TARAF, tarafuri, s. n. 1. Mica formatie muzicala (de lautari), care canta muzica populara; tacam (II 2). 2. (Inv.) Gasca, clica. – Din tc. taraf.

capela (sapca, biserica, formatie muzicala) s. f., g.-d. art. capelei; pl. capele

CUARTET/CVARTET s. n. 1. formatie muzicala alcatuita din patru interpreti. 2. compozitie scrisa pentru o astfel de formatie. 3. (p. ext.) grup de patru (oameni). (< it. quartetto, fr. quartette)

CVINTET s. n. 1. formatie muzicala alcatuita din cinci interpreti. 2. compozitie scrisa pentru o astfel de formatie. 3. linie de atac a unei echipe (de fotbal) compusa din cinci jucatori. 4. cvinarie. (< it. quintetto, fr. quintette)

NONET s. n. formatie muzicala din noua interpreti. ◊ piesa instrumentala scrisa pentru o astfel de formatie. (< it. nonetto)

OCTET¹ s. n. formatie muzicala din opt interpreti; octuor. ◊ piesa muzicala pentru o astfel de formatie. (< germ. Oktett, fr. octette)

SEPTET s. n. formatie muzicala de sapte interpreti; piesa scrisa pentru o astfel de formatie; septuor. (< germ. Septett)

TERZET s. n. 1. formatie muzicala din trei interpreti. ◊ piesa muzicala scrisa pentru o astfel de formatie. 2. strofa formata din trei versuri; tertina. 3. linia de atac, alcatuita din trei jucatori, a unei echipe de hochei pe gheata. (< it. terzetto)

CVARTET, cvartete, s. n. formatie muzicala alcatuita din patru voci sau din patru instrumente care executa impreuna o compozitie muzicala; compozitie scrisa pentru o asemenea formatie. ◊ Cvartet de coarde = formatie fundamentala a muzicii de camera (doua viori, viola si violoncel). [Var.: cuartet s. n.] – Din it. quartetto, fr. quartette.

CVINTET, cvintete, s. n. 1. formatie muzicala alcatuita din cinci voci sau din cinci intrumentisti care executa impreuna o compozitie muzicala; compozitie scrisa pentru o asemenea formatie. ◊ Cvintet cu pian = cvintet de coarde si pian. Cvintet de suflatori = ansamblu alcatuit din flaut, oboi, clarinet, corn si f***t. 2. Strofa alcatuita din cinci versuri. 3. Linie de inaintare, formata din cinci jucatori, a unei echipe sportive (mai ales la fotbal). – Din it. quintetto, fr. quintette.

FANFARA s.f. formatie muzicala compusa din instrumente de suflat si de percutie. ♦ Muzica compusa pentru instrumente de suflat si de percutie; arie executata din instrumente de alama. [Var. famfara s.f. / < fr. fanfare, it. fanfara].

MUZICA s.f. 1. Arta de a imbina in mod armonios sunete pentru a exprima idei, sentimente. 2. Stiinta sunetelor considerate sub raportul melodiei, ritmului si armoniei. 3. Opera, bucata muzicala, melodie; (p. ext.) totalitatea operelor muzicale. 4. formatie instrumentala; orchestra. ◊ Muzica militara = fanfara; (fam.) a-i face (cuiva) muzica = a-i face (cuiva) galagie, scandal. [Var. musica s.f. / < lat., it. musica, fr. musique < gr. mousike – arta poeziei si a cantecului].

ANSAMBLU s.n. 1. Unitate alcatuita din mai multe elemente izolate care apartin aceluiasi domeniu; totalitate. ◊ De ansamblu = general, unitar; in ansamblu = in general, in linii mari. 2. Colectiv, trupa de artisti. ♦ formatie muzicala compusa dintr-o orchestra cu un numar variabil de membri si solisti sau cor. [Pl. -uri, -le. / < fr. ensemble].

ANSAMBLU s. n. 1. tot unitar rezultat din unirea unor elemente izolate; totalitate. 2. colectiv artistic al unui teatru. 3. grup de muzicieni care canta impreuna; formatie (4). ◊ piesa muzicala pentru o astfel de formatie. (< fr. ensemble)

OCTET, octete, s. n. octeti, s. m. 1. S. n. formatie compusa din opt persoane (instrumentisti sau cantareti) care executa impreuna o lucrare muzicala; lucrare muzicala scrisa pentru aceasta formatie. 2. S. n. (Chim.) Ansamblu format din opt electroni in stratul periferic al unui atom. 3. S. m. (Inform.) Grup de opt biti folosit pentru exprimarea capacitatii de memorie. – Din germ. Oktett, fr. octet.

A CAPPELLA adv. (despre o compozitie muzicala sau despre o formatie corala) Fara acompaniament instrumental. [Var. (dupa alte surse) a capella. / cuv. it.].

ARANJAMENT s. n. 1. acord, intelegere. 2. mod de alcatuire, de dispunere. ♦ ~ muzical = transcriere a unei piese muzicale pentru alte instrumente sau formatii decat acelea pentru care a fost compusa. 3. (mat.; pl.) totalitatea posibilitatilor de asezare a unui numar dat de obiecte, astfel incat doua grupe oarecare sa difere intre ele fie prin natura obiectelor, fie prin ordinea lor. (< fr. arrangement)

NONET, nonete, s. n. formatie alcatuita din noua persoane (instrumentisti sau cantareti) care executa impreuna o compozitie muzicala; p. ext. compozitie muzicala compusa pentru o astfel de formatie. – Din it. nonetto.

CUARTET ~e n. 1) Compozitie muzicala pentru patru voci sau patru instrumente. 2) formatie alcatuita din patru cantareti sau patru instrumentisti. ◊ ~ de coarde formatie fundamentala a muzicii de camera (doua viori, viola, violoncel). [Var. cvartet] /<it. quartetto, fr. quartette

chinta (chinte), s. f. – 1. Intervalul dintre cinci note muzicale consecutive. – 2. Atac de tuse. – 3. La jocul de carti, formatie de cinci carti consecutive de aceeasi culoare. – Var. (inv.) cvinta. Lat. quinta (sec. XIX); fr. quinte. – Der. chintet, s. n., din fr. quintette; chintesenta (var. gresita chintezenta), s. f. din fr. quintessence, var. datorata tendintei de a pronunta ca z, s intervocalic din ss, cf. vitesse › viteza.

CVINTET ~e n. 1) formatie compusa din cinci interpreti care executa impreuna o compozitie muzicala. 2) Compozitie scrisa pentru un astfel de ansamblu. /<it. quintetto, fr. quintette

COR ~uri n. 1) formatie de cantareti organizati dupa criteriul vocilor, care executa o piesa muzicala vocala. ◊ In ~ la unison; impreuna. 2) Compozitie muzicala destinata pentru un astfel de ansamblu. 3) (in teatrul antic) Grup de actori care simboliza in cadrul unui spectacol un personaj colectiv, intruchipand prin cantece, dansuri, gesturi opinia publica. 4) (in biserica catolica) Parte a bisericii unde stau cantaretii. /<lat. chorus

MUZICA s. f. 1. arta care exprima cu ajutorul sunetelor sentimente si atitudini. ♦ a sferelor = pretinse sunete bizare emise de vanturile solare si de pulsatiile corpurilor planetelor. 2. stiinta sunetelor considerate sub raportul melodiei, ritmului si armoniei. 3. opera, bucata muzicala, melodie; (p. ext.) totalitatea operelor muzicale. ♦ ~ usoara = muzica cu caracter distractiv, adesea in ritmuri de dans. 4. formatie instrumentala; orchestra. ♦ ~ militara = fanfara; (fam.) a-i face (cuiva) ~ = a-i face (cuiva) scandal. (< lat., it. musica, fr. musique, germ. Musik)

SALPINX s. n. 1. instrument muzical de suflat cu tubul drept, conic si cu pavilionul mic. 2. formatie anatomica in forma de tub (trompa uterina, trompa lui Eustache). (< fr. salpinx)

SIMFONIC, -A, simfonici, -ce, adj. 1. (Despre creatii muzicale) Care apartine simfoniei (1), privitor la simfonie; care are insusirile simfoniei. ♦ (Despre orchestre, formatii etc.) Care executa simfonii (1). 2. Fig. Armonios, melodios, placut (ca o simfonie 1). – Din fr. symphonique.

SAXOFON ~oane n. Instrument muzical de suflat, din alama, cu clape si mustiuc, folosit, mai ales, in formatiile de muzica usoara. /<fr. saxophone, germ. Saxophon

EOLIAN, -A adj. actionat de vant; anemogen. ♦ formatie ~a = formatie geologica provenind din actiunea de transport, sedimentare sau de eroziune a vantului; harpa ~a = instrument muzical ale carui corzi, intinse, sunt puse in v******e sub actiunea vantului. (< fr. eolien)

MARS¹ ~uri n. 1) Mers ordonat si cadentat. A merge in ~. 2) Miscare a unor unitati militare (intr-o anumita formatie). ◊ ~ fortat mars executat cu o viteza mai sporita decat cea obisnuita (de o unitate militara). 3) Compozitie muzicala cu ritm vioi, cadentat. 4) Poezie lirica patriotica. 5) sport Proba atletica caracterizata prin deplasarea la pas. /<fr. marche, germ. Marsch

TRIO s. n. 1. compozitie muzicala scrisa pentru trei voci sau instrumente. ◊ sectiune mediana a unor forme tripartite (scherzo, menuet, mars etc.) 2. formatie instrumentala din trei interpreti. 3. (fam.) grup de trei persoane. 4. (tehn.) laminor ~ = laminor cu trei cilindri. (< it., fr. trio)

TARLAI, tarlai, vb. IV. Intranz. (Despre instrumente muzicale) A scoate sunete monotone si putin armonioase; (despre instrumentisti) a canta in acest fel. [Var.: tarlai vb. IV] – formatie onomatopeica.

MARS s.n. 1. Mers, miscare a unei trupe (intr-o anumita formatie). ♦ Actiune militara puternica de mare amploare, indreptata contra unui obiectiv. ♦ Proba atletica pedestra, in timpul careia concurentii sunt obligati sa mearga repede fara a alerga. 2. Piesa muzicala cu ritm puternic, dupa care se potriveste cadenta pasului unei trupe, a unui cortegiu etc. 3. Poezie lirica patriotica scrisa pentru a putea fi cantata dupa melodia unui mars (2). [Cf. fr. marche, germ. Marsch, rus. mars, it. marcia].

MARS I. s. n. 1. deplasare a unei trupe sau a unei (grupari de) nave (intr-o anumita formatie). ♦ ~ fortat = mars executat cu o viteza sporita fata de cea normala. 2. proba de atletism in timpul careia concurentii sunt obligati sa mearga repede, fara a alerga. 3. piesa muzicala cu o miscare uniforma sugerand pasul cadentat de defilare al unei trupe, al unui cortegiu etc. 4. poezie lirica patriotica scrisa pentru a putea fi cantata dupa melodia unui mars (3). 5. operatie de extragere si introducere in sonda a garniturii de foraj. II. interj. 1. comanda de pornire a unei trupe. 2. cuvant cu care se alunga un caine, se indeparteaza in mod brutal un om. (< fr. marche, germ. Marsch)

CELULA s. f. 1. element constitutiv fundamental al materiei vii, alcatuit din membrana, citoplasma si nucleu. 2. cea mai mica unitate muzicala, care intra in alcatuirea motivului. 3. unitate organizatorica de baza in unele partide comuniste si muncitoresti. 4. fiecare dintre camarutele unui fagure de albine. 5. incapere stramta in inchisori, pentru detentiunea izolata a celor inchisi. 6. ansamblu format din fuzelajul, aripile si ampenajele unui avion. 7. formatie de zbor din doua avioane de lupta 8. (tehn.) compartiment al unui dispozitiv, din unul sau mai multe elemente egale. (< fr. cellule, lat. cellula)

OBOI (‹ it., germ.; {s} fr. hautbois „copac inalt”) s. n. Instrument muzical de suflat, din lemn, de forma unui tub cu ancie dubla, cu gauri si cu clape. Provenit din stravechile fluiere, utilizat in antichitate in Orient si in Europa. Introdus in orchestra in Franta (1670), a evoluat catre forma actuala in sec. 19. Folosit ca instrument solist sau in formatiile de muzica de camera, in orchestre simfonice, de opera etc., are un sunet patrunzator, clar si un colorit pastoral.