Rezultate din textul definițiilor
GINTA, ginti, s. f. Grup de oameni care provin dintr-un stramos comun, formand unitatea (4) de productie fundamentala a comunei primitive; forma de organizare sociala proprie unui asemenea grup de oameni. ♦ (Livr.) Neam; origine. ◊ (Jur.) Dreptul gintilor = dreptul international. – Din lat. gens, -ntis.
SINDICALISM s. n. 1. Doctrina anticapitalista de la sfarsitul sec. XIX si inceputul sec. XX, care considera sindicatele cea mai puternica forma de organizare a muncitorilor si unica organizatie necesara in lupta pentru construirea unei societati noi; anarhosindicalism. 2. Sistem de organizare a muncitorilor prin mijlocirea sindicatelor; miscare sindicala. – Din fr. syndicalisme.
BIPARTID ~da (~zi, ~de): Sistem ~ forma de organizare politica a societatii, caracterizata prin succesiunea la putere a doua partide principale. /bi- + partid
GINTA ~ti f. 1) ist. Comunitate de oameni bazata pe rudenia de sange, constituind principala forma de organizare obsteasca in epoca primitiva; neam. 2) Apartenenta etnica; origine. /<lat. gens, ~ntis
COLONAT s.n. Stare de colon; forma de organizare sociala de la sfarsitul Imperiului Roman, caracterizata prin legarea tot mai stransa a colonilor de pamantul pe care il munceau si pentru care plateau dijma si prestau corvezi. [< lat. colonatus, cf. fr. colonat].
COLONAT s. n. stare de colon1; forma de organizare sociala, spre sfarsitul Imperiului Roman, caracterizat prin legarea tot mai stransa a colonilor1 de pamantul pe care il munceau si pentru care plateau dijma si prestau corvezi. (<lat. colonatus, fr. colonat)
ACORD s.n. 1. Comunitate de vederi asupra unui punct determinat intr-o intelegere; invoire, intelegere. 2. Tratat, conventie intre state, care reglementeaza domenii determinate ale colaborarii internationale. 3. Remunerare a muncii prestate, fixata pe unitatea de produs realizat. ◊ Acord global = forma de organizare si de retribuire a muncii prin care se leaga nemijlocit marimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea si importanta muncii prestate. 4. Raport intre doua sau mai multe cuvinte ale caror forme trebuie sa concorde potrivit genului, numarului, cazului, conjugarii etc. 5. Armonie a mai multor sunete muzicale produse in acelasi timp. ♦ Disciplina care studiaza legile de baza ale suprapunerii sunetelor muzicale si inlantuirii lor. ♦ (Fiz.) Sintonie. [Cf. fr. accord, it. accordo].
FOURIERISM s.n. Doctrina socialista utopica franceza din prima jumatate a sec. XIX, care critica oranduirea capitalista si preconiza crearea societatii socialiste prin propagarea pasnica a ideilor cu privire la noua forma de organizare a productiei sociale; falansterianism, garantism. [Pron. fu-ri-e-. / < fr. fourierisme, cf. Ch. Fourier – socialist utopic francez].
ACORD s. n. 1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare. ♦ a cadea de ~ = a se invoi; de comun ~ = a) in perfecta intelegere; b) in unanimitate. 2. intelegere privitoare la relatiile de colaborare si de cooperare intre state, partide politice, organizatii. 3. forma de retributie a muncii prestate. ♦ ~ global = forma de organizare si de retribuire a muncii prin care se leaga marimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea si importanta muncii prestate. 4. concordanta in numar, gen, caz, persoana intre care exista raporturi sintactice. 5. (fiz.) egalitate a frecventelor de oscilatie a doua sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie (1). 6. (muz.) reunire a cel putin trei sunete, formand o armonie; disciplina care studiaza legile de baza ale suprapunerii sunetelor muzicale. (< fr. accord, it. accordo)
COOPERATIE s. f. 1. cooperare. ◊ forma de organizare a muncii in care mai multe persoane participa in comun, cu mijloace de productie proprii, la acelasi proces de munca sau la diverse procese ale muncii legate intre ele. 2. sistemul cooperativelor dintr-un anumit domeniu de activitate. (< fr. cooperation)
DEMOCRATIE s. f. forma de organizare politica a societatii care proclama principiul detinerii puterii de catre popor. ◊ ~ sclavagista = tip de democratie in care puterea era exercitata de stapanii de sclavi; ~ burgheza = forma specifica oranduirii capitaliste, prin care se incearca sa se asigure libertatea si egalitatea generala a cetatenilor in fata legilor; ~ populara = forma de democratie aparuta intr-o serie de tari din Europa si Asia, dupa cel de-al doilea razboi mondial, in care puterea apartine clasei muncitoare in alianta cu taranimea si alte categorii de oameni ai muncii; ~ interna de partid = principiu organizatoric al partidului marxist-leninist potrivit caruia toti membrii sai ar avea dreptul de a participa efectiv la rezolvarea problemelor legate de politica partidului si de viata interna de partid; ~ economica = democratie care presupune participarea sistematica directa sau prin reprezentanti (inclusiv manageri), liber si expres alesi ai poporului, la conducerea si realizarea procesului de productie, repartitie si schimb la toate nivelurile economiei. (< fr. democratie, gr. demokratia)
ECONOMIE s. f. 1. totalitatea ramurilor muncii sociale existente intr-o anumita oranduire sociala, determinate de stadiul de dezvoltare a fortelor de productie si a relatiilor de productie. ◊ totalitatea relatiilor de productie care constituie cadrul desfasurarii muncii sociale. ♦ ~ de piata = forma de organizare si functionare a economiei in care oamenii isi desfasoara activitatea in mod liber, autonom si eficient. ◊ ramura, sector de activitate productiva. ◊ gospodarire. 2. stiinta care se ocupa cu studiul economiei (1). ♦ ~ politica = stiinta sociala care studiaza legile productiei sociale, ale repartitiei si schimbului bunurilor materiale, specifice diferitelor oranduiri sociale in succesiunea lor istorica. 3. chibzuinta, cumpatare (in cheltuieli). 4. (pl.) rezerva de bani: bani agonisiti. 5. alcatuire, compozitie a planului unei lucrari, a tratarii unei chestiuni etc. (< fr. economie, lat. oeconomia, gr. oikonomia)
FEDERATIE s. f. 1. forma de organizare statala constand din unirea mai multor state autonome intr-un stat unitar, condus de un guvern central. 2. grupare a unor organizatii de masa si obstesti constituita in vederea realizarii unui scop comun; liga, confederatie. (< fr. federation, lat. foederatio)
FOURIERISM FU-/ s. n. doctrina socialist-utopica franceza din prima jumatate a sec. XIX, care preconiza crearea societatii prin propagarea pasnica a ideilor cu privire la noua forma de organizare a productiei sociale; falansterianism. (< fr. fourierisme)
INSTITUTIE s. f. 1. forma de organizare a unor raporturi sociale, parte a suprastructurii. 2. organ, unitate cu caracter politic, economic, administrativ etc. care desfasoara o anumita activitate. ◊ asezamant. (< fr. institution, lat. institutio)
OLIGOPOL s. n. forma de organizare a productiei in care intr-o ramura exista numai cateva intreprinderi, care ar inlatura atat pretul, cat si profitul de monopol. (< fr. oligopol)
ORGAN1 s. n. 1. parte a unui organism animal sau vegetal care indeplineste functii vitale sau utile vietii. 2. piesa componenta a unei masini, a unui mecanism. 3. (fig.) mijloc de actiune, de comunicare etc.; (p. ext.) publicatie, ziar. 4. grup de persoane numite, ori alese in conducerea unei organizatii politice sau administrative. ♦ ~ de stat = forma de organizare legala cu anumite puteri in exercitarea functiilor statului; ~ reprezentativ = organ de stat ales prin vot. (< lat. organum, gr. organon, fr. organe, germ. Organ, rus. organ)
PATRIARHAT s. n. 1. forma de organizare sociala carac-teristica societatii gentilice, in care filiatia se stabileste patriliniar. 2. demnitatea de patriarh in biserica ortodoxa; perioada cat pastoreste un patriarh. 3. teritoriu supus jurisdictiei unui patriarh. (< fr. patriarcat)
TRIB1 s. n. 1. forma de organizare economica si social-politica a societatii primitive, dintr-o grupare de mai multe ginti sau de familii inrudite, reunite pe baza comunitatii teritoriului si supuse autoritatii unui sef unic. 2. (la unele popoare din ant.) semintie, ginta, neam. ◊ (biol.) subdiviziune a familiei cu genuri inrudite. (< lat. tribus, fr. tribu)
ANONIM, -A, anonimi, -e, adj. (Despre persoane) Care nu-si da pe fata numele; al carui nume ramane necunoscut; (despre un text) fara nume de autor. ♦ (Substantivat, f.) Scrisoare nesemnata. ♦ Fig. Nestiut, necunoscut. ♦ Societate anonima = societate reprezentand principala forma de organizare a intreprinderilor capitaliste, alcatuita prin asocierea mai multor actionari. – Fr. anonyme (lat. lit. anonymus).
AUTOCEFAL, -A, autocefali, -e, adj. (Despre forma de organizare a bisericii ortodoxe) Care se conduce singur. – Dupa fr. autocephale (< gr.).
VORTICISM s.n. Miscare artistica de avangarda, aparuta in Anglia in al doilea deceniu al sec. XX, care isi propunea organizarea formelor intr-un sistem de unghiuri si de curbe in jurul unui punct determinat. [Cf. engl. vorticism, it. vorticismo < lat. vortex – vartej].
formaTIE s.f. 1. Intocmire, alcatuire, organizare; formare. ♦ Complex de strate din scoarta Pamantului depuse intr-o anumita perioada geologica. 2. formatie social-economica = categorie ce desemneaza o treapta istorica determinata a dezvoltarii societatii, caracterizata printr-un nivel determinat al fortelor de productie, prin relatiile de productie corespunzatoare acestora si o suprastructura generata de aceste relatii. 3. Asezare, dispozitiv al unei unitati militare in vederea unei actiuni. 4. Ansamblu, echipa. 5. Combinatie de cifre, de figuri sau de pozitii la unele jocuri (la loterie etc.). [Gen. -iei, var. formatiune s.f. / < fr. formation, it. formazione, lat. formatio].
VORTICISM s. n. miscare artistica de avangarda aparuta in Anglia in al doilea deceniu al sec. XX, care lega arta si poezia de mecanicism si de civilizatia industriala moderna, propunand organizarea formelor intr-un sistem de unghiuri si de curbe in jurul unui punct determinat. (< engl. vorticism)
INSTITUTIE, institutii, s. f. 1. Organ sau organizatie (de stat) care desfasoara activitati cu caracter social, cultural, administrativ etc. 2. forma de organizare a raporturilor sociale, potrivit normelor juridice stabilite pe domenii de activitate; institut (3). Institutia casatoriei. 3. Organizatie care desfasoara o activitate de interes international. [Var.: institutiune s. f.] – Din fr. institution, lat. institutio, -onis.
MACROSISTEM, macrosisteme, s. n. Sistem social al unei forme de organizare institutionalizate. – Din fr. macrosysteme.
POLIS, polisuri, s. n. forma de organizare statala in Grecia antica; oras-stat in Grecia antica. – Din gr. polis.
PATRIARHAT s. n. 1. forma de organizare sociala in care gradele de rudenie sunt socotite in linie masculina, iar barbatul este considerat sef al familiei, cu rol predominant in viata comunitatii. 2. Demnitatea de patriarh (1). ♦ Perioada de preistorie a unui patriarh. [Pr.: -tri-ar-] – Din fr. patriarcat (dupa patriarh).
CNEZAT, cnezate, s. n. forma de organizare politica de tip statal (la romani si la slavi) in evul mediu bazata pe autoritatea cneazului; teritoriu stapanit de un cneaz. – Cneaz + suf. -at.
DEMOCRATIE, democratii, s. f. forma de organizare si de conducere a unei societati, in care poporul isi exercita (direct sau indirect) puterea. – Din fr. democratie.
COOPERATIE ~i f. forma de organizare colectiva a muncii; sistem cooperativ. [Art. cooperatia; G.-D. cooperatiei; Sil. -ti-e] /<fr. cooperation
DEMOCRATIE ~i f. 1) forma de organizare si de conducere politica a societatii, care proclama suveranitatea poporului. 2) Forma de guvernare a statului, bazata pe separatia puterilor si pe votul universal. 3) Stat caruia ii este proprie o astfel de organizare. 4) Metoda de conducere a unui colectiv, care asigura participarea tuturor membrilor la luarea deciziilor importante. [Art. democratia; G.-D. democratiei; Sil. -ti-e] /<fr. demo-cratie
POLIS ~uri n. (in Grecia antica) forma de organizare social-politica si economica a societatii sclavagiste; oras-stat. /<ngr. polis
TRIB ~uri n. 1) forma de organizare economica si sociala, specifica comunei primitive si caracterizata prin legaturi de rudenie, prin comunitate de limba si de teritoriu si prin conducator ales. 2) fig. Familie numeroasa. /<lat. tribus, fr. tribe
CENTRALIZARE s.f. Actiunea de a centraliza. ♦ forma de organizare a statului in care exista o singura suveranitate, un singur parlament si guvern si un singur sistem de instante judecatoresti; concentrare. ◊ Centralizarea capitalului = proces de crestere a capitalului prin inghitirea micilor capitaluri de catre marii capitalisti si a intreprinderilor mici de catre marile intreprinderi. [< centraliza].
COOPERATIE s.f. 1. forma de organizare a muncii in care mai multe persoane participa in comun la acelasi proces de munca sau la diverse procese ale muncii legate intre ele. ♦ (In oranduirea socialista) Asociere a oamenilor muncii in intreprinderi cooperatiste de productie sau de aprovizionare si desfacere. 2. Cooperare. [Gen. -iei, var. cooperatiune s.f. / cf. fr. cooperation, it. cooperazione].
AUTOorganizare s.f. Proprietate a unui sistem evolutiv de a-si elabora noi forme de organizare, noi modele sau structuri interne. (din auto1- + organizare)
TRIB s.n. 1. forma de organizare a societatii primitive, constand dintr-o grupare de mai multe ginti sau de familii reunite intre ele prin legaturi de inrudire, care traiau pe un teritoriu propriu, aveau o limba si credinte comune si erau supuse autoritatii unui sef (ales din mijlocul lor). 2. (La unele popoare din antichitate) Semintie, ginta, neam. ♦ Populatia fiecarui district in Roma antica. 3. (Biol.) Subdiviziune a familiei, cuprinzand genuri inrudite. [< lat. tribus, cf. fr., it. tribu].
ADHOCRATIE s.f. Termen care desemneaza in sociologia si viitorologia politica contemporana instabilitatea cronica pe care o cunosc diferitele forme de organizare (economica si sociala) ca urmare a impactului societatii capitaliste dezvoltate cu revolutia stiintifica-tehnica, cerinta introducerii unor noi structuri organizationale la diverse niveluri de conducere. [Cf. lat. ad-hoc – pentru aceasta, gr. kratos – putere].
ANTREPRIZA s.f. forma de organizare si de executare a constructiilor capitale de catre o organizatie speciala de constructii; intreprindere comerciala sau industriala care preia executarea de lucrari (mari) al caror pret este platit cu anticipatie dupa un deviz intocmit dinainte; lucrare facuta de o astfel de intreprindere. ◊ A lua in antrepriza = a lua conducerea unei lucrari. [< fr. entreprise].
ADHOCRATIE s.f. (In sociologia si viitorologia politica contemporana) Instabilitatea cronica pe care o cunosc diferitele forme de organizare (economica si sociala) ca urmare a impactului societatii capitaliste dezvoltate cu revolutia stiintifico-tehnica. (< ad-hoc + -cratie)
COOPERATIVA s.f. 1. (Ec.) forma de organizare in sistemul cooperatist; (in trecut) cooperativa agricola de productie = organizatie economica in care taranii isi aduceau in proprietatea cooperatista pamantul si mijloacele principale de productie, munca fiind organizata in comun. 2. (Concr.; in trecut) Magazin de marfuri organizat pe principii cooperatiste, unde se desfaceau diferite produse. [< fr. cooperative, it. cooperativa].
DEMOCRATIE s.f. forma de organizare si conducere politica a societatii in care puterea suprema este exercitata de popor. [Gen. -iei, var. democratiune s.f. / < fr. democratie, it. democrazia, cf. gr. demokratia < demos – popor, kratos – putere].
INSTITUTIE s.f. 1. forma de organizare a unor raporturi sociale – politice, juridice etc. – parte a suprastructurii. 2. Organ, unitate cu caracter politic, economic, administrativ etc. care cuprinde o anumita activitate, care imbratiseaza un anumit domeniu etc. ♦ Asezamant. [Gen. -iei, var. institutiune s.f. / cf. fr. institution, lat. institutio].
OLIGOPOL s.n. forma de organizare a productiei in care intr-o ramura exista numai cateva intreprinderi, care ar inlatura atat pretul, cat si profitul de monopol. [< fr. oligopol].
TRUST s.n. 1. (In economia capitalista) Forma de monopol in care intreprinderile care s-au contopit isi pierd independenta comerciala, de productie si juridica, fiind subordonate unei administratii unice. 2. (In economia socialista) forma de organizare a intreprinderilor in care se unesc unitatile unei anumite ramuri sau din ramuri diferite, de obicei separate teritorial (uzine, unitati comerciale etc.). [< engl., fr. trust, cf. rus. trest].
democratie (democratii), s. f. – forma de organizare si conducere a unei societati in care poporul isi exercita direct puterea. Fr. democratie, si inainte (sec. XVIII) din gr. δημοϰρατεία (Ga'ldi 172). – Der. (din fr.) democrat, adj.; democratic, adj.; democratiza, vb.
CABINET s. n. I. 1. incapere de lucru intr-un apartament, intr-o institutie. 2. birou (intr-o intreprindere sau institutie) unde lucreaza cineva. 3. sectie, serviciu intr-o intreprindere sau institutie destinate unor studii. ♦ ~ metodic = a) centru didactic al activitatii metodice; b) sectie de indrumare si informare in bibliotecile mari si in intreprinderi: ~ tehnic = centru de indrumare tehnica in cadrul unei intreprinderi, unitati scolare etc. 4. gen de muzeu care pastreaza piese mici, organizat sub forma unui depozit care poate fi vizitat. II. (in unele tari) consiliu de ministri, guvern. III. mobila stil, bogat ornata si cu sertare pentru pastrarea de obiecte pretioase. (< fr. cabinet)
MACROSISTEM s. n. sistem social al unei forme de organizare institutionalizate. (< fr. macrosysteme)
ANTREPRIZA, antreprize, s. f. forma de organizare si executare a constructiilor capitale de catre o organizatie speciala de constructii; (in regimul capitalist) intreprindere particulara care executa lucrari industriale, comerciale, de constructii etc.; conducere particulara a unor lucrari. ◊ Expr. A da in antrepriza = a da o lucrare spre executare unei intreprinderi sau unui antreprenor. A lua in antrepriza = a lua conducerea unei lucrari. – Fr. entreprise.
CONSTITUIRE, constituiri, s. f. Actiunea de a (se) constitui; alcatuire, formare; intemeiere, infiintare, organizare. – V. constitui.
POLIANDRIE s. f. forma istorica de organizare a familiei (intalnita astazi numai la unele triburi primitive) in care o femeie poate sa se casatoreasca in acelasi timp cu mai multi barbati [Pr.: -li-an-] – Din fr. polyandrie.
CORPORATIE, corporatii, s. f. 1. (In societatea medievala) forma specifica de organizare a activitatii economice a meseriasilor; breasla (1); isnaf, rufet. 2. (in unele tari) Intreprindere mare. ♦ Societate pe actiuni. [Var.: corporatiune s. f.] – Din fr. corporation.
CORNER2 s. n. forma simpla de organizare monopolista, care consta intr-o intelegere intre intreprinderi in vederea cumpararii de marfuri si vanzarii lor la preturi ridicate. – Cuv. engl.
SISTEM, sisteme, s. n. 1. Ansamblu de elemente (principii, reguli, forte etc.) dependente intre ele si formand un tot organizat, care pune ordine intr-un domeniu de gandire teoretica, reglementeaza clasificarea materialului intr-un domeniu de stiinte ale naturii sau face ca o activitate practica sa functioneze potrivit scopului urmarit. ◊ Sistem informational = ansamblu de procedee si mijloace de colectare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a intreprinderilor, institutiilor, ministerelor etc. ♦ Totalitatea relatiilor pe baza carora este alcatuit un sistem (1). 2. Totalitatea depozitelor formate in decursul unei perioade geologice. 3. Metoda de lucru, mod de organizare a unui proces, a unei operatii, fel de a lucra; norma, obicei. ◊ Sistem Braille = metoda de scriere pentru orbi, cu litere tipografice speciale scoase in relief, pentru a putea fi pipaite. 4. Model, tip, tipar; marca (de fabrica). 5. (In sintagma) Sistem audio = combina muzicala. [Var.: (rar) sistema s. f.]
SAMBURE, samburi, s. m. 1. Parte din interiorul unor fructe, cu invelisul lemnos, care contine samanta; p. restr. partea moale a semintei, care contine substanta germinativa. ♦ (Impr.) Samanta. 2. Fig. Parte centrala, fundamentala, esentiala a unui lucru, a unei actiuni; miez, inima, nucleu; p. ext. germen. ♦ (Concr.) Grup restrans de oameni care actioneaza in mod organizat si care formeaza nucleul unei grupari mai mari. ♦ Fig. Esenta, idee esentiala. 3. Fig. Particica, farama. [Var.: (rar) sambur s. m.] – Cf. alb. sumbull, thumbull.
SISTEM ~e n. 1) Ansamblu de elemente (materiale sau ideale) cu anumite trasaturi comune care formeaza un tot organizat. ~ nervos. ~ solar. ~ filozofic. 2) Mod de organizare a unui proces, a unei activitati. ~ electoral. 3) forma de guvernamant; regim; oranduire. ~ feudal. 4) Ansamblu coordonat de procedee, folosit pentru a obtine un rezultat pozitiv. ~ de tratare a unei boli. 5) Succesiune de straturi formate in decursul unei perioade geologice. 6) Ansamblu de instalatii asociate. ~ tehnic. ~ energetic. /<lat. systema, it. sistema, fr. systeme, germ. System
POLIANDRIE s.f. 1. forma istorica de organizare a familiei, in care o femeie era casatorita in acelasi timp cu mai multi barbati. 2. (Bot.) Stare a unei flori poliandre. [Gen. -iei. / < fr. polyandrie, cf. gr. polys – numeros, aner – barbat].
ANARHISM s. n. 1. conceptie, miscare social-politica extremista care neaga necesitatea statului si formele lui de organizare, a ordinii si disciplinei sociale in general. 2. stare de anarhie. (< fr. anarchisme, rus. anarhizm, germ. Anarchismus)
CONSTITUI vb. I. tr., refl. a (se) forma, a (se) organiza, a (se) intemeia, a (se) infiinta. II. a se ~ parte civila = a formula pretentii de despagubire impotriva acuzatului. (< fr. constituer, lat. constituere)
ELENISM s. n. 1. perioada in istoria si civilizatia societatii sclavagiste a popoarelor din bazinul Marii Mediterane, intre epoca cuceririlor lui Alexandru Macedon si caderea imperiului acestuia sub stapanirea romana, prin amestecul formelor grecesti de organizare politica, culturale, religioase cu cele orientale. ◊ cultura Greciei antice si influentele exercitate de ea. 2. expresie specifica limbii elene. (< fr. hellenisme)
formaTIE s. f. 1. intocmire, organizare; constituire. 2. cuvant format pe terenul limbii proprii prin mijloace interne. 3. componenta unei echipe sportive; ansamblu, echipa, colectiv. 4. combinatie de cifre, figuri sau pozitii la unele jocuri (loto, sah etc.). 5. pregatire intr-un domeniu. (< fr. formation, lat. formatio)
REGIE s. f. 1. conceptia interpretarii textului si activitatea de indrumare si supraveghere a jocului artistilor, desfasurata la punerea in scena si la montarea unei piese de teatru, a unui film. 2. exploatare a unui bun sau executarea unei lucrari direct de catre beneficiar. ♦ cheltuieli de ~ = cheltuieli de intretinere la o intreprindere sau institutie; cheltuieli la executarea unei lucrari; in ~ proprie = (despre constructii, reparatii capitale) executate de beneficiar cu mijloace proprii. 3. forma capitalista de organizare a unor intreprinderi, exploatarea de bunuri ale statului sau valorificarea unor drepturi ale acestuia; (p. ext.) administratia, personalul, sediul unei asemenea intreprinderi. (< fr. regie, germ. Regie)
SISTEM s. n. 1. ansamblu de elemente aflate intr-o relatie structurala, de interdependenta si interactiune reciproca, formand un tot organizat. 2. (anat.) grupare morfologica si functionala unitara de organe sau de structuri. 3. (biol.) ansamblu de elemente aflate in interactiune. ♦ (geol.) succesiune de straturi care corespunde aceleiasi perioade. 4. ansamblu ordonat care apare ca rezultat al unei clasificari. ♦ ~ solar = ansamblu de corpuri ceresti in care intra Soarele, planetele cu satelitii lor (masa atomica, numar de ordine); ~ de ecuatii = grup de mai multe ecuatii cu aceleasi necunoscute; ~ tehnic = ansamblu de corpuri fizice compus, cel putin in parte, din corpuri solide, folosit in tehnica; ~ de unitati = ansamblu de unitati de masura dintr-un numar restrans de unitati fundamentale; ~ audio = combina muzicala. 5. mod de organizare a unui proces, a unei operatii, activitati etc.; metoda de lucru, fel de a lucra. 6. ~ informational = ansamblu de procedee si mijloace de adunare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a intreprinderilor etc.; ~ ul stiintelor = totalitate a disciplinelor stiintifice, ansamblul cunostintelor teoretice ale oamenilor intr-o anumita etapa istorica. 7. (fam.) mijloc ingenios. (< fr. systeme, lat. systema, germ. System)
SCIZIUNE, sciziuni, s. f. Despartire, ruptura, dezbinare intervenita pe chestiuni de principiu intre persoane sau grupuri de persoane care formau inainte un intreg organizat. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. scission, lat. scissio, -onis.
CONSTITUIRE s. 1. alcatuire, creare, desemnare, formare, instituire, infiintare, numire, organizare, stabilire. (~ unei comisii.) 2. v. infiintare.
DADAISM s.n. Curent dezvoltat in literatura si arta dupa primul razboi mondial, care se caracterizeaza prin negarea oricarei legaturi intre gandire si expresie, prin abolirea formelor constituite si prin organizarea unor spectacole indreptate impotriva artei, gustului estetic si moralei traditionale. [< fr. dadaisme, cf. dada].
LECTIE s.f. 1. forma de baza a organizarii muncii didactice, prin care se transmit elevilor anumite cunostinte intr-o unitate de timp; ora de scoala consacrata unei anumite discipline. ◊ A da (sau a lua) lectii = a (se) medita (2) in particular. ♦ Tema, ceea ce elevul are de invatat la o materie intr-o zi. 2. (Fig.) Invatatura morala, experienta (culeasa in urma unei intamplari etc.). 3. Dojana, mustrare. [Gen. -iei, var. lectiune s.f. / < lat. lectio, cf. it. lezione, germ. Lektion].
LECTIE s. f. 1. forma de baza a organizarii muncii didactice, prin care se transmit elevilor anumite cunostinte intr-o unitate de timp; ora de scoala consacrata unei anumite discipline. ♦ a da (sau a lua) ~ tii = a (se) medita (2) in particular. ◊ tema, ceea ce elevul are de invatat la o materie intr-o zi. 2. (fig.) invatatura morala, experienta (culeasa in urma unei intamplari etc.). 3. dojana, mustrare. (< germ. Lektion, lat. lectio)
BRIGADA, brigazi, s. f. 1. Echipa de muncitori organizata in spirit socialist, in vederea indeplinirii unei sarcini de productie. ◊ Brigada de productie = echipa de muncitori agricoli, reprezentand forma de baza a organizarii muncii in gospodariile agricole colective, care-si desfasoara activitatea intr-un sector delimitat si care are caracter permanent si stabil. 2. Subunitate silvica formata din mai multe cantoane (2) si condusa de un brigadier silvic. 3. Corp de trupe alcatuit din doua regimente din aceeasi arma. – Fr. brigade (rus brigada).
CONSTITUTIE (‹ fr., lat.) s. f. I. 1. Totalitatea particularitatilor morfologice, functionale si psihologice ale unui individ; este conditionata ereditar de si ontogenetic si determina caracterul reactiilor fata de actiunea agentilor externi; structura, alcatuire. 2. Conformatie. II. Legea fundamentala a unui stat, care reflecta stadiul de dezvoltare sociala, economica si politica a acestuia la un moment dat, stabilind forma de guvernamint si organizare statala, precum si drepturile si obligatiile fundamentale ale cetatenilor. Prima c. a fost Constitutia americana de la 1787, urmata de Constitutia franceza de la 1791. In sec. 19 si la inceputul sec. 20, constitutia scrisa s-a generalizat in Europa si Asia, iar mai apoi si in Africa. In Romania, prima c. a fost adoptata la 1866. Au urmat c. de la 1923 si 1938. Alte c. au fost adoptate in anii 1948, 1952, 1965, 1991.
TRANSCENDENTAL ~a (~i, ~e) 1) (in scolastica) Care tine de notiunile cele mai generale (adevar, bine, lucru etc.). 2) (in filozofia lui Kant) Care tine de formele apriorice ale cunoasterii ce organizeaza datele experientei. /<fr. transcedantal
REMODELA vb. tr. 1. a imbunatati aspectul, forma unui lucru. 2. a modifica organizarea, structura unui lucru, pentru a-l adapta la cerintele actuale. (< fr. remodeler)
AMORF, -A, amorfi, -e, adj. 1. (Despre substante), Care nu prezinta o structura cristalina, regulata; p. ext. fara forma precisa. 2. Fig. Care nu este organizat, structurat etc. – Din fr. amorphe.
CIRC, circuri, s. n. 1. Gen de spectacol care cuprinde numere de gimnastica de acrobatie, prezentare de animale dresate, momente comice bufe etc.; ansamblu artistic care organizeaza astfel de spectacole. 2. Constructie de forma rotunda, cu locurile pentru spectatori asezate in amfiteatru si avand la mijloc o arena circulara, unde au loc spectacole de circ (1). ♦ Incinta neacoperita, in forma de amfiteatru, unde se celebrau jocurile publice la romani. 3. Depresiune circulara (cu aspect de amfiteatru) formata prin actiunea de eroziune a unui ghetar, de obicei in regiunile muntoase inalte; caldare. Circ lunar = crater lunar. – Din fr. cirque, lat. circus.
CONSTITUI, constitui, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) alcatui, a (se) forma, a (se) infiinta, a (se) organiza. 2. Tranz. A avea valoare de..., a fi considerat ca...; a reprezenta. 3. Refl. (Jur.; in expr.) A se constitui parte civila = a formula pretentii de despagubire fata de acuzat intr-un proces penal. – Din fr. constituer, lat. constituere.
PROFIL s.n. 1. Contur, aspect al chipului cuiva privit dintr-o parte. ♦ Aspect, portret, figura. 2. Contur al unui lucru, al unei forme de relief etc. 3. Mod de organizare a unei intreprinderi, a unei institutii etc. 4. Conturul unei sectiuni plane a unui element de constructie, a unei regiuni a scoartei Pamantului etc.; reprezentare grafica a unei asemenea sectiuni. [Pl. -luri, -le. / < fr. profil, it. profilo].
chibzui (-uesc, chibzuit), vb. – 1. A presupune, a face supozitii. – 2. A reflecta, a medita, a gindi. – 3. A delibera, a schimba impresii. – 4. A dispune, a organiza, a planui. Mag. kepezni „a forma, a alcatui” (DAR). Miklosich, Fremdw., 97, se gindea la mag. kobzoni, de unde rut. kobzovati. Berneker 498 pleaca de la mag. kepzelni, cf. rut. kebzuvaty, slov. kebzovati. – Der. chibz, s. n. (preocupare; supozitie, calcul); chibzuiala (var. chibzuinta), s. f. (reflectie, supozitie; deliberare; conciliabul, opinie); nechibzuit, adj. (nesocotit, aiurit); chibzuitor, adj. (prudent, prevazator).
PROIECT, proiecte, s. n. 1. Plan sau intentie de a intreprinde ceva, de a organiza, de a face un lucru. 2. Prima forma a unui plan (economic, social, financiar etc.), care urmeaza sa fie discutat si aprobat pentru a primi un caracter oficial si a fi pus in aplicare. ◊ Proiect de lege = text provizoriu al unei legi, care urmeaza sa fie supus dezbaterii organului legiuitor (si opiniei publice). 3. Lucrare tehnica intocmita pe baza unei teme date, care cuprinde calculele tehnico-economice, desenele, instructiunile etc. necesare executarii unei constructii, unei masini etc. ◊ Proiect de diploma = lucrare cu caracter tehnic, aplicativ, pe baza careia studentii institutelor politehnice, institutelor de arhitectura etc. obtin diploma la sfarsitul studiilor. [Pr.: pro-iect] – Din germ. Projekt, lat. projectus.
ENERGETIC, -A, energetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la producerea si la folosirea diferitelor forme de energie. ◊ Sistem energetic = ansamblu de instalatii organizat unitar in scopul producerii, transmisiunii si distributiei energiei electromagnetice pe un anumit teritoriu. 2. S. f. Ramura a fizicii care studiaza fenomenele produse in sistemele fizice din punctul de vedere al transformarilor de energie dintr-o forma in alta; ramura a tehnicii care se ocupa cu studiul surselor si al posibilitatilor tehnico-economice de exploatare si de utilizare a diferitelor forme de energie. – Din fr. energetique.
CONSTITUI vb. 1. v. alcatui. 2. a alcatui, a crea, a desemna, a forma, a institui, a infiinta, a numi, a organiza, a stabili, (inv.) a tocmi. (A ~ o comisie.) 3. v. infiinta. 4. a fi, a forma, a insemna, a reprezenta, (rar) a prezenta. (Acest capitol ~ partea esentiala a lucrarii.)
RANDUIALA, randuieli, s. f. 1. Faptul de a randui; fel de aranjare a lucrurilor in mod ordonat; p. ext. ordine. 2. Fel in care se desfasoara o actiune, un sistem de organizare statornicit sau impus. ♦ Masura, directiva, dispozitie, aranjament. 3. Ceremonial, forme statornicite; datina, obicei, regula. 4. Denumire generica folosita in trecut pentru anumite dari in bani catre domnie. [Pr.: -du-ia-] – Randui + suf. -eala.
MECANISM s.n. 1. Sistem tehnic compus din piese fixe si mobile care sunt in contact si ale carui elemente mobile antreneaza miscarea celorlalte; (p. ext.) mod de functionare a unui astfel de sistem. 2. Ansamblul elementelor care formeaza un intreg, functionand ca un organism. 3. (Fig.) Sistem, organizare, organizatie. [Var. mehanism s.n. / < fr. mecanisme, cf. lat. mechanisma].
CONFIGURATIE (‹ fr., lat.) s. f. Infatisare, forma exterioara a unui lucru. ♦ Mod de dispunere si organizare a elementelor si conexiunilor in cadrul unui sistem. C. presupune stabilirea unor invarianti ai raporturilor dintre componentele sistemului. ♦ (CHIM.) Mod de aranjare a liganzilor (substituientilor) in jurul unui element de chiralitate moleculara (carbon asimetric, axa de chiralitate etc.). Pentru stabilirea c. se foloseste fie un etalon simplu de c. definita, fata de care se stabilesc inrudirile configurative, fie un etalon intern (de ex. un atom chiral din aceeasi molecula, pentru care se admite o anumita c., configuratia celorlalti rezultind in raport cu a acestuia). In stabilirea ordinii liganzilor se considera prioritatile dupa numerele atomice descrescatoare ale atomilor direct legati de elementul de chiralitate.
CONSTITUTIE2 ~i f. 1) Lege fundamentala a unui stat care determina forma de guvernamant, structura social-economica si politica, modul de organizare si de functionare a organelor de stat, drepturile esentiale si obligatiile cetatenilor. 2) Brosura care cuprinde aceasta lege. [Art. constitutia; G.-D. constitutiei; Sil. -ti-e] /<fr. constitution, lat. constitutio, ~onis
MECANISM s. n. 1. sistem tehnic din piese fixe si mobile care sunt in contact si ale carui elemente mobile antreneaza miscarea celorlalte. 2. ansamblul elementelor care formeaza un intreg, functionand ca un organism. ◊ sistem, mod de organizare. (< fr. mecanisme, germ. Mechanismus)
constitui si -iesc, a -i v. tr. (lat. constituere, d. con-, impreuna, si statuere, a pune, a aseza, a hotari. – Eu constitui, tu constitui; el, ei constituie, sa constituie. V. destitui, statut). Formez esenta unui lucru: sufletu si corpu constituie omu. Organizez: a constitui o societate. Asignez, dau, vorbind de procurarea unei sume: a constitui o zestre, o renta. Constitui captiv, arestez. V. refl. Ma constitui captiv, ma predau.
ORANDUIRE, oranduiri, s. f. Actiunea de a orandui si rezultatul ei. 1. Asezare, grupare intr-o anumita ordine, intr-un anumit fel; aranjare, repartizare, clasare. ♦ organizare, intocmire; stabilire. 2. Investire. 3. (Inv. si reg.) Hotarare, dispozitie, decizie, ordin. 4. (Adesea cu determinarile „sociala” si „social-economica”) Treapta a dezvoltarii istorice a societatii, caracterizata printr-un nivel determinat al fortelor de productie, prin relatiile de productie corespunzatoare acestuia si prin suprastructura generata de aceste relatii; formatiune sociala, formatiune social-economica. ◊ Oranduire de stat = organizare politica si teritoriala a statului sub aspectul regimului si al formei de stat, precum si al impartirii administrativ-teritoriale, determinata, in esenta, de caracterul oranduirii sociale. – V. orandui.
A COLECTA ~ez 1. tranz. 1) (obiecte, materiale) A aduna dupa anumite principii si cu un anumit scop; a strange, formand o colectie; a colectiona. 2) (produse agricole) A achizitiona in mod organizat, in conformitate cu prevederile unui plan, unui contract. ~ fructe. 3) (fluide) A aduna intr-un recipient. 2. intranz. (despre abcese, rani) A face puroi; a coace. /<fr. collecter
TRUPA ~e f. 1) Grup regulat si organizat de soldati dintr-o unitate militara. 2) Totalitate de soldati care formeaza o subdiviziune militara. 3) la pl. Totalitate de forte militare. 4) Colectiv de actori ai unui teatru sau ai unui circ. /<fr. troupe
LINIAR, -A adj. 1. dispus in linie dreapta; din linii trasate cu diferite instrumente speciale. 2. (mat.; despre relatii, operatori) a carui variatie poate fi reprezentata geometric printr-o dreapta. ♦ forma ~a = polinom omogen si de gradul intai in raport cu totalitatea variabilelor; desen ~ = desen in care se folosesc numai linii si contururi. ◊ (fig.) drept. 3. (despre organizarea cunostintelor in programe scolare) care consta in insusirea notiunilor in forma definitiva si in intreaga lor sfera de cuprindere, fara reluari succesive. (< fr. lineaire, lat. linearis)
EDUCA, educ, vb. I. Tranz. A forma pe cineva prin educatie; a influenta in mod intentionat, sistematic si organizat dezvoltarea intelectuala, morala si fizica a copiilor si tineretului sau, p. ext., a oamenilor, a societatii etc. – Din fr. eduquer, lat. educare.
forma s.f. 1. Infatisare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) Categorie filozofica ce desemneaza modul de existenta, de organizare interna, interactiunea si legaturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maxima capacitate de efort a organismului, obtinuta prin antrenament; conditie fizica buna. ◊ A fi in forma = a fi, a se afla in cele mai bune conditii. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprima continutul unei opere de arta (mai ales de literatura). 3. Fel, chip, mod. ♦ Mod de organizare, de conducere politica, sociala etc. 4. Dispozitie legala de procedura. ◊ Viciu de forma = nerespectare a unei dispozitii de procedura care atrage anularea unui act sau a unei hotarari judecatoresti. 5. Aspect pe care il ia un cuvant pentru a indeplini o functie gramaticala. 6. Stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul in care se toarna o piesa. ♦ (Poligr.) Cutie de otel in care se toarna litere; zat al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusa aceeasi relatie. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma].
CELULAR, -A I. adj. 1. de natura celulei (1); format din celule. ♦ teoria ~a = teorie potrivit careia celula (1) constituie elementul fundamental in organizarea interna a plantelor si animalelor. 2. regim ~ = regim special in inchisori. 3. telefonie (mobila) ~a = legaturi telefonice intre doi abonati aflati in interiorul zonei de acoperire sau intre un abonat din acest teritoriu si altul din tara sau strainatate. II. s. n. parte a unei inchisori unde se afla celulele (5). (< fr. cellulaire)
TACTIC, -A I. adj. referitor la tactica; conform cu o anumita tactica. II. s. f. 1. arta organizarii si conducerii actiunilor de lupta ale trupelor. 2. mod de folosire a diferitelor forme si mijloace ale luptei revolutionare intr-o perioada relativ scurta, pentru realizarea obiectivului fundamental strategic, in functie de imprejurarile social-politice concrete. 3. (fig.) mod de actiune; totalitatea mijloacelor folosite de cineva pentru a izbuti intr-o actiune. (< fr. tactique)
CENTURIE, centurii, s. f. 1. (In armata romana) Subdiviziune tactica cuprinzand o suta de ostasi; (in vechea organizare a armatei romane) subimpartire a cetei. 2. (In vechea Roma) Grup de cetateni format prin impartirea populatiei dupa avere. – Lat. lit. centuria.
HAOS, haosuri, s. n. 1. Stare primitiva, de neorganizare, in care, dupa cum presupuneau cei vechi, s-ar fi aflat materia inainte de aparitia universului cunoscut de om; (in unele conceptii teogonice) spatiu nemarginit, cufundat in bezna si umplut de „neguri”, in care s-ar fi gasit, intr-un amestec confuz, elementele si materia inainte de organizarea lumii; stare de dezordine, primordiala a materiei. ♦ Personificare a acestui spatiu nemarginit sub forma unei divinitati. 2. Stare generala de mare confuzie, dezordine mare, invalmaseala, neorganizareVezi nota. [Var.: (inv.) caos s. n.] – Din fr., lat. chaos.
TACTICA s.f. 1. Parte a artei militare care se ocupa cu organizarea si conducerea actiunilor de lupta ale trupelor. 2. Stiinta de a determina mijloacele si formele de actiune, intr-o perioada relativ scurta, pentru realizarea obiectivelor unei miscari sociale, a unui partid politic etc., in functie de imprejurarile social-politice din acea perioada. 3. Mijloacele folosite de cineva pentru a face sa izbuteasca o intreprindere, o actiune etc. [Gen. -cii. / < fr. tactique, cf. gr. taktike – arta de a orandui].
CREA vb. tr. 1. a face ceva care nu exista inainte; a intemeia, a infiinta, a organiza. ◊ a inventa; a plasmui, a compune, a scrie (o opera). 2. a pregati, a forma (pentru o misiune, o cariera). 3. (teatru) a ~ un rol = a interpreta cu pricepere si originalitate un rol. (< fr. creer, lat. creare)
A REGULARIZA ~ez tranz. 1) A orga-niza dupa anumite reguli; a pune in ordine; a regula. 2) (obiecte) A modifica, dand o forma regulata. 3) A amenaja cursul unei ape. /<fr. regulariser
MONOPOLISM s. n. Tendinta de a organiza economia unei tari pe baza de monopol; sistem de asociere a marilor intreprinderi pentru a forma monopoluri (2). – Monopol + suf. -ism.
forma vb. I. tr., refl. 1. A (se) face, a lua fiinta. ♦ A (se) constitui, a (se) organiza. ♦ tr. A alcatui, a confectiona. 2. A (se) educa, a (se) dezvolta; a creste. [< fr. former, it., lat. formare].
forma vb. I. tr., refl. 1. a (se) face, a lua fiinta. ◊ a (se) constitui, a (se) organiza. 2. a (se) educa, a (se) dezvolta; a creste. II. tr. (despre elemente multiple) a alcatui, a compune; a reprezenta. (< fr. former, lat. formare)
formaTIE, formatii, s. f. 1. Alcatuire, intocmire, organizare, constituire. 2. (Geol.) Strat de roci caracterizate prin anumite particularitati ale constitutiei lor si care s-au format in anumite conditii geologice dintr-o anumita perioada de timp. 3. Fel in care este dispusa o unitate militara pentru adunare, mars sau lupta. 4. Ansamblu, echipa artistica. 5. Componenta unei echipe sportive; echipa sportiva. ♦ Modul de dispunere (in coloana sau in linie) a unui grup de sportivi. 6. Combinatie de cifre, de figuri sau de pozitii la unele jocuri sportive, distractive sau de noroc (sah, loto, pronosport etc.). [Var.: formatiune s. f.] – Din fr. formation, lat. formatio, -onis.
PROTOCOL, protocoale, s. n. 1. Act, document in care sunt consemnate rezolutiile unei adunari, ale unor dezbateri, ale unei conferinte internationale; document diplomatic cu valoarea unui acord international, care cuprinde hotararile luate la o conferinta internationala. 2. (Inv. si reg.) Formular oficial folosit pentru acte publice; p. ext. registru, catastif. 3. (La sg.) Totalitatea formelor si a practicilor de ceremonial care se aplica la festivitati oficiale in relatiile diplomatice; serviciu insarcinat cu organizarea oficiala a ceremonialului. ♦ P. gener. Reguli (de conduita) care trebuie respectate in societate. – Din fr. protocole, germ. Protokoll.
CREA vb. I. tr. 1. A produce, a face ceva care nu exista mai inainte; a intemeia, a infiinta, a organiza. ♦ A inventa; a plasmui, a nascoci, a compune, a scrie (o opera literara etc.). 2. A pregati, a forma (pentru o misiune, o cariera etc.). 3. (Teatru) A crea un rol = a interpreta cu pricepere si originalitate un rol. [Pron. cre-a, p.i. creez, 3,6 creeaza, 4 cream, ger. creand, part. creat. / cf. lat. creare, fr. creer].
METRU2 s.m. 1. Picior de vers ritmic in versificatia greco-latina, determinat de un grup de silabe lungi si scurte. ♦ Numarul de silabe si cezura necesara pentru a forma un gen de vers in versificatia moderna. 2. (Muz.) Ordinea succesiunii unitatilor de timp, determinata de accente tari sau slabe; sistemul de organizare a ritmului; ritm, cadenta. [Pl. -ri. / < fr. metre, cf. lat. metrum, gr. metron].
CREA, creez, vb. I. Tranz. 1. A face ceva ce nu exista inainte; a intemeia, a produce, a infiinta; a organiza. ♦ A inventa, a nascoci; a concepe, a compune o opera literara, o bucata muzicala etc. 2. A pregati, a instrui pe cineva, a forma pentru o cariera sau pentru o misiune. 3. (Teatru, in expr.) A crea un rol = a da viata unui personaj, a interpreta cu pricepere si originalitate un rol dintr-o piesa de teatru, un film etc. [Prez. ind. pers. 1 pl. cream, ger. creand] – Din fr. creer, lat. creare.
INformaL, -A adj. 1. lipsit de determinari si cadre institutionale, oficiale, formale; neoficial, simplu. ◊ (log.) care tine de continut, de general, de altceva decat de forma logica. ◊ (despre concepte) care are ca referinta imediata un obiect sau un proces bine determinat. 2. (despre pictura abstracta) caracterizata prin lipsa oricarei organizari a materiei picturale. ◊ (despre pictori) care practica astfel de pictura. (< engl. informal, fr. informel)
CONVEIER, conveiere, s. n. 1. Mijloc de transport cu miscare continua, format din elemente flexibile de tractiune (benzi, cabluri, lanturi etc.) si folosit la deplasarea obiectelor in timpul prelucrarii lor; banda rulanta. 2. (In sintagma) Conveier verde = sistem de organizare a producerii nutreturilor verzi pentru a se asigura hranirea continua a animalelor din primavara pana toamna.[Pr.: -ve-ier] – Din engl. conveyer, rus. konveier.
SEMINAR s.n. 1. Institutie de invatamant teologic unde se pregateau in trecut viitorii preoti. 2. forma de instruire a studentilor pe baza de dialog, lucrari, ore de studiu practice, organizate pe grupe de studenti si efectuate sub conducerea unui profesor, asistent etc. 3. Cerc de studii organizat pe langa o organizatie de masa sau o institutie pentru pregatirea membrilor sai. [Cf. lat. seminarium, fr. seminaire, rus. seminar].
TOCMI vb. v. afla, alcatui, aranja, asemana, asemui, aseza, calauzi, clasa, clasifica, compara, compune, concepe, conduce, consolida, constitui, conveni, crea, da, descoperi, desemna, destina, dichisi, dirija, dispune, distribui, elabora, face, ferchezui, fixa, forma, gasi, gati, ghida, gandi, grupa, harazi, hotari, imagina, institui, inventa, imparti, impodobi, inchiria, indrepta, indruma, infiinta, infiripa, insanatosi, intari, intocmi, intrema, intelege, invoi, inzdraveni, lecui, logodi, meni, nascoci, numi, ordona, organiza, orienta, orandui, planui, plasmui, potrivi, predestina, pregati, proiecta, pune, realiza, redacta, reface, repara, repartiza, restabili, ridica, randui, scorni, scrie, sistematiza, sorti, spilcui, stabili, statornici, tamadui, ursi, vindeca.
COLECTIV, -A, colectivi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care rezulta din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care apartine tuturor; comun, obstesc, social. 3. Care se refera la ideea de colectivitate. ◊ Substantiv colectiv = substantiv care denumeste prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un intreg, ca o totalitate. Sufix colectiv = sufix care da unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S. n. Echipa. Colectiv de redactie. Colectiv de catedra. ♦ P. gener. Grup. (organizat) de persoane. III. S. f. (Iesit din uz) Cooperativa Agricola de Productie. – Din fr. collectif, lat. collectivus.
SEMINAR s. n. 1. (in unele tari) institutie de invatamant teologic. ♦ ~ pedagogic = institutie de invatamant pentru pregatirea cadrelor didactice. 2. forma de instruire a studentilor pe baza de dialog, lucrari, ore de studiu practice, organizate pe grupe de studenti si efectuate sub conducerea unui profesor, asistent etc. ♦ ~ international = reuniune internationala consacrata dezbaterii de catre experti a unei teme de interes specific. 3. cerc de studii organizat pe langa o organizatie de partid, o organizatie de masa sau o institutie, pentru pregatirea membrilor sai. (< fr. seminaire, lat. seminarium)
ADMINISTRATIE, administratii, s. f. 1. Totalitatea organelor administrative ale unui stat; sectie a unei institutii insarcinata cu administrarea acelei institutii. ◊ Administratie de stat = a) forma de activitate (executiva si de dispozitie) a statului pentru realizarea functiilor sale; b) totalitatea organelor de stat prin care se desfasoara aceasta activitate. Consiliu de administratie = organ colegial insarcinat cu administrarea unei intreprinderi sau a unei institutii. 2. Parte a armatei care se ocupa cu organizarea, intretinerea, completarea si mobilizarea fortelor armate, precum si cu probleme privitoare la ordinea interioara a trupelor. ♦ Conducerea politica-administrativa a unui stat, a unei regiuni etc. (ocupate), exercitata de militarii ocupanti. – Din (1) fr. administration, lat. administratio, (2) rus. administratiia.
A MONTA ~ez tranz. 1) (piese, mecanisme etc.) A reuni, formand un sistem tehnic, in vederea functionarii; a asambla. 2) (obiecte sau parti ale acestora) A fixa definitiv, amplasand la locul de functionare. 3) (pietre pretioase) A fixa intr-o bijuterie. 4) (piese de teatru) A reda prin mijloace scenice; a pune in scena; a inscena. 5) fig. (actiuni dusmanoase sau lucruri reprobabile) A organiza pe ascuns; a pune la cale; a tese; a urzi; a unelti. 6) fig. (persoane) A aduce in mod intentionat intr-o stare de agitatie; a atata; a intarata; a incita; a zadari. /<fr. monter
COLEGIU s.n. 1. (Ant.) Grup (de cel putin trei persoane) insarcinat cu o anumita functie publica. ♦ Grup care formeaza organul de conducere si de indrumare al unui periodic, al unei lucrari, carti etc., al unei institutii etc. 2. Corp sau asociatie a unor persoane care au aceeasi profesiune sau aceeasi demnitate. 3. Categorie electorala care ingloba, in trecut, cetatenii cu aceeasi avere sau de acelasi rang social. 4. Institutie de invatamant public asemanatoare liceului, cu o organizare speciala. [Pron. -giu. / < fr. college, cf. it. collegio < lat. collegium – confrerie, tovarasie].
REGULAT, -A, regulati, -te, adj. 1. Care este conform unei reguli stabilite in prealabil; care se repeta dupa o anumita regula, intr-o anumita ordine, fara abatere. ♦ Care se desfasoara cu regularitate: firesc, obisnuit, normal. ◊ Verbe regulate = verbe care se conjuga dupa regulile generale ale conjugarilor. ♦ Ordonat, uniform. 2. Care este organizat sau functioneaza in baza unei legi; organizat legal, organizat pe baze permanente. ♦ Sistematizat, oranduit. 3. (Despre corpuri) Care permite o descompunere in parti, astfel incat acestea sa fie identice si in relatii identice unele in raport cu altele. ◊ Poligon regulat = poligon care are toate laturile si toate unghiurile egale. Poliedru regulat = poliedru cu toate fetele poligoane regulate si cu toate unghiurile diedre egale. ♦ (Despre trasaturi, forme etc.) Alcatuit din elemente care se grupeaza ordonat sau simetric; armonios, frumos. – V. regula.
COMPOZITIE s. f. 1. totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate, o substanta, un corp etc.; structura. ◊ compus; amestec. 2. opera artistica, muzicala. ◊ mod de organizare a elementelor componente ale unei opere literare. 3. studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ◊ mod in care a fost compusa o bucata muzicala. 4. ordonare, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ◊ (fot.) aranjament artistic si rational al unei imagini. ◊ gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. tip de interpretare a unui rol de catre un actor. 6. compunere (4). 7. aliaj de plumb cu cositor, pentru lipituri moi. 8. forma de tipar constituita din elementele ei componente. (< fr. composition, lat. compostio)
COLOANA s. f. 1. stalp cilindric de piatra, marmura etc. destinat sa sustina un antablament. ♦ formatie cu aspect de stalp aparuta in pesteri prin unirea unei stalactite cu o stalagmita. ◊ coloana vertebrala = sira spinarii. ♦ parte dintr-un catarg care iese deasupra puntii. 2. masa a unui fluid care ia forma cilindrica atunci cand este inchisa intr-un tub sau cand tasneste cu putere dintr-o conducta. 3. sectiune verticala a unei pagini tiparite sau manuscrise. ♦ rubrica (intr-un formular, intr-un registru etc.). 4. sir vertical de cifre. 5. denumire a mai multor aparate in chimie si in industria chimica, dintr-o manta verticala, cilindrica, de metal etc., continand materiale absorbante, filtrante etc. 6. convoi de oameni, animale, vehicule, nave, care merge randuit in siruri paralele in adancime. ◊ coloana a cincea = grup de tradatori in slujba dusmanului, care organizeaza diversiuni, acte de sabotaj etc. pentru a dezorganiza spatele frontului. 7. (cinem.) coloana sonora = ansamblu de sunete care insoteste imaginile unui film. (<fr. colonne)
SCENA s.f. 1. Parte mai ridicata a unei sali de teatru, unde joaca actorii. 2. Teatru; arta dramatica. ◊ A parasi scena = a se retrage din teatru, (fig.) dintr-o activitate oarecare; a pune in scena = a organiza felul in care se va reprezenta o piesa de teatru. ♦ Decorurile folosite pentru a reprezenta locul unde se petrece actiunea piesei. 3. Subdiviziune a unui act dintr-o piesa determinata fie de intrarea sau iesirea unui personaj, fie de modificarea locului sau a timpului de actiune. ♦ (P. ext.) Scurta etapa in desfasurarea unei opere literare in care se consuma o singura intamplare, intr-un cadru neschimbat. 4. Loc unde se petrece o actiune sau o activitate. 5. Actiune, fapt, eveniment care poate impresiona pe cineva. 6. Cearta, iesire violenta, scandal. // (In forma scen-, sceno-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) scena”. [Pron. sce-. / < fr. scene, it. scena, cf. lat. scaena, gr. skene – adapost, refugiu].
ADUNARE, adunari, s. f. 1. Actiunea de a (se) aduna si rezultatul ei. 2. Una dintre cele patru operatii aritmetice, care consta in totalizarea mai multor numere intr-unul singur. 3. Intrunire a mai multor persoane in scopul discutarii unor probleme de interes general; grup format din aceste persoane. ◊ Adunare constituanta = adunare alcatuita din reprezentanti alesi in vederea votarii sau modificarii unei constitutii. Adunare legislativa = organ reprezentativ al statului, competent a se pronunta prin vot asupra proiectelor de legi. Adunare nationala = a) organ suprem al puterii de stat in unele tari; b) organ de stat cu functii legislative sau consultative. Adunare generala = adunare cu participarea generala a membrilor in anumite organizatii, intreprinderi etc. 4. Concentrare a unor fiinte intr-un singur loc. 5. (Articulat, cu valoare de interjectie) Semnul dat pentru strangerea intr-o formatie ordonata a unei trupe sau a unui grup organizat. 6. Culegere, colectie (de texte). 7. (Inv. si reg.) Petrecere. – V. aduna.
COMPOZITIE s.f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc un compus; structura. ♦ Compus; amestec. 2. Opera artistica, in special muzicala. ♦ Modul de organizare interna a unei opere literare. 3. Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ♦ Mod in care a fost compusa o bucata muzicala; structura muzicala. 4. Aranjament, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ♦ (Fot.) Aranjament artistic si rational al unei imagini. ♦ Gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. Interpretare a unui rol de catre un actor, care prezinta trasaturile distinctive ale unui personaj, deosebite de cele ale actorului. 6. Lucrare scrisa a unui elev in care se dezvolta o tema oarecare. 7. Aliaj de plumb cu cositor, folosit pentru lipituri moi. 8. forma de tipar constituita din elementele ei componente. [Gen. -iei, var. compozitiune s.f. / cf. fr. composition, it. composizione, lat. compositio].
CONSILIU, consilii, s. n. 1. Colectiv organizat, cu sarcini de conducere, de administrare sau de avizare etc. a activitatii unei organizatii, firme, societati comerciale, institutii etc. ◊ Consiliu de stat = a) (in unele state) organ suprem al puterii de stat cu activitate permanenta; b) denumire data organului consultativ al sefului statului; organul suprem al jurisdictiei administrative; organul administrativ central. Consiliu de ministri = totalitatea ministrilor indeplinind functia de organ al puterii executive; guvern. Consiliu de familie = organ de tutela alcatuit din membrii familiei, care se pronunta asupra actelor unui membru al familiei lipsit de capacitatea de administrare a bunurilor sale. Consiliu stiintific = colectiv insarcinat cu indrumarea muncii stiintifice intr-o institutie de invatamant superior sau intr-un institut de cercetare. Consiliu redactional = organ consultativ de pe langa redactia unei edituri, format din specialisti apartinand domeniilor de activitate ale redactiei respective. 2. (Inv.) Sfat. – Din lat. consilium, fr. conseil.
