Rezultate din textul definițiilor
corovatic, corovatici, s.m. (reg.) 1. nume de planta cu floare albastra; lumanare, lumanarica, vinetea. 2. nume de pasare; dumbraveanca; tiganus.
CUPA1 s.f. 1. Vas de baut, de obicei mai mult larg decat inalt. ♦ Continutul unui astfel de vas. ♦ (Rar) Caliciu. 2. Vas de metal (pretios) care se acorda castigatorului unei intreceri sportive ca premiu; (p. ext.) intrecere sportiva care se desfasoara pentru un astfel de premiu. 3. Piesa de metal in forma de vas, care, fiind fixata pe un elevator, serveste la ridicarea cerealelor, a pamantului etc. 4. Planta cu tulpina foarte scurta, care face o singura floare albastra-azurie. [< lat. cuppa, cf. fr. coupe].
sfesnicel, sfesnicele, s.n. (reg.) 1. sfesnic mic, sfesnicut. 2. planta cu tulpina foarte scurta si cu o singura floare albastra-azurie; cupa.
albastrita f., pl. e (d. albastru). Centauree cu floare albastra, foarte comuna in grine (centaurea cyanus) numita si floarea griului, corobatica, ghioc, vinetea, zglavoc si sporis. (In Olt. poporu crede ca atita de groasa va cadea zapada iarna cit creste ia [!] vara). – Si albastrea.
ALBASTREL, -EA, -ICA, albastrei, -ele, adj., s. f. 1. Adj. Diminutiv al lui albastru. 2. S. f. Planta erbacee cu flori albastre; albastrita (Centaurea cyanus). – albastru + suf. -el.
AMAREALA, amareli, s. f. 1. (Proprietarea de a avea un) gust amar; amaraciune. ◊ Amareala merelor si perelor = boala a fructelor de mar si par, manifestata prin aparitia pe aceasta a unor pete in dreptul carora carnea fructului respectiv capata un gust amar. 2. Mica planta erbacee cu flori albastre, rosii sau (rar) albe, dispuse in raceme, cu fructe capsule, intrebuintata, pentru proprietatile sale expectorante, contra afectiunilor pulmonare (Polygala vulgaris); soparlita. – Amari + suf. -eala.
BAIETEL, baietei, s. m. 1. Diminutiv al lui baiat; baietas. 2. (La pl.) Planta erbacee cu frunze paroase si flori albastre grupate, care creste prin fanete si pasuni (Veronica spicata) – Baiat + suf. -el.
BANICA, banici, s. f. Planta erbacee cu flori albastre, rar albe, dispuse in capitule globuloase, care creste in regiunea alpina si subalpina (Phyteuma orbiculare). – Et. nec.
BATRANIS s. m. Planta erbacee cu frunze lanceolate, cu flori albastre sau liliachii, cultivata ca planta ornamentala (Erigeron canadensis). – Batran + suf. -is.
BOBORNIC, bobornici, s. m. Planta erbacee cu tulpina inalta, groasa, cu frunze carnoase si cu flori albastre (Veronica beccabunga). – Et. nec.
CALDARUSA, caldaruse, s. f. 1. Diminutiv al lui caldare (1). 2. Planta erbacee ornamentala cu tulpina simpla sau ramificata, paroasa, cu flori albastre, violete, rosii, mai rar albe (Aquilegia vulgaris). – Caldare + suf. -usa.
CATUSA, catuse, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua inele metalice, legate intre ele printr-un lant, cu care se leaga uneori mainile (si picioarele) arestatilor. 2. Planta erbacee melifera, cu flori albastre-violacee si cu miros greu (Ballota nigra). [Pl. si: catusi] – *Cata (< lat. catta „pisica”) + suf. -usa.
CEAPA, cepe, s. f. 1. Planta erbacee legumicola, bienala, din familia liliaceelor, comestibila, cu miros puternic, specific, cu tulpina aeriana dreapta, cilindrica si verde si cu cea subterana in forma de bulb, cu frunze cilindrice si cu flori albe numeroase, dispuse in inflorescente dese (Allium cepa). * Ceapa de apa = ceapa care se cultiva prin rasad si se recolteaza in acelasi an in care s-a semanat. Ceapa de samanta = arpagic. ♦ Bulbul cepei (1), cu miros specific si cu continut bogat de vitamine, folosit in alimentatie; p. gener. orice bulb al unei plante. ◊ Expr. Nu face (sau nu valoreaza nici cat) o ceapa degerata, se spune despre cineva (sau despre ceva) fara nici o valoare. 2. Compus: ceapa-ciorii = numele a trei plante erbacee bulboase din familia liliaceelor, una cu flori galbene (Gagea pratensis), alta cu flori albastre (Muscari comosum), iar a treia cu flori albe-verzui sau violete (Muscari tenuiflorum). – Lat. caepa.
CHICA, chici, s. f. (Pop. si fam.) Parul de pe cap; spec. par lasat sa creasca lung pe ceafa sau pe spate; plete. ◊ Expr. A face (cuiva) chica topor (sau maciuca) sau a face (cuiva) morisca in chica = a trage (pe cineva) de par; p. ext. a bate zdravan. ◊ Compus: chica-voinicului = planta erbacee ornamentala, cu frunze despicate in lobi si cu flori albastre (Nigella damascena). - Din sl. kyka.
CICOARE1, cicori, s. f. 1. Planta erbacee cu flori albastre, trandafirii sau albe, cultivata pentru radacinile sale (Chicorium intybus). ◊ Cicoare de gradina = andiva. 2. Surogat de cafea preparat din radacina plantei descrisa mai sus. – Lat. *cichoria (=cichorium).
IN2 (1) s. m., (2) inuri, s. n. 1. S. m. Planta erbacee textila si oleaginoasa, cu tulpina subtire, ramificata in partea superioara, fibroasa, cu frunze mici, inguste si cu flori albastre sau albe, care are numeroase utilizari (Linum usitatissimum); p. restr. samanta acestei plante. ◊ In galben = planta erbacee cu flori galbene (Linum flavum). 2. S. n. Fir obtinut prin prelucrarea inului2 (1); p. ext. panza facuta din aceste fire. – Lat. linum.
INEATA, inete, s. f. Numele a doua plante care cresc prin livezi, fanete, pasuni etc.; a) planta erbacee cu flori albe; inisor (Linum catharticum); b) planta erbacee cu tulpini numeroase, cu flori albastre (Linum austriacum). – In2 + suf. -eata.
ISOP, isopi, s. m. Mic arbust exotic cu flori albastre, mai rar rosii sau albe, cultivat la noi ca planta ornamentala (Hyssopus officinalis). – Din sl. isopu.
INGRASATOR, -OARE, ingrasatori, -oare, adj., s. f. (Reg.) 1. Adj. Care ingrasa. 2. S. f. Numele a doua plante erbacee cu frunze carnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealalta flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris si alpina). 3. S. f. Planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant si cu flori albe, grupate in forma de carlig (Sagina procumbens). – Ingrasa + suf. -ator.
JALE2 s. f. Nume dat mai multor plante din familia labiatelor (Salvia); spec. mic arbust cu tulpina semilemnoasa, aromata, cu frunze opuse, cu flori albastre, violete, galbene sau albe, cultivat ca planta ornamentala si medicinala, salvie (Salvia officinalis). – Din magh. zsalya.
LUCERNA, s. f. Planta perena din familia leguminoaselor, cu frunze compuse din cate trei foliole si cu flori albastre-violacee, cultivata ca planta furajera (Medicago sativa). [Var.: (Reg.) lutarna, luterna, s. f.] – Din germ. Luzerne.
MLECIN s. m. Planta erbacee din familia compozitelor, cu tulpina paroasa si cu flori albastre (Mulgedium alpinum). – Cf. sl. mleacĩnu „cu lapte”.
UNGHIE, unghii, s. f. 1. Lama cornoasa care creste pe partea de deasupra a ultimei falange a degetelor de la maini si de la picioare, la om. ♦ Expr. A reteza (sau a taia) cuiva din unghii = a infrana obraznicia cuiva; a pune la punct pe cineva. A pune (cuiva) unghia in gat = a constrange pe cineva sa raspunda urgent unei obligatii. A-si pune unghia in gat = a face orice pentru atingerea unui scop. A-si arata unghiile a deveni agresiv. ♦ Substanta cornoasa formata la varfurile degetelor de la picioarele animalelor si pasarilor; p. ext. gheara. 2. Compuse: unghia-gaii sau unghia-gainii = planta erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina intinsa pe pamant, cu flori galbene-verzui, dispuse in ciorchini (Astragalus glycyphyllos); unghia-pasarii = planta erbacee cu flori albastre si cu petala inferioara prelungita in forma de pinten, patata cu galben (Viola declinata). 3. Fiecare dintre cele doua instrumente, in forma de parghie, pentru ridicat si lasat cosul lesei la pescuit. – Lat. ungla (= ungula).
VANILIE, vanilii, s. f. 1. Planta exotica erbacee agatatoare din familia orhideelor, cu frunze carnoase si fructe aromatice, in forma de pastaie, folosite drept condiment (Vanilla planifolia); p. restr. fructul acestei plante, supus unui proces special de fermentare si folosit drept condiment placut aromat, datorita continutului de vanilina. 2. Planta cu tulpina ramificata si flori albastre sau liliachii cu miros foarte placut (Heliotropium peruvianum). ◊ Vanilie salbatica = planta erbacee cu tulpina dreapta, cu frunze eliptice, paroase si cu flori albe sau violacee (Heliotropium europaeum). – Din ngr. vanilli. Cf. it. vaniglia, vainiglia, fr. vanille.
VITRIGON, s. m. Planta erbacee cu flori albastre, folosita ca planta medicinala (Eryngium maritinium). – Et. nec.
MATACINA, matacine, s. f. Numele a doua plante erbacee aromatice: a) planta melifera, originara din Siberia, cu frunze lanceolate si cu flori albastre sau albe, cultivata ca planta ornamentala si pentru florile ei bogate in nectar (D***********m moldavica); b) roinita2. [Var.: mataciune s. f.] – Din bg. maticina, scr. matocina.
VENTRILICA, ventrilici, s. f. 1. Planta erbacee cu tulpina culcata sau agatatoare si cu flori albastre, care cresc la subsuoara frunzelor; ventricea. (Veronica tournefortii). 2. Planta erbacee paroasa, cu tulpina taratoare la baza si ridicata la varf, cu flori albastre, albe sau albe trandafirii, cu dungi inchise (Veronica officinalis). – Et. nec.
OMAG s. m. Gen de plante erbacee din familia ranunculaceelor, otravitoare, cu flori albastre-violacee sau galbene, intrebuintate in medicina datorita unui alcaloid pe care il contine rizomul (Aconitum); planta din acest gen. – Din sl. omegu.
VINERITA, vinerite, s. f. Planta erbacee cu frunzele de la baza asezate in forma de rozeta, cu flori albastre, rosii sau albe, dispuse in spic in varful tulpinii, care se intrebuinteaza ca planta medicinala; vinetica (Ajuga reptans). – Vineri + suf. -ita.
VIOREA, -ICA, viorele, s. f. (Bot.) 1. Toporas. 2. Planta erbacee din familia liliaceelor, din al carei bulb cresc doua-trei frunze lunguiete si o tulpina care poarta flori albastre, roz sau albe (Scilla bifolia). [Pr.: vi-o-] – Vioara2 + suf. -ea, -ica.
POTIRAS1, potirase, s. n. 1. Diminutiv al lui potir. 2. Mica planta erbacee cu flori albastre-violete, raspandita in regiunile muntoase (Soldanella major). – Potir + suf. -as.
PUFULET, pufuleti, s. m. 1. Pufusor. 2. (La pl.) Planta erbacee cu tulpina inalta, cu frunzele ovale si florile albastre sau albe, care se cultiva ca planta ornamentala (Ageratum houstonianum). 3. (La pl.) Produs alimentar preparat din malai cu adaos de cascaval, avand aspectul unor tubulete. – Puf2 + suf. -ulet.
SOFRANEL, sofranei, s. m. 1. Planta erbacee cu frunze liniare, cu florile albastre- liliachii; sofran (2) (Crocus banaticus). 2. (Bot.) Sofranas. – Sofran + suf. -el.
SOPARLAITA, soparlaite, s. f. 1. (Pop.) Anghina difterica. 2. Numele a doua plante erbacee; a) planta melifera cu tulpina dreapta, cu frunzele ovale sau ascutite si cu florile albastre, rar roz, folosita in medicina populara (Veronica orchidea); b) mica planta cu flori mari, albe, rar rosietice, si cu fructul o capsula (Parnassia palustris). [Pr.: -la-i-] – Soparla + suf. -aita.
LATIR s. m. Planta erbacee furajera din familia leguminoaselor, cu tulpina taratoare si ramificata, cu frunzele terminate cu un carcel si cu flori albastre, violete, roz, albe sau galbene (Lathyrus sativus). – Din lat. lathyrus (nume stiintific).
LUPIN s. m. Gen de plante erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze compuse din foliole inguste alungite si cu flori albastre, galbene sau albe, cultivate ca furaj, ca plante ornamentale sau ca ingrasamant verde (Lupinus). – Din fr. lupin.
LEVANTICA s. f. Planta erbacee din familia labiatelor, cu flori albastre placut mirositoare, intrebuintata in medicina si in industria parfumurilor; lavanda (Lavandula angustifolia). [Var.: leventica, livantica s. f.] – Levanta (inv. „levantica” < ngr.) + suf. -ica.
LOTUS, lotusi, s. m. Nume dat mai multor plante acvatice cu flori albastre, mari, placut mirositoare (Nymphaea coerulea), trandafirii (Nelumbo nucifera) sau albe (Nymphaea lotus thermalis). – Din fr. lotus.
LUMANARICA, lumanarele, s. f. 1. Diminutiv ai lui lumanare (1). 2. Planta erbacee medicinala, cu frunze mari alterne, cele bazale in forma de rozeta, si cu flori galbene dispuse intr-un spic (Verbascum thapsus). ♦ Compus: lumanarica-pamantului = planta erbacee cu tulpina inalta si cu frunze mari si flori albastre sau albe-galbui (Gentiana asclepiadea). – Lumanare + suf. -ica.
MIERE s. f. Substanta semilichida, galbuie, dulce si aromata, foarte bogata in zaharuri, vitamine si enzime, culeasa si produsa de albine din nectarul florilor. ◊ Luna de miere = prima luna din viata conjugala. ◊ Loc. adj. De miere = generos, bun. ♦ Nectarul florilor. ◊ Compus: mierea-ursului = a) planta erbacee cu frunzele catifelate, cu flori albastre-violete sau rosii (Pulmonaria officinalis); b) sambovina. – Lat. mel.
MOLOTRU, molotri, s. m. Planta erbacee din familia leguminoaselor, cu flori albastre si cu fructul in forma de pastaie (Trigonella besseriana). ♦ (Reg.) Molura. – Din sl. molotrĩ.
TOPORAS, (1) toporase, s. n., (2) toporasi, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui topor; toporel. 2. S. m. Numele mai multor plante erbacee cu flori albastre-violete, rar rosietice sau albe; viorea (Viola). – Topor + suf. -as.
ROZMARIN, rozmarini, s. m. Arbust mic, din familia labiatelor, placut mirositor, cu frunze totdeauna verzi si cu flori albastre, albe sau rosii, intrebuintat in medicina si in industria parfumurilor (Rosmarinus officinalis). – Din germ. Rosmarin.
DEGETARUT, degetaruti, s. m. Planta erbacee din familia primulaceelor, cu flori albastre-violete, in forma de clopot, dispuse cate 1-8 in varful tulpinii, care creste in regiunile muntoase (Soldanella montana). – Degetar + suf. -ut.
SASCHIU, saschii, s. m. Numele a doua plante erbacee cu tulpina intinsa pe pamant si cu frunze persistente lucioase, una cu flori albastre (Vinca herbacea), cealalta cu flori albastre, rosii sau albe (Vinca minor). – Din magh. szaszfu.
SCAI1, scai, s. m. Nume generic dat mai multor plante erbacee cu frunze ghimpoase si cu fructe globuloase inconjurate de ghimpi indoiti la varf, care se agata de haine, de lana oilor etc.; p. restr. fructul inconjurat de ghimpi al acestor plante. ◊ Expr. (Si adverbial) A se tine scai (de cineva) sau a se tine (de cineva) ca scaiul (de oaie) = a nu lasa pe cineva in pace, a urmari (pe cineva) pretutindeni. ◊ Compuse: scai-vanat = planta erbacee cu frunzele dintate si cu flori violacee dispuse in capitule (Eryngiumplanum); scaiul-d******i = planta erbacee cu frunzele spinoase si cu flori albastre-verzui (Eryngium campestre); scai-marunt = turita. – Din scr. ckalj.
SCHINUTA, schinute, s. f. Planta erbacee cu flori albastre sau albe care creste in regiunile montane; banica (Phyteumia orbiculae). – Schin (=spin) + suf. -uta.
SILNIC, -A, silnici, -ce, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. Care se face in sila, de nevoie; care este impus, fortat, silit2 (1). ◊ Munca silnica = pedeapsa judiciara grea, care se aplica pentru fapte penale grave, constand din inchisoare si munca fortata (in ocnele de sare). ♦ Care este ilegal. 2. Greu de suportat, apasator, penibil. 3. Care este nenatural; fortat. 4. Dificil, greoi, anevoios. ♦ (Rar) Silit2 (2). II. S. m. si f. (Rar la f.) Numele a doua plante erbacee din familia labialelor, cu tulpina taratoare, cu flori albastre sau violete, ale caror flori si frunze se intrebuinteaza in medicina populara (Glechoma hederaceum si hirsutum). – Din sl. silĩnĩku.
SULIMAN, sulimanuri, s. n. 1. (Inv.) Fard; sulimeneala (2). 2. Planta erbacee paroasa, cu frunze ovale, cu flori albastre, roz sau albe (Ajuga genevensis). – Din tc. sulumen.
ACONIT ~ti m. 1) la pl. Gen de plante erbacee otravitoare, cu flori albastre-violete sau galbene, folosite in medicina. 2) Planta din acest gen; omag. /<fr. aconit
ALBASTRITA ~e f. Planta erbacee cu flori albastre, care creste prin culturi de cereale. ~ de camp. /albastru + suf. ~ita
ANDIVA ~e f. Planta erbacee, foarte ramificata, cu flori albastre si cu frunze carnoase comestibile; cicoare de gradina. /<fr. endive
BAIETEL ~i m. la pl. (diminutiv de la baiat) Planta erbacee cu frunze paroase si flori albastre grupate, care creste prin fanete si prin pasuni. /baiat + suf. ~el
BANICA ~ci f. Planta erbacee cu flori albastre, dispuse in inflorescente rotunde, raspandita in regiunile alpine. /Orig. nec.
CAMPANULACEE ~ f. 1) la pl. Familie de plante erbacee, tropicale, avand frunze alterne simple si flori albastre-violete in forma de clopotel (reprezentant: campanula). 2) Planta din aceasta familie. [Art. campanulaceea; G.-D. campanulaceei; Sil. -ce-e] /<fr. campanulacees
CAMPANULA ~e f. Planta erbacee, avand tulpina dreapta si inalta si flori albastre sau violete in forma de clopot; clopotel. /<fr. campanule
CALDARUSA ~e f. (diminutiv de la caldare) Planta ornamentala cu flori albastre, violete si rosii, cultivata in parcuri si gradini. /caldare + suf. ~usa
CICOARE1 ~ori f. 1) Planta erbacee medicinala cu tulpina e****a si ramificata, cu frunze adanc si neregulat crestate si cu flori albastre. 2) Surogat de cafea preparat din radacina acestei plante. [G.-D. cicorii; Sil. ci-coa-] /<lat. cichoria
JALE2 f. Planta semilemnoasa, cu flori albastre, violete, galbene sau albe, cultivata ca planta etero-uleioasa, medicinala sau decorativa; salvie. /<ung. zsalya
LAVANDA ~e f. Planta erbacee, cu flori albastre, placut mirositoare, folosita in medi-cina si industria parfumurilor; levantica. 2) Parfum extras din aceasta planta. [G.-D. lavandei] /<fr. lavande
LEVANTA ~e f. inv. Planta erbacee cu flori albastre, placut mirositoare, folosita in medicina si in industria parfumurilor. /<ngr. levanta
LEVANTICA f. Planta erbacee cu flori albastre, placut mirositoare, folosita in medicina si in industria parfumurilor. [G.-D. levanticii] /levanta + suf. ~ica
LUPIN m. Planta erbacee cu flori albastre, galbene sau albe, folosita ca furaj sau ca ingrasamant verde. /<fr. lupin
MATACIUNE ~i f. Planta erbacee perena cu flori albastre sau albe, bogate in nectar, cultivata ca planta ornamentala. [Var. matacine] /<bulg. maticina, sb. matotina
MUTATOARE ~ f. Planta erbacee agatatoare, toxica, cu flori albastre sau albe-galbui si cu fructe mici, in forma de boabe rosii sau negre; imparateasa. /a muta + suf. ~ator
SOPARLITA ~e f. (diminutiv de la soparla) Planta erbacee medicinala, cu tulpina e****a, cu frunze ovale si cu flori albastre, dispuse in ciorchine. /soparla + suf. ~ita
TOPORAS ~i m. Planta erbacee cu frunze in forma de inima si cu flori albastre-violete, placut mirositoare. /topor + suf. ~as
TRAMBITA2 ~e f. Arbust agatator cu flori galbene-rosietice, cultivat ca planta ornamentala. ◊ ~a-ciobanului planta erbacee cu flori albastre in forma de clopotei. /<sl. tronbica
UNGHIE ~i f. 1) (la om) Placa cornoasa subtire, care acopera partea de deasupra a capatului degetelor. ◊ A reteza (sau a taia) cuiva ~ile a reduce posibilitatile de actiune (agresive) ale cuiva. A-si manca ~ile a regreta amarnic o imprudenta comisa. A-si manca si de sub ~ a fi foarte zgarcit. Nici cat ii negru sub ~ deloc. A pune cuiva ~a in gat a sili pe cineva sa-si indeplineasca obligatia. 2) (la pasari si la animale) Parte cornoasa si incovoiata a degetelor; gheara. 3): ~a-gaii planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant, avand frunze compuse, flori galbene-verzui si fructe pastai. ~a pasarii planta erbacee de padure cu tulpina culcata, avand frunze rotund-cordate si flori albastre, solitare, in forma de pinten. 4) Parghie cu care se manevreaza leasa de pescuit. [G.-D. unghiei; Sil. -ghi-e] /<lat. ungla
VINERITA ~e f. Planta erbacee cu tulpina e****a, cu flori albastre sau albe, dispuse in forma de spic, folosita in scopuri medicinale. /vineri + suf. ~ita
ASCLEPIAD3 s.m. Planta erbacee perena cu flori albastre parfumate si cu fructul ingrosat si carnos. [< fr. asclepiade].
LIMBA-MIELULUI s.f. (bot.) Planta erbacee cu frunze mari si flori albastre sau albe (Borrago officinalis), ale carei frunze mari, cu gust de castravete, se pot consuma in salate si ale carei flori, zaharate (trecute prin albus batut si apoi prin zahar pudra), se folosesc in gastronomie ca elemente de decor pentru salate de fructe si inghetate.
GLICINA1 s.f. Planta decorativa agatatoare, cu flori albastre si parfumate. [< fr. glycine].
PLUMBAGO s.m. Planta ornamentala din sudul Australiei cu flori albastre. [< lat. plumbago].
ACONIT s.m. (Bot.) Planta cu florile albastre si cu frunzele de un verde-inchis; (pop.) omeag. [< fr. aconit, cf. lat. aconitum].
bobovnic, s.m. (reg.) planta erbacee, cu flori albastre, cu fructul o capsula rotunda.
cordai s.f. pl. (reg.) flori albastre de munte.
fiong, fionguri, s.n. (inv. si reg.) 1. funda (facuta din panglici si ciucuri) purtata de femei ca podoaba pe cap. 2. planta erbacee cu tulpini intinse pe pamant, cu flori albastre, rosii sau albe si cu frunze lucioase; saschia.
fonchiu (fonfiu), s.n. (reg.) planta cu flori albastre ce creste prin paduri si cranguri; pervinca, saschiu.
fonfiu s.m. (reg.) planta cu flori albastre ce creste prin paduri si cranguri; pervinca, fonchiu, saschiu.
jintera, jintere, s.f. (reg.) planta ierboasa cu flori albastre gramadite in varful tulpinii (are gust amar si se foloseste contra frigurilor); ghintura, jintura, urechelnita, fierea-pamantului, opincea, serpanta.
GENTIANA s.f. Planta erbacee din regiunea de munte, cu tulpina inalta si cu flori albastre sau galbene; (pop.) ghintura. [Pron. -ti-a-, var. ghintiana s.f. / cf. it. genziana, fr. gentiane, lat. gentiana].
nemtisor, nemtisori, s.m. (pop.) 1. (la sg. art.) numele unui dans popular german si melodia dupa care se canta; nemteasca. 2. (la pl.) plante erbacee cu flori albastre, roz si albe care au calitati medicinale. 3. (la pl.) ciuperci comestibile; urechiuse.
nojita, nojite, s.f. (pop.; mai ales la pl.) 1. curelusa sau siret din piele, din par de animale, din sfoara, din lana cu care se leaga opincile; tarsana, nojeala. 2. (reg. deprec.) cal slab si prapadit. 3. (reg.) legatoare subtire si ingusta; sfoara; curelusa care leaga portile imblaciului. 4. (reg.) gaurile de pe marginea opincii, prin care trec nojitele; gaurile din urechile oilor. 5. (reg.) planta medicinala cu frunze ca ale liliacului si cu flori albastre.
pintenel, pintenei, s.m. (reg.) 1. planta erbacee cu frunze divizate si cu flori albastre, prevazute cu un pinten; nemtisor. 2. val de mireasa.
sagetarica s.f. (reg.) planta erbacee perena cu frunzele palmate si lobate, cu flori albastre sau albe; greghetin.
secfiu1, secfii, s.m. (reg.) 1. numele mai multor plante erbacee cu flori variat colorate si cu miros placut: a) garoafa. b) (la pl.) cuisoare. c) garofita. 2. (in forma: sacfiu) planta erbacee, cu tulpina taratoare, cu frunze opuse, cu flori albastre-violete, roz sau albe, asezate la subsuoara frunzelor; brebenoc, cununita, merisor, saschiu. 3. (la pl.; in forma: sanfii) stanjenei. 4. (in forma: sacfiu) cuisoare (condiment).
silnica s.f. (reg.) planta medicinala cu tulpina taratoare si cu flori albastre sau violete, branca, nejelnica, orbalt.
ROZMARIN s.m. Mic arbust placut mirositor, cu frunze totdeauna verzi si cu flori albastre, rosii sau albe, dispuse la subsoara frunzelor. [< it. rosmarino, germ. Rosmarin, cf. lat. rosmarinus].
cicoare (cicori), s. f. – Planta erbacee cu flori albastre (Cichorium Intybus). Lat. *cichōria, pl. de la cichōrium (‹ gr. ϰιχώριον), cf. alb. kore (Puscariu 360; Meyer 201; Candrea-Dens., 336; Philippide, II, 636; Diculescu, Elemente, 483).
ACONIT s. m. planta veninoasa montana, cu flori albastre si frunze de un verde-inchis; omag. (< fr. aconit, lat. aconitum, gr. akoniton)
ARENARIA s. f. planta cariofilacee, cu flori albastre si roz, care creste pe stanci si nisipuri. (< fr. arenaria)
ASCLEPIAD3 s. m. planta erbacee perena cu flori albastre parfumate si cu fructul ingrosat si carnos. (< fr. asclepiade)
CUPA1 s. f. 1. vas de baut, pahar mai mult larg decat inalt, cu picior. ◊ recipient evazat montat pe un picior (pentru fructe etc.). ◊ caliciu. 2. obiect de metal, de cristal etc., care se atribuie ca trofeu castigatorului unei competitii sportive; (p. ext.) intrecerea insasi. 3. piesa metalica de forma unui recipient deschis, care, fixata pe un elevator, serveste la incarcarea de materiale lichide, pulverulente etc. 4. planta cu tulpina foarte scurta si o singura floare, albastra azurie. (< lat. cuppa, fr. coupe)
GLICINA1 s. f. planta decorativa agatatoare, cu flori albastre si parfumate, asemanatoare cu ale salcamului. (< fr. glycine, lat. glycina)
PLUMBAGO s. m. planta ornamentala din sudul Australiei, cu flori albastre. (< lat. plumbago)
ROZMARIN s. m. mic arbust placut mirositor, cu frunze totdeauna verzi si cu flori albastre, rosii sau albe, dispuse la subsuoara frunzelor. (< germ. Rosmarin)
BOBORNIC s. n. Planta erbacee din familia scrofulariaceelor, inalta de 10-60 cm, cu frunze opuse, flori albastre dispuse in racem si fructul o capsula (Veronica beccabunga).
ALBASTREA, albastrele, s. f. Planta erbacee cu flori albastre (Centaurea cyanus). – Din albastra + suf. -ea.
AMAREALA, amareli, s. f. 1. (Proprietarea de a avea) gust amar. 2. Mica planta erbacee cu flori albastre, rosii sau (rar) albe, intrebuintata contra afectiunilor pulmonare (Polygala vulgaris); soparlita. – Din amari + suf. -eala.
BANICA s. f. Mica planta erbacee cu flori albastre-inchise, rar albe, dispuse in capitule sferice (Phyteuma orbiculare).
BATRANIS s. m. Planta erbacee cu flori albastre sau liliachii, cultivata ca planta ornamentala (Erigeron canadensis). – Din batran + suf. -is.
BOBORNIC, bobornici, s. m. Planta erbacee cu tulpina inalta, groasa si gaunoasa si cu flori albastre (Veronica beccabunga).
CALDARUSA, caldaruse, s. f. 1. Diminutiv al lui caldare (I). 2. Planta ornamentala cu flori albastre, violete, rosii, mai rar albe (Aquilegia vulgaris).
CATUSA, catuse, s. f. I. Fiecare dintre cele doua inele metalice, legate intre ele printr-un lant, cu care se leaga uneori mainile (si picioarele) arestatilor. II. Planta erbacee cu flori albastre-violete (Ballota nigra). [Pl. si: catusi] – Lat. catta „pisica” + suf. -usa.
CEAPA, cepe, s. f. 1. Planta erbacee comestibila cu miros puternic, specific, cu tulpina aeriana dreapta, cilindrica si verde si cu cea subterana in forma de bulb (Allium cepa). ◊ Ceapa de apa = ceapa care se recolteaza in acelasi an in care s-a semanat. ◊ Expr. A nu face nici cat o ceapa degerata = a nu avea nici o valoare. ◊ Compus: ceapa-ciorii = numele a trei plante erbacee din familia liliaceelor, una cu flori galbene (Gagea pratensis), alta cu flori albastre (Muscari comosum), iar a treia cu flori albe-verzui sau violete (Muscari tenuiflorum). 2. Bulb. O ceapa de lalea. – Lat. caepa.
CHICA, chici, s. f. 1. Parul capului considerat (altadata) in intregime; (azi) partea parului lasata sa creasca lunga pe ceafa sau pe spate; plete. ◊ Expr. A face (cuiva) chica topor (sau maciuca) sau a face (cuiva) morisca in chica = a trage (pe cineva) de par; p. ext. a bate zdravan. ◊ Compus: chica-voinicului = planta erbacee cu frunze spintecate in lobi ca niste fire de par si cu flori albastre (Nigella damascenna). 2. (Rar) Parul din ceafa animalelor; p. ext. ceafa. – Slav (v. sl. kyka).
IN (lat. linum) s. m., s. n. 1. S. m. Planta anuala din familia linaceelor, cu tulpina subtire, fibroasa, frunze mici, inguste si flori albastre sau albe (Linum usitatissimum); in regiunile temperate sunt cunoscute c. 200 de specii. Din tulpini se extrag fibre textile, iar din seminte ulei, folosit in industria lacurilor, linoleumului etc. Semintele contin o toxina, linamarina, care, dupa presare (in vederea obtinerii uleiului), in prezenta apei si sub influenta unei enzime, se descompune in acid cianhidric, acetona si glucoza; simptomele intoxicatiei sunt cele provocate de acidul cianhidric. 2. S. n. Fir obtinut prin prelucrarea inului (1). ♦ Panza facuta din aceste fire.
barba f., pl. e si barbi (lat. barba, it. pv. sp. pg. barba, fr. barbe). Paru care creste imprejuru falcilor la barbati sau pe supt falci la capre s.a. Barbie. Numele popular al mai multor plante, variabil de la un gen la altu: barba boierului, o planta erbacee ranunculacee cu flori albastre, numita si „chica voinicului” (nigella damascena); barba caprei, o ciuperca (colocera viscosa sau claviaria viscosa); barba imparatului, 1) curcubeu, din familia cariofileelor, cu flori mari purpurii (lychnis coronaria, agrostemma coronaria sau coronaria tomentosa); 2) noptita, jalapa; barba popii, coada pricolicilor; barba Sasului sau ursului, coada calului, paru porcului, o planta erbacee (equisetum arvense), ale carei tulpine, fiindca contin silice, se intrebuinteaza la lustruitu metalelor; barba Ungurului, un fel de garoafa care creste pin pasuni si stinci varoase (dianthus spiculifolius).
bobornic si bobovnic m. (vsl. bobovniku, d. bobovu, de bob, bobu, bob; sirb. bobovnik, rus. bobovnik). O planta scrofulariacee cu flori albastre si fruct capsular care creste pin locuri baltoase (veronica [nu vero-] beccabunga).
clopotel n., pl. e. Clopot mic. Sunet de clopot mic: se aude un clopotel. S. m. Zurgalau [!]: pisica cu clopotei nu prinde soareci. (Prov.). O planta campanulacee cu flori albastre (campanula rapunculus). Alta planta campanulacee cu flori albastre, albe sau rosii (campanula medium). Ghiocel. S. n. pl. Trans. Lacramioare, margaritarel.
SASCHIU (‹ magh.) s. m. Denumirea a doua plante din genul Vinca, familia apocinaceelor, cu tulpina intinsa pe pamant din care se inalta mici tulpini florifere cu flori albastre-violet, roze, rar albe. Vinca herbacea are tulpina ierbacee, de 10-40 cm si frunze subtiri, cazatoare; creste in regiuni de campie si dealuri joase, in locuri insorite. Vinca minor are tulpina mai lunga (60-100 cm), la baza lignificata si frunze pieloase, persistente. Creste in locuri umbrite, frecvent cultivata pe sub arbori sau pe langa ziduri, in gradini si cimitire. Are multiple utilizari ca planta medicinala, continand un numar mare de aminoacizi si elemente minerale. Intra in componenta unor medicamente pentru combaterea hipertensiunii, diminuarea ritmului c*****c, oxigenarea creierului etc.
BULBUC, bulbuci, s. m. I. 1. Basica de apa, de sapun, de spuma, de aluat (cand dospeste) etc. 2. Corp sferic (ca o basica). II. 1. Planta erbacee toxica din familia ranunculaceelor, cu flori mari globuloase de culoare galbena, cu vinisoare verzi pe dinafara, raspandita in regiunile de munte si ocrotita de lege (Trollius europeaeus). 2. (La pl.) Planta erbacee din familia campanulaceelor, viguroasa si inalta pana la un metru, cu flori mari, albastre, care creste prin paduri (Campanula trachelium). – Formatie onomatopeica.
CAMPANULACEE s. f. pl. Familie de plante erbacee din regiunile temperate si subtropicale, caracterizate prin frunze alterne simple si flori hermafrodite, albastre-violacee sau albe, de forma unui clopotel. – Din fr. campanulacees.
GREGHETIN, greghetini, s. m. Planta erbacee perena cu frunze palmate si lobate, cu flori mari, albastre, liliachii sau albe (Geranium pratense). – Et. nec.
NU-MA-UITA s. f. Planta erbacee cu flori mici, albastre, rosii sau albe, care creste prin locuri umede si umbroase, la margini de paduri si prin fanete sau care este cultivata ca planta decorativa; miozotis (Myosotis silvatica); p. restr. floarea acestei plante. – Nu + ma + uita (dupa germ. Vergissmeinnicht).
MARGELUSA, margeluse, s. f. Diminutiv al lui margea (1); margeluta. 2. Planta erbacee mica, cu flori albe, albastre sau trandafirii (Lithospermum arvense). – Margea + suf. -usa.
CLOCOTEL, clocotei, s. m. Planta erbacee cu flori mari, albastre (Clematis integrifolia). – Cf. clocot.
CLOPOTEL, clopotei, s. m. 1. Diminutiv al lui clopot; spec. clopot mic (cu maner) care se agita cu mana (pentru a indica recreatiile la scoala, pentru a chema pe cineva sau a anunta ceva etc.) sau care se agata de gatul unor animale. 2. (La pl.) Nume dat mai multor plante erbacee cu flori mari, albastre, albe sau roz, in forma de clopot (1) (Campanula). – Clopot + suf. -el.
DORITOR, -OARE, doritori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care doreste sa faca, sa obtina ceva; dornic de ceva. 2. S. f. Planta erbacee taratoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). – Dori + suf. -tor.
COLTUN, coltuni, s. m. 1. (Reg.) Ciorap. 2. Compus: coltunii-popii = planta erbacee mica, cu tulpina intinsa pe pamant, cu flori inodore, albastre sau violete, cu un pinten scurt si cu fructul o capsula ascutita (Viola silvestris). [Var.: (1) caltun s. m.] – Din ngr. kaltsuni (< it.).
DEDITEL, deditei, s. m. 1. Planta erbacee otravitoare, cu frunze paroase si cu flori mari, albastre-violete, cu proprietati colorante si farmaceutice; adormitele, dedita (Pulsatilla pratensis). 2. (Zool.; in sintagma) Deditei-de-mare = actinii. [Var.: dedetel s. m.] – Dedita + suf. -el.
SAGETICA, sagetele, s. f. 1. Diminutiv al lui sageata. 2. Planta erbacee cu tulpina ramificata si cu flori mari, albastre, liliachii sau albe, dispuse cate doua la varful unui peduncul lung (Geranium pratense). – Sageata + suf. -ica.
DORITOARE ~ f. Planta cu tulpina taratoare si cu flori mici, albastre sau liliachii. /a dori + suf. ~toare
GENTIANA ~e f. 1) Planta erbacee montana cu flori mari, albastre sau galbene, in forma de clopotel. 2) Bautura aperitiva preparata din radacinile acestei plante. [G.-D. gentianei; Sil. -ti-a-] /<lat. gentiana, fr. gentiane
IN ~uri n. 1) la sing. Planta erbacee cu tulpina subtire fibroasa, cu flori mici albastre sau albe, cultivata pentru a fi folosita in industria textila si in cea a uleiurilor. 2) Fibre obtinute din tulpina acestei plante. 3) Tesatura fabricata din astfel de fibre. /<lat. linum
MARGELUSA ~e f. (diminutiv de la margea) Planta erbacee cu tulpina ramificata, cu frunze alterne si cu flori albe, albastre sau trandafirii. /margea + suf. ~usa
PASIflorA ~e f. Planta tropicala ierboasa sau lemnoasa, cu flori mari, albastre, cultivata ca planta decorativa si pentru fructele ei comestibile. /<fr. passiflore, lat., it. passiflora
VENTRILICA ~ci f. Planta erbacee cu flori mici, albastre, uneori albe sau albe-trandafirii, care creste prin regiunile cu clima temperata. /Orig. nec.
MIOZOTIS s.m. Planta erbacee cu flori mici, albastre, rosii si albe, care creste in padurile de munte; (pop.) nu-ma-uita. [Pron. mi-o-, var. miosotis, miozot s.m. / < fr. myosotis, cf. lat., gr. myosotis < gr. mys, myos – soarece, ous, otos – ureche].
ANEMONA s.f. Planta erbacee otravitoare, cu frunze paroase si cu flori mari, albastre-violete; (pop.) deditel. ◊ Anemona de mare = actinie. [< fr. anemone, cf. it. anemone, lat. anemona].
ANTOCIAN s.n. Colorant solubil in apa, rosu, albastru sau violet, care se gaseste in frunze, petale si fructe. [Pron. -ci-an. / < fr. anthocyane, cf. gr. anthos – floare, cyanos – albastru].
CAMPANULA s.f. Planta erbacee cu flori frumoase, albastre sau violete; clopotel. [< fr. campanule].
coroaba, coroabe, s.f. (reg.) 1. fruct al unui maracine; porumba, porumbea. 2. planta ierboasa, paroasa, cu flori mari, albastre-violacee; busuioc-de-padure, iarba-neagra. 3. busuioc salbatic. 4. cartof.
scanteita, scanteite, s.f. (inv.) 1. (in forma: schinteita) scanteie mica; scanteiuta. 2. (reg.) rostopasca. 3. planta erbacee, cu tulpina ramificata si cu flori rosii, albastre sau albe; scanteioara, aurica, focsor, poperina. 4. (la pl.; in forma: schinteite) gusa-porumbului (plante). 5. cocosei de camp (plante). 6. (in forma: schintita) scrantitoare (planta).
PALISANDRU s.m. Arbore exotic cu flori mari, albastre sau rosii, al carui lemn mirositor, foarte tare, de culoare neagra-violeta, se intrebuinteaza in tamplaria fina. [< fr. palissandre, cf. it. palissandro].
CAMPANULA s. f. planta erbacee cu flori frumoase, albastre sau violete; clopotel. (< fr. campanule)
JACARANDA s. m. arbore din America tropicala, cu flori tubuloase albastre, miros placut si cu lemn frumos, folosit in ebenisterie. (< fr., engl. jacaranda)
LOTUS s. m. 1. planta acvatica exotica din familia nimfeacee, cu flori mari, albastre, trandafirii sau albe, placut mirositoare. 2. motiv decorativ frecvent in monumentele egiptene si in artele asiatice, reprezentand un lotus (1). (< fr., lat. lotus)
MIOZOTIS s. m. planta erbacee cu flori mici, albastre, rosii si albe, in padurile de munte; nu-ma-uita. (< fr. myosotis)
PALISANDRU s. m. arbore exotic cu flori mari, albastre sau rosii, al carui lemn mirositor, foarte tare, negru-violet, e folosit in tamplaria fina. (< fr. palissandre)
CLOCOTEL s. m. Planta erbacee perena din familia ranunculaceelor, inalta de 20-70 cm, cu frunze simple, sesile si flori mari, albastre (Clematis integrifolia).
PUSCA, pusti, s. f. 1. Arma de foc portativa si individuala cu patul de lemn si cu teava lunga. ◊ Pusca-mitraliera = pusca la care incarcarea si descarcarea se executa automat. Pusca de soc = puscoci. ◊ Expr. (Adverbial) Gol pusca = a) complet dezbracat, in pielea goala; b) fara avere, sarac lipit. A se duce (sau a trece etc.) pusca = a se duce (sau a trece etc.) in mare viteza (si de-a dreptul). 2. (Inv.) Tun. 3. (Bot.; in compusul) Pusca-d******i = planta erbacee cu flori, de obicei albastre (Phyteuma tatramerum). – Din magh. puska, pol. puszka, rus. puska.
SOPARLITA, soparlite, s. f. 1. Diminutiv al lui soparla. 2. Numele mai multor plante erbacee cu flori azurii sau albastre dispuse in ciorchine, intrebuintate in medicina (Veronica). 3. (Bot.) Amareala (2). – Soparla + suf. -ita.
CIUCIURE, ciuciuri, s. m. Planta erbacee acoperita cu peri moi, cu flori violete sau albastre (Campanula glomerata). – Et. nec.
MICSANDRA, micsandre, s. f. Numele a doua plante erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina simpla sau ramificata, cu frunzele acoperite cu peri cenusii, cu flori albe, rosii, albastre sau violete, placut mirositoare; micsunea, vioara-rosie (Matthiola incana si annua). ◊ Compus: micsandra-salbatica (sau -de-munte) = planta erbacee cu flori mari, galbene, placut mirositoare (Erysimum officinalis). – Et. nec.
NEMTISOR, nemtisori, s. m. Nume dat mai multor specii de plante erbacee din familia ranunculaceelor, cu frunze divizate si cu flori de obicei albastre, prevazute cu un pinten (Delphinium); planta care apartine uneia dintre aceste specii. – Neamt + suf. -isor.
SILUR, siluri, s. m. Numele a doua plante erbacee cu tulpina verticala, dintre care una cu florile de culoare albastru-deschis cu linii violete si cu o pata galbena la mijloc (Euphrasia stricta), iar cealalta cu flori albe, cu linii violete si cu o pata galbena la mijloc (Euphrasia rostkoviana). – Din germ. Silur.
SPINUTA, spinute, s. f. Planta erbacee cu flori de culoare albastru-inchis, rar albe, dispuse in capitule globuloase; banica (Phyteuma orbiculare). – Spin1 + suf. -uta.
STANJENEL, stanjenei, s. m. Nume dat mai multor specii de plante erbacee perene, cu frunze lungi in forma de sabie si cu flori mari, violete, albastre, albe sau galbene; iris, stanjen (Iris). [Var.: (pop.) stanjinel s. m.] – Stanjen + suf. -el.
OCHISOR ~i m. (diminutiv de la ochi) 1) Planta erbacee cu tulpina neramificata, cu frunze radicale liniare si cu flori galbene; scanteiuta. 2) Planta erbacee cu tulpina scunda, cu frunze mari, ovale si cu flori rosii sau albastre; scanteiuta. /ochi + suf. ~sor
PINTENAS ~i m. (diminutiv de la pinten) Planta erbacee cu tulpina e****a, avand frunze cu crestaturi adanci si flori de culoare albastra-mov cu sepale posterioare asemanatoare cu un pinten; nemtisor. /pinten + suf. ~as
PUFULET ~i m. (diminutiv de la puf) la pl. 1) Planta erbacee cu tulpina inalta, cu frunze ovale si cu flori de culoare albastra sau albe, cultivata in scop decorativ. 2) Produs alimentar in forma de tubusoare, preparat din malai cu adaos de cascaval. /puf + suf. ~ulet
SCANTEIUTA ~e f. (diminutiv de la scanteie) 1) Planta erbacee cu tulpina scunda, cu frunze mari ovale si cu flori rosii sau albastre. 2) Planta erbacee cu tulpina neramificata, cu frunze liniare si cu flori galbene; ochisor. 3) la pl. Planta erbacee decorativa, cultivata pentru florile rosii-violete, placut mirositoare; brumarele. [ Sil. -te-iu-ta ] /scanteie + suf. ~uta
SURGUCI1 ~ m. Planta erbacee decorativa, cultivata pentru florile ei albe, albastre, roz sau pestrite. /<turc. sorguc
ZGLAVOC ~ci m. 1) floare a canepei (de toamna). 2) Planta erbacee cu flori, de obicei albastre, care creste, mai ales, prin semanaturi; albastrea. /<bulg. glavot
GENTIANA s. f. planta erbacee montana cu tulpina inalta si cu flori mari, decorative, albastre sau galbene; ghintura. (< fr. gentiane, lat. gentiana)
ISOP, (1) isopi, s. m., (2) isopuri, s. n. 1. Mic arbust exotic cu flori albe sau albastre, cultivat la noi ca planta ornamentala (Hyssopus officinalis). 2. Ulei sau parfum extras din frunzele acestui arbust. – Slav (v. sl. isopu <gr.).
ZOREA, zorele, s. f. Nume dat unor plante agatatoare ornamentale, cu flori rosii sau albastre, avand corola in forma de palnie (Ipomaea). – Din zori1.
BUCHET, buchete, s. n. 1. Manunchi de flori aranjate (si legate) impreuna. ♦ P. gener. Grup de obiecte de acelasi fel puse impreuna; grup de compuneri (literare, muzicale) publicate sau executate laolalta. 2. Aroma de vin. 3. Mica planta erbacee cu flori violet-deschis sau albastre-purpurii (Geranium pusillum). – Din fr. bouquet.
HASMA, hasme, s. f. Planta erbacee cu bulb, cu frunze cilindrice si cu flori albe, roz sau albastre, care se prezinta in inflorescente sferice (Allium ascalonicum). – Din magh. hagyma „ceapa”.
ZOREA, zorele, s. f. (La pl.) Nume dat mai multor specii de plante agatatoare ornamentale, cu flori mov-roscate sau albastre, avand corola in forma de palnie; buna-dimineata, adormitele (Ipomaea, Pharbitis); (si la sg.) planta care face parte dintr-una din aceste specii. – Zori1 + suf. -ea.
SCANTEIUTA, scanteiute, s. f. I. Scanteioara (1). II. (Bot.) 1. Mica planta erbacee cu tulpina ramificata la baza si cu flori rosii, roz sau albastre; scanteioara (2), ochisor (2) (Angallis arvensis). 2. Planta erbacee mica din familia liliaceelor, cu frunze liniare si cu flori galbene (Gagea arvensis). 3. (La pl.) Brumarea. [Pr.: -te-iu-] – Scanteie + suf. -uta.
CRIN, crini, s. m. 1. Planta erbacee ornamentala din familia liliaceelor, cu flori albe stralucitoare, in forma de palnie si cu miros foarte puternic (Lilium candidum). ◊ Compuse: crin-de-padure = planta din familia liliaceelor, cu florile aplecate in jos, de culoare rosie-violeta cu pete purpurii (Lilium martagon); crin-de-toamna = gen de plante decorative originare din Japonia, cu flori albe, liliachii sau albastre, care atarna in manunchi la varful tulpinii (Hosta); crin-galben = a) planta erbacee decorativa cu flori galbene deschis (Hemerocallis flava); b) planta erbacee cu flori mari de culoare rosie-galbuie, cultivata ca planta ornamentala (Hemerocallis fulva). 2. Compus: crin-de-mare = (la pl.) clasa de echinoderme cu aspect de floare, care traiesc fixate in zone abisale; crinoide; (si la sg.) animal din aceasta clasa. – Din sl. krinu.
MIERE f. 1) Substanta semilichida, cu gust dulce si cu aroma placuta, bogata in zaharuri si vitamine, produsa de albine din nectarul florilor. ◊ Luna de ~ prima luna de viata conjugala a tinerilor casatoriti. 2) Lichid dulce secretat, mai ales, de florile melifere; nectar. 3): ~ea-ursului planta erbacee cu frunze catifelate si cu flori rosii, violete sau albastre. [G.-D. mierii] /<lat. mel
MIOZOTIS m. Planta erbacee (decorativa) cu flori marunte de culoare albastra, care creste prin locuri umede si umbroase; nu-ma-uita. [Sil. mi-o-] /<fr. myosotis
PUPEZELE f. pl. Planta erbacee cu tulpina e****a, ramificata, avand frunze compuse si flori purpurii, mai apoi albastre si la urma verzi, grupate in forma de ciorchine. /pupaza + suf. ~ele
STANJENEL ~i m. 1) Planta erbacee decorativa cultivata pentru florile ei mari, violete, albastre, galbene sau albe, folosita in farmaceutica si parfumerie; iris. 2) floare a acestei plante. /stanjen + suf. ~el
intata s.f. (reg.) mica planta erbacee cu tulpina ramificata la baza si cu flori rosii, roz sau albastre; scanteiuta.
paperina s.f. (inv.) mica planta erbacee cu tulpina ramificata la baza si cu flori rosii, roz sau albastre; scanteiuta, scanteioara.
pocrov, -a, s.n. si f. 1. (inv. si reg.) acoperamant pentru obiectele de cult; pocrovat. 2. (inv.) tesatura fina ca un voal pentru acoperit capul. 3. (reg.; la pl. art.) sarbatoare crestina la 1 octombrie (acoperamantul Maicii Domnului). 4. (reg.; in forma „procov”) val de mireasa. 5. (reg.) panza de pe fata mortului. 6. (reg.; in forma „procov”) scutec de copil. 7. (reg.) covor taranesc, scoarta; patura groasa, pocrovita, pocrut. 8. (reg.; la pl. art. in forma „pocroavele”) sarbatoare crestina la 29 august (Taierea capului sfantului Ioan Botezatorul). 9. (s.f.; reg.) mica planta erbacee cu tulpina ramificata la baza si cu flori rosii, roz sau albastre; scanteiuta.
poroi s.m. sg. (reg.) 1. praz. 2. planta erbacee cu bulb, cu frunze cilindrice si cu flori albe, roz sau albastre; hasma.
CAFELUTA, cafelute, s. f. 1. (Fam.) Diminutiv al lui cafea (2). 2. (La pl.) Numele a doua varietati de plante erbacee din familia leguminoaselor: a) planta cu tulpina cilindrica ramificata, cu flori albe sau albastrii, cultivata pentru nutret (Lupinus albus); b) planta ornamentala cu flori mari, albe, cu pete albastre, dispuse in forma de spic (Lupinus varius). – Cafea + suf. -eluta.
GENTIANA, gentiane, s. f. Nume generic dat mai multor specii de plante erbacee montane, cu flori de obicei mari, decorative, albastre sau galbene, cu corola rotata sau in forma de clopot; ghintura (Gentiana). [Pr.: -ti-a-. – Var.: ghintiana s. f.] – Din fr. gentiane, lat. gentiana.
GLICINA, glicine, s. f. Arbust decorativ agatator, avand flori asemanatoare cu ale salcamului, albastre sau violete si parfumate (Wistaria sinensis). – Din fr. glycine.
HELIOTROP, (1, 2) heliotrope, s. n., (3) heliotropi, s. m. 1. S. n. Materie coloranta folosita la vopsitul bumbacului. 2. S. n. Varietate de calcedonie, de culoare verde-inchis sau rosie cu pete galbene stralucitoare, folosita ca piatra semipretioasa din care se fac obiecte ornamentale. 3. S. m. Numele unei plante aromatice, cu frunze ovale, cu flori de culoare alba sau albastru-deschis, intrebuintate in industria parfumului (Heliotropium europaeum). ♦ Ulei eteric extras din planta de mai sus. [Pr.: -li-o-] – Din fr. heliotrope.
ZAMBILA, zambile, s. f. Planta erbacee din familia liliaceelor, cu frunzele crescute dintr-un bulb, cu flori albe, roz, violete sau albastre, asezate in ciorchine la varful tulpinii si placut mirositoare (Hyacinthus orientalis). – Din tc. sumbul.
A UITA uit 1. tranz. 1) A pierde din memorie; a nu-si aminti. ~ sa scrie o scrisoare. ◊ ~ pe ce lume traieste a pierde simtul realitatii. 2) A trata cu indiferenta; a neglija. ~ prietenii. ◊ Nu-ma-uita planta erbacee decorativa, cultivata pentru florile ei mici, albe sau albastre; miozotis. 3) A face sa dispara din memorie. ◊ A (nu) ~ cuiva ceva a (nu) pastra ganduri de razbunare. 4) A scapa din vedere. Au uitat sa-l inscrie in lista. 5) (obiecte sau fiinte ce trebuiau luate cu sine) A lasa din nebagare de seama (fiind grabit). ~ banii. 2. intranz. (urmat de un complement indirect cu prepozitia de) A inceta de a se mai interesa (de ceva). ~ de distractii. /<lat. oblitare
corabatica, corabatice, s.f. (reg.) 1. floare de camp de culoare albastra; albastrea. 2. pasare cu pene albastre; dumbravea.
CAFELUTA, cafelute, s. f. 1. Diminutiv al lui cafea (2). 2. (La pl.) Numele a doua varietati de plante erbacee din familia leguminoaselor: a) planta cu tulpina cilindrica ramificata, cu flori albe sau albastrii, cultivata pentru nutret (Lupinus albus); b) planta ornamentala cu flori mari, albe, cu pete albastre, dispuse in forma de spic (Lupinus varius).
ZAMBILA, zambile, s. f. Planta erbacee din familia liliaceelor, cu frunzele crescute dintr-un bulb, cu flori albe, roz, violete sau albastre, asezate in ciorchine la varful tulpinii; este cultivata pentru florile ei frumoase si mirositoare (Hyacinthus orientalis). – Tc. sumbul.
dedita (Iasi) f., pl. e si deditei si dedetel m., pl. ei (vsl. dedu, mos, bunic, de unde dim. f. dedica, adica bunicuta, pin aluz. la pufu alb ca o chica de mosneag in prejuru florilor. V. datina). O planta ranunculacee veninoasa cu flori in forma de clopot, albastre si galbene, intrebuintata de tarance la colorat (anemone pulsatilla si alte varietati). – Si sisinei (Banat, Olt.) si sufletele (Banat).
ANTOCIAN, antocieni, s. m. Pigment din sucul plantelor, care da florilor, fructelor si frunzelor culoarea rosie, albastra sau violeta. [Pr.: -ci-an] – Din fr. antocian.
PUPEZELE s. f. pl. Planta erbacee perena din familia leguminoaselor, cu flori la inceput purpurii si apoi albastre, asezate in raceme (Lathyrus vernus). – Pupaza + suf. -ele.
ORASTICA, orastici, s. f. Numele a doua plante erbacee din familia leguminoaselor, cu flori rosii-purpurii la inceput, apoi albastre; mazariche neagra (Lathyrus niger si vernus). [Var.: orastica s. f.] – Et. nec.
STELITA, stelite, s. f. Planta erbacee din familia compozeelor, cu tulpina si frunzele paroase, cu flori dispuse in capitule, cele marginale albastre, iar cele centrale galbene; stelisoara (Aster amellus). – Stea + suf. -ita.
NEMTISOR ~i m. Planta erbacee cu tulpina e****a, bogat ramificata, cu frunze divizate in segmente lungi si foarte inguste, cu flori pintenate de culoare mai ales albastra. /neamt + suf. ~isor
COBEA s.f. (Bot.) Planta agatatoare originara din Mexic, cultivata pentru florile sale mari, colorate in alb sau albastru-violet. [Pron. -be-a. / < fr. cobea, cf. Cobo – botanist spaniol].
IACINT s.m. (Bot.) Planta erbacee bulboasa, cu flori colorate in alb, galben, roz sau albastru, placut parfumata; zambila. [Var. hiacint s.m. / < fr. jacinthe, cf. gr. Hyakinthos – personaj mitologic].
COBEA BE-A/ s. f. liana originara din Mexic, cultivata pentru florile sale mari, colorate in alb sau albastru-violet. (< fr. cobea)
IACINT s. m. planta ierbacee bulboasa, cu flori colorate in alb, galben, roz sau albastru, placut parfumate; zambila. (< fr. jacinthe)
DROBUSOR2, drobusori, s. m. Planta erbacee cu frunze albastrui si cu flori galbene, ale carei frunze fermentate dau o culoare albastra, folosita la vopsit (Isatis tinctoria). – Drob2 + suf. -usor.
DROBUSOR, drobusoare, s. n. 1. Diminutiv al lui drob (I 1). 2. Planta erbacee cu flori galbene, ale carei frunze fermentate dau o culoare albastra, folosita la vopsit (Isatis tinctoria).
DAFIN (< scr.) s. m. Arbust de c. 2— 5 m (arbore de c. 20 m in zona mediteraneana, de unde este originar), cu frunze pieloase, lucioase, persistente, intens mirositoare, flori mici, galbene-verzui, dispuse in umbele si fructe bace ovoide, albastre-negricioase (Laurus nobilis). Frunzele se utilizeaza drept condiment; din seminte se extrage un ulei folosit in ind. farmaceutica. Sin. laur (2).
LILIAC1, lilieci, s. m. Arbust inalt cu frunze ovale, cu flori placut mirositoare, albe sau colorate in diferite nuante de violet sau albastru-violet, crescute in forma de buchete, cultivat ca planta ornamentala; iorgovan, malin (Syringa vulgaris). ♦ floarea acestui arbust. [Pr.: -li-ac] – Din tc. leylak. Cf. bg. liuleak.
LAVAND, -A I. adj., s. n. (de) culoare albastru-deschis. II. s. f. 1. planta perena din familia labiatelor, cu frunze si flori odorante; levantica. 2. parfum, esenta de lavanda (1). 3. (cinem.) pozitiv intermediar alb-negru, in contratipare. (< fr. lavande, it. lavanda)
dedetel (dedetei), s. m. – Anemona (Anemona pulsatilla). – Var. dedita, deditel. Sl. dedu „bunic”, dedica „bunicut” (Spitzer, Dacor., III, 649; Candrea; Scriban), pe baza aspectului florii, cf. numele sau german graues Bergmannchen. Cihac, II, 90, il pune gresit in legatura cu dada „doica”. – Der. deditiu, adj. (Mold., albastru ca cerul).
CALCANTIT (‹ fr. {s} gr. khalkos „cupru” + anthos „floare”) s. n. Sulfat de cupru hidratat, natural, format ca mineral secundar in zonele de oxidatie ale zacamintelor de sulfuri cuprifere si sub forma de stalactite pe peretii galeriilor nearisite din regiunile cu clima uscata. Are culoare albastra-verde si luciu sticlos. Este folosit in agricultura ca fungicid (zeama b*******a), in vopsitorie, imprimerie. Sin.: piatra vinata.
