ORGANIZARE, organizari, s. f. Actiunea de a (se) organiza si rezultatul ei; p. ext. randuiala, disciplina, ordine. ♦ Oranduire, alcatuire. ◊ Organizarea productiei = ansamblu de masuri privind stabilirea, asigurarea si coordonarea mijloacelor de productie si a fortei de munca in vederea desfasurarii productiei cu maximum de eficienta economica. Organizarea muncii = ansamblu de masuri privind asigurarea si utilizarea eficienta a fortei de munca. – V. organiza.

KEYNESISM s.n. Doctrina economica burgheza moderna care limiteaza procesul reproductiei la sferele circulatiei si consumului si, sustinand ca venitul national si gradul de utilizare a fortei de munca ar depinde de nivelul cheltuielilor, rolul hotarator in cresterea venitului national revenind consumului, considera ca statul capitalist, prin politica sa fiscala, de credit etc. si prin combaterea inclinatiei spre consum, ar putea preveni crizele economice. [Pr. (eng.): chein-zism, (fr.): chei-ne-zism] (dupa fr. keynesianisme) [def. MDN]

EGALITARISM n. Conceptie care egaleaza retribuirea muncii fara a tine cont de valoarea fortei de munca depusa. /<fr. egalitarisme

PLUSPRODUS n. ec. (in doctrina marxista) Produs al muncii creat de lucratorii din sfera productiei materiale peste ceea ce este necesar pentru reproducerea fortei de munca. /plus- + produs

SOMAJ n. 1) Fenomen social-economic care se manifesta prin inactivitatea fortata a unui numar mare de salariati, ca rezultat al dezechilibrului dintre cererea si oferta fortei de munca. 2) Stare de somer. /<fr. chomage

PLUSPRODUS s.n. (Ec.) Produsul muncii pe care lucratorii din sfera productiei materiale capitaliste il produc peste ceea ce este necesar pentru reproducerea fortei de munca. [Pl. suri, -se. / < plus + produs].

CAPITAL¹ s. n. 1. relatie sociala de productie care presupune existenta proprietatii capitaliste asupra mijloacelor de productie si folosirea fortei de munca drept marfa, care creeaza plusvaloarea. 2. valoare care, datorita productivitatii si rentabilitatii muncii, produce plusvaloare. 3. (fig.) clasa capitalistilor; capitalism. 4. suma de bani investita intr-o afacere; bunuri, valori. ◊ ansamblu de bunuri intelectuale, spirituale, morale. ♦ ~ de cunostinte = suma cunostintelor pe care le poseda cineva; experienta. (< fr. capital, germ. Kapital)

DEVIZ s. n. document de evaluare anticipata a cheltuielilor materiale si a fortei de munca necesare pentru executarea unei lucrari proiectate. (< fr. devis)

JOBSHOP GIOBSOP/ s. n. piata a fortei de munca. (< engl. jobshop)

KEYNESISM s. n. doctrina economica burgheza moderna care limiteaza procesul reproductiei la sferele circulatiei si consumului si, sustinand ca venitul national si gradul de utilizare a fortei de munca ar depinde de nivelul cheltuielilor, rolul hotarator in cresterea venitului national revenind consumului, considera ca statul capitalist, prin politica sa fiscala, de credit etc. si prin combaterea inclinatiei spre consum, ar putea preveni crizele economice. (dupa fr. keynesianisme)

REFLATIE s. f. politica aplicata in unele tari, dupa o perioada de recesiune si deflatie, constand in stimularea cererii, in scopul utilizarii fortei de munca si redresarii activitatii economice. (< engl. reflation)

REPARTITIE s. f. repartizare, distribuire. ◊ inscris prin care se repartizeaza o locuinta. ◊ (ec.) repartizare a bunurilor materiale si a fortei de munca in sociatate; (re)distribuire a produselor muncii, moment al reproductiei care mijloceste legatura intre productie si consum. (< fr. repartition)

VARIABIL, -A I. adj. 1. care variaza; schimbator. ◊ (despre cuvinte) care are forme flexionare, flexibil. ♦ capital ~ = parte a capitalului cheltuita pentru cumpararea fortei de munca. 2. (mat.) care variaza² (I, 2). II. s f. 1. (mat.) marime care ia succesiv diferite valori; element generic al unei multimi. 2. (inform.) element al limbajului formalizat reprezentand un nume care semnifica o clasa ai carei membri sunt denotatii sai posibili. 3. (stat.) caracteristica putand prezenta variatie de la un element la altul al unei colectivitati. (< fr. variable, lat. variabilis)

BECKER [becə:], Gary Stanley (n. 1930), economist american. Prof. univ. la Chicago. Cercetari in domeniul folosirii fortei de munca si a cauzelor economice ale delictelor („Capitalul uman”, „Teoria economica”, „Eseu despre economia crimei si a pedepsei”).

BEVERIDGE [bevəridʒ], William Henry, lord (1879-1963), economist britanic. Autor al unui plan de protectie sociala (planul B.); contributii in domeniul utilizarii fortei de munca („Putere si influenta”).

DEBLOCARE (‹ debloca) s. f. 1. Operatie de inlaturare a unei blocari (ex. in caile ferate, prin d. se anuleaza interdictia care impiedica actionarea organelor de comanda sau de executie). 2. Ridicarea interdictiei de transportare sau de vanzare a unei marfi (de regula alimentare). ◊ Deblocarea conturilor = dispunerea folosirii libere a conturilor bancare. ◊ Deblocarea preturilor = permiterea variatiei libere a preturilor, marfurilor, serviciilor, fortei de munca sub influenta cererii si a ofertei; liberalizare. 3. (MED.) Suprimare a inhibitiilor afective (care se opun exteriorizarii delirului sau conflictelor inconstiente) cu ajutorul anestezicelor sau psihotonicelor (ex. eter, barbiturice, amfetamina s.a.).

RECONVERSIE (RECONVERSIUNE) (‹ fr.) Modificare, adaptare a obiectivului activitatii unor intreprinderi sau a unor ramuri industriale, a fortei de munca etc. la noi necesitati (ex. ca urmare a trecerii de la productia de razboi la productia de pace sau a restrangerii activitatilor miniere).

PROLETAR, -A, proletari, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care apartine proletariatului, privitor la proletariat. 2. S. m. si f. Cetatean sarac din Roma antica, ale carui bunuri nu depaseau o limita foarte scazuta (prevazuta de lege). 3. S. m. si f. Muncitor, cu un nivel de viata relativ scazut, care, pentru a-si castiga existenta, isi vinde forta de munca pentru un salariu in general mic. – Din fr. proletaire.

RESURSA, resurse, s. f. 1. Rezerva sau sursa de mijloace susceptibile de a fi valorificate intr-o imprejurare data. ◊ Resurse naturale = totalitatea zacamintelor de minerale si de minereuri, a terenurilor cultivabile, a apelor si a padurilor de care dispune o tara. Resurse de (forte de) munca = totalitatea persoanelor care au varsta si sunt capabile de munca, precum si a persoanelor in varsta apte de munca, care pot fi sau sunt ocupate intr-o ramura a economiei. 2. Durata de timp in ore de zbor admisa pentru utilizarea normala a unui avion intre doua reparatii generale sau intre doua revizii. – Din fr. ressource.

SOMAJ s. n. Fenomen economic cauzat de crizele sau recesiunile economice, care consta in aceea ca o parte dintre salariati raman fara lucru, ca urmare a decalajului dintre cererea si oferta de forta de munca; situatia aceluia care nu se poate angaja din cauza imposibilitatii de a gasi un loc de munca. – Din fr. chomage.

EXPLOATAT, -A, exploatati, -te, adj., s. m. si f. 1. (In teoria marxista) Adj., s. m. si f. Persoana care suporta o exploatare (1), care isi vinde forta de munca. 2. Adj. Care este asuprit, oprimat, prigonit, impilat. 3. Adj. (Despre terenuri, mine, paduri etc.) De unde se exploateaza o substanta utila, un material folositor; care se afla in exploatare. – V. exploata.

CRIZA, crize, s. f. 1. Manifestare a unor dificultati (economice, politice, sociale etc.); perioada de tensiune, de tulburare, de incercari (adesea decisive) care se manifesta in societate. ♦ Lipsa acuta (de marfuri, de timp, de forta de munca). 2. Moment critic, culminant, in evolutia care preceda vindecarea sau agravarea unei boli; declansare brusca a unei boli sau aparitia unui acces brusc in cursul unei boli cronice. Criza de apendicita. ♦ Tensiune, moment de mare depresiune sufleteasca, zbucium. – Din fr. crise.

forta s. 1. (FIZ.) (inv.) putere, putinta. 2. forta portanta v. portanta. 3. forta de munca = mana de lucru. 4. v. energie. 5. v. capacitate. 6. v. tarie. 7. putere, (inv.) sila, silnicie. (~ ostilor noastre.) 8. v. volum. 9. v. intensitate. 10. v. somitate. 11. constrangere, sila, silnicie, strangere, violenta, (livr.) servitute, (Ban.) salabarie, (inv.) nevoie, potrivnicie, silinta, silnicire, stransoare, (fig.) presiune. (Bunuri obtinute prin ~.)

MANA s. 1. (ANAT.) membru superior, (inv. si reg.) branca. (Omul are doua ~iini si doua picioare.) 2. (ANAT.) (pop. si fam.) laba. (Nu pune ~ pe mine!) 3. v. brat. 4. v. palma. 5. mana de lucru v. forta de munca. 6. v. pumn. 7. (BOT.) mana-Maicii-Domnului (Anastatica hierochuntica) = (reg.) palma-sfintei-Marii. 8. mana curenta v. balustrada. 9. (TEHN.) brat, crac, margine, maner, pervaz, speteaza, (reg.) condac, cotoi. (~ la ferastrau.) 10. v. bata. 11. (TEHN.) brat, furca, stalp, (reg.) ciocan, cujba. (~ la razboiul de tesut.)

OSARDNICI vb. v. canoni, cazni, chinui, forta, framanta, munci, necaji, osteni, sforta, sili, stradui, trudi, zbate, zbu-ciuma.

OSARDUI vb. v. canoni, cazni, chinui, forta, framanta, munci, necaji, osteni, sforta, sili, stradui, trudi, zbate, zbuciuma.

SFARAMA vb. v. canoni, cazni, chinui, consuma, crapa, despica, distruge, forta, framanta, munci, necaji, nimici, osteni, sforta, sili, sparge, spinteca, stradui, taia, trudi, zbate, zbuciuma.

Sforta s. v. cazna, chin, dinamism, efort, energie, fortare, forta, impetuozitate, munca, osteneala, putere, robustete, sfortare, silinta, stradanie, straduinta, tarie, truda, vigoare, vitalitate, vlaga, zbatere.

STRADANUI vb. v. canoni, cazni, chinui, forta, framanta, munci, necaji, osteni, sforta, sili, stradui, trudi, zbate, zbuciuma.

VERPELI vb. v. canoni, cazni, chinui, forta, framanta, munci, necaji, osteni, sforta, sili, stradui, trudi, zbate, zbuciuma.

PROLETAR, -A adj. Referitor la proletariat, al proletarilor. // s.m. si f. 1. Om sarac din randul cetatenilor liberi ai Romei antice, ale carui bunuri nu depaseau o limita foarte scazuta. 2. Muncitor salariat exploatat, lipsit de mijloace de productie si nevoit sa-si vanda forta de munca pentru a putea trai. [< lat. proletarius, cf. fr. proletaire].

SUPRAPOPULATIE s.f. 1. Mare concentrare a populatiei intr-un oras, intr-o regiune etc. 2. (Biol.) Existenta unei densitati excesive de organisme pe o anumita arie. 3. (Ec.) Suprapopulatie relativa = Excedent al populatiei muncitoresti in raport cu necesitatile de forta de munca ale capitalului; masa de someri. [Gen. -iei. / < supra- + populatie, dupa fr. surpopulation].

ABOLITIONISM s.n. Miscare politica in plina dezvoltare in prima jumatate a sec. XIX in S.U.A., prin care se propaga desfiintarea sclaviei negrilor cu scopul de a obtine forta de munca libera pentru industria si agricultura capitalista. [Pron. -ti-o-. / < fr. abolitionnisme].

forta s.f. I. 1. Putere, tarie, vigoare. ◊ Tur de forta = actiune care cere multa putere, indemanare si energie; forta de munca = capacitatea de munca a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice si intelectuale datorita carora el este in stare sa produca bunuri materiale; forta de productie = categorie economica, desemnand una din laturile modului de productie, cuprinzand totalitatea mijloacelor de productie si a fortelor de productie, privite in unitatea si in interactiunea lor dialectica. ♦ Energie morala. ♦ Aptitudine, capacitate. 2. Forte armate = armata, unitati militare. II. Energie, putere naturala, element al naturii. ♦ Cauza care scoate un corp din starea de repaus sau de miscare sau care schimba directia si viteza miscarii. III. Constrangere, violenta. ◊ (Caz de) forta majora = situatie in care cineva nu poate actiona dupa vointa din cauza unor imprejurari care il domina. [Pl. -te. / < fr. force].

COOPERATIVA s. f. 1. organizatie economica formata prin asocierea liber consimtita a unui grup de persoane care concentreaza mijloace de productie si forte de munca pentru producerea, cumpararea, desfacerea in comun a unor produse, pentru acordarea de credite, prestarea de servicii. 2. magazin de marfuri organizat pe principii cooperatiste, unde se desfac diferite produse. (< fr. cooperative)

forta s. f. 1. putere fizica, tarie, vigoare. ♦ tur de ~ = actiune care cere multa putere, indemanare si energie; ~ de munca = capacitatea de munca a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice si intelectuale datorita carora el este in stare sa produca bunuri materiale; ~ de productie = categorie economica desemnand una din laturile modului de productie, care include mijloacele de productie si forta de munca atrase in procesul de productie. ◊ energie morala. ◊ aptitudine, capacitate. 2. ~ e armate = armata, unitati militare. 3. energie, putere naturala, element al naturii. 4. (fiz.) cauza care scoate, un corp din starea de repaus sau de miscare sau care schimba directia si viteza miscarii. ♦ ~ de tractiune = forta exercitata de un vehicul motor asupra unei masini sau a unui vehicul pe care il remorcheaza. 5. putere de constrangere, violenta. ♦ caz de ~ majora = situatie in care cineva nu poate actiona dupa vointa din cauza unor imprejurari care il domina; prin ~ a imprejurarilor = constrans de imprejurari. (< fr. force, it. forza)

SUPRAPOPULATIE s. f. 1. mare concentrare a populatiei intr-un oras, intr-o regiune etc. 2. (biol.) existenta unei densitati excesive de organisme pe o anumita arie. 3. ~ relativa = excedent al populatiei muncitoresti in raport cu necesitatile de forta de munca ale capitalului. (dupa fr. surpopulation)

SOMER, -A s. m. f. persoana apta de munca pusa in situatia de a nu gasi de lucru din lipsa cererii de forta de munca. (< fr. chomeur)

ABOLITIONISM s. n. Miscare politica ivita in secolul al XIX-lea in sanul burgheziei comercial-industriale din S.U.A., care urmarea desfiintarea sclaviei negrilor din America, cu scopul de a obtine forta de munca libera. [Pr.: -ti-o-] – Fr. abolitionnisme.

BURGHEZIE, burghezii, s. f. Clasa sociala care, in oranduirea capitalista, stapaneste mijloacele de productie, exploateaza munca salariata si detine puterea de stat; clasa capitalistilor. ◊ Marea burghezie = varfurile societatii burgheze (industriasi, bancheri). Mica burghezie = patura sociala formata din micii producatori de marfuri, micii proprietari ai mijloacelor de productie (negustori, meseriasi, tarani cu proprietate mica si mijlocie), care nu exploateaza forta de munca straina, ocupand o pozitie intermediara intre burghezie si proletariat, sovaind intre aceste doua clase, dar devenind pana la urma un aliat al proletariatului in lupta acestuia cu burghezia. Burghezia sateasca (sau taranesca) = chiaburimea. – It. borghesia.

CAPITAL¹, (1) capitaluri, s. n. 1. Raport social de productie care se stabileste intre capitalisti, proprietari ai mijloacelor de productie, si proletari, lipsiti de mijloace de productie si de subzistenta si nevoiti, pentru a-si castiga existenta, sa-si vanda forta de munca, ca pe o marfa, celor care ii exploateaza; valoare care produce plusvaloare. 2. Fig. Clasa capitalistilor; capitalism. 3. Bani, suma (mare) de bani (investiti intr-o afacere). ◊ Capital de cunostinte = suma cunostintelor pe care le poseda cineva; experienta. – Fr. capital.

CAPITALISM s. n. Mod de productie bazat pe proprietatea privata asupra mijloacelor de productie, in care toate produsele iau forma de marfa si in care insasi forta de munca se vinde si se cumpara ca o marfa. – Fr. capitalisme.

SALARIAT, -A (‹ fr.) adj., s. m. si f. Persoana fizica care incheie un contract de munca individual, cu o persoana fizica sau juridica, ce poate, potrivit legii, sa angajeze forta de munca pe baza de contract individual de munca, si se obliga astfel sa presteze munca pentru si sub autoritatea acestuia, in schimbul unei remuneratii numite salariu. ◊ S. temporar = persoana incadrata la un agent de munca temporara si pus de acesta la dispozitia unui utilizator, pe durata necesara, in vederea indeplinirii anumitor sarcini precise si cu caracter temporar.

PLUSVALOARE s. f. Valoare nou creata de catre muncitorii salariati in procesul de productie peste echivalentul valorii fortei lor de munca si insusita gratuit de catre patroni. ◊ Plusvaloare absoluta = forma a plusvalorii obtinuta prin prelungirea zilei de munca peste timpul de munca necesar sau prin intensificarea muncii. Plusvaloare relativa = forma a plusvalorii care rezulta prin reducerea timpului de munca necesar si marirea corespunzatoare a timpului de supramunca in urma cresterii productivitatii muncii. – Plus¹- + valoare (dupa fr. plus-value).

NASLI vb. v. aspira, canoni, cazni, chinui, dori, forta, framanta, jindui, munci, nazui, necaji, osteni, pofti, pretinde, ravni, sforta, sili, stradui, tinde, trudi, tinti, urmari, visa, viza, zbate, zbuciuma.

PLUSVALOARE s.f. (Ec.) Valoare pe care munca muncitorului salariat o creeaza peste valoarea fortei sale de munca. [Pl. -ori, gen. -orii. / dupa fr. plus-value].

NEVOI vb. v. canoni, cazni, cere, chinui, comporta, forta, framanta, impune, impotrivi, munci, necaji, necesita, obosi, osteni, pretinde, reclama, rezista, sforta, sili, solicita, stradui, trudi, zbate, zbuciuma.

SARGUI vb. v. canoni, cazni, chinui, forta, framanta, grabi, iuti, munci, necaji, osteni, sforta, sili, stradui, trudi, zbate, zbuciuma, zori.

STRANGE vb. v. canoni, cazni, chinui, coagula, constrange, depozita, face, forta, inchega, ingheta, inmagazina, munci, obliga, prinde, schingiui, scurge, sili, solidifica, stoca, tortura, trudi.

VOLNICI vb. v. accepta, admite, canoni, cazni, chinui, concepe, dezrobi, elibera, emancipa, forta, framanta, ingadui, libera, munci, necaji, osteni, permite, rabda, salva, scapa, scoate, sforta, sili, stradui, suferi, suporta, tolera, trudi, zbate, zbuciuma.

SILI vb. 1. v. constrange. 2. v. nevoi. 3. v. supune. 4. a condamna, a constrange, a forta, a obliga, a osandi. (M-a ~ la inactivitate.) 5. v. reduce. 6. v. forta. 7. a se canoni, a se cazni, a se chinui, a se forta, a se framanta, a se munci, a se necaji, a se osteni, a se sforta, a se stradui, a se trudi, a se zbate, a se zbuciuma, (inv. si pop.) a (se) nevoi, (pop.) a se sargui, (reg.) a se verpeli, (Mold.) a se stradanui, (inv.) a se invalui, a nasli, a (se) osardnici, a (se) osardui, a se volnici, (fig.) a se sfarama. (Se ~ sa rezolve problema.) 8. a (se) lupta, a se sforta, a se stradui. (Se ~ sa impiedice raul.) 9. a cauta, a incerca, a se stradui, (pop.) a cerca, a se munci, a se osteni, a se trudi. (~-te sa fii amabil.) 10. a se forta, a incerca, a se sforta, a se stradui. (Se ~ sa-i castige bunavointa.)

STRADUI vb. 1. a se canoni, a se cazni, a se chinui, a se forta, a se framanta, a se munci, a se necaji, a se osteni, a se sforta, a se sili, a se trudi, a se zbate, a se zbuciuma, (inv. si pop.) a (se) nevoi, (pop.) a se sargui, (reg.) a se verpeli, (Mold.) a se stradanui, (inv.) a se invalui, a nasli, a (se) osardnici, a (se) osardui, a se volnici, (fig.) a se sfarama. (Se ~ ca sa rezolve problema.) 2. a (se) lupta, a se sforta, a se sili. (Se ~ sa impiedice raul.) 3. a cauta, a incerca, a se sili, (pop.) a cerca, a se munci, a se osteni, a se trudi. (~ te sa fii amabil!) 4. a se forta, a incerca, a se sforta, a se sili. (Se ~ sa-i castige buna-vointa.)

A EXPLOATA ~ez tranz. 1) (colectivitati, persoane) A folosi insusind fara echivalent o parte a muncii straine pentru a obtine profit. 2) (fortele si mijloacele de productie, mecanisme, constructii, edificii etc.) A utiliza conform destinatiei. 3) fig. A folosi in mod abuziv, tragand profit personal. [Sil. ex-ploa-ta] /<fr. exploiter

ALIENARE s.f. Transmitere a dreptului de proprietate; instrainarea unui bun. ♦ (Fil.) Fenomenul de transpunere, in anumite conditii social-istorice, a intregii activitati umane si a rezultatelor acesteia (problemele muncii, institutiile sociale, valorile spirituale) in forte straine si vrajmase omului. [< aliena].

BIROCRATISM s.n. 1. Tendinta de rezolvare strict administrativa a problemelor publice, de rupere a lor de realitate; preocupare excesiva de latura formala a problemelor si lipsa de interes pentru fondul lor. 2. Sistem de conducere care utilizeaza un aparat birocratic (administrativ, politienesc, militar) foarte numeros, in scopul impunerii prin forta a dominatiei minoritatii asupra majoritatii. ♦ (In munca politica) inlocuire a muncii politice cu munca administrativa. [ Var. biurocratism s.n. / cf. rus. biurokratizm, fr. bureaucratisme].

OBIECTIVARE (‹ obiectiv) s. f. Categorie prin care se desemneaza, in filozofia marxista, transformarea fortelor, aptitudinilor si gandirii omenesti in procesul muncii sau, in genere, in cursul oricarei activitati creatoare de valori, in produse de existenta obiectiva. Hegel a dezvoltat problematica o. in planul relatiei dialectice subiect-obiect, al actiunii transformatoare a subiectului in raport cu obiectul, dar, in opozitie cu Marx, a identificat o. cu instrainarea, reificarea, iar activitatea o prezenta ca pe ceva care, prima oara, isi genereaza continutul din ideea absoluta.

SOCIALIZA, socializez, vb. I. Tranz. 1. A trece in proprietatea intregului popor principalele mijloace de productie sau alte bunuri aflate in proprietate privata. 2. Refl. (Despre munca, productie) A dobandi un caracter social datorita dezvoltarii fortelor de productie. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiser.

CENTRU¹ ~e n. 1) mat. Punct interior situat la distante egale in raport cu toate punctele unei linii sau suprafete exterioare; mijloc. ~ al unui corp. 2) fiz. Punct in care actioneaza rezultanta unui sistem de forte. ~ de gravitatie. ~ de atractie. 3) Loc, punct sau parte a unui lucru (a unui spatiu sau a unei suprafete) situata la egala departare de marginile sau capetele periferice; mijloc. ~ul orasului. 4) Loc (sau localitate) unde este concentrata o anumita activitate. ~ cultural. ~ administrativ. 5) Institutie unde sunt concentrate forte in stare sa efectueze un volum mare de munca specializata. ~ de programare. 6) fig. Punct in care sunt concentrate anumite forte. ~ul raului. /<fr. centre, lat. centrum

SOCIALIZA vb. I. 1. tr. A trece, a transforma proprietatea privata asupra mijloacelor de productie in proprietate socialista. 2. refl. (Despre munca, productie) A dobandi un caracter social, datorita dezvoltarii fortelor de productie. [Pron. -ci-a-. / cf. fr. socialiser].

INVALUI vb. v. acoperi, canoni, cazni, chinui, forta, framanta, ghemui, impresura, incarliga, incolaci, incovriga, infasura, invalatuci, inveli, munci, necaji, osteni, rasuci, sforta, sili, stradui, suci, trudi, zbate, zbuciuma.

SOCIALIZARE s. f. 1. faptul de a (se) socializa. 2. trecere a mijloacelor de productie si a altor bunuri din proprietatea privata in proprietate socialista. 3. proces prin care, datorita dezvoltarii fortelor de productie si in urma concentrarii si centralizarii capitalului, munca si productia capata un caracter social. ◊ proces de devenire a unei individualitati umane ca fiinta sociala. (< socializa)

ACTIVITATE, activitati, s. f. Ansamblu de acte fizice, intelectuale si morale facute in scopul obtinerii unui anumit rezultat; folosire sistematica a fortelor proprii intr-un anumit domeniu, participare activa si constienta la ceva; munca, ocupatie, indeletnicire, lucru. ♦ Sarguinta, harnicie. 2. (In sintagma) Activitate solara = totalitatea fenomenelor care se produc in paturile exterioare ale suprafetei soarelui si care pot influenta suprafata terestra. 3. (Fiz.) Numarul de particule emise pe secunda de o sursa radioactiva. – Din fr. activite, lat. activitas, -atis.

INTENSITATE, intensitati, s. f. 1. Insusirea de a fi intens; grad de tarie, de putere, de forta. 2. (Fiz.) Valoarea anumitor marimi. ◊ (Fon.) Accent de intensitate = accent caracterizat prin forta mecanica cu care se rosteste un sunet. 3. (Ec.; in sintagma) Intensitatea muncii = gradul de incordare al muncii, caruia ii corespunde un anumit consum de energie musculara si nervoasa a lucratorului. – Din fr. intensite.

CAPACITATE s. 1. v. volum. 2. cubaj, volum. (~ a unei incinte.) 3. v. gabarit. 4. forta, posibilitate, putere, putinta, (inv.) puterinta, puternicie. (~ de a face ceva.) 5. potential. (~ de munca.) 6. v. facultate. 7. competenta, destoinicie, pregatire, pricepere, seriozitate, valoare, vrednicie, (inv. si pop.) harnicie, (inv.) practica, volnicie. (Demonstreaza o mare ~ in...)

VOLUM s. I. 1. capacitate, marime. (~ al unui pahar.) 2. v. capacitate. 3. v. gabarit. 4. v. dimensiune. 5. amploare, forta, intensitate. (Are o voce de un ~ impresionant.) 6. cantitate. (Necesita un mare ~ de munca.) II. 1. tom. (Carte in mai multe ~.) 2. v. carte.

ZECIUIALA, zeciuieli, s. f. (inv.) Dare anuala reprezentand a zecea parte din recolta de cereale, de vite etc.; dijma. ♦ A zecea parte din produsele obtinute (prin munca), care se preda cuiva (sau pe care o revendica sau o ia cu forta cineva) ca rasplata, salariu, uium etc. [Pr.: -ciu-ia-] – Zeciui + suf. -eala.

CRIMA s. f. 1. violare a legii penale, care se pedepseste cu detentie riguroasa, munca silnica, temnita grea, moarte etc.; omor. ♦ ~ de razboi = actiune savarsita de membrii unor forte armate in timp de razboi nesocotind normele dreptului international care reglementeaza legile razboiului; ~ contra umanitatii = atrocitati recunoscute pe plan international ca violand legile elementare ale umanitatii. 2. nelegiuire, faradelege. ◊ pacat. (< fr. crime)

ECONOMIE s. f. 1. totalitatea ramurilor muncii sociale existente intr-o anumita oranduire sociala, determinate de stadiul de dezvoltare a fortelor de productie si a relatiilor de productie. ◊ totalitatea relatiilor de productie care constituie cadrul desfasurarii muncii sociale. ♦ ~ de piata = forma de organizare si functionare a economiei in care oamenii isi desfasoara activitatea in mod liber, autonom si eficient. ◊ ramura, sector de activitate productiva. ◊ gospodarire. 2. stiinta care se ocupa cu studiul economiei (1). ♦ ~ politica = stiinta sociala care studiaza legile productiei sociale, ale repartitiei si schimbului bunurilor materiale, specifice diferitelor oranduiri sociale in succesiunea lor istorica. 3. chibzuinta, cumpatare (in cheltuieli). 4. (pl.) rezerva de bani: bani agonisiti. 5. alcatuire, compozitie a planului unei lucrari, a tratarii unei chestiuni etc. (< fr. economie, lat. oeconomia, gr. oikonomia)

ZECIUIALA, zeciuieli, s. f. (Inv.) Dare anuala, reprezentand a zecea parte din recolta de cereale, de vite etc.; dijma. ♦ A zecea parte din produsele obtinute (prin munca), care se preda cuiva (sau pe care o revendica sau o ia cu forta cineva) ca rasplata, salariu, uium etc. – Din zeciui + suf. -eala.

CRIMA s.f. Violare a legii penale, care se pedepseste cu detentiune riguroasa, munca silnica, temnita grea, moarte etc.; omor. ◊ Crima de razboi = actiune savarsita de membrii unor forte armate in timp de razboi, impotriva normelor dreptului international care reglementeaza legile razboiului. ◊ Crima contra umanitatii = atrocitati recunoscute pe plan international ca violand legile elementare ale umanitatii. [< fr. crime, cf. lat. crimen – acuzare].

SOCIALIZARE s.f. Faptul de a (se) socializa. 1. Trecerea mijloacelor de productie in proprietate socialista. 2. Proces obiectiv prin care, datorita dezvoltarii fortelor de productie, in special a marii industrii mecanizate, si in urma concentrarii si centralizarii capitalului, munca si productia capata un caracter social. [< socializa].

ECONOMIE s.f. 1. Totalitatea relatiilor de productie dintre oameni care alcatuiesc baza societatii intr-o anumita epoca. ◊ Economie nationala = totalitatea ramurilor de productie si de munca ale unei tari; economie politica = stiinta care studiaza dezvoltarea relatiilor sociale de productie in interconditionarea lor cu fortele de productie, legile productiei sociale, repartitiei si schimbului bunurilor materiale, specifice diferitelor oranduiri sociale in succesiunea lor istorica. 2. Chibzuinta, cumpatare (in cheltuieli, in folosirea banilor, a materialelor etc.). 3. (La pl.) Rezerva de bani; bani agonisiti. 4. Alcatuire, compozitie a planului unei lucrari, a tratarii unei chestiuni etc. [Gen. -iei. / cf. fr. economie, it. economia, lat. oeconomia, gr. oikonomia – gospodarire].

CORVADA ~ezi f. 1) ist. munca gratuita pe care o prestau taranii in folosul mosierilor sau al statului. 2) fig. Obligatie grea si neplacuta; sarcina impusa cu forta. [G.-D. corvezii; Var. corvoada] /<lat. corvada, fr. corvee

A CUCERI ~esc tranz. 1) A lua in stapanire cu forta armata; a ocupa. 2) A capta prin insusiri deosebite (pentru a castiga simpatia, dragostea sau bunavointa). 3) A obtine prin lupta sau prin munca sustinuta. /<lat. conquerire

UZINA s.f. Intreprindere industriala de proportii mari, organizata pe baza de diviziune a muncii, in care se fac in special lucrari de utilaj, se produc semifabricate sau materiale pentru alte industrii, pentru fabrici etc. ♦ Centrala de forta pentru alimentarea cu energie electrica sau cu apa a unei localitati. [< fr. usine].

UZINA s. f. 1. unitate industriala mare, organizata pe baza de diviziune a muncii, in care se fac in special lucrari de utilaj, se produc semifabricate sau materiale pentru alte industrii, pentru fabrici etc. 2. centrala de forta furnizoare de energie electrica, termica, de apa etc. (< fr. usine)

ECHIVALENT, -A I. adj. 1. (si s.) care are aceeasi valoare, semnificatie, acelasi efect cu altceva. 2. (despre figuri, corpuri geometrice) cu aceeasi arie, fara a coincide ca forma. II. s. n. 1. cantitate de materie, de forta etc. egala cu o alta. 2. marime, numar, etc. care caracterizeaza egalitatea de valoare sau de semnificatie a doua efecte sau actiuni. 3. marfa care, avand inglobata in ea aceeasi cantitate de munca sociala cu o alta marfa, serveste la exprimarea valorii acesteia. (< fr. equivalent, lat. aequivalens)

HERAKLES (HERCULE), in mitologia greaca, cel mai de seama erou, inzestrat cu o forta fizica neobisnuita. Fiu al lui Zeus si al muritoarei Alcmene. La porunca regelui Euristeu al Argosului, si pentru a ispasi pacatul de a-si fi omorat sotia si copiii, H. indeplineste cele 12 munci (incercari) din care iese victorios. De pe rugul pe care si-l ridicase, pentru a scapa de chinurile pricinuite de camasa otravitoare cu filtrul magic trimisa de sotia sa Deianeira, H. a fost inaltat de zei in Olimp, dobandind nemurirea. Aici se va casatori cu Hebe. Muncile lui H.: uciderea prin sugrumare a Leului din Nemeea; uciderea Hidrei din Lerna; prinderea si aducerea, de viu, pe umeri, a mistretului de pe muntele Erymanthos; prinderea caprioarei cu copite de arama si coarne de aur; curatarea grajdurilor regelui Augias; omorarea pasarilor daunatoare de pe lacul Stymphalos; prinderea taurului din Creta; imblanzirea iepelor antropofage ale regelui Diomede; rapirea cingatorii reginei Amazoanelor; aducerea cirezilor de boi ale lui Geryoneus si omorarea acestuia; furtul merelor de aur din gradina Hesperidelor; aducerea din Infern a cainelui cu trei capete Cerber, si inapoierea acestuia lui Hades.

MUNCITOR, -OARE, muncitori, -oare, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care munceste. (In conceptia marxista) Clasa muncitoare = (in capitalism) proletariat; (in socialism) clasa sociala alcatuita din totalitatea oamenilor care muncesc in productie, folosind direct mijloacele de productie proprii masinismului si industriei moderne, si care constituie forta conducatoare a societatii. ♦ P. ext. Harnic, activ, zelos. 2. S. m. si f., adj. (Persoana) care ia parte nemijlocit in procesul obtinerii bunurilor materiale, la intretinerea si la repararea acestora sau in procese de munca similare acestora; p. gener. persoana care desfasoara o munca fizica (in industrie) (1). 3. Adj., s. m. si f. (Inv.) Persoana care tortureaza, chinuieste, cazneste. – Munci + suf. -tor.

crut, a -a v. tr. (alb. kurtseni, crut, d. lat. curtiare, a scurta). Pastrez, nu cheltuiesc: a cruta banii, pinea, fortele. Scutesc, dispensez: i-am crutat aceasta osteneala. Tratez blind, nu jafuiesc [!] ori nu ucid, miluiesc: a-i cruta pe cei invinsi, o boala care nu cruta. A nu cruta nimica pentru reusita, a face tot posibilu p. reusita. V. refl. Ma feresc de munca, de emotiuni: cruta-te, ca esti batrin.

EROU s.m. 1. (Ant.) Personaj mitologic nascut dintr-un muritor si o divinitate, inzestrat cu puteri supraomenesti si despre care se povesteau fapte marete; semizeu. ♦ (P. ext.) Denumire data de greci unor oameni deosebit de viteji, autori ai unor fapte marete. 2. Persoana vestita prin forta, vitejia si biruintele sale in razboaie, in lupte; personalitate distinsa prin faptele sale marete. ♦ Ostas cazut pe campul de lupta. 3. Persoana deosebita prin calitatile sale morale si prin actiunile sale marete; om care se distinge in mod special intr-un anumit domeniu. ◊ (In trecut) Erou al muncii (socialiste) = titlu de inalta distinctie acordat de stat persoanelor care se deosebesc printr-o munca de valoare exceptionala pentru societate; persoana care a primit acest titlu. 4. Personaj principal al unei intamplari. [< lat. heros, cf. fr. heros].

TEHNICA ~ci f. 1) Totalitate a uneltelor si a mijloacelor de munca, perfectionate in cursul dezvoltarii istorice a omenirii, care permit obtinerea de bunuri materiale. 2) Ansamblu de procedee si deprinderi folosite intr-un anumit domeniu de activitate. ~ de interpretare muzicala. 3) Totalitate a masinilor, mecanismelor si aparatelor aflate in intrebuintare. ◊ ~ de lupta totalitate a mijloacelor de lupta cu care sunt dotate fortele armate ale unei tari. [G.-D. tehnicii] /<fr. technique, lat. tehnicus