de tatal ei, Aeolus, Canace a fost silita de catre acesta, drept pedeapsa, sa se sinucida. Dupa o alta versiune, Canace a fost iubita de Poseidon. Cu zeul marii ea a avut mai multi fii, printre care pe Aloeus si pe Triopas.

Hades (sau Pluto), zeul imparatiei subpamintene, fiul lui Cronus si al Rheei. Ca si ceilalti frati ai sai, cind s-a nascut, Hades a fost inghitit de tatal sau, apoi dat afara (v. si Cronus). Mai tirziu a participat la lupta dusa de olimpieni impotriva titanilor. Cind s-a facut impartirea Universului, lui Zeus i-a revenit Cerul, lui Poseidon – marea, iar lui Hades – Lumea subpaminteana. Hades salasluia in imparatia umbrelor, pe care o cirmuia alaturi de sotia sa, Persephone (in legatura cu rapirea Persephonei v. si Demeter). El nu ingaduia nimanui, o data ajuns acolo, sa mai vada lumina zilei. Cind Heracles a trecut hotarele Infernului s-a lovit de impotrivirea lui Hades, pe care l-a ranit cu o sageata, silindu-l sa se refugieze in Olympus. Numele lui Hades era evitat de cei vechi, care se fereau sa-l pronunte, socotundu-l aducator de nenorociri. De cele mai adeseori el era invocat sub numele de Pluto („Zeul cel bogat”), aluzie la bogatiile nemasurate care se ascundeau in maruntaiele pamintului.

ROMANOV, familie de boieri rusi, a carei reprezentati au fondat dinastia de tari (din 1613) si imparati (1721-1917) ai Rusiei. Numele ei vine de la Roman Iuriev (m. 1543), a carui fiica Anastasia (c. 1530-1560) a fost, din 1547, prima sotie a lui Ivan al IV-lea cel Groaznic. Nepotii ei de frate au asumat numele de R. si dinastia incepe prin alegerea ca tar de catre Zemski Sobor (la 21 febr. 1613) a tanarului Mihail Fiodorovici R. (1596-1645), fiul patriarhului Filaret. A domnit pana la Revolutia din februarie 1917, cand ultimul tar, Nicolae II (1894-1917), a fost detronat si executat impreuna cu familia. mai importanti: Petru cel mare, tar (1682-1721) si imparat (1721-1725); Aleksandru I (1801-1825); Nicolae I (1825-1855); Aleksandru II (1894-1917).

MOS ~i m. 1) (folosit si ca termen de adresare) Barbat ajuns la o varsta inaintata; mosneag. ◊ ~ Martin urs. 2) rar Barbat privit in raport cu nepotii sai; bunic. 3) pop. frate (sau var) al unuia dintre parinti, privit in raport cu copiii acestora; unchi. 4) Persoana care apartine generatiilor precedente. ◊ Din (sau de la) mosi-stramosi a) din vremuri foarte indepartate; b) (transmis) din generatie in generatie. 5) la pl. (in credintele religioase) Ziua din ajunul sarbatorii pogorarii duhului sfant. ◊ Sambata ~ilor sambata dinaintea Duminicii Mari. /Din moasa

CAROL V (CAROL QUINTUS), rege al Spaniei sub numele de Carol I (1516-1556) si imparat al Sfintului Imperiu Roman de Natiune Germana (1519-1556), din dinastia Habsburg. A reunit sub autoritatea sa teritorii atit de vaste (Germania, cea mai mare parte a Pen. Italice, Spania impreuna cu posesiunile din America), incit se spunea ca in imperiul sau „Soarele nu apune niciodata”. Urmarind crearea unei monarhii catolice universale, a condus lupta impotriva Reformei si a purtat razboaie cu Franta (pentru dominatia in Pen. Italica), cu Imperiu Otoman si impotriva principilor protestanti; a abdicat si a impartit imperiul intre fratele sau Ferdinand I (Germania) si fiul sau Filip II (Spania, Tarile de Jos, Italia si coloniile americane).

Heraclidae se numeau toti descendentii lui Heracles: atit fiii eroului si ai Deianirei, cit si urmasii acestora. Dupa apoteozarea lui Heracles, copiii sai, urmariti de ura lui Eurystheus, au gasit o vreme adapost la curtea regelui Ceyx, din Trachis. Apoi, cum Eurystheus ameninta cu razboiul, ei au fost siliti sa se refugieze din nou, de data aceasta la atenieni. Eurystheus le-a declarat razboi si acestora, dar a fost infrint si ucis in lupta. Dupa victoria repurtata impotriva lui Eurystheus, heraclizii, sub conducerea lui Hyllus, fiul cel mai mare al lui Heracles, s-au indreptat spre Peloponnesus, patria tatalui lor, cu gindul sa se stabileasca acolo (v. si Hyllus). Prima incercare se soldeaza cu un esec: pe drum ei se intilnesc cu armata regelui Echemus, care-i invinge. Insusi Hyllus cade in lupta. Heraclizii mai fac, de-a lungul timpului, cateva tentative de a ajunge in Peloponnesus. Condusi mai tirziu de Aristomachus, sint din nou infrinti si alungati. In schimb, sub conducerea lui Temenus si a fratilor sai – Aristodemus si Cresphontes – izbindesc, reusind in cele din urma sa ia in stapinire si sa-si imparta Peloponnesul.