fluieroi, fluieroaie, s.n. (reg.) fluier mare (de 70-100 cm lungime si de 3-4 mm grosime); caval.

fluiera (fluier, at), vb. – 1. A scoate un sunet asemanator fluierului. – 2. A cinta din fluier. – 3. A chema scotind sunete asemanatoare fluierului. – 4. A scoate sunete asemanatoare fluierului spre a-si manifesta dezaprobarea. Creatie expresiva, bazata pe consonanta f(l)iu, care reda fluieratul. Cuvintul imitativ fiu (-fiu) este curent, cf. tiu; pentru infixul expresiv l, cf. fliscui „a fluiera”, fli(u)sca „trisca”. De aici si fliuira, redus la flui(e)ra, ca suera in loc de s(i)uira. Fluier, s. n. (intrument muzical de suflat; trisca; gamba, tibia; suieratura); cf. mr. fluier, fluiara, fiflioara, megl. (s)friel, pare un der. postverbal. Sensul de „tibia”, comun intregului teritoriu limbii rom. (ALR, I, 58) apare si in lat. tibia. In general, se prefera sa se plece de la fluier, despre a carui origine s-a discutat destul de mult, cuvint obscur sau necunoscut, dupa Puscariu 625; Philippide, II, 712 si DAR, i-au cautat uneori diferite origini lat. (*flibula, dupa Cretu 322; fibula, dupa Subak, Arch. Triest., XXX, 425, cf. impotriva REW 3278; *fluilum, der. imposibil de la flāre, dupa Pascu, I, 86; *flaulāre, dupa Pascu, Lat., 269), gr. (*φλουιάροιν, de la φλέινος „facut din trestie”, pe baza lui φλέως „trestie”, dupa Giuglea, Dacor., III, 587-90) sau autohtone (Puscariu, Lr., 179). Prezenta alb. fljo(j)ere i-a determinat pe mai multi cercetatori sa caute aici etimonul cuvintului rom. (Berneker 285; cf. Meyer 108), dar alb. provine in mod sigur din rom., ca si ngr. φλογέρα, sb. frűla, frulica, slov. fujara, ceh., pol. fujara, rut. fl’ojara, fl’ojera, fujera, mag. furulya (Candrea, Elemente, 403; Cihac, II, 499, mag. ar fi originea cuvintului rom.; cf. Miklosich, Wander., 10 si Miklosich, Fremdw., 88; Danicic, III, 75; Berneker 285). Origine expresiva a lui fluier a fost intuita de putini cercetatori, cf. Iordan, BF, II, 77. Der. fluierar, s. n. (nai); fluierar, s. m. (persoana care face fluiere; persoana care cinta din fluier; nume dat mai multor pasari cu picioare lungi: Oedicnemus crepitans, Limosa aegocephala), ultimul sens bazat pe acceptia de fluier „tibia”; fluierarie, s. f. (indeletnicirea de fluierar); fluieras, s. m. (inv., fluierar, persoana care cinta din fluier; grangur, Oriolus galbula); fluierator, adj. (care fluiera); fluierator, s. m. (fluierar; nume dat mai multor pasari cu picioare lungi; varietate de iarba, Tamus communis); fluieratura, s. f. (suieratura); fluieroi, s. m. (fluier mare, folosit in Banat).

CAVAL¹, cavale, s. n. fluier mare ciobanesc, facut din lemn de paltin sau de alun. – Din tc. kaval.

CAVAL¹, cavale, s. n. fluier mare ciobanesc, facut din lemn de paltin sau de alun. – Tc. kaval.

CAVAL ~e n. Instrument muzical, asemanator cu fluierul, dar mai mare ca acesta, facut din lemn de paltin sau de alun. /<turc. kaval

SURLA, surle, s. f. 1. Instrument muzical popular de suflat, in forma de fluier, cu mai multe orificii si cu ancie dubla, intrebuintat in trecut mai ales in armata. ◊ Loc. adv. Cu surle = cu zgomot mare, cu scandal. 2. (Reg.) Ratul porcului; p. ext. porc. 3. Coliba (in camp), de obicei improvizata, de forma conica, construita din pari de lemn si acoperita cu stuf, paie, fan sau coceni. – Din scr. surla, bg. zurla.

DOP, dopuri, s. n. 1. Bucata de pluta, de cauciuc, de sticla etc. cu care se astupa deschizatura unei sticle, a unul vas ingust etc.; astupus. ◊ Expr. (mare) cat un dop sau dop de saca = (despre oameni; glumet) mic si indesat; bondoc. 2. Bucata de lemn care astupa deschizatura de sus a fluierului, a cavalului etc., lasand o gaura mica prin care se sufla. 3. Piesa de metal cu care se inchide o conducta. 4. Cerumen adunat in canalul auditiv extern al urechii, care impiedica auzul. – Cf. sas. dop.

PAGUBA, pagube, s. f. 1. Pierdere materiala suferita de cineva sau adusa cuiva; stricaciune care provoaca o pierdere, o dauna. ◊ Loc. adv. In paguba = pierzand bani sau alte bunuri. ◊ Expr. Atata paguba! sau mare paguba! nici o paguba! paguba-n ciuperci! expresii exclamative care arata resemnarea sau nepasarea pentru o pierdere suferita. A fi rau de paguba, se spune despre cineva ghinionist sau despre cineva ori ceva care aduce ghinion. A fluiera (sau a sufla, a vorbi etc.) a paguba = a prevesti o pierdere; a-si manifesta regretul pentru o pierdere suferita. 2. Fig. Stirbire, pierdere a calitatii, a valorii unui lucru; prejudiciu moral. ◊ Loc. prep. In paguba (cuiva sau a ceva), aducand un prejudiciu. ◊ Expr. (Reg.) Paguba ca... (sau de...) sau e paguba sa... = pacat ca... (sau de...); e regretabil sa... – Din sl. paguba.