covátă (covéți), s. f. – 1. Albie, recipient unde se frămîntă aluatul. – 2. Ladă unde curge făina măcinată la moară. – 2. Glisieră, culisă la ferăstrăul mecanic. – Mr. cuvată, guvată. Tc. kuvata, kaveta (Cihac, II, 568; Șeineanu, II, 146; Meyer 128; Lokotsch 1138; Philippide, II, 709; Pascu, I, 197), din ngr. γάβατα; cf. alb. govatë. – Der. covăți, vb. (a scobi, a goli; a rotunji, a da forma concavă); covătos, adj. (concav); covățitură, s. f. (umflătură); covătar, s. m. (dulgher care face coveți).

SCOBÍT², -Ă, scobiți, -te, adj. Care are o adâncitură, o scobitură; care are formă concavă. – V. scobi.

A SE BOMBÁ mă ~éz intranz. A căpăta formă concavă sau convexă. /<fr. bomber

CUCÚLĂ s. f. 1. veșmânt cu glugă din stofă groasă și aspră, purtat de călugării catolici. 2. (bot.) organ concav în formă de capișon. (< fr. cuculle, lat. cucullus, glugă)

DEPRESIÚNE ~i f. 1) geogr. formă de relief concavă, aflată la un nivel mai jos în comparație cu regiunile din jur; adâncitură a reliefului. ◊ ~ atmosferică zonă atmosferică cu presiune scăzută, favorabilă formării ciclonilor. 2) fig. Stare (patologică) de apăsare sufletească profundă și persistentă; deprimare; dezolare. [Art. depresiunea; G.-D. depresiunii; Sil. -si-u-] /<fr. dépression, lat. depressio, ~onis

PERGHÉL, pergheluri, s. m. 1. (Înv. și reg.) Cerc; cirumferință. ◊ Loc. adv. În perghel = circular. ◊ Loc. vb. A da pergheluri = a înconjura. ♦ Numele unui joc de copii cu arșice. 2. Instrument în formă de compas, folosit la măsurarea sau compararea grosimilor; p. gener. compas. 3. Partea concavă a unei bolți; zidărie în formă de arc sau de semicerc. – Din tc. pergel.

MENÍSC s.n. 1. Suprafață liberă, curbă, a unui lichid într-un tub (capilar). ♦ Lentilă convexă pe o parte și concavă pe cealaltă parte. 2. Cartilaj în formă de lentilă sau de inel, care se află la diferite articulații ale corpului. [< fr. ménisque, lat. meniscus , cf. gr. meniskos – lună nouă].

MENÍSC¹ s. n. 1. curbură a suprafeței unui lichid într-un tub (capilar). ◊ lentilă convexă pe o parte și concavă pe cealaltă. 2. (anat.) cartilaj în formă de disc, între articulații. (< fr. ménisque)

CONCÁV, -Ă, concavi, -e, adj. Care prezintă o scobitură; în formă de adâncitură. ♦ (Înv.; despre formații militare) Dispus în semicerc. – Din fr. concave, lat. concavus.

CÓNCĂ s.f. 1. Mare cochilie concavă. ♦ (Anat.) Excavație profundă a pavilionului urechii. 2. (Arhit.) Acoperământ în forma unei jumătăți de cupolă. [< lat., it. conca].

MENÍSC ~uri n. 1) Lentilă cu o față concavă și alta convexă. 2) Suprafața convexă sau concavă a unui lichid într-un tub capilar. 3) formațiune fibro-cartilaginoasă în formă de disc, situată între unele articulații ale corpului. /<fr. ménisque

APOFÍZĂ, apofize, s. f. 1. Proeminență pe suprafața unui os. Apofiza vertebrelor. 2. Ramificație de formă tubulară sau cilindrică a filoanelor, zăcămintelor, corpurilor eruptive etc., care pătrunde în rocile înconjurătoare. 3. (Arhit.) Mulură concavă care marchează legătura dintre fusul unei coloane și baza ei. – Din fr. apophyse, lat. apophysis.

NÍȘĂ s.f. 1. Firidă. ♦ Intrând amenajat într-un perete, unde se poate așeza o mobilă, se poate adăposti ceva etc. 2. (Geol.) formă de relief cu aspect de firidă, creată prin eroziune la baza unei faleze, în jurul unui izvor, în malul concav al unui meandru etc. 3. Dulap cu pereți de sticlă legat de un coș de evacuare, folosit în laboratoare împotriva gazelor vătămătoare. 4. (Anat.) Mic spațiu în formă de intrând. 5. (Biol.) Regiune în care un organism sau o populație găsește cele mai bune condiții pentru a supraviețui și a se reproduce. [< fr. niche, cf. it. nicchia – cochilie].

NÍȘĂ s. f. 1. intrând amenajat într-un perete, unde se poate așeza o mobilă, adăposti ceva etc. 2. formă de relief cu aspect de firidă, creată prin eroziune la baza unei faleze, în jurul unei izvor, în malul concav al unui meandru etc. 3. dulap cu pereți de sticlă legat de un coș de evacuare în laboratoare împotriva gazelor nocive. 4. (anat.) mic spațiu în formă de intrând. 5. imagine radiologică a unui cancer gastric. 6. (biol.) regiune în care un organism, o populație, o specie găsesc cele mai bune condiții pentru a supraviețui și a se reproduce. (< fr. niche)

KÁRE subst. pl. formă negativă de relief nivo-glaciar (rezultată prin acțiunea zăpezii și a gheții), cu aspect de nișă, cu fundul plat sau concav.

BÓLTĂ bolți f. 1) Parte interioară, boltită cu baza circulară a acoperișului unui edificiu; cupolă. 2) Încăpere cu tavanul concav. ◊ bolta cerească (sau bolta cerului) cerul. bolta palatină palatul, cerul gurii. 3) Construcție specială din vergele de lemn sau de metal, îndoite în formă de arc, care servește drept sprijin pentru plantele agățătoare. [G.-D. bolții] /<sb. bolta, ung. bolt

ANAMORFÓZĂ s.f. 1. Imagine diformă, care pare normală când este privită dintr-un anumit punct. ♦ Deformarea imaginilor în oglinzile concave, convexe etc. 2. (Biol.) Proces de evoluție progresivă care are loc de la o specie la alta. [< fr. anamorphose, cf. gr. anamorphosis < ana – peste, morphe – formă].

BĂRBÍE ~i f. 1) Parte inferioară a feței aflată sub buza de jos, formând o proeminență rotunjită de sub bărbia unor persoane grase; gușă. 2) Parte cărnoasă de sub falca de jos a unor animale sau păsări. ~a cocoșului. 3) muz. Dispozitiv concav aplicat în partea de jos a viorii, menit să sprijine bărbia violonistului. [Art. bărbia; G.-D. bărbiei; Sil. -bi-e] /barbă + suf. ~ie

MENÍSC, meniscuri, s. n. 1. Lentilă subțire convexă pe o parte și concavă pe partea opusă. 2. Curbură a suprafeței unui lichid, care apare din cauza aderenței sau a lipsei de aderență în punctele de contact cu un corp solid. 3. Cartilaj în formă de disc, existent între unele articulații ale corpului. – Din fr. ménisque.

TÁLER¹, talere, s. n. 1. Vas plat de lemn, de pământ ars, de metal, din care se mănâncă; talger, farfurie. ♦ Tavă, tabla. 2. Fiecare dintre cele două discuri sau vase ale unei balanțe, în care se pun fie obiectele de cântărit, fie greutățile; tas. 3. Fiecare dintre cele două discuri de alamă ușor concave, folosite în fanfară sau în orchestre, care, prin lovirea unuia de celălalt, produc un sunet puternic și metalic marcând ritmul sau cadența; talger. 4. Piesă subțire de metal, de lemn etc., de formă plată și aproximativ rotundă, cu gura foarte largă și cu marginile drepte sau răsfrânte. 5. Disc de pământ ars sau de asfalt, care servește ca țintă mobilă în tirul sportiv. ♦ (La pl.) Probă sportivă din cadrul tirului care constă în trageri cu arme de vânătoare cu alice în talere¹ (5). – Cf. bg. taler.