Rezultate din textul definițiilor
TURLOI ~oaie n. pop. 1) Partea de jos a piciorului, cuprinsa intre genunchi si laba; fluierul piciorului. 2) Fiecare dintre fluierele cimpoiului; trisca. 3) Teava prin care curge apa dintr-un izvor; sipot. 4) Turtur de gheata. /Orig. nec.
boldan, boldani, s.m. (reg.) 1. os, fluierul piciorului. 2. varf de munte, colt.
nod (noduri), s. n. – 1. Loc de legatura a doua fire, a doua fisii de pinza etc. – 2. Legatura dintre ram si trunchi. – 3. Umflatura, tumoare. – 4. Articulatie. – 5. Mila marina. – 6. Intriga, centru de actiune. – 7. (Arg.) Portofel. – Mr., megl. nod. Lat. nodus (Puscariu 1187; Candrea-Dens., 1235; REW 5948), cf. it. nodo, fr. noeud, cat. nou, sp. nudo, port. no, alb. nue. – Der. noada, s. f. (coccis), ca neg-neaga, tol-toala, tep-teapa etc., cf. mr. noada „membru viril” (de la un lat. *noda, dupa Candrea-Dens., 1236 si Pascu, I, 128; din lat. nodus incrucisat cu coada, dupa Iordan, Dift., 189; din lat. nates „fese, buci”, incrucisat cu coda, dupa Tiktin), ideea unei asocieri cu coada fiind evidenta, cf. cuvintul urmator; Nodea, s. m. (nume propriu pentru demon), cf. si alt nume popular al sau Codea); nodei, s. n. (inv., articulatie; rotula), cu suf. -ei, cf. grindei (din lat. nodellus, dupa Scriban); nodit, s. n. (Olt., rotula); nodolan, s. n. (Banat, fluierul piciorului), prin incrucisarea cu sodolan; nodos, adj. (cu noduri); noduros (var. nodoros), adj. (nodos), cf. it. nodoroso, nodoso; nodulet, s. m. (mucos, tingau); nodut, s. m. (ghiocel, Galanthus nivalis); inoda, vb. (a face un nod; a lega; a improviza; a rasoli; refl., a se atasa, a indragi, a lega prietenie; (despre ciini) a se cupla), der. intern sau lat. innodare (Mon. Germ. hist., XXXIV), dupa Candrea-Dens., 1238 si DAR, din lat. nodare; desnoda, vb. (a dezlega, a desface; a bate pe cineva, a parui).
tir interj. – Imita scirtiitul, tiuitul. – Var. tira (-tira), tur. Creatie expresiva, cf. sfir, sl. cureti „a alerga”, ngr. τσιρίζω „a piui”, sp. chirriar, germ. zirpen. – Der. tir, s. n. (arcul capotei la birja; dalta), cf. tiu; tira (var. tira), s. f. (bucatica, farima, pic; Trans., fisie, zdreanta); tirfa, s. f. (Trans., nisip; Banat, argila amestecata cu paie), cf. tirla dupa Diculescu, Elementele, 490, din gr. σύρφος); tirfoli, vb. (a dichisi), in Mold. (dupa Scriban, in legatura cu a picura, a prelinge; mag. corholni „a razui”); tirii (var. turui, ciurui, tirlii), vb. (a cinta greierii; a cinta din vioara), care s-a explicat gresit prin sl. suriti (Miklosich, Slaw. Elem., 52), prin sb., cr. curiti „a fugi” (Cihac, II, 435), prin bg. carkam (Conev 95); tiriit, s. m. (tiuit; cu tiriita, picatura cu picatura); tiriitor, adj. (care tiuie; s. m., oblet, Alburnus lucidus); tiriitura, s. f. (tiriit); tirloi, s. m. (Trans., ciocirlie; teava, tub); tirc, interj. (imita tiriitul laptelui muls); tircii (var. tircai, Trans. tircoti), vb. (a mulge; refl., a picura; refl., a fi zgircit; cu tirciita, picatura cu picatura); tircava, adj. f. (se zice despre oile cu lina putina sau cu lina scurta); turloi (var. rara turlui), s. n. (teava, tub; fluierul piciorului, tibia), cf. tirloi; turtur (var. tu(r)tur(e), tuturoi), s. m. (sloi mic si subtire de gheata ascutit la un capat), forma reduplicata a interj. tur (cf. Giuglea, Dacor., I, 250); turtura, vb. (a atirna ca turturii). Tircav, adj. (sterp, fara vegetatie; oaie cu par scurt; Olt., lepadat, esuat, frustat) pare a fi var. a lui tircav; caz in care rut. tyrkavyi, pe care Candrea il propune ca etimon, trebuie sa provina din rom.; der. tircavi, vb. refl. (a da gres). – Din rom. provine mag. cire (Treml, Magyar Nyelv., XXVII, 323). Cf. turca.
TURLOI, turloaie, s. n. (Pop.) 1. fluierul piciorului; p. ext. partea piciorului de la genunchi in jos. 2. Fiecare dintre tuburile sonore ale cimpoiului. 3. Jgheab, teava prin care curge apa (din izvor, din cismea etc.). 4. Turtur de gheata. – Et. nec.
METACARP, metacarpuri, s. n. Parte din scheletul mainii cuprinsa intre carp si falange, formata din cinci oase dispuse radiar; os care formeaza baza fluierului la picioarele din fata ale unor animale. – Din fr. metacarpe.
METACARP s. n. portiune a scheletului mainii cuprinsa intre carp si falange. ◊ os, baza fluierului la picioarele anterioare ale unor animale. (< fr. metacarpe)
BOLDAN s. v. ciolan, fluier, membru inferior, os, picior, tibia.
caraba, carabe, s.f. (reg.) 1. fluier primitiv facut de copii dintr-o teava de soc, din cotorul frunzei de dovleac, din pana de gasca. 2. fluierul de la cimpoi. 3. picior. 4. clanta, cotoroanta.
GLEZNA, glezne, s. f. 1. Parte a membrului inferior care cuprinde portiunea articulatiei tibiei cu tarsul. ♦ Proeminenta osoasa formata in aceasta regiune. ♦ Parte mai subtire a gambei, situata deasupra articulatiei tibiei cu tarsul. 2. Parte a piciorului unor animale cuprinsa intre fluier si chisita. – Din sl. glezinu, glezna.
FLUIERAR, fluierari, s. m. 1. Persoana care canta din fluier (1); fluieras (2). 2. (Reg.) Mester care face fluiere (1). 3. Nume dat mai multor pasari care emit sunete ca ale fluierului (1), dintre care cea mai cunoscuta are capul si spatele negru cu pete galbene-aurii, ciocul lung si subtire si picioarele lungi (Charadrius pluvialis). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -ar.
JARET s. n. articulatie a picioarelor dinapoi ale unui patruped, intre gamba si fluier. (< fr. jarret)
JARET s.m. Parte a picioarelor dinapoi ale unui patruped, situata intre gamba si fluier; garet. [Pl. -ti. / < fr. jarret].
FLUIERAR2 ~i m. Pasare de talie medie, cu cioc lung si subtire, cu picioare lungi, care traieste in regiuni mlastinoase si scoate sunete asemanatoare cu cele ale fluierului. [Sil. flu-ie-] /fluier + suf. ~ar
GLEZNA ~e f. 1) (la om) Parte a piciorului care cuprinde portiunea articulatiei tibiei cu tarsul. 2) Proeminenta osoasa formata in aceasta parte a piciorului. 3) Parte mai subtire a gambei, situata deasupra articulatiei tibiei cu tarsul. 4) (la unele animale) Portiune a membrului cuprinsa intre fluier si chisita. [G.-D. gleznei] /<sl. glezinu, glezna
fluier ~e n. 1) Instrument muzical de suflat constand dintr-un tub subtire (de regula de lemn), prevazut cu mai multe orificii. ~ ciobanesc. 2) Instrument mic cu ajutorul caruia se emit fluieraturi de semnalizare. 3) Dispozitiv actionat de aburi sau gaze, intrebuintat pentru semnalizare. ~ul locomotivei. 4) fam. Osul gros si lung, situat intre genunchi si glezna; tibia. ~ul piciorului. [Sil. flu-ier] / Cuv. autoht.