AUTODIDACT, -A, autodidacti, -te, s. m. si f. Persoana care si-a insusit prin forte proprii, fara ajutorul unui profesor sau al unei forme de invatamant in scoala, o serie de cunostinte de nivel ridicat. [Pr.: a-u-] – Dupa fr. autodidacte (< gr.).

ACTIVITATE, activitati, s. f. Ansamblu de acte fizice, intelectuale si morale facute in scopul obtinerii unui anumit rezultat; folosire sistematica a fortelor proprii intr-un anumit domeniu, participare activa si constienta la ceva; munca, ocupatie, indeletnicire, lucru. ♦ Sarguinta, harnicie. 2. (In sintagma) Activitate solara = totalitatea fenomenelor care se produc in paturile exterioare ale suprafetei soarelui si care pot influenta suprafata terestra. 3. (Fiz.) Numarul de particule emise pe secunda de o sursa radioactiva. – Din fr. activite, lat. activitas, -atis.

SINE pron. refl. (Forma accentuata de acuz. pers. 3 pentru toate genurile si numerele; uneori intarit prin „insusi”) 1. (Precedat de prep. „pe” sau inv. „pre”, avand functie de complement direct al unui verb reflexiv) Numai pe sine nu se vede. 2. (Precedat de prepozitii, are functie de atribut, de complement indirect sau de complement circumstantial) Pastreaza totul pentru sine insasi. ◊ Expr. De la sine = fara ajutorul sau interventia cuiva, prin propriile forte; din proprie initiativa. (Substantivat) In sinea mea (sau a ta etc.) = in propria constiinta, in gand. – Lat. se (dupa mine, tine).

PREZUMTIOS, -OASA, prezumtiosi, -oase, adj. (Livr.) Care are o incredere exagerata in calitatile, in fortele proprii (si dispretuieste ajutorul si experienta altora); increzut, infumurat. [Pr.: -ti-os] – Din fr. presomptueux, lat. praesumptuosus (dupa prezumtie).

COMPLEX² ~e n. 1) Unitate economica care reuneste mai multe intreprinderi cu activitate de productie interdependenta; combinat. ◊ ~ agroindustrial unitate agricola care se ocupa cu producerea si prelucrarea industriala a materiei prime. 2) Ansamblu de constructii reunite in functie de utilitatea lor. ~ turistic. ~ sportiv. 3) Ansamblu de sentimente, de tendinte si de stari de spirit inconstiente, formate in copilarie, care conditioneaza comportamentul ulterior al unei persoane. ◊ A avea ~e a fi timid. Fara ~e care actioneaza in mod firesc; fara ezitare. ~ de inferioritate sentiment de neincredere in fortele proprii. ~ul Edip atasament e****c fata de un parinte de s*x opus. /<fr. complexe, lat. complexus

A DEMONTA ~ez tranz. 1) (mecanisme, aparate, instalatii) A desface in partile componente. 2) fig. (persoane) A face sa piarda siguranta in fortele proprii; a descuraja. /<fr. demonter

A SE DEMORALIZA ma ~ez intranz. A pierde siguranta in fortele proprii; a se descuraja. /<fr. demoraliser

A SE DESCURAJA ma ~ez intranz. A-si pierde curajul, siguranta in fortele proprii; a se demoraliza. /<fr. decourager

PREZUMTIOS ~oasa (~osi, ~oase) Care are prezumtii; prea increzut in fortele proprii. [Sil. -ti-os] /<fr. presomptueux, lat. praesumptuosus

MEGALOPSIHIE s.f. (Liv.) Incredere exagerata in propriile forte sau posibilitati. [Gen. -iei. / < it. megalopsichia].

AUTOBLOCARE s. f. oprire in timpul functionarii a unui mecanism, a unei masini sub actiunea propriilor forte rezistente la frecare. (< auto¹- + blocare)

COMPLEX, -A I. adj. format din mai multe parti; care intruneste mai multe idei, elemente, unitati etc. ◊ (mat.) numar ~ = numar format prin insumarea unui numar real cu unul imaginar. II. s. n. 1. intreg format din mai multe elemente. 2. ansamblu de unitati (comerciale, industriale, sportive). 3. (constr.) imbracaminte de etansare din mai multe straturi izolate. 4. (med.) ansamblu de reprezentari si amintiri cu o puternica valoare sau semnificatie afectiva. ♦ ~ de inferioritate = sentiment de neincredere in fortele proprii. (< fr. complexe, lat. complexus)

ELATIE s. f. (med.) stare in care subiectul are o deosebita incredere in fortele proprii si manifesta o buna dispozitie. (< lat. elatio)

ACTIVITATE, activitati, s. f. Folosirea sistematica a fortelor proprii intr-un anumit domeniu, participare activa si constienta la ceva. ♦ (Rar) Sarguinta, harnicie. – Fr. activite (lat. lit. activitas, -atis).

AUTOPROPULSAT, -A, autopropulsati, -te, adj. Care se misca prin forta proprie. – Din auto¹- + propulsat.

AVANPOST, avanposturi, s. n. Subunitate militara de siguranta, instalata in fata fortelor principale proprii aflate in stationare sau in aparare; pozitie pe care se afla o asemenea subunitate. – Din fr. avant-poste.

BARBATIE f. 1) Varsta matura a barbatului. 2) Totalitate de caractere fizice si s*****e ale barbatului. 3) forta fizica proprie barbatilor; vigoare de barbat. 4) Comportare sau atitudine de om curajos; indrazneala; cutezanta. [Art. barbatia; G.-D. barbatiei; Sil. -ti-e] /barbat + suf. ~ie

SELF-MADE MAN loc.s. (Anglicism) Om ajuns prin propriile-i forte, instruit de sine insusi, care nu datoreaza nimic originii, favorurilor altuia sau norocului. [Pron. self meid men. / < engl. self-made man].

AUTOPROPULSAT, -A adj. (Despre vehicule etc.) Miscat de propria sa forta. [Cf. fr. autopropulse].

INDEPENDENT, -A adj. 1. Care nu depinde de nimic sau de nimeni; liber, neatarnat; autonom. 2. Care se bizuie pe propriile sale forte; cu initiative personale. [< fr. independant].

AUTODINAMIC, -A adj. care este miscat de propria sa forta. (< germ. autodinamisch)

INDEPENDENT, -A I. adj. 1. care nu depinde de cineva sau ceva; liber, neatarnat; autonom. ♦ ~ de = fara a tine seama de... 2. care se bizuie pe propriile sale forte; cu initiative personale. II. s. m. pl. (in revolutia burgheza din Anglia) membrii unei grupari politice reprezentand interesele burgheziei si nobilimii mijlocii. (< fr. independant)

SELF-MADE MAN [Pron.: self meid men] s.m. om ajuns prin propriile-i forte, autodidact, care nu datoreaza nimic originii, favorurilor sau norocului. (< engl. self-made man)

AUTOGOSPODARI, autogospodaresc, vb. IV. Refl. A se gospodari (1) prin forte si mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + gospodari.

RAPEL, rapeluri, s. n. 1. Readucere a unei piese sau a unui sistem tehnic in pozitia initiala, sub actiunea greutatii proprii ori a unor forte elastice. 2. (Med.) Revaccinare a unei persoane vaccinate in trecut, cu o cantitate mai mica de vaccin, pentru a-i intari si a-i prelungi imunitatea data de vaccinarea initiala. 3. (In sintagma) Coborare in rapel = coborare, in alpinism, a unui perete abrupt printr-un sistem de coarda dubla. [Pl. si: rapele] – Din fr. rappel.

REOSTRICTIUNE, reostrictiuni, s. f. Contractie transversala a unui fascicul de purtatori de sarcina electrica, datorita fortelor exercitate de campul magnetic propriu [Pr.: re-o-stric-ti-u-] – Din fr. reostriction.

HIDRAULIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de hidraulica; propriu hidraulicii. 2) Care functioneaza datorita fortei de presiune a apei sau a unui alt lichid. Motor ~. 3) Care este obtinut in urma folosirii apei in calitate de sursa dinamica. Energie ~ca. 4) Care tine de distributia sau circulatia apei. Instalatie ~ca. /<fr. hydraulique, germ. hydraulisch

MAGIE s. f. 1. complex de practici prin care se considera posibila actionarea asupra realitatii inconjuratoare cu ajutorul fortelor supranaturale; vrajitorie. ♦ ~ neagra = magie propriu-zisa care apeleaza la puterea demonilor; ~ alba = arta de a produce fenomene naturale care par miraculoase. 2. (fig.) putere de atractie, de fascinare; farmec, seductie. (< fr. magie, lat. magia)

A SILUI ~esc tranz. 1)(persoane) A determina prin forta; a pune sa faca contrar propriei vointe; a constrange. 2) (persoane de s*x feminin) A supune actului s*xual prin violenta; a necinsti; a batjocori; a viola. 3) fig. (norme, legi etc.) A aplica intr-un mod denaturat; a viola. /<sl. silovati

FIZIC² ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de corpul fiintelor vii si de activitatea musculara; propriu corpului fiintelor vii si activitatii musculare. forta ~ca. Dezvoltare ~ca. 2) Care tine de materie; propriu materiei. ◊ Geografie ~ca ramura a geografiei care se ocupa cu studiul naturii suprafetei terestre si mediului geografic. 3) Care tine de fizica; propriu fizicii. /<fr. physique, lat. physicus

MUNCITOR, -OARE, muncitori, -oare, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care munceste. (In conceptia marxista) Clasa muncitoare = (in capitalism) proletariat; (in socialism) clasa sociala alcatuita din totalitatea oamenilor care muncesc in productie, folosind direct mijloacele de productie proprii masinismului si industriei moderne, si care constituie forta conducatoare a societatii. ♦ P. ext. Harnic, activ, zelos. 2. S. m. si f., adj. (Persoana) care ia parte nemijlocit in procesul obtinerii bunurilor materiale, la intretinerea si la repararea acestora sau in procese de munca similare acestora; p. gener. persoana care desfasoara o munca fizica (in industrie) (1). 3. Adj., s. m. si f. (Inv.) Persoana care tortureaza, chinuieste, cazneste. – Munci + suf. -tor.

STATIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de statica; propriu staticii. 2) Care se raporteaza la echilibrul de forte; in stare de nemiscare. 3) Care este lipsit de evolutie; fara miscare. /<fr. statique, germ. Statik, statisch

SINGUR, -A, singuri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este insotit de nimeni, fara nici un tovaras, fara altcineva. ♦ Singuratic (1), solitar, izolat, retras; parasit. 2. Prin fortele sale, fara ajutorul, interventia, indemnul, voia cuiva; din proprie initiativa. ♦ De la sine. 3. (Precedand substantivul) Numai unul; unic. Singurul drum spre oras. ♦ (In constructii negative) Nici un. Nu putea articula un singur cuvant. ♦ (Adverbial) Numai, doar. Singur tu nu mi-ai placut. 4. (Determina subiectul sau obiectul; uneori tine locul numelui) (Eu sau tu, el etc.) insumi (insuti, insusi etc.) chiar cu (sau tu, el etc.) in persoana. Am eu singur grija. – Lat. singulus.

ELECTRIC, -A adj. referitor la electricitate, care produce electricitate, care functioneaza pe baza electricitatii. ♦ camp ~ = stare fizica a spatiului in care se exercita forte asupra corpurilor incarcate cu electricitate; energie ~a = energie proprie campurilor electrice; sarcina ~a = electricitate (1). (< fr. electrique)

POPULAR ~a (~i, ~e) 1) Care tine de popor; propriu poporului. Vointa ~a. Manifestare ~a. ◊ Front ~ organizatie care intruneste fortele progresiste ale poporului. 2) Care apartine poporului; creat de popor; provenit din popor. Traditii ~e. Balada ~a. 3) Care este destinat poporului; facut pentru popor. Biblioteca ~a. Reprezentatie ~a. 4) Care se bucura de popularitate; care place unui mare numar de oameni. Interpret ~. 5) (despre limba, stilul lucrarilor, prelegerilor etc.) Care poate fi inteles cu usurinta de toti; simplu. /<fr. populaire

STATIC, -A adj. 1. Referitor la echilibrul fortelor, la statica. ♦ Simt static = simt care ne orienteaza asupra pozitiei propriului nostru corp. 2. In nemiscare, nemiscat, lipsit de dinamism; pasiv; imuabil. [< fr. statique, cf. gr. statikos – care sta in echilibru].

REACTIV¹ ~a (~i, ~e) 1) Care tine de reactanta; propriu reactantei. 2) Care realizeaza o reactie; in stare sa provoace o reactie. forta ~a. 3) Care apare sub actiunea fortei de reactie; provocat de forta de reactie. 4) Care utilizeaza o asemenea forta. Avion ~. /<fr. reactif

MILITAR¹ ~a (~i, ~e) Care tine de armata sau de militari; propriu armatei sau militarilor. Aviatie ~a. ◊ Serviciu ~ durata de instruire a cetatenilor in randurile fortelor armate. /<fr. militaire, lat. militaris, germ. Militar

ATOMIC ~ca (~ci, ~ce) Care tine de atomi; propriu atomilor. ◊ Energie ~ca energie nucleara. Arma ~ca arma de nimicire in masa a carei forta de distrugere e bazata pe energia nucleara. /<fr. atomique

TEURGIE s.f. (Ant.) Operatie magica, proprie ermetismului elenistic, in care se presupunea a stabili un contact cu divinitatea sau cu fortele demonice printr-o evocare, efectuand astfel miracole; magie alba. [Pron. te-ur-, gen. -iei. / cf. fr. theurgie, lat. theurgia, gr. theourgia < theos – zeu, ergon – opera].

PLACA vb. tr. I. 1. a acoperi cu un strat de metal subtire un alt metal. 2. a furnirui (mobile) cu lemn scump. 3. a aplica o foaie de material rigid pe un obiect. II. 1. a apasa cu forta pe un lucru; a insista. 2. (rugbi) a opri un adversar sa patrunda catre buturile proprii, imobilizandu-l cu mainile. 3. (muz.) a executa viguros, deodata, la pian, toate notele unui acord. 4. (av.) a ateriza pe verticala. (< fr. plaquer)

ELECTRIC, -A adj. De electricitate, care produce electricitate. ◊ Camp electric = regiune a spatiului in care se exercita forte asupra corpurilor incarcate cu electricitate; stare fizica care exista intr-o asemenea regiune; energie electrica = energie proprie numai campurilor electrice; centrala electrica = centrala care produce energie electrica; sarcina electrica = electricitate (1). [< fr. electrique].

TEURGIE s. f. 1. (ant.) operatie magica, proprie ermetismului elenistic, in care se presupunea ca se poate stabili un contact cu divinitatea sau cu fortele demonice printr-o evocare. ◊ (in fil. neoplatoniciana) arta de a face ca Dumnezeu sa coboare in suflet, creand astfel o stare extatica. 2. gen de magie prin care se pretinde punerea in contact cu divinitatea binefacatoare; magie alba. 3. stiinta miracolelor; pretinsa arta de a face minuni. (< fr. theurgie)

cavalerizm n., pl. uri si e (d. cavaler). O institutiune feudala militara si religioasa proprie ordinului nobletei si ai carei membri, intr´o epoca de violente continue, isi pusera sabia si forta in serviciul dreptului si al celor slabi. (Aceasta institutiune, ale carei radacini se crede ca se gasesc in obiceiurile germanice, se dezvolta in evul mediu supt [!] influenta crestinizmului si a spiritului de asociatiune. Cavalerii, care exaltara sentimentu onorii [cum o intelegeau ei] pina la un grad nestiut pina atunci, erau supusi formalitatilor unei receptiuni solemne si trebuiau sa implineasca anumite conditiuni: te nasteai nobil, dar te faceai cavaler). Fig. Corectitudine si generozitate.

CAZ¹ ~uri n. 1) Stare de lucruri; realitate concreta; situatie. ◊ ~ de constiinta situatie in care cineva sovaie intre sentimentul datoriei si un interes propriu. A admite ~ul ca... a presupune ca... 2) Lucru petrecut in mod incidental; situatie neasteptata; intamplare; accident. ◊ ~ de forta majora situatie in care cineva este nevoit sa actioneze altfel de cum ar vrea. A face ~ de ceva a acorda prea multa importanta unui lucru. 3) (urmat, de obicei, de determinari introduse prin prepozitia de) Fenomen imprevizibil in evolutia unei boli; accident; imbolnavire; boala. 4) Actiune definita prin lege penala. ~ grav. /<lat. casus, fr. cas

SELFINDUCTIE s.f. (Fiz.) Fenomenul de producere a unei forte electromotoare intr-un circuit datorita campului magnetic al curentului electric variabil care trece prin circuitul indus; inductie proprie; autoinductie. [Gen. -iei. / < fr., engl. self-induction].

DINAMIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de dinamica; propriu dinamicii. Electricitate ~ca. Procedeu ~. 2) Care vadeste miscare continua; cu proprietatea de a se misca permanent. Alternanta ~ca. 3) (despre persoane) Care manifesta multa forta vitala; cu spirit de actiune pronuntat; activ. /<fr. dynamique

LIBERTATE s. f. 1. (fil.) intelegerea necesitatii, cunoasterea legilor obiective si stapanirea constienta a fortelor naturii si a vietii sociale, intemeiata pe aceasta cunoastere. 2. situatie a unei persoane libere. 3. (pl.) drepturi cetatenesti. 4. posibilitatea de a actiona dupa propria vointa sau dorinta, de a face sau de a nu face o actiune. (< fr. liberte, lat. libertas)

NOU³ noua (noi) (in opozitie cu vechi) 1) Care este facut de curand; care exista de putin timp; proaspat; recent. ◊ ~-nout absolut nou. 2) (despre produse agricole) Care este din recolta anului in curs. Paine noua. 3) si fig. Care exista de putin timp; recent. Carte noua. ◊ Luna noua a) luna in faza ei initiala, in forma de secera subtire; b) timpul cat dureaza aceasta faza. (Copil) ~-nascut (copil) care s-a nascut de curand. Ce mai (e) ~? ce noutati mai sunt? Nimic ~ nici un fel de noutati. 4) (despre persoane) Care a venit undeva de curand (si este inca necunoscut sau putin cunoscut). 5) Care nu a fost cunoscut mai inainte. Metoda noua. 6) Care difera (in mod esential) de ceea ce a fost in trecut. Vremuri noi. 7) Care tine de timpurile noastre; propriu timpului prezent sau trecutului apropiat; modern; contemporan. Tehnica noua. 8) (inaintea unui substantiv) Care prin calitatile sale aminteste de cineva (sau de ceva). ~l Orfeu. 9) Care se adauga la cele de mai inainte. forte noi. /<lat. novus

CAZ, cazuri, s. n. I. 1. Imprejurare, circumstanta, situatie. In acest caz. In tot cazul. ◊ Caz de forta majora = situatie in care cineva nu poate proceda cum ar vrea, din cauza unor imprejurari mai puternice decat vointa sa. Caz de constiinta = imprejurare in care cineva ezita intre sentimentul datoriei si un interes propriu. ◊ Expr. A admite cazul ca... = a presupune ca... A face caz de ceva = a acorda prea multa importanta unui lucru. A face caz de cineva = a scoate in evidenta in mod exagerat meritele cuiva. 2. Intamplare, eveniment; accident. Un caz banal. 3. (Urmat de determinari) Imbolnavire, boala. Doua cazuri de scarlatina. II. Fiecare dintre formele prin care se exprima diferitele functiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui si numeralului. – Lat. lit. casus (fr. cas).

CANIBALISM (‹ canibal) s. n. 1. Devorare, de catre unele animale, a indivizilor din propria specie (de ex. femelele mame, mai ales scroafele, isi devoreaza puii dupa fatare sau unele pasari ciugulesc tesuturile vii ale altor pasari). C. se manifesta numai in anumite perioade ale vietii (c. temporar: la feline cind masculii sint mai multi decit femelele le maninca puii pentru a le forta sa reintre in calduri) sau este o trasatura specifica de comportament (c. permanent: la calugarita). 2. Consumarea carnii de om de catre popoarele primitive, determinata de insuficienta resurselor alimentare sau de credinte religioase; antropofagism. 3. Cruzime, ferocitate.

ETAJ, etaje, s. n. 1. Fiecare dintre partile unei cladiri de deasupra parterului, cuprinzand incaperile situate pe acelasi plan orizontal; cat, nivel. 2. Parte dintr-o masina de forta in care se produce o variatie a vitezei sau a presiunii fluidului. 3. Parte a unui amplificator electric in care se produce una dintre amplificari. 4. Complex de straturi bine individualizate petrografic si faunistic, corespunzand celei mai mici diviziuni a timpului geologic. 5. (Bot.; in sintagma) Etaj de vegetatie = zona de vegetatie cu anumite conditii proprii, determinate de modificarile regimului termic si hidric pe verticala. – Din fr. etage.

TEHNIC¹, -A I. adj. referitor la tehnica; propriu unei arte, unei meserii etc. ♦ termen ~ = termen care denumeste o anumita notiune dintr-un domeniu al stiintei, al tehnicii etc. II. s. f. 1. ansamblu de unelte si deprinderi de productie, dezvoltate in cursul istoriei, care permit omenirii sa actioneze asupra naturii inconjuratoare cu scopul producerii bunurilor materiale. 2. ~ de lupta = totalitatea mijloacelor de lupta si auxiliare cu care sunt inzestrate fortele armate. 3. ansamblu de prescriptii metodologice folosite pentru o actiune eficienta, atat in sfera productiei materiale, cat si a celei spirituale. (< fr. technique, lat. technicus, germ. technisch, /II/ Technik)