OFSET ~uri n. Procedeu de imprimare prin care vopseaua de pe forma plana de tipar este preluata de un cilindru de cauciuc si apoi aplicata pe hartie. /<fr. offset

–PLAN² Element secund de compunere savanta cu semnificatia „in forma plana”, „plan”, „plat”. [< fr. -plane, it. -plano, cf. lat. planus].

PLATINA s.f. 1. Metal pretios, alb-argintiu, dur, foarte greu, ductil si inoxidabil. 2. Nume dat unor piese de forma plana care intra in constructia anumitor aparate. [< fr. platine, cf. sp. platina].

LACOLIT (‹ fr. {i}; {s} gr. lakkos „cavitate” + lithos „piatra”) s. n. Corp magmatic intrusiv, avand, in general, o forma plan-convexa, cu boltire simetrica sau asimetrica, amplasat concordant in roci stratificate. Injectia magmei s-a facut printr-un canal cilindric sau o fractura situata la baza corpului.

IDIOMORFISM s. n. Proprietate a unui mineral de a aparea, datorita structurii lui interne si compozitiei chimice, delimitat de forme cristalografice plane. [Pr.: -di-o-] – Idiomorf + suf. -ism.

PENTAGRAMA, pentagrame, s. f. Figura geometrica plana in forma de stea cu cinci colturi, considerata de antici ca simbol al perfectiunii si folosita adesea ca talisman. – Din fr. pentagramme.

TOBOGAN, tobogane, s. n. 1. Constructie in forma de plan inclinat, cu marginile ridicate, pe care se poate aluneca usor si care serveste ca mijloc de distractie (sportiva). 2. Jgheab inclinat folosit drept mijloc de transport prin alunecare al unor materiale, piese etc. – Din fr. toboggan.

TRANSEPT, transepturi, s. n. Naos transversal care taie in unghi drept naosul principal al unei biserici, alcatuind cu acesta un plan in forma de cruce. – Din fr. transept.

RELEVMENT, relevmente, s. n. Unghi in planul orizontal format de o directie de referinta si directia unui punct oarecare, reprezentat printr-un astru, printr-un obiect terestru sau de pe mare. ♦ Unghi format de o directie de referinta cu directia unei raze vizuale sau cu directia aparenta a unui emitator de unde electromagnetice. – Din fr. relevement.

DERIVA, derive, s. f. 1. Unghiul dintre directia de deplasare dorita a unui avion sau a unei nave si directia reala de deplasare determinata de vant (la avioane) sau de curentii maritimi (la nave). ◊ Expr. A merge (sau a fi) in deriva = a pluti in voia vantului si a valurilor. (Rar) A fi la deriva unei puteri = a fi dependent de..., a fi la cheremul... 2. (Tehn.) Abatere intr-un singur sens a valorii unei marimi fata de valoarea initiala. 3. Unghi format de planul de tragere cu planul de ochire, servind la tragerile indirecte. 4. Partea fixa a ampenajului vertical al unui avion, al unui planor etc. – Din fr. derive.

SCHITA, schite, s. f. 1. Desen, sculptura, plan arhitectural in care autorul contureaza in linii mari si caracteristice un subiect care il preocupa (si care serveste la realizarea formei definitive). ♦ plan initial si sumar al unei lucrari; schema. ♦ Lucrare, opera care cuprinde o privire generala si sumara asupra unui anumit subiect. 2. Specie literara a genului epic, de dimensiuni reduse, care infatiseaza un (singur) episod caracteristic din viata unuia sau mai multor personaje. – Din it. schizzo.

AZIMUT ~uri n. Unghi format de planul meridianului unui loc cu planul vertical care trece prin locul respectiv. /<fr. azimut

DERIVA ~e f. 1) Deviere a unei nave sau a unui avion sub actiunea vantului sau a curentilor marini. ◊ A merge in ~ a naviga in voia vantului si a valurilor. 2) mil Unghi format de planul de tragere indirecta a unei arme cu planul de ochire. 3) Parte anterioara, fixa, a ampenajului vertical al unui avion. /<fr. derive

PERPENDICULAR ~a (~i, ~e) (despre drepte sau plane) Care formeaza unghiuri drepte prin intretaiere cu o alta dreapta sau un alt plan. /<lat. perpendicularis, germ. perpendikular, fr. perpendiculaire

RELEVMENT ~e n. tehn. Unghi format in plan orizontal de directia unui obiect si o directie de referinta. /<fr. relevement

TERASA ~e f. 1) Constructie deschisa la o cladire (la parter, la etaj sau pe acoperis). 2) geol. Sistem de suprafete plane, in forma de trepte, situate in lungul versantilor unui rau sau al malurilor marii. 3) Portiune de trotuar din fata unui local public, unde sunt instalate mese pentru consumatori. 4) Suprafata plana pe o portiune de teren, in parcuri si in gradini publice, amenajata pentru a servi ca loc de plimbare. [G.-D. terasei] /<fr. terasse, germ. Terrasse

TOPOGRAFIE f. 1) Ramura a geodeziei care se ocupa cu reprezentarea grafica pe un plan a formelor de relief in vederea intocmirii hartilor geografice. 2) Descriere a configuratiei unui loc. /<fr. topographie

INCLINATIE s.f. 1. Inclinare. 2. (Fig.) Vocatie. 3. (Geom.) Unghi format de o dreapta (sau de un plan) cu o dreapta (sau cu un plan) de referinta. ◊ Inclinatie astronomica = unghiul format de planul orbitei unui astru cu planul orbitei Pamantului; inclinatie magnetica = unghiul format de directia campului magnetic al Pamantului cu planul orizontal. [Gen. -iei, var. inclinatie s.f. / cf. fr. inclination, lat. inclinatio].

pulpit, pulpite, s.n. (reg.) 1. mobila cu partea de sus in forma de plan inclinat, folosita pentru scris, citit, desenat; pupitru. 2. banca scolara. 3. sertar de masa. 4. suport special, cu piciorul inalt, cu suprafata inclinata, pe care se asaza notele muzicale; pupitru.

TERASA s.f. 1. Constructie deschisa, anexa la o cladire (la parter sau la etaj), folosita pentru odihna etc. ♦ Platforma (care tine loc de acoperis plan) deasupra unei case. 2. (Geol.) Sistem de suprafete plane, in forma de trepte, situate in lungul cursului unui rau, al malurilor marii etc. ♦ Suprafata plana amenajata pe o ridicatura de teren (de obicei in parcuri si in gradini), care foloseste ca loc de plimbare. [< fr. terrasse].

INCLINATIE s. f. 1. inclinare. 2. (fig.) vocatie. 3. (mat.) unghi format de o dreapta (sau de un plan) cu o dreapta (sau cu un plan) de referinta. ♦ ~ astronomica = unghiul format de planul orbitei unui astru cu planul orbitei Pamantului; ~ magnetica = unghiul format de directia campului magnetic terestru cu planul orizontal. (< fr. inclination, lat. inclinatio)

PERPENDICULAR, -A I. adj. 1. (despre drepte, plane) care formeaza intre ele unghiuri sau diedre adiacente congruente. 2. stil ~ = varianta a stilului gotic, in Anglia in sec. XIV, manifestata mai ales in economia boltilor, care dispar sub multimea arcelor, bogat ornamentate cu muluri decorative. II. s. f. dreapta perpendiculara. (< fr. perpendiculaire, lat. perpendicularis)

AZIMUT s. n. Unghi format de planul meridianului unui loc cu planul vertical al directiei respective. – Fr. azimut.

OFSET, ofseturi, s. n. Procedeu de reproducere si de multiplicare a tipariturilor cu ajutorul formelor de tipar plane din metal, la care hartia nu ajunge in contact cu cliseul metalic, ci cu un cilindru de cauciuc care preia imaginea de pe forma de tipar si o aplica pe hartie. – Din fr. offset.

PANTA, pante, s. f. 1. Portiune de teren cu suprafata inclinata fata de planul orizontal, care formeaza de obicei versantul unei forme de relief; povarnis, coasta. ◊ Loc. adv. si adj. In panta = inclinat, piezis. ◊ Expr. A cadea (sau a aluneca) pe panta... (sau pe o panta...) = a) a se lasa prins, antrenat de...; b) a se indrepta catre..., a duce catre... 2. Unghi ascutit format de o dreapta sau de un plan cu dreapta sau cu planul orizontal; tangenta trigonometrica a acestui unghi; inclinare fata de orizontala. – Din fr. pente.

PROIECT, proiecte, s. n. 1. plan sau intentie de a intreprinde ceva, de a organiza, de a face un lucru. 2. Prima forma a unui plan (economic, social, financiar etc.), care urmeaza sa fie discutat si aprobat pentru a primi un caracter oficial si a fi pus in aplicare. ◊ Proiect de lege = text provizoriu al unei legi, care urmeaza sa fie supus dezbaterii organului legiuitor (si opiniei publice). 3. Lucrare tehnica intocmita pe baza unei teme date, care cuprinde calculele tehnico-economice, desenele, instructiunile etc. necesare executarii unei constructii, unei masini etc. ◊ Proiect de diploma = lucrare cu caracter tehnic, aplicativ, pe baza careia studentii institutelor politehnice, institutelor de arhitectura etc. obtin diploma la sfarsitul studiilor. [Pr.: pro-iect] – Din germ. Projekt, lat. projectus.

TIPOLITOGRAFIE, tipolitografii, s. f. Procedeu de imprimare a unor texte culese cu litere mobile, mai intai pe hartie de transport si apoi pe forme de tipar plan (placa litografica sau metal). – Din fr. typolithographie.

OBLICA ~ce f. mat. Linie dreapta care formeaza cu un plan sau cu o alta dreapta un unghi diferit de 0⁰ sau de 90⁰. [Sil. -bli-] /<lat. obliquus, fr. oblique

PRICHICI ~uri n. Margine de forma unei suprafete plane inguste, construita in afara la o soba sau la o fereastra. /<ucr. prypitok

ACVAplanaRE s.f. Stare de plutire a unui automobil ce se deplaseaza cu viteza mare pe un strat de apa cu grosimea de 1-2 mm, format pe portiunile plane ale soselelor in timpul ploilor abundente. [< acvaplan + -are].

PERPENDICULAR, -A adj. 1. (Despre drepte, plane) Care cade astfel pe o dreapta sau pe un plan incat sa formeze un unghi drept. 2. Stil perpendicular = varianta a stilului gotic creata in Anglia in sec. XIV si manifestata mai ales in economia boltilor, care dispar sub multimea arcelor, formate dintr-un sir de trunchiuri de copac rasturnate, bogat ornamentate cu muluri decorative. // s.f. Linie, dreapta perpendiculara. [< fr. perpendiculaire, cf. lat. perpendicularis < perpendiculum – fir cu plumb].

AZIMUT s.n. Unghi cuprins intre meridianul unui loc si planul vertical al directiei respective. ♦ (Astr.) Unghi diedru format de un plan vertical fix cu un plan vertical, trecand printr-un punct dat al unui astru. [Pl. -turi. / < fr., it. azimut < ar. as-samt – drum drept].

sleau², sleauri, s.m. 1. (inv. si reg.) drum batatorit, neamenajat (de mare circulatie); itinerar, traseu; (in expr.) a da pe sleau = a aduce pe calea cea buna. 2. (reg.; in forma: sleah) sosea. 3. (pop.) fagas lasat (pe drum) de rotile unui vehicul; (in expr.) a merge pe sleau = a reusi; a avea spor; a merge sleau = a se desfasura in mod curgator. 4. (reg.) jgheab prin care se scurge mustul din teasc. 5. (reg.) curs al unei ape. 6. (pop. si fam.; in loc. adv.) pe sleau = de-a dreptul fara inconjur. 7. (reg.) loc de trecere prin gard sau peste gard. 8. (reg.) loc deschis, expus vantului; spulberis. 9. (reg.; in forma: sleu) loc plan pe varful unui munte; coama de munte sau de deal.

AZIMUT s. n. unghi format de un plan vertical fix, care trece printr-un anumit punct, cu planul vertical al unei directii ce trece prin punctul considerat. (< fr. azimut)

ECHIUNGHIULAR, -A adj. (mat.; despre un fascicul de directii sau de plane concurente) care formeaza unghiuri egale intre oricare doua directii sau plane vecine. (< engl. equiangular)

camera f., pl. e (it. lat. camera, d. vgr. kamara, bolta. V. camara). Odaie, compartiment de casa, incapere. Locu in care se tin adunarile politice: camera deputatilor. Sectiune de tribunal: camera de comerciu. Camera de punere supt acuzare, o sectiune alaturata pe linga curtea de apel ca sa cerceteze crimele. Camera obscura, o cutie inchisa care are numai o mica deschizatura prevazuta c´o lentila pin [!] care patrund incrucisindu-se razele reflectate de obiectele exterioare, a caror imagine se formeaza pe un plan pus la o distanta oare-care in aceasta cutie, ca la aparatu fotografic.

ECHIUNGHIULAR, -A, echiunghiulari, -e, adj. (Mat.) Calitate a unui fascicul de directii sau de plane concurente de a forma unghiuri egale intre oricare doua directii sau plane vecine. [Pr.: -chi-un-] – Din engl. equiangular.

CRISTAL¹ ~e n. Corp solid, transparent si incolor, cu fete plane si cu o forma geometrica de poliedru. ◊ ~-de-stanca varietate in-colora, transparenta, de cuart. /<fr. cristal, lat. cristallus

OGLINDA oglinzi f. 1) Obiect constand dintr-o bucata de sticla groasa, de forme diferite, amalgamata pe dos, avand proprietatea de a reflecta lumina si de a forma astfel pe partea lucioasa imaginea obiectelor. Oglinda de buzunar. ◊ A face ceva oglinda a face ceva sa devina foarte curat. 2) plan lucios si neted, format, mai ales, de o intindere de apa lina, care reflecta razele de lumina. Oglinda lacului. 3) fig. Ceea ce reflecta cu fidelitate ceva; imagine fidela. Oglinda timpului. ◊ Ochii sunt oglinda sufletului ochii exprima starea sufleteasca si calitatile spirituale ale cuiva. [G.-D. oglinzii] /v. a (se) oglindi

IN-planO adj., s.n. invar. (format de) foaie imprimata si impaturita in doua; (carte) care are acest format. [< fr., lat. in-plano].

prisnilic s.n. (reg.) 1. titirezul fusului de tors. 2. (in forma: prisnalic) jucarie mica din lemn sau metal, cu varf ascutit, ce se poate roti pe o suprafata plana; sfarleaza, titirez. 3. (in forma: priznilic) om vioi, sprinten, iute. 4. (in forma: priznilic) numele mai multor parti ale morii.

sesui pers. 3 sg. sesuieste, vb. IV refl. (inv.) a deveni plan, neted; a lua forma de ses.

concep, -ceput, a -cepe v. tr. (lat. con-cipere. V. incep). Zamislesc, ramin ingreunata. Fig. Imi fac o ideie justa despre lucruri. Incep a avea: a concepe o speranta. Inventez, formez: a concepe un plan.

MACLA, macle, s. f. forma de cristalizare in care doua sau mai multe cristale se alipesc sau se intrepatrund, alcatuind o simetrie fata de un plan sau un ax; cristal format in acest fel. – Din fr. macle.

ROTONDA, rotonde, s. f. Sala mare, circulara, inglobata unei constructii, avand acoperisul in forma de cupola, folosita mai ales ca sala de expozitie, sala de sport etc. ♦ Constructie de zidarie in plan circular, avand acoperisul in forma de cupola. – Din fr. rotonde, it. rotonda.

PROSPECT ~e n. 1) Expunere scurta a continutului unei lucrari in pregatire; plan dezvoltat. 2) Anunt publicat (sub forma unei brosuri, a unei foi simple etc.) care reclama ceva. /<lat., fr. prospectus, germ. Prospekt

TURNETA s.f. (Poligr.) Aparat folosit la depunerea uniforma si uscarea stratului fotosensibil pe placile metalice care servesc la executarea formelor de tipar inalt sau plan. [< fr. tournette].

ORCHESTRION s.n. Instrument muzical in forma de orga sau de plan, cu doua sau mai multe claviaturi. [Pron. -tri-on. / < it. orchestrion, germ. Orchestrion].

DIEDRU s. n. figura geometrica din doua semiplane limitate de aceeasi dreapta, de intersectie. ♦ (adj.) unghi ~ = unghi care se formeaza prin intersectarea a doua plane. (< fr. diedre)

IN-planO adj. inv., s. n. (format de foaie) imprimata si impaturita in doua. (< fr., lat. in plano)

SOLENOID s. m. bobina cilindrica cu spirale in forma de cercuri dispuse in plane perpendiculare fata de axa de simetrie, infasurate dupa o elice cu pasul constant si strabatute de un curent electric care creeaza in jurul lor un camp magnetic uniform. (< fr. solenoide)

ROTONDA (‹ fr., lat.) s. f. Constructie de zidarie de plan circular, avand acoperisul in forma de cupola. ◊ In arhitectura clasica si neoclasica, constructie sau sala construita circular sau oval si acoperita de un dom. Se trage din tholus-ul grecesc. Constructii celebre in forma de r.: Panteonul din Roma (124), Villa Rotonda din Vicenza (1550), proiectata de Andrea Palladio, Chiswick House din Londra (1725), Memorialul Jefferson din Washington D.C. (1934-1941). ♦ Sala de plan circular inglobata unei constructii mai ample (ex. r. Ateneului Roman din Bucuresti).

PALNIE, palnii, s. f. 1. Obiect de metal, de sticla, de portelan etc., de obicei in forma de con gol in interior, prelungit in jos printr-un tub ingust, servind la turnarea lichidelor in vase cu gura stramta. ◊ Expr. A-si face (sau a-si duce) palmele palnie (la gura sau la ureche) = a-si aseza mainile ca o palnie in dreptul gurii sau al urechii pentru a fi auzit sau a auzi mai bine. A face (burta bute si) gura palnie = a bea mult. 2. Nume dat unor obiecte in forma de palnie (1), care amplifica sunetele. ◊ Palnia telefonului = receptor telefonic. 3. Rezervor, incapere sau locas, mai largi in partea de sus decat in cea de jos, amenajate pe un sistem tehnic pentru a inlesni introducerea sau evacuarea unui material. 4. Depresiune de teren de forma conica, formata in terenuri solubile. ♦ plan inclinat care leaga galeria superioara cu cea inferioara a unui tunel in curs de excavare. ♦ Groapa facuta in pamant de un obuz sau de o bomba. 5. Locul unde se aduna bustenii inainte de a fi coborati pe jilip. 6. Tub care serveste unor animale cefalopode la miscare. – Et. nec.

planaTOR, planatoare, s. n. Piesa componenta a unei matrite pentru tabla, in forma de placa sau de inel, rigida sau elastica, care preseaza marginea tablei pentru a impiedica formarea cutelor in timpul prelucrarii ei. ♦ Ciocan cu o forma speciala, folosit pentru a face plana suprafata unui obiect. – plana² + suf. -tor.

DELTAPLAN, deltaplane, s. n. 1. Aparat de zbor foarte usor (de forma literei grecesti delta) care poate plana in curentul dinamic de panta sau pluti in curentul termic ascensional. 2. Deltaplanism. – Din fr. deltaplan.

DECLIVITATE, declivitati, s. f. 1. Unghi format de o dreapta inclinata cu planul orizontal. 2. Inclinare a unui teren, a unei sosele sau a unei cai ferate pe o portiune uniforma. – Din fr. declivite, lat. declivitas, -atis.

CON², conuri, s. n. 1. Suprafata descrisa de o dreapta care se deplaseaza sprijinindu-se pe o curba inchisa imobila si pe un punct fix exterior. ♦ Corp geometric marginit de o asemenea suprafata si de un plan. 2. (Geogr.; in sintagmele) Con vulcanic = forma de relief conica cat un munte, constituita in urma eruptiilor vulcanice, din lava, cenusa etc. Con de dejectie = forma de relief in evantai, rezultata din acumularea materialului transportat de torenti acolo unde se micsoreaza panta; agestru. ♦ (Fiz.) Con de lumina = manunchi de raze care pleaca dintr-un punct luminos si cade pe o suprafata. 3. Fructul coniferelor, format dintr-un ax cu numerosi solzi lemnosi, care reprezinta florile mascule sau femele. – Din fr. cone.

DELTAplan ~e n. Aparat de zbor foarte usor (asemanator la forma cu litera greceasca delta), care planeaza in curentul dinamic de panta sau pluteste in curentul termic ascensional. /<fr. deltaplan

INCLINATIE ~i f. 1) Unghi format de o dreapta (sau un plan) cu o dreapta (sau cu un plan) de referinta. 2) Dispozitie naturala; atractie innascuta; vocatie; predispozitie; atitudine. ~ catre muzica. [G.-D. inclinatiei] /<fr. inclination, lat. inclinatio, ~onis

PENEPLENA ~e f. Suprafata de teren plana sau usor ondulata, care se formeaza in urma eroziunii si transformarii materialului dintr-o regiune. /<fr. peneplaine

SCHEMATIC ~ca (~ci, ~ce) si adverbial 1) Care constituie o schema; prezentat in forma de schema. Crochiu ~. 2) Care este prezentat in linii generale; redus la caracterele esentiale. plan ~. 3) Care este reprezentat intr-o forma foarte simplificata; lipsit de detalii; superficial. Conceptie ~ca. /<fr. schematique

TRANSEPT s.n. Galerie transversala care separa corul de nava unei biserici, formand cu aceasta bratele crucii in plan orizontal. ♦ Incapere care intersecteaza ortogonal o incapere mai importanta. [< fr., engl. transept].

DECLIVITATE s.f. 1. Unghi format de o dreapta inclinata cu planul orizontal. 2. Inclinare pe o portiune limitata a unui teren, a unei sosele sau a unei cai ferate. [Cf. fr. declivite, lat. declivitas].

sesime, sesimi, s.f. (inv.) 1. campie vasta. 2. (in forma: satime) insusirea de a fi plan, neted, drept.

TEXOPRINT s.n. (Poligr.) Procedeu de obtinere a unui diapozitiv fotografic dupa o forma de tipar inalt, pentru tipar plan sau adanc, prin fotografierea directa a formei de tipar inalt. [< germ. Texoprint].

DECLIVITATE s. f. 1. unghi format de o dreapta inclinata cu planul orizontal. 2. inclinare pe o portiune limitata a unui teren, a unei sosele sau a unei cai ferate. (< fr. declivite, lat. declivitas)

STEREOGRAFIE s. f. arta de a reprezenta prin proiectii forma corpurilor solide pe o suprafata plana. (< fr. stereographie)

TEXOPRINT s. n. procedeu de obtinere a unui dispozitiv fotografic dupa o forma de tipar inalt, pentru tipar plan sau adanc, prin fotografierea directa a formei de tipar inalt. (< germ. Texoprint)

TRANSEPT s. n. 1. galerie transversala care separa corul de nava unei biserici, formand cu aceasta bratele crucii in plan orizontal. 2. incapere care intersecteaza ortogonal o incapere mai importanta. (< fr. transept)

INCLINATIE, inclinatii, s. f. Inclinare. ♦ (Geom.) Unghi format de o dreapta (sau de un plan) cu o dreapta (sau cu un plan) de referinta; inclinare. ♦ Fig. Vocatie, atractie, dispozitie pentru ceva. – Din fr. inclination, lat. inclinatio.

PICTURA, (2) picturi, s. f. 1. Ramura a artelor plastice care interpreteaza realitatea in imagini vizuale, prin forme colorate, bidimensionale, desfasurate pe o suprafata plana. 2. Lucrare artistica executata de un pictor: tablou, panza. ♦ Ansamblul creatiilor plastice care definesc personalitatea unui pictor. ♦ Ansamblul operelor, stilurilor si procedeelor specifice pictorilor dintr-o tara, dintr-o epoca, dintr-o scoala etc. 3. Fig. Descriere sugestiva (intr-o opera beletristica) a fizicului si a caracterului personajelor, a unor scene din viata reala si din natura etc. – Din lat. pictura.

planEZA, planeze, s. f. Interfluviu inclinat cu contur triunghiular delimitat de vai inguste, format pe pantele conurilor vulcanice. – Din fr. planeze.

PLATOU, platouri, s. n. 1. Podis. ♦ Camp amenajat pentru exercitii militare. 2. Dispozitiv de forma dreptunghiulara sau circulara cu o fata plana, pe care se fixeaza diferite piese in vederea prelucrarii. ♦ Semifabricat in forma de placa pentru laminarea tablei subtiri neferoase. 3. Tava mare de portelan sau de metal pe care se aduc mancarurile sau prajiturile la masa. 4. (Adesea urmat de determinarea „de filmare”) Incapere special amenajata pentru filmare intr-un studio cinematografic, in care se executa filmari cu actori in decoruri adecvate scenariului, filmari combinate etc. – Din fr. plateau.

SIRENIAN, sirenieni, s. m. (La pl.) Ordin de mamifere acvatice cu corpul in forma de torpila, cu coada dispusa in plan orizontal si cu membrele anterioare transformate in lopeti inotatoare (Sirenia); (si la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -ni-an] – Din fr. sireniens.

A ALCATUI ~iesc tranz. 1) A face sa ia fiinta si sa capete forma definitiva; a intocmi; a elabora. ~ un plan. ~ o instructiune. 2) (totalitati, ansambluri etc.) A forma prin reunire; a constitui; a compune. /<ung. alkotni

CALOTA ~e f. 1) Parte a unei sfere obtinuta prin sectionarea acesteia cu un plan; emisfera. 2) Bolta cu suprafata interioara in forma de semicerc. ◊ ~ craniana partea superioara a cutiei craniene. ~ glaciara masa de gheata care acopera suprafete mari din regiunile polare. 3) Parte a unei palarii care acopera crestetul capului si este marginita de boruri. 4) Boneta mica care acopera numai varful capului; tichie. /<fr. calotte

PALMETA ~e f. 1) forma data coroanei pomilor fructiferi, ale caror ramuri sunt indreptate intr-un singur plan, fiind sustinute de spaliere. 2) Ornament avand forma stilizata a unei frunze de palmier. /<fr. palmette

PANTA ~e f. 1) Portiune de teren cu suprafata inclinata; povarnis; coasta; versant. ◊ A aluneca (sau a cadea) pe o ~ a se lasa atras. 2) fig. Tendinta spre viata usoara si spre rau. 3) mat. Unghi ascutit format de o dreapta sau de un plan cu o dreapta sau cu un plan orizontal; declivitate. 4) Tangenta trigonometrica a acestui unghi. /<fr. pante

RELIEF reliefuri n. 1) forma a suprafetei terestre fata de un plan de referinta. 2) Proeminenta care se evidentiaza pe un plan. ◊ In relief iesit in afara dintr-un plan. A scoate in relief a scoate in evidenta; a sublinia; a accentua. 3) Sculptura ale carei forme ies putin in afara pe un fond cu care fac corp comun; basorelief. [Sil. -li-ef] /<fr. relief

DERIVA s.f. I. 1. Unghi format de axa longitudinala a unei nave sau a unui avion cu drumul de urmat sub actiunea curentilor maritimi sau aerieni. ◊ A merge in deriva = a naviga in voia vantului si a valurilor. 2. Unghi format, la tragerile indirecte cu tunul, de planul de tragere cu planul de ochire. II. Partea verticala fixa a ampenajului unui avion, al unui planor. [< fr. derive, it. deriva].

DERIVA s. f. 1. unghi format de axul longitudinal al unei (aero)nave cu drumul de urmat sub actiunea curentilor. ♦ a merge (sau a fi) in ~ = a naviga in voia vantului, a valurilor si curentilor. ◊ deplasare a gheturilor de la poli. ♦ a fi in ~ = (fig.) a fi fara vointa, fara energia necesara unei actiuni. 2. unghi format, la tragerile indirecte cu tunul, de planul de tragere cu planul de ochire. 3. (tehn.) abatere intr-un singur sens a valorii unei marimi fata de valoarea initiala. 4. partea verticala fixa a ampenajului unui avion sau planor. (< fr. derive)

GEOMETRIC, -A adj. 1. care formeaza obiectul geometriei, de geometrie. ♦ loc ~ = figura plana sau in spatiu ale carei puncte se definesc toate prin aceeasi proprietate. 2. (fig.) in forma figurilor geometrice; regulat, schematic. ♦ stil ~ = stil ornamental bazat pe combinatii de figuri geometrice, caracteristic productiilor artistice ale oranduirii primitive si inceputului artei grecesti. 3. (fig.) precis, (riguros). (< fr. geometrique, lat. geometricus)

NEFROID, -A I. adj. in forma de rinichi. II. s. f. curba plana avand aproximativ conturul aparent al rinichilor. (< nefro- + -oid)

PANTA s. f. 1. inclinare, povarnis al unui teren, al unei suprafete; declivitate. 2. (mat.) unghi format de o dreapta sau de un plan cu o dreapta sau cu un plan orizontal. ♦ a unei drepte = tangenta trigonometrica a unghiului facut de o dreapta cu axa absciselor. (< fr. pente)

REPLICA, replici, s. f. 1. Raspuns prompt si energic care combate afirmatiile cuiva; riposta. ◊ Loc. adj. Fara replica = definitiv. ◊ Expr. A fi tare in replici = a gasi prompt raspunsul cel mai potrivit intr-o discutie. A avea replica = a raspunde prompt si raspicat. (Jur.) A vorbi in replica = a raspunde, in cursul unei dezbateri, combatand afirmatiile si atacurile partii adverse. 2. Portiune din rolul unui actor, constituind un raspuns la cele spuse de partener. ♦ Parte finala a unui fragment de dialog, care solicita interventia interlocutorului. 3. Copie a unei opere de arta executata de autorul operei originale sau sub supravegherea lui directa. 4. (Fiz.) Mulaj al suprafetei unui corp, realizat sub forma unei pelicule care pe o parte este plana, iar pe cealalta reproduce structura superficiala a corpului, utilizat in microscopia electronica pentru studiul corpurilor groase, netransparente pentru electroni. – Din fr. replique.

PODIS, podisuri, s. n. 1. forma complexa de relief, de mare intindere, aproape plana, situata la o altitudine relativ ridicata si strabatuta de vai prelungi. 2. (Reg.) Podet. – Pod + suf. -is.

LEGENDA, legende, s. f. 1. Povestire in proza sau in versuri care contine elemente fantastice sau miraculoase, prin care se explica geneza unui lucru, a unei fiinte etc., caracterul aparte al unui eveniment (istoric), al unui erou (mitic) sau al unui fenomen. 2. (Rar) Inscriptie pe o moneda sau pe o medalie. 3. Text, inscriptie prin care se explica semnele conventionale de pe o harta, de pe un plan, o imagine fotografiata sau desenata. ♦ Completare sub forma de memoriu anexata la o schema, la o harta etc., privind unele date care nu se pot exprima grafic. – Din fr. legende, lat. legenda.

RELIEF, reliefuri, s. n. 1. Configuratie a suprafetei terestre constituita din totalitatea neregularitatilor de forme pozitive sau negative considerate fata de un plan de referinta general sau local. 2. Ridicatura, proeminenta pe o suprafata. ◊ Loc. adj. In relief = cu trei dimensiuni, iesit in afara dintr-un plan, proeminent. ◊ Expr. A scoate in relief = a scoate in evidenta, a pune in lumina, a sublinia, a accentua; a reliefa. ♦ Fig. Contur; forta, stralucire. 3. Sculptura fixata pe o suprafata plana. – V. basorelief. [Pr.: -li-ef] – Din fr. relief.

DECLIVITATE ~ati f. 1) Unghi ascutit format de o dreapta inclinata (sau de un plan) cu o dreapta sau cu un plan orizontal; panta. 2) geogr. Stare decliva a unei suprafete de teren; inclinare. [Art. declivitatea; G.-D. declivitatii] /<fr. declivite, lat. declivitas, ~atis

FOTOplan ~uri n. plan in care detaliile topografice sunt redate sub forma de imagini fotografice. /<fr. photoplan

SCHELET s.n. 1. Partea osoasa a corpului unui om sau al unui animal; (spec.) totalitatea oaselor unui om sau ale unui animal vertebrat; osatura. 2. Totalitatea pieselor de rezistenta care formeaza o constructie sau un sistem tehnic. 3. (Fig.) plan, schema sumara a unei opere literare, stiintifice etc. [< fr. squelette, cf. lat. sceletus, gr. skeletos].

GEOMETRIC, -A adj. 1. Care formeaza obiectul geometriei, de geometrie. ◊ Loc geometric = figura plana sau in spatiu ale carei puncte se definesc toate prin aceeasi proprietate; progresie geometrica = progresie matematica in care fiecare numar este egal cu produsul dintre numarul precedent si un numar constant, numit ratia progresiei. 2. (Fig.) In forma figurilor geometrice; schematic. ♦ Stil geometric = stil ornamental bazat pe combinatii de figuri geometrice, caracteristic productiilor artistice ale epocilor oranduirilor primitive si inceputului artei grecesti. ♦ (Rar) Riguros, sistematic, precis. [Cf. fr. geometrique, lat. geometricus].

PRISMA s.f. Poliedru marginit de fete plane, dintre care doua, poligonale, egale si paralele, formeaza baza, iar celelalte, in forma de paralelogram, formeaza fetele laterale. ♦ Prisma optica = piesa transparenta (de sticla) folosita pentru descompunerea sau pentru reflectia luminii intr-un spectru. ♦ Prin prisma = din punct de vedere..., in lumina... [Cf. fr. prisme, lat. gr. prisma].

SECTIUNE s. f. 1. faptul de a sectiona; taietura intr-un corp, sistem tehnic etc. ◊ curba prin intersectarea unei suprafete cu un plan. ◊ suprafata din intretaierea dintre un plan si un sistem tehnic sau natural. 2. desen, forma si dimensiunile unei sectiuni (1) printr-o constructie sau element de constructie, printr-o piesa, un corp etc. 3. (mat.) intersectie a doua multimi. 4. (lingv.) locul de intalnire al protezei cu apodoza intr-o perioada (2). (< fr. section, lat. sectio)

AMONOIDEE s. f. pl. Subclasa vasta de moluste cefalopode fosile, larg reprezentata in Paleozoicul superior, indeosebi in Mezozoic, la sfirsitul caruia dispar. Au cochilie externa plan spirala sau exceptional plana, ornamentata cu coaste radiare, noduri, creste, spini, formele netede fiind caracteristice zonelor adinci (Ammonoidea).

CALCUL, (I) calcule, s. n., (II) calculi, s. m. I. 1. Ansamblu de operatii matematice facute cu scopul de a gasi valoarea uneia sau a mai multor marimi; socoteala. 2. plan, combinatie, proiect, socoteala. II. Concretiune care se formeaza accidental in anumite organe animale. Calcul renal. – Fr. calcul (lat. lit. calculus).

CALOTA, calote, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua parti obtinute prin taierea unei sfere cu un plan. 2. Bolta a carei suprafata interioara are, in sectiune, forma unui semicerc. 3. Partea de sus a pistonului de la motoarele cu ardere interna; p. ext. piesa tehnica asemanatoare cu o calota sferica. 4. Partea de deasupra a unei palarii, care acopera capul si este marginita de boruri. ♦ Tichie care acopera crestetul capului. 5. (In sintagma) Calota craniana = partea superioara a cutiei craniene. 6. (In sintagma) Calota glaciara = masa de gheata care acopera portiuni mari in regiunile polare sau partile superioare ale muntilor inalti. – Din fr. calotte.

PAGINA, paginez, vb. I. Tranz. 1. A numerota paginile (1) sau foile unui caiet, ale unei carti, ale unui manuscris etc. 2. (Tipogr.) A aseza in format de pagini un text cules (si aflat in spalturi), pentru a obtine forma definitiva a lucrarii care se tipareste. ♦ A schita planul de dispunere a materialului unui periodic, inainte de culegere, fixand pe pagina locul fiecarui articol. – Din pagina. Cf. fr. paginer.

CERC ~uri n. 1) Linie curba inchisa ale carei puncte sunt egal departate de un punct fix, numit centru. Suprafata ~ului. ◊ ~ polar paralela care marcheaza limita zonelor polare ale Pamantului. ~ diurn cerc descris de astri in timpul miscarii lor aparente in jurul Pamantului. 2) Figura geometrica plana formata de o astfel de linie. 3) Obiecte de forma acestei figuri geometrice. ~ de butoi. ~ la roata unei carute. 4) Figura, desen, miscare in forma de inel. 5): ~ vicios greseala de logica care consta in demonstratia unei teze cu ajutorul alteia ce este la randul ei demonstrata cu ajutorul celei dintai. 6) fig. Grup de persoane unite prin interese si activitati comune. In ~ul familiei. ~ politic. 7) fig. Limita de cunostinte sau de preocupari; sfera; domeniu. ~ de atributii. /<lat. circus

LINEAL ~e n. 1) Instrument in forma de bara, cu muchii drepte si cu suprafata plana, folosit pentru tragerea liniilor, pentru masurarea sau verificarea dimensiunilor. 2) Dispozitiv de ghidare a materialului de laminat la intrarea in anumite laminoare. 3) Rigla de otel care formeaza jgheabul de cerneala la piesele tipografice. 4) Dispozitiv la masina de cusut pentru a executa cusaturi paralele cu marginea materialului. [Sil. -ne-al] /<germ. Lineal

LATITUDINE s.f. 1. Distanta unghiulara a unui punct oarecare de pe glob sau a unui astru fata de un plan ecuatorial de referinta, masurata in grade pe meridian. ♦ (Geom.) Una dintre coordonatele polare spatiale, reprezentand unghiul format de raza vectoare a unui punct dat cu planul triedrului ortogonal la care se raporteaza punctul. 2. (Fig.) Libertate de actiune, de alegere. [< it. latitudine, cf. fr. latitude, lat. latitudo – largime].

LATITUDINE s. f. 1. pozitia in grade a unui punct de pe glob sau a unui astru fata de un plan ecuatorial de referinta. 2. (mat.) una dintre coordonatele polare spatiale, reprezentand unghiul format de raza vectoare a unui punct dat cu planul triedrului ortogonal la care se raporteaza punctul. 3. (fig.) libertate de actiune, de alegere. (< it. latitudine, fr. latitude, lat. latitudo)

ALGRAFIE s. f. Procedeu de executare a formelor de imprimare pe placi de aluminiu, folosit pentru tiparul plan. – Din fr. algraphie.

ASTIGMATISM s. n. Aberatie a unui sistem optic, care formeaza o imagine intinsa pentru un obiect. ♦ Defect al lentilelor sau al corneei si cristalinului ochiului omenesc, care consta intr-o abatere de la forma sferica, ele avand razele de curbura diferite in doua plane perpendiculare, ceea ce duce la deformarea imaginilor. – Din fr. astigmatisme.

DEGAJARE, degajari, s. f. 1. Actiunea de a (se) degaja si rezultatul ei; raspandire, exalare; eliberare de o sarcina, de un obstacol. ♦ Libertate in miscari, in comportare; nonsalanta. 2. Operatie de indepartare a unei portiuni de material de pe o piesa, de pe un teren etc. in vederea unei operatii ulterioare. ◊ Unghi de degajare = unghi pe care il formeaza fata de aschiere a unei unelte de taiat cu planul perpendicular pe suprafata pe care o prelucreaza. 3. (Concr.) Canelura circulara realizata prin aschiere la exteriorul sau in interiorul unei piese cilindrice. – V. degaja.

AMFITEATRU ~e n. 1) (in antichitatea greco-romana) Edificiu circular pentru jocurile publice cu arena in mijloc. 2) Sala (de curs) cu locurile asezate in plan inclinat. 3) Configurare a unor terenuri deluroase sau muntoase in forma de etaje circulare. [Sil. -tea-tru] /<lat. amphitheatrum, fr. amphitheatre

ZIGOMORF, -A adj. (Bot.; despre flori) Cu simetrie bilaterala, cu un singur plan de simetrie. [< fr. zygomorphe, cf. gr. zygon – jug, morphe – forma].

AUXILIAR, -A adj. Care ajuta la ceva, de ajutor; aflat pe plan secundar; ajutator. ♦ (gram.) Verb auxiliar = verb cu care se formeaza timpurile si modurile verbale compuse. ♦ (Mat.) Cu care se poate simplifica si rezolva o problema mai usor. // s.n. Ajutor, sprijin. [Pron. a-u-xi-li-ar. / cf. fr. auxiliaire, lat. auxiliaris < auxilium – ajutor].

PANTA s.f. 1. Inclinare, coasta, povarnis al unui teren, al unei suprafete; portiune din traseul unei sosele pe care vehiculele circula coborand. 2. (Mat.) Unghi format de o dreapta cu o orizontala sau cu un plan orizontal; tangenta trigonometrica la acest unghi. [< fr. pente < pendre – a atarna].

MIXTILINIU, -IE adj. 1. format din linii drepte si curbe. 2. (despre cristale) cu fete plane si curbe. (< fr. mixtiligne)

planSEU s. n. 1. element de constructie (din beton armat) care separa doua etaje ale unei cladiri, care formeaza partea pe care se circula a unui pod etc. 2. planul inferior al unei cavitati subterane. 3. (anat.) perete musculos care delimiteaza la baza o cavitate. (< fr. plancher)

CALCUL, (I) calcule, s. n., (II) calculi, s. m. I S. n. 1. Ansamblu de operatii matematice facute cu scopul de a gasi valoarea uneia sau a mai multor marimi; socoteala. ◊ (In sintagmele) Calcul grafic = (Mat.) rezolvare a unor probleme cu ajutorul unor constructii geometrice. ◊ Calcul logic = ansamblu de operatii prin care anumite expresii logice sunt derivate din alte expresii logice. 2. plan, combinatie, proiect, apreciere, socoteala. II. S. m. (Med.) Concretiune de forma unei pietricele, rezultata din precipitarea sarurilor organice sau anorganice, care se formeaza in anumite organe interne; piatra. – Din fr. calcul, lat. calculus.

CLINOMETRU, clinometre, s. n. Nume dat mai multor instrumente care servesc la masurarea unghiurilor in plan vertical fata de orizont, a unghiurilor zenitale fata de verticala unui loc, a unghiului format de un strat geologic sau de suprafata pamantului cu un plan orizontal etc. – Din fr. clinometre.

TROMPA, trompe, s. f. 1. Excrescenta carnoasa in forma de tub, care prelungeste nasul la elefant, la tapir etc. si care serveste la pipait si la apucat. ♦ Prelungire a capului sau a gurii la unele animale nevertebrate (care serveste la supt). 2. Canal prin care se elimina ovulele formate in ovar. 3. (In sintagma) Trompa lui Eustache = canal interior al urechii, care face legatura intre timpan si faringe. 4. Aparat folosit pentru ventilarea sau evacuarea gazelor dintr-un recipient, dintr-o incapere etc., pentru a realiza un vid. 5. Element de constructie in forma de bolta trunchiata, inlesnind de obicei trecerea de la un plan patrat la un plan poligonal sau circular. – Din fr. trompe.

DEDUCTIV, -A, deductivi, -e, adj. Care procedeaza prin deductie, care foloseste deductia. ♦ forma fundamentala de rationament in care gandirea se misca exclusiv in planul conceptelor, concluzia decurgand cu necesitate din premise. – Din fr. deductif, lat. deductivus.

REGOLIT s.n. (Geol.) Scoarta de dezagregare care se formeaza pe versantii slab inclinati. [< fr. regolithe, cf. ar. reg – teren plan, gr. lithos – piatra].

TROMPA s.f. 1. Prelungire carnoasa in forma de tub a nasului unor animale ca elefantul, tapirul etc. ♦ Organ in forma de tub, adaptat pentru supt, la unele insecte. ♦ Conducta, canal prin care se elimina celulele s*****e formate in ovar; oviduct. ♦ Trompa lui Eustache = canal interior al urechii care face legatura intre timpan si faringe. 2. (Tehn.) Aparat folosit pentru evacuarea gazelor dintr-un recipient. 3. (Arhit.) Element de constructie, in forma de bolta trunchiata, inlesnind de obicei trecerea de la un plan patrat la un plan octogonal. [< fr. trompe, cf. germ. Trumpa].

URANUS, planeta a sistemului nostru solar. Stralucirea ei pe cer se afla la limita vizibilitatii cu ochiul liber. Diametrul: 51.120 km. A saptea planeta de la Soare, situata la o departare de c. 2.870 mil. km. Revolutie: c. 84 ani. Rotatia: 17 ore si 54 minute. Magnitudine aparenta: 5,7. Atmosfera de hidrogen(82,5%), heliu si metan; norii de metan absorb radiatia rosie, dand planetei un aspect albastrui; se considera ca temperatura medie a suprafetei este de -215ºC. Are 21 de sateliti (10 fiind descoperiti de sonda „Voyager”) si 11 inele, situate la o distanta intre 40.000 si 55.000 km de planeta. A fost descoperita de W. Herschel (in 1781). si a fost botezata cu numele zeului grec al cerului. La suprafata este fluida iar interiorul este format din metan inghetat. Axa ei de rotatie este paralela cu planul orbitei (caz unic in sistemul planetar). Are un camp magnetic foarte puternic. Survolata si fotografiata de sonda „Voyager” 2 in 1986.

RIGLA, rigle, s. f. 1. Piesa plata, lunga si dreapta, facuta din lemn, din metal, din material plastic, de obicei gradata, cu care se trag linii drepte, se verifica suprafete plane etc., linie, lineal. ◊ Rigla de calcul = instrument folosit pentru calcule rapide, format dintr-o rigla fixa si una mobila care aluneca pe cea fixa, ambele avand diviziuni logaritmice. 2. Piesa de lemn groasa si lata, folosita in constructii. 3. Unealta metalica sau de lemn, folosita in metalurgie pentru netezirea si indepartarea surplusului de amestec de formare din cutia de formare. – Din ngr. righla „regula”.

COMBINATIE s.f. 1. Reunire, imbinare, combinare. ♦ Reactie prin care se unesc elemente chimice si se formeaza un corp compus, cu alte proprietati fizice si chimice. 2. (Fam.) Aranjament, plan; calcul. [Gen. -iei, var. combinatiune s.f. / cf. it. combinazione, lat. combinatio].

NEOLIBERALISM s.n. forma moderna a liberalismului, care ingaduie o interventie limitata a statului pe plan juridic si economic. [Cf. fr. neo-liberalisme].

CERC¹ s. n. 1. curba plana inchisa la distanta egala fata de centru. 2. figura, linie, miscare in forma de cerc (1). 3. grup de persoane legate intre ele prin idei, convingeri, preocupari sau interese comune. 4. limita, intindere. (< lat. circus, dupa fr. cercle)

ENANTIOMORFIE s. f. (Fiz.) Proprietate a unor substante de a cristaliza in doua forme, dintre care una este imaginea simetrica a celeilalte in raport cu un plan; enantiomorfism. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. enantiomorphie.

PRIM ~a (~i, ~e) si substantival (in opozitie cu ultim) (plasat, mai ales, inaintea substantivului) 1) Care este inainte, in fata (prin importanta sau valoare); care se afla in frunte; fruntas. ~a impresie. ~ul student. ◊ Numar ~ numar care se imparte numai la el insusi sau la unitate. ~-ajutor ajutor imediat acordat unui bolnav sau unui ranit (pana la transportarea lui in spital). Materie ~a v. MATERIE. A fi (sau a se afla) in ~ele randuri a fi (sau a se afla) in avangarda. De ~ rang (sau ordin) de importanta primordiala. De ~a necesitate foarte necesar. Pe ~(ul) plan pe planul din fata. In ~ul rand mai intai de toate. 2) (despre persoane) (la forma nearticulata, atasat de cuvantul determinat prin liniuta) Care este cel mai de sus intr-o ierarhie. ~-secretar. ~-ministru. /<lat. primus

IDEATIE s.f. 1. Proces psihic de formare a ideilor si a conceptelor. 2. Proces de constituire, de concepere a unui plan, a unor idei etc. [Gen. -iei, var. ideatiune s.f. / < fr. ideation].

CICLOIDA s.f. Curba descrisa de un punct al unui cerc mobil, care se rostogoleste fara alunecare pe o dreapta fixa situata in planul cercului. [Pron. -clo-i-. / < fr. cycloide, cf. gr. kyklos – cerc, eidos – forma].

PARABOLOID s.m. Suprafata rezultata prin miscarea unei parabole care se deplaseaza astfel incat planul ei sa fie mereu paralel cu el insusi, iar varful sa ramana mereu pe alta parabola situata intr-un plan perpendicular. [Pron. -lo-id. / < fr. paraboloide, cf. gr. parabole – parabola, eidos – forma].

ENANTIOMORFIE s. f. proprietate a unor entitati, ale caror imagini se oglindesc reciproc, de a se suprapune intre ele numai prin reflectare intr-un plan extern; enantiomorfism. ◊ (min.) proprietate a doua substante de a cristaliza in doua forme, dintre care una este imaginea inversa a celeilalte. (< fr. enantiomorphie)

OVAL¹ ~e n. 1) Figura plana formata dintr-o curba convexa inchisa, asemanatoare cu contururile unui ou de gaina. 2) forma care aminteste contururile unui ou. /<fr. ovale

FRONTAL, -A I. adj. 1. din regiunea fruntii. ◊ (s. n.) muschi al fruntii. 2. din, asezat in fata. ♦ abataj ~ = abataj al minereului facut pe un front foarte lung in directia filonului; drepta ~a = dreapta paralela cu planul vertical de proiectie. ◊ referitor la front (5). II. s. n. 1. os al craniului care formeaza fruntea si o parte din orbite. 2. parte proeminenta a unui obiect. (< fr. frontal)

SCHELET s. n. 1. partea osoasa sau calcaroasa a corpului la vertebrate; totalitatea oaselor unui vertebrat. 2. ansamblu de elemente care formeaza structura de rezistenta a unei constructii sau a unui sistem tehnic; osatura. 3. (fig.) plan, schema sumara a unei opere literare, stiintifice etc. 4. fractiune granulometrica a solului, din elemente minerale mai mari de 2 mm. 5. caracter tipografic (lung si subtire) format din conturul literelor. 6. (lingv.) totalitatea sunetelor (fonemenelor) din care e format un cuvant. (< fr. squelette)

CAMA (< fr.) s. f. (TEHN.) Element al unui mecanism cu profil determinat de o curba plana sau spatiala, care serveste la transmiterea miscarii unui organ urmaritor (tachet), cu care formeaza un cuplu cinematic.

TITIREZ, titirezi, s. m. 1. Partea inferioara, de forma conica, a fusului de tors, care, prin greutatea sa, face ca fusul sa se invarteasca mai usor si uniform. 2. Jucarie mica facuta din lemn, din os, din metal etc., in forma de con si cu un varf ascutit, care se poate roti pe o suprafata plana; sfarleaza. 3. Batul de sub cosul morii, care loveste teica pentru a face sa treaca grauntele intre pietrele morii; hadarag. [Pl. si: (n.) titirezuri] – Et. nec.

NEFROIDA s.f. (Liv.) Curba plana avand aproximativ conturul aparent al rinichilor. [Pron. -fro-i-. / cf. gr. nephros – rinichi, eidos – forma].

NIVEL¹ ~uri n. 1) Inaltime a unui loc in raport cu un plan orizontal dat. ◊ ~ul marii nivelui zero al marii in raport cu care se determina altitudinile formelor de relief. Curba (sau linie) de ~ linie de pe harta care uneste punctele cu aceeasi altitudine. Pasaj de ~ punct de intretaiere, la aceeasi altitudine, a doua cai de comunicatie. 2) Fiecare dintre partile care cuprind incaperile de pe acelasi plan orizontal dintr-o cladire; etaj; cat. 3) fig. Treapta de dezvoltare a ceva; masura in care se manifesta evolutia unui lucru. ~ de dezvoltare. ~ stiintific. ~ artistic. ~ intelectual. ◊ ~ de trai (sau ~ul vietii) masura in care sunt satisfacute necesitatile materiale si spiri-tuale ale populatiei unei tari, intr-o anumita perioada de timp; grad al bunastarii. La acelasi ~ pe aceeasi treapta; pe acelasi plan. A fi la ~ a corespunde (perfect) cerintelor. 4) geol. Subdiviziune a etajelor si a subetajelor. 5) fiz. tehn. Valoare a unei marimi in raport cu o valoare de referinta. ~ de energie. /v. a nivela

SFARLEAZA ~eze f. 1) Capatul conic din partea de jos a fusului de tors (care inlesneste rotirea acestuia); prasnel; titirez. 2) Jucarie in forma de con cu varf ascutit care, fiind rasucita si lasata sa cada pe o suprafata plana, isi continua miscarea de rotatie, pastrandu-si astfel echilibrul; titirez; prasnel. ◊ Iute ca o ~ a) foarte iute si harnic; b) care nu are nici un pic de astampar. 3) Instrument meteorologic primitiv care indica directia vantului; morisca de vant; girueta. 4) fig. Persoana vioaie si sprintena. /sfarla + suf. ~eaza

CONOID adj. De forma conica; conoidal. // s.n. Suprafata generata de o dreapta care se mentine paralela cu un plan dat si se sprijina pe o dreapta fixa si pe o curba fixa. [Pron. -no-id. / < fr. conoide, cf. gr. konos – con, eidos – forma].

MOAZA s.f. Element de constructie format din doua grinzi de lemn, care leaga intre ele mai multe piese situate in acelasi plan. [Pron. moa-. / < fr. moise].

CONOID, -A I. adj. de forma conica. II. s. n. suprafata generata de o dreapta care se mentine paralela cu un plan dat si se sprijina pe o dreapta fixa si pe o curba fixa. (< fr. conoide)

DOCUMATOR s. n. aparat plan de microfilmare a documentelor de arhiva. ◊ (cinem.) instalatie gen truca verticala servind pentru reproducerea in format fotografic sau cinematografic a diapozitivelor sau a machetelor desenate ori pictate, de diverse dimensiuni. (< germ. Dokumator)

CONIC, -A, conici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are forma unui con², privitor la con². 2. S. f. Curba rezultata din intersectarea unui con² circular cu un plan. – Din fr. conique.

ROTUND, -A, (I) rotunzi, -de, adj., (II) rotunduri, s. n. I. Adj. 1. De forma unui cerc, a unei sfere, a unui disc. ♦ (Despre dealuri, coline etc.) Cu creasta fara muchii sau colturi. ♦ (Mat.; despre o curba plana sau despre o suprafata) Care are toate punctele la aceeasi distanta de un punct dat; in forma de cerc. 2. (Despre fiinte sau parti ale corpului lor) Implinit, grasut, durduliu, rotofei. 3. (Despre cifre, sume, cantitati) Fara fractiuni sau subdiviziuni; intreg, complet. 4. Incheiat² (II). II. S. n. Figura, suprafata in forma de disc sau de cerc. [Var.: (inv. si reg.) ratund, -a adj.] – Lat. retundus (= rotundus).

A COLECTA ~ez 1. tranz. 1) (obiecte, materiale) A aduna dupa anumite principii si cu un anumit scop; a strange, formand o colectie; a colectiona. 2) (produse agricole) A achizitiona in mod organizat, in conformitate cu prevederile unui plan, unui contract. ~ fructe. 3) (fluide) A aduna intr-un recipient. 2. intranz. (despre abcese, rani) A face puroi; a coace. /<fr. collecter

PRASNEL¹ ~e n. 1) Jucarie mica in forma de con cu varf ascutit, care, fiind rasucita bine si lasata sa cada pe o suprafata plana, isi continua miscarea de rotatie, pastrandu-si astfel echilibrul; titirez; sfarleaza. ◊ Iute ca ~ul sprinten. 2) Capatul conic din partea de jos a fusului de tors (care inlesneste rotirea acestuia); sfarleaza; titirez. 3) Partea inferioara a fusului morii, fixata in una din pietre. /<sl. pristeni

TITIREZ¹ ~i m. 1) Jucarie in forma de con cu varf ascutit care, fiind rasucita bine si lasata sa cada pe o suprafata plana, isi continua miscarea de rotatie pastrandu-si echilibrul; prasnel; sfarleaza. 2) Capatul conic din partea de jos a fusului de tors; prasnel; sfarleaza. 3) fig. Persoana vioaie si sprintena. /cf. alb. tir

GEOMETRIE s.f. Ramura a matematicii al carei obiect il constituie formele spatiale. ◊ Geometrie descriptiva = ramura a geometriei care se ocupa cu reprezentarea corpurilor din spatiu prin figuri plane. [Gen. -iei. / < fr. geometrie, cf. lat. geometria < gr. ge – pamant, metron – masura].

PROFIL s.n. 1. Contur, aspect al chipului cuiva privit dintr-o parte. ♦ Aspect, portret, figura. 2. Contur al unui lucru, al unei forme de relief etc. 3. Mod de organizare a unei intreprinderi, a unei institutii etc. 4. Conturul unei sectiuni plane a unui element de constructie, a unei regiuni a scoartei Pamantului etc.; reprezentare grafica a unei asemenea sectiuni. [Pl. -luri, -le. / < fr. profil, it. profilo].

clin (clinuri), s. n. – 1. Unealta de cizmar, neprecizata. – 2. Bucata de pinza triunghiulara care se adauga la haine pentru a le da largime. – 3. Portiune triunghiulara de teren. – Mr., megl. clin „colt de piine”. Sl. klinu „cui” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Miklosich, Lexicon, 289; Cihac, II, 62); cf. bg., sb., cr., slov., ceh., pol., rus. klin. Probabil este cuvint identic cu „clina”, s. f. (povirnis, coasta, plan inclinat), poate ca urmare a unei contaminari cu inclina (DAR crede ca acest cuvint s-a format pe baza it. china).

CURB, -A I. adj. (despre linii) arcuit, incovoiat; (despre un plan) boltit. II. s. f. 1. linie care reprezinta grafic o relatie intre doua marimi variabile. ♦ cotitura in forma de arc. ♦ (despre vehicule) a lua ~ a = a vira. 2. linie care descrie grafic fazele succesive ale variatiilor unui fenomen. 3. ~ de nivel = linie care uneste punctele cu aceeasi altitudine ale unei suprafete de teren; izohipsa. (< fr. courbe, lat. curvus)

ORTOGONAL, -A adj. care formeaza unghiuri drepte. ♦ proiectie ~a = proiectie prin ducerea de perpendiculare de la fiecare punct de proiectat pe planul de proiectie. ◊ (despre curbe, suprafete) care se intretaie astfel incat tangentele lor in punctul de intersectie sa fie perpendiculare; (despre functii) cu produs scalar nul. (< fr. orthogonal)

ORTOGONAL, -A, ortogonali, -e, adj. (Despre figuri geometrice) Care formeaza unghiuri drepte. ◊ Proiectie ortogonala = proiectie obtinuta prin trasarea unei perpendiculare de la fiecare punct de proiectat pe planul de proiectie. ♦ (Despre curbe) Care se intretaie astfel incat tangentele lor in punctul de intersectie sa fie perpendiculare. ♦ (Despre suprafete) Care se intretaie astfel incat planurile lor tangente in orice punct al curbei de intersectie sa fie perpendiculare. – Din fr. orthogonal.

ORTOGONAL, -A adj. Care formeaza unghiuri drepte. ♦ Proiectie ortogonala = proiectie obtinuta prin ducerea de perpendiculare de la fiecare punct de proiectat pe planul de proiectie; proiectie ortografica. ♦ (Despre suprafete, despre curbe) Care se intretaie astfel incat tangentele lor in punctul de intersectie sa fie perpendiculare. [< fr. orthogonal, cf. gr. orthos – drept, gonia – unghi].

SECTOR s.n. 1. (Mat.) Portiune dintr-un plan marginita de doua raze concurente si de arcul unei curbe cuprins intre cele doua raze. ♦ Piesa in forma de sector de cerc. 2. Parte, portiune limitata dintr-o suprafata. ♦ (Mil.) Zona de actiune a unei unitati. 3. Domeniu sau ramura de activitate. ♦ Diviziune, parte, domeniu in cadrul economiei sau al unor unitati administrativ-teritoriale. ♦ Sector social-economic = parte a economiei bazata pe o anumita forma de proprietate asupra mijloacelor de productie. [Cf. fr. secteur, rus. sektor, lat. sector < secare – a taia].

CONIC, -A I. adj. in forma de con, referitor la con. II. s. f. curba rezultata prin intersectia unei suprafete conice cu un plan. (< fr. conique)

SPIRAL, -A, spirali, -e, s. f., adj. 1. S. f. Curba plana deschisa care se roteste (sau se infasoara) in jurul unui punct fix; p. ext. obiect care are aceasta forma. 2. Adj. Care are forma de spirala (1); spiralat. – Din fr. spiral.

SAGITAL, -A adj. Situat in plan vertical de simetrie. ♦ Sutura sagitala = sutura care uneste cele doua oase parietale. [< fr. sagittal, cf. lat. sagittalis – in forma de sageata].

GEOMETRIE s. f. 1. ramura a matematicii care studiaza formele si proprietatile figurilor spatiale. ♦ ~ descriptiva = ramura a geometriei care se ocupa cu reprezentarea corpurilor din spatiu prin figuri plane. 2. structura geometrica a unui sistem tehnic. 3. (arte) aranjament, compozitie. (< fr. geometrie)

CALOTA, calote, s. f. 1. Partea de deasupra a unei palarii, care acopera capul si este marginita de boruri. ♦ Tichie care acopera crestetul capului. 2. (In expr.) Calota craniana = denumire data oaselor care alcatuiesc partea de sus a cutiei craniene. 3. Fiecare dintre cele doua parti ale unei sfere, obtinute prin taierea sferei cu un plan. 4. Bolta de tunel; partea superioara a unei excavatii de teren, p. ext. a unei turele, a unei constructii (in forma de calota (3)). 5. Partea de sus a pistonului de la motoarele cu ardere interna; p. ext. piesa tehnica asemanatoare cu o calota (3). 6. (In expr.) Calota glaciara = masa de gheata care acopera regiunile polare sau partile superioare ale muntilor inalti. – Fr. calotte.

PALMETA, palmete, s. f. Motiv ornamental reprezentand o frunza de palmier sau de acant stilizata. ♦ forma artistica data pomilor fructiferi ale caror ramuri, sustinute de spaliere, sunt indreptate sa creasca vertical sau oblic, intr-un singur plan. – Din fr. palmette.

PERPENDICULAR, -A, perpendiculari, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte sau planuri; p. ext. despre obiecte sau parti ale lor, despre pozitia lor etc.) Care formeaza intre ele unghiuri adiacente egale sau unghiuri diedre adiacente egale. 2. S. f. Dreapta perpendiculara (1) pe alta dreapta sau pe un plan. – Din lat. perpendicularis, germ. perpendikular, fr. perpendiculaire.

CONSTRUI, construiesc, vb. IV. Tranz. 1. A forma un intreg (o cladire, o masina etc.) legand in mod trainic si in ordinea ceruta partile lui componente dupa un plan prestabilit; a realiza o constructie de proportii vaste, care necesita lucrari numeroase, variate si complexe. 2. A desena o figura geometrica. 3. (Lingv.) A aseza cuvintele in fraza tinand seama de regulile gramaticale sau de efectul stilistic urmarit. ♦ Refl. (despre partile de vorbire) A se folosi in anumite constructii gramaticale. – Din fr. construire, lat. construere.

RETEA ~ele f. 1) Impletitura de fire (ata, sfoara, sarma etc.) lucrata in ochiuri mari; plasa; fileu. 2) Obiecte de forma unei astfel de impletituri. 3) Impletitura de elemente concrete (conducte, cai etc.) sau abstracte (linii inchipuite), care se incruciseaza intr-un anumit plan sau spatiu, facand legatura intre diferite obiecte si capatand o configuratie de plasa. ~ de comunicatie. ~ electrica. ~ comerciala. ♦ ~ de telecomunicatii ansamblul liniilor de telecomunicatii (telegrafice si telefonice) dintr-o regiune sau dintr-o tara. ~ hidrografica totalitate a apelor curgatoare si a bazinelor de apa aflate pe un anumit teritoriu. ~ de relatii structura. [Art. reteaua; G.-D. retelei] /<lat. retella

BAZILICA s.f. 1. Edificiu public la romani, de forma dreptunghiulara, cu interiorul impartit in trei sau cinci parti prin siruri de coloane. 2. Biserica din primele secole ale crestinismului, construita dupa planul bazilicilor romane; (astazi) biserica (catolica) de mari proportii; catedrala. [Pl. -ci, -ce. / < lat., it. basilica, fr. basilique].

SCHEMA s.f. Figura simplificata care serveste numai la o demonstratie, permitand o vedere de ansamblu asupra unei lucrari. ♦ Proiect, plan. ♦ Tablou cuprinzand denumirea posturilor si retributiile respective ale unei intreprinderi sau institutii. [< fr. schema, scheme, it. schema, cf. gr. schema – forma, figura].

BIOSPEOLOGIE (‹ {s} bio + speologie) s. f. Stiinta care studiaza formele de viata din mediul cavernicol. Ia nastere ca disciplina stiintifica din initiativa savantului roman Emil Racovita (1907), care-i traseaza problematica si planul de lucru al cercetarilor viitoare, si se consolideaza ca stiinta de sine statatoare, cu obiect si metodica specifice de lucru.

LUNULA, lunule, s. f. 1. Figura plana formata din doua arce de cerc avand aceleasi extremitati si a caror convexitate e situata de aceeasi parte. 2. (Anat.) Zona alba, in forma de semiluna, care se afla la baza unghiei (la oameni). – Din fr. lunule.

CILINDRU² ~i m. 1) Suprafata descrisa de o dreapta ce se misca paralel cu ea insasi, sprijinindu-se pe o curba inchisa. 2) Corp geometric marginit de o astfel de suprafata si de doua plane paralele. Volumul ~ului. ◊ ~ circular drept cilindru ale carui baze sunt cercuri perpendiculare pe generatoare. 3) Piesa sau organ de masina avand o asemenea forma, care se poate roti in jurul axei sale; sul. ~ cu aburi. ◊ ~ de motor piesa tubulara in care se deplaseaza pistonul unui motor. /<fr. cylindre, lat. cylindrus

SPIRALA ~e f. 1) Curba plana deschisa care se roteste in jurul unui punct central fix, departandu-se din ce in ce mai mult de acesta. ◊ In ~ in forma de rotocol. 2) Obiect in forma unei astfel de curbe. /<fr. spiral, germ. Spiral

BISECTOR, -OARE I. adj. care imparte in doua parti egale. ◊ plan bisector = plan care imparte un unghi diedru in doua diedre egale. II. s. f. semidreapta cu originea in varful unui unghi, interioara lui si formand unghiuri congruente cu laturile acestuia. (< fr. bissecteur)

INVENTIE s. f. 1. rezolvare creatoare a unei probleme tehnice sau de productie, care prezinta noutate sau progres in raport cu nivelul cunoscut al tehnicii pe plan mondial. ◊ lucrul inventat. 2. afirmarea unor lucruri inchipuite, neadevarate; (p. ext.) nascocire, plasmuire; minciuna. 3. gasirea argumentelor intr-un discurs sau a temelor si formelor celor mai expresive si mai potrivite intr-o creatie artistica. (< fr. invention, lat. inventio)

conoid, -a adj. (vgr. konoeides, d. konos, con, si eidos, aspect). Geom. In forma de con. S. f. Suprafata produsa de o linie dreapta care se sprijina constant pe o dreapta fixa, ramine paralela cu un plan fix si implineste inca o a treia conditiune oare-care.

TRAGERE, trageri, s. f. Actiunea de a (se) trage si rezultatul ei. 1. (Pop.) Atractie, indemn, inclinare. ◊ Expr. Tragere de inima = zel, ravna, ardoare. 2. Scoatere, extragere. ◊ Tragere la sorti = hotarare prin sorti a unei imparteli, a unui castig; participare ca parte interesata la o alegere prin sorti. 3. Prelucrare a unui material ductil prin intindere si subtiere, prin care se obtin bare, tevi, sarma etc. 4. Descarcare a unei arme (in cadrul procesului de instruire militara); impuscare; tir. ◊ Tragere la tinta = atingere a unei tinte cu un proiectil. Unghi de tragere = unghi pe care il formeaza axa tevii unei arme de foc cu proiectia ei pe suprafata orizontala a terenului, cand obiectivul asupra caruia se trage este in acelasi plan orizontal cu gura tevii. – V. trage.

STROFOIDA s.f. Curba plana, loc geometric al focarelor conicelor obtinute prin intersectarea unui con cu un plan care se roteste in jurul unei perpendiculare pe o generatoare a conului. [Pron. -fo-i-. / < fr. strophoide, cf. gr. stropheion – odgon, eidos – forma].

AMFITEATRU s. n. 1. (la greci si la romani) edificiu de forma circulara sau elipsoidala, (neacoperit), dintr-o arena inconjurata de trepte si tribune, in timpul jocurilor publice. 2. sala de curs, conferinte cu locurile in plan inclinat sau in trepte. 3. configuratie a unor terenuri dispuse in etaje circulare. (< fr. amphitheatre, lat. amphiteatrum, gr. amphitheatron)

CALA¹ s. f. 1. incapere intre puntea inferioara si carlinga navei, in care se pune incarcatura. 2. plan inclinat catre mare pe care se construiesc sau se repara nave. 3. piesa pentru calarea (1) rotilor unui vehicul, a unei piese. 4. piesa de diverse forme cu care se controleaza dimensiunile pieselor in constructia de masini. (< fr. cale)

FOTORESTITUTIE s. f. 1. reprezentare tridimensionala, sub forma de harti, proiectii orizontale sau verticale, a obiectelor pe baza stereogramelor. 2. (mat.) determinarea coordonatelor unui punct in spatiu si transpunerea lui intr-un plan pe baza de stereograme. (< fr. photorestitution)

STEREOTIP, -A, (I) stereotipuri, s. n., (II) stereotipi, -e, adj. I. S. n. 1. Placa plana sau semicilindrica, turnata din metal, mulata in cauciuc sau in alt material plastic, reprezentand reproducerea unui text sau a unui cliseu si intrebuintata ca forma de tipar la tiparirea editiilor unei lucrari de mare tiraj. 2. (In sintagma) Stereotip dinamic = sistem de reflexe conditionate care se formeaza datorita repetarii in aceeasi succesiune a conditiilor din mediul inconjurator. II. Adj. 1. Tiparit dupa un stereotip (I 1). 2. Fig. Care se repeta in aceleasi conditii, care este mereu la fel, neschimbat, obisnuit, banal; stereotipic; banalizat prin repetare. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stereotype.

RULETA s.f. 1. Panglica de panza sau de otel gradata, care se poate infasura pe un ax metalic inauntrul unei cutii plate si care serveste la masurarea distantelor. 2. Obiect folosit in unele jocuri de noroc, format dintr-un disc impartit in compartimente colorate si numerotate si dintr-o bila care se invarteste odata cu discul, indicand la oprire numarul castigator; (p. ext.) jocul insusi. 3. Mic instrument format dintr-o rotita dintata, folosit in croitorie pentru desenarea tiparelor pe stofa, la taierea aluatului etc. 4. Curba descrisa de un punct al unei curbe plane care se rostogoleste fara alunecare pe o alta curba fixa cu care este coplanara. [< fr. roulette].

AMFITEATRU, amfiteatre, s. n. 1. (In antichitate) Edificiu de forma circulara, de obicei neacoperit, avand la mijloc o arena inconjurata de locurile pentru spectatori asezate in trepte. ◊ Loc. adj. si adv. In amfiteatru = (in plan) inclinat, in trepte. 2. Sala de cursuri, de spectacole etc. cu locurile asezate pe un plan inclinat. 3. Configuratie a unor terenuri muntoase sau deluroase in etaje circulare. – Fr. amphitheatre (lat. lit. amphitheatrum).

RELIEF s. n. 1. ridicatura, proeminenta (a unui obiect, a unui plan etc.). ◊ figura, motiv etc. care se desprinde de pe fondul unei sculpturi; basorelief; modelaj al volumelor in pictura si grafica. ♦ a scoate in ~ = a reliefa. ◊ forma, contur. ◊ (fig.) forta, evidentiere, stralucire. 2. conformatie a pamantului, sub raportul inaltimilor. (< fr. relief)

AMFITEATRU, amfiteatre, s. n. 1. (In arhitectura greco-romana) Edificiu destinat jocurilor publice, de forma circulara sau ovala, de obicei neacoperit, avand la mijloc o arena inconjurata de trepte (gradene) si tribune pentru public. ◊ Loc. adj. si adv. In amfiteatru = (in plan) inclinat, in trepte. 2. Sala de cursuri, de spectacole etc. cu locurile asezate in trepte sau pe un plan inclinat. 3. Configuratie a unor terenuri muntoase sau deluroase in etaje circulare. – Din fr. amphitheatre, lat. amphitheatrum.

CIRCUMFERINTA, circumferinte, s. f. 1. Curba plana inchisa, ale carei puncte sunt egal departate de un punct fix, numit centru; cerc; lungimea unui cerc. 2. Linie imprejmuitoare a unui corp, a unui loc in forma (relativ) rotunda; lungime a conturului unui corp. [Var.: circomferinta s. f.] – Din lat. circumferentia, fr. circonference.

ECRAN, ecrane, s. n. 1. Suprafata mata, de obicei alba, de panza, de hartie etc., intinsa vertical, pe care se proiecteaza imagini produse de aparate de proiectie, folosita in cinematografie, in laboratoare etc.; p. ext. cinematograf. ◊ Ecran cinematografic = ansamblu format din carcasa, rama si ecranul propriu-zis, confectionat din panza acoperita cu o solutie speciala. Micul ecran = televizor; p. ext. televiziune. Ecran luminescent = perete de sticla, plan sau usor curbat, acoperit cu un strat care devine luminescent in punctele de incidenta cu fasciculele de radiatii electromagnetice, folosit in tuburile catodice, in instalatii de raze X etc. 2. (Tehn.) Perete sau invelis de protectie impotriva anumitor actiuni fizice. – Din fr. ecran.

SPIRALA s.f. Curba plana care se invarteste in jurul unui punct central, departandu-se din ce in ce mai mult de acest punct; (p. ext.) obiect, miscare care are aceasta forma. [< fr. spirale, cf. lat. spira – infasurare].

POANSON, poansoane, s. n. 1. Unealta alcatuita dintr-o tija de otel sau de alt metal dur, de forma conica, triunghiulara etc., cu varful gravat in relief, care serveste la perforarea sau la marcarea prin presare a unor obiecte de metal, la confectionarea unor matrite, la baterea medaliilor etc. ♦ Instrument ascutit din otel, folosit in tehnica gravurii. 2. Piesa a unei matrite, cu un contur cu muchii taietoare sau cu o suprafata de lucru plana sau profilata, care serveste la decupare, detasare, imprimare etc. prin deformare plastica. 3. Unealta cilindrica de os, cu varful ascutit, cu care se perforeaza panza si se da forma rotunda unor puncte de broderie cu gauri. [Pl. si poansonuri] – Din fr. poincon.

COMBINATIE, combinatii, s. f. 1. Imbinare, reunire, combinare. 2. (Fam.) Aranjament, plan; calcul. ◊ Expr. A intra in combinatie cu cineva = a se asocia cu cineva. 3. Reactie chimica in cursul careia doi atomi sau doua molecule se unesc pentru a forma o noua molecula; (concr.) substanta obtinuta in urma unei astfel de reactii; (corp) compus. [Var.: combinatiune s. f.] – Din lat. combinatio, -onis.

BAZILICA s. f. 1. edificiu public roman de forma dreptunghiulara, cu interiorul impartit prin siruri de coloane, care servea ca loc de judecata, bursa comerciala sau loc de adunari. ◊ biserica din primele secole ale crestinismului, dupa planul bazilicilor romane. 2. biserica catolica de mari proportii. (< lat. basilica, fr. basilique, lat. basilica)

TERASA¹, terase, s. f. 1. Constructie deschisa, anexa a unei cladiri, asezata la nivelul parterului, al unui etaj sau pe acoperis (servind ca loc de odihna sau de agrement). ♦ Suprafata plana amenajata pe o ridicatura de teren, in parcuri sau in gradini. ♦ Portiuni de trotuar in fata unei cafenele sau a unui restaurant, unde sunt asezate mese pentru consumatori. 2. forma de relief cu aspect de treapta, provenita din ridicarea scoartei pamantului sau ca rezultat al eroziunii apelor in lungul unei ape curgatoare. – Din fr. terrasse.

SPIRALA, spirale, s. f. Curba plana descrisa de un punct care se roteste in jurul unui punct fix, departandu-se din ce in ce mai mult de el; p. ext. obiect care are aceasta forma. ◊ Loc. adj. si adv. In spirala = in forma de spirala; rasucit, incolacit. – Fr. spirale.

CUTITOAIE, cutitoaie, s. f. 1. Instrument format dintr-o lama ascutita de otel (cu doua manere la capete), folosit in tamplarie, dogarie, tabacarie etc. pentru cioplit, curatat, indreptat, razuit. 2. Unealta taietoare de otel avand o lama plana sau curba, prevazuta cu un maner, folosita de potcovar pentru indreptarea si curatirea copitelor. [Pr.: -toa-ie] – Cutit + suf. -oaie.

CILINDROID, -A I. adj., s. n. (corp) de forma unui cilindru. II. s. m. varietate de cilindri u*****i, subtiri, ascutiti la extremitati. III. s. n. corp marginit de o suprafata cilindrica si de doua suprafete, din care una plana, ce o intersecteaza. (< fr. cylindroide)

LUNULA s.f. 1. (Geom.) Figura plana formata din doua arce de cerc cu aceleasi extremitati. ◊ Lunulele lui Hipocrate = cele doua lunule obtinute prin constructia unor semicercuri pe ipotenuza si catetele unui triunghi dreptunghic. 2. Pata alba de forma unei semilune, situata la baza unghiei omului. [< fr. lunule, cf. lat. lunula – semiluna].

LUNETA s. f. 1. instrument optic dintr-un tub cu mai multe lentile, pentru observarea unor obiecte indepartate. 2. dispozitiv pe o masina-unealta servind la sustinerea pieselor de prelucrat. 3. element arhitectonic in forma de bolta semicirculara, care strapunge partea inferioara a unei cupole sau a unei bolti mari. ♦ ~ cilindrica = bolta rezultand din intersectia a doi semicilindri cu raze inegale. ◊ (la portaluri, ferestre) suprafata plana intre lintel si arc. ◊ coronament semicircular al unui altar poliptic. (< fr. lunette)

SIMETRIE, simetrii, s. f. 1. Proprietate a unui ansamblu spatial de a fi alcatuit din elemente reciproc corespondente si de a prezenta, pe aceasta baza, anumite regularitati; proportionalitate, concordanta, armonie intre partile unui tot, intre elementele unui ansamblu etc.; distributie egala, regulata, armonioasa a partilor unui tot, a elementelor unui ansamblu; corespondenta exacta (ca forma, pozitie etc.) intre partile (opuse ale) unui tot. 2. Spec. Proprietate a doua puncte apartinand aceleiasi figuri geometrice sau la doua figuri diferite de a fi asezate la aceeasi distanta de un plan, de o dreapta sau de un punct; proprietate corespunzatoare a doua figuri geometrice; proprietate a doua figuri geometrice de a se suprapune exact. – Din lat. symmetria, fr. symetrie.

CLOTOIDA s.f. (Mat.) Curba plana, a carei curbura intr-un punct este proportionala cu lungimea arcului cuprins intre alt punct fix al curbei si cel considerat. [Pron. -to-i-. / < germ. Klothoide, cf. Clotho – nume de asteroid, eidos – forma].

RELIEF s.n. 1. Ridicatura, proeminenta (a unui obiect, a unui plan etc.). ♦ Figura, motiv etc. care se desprinde de pe fundul unei sculpturi; basorelief; modelaj al volumelor in pictura si grafica. ♦ A scoate in relief = a scoate in evidenta, a sublinia, a reliefa. ♦ forma, contur. ♦ (Fig.) Forta, evidentiere, stralucire. 2. Conformatia pamantului privita sub raportul inaltimilor. [Pron. -li-ef, pl. -furi, -fe. / < fr. relief, germ. Relief].

IN-planO adj. invar. (Despre formatul unei carti sau al unui ziar) In care coala de hartie nu este indoita, alcatuind deci o fila sau doua pagini; (despre carti si ziare, adesea substantivat) care are acest format. – Loc. lat.

CISOIDA s.f. (Geom.) Curba plana descrisa de un punct de pe o secanta mobila care trece printr-un punct fix al unui cerc, intersectandu-l a doua oara. [Pron. -so-i-. / < fr. cissoide, cf. gr. kissos – iedera, eidos – forma].

plat (plata), adj. – plan, intins. Fr. plat. – E dubletul lui plat, s. n. (Trans., soba, plita), din germ. Platte. – Der. platitudine, s. f., din fr. platitudine; platou, s. n., din fr. plateau; platforma, s. f., din fr. plate-forme; ploatan, s. n. (Trans., soba, plita), din germ. Platten (Candrea).

ASTROIDA s.f. Curba plana descrisa de un punct al unui cerc care se roteste fara alunecare intr-un cerc fix cu raza de patru ori mai mare. [Pron. -tro-i-. / < fr. astroide, cf. gr. astron – astru, eidos – aspect, forma].

MINIMAL, -A adj. minim (I). ♦ program (sau plan) ~ = program (sau plan) care cuprinde un ansamblu de sarcini minime, ce trebuie indeplinite in prima urgenta; pret ~ = pretul cel mai mic cu care se poate vinde o marfa; arta ~a = curent artistic care imbina pictura cu sculptura, reducand totul la elementele esentiale (formele geometrice). (< fr. minimal)

SECTOR, sectoare, s. n. 1. (Mat.) Portiune dintr-un plan limitata de doua drepte concurente si de arcul unei curbe cuprins intre cele doua drepte; multimea punctelor din interiorul unei sfere, situata in interiorul conului avand ca baza un cerc mic al sferei, iar ca varf centrul sferei. ♦ (Tehn.) Organ de masina in forma de cerc, de roata (dintata). 2. Fiecare dintre zonele corespunzatoare unei delimitari de orice natura a unei suprafete; portiune limitata dintr-o suprafata. ♦ Zona de actiune a unei unitati militare. ♦ Subimpartire administrativa in cadrul unui oras mai mare. 3. Domeniu sau ramura de activitate. – Din fr. secteur, lat. sector, -oris.

GENERATOR, -OARE I. adj. care genereaza, produce, determina ceva. II. s. n. 1. aparat, masina, instalatie care transforma o forma de energie in alta. 2. aparat, instalatie care produce un fluid. ♦ ~ cuantic = generator sau amplificator de radiatii electromagnetice (laser, maser etc.) bazat pe fenomenul de emisiune stimulata a radiatiei. III. s. f. (mat.) dreapta prin a carei deplasare in spatiu se naste o suprafata plana sau curba. (< fr. generateur, lat. generator)

ITA, ite, s. f. Dispozitiv la razboiul de tesut, format dintr-o rama dreptunghiulara pe care sunt fixate sarme sau sfori paralele, prin ochiurile carora trec firele de urzeala pentru formarea rostului; fiecare dintre firele cu ochiuri care fac parte din acest dispozitiv. ◊ Expr. A (i se) incurca (cuiva) itele = a (i se) strica planul (cuiva); a (se) complica situatia. A (se) descurca itele = a (se) lamuri o situatie. – Lat. licia (pl. lui licium).

SIMPLU adj. 1. Care este format dintr-un singur element sau din elemente omogene. ♦ s.n. Proba la jocurile de tenis, disputata intre doi jucatori. 2. Usor de facut, de priceput etc. ♦ Fara ornamente, neincarcat, necautat. ♦ (Gram.) Timp simplu = timp al verbului care se conjuga fara auxiliar. 3. Care este intr-un singur plan; care se petrece o singura data. 4. (Despre oameni sau manifestarile lor) Lipsit de rafinament, de afectare; sincer, cinstit. ♦ Lipsit de cultura; (peior.) necioplit. [Cf. fr. simple, lat. simplex].

BAT, bete, s. n. 1. Bucata de lemn lunga si subtire. ◊ Expr. A pune (cuiva) bete in roate = a face (cuiva) dificultati pentru a zadarnici o actiune, un plan. (Reg.) A da (ca cainele) prin bat = a fi extrem de insistent, de obraznic. A ramane cu traista-n bat = a saraci. A-si lua traista-n bat = a porni la drum, a pleca. ♦ (Adverbial) Drept teapan, rigid. Sta bat. 2. Fig. Lovitura cu batul (1). 3. Piesa in forma de vergea, care intra in alcatuirea diferitelor unelte, masini etc. Batul itelor. - Et. nec.

BAT, bete, s. n. 1. Bucata de lemn lunga si subtire avand diverse intrebuintari. ◊ Bat de chibrit = chibrit. ◊ Expr. A pune (cuiva) bete in roate = a face (cuiva) dificultati, pentru a zadarnici o actiune, un plan. A da (ca cainele) prin bat = a fi extrem de indraznet, de obraznic. A ramane cu traista-n bat = a saraci. A-si lua traista-n bat = a porni la drum. ♦ (Adverbial) Drept, teapan. Sta bat in fata lui. 2. Fig. Lovitura sau bataie cu batul (1). 3. Piesa in forma de vergea, care intra in alcatuirea diferitelor unelte, masini etc. Batul itelor.

PUPITRU, pupitre, s. n. Obiect de mobila avand suprafata in plan inclinat si pe care se pune (la inaltimea vederii) o carte, o partitura etc.; (in special) banca de scoala cu fata inclinata; p. restr. partea de deasupra a unei astfel de banci. ◊ Loc. adv. La pupitru = la conducerea unei orchestre ca dirijor. ♦ (Tehn.) Pupitru de comanda = instalatie (in forma de masa inclinata) cu ajutorul careia se executa comanda, masurarea si controlul operatiilor unui proces tehnologic sau de alta natura. – Din fr. pupitre.

DIAFRAGMA, diafragme, s. f. 1. Organ muscular-tendinos care separa toracele de abdomen si care participa la respiratie. ♦ Cartilaj care separa cele doua nari. 2. Membrana elastica (la microfon, telefon, gramofon etc.) care, prin v********e ei, reproduce sunetele. 3. Dispozitiv la obiectivele aparatelor fotografice, format din mai multe placute opace mobile, care limiteaza o deschidere circulara reglabila, lasand sa treaca prin ea o anumita cantitate de lumina. 4. Dispozitiv alcatuit dintr-o membrana cu un orificiu, care, introdus intr-o conducta, masoara debitul si viteza fluidului. 5. (Constr.) Element de constructie alcatuit dintr-o placa plana sau dintr-un planseu. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragme, lat. diaphragma.

IDEE s.f. 1. forma de reflectare, de reprezentare generalizata a realitatii in constiinta; notiune, concept. 2. Gandire, conceptie, fel de a vedea. 3. Conceptie de baza care se desprinde dintr-o lucrare literara, artistica etc.; conceptie fundamentala. ♦ Gand, opinie, parere, convingere, judecata. ◊ Idee fixa = imagine, gand care revine mereu in mintea unei persoane. ♦ Intentie, plan. [Pron. -de-e. / cf. fr. idee, it. idea, gr., lat. idea < idein – a vedea].

SIMPLU adj. 1. format dintr-un singur element sau din elemente omogene; care nu se poate imparti in elemente diferite. ◊ (s. n.) partida de tenis intre doi jucatori; single (1). 2. care nu este complicat, usor de facut, de inteles. ◊ (gram.) timp ~ = timp al verbului care se conjuga fara auxiliar. 3. care este intr-un singur plan; care se petrece o singura data. 4. (despre oameni) lipsit de rafinament, de afectare; modest, sincer. ◊ lipsit de cultura. (< fr. simple)

POLARIZARE s.f. 1. Fenomen fizic prin care unele corpuri capata insusirea de a avea poli magnetici sau electrici; polarizatie. ♦ Proces fizic prin care raza de lumina isi schimba miscarea normala ondulatorie pe mai multe planuri intr-o miscare ondulatorie pe un singur plan. 2. Stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. ♦ Stare a unui mediu ale carui proprietati sunt descrise local de marimi vectoriale; (p. ext.) marimea vectoriala care descrie o astfel de stare. 3. Diferentiere si dezvoltare in directii deosebite a sensurilor unui cuvant care avea initial un singur inteles. ♦ (Fil.) formare a unor termeni opusi polari. [< polariza].

CONCOIDA s.f. Curba plana obtinuta ducand printr-un punct fix o secanta variabila care intalneste o dreapta sau o curba intr-un punct si ducand pe secanta din acest punct, de o parte si de alta, o lungime constanta. ♦ (Arhit.) Profilul unui fus de coloana. [Pron. -co-i-. / < fr. conchoide, cf. gr. konche – scoica, eidos – forma].

CALOTA s. f. 1. fiecare dintre cele doua parti ale unei sfere, obtinute prin sectionarea acesteia cu un plan. ♦ ~ craniana = partea superioara a cutiei craniene; ~ glaciara = masa de gheata care acopera regiunile polare sau partile superioare ale muntilor foarte inalti; inlandsis. 2. parte a unei palarii care acopera capul. ◊ tichie (pe crestetul capului). 3. partea superioara a unei cupole semisferice, a unei excavatii; bolta de tunel. ◊ partea superioara a unei turele. ◊ piesa metalica de forma emisferica. (< fr. calotte)

IDEE, idei, s. f. 1. Termen generic pentru diferite forme ale cunoasterii logice; notiune, concept. 2. Principiu, teza cuprinzatoare, teza fundamentala, conceptie, gandire, fel de a vedea. ♦ Opinie, parere, gand, convingere, judecata. ◊ Expr. A avea idee = a avea cunostinte (sumare), a fi informat (despre ceva). Ce idee! = exclamatie de dezaprobare. Da-mi o idee = ajuta-ma cu o sugestie sau sa gasesc o solutie. ♦ Intentie, plan, proiect. 3. (In expr.) Idee fixa = imagine, gand delirant izolat, intens si durabil, lipsit de ratiune. ♦ Teama, grija cu privire la ceva, panica. ◊ Expr. (Fam.) A baga (pe cineva) sau a intra la (o) idee (sau la idei) = a face sa se ingrijoreze, sa se teama sau a se ingrijora, a se teme. 4. (In expr.) O idee (de...) = o cantitate mica, redusa etc. O idee mai mare. – Din fr. idee, lat. idea.

IDEE s. f. 1. forma de reflectare, de reprezentare generalizata a realitatii in constiinta; notiune, concept. ♦ a avea ~ = a avea cunostinte (sumare), a fi informat despre... 2. gandire, conceptie, fel de a vedea. 3. conceptie de baza care se desprinde dintr-o lucrare literara, artistica etc. ♦ gand, opinie, parere, convingere, judecata. ♦ ~ fixa = imagine, gand care revine mereu in mintea cuiva. 4. intentie, plan, proiect. ♦ o ~ (de) = o cantitate mica, putin. (< fr. idee, lat., gr. idea)

CALOTA s.f. 1. (Mat.) Calota sferica = parte dintr-o sfera obtinuta prin taierea acesteia cu un plan; (anat.) calota craniana = partea superioara a cutiei craniene; (geol.) calota glaciara = masa de gheata care acopera regiunile polare sau partile superioare ale muntilor foarte inalti; inlandsis. 2. Parte a unei palarii care acopera capul. ♦ Tichie (care se asaza pe crestetul capului). 3. Bolta de tunel, partea superioara a unei excavatii. ♦ Partea superioara a unei turele. ♦ Piesa metalica de forma emisferica, servind la protejarea sau la etansarea unui spatiu care contine un fluid. [< fr. calotte, it. calotta].

PLATforma s.f. I. 1. Suprafata plata, planseu mobil sau fix (la un vehicul, la un vagon etc.). ♦ Parte a unui tramvai, a unui autobuz etc. pe unde urca sau coboara calatorii. ♦ Vagon, (auto)camion care are o suprafata plata, deschisa pentru transport. 2. Parte a unei cladiri, formata dintr-o suprafata orizontala plana. ♦ Rampa pentru incarcarea si descarcarea vagoanelor. 3. Portiune mai rigida si mai solida a scoartei terestre. ♦ Platforma continentala = marginea submersa a continentelor, care se inclina usor de la tarm spre povarnisul continental. ♦ Loc ses (pe un deal, pe un munte). II. (Fig.) Program, expunere de principii ale unui partid politic, ale unei grupari oarecare, baza teoretica. [< fr. plate-forme, cf. germ. Plattform].

COMUNITATILE EUROPENE, sistem de organizatii internationale guvernamentale, cu sediul la Bruselles, creat prin Tratatul de la Bruxelles din 1965, intrat in vigoare in 1967, in scopul coordonarii activitatii a trei entitati: Comunitatea Economica Europeana (C.E.E.), Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (C.E.C.O.) si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (EURATOM). Tote cele trei comunitati au aceiasi membri si aceleasi organe principale. Membri fondatori: Belgia, Franta, R.F.G., Italia, Luxenburg si Olanda. Alti membri: Danemarca, Irlanda si Marea Britanie (din 1973), Grecia (din 1981, membru plin in 1986), Spania si Portugalia (din 1986). Principalele organe sint Comisia Comunitatilor Europene, Consiliul European (format din sefi de state si de guvern), Consiliul Ministerial, Parlamentul (Vest-) European (Adunarea Europeana), Curtea de Justitie si Curtea de Control Financiar. Alte organe comune: Banca Europeana de Investitii, Comitetul Economic si Social, Fondul European de Cooperare Monetara s.a. In 1971, Consiliul Ministerial a adoptat un program privind realizarea unei uniuni economice si monetare, in vederea deplasarii treptate a centrelor de decizie economica de pe plan national pe plan comunitar si a crearii unui sistem monetar de flotare concertata.

1) cerc n., pl. uri (lat. circus, it. sp. pg. cerco. V. tarc). Suprafata plana limitata de o circumferenta [!]. Circumferenta insasi: a descrie un cerc. Circumferenta, cingatoare de lemn ori de fer [!] cu care se leaga doagele butoiului. Fig. Reuniune, adunare: cerc numeros. Intindere, limite: cercu stiintei omenesti. Cerc vitios, rationament defectuos care ar trebui mai intii sa probeze ceia ce serveste a proba, cum ar fi: opiu adoarme fiind-ca are proprietatea somnifera. In cerc, circular, in forma de cerc. Cerc de butuc, cerc care leaga doua catarguri, doua grinzi.

ECONOMIE s. f. 1. totalitatea ramurilor muncii sociale existente intr-o anumita oranduire sociala, determinate de stadiul de dezvoltare a fortelor de productie si a relatiilor de productie. ◊ totalitatea relatiilor de productie care constituie cadrul desfasurarii muncii sociale. ♦ ~ de piata = forma de organizare si functionare a economiei in care oamenii isi desfasoara activitatea in mod liber, autonom si eficient. ◊ ramura, sector de activitate productiva. ◊ gospodarire. 2. stiinta care se ocupa cu studiul economiei (1). ♦ ~ politica = stiinta sociala care studiaza legile productiei sociale, ale repartitiei si schimbului bunurilor materiale, specifice diferitelor oranduiri sociale in succesiunea lor istorica. 3. chibzuinta, cumpatare (in cheltuieli). 4. (pl.) rezerva de bani: bani agonisiti. 5. alcatuire, compozitie a planului unei lucrari, a tratarii unei chestiuni etc. (< fr. economie, lat. oeconomia, gr. oikonomia)

planETA, planete, s. f. 1. Corp ceresc fara lumina proprie, satelit al Soarelui, care se vede pe cer sub forma unui punct luminos ca urmare a reflectarii luminii solare; p. restr. Pamant (1). ♦ Orice corp ceresc fara lumina proprie, satelit al unei stele. 2. Zodie (in care se naste cineva). ♦ Bilet care contine preziceri naive privitoare la viitor si pe care il vand flasnetarii extragandu-l la intamplare dintre altele de acelasi fel (cu ajutorul unui papagal sau al unui soarece dresat). [Var.: (inv.) planet s. m.] – Din fr. planete, lat. planeta.

SATELIT I. s. m. 1. (ant.) mercenar care isi insotea stapanul. ◊ (fig.) cel care urmeaza si executa orbeste ordinele cuiva; acolit. 2. corp ceresc obscur care graviteaza in jurul unei planete, insotind-o in miscarea ei de revolutie. 3. ~ artificial = corp metalic de forme diverse cu aparataj stiintific, lansat de savanti in spatiul interplanetar cu ajutorul unei rachete si care se roteste in jurul Pamantului. 4. (mec.) roata dintata a unui mecanism planetar care se roteste liber in jurul unui ax. 5. mica masa cromatica atasata unui cromozom printr-un filament subtire. 6. localitate de importanta secundara in apropierea unui oras, dependenta de acesta. II. adj., s. n. (stat) ~ = (stat) care depinde de un altul pe plan politic sau economic. (< fr. satellite)

DELFIN¹, delfini, s. m. 1. Mamifer marin cu corpul in forma de fus, care atinge marimea de trei metri, cu botul alungit, prevazut cu numerosi dinti conici, si care traieste in grupuri compacte in toate marile; porc-de-mare (Delphinus delphis). 2. (Art.) Constelatie din emisfera boreala, in vecinatatea Caii-Laptelui. 3. Procedeu tehnic de inot in care sportivul, culcat cu fata in jos, inainteaza la suprafata apei prin miscarea simultana si simetrica a bratelor, dinainte spre inapoi, coordonata cu bataia simultana in plan vertical a picioarelor. – Din lat. delphinus, it. delfino.

BAZA ~e f. 1) Totalitate a elementelor de rezistenta pe care se sprijina o constructie; temelie; fundament. ~a coloanei. 2) Linie dreapta sau plan, de obicei in pozitie orizontala, de la care se masoara perpendicular inaltimea unui corp geometric. ~a triunghiului. 3) Loc special amenajat de concentrare a unor rezerve (de oameni, materiale, instalatii etc.) necesare unei activitati. ~ de aprovizionare. ~ sportiva. ◊ ~ navala port militar. ~ militara loc de stationare pe teritoriul unui stat a unor trupe dotate cu mijloace de lupta pentru razboi. 4) chim. Compus chimic al unor metale care albastreste hartia rosie de turnesol si intra in combinatie cu acizii, formand saruri. 5) la pl. fig. Element de importanta primordiala, pe care se tine, se intemeiaza ceva; principiu fundamental. ~ele unui acord. ◊ Fara ~ neintemeiat; inconsistent. A pune ~ele (a ceva) a intemeia; a funda. ~ economica (a societatii) totalitate a relatiilor de productie intr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale. 6) anat. : ~a craniului parte a craniului, care inchide cutia craniala spre ceafa. 7) lingv.: ~ de articulatie mod, posibilitate de articulare a sunetelor la un popor. [G.-D. bazei] /<fr. base

PLATforma s. f. I. 1. suprafata orizontala plana, planseul mobil sau fix (la un vehicul, la un vagon etc.). ♦ vagon, (auto)camion care are o suprafata plata, deschisa. ♦ parte a unui tramvai, autobus etc. pe unde urca sau coboara calatorii. 2. loc rezervat la bordul unor nave pentru apuntarea avioanelor si elicopterelor. ♦ suprafata de teren pe care se ridica noi constructii. ♦ ~ de lansare = loc amenajat pentru lansarea rachetelor mari; ~ spatiala = satelit artificial de mari dimensiuni, baza de lansare de pe orbita a navelor interplanetare; ~ industriala = zona in care sunt concentrate mai multe unitati industriale. 3. parte a unei cladiri, formata dintr-o suprafata orizontala plana. ♦ rampa pentru incarcarea si descarcarea vagoanelor. 4. (sport) instalatie orizontala rigida de pe care se executa sarituri in apa. 5. portiune mai rigida si mai solida a scoartei terestre. ♦ ~ continentala = zona a fundului marii care se inclina usor de la tarm spre povarnisul continental. ♦ constructie plutitoare sau fixa destinata forajului marin. ♦ loc ses (pe un deal, pe un munte). II. (fig.) program, expunere de principii ale unui partid politic, ale unei grupari oarecare, baza teoretica. (< fr. pate-forme)