CAZ¹ ~uri n. 1) Stare de lucruri; realitate concreta; situatie. ◊ ~ de constiinta situatie in care cineva sovaie intre sentimentul datoriei si un interes propriu. A admite ~ul ca... a presupune ca... 2) Lucru petrecut in mod incidental; situatie neasteptata; intamplare; accident. ◊ ~ de forta majora situatie in care cineva este nevoit sa actioneze altfel de cum ar vrea. A face ~ de ceva a acorda prea multa importanta unui lucru. 3) (urmat, de obicei, de determinari introduse prin prepozitia de) Fenomen imprevizibil in evolutia unei boli; accident; imbolnavire; boala. 4) Actiune definita prin lege penala. ~ grav. /<lat. casus, fr. cas

FORTA s.f. I. 1. Putere, tarie, vigoare. ◊ Tur de forta = actiune care cere multa putere, indemanare si energie; forta de munca = capacitatea de munca a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice si intelectuale datorita carora el este in stare sa produca bunuri materiale; forta de productie = categorie economica, desemnand una din laturile modului de productie, cuprinzand totalitatea mijloacelor de productie si a fortelor de productie, privite in unitatea si in interactiunea lor dialectica. ♦ Energie morala. ♦ Aptitudine, capacitate. 2. Forte armate = armata, unitati militare. II. Energie, putere naturala, element al naturii. ♦ Cauza care scoate un corp din starea de repaus sau de miscare sau care schimba directia si viteza miscarii. III. Constrangere, violenta. ◊ (Caz de) forta majora = situatie in care cineva nu poate actiona dupa vointa din cauza unor imprejurari care il domina. [Pl. -te. / < fr. force].

CAZ, cazuri, s. n. I. 1. Imprejurare, circumstanta, situatie. In acest caz. In tot cazul. ◊ Caz de forta majora = situatie in care cineva nu poate proceda cum ar vrea, din cauza unor imprejurari mai puternice decat vointa sa. Caz de constiinta = imprejurare in care cineva ezita intre sentimentul datoriei si un interes propriu. ◊ Expr. A admite cazul ca... = a presupune ca... A face caz de ceva = a acorda prea multa importanta unui lucru. A face caz de cineva = a scoate in evidenta in mod exagerat meritele cuiva. 2. Intamplare, eveniment; accident. Un caz banal. 3. (Urmat de determinari) Imbolnavire, boala. Doua cazuri de scarlatina. II. Fiecare dintre formele prin care se exprima diferitele functiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui si numeralului. – Lat. lit. casus (fr. cas).

NECESSITAS NON HABET LEGEM (lat.) necesitatea nu are lege – Adagiu din dreptul roman. A avut o larga circulatie in forme usor modificate. Utilizat ca argument suprem in cazuri de forta majora, dar si pentru a justifica arbitrarul.

INACTIV, -A (‹ fr.) adj. 1. Care e lipsit de activitate; inert (1), pasiv. 2. (Despre elemente sau substante chimice) Care nu reactioneaza. 3. (EC.) Cont i. = cont care se ruleaza foarte putin, balanta lui fiind practic stationara. ◊ Active inactive = parte din activele unei firme care este utilizata in mod sporadic, in functie de necesitati (ex. generator de energie pentru cazuri de forta majora). ◊ Piata i. = piata caracterizata printr-un volum de activitate mai mic decat cel obisnuit.

PENTAGON s. n. 1. poligon cu cinci laturi. 2. ministerul si statul major al Fortelor Armate ale SUA. (< fr. pentagone, lat. pentagonus)

STAB¹ ~uri n. Organ de conducere a fortelor armate; stat-major. /<germ. Stab, rus. stab

STAT² ~e n. 1) Institutie politico-administrativa a societatii in frunte cu un guvern si cu organele acestuia, cu ajutorul carora se asigura functionarea vietii sociale pe un anumit teritoriu; tara. ◊ De ~ a) care reprezinta interesele statului; b) care este condus de stat; c) care apartine statului. 2) (in unele tari) Unitate administrativ-teritoriala autonoma. 3) : ~-major a) organ de conducere a fortelor armate (pe langa mari unitati militare); b) sediu al acestui organ de conducere. /<lat. status, fr. etat, it. stato, germ. Status

MAJOR, -A adj. 1. (despre oameni) ajuns la majorat. 2. principal, de mare importanta. ♦ caz de forta ~a = situatie, eveniment neasteptat care impiedica pe cineva sa faca un anumit lucru. 3. (muz.) mod ~ sau gama ~a = mod sau gama din cinci tonuri si doua semitonuri (intre treptele III-IV si VII-VIII). 4. (log.) termen ~ = predicatul concluziei unui silogism; premisa ~a = premisa care contine termenul major. (< fr. majeur, major, lat. maior)

RIDGWAY [ridguei], Mattew B. (1895-1993), general american. In cel de-al Doilea Razboi Mondial s-a remarcat la comanda unor unitati aeropurtate si de parasutisti care au invadat Sicilia (iul. 1943) si au participat la debarcarea din Normandia (iun. 1944). Comandant al armatei a 8-a americane in Razboiul din Coreea (declansat in 1950). I-a succedat generalului D. Mac Arthur la comanda fortelor aliate din Extremul Orient (1951), devenind apoi comandant suprem al fortelor N.A.T.O. (1952) si sef al Statului major (1953-1955).

JUIN [ʒuẽ], Alphonse (1888-1967), maresal francez. Sef de stat major (1938) si comandant al trupelor franceze si coloniale din Algeria (1941-1942), Maroc si Tunisia (1942-1943). Comandant al Corpului expeditionar francez din Italia (1943-1944). Sef al Statului major al Comitetului Apararii Nationale (1944-1947), inspector general al armatei (1951-1955). A comandat (1951-1953) fortele terestre ale NATO din Europa Centrala. S-a opus politicii lui de Gaulle (1961) in rezolvarea crizei algeriene, fiind pus in retragere (1962). Memorii.

TONIC, -A I. adj. (despre vocale, silabe) pe care cade accentul. ♦ accent ~ = accent muzical. (p. ext.) accent expirator sau de intensitate. II. adj., s. n. (medicament) care tonifica organismul, reface fortele; reconfortant, reconstituant, fortifiant; tonifiant. III. s. f. (muz.) treapta principala (intai) a modurilor major si minor; acord pe aceasta treapta. (< fr. tonique, it. tonico)

ROHM [rom], Ernst (1887-1934), om politic german. Unul dintre exponentii (1919) Partidului Nationalist-Social al Muncitorilor Germani. Participant la puciul de la Munchen (1923). A condus (din 1931) organizarea trupelor SA. Dupa preluarea puterii (1933) de catre Hitler, a fost numit sef de stat-major al trupelor SA si ministru fara portofoliu. Dorind sa integreze trupele SA in cadrul fortelor armate, si-a atras ostilitatea lui Hitler. Asasinat (30 iun., in „Noaptea cutitelor lungi”).

obuz (obuzuri), s. n. – 1. Campament, tabara. – 2. forta militara, armata. Pol., rut. oboz (Tiktin). Sec. XVII, inv. – Der. obuznic, s. m. (inv., sergent major de garnizoana).

forta s. f. 1. putere fizica, tarie, vigoare. ♦ tur de ~ = actiune care cere multa putere, indemanare si energie; ~ de munca = capacitatea de munca a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice si intelectuale datorita carora el este in stare sa produca bunuri materiale; ~ de productie = categorie economica desemnand una din laturile modului de productie, care include mijloacele de productie si forta de munca atrase in procesul de productie. ◊ energie morala. ◊ aptitudine, capacitate. 2. ~ e armate = armata, unitati militare. 3. energie, putere naturala, element al naturii. 4. (fiz.) cauza care scoate, un corp din starea de repaus sau de miscare sau care schimba directia si viteza miscarii. ♦ ~ de tractiune = forta exercitata de un vehicul motor asupra unei masini sau a unui vehicul pe care il remorcheaza. 5. putere de constrangere, violenta. ♦ caz de ~ majora = situatie in care cineva nu poate actiona dupa vointa din cauza unor imprejurari care il domina; prin ~ a imprejurarilor = constrans de imprejurari. (< fr. force, it. forza)