PERIFRASTIC, -A, perifrastici, -ce, adj. Exprimat prin perifraza; care contine perifraze. ◊ Forma (verbala) perifrastica = forma verbala compusa cu un verb auxiliar. – Din fr. periphrastique, germ. periphrastisch.

PERIFRASTIC ~ca (~ci, ~ce) Care contine o perifraza; care realizeaza o perifraza. Constructie ~ca ◊ Forma ~ca forma verbala compusa cu ajutorul unui verb auxiliar. /<fr. periphrastique, germ. periphrastisch

GENTLEMEN'S AGREEMENT loc.s. Acord, intelegere verbala care nu are ca urmare consecinte juridice, ci creeaza numai obligatii morale intre parti; intelegere intre oameni de onoare. ♦ Acord international simplificat (incheiat de obicei in forma verbala pe baza increderii reciproce). [Pron. gentelmenz agriment. / < engl., fr., it. gentlemen's agreement < engl. gentlemen – domni, agreement – acord].

PERIFRASTIC, -A adj. Exprimat prin perifraza. ♦ (Gram.) Forma perifrastica = forma verbala compusa cu ajutorul verbului auxiliar „a fi”. [< fr. periphrastique].

AORIST s. n. forma verbala a unei limbi care exprima aspectul momentan al unei actiuni trecute, fara nici o referire la prezent. (< fr. aoriste, gr. aoristos, nedeterminat)

GERUNDIV s. n. (in limba latina) forma verbala cu sens pasiv dublat de cel de necesitate, de la tema gerunziului; (in franceza) una dintre formele participiului prezent. (< lat. gerundivus, fr. gerondif)

PERIFRASTIC, -A adj. exprimat prin perifraza. ♦ forma ~a = forma verbala compusa, de tip mai dezvoltat. (< fr. periphrastique, germ. periphrastisch)

uncrop (-puri), s. n. – 1. Apa clocotita. – 2. Ospatul care se face la nuntile populare a doua zi dupa casatorie. – Var. incrop, oncrop. Mr. crop. Sl. ukropu (Cihac, II, 375; Conev 62; Tiktin), cf. sb., cr. krop, ceh. ukrop, pol. ukrop, rus., sb. okrop (Berneker 623; Vasmer, II, 261). Fonetismul nu este clar (din sl. contaminat cu un, dupa Philippide, Principii, 107; de la forma verbala, dupa Tiktin). – Der. uncropi, vb. (Mold., a incalzi, a fierbe apa); incropi, vb. (a incalzi apa; a alatura, a uni repede ceea ce este necesar, a se face cu).

AUGMENT, augmente, s. n. Vocala adaugata (in unele limbi indo-europene) la inceputul unei forme verbale pentru a marca trecutul indicativului. – Din fr. augment, lat. augmentum.

HORTATIV, -A, hortativi, -e, adj. (Gram.; despre forme verbale sau despre propozitii) Care exprima un indemn, de indemn. – Din lat. hortativus.

ITERATIV, -A, iterativi, -e, adj. (Despre forme verbale sau despre propozitii temporale) Care exprima o actiune repetata; frecventativ. – Din fr. iteratif, lat. iterativus.

DEPONENT¹, -A, deponenti, -te, adj. (In gramatica latina, despre verbe si forme verbale) Cu forma pasiva si inteles activ. – Din fr. deponent, lat. deponens, -ntis.

ITERATIV adj. (GRAM.) frecventativ. (forma verbala ~.)

DEPONENT¹ ~ta (~ti, ~te) gram. (despre unele verbe si forme verbale din latina) Care are forma pasiva si sens activ; cu forma pasiva si sens activ. /<lat. deponens, ~ntis

GERUNDIV ~e n. gram. 1) (in limba latina) forma verbala nominala cu sens pasiv. 2) (in limba franceza) Forma a participiului prezent. /<lat. gerundivum, fr. gerondif

HORTATIV ~a (~i, ~e) (despre propozitii sau forme verbale) Care exprima un indemn, o porunca. /<lat. hortativus

ITERATIV ~a (~i, ~e) gram. (despre forme verbale sau propozitii temporale) Care exprima o actiune repetata. /<fr. iteratif, lat. iterativus

PERFECT¹ n. lingv. Ansamblu de forme verbale care exprima o actiune efectuata si terminata pana la momentul vorbirii; trecut. /<lat. perfectus, germ. Perfekt

GERUNDIV s.n. (In limba latina) forma verbala substantivata, care arata ca actiunea exprimata de verb trebuie sa se savarseasca. ♦ Una dintre formele participiului prezent in limba franceza. [< lat. gerundivus, cf. fr. gerondif].

CONATIV, -A adj. 1. (fil.) referitor la activitate, la procesele de vointa; volitiv. 2. (despre forme verbale) care exprima ideea de efort. (<fr. conatif)

AUGMENT s.n. (Gram.) Vocala adaugata in unele limbi indo-europene la inceputul unei forme verbale pentru a marca o actiune trecuta. [Pron. a-ug-. / < fr. augment, cf. lat. augmentum – crestere].

GERUNZIU s.n. (Gram.) forma verbala care exprima o actiune fara referire la o persoana sau la un moment; participiu prezent. [Pron. -ziu. / < lat. gerundium, cf. it. gerundio].

patimaret, patimareata, adj. (inv.; despre diateze, conjugari, forme verbale) pasiv.

patimiv, -a, adj. (inv.; despre diateze, conjugari, forme verbale) pasiv.

MOD s.n. 1. Fel, chip, maniera; procedeu, metoda. ♦ Mod de productie = modul istoriceste determinat in care oamenii produc si obtin bunurile materiale necesare existentei si dezvoltarii societatii si care reprezinta unitatea dintre fortele de productie si relatiile de productie. 2. (Gram.) forma verbala care exprima felul in care vorbitorul vede sau socoteste actiunea verbului. ♦ (Despre parti de vorbire, propozitii sau parti de propozitii) De mod = care are sensul sau functia de a arata modul. 3. (Muz.) Structura unei game determinata de raportul de intervale dintre sunetele componente. 4. (Log.) Mod silogistic = forma concreta pe care o iau figurile silogismului in functie de calitatea si de cantitatea judecatilor componente. [Cf. fr. mode, it. modo, lat. modus].

AUGMENT s. n. vocala adaugata, in unele limbi, inaintea unei forme verbale pentru a marca o actiune trecuta. (< fr. augment, germ. Augment, lat. augmentum)

DELIBERATIV, -A adj. 1. care delibereaza. ♦ vot ~ = drept pe care il are o adunare sau un membru al ei de a hotari ceva prin vot. 2. despre forme verbale, (constructii) care exprima indecizia subiectului. (< fr. deliberatif, lat. deliberativus)

DIRECTIV, -A adj. 1. directional. ◊ (tehn.) care are directie fixa. 2. (despre forme verbale) care poate provoca o actiune sau o reactie auditorului, catre care este orientata comunicarea. (< fr. directif)

HORTATIV, -A adj. (despre forme verbale, propozitii) care exprima un indemn. (< lat. hortativus)

INFECTUM s. n. (lingv.) sistem de forme verbale derivate ale prezentului care, in opozitie cu perfectum, redau actiunea ca nerealizata. (< fr. infectum)

PASIV, -A I. adj. 1. lipsit de initiativa, inactiv, dezinteresat, apatic. 2. (despre diateze, forme verbale, conjugari etc.) care arata ca subiectul sufera actiunea facuta de altcineva. ♦ vocabular ~ = parte a vocabularului care nu este folosita in mod curent. 3. (despre metale, aliaje) care prezinta pasivitate (2). II. s. n. 1. totalitatea mijloacelor economice ale unei intreprinderi, institutii etc., privite sub aspectul provenientei lor la un moment dat. ◊ parte a bilantului in care sunt inscrise aceste mijloace. 2. ~ patrimonial = ansamblul obligatiilor si sarcinilor cu continut economic apartinand unei persoane (fizice sau juridice) care impreuna cu activul alcatuiesc patrimoniul. (< fr. passif, lat. passivus, germ. passiv, /II/ Passiv)

PERFECTUM s. n. (lingv.) ansamblu de forme verbale latine care indica o actiune terminata. (< fr. perfectum)

plasa (-sez, -at), vb. – A aplauda. Lat. plausus, probabil prin intermediul unei forme verbale *plausāre (Draganu, Trnasilvania, XLIII, 157; Puscariu, Dacor., I, 411; REW 6587; Rosetti, I, 67). Der. din sb. plesati „a dansa” ‹ sl. plęsati (Tiktin; Candrea) nu e probabila; in acest caz, Coresi nu putea scrie: sa plasem cu miinile. Sec. XVII, inv.

AUGMENT, augmente, s. n. Vocala adaugata (in unele limbi indo-europene) la inceputul unei forme verbale, pentru a marca o actiune petrecuta in trecut. [Pr.: aug-] – Fr. augment (lat. lit. augmentum).

A ADUCE aduc 1. tranz. I. 1) (persoane sau lucruri) A lua ducand cu sine (undeva sau la cineva). 2) A apropia de corp sau de o parte a corpului. ~ mana la cap. 3) A face sa capete o anumita directie sau inclinatie. ~ vorba (despre ceva sau despre cineva) a pomeni (despre ceva sau despre cineva). 4) A face sa se produca; a provoca; a pricinui; a cauza. ~ castig. Norii negri aduc ploaie. 5) A face sa ajunga intr-o anumita stare sau situatie. ~ (pe cineva) la sapa de lemn a saraci cu totul pe cineva. 6) A infatisa spre examinare. ~ un argument. II. (impreuna cu unele substantive formeaza locutiuni verbale, avand sensul substantivului cu care se imbina): ~ la cunostinta a instiinta. ~ multumiri a multumi. ~ jertfa a jertfi. A-si ~ aminte a-si aminti. 2. intranz. 1) pop. (urmat de un substantiv precedat de prepozitia cu) A avea trasaturi comune; a fi deopotriva; a se potrivi; a semana; a se asemana. 2) (urmat de un determinant precedat de prepozitia a) A emana un miros specific (de obicei, neplacut). ~ a mucegai. ~ a dogorat. /<lat. adducerre

PREDICAT s.n. 1. Parte principala a propozitiei care atribuie subiectului o actiune, o stare, o insusire. ◊ Predicat verbal = predicat format dintr-un verb predicativ la un mod personal; predicat nominal = predicat format dintr-un verb copulativ si un nume predicativ. 2. Termen al unui rationament care afirma sau neaga ceva in legatura cu subiectul. ♦ (In logica simbolica) Element constitutiv al functiilor specifice calculului cu predicate. [< lat. praedicatum, cf. fr. predicat].

IMPERSONAL, -A, impersonali, -e, adj. Care nu se refera la nici o persoana; fig. lipsit de personalitate. ♦ (Despre verbe, forme si constructii verbale) Care exprima o actiune ce nu este atribuita nici unei persoane, care nu are subiect propriu-zis si se intrebuinteaza numai la persoana a treia singular. – Din fr. impersonnel, lat. impersonalis.

UNIPERSONAL, -A, unipersonali, -e, adj. (Despre verbe, forme si constructii verbale) Care se intrebuinteaza sau se conjuga numai la persoana a 3-a singular. – Din fr. unipersonnel.

PASIV² ~a (~i, ~e) 1) si adverbial (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care da dovada de lipsa de interes; lipsit de initiativa personala; inactiv. Participare ~a. Rol ~. ◊ Aparare ~a (sau civila) sistem de masuri menite sa protejeze populatia si obiectivele economice contra mijloacelor moderne de atac si sa efectueze lucrari urgente de salvare si restabilire. Vocabular ~ parte a vocabularului unei limbi nefolosita frecvent in vorbire. 3) si substantival (despre verbe si categorii verbale) Care are forma ce indica ca actiunea realizata de cineva sau de ceva o sufera subiectul. 3) (despre metale) Care are proprietatea de a rezista la actiunea mediilor corosive. /<fr. passif, lat. passivus, germ. Passiv

PERSONAL² ~a (~i, ~e) 1) Care apartine unei persoane ca individ izolat; al unei singure persoane; particular; privat; individual. Transport ~. 2) Care tine de o persoana; propriu unei persoane; individual. Dosar ~. ◊ Raspundere ~a raspundere care i se atribuie cuiva sau pe care si-o ia cineva in mod individual. Pronume ~ pronume care prin forma sa indica una din cele trei persoane. Mod ~ mod verbal ale carui forme se schimba dupa persoane. (Tren) ~ tren de pasageri (care se opreste in toate statiile). /<lat. personalis, germ. Perssonel, it. personale

PERSONAL, -A adj. 1. Care apartine cuiva (fiind proprietatea lui); specific pentru persoane; individual, propriu. ♦ (adv.) In persoana, insusi. ♦ Original, propriu. 2. Tren personal (si s.n.) = tren de persoane care opreste in toate statiile; (gram.) pronume personal = pronume care arata persoana; mod personal = mod verbal ale carui forme se schimba dupa cele trei persoane. [Pl. -li, -le, (s.n.) -luri. / cf. lat. personalis, fr. personnel].

SUPIN s.n. (Gram.) Mod nepredicativ care denumeste actiunea verbala, avand aceeasi forma cu participiul, dar precedat de prepozitie. [Pl. -ne, -nuri. / cf. lat. supinum, fr. supin].

PERSONAL, -A I. adj. 1. care apartine cuiva; specific pentru persoane. ◊ (adv.) in persoana, insusi. ◊ original. 2. tren ~ (si s. n.) = tren de persoane care opreste in toate statiile; pronume ~ = pronume care arata persoana (2); mod ~ = mod verbal ale carui forme se modifica dupa cele trei persoane (2). II. s. f. (expozitie) ~a = expozitie a unui singur artist. III. s. n. totalitatea angajatilor dintr-o institutie sau intreprindere. (< lat. personalis, germ. personal, fr. personnel)

UNIPERSONAL, -A adj. 1. de catre, pentru o singura persoana. 2. (despre verbe, forme si constructii verbale) care se foloseste numai la persoana a 3-a singular. (< fr. unipersonnel)

AUXILIAR ~a (~i, ~e) Care are o functie secundara; ajutator. Material ~. ◊ Verb ~ verb cu ajutorul caruia de formeaza timpurile si modurile verbal compuse. [Sil. a-u-xi-li-ar] /<fr. auxiliaire, lat. auxiliaris

AUXILIAR, -A adj. Care ajuta la ceva, de ajutor; aflat pe plan secundar; ajutator. ♦ (gram.) Verb auxiliar = verb cu care se formeaza timpurile si modurile verbale compuse. ♦ (Mat.) Cu care se poate simplifica si rezolva o problema mai usor. // s.n. Ajutor, sprijin. [Pron. a-u-xi-li-ar. / cf. fr. auxiliaire, lat. auxiliaris < auxilium – ajutor].

cata f., pl. e (subst. verbal d. lat. captiare, format din captio, prindere, de unde si it. caccia, fr. chasse, sp. caza, pg. caca. V. catuie, acat, catar, captez). Bita lunga ciobaneasca cu capatu´ncovoiat de prins oile. Furca cu dinti incovoiati de amestecat borhotu cu sisca (Bc.). Fig. Om care se tot tine dupa tine si de care nu poti scapa. Adv. A te tinea cata de cineva, a te tinea girba, lipca, scai (ca sa-ti dea ceva).

GNOMIC, -A, gnomici, -ce, adj. 1. (Despre scrieri) Care cuprinde maxime, sentinte, reflectii, sfaturi morale. ◊ Poeti gnomici = poeti din Grecia (si din Roma) antica, autori ai unor opere gnomice (1). 2. (Lingv.; despre unele timpuri verbale) Care indica actiunea sub forma generala sau care se indeplineste indiferent de timp. – Din fr. gnomique.

PARTICIPIU, participii, s. n. Mod verbal impersonal si nepredicativ, cu forme deosebite dupa gen si dupa numar, denumind actiunea suferita de un obiect. ◊ (In vechea terminologie a gramaticii limbii romane) Participiu prezent = gerunziu. – Din lat. participium, it. participio, fr. participe.

TEMA ~e f. 1) Idee fundamentala tratata intr-o lucrare (stiintifica, artistica etc.). ~ actuala. 2) Fraza sau peisaj care formeaza desenul melodic sau ritmic al unei compozitii muzicale; motiv. ~ cu variatii. 3) Lucrare scrisa data spre executare (acasa) elevilor sau studentilor. 4) lingv. Parte a cuvantului care, pe langa radacina, poate cuprinde sufixe sau prefixe si este comuna formelor flexionare ale cuvantului. ~ nominala. ~ verbala. [G.-D. temei] /<lat., ngr. thema, fr. theme, germ. Thema

abnegatie (abnegatii), s. f. Devotament. – Var. abnegare. < Fr. abnegation. Der. s-a format pe baza unui model verbal a abnega, care nu se foloseste.

PARTICIPIU s.n. Mod verbal impersonal si nepredicativ, cu forme deosebite dupa gen si numar si avand valoare de verb sau de adjectiv. [Pron. -piu. / < lat. participium].

PARTICIPIU s. n. mod verbal nepersonal si nepredicativ, cu forme deosebite dupa gen si numar, care exprima actiunea suferita de un obiect. (< lat. participium, fr. participe)

MEGAFON, megafoane, s. n. 1. Difuzor de mare putere, folosit pentru transmiterea programelor sonore in piete, pe stadioane etc. 2. (Nav.) Ansamblu format dintr-un amplificator si un difuzor, de forma unei palnii, folosit pentru transmiterea la distanta a comenzilor; portavoce. 3. Instrument de forma unei palnii, folosit pentru comunicari verbale la distanta. – Din fr. megaphone.

-OS, -OASA suf. 1. formeaza numeroase adjective de la o baza nominala sau verbala. 2. „oxiacid mai putin oxigenat”, „sare metalica (pentru valenta foarte mica)”. (< fr. -eux, -euse, engl. -ose, cf. lat. osum)

JOC ~uri n. 1) Activitate fizica sau mintala desfasurata din placere. ◊ ~ de societate distractie la care participa un grup de persoane lansate in dezlegarea unor probleme amuzante. ~ de cuvinte efect verbal, cu caracter de gluma, obtinut prin imbinarea unor cuvinte asemanatoare ca forma dar deosebite ca sens. A-si bate ~ de cineva a lua in ras pe cineva. 2) Distractie (a copiilor) lipsita de griji; joaca. 3) Competitie sportiva (de fotbal, de baschet etc.). ◊ ~uri olimpice competitii sportive, sub forma de manifestari internationale de mare amploare, care au loc o data la patru ani. 4) Dans popular. A lua la ~ . 5) Petrecere cu dansuri la tara; hora. ◊ A intra in ~ a lua parte la ceva; a participa. 6) Miscare repede si neregulata a ceva. ◊ ~ul valurilor. 7) tehn. Posibilitate (limitata) de deplasare independenta a pieselor dintr-un ansamblu. /<lat. jocus

GERUNDIV, gerundive, s. n. (in limba latina) Adjectiv verbal cu sens pasiv, derivat de la tema gerunziului; (in limba franceza) una dintre formele participiului prezent, precedate de prepozitia „en”. – Din fr. gerondif, lat. gerundivum.

PREDICAT, predicate, s. n. 1. (Gram.) Parte principala a propozitiei, care arata o actiune, o stare sau o insusire a subiectului. ◊ Predicat verbal = predicat exprimat printr-un verb la un mod personal (sau printr-o interjectie). Predicat nominal = predicat format dintr-un verb copulativ la un mod personal si un nume predicativ. 2. (Log.) Termen al unei judecati care afirma sau neaga ceva despre subiect. – Din fr. predicat, lat. praedicatum.

EXTRAS ~e n. 1) Fragment scos dintr-o scriere, dintr-un document, proces-verbal, regulament sau lege. ◊ In ~ reprodus partial. 2) Articol dintr-o publicatie comuna (revista, culegere) prezentat separat (sub forma de brosura). /v. a extrage

TURNA¹, torn, vb. 1, Tranz. I. 1. A varsa un lichid sau, p. ext., un fluid in, pe sau peste ceva. ◊ Expr. A turna ulei pe rana = a alina necazurile cuiva, vorbindu-i cu intelegere si compasiune. ♦ Intranz. impers. (Fam.) A ploua torential. 2. A varsa un material lichid intr-un tipar (pentru ca, prin racire sau in urma unei reactii chimice, sa se obtina un obiect solid de forma tiparului). II. Fig. 1. (Fam.) A compune, a redacta ceva (la repezeala). ♦ A formula ceva (in scris sau verbal) pentru a insela pe cineva. 2. (Fam.) A duce pe cineva la inchisoare; a inchide. 3. A trage pumni, a bate pe cineva. III. Fig. (Fam.) A pari, a denunta pe cineva. – Lat. tornare „a invarti, a rasuci”.

smac! interj., s.n. 1. (interj. cu val. verbala; pop.) cuvant care sugereaza o miscare brusca si precipitata a unei fiinte care sare sau care tasneste de undeva; husti!, tasti!, tusti!, zvac!. 2. (reg.; in forma: smac!) cuvant care sugereaza un gest rapid facut de cineva pentru a apuca, a rasuci ceva. 3. (s.n.; reg.) lat de prins pasari, caini etc.; cursa. 4. (s.n.; reg.) jucarie pentru copii in forma de arc, cu care arunca betisoare in parul sau barba cuiva. 5. (s.n.; reg.) calti. 6. (s.n.; reg.) prasnel, titirez. 7. (s.n.; reg.) manivela (la fantana). 8. (s.n.; reg.) putinei.

VERVA s. f. Insufletire, avant, imaginatie, fantezie care anima pe cineva (fiind exprimata prin cuvinte); bogatie verbala rezultata din aceasta stare de spirit; volubilitate. ◊ Expr. A fi in (sau in) verva = a) a fi insufletit, volubil, avantat; b) (despre sportivi, artisti etc.) a manifesta o forma deosebit de buna. – Din fr. verve.

A INCHEIA² inchei tranz. 1) (adunari, cuvantari, texte etc.) A duce pana la capat; a sfarsi; a termina; a ispravi. ~ discutia. 2) (coloane, randuri etc.) A intregi formand partea de la urma. 3) (acorduri, tratate, conventii etc.) A adopta prin semnaturile reprezentantilor; a consimti sa respecte printr-o intelegere reciproca; a contracta. Partile au ~t conventia. ◊ ~ un proces-verbal a fixa un fapt de natura juridica intr-un act oficial. 4) A face sa se incheie. /<lat. inclavare

LECTIE ~i f. 1) forma de baza a activitatii instructiv-educative din scoala, prin care se transmit elevilor anumite cunostinte intr-o unitate de timp. ~ de chimie. ~ de muzica. ◊ A da ~i a pregati elevi in particular; a medita. 2) Tema indicata elevilor de catre profesor pentru a fi pregatita acasa. ◊ A-si face ~ile a-si pregati temele date pentru ziua urmatoare. 3) Dezaprobare verbala adresata cuiva in semn de nemultumire; repros; imputare; mustrare; dojana. 4) fig. Invatatura capatata de pe urma unei intamplari. [G.-D. lectiei; Sil. -ti-e] / <germ. Lektion, lat. lectio, ~onis