AUTOCRATIE, (2) autocratii, s. f. 1. forma de guvernare in care intreaga putere a statului e concentrata in mana unei singure persoane; tiranie, absolutism. 2. Stat care are forma de guvernare descrisa mai sus. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocratie.

REPUBLICANISM n. rar Conceptie po-litica care sustine republica ca forma de guvernare. /<fr. republicanisme

COMUNA s.f. 1. Oras medieval (dezvoltat in apusul Europei din vechile cetati situate pe caile de comunicatie comerciala), care se bucura de o anumita autonomie politica. ♦ Diviziune teritoriala, administrata de un primar si de un consiliu municipal. 2. Unitate administrativa compusa din unul sau mai multe sate sau catune si condusa de un consiliu popular comunal. 3. Comuna primitiva = prima formatiune social-economica din istoria societatii, corespunzand unor forte de productie slab dezvoltate, bazata pe proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie si pe relatii de colaborare si ajutor reciproc. ◊ Comuna din Paris = forma de guvernare a orasului Paris, instituita in 1871 de masele muncitoare rasculate; Camera Comunelor = una dintre cele doua camere ale parlamentului englez. [Pl. -ne / < fr. commune, it. comune, cf. lat.med. communa].

COMUNA s. f. 1. oras medieval, care se bucura de o anumita autonomie politica. 2. unitate de baza administrativ-teritoriala compusa din unul sau mai multe sate. 3. ~ primitiva = prima formatiune social-economica din istoria societatii, cu nivelul scazut al fortelor de productie, proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie si egalitatea in repartitia produselor. ◊ C-a din Paris = forma de guvernare a orasului Paris, instituita in 1871 de masele muncitoare rasculate, prima incercare de instaurare a dictaturii proletariatului; Camera C-elor = una dintre cele doua camere ale parlamentului englez. (<fr. commune)

AUTOCRATIE s. f. 1. forma de guvernare in care intreaga putere este concentrata in mana unei singure persoane; tiranie, absolutism. 2. stat cu o asemenea forma de guvernare. (< fr. autocratie, gr. autokrateia)

DICTATURA s. f. 1. (in Roma antica) demnitatea de dictator; timpul cat acesta exercita puterea. 2. forma de guvernare in care puterea suprema apartine unui dictator. 3. conducere a socitatii exercitata de o clasa sociala dominanta. ◊ (fig.) putere absoluta, fara control; purtare despotica, tiranica. (< fr. dictature, lat. dictatura)

MONARHIE s. f. 1. forma de guvernare in care puterea suprema in stat apartine monarhului si se transmite ereditar. 2. stat monarhic. (< ngr. monarhia, lat. mo-narchia, germ. Monarchie, fr. monarchie)

PLUTOCRATIE s. f. forma de guvernare in care puterea de stat este concentrata in mainile celor mai bogati. (< fr. ploutocratie)

POLIARHIE s. f. forma de guvernare in care puterea este exercitata concomitent de mai multe persoane. (< fr. polyarchie)

TARISM s. n. forma de guvernare monarhica, in Rusia, in care puterea suprema, absoluta, apartinea tarului; regimul tarist. (< rus. tarizm, fr. tsarisme)

AUTOCRATIE, (2) autocratii, s. f. 1. forma de guvernare in care toate puterile statului sunt concentrate in mana unei singure persoane, care exercita o putere absoluta, despotica, nesocotind interesele si vointa poporului. 2. Stat care are forma de guvernare descrisa mai sus. [Pr.: a-u-] – Dupa fr. autocratie (< gr.).

GUVERNAMANT s. n. 1. guvernare. ♦ forma de ~ = forma de conducere politica a unui stat. 2. (in unele tari) unitate teritorial-administrativa condusa de un guvernator. (< fr. gouvernement)

PLUTOCRATIE, plutocratii, s. f. forma de guvernare in care puterea de stat este concentrata in mainile celor mai bogati. ♦ Totalitatea persoanelor care, cu ajutorul averii, impun plutocratia (1). – Din fr. ploutocratie, germ. Plutokratie.

CAIMACAMIE ~i f. inv. (in Tara Romaneasca si in Moldova) forma de guvernare provizorie in lipsa domnitorului. /caimacam + suf. ~ie

DEMOCRATIE ~i f. 1) Forma de organizare si de conducere politica a societatii, care proclama suveranitatea poporului. 2) forma de guvernare a statului, bazata pe separatia puterilor si pe votul universal. 3) Stat caruia ii este proprie o astfel de organizare. 4) Metoda de conducere a unui colectiv, care asigura participarea tuturor membrilor la luarea deciziilor importante. [Art. democratia; G.-D. democratiei; Sil. -ti-e] /<fr. demo-cratie

REGALISM n. rar 1) Conceptie politica care sustine regalitatea drept forma de guver-nare. 2) Afectiune fata de rege sau fata de monarhie. 3) forma de guvernamant in care statul este condus de un rege; regalitate; monarhie. /regal + suf. ~ism

PLUTOCRATIE s.f. forma de guvernare in care puterea de stat apartine exclusiv celor bogati. ♦ Totalitatea bogatasilor dintr-un stat. [Gen. -iei. / < fr. ploutocratie, gr. ploutos – bogatie, kratos – putere].

CAIMACAMIE (‹ caimacam) s. f. 1. (In Tara Romaneasca si in Moldova) forma de guvernare provizoriu instituita in timpul cit scaunul domnesc raminea vacant sau pe timpul absentei domnitorului; locotenenta domneasca; p. ext. timpul cit dura aceasta forma de guvernamint. 2. Caimacamia Craiovei = locotenenta banului Craiovei, care din 1761 pina in 1831 s-a aflat la Bucuresti, la curtea domneasca.

FASCISM n. Curent politic si forma totalitara de guvernare, caracterizata prin nationalism, teroare si spirit agresiv. /<it. fascismo

DOGAT s.n. Demnitate de doge; timpul in care guverneaza un doge. ♦ forma de guvernamant, teritoriu condus de un doge. [< it. dogato].

AUTOCRATIE s.f. forma de guvernamant in care intreaga putere este concentrata in mana unei singure persoane, neingradita in exercitarea ei de nici o lege; tiranie, absolutism. ♦ Stat, guvernare care are forma de mai sus. [Pron. -a-u-, pl. -ii, gen. -iei. / cf. fr. autocratie, it. autocrazia < gr. autokrateia].

–NOMIC Element secund de compunere savanta cu ajutorul caruia se formeaza adjective cu semnificatia „de guvernare”, „de conducere”. [Cf. fr. -nomique, it. -nomico, cf. gr. nomos – lege].

REGIM ~uri n. 1) forma de guvernamant a unui stat; guvernare. ~ parlamentar. 2) Sis-tem de reglementare a unei activitati sau de functionare a unei institutii sau intreprinderi. 3) Ansamblu de conditii care determina func-tionarea unui sistem tehnic. 4) lingv. Raport gramatical dintre doua cuvinte dependente unul de altul. ~ul verbului. 5) Totalitate a conditiilor de viata, de lucru etc. a unei persoa-ne; mod de viata. 6) Totalitate a regulilor impuse modului de viata sau de alimentare a unui bolnav. /<fr. regime

BAN², bani, s. m. 1. guvernator al unei regiuni de granita in Ungaria feudala. 2. (Titlu si functie de) mare dregator in Tara Romaneasca dupa sec. XV; (si in forma mare ban) (titlu purtat de) boierul care guverna Banatul Severinului, apoi Oltenia. ♦ (In Muntenia) Cel mai inalt rang boieresc; persoana care detinea acest rang. – Cf. magh. ban, scr. ban.

PARLAMENTARISM s. n. Sistem de guvernare specific statelor parlamentare¹ (I 1). ◊ Tactica bazata pe utilizarea formelor parlamentare¹ (I 1) in lupta politica. – Din fr. parlementarisme, it. parlementarismo.

guvernare s.f. Actiunea de a guverna si rezultatul ei; timp cat dureaza un guvern sau o forma de guvernamant. ♦ Conducerea unei nave cu ajutorul carmei. [< guverna].

DICTATURA s.f. 1. Demnitatea de dictator in vechea Roma; timpul cat un dictator exercita puterea. 2. forma de guvernamant in care puterea suprema apartine unui dictator; guvernare exercitata de o clasa dominanta. 3. (In filozofia marxista) Dictatura proletariatului = putere de stat a clasei muncitoare intemeiata pe alianta dintre clasa muncitoare si taranimea muncitoare, rolul conducator detinandu-l clasa muncitoare prin partidul ei marxist-leninist. [< lat. dictatura, cf. fr. dictature].

TIRANIE, tiranii, s. f. 1. forma de conducere politica in Grecia antica; p. gener. conducere politica, guvernare despotica sau obtinuta prin uzurpare. 2. Caracterul a ceea ce este tiranic. ♦ Comportare, atitudine de tiran (2); fapta de tiran. – Din fr. tyrannie.

SENAT s.n. 1. (Ant.) Organul suprem de conducere al statului roman in timpul republicii; (p. ext.) nume dat unor adunari care aveau importante puteri in sistemul de guvernare; sfatul batranilor. 2. Corp legislativ al unor tari cu sistem bicameral, format din membri alesi sau de drept. ♦ Loc unde se aduna senatorii. 3. Consiliu de conducere al unei institutii de invatamant superior. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. senat, it. senato, lat. senatus < senex – batran].

MONARHIE ~i f. 1) forma de guvernamant in care puterea politica suprema apartine unui monarh; regalitate; regalism. 2) Stat guvernat de un monarh; regat. /<ngr. monarhia, lat. monarchia, germ. Monarchie, fr. monarchie

TIRANIE ~i f. 1) forma de conducere politica in care puterea de stat se afla in mainile unui tiran; despotism. 2) guvernare bazata pe puterea nelimitata a unei persoane despotice. 3) Atitudine sau comportare de tiran. [G.-D. tiraniei] /<ngr. tirannia, fr. ty-rannie

TETRARHIE ~i f. (in Imperiul Roman) forma de conducere in care puterea de stat era impartita intre patru conducatori, fiecare avand teritoriul sau de guvernare. [G.-D. tetrarhiei; Sil. tetr-] /<fr. tetrarchie

TIRANIE s. f. 1. (ant.) forma de guvernamant a unor cetati grecesti caracteristica epocii de trecere de la oligarhia aristocratica la democratia sclavagista. 2. guvernare despotica, instituita prin uzurpare. 3. comportare, atitudine de tiran; asuprire, cruzime. (< fr. tyrannie)

CALIFAT, califate, s. n. 1. forma de stat feudal-teocratica intemeiat de arabi pe teritoriile stapanite de ei, dupa moartea lui Mahomed. 2. Rangul de calif. 3. Durata guvernarii unui calif. – Din fr. califat.

OLIGARHIE s.f. 1. guvernare, conducere in care puterea este exercitata numai de un mic numar de persoane sau de familii; oligocratie. ♦ Stat cu o asemenea forma de guvernamant. 2. Dominatia politica si economica a unui grup, reprezentanti ai marelui capital monopolist; grup care exercita dominatia politica-economica. [Gen. -iei. / cf. fr. oligarchie, it. oligarchia, gr. oligarchia < oligos – putin, arche – putere].

TETRARHIE s.f. forma de guvernamant in Imperiul roman (instituita de Diocletian), in care autoritatea era impartita intre patru conducatori, fiecare avand teritoriul sau propriu de guvernare. ♦ Subdiviziune a falangei macedonene. ♦ A patra parte dintr-o tara, supusa autoritatii unui tetrarh. [Gen. -iei. / < lat. tetrarchia].

TETRARHIE s. f. 1. a patra parte dintr-o tara, supusa autoritatii unui tetrarh (1). 2. forma de guvernamant in Imperiul Roman (instituita de Diocletian), in care autoritatea era impartita intre patru conducatori, fiecare avand teritoriul sau propriu de guvernare. 3. subdiviziune a falangei macedonene. (< fr. tetrarchie)

CALIFAT (‹ fr.) s. n. 1. (In sec. 7-13 in Orientul Mijlociu, in Nordul Africii si in Spania) forma de stat feudal-teocratica, instituita in teritoriile stapinite de arabi. 2. Demnitatea de calif (intre 1517 si 1924, sultanii Imp. Otoman aveau si titlul de calif). 3. Durata guvernarii unui calif.