RATEU, rateuri, s. n. 1. Defect in functionarea unor motoare datorita caruia arderea combustibilului se face incomplet, producand o explozie falsa, care nu poate pune motorul in miscare; p. ext. pocnetul care insoteste falsa explozie. 2. Incercare nereusita de a trage un foc de arma sau de a aprinde un explozibil. – Din fr. rate.

PAC interj. poc! (~! se aude un foc de arma.)

arma ~e f. 1) Unealta sau masina care serveste pentru atac, pentru aparare, la vanat sau in unele probe sportive. ~ atomica. ~ chimica. ◊ ~ alba arma destinata luptei corp la corp (de exemplu: baioneta, cutitul, pumnalul, sabia etc.). ~ de foc arma pentru incarcarea careia se foloseste pulbere exploziva (de exemplu: pusca, tunul, revolverul etc.). A fi (sau a se afla) sub ~e a face serviciul militar. A depune ~ele a) a se preda dusmanului; a se declara invins; b) a se lasa batut; a ceda. 2) Unitate de trupe specializate pentru un anumit fel de lupta. 3) fig. Mijloc pus in serviciul unui scop. ◊ A bate pe cineva cu propriile lui ~e a invinge pe cineva cu propriile lui argumente. [G.-D. armei] /<lat. arma, fr. arme

CENTURA s.f. 1. Curea lata de piele, de panza etc., folosita mai ales de militari; centiron. ◊ Centura de salvare = dispozitiv format din corpuri plutitoare care se fixeaza in jurul taliei, servind la mentinerea unei persoane la suprafata apei fara sa inoate; colac de salvare. 2. Cingatoare. ◊ Centura pelviana = oasele bazinului. ♦ (Sport) a) Linie imaginara la nivelul ombilicului sub care nu sunt permise loviturile la box; b) procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mainile la lupte. 3. (Mil.) Centura de fortificatii = zona fortificata aflata la o distanta potrivita pentru a le feri de focul armelor grele ale unui eventual dusman; cale ferata de centura = cale ferata care inconjura un oras. 4. Fasie continua de table de otel care formeaza bordajul unei nave. 5. Grinda orizontala din beton armat, rezemata pe toata lungimea ei pe zidurile exterioare ale unei cladiri, avand rolul de a le lega intre ele. 6. Cadru de forma circulara. 7. Centuri de radiatie = zone de grosime variabila, care inconjura Pamantul, caracterizate printr-un nivel ridicat de radiatie corpusculara ionizata. [< fr. ceinture].

arma, arme, s. f. 1. Obiect, unealta, aparat, masina care serveste la atac sau la aparare. ◊ arma de foc = arma care foloseste pulbere exploziva. arma automata = arma de foc la care armarea se produce automat, loviturile succedandu-se neintrerupt cat timp se apasa pe tragaci. arma alba = arma de otel, cu varf ascutit si margini taioase. ◊ Expr. A fi sub arme = a face serviciul militar. A ridica armele = a incepe o lupta, un razboi. A depune armele = a se preda, a se declara invins; fig. a ceda; a se declara convins. ♦ Parte dintr-o armata specializata si dotata pentru un anumit fel de lupta; serviciu militar specializat in acest sens. 2. Fig. Mijloc de lupta (pe taram ideologic). ◊ Expr. A bate pe cineva cu propriile lui arme = a invinge pe cineva cu propriile lui argumente. – Lat. arma.

AUTOMAT, -A, automati, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre aparate, masini etc.) Care este actionat printr-un dispozitiv mecanic; (despre anumite operatii; adesea adverbial) care se efectueaza prin actiunea unui dispozitiv mecanic. ◊ arma automata (si substantivat, n.) = arma de foc la care armarea se face fara interventia omului; p. restr. pistol-mitraliera. ♦ (Adesea adverbial) Care se face, se executa de la sine, fara participarea ratiunii sau vointei. Gest automat. 2. S. n. Dispozitiv, aparat, masina care efectueaza o anumita operatie fara interventia omului. Automat de scara = dispozitiv care asigura iluminarea temporizata a holurilor si scarilor interioare din blocuri. ♦ Fig. Persoana fara vointa, fara initiativa, care face totul mecanic. [Pr.: a-u-] – Din fr. automate.

BUBUI, pers. 3 bubuie, vb. IV. Intranz. (Despre tunete; p. ext. despre arme de foc sau alte surse de zgomot) A produce un zgomot infundat si puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale scurte. – Formatie onomatopeica.

BUBUIT s. n. Faptul de a bubui; zgomot infundat si puternic produs de tunet, de arme de foc, de explozii etc.; bubuire, bubuitura. – V. bubui.

CADENTA, cadente, s. f. 1. Miscare ritmica si uniforma; ritm. ◊ Loc. adv. In cadenta = cu miscari repetate la intervale egale. ♦ Numarul de lovituri pe care o arma de foc le trage pe minut. ♦ (Fiz.) Frecventa; viteza de repetare a unui fenomen. 2. Succesiune ritmica a unor unitati poetice (picioare, silabe) accentuate, care produc un efect auditiv armonios. ♦ Succesiune de armonii care produc impresia unei incheieri intr-o compozitie muzicala. 3. Pasaj mai mare de virtuozitate solistica dintr-un concert instrumental, interpretat fara acompaniament. – Din fr. cadence, it. cadenza.

CAPSA, capse, s. f. 1. Dispozitiv de metal utilizat la legarea unor hartii, la consolidarea unei butoniere, la incheierea unor obiecte de imbracaminte etc.; buton (2). 2. Mic capacel sau tub metalic umplut cu o materie exploziva, folosit la armele de foc, in mine etc. pentru a provoca explozia unei incarcaturi. ◊ Expr. (Fam.) A fi cu capsa pusa = a fi gata de cearta, pus pe cearta, nervos. 3. Capsula (4). 4. (Elt.) Rondela metalica izolata de soclul becului, care face legatura cu unul dintre capetele filamentului. – Din lat. capsa, germ. Kapsel.

GHINT, ghinturi, s. n. 1. Sant in forma de spirala, facut pe suprafata interioara a tevii unor arme de foc, pentru a imprima proiectilului o miscare de rotatie necesara mentinerii stabilitatii acestuia pe o traiectorie data. 2. Cui sau piron cu capatul lat si proeminent. – Din pol. gwint, ucr. gvint.

GHINTUI, ghintuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prevedea cu ghinturi (1) teava unei arme de foc, a executa ghinturi la o teava a unei arme de foc. 2. A fereca (1) cu ghinturi (2) un buzdugan, o ghioaga etc. – Ghint + suf. -ui.

GLONT, gloante, s. n. Mic proiectil de otel, de arama sau de plumb, pentru unele arme de foc. ♦ (Adverbial) Extrem de repede. Se duce glont. [Var.: glonte s. n.] – Et. nec.

IMPIEDICA, impiedic, vb. I. 1. Refl. A se lovi (cu piciorul) de ceva sau de cineva care sta in cale (si a cadea); a se poticni. ◊ Expr. A se impiedica in picioare = a se impletici. A i se impiedica (cuiva) limba = a nu putea articula bine sunetele. A se impiedica la vorba = a gangavi. ♦ Fig. A da mereu peste ceva sau peste cineva care supara, stinghereste. 2. Tranz. A pune unui animal piedica la picioare, a-i lega picioarele ca sa nu poata fugi. ♦ A infrana rotile unui vehicul (pentru a-l face sa mearga greu). ♦ A pune piedica de siguranta la mecanismul armelor de foc. 3. Tranz. Fig. A opri, a tine in loc pe cineva sau ceva; a se pune in calea cuiva sau a ceva. [Var.: (reg.) impiedeca vb. I] – Lat. impedicare.

IMPINGATOR, impingatoare, s. n. Accesoriu la armele de foc care serveste la impinsul proiectilului in teava. – Impinge + suf. -tor.

IMPUSCA, impusc, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) omori sau a (se) rani cu proiectilul tras de o arma de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A impusca francul = a fi in mare lipsa de bani; a trai din expediente. 2. Intranz. A face sa iasa prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pusca. ◊ Compus: impusca-n-luna s. m. invar. = om indraznet, dar nesocotit. ♦ A face sa explodeze o incarcatura exploziva. 3. Intranz. (pers. 3) (Despre vopsele, tencuieli si despre peretii pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafata) prin umflare, cojire etc.; a se coscovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat special, cuie intr-o suprafata betonata. – In + pusca.

IMPUSCATURA, impuscaturi, s. f. 1. Zgomot produs de explozia incarcaturii unei arme de foc; pocnet de pusca. 2. Incarcatura exploziva introdusa intr-o roca sau intr-un zacamant de minereu spre a le sfarama. – Impusca + suf. -atura.

INCARCA, incarc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare intr-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce intr-o arma de foc un cartus sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. si refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a insela. ♦ Spec. A adauga prin inselatorie un plus la socoteala. 4. Tranz. (In expr.) A-si incarca stomacul cu... = a manca prea mult. A-si incarca sufletul cu... = a-si impovara constiinta. A fi incarcat de ani = a fi in varsta. 5. Tranz. A acumula energie intr-o baterie electrica; a acumula sarcina electrica pe armaturile condensatoarelor electrice. – Lat. *incarricare.

INCARCATOR, (1) incarcatori, s. m., (2, 3) incarcatoare, s. n. 1. S. m. Persoana care incarca un recipient, un cuptor etc., care alimenteaza cu combustibil o masina cu aburi etc. 2. S. n. Aparat, dispozitiv, masina cu care se incarca un vehicul, un agregat etc. 3. S. n. Dispozitiv care permite sa se introduca mai multe cartuse in magazia unei arme de foc cu repetitie. – Incarca + suf. -ator.

INCARCATURA, incarcaturi, s. f. 1. Incarcare. 2. (Concr.) Ceea ce transporta sau poate transporta un vehicul, un vapor sau o fiinta. ♦ Cantitate de explozibil cu care se incarca o arma de foc; proiectilul introdus in arma. ♦ Explozibil introdus intr-o gaura de mina. ♦ Materii prime si auxiliare introduse intr-un vas, intr-un recipient sau intr-un cuptor in vederea desfasurarii unui proces de fabricatie. 3. Capacitate de incarcare. – Incarca + suf. -atura.

INCHIZATOR, -OARE, inchizatoare, s. n., s. f. 1. S. n. Dispozitiv de impingere si inchidere a cartuselor in magazia unei arme de foc. 2. S. f. Dispozitiv sau mod de inchidere a unui obiect. [Pl. si; (2) inchizatori] – Inchide + suf. -ator.

JUNT, junturi, s. n. (Pop.) arma de foc. – Et. nec.

TEAVA, tevi, s. f. Piesa de metal, de material plastic, de cauciuc etc., de forma cilindrica si goala in interior, cu lungime mare in raport cu diametrul ei exterior, realizata prin deformare plastica, prin turnare sau prin sudura si avand numeroase intrebuintari. ◊ Teava de extractie = teava de otel cu diametrul relativ mic, utilizata la sondele de extractie a petrolului in vederea formarii unei conducte. ♦ (La armele de foc) Cilindru de otel prin care trece proiectilul. ♦ Tub cilindric sau conic, folosit in intreprinderile textile ca suport pentru infasurarea firelor. – Din sl. cevĩ.

UMPLUTURA, umpluturi, s. f. Ceea ce serveste pentru a umple un spatiu, un gol etc. ♦ Spec. Preparat culinar care se introduce intr-un invelis comestibil, alcatuind impreuna cu acesta o mancare sau o prajitura. ♦ Spec. Material granular sau pulverulent pus pe un teren pentru a-l inalta sau a-l nivela. ♦ Spec. Cantitate de praf de pusca cu care se incarca un cartus (sau cu care se incarca altadata o arma de foc pe la gura tevii). ♦ Fig. Element de valoare minora sau lipsit de valoare, introdus intr-o opera literara, stiintifica, in sumarul unui periodic, intr-un spectacol etc. (spre a le completa). – Umple + suf. -tura.

URLET, urlete, s. n. 1. Strigat puternic si prelung scos de oameni sau de animale. ♦ Vorba cu tonul foarte ridicat; strigat. ♦ Plans cu hohote, violent si zgomotos. ♦ Executare a unui cantec cu tonul foarte ridicat (si in mod neplacut pentru auz). ♦ Fig. Clocot, freamat. 2. Zgomot puternic produs de elemente ale naturii, de arme de foc etc.; vuiet. – Urla + suf. -et.

ZBURATURA, zburaturi, s. f. 1. Bucata scurta de lemn cu care se arunca intr-un pom sau dupa o pasare; scurtatura. ♦ Aschie, tandara. ♦ (Inv.) Sfaramatura de plumb sau de fier cu care se incarcau armele de foc. 2. Miscare de aruncare; distanta pana la care ajunge un lucru aruncat. Departe ca la o zburatura de prastie. – Zbura + suf. -atura.

ARTILERIE, artilerii, s. f. Ansamblu de arme de foc (cu accesorii) care servesc la aruncarea de proiectile grele la distanta; parte a armatei care manuieste acest material. – Din fr. artillerie, rus. artilleriia.

DESPIEDICA, despiedic, vb. I. Tranz. 1. A scoate piedica de la picioarele unui animal sau de la roata unui vehicul. 2. A ridica piedica de la o arma de foc. [Var.: despiedeca vb. I] – Des¹- + [im]piedica.

RAFALA, rafale, s. f. 1. Dezlantuire brusca, violenta (si scurta) de vant, de ploaie sau de ninsoare. 2. Serie neintrerupta de lovituri ale unei arme de foc automate sau ale unei baterii de tunuri. – Din fr. rafale.

REGLA, reglez, vb. I. Tranz. 1. A realiza sau reface starea unui sistem tehnic ale carui marimi caracteristice s-au abatut de la anumite conditii impuse. ♦ A stabili in prealabil valorile marimilor unui sistem tehnic, care trebuie sa ramana constante in timpul functionarii sistemului; a potrivi. 2. (Mil.) A potrivi, a indrepta, a fixa tirul unui tun, al unei arme de foc portabile, al unei unitati de artilerie etc. pentru distrugerea unui obiectiv. 3. A aranja, a orandui, a potrivi. – Din fr. regler.

TIR¹ s. n. 1. Ramura sportiva practica cu arcul, arbaleta sau cu diferite tipuri si calibre de arme de foc sau cu aer comprimat, care cuprinde mai multe probe de tragere la tinta. 2. Felul in care o arma (de foc) trimite proiectilul spre tinta. arma cu tir lung. 3. Tragere la tinta in procesul de instruire militara. – Din fr. tir.

ARUNCATOR, -OARE, aruncatori, -oare, subst. 1. S. m. si f. Atlet specializat in aruncarea discului, sulitei, greutatii etc. 2. S. n. arma de foc cu teava neghintuita, cu pereti subtiri, usor transportabila, cu care se arunca mine; brand. ◊ Aruncator de flacari = arma care serveste la aruncarea unui lichid inflamabil (care ia foc in aer) asupra obiectivelor inamice mai apropiate. – Arunca + suf. -ator.

arma, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) in pozitia imediat precedenta descarcarii ei. ♦ Tranz. si refl. (Pop.) A (se) inarma. 2. A dota cu armatura o piesa sau un element de constructie din beton pentru a le mari rezistenta. ♦ A consolida o galerie de mina etc. prin montarea unei armaturi. 3. A lansa in serviciu o nava cu intreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare.

APRINDE, aprind, vb. III. 1. Tranz. A face sa arda focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-si aprinde paie in cap = a-si crea singur o neplacere; a o pati cu cineva, a nu putea scapa de cineva. ♦ Refl. A incepe sa arda, a lua foc. 2. Tranz. (Inv.) A face sa ia foc o arma. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlantui. 4. Tranz. si refl. A face sau a incepe sa lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se inflacara, a se pasiona; a-si iesi din fire. ♦ A se inrosi, a se imbujora (la fata). 6. Refl. (Despre fan, cereale, faina etc.) A se incinge¹; a se altera. – Lat. appre[he]ndere.

ARCHEBUZA, archebuze, s. f. Veche arma de foc, asemanatoare cu pusca. – Din fr. arquebuse.

PERCUTOR, percutoare, s. n. Piesa a unor instalatii si agregate tehnice care, prin percutie, pune in miscare sau opreste diferitele parti ale instalatiei. ♦ Spec. Piesa la armele de foc, la focosul unui proiectil etc. care loveste focosul sau capsa proiectilului pentru a produce aprinderea incarcaturii. – Din fr. percuteur.

PETITA, petite, s. f. Capsa care se folosea la armele de foc de tip vechi. – Din bg., scr. petica.

PIROTEHNIE, (2) pirotehnii, s. f. 1. Tehnica fabricarii si utilizarii unor dispozitive, a unor materiale care servesc la aprinderea munitiilor, a armelor de foc, a unor substante explozibile, a artificiilor etc. 2. Fabrica de munitii. – Din fr. pyrotechnie.

PISTOLET, pistolete, s. n. 1. arma de foc portativa, semiautomata, scurta si usoara, care permite tragerea cu o singura mana. 2. Florar (de desenat). – Din fr. pistolet.

ARMURARIE, armurarii, s. f. (Rar) Loc unde se fabrica, se repara sau se vand arme (de foc). – Din fr. armurerie.

ARMURIER, armurieri, s. m. Persoana care fabrica, repara sau vinde arme (de foc). ♦ Persoana insarcinata in trecut cu pastrarea si cu intretinerea armamentului intr-o unitate militara. [Pr.: -ri-er] – Din fr. armurier.

POLIGON, poligoane, s. n. 1. (Geom.) Suprafata plana marginita de mai multe segmente de linii drepte, numite laturi. 2. (Uneori cu determinarea „de tragere”) Teren special amenajat in cuprinsul caruia se fac exercitii si se executa trageri cu arme de foc. ♦ (Sport) Loc special amenajat pentru probe de trageri cu arma sau cu pistolul sau pentru exercitii de tragere cu arma de vanatoare. 3. Teren amenajat pentru deprinderea conducerii autovehiculelor. – Din fr. polygone.

PORTarma s. f. Purtare, detinere a unei arme de foc. Permis de portarma. – Port¹- + arma.

PROIECTIL, proiectile, s. n. Corp metalic exploziv aruncat in spatiu de o arma de foc sau lasat sa cada asupra unei tinte, pentru a o distruge. ◊ Proiectil-racheta = racheta alcatuita dintr-un proiectil obisnuit prevazut cu un motor-racheta pentru a-i asigura propulsia. [Pr.: pro-iec-] – Din fr. projectile.

PUSCA, pusti, s. f. 1. arma de foc portativa si individuala cu patul de lemn si cu teava lunga. ◊ Pusca-mitraliera = pusca la care incarcarea si descarcarea se executa automat. Pusca de soc = puscoci. ◊ Expr. (Adverbial) Gol pusca = a) complet dezbracat, in pielea goala; b) fara avere, sarac lipit. A se duce (sau a trece etc.) pusca = a se duce (sau a trece etc.) in mare viteza (si de-a dreptul). 2. (Inv.) Tun. 3. (Bot.; in compusul) Pusca-d******i = planta erbacee cu flori, de obicei albastre (Phyteuma tatramerum). – Din magh. puska, pol. puszka, rus. puska.

FITIL, fitiluri, s. n. 1. Fir de bumbac rasucit sau tesut, in forma de sfoara, siret, panglica sau tub, care se introduce, spre a fi aprins, in mijlocul lumanarilor, intr-un lichid inflamabil din aparatele de iluminat etc. ♦ Fir de bumbac rasucit sau tesut care serveste, impreuna cu cremenea si amnarul, la aprins. 2. Snur m***t intr-o substanta inflamabila, servind altadata la transmiterea focului pentru aprinderea incarcaturilor la armele de foc, iar azi pentru aprinderea incarcaturilor de exploziv in mine, in cariere etc.; tub facut din metal sau dintr-un material textil si umplut cu material inflamabil, servind in acelasi scop. ◊ Expr. (Fam.) A baga (sau a vari) un fitil (sau fitiluri) = a provoca intrigi, discordie. – Din tc. fitil.

MUSCHETA, muschete, s. f. arma de foc portativa din evul mediu, cu fitil, asemanatoare cu archebuza. [Var.: muschet s. n.] – Din fr. mousquet.

MUSCHETON, muschetoane, s. n. Veche arma de foc de calibru mai mare decat muscheta. – Din fr. mousqueton.

MUGI, pers. 3 mugeste, vb. IV. Intranz. I. (Despre unele animale cornute) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a zbiera, a rage. II. P. a**l. 1. (Despre oameni) A striga puternic; a urla, a racni. 2. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare, explozie etc.) sunete puternice, suparatoare. ♦ (Despre arme de foc) A bubui puternic. 3. (Despre ape si despre vant) A vui puternic; a urla. [Prez. ind. pers. 3 si: muge] – Lat. mugire.

EXTRACTOR, -OARE, extractori, -oare, adj. s. n. I. Adj. Care extrage sau ajuta la extragerea anumitor substante sau corpuri. II. S. n. 1. Aparat cu ajutorul caruia se efectueaza o extractie (2). ♦ Aparat cu care se extrage mierea din faguri. 2. Utilaj de constructii folosit pentru extragerea din pamant a pilotilor, in vederea reutilizarii lor la alte lucrari. 3. Dispozitiv al inchizatorului unei arme de foc, care extrage din teava tubul-cartus sau tubul proiectilului. – Din fr. extracteur.

ESPINGOLA, espingole, s. f. arma de foc primitiva din bronz, montata pe un pivot. – Din fr. espingole.

DECALIBRA, pers. 3 decalibreaza, vb. I. Refl. (Despre teava armelor de foc) A se largi in urma uzurii sau a unui accident de tragere, a-si deforma calibrul. – Des-¹ + calibru.

DECALIBRAT, -A, decalibrati, -te, adj. (Despre teava armelor de foc) Largit in urma uzurii sau a unui accident de tragere. – V. decalibra.

TIGAIE, tigai, s. f. 1. Vas de bucatarie de forma rotunda, cu marginea joasa si cu o coada lunga, intrebuintat la prajit. ♦ (Reg.) Cratita cu doua toarte in care se fierbe mancarea. 2. Mic recipient la vechile arme de foc, in care se punea praful de pusca. – Din bg. tigan, scr. tiganj.

TRAGERE, trageri, s. f. Actiunea de a (se) trage si rezultatul ei. 1. (Pop.) Atractie, indemn, inclinare. ◊ Expr. Tragere de inima = zel, ravna, ardoare. 2. Scoatere, extragere. ◊ Tragere la sorti = hotarare prin sorti a unei imparteli, a unui castig; participare ca parte interesata la o alegere prin sorti. 3. Prelucrare a unui material ductil prin intindere si subtiere, prin care se obtin bare, tevi, sarma etc. 4. Descarcare a unei arme (in cadrul procesului de instruire militara); impuscare; tir. ◊ Tragere la tinta = atingere a unei tinte cu un proiectil. Unghi de tragere = unghi pe care il formeaza axa tevii unei arme de foc cu proiectia ei pe suprafata orizontala a terenului, cand obiectivul asupra caruia se trage este in acelasi plan orizontal cu gura tevii. – V. trage.

TRAGACI, -CE, tragaci, -ce, subst., adj. 1. S. n. Piesa mobila din mecanismul unei arme de foc, de care se apasa cu degetul aratator pentru a declansa percutorul. 2. S. m. Tragator (II 2). 3. Adj. (Pop.; despre animale) Care trage (bine) la ham sau la jug; de tractiune. – Trage + suf. -aci.

TRASNI¹, trasnesc, vb. IV. 1. Intranz. impers. si unipers. A se produce trasnete, a cadea trasnete. ◊ Expr. A trasni (pe cineva) (ca) din senin = a lovi (pe cineva) in mod neasteptat. (Intranz.) A-i trasni cuiva ceva (prin cap) sau (rar, tranz.) a-l trasni (pe cineva) prin minte = a-i veni (cuiva) o idee neasteptata, ciudata, nesabuita. 2. Tranz. si intranz. A izbi, a lovi cu putere. ♦ Intranz. Fig. A-si manifesta mania zgomotos si cu furie, strigand, vociferand; a tuna si a fulgera. 3. Refl. Fig. A innebuni, a se ticni. ♦ Tranz. si refl. A (se) ameti de bautura, a (se) imbata. 4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declansa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. – Din sl. tresnonti.

TUNA, tun, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce un tunet; a se auzi tunetul. 2. Tranz. impers. (Reg.; in imprecatii) A lovi pe cineva trasnetul; a trasni. 3. Intranz. (La pers. 3) A vui, a bubui. ♦ (Despre glas, cuvinte) A rasuna puternic; (despre oameni) a vorbi cu glasul ridicat; a striga. ◊ Expr. A tuna si a fulgera = a fi foarte furios, a face scandal. 4. Intranz. (Inv.) A trage cu tunul sau cu alte arme de foc. – Lat. tonare.

RATA, ratez, vb. I. 1. Tranz. A scapa, a pierde o ocazie. 2. Tranz. A nu reusi, a nu izbuti intr-o imprejurare, a da gres. ♦ Refl. A nu reusi sa se afirme sau sa realizeze ceva la nivelul posibilitatilor sale. 3. Intranz. (Despre arme de foc) A nu lua foc cand este declansata. – Din fr. rater.

REVOLVER, revolvere, s. n. 1. arma de foc cu repetitie, portativa, de dimensiuni mici, care se manuieste cu o singura mana. 2. (Mec.) Ciocan pneumatic. ◊ Strung-revolver = strung echipat cu mai multe unelte care lucreaza succesiv si care serveste la prelucrarea in serie a pieselor de forma complicata. – Din fr. revolver, germ. Revolver.

DESCARCATURA, descarcaturi, s. f. 1. Ceea ce se descarca dintr-un vehicul de transport. 2. Declansare a unei arme de foc; zgomotul produs de ea. – Descarca + suf. -atura.

DETUNATOR, -OARE, detunator, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care rasuna puternic; bubuitor. 2. S. n. Partea dindarat a tevii unei arme de foc de infanterie, in care intra tubul cartusului. – Detuna + suf. -ator.

DETUNATURA, detunaturi, s. f. Zgomot puternic (ca al tunetului) produs de o explozie, de o arma de foc etc.; bubuit, detunare, detunet. – Detuna + suf. -atura.

S*****I, slobod, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A pune in libertate: a elibera. ♦ A elibera dintr-o stransoare, dintr-o legatura care imobilizeaza. ♦ Refl. (Despre obiectul care leaga) A se slabi, a se desface. 2. A lasa un animal in libertate. 3. A permite cuiva sa plece, a da voie sa se departeze. ◊ A nu-l s*****i (pe cineva) inima sa... = a nu se indura sa faca un lucru. ♦ (Rar) A concedia. ♦ (Reg.) A elibera dupa terminarea serviciului militar; a lasa la vatra. 4. A da drumul, a lasa sa cada. 5. A descarca o arma de foc; a arunca sageti dintr-un arc. 6. A raspandi, a emana, a degaja. ♦ A emite un sunet, un strigat, un cuvant. – Din slobod.

SMUCI, smucesc, vb. IV. 1. Tranz. A trage brusc si cu putere pentru a scoate, a smulge, a desprinde, a deplasa ceva sau pe cineva din locul unde se afla. ♦ Intranz. (Despre arme de foc) A izbi inapoi la descarcare, a avea recul. 2. Refl. A se zbate, a face miscari repezi incolo si incoace spre a scapa din locul unde este prins sau legat. [Var.: (pop.) smaci, smanci, smunci vb. IV) – Din sl. smucati.

CULASA, culase, s. f. 1. Piesa de metal care inchide cilindrii unui motor cu ardere interna. 2. Partea de dinapoi a tevii unei arme de foc (pe unde se incarca arma). [Var.: chiulasa s. f.] – Din fr. culasse.

CULATA, culate, s. f. Partea dinapoi a tevii unei arme de foc, in care se afla locasul inchizatorului. – Din it. culatta.

POC interj. 1. pac! (~! se aude o arma de foc.) 2. boc! (~! se aude in poarta.)

TRAGACI s., adj. 1. s. (rar) tragator. (~ la o arma de foc.) 2. s. v. tintas. *3. adj. tragator. (Vite ~, adica de povara.)

inchizator (dispozitiv la o arma de foc) s. n., pl. inchizatoare

tragaci (piesa la arme de foc) s. n., pl. tragace

AFET ~uri n. Suport pe care se fixeaza teava la unele arme de foc (tun, aruncatoare de mine etc.). /<germ. Laffette, fr. laffut

AMBRAZURA ~i f. 1) Deschizatura in peretele unei fortificatii prin care se trage cu armele de foc. 2) Loc gol lasat intr-un perete pentru a monta usi sau ferestre. [Sil. am-bra-] /<fr. embrasure

A APRINDE aprind tranz. 1) A face sa arda. ~ focul. ◊ A-si ~ paie in cap a-si pricinui singur neplaceri. 2) inv. (arme de foc) A face sa ia foc. 3) (surse de lumina) A face sa lumineze. ~ lanterna. 4) si fig. A face sa se aprinda. [Sil. a-prin-] /<lat. apprehendere

A arma ~ez tranz. 1) (arme de foc) A pregati pentru tragere. 2) v. A INarma. 3) (elemente de constructii, mine) A intari cu armatura. 4) (nave) A echipa cu cele necesare pentru a iesi in mare. /<fr. armer, lat. armare

ARMURIER ~i m. Persoana care fabrica, repara sau vinde arme de foc. [Sil. -ri-er] /<fr. armurier

ARTILERIE ~i f. 1) Totalitate a armelor de foc, care servesc la aruncarea proiectilelor grele la diferite distante. ~ grea. ~ antiaeriana. 2) Unitate militara inzestrata cu aceste arme. [G.-D. artileriei; Sil. -ri-e] /<fr. artillerie, germ. Artillerie

BUBUIT n. 1) v. A BUBUI. 2) Zgomot puternic si infundat, cu rasunet repetat, produs de o sursa oarecare (tunet, arma de foc, explozie etc.). [Sil. -bu-it] /v. a bubui

CALIBRU ~e n. 1) Diametru interior al tevii unei arme de foc. ~ul unui tun. ~ul unui revolver. 2) Diametru al unui cilindru sau al unui obiect sferic. 3) Instrument de precizie cu care se verifica dimensiunile unei piese fabricate. 4) fig. Valoare relativa a unei persoane sau a unui lucru. ◊ De acelasi ~ la fel; de acelasi soi. /<fr. calibre

CARTUS¹ ~e n. 1) Tub de metal sau de carton care contine incarcatura unei arme de foc portative. 2) Exploziv de diferite forme, folosit in exploatarile miniere. 3) Ambalaj de carton care contine un anumit numar de pachete de tigari. 4): ~ filtrant dispozitiv pentru filtrarea aerului, care se anexeaza la o masca antigaz. /<fr. cartouche

CATARE ~ari f. Piesa metalica mica, fixata pe capatul tevii unei arme de foc, prin care se ocheste. /v. a cauta

COCOS ~i m. 1) Pasare domestica cu o creasta rosie pe cap, cu penele cozii lungi si arcuite si cu pinteni tari la picioare; masculul gainii. ◊ La (pe la sau spre) cantatul ~ilor in zori de zi. Basmul (sau povestea) cu ~ul rosu istorie fara sfarsit sau neadevarata. 2) pop. Mascul al unor pasari. ~ul potarnichii. 3) Ciocanel care loveste percutorul la armele de foc. 4) Miezul de la harbuz, mai dulce si fara samburi; inima. 5) la pl. Graunte de porumb coapte in sare sau in nisip infierbantat si desfacute in forma de floricele; cocosei. 6): ~ de vant figura de metal, reprezentand un cocos, instalata pe acoperisul casei, care, fiind mobila, arata dincotro bate vantul; girueta. ◊ A fi ~ de vant a se da dupa imprejurari; a fi conformist. /<sl. kokosi

CULATA ~e f. Parte posterioara a tevii unei arme de foc. /<it. culatta

A SE DECALIBRA pers. 3 se ~eaza intranz. (despre teava armelor de foc) A-si deforma calibrul largindu-se (din cauza uzurii sau a unui accident). /des- + calibru

A DESCARCA descarc tranz. 1) (mij-loace de transport, recipiente) A elibera de materialele incarcate. 2) A elibera de incarcatura. 3) (arme de foc) A pune in actiune, efectuand o impuscatura. 4) (piese, instalatii etc.) A usura, micsorand sau suprimand fortele care actioneaza. 5) (corpuri incarcate cu electricitate) A face sa se descarce. 6) fig. (persoane sau institutii) A scuti de anumite obligatii. /<lat. discarricare

DESCARCATURA ~i f. 1) Cantitate de materiale ce se descarca dintr-un vehicul. 2) Descarcare a unei arme de foc; impuscatura. /a descarea + suf. ~atura

A DETUNA detun 1. intranz. 1) A se produce un tunet (in urma unei descarcari electrice in atmosfera); a trasni. 2) A produce un zgomot puternic; a se auzi un vuiet mare; a bubui; a trasni. 3) (despre arme de foc) A se descarca cu zgomot; a bubui; a trasni. 2. tranz. 1) (persoane, lucruri) A lovi trasnetul; a trasni; a fulgera. 2) fig. (persoane, animale etc.). A face sa nu mai existe; a sterge de pe fata pamantului; a nimici; a prapadi. /<lat. detonare

DETUNATOR² ~oare n. Parte a armei de foc unde se retrage tubul cartusului. /a detuna + suf. ~ator

DETUNATURA ~i f. Zgomot puternic produs de o explozie sau de o arma de foc la descarcare. /a detuna + suf. ~atura

DURDA ~e f. inv. arma de foc primitiva, cu tava lunga, cu cremene si cu fitil; flinta. /Orig. nec.

EXTRACTOR ~oare n. 1) Aparat pentru extragerea mierii din faguri. 2) Dispozitiv al unei arme de foc care extrage din teava cartusul dupa impuscatura. 3) Instrument chirurgical folosit pentru extragerea corpurilor straine din organism. 4) tehn. Dispozitiv care accelereaza si inlesneste demontarea si montarea ansamblurilor si agregatelor unor masini, scoaterea si instalarea unor piese aparte. /<fr. extracteur, lat. extractorius

GHINT ~uri n. 1) Santulet elicoidal pe partea interioara a tevii unei arme de foc, menit sa-i dea proiectilului o miscare de rotatie. 2) Cui de metal cu gamalie mare si bombata. /<pol. gwint, ucr. gvint

A GHINTUI ~iesc tranz. 1) (tevi ale armelor de foc) A inzestra cu ghinturi. 2) (arme albe) A fereca cu ghinturi. /ghint + suf. ~ui

GLONT gloante n. Proiectil mic pentru armele de foc manuale. ◊ ~ exploziv glont care explodeaza cand loveste tinta. ~ trasor glont fosforescent, vizibil pe o mare parte a traiectoriei lui. [Var. glonte] /cf. ung. galacs

A IMPUSCA¹ impusc 1. tranz. A ucide sau a rani cu o arma de foc. 2. intranz. 1) A descarca o arma de foc; a trage cu pusca. 2) (despre arme de foc) A produce o detunatura. 3) fig. A produce pocnete asemanatoare cu cele de pusca. /in + pusca

IMPUSCATURA ~i f. 1) Descarcare a unei arme de foc; descarcatura. 2) Zgomot produs de o asemenea descarcare. /a impusca + suf. ~atura

INALTATOR² ~oare n. (la armele de foc) Dispozitiv folosit la vizarea obiectivului ochit. ~ de tun. /a inalta + suf. ~ator

A INCARCA incarc tranz. 1) (vehicule, recipiente etc.) A umple cu o povara (pentru a fi transportata). ~ carul cu fan. ◊ A-si ~ sufletul a se face vinovat de ceva; a-si impovara constiinta. 2) (fiinte) A pune sa care greutati. 3) (poveri de transportat) A ridica pentru a pune intr-un vehicul, intr-un recipient sau pe spinarea unei fiinte. 4) (arme de foc) A umple cu incarcatura. 5) A face sa poarte multe poveri; a impovara. ◊ Incarcat de ani a fi batran. 6) rar (datorii, socoteli etc.) A mari inseland. ~ nota de plata. 7) A umple de murdarie. Incarcat de noroi. 8) (acumulatoare electrice) A dota cu energie (prin cuplare la o retea de curent continuu). ~ o baterie electrica. /<lat. incarricare

INCARCATOR¹ ~oare n. 1) Masina care incarca greutati. 2) Dispozitiv mecanic pentru incarcarea unei arme de foc. /a incarca + suf. ~ator

iNCARCATURA ~i f. 1) Ceea ce se incarca intr-un vehicul (pentru a fi transportat). 2) Substanta exploziva introdusa intr-o arma de foc sau intr-o gaura de mina. ~a unui cartus. 3) Capacitate de incarcare. /a incarca + suf. ~atura

INCHIZATOR ~oare n. Dispozitiv pentru inchiderea tevii unei arme de foc (in partea pe unde se introduce cartusul). /a inchide + suf. ~ator

MAGAZIE ~i f. 1) Constructie speciala sau incapere in care se pastreaza in cantitati mari marfuri sau diferite materiale; depozit. 2) Cutie metalica la armele de foc, in care se afla cartusele inainte de tragere. /<ngr. magazi

MUNITIE ~i f. Totalitate de proiectile si accesorii ale acestora, folosite la armele de foc. /<germ. Muniton, lat. munitio, ~onis, fr. munition

MUSCHETA ~e f. inv. arma de foc portativa, cu fitil. /<fr. mousquet

PATRON¹ ~oane n. 1) Tub metalic sau de carton care contine o capsa, material exploziv, proiectil sau alice, folosit la armele de foc portative. 2) Bucata cilindrica de exploziv folosita in mine la dislocarea straturilor. /<germ. Patrone

A PARAI pers. 3 paraie intranz. 1) (despre corpuri tari) A produce un zgomot caracteristic la rupere, frangere, apasare sau ardere. Crengile paraie. 2) (despre arme de foc) A produce pocnituri scurte si repetate. /par + suf. ~ai

PERCUTOR ~oare n. Piesa metalica la o arma de foc, care, lovind in capsa sau focosul unei incarcaturi explozive, provoaca detonatia. /<fr. percuteur

PISTOL¹ ~oale n. 1) arma de foc mica, din care se impusca la distante mici, cu o singura mana. ◊ ~ mitraliera arma de foc automata, cu teava scurta, care bate la distante mici. ~ racheta (sau de semnalizare) pistol care lanseaza rachete de semnalizare. Gol (ca un) ~ a) dezbracat complet; in pielea goala; b) foarte sarac. 2) tehn. Aparat de forma unei astfel de arme folosit pentru efectuarea diferitelor operatii tehnologice (vopsire, nituire, sudare etc.). /<ngr. pistoli, germ. Pistol

PISTOLET ~e n. arma de foc mica, semiautomata, avand magazia de cartuse montata in patul armei, din care se impusca cu o singura mana. /<fr. pistolet

POLIGON ~oane n. 1) geom. Figura geometrica plana formata de o linie franta inchisa. 2) mil. Teren amenajat pentru exercitii de tragere cu diferite tipuri de arme de foc. 3) sport Loc special amenajat pentru exercitii si probe de tir. 4) Teren special amenajat pentru efectuarea practicii de conducere a autovehiculelor. /<fr. polygone

PORTarma f. : Permis de ~ permis de a avea si a purta o arma de foc. /port- + arma

PROIECTIL ~e n. Corp metalic exploziv care se lanseaza dintr-o arma de foc asupra unei tinte pentru a o distruge. /<fr. projectile

PUSCA pusti f. 1) mil. arma de foc individuala, cu teava lunga si cu patul de lemn. ◊ ~ antitanc pusca de calibru mare, folosita contra tancurilor. ~-mitraliera pusca la care incarcarea si tragerea se fac in mod automat. Gol ~ (sau pistol) v. PISTOL. A trece (sau a se duce) ~ a trece (sau a se duce) cu mare viteza. 2) inv. arma de artilerie care arunca proiectile grele pe o traiectorie intinsa. [G.-D. pustii] /<ung. puska

RATEU ~ri n. 1) Defect in functionarea unui motor, care consta in arderea incompleta a combustibilului fara a dezvolta un lucru mecanic. 2) Explozie falsa produsa de un motor cu un asemenea defect. 3) Esec de tragere a unei arme de foc sau de declansare a unei explozii. /<fr. rate

SIGURANTA ~e f. 1) Situatie fara pericol; lipsa de primejdie; securitate. ◊ A fi in ~ a fi ferit de primejdii. 2) Lipsa de indoiala; convingere ferma; certitudine. ◊ Cu ~ a) cu deplina incredere in sine; b) fara indoieli. Pentru mai multa ~ a) pentru a fi mai sigur; b) pentru a asigura securitate deplina. 3) Exactitate in realizarea unei actiuni; dibacie; dexteritate. 4) Dispozitiv al unei arme de foc care impiedica descarcarea accidentala a acesteia. 5) Dispozitiv care protejeaza un sistem tehnic impotriva actiunii daunatoare sau nedorite. ◊ Ac de ~ ac prevazut la unul din capete cu inchizatoare, intrebuintat pentru a prinde ceva. ~ electrica dispozitiv de intrerupere automata a unui circuit electric, cand intensitatea curentului depaseste nivelul obisnuit. 6) Politie secreta. [G.-D. sigurantei] /sigur + suf. ~anta

A SMUCI ~esc 1. tranz. (obiecte) A trage brusc si cu putere pentru a scoate sau pentru a schimba locul de aflare. 2. intranz. (despre arme de foc, mecanisme etc.) A avea recul; a recula. /<sl. smutati, smykati

STERGATOR² stergatoare n. 1) Bucata de panza pentru sters praful. 2) Perie cilindrica speciala pentru curatarea tevilor la armele de foc. 3) Dispozitiv format din doua palete care sterg parbrizul unui vehicul pe timp de ploaie sau de ninsoare. /a sterge + suf. ~ator

TIGAIE ~ai f. 1) Vas de bucatarie rotund, cu fundul plat, cu marginile joase si cu o coada lunga, folosit la prajit. ◊ A se uita cu un ochi la gaie si cu altul la ~ a fi sasiu. 2) Continutul unui asemenea vas. O ~ de cartofi. 3) Mic recipient in care se punea praful de pusca la vechile arme de foc. [G.-D. tigaii] /<sl. tigani

TRAGERE ~i f. 1) v. A TRAGE si A SE TRAGE. ◊ (Cu) ~ de inima (cu) ravna; (cu) staruinta. ~ la sorti rezolvare a unei chestiuni prin sorti. 2) Exercitiu realizat cu armele de foc (in cadrul instruirii militare). ◊ ~ la tinta lansare a unui proiectil intr-un punct luat ca tinta. /v. a trage

TRAGACI² ~e n. Dispozitiv la armele de foc pe care se apasa cu degetul aratator (pentru a declansa incarcatura). /a trage + suf. ~aci

TRAGATOR² ~i m. 1) Persoana care trage la tinta cu o arma de foc. 2) Persoana care emite o cambie; emitent de cambie. /a trage + suf. ~ator

A TRASNI ~esc 1. intranz. 1) A se produce un trasnet (in urma unei descarcari electrice in atmosfera); a detuna. ◊ A-i ~ ceva prin cap a-i veni pe neasteptate o idee (nastrusnica). 2) A produce un zgomot puternic; a detuna; a bubui. 3) fig. (despre persoane) A-si descarca mania strigand. 4) (despre arme de foc) A se descarca cu zgomot; a bubui; a detuna. 2. tranz. 1) pop. A face sa se trasneasca. 2) (fiinte, lucruri) A lovi trasnetul; a detuna; a fulgera. 3) A supune unei lovituri puternice; a izbi cu putere. ◊ A-l ~ pe cineva prin minte a-i veni o idee neasteptata. /<sl. tresnonti

A TUNA pers. 3 tuna intranz. 1) A se produce un tunet (in urma unei descarcari electrice in atmosfera); a rasuna tunetul. 2) A produce un zgomot mare; a scoate un vuiet puternic. 3) fig. (despre oameni) A vorbi pe un ton ridicat; a striga; a tipa. ◊ ~ si a fulgera a-si descarca mania prin tipete si strigate. 4) inv. A trage cu tunul (sau cu o alta arma de foc). /<lat. tonare

TEAVA tevi f. 1) Piesa de forma cilindrica goala pe dinauntru, avand diferite intrebuintari (pentru transportul fluidelor, ca element de sustinere etc.); tub. ~ metalica. 2) (la armele de foc) Tub de otel prin care trece proiectilul. Pusca cu doua tevi. 3) Tub mic pe care se deapana firul si care se pune in suveica. [G.-D. tevii] /<sl. teva

A ZBURA zbor 1. intranz. 1) (despre pasari si despre insecte) A se porni in zbor; a-si lua zborul. 2) (despre aparate de zbor) A se ridica in aer; a decola. 3) (despre pasari si despre insecte) A se misca in aer cu ajutorul aripilor; a se afla in zbor. 4) (despre aparate de zbor) A se deplasa pe calea aerului sau prin spatiul interplanetar. 5) (despre obiecte) A fi purtat de vant prin aer. 6) (despre proiectile) A se misca prin aer cu mare viteza. 7) (despre persoane) A calatori cu un aparat de zbor. 8) fig. A se misca foarte repede; a goni. ~ ca gandul. 9) (despre timp) A trece repede si pe neobservate. 10) (despre zvonuri, vesti etc.) A se raspandi cu repeziciune. 11) (despre ganduri, idei etc.) A se succeda cu repeziciune. 2. tranz. 1) fig. fam. (persoane) A da afara dintr-o functie sau dintr-un post ca fiind necorespunzator; a scoate; a concedia; a destitui. 2) (obiecte sau fiinte) A culca la pamant; a pravali; a dobori. ◊ ~ cuiva capul a decapita pe cineva. A(-si) ~ creierii a (se sin)ucide cu o arma de foc. /<lat. exvolare

AFET s.n. Suport al unei arme de foc, care permite orientarea, ochirea si tragerea. [Pl. -turi, -te / < rus. lafeti, cf. germ. Laffette, fr. affut].

RAC, raci, s. m. ~ 4. (Mold.) ~ 6. (Inv.) Ancora. 7. (Mil.) Unealta de fier, de diferite forme, de unul din capetele careia este fixata o tija si care se intrebuinteaza pentru a extrage proiectilele de pe teava unei arme de foc. 8. Darac. (din sl. raku; cf. bg., scr., pol., rus. rak, magh. rak)

AMBRAZURA s.f. 1. Deschizatura practicata in peretii unei fortificatii pentru a permite tragerea cu armele de foc. 2. Deschizatura intr-un zid in care se monteaza o usa sau o fereastra. ♦ Deschidere practicata intr-un unghi care sa permita (in cazul unei ferestre) evazarea interioara pentru un iluminat mai bun sau (in cazul unui portal) evazarea exterioara cu mai multa largime intrarii. [< fr. embrasure].

CAPSA s.f. 1. Dispozitiv de inchidere facut din piese care se imbuca una in alta si care serveste la incheierea unor obiecte de imbracaminte. 2. Inel metalic cu care se intaresc marginile unei butoniere, ale unei gauri pentru sireturi etc. 3. Piesa (de sarma) cu care se prind mai multe hartii, foile unei carti etc. 4. Mic tub de metal umplut cu o materie fulminanta, care se foloseste la armele de foc, la mine etc. pentru a face sa explodeze incarcatura. 5. Capsula (4). [< lat. capsa, cf. germ. Kapsel].

ESCOPETA s.f. Veche arma de foc cu teava scurta. [< fr. escopette].

MUNITIE s.f. Totalitatea proiectilelor si a accesorilor acestora, folosite la armele de foc. [Gen. -iei, var. munitiune s.f. / cf. fr. munition, germ. Munition, lat. munitio].

PERCUTOR s.n. Piesa la armele de foc care izbeste capsa proiectilului, producand explozia cartusului. [< fr. percuteur].

PISTOLET s.n. 1. arma de foc portativa cu care se trage cu o singura mana; pistol. 2. Instrument de desen confectionat din lemn, celuloid sau tabla, folosit pentru trasarea liniilor curbe; florar. [Pl. -te, -turi. / < fr. pistolet, it. pistoletto].

SALVA s.f. Serie de lovituri, de descarcari ale unei arme de foc. ◊ Salva de salut = salva trasa, fara proiectile, in diferite ocazii festive. [< fr. salve, it. salva].

ARCHEBUZA s.f. arma de foc din evul mediu, asemanatoare cu pusca. [< fr. arquebuse].

ARMURIER s.m. Cel ce fabrica, repara sau vinde arme de foc. [Pron. -ri-er. / < fr. armurier].

AUTOMAT s.n. 1. Dispozitiv care, fara interventie exterioara, efectueaza o anumita operatie. ♦ Masina care imita miscarile fiintelor insufletite. 2. (Fig.) Om lipsit de vointa si fara initiativa. // adj. Actionat cu ajutorul unui dispozitiv care efectueaza singur o anumita operatie. ◊ arma automata (si s.n.) = arma de foc la care armarea se face automat. ♦ (Fig.) Facut mecanic, fara interventia vointei. [< fr. automate, germ. Automat, it. automato, cf. lat. automatus, gr. automatos – care se misca singur].

CALIBRU s.n. 1. Diametrul interior al unui tub, al unei tevi de arma de foc. 2. Instrument de precizie pentru masurat si controlat dimensiunile unor piese fabricate. 3. (Fig.) Marime, proportie, calitate; (fam.) fel, soi. [< fr. calibre, it. calibro].

CARTUS s.n. 1. Tub metalic sau de carton care contine incarcatura de exploziv si proiectilul unei arme de foc. ♦ Piesa de hartie care contine un exploziv. ♦ Filtru de hartie impaturita intr-un anumit mod (folosit mai ales la carburatoare). ◊ Cartus filtrant = dispozitiv pentru filtrarea aerului, care se ataseaza la o masca de gaze. 2. Loc rezervat comentariului, titlului sau altor date dintr-un desen, o harta, un tablou etc.; ornament care incadreaza un text, un titlu, un cuvant; textul incadrat. 3. Ambalaj care grupeaza mai multe pachete de tigari. [< fr. cartouche].

DECALIBRA vb. I. tr., refl. A (se) toci ghinturile din interiorul tevii unei arme de foc, a(-si) deforma calibrul (unei arme de foc). [< de- + calibra].

hasca² s.f. (inv.) mic recipient la vechile arme de foc, in care se punea praful de pusca.

arbiu (arbie), s. n. – (inv.) Vergea de curatat arme de foc. Tc. harbi (Seineanu, II, 23; Lokotsch 823); cf. alb. harbi, bg., sb. arbija.

ESPINGOLA s.f. (Ist.) arma de foc primitiva din bronz, montata pe un pivot. [< fr. espingole].

artilerie (artilerii), s. f. – Ansamblu de arme de foc care servesc la aruncarea de proiectile grele la distanta. Fr. artillerie, sau lat. tirzie artilleria, prin intermediul pol. artilerija (sec. XVII). – Der. artilerist, s. m.

paj¹, pajuri, si paje, s.n. (reg.) 1. cui de lemn care se fixeaza obezile de lemn ale rotii; pisleag; cui la jug. 2. (inv.) tigaie de la vechile arme de foc. 3. (inv.) scobitura in lung la capatul unei piese pentru imbucarea cu alta piesa. 4. (inv.) indoitura, cuta, pliu.

puscatura, puscaturi, s.f. (inv. si pop.) 1. impuscatura; detunatura, zgomot de arma de foc. 2. distanta pana la care ajunge proiectilul unei arme de foc. 3. vanatoare. 4. (reg.) zgomotul exploziei dintr-o mina. 5. (reg.) cartus special folosit pentru dislocarea rocilor din mina; patron. 6. (reg.) preducea, semn prin perforare in urechea oilor. 7. (reg.) coarda de arc.

MUSCHETA s.f. Veche arma de foc cu fitil, portativa, folosita inainte de inventarea pustii. [Var. muschet s.n. / cf. fr. mousquet, it. moschetto].

MUSCHETON s.n. arma de foc cu teava scurta, de calibru mai mare decat muscheta. [< fr. mousqueton].

OBIECTIV s.n. 1. Lentila sau sistem optic care formeaza intr-o luneta, intr-un microscop, intr-un aparat fotografic etc. o imagine reala a obiectului observat. 2. Loc, punct, localitate etc. care constituie tinta unei actiuni militare. ♦ Tinta asupra careia se trage cu o arma de foc. 3. Intreprindere, uzina, constructie etc. care urmeaza sa fie realizata. ♦ Loc care prezinta interes pentru turisti. ♦ (Fig.) Scop, tel, tinta. [Pron. o-biec-. / cf. fr. objectif].

slobozit¹ s.n. (inv.) 1. (in sintagma) s********l vietii = moarte. 2. descarcare (a unei arme de foc). 3. (reg.) lasarea vinului sa curga.

s*********a, s*********i, s.f. 1. (inv.) eliberare (din robie, din inchisoare, din captiviate etc.). 2. (reg.; la razboiul de tesut) distanta dintre sulul dinainte pana la spata. 3. (pop.) jgheab foarte lat si lung, construit din trunchiuri de copac, folosit la coborarea bustenilor dintr-o padure de munte; uluc, jilip. 4. (reg.) bucata de lemn lunga de un metru, folosita la sprijinirea acoprisului. 5. (inv. si pop.) descarcare (a unei arme de foc). 6. (reg.) faina pentru plamadeala. 7. (reg.) popas.

camera (camere), s. f. – 1. Incapere, odaie. – 2. Parte componenta a organului legislativ. – 3. Incapere, spatiu inchis; in special spatiul neluminat la aparatul de fotografiat. – 4. Partea unde se introduce cartusul la armele de foc. – 5. Tub de cauciuc care se umfla cu aer asezat inauntrul anvelopei. It. camera (sec. XIX). – Der. cameral, adj. (in legatura cu finantele); camerier, s. m., din it. cameriere; camerista, s. f., din fr. cameriste.

capsa (capse), s. f. – 1. Capacel metalic umplut cu materie exploziva, la armele de foc. – 2. Capsula, capac metalic. – 3. Buton de presiune. – Germ. Kapsel (DAR) sau ngr. ϰάψα, din lat. capsa. – Der. capsa, vb. (a prinde cu capse); capsalar, s. n. (inv., cutie unde se pastreaza capsule). Este dublet al lui capsula, din fr. capsule.

POLIGON s.n. 1. Figura geometrica formata dintr-o linie franta inchisa. 2. Teren pentru trageri de instructie cu arme de foc. ♦ Teren de tir. [< fr. polygone, cf. lat., gr. polygonos < gr. polys – numeros, gonia – unghi].

RATA vb. I. 1. tr. A scapa, a pierde o ocazie, a da gres. ♦ A nu reusi, a nu izbuti in ceva. 2. intr. (Despre explozibile, arme de foc) A nu lua foc. [< fr. rater].

RATEU s.n. 1. Neexplodare, neaprindere a unui proiectil, a unei arme de foc, a unui exploziv. 2. (Tehn.) Defect de functionare a unui motor cu explozie, care consta in arderea incompleta a combustibilului. [Pron. -teu. / < fr. rate].

REVOLVER s.n. 1. arma de foc asemanatoare pistoletului, cu care se pot trage mai multe focuri fara a o reincarca si care are o singura teava cu un butoias cilindric, unde se tin cartusele. 2. Ciocan pneumatic. 3. Sistem-revolver = tip de dispozitiv care declanseaza automat miscarile succesive ale unei piese de masina. ♦ Strung-revolver = strung universal care serveste la prelucrarea in serie a pieselor de forma complicata. [< fr. revolver, cf. engl. revolve – a se reintoarce].

SIGURANTA¹ s.f. Lipsa de primejdie. 2. Lipsa de indoiala, convingere neclintita; certitudine. 3. Dispozitiv la o arma de foc, care impiedica descarcarea intamplatoare a acesteia. ♦ Dispozitiv care intrerupe automat un circuit electric. [< sigur + -anta].

TIR s.n. 1. Sportul tragerii la tinta cu arcul, arbaleta ori cu o arma de foc sau cu aer comprimat. 2. Felul in care o arma (de foc) trimite proiectilul. [< fr. tir].

TUB s.n. 1. Teava de metal, de sticla etc. 2. Recipient din metal subtire in care se tin diferite paste, preparate cosmetice etc. 3. Formatiune anatomica de forma tubulara in organismele vii (mai ales la animale). ♦ Tub fonator = organ, in forma de canal, cu care se realizeaza sunetele vorbirii, delimitat de laringe si de buze si nari. 4. (Tehn.) Aparat in forma de teava in care sunt introdusi doi sau mai multi electrozi, folosit la diferite montaje. ♦ Tub electronic = tub in care se gasesc doi sau mai multi electrozi si in care se produc descarcari electrice. ♦ (La unele instrumente muzicale) Teava care produce sunete de diferite tonalitati la trecerea unui curent de aer prin ea. ♦ Invelis cilindric din metal sau din carton care contine explozibilul si proiectilul unei arme de foc. [Cf. fr. tube, lat. tubus].

culata (culate), s. f. – Partea dinapoi a tevii unei arme de foc. It. culatta (sec. XIX).

descarca (descarc, descarcat), vb. – 1. A da jos sau a usura incarcatura. – 2. A despovara, a dezvinovati, a absolvi. – 3. A trage (cu o arma de foc). – 4. A scoate incarcatura dintr-o arma de foc. – Mr., megl. discarc. Lat. discarricāre (Densusianu, Hlr., I, 169; Puscariu 507; Candrea-Dens., 258; REW 2652; Tiktin); cf. alb. skarkoń, it. discar(i)care, prov., sp. descargar, port. descarregar. – Der. descarcat, s. n. (descarcare); descarcator, s. n. (dispozitiv de descarcare); descarcatura, s. f. (descarcare).

AFET s. n. suport aruncator al unei arme de foc (tun, mitraliera, aruncator). (dupa rus. lafeti, germ. Laffette, fr. affut)

AMBRAZURA s. f. 1. deschizatura in peretele unei fortificatii, intr-un blindaj, care permite tragerea cu armele de foc. 2. deschizatura redusa intr-un zid, in care se monteaza o usa sau o fereastra. (< fr. embrasure)

ARCHEBUZA s. f. arma de foc din evul mediu, asemanatoare cu pusca. (< fr. arquebuse)

armaT, -A adj. 1. inarmat. ◊ (bot.) prevazut cu organe de aparare; spinos. 2. forte e = ansamblul mijloacelor militare ale unei tari. ◊ (despre un conflict) insotit de actiuni militare. 3. (despre o arma de foc) pregatita pentru tragere. 4. (despre beton) prevazut cu o armatura. (< fr. arme)

ARMURIER s. m. cel care fabrica, repara sau vinde arme (de foc). ◊ (maistru militar) specialist in verificarea si repararea armamentului. (< fr. armurier)

AUTOMAT, -A I. adj. actionat cu ajutorul unui dispozitiv care efectueaza singur o anumita operatie. ♦ arma ~a = (si s. n.) = arma de foc la care armarea se face automat; pistol-mitraliera. ◊ (si adv.) care se face mecanic. II. s. n. 1. aparat, dispozitiv, masina care, fara interventie exterioara, efectueaza o anumita operatie. ♦ ~ de scara = dispozitiv care asigura iluminarea temporizata a holului si scarile din blocuri. 2. unitate in care bauturile si alimentele usoare sunt servite automat, prin introducerea intr-un aparat a unor fise sau monede. 3. (fig.) om lipsit de vointa, fara initiativa. (< fr. automate, germ. Automat, lat. automatus, gr. automatos)

CAPSA s. f. 1. dispozitiv de inchidere din piese care se imbuca una in alta la incheierea unor obiecte de imbracaminte; buton (II, 1). 2. inel metalic cu care se intaresc marginile unei butoniere, ale unei gauri pentru sireturi etc. 3. piesa cu care se prind hartii, foile unei carti etc. 4. mic tub metalic umplut cu o materie fulminanta la armele de foc, la mine etc. pentru a produce impulsul initial necesar explodarii incarcaturii ♦ (fam.) a fi cu ~ a pusa = a fi nervos, gata de cearta. 5. rondela metalica izolata la soclul becului, care face legatura cu unul din capetele filamentului. (< lat. capsa, germ. Kapsel)

CARTUS s. n. 1. tub metalic sau de carton care contine incarcatura de exploziv si proiectilul unei arme de foc. ◊ piesa de hartie care contine un exploziv. ◊ filtru de hartie impaturita intr-un anumit mod (mai ales la carburatoare). ♦ ~ filtrant = dispozitiv pentru filtrarea aerului, care se ataseaza la o masca de gaze. 2. loc rezervat comentariului, titlului sau altor date dintr-un desen, o harta, un tablou; motiv ornamental, chenar care incadreaza un text, un titlu, un cuvant; textul insusi. 3. ambalaj-tip cu mai multe pachete de tigari sau sticle de bautura. (< fr. cartouche)

DECALIBRA vb. tr., refl. (despre o arma de foc) a-si deforma calibrul ca urmare a tocirii ghinturilor din interiorul tevii. (< de¹- + calibra)

ESCOPETA s. f. veche arma de foc portativa, cu teava evazata. (< fr. escopette)

ESPINGOLA s. f. arma de foc primitiva din bronz, montata pe un pivot. (< fr. espingole)

MUNITIE s. f. totalitatea proiectilelor folosite la armele de foc. (< fr. munition, germ. Munition, lat. munitio)

MUSCHETA s. f. veche arma de foc, cu fitil, asemanatoare cu archebuza. (< fr. mousqueton)

OBIECTIV, -A I. adj. 1. existent in afara constiintei si independent de ea. 2. impartial. 3. referitor la obiect (6). II. s. n. 1. lentila, sistem de lentile care formeaza o imagine reala a obiectului observat intr-o luneta, intr-un microscop, aparat fotografic etc. 2. loc, punct, localitate etc. care constituie tinta unei actiuni militare. ◊ tinta asupra careia se trage cu o arma de foc. 3. intreprindere, uzina, constructie etc. care urmeaza sa fie realizata. 4. loc care prezinta interes pentru turisti. 5. (fig.) intentie, scop, tel, tinta. (< fr. objectif, lat. obiectivus)

PERCUTOR s. n. piesa a inchizatorului unei arme de foc care serveste la percutia capsei cartusului sau a focosului. ◊ mecanism de aprindere a amorselor la mine. (< fr. percuteur)

PISTOL¹ s. n. 1. arma de foc de dimensiuni mici, manuita cu o singura mana. ♦ ~ mitraliera = arma automata cu teava scurta si cu bataie mai mica decat a pustii-mitraliera; ~ de rachete = pistol de semnalizare cu rachete¹ (2). 2. aparat portativ, de forma pistolului, pentru vopsit, nituit etc. (< ngr. pistoli, germ. Pistol)

PISTOLET s. n. 1. arma de foc semiautomata, mai mica decat pistolul¹ (1), avand magazia de cartuse cu incarcatorul montata in pat. 2. instrument de desen (din celuloid), pentru trasarea liniilor curbe; florar. (< fr. pistolet)

POLIGON s. n. 1. suprafata plana marginita de mai multe segmente de linii drepte (laturi). ♦ (fiz.) regula ului = regula potrivit careia suma mai multor vectori este vectorul care inchide conturul poligonal din asezarea cap la cap a acestora. 2. portiune de instructie cu arme de foc. ◊ teren de tir. 3. teren special pentru invatarea conducerii autovehiculelor. 4. suprafata plana pe care se realizeaza, in conditii de santier, elemente de beton armat prefabricat. (< fr. polygone, germ. Polygon)

PORTarma s. f. purtare, detinere a unei arme de foc. (< fr. porte-arme)

RATA vb. I. tr. a pierde o ocazie, a nu reusi, a da gres. II. intr. (despre explozibile, arme de foc, proiectile) a nu lua foc. (< fr. rater)

REVOLVER s. n. 1. arma de foc cu un butoias cilindric unde se tin cartusele, cu care se pot trage mai multe focuri fara a reincarca. 2. ciocan pneumatic. 3. sistem-~ = dispozitiv care declanseaza automat miscarile succesive ale unei piese de masina. ♦ strung-~ = strung universal la prelucrarea in serie a pieselor de forma complicata. (< fr. revolver, germ. Revolver)

SALVA s. f. serie de lovituri trase simultan cu doua sau mai multe arme de foc. ♦ ~ de salut = salva trasa fara proiectile, in diferite ocazii festive. (< fr. salve)

SIGURANTA s. f. 1. lipsa de primejdie. 2. lipsa de indoiala, convingere neclintita; certitudine. 3. capacitate a unui sistem tehnic de a-si pastra calitatile functionale pentru care a fost creat. 4. dispozitiv la o arma de foc care impiedica descarcarea intamplatoare a acesteia. 5. dispozitiv care intrerupe automat un circuit electric, in cazul depasirii valorii nominale a acestuia. 6. (in trecut) politia politica secreta. (< sigur + -anta)

TIR¹ s. n. 1. tragere (la tinta) cu o arma de foc. 2. sportul tragerii la tinta. (< fr. tir)

TUB² s. n. 1. teava de metal, de sticla, de cauciuc etc. 2. recipient din metal subtire in care se tin diferite paste, preparate cosmetice etc. 3. formatiune anatomica de forma tubulara in organismele vii. ♦ ~ fonator = organ in forma de canal cu care se realizeaza sunetele vorbirii, delimitat de laringe si de buze si nari. 4. (tehn.) aparat in forma de teava in care sunt introdusi doi sau mai multi electrozi, la diferite montaje. ♦ ~ electronic = tub in care se gasesc doi sau mai multi electrozi si in care se produc descarcari electrice; ~ Geissler = tub care contine un gaz rarefiat si in care se produc descarcari electrice, la reclamele luminoase. ◊ (la unele instrumente muzicale) teava care produce sunete de diferite tonalitati la trecerea unui curent de aer prin ea. ◊ invelis cilindric din metal sau din carton care contine explozibilul si proiectilul unei arme de foc. (< fr. tube, lat. tubus)

foitas (-suri), s. n. – Vergea de arma de foc. – Var. faitas. Mag. foitas (Cihac, II, 501; DAR). – Der. fuitui (var. fultui), vb. (a umple cu cilti), cf. mag. fojtani; fuituiala (var. fultuiala, hultuiala), s. f. (cilti; vergea); fuituitor, s. n. (Trans., bat cu care se bat ciltii), ale carui var. indica o incrucisare cu foltic, folticos, ca si fultuc, s. n. (pernita; parazit la linei). Dupa opinia gresita a lui Philippide, Principii, 90, aceste cuvinte pleaca de la lat. fulcio.

ghivent (ghiventuri), s. n. – 1. Sant elicoidal pentru infiletare. – 2. Filet. Germ. Gewinde (Tiktin). Este dublet de la ghint, s. n. (sant elicoidal pentru insurubare; sant in forma de spirala facut pe suprafata interna a unei arme de foc; tinta ornamentala) intrat prin intermediul pol. gwint, rut. gvint (Cihac, II, 120; Berneker 365). – Der. ghintui, vb. (a perfora, a insuruba, a fileta; a face santul la armele de foc; a incrusta).

hasca (hasti), s. f. – Trunchi gol, scobit. Origine necunoscuta. In Mold. Pare identic cu hasca, s. f. (inv., tigaie la armele de foc).

muscheta (muschete), s. f. – arma de foc cu fitil. It. moschetta (sec. XIX). – Der. muschetar, s. m., din fr. mousquetaire; muschetarie, s. f., din it. moschetteria, fr. mousqueterie.

otel (oteluri), s. n. – Aliaj de fier cu carbon. Sl. ocelu (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 234; REW 183), cf. sb., cr. ocal, slov., ceh. ocel, mag. acel. – Der. otele, s. f. pl. (cocos la armele de foc); oteli, vb. (a transforma fierul in otel; a cali; refl., a trage la masea); otelarie, s. f. (turnatorie); otelos, adj. (de otel).

petita (petite), s. f. – Capsa la armele de foc. Bg., sb. petica „calcii” (Candrea). – Der. peticer (var. petitar), s. n. (locasul petitei).

pistol (pistoale), s. n. – arma de foc. – Mr. pistoala, megl. pistol. Fr. pistole, prin intermediul pol. pistol, rus. pistoli, ngr. πιστόλα, bg. pistol (› mr., megl.).

tigaie (tigai), s. f. – 1. Vas de bucatarie pentru prajit, cratita. – 2. Caldare, tingire, lagar. – 3. Mic recipient in care se punea praful de pusca la vechile arme de foc. – Var. inv. tigan. Mr. tigane, megl. tigana. Mgr. τιγάνι (Miklosich, Fremdw., 132; Cihac, II, 706; Tiktin; Vasmer, Gr., 142), cf. cuman. tegana (Kuun 124), sl. tiganu, bg., sb., cr. tigan, rus. tagan. – Der. tigaita, s. f. (tigaie mica; casoleta).

BALL [bɔ:l], Albert (1835-1927), constructor de arme de foc american. Peste 135 de inventii, cea mai importanta fiind carabina cu repetitie „Lamson, model 1869, calibru 11,43 mm”. Folosita in dotarea armatei romane.

IMPUSCA, impusc, vb. I. I. Tranz. si refl. A (se) omori sau a (se) rani cu proiectilul tras de o arma de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A impusca francul = a fi in mare lipsa de bani; a trai din expediente. 2. Intranz. A face sa iasa prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pusca. ◊ Compus: Impusca-n-luna s. m. invar. = om indraznet, dar nesocotit. ♦ A face sa explodeze o incarcatura exploziva. 3. Intranz. (pers. 3) (Despre vopsele, tencuieli si despre peretii pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafata) prin umflare, cojire etc.; a se coscovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat special, cuie intr-o suprafata betonata. – In + pusca.

AFET, afeturi, s. n. Suport al unor arme de foc, care permite punerea lor in directie, ochirea si tragerea. – Dupa fr. affut.

BROWNING [brauniŋ], John Moses (1855-1926), constructor de arme de foc american. A inventat pistolul care-i poarta numele, patentat in Belgia in 1896, aflat si in dotarea armatei romane.

ARCHEBUZA, archebuze, s. f. Veche arma de foc, asemanatoare cu pusca. – Fr. arquebuse.

arma, armez, vb. I. Tranz. 1. A fixa in tel mecanismul de aprindere al unei arme de foc astfel incat, la atingerea tragaciului, cocosul sa loveasca sau sa miste percutorul. 2. A dota cu o armatura o piesa sau un element de constructie facute din beton, pentru a le da rezistenta. ♦ A consolida o galerie de mina etc. prin montarea unei armaturi (1). ♦ A stabili prin calcul armatura unei piese cu beton armat. 3. A pune pentru prima data in serviciu o nava, cu intreg utilajul necesar. – Lat. armare.

ARMURIER, armurieri, s. m. Persoana care fabrica, repara sau vinde arme de foc. ♦ (Inv.) Persoana insarcinata cu pastrarea si intretinerea armamentului intr-o unitate militara. [Pr.: -ri-er] – Fr. armurier.

ARTILERIE, artilerii, s. f. Ansamblu de arme de foc (cu accesorii) care servesc la aruncarea de proiectile grele la distanta; unitate militara care manuieste acest material. – Fr. artillerie (rus. artilleriia).

ATINTI, atintesc, vb. IV. 1. Tranz. A-si indrepta (ochii, privirea etc.) tinta spre cineva sau ceva; a pironi. 2. Tranz. A indrepta o arma de foc spre o tinta; a ochi. 3. Intranz. (Inv.) A aspira, a nazui, a tinde catre... [Var.: atinta vb. I] – Din a³ + tinti.

AUTOMAT², -A, automati, -te, adj. (Despre dispozitive, aparate etc.) Care este actionat printr-un dispozitiv mecanic; (despre anumite operatii; adesea adverbial) care se efectueaza prin actiunea unui dispozitiv mecanic. ◊ arma automata (si substantivat, f.) = arma de foc la care armarea se face fara interventia omului. ♦ Fig. (Adesea adverbial) Care se face, se executa de la sine, fara participarea ratiunii sau a vointei. [Pr.: a-u-] – Dupa fr. automate.

BUBUI, pers. 3 bubuie, vb. IV. Intranz. (Despre tunet; p. ext. despre arme de foc sau alte surse de zgomote) A produce un zgomot infundat si puternic, repetat (prin ecou) la intervale scurte. – Onomatopee.

CADENTA, cadente, s. f. 1. Repetare regulata a unei miscari; ritm. ◊ Loc. adv. In cadenta = cu miscari repetate la intervale egale. ♦ Numarul de lovituri pe care o arma de foc il trage pe minut. 2. Succesiune ritmica a unor unitati in muzica si in poezie. ♦ Succesiune de armonii care formeaza partea finala a unei compozitii muzicale. ♦ Pasaj mai mare de virtuozitate solistica, situat de obicei la finalul unui concert. – Fr. cadence (< it.).

CAPSA, capse, s. f. 1. Dispozitiv de metal alcatuit din doua discuri mici care se imbuca, servind la incheierea unor obiecte de imbracaminte etc. 2. Inel metalic cu care se intareste o butoniera, prin care se trece un siret, in scopul de a incheia diferite obiecte de imbracaminte, de incaltaminte etc. 3. Inel metalic sau fir de sarma servind la atasarea mai multor hartii una de alta, la fixarea fotografiilor pe actele de identitate etc. 4. Mic capacel sau tub metalic umplut cu o materie exploziva, folosit la armele de foc, in mine etc. pentru a provoca explozia unei incarcaturi. ◊ Expr. (Fam.) A fi cu capsa pusa = a fi gata de cearta, pus pe cearta, nervos. 5. Capsula (4). – Din lat. lit. capsa (germ. Kapsel).

ZBURATURA, zburaturi, s. f. 1. Bucata scurta de lemn cu care se arunca intr-un pom sau dupa o pasare; scurtatura. ♦ Aschie, tandara. ♦ (Inv.) Sfaramatura de plumb sau de fier cu care se incarcau armele de foc. 2. Miscare de aruncare; distanta pana la care ajunge un lucru aruncat. Departe, ca la o zburatura de prastie. – Din zbura + suf. -(a)tura.

alb, -a adj. (lat. albus). De coloarea [!] zapezii sau laptelui. Fig. Inocent: alb ca zapada. S. m. Om de rasa alba. Adept al partidului conservator (dupa crinu alb, care era emblema Bourbonilor), in opoz. cu ros, liberal. S. n., pl. uri. Coloarea alba. Spatiu liber pe o pagina. Arme albe, arme care taie sau impung (nu arme de foc). Bani albi (p. zile negre), bani in general (pin [!] aluz. la argint). Noapte alba, noapte nedormita. Saptamina alba sau a brinzei, cea din aintea [!] postului mare, cind se maninca lapte, brinza, oua. Versuri albe, versuri fara rima. A da carta cuiva, a-i da puteri depline sa faca ce vrea. Polita in alb, polita fara data scadentei. A fi vazut albu' n capistere (adica faina), a te fi asigurat de dobindirea unui lucru. A intrat alba' n sat, a intrat aurora' n sat, s' a luminat de ziua. Tot alba' n doi bani, tot vechea poveste (iapa cea alba vinduta pe doi bani). A fi ros (ori mincat) ca alba de ham, a fi ros de nevoi, a fi plictisit de o treaba. Albu ochiului, scleorotica. Alb de argint ori de plumb, cerusa. Alb de balena, s*********a. Alb de Spania, creta friabila.

calibru n., pl. e (fr. calibre, d. it. calibro, care vine d. ar. qalib, qalab, iar acesta d. vgr. kalapus, kalopus si kalopodion. V. calapod, calup). Diametru unui cilindru, unei coloane, unei tevi: calibru pustii. Model care serveste la verificarea diametrului armelor de foc si ghiulelelor. Fig. Iron. Calitatea unei persoane: is de acelasi calibru amindoi.

catare f. Cautare. Pret, consideratiune: marfa cu catare. La armele de foc, mira, proeminenta care e la virfu tevei si serveste la ochit (V. inaltator). A catarii, V. acatare.

CRECY-EN-PONTHIEU [cresi-ã-potio], localit. in N Frantei (Picardia); 1,6 mii loc. (1982). Aici, la 26 aug. 1346, in timpul Razboiului de 100 de Ani, oastea franceza a regelui Filip VI a fost infrinta de cea engleza, condusa de Eduard III. In aceasta lupta au fost folosite pentru prima data in Occident armele de foc.

CUIB ~uri n. 1) Culcus pe care si-l fac pasarile pentru a depune oua si a scoate pui. 2) fig. Casa, incapere in care traieste cineva; locuinta. ◊ A-si face ~ a-si face casa; a se stabili cu traiul. 3) fig. depr. Loc unde se unelteste ceva. ~ de talhari. 4) Groapa mica in pamant in care se seamana legume sau alte plante. ~ de cartofi. 5) Musuroi care se face cu sapa la radacina unor cereale (porumb, floarea-soarelui, etc.). 6) Grup de fer-menti care produc acrirea laptelui, otetului, a borsului. 7) Parte dintr-un minereu in care sunt concentrate minereuri folositoare. 8): ~ de mitraliera (de arma automata, de foc) loc adapostit si amenajat pentru tragere. 9): ~ fosilifer ingramadire de animale si plante fosile. [Monosilabic] /<lat. cubium

PLUMB² ~i m. 1) mai ales la pl. Proiectil mic de metal la armele manuale de foc; glont. 2) Bucatica de metal moale, in forma de disc, folosita la sigilarea diferitelor obiecte sau marfuri. 3) Greutate care serveste ca lest. /<lat. plumbum

A RATA ~ez 1. tranz. (ocazii) A nu folosi la timp. 2. intranz. (despre arme) A nu lua foc (dupa apasarea pe tragaci). /<fr. rater

RAFALA s.f. 1. Pala, bataie de vant (scurta, brusca si puternica). 2. Serie continua de focuri trase cu o arma automata. [< fr. rafale].

RAFALA s. f. 1. intensificare brusca si de scurta durata a vantului. 2. serie continua de focuri trase de o arma automata. (< fr. rafale)

INCARCAT², -A, incarcati, -te, adj. 1. (Despre un vehicul, un agregat de prelucrare etc.) Umplut, plin cu ceva. ♦ (Despre oameni sau animale) Care poarta o incarcatura. ♦ (Despre o gura de foc) Cu proiectilul introdus in arma. 2. (Despre plante) Plin de fructe sau de flori. 3. Fig. Exagerat, marit (in scopul de a insela). 4. (In sintagmele) Aer incarcat = aer viciat, greu de respirat. Atmosfera incarcata = a) atmosfera plina de electricitate, premergatoare unei furtuni; b) fig. stare de incordare, de tensiune. Stomac incarcat = stomac balonat din cauza mancarii excesive. Limba incarcata = limba cu infatisare specifica unei indigestii. 5. (Despre acumulatoare electrice) In care s-a acumulat energie; (despre condensatoare electrice) ale carui armaturi au sarcina electrica. – V. incarca.

BARAJ s. n. 1. constructie hidrotehnica asezata transversal pe cursul unei ape curgatoare pentru a ridica nivelul apei sau a-i regulariza cursul; stavilar, zagaz. 2. lucrare provizorie pentru a impiedica patrunderea apei intr-o zona de lucru, a opri circulatia rutiera etc. 3. piedica; bariera. 4. lucrare de fortificatie care impiedica inaintarea inamicului pe anumite directii. 5. foc intens de artilerie sau de arme automate ca sa opreasca atacul inamicului. 6. intrecere suplimentara pentru promovarea mai multor echipe sportive sau concurenti aflati la egalitate ori pentru stabilirea ordinii lor intr-un clasament. 7. (med.) tulburare ideomotorie caracterizata printr-un blocaj in sirul ideilor, in exprimarea lor. (< fr. barrage)

ARTILERIE s.f. Ansamblu de mijloace intrebuintate in vederea tragerii de proiectile grele la distanta mare cu guri de foc neportative; trupe care manuiesc aceste mijloace. ♦ arma care foloseste aceste mijloace de lupta. [Gen. -iei. / < rus. artileriia, cf. fr. artillerie].

REPETITIE, repetitii, s. f. 1. Repetare, reluare a acelorasi vorbe, idei, actiuni etc. ◊ arma cu repetitie = arma cu care se pot trage mai multe focuri (reincarcandu-se automat). ♦ Exercitiu facut de catre interpreti pentru pregatirea unui spectacol sau a unei auditii publice. ◊ Repetitie generala = ultima repetitie (cu decoruri si costume) facuta inainte de spectacol. ♦ Reluare de catre elevi, la scoala, in cadrul unor lectii speciale, sau acasa, a materiei de invatamant deja parcurse. 2. Procedeu sintactic-stilistic care consta in intrebuintarea de doua sau de mai multe ori a aceluiasi cuvant sau a aceluiasi grup de cuvinte, pentru a exprima durata, intensitatea, distributia, progresia, succesiunea, periodicitatea sau pentru a sublinia o idee. – Din fr. repetition.

REPETITIE ~i f. 1) Reluare a acelorasi cuvinte, idei, actiuni. ◊ arma cu ~ arma cu care se pot trage mai multe focuri la rand. 2) Munca de pregatire a interpretilor in vederea unei reprezentatii in public. 3) Proce-deu stilistic care consta in repetarea unui cuvant sau grup de cuvinte pentru a spori expresivitatea enuntului. [G.-D. repetitiei] /<fr. repetition

EPOLARE s.f. 1. Aducere a armei in pozitia de ochire si declansare a focului. 2. (Constr.) Executie a unui epolment. 3. (Mar.) Devierea din plan a marginii unei table de bordaj sau de punte. [Dupa fr. epauler, epaulement].

REPETITIE s.f. 1. Repetare a unui cuvant, a unei idei, a unei actiuni etc. ◊ arma cu repetitie = arma cu care se pot trage mai multe focuri la rand. ♦ Activitate depusa de interpreti pentru pregatirea unui spectacol sau a unui concert. 2. Procedeu stilistic care consta in folosirea repetata a aceluiasi cuvant sau grup de cuvinte pentru a inviora expresia, intarind ideea. 3. (Jur.) Actiunea de a cere prin justitie restituirea unei sume de bani platite fara a fi datorata. [Gen. -iei, var. repetitiune s.f. / cf. fr. repetition, lat. repetitio].

BARAJ s.n. 1. Obstacol artificial ridicat pe cursul unei ape curgatoare pentru a ridica nivelul apei sau a-i regulariza cursul; stavilar, zagaz. ♦ Lucrare provizorie intr-un put de mina, care opreste patrunderea apelor in timpul saparii acestuia. 2. Piedica; bariera. ♦ Lucrare de fortificatie care impiedica inaintarea inamicului pe anumite directii. 3. foc dens si rapid de artilerie sau de arme automate, care are drept scop sa opreasca atacul inamicului. 4. (Sport) Intrecere suplimentara pentru promovarea mai multor echipe sau concurenti aflati la egalitate intr-o categorie superioara sau pentru stabilirea ordinii lor intr-un clasament. [Pl. -je, -juri. / < fr. barrage].

ARTILERIE s. f. arma din compunerea fortelor armate cu guri de foc si instalatii care servesc la aruncarea de proiectile grele la distanta mare. (< rus. artileriia, fr. artillerie)

EPOLARE s. f. 1. aducere a armei in pozitia de ochire si declansare a focului. 2. executie a unui epolment (2). 3. (mar.) devierea din plan a marginii unei table de bordaj sau de punte. (dupa fr. epauler)

REPETITIE s. f. 1. repetare a unui cuvant, a unei idei, actiuni etc. ♦ arma cu ~ = arma cu care se pot trage mai multe focuri la rand. ◊ activitate depusa de interpreti pentru pregatirea unui spectacol, a unui concert. 2. procedeu stilistic in folosirea repetata a aceluiasi cuvant sau grup de cuvinte. (< fr. repetition, lat. repetitio)

OCHITOR, ochitori, s. m. Persoana care ocheste cu arma; tintas. ♦ Militar care executa ochirea la gurile de foc de artilerie. – Ochi² + suf. -tor.

CATARE¹, catari, s. f. Piesa metalica de forma prismatica, montata pe partea de sus a tevii unei guri de foc si care, impreuna cu inaltatorul, formeaza dispozitivul de ochire al armei. – V. cata.

CATARE², catari, s. f. Piesa metalica asezata pe partea de sus a tevii unei guri de foc, aproape de gura ei, care, impreuna cu inaltatorul, formeaza dispozitivul de ochire al armei. – V. cata.

ARUNCATOR¹, aruncatoare, s. n. Gura de foc neghintuita si cu pereti subtiri, usor transportabila, care arunca proiectile sub unghiuri de tragere de peste 45°. ◊ Aruncator de flacari = arma care serveste la aruncarea unui lichid inflamabil aprins asupra obiectivelor inamice apropiate. – Din arunca + suf. -(a)tor.

PALI¹, palesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. si refl. A (se) izbi, a (se) lovi, a (se) ciocni. ♦ (Inv.) A (se) ataca (cu armele). ♦ Tranz. Fig. (Despre stari psihice sau fizice) A cuprinde pe neasteptate, a napadi, a coplesi. 2. Tranz. si intranz. (Despre surse de caldura) A arde, a dogori, a parli. ♦ Refl. (Reg.) A se incalzi la soare, la foc etc. 3. Intranz. si refl. (Despre plante) A se ofili, a se usca, a se ingalbeni (de frig, de arsita etc.). ◊ Tranz. Soarele paleste plantele – Din sl. paliti.