BRAZDA, brazdez, vb. I. Tranz., absol. si refl. 1. Tranz. si absol. A trage brazde (1) cu plugul; a brazdui. 2. Tranz. si absol. (Despre roti, corabii, fulgere etc.) A lasa urma, dara. 3. Tranz. si refl. Fig. (Despre fata omului) A (se) zbarci, a (se) cuta, a (se) rida. 4. Tranz. Fig. (Despre ape curgatoare, forme de relief etc.) A strabate dintr-o parte in alta, de la un capat la altul o regiune, o tara. – Din brazda.

CLASTOCARST, clastocarsturi, s. n. (Geol.) Complex de fenomene si forme de relief dezvoltate pe roci cu o solubilitate redusa. – Din rus. klastokarst.

USOR², -OARA, (I, II) usori, -oare, adj., (III) adv. I. Adj. 1. Care are greutate mica, care cantareste putin, care exercita o presiune redusa asupra suprafetei pe care sta. * Industrie usoara = grup de ramuri industriale care produc bunuri de consum si articole tehnice necesare industriei, agriculturii, transporturilor etc. Categorie usoara = categorie la box, lupte si haltere, care cuprinde sportivi cu greutatea corpului intre 57 si 61 kg. ◊ Expr. Fie-i tarana usoara! = (formula rostita la inmormantarea sau la pomenirea unui mort) sa se odihneasca in pace! ♦ (Despre materiale) Cu greutate specifica redusa. ♦ Care nu poarta sau nu contine greutati. ◊ Expr. (A fi) cu inima usoara = (a fi) vesel, voios. (Adverbial) (A fi) imbracat usor = (a fi) imbracat cu haine subtiri. ♦ (Despre trupe) Care poarta armament putin, putandu-se deplasa cu repeziciune. 2. (Despre alimente) Care se digera cu usurinta, care nu cade greu la stomac. 3. Iute, sprinten, vioi. ♦ Suplu, gingas, fin. ♦ (Despre pas; p. ext. despre mers) Care abia atinge pamantul: p. ext. fara zgomot. 4. (Despre urme, linii etc.) Care este (sau pare a fi) facut printr-o apasare slaba sau de un corp cu greutate redusa. 5. Mic, putin, redus (ca volum, amploare, consistenta, intensitate). ♦ (Despre somn) Din care te trezesti cu usurinta la cea mai mica galagie; p. ext. linistit, odihnitor. ♦ (Despre forme de relief) Domol, lin³, dulce. ♦ (Despre tesaturi; p. a**l. despre aburi, ceata) Rar, subtire, fin. II. Adj. 1. Care este lesne de suportat, de indurat; (despre boli) lipsit de gravitate; (despre obligatii materiale) care nu impovareaza; mic. ♦ (Despre legi, pedepse) Lipsit de asprime; indulgent. ♦ (Despre viata, trai) Fara griji; comod, bun. ◊ (Reg.; substantivat; in expr.) Mai cu usorul = mai bine, mai fara griji. 2. Care nu prezinta dificultati, care este lesne de inteles sau de realizat; simplu. ◊ Muzica usoara = gen muzical cult (vocal sau instrumental) larg accesibil publicului prin caracterul melodios, distractiv, prin tematica direct legata de preocuparile, sentimentele, aspiratiile oamenilor. ◊ Loc. adv. (Pop.; substantivat) Cu usorul = lesne, comod, fara pericol. ♦ (Despre drumuri) Bun, practicabil. 3. Lipsit de seriozitate, superficial; frivol. ◊ Moravuri usoare = purtari, practici imorale. ♦ Fara importanta; neinsemnat. III. Adv. 1. Incet, domol, lin³; fara zgomot. 2. Cu usurinta, fara efort; lesne, comod. 3. Fara seriozitate; in mod superficial, usuratic. ♦ Expr. A lua usor sau a trece usor peste un lucru = a nu acorda importanta cuvenita unui lucru. 4. Putin. [Var.: (Inv. si reg.) usure adj., adv.] – Din [mai] iusor (inv. „usor²” < lat. levis + suf. -usor).

VARF, varfuri, s. n. 1. Partea cea mai de sus (ascutita) a unor obiecte inalte (case, copaci etc.) sau a anumitor forme de relief (deal, munte). ◊ Expr. Asta pune (sau, rar, face) varf (la toate) = asta intrece orice inchipuire sau asteptare, este din cale-afara. (Plin) cu varf sau incarcat cu varf = plin de tot, pana sus. ♦ Fig. (La pl.) Persoanele care se afla in fruntea unei organizatii politice, sociale sau administrative, a unui grup social etc. ♦ (Rar) Partea de deasupra, suprafata unei ape. Varful Oltului. 2. Capat, extremitate (ascutita) a unui lucru. Varful coloanei. ♦ Spec. Extremitate a unei parti a trupului omului sau animalelor. ◊ Loc. adv. Din varful buzelor = de mantuiala, superficial; batjocoritor, sfidator, ironic. (In legatura cu verbe de miscare) In varful (sau pe varfurile) degetelor (sau picioarelor) = tiptil, incet, cu grija, fara zgomot, ca sa nu simta nimeni. ◊ Expr. A i se sui (cuiva) parul in varful capului = a i se ridica (cuiva) parul de pe cap (de frica, de spaima) A i se sui (cuiva) tot sangele in varful capului, se spune cand cineva se aprinde la fata din cauza furiei, a rusinii etc. A vorbi in (sau din) varful limbii (sau buzelor) = a vorbi peltic; p. ext. a vorbi afectat. 3. Punctul de intersectie a laturilor unui unghi sau ale unui triunghi, a muchiilor unei piramide etc. 4. Fig. Moment de intensitate maxima a unei activitati. ◊ Ore de varf = a) (in legatura cu mijloace de transport, magazine sau alte unitati de servire a populatiei) ore de afluenta maxima, de mare aglomeratie si de solicitare intensa; b) (in legatura cu sursele de apa, de energie electrica, de gaze) ore in care consumul este foarte intens. Varf de consum = cantitate maxima de energie electrica necesara abonatilor unei retele electrice la anumite ore de zi sau in anumite perioade ale anului. – Din sl. vruhu.

PANTA, pante, s. f. 1. Portiune de teren cu suprafata inclinata fata de planul orizontal, care formeaza de obicei versantul unei forme de relief; povarnis, coasta. ◊ Loc. adv. si adj. In panta = inclinat, piezis. ◊ Expr. A cadea (sau a aluneca) pe panta... (sau pe o panta...) = a) a se lasa prins, antrenat de...; b) a se indrepta catre..., a duce catre... 2. Unghi ascutit format de o dreapta sau de un plan cu dreapta sau cu planul orizontal; tangenta trigonometrica a acestui unghi; inclinare fata de orizontala. – Din fr. pente.

PERICARPATIC, -A, pericarpatici, -ce, adj. (Geogr.; despre forme de relief, regiuni) Care este situat in jurul Muntilor Carpati. – Peri- + carpatic.

PICIOR, picioare, s. n. 1. Fiecare dintre cele doua membre inferioare ale corpului omenesc, de la sold pana la varful degetelor, si fiecare dintre membrele celorlalte vietuitoare, care servesc la sustinerea corpului si la deplasarea in spatiu. ◊ Loc. adj. Bun (sau iute) de picior (sau de picioare) = iute, sprinten. ◊ Loc. adv. In (sau pe) picioare sau (fam.) d(e)-a-n picioarele = in pozitie verticala; sus. In varful picioarelor = cu corpul sprijinit numai pe varfurile degetelor de la picioare; p. ext. fara a face zgomot, tiptil. Cu piciorul (sau picioarele) = fara un mijloc de locomotie, pe jos. – Din cap pana in picioare = de sus si pana jos, in intregime; cu desavarsire. Pe picior gresit (la unele jocuri sportive) nepregatit pentru a para actiunea adversarului sau, p. gener., pentru a raspunde unei provocari. ◊ Expr. Unde-ti stau picioarele iti va sta si capul = vei plati cu viata (daca nu vei face un anumit lucru). A sari drept (sau ars) in picioare = a se ridica repede, brusc. A se pune (sau a fi) pe (sau in) picioare = a) a se insanatosi dupa o boala (lunga); b) a se reface din punct de vedere material. A vedea (pe cineva) pe (sau in) picioare = a vedea pe cineva sanatos. (Glumet sau ir.) Are numai (atatia...) ani pe un picior = are o varsta mai mare decat cea pe care o marturiseste. A pune piciorul (undeva) = a calca, a pasi, p. ext., a patrunde, a se instala undeva; a frecventa pe cineva. A pune pe picioare = a) a initia, a organiza ceva, a face sa mearga, sa functioneze; b) a ingriji un bolnav si a-l insanatosi. A scula (sau a pune etc.) in picioare = a mobiliza in vederea unei actiuni. A se topi (sau a se usca, a pieri, a se pierde) pe (sau din, de pe) picioare ori d(e)-a-n picioarele = a slabi, a se prapadi cu incetul. A boli (sau a duce boala) pe picioare = a fi bolnav (usor), fara a zacea la pat. (A fi) cu un picior in groapa (si cu unul afara) = (a fi) foarte batran, prapadit, bolnav; (a fi) aproape de moarte. A vedea pe cineva cu picioarele inainte = a vedea pe cineva mort. A sta (sau a fi) in picioarele cuiva = a impiedica, a incurca, a deranja pe cineva; a fi inoportun. A sta (sau a ramane, a fi) in picioare = a) a exista sau a continua sa existe; b) (despre teorii, planuri, ipoteze etc.) a corespunde cu realitatea, a fi intemeiat; c) a sta, a ramane intact sau in pozitie verticala. E tata-sau (sau mama-sa etc.) in picioare = seamana intocmai, e leit cu tatal sau (sau cu mama sa etc.). A sari intr-un picior = a se bucura mult. Cat te-ai intoarce (sau invarti) intr-un picior = repede de tot, intr-o clipa. (Fam.) A o lua (sau a o apuca) la picior sau a-si lua picioarele pe umeri (sau la spinare) = a incepe sa fuga (repede), a o lua la goana; a incerca sa se faca nevazut prin fuga. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele sau (reg.) a nu-si mai strange picioarele = a nu (mai) sta potolit, linistit, a alerga de colo-colo; a umbla mult. A-si bate (sau a-si rupe) picioarele = a umbla mult, a obosi de prea multa alergatura. (Pop.) A prinde (undeva) picior = a se aseza, a se stabili undeva. A cadea (sau a se arunca) la picioarele cuiva sau a saruta picioarele cuiva = a se ruga (umil) de cineva; a se umili inaintea cuiva. A calca (pe cineva) pe picior = a) a preveni pe cineva (calcandu-l pe incaltaminte) sa nu faca sau sa nu spuna ceva; b) a face sau a spune (cuiva) ceva suparator. (Pop. si fam.) A vorbi (sau a scrie etc.) cu picioarele = a vorbi (sau a scrie etc.) gresit (logic sau gramatical) ori fara talent; p. ext. a scrie urat, a mazgali. Fara cap si fara picioare = fara logica, lipsit de sens. (Fam.) A face (sau a capata) picioare = (despre obiecte) a disparea. (A sta sau a sedea etc.) picior peste picior = (a sedea intr-o pozitie comoda) cu o parte a unui picior ridicata si asezata peste celalalt picior. Cu coada intre picioare = rusinat, umilit. A (se) lua peste picior = a (se) ironiza, a-si bate joc. A calca (pe cineva sau ceva) in picioare = a distruge, a nimici; a dispretui, a desconsidera. A pune (sau a asterne, a inchina etc. ceva) la picioarele cuiva = a inchina, a oferi cuiva (ceva) in semn de supunere, de pretuire, de omagiu. A-i pune cuiva capul sub picior = a omori pe cineva. A bate din picior = a incerca sa-si impuna vointa; a se rasti, a comanda. A(-i) pune (cuiva) piciorul in prag = a lua o atitudine hotarata, a se opune energic. A da din maini si din picioare = a face tot posibilul pentru a duce o actiune la bun sfarsit, pentru a scapa dintr-o incurcatura etc. (Fam.) A sta cu picioarele in apa rece = a se gandi profund si indelung la ceva. A fi (sau a se afla etc.) pe picior de pace (sau de razboi) = a fi (sau a se afla etc.) in stare de pace (sau de razboi). A fi pe picior de egalitate (sau pe acelasi picior) cu cineva = a se bucura de aceleasi drepturi, a avea aceeasi situatie cu altcineva. A da cu piciorul = a respinge sau a lasa sa-i scape un prilej favorabil. A trai pe picior mare = a duce o viata de belsug, a cheltui mult. Parca l-a apucat (sau l-a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care traieste o bucurie mare si neasteptata. A fi (sau a sta) pe picior de duca (sau de plecare) = a fi gata de plecare. A lega (pe cineva) de maini si de picioare = a imobiliza (pe cineva); a nu lasa (cuiva) posibilitatea sa actioneze. A(-si) taia craca (sau creanga) de sub picioare = a pierde sau a face sa piarda un avantaj, a (-si) periclita situatia. A cadea de pe (sau din) picioare sau a nu se (mai) putea tine, a nu (mai) putea sta pe picioare, a nu-l (mai) tine etc. picioarele, se spune despre un om care si-a pierdut echilibrul, puterile sau care este extrem de obosit. A i se taia (sau a i se inmuia) cuiva (mainile si) picioarele = a avea o senzatie de slabiciune fizica; a nu se putea stapani (de emotie, de durere etc.). (Nici) picior de... = nimeni, (nici) urma de..., (nici) tipenie. Negustorie (sau comert, afaceri etc.) pe picior = negustorie (sau comert, afaceri etc.) facute intamplator, ocazional, fara sediu sau firma inscrisa. ♦ Compuse: (Bot.) piciorul-caprei = planta erbacee de padure, cu frunze palmate cu trei diviziuni si cu flori albe sau rosietice (Aegopodium podagraria); piciorul-cocosului = nume dat unor plante erbacee cu frunze lobate si cu flori galbene (Ranunculus). ♦ Picior (1) de animal sau de pasare fript sau fiert (pentru a fi mancat). 2. Proteza unui picior (1). 3. P. a**l. Nume dat unor parti de obiecte, de constructii sau unor obiecte, instrumente etc. care seamana cu piciorul (1) si servesc ca suport, ca element de sustinere, de fixare etc. ♦ Partea de jos, apropiata de pamant, a tulpinii unei plante; p. ext. radacina. 4. P. a**l. Element al unei constructii care serveste la sustinerea si la legarea ei de teren; partea de jos, masiva, a unei constructii, a unui zid etc. ♦ Picior de siguranta = parte din masivul unui zacamant lasata neexploatata in scopul protectiei unor lucrari sau a unor constructii de la suprafata. 5. P. a**l. Partea de jos a unui munte, a unui deal etc.; zona mai larga de la baza unei forme de relief. 6. (Reg.) Regulator (la plug). ♦ Coada coasei. 7. (Mat.; in sintagma) Piciorul perpendicularei = intersectia unei drepte cu planul sau cu dreapta pe care cade perpendicular. 8. Veche unitate de masura, avand lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosita si astazi in unele tari. 9. Unitate ritmica a unui vers, compusa dintr-un numar fix de silabe lungi si scurte sau accentuate si neaccentuate. – Lat. petiolus.

PERIMONTAN, -A, perimontani, -e, adj. (Despre forme de relief, regiuni etc.) Situat in jurul muntilor, la poalele acestora. – Peri- + montan.

POALA, poale, s. f. I. 1. Partea de jos a unui vesmant femeiesc sau a unor obiecte de imbracaminte (incheiate in fata); tivitura a unui obiect de imbracaminte; partea de la talie in jos, mai larga, a unor vesminte; (pop.) fusta. ◊ Loc. adv. La poala (sau la poalele) cuiva = a) inaintea, la picioarele cuiva; b) la voia, la bunul plac al cuiva. ◊ Expr. A se tine de poala (sau poalele) cuiva = a) (despre copii) a sta in preajma sau sub ocrotirea mamei, a nu se departa de dansa; b) a urmari cu insistenta pe cineva, a se tine scai de cineva. A-l trage (pe cineva) copiii de poale = a avea copii mici, familie numeroasa, a avea greutati familiale. (Fam.; despre femei) A tine (pe cineva) la (sau de) poala (sau poalele) ei = a nu-i lasa (cuiva) prea multa libertate de actiune, a-l tine din scurt, a dispune de cineva. A-si da poalele peste cap sau a-si lua (ori a-si pune) poalele in cap = a nu mai tine socoteala de nimic, a depasi orice limita; a da pe fata un caracter josnic, imoral. A saruta poala (sau poalele) cuiva = a saruta partea de jos a hainei unui suveran in semn de supunere si respect, potrivit unui obicei azi iesit din uz; a se inchina; p. ext. a se prosterna, a se umili. ♦ (Placinta cu) poale (sau poalele)-n brau = placinta facuta din bucati patrate de aluat, ale carei colturi se intorc peste umplutura, formand un fel de plic. 2. Partea corpului cuprinsa intre brau si genunchi, impreuna cu partea de imbracaminte corespunzatoare, la o persoana care sade; partea de jos si din fata a unei fuste, a unui sort etc. adusa in sus si tinuta cu mana sau prinsa in brau, formand o adancitura in care se pot aduna ori dure anumite lucruri. ◊ Loc. adv. Cu poala = in cantitate mare, mult. ◊ Expr. (Rar) A duce pe cineva in poala = a ocroti, a proteja pe cineva. ♦ Cantitatea de lucruri care pot fi duse intr-o poala (I 2). O poala de oua. 3. Spec. (La pl.) Bucata de panza frumos lucrata cu care se impodobeste o icoana sau cu care se acopera masa din altar. 4. Parte marginala a unei piei (care acopere abdomenul si picioarele animalului). II. P. a**l. 1. Margine a unei paduri situata de obicei mai in vale. 2. Parte a cerului marginita de linia orizontului; zare. 3. (La pl.) Zona mai larga de la baza unei forme de relief inalte (munte, deal, pisc etc.). ♦ Partea de jos a unei cladiri, a unui zid; baza, temelie. ♦ Partea de jos a coroanei unui copac. III. Compuse: (Bot.) poala-randunicii sau poala-Maicii-Domnului = volbura; poala-Sfintei-Marii = planta erbacee din familia labiatelor, cu tulpina inalta, cu frunze mici, aromate si flori albe (Nepeta nuda). IV. (Pop.; in sintagma) Poala alba = leucoree. – Din sl. pola.

DREPT, DREAPTA, (A, B) drepti, -te, adj. (C) adv., (D) drepturi, s. n. (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul fara ocol, fara abatere. ◊ Linie dreapta (si substantivat, f.) = linie care uneste doua puncte din spatiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de doua drepte perpendiculare una pe alta. Prisma dreapta = prisma cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fara ascunzisuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croiala simpla, fara cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, fiinte, parti ale lor etc.) Care are o pozitie verticala (fata de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumanarea. ◊ Expr. A se tine drept = a avea o pozitie perfect verticala. (Mil.) A lua (sau a sta, a se tine in) pozitia de drepti = a lua (sau a sta, a se tine in) pozitie perfect verticala, stand nemiscat. (Cu valoare de interjectie) Drepti! formula de comanda militara pentru luarea pozitiei de drepti. (Adverbial) A calca drept = a avea o purtare buna, cinstita. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi darz, curajos. ♦ (Despre terenuri inclinate, forme de relief sau parti ale lor) Aproape vertical; abrupt, povarnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are taietura verticala. 3. Care are o pozitie orizontala (fata de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Campie dreapta. 4. (In sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre actiuni ale omului sau despre notiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptatii si adevarului; intemeiat, just, cinstit, bun. ◊ Parte dreapta = parte care se cuvine in mod legal fiecaruia la o imparteala. Lupta dreapta = lupta corp la corp, fara arme, fara inselatorii si fara ajutor strain. ◊ Loc. adv. Cu drept cuvant = pe buna dreptate, in mod intemeiat. ♦ (Adverbial) In conformitate cu dreptatea, just; in conformitate cu adevarul, adevarat; corect. ◊ Expr. Ce-i drept = intr-adevar, cu adevarat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaste un adevar incontestabil. Drept ca... = adevarat ca... A spune drept = a spune adevarul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = in realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care traieste si lucreaza conform dreptatii, adevarului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (In limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ◊ Expr. (Substantivat) A se odihni cu dreptii = a fi mort. ◊ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica crestina ortodoxa; bun crestin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care apartine sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoasteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legaturi directe, de sange; adevarat, bun. B. Adj. (In opozitie cu stang) 1. (Despre organe ale corpului) Asezat in partea opusa partii corpului omenesc in care se afla inima. ◊ Expr. A fi mana dreapta a cuiva sau bratul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mana dreapta. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se afla de partea sau in directia mainii drepte (cand cineva sta cu fata in directia in care este orientat un lucru) Aripa dreapta a cladirii. ◊ (Substantivat; in locutiuni) Din dreapta. In dreapta. La (sau spre) dreapta. ◊ Expr. (Substantivat) In dreapta si in stanga sau de-a dreapta si de-a stanga = in ambele parti; in toate partile, pretutindeni. A tine dreapta = a merge pe partea dreapta a unui drum. 3. (Substantivat, f. art.; in viata politica) Grupare politica adepta si sustinatoare a mentinerii ordinii sociale si politice traditionale. ◊ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinari locale, indica directia) In linie dreapta, fara ocol; direct. Merge drept la birou. ◊ De-a dreptul = fara a se abate din drum, fara inconjur; in mod direct, nemijlocit; chiar. ◊ Loc. prep. (Substantivat) In dreptul... = in fata..., fata in fata cu... Prin dreptul = prin fata..., pe dinaintea... Din dreptul... = din fata..., de dinaintea... 2. (Urmat de determinari locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S. n. 1. Totalitatea regulilor si normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale dintr-un stat. Drept penal. 2. Stiinta sau disciplina care studiaza dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativa legal recunoscuta unei persoane de a avea o anumita conduita, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ◊ Loc. adv. De drept = conform legii, in mod legitim, firesc. 4. Rasplata, retributie care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) In loc de..., in calitate de..., ca. Drept cine ma iei? ◊ Drept care... = prin urmare, in concluzie, deci, asadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstantial de loc) Alaturi de..., langa; in dreptul... ◊ Expr. A i se pune soarele drept in inima = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstantial de scop) Pentru, ca. Drept incercare s-a folosit de un cleste. [Var.: (inv. si reg.) dirept, -eapta adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri dupa fr. droit).

PROFIL, profiluri, s. n. 1. Contur, aspect al fetei cuiva, privit dintr-o parte. ◊ Loc. adv. Din (sau in) profil = dintr-o parte. ♦ Fig. Portret, figura. 2. Infatisare, aspect, forma. ♦ Caracter predominant al cuiva sau a ceva. ♦ Contur al unui lucru, al unei forme de relief etc. ◊ Profil geologic = reprezentare grafica a structurii geologice a unei portiuni din scoarta terestra. Profil morfologic = reprezentare grafica in plan vertical, la o anumita scara, a reliefului unei regiuni. 3. Conturul unei sectiuni plane a unui obiect, a unui edificiu, a unui corp geometric. ♦ Conturul aparent al unui obiect, rezultat dintr-o proiectie ortogonala pe un plan. 4. Desen care reprezinta o sectiune verticala facuta intr-o constructie sau in sol, pentru a indica distributia sau structura acestora. ◊ Plan de profil = plan perpendicular pe doua plane de proiectie si pe linia de pamant. ♦ Dispozitiv sau ansamblu de piese folosit pentru a indica, intr-un plan vertical, limitele pana la care trebuie sa se intinda o lucrare. 5. Piesa decorativa, in relief, folosita la ornamentarea unei cladiri, la consolidari aparente, la imbunatatirea acusticii unei sali etc. 6. Obiectivul de baza al productiei unei intreprinderi, al activitatii unei institutii, caruia ii corespunde un anumit mod de organizare. – Din fr. profil.

CORAZIUNE, coraziuni, s. f. Actiunea de eroziune exercitata de vant prin nisipul transportat prin tarare si in urma careia iau nastere forme de relief eoliene. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. corrasion.

TERMOCARST, termocarsturi, s. n. Fenomen care da nastere la forme de relief negative prin topirea zapezii in zonele inghetului vesnic. – Termo- + carst.

A COBORI cobor 1. intranz. 1) v. A SE COBORI. 2) (despre astri) A se lasa spre sau dupa orizont; a se apropia de asfintit; a asfinti; a apune; a scapata. 3) fig. (despre intuneric, liniste etc.) A se manifesta prin primele semne caracteristice; a cadea; a veni; a se apropia. 4) (despre voci, tonuri etc.) A trece la note mai grave; a scadea in intensitate. 5) (despre parametri fizici sau despre aparate pentru masurarea lor) A avea sau a indica valori mai scazute; a scadea; a descreste. Presiunea atmosferica coboara. Termometrul ~. 6) A fi de o anumita origine; a-si avea obarsia; a proveni. 2. tranz. 1) A muta intr-un loc jos; a pune mai jos. ~ sacul din caruta. 2) (forme de relief inalt, scari etc.) A parcurge de sus in jos. ~ dealul. 3) (voce, ton, glas etc.) A face sa fie mai putin intens. ◊ ~ ochii (sau privirea) a se uita in jos (de rusine, de sfiala etc.). ~ tonul (sau glasul) a vorbi cu blandete. 4) (valori ale unor marimi) A face sa scada. /cf. pogori

A DOMNI ~esc intranz. 1) A fi domn al unei tari. 2) fig. A trai ca un domn; a duce o viata din belsug; a huzuri; a se lafai. 3) fig. (despre liniste, pace, ordine) A avea loc in exclusivitate. 4) fig. (despre forme de relief, cladiri) A se inalta impunandu-se prin proportii si maretie. ◊ Muntele ~este deasupra intinderii. /v. a domni

DOMOL ~oale (~oli, ~oale) 1) (despre persoane si despre manifestarile lor) Care vadeste lipsa de iuteala, de repeziciune; incet; linistit; bland; blajin. 2) fig. (despre senzatii, sentimente) Care este de o intensitate scazuta; moderat. 3) (despre clima, vant, atmosfera) Care nu provoaca senzatii violente sau dezagreabile; bland. 4) si adverbial Care este fara graba; incet; lin; alene. 5) (despre forme de relief) Care este putin inclinat; cu un unghi mic de inclinatie; lin. /a domoli

MOLATIC ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre persoane si despre manifestarile lor) Care vadeste incetineala; greoi. Gest ~. 2) (despre persoane) Care este lipsit de vigoare; fara energie; molau; mamaligos. 3) Care exprima atentie si duiosie; gales; tandru. Privire ~ca. 4) Care are o intensitate redusa. Cantec ~. 5) Care calmeaza, linisteste; calmant. 6) (despre forme de relief) Care are panta mica; cu inclinatie mica. /moale + suf. ~atic

ONDULAT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A ONDULA si A SE ONDULA. 2) (despre forme de relief) Care are mici diferente de nivel, asemanatoare undelor. /v. a (se) ondula

PERIMONTAN ~a (~i, ~e) (despre forme de relief, regiuni etc.) Care este situat la poalele, in jurul muntilor. /peri- + montan

PLAT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre obiecte) Care are latimea si lungimea cu mult mai mare decat grosimea; de forma lata si turtita; lataret. 2): Picior ~ v. PICIOR. 3) (despre forme de relief) Care este intins si neted; ses. 4) fig. Care este sarac in imagini artistice; lipsit de expresivitate artistica; fad; searbad; banal. Stil ~. 5) (despre persoane) Care se caracterizeaza prin lipsa de personalitate; fara caracter personal. /<fr. plat

PONCIS² ~a (~i, ~e) pop. 1) (despre ochi sau privire) Care este orientat crucis; sasiu; incrucisat. 2) (despre forme de relief) Care este foarte inclinat; cu un unghi de inclinatie mare; abrupt; repede. /ponc + suf. ~is

REPEDE² ~zi adj. 1) (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care vadeste repeziciune; iute. Gesturi ~zi. 2) (despre ape curgatoare) Care curge cu repeziciune. Fluviu ~. 3) (despre timp) Care trece cu rapiditate. Ani ~zi. 4) (despre precipitatii atmosferice) Care sunt intense si de scurta durata. Ploaie ~. 5) (despre forme de relief) Care este foarte inclinat; cu unghi mare de inclinatie. Po-varnis ~. 6) (despre miscari) Care se face fara intarziere; rapid. /<lat. rapidus, rapide

A SUI sui 1. intranz. 1) A se deplasa in sensul urcusului, in panta ascendenta; a se ridica in sus; a se urca. 2) fig. (despre persoane) A fi mereu in ascensiune (pe scara sociala); a urca; a avansa. 3) (despre parametri fizici si aparate pentru masurarea lor) A avea sau a indica valori mai ridicate; a urca. 4) (despre cai de comunicatie) A urma o panta ascendenta; a urca. 5) (despre voci, glasuri melodii etc.) A creste in inaltime; a deveni mai inalt; a urca. 2. tranz. 1) A muta intr-un loc mai ridicat; a pune mai sus; a urca. ~ sacii in pod. 2) (forme de relief ridicate, scari etc.) A parcurge de jos pana sus; a ridica; a urca. ~ dealul. 3) (preturi, tonuri etc.) A face sa creasca calitativ sau cantitativ; a urca; a ridica. [Monosilabic] /<lat. subire

Ses² seasa (sesi, sese) rar (despre forme de relief) Care este intins si neted; plat. Camp ~. /<lat. sessus, ~a, ~um

TERTIAR ~a (~i, ~e) (despre perioade de timp) Care constituie a treia faza a unei evolutii. ◊ Era ~a perioada geologica cand pe scoarta terestra apar forme de relief; neozoic. [Sil. -ti-ar] /<fr. tertiaire, lat. tertiarius

A URCA urc 1. intranz. 1) fig. (despre persoane) A fi mereu in ascensiune; a sui; a avansa. 2) (despre parametri fizici si aparate pentru masurarea lor) A avea sau a indica valori ridicate; a sui. 3) (despre cai de comunicatie) A urma o panta ascendenta. Drumul urca prin livezi. 4) (despre voci, melodii etc.) A creste in inaltime; a deveni mai inalt. 5) inv. A merge indarat in timp. Cantecul popular urca in negura vremurilor. 2. tranz. 1) A muta intr-un loc mai ridicat; a pune mai sus; a sui. ~ faina in pod. 2) (forme de relief ridicat, scari etc.) A parcurge de jos pana sus; a ridica; a sui. ~ panta. 3) A face sa creasca cantitativ si calitativ; a sui; a ridica. /<lat. oricare

CLASTOCARST s.n. Procese in forme de relief asemanatoare celor carstice, care iau nastere prin dizolvarea substantelor solubile ce se gasesc dispersate in diverse roci. [< rus. klastokarst].

EXHUMARE s.f. Actiunea de a exhuma si rezultatul ei; exhumatie. ♦ (Geol.) Dezvelire a unor forme de relief mai vechi de sub o cuvertura de roci mai noi, erodate. [< exhuma].

SUBLITORAL, -A adj. (Despre portiuni ale platformei continentale) Pe care se gasesc forme de relief litoral submerse. [< fr. sublittoral].

ponc, poanca, adj., s.m. si f. (reg.) 1. (adj.; despre forme de relief, pozitia unor obiecte) vertical. 2. (adj.; despre afirmatiile cuiva) fatis, direct. 3. (adj.) zbanghiu. 4. (adj. si s.m. si f.) (om) lipsit de istetime, care nu stie sa se descurce, pe care il insala cu usurinta toti; om prost, natang. 5. (s.f.) panta foarte piezisa, abrupta. 6. (de obicei la pl., s.f.) cearta, neintelegere, discordie. 7. (s.f.) privire urata si patrunzatoare. 8. (s.m.) ghiont.

ponorat, ponorata, adj. 1. (inv. si pop.; despre terenuri, forme de relief, constructii) surpat, prabusit; inclinat, povarnit; abrupt, prapastios. 2. (inv.; despre constructii) al carui zid se prelungeste sau coboara drept in vale. 3. (inv.) rostogolit, pravalit (pe o coasta prapastioasa, intr-un ponor, intr-o rapa).

ORONIMIE s.f. (Lingv.) 1. Totalitatea numelor care denumesc forme de relief. 2. Ramura a toponimiei care studiaza numele de munti. [Gen. -iei. / < fr. oronymie, cf. gr. oros – munte, onoma – nume].

PROFIL s.n. 1. Contur, aspect al chipului cuiva privit dintr-o parte. ♦ Aspect, portret, figura. 2. Contur al unui lucru, al unei forme de relief etc. 3. Mod de organizare a unei intreprinderi, a unei institutii etc. 4. Conturul unei sectiuni plane a unui element de constructie, a unei regiuni a scoartei Pamantului etc.; reprezentare grafica a unei asemenea sectiuni. [Pl. -luri, -le. / < fr. profil, it. profilo].

TERMOCARST s.n. (Geol.) Fenomen care genereaza forme de relief negative (palnii, depresiuni) prin topirea ghetii in zonele inghetului vesnic. [< fr. thermokarst].

CLASTOCARST s. n. complex de fenomene si forme de relief asemanatoare celor carstice, ce iau nastere prin dizolvarea substantelor solubile care se gasesc dispersate in diverse roci. (< fr. clastocarste, rus. klastokarst)

EXHUMA vb. tr. 1. a deshuma. 2. a dezveli, prin eroziune, forme de relief mai vechi, de sub o cuvertura de roci mai noi. (< fr. exhumer, lat. exhumare)

MEZORELIEF s. n. forme de relief de dimensiuni reduse. (< fr. mesorelief)

ORONIMIE s. f. 1. totalitatea numelor care denumesc forme de relief. 2. ramura a toponimiei care studiaza denumirile formelor de relief. (< fr. oronymie)

PERIGLACIAR, -A adj. zona ~a = regiune situata la periferia ghetarilor pleistoceni sau actuali, cu clima, procese si forme de relief specifice. (< fr. periglaciare)

PROFIL s. n. 1. contur, aspect al fetei cuiva privita dintr-o parte. ◊ (fig.) aspect, portret. figura. 2. contur al unui lucru, al unei forme de relief etc. ◊ desen reprezentand o sectiune verticala a unui element de constructie, a scoartei terestre etc. 3. domeniu de specializare a unei intreprinderi, institutii etc. ◊ specialitate, specific. 4. piesa decorativa in relief servind la ornamentarea unei cladiri, la imbunatatirea acusticii unei sali etc. 5. produs laminat din otel ori din alte metale sau mase plastice, de diferite forme. (< fr. profil, germ. Profil)

SUBLITORAL, -A adj. (despre portiuni ale platformei continentale) pe care se gasesc forme de relief litoral submerse. (< fr., engl. sublittoral)

TERMOCARST s. n. fenomen care genereaza forme de relief negative (palnii, depresiuni) prin topirea ghetii in zonele inghetului vesnic. (< fr. thermokarst)

CARPATI, sistem montan european, reprezentind continuarea estica a M-tilor Alpi. La Bratislava, in E Bazinului Vienei, Dunarea il desparte de ultimele prelungiri ale Alpilor (M-tii Leitha), iar in cealalta extremitate, dupa ce au descris un arc urias, lung de peste 1.300 km, culoarul Timok-Nisava il separa din nou, de asta data de Balcani. formarea sistemului a inceput prin miscarile tectonice din faza de orogeneza austrica (Mezocretatic) care au dus la cutarea zonei interne a C. si au antrenat in unele sectoare portiuni din fundamentul cristalin, acoperite de cuverturi sedimentare mezozoice, suprapunandu-se reg. inconjuratoare (autohtone) sub forma pinzelor de sariaj (ex. in M-tii Tatra, M-tii Paring si Masivul Retezat-Godeanu). Cristalinul si sedimentarul mezozoic al Pinzei Getice si al Autohtonului au fost apoi strins cutate si fragmentate. In Paleocen (faza laramica) are loc o ridicare generala a zonei centrale a C. si retragerea definitiva a apelor marine din aceasta zona. La sfirsitul Paleogenului, in miscarea de ridicare si si de cutare este antrenata si zona exterioara (a flisului) care se alatura zonei muntoase mai vechi. In Neogen s-au produs puternice eruptii vulcanice, care au dus la formarea celui mai lung lant vulcanic din Europa, situat pe rama interioara a arcului carpatic. La exteriorul sistemului montan s-a format cea mai noua unitate de orogen a C., Subcarpatii, o data cu care s-a produs si o inaltare in bloc a intregului masiv. Caracteristica pentru C. este prezenta platformelor de eroziune rezultate in urma actiunii agentilor modelatori externi si a ridicarilor succesive, pe verticala. Desi nu exista ghetari actuali, urmele glaciatiunii cuaternare sint evidente in relieful culmilor inalte (Tatra, Cernogora, Rodna, Fagaras, Retezat s.a.), prin circuri, custuri, vai glaciare etc. In afara glaciatiunii de tip alpin, C. au suferit si influenta ghetarului scandinav, care a patruns pe vai, largindu-le si lasind acumulari de morene. Cu exceptia zonei flisului, slab fragmentata si cu alt. reduse, C. sint strabatuti transversal de numeroase riuri. Din punct de vedere fizico-geografic, se impart in trei grupe pr.: C. Nord-Vestici, C. Centrali si C. Sud-Estici. 1. Carpatii Nord-Vestici se intind intre Dunare (Bratislava) si Biała (afl. al Dunajecului) din SV Poloniei. Structura si morfologia sint complicate, existind atit masive cristaline, cit si eruptive puternic afectate de eroziune. Se intilnesc numeroase culmi paralele alcatuite din flis, separate prin depresiuni alungite de natura tectonica sau sculpturala. Alt. medii: 1.000-1.400 m, depasind foarte rar 2.000 m. Totusi in aceasta grupa se afla Tatra, cel mai inalt masiv cristalin din intregul sistem montan carpatic (2.663 m in vf. Gerlachovka), cu forme glaciare bine dezvoltate si pastrate. La S de Tatra, intre riurile Vah si Hron, se gaseste masivul cristalin Tatra joasa, care culmineaza in vf. Dumbier (2.043 m), coborind la periferie sub 1.000 m. Un culoar tectonic miocen, orientat E-V, si drenat de riul Hron, desparte muntii din N de M-tii Metaliferi ai Slovaciei, munti josi (alt. max.: 1.477 m), generati de vulcanismul neogen. Prin eroziunea conului vulcanic s-au format o serie de neckuri si bazine. Ocolind Tatra Inalta pe la N se desfasoara C. flisului. Ei incep la Dunare (Bratislava) prin C. Mici (alt. max.: 768 m), in a caror axa apare fundamentul cristalin, si se continua cu C. Albi, mai inalti (c. 1.000 m) si mai largi, cuprinzind numerosi martori din calcare jurasice, si cu Beskizii Slovaciei, munti mijlocii (1.725 m alt. max. in vf. Babia Gora), avind mare largime si o structura asemanatoare Obcinelor Bucovinei. 2. Carpatii Centrali constituie o unitate bine individualizata care separa C. Nord-Vestici de cei Sud-Estici. Ei se desfasoara intre Biała si culoarul Rika-Svica. In relieful lor, cu alt. ce depasesc rar 700-800 m, sint caracteristice culmile paralele constituite din flis in alternanta cu cimpulunguri, fragmentate de vai transversale slab adincite. Au aspect colinar, de muncei, cu interfluvii largi, pante domoale si trecatori joase, de obirsii. Catre N, C. Centrali trec, prin intermediul unor pinteni din gresie, in dealurile precarpatice, pe care le domina cu 200-300 m. Catre Depr. Panonica din sud, trecerea se face prin doua siruri de maguri (700-1.000 m) reprezentind neckurile si masivele vulcanice ale M-tilor Vihorlat, care incadreaza o depr., subcarpatica. 3. Carpatii Sud-Estici se desfasoara intre culoarele Rika-Svica la N si Timok-Nisava la S, avind cea mai mare extindere pe terit. Romaniei si unde se deosebesc trei sectoare: C. Orientali, C. Meridionali si C. Occidentali. Carpatii Orientali se intind ca unitate morfologica de la hotarul de N al Romaniei pina la valea Prahovei, iar ca structura geologica pina in valea Dimbovitei. Sint alcatuiti din trei zone geologice, dispuse paralel: zona flisului (in E), cristalino-mezozoica (in centru) si vulcanica (in V). Alt. max.: 2.303 m (vf. Pietrosu Rodnei). Se caracterizeaza prin dispunerea paralela a culmilor, numeroase pasuri (Prislop, Bicaz, Ghimes-Palanca, Bratocea, Buzau, Predeal etc.), sint bine impaduriti si au depr. interioare; alcatuiesc principala zona forestiera a tarii. Zacaminte de petrol, sare, min. de mangan, fier, cupru, sulf etc. Resurse hidroenergetice. Zone turistice (masivele Rodnei, Rarau, Ceahlau, Cheile Bicazului – Lacul Rosu, Lacul Sf. Ana etc.). Partea de S a Carpatilor Orientali, cuprinsa intre valea Oituzului, valea Prahovei si Depr. Brasov, se individualizeaza ca o unitate aparte (Carpatii Curburii). Carpatii Meridionali se intind ca unitate morfologica, de la valea Prahovei pina la culoarele Timis-Cerna si Bistra-Strei, iar ca unitate geologica de la Dimbovita la Dunare. In alcatuirea lor intra ca unitati tectonice Autohtonul si Pinza Getica. Predomina sisturile cristaline care au determinat masivitatea lor cu o cuvertura de calcare cretacice (uneori organogene) ce dau forme de relief spectaculoase. Se caracterizeaza prin existenta unor noduri orohidrografice, a unui numar redus de depr. intramontane si de pasuri de culme (Bran, Vilcan) si trecatori de vale (Lainici, Turnu Rosu). Prezinta frecvente urme glaciare in zona crestelor inalte. Alt. max.: 2.544 m (vf. Moldoveanu). Importante zacaminte de carbuni, min. de fier, mica, grafit. Turism in masivele Bucegi, Fagaras, Retezat etc. Carpatii Occidentali se intind intre Dunare la S si Somes la N, constituind o sinteza geologica a celorlalte sectoare carpatice. Valea Muresului ii imparte in doua grupe pr.: M-tii Apuseni in N, mai inalti si, M-tii Banatului si Poiana Rusca in S. Au un relief de culmi domoale, cu un ansamblu de nivele de eroziune etajate, puternic fragmentate de depresiuni-golf, care patrund adinc in masa muntoasa. Nuclee de sisturi cristaline si granite alterneaza cu depozite sedimentare strabatute de roci eruptive. Prezenta calcarelor a favorizat aparitia fenomenelor carstice. Nodurile orografice au aspect de munti-bloc, fara urme glaciare, separate prin depr. tectonice de tip golf. Alt. max.: 1.849 m (vf. Curcubata Mare). Zacaminte de bauxita, min. de aur si argint. Obiective turistice: Cheile Turzii, Carasului, Nerei, pesterile Scarisoara, Meziad, Focul Viu, Cetatile Ponorului.

CARTARE (‹ carta) s. f.1. Totalitatea operatiunilor de urmarire si delimitare in teren si de transpunere, prin semne si culori conventionale, pe harti topografice sau fotograme a raspandirii si a caracterelor diferitelor elemente din natura (roci si formatiuni geologice, forme de relief, ape subterane, soluri, plante, animale etc.). 2. Operatie de repartizare, grupare (la posta) a scrisorilor dupa adresele destinatarilor. ♦ Cartarea vagoanelor = distribuirea vagoanelor in depou sau intr-un atelier de cale ferata, gruparea lor pe liniile de descarcare si trecerea lor intr-o schema pentru a fi identificate rapid.

CORAZIUNE (‹ fr.) s. f. Actiunea de eroziune exercitata de vint prin nisipul transportat in suspensie asupra rocilor de la supr. scoartei si in urma careia iau nastere forme de relief eoliene: dreikantere, adincituri la suprafata rocilor, ciuperci eoliene (babe) etc. C. este strins legata de deflatie.

IARDANG (‹ rus.) subst. Ansamblu de forme de relief din deserturile Asiei Centrale aparute in urma coraziunii, in roci argiloase, avand aspectul unor ridicaturi, despartite prin santuri.

GEOMORFOGENIE s. f. Studiul originii formelor reliefului terestru. [Pr.: ge-o-] – Din fr. geomorphogenie.

GEOMORFOGENIE s.f. Disciplina care se ocupa cu studiul originii formelor reliefului terestru. [< fr. geomorphogenie].

GEORAMA s.f. Incapere sferica pe a carei fata interioara sunt reprezentate in relief forma si accidentele scoartei terestre. [< fr. georama, cf. gr. ge – pamant, horama – privire].

GEORAMA s. f. incapere sferica pe a carei fata interioara sunt reprezentate in relief forma si accidentele scoartei terestre. (< fr. georama, engl. georama)

CEAHLAU 1. Masiv muntos, situat in Carpatii Orientali, intre Valea Bistritei la E, a Bistricioarei la N si a Bicazului la S. Este alcatuit in special din conglomerate, care dau in relief forme pitoresti (abrupturi, turnuri, colti). Alt. max.: 1.907 m (vf. Ocolasu Mare). Importante obiective turistice (cascada Duruitoarea, Caciula Dorobantului, Turnul lui Budu, cabane, la poale statiunea Durau s.a.). Rezervatie complexa (4.073 ha) declarata in 1990 parc national, cu numeroase endemisme carpatice (coada soricelului, garofita de munte, vulturica etc.), raritati floristice (vulturica de Pojorita, ghintura s.a.), monumente ale naturii (papucul doamnei, floarea de colti, tisa etc.) si unele dintre cele mai frumoase exemplare de larice din tara, cunoscute si sub denumirea de zada, „stejarul muntilor” sau „crin”, de unde si denumirea rezervatiei naturale „Polita cu Crini”. 2. Com. in jud. Neamt, la poalele masivului Ceahlau, pe malul lacului de acumulare Izvorul Muntelui; 2.470 loc. (1991). Expl. forestiere. Centru turistic. In apropiere, statiune arheologica din Paleoliticul mijlociu si tirziu.

abrupt, -a I. adj. 1. (despre un teren) foarte inclinat; accidentat, prapastios. 2. (despre stil) alcatuit din elemente contrastante; inegal. 3. (bot.; despre un organ) terminat brusc. II. s. n. forma de relief abrupta (I, 1). (< fr. abrupt, lat. abruptus)

CARST, carsturi, s. n. Eroziune si dizolvare a calcarelor, gipsurilor si sarii, provocata de apele subterane sau de suprafata, urmata de crearea unor forme caracteristice; (concr.) forma de relief rezultata in urma acestei eroziuni. – Din germ. Karst.

DALMA, dalme, s. f. (Reg.) forma de relief cu aspect de deal scund, izolat si cu varful rotunjit. – Probabil contaminare intre damb si galma.

DAMB, damburi, s. n. forma de relief mai mica decat dealul; colina. ♦ Ridicatura mica de pamant inaltata la marginea unui sant, a unei gropi etc. – Din magh. domb.

GEOMORFOLOGIE s. f. Stiinta care studiaza formele de relief ale suprafetei pamantului. [Pr.: ge-o-] – Din fr. geomorphologie.

DEPRESIUNE, depresiuni, s. f. I. 1. forma de relief situata la un nivel mai jos decat regiunile inconjuratoare. 2. Vartej de aer in care presiunea aerului este mai mica decat in regiunile vecine si care aduce timp nefavorabil in locurile pe unde trece. II. Fig. Stare sufleteasca (patologica) de tristete (asociata cu neliniste); descurajare, deprimare. III. (Ec. pol.) Faza a ciclului economic, posterioara crizei economice, in care productia se mentine la un nivel scazut, marfurile se vand greu si la preturi scazute, in conditiile in care ramane redusa si puterea de cumparare a populatiei. [Pr.: -si-u-] – Din fr. depression, lat. depressio, -onis.

PIEMONT, piemonturi, s. n. forma de relief situata la contactul unor munti cu o campie sau cu o depresiune, formata prin acumularea depunerilor aduse de apele curgatoare la schimbarea de panta. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piemont.

PONOR, ponoare, s. n. 1. (Pop.) Povarnis abrupt sau adancitura formata prin prabusirea, ruperea sau alunecarea unor straturi de teren. 2. forma de relief rezultata prin asocierea liniara si laterala a dolinelor, care da terenurilor calcaroase un aspect adancit. – Din sl. ponoru.

SA, sei, s. f. 1. Piesa de harnasament confectionata din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului si pe care sade calaretul. ◊ Expr. A pune saua (pe cineva) = a supune, a stapani, a exploata (pe cineva), a constrange pe cineva sa faca ceva. A vorbi din sa = a vorbi de sus, cu siguranta de sine. 2. Parte a bicicletei, a motocicletei etc. formata dintr-un mic suport (triunghiular) din piele, din cauciuc sau din material plastic, pe care se sta in timpul deplasarii vehiculului. 3. Os din spinarea gainii. ◊ Saua turceasca = scobitura in grosimea osului sfenoid, in care se afla situata glanda hipofiza. 4. forma de relief reprezentand o depresiune cuprinsa intre doua parti de teren mai ridicate, cu care alcatuieste un ansamblu; curmatura. Saua dealului. [Var.: sea s. f.] – Lat. sella.

OROGRAFIE s. f. Parte a geografiei fizice care se ocupa cu descrierea, clasificarea si studierea formelor de relief ale uscatului. – Din fr. orographie.

ORONIMIC, oronimice, s. n. Denumire toponimica pentru formele de relief. – Din oronimie.

ORONIMIE s. f. 1. Totalitatea numelor geografice (proprii si apelative) care desemneaza formele de relief. 2. Ramura a toponimiei care se ocupa cu studiul formarii si al evolutiei numirilor referitoare la formele de relief. – Din fr. oronymie.

LAPIEZ, lapiezuri, s. n. forma de relief rezultata prin coroziunea rocilor solubile de catre apele de siroire. [Pr.: -pi-ez. – Var.: lapiaz s. n.] – Din fr. lapie, lapiaz.

MEGArelief, megareliefuri, s. n. (Geogr.) forma de relief (continent, bazin oceanic etc.) de mare intindere. [Pr.: -li-ef] – Din rus. megarelief.

MEZOrelief, mezoreliefuri, s. n. (Geol.) forma de relief cu dimensiuni reduse ca urmare a actiunii de coroziune a agentilor externi. [Pr.: -li-ef] – Din fr. mesorelief.

MICROrelief, microreliefuri, s. n. (Geol.) forma de relief de mica altitudine (movile, crovuri etc.) [Pr.: -li-ef] – Din fr. microrelief, rus. mikrorelief.

MORFOGENETIC, -A, morfogenetici, -ce, adj. 1. (Biol.) De morfogeneza (1); (rar) morfogen. 2. (Geol.) Care contribuie la crearea formelor de relief. – Din fr. morphogenetique.

MORFOGENEZA s. f. 1. Proces de formare a structurilor morfologice ale organismelor. 2. Ramura a geomorfologiei care studiaza originea formelor de relief; morfogenie. – Din fr. morphogenese.

MORFOGENIE s. f. Ramura a geomorfologiei care se ocupa cu studiul originii formelor de relief. – Din fr. morphogenie.

MONTICUL, monticuli, s. m. 1. (Geol.) forma de relief cu aspect de movila; munte mic, colina. 2. (Anat.) Mica proeminenta. [Var.: monticula s. f.] – Din fr. monticule, lat. monticula.

DRUMLIN, drumline, s. n. forma de relief de origine glaciara, avand un contur eliptic. [Acc. si: drumlin] – Din fr. drumlin.

DUNA, dune, s. f. forma de relief cu aspectul unor coame paralele, aparute sub actiunea vantului in regiunile nisipoase. – Din fr. dune.

DEAL, dealuri, s. n. 1. forma de relief pozitiva care se prezinta ca o ridicatura a scoartei pamantului mai mica decat muntele, dar mai mare decat colina. ◊ Loc. adv. La deal = in sensul urcusului, in sus. ◊ Loc. prep. (De) la deal de... = mai sus de..., in sus de... ◊ Expr. (Fam.) Da la deal, da la vale = se sileste in toate chipurile, incearca toate posibilitatile. Greu la deal si greu la vale = oricum faci, e tot greu. Ce mai la deal, la vale = a) ce sa mai lungim vorba de pomana, ce mai incoace si incolo, e inutil sa mai discutam; b) sa spunem lucrurilor pe nume. Deal cu deal se intalneste, dar (inca) om cu om, se spune cu ocazia unei intalniri neasteptate, sau in nadejdea unei revederi posibile. 2. (Reg.) Regiune de vii; vie, podgorie. ◊ Zona a ogoarelor. – Din sl. delu.

TERASA¹, terase, s. f. 1. Constructie deschisa, anexa a unei cladiri, asezata la nivelul parterului, al unui etaj sau pe acoperis (servind ca loc de odihna sau de agrement). ♦ Suprafata plana amenajata pe o ridicatura de teren, in parcuri sau in gradini. ♦ Portiuni de trotuar in fata unei cafenele sau a unui restaurant, unde sunt asezate mese pentru consumatori. 2. forma de relief cu aspect de treapta, provenita din ridicarea scoartei pamantului sau ca rezultat al eroziunii apelor in lungul unei ape curgatoare. – Din fr. terrasse.

COLINA¹, coline, s. f. forma de relief mai mica decat dealul; colnic, delusor. – Din fr. colline.

DEJECTIE, dejectii, s. f. 1. Evacuare a excretiilor din organism, in special a materiilor f****e; (concr.) materia f****a evacuata. ♦ Apa murdara provenita din fabrici sau din gospodarii, care degradeaza apele naturale in care se scurge. 2. (In sintagma) Con de dejectie = forma de relief cu aspect de evantai, alcatuita din bolovanisuri, pietrisuri, nisip si argila depozitate de torenti si rauri acolo unde se produce o schimbare de panta. [Var.: dejectiune s. f.] – Din fr. dejection, lat. dejectio, -onis.

DENTICUL, denticule, s. n. Element decorativ in relief de forma unui dinte, folosit la ornamentarea corniselor. – Din fr. denticule.

DELTA, delte, s. f. forma de relief rezultata din depunerea de mal si de nisip la varsarea unei ape curgatoare intr-un lac, in mare sau in ocean, pe un teren cu panta lina, in conditiile lipsei mareelor si a actiunii curentilor litorali. – Din fr. delta.

KAMA s.f. forma de relief izolata in partea superioara a unei delte, cu aspect neted, care ia nastere datorita sedimentarii fluviatile sau lacustre a materialului detritic intre o masa de gheata stagnanta si versantii vaii. (din engl. kame < scot. kame = pieptene < engl. med. (de N) camb = pieptene < engl. veche)

CRUPA crupe, s. f. 1. Partea de dinapoi si de sus a trunchiului unor mamifere, cuprinsa intre sale si baza cozii. 2. Regiunea dinspre coada a cruponului (1). 3. forma de relief alcatuita din doua versante care se unesc dupa o linie; prelungire a unui m*****n. – Din fr. croupe.

CON², conuri, s. n. 1. Suprafata descrisa de o dreapta care se deplaseaza sprijinindu-se pe o curba inchisa imobila si pe un punct fix exterior. ♦ Corp geometric marginit de o asemenea suprafata si de un plan. 2. (Geogr.; in sintagmele) Con vulcanic = forma de relief conica cat un munte, constituita in urma eruptiilor vulcanice, din lava, cenusa etc. Con de dejectie = forma de relief in evantai, rezultata din acumularea materialului transportat de torenti acolo unde se micsoreaza panta; agestru. ♦ (Fiz.) Con de lumina = manunchi de raze care pleaca dintr-un punct luminos si cade pe o suprafata. 3. Fructul coniferelor, format dintr-un ax cu numerosi solzi lemnosi, care reprezinta florile mascule sau femele. – Din fr. cone.

CARST ~uri n. forma de relief rezultata in urma eroziunii si dizolvarii rocilor de catre apele subterane si de suprafata. /<germ. Karst

DAMB ~uri n. 1) forma de relief mai mica decat dealul; delusor; colina. 2) Ridicatura (mica) de pamant la marginea unei gropi sau a unui sant. /<ung. domb

DELTA ~e f. forma de relief care se formeaza prin acumularea de aluviuni in zona de varsare a unei ape curgatoare intr-un lac, intr-o mare sau intr-un ocean. /<fr. delta

DEPRESIUNE ~i f. 1) geogr. forma de relief concava, aflata la un nivel mai jos in comparatie cu regiunile din jur; adancitura a reliefului. ◊ ~ atmosferica zona atmosferica cu presiune scazuta, favorabila formarii ciclonilor. 2) fig. Stare (patologica) de apasare sufleteasca profunda si persistenta; deprimare; dezolare. [Art. depresiunea; G.-D. depresiunii; Sil. -si-u-] /<fr. depression, lat. depressio, ~onis

GEODEZIE f. Stiinta care se ocupa cu studiul formelor de relief de pe Pamant si de prezentare a acestora pe planuri si harti. /<fr. geodesie

HIPSOGRAFIE f. Ramura a geografiei fizice care se ocupa cu studiul formelor de relief (dupa altitudine); orografie. /<fr. hypsographie

LANDSAFT ~uri n. Portiune de suprafata terestra cu proprietati si aspect specific; forma de relief. /<germ. Landschaft

LASATURA ~i f. pop. forma de relief mai joasa decat regiunile din jur; adancitura de teren, de intindere mare; depresiune. /a (se) lasa + suf. ~tura

MACROrelief n. forma de relief care ocupa un teritoriu intins. /macro- + relief

MICRORELIEF ~uri n. forme de relief (movile, crovuri etc.) de dimensiuni mici. [Sil. -li-ef] /<fr. microrelief, rus. mikrorelief

MODELEU ~e n. relief al formelor in sculptura si pictura. /<fr. modele

NIVEL¹ ~uri n. 1) Inaltime a unui loc in raport cu un plan orizontal dat. ◊ ~ul marii nivelui zero al marii in raport cu care se determina altitudinile formelor de relief. Curba (sau linie) de ~ linie de pe harta care uneste punctele cu aceeasi altitudine. Pasaj de ~ punct de intretaiere, la aceeasi altitudine, a doua cai de comunicatie. 2) Fiecare dintre partile care cuprind incaperile de pe acelasi plan orizontal dintr-o cladire; etaj; cat. 3) fig. Treapta de dezvoltare a ceva; masura in care se manifesta evolutia unui lucru. ~ de dezvoltare. ~ stiintific. ~ artistic. ~ intelectual. ◊ ~ de trai (sau ~ul vietii) masura in care sunt satisfacute necesitatile materiale si spiri-tuale ale populatiei unei tari, intr-o anumita perioada de timp; grad al bunastarii. La acelasi ~ pe aceeasi treapta; pe acelasi plan. A fi la ~ a corespunde (perfect) cerintelor. 4) geol. Subdiviziune a etajelor si a subetajelor. 5) fiz. tehn. Valoare a unei marimi in raport cu o valoare de referinta. ~ de energie. /v. a nivela

OROGRAFIE m. Ramura a geografiei fizice, care se ocupa cu studiul formelor de relief (dupa altitudine); hipsografie. /<fr. orographie

ORONIMIC ~ce n. Cuvant prin care se denumeste o forma de relief. /Din oronimie

ORONIMIE f. 1) lingv. Ramura a toponimiei care se ocupa cu studiul oronimicelor. 2) To-talitate a denumirilor de forme ale reliefului. /<fr. oronymie

relief reliefuri n. 1) forma a suprafetei terestre fata de un plan de referinta. 2) Proeminenta care se evidentiaza pe un plan. ◊ In relief iesit in afara dintr-un plan. A scoate in relief a scoate in evidenta; a sublinia; a accentua. 3) Sculptura ale carei forme ies putin in afara pe un fond cu care fac corp comun; basorelief. [Sil. -li-ef] /<fr. relief

SA, sei f. 1) Piesa de harnasament confectionata din piele, care se fixeaza pe spinarea calului (sau a altor animale), servind pentru sederea comoda a calaretului. ◊ A pune ~ua pe cineva a impune cuiva propria vointa. A se tine tare in ~ a fi stapan pe situatie; a fi sigur de ceva. 2) Scaunul bicicletei sau al motocicletei. 3) Os din spinarea gainii. ◊ ~ua turceasca scobitura in osul sfenoid, in care se afla glanda hipofiza. 4) forma de relief reprezentand o depresiune intre crestele unui lant muntos, servind adesea si ca trecatoare. [Art. saua; G.-D. seii] /<lat. sella

TOPOCLIMA f. Clima conditionata de formele de relief; clima din imediata apropiere a solului. /topo- + clima

TOPOGRAFIE f. 1) Ramura a geodeziei care se ocupa cu reprezentarea grafica pe un plan a formelor de relief in vederea intocmirii hartilor geografice. 2) Descriere a configuratiei unui loc. /<fr. topographie

COLINA¹ s.f. (Geol.) forma de relief mai mica decat dealul. [< fr. colline].

CUESTA s.f. (Geol.) forma de relief ca un povarnis, aparuta intr-o regiune in care stratele cu roci dure alterneaza cu cele moi, datorita eroziunii apelor curgatoare si retragerii treptate a versantilor. [< sp. cuesta].

CORDON s.n. I. 1. Cingatoare (de panza, de piele etc.), centura, curea. 2. Conductor electric de lita (rasucita), izolat si strans intr-un invelis protector. 3. Corp fibros. ♦ Structura anatomica cilindrica lunga. 4. Cordon litoral = forma de relief din zona tarmurilor joase, rezultand din acumularea aluviunilor aduse de valuri si de curenti marini, care separa un golf de mare; perisip. 5. Margine a unei monede cu grosimea mai mare decat partea centrala. II. Sir de posturi militare care efectueaza serviciul de paza; linie, sir de soldati care pastreaza ordinea in anumite situatii. ◊ Cordon sanitar = totalitatea masurilor de izolare la care este supusa o localitate sau o tara bantuita de o contagiune; (concr.) patrula, formatie militara care asigura aceasta izolare. [Pl. -oane, var. cordun s.n. / < fr. cordon, cf. it. cordone].

GEOMORFOGENEZA s.f. Nastere a formelor de relief ale suprafetei terestre. [< fr. geomorphogenese].

INVERSIUNE s.f. Rasturnare, schimbare de sens; inversare. ◊ Inversiune s*****a = h*************e. ♦ (Mat.) Transformare geometrica care permite sa se deduca dintr-o figura o alta figura punct cu punct. ♦ (Gram.) Procedeu stilistic constand in schimbarea topicii normale a cuvintelor intr-o fraza. 2. Inversiune de relief = stadiu avansat de evolutie a reliefului cand formele initiale pozitive devin negative si invers. 3. V. inversie. [Pron. -si-u-. / cf. fr. inversion, lat. inversio].

MONT s.n. (Geol.) forma de relief din jurasic, reprezentata printr-o culme muntoasa care se suprapune unui anticlinal. [< fr. mont, cf. lat. mons – munte].

MORFOGRAFIE s.f. Parte descriptiva a geomorfologiei care se ocupa cu descrierea si clasificarea formelor de relief dupa aspectul lor exterior. [Gen. -iei. / cf. fr. geomorphographie].

MORFOSCULPTURA s.f. Aspectele reliefului si formele (sculpturale) create de procesele exogene. [< rus. morfoskulptura].

MORFOSTRUCTURA s.f. Aspectele reliefului si formele determinate de influenta structurii geologice si a miscarilor scoartei. [< rus. morfostruktura].

PLAYA s.f. (Geol.) forma de relief care se formeaza la partea inferioara a pedimentului prin acumularea si imprastierea materialelor transportate. [< sp. playa].

PSEUDOCARST s.n. Proces si forma de relief asemanatoare celor carstice. [Cf. fr. pseudo-karst].

SOLL s.n. (Geol.) forma de relief cu aspect de palnie, caracteristica regiunilor care au fost afectate de glaciatia continentala. [< germ. Soll].

TABULAR, -A adj. 1. Inscris in coloanele unui registru, pe o lista etc. ◊ Diferenta tabulara = adaosul pe care-l primeste logaritmul unui numar de patru cifre cand acest numar creste cu o unitate. 2. (Despre relief) In forma de masa; intins, neted, plat. ♦ (Tehn.; despre un material) Care se gaseste in forma de placi. [Cf. fr. tabulaire < lat. tabula – masa].

TURN² s.n. (Geol.) forma de relief proeminenta, izolata, cu aspect prismatic, formata din calcare, conglomerate si alte roci. [Cf. germ. Turm, fr. tour].

VAL s.n. forma de relief din jurasic, reprezentand o vale sinclinala. [< fr., engl. val].

COLINA¹ s. f. forma de relief, mai mica decat dealul, rotunjita. (<fr. colline, lat. collina)

HIDROLACOLIT s.m. forma de relief periglaciara, din musuroaie, in zonele subpolare, cu inghet adanc al solului; pingo. (< fr. hydrolacolithe)

CRUPA s.f. 1. Partea dinapoi a coapselor calului, care se intinde din regiunea lombara pana la coada. ♦ Partea de jos a cruponului (1). 2. forma de relief compusa din doua versante care se unesc dupa o linie; prelungire a unui m*****n. [< fr. croupe].

GALERIE s.f. 1. forma de relief carstic reprezentata printr-o cavitate subterana, ingusta si alungita, sapata prin eroziune. ♦ Excavatie miniera (in forma de tunel) executata pentru a permite accesul la un zacamant. 2. Canal de legatura intre doua puncte ale unei lucrari hidroelectrice. 3. Muzeu, sala unde sunt expuse sculpturi, picturi sau alte obiecte de arta. 4. Ultimul balcon (cel mai de sus) al salilor de spectacol. ♦ (Fam.) Spectatorii care stau la galerie; (p. ext.) publicul care participa la un meci, la un spectacol. ◊ A face galerie = a manifesta zgomotos la un spectacol. 5. Platforma de dimensiuni mici aflata la prora sau la pupa unei nave. [Gen. -iei. / cf. fr. galerie, lat. galeria, germ. Galerie].

GEOMORFOLOGIE s.f. Ramura a geologiei care se ocupa cu studiul formelor de relief si al producerii lor; morfologie terestra. [Gen. -iei. / < fr. geomorphologie, cf. gr. ge – pamant, morphe – forma, logos – stiinta].

HIPSOGRAFIE s.f. Ramura a geomorfologiei care se ocupa cu descrierea reliefului dupa altitudine. ♦ Totalitatea formelor de relief dintr-o regiune, analizate dupa altitudine; orografie. [Gen. -iei. / < fr. hypsographie].

KAMA s.f. (Geol.) forma de relief izolata la partea superioara a unei delte, cu aspect neted, care ia nastere datorita sedimentarii fluviatile sau lacustre a materialului detritic intre o masa de gheata stagnanta si versantii vaii. [< engl. kame < cuv. scotian].

MEGARELIEF s.n. forme de relief de prima marime, reprezentate prin continente si bazine oceanice. [Cf. rus. megarelief].

MEZORELIEF s.n. forme de relief de dimensiuni nu prea mari, care se datoresc de obicei agentilor externi. [Cf. fr. mesorelief].

MICRORELIEF s.n. forme de relief de dimensiuni mici (movile, crovuri etc.). [Cf. fr. microrelief, rus. mikrorelief].

MODELEU s.n. relief al formelor in sculptura si pictura. [< fr. modele].

MORFOGENEZA s.f. 1. Dezvoltarea configuratiei morfologice a organismelor in cursul ontogeniei. 2. formarea profilului solului sub actiunea factorilor naturali. 3. Ramura a geomorfologiei care se ocupa cu studiul originii formelor de relief; morfogenie. [< fr. morphogenese, cf. gr. morphe – forma, genesis – nastere].

NISA s.f. 1. Firida. ♦ Intrand amenajat intr-un perete, unde se poate aseza o mobila, se poate adaposti ceva etc. 2. (Geol.) forma de relief cu aspect de firida, creata prin eroziune la baza unei faleze, in jurul unui izvor, in malul concav al unui meandru etc. 3. Dulap cu pereti de sticla legat de un cos de evacuare, folosit in laboratoare impotriva gazelor vatamatoare. 4. (Anat.) Mic spatiu in forma de intrand. 5. (Biol.) Regiune in care un organism sau o populatie gaseste cele mai bune conditii pentru a supravietui si a se reproduce. [< fr. niche, cf. it. nicchia – cochilie].

OROGRAFIE s.f. Parte a geografiei fizice care studiaza formele de relief ale uscatului; hipsografie. [Gen. -iei. / < fr. orographie, cf. gr. oros – munte, graphein – a descrie].

ORONIMIC, -A adj. (Lingv.) Care denumeste un munte. // s.n. Denumire topica pentru formele de relief. [Cf. fr. oronymique].

TORENT s.n. Apa de munte cu debit variabil, care curge impetuos peste creste in urma ploilor mari sau dupa topirea brusca a zapezilor; puhoi, suvoi. ♦ forma de relief care ia nastere ca urmare a actiunii apelor torentiale. ♦ (Fig.) Suvoi, siroi, navala. ♦ In torent = din belsug. [Pl. -nte, (s.m.) -nti. / < fr. torrent, it. torrente, lat. torrens].

duna (dune), s. f. – forma de relief cu aspectul unor coame paralele. Fr. dune. – Der. duneta, s. f. (partea mai inalta de la pupa unei nave), fin fr. dunette.

BUTON I. s. n. 1. piesa care, prin apasare, transmite o comanda mecanica sau electrica. 2. fus incastrat cu un capat in corpul unei piese in miscare circulara, excentric fata de axa de rotatie a acesteia, ca legatura de articulatie intr-un mecanism. 3. mica papula, bubulita de piele. II. s. m. 1. nasture mobil. ◊ capsa (1). 2. motiv decorativ, in relief, de forma unei proeminente rotunjite. (< fr. bouton)

CRUPA s. f. 1. partea dinapoi a coapselor calului, intre sale si baza cozii. ◊ partea de jos a cruponului (1). 2. forma de relief din doua versante care se unesc dupa o linie. (< fr. croupe)

CUESTA [CUES-] s. f. forma de relief cu un povarnis, aparuta intr-o regiune in care straturile cu roci dure alterneaza cu cele moi, datorita eroziunii apelor curgatoare si retragerii treptate a versantilor. (< sp. cuesta)

GEOMORFOGENEZA s. f. nastere a formelor de relief ale suprafetei terestre. (< fr. geomorphogenese)

GEOTECTURA s. f. forma de relief de dimensiuni planetare sau continentale, determinata de procese endogene. (< geo- + germ. Tektur)

GODRON s. n. ornament in relief de forma unor caneluri late, orizontale, pe un element de arhitectura, pe un vas etc. (< fr. godron)

HIPSOGRAFIE s. f. 1. ramura a geomorfologiei care se ocupa cu descrierea reliefului dupa altitudine. 2. totalitatea formelor de relief dintr-o regiune, analizate dupa altitudine; orografie. (< fr. hypsographie)

IARDANG s. m. forma de relief cu aspectul unor ridicaturi despartite prin santuri, specifica deserturilor Asiei Centrale. (< fr. yardang)

INVERSIUNE s. f. 1. rasturnare, schimbare de sens, inversare. ♦ ~ uterina = deplasare spre inapoi si evaginare in zona perimetrica a uterului; ~ s*****a = h*************e. 2. (mat.) transformare geometrica ce permite sa se deduca dintr-o figura o alta figura, punct cu punct. 3. procedeu stilistic constand in schimbarea topicii normale a cuvintelor intr-o fraza. 4. (med.) ~ termica = cresterea temperaturii in raport cu inaltimea (invers fata de situatia obisnuita); ~ de relief – stadiu avansat de evolutie a reliefului cand formele initiale pozitive devin negative si invers. 5. (fot.) operatie urmarind obtinerea unei imagini pozitive pe insasi emulsia fotosensibila folosita la fotografiere. (< fr. inversion, lat. inversio)

MEGArelief s. n. forma de relief de mare intindere, prin continente si bazine oceanice. (< rus. megarelief)

MICROrelief s. n. ansamblul formelor de relief de dimensiuni mici. (< fr. microrelief, rus. mikrorelief)

MODELARE s. f. 1. actiunea de a modela. 2. metoda in stiinta si tehnica constand in reproducerea schematica a unui obiect sau sistem sub forma unui sistem similar sau analog. ◊ (mat.) reprezentare a unei relatii prin simbolism matematic. ◊ construire de modele. 3. reproducere in relief a formelor in sculptura; modelaj. (< modela)

MONT s. n. 1. forma de relief reprezentata printr-o culme muntoasa care se suprapune unui anticlinal. 2. proeminenta patologica a unui os, a unei articulatii. (< fr. mont)

MORFOGENETIC, -A adj. 1. referitor la morfogeneza (1). 2. care contribuie la crearea formelor de relief. (< fr. morphogenetique)

MORFOGENEZA s. f. 1. dezvoltare a configuratiei morfologice a organismelor in cursul ontogeniei. 2. formare a profilului solului sub actiunea factorilor naturali. 3. ramura a geomorfologiei care studiaza originea formelor de relief; morfogenie. (< fr. morphogenese)

MORFOGRAFIE s. f. 1. descriere morfologica si histologica a organelor si organismelor. 2. ramura a geomorfologiei care se ocupa cu descrierea si clasificarea formelor de relief dupa aspectul exterior. (< fr. morphographie)

MORFOSCULPTURA s. f. aspectele reliefului si formele (sculpturale) create de procesele exogene. (< rus. morfoskulptura)

MORFOSTRUCTURA s. f. aspectele reliefului si formele determinate de influenta structurii geologice si a miscarilor tectonice. (< rus. morfostruktura)

NISA s. f. 1. intrand amenajat intr-un perete, unde se poate aseza o mobila, adaposti ceva etc. 2. forma de relief cu aspect de firida, creata prin eroziune la baza unei faleze, in jurul unei izvor, in malul concav al unui meandru etc. 3. dulap cu pereti de sticla legat de un cos de evacuare in laboratoare impotriva gazelor nocive. 4. (anat.) mic spatiu in forma de intrand. 5. imagine radiologica a unui cancer gastric. 6. (biol.) regiune in care un organism, o populatie, o specie gasesc cele mai bune conditii pentru a supravietui si a se reproduce. (< fr. niche)

NIVATIE s. f. actiunea de modelare exercitata de catre zapada asupra formelor de relief. (< fr. nivation)

OROGRAFIE s. f. parte a geografiei fizice care studiaza formele de relief ale uscatului; hipsografie. ◊ totalitatea muntilor unei regiuni, unei tari. (< fr. orographie)

ORONIMIC, -A s. n., adj. (cuvant) care denumeste o forma de relief; oronim. (< fr. oronymique)

PLAYA s. f. forma de relief care se formeaza la partea inferioara a pedimentului, prin acumularea si imprastierea materialelor transportate. (< sp. playa)

PSEUDOCARST s. n. proces si forma de relief asemanatoare celor carstice. (< fr. pseudo-karst)

SOLL s. n. forma de relief cu aspect de palnie, din regiunile care au fost afectate de glaciatia continentala. (< germ. Soll)

TORENT s. n. 1. curs de apa temporar pe pantele repezi si neregulate ale muntilor si dealurilor, cu debit variabil, care curge impetuos peste creste, in urma ploilor mari sau dupa topirea brusca a zapezilor. 2. forma de relief care ia nastere ca urmare a actiunii apelor torentiale. 3. (fig.) suvoi, navala. ♦ in ~ = din belsug. (< fr. torrent, lat. torrens)

TURN² s. n. forma de relief proeminenta, izolata, cu aspect prismatic, din calcare, conglomerate si alte roci. (< germ. Turm, fr. tour)

CIUPERCA (‹ bg.) s. f. 1. (La pl.) Increngatura de talofite lipsite de clorofila, heterotrofe (saprofite sau parazitare) uni- sau pluricelulare, care se reproduc prin spori si au ca aparat vegetativ un tal. Se cunosc c. 10.000 de specii. Au importanta in circuitul elementelor minerale in natura, in fermentatii (drojdia de bere); unele sint comestibile (zbirciogul, hribul) altele sint otravitoare (palaria-sarpelui); din ele se extrag antibiotice (penicilina din Penicillium), iar altele (parazite) produc pagube importante in agricultura (malura, taciunele). Multe dintre ele produc micoze la om. Sin. fungi. 2. Obiect de lemn, de forma unei ciuperci (1), pe care se intinde ciorapul cind se cirpeste. 3. Ciuperca sinei = partea superioara, ingrosata, a unei sine de cale ferata pe care ruleaza rotile. 4. C. eoliana = forma de relief eolian rezultata in urma procesului de coraziune. (ex.: Babele din masivul Bucegi, Tigaile din masivul Ciucas s.a.).

CLASTOCARST (‹ fr. {i}; {s} gr. klastos „sfarimat” + fr. karstique „carstic”) s. n. forme de relief rezultate in urma unui complex de fenomene dezvoltate pe roci cu o solubilitate redusa (loess, gresii, tufuri calcaroase si vulcanice) si rezultate in urma dizolvarii si spalarii particulelor minerale din aceste roci ducind la sufoziunea si tasarea acestora.

KARST (KRAS), podis calcaros in SV Sloveniei, la N de pen. Istria, la E de raul Isonzo, de-a lungul tarmului G. Trieste. Alt. max.: 643 m. forme caracteristice (lapiezuri, doline, pesteri, rauri subterane), rezultate in urma actiunii dizolvante a apei de infiltratie. Studiate pentru prima oara in aceasta zona, formele de relief asemanatoare din alte reg. au fost denumite carstice.

DEAL (‹ sl.) s. n. forma de relief pozitiva, cu altitudine absoluta, stabilita conventional intre c. 200 si 800 m, in care versantii domina vaile invecinate. Dupa geneza, se deosebesc:. d de eroziune, rezultate in urma fragmentarii de catre apele curgatoare a unor terenuri sedimentare, piemontane sau de alta natura, si d. de acumulare, formate prin actiunea de depunere exercitata de ghetari (ex. morene, drumline) sau de vant (ex. dune, barcane). ◊ Expr. Ce mai la deal, la vale = a) ce sa mai lungim vorba zadarnic; b) sa spunem lucrurile asa cum sunt.

OBCINA (‹ sl.) s. f. Culme muntoasa prelunga, cu inaltimea de 1.000-1.600 m, dominata, din loc in loc, de varfuri nu prea inalte. Provine din fragmentarea paralela sau radiara a suprafetelor de eroziune. Este o forma de relief caracteristica pentru Carpatii Orientali, numele de o. fiind frecvent din Maramures pana in zona m-tilor Nemira. ♦ Versant comun, constituind hotarul dintre doua proprietati.

TABULAR, -A (‹ fr., lat.) adj. 1. Inscris intr-un registru, pe o lista etc. 2. (Despre o forma de relief) Care este axat pe o structura geologica orizontala ce prezinta o alternanta de orizonturi cu duritati diferite (ex. m-tii t. din Sahara). relieful t. este relieful podisurilor sau platourilor structurale sau uneori al campiilor inaltate peste talveguri.

CUESTA (‹ sp.) s. f. forma de relief asimetrica intr-o regiune cu structura monoclinala, unde statele de roci dure alterneaza cu cele moi, aparute datorita eroziunii torentiale si retragerii treptate a versantilor, avind forma unui povirnis. coasta. Termen introdus in geomorfologie de W.M. Davis din toponimia mexicana.

BRATARA, bratari, s. f. 1. Podoaba in forma de veriga, facuta din metal pretios sau din alt material si purtata de femei la incheietura mainii sau pe brat; bratea. 2. Manseta brodata la manecile camasilor taranesti. 3. (Tehn.) Piesa de metal alcatuita din una sau mai multe bucati, care se strange in jurul altor piese pentru a le asambla. ♦ Cerc de metal care serveste la fixarea pe zid a tuburilor, a burlanelor sau a cablurilor. 4. (Arhit.) Inel de metal care strange o coloana; ornament iesit in relief cu asemenea forma. – Lat. brachiale.

PENEPLENIZARE, peneplenizari, s. f. Fenomen de reducere a inaltimilor relative ale unor regiuni pana la nivelul fundului vailor si de sectionare a formelor accidentale de relief din partea superioara a inaltimilor. – Din peneplena. Cf. fr. peneplanation.

PODIS, podisuri, s. n. 1. forma complexa de relief, de mare intindere, aproape plana, situata la o altitudine relativ ridicata si strabatuta de vai prelungi. 2. (Reg.) Podet. – Pod + suf. -is.

CROV, crovuri, s. n. forma mica de relief cu aspect de depresiune circulara sau alungita, dezvoltata pe loess prin tasare; gavan, padina. – Din scr. crov.

DORSAL, -A, dorsali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care se afla in regiunea posterioara (a unei fiinte sau a unui organ al ei), privitor la aceasta regiune. 2. S. f. (Geogr.) forma complexa de relief care se intinde pe distanta foarte mare pe fundul oceanelor, separand doua bazine. – Din fr. dorsal.

INALTIME ~i f. 1) Distanta de la pamant pana la un anumit punct de deasupra lui. ~ea norilor. 2) Dimensiune a unui corp luata de la baza lui orizontala pana la varf. ~ea unui copac. 3) mai ales la pl. Spatiu situat la o distanta mare de deasupra pamantului; bolta cereasca; cer. 4) Perpendiculara coborata din varful unei figuri geometrice pe baza ei. ~ea unui con. 5) Lungimea acestei perpendiculare. 6) forma inalta de relief (munte, deal). A ocupa o ~. 7) fig. Stare de superioritate (corespunzatoare momentului sau situatiei). ◊ A fi la ~ a corespunde cerintelor in situatia data. 8) Calitate a unui sunet de a fi ascutit. 9) inv. (urmat de un pronume posesiv) Termen reverentios, folosit la adresa unei persoane de rang inalt. ~ea sa. ~ea voastra. [G.-D. inaltimii] /inalt + suf. ~ime

MASIV² ~e n. 1) Ansamblu de forme identice de relief, care constituie o unitate. ~ muntos. 2) Grup compact, care formeaza o totalitate (de arbori, de plante, de blocuri locative etc.). ~ de pini. 3) Cantitate mare care formeaza o masa compacta. ~ de carbuni. /<fr. massif, germ. Massiv

DORSAL, -A adj. Referitor la partea din spate, posterioara a corpului sau a unui organ. // s.f. (Geol.) 1. forma complexa de relief care se intinde pe zeci de mii de kilometri pe fundul oceanelor, separand doua bazine. 2. Lant muntos care se intinde pe spatiul unui continent. ♦ relief mai putin accidentat care separa unitati de relief mai joase. 3. Dorsala barometrica = linie sinuoasa care uneste punctele de mare presiune. [Cf. fr. dorsal, it. dorsale].

MACROrelief s.n. forme majore ale reliefului unei regiuni, reprezentate prin culmi muntoase, podisuri, campii etc. [Pron. -li-ef. / cf. fr. macrorelief].

MACROrelief s. n. forme majore ale reliefului unei regiuni, reprezentate prin culmi muntoase, podisuri, campii. (< fr. macrorelief)

BRINA (‹ briu) s. f. (GEOMORF.) forma pozitiva de relief pusa in evidenta prin eroziune diferentiala pe un strat mai rezistent din versantul unui munte.

CICLON (‹ fr. {i}; {s} gr. kyklos „cerc”) s. n. 1. (METEOR.) forma negativa a reliefului cimpului baric, cu diametrul de citeva mii de km, in care presiunea scade de la periferie spre centru si masele de aer au o miscare convergenta pe orizontala si predominant ascendenta pe verticala. Structura sa este asimetrica cu un sector cald mai ingust, unul rece mai dezvoltat, un front cald in partea anterioara si unul rece in cea posterioara, ceea ce face ca sa predomine timpul inchis cu precipitatii si vinturi puternice; cimp de joasa presiune. Ex.: c. australian (in partea de N a Australiei in timpul verii australe) si c. tropical (in zona frontului tropical, 5-25 ºC lat. N si S). ♦ Furtuna puternica, cu deplasarea aerului in virtejuri, insotita de ploi si descarcari electrice puternice. V. taifun, uragan. 2. (TEHN.) Aparat pentru separarea particulelor materiale din aer sau din gaze prin efectul fortei centrifuge.

KARE subst. pl. forma negativa de relief nivo-glaciar (rezultata prin actiunea zapezii si a ghetii), cu aspect de nisa, cu fundul plat sau concav.

OESAR (‹ fr.; cuv. finlandez) s. n. forma pozitiva de relief cu aspect de val alungit, ingust si sinuos, din cadrul campiilor modelate de glaciatiunea cuaternara. O. sunt alcatuite din pietrisuri si nisipuri stratificate; se considera ca s-au format in timpul retragerii ghetarilor continentali prin depunerea materialelor transportate de suvoaiele provenite din topirea ghetii. Sin. esker; os (pl. oser).

TIPAR, tipare, s. n. 1. Ansamblul operatiilor de tiparire a unui text; tehnica, mestesugul de a tipari; ansamblul mijloacelor tehnice prin care se imprima un text. ◊ Tipar adanc = calcografie (1). Tipar inalt = metoda de tiparire cu forme de tipar in relief. ◊ Expr. A da (ceva) la tipar = a preda (o lucrare) spre publicare. (A fi sau a se afla) sub tipar = (a fi sau a se afla) in pregatire la tipografie pentru a aparea, (a fi sau a se afla) in curs de tiparire. 2. Model, prototip dupa care se confectioneaza sau se toarna diferite obiecte. ♦ Fig. Cliseu, sablon. ♦ Stanta pentru baterea monedelor. ♦ Cofraj. 3. (Inv.) Urma, intiparire. – Din sl. tiparu.

relief s. v. contur, forma.

TONDO ~uri n. Tablou sau relief sculptural mic, de forma rotunda sau ovala. /<it. tondo

BALOGH [bɔlog], Peter (n. 1920, sat Misca, jud. Bihor), sculptor maghiar din Romania. Prin creatia sa tinde catre esentializarea formelor in compozitii monumentale, reliefuri si plastica mica („Metamorfoza”, „Cantata”, „Vox maris”).

LANDSAFT (‹ germ.) s. n. Portiune din invelisul geosferic care poseda trasaturi proprii, diferite de la cele ale portiunilor invecinate de care este despartita prin limite naturale; se caracterizeaza printr-o anumita forma a interactiunii dintre relief, clima, ape, soluri, vegetatie, fauna si activitatea omului; peisaj geografic.

A MODELA ~ez 1. tranz. 1) (substante, materiale) A prelucra prin framantare pentru a aduce la forma dorita. 2) (obiecte) A face sa capete (prin prelucrare) o anumita forma; a fasona. Eroziunea ~eaza relieful. 3) fig. (caracterul, firea, individualitatea) A supune unei influente directe. 4) (obiecte sau fenomene inaccesibile cercetarii directe) A studia cu ajutorul unui model. 2. intranz. A realiza modelul unor obiecte, folosind ca materie substante maleabile. /<fr. modeler, it. modellare

CARST (‹ germ. {i}; {s} Kars) s. n. (GEO-MORF.) Regiune din scoarta Pamintului, formata in roci solubile: calcare si dolomite (c. principal) sau in sare gema, saruri de potasiu, anhidrit si gips (c. secundar), ca urmare a dizolvarii provocate de circulatia intensa a apelor subterane sau de suprafata. relieful c. este reprezentat prin forme morfologice interioare (pesteri, avene) sau exterioare (lapiezuri, doline, chei, puturi, plonje).

TANGHIR, tanghire, s. n. Placa transparenta de gelatina sau de masa plastica, avand pe o fata, in relief, puncte sau linii de diferite forme, folosita la obtinerea umbrelor sau semitonurilor la tiparirea manuala. – Din germ. Tangier[manier].

forma s. 1. v. configuratie. 2. contur, (fig.) relief. (A inceput sa capete ~.) 3. v. expresie. (A dat ~ gandurilor sale.) 4. v. silueta. 5. v. calapod. 6. tipar. (Toarna fonta in ~.) 7. (LINGV.) forma hiper-corecta = hipercorectitudine, hiperurbanism. 8. v. varianta. (~ lexicala.) 9. v. mod.

CRUCIFIX ~e n. Obiect de cult in forma de cruce cu imaginea in relief a lui Isus Hristos. [Pl. si crucifixuri] /<fr. crucifix, lat. crucifixus

GUYOT s.n. (Geol.) relief submarin de origine vulcanica, in forma de trunchi de con cu sectiune ovala, care se ridica izolat pe fundul oceanului. [< fr., engl. guyot, cf. Guyot – geolog american].

GUYOT s. n. relief submarin de origine vulcanica, in forma de con cu sectiunea ovala, izolat pe fundul oceanului. (< fr., engl. guyot)

TABULAR, -A adj. I. 1. inscris in coloanele unui registru, pe o lista etc. ♦ diferenta ~a = diferenta intre doi termeni consecutivi ai unei tabele numerice. 2. prezent ~ = prezentul verbului in scrierea de memorii, de insemnari etc. II. (despre relief, corpuri) intins, neted, plat; in forma de masa. ◊ (tehn.; despre un material) in forma de placi. (< fr. tabulaire, lat. tabularius)

LITERA, litere, s. f. 1. Semn grafic din alfabetul unei limbi, corespunzand in general unui fonem; slova. ◊ Litera mare = majuscula. Litera mica = minuscula. ♦ Caracter tipografic in forma unui mic bloc paralepipedic, reprezentand in relief o litera (1), o cifra etc. 2. Fig. Intelesul strict, textual al unui fragment, al unui paragraf, al unui articol (de lege) etc. ◊ Expr. Litera cu litera = pana in cele mai mici amanunte; intocmai, aidoma. Litera legii (sau a cartii) = exact cum scrie intr-o lege (sau intr-o carte); p. ext. mecanic, rigid. A ramane (sau a deveni etc.) litera moarta = (despre un tratat, o lege etc.) a nu se mai aplica, a nu mai fi luat in seama, a nu mai avea valoare. 3. (La pl.) Studiul literaturii. ◊ Om de litere = scriitor. 4. (La pl.) Stiintele umanistice. – Din lat. littera.

FRIZA¹, frize, s. f. 1. (In arhitectura clasica) Parte componenta a antablamentului, cuprinsa intre arhitrava si cornisa, de obicei impodobita cu picturi, basoreliefuri, caneluri etc. ♦ Ornament in forma de banda orizontala cu picturi sau reliefuri in jurul unui vas, al unei sali, al unui sarcofag etc. 2. Piesa ingusta de cherestea, folosita la fabricarea lamelor de parchet, a chenarelor de usi, a lambriurilor. ♦ Chenar care inconjoara o pardoseala de parchet in lungul peretilor, facut din piese mai mari decat lamele parchetului. 3. Rama masiva de lemn in care se prind tabliile unei usi. [Var.: friz s. n.] – Din fr. frise.

OVA, ove, s. f. Ornament arhitectural de forma unui ou folosit la decorarea in relief a mulurilor, a corniselor si a capitelurilor si in ornamentatia mobilierului sculptat, in giuvaiergerie. – Din fr. ove.

RIPIDA (‹ sl.) s. f. Obiect din recuzita mesei altarului dintr-o biserica ortodoxa, de metal sau de lemn, de forma unei palete sau evantai, decorat cu reliefuri pe ambele parti (scene biblice, donatori etc.), folosit in cursul unor ceremonii religioase. R. mari, cu manere mai lungi, in forma de aripi simbolizeaza heruvimii (serafimii).

POANSON, poansoane, s. n. 1. Unealta alcatuita dintr-o tija de otel sau de alt metal dur, de forma conica, triunghiulara etc., cu varful gravat in relief, care serveste la perforarea sau la marcarea prin presare a unor obiecte de metal, la confectionarea unor matrite, la baterea medaliilor etc. ♦ Instrument ascutit din otel, folosit in tehnica gravurii. 2. Piesa a unei matrite, cu un contur cu muchii taietoare sau cu o suprafata de lucru plana sau profilata, care serveste la decupare, detasare, imprimare etc. prin deformare plastica. 3. Unealta cilindrica de os, cu varful ascutit, cu care se perforeaza panza si se da forma rotunda unor puncte de broderie cu gauri. [Pl. si poansonuri] – Din fr. poincon.

A MULA ~ez tranz. 1) (materiale plastice) A fasona prin presare in forme sau in matrite. 2) (tiparul unui obiect) A scoate folosind un material plastic. 3) A scoate in relief; a contura. 4) fig. A face sa capete forma dorita; a fasona; a modela. /<fr. mouler

MODELEU s. n. relief mai mult sau mai putin pronuntat al formelor in sculptura, pictura sau desen. (< fr. modele)

CONFIGURATIE s. 1. aspect, conformatie, fizionomie, forma, infatisare, profil, structura, (rar) faptura. (~ unui continent.) 2. v. relief.

relief s.n. 1. Ridicatura, proeminenta (a unui obiect, a unui plan etc.). ♦ Figura, motiv etc. care se desprinde de pe fundul unei sculpturi; basorelief; modelaj al volumelor in pictura si grafica. ♦ A scoate in relief = a scoate in evidenta, a sublinia, a reliefa. ♦ forma, contur. ♦ (Fig.) Forta, evidentiere, stralucire. 2. Conformatia pamantului privita sub raportul inaltimilor. [Pron. -li-ef, pl. -furi, -fe. / < fr. relief, germ. relief].

MORFOMETRIE s. f. studiu cantitativ al formelor oricarui corp natural: planta, animal sau trasatura de relief. (< fr. morphometrie)

LINOTIP (‹ fr. {i}; lat. linea „linie” + typos „caracter”) s. n. (Inv.) Masina de cules si turnat caractere tipografice sub forma de randuri monolite, cu suprafata de imprimare in relief. Este compus din: magazie de matrite, claviatura, mecanism de transport al matritelor, dispozitiv de turnare, pompa, roata de turnare si mecanisme de actionare, siguranta, control. L. a fost inventat de Ottwar Mergenthaler (S.U.A., 1884).

TRIGLIF, triglife, s. n. Ornament al frizei templelor dorice, de forma unei placi dreptunghiulare din piatra cu trei creste in relief (care se repeta la intervale egale). [Var.: triglifa s. f.] – Din fr. triglyphe.

MORFOMETRIE s.f. Masurare a formei (geometriei) oricarui corp natural: planta, animal sau trasatura de relief. [Gen. -iei. / < fr. morphometrie].

MULA¹, mulez, vb. I. Tranz. 1. A da forma unui obiect, prin presarea materialului plastic in tipare sau in matrite. ♦ Fig. A da forma dorita, a modela, a fasona; a transforma. 2. A scoate in relief, a contura corpul sau o parte a corpului omenesc. ♦ Refl. (Despre obiecte de imbracaminte) A se lipi de corp (scotandu-i in evidenta formele). – Din fr. mouler.

relief, reliefuri, s. n. 1. Configuratie a suprafetei terestre constituita din totalitatea neregularitatilor de forme pozitive sau negative considerate fata de un plan de referinta general sau local. 2. Ridicatura, proeminenta pe o suprafata. ◊ Loc. adj. In relief = cu trei dimensiuni, iesit in afara dintr-un plan, proeminent. ◊ Expr. A scoate in relief = a scoate in evidenta, a pune in lumina, a sublinia, a accentua; a reliefa. ♦ Fig. Contur; forta, stralucire. 3. Sculptura fixata pe o suprafata plana. – V. basorelief. [Pr.: -li-ef] – Din fr. relief.

BOROBUDUR (BARABUDUR), celebru monument budist din centrul ins. Java (sec. 8-9). Are forma unei piramide compuse din cinci terase dreptunghiulare suprapuse de alte trei de forma circulara ale caror dimensiuni sint acoperite de c. 1.300 panouri sculptate in relief sau ronde-bosse, reliefurile exemplificind texte budiste.

relief s. n. 1. ridicatura, proeminenta (a unui obiect, a unui plan etc.). ◊ figura, motiv etc. care se desprinde de pe fondul unei sculpturi; basorelief; modelaj al volumelor in pictura si grafica. ♦ a scoate in ~ = a reliefa. ◊ forma, contur. ◊ (fig.) forta, evidentiere, stralucire. 2. conformatie a pamantului, sub raportul inaltimilor. (< fr. relief)

PROTUBERANTA, protuberante, s. f. 1. Parte a unui obiect, a unui organ etc. iesita in relief; proeminenta, iesitura. 2. Nor de gaz incandescent care apare pe fondul coroanei solare in forma unor limbi de foc. – Din fr. protuberance.

STELA ~e f. Monument comemorativ, in forma de mica coloana sau pilastru, construit dintr-un bloc monolit de piatra, de obicei cu sculpturi in relief. /<lat. stella, fr. stele

MULA vb. I. tr. 1. a da forma unui material plastic prin presare in tipare sau in matrite. ◊ (fig.) a modela, a fasona. 2. a scoate in relief, a contura corpul omenesc sau o parte a lui. II. refl. (despre haine etc.) a lua perfect forma corpului. (< fr. mouler)

ROSTRAL, -A, rostrali, -e, adj. (Despre elemente de arhitectura sau despre obiecte de arta) Care are forma unei nave antice sau care este decorat cu sculpturi reprezentand prore de corabii. ◊ Coloana rostrala = coloana ornata cu prore sculptate in relief in piatra, simbolizand victoriile navale. – Din fr. rostral, lat. rostralis.

CIUCAS, masiv muntos situat in partea de S a Carpatilor Orientali, intre riurile Teleajen, Buzau (spre E) si Doftana (spre V). Este alcatuit din conglomerate si calcare care dau un relief ruiniform, spectaculos, cu abrupturi (sectorul Tigailor Mari si Mici), si stinci izolate („Sfinxul Bratocei”, „Porumbelul Bratocei”, unele dintre ele avind si forma unor ciuperci uriase), turnuri, coloane, hornuri. Alt. max.: 1.956 m (vf. Ciucas). Rezervatie complexa. Obiectiv turistic.

POANSON s. n. 1. matrita pentru decupare, indoire, ambutisare etc. prin deformare plastica. ◊ bucata de otel pe care se graveaza literele in relief si cu care se bat matritele pentru caractere tipografice. 2. unealta de otel cu varful gravat, pentru marcat, stantat etc. 3. unealta cilindrica de os ascutita la varf, cu care se da forma rotunda unor puncte de broderie cu gauri. (< fr. poinson)

PLASTIC², -A I. adj. 1. (despre materiale) care are proprietatea de a-si pastra deformatiile produse de fortele exterioare dupa incetarea actiunii acestora; care poate fi modelat, fasonat. ♦ masa ~a (sau material) ~ = material sintetic de natura organica, anorganica sau mixta, care poate fi modelat in procesul fabricarii unor produse. 2. referitor la pictura sau sculptura. ♦ arte e = arte care au ca scop sa reproduca formele prin modelarea unor materiale, prin culori etc. 3. (despre idei, imagini etc.) cu multa putere de evocare, expresiv, viu; evocator. 4. (biol.) formativ, capabil de a se schimba, de a lua o forma. ♦ chirurgie ~a = chirurgie care se ocupa cu indreptarea unor malformatii ale corpului. II. s. f. tehnica executarii obiectelor de arta prin fasonarea, modelarea unei substante plastice; domeniul artelor plastice. ◊ parte din studiul unei opere de arta care se ocupa cu raportul armonios al volumelor si al reliefului. (< fr. plastique, lat. plasticus, gr. plastikos)

CORFU (KERKYRA) 1. Ins. greceasca in M. Ionica; 593 km²; c. 100 mii loc. (1981). Oras pr.: Corfu. relief muntos (906 m). Climat mediteranean cu vegetatie de maquis. Maslini, migdale, griu, citrice. Viticultura. Cresterea animalelor. Pescuit. Turism. – Declaratia de la ~, acord semnat la 20 iul. 1917 intre Comitetul iugoslav, reprezentat de A. Trumbic, si guvernul sirb din exil, reprezentat de N. Pasic, privind constituirea unui stat iugoslav (viitorul „Regat al Sirbilor, Croatilor si Slovenilor”), avind ca forma de guvernamint monarhia constitutionala, in fruntea cu dinastia Karagheorghevic. 2. Str. care separa ins. cu acelasi nume de coasta greco-albaneza. Lungime: 48 km. Latime: 10 km.

BRATARA ~ari f. 1) Podoaba (din metal pretios sau alte materiale) in forma de veriga, purtata de femei la incheietura mainii sau pe brat. 2) tehn. Piesa de metal constand din doua sau mai multe bucati care se strang in jurul altor piese pentru a le asambla. 3) Piesa inelara de metal, care serveste la fixarea pe zid a unor tevi, burlane, cabluri si a altor piese suspendate. 4) arhit. Element decorativ inelar in relief, care inconjoara o coloana; brau. [G.-D. bratarii] /<lat. brachiale

BRATARA, bratari, s. f. 1. Podoaba in forma de veriga, facuta din metal pretios sau din alt material si purtata de femei la incheietura mainii sau pe brat. ♦ (Pop.) Manseta brodata la maneca camasilor taranesti. 2. Piesa de metal (din mai multe bucati) care se strange in jurul altor piese, pentru a le asambla. ♦ Cerc de metal care serveste la fixarea pe zid a tuburilor, a burlanelor sau a cablurilor; cerc metalic aplicat pe un obiect spre a-l suspenda sau spre a-l intari. 3. (Arhit.) Ornament iesit in relief in jurul unei coloane. – Lat. brachiale.