CORDON, cordoane, s. n. I. 1. Cingatoare (de material plastic, de panglica, de panza, de piele etc.); centura, curea. ♦ Panglica lata de matase purtata diagonal pe piept, de care sunt prinse anumite decoratii inalte; gradul cel mai inalt al unei decoratii. 2. (Geogr.; in sintagma) Cordon litoral = fasie de uscat care desparte o laguna sau un liman de mare; sageata litorala, perisip. 3. Ansamblu de fire electrice foarte flexibile, folosite in telefonie. 4. (Anat.; in sintagma) Cordon ombilical =ombilic. 5. Margine a unei monede cu grosimea mai mare decat partea centrala. II. 1. Sir de posturi militare insarcinate cu un serviciu de paza; linie compacta, formata de obicei din soldati care au ca sarcina sa asigure ordinea in cazul unei afluente de oameni. ◊ Cordon sanitar = ansamblul masurilor de izolare la care este supusa o localitate sau o tara unde bantuie o boala molipsitoare; (concr.) patrula sau grup de patrule care asigura aceasta izolare. 2. (Inv.) Frontiera, granita. – Din fr. cordon.

SNUR, snururi, s. n. 1. Sfoara (imbracata in matase colorata, in fir etc.), de obicei rasucita in doua sau in trei, intrebuintata mai ales ca ornament la imbracaminte; siret¹ (2). 2. Ansamblu de fire electrice (foarte) flexibile, izolate intre ele si stranse intr-un invelis protector, folosit pentru racordarea la retea a lampilor portative, a fiarelor de calcat, a aparatelor de radio etc. – Din germ. Schnur.

MACAZ, macazuri, s. n. Dispozitiv montat la bifurcarea a doua linii de tren sau de tramvai, cu ajutorul caruia vehiculul este indrumat pe una dintre liniile bifurcatiei; portiunea de sina mobila care se deplaseaza cu ajutorul acestui dispozitiv; ac. ◊ Macaz aerian = dispozitiv montat pe firul electric aerian, care permite trecerea unui troleibuz sau tramvai de pe o cale pe alta. ◊ Expr. (Fam.) A schimba macazul = a) a indrepta in alta directie cursul unor evenimente; b) a-si schimba atitudinea fata de cineva sau de ceva; a-si schimba parerile, conceptiile etc. – Din tc. makas.

CABLU s. fir. (~ electric.)

CAPTATOR ~oare n. Dispozitiv care serveste pentru a capta. ◊ ~ de curent dispozitiv montat la extremitatea unui troleu pentru a realiza un contact mobil cu firul electric. /a capta + suf. ~tor

FULGURATIE ~i f. Proces de iluminare brusca a cerului, fara tunet (descarcarea electrica fiind produsa in regiunile inalte ale atmosferei). ◊ ~ electrica metoda de tratament al ranilor cu ajutorul scanteilor electrice de inalta frecventa. [Art. fulguratia; G.-D. fulguratiei; Sil. -ti-e] /<fr. fulguration, lat. fulguratio, ~onis

OZON n. Gaz odorant de culoare albastra, care se formeaza in aer, cand oxigenul este supus descarcarilor electrice, fiind folosit ca antiseptic si la sinteze organice. /<fr. ozone

PANTOGRAF ~e n. 1) Aparat pentru reproducerea unui desen sau a unui plan la scara dorita. 2) Dispozitiv montat pe acoperisul unor vehicule cu tractiune electrica (tramvaie, locomotive), care realizeaza contactul cu firul electric; troleu. /<fr. pantographe

AUTOTURN s.n. (Tehn.) Automobil echipat cu o platforma care se poate inalta, folosit la lucrarile in legatura cu firele electrice aeriene. [Pron. a-u-, pl. -nuri. / < auto²- + turn, cf. germ. Autturmwagen].

AUTOTURN s. n. automobil cu o platforma care se poate inalta, la lucrarile de reparare a firelor electrice aeriene. (< auto² + turn)

NEUROMAGNETOMETRU s. n. aparat pentru evidentierea activitatii electrice a creierului prin intermediul unui camp magnetic, curentii electrici fiind rezultatul celulelor nervoase. (< neuro- + magnetometru)

AERIAN, -A, aerieni, -e, adj. Care se afla in aer. ◊ fir aerian = conductor suspendat care serveste la transmiterea energiei electromagnetice spre vehicule de tractiune electrica; fir de cale. Gaz aerian = gaz combustibil intrebuintat la iluminat si incalzit, obtinut prin distilarea huilei; gaz de iluminat. ♦ Care se intampla, se produce in aer. 2. fig. Transparent, diafan, gingas, vaporos. [Pr.: -ri-an] – Fr. aerien.

anoda adj. f. (vgr. ana, in sus, si odos, drum). fiz. Placa anoda, se cheama asa o placa pusa intr' o butelie vida legata de un fir electric. Cind vidu nu e complet, ia [!] emite o lumina rosie violeta care merge descrescind spre placa catoda.

ELECTRODIALIZA, electrodialize, s. f. Proces de dializa produs sub actiunea unei diferente de potential electric, electrozii fiind asezati de o parte si de alta a unei membrane, folosit la purificarea apei, la impregnarea stofelor, la tabacirea pieilor etc. [Pr.: -di-a-] – Din fr. electrodyalise.

BUSON ~oane n. 1) Dop prevazut cu filet. 2) Piesa cilindrica (de portelan), care, facand parte din dispozitivul de siguranta al unui circuit electric, contine firul fuzibil al acestuia. /<fr. bouchon

SPINTEROSCOP s. n. 1. aparat care produce scanteia electrica la aparatele de telegrafie fara fir. 2. aparat electric pentru generarea oscilatiilor de inalta frecventa. (< fr. spintheroscope)

TELECLINOMETRU s. n. instrument cu care se masoara deviatia sondelor de la verticala, indicatiile fiind transmise electric la suprafata. (< fr. teleclinometre)

ARGON (‹ fr. {i}; {s} gr. argos „inactiv”), s. n. Element chimic (Ar; nr. at. 18, m. at. 39,948, p. t. -189 ºC, p. f. -185,7 ºC) din familia gazelor rare. Se gaseste in atmosfera in proportie de 0,93 la suta in volume si se intrebuinteaza la umplerea becurilor electrice si a unor tuburi luminicente pentru reclame, la sudarea cu arc electric. A fost descoperit in 1894 de J.W.S. Rayleigh si W. Ramsay.

CONDENSATOR (‹ fr. {i}) s. n. 1. (TEHN.) Schimbator de caldura intr-o instalatie termica, racit cu aer sau apa, in care fluidul refrigerent, prealabil comprimat, trece din starea de vapori in stare lichida. 2. C. electric = sistem de doua conductoare electrice (armaturile c.) separate printr-un mediu izolant si care se incarca cu sarcini electrice egale si de semne contrare daca se aplica o tensiune continua; se foloseste ca acumulator de sarcina electrica sau ca element al circuitelor de curent alternativ, caracteristica sa fiind capacitatea electrica.

INCANDESCENTA s. f. (Adesea fig.) Stare a unui corp care, datorita temperaturii ridicate, emite lumina (si radiatii infrarosii). ◊ Lampa cu incandescenta = lampa electrica in care lumina este produsa cu ajutorul incalzirii electrice a unui fir metalic la temperaturi inalte si intr-un spatiu vid. – Din fr. incandescence.

KAON, kaoni, s.m. a. Particula elementara, mezonul K. b. Mezon instabil care poate sa prezinte sarcina electrica sau sa fie neutra si este de aproximativ 970 de ori mai greu decat un electron. (din fr. kaon < vocab. stiintif. internat. ka = kappa [de la mezonul K, denumirea sa anterioara) + suf. -on) [def. a. MDN, b. MW]

CABLU ~ri n. 1) Franghie groasa din fire vegetale sau metalice rasucite, folosita la tractiune sau la ridicat greutati. ~ de acostare. ~ de remorcare. 2) Conductor electric format din fire metalice izolate. 3) Unitate de masura a lungimii (egala cu o zecime de mila marina) folosita in navigatie. /<fr. cable

CIRCUIT ~e n. 1) Miscare pe un cerc inchis cu revenire la punctul initial ◊ ~ul capitalului miscare a capitalului industrial in sfera productiei (bani-marfa-bani). 2) Sistem de medii sau de conducte prin care circula ceva (lichide, vapori, gaze, electricitate etc.). ◊ ~ul apei in natura proces continuu de circulatie a apei in diferitele ei stari. ~ electric ansamblu de fire, bune conducatoare de electricitate, care constituie un traseu inchis pentru circulatia unui curent. /<fr. circuit, lat. circuitus

CATENAR, -A adj. (Rar) Dispus, asezat in lant, in forma de lant, in serii. ◊ Suspensie catenara (si s.f.) = sistem de suspendare a liniilor de tractiune electrica, realizat prin fire verticale sau inclinate prin care linia electrica este suspendata de unul sau de mai multe cabluri de otel care o sustin. [Cf. fr. catenaire].

JAC s.n. (Tehn.) Piesa de legatura la care se leaga firele unui circuit electric pe un singur ax, folosita in centralele telefonice. [Pl. -curi. / < fr. jack, cf. engl. jack-knife].

CADRU, cadre, s. n. 1. Rama in care se fixeaza un tablou, o fotografie etc. ♦ Tablou, fotografie etc. inramate. 2. Pervaz al unei usi sau al unei ferestre. ♦ Deschizatura zidului ocupata de o usa sau de o fereastra. 3. fig. Mediu, ambianta. 4. fig. Limitele unei probleme, ale unui subiect, ale unei actiuni etc.; p. ext. cuprinsul dintre aceste limite. 5. Schelet alcatuit din bare de lemn, de metal sau din grinzi de beton armat, care se intrebuinteaza la constructii; suport pentru diferite aparate. ♦ Schelet pe care sunt infasurate conducte (electrice, radiofonice etc.) izolate. [Var.: (1) cadra s. f.] – Fr. cadre.

BIFILAR, -A, bifilari, -e, adj. 1. (Despre circuite) Format din doua fire. 2. (Tehn.; despre cabluri electrice) Format din doi conductori separati. – Din fr. bifilaire, engl. biphilar.

FUZIBIL, -A, fuzibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre metale) Care poate fi topit (usor). 2. S. m. Element al unei sigurante electrice in forma de fir sau de lamela, care se topeste atunci cand este parcurs de un curent mai mare decat cel admis. – Din fr. fusible.

LUMINOSCHEMA, luminoscheme, s. f. Tablou schematic luminos, in care diferitele elemente ale instalatiei pe care o reprezinta sunt marcate prin becuri electrice colorate conventional. – Lumina + schema.

ELECTRIC, -A, electrici, -ce, adj. Care apartine electricitatii, privitor la electricitate, care produce sau are energie legata de prezenta electricitatii. ◊ (Adverbial) Aparat care functioneaza electric. ◊ Energie electrica = energie proprie campurilor electrice, cantitate de electricitate; (impr.) electricitate (1). Lumina electrica (si substantivat, f.) = sistem de iluminatie in care sursele de lumina sunt alimentate cu energie electrica. – Din fr. electrique.

ELECTRIfiCAT, -A, electrificati, -te, adj. Care a fost dotat cu energie electrica, in care s-a facut electrificarea. – V. electrifica. Cf. fr. electrifie.

TELEMECANIC, -A, s. f., adj. 1. S. f. Tehnica dirijarii mecanismelor de la distanta prin dispozitive electrice, cu sau fara fir. 2. Adj. Care controleaza si comanda de la distanta, prin dispozitive electrice, functionarea mecanismelor. – Din fr. telemecanique.

REOFOR, reofori, s. m. fir al unei pile electrice. [Pr.: re-o-] – Din fr. rheophore.

A CURENTA ~ez 1. tranz. 1) (despre conductori electrici) A expune curentului electric prin atingere, producand un soc. 2) (fiinte) A expune curentului de aer dintr-o incapere. 2. intranz. A provoca un soc fiind expus actiunii curentului electric sau de aer. /Din curent

DIFUZOR² ~oare n. 1) Aparat care transforma energia electrica in energie acustica, fiind intrebuintat in radioreceptie, la televizoare sau la instalatiile de amplificare a sunetelor. 2) Dispozitiv pentru imprastierea uniforma a luminii unei lampi. 3) Aparat intrebuintat la extragerea prin difuziune a unei substante. /<fr. diffuseur

FUZIBIL¹ ~i m. Element al unei sigurante electrice, in forma de fir sau de lamela, care se topeste la un curent mai mare decat cel admis. /<fr. fusible

NEUTRON s.m. (fiz.) Particula elementara neutra din nucleul atomilor, avand aproape aceeasi masa cu a protonului, dar fiind lipsita de sarcina electrica. [< fr. neutron, cf. neu(tru) + (elec)tron].

BOBINA s.f. 1. Piesa cilindrica pe care se poate infasura un fir, un cablu etc.; ansamblu compus din piesa aceasta si firul, cablul etc infasurat pe ea. ♦ Infasurare a unui fir intr-o masina sau intr-un aparat electric. 2. Infasurare a unui fir de ata, de sfoara etc. pe un betisor, un mosor etc.; ghem. [< fr. bobine].

ELECTRET s.m. Material dielectric care prezinta la temperatura obisnuita polarizatie electrica permanenta, fara sa fie deformat. [< fr. electrete].

ELECTROMAGNET s.m. Bucata de fier moale infasurata intr-un fir care capata proprietati magnetice sub influenta unui curent electric care strabate acel fir. [Cf. germ. Elektromagnet].

REOFOR s.m. fir al unei pile electrice. [< fr. rheophore, cf. gr. rheos – curent, phoros – care poarta].

ELECTRET s. m. material care prezinta la temperatura obisnuita polarizatie electrica, permanenta, fara sa fie deformat. (< fr. electrete)

ELECTROMAGNET s. m. 1. corp feromagnetic magnetizat temporar sub actiunea unor curenti electrici de conductie. 2. aparat electric format dintr-un miez feromagnetic infasurat intr-un fir, care il magnetizeaza temporar sub actiunea curentilor electrici ce strabat acel fir. (< germ. Elektromagnet)

FUZIBIL, -A I adj. (despre metale) care se poate topi usor. II. s. m. element al unei sigurante electrice, in forma de fir sau de lamela, care se topeste atunci cand este parcurs de un curent mai mare decat cel pentru care a fost dimensionat. (< fr. fusible)

REOFOR s. m. fir al unei pile electrice. (< fr. rheophore)

KRIPTON (‹ fr. {i}; {s} kryptos „ascuns”) s. n. Element chimic (Kr; nr. at. 36, m. at. 83,8) din familia gazelor nobile, obtinut prin distilarea fractionata a aerului lichid. Se combina numai cu fluorul, la temperatura aerului lichid, sub actiunea descarcarilor electrice la intuneric. A fost descoperit (1898) de Sir W. Ramsey si M.W. Travers.

CABLU, cabluri, s. n. 1. Funie groasa obtinuta prin rasucirea unor (grupuri de) fire vegetale sau metalice, folosita la utilajul de transport sau de ridicat. 2. Conducta electrica formata din mai multe fire izolate (acoperite cu un invelis vegetal sau metalic). 3. Unitate de masura pentru distante, egala cu a zecea parte dintr-o mila marina, adica cu 185,2 m; ancablura. – Din fr. cable.

INTEGRAT, -A, integrati, -te, adj., s. n. 1. Adj. Inclus, inglobat intr-un tot. 2. S. n. (Electron.; si in sintagma circuit integrat) Microcircuit in care un numar de elemente de circuit sunt asociate inseparabil si interconectate electric astfel incat, pentru specificare, testare, intretinere si vanzare, formeaza un tot indivizibil. – V. integra.

PATRON¹, patroane, s. n. 1. Cartus (1). ♦ Bucata cilindrica de exploziv, folosita la umplerea gaurilor de mina. 2. Corp cilindric de portelan care contine firul fuzibil al unei sigurante electrice; buson (2). 3. Schita pentru indicarea modului de legare a firelor si a ordinii operatiilor in industria textila. – Din germ. Patrone.

RECOMBINARE, recombinari, s. f. (fiz.) Neutralizare reciproca a purtatorilor de sarcina electrica de semn contrar, produsa fie direct, la intalnirea acestora, fie indirect, prin mijlocirea unei particule neutre. – V. recombina.

COFRET ~e n. 1) Cutie inchisa in care sunt montate sigurantele unei instalatii electrice. 2) firida in peretele unei fortificatii sau transee in care se tin munitii, medicamente etc. /<fr. coffret

fiLAMENT ~e n. 1) Formatie organica filiforma, care intra in componenta unui tesut animal sau vegetal; fibra. 2) Piciorus de sustinere a anterei la o stamina. 3) fir metalic din interiorul becurilor electrice sau al tuburilor electronice, care devine incandescent cand este strabatut de curent electric. /<fr. filament, lat. filamentum

FAZOTRON s.n. (fiz.) Accelerator de particule de tipul ciclotronului, folosit pentru energii mai mari, in care particulele sunt accelerate intr-un camp electric alternativ cu frecventa variabila. [< fr. phasotron].

VOLTOLIZARE s.f. Operatie prin care unele uleiuri de uns sunt supuse actiunii unor descarcari electrice de inalta frecventa si de inalta tensiune pentru a le imbunatati proprietatile de ungere. [Dupa fr. voltolisation].

CABLU s. n. 1. impletitura de fire, vegetale, sau metalice, pentru sustinere ori tractiune. 2. conducta electrica dintr-un manunchi de fire metalice invelite intr-un strat izolant. (< fr. cable, engl. cable)

FAZOTRON s. n. ciclotron pentru energii mai mari, in care particulele sunt accelerate intr-un camp electric alternativ cu frecventa variabila; sincrociclotron. (< fr., engl. phasotron, germ. Phasotron, rus. fazotron)

LITA s. f. conductor electric dintr-un fascicul de fire metalice subtiri, infasurate impreuna in acelasi sens. (< germ. Litze)

PORTPERIE s. f. teaca metalica pe care sunt fixate periile unei masini electrice. (dupa fr. porte-balais)

CABLU, cabluri, s. n. 1. Funie groasa obtinuta prin rasucirea unor (grupuri de) fire vegetale sau metalice, folosita la utilajul de transport sau de ridicat. 2. Conducta electrica formata din mai multe fire izolate (acoperite cu un invelis vegetal sau metalic). – Fr. cable.

ELECTRON (‹ fr. {i}; {s} gr. elektron, „chihlimbar”). s. m. Particula elementara, constituent general al materiei; are masa de repaus de 9,109 • 10^-31 kg, dimensiunile sub 10^-13 m si sarcina electrica negativa e = 1,602 • 10^-19 C. A fost descoperit (1897) de J.J. Thomson.

RECOMBINARE (‹ re² + combinare) s. f. 1. (fiZ.) Neutralizare reciproca a purtatorilor de sarcina electrica de semn contrar, produsa fie direct la intalnirea acestora, fie indirect, prin mijlocirea unei particule neutre, cu refacerea moleculelor substantei respective. 2. (GENET.) Rearanjare a materialului genetic ce are loc in momentul formarii celulelor reproducatoare (gameti). La organismele eucariote se intalnesc doua tipuri principale de r. intracromozomiala, prin schimb reciproc de gene intre cromozomii pereche (crossing-over), si intercromozomiala, prin separarea independenta a perechilor de cromozomi. Datorita r., gametii produsi de un individ sunt extrem de variati din punct de vedere genetic; prin combinarea probabilistica a lor in procesul fecundatiei se obtine un numar imens de genotipuri, astfel incat niciodata copiii unei familii nu sunt identici cu parintii sau bunicii si nici intre ei.

CATENARA, catenare, adj.f. (In sintagma) Suspensie catenara = sistem de sustinere a firului aerian de contact pentru tractiunea electrica, prin care acesta este suspendat de un cablu purtator prin intermediul unor fire verticale sau inclinate. – Din fr. catenaire.

DECROSA, decrosez, vb. I. 1. Tranz. A desprinde ceva care a fost agatat. 2. Refl. (Despre o masina electrica) A se desprinde. 3. Refl. (Despre strate geologice) A se deplasa in plan orizontal de-a lungul unei sparturi. – Din fr. decrocher.

SINCRONOSCOP, sincronoscoape, s. n. 1. Instrument folosit pentru a indica daca doua fenomene periodice sunt sincrone. 2. Instrument folosit pentru determinarea momentului in care a fost realizata sincronizarea a doua tensiuni electrice alternative. ♦ Instrument alcatuit dintr-un oscilograf catodic, folosit pentru reprezentarea vizuala a formelor de unda. – Din fr. synchronoscope.

ECLATOR s.n. Aparat care produce scanteia electrica la aparatele de telegrafie fara fir. [< fr. eclateur].

CABLU s.n. 1. Funie groasa, facuta dintr-un manunchi de fire vegetale sau metalice rasucite impreuna. 2. Conducta electrica, facuta dintr-un manunchi de fire metalice invelite intr-un strat izolant. 3. (Mar.) Ancablura. [Pl. -uri, -le. / < fr. cable, cf. engl. cable].

LITA s.f. Conductor electric format dintr-un grup de fire metalice subtiri, infasurate impreuna in acelasi sens. [< germ. Litze].

SINCRONOSCOP s.n. (fiz.) 1. Instrument care indica daca doua fenomene periodice sunt sincrone. 2. Instrument care determina momentul in care a fost realizata sincronizarea a doua tensiuni electrice alternative. ♦ Instrument asemanator cu un oscilograf, folosit pentru prezentarea vizuala a formelor de unda. [< fr. synchronoscope].

CATENAR, -A adj. dispus in lant, in serii. ♦ suspensie ~a (si s. f.) = sistem de suspensie a unei retele electrice aeriene de cale ferata din fire verticale sau inclinate, suspendate de unul sau mai multe cabluri de otel. (< fr. catenaire, lat. catenarius)

XENON (‹ fr.) s. n. Element chimic (Xe; nr. at. 54, m. at. 131,30) din grupa gazelor nobile. Gaz incolor si inodor. Se gaseste in atmosfera in cantitati foarte mici. Considerat inert, in ultimul timp s-a descoperit reactia sa cu fluorul. Se lichefiaza la -107,1ºC si se solidifica la -111,5ºC. Folosit in ind. nucleara, la umplerea lampilor electrice, datorita conductibilitatii sale termice. A fost descoperit de Sir William Ramsey si M.W. Travers in 1898.

CONTRATIMP (‹ contra¹ + timp) s. m. 1. (MUZ.) Deplasare, prin aparitia unei pauze, a accentului de un timp pe altul sau pe o fractiune de timp tare al masurii pe un timp slab. 2. Circuit in c. = circuit electric sau electronic avind un numar par de elemente grupate simetric, astfel incit tensiunile electrice aplicate celor doua jumatati sa fie egale si in opozitie; se utilizeaza la amplificatoare, redresoare etc. in c. sau in push-pull. 3. in contratimp = (la moment) nepotrivit; inoportun.

AUTOTRANSFORMATOR, autotransformatoare, s. n. Transformator electric in care infasurarile (primara si secundara) sunt cuplate in mod dublu. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotransformateur.

fiLAMENT, filamente, s. n. 1. Formatie in forma de fir lung si subtire a unor celule din tesuturile animale sau vegetale. ♦ Spec. Piciorusul sau codita staminei. 2. fir metalic foarte subtire din interiorul becurilor electrice sau al tuburilor electronice, care devine incandescent la trecerea curentului electric. – Din fr. filament, lat. filamentum.

COFRET, cofrete, s. n. Un fel de firida inchisa cu o usa metalica, in care sunt grupate sigurantele unei instalatii de curent electric de putere relativ mica – Din fr. coffret.

CRIOTRON, criotroane, s. n. Dispozitiv cu functie de releu, alcatuit dintr-un fir supraconductor dispus in interiorul unei infasurari electrice, folosit in constructia unor calculatoare electronice. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryotrone.

A SE DECONECTA ma ~ez intranz. 1) (despre curentul electric) A inceta sa alimenteze un consumator, fiind intrerupt. 2) fig. (despre persoane) A deveni putin incordat; a se destinde; a se relaxa. /<fr. deconnecter

PANTOGRAF s.n. 1. Instrument cu care se reproduce mecanic un desen, o gravura la aceeasi marime sau la alta scara. 2. Dispozitiv pentru masurarea conturului sectiunii transversale a unei excavatii, a unei galerii, a unui tunel etc. 3. Priza de curent pentru vehicule cu tractiune electrica, prin care se face legatura cu firul aerian. [< fr. pantographe, cf. gr. pas – tot, graphein – a scrie].

DECROSA vb. I. tr. a desprinde ceva care a fost agatat. II. refl. 1. (despre o masina electrica) a se opri din mers, a iesi din regimul de functionare. 2. (mil.) a rupe contactul cu inamicul. 3. (despre straturi geologice) a se deplasa orizontal de-a lungul unei fracturi. (< fr. decrocher)

PANTOGRAF s. n. 1. instrument cu care se reproduce direct (la scara) un desen, un plan, o harta etc. 2. dispozitiv pentru masurarea conturului sectiunii transversale a unei excavatii, galerii, a unui tunel etc. 3. priza de curent pentru vehicule cu tractiune electrica, prin care se face legatura cu firul aerian. (< fr. pantographe)

BOBINA (‹ fr.) s. f. 1. Suport cilindric sau tubular din lemn, metal, carton etc. servind la infasurarea firelor, a semitorturilor, a peliculei de film sau a benzilor; p. ext. ansamblu format din acest suport si firele, semitorturile etc., infasurate pe el. 2. B. electrica = element de circuit electric format din spire conductoare in serie, cu sau fara miez feromagnetic, ce produce un cimp magnetic sau in care se induce o tensiune electromotoare. B. de inductie = transformator electric cu miez feromagnetic deschis, a carui infasurare primara este parcursa de un curent continuu intrerupt periodic. B. de deflexie = pereche de bobine (2) ce poate determina o deviatie a unui fascicul de electroni analoga cu cea produsa de actiunea unui cimp magnetic.

CAPTATOR, captatoare, s. n. 1. Dispozitiv care serveste la captare. ◊ Captator solar = instalatie pentru captarea si transformarea energiei solare in energie termica sau electrica. 2. Dispozitiv montat pe vehicule cu tractiune electrica pentru a realiza un contact alunecator cu firul aerian de contact. – Capta + suf. -tor.

ELECTROMAGNET, electromagneti, s. m. Bucata de otel care capata proprietati magnetice cand, printr-un fir metalic care o infasoara, trece un curent electric. ♦ Corp feromagnetic magnetizat temporar. – Din germ. Elektromagnet.

TERMORELEU, termorelee, s. n. Releu a carui functionare este comandata fie de modificarea temperaturii mediului inconjurator, fie de caldura produsa in urma trecerii curentului electric prin elementul sensibil. – Din fr. thermorelais.

REGLETA, reglete, s. f. Element auxiliar de montaj al unei instalatii electrice, construit dintr-un material izolant pe care sunt fixate piese de contact si prin intermediul caruia se face legatura intre cablul fix al instalatiei si diferitele aparate mici. – Din fr. reglette.

CONDUCTA ~e f. 1) Teava sau ansamblu de tevi prin care se transporta fluide sau materiale pulverulente. ~ de petrol. ~ de gaz. 2) fir sau cablu prin care circula un curent electric. ~ de inalta tensiune. /<lat. conductus

CASCADA s.f. 1. Torent de apa care cade de la o mare inaltime; cataracta. ◊ Cascada de ras = ras sacadat si prelungit. 2. Montaj in cascada = mod de legare a unor aparate, masini sau circuite electrice astfel incat curentul de la intrare sa fie egal cu cel de la iesirea elementului anterior. [< fr. cascade, cf. it. cascata – cadere].

TELEFON s.n. 1. Telecomunicatie constand in realizarea de convorbiri la distanta prin intermediul undelor electromagnetice propagate de-a lungul unor fire; ansamblul instalatiilor folosite in acest scop. 2. Aparat electric care are un transmitator si un receptor, cu ajutorul caruia se pot face convorbiri la distanta. ♦ Chemare telefonica. ♦ Numarul telefonului (2) unui abonat. [< fr. telephone, cf. gr. tele – departe, phone – sunet].

CABLA vb. tr. 1. a instala cabluri de telecomunicatii; a conecta la o retea electrica, telefonica, tv. 2. a rasuci un ansamblu de fire de sarma pentru a forma un cablu. (< fr. cabler)

CASCADA s. f. 1. cadere naturala de apa de la o mare inaltime; cataracta². 2. (fig.) suita de lucrari care se produc in sacade. ♦ ~ de ras = ras sacadat si prelungit; ~ de aplauze = aplauze puternice. 3. montaj in ~ = mod de legare a unor aparate, masini sau circuite electrice astfel incat curentul de la intrare sa fie egal cu cel de la iesirea elementului anterior. ♦ succesiune de uzine hidroelectrice pe un curs de apa regularizat. 4. cadere libera, pe sol, a unui acrobat sau cascador. (< fr. cascade)

SNUR s. n. 1. sfoara rasucita din mai multe fire de bumbac, imbracate in matase colorata; siret. 2. ~ electric = cordon electric flexibil, pentru racordarea la retea a unor aparate mobile, lampi portative etc. (< germ. Schnur)

TELEFON s. n. 1. telecomunicatie prin intermediul undelor electromagnetice propagate de-a lungul unor fire; ansamblul instalatiilor folosite in acest scop. 2. aparat electric, dintr-un transmitator si un receptor, pentru transmiterea la distanta a vorbirii; post telefonic. ◊ chemare telefonica. ◊ numarul telefonului (2) unui abonat. (< fr. telephone)

ELECTROCAUTER, electrocautere, s. n. Cauter alcatuit dintr-o tija metalica prevazuta la extremitate cu un fir de platina, adus la incandescenta cu ajutorul curentului electric. [Pr.: -ca-u-] – Din fr. electrocautere.

BUTON¹ ~oane n. Piesa de forma unui disc mic, care, fiind apasat sau invartit, asigura contactul pentru un circuit electric sau declanseaza o actiune mecanica. /<fr. bouton

CONDUCTOR s.n. Corp (fir, sarma etc.) prin care poate trece un curent electric continuu. [Pl. -oare, (s.m.) -ori. / cf. fr. conducteur, lat. conductor].

ELECTRICITATE s.f. 1. Marime de stare pe care o capata corpurile dupa ce au fost frecate unul de altul si apoi separate; sarcina electrica. ♦ Totalitatea fenomenelor produse de repausul si de miscarea unei particule numite electron. 2. Ramura a fizicii care studiaza fenomenele electrice. [Cf. fr. electricite < lat. electrum , gr. elektron – ambra galbena, la care s-a observat prima data fenomenul de catre Thales].

ELECTRICITATE s. f. 1. marime de stare pe care o capata corpurile dupa ce au fost frecate unul cu altul si apoi separate; sarcina electrica. ◊ lumina electrica. 2. ramura a fizicii care studiaza fenomenele electrice. (< fr. electricite)

CASCADA, cascade, s. f. 1. Cadere naturala de apa pe cursul unui rau, provocata de o ruptura de panta in profilul longitudinal al vaii; cataracta. ◊ Expr. Cascada de ras = ras zgomotos, sacadat si prelungit. 2. (Tehn.; in sintagma) Montaj in cascada = model de legare a unor aparate sau masini electrice astfel incat curentul de la intrarea unui element sa fie egal eu cel de la iesirea elementului anterior. – Din fr. cascade.

LITA¹, lite, s. f. Fascicul de fire subtiri de metal, rasucite sau nerasucite, folosit drept conductor electric. – Din germ. Litze.

CONDUCTA s.f. 1. Teava, instalatie pentru transportul fluidelor. ♦ (Sub forma conduct) Formatie anatomica in forma de canal. 2. fir, cablu metalic folosit la transportul si la distributia energiei electrice. [Var. conduct s.n. / cf. lat. conductum, germ. Kondukt].

ARMURA s.f. 1. Ansamblul armelor defensive care protejau corpul unui razboinic medieval. 2. Mod de impletire a firelor de urzeala cu firele de batatura ale unei tesaturi. 3. Invelis protector de cablu electric. 4. Armatura. [< fr. armure].

CONDUCTA s. f. 1. teava, instalatie pentru transportul fluidelor. 2. fir, cablu metalic folosit la transportul si la distributia energiei electrice. (< germ. Konduct)

GALET s. m. 1. fragment mic de roca, piatra, cu muchiile rotunjite de actiunea marii sau a torentilor. 2. rola metalica montata intre doua piese in miscare, pentru a le micsora frecarea. ◊ piesa la masina de filat matase artificiala care intinde firul la iesirea din baia de filare. 3. element de tranformator electric, de forma unui inel, cu mai multe spire de infasurare. 4. sectiune a unui comutator rotativ. (< fr. galet)

ARMURA, armuri, s. f. 1. Totalitatea obiectelor de aparare facute din otel, menite sa protejeze corpul unui razboinic in evul mediu. 2. Mod de impletire a firelor de urzeala cu firele de batatura intr-o tesatura. 3. Invelis protector de cablu electric. – Fr. armure.

ARMURA, armuri, s. f. 1. Echipament metalic pentru protectia individuala a unui razboinic din antichitate si din evul mediu. 2. Mod de impletire a firelor de urzeala cu firele de batatura intr-o tesatura. 3. Invelis protector al unui cablu electric. 4. Totalitatea semnelor de alteratie asezate la inceputul unui portativ, care indica tonalitatea lucrarii muzicale respective; armatura. – Din fr. armure.

TRIFAZAT, -A, trifazati, -te, adj. 1. (Despre unele circuite electrice) Format din trei circuite monofazate de curent alternativ, care nu sunt in legatura de faza unele cu altele; trifazic. 2. (Despre masini electrice) Care functioneaza cu un circuit electric trifazat (1). 3. (Despre sisteme fizico-chimice) Format din trei faze. – Din fr. triphase.

INFASURARE s. 1. depanare. (~ a firului pe mosor.) 2. v. incolacire. 3. v. incingere. 4. v. inve-lire. 5. (fiZ.) infasurare electrica = bobinaj.

ARMURA ~i f. 1) Imbracaminte metalica de protectie folosita de razboinici in trecut. 2) Impletire a firelor de urzeala cu cele de batatura. 3) Invelis protector la cablurile electrice. 4) muz. Totalitate a semnelor de alteratie puse la inceputul unui portativ care indica tonalitatea lucrarii muzicale; armatura. [G.-D. armurii] /<fr. armure

BOBINA s. f. 1. suport cilindric pe care se poate infasura un fir, un cablu, o pelicula sau banda magnetica; ansamblu compus din acest suport si firul, cablul etc. infasurat pe el. ◊ mosor. 2. element component al circuitelor electrice constituit din mai multe spire infasurate in jurul unui suport dielectric sau feromagnetic. ♦ ~ de inductie = transformator electric din doua infasurari bobinate pe un singur miez de fier. (< fr. bobine)

SINCRONIZA, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca doua sau mai multe actiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. sa se petreaca in acelasi timp. ♦ A efectua operatiile necesare pentru ca o masina sincrona sa fie adusa in stare de a functiona in paralel cu o retea electrica de curent alternativ. ♦ A realiza intr-un film concordanta dintre imagine si sunet; a efectua montarea sincrona a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzatoare. – Din fr. synchroniser.

BORNA ~e f. 1) Stalp de beton, piatra sau alt obiect care serveste drept semn de marcaj pe marginea unei sosele, de-a lungul unei frontiere, a unei proprietati funciare etc. 2) Piesa metalica montata la capatul unui fir care realizeaza legatura unei masini sau a unui aparat la reteaua electrica. /<fr. borne

CONSERVATOR², -OARE I. adj. 1. care conserva, conservativ², conservatorist. 2. atasat de institutiile trecutului, refractar la ceea ce este nou. ♦ partid ~ (si s. m. pl.) = denumire a unor partide valorificand traditia in plan politic si ideologic. II. s. m. f. cel care ingrijeste piesele dintr-un muzeu; custode. III. s. n. 1. institutie specializata, subordonata administratiei postale, unde sunt pastrate colectii filatelice. 2. ~ de ulei = rezervor metalic deasupra capacului unor transformatoare electrice care folosesc ca izolant uleiul. (< fr. conservateur, lat. conservator)

BOBINA ~e f. 1) Suport (cilindric) care serveste la infasurarea diferitelor fire, cabluri, benzi. 2) Ansamblu compus din aceasta piesa si spirele infasurate pe ea. ◊ ~ electrica element al unui circuit electric, constituit din mai multe spire conductoare. /<fr. bobine

CURENT¹ ~ti m. 1) Miscare a apei in directia pantei. ◊ ~ marin deplasare de apa in mari si oceane, provocata de maree, de inclinarea nivelului marii, de vanturi etc. 2) Miscare de aer cauzata de diferenta de temperatura. ◊ A-l trage pe cineva ~tul a raci fiind expus la un flux de aer in interiorul unei cladiri. 3) fiz. Sarcina electrica aflata in miscare. ~ continuu. ~ alternativ. /<fr. courant

INTENSITATE s.f. 1. Grad de tensiune, de tarie, de energie. 2. Tarie, valoare a unui sunet, a unui curent electric etc. ◊ Accent de intensitate = accent care se caracterizeaza prin puterea cu care sunt rostite sunetele. [Cf. fr. intensite].

INTENSITATE s. f. 1. stare a ceea ce este intens; grad de tensiune, de tarie, de energie. 2. tarie, valoare a unui sunet, curent electric etc. ♦ (fon.) accent de ~ = accent care se caracterizeaza prin puterea cu care sunt rostite sunetele. (< fr. intensite)

PIAN, piane, s. n. 1. Instrument muzical format dintr-o cutie mare de rezonanta asezata pe trei picioare si dintr-o serie de coarde metalice, care vibreaza cand sunt lovite de niste ciocanele actionate prin apasarea unor clape; clavir, pianoforte. ◊ Pian automat (sau electric) = pian actionat de un mecanism (alimentat la curentul electric), care executa automat anumite melodii inregistrate in prealabil pe niste suluri speciale de hartie introduse in aparat. Pian cu manivela = pian automat care functioneaza prin invartirea unei manivele. 2. Arta de a interpreta o compozitie muzicala la un pian (1). [Var.: (rar) piano s. n.] – Din germ. Piano, fr. piano, it. piano[forte].

SINCROTRON, sincrotroane, s. n. (fiz.) Accelerator de electroni folosit in fizica nucleara, in care electronii sunt accelerati intai de un camp magnetic variabil in timp, iar apoi de un camp electric alternativ. – Din fr. synchrotron.

SINCROTRON, sincrotronuri, s. n. Accelerator de electroni folosit in fizica nucleara, in care electronii sunt accelerati intai de un camp magnetic variabil in timp, iar apoi de un camp electric alternativ. – Fr. synchrotron.

LANDSHUT [lantshu:t], oras in SE Germaniei (Bavaria), pe raul Isar, la 393 m alt., la 55 km NE de Munchen; 55,7 mii loc. (1992). Nod rutier. Constr. de masini si aparate electrice; produse textile, chimice (lacuri), de sticlarie si alim. (bere, ciocolata, tutun). Mobila. Asezarea a fost intemeiata in 1204 in jurul unei cetati fortificate, Trausnitz, in interiorul careia s-a construit capela Sankt Georg (1210-1220). A devenit oras in 1279. Manastire dominicana (1271); bisericile cisterciana Seliqenthal (1232), Sankt Blasius (1271-1386) si Sankt Martin (1390-1432), in stil gotic. Primarie (sec. 14); castel in stil renascentist (1536-1540, cu refaceri din 1780). Biserica Iezuitilor (1631-1641). Intre 1800 si 1826 a fost sediul Universitatii bavareze.

POLARIZAT, -A, polarizati, -te, adj. (fiz.) Care a fost supus actiunii de polarizare (1). ◊ Lumina plan (sau liniar) polarizata = fascicul de lumina in care vectorul electric (sau magnetic) poseda un plan unic (sau o directie unica) de oscilatie. – V. polariza.

CAPTATOR s. n. 1. dispozitiv tehnic pentru captare. ♦ ~ solar = instalatie pentru captarea si transformarea energiei solare in energie termica sau electrica. 2. ~ de curent = dispozitiv montat la capatul unui troleu pentru a face un contact alunecator cu firul aerian. (dupa fr. capteur)

NEON (‹ fr. {i}; {s} gr. neos „nou”) s. n. Element chimic (Ne; nr. at. 10, m. at. 20,179); gaz nobil, monoatomic, incolor. Se gaseste in aerul atmosferic in proportie de 1,8 x 10^-3% volume. Se obtine prin distilarea fractionata a aerului lichid. Lampile cu descarcari electrice in gaze (utilizate pentru reclame luminoase) umplute cu n., dau o lumina rosie caracteristica. A fost descoperit de oamenii de stiinta englezi Sir W. Ramsey si M.W. Travers in 1898.

MOLIBDEN (‹ fr. {i}; {s} lat. molybdaenum „bucata de plumb”) s. n. Element chimic (Mo; nr. at. 42, m. at. 95,94, gr. sp. 10,2, p. t. 2.620ºC); metal alb-cenusiu, lucios. Se gaseste in natura sub forma de sulfura (molibdenit) si de molibdati. Formeaza combinatii stabile in treapta de valenta 6. Se obtine in cuptorul electric, prin prajirea sulfurii si reducerea oxidului format. Este intrebuintat la fabricarea unor oteluri speciale. A fost descoperit (1778) de C.W. Schelle si izolat (1782) de P.J. Hjelm, iar metalul pur a fost obtinut de J.J. Berzelius.

SOCLU, socluri, s. n. 1. Suport sau postament (din piatra) care sustine o coloana, o statuie etc. ♦ Partea de jos (mai proeminenta) a unei cladiri, a unui grilaj de fier etc. 2. Partea de metal a unui bec electric care se fixeaza in dulie. ♦ Piesa prin intermediul careia se fixeaza tuburile electronice de sasiul aparatelor in care sunt montate. 3. (Geogr.; in sintagma) Soclu continental = zona a uscatului, afundata cu panta lina sub apele marii, pana la adancimea de 200 de metri. – Din fr. socle.

RELEU ~e n. 1) Dispozitiv care permite unei energii (relativ slabe) sa declanseze o energie puternica. 2) Dispozitiv care serveste la transmiterea unui semnal radioelectronic, amplificandu-l. 3) Dispozitiv care permite comutarea unui circuit electric cu ajutorul unui semnal de comanda. 4) Grup de cai (de curse), de caini (de vanatoare), de stafete, care sunt inlocuiti prin altii in timpul unei curse. 5) Loc unde se petrece aceasta inlocuire. /<fr. relais

FRIGE vb. III. In gastronomie, mod de a prepara, in special carne, dar si alte alimente, prin expunere directa la radiatii calorice, in diverse feluri: la frigare = bucati de alimente sau un animal intreg sunt infipte pe o vergea de lemn sau de metal; la protap = pe o vergea sprijinita de doua cracane; la gratar = pe un gratar deasupra unor carbuni incinsi, la flacara de gaz sau pe un gratar electric; anumite alimente pot fi fripte direct pe jar, iar din carne se poate face friptura la cuptor, aceasta fiind din punct de vedere tehnic, de fapt, o coacere.

COMUTATIE s. f. 1. comutare; schimbare, mutatie. ◊ totalitatea operatiilor de conectare si deconectare a liniilor, efectuate in scopul realizarii unei legaturi telefonice sau telegrafice. 2. trecere a unei sectiuni a infasurarii induse a rotorului unei masini electrice cu colector dintr-o cale de curent intr-alta in cursul rotirii rotorului. 3. figura de stil prin care sunt puse in opozitie doua propozitii, astfel incat prin schimbarea ordinii cuvintelor sa rezulte un sens contrar. (<fr. commutation, lat. commutatio)

AZOT (‹ fr. {i}; {s} gr. a- „fara” + zoe „viata”). s. n. Element chimic (N; nr. at. 7, m. at. 14,007, p. t. -209,86ºC, p. f. -195,8ºC), gazos, mai usor decit aerul, care se gaseste in atmosfera in proportie de 78,4 la suta in volume sau de 76 la suta in greutate. La temperatura ordinara este inactiv, dind compusi numai in conditii speciale (temperatura, presiune, catalizatori). Este intrebuintat la umplerea becurilor electrice, ca agent frigorigen (a. lichid), la obtinerea amoniacului, a acidului azotic, a cianamidei de calciu etc.; nitrogen. A fost descoperit in 1772 de D.R. Rutherford.

COMUTATIE s.f. 1. Comutare; schimbare, mutatie. ♦ Totalitatea operatiilor de conectare si deconectare a liniilor, efectuate in scopul realizarii unei legaturi telefonice sau telegrafice. 2. Trecere a unei sectiuni a infasurarii induse a rotorului unei masini electrice cu colector dintr-o cale de curent intr-alta, in cursul rotirii rotorului. 3. (Lit.) figura de stil prin care sunt puse in opozitie doua propozitii astfel incat prin schimbarea ordinii cuvintelor sa rezulte un sens contrar. [Gen. -iei, var. comutatiune s.f. / cf. fr. commutation, lat. commutatio].

SIGURANTA s. f. 1. lipsa de primejdie. 2. lipsa de indoiala, convingere neclintita; certitudine. 3. capacitate a unui sistem tehnic de a-si pastra calitatile functionale pentru care a fost creat. 4. dispozitiv la o arma de foc care impiedica descarcarea intamplatoare a acesteia. 5. dispozitiv care intrerupe automat un circuit electric, in cazul depasirii valorii nominale a acestuia. 6. (in trecut) politia politica secreta. (< sigur + -anta)

NAVODARI, oras in jud. Constanta, situat pe tarmul Marii Negre, pe canalul Poarta Alba-Navodari-Midia; 35.594 loc. (2000). Port fluvio-maritim. Centrala electrica si de termoficare. Reparatii navale. Combinat petrochimic. Fabrica de zahar. Statiune balneoclimaterica estivala destinata in special copiilor (anual, aici sunt organizate tabere pentru copii). Mentionat documentar ca sat in 1412 si declarat oras la 17 febr. 1968.

PACINOTTI, Antonio (1841-1912), fizician italian. Prof. univ. la Bologna, Cagliari, Pisa. A inventat si construit primul motor electric cu indus in forma de inel cu crestaturi si colector (1860, inelul lui P.), pe care l-a imbunatatit, acesta fiind prototipul dinamului.

WOLFRAM (‹ germ. {i}) s. n. Element chimic (W; nr. at. 74, m. at. 183.85, p. t. 3.400ºC, p. f. c. 4.700ºC, gr. sp. 19,1), metal alb lucios. Se gaseste in natura sub forma de wolframit, scheelit si alte minerale. Este foarte rezistent din punct de vedere chimic. Se intrebuinteaza la fabricarea filamentelor pentru becuri electrice, a otelurilor speciale, a aparaturii chimice si sub forma de carbura, ca metal dur (widia) pentru fabricarea unor scule speciale. A fost descoperit de chimistul german Carl Wilhelm Scheele in 1783. Sin. tungsten.

RESPINGERE (‹ respinge) s. f. 1. Faptul de a respinge. 2. (fiZ.) Exercitare de catre un corp asupra altui corp a unei forte indreptate dinspre primul corp spre ce de-al doilea; poate fi de natura electrica, magnetica etc.; repulsie (2). 3. (MED.) R. grefei = distrugerea grefei sau perturbarea grava a functionarii organului transplantat, ca urmare a faptului ca acestea sunt percepute de organism ca un corp strain care trebuie eliminat prin producerea de anticorpi si limfocite citotoxice. Pentru a preveni r.g. donatorul trebuie sa aiba un grup imunologic foarte apropiat de cel al primitorului; dupa realizarea grefei se utilizeaza in doze mari medicamente imunosupresoare. Sin. rejectie, rejet.

ARC, arcuri, si (2) arce, s. n. 1. Arma (primitiva) de aruncat sageti, alcatuita dintr-o varga flexibila usor incovoiata si o coarda prinsa de extremitatile vergii. ♦ P. a**l. Ceea ce are forma unui arc (1). Arcul sprancenei. 2. Portiune dintr-o circumferinta sau dintr-o linie curba. Arc de cerc. ♦ (Element de) constructie in forma arcuita. ◊ Arc de triumf = monument in forma de portic arcuit cu una sau mai multe arcade, ridicat in amintirea sau pentru sarbatorirea unui fapt insemnat. 3. Organ metalic elastic al unei masini sau al unui mecanism, care are proprietatea de a reveni la forma initiala dupa ce a fost supus unei solicitari. Arc de automobil. ◊ Expr. Parc-ar fi pe arcuri, se zice despre o persoana supla, sprintena. 4. (In sintagma) Arc electric (sau voltaic) = descarcare electrica foarte luminoasa care are loc intre doi electrozi prin care circula un curent de mare intensitate. 5. (fiziol.; in sintagma) Arc reflex = ansamblul elementelor nervoase care asigura realizarea reflexelor. – Lat. arcus.

ION (‹ fr. {i}; gr. ion „care merge”) s. m. (fiZ.) Atom, molecula sau grupare de atomi cu exces de sarcina electrica pozitiva (i. pozitivi, cationi) sau negativa (i. negativi, anioni); apare prin pierderea sau castigarea unuia sau a mai multor electroni. Termenul a fost propus de M. Faraday (1834).

POL s.m. 1. (Mat.) fiecare dintre cele doua puncte in care o axa strapunge sfera. ♦ Originea unui sistem de coordonate polare. 2. (Astr.) fiecare dintre cele doua extremitati ale axei Pamantului. ♦ Pol ceresc = fiecare dintre cele doua puncte in care bolta cereasca pare sa fie atinsa de axa in jurul careia se efectueaza miscarea diurna a astrilor. 3. (fiz.) fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet; fiecare dintre centrele de sarcina electrica ale unei pile electrice sau ale unui curent electric. 4. (fig.) Extremitati, puncte opuse unul fata de celalalt. [Pl. poli, (s.n.) poluri. / < fr. pole, cf. germ. Pol < lat. polus , gr. polos < polein – a se intoarce, a se invarti].

SILICIU (‹ fr. {i}; {s} lat. silex, silicis „cremene”) s. n. Element chimic (Si; nr. at. 14, m. at. 28,086), semimetal din grupa carbonului. Este cel mai raspandit element din natura dupa oxigen (constituind 26,7% din masa scoartei terestre); se gaseste numai combinat, ca silice si silicati. Se prezinta cristalizat in sistemul cubic si in stare amorfa. Se obtine prin aluminotermie sau prin reducerea silicei cu carbune in cuptorul electric. Este putin reactiv din punct de vedere chimic. Se intrebuinteaza ca agent de reducere in metalurgie, la prepararea ferosiliciului si la fabricarea dispozitivelor semiconductoare. A fost descoperit (1823) de J.J. Berzelius.

TUB² s. n. 1. teava de metal, de sticla, de cauciuc etc. 2. recipient din metal subtire in care se tin diferite paste, preparate cosmetice etc. 3. formatiune anatomica de forma tubulara in organismele vii. ♦ ~ fonator = organ in forma de canal cu care se realizeaza sunetele vorbirii, delimitat de laringe si de buze si nari. 4. (tehn.) aparat in forma de teava in care sunt introdusi doi sau mai multi electrozi, la diferite montaje. ♦ ~ electronic = tub in care se gasesc doi sau mai multi electrozi si in care se produc descarcari electrice; ~ Geissler = tub care contine un gaz rarefiat si in care se produc descarcari electrice, la reclamele luminoase. ◊ (la unele instrumente muzicale) teava care produce sunete de diferite tonalitati la trecerea unui curent de aer prin ea. ◊ invelis cilindric din metal sau din carton care contine explozibilul si proiectilul unei arme de foc. (< fr. tube, lat. tubus)

EGRETA, egrete, s. f. 1. Gen de pasari migratoare de balta, de culoare alba, cu spatele impodobit cu un manunchi de pene ornamentale lungi; erodiu, starc alb (Egretta); pasare care face parte din acest gen. 2. Manunchi de pene de egreta (1) sau de fire albe, folosit ca podoaba la palarii, la chipie militare, la turbane etc. 3. Aglomeratie de perisori la extremitatea superioara a fructelor. 4. (Fiz.; in sintagma) Descarcare in egreta = descarcare electrica produsa sub forma unei succesiuni rapide de scantei luminoase intre electrozi aflati la o tensiune inalta. – Din fr. aigrette.

TUB s.n. 1. Teava de metal, de sticla etc. 2. Recipient din metal subtire in care se tin diferite paste, preparate cosmetice etc. 3. Formatiune anatomica de forma tubulara in organismele vii (mai ales la animale). ♦ Tub fonator = organ, in forma de canal, cu care se realizeaza sunetele vorbirii, delimitat de laringe si de buze si nari. 4. (Tehn.) Aparat in forma de teava in care sunt introdusi doi sau mai multi electrozi, folosit la diferite montaje. ♦ Tub electronic = tub in care se gasesc doi sau mai multi electrozi si in care se produc descarcari electrice. ♦ (La unele instrumente muzicale) Teava care produce sunete de diferite tonalitati la trecerea unui curent de aer prin ea. ♦ Invelis cilindric din metal sau din carton care contine explozibilul si proiectilul unei arme de foc. [Cf. fr. tube, lat. tubus].

NEUTRON (‹ fr. {i}; {s} engl. neutral „neutru” + [elec]tron) s. m. (fiZ.) Particula elementara din clasa barionilor, neutra din punct de vedere electric, cu spinul 1/2 si cu masa mai mare decat a protonului, alaturi de care intra in alcatuirea nucleelor atomilor (cu exceptia hidrogenului). Preconizat, in 1920, de catre E. Rutherford a fost identificat de catre J. Chadwick, in 1932, pe baza experientelor fizicienilor francezi Irene si Frederic Joliot-Curie si ale fizicienilor germani W. Bothe si G. Becker. N. este stabil in nucleele atomilor, dar in stare libera se dezintegreaza intr-un proton, un electron si un antineutrino, avand o durata medie de viata de 15,3 minute. N. si protonul au proprietati asemanatoare si se considera a fi doua stari diferite ale aceleasi particule nucleonul. N. este singura particula elementara care interactioneaza cu campul gravitational.

COVOR (‹ rus., ucr.) s. n. 1. Tesatura groasa de lina, de fibre sintetice, de iuta, de bumbac etc. (cu motive multicolore) folosita pentru ornamentarea si confortul incaperilor (asternuta pe podea, pe paturi sau atirnata pe pereti). Pot fi c. netede, la care figurile se obtin prin modul de tesere (ex. c. oltenesti, scoarte) si c. paroase, la care figurile se executa din smocuri de fire (ex. c. de Persia). 2. C. vegetal = patura de plante care acopera suprafata uscatului pe o anumita regiune. 3. (TEHN.) C. izolant = material izolant sintetic sau natural, folosit pentru izolarea electrica fata de pamint a omului, in timpul lucrului cu aparate electrice sub tensiune.

SAN PEDRO SULA, oras in NV Hondurasului, situat pe Rio Chamelec, in apropiere de granita cu Guatemala, la 160 km NV de Tegucigalpa; 439,1 mii loc. (2001). Aeroport. Port fluvial. Ind. siderurgica, chimico-farmaceutica, de prelucr. a maselor plastice, tutunului si a lemnului (mobila), cimentului sticlariei, textila, hartiei si alim. (zahar, bere). Productie de biciclete si de articole electrice. Centru comercial. Piata agricola (trestie de zahar, orez, porumb, cartofi dulci, cassava, animale). Distrus in mare parte de un uragan in 1974. Fundat initial de spanioli in 1536, orasul a fost refacut in mai multe randuri.

fiLTRU¹, filtre, s. n. 1. (Tehn.) Dispozitiv, aparat sau instalatie care separa, cu ajutorul unui material filtrant, un fluid de particulele solide aflate in suspensie in masa lui. ◊ Hartie (de) filtru = hartie poroasa, speciala, fabricata din bumbac pur, care serveste ca material filtrant. 2. (fiz.) Mediu transparent, colorat (sticla, lichid), care filtreaza unele componente monocromatice ale luminii incidente. ♦ Sistem de circuite electrice, sonore etc. cu care se selecteaza, dintr-un complex de oscilatii cu frecvente diferite, oscilatiile cu frecventele cuprinse intre anumite limite. 3. Dispozitiv special prin care se trece cafeaua dupa ce a fost fiarta pentru a separa lichidul de zat; p. ext. cafea obtinuta in acest fel. 4. (In sintagma) filtru total = control efectuat de organele de politie pe o artera de circulatie, la toate vehiculele. [Pl. si.: filtruri] – Din fr. filtre Cf. it. filtro.

PUNTE ~ti f. 1) Pod ingust care poate fi trecut numai pe jos. ◊ ~ de scapare mijloc de iesire dintr-o situatie grea. ~ de trecere mijloc cu ajutorul caruia se face legatura intre doua parti diferite. A se face (sau a se pune) luntre si ~ v. LUNTRE. 2) Scandura lata fixata pe o schela si folosita pentru efectuarea lucrarilor de constructie la inaltime. 3) Planseu orizontal fixat intre etajele unei corabii sau ale unui vapor. ~ superioara. ~ de promenada. ◊ ~ de comanda punte asezata transversal de la un bord la altul, pe care sunt instalate aparatele de navigatie. 4) Pod mobil care face legatura intre nave si chei. 5) Placa ingusta de metal, prevazuta cu o gaura in care se introduce fitilul candelei. 6) Aparat pentru masurarea unor marimi electrice. /<lat. pons, ~ntis

ALUMINIU (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic (Al; nr. at. 13, m. at. 26,98, gr. sp. 2,7, p. t. 658ºC, p. f. 2.500ºC); metal usor, de culoare argintie, cu conductivitate termica si electrica bune, maleabil si ductil, stabil fata de aer. In combinatii fuctioneaza trivalent. Se obtine pe cale electrolitica, utilizind ca materie prima bauxita. A. si aliajele sale au variate utilizari in tehnica. A fost descoperit in 1825 de H. Chr. Oersted. ♦ A. sinterizat = produs finit sau semifabricat obtinut din aluminiu prin presare-sinterizare si utilizat la fabricarea unor organe de masini care lucreaza la temperaturi inalte, precum si in tehnica nucleara.

CIORAP, ciorapi, s. m. 1. Obiect de imbracaminte care acopera piciorul, confectionat din fire de bumbac, de lana, de matase sau din fire sintetice. ◊ Compus: ciorap-chilot sau ciorap-pantalon ciorap lung, continuat cu chilot; dres³ (1); ◊ Expr. A strange bani la ciorap = a aduna bani, a face economii. 2. Tub izolant cu care se imbraca capetele bobinelor electrice. – Din tc. corab.

TRESA ~e f. 1) Siret din fire de lana, de matase sau banda de metal care se fixeaza la unele uniforme pentru a indica gradul (militar); galon. 2) Parama folosita la legarea navelor, actionand perpendicular pe axa navei. 3) Invelis textil sau metalic al unui cablu electric. 4) Motiv arhitectural ornamental, plat sau convex, in forma de benzi impletite. /<fr. tresse

PROTON (‹ fr.) s. m. Particula elementara stabila cu sarcina electrica egala cu a electronului, dar pozitiva (1,6022 • 10^-19 coulombi) si masa de 1.836 de ori mai mare (1,6726 • 10^-24 g); constituie nucleul atomului de hidrogen si, alaturi de neutron, intra in alcatuirea nucleelor atomice ale tuturor elementelor chimice. Termenul de p. a fost introdus de E. Rutherford care l-a descoperit in 1919.

REDRESOR, -OARE adj. Care redreseaza. // s.n. 1. Aparat pentru transformarea unui curent electric alternativ in curent continuu. 2. Sistem optic servind pentru redarea imaginii unui obiect in pozitia sa reala de catre un instrument optic. ♦ (Med.) Aparat pentru redresarea unor malformatii osteoarticulare. 3. Dispozitiv care readuce in directia initiala un curent lichid sau fluid care a fost abatut de un obstacol oarecare. [Cf. fr. redresseur].

POLARIZARE s.f. 1. Fenomen fizic prin care unele corpuri capata insusirea de a avea poli magnetici sau electrici; polarizatie. ♦ Proces fizic prin care raza de lumina isi schimba miscarea normala ondulatorie pe mai multe planuri intr-o miscare ondulatorie pe un singur plan. 2. Stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. ♦ Stare a unui mediu ale carui proprietati sunt descrise local de marimi vectoriale; (p. ext.) marimea vectoriala care descrie o astfel de stare. 3. Diferentiere si dezvoltare in directii deosebite a sensurilor unui cuvant care avea initial un singur inteles. ♦ (fil.) Formare a unor termeni opusi polari. [< polariza].

REDRESOR, -OARE I. adj. care redreseaza. II. s. n. 1. aparat, instalatie care transforma curentul electric alternativ in curent continuu. 2. sistem de lentile sau de prisme pentru redarea imaginii unui obiect in pozitia sa reala de catre un instrument optic. ◊ (med.) aparat pentru redresarea unor malformatii osteoarticulare. 3. dispozitiv care readuce in directia initiala un curent lichid sau fluid care a fost abatut de un obstacol. (< fr. redresseur)

ARC¹ ~uri n. 1) Arma primitiva folosita la aruncarea sagetilor, formata dintr-o vergea flexibila, ale carei capete curbate sunt tinute de o coarda. A trage cu ~ul. 2) Element de rezistenta al unei constructii. ◊ ~ de triumf constructie in forma de portic, inaltata in amintirea unui eveniment important. 3) Piesa elastica de otel fixata intre corpul unui vehicul si osiile rotilor acestuia, care serveste pentru amortizarea socurilor; resort. ~ de automobil. 4) ~ electric descarcare electrica intre doi electrozi prin care circula un curent de mare intensitate. 5) Ceea ce are forma unui segment din circumferinta cercului. ~ul sprancenei. /<lat. arcus

RETEA ~ele f. 1) Impletitura de fire (ata, sfoara, sarma etc.) lucrata in ochiuri mari; plasa; fileu. 2) Obiecte de forma unei astfel de impletituri. 3) Impletitura de elemente concrete (conducte, cai etc.) sau abstracte (linii inchipuite), care se incruciseaza intr-un anumit plan sau spatiu, facand legatura intre diferite obiecte si capatand o configuratie de plasa. ~ de comunicatie. ~ electrica. ~ comerciala. ♦ ~ de telecomunicatii ansamblul liniilor de telecomunicatii (telegrafice si telefonice) dintr-o regiune sau dintr-o tara. ~ hidrografica totalitate a apelor curgatoare si a bazinelor de apa aflate pe un anumit teritoriu. ~ de relatii structura. [Art. reteaua; G.-D. retelei] /<lat. retella

PERIE ~i f. 1) Obiect constand dintr-o placa (de lemn sau de alt material), in care sunt infipte manunchiuri mici de fire (de par, metalice sau sintetice) folosit, in special, la curatat. ~ de haine. ~ de dinti. ~ de scarmanat. ◊ Des ca ~a foarte des. 2) Pensula mare de vopsit sau de varuit. 3) Instrument pentru varuit constand dintr-un manunchi compact si uscat de iarba sau de papura, legat bine la unul din capete. 4) Orice obiect avand functie sau forma asemanatoare. 5) Piesa la masinile electrice care realizeaza contactul cu colectorul. [G.-D. periei; Sil. -ri-e] /Orig. nec.

SAN JOSE [sæn houzei], oras in V S.U.A. (California), situat la poalele m-tilor Santa Cruz si Santa Clara, pe raurile Coyot si Guadalupe, la 80 km SE de San Franscisco; 894,9 mii loc. (2000). Aeroport. Nod feroviar. Constr. aeronautice, de automobile, motoare electrice, masini agricole, masini pentru ind. alim., computere, componente electronice si aerospatiale; ind. chimica (mase plastice, vopsele), de prelucr. a cauciucului, textila (tesaturi), hartiei si alim. (conserve de fructe, vin, bere, panificatie). Fabrica de covoare. Universitatea de Stat California (1857). Galerie de arta. Planetarium. Muzeu de istorie. Fundat de spaniolul Jose Joaquin Moraga, sa 29 nov. 1777, cu numele Puebla de San Jose de Guadalupe. A fost prima capitala capitala a statului California (1849-1851). Afectat de cutremurul din 17 oct. 1989. ◊ Paduche de S.J. v. paduche testos.

BOLOGNA [bolona], oras in N Italiei (Emilia-Romagna), in C. Padului; 525 mii loc. (1987, cu suburbiile). Nod de comunicatii. Aeroport. Centru comercial (produse agricole). Metalurgie, motoare electrice, masini agricole, produse chimice, incalt., confectii, produse zaharoase. Cea mai veche universitate din Europa (c. 1088). Muzee. Monumente: Palatul Comunal (sec. 13-15), turnurile inclinate Garisenda si Asinelli (sec. 12), biserica gotica San Petroniu (sec. 14), palatele Bevilacqua (sec. 15) si Poggi (sec. 16). Pinacoteca. Asezare etrusca (Felsina) si colonie romana din 190 i. Hr. (Bononia). In ev. med. republica comunala, incorporata apoi statului papal (1506-1859, cu exceptia anilor 1796-1814). In 1860, B. a fost inclusa in Regatul italian.

PERIE, perii, s. f. 1. Obiect facut dintr-o placa de lemn, de os, de metal in care sunt fixate fire de par de animale, fire textile, de sarma, fire sintetice si care serveste la frecat, la curatat etc. manual diverse obiecte. ♦ Fig. (Fam. si depr.) Om lingusitor. 2. Unealta sau organ de masina asemanatoare cu peria (1), folosite la curatirea, netezirea sau inasprirea suprafetei unui corp. ♦ Unealta asemanatoare cu o perie (1), cu care se bate hartia asezata pe un spalt, cu scopul de a imprima pe ea textul; p. ext. text imprimat astfel, care serveste pentru corectura. 3. Piesa componenta a masinilor electrice, care face contactul electric alunecator cu colectorul sau cu inelele de contact. Et. nec. Cf. sl. perije.

fiR ~e n. 1) Produs obtinut prin toarcerea fibrelor textile (naturale sau artificiale) folosit la fabricarea tesaturilor. ~ de lana. ◊ ~ de par fibra tare, de origine epiteliala, care creste pe pielea omului si a animalelor. ~ cu plumb fir prevazut la unul din capete cu o greutate metalica, folosit pentru determinarea directiei verticale. A se tine (sau a-i sta, a-i atarna) cuiva viata numai intr-un ~ de ata (sau de par) a) a se afla intr-o situatie foarte nesigura; b) a fi in pericol de moarte; c) a trage sa moara. 2) fig. Linie subtire, neintrerupta. ~ de fum. 3) Ata metalica (de aur, de argint etc.), folosita la impodobirea unor obiecte de imbracaminte. Haina cusuta cu ~. 4) fibra provenita din secretia unor animale (paianjeni, omizi etc.). 5) Linie electrica prin care se transmite energia. 6) fig. Continuitate neintrerupta; desfasurare continua; curs; mers. ~ul gandurilor. 7) fiecare dintre partile componente ale unei totalitati de elemente omogene. ~ de busuioc. 8) fig. Cantitate neinsemnata. ~ de faina. /<lat. filum

LANTERNA s.f. 1. Felinar. ♦ Lampa electrica portativa cu baterie. ◊ Lanterna venetiana = lampion; lanterna magica = aparat care proiecteaza pe un ecran, cu ajutorul unei surse luminoase si al unui sistem de lentile, imaginea marita a unei figuri desenate pe o placa de sticla sau imprimate pe o placa fotografica. 2. Aparat de control prevazut cu vizori de sticla, care se intercaleaza in conductele de produse lichide pentru a face vizibila circulatia acestora. 3. Un fel de turn mic pentru iluminarea si impodobirea unei cupole. 4. (Text.) Mecanism inversor folosit la flaierele de fibre liberiene pentru ridicarea si coborarea mosoarelor pe care se infasoara semitortul sau la unele masini de bobinat pentru infasurarea firului. [< fr. lanterne, it. lanterna].

LANTERNA s. f. 1. felinar. ◊ lampa electrica portativa cu baterie. ♦ ~ venetiana = lampion; ~ magica = aparat care proiecteaza pe un ecran, cu ajutorul unei surse luminoase si al unui sistem de lentile, imaginea marita a unei figuri desenate pe o placa de sticla sau imprimate pe o placa fotografica. ◊ lampa de semnalizare montata pe acoperis. ◊ lampa mica cu sageata luminoasa pentru explicatii pe desene, diapozitive etc. in cadrul expunerilor. 2. aparat de control cu vizori de sticla, care se intercaleaza in conductele de produse lichide pentru a face vizibila circulatia acestora. 3. turn mic, cu aspect de edicul, pentru iluminarea si impodobirea unei cupole. 4. (text.) mecanism inversor la flaierele de fibre liberiene pentru ridicarea si coborarea mosoarelor pe care se infasoara semitortul sau, la unele masini de bobinat, pentru infasurarea firului. (< fr. lanterne, lat. lanterna)

PRIZA s.f. 1. Dispozitiv prin care se face legatura intre un aparat electric si reteaua electrica respectiva. ♦ Dispozitiv de luare a unui fluid dintr-o conducta, dintr-un recipient etc. 2. Trecerea in stare solida a pastei unui liant hidraulic. 3. Priza de aterizare = ansamblul manevrelor care preceda aterizarea unui avion executate de pilot pentru a veni exact pe aerodrom. 4. A avea priza = a avea trecere, a trezi interesul. 5. Mica portie de praf de tutun care se trage pe nas. ♦ (Med.) Administrare perorala a unui medicament facuta la un moment dat; luare a unui medicament. 6. Asperitate, proeminenta pe care un alpinist o foloseste pentru a escalada o stanca. 7. Luare, apucare, prindere. 8. (Sport) Pozitia mainilor in momentul in care se prinde sau se arunca mingea de handbal sau de baschet etc.; mod in care atletii tin sulita sau prajina, tenismenii racheta sau paleta. ♦ (Despre o piesa de sah) In priza = amenintata sa fie capturata. 9. Priza directa = a) cuplu de transmisie a unui autovehicul in care arborele primar transmite direct miscarea arborelui secundar; b) pozitie a schimbatorului de viteze care da acest cuplu. [< fr. prise].