CARUNT, -A, carunti, adj. (Despre par, barba, mustata) Care a inceput sa albeasca; alb, albit. ♦ (Despre oameni) Care are fire de par alb. – Lat. canutus.

PENSULA, pensule, s. f. Instrument alcatuit dintr-un smoc de fire de par sau de material plastic prinse intr-o coada de lemn sau de metal, care serveste mai ales la intinderea vopselelor si a lacurilor pe o suprafata. – Din germ. Pinsel.

PAMATUF, pamatufuri, s. n. Manunchi facut din fire de par, din pene, din fasii de panza etc. prinse de un maner si avand diferite intrebuintari. – Din sl. *pometuhu.

ASPRU, -A, aspri, -e, adj. I. 1. Cu suprafata zgrunturoasa care da la pipait o senzatie specifica, neplacuta. ♦ (Despre fire de par) tare si tepos. ♦ (Despre perii) Cu firele tari si tepoase. 2. (Despre apa) Care contine (din abundenta) saruri calcaroase. 3. (Despre vin) Care are gust intepator; acru. II. Fig. 1. (Adesea adverbial) Mare, intens, puternic, inversunat. Vant aspru. 2. Care provoaca suferinte, greu de indurat. Aspra robie. 3. Lipsit de indulgenta, sever, neinduplecat, necrutator. Purtarea aspra. – Lat. asper.

ARCUS, arcusuri, s. n. Vergea de lemn intre capetele careia se intind fire de par de cal, care serveste la producerea sunetelor unor instrumente cu coarde. – Arc + suf. -us.

PERIE, perii, s. f. 1. Obiect facut dintr-o placa de lemn, de os, de metal in care sunt fixate fire de par de animale, fire textile, de sarma, fire sintetice si care serveste la frecat, la curatat etc. manual diverse obiecte. ♦ Fig. (Fam. si depr.) Om lingusitor. 2. Unealta sau organ de masina asemanatoare cu peria (1), folosite la curatirea, netezirea sau inasprirea suprafetei unui corp. ♦ Unealta asemanatoare cu o perie (1), cu care se bate hartia asezata pe un spalt, cu scopul de a imprima pe ea textul; p. ext. text imprimat astfel, care serveste pentru corectura. 3. Piesa componenta a masinilor electrice, care face contactul electric alunecator cu colectorul sau cu inelele de contact. Et. nec. Cf. sl. perije.

SFICHI, (I) interj., (II) sfichiuri, s. n. I. Interj. Cuvant care imita suieratul biciului. II. S. n. 1. Capatul subtire si neimpletit al biciului; pleasna. ♦ Lovitura data cu varful biciului. ♦ Fig. Vorba rautacioasa, rautate, impunsatura. ◊ Expr. A lua (pe cineva) in sfichi = a intepa cu vorba; a ironiza. 2. Manunchi, grup de fire de par. – Onomatopee.

SUVITA, suvite, s. f. 1. Smoc de fire de par, de lana etc. 2. Fasie lunga si ingusta dintr-un material, dintr-un aliment, dintr-o suprafata. 3. Paraias, fir de apa, de lichid. – Cf. bg. sevica.

DESCALCIT², -A, descalciti, -te, adj. (Despre fire de par, de ata etc.). Care a fost descurcat. – V. descalci.

ARCUS ~uri n. Vergea de lemn, intre capetele careia sunt intinse fire de par de cal si cu care se canta la instrumentele cu coarde. /arc + suf. ~us

PAMATUF ~uri n. 1) Instrument primitiv, format dintr-un manunchi de carpe prinse de o prajina, cu care se curata funinginea din cuptoare sau sobe sau praful din incaperi. 2) Obiect format dintr-un smoc de fire de par prinse intr-un maner cu care se sapuneste fata la barbierit. 3) fam. Smoc de pene lungi cu care se ung preparatele culinare inainte de a fi puse in cuptor. /<sl. pometuhu

A PENSA ~ez tranz. 1) (mai ales fire de par de pe unele portiuni ale corpului) A smulge cu pensa. 2) (obiecte de imbracaminte) A inzes-tra cu pense. /<fr. pincer

PRAFTURA ~i f. Pamatuf (din fire de par, fasii de tei, din paie etc.) folosit la stropirea fierului infierbantat, a carbunilor incinsi sau la scoaterea spuzei din cuptor. /praftura + suf. ~ita

SMOC ~uri n. Grup de elemente (fire de par, tulpini de plante, pene etc.) de acelasi fel, care constituie un fascicul. /cf. sb. smotak

PENSULA s.f. Unealta formata dintr-un smoc de fire de par legate de un maner, cu care se picteaza, se intinde un clei etc. 2. (Fig.; liv.) Pensulatie (1) [in DN]. [< germ. Pinsel].

SALANGANA s.f. Gen de pasarele raspandite in Asia si Oceania, care isi fac cuibul din frunze si fire de par lipite cu saliva, cunoscute sub denumirea de „cuiburi de randunele”. [< fr. salangane < salamga – cuv. filipinez].

cocor¹, cocori, s.m. (reg. la pl.) 1. fire de par cret sau pene din coada ratoiului; parul femeilor aranjat cu penele ratoiului. 2. fire de grau necosite. 3. specie de dantela; horbota, cipca, carligei. 4. momaie, ciuha, misana care desparte lanurile de grau.

f*******a s.f. (reg.) 1. fire de par multe. 2. fiinta f******a.

motosina, motosini, s.f. (reg.) 1. smoc de fire de par. 2. saculet.

scutuit, -a, adj. (reg.; despre animale) acoperit cu o crusta de pamant amestecat cu fire de par, cu murdarie.

tepur, -a, tepuri, -e, adj. (reg.) 1. (despre coarne, urechi, fire de par) ridicat in sus si ascutit. 2. cu gust intepator, iute. 3. robust, voinic. 4. tantos, mandru, fudul.

colilie (colilii), s. f. – Planta, Stipa pennata. Tulpina sa este acoperita de stipele albe ca niste fire de par, care fac ca numele acestei plante sa fie sinonim cu „par carunt”. – Var. (Trans., Banat), colie. Sb., cr. slov. kovilje (Cihac, II, 69; Conev 44), cu asimilarea lui ν.

LANUGO s. n. 1. par foarte fin care acopera corpul unui nou-nascut. ◊ fire de par subtiri si scurte intalnite in afara regiunilor paroase. 2. puf (la plante, fructe etc.). (< lat., fr. lanugo)

PENSULA s. f. unealta dintr-un smoc de fire de par legate de un maner, cu care se picteaza, se intinde un clei etc. (< germ. Pinsel)

SALANGANA s. f. pasare, din Asia si Oceania, care isi face cuibul din frunze si fire de par lipite cu saliva, denumit „cuib de randunele”. (< germ. Salangane, fr. salangane)

perie (perii), s. f. – 1. Unealta de uz casnic formata dintr-un suport pe care sint fixate fire de par, de sirma etc. – 2. Proba de tipar scoasa de mina cu ajutorul unei perii. Sl. perije „penaj” (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 251), cf. perina. – Der. peria, vb. (a curata cu peria; Trans., a pieptana; a lingusi); perier, s. m. (vinzator, producator de perii); periuta, s. f. (perie mica; lingusitor); perietura, s. f. (faptul de a peria; linguseala).

ARCUS, arcusuri, s. n. Vergea de lemn intre capetele careia se intind fire de par de cal si cu care se canta la instrumente cu coarde. – Din arc + suf. -us.

CHICA, chici, s. f. 1. Parul capului considerat (altadata) in intregime; (azi) partea parului lasata sa creasca lunga pe ceafa sau pe spate; plete. ◊ Expr. A face (cuiva) chica topor (sau maciuca) sau a face (cuiva) morisca in chica = a trage (pe cineva) de par; p. ext. a bate zdravan. ◊ Compus: chica-voinicului = planta erbacee cu frunze spintecate in lobi ca niste fire de par si cu flori albastre (Nigella damascenna). 2. (Rar) Parul din ceafa animalelor; p. ext. ceafa. – Slav (v. sl. kyka).

RASCHETA, raschete, s. f. 1. Dalta incovoiata cu care se rade vopseaua si rugina de pe o piesa metalica sau de pe un vas. 2. Perie avand cuie in loc de peri si care serveste la raschetarea tencuielilor. 3. Unealta in forma de perie de bordaj, la care perii sunt inlocuiti cu o bucata prismatica de cauciuc, folosita la curatarea puntii. 4. Razuitor pentru parchet. – Din it. raschetto.

RASFIRA, rasfir, vb. I. 1. Refl. si tranz. A (se) desface fir cu fir, a (se) separa, a (se) departa intre ele (firele parului, ale barbii etc.) fara a strica intregul. 2. Refl. si tranz. A (se) imprastia, a (se) intinde in diferite directii; a (se) razleti. 3. A risipi, a imprastia, a presara. [Var.: resfira vb. I] – Ras- + fir.

pleasna, plesne, s.f. (pop.) 1. sfichi, bici; zgomot produs de plesnitura biciului; lovitura, plesnitura de bici. 2. fir de care se prinde carligul la capatul sforii de pescuit. 3. iritatie a mucoasei limbii si a cerului gurii (mai ales la copii mici). 4. (fig.) vorba usturatoare, sarcastica. 5. fiecare dintre cele trei cureluse inguste cu care se incheie cureaua la cioareci, prinse in trei catarame. 6. suvita de par. 7. fir de in sau de canepa. 8. (reg.) disc sau veriga pusa pe osia rotii carutei, pentru a apara de frecare. 9. bucata mica, aschie, tandara desprinsa dintr-un lemn. 10. (la pl.) matreata. 11. (la pl.) boala de copii; afte, stomatita. 12. stanca, piatra gata sa se despice intr-o mina; crapatura in stanca. 13. insecta care traieste in locuri intunecate; svab. 14. larva unor fluturi de noapte, sub forma unui vierme mare si paros, cu un carlig chitinos la unul din capete; cainele-babei.

oara (ori), s. f. – 1. (Inv., rar) Ora, ceas. – 2. Data. – Mr., megl. oara. Lat. hōra (Densusianu, Hlr., 223; Puscariu 1213; Candrea-Dens., 1270; REW 4176), cf. alb. here (Philippide, II, 644), it., prov. ora, fr. heure, sp., port. hora. Expresia a-si veni in ori (Bucov., Trans., Banat, a-si veni in fire) pare sa aiba la baza acelasi cuvint. – Der. ao(a)re(a) (var. ao(a)ri), adv. (inv., o data; cind), cu a- adverbial, cf. alb. ahere.

ACICUL, aciculi, s. m. 1. Spin mic, subtire si drept care se gaseste la unele plante. 2. fir de par de forma unui ghimpe la unele specii de viermi. – Din fr. acicule.

BULB, bulbi, s. m. 1. Tulpina (subterana) a unor plante, alcatuita din frunze in forma de tunici sau solzi suprapusi (in care se depun substante de rezerva), cu un invelis membranos uscat. 2. (In sintagmele) Bulb pilos = partea terminala, umflata, a radacinii firului de par. Bulb rahidian = segment interior al creierului, in forma unei umflaturi, situat intre maduva spinarii si protuberanta creierului. Bulbii ochilor = globii ochilor. Bulb aortic = dilatatie a arterei aorte situata la iesirea din inima, existenta la pesti si la batracieni. 3. Obiect, umflatura etc. care are forma unui bulb (1). – Din fr. bulbe, lat. bulbus.

GUNOI¹, gunoaie, s. n. 1. (La sg. cu sens colectiv) Resturi murdare sau netrebuincioase care se arunca. 2. Baliga amestecata cu paiele care au servit vitelor drept asternut, intrebuintata ca ingrasamant agricol organic. 3. fir de pai, scama, murdarie etc. care se depune pe haine, care cade in lichide etc. 4. Epitet dat unui om de nimic; lepadatura. – Din sl. gnoĩ.

INSPICAT, -A, inspicati, -te, adj. 1. Care a dat in spic; care are spice. 2. (Despre par) Cu fire albe; carunt; p. ext. (despre parul sau blana unor animale) cu varful de culoare mai deschisa; cu varful in forma de spic. ♦ (Despre tesaturi, p. ext. despre obiecte confectionate din tesaturi) Cu fire de alta culoare, impestritat. – V. inspica.

CLATI, clatesc, vb. IV. I. Tranz. A curata rufe, vase etc., spalandu-le usor cu apa, a limpezi intr-o ultima apa curata; a clatari. ♦ Refl. A se spala usor pe maini, in gura etc. II. (Inv. si pop.) 1. Tranz. A clatina(1). ♦ (Refl.) (Despre apa, valuri) A se pune in miscare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. si refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. si refl. A (se) clatina. (3). ◊ Expr. A nu (se) clati un fir de par din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viata cuiva. – Din sl. klatiti.

SMOC, smocuri, s. n. 1. Manunchi de par sau de pene pe care il au unele animale pe urechi, pe cap, la coada etc. 2. Cantitate de fire (de par, de lana, de iarba etc.) care se poate prinde sau smulge deodata cu mana sau (de catre animale) cu gura. – Cf. scr. smotak.

SPIC, spice, s. n. 1. Inflorescenta caracteristica plantelor graminee, alcatuita din mai multe flori mici cu peduncul scurt, dispuse pe o axa centrala lunga. ◊ Expr. A da in spic sau a-i da spicul, a face spic = (despre plante) a se apropia de maturitate, a ajunge in faza de dezvoltare in care apare spicul (1); a inspica. 2. Stilizare decorativa in forma de spic (1), frecventa in arta populara pe cusaturi, tesaturi etc. 3. Varful firelor de par, mai lungi (si de alta culoare), din blana unor animale. 4. (In sintagma) Spic de zapada (sau, rar, de ploaie) = fulgi mari de zapada amestecati cu stropi de ploaie, care cad pe pamant. 5. (Pop.) Varf de munte; pisc. ♦ partea cea mai inalta a acoperisului casei. [Pl. si: spicuri] – Lat. spicum.

FOLICULITA, foliculite, s. f. Boala de piele caracterizata prin aparitia unor basicute pline cu puroi la radacina unui fir de par. – Din fr. folliculite.

OGLINDA, oglinzi, s. f. 1. Un obiect cu o suprafata neteda si lucioasa de diferite forme, facut din metal sau din sticla, acoperit pe o fata cu un strat metalic si avand proprietatea de a reflecta razele de lumina si de a forma astfel, pe partea lucioasa, imaginea obiectelor. 2. P. a**l. (De obicei urmat de determinari) Suprafata neteda si lucioasa (in special a unei ape), care are proprietatea de a reflecta lumina. 3. Fig. Ceea ce infatiseaza, reprezinta, simbolizeaza ceva; icoana, imagine, tablou. 4. (In sintagma) Oglinda laptelui (sau ugerului) = portiune de piele, neteda si lucioasa, la femelele bovinelor si ale altor animale, in dreptul perineului si al feselor, in care sensul firelor de par este indreptat de jos in sus. 5. (Geol.; in sintagmele) Oglinda de falie (sau de frictiune, de alunecare) = suprafata lustruita in roci, care ia nastere prin frecarea acestora sub actiunea miscarilor tectonice. – Din oglindi (derivat regresiv).

EXPURGA, expurg, vb. I. Tranz. A elimina dintr-o carte pasajele care sunt sau par a fi incompatibile cu anumite principii morale. – Din fr. expurger, lat. expurgare.

F**C, f***i, s. m. (Spec.; de obicei la pl.) Smoc mic de par, de lana sau de matase. ♦ (Spec.; de obicei la pl.) fir de par din regiunea pubisului. [Pl. si: (n.) floace] – Lat. f*****s.

FURUNCUL, furuncule, s. n. Inflamatie purulenta a foliculilor firelor de par ca urmare a unei infectii cu stafilococi, care poate prinde tesuturile invecinate, provocand leziuni intinse ale pielii; abces, buboi. – Din lat. furunculus. Cf. fr. furoncle.

LANUGO s. n. 1. (Biol.) Par fin care acopera unele regiuni ale corpului la fat. ♦ fire de par din alte regiuni decat din cele obisnuite. 2. Puf (la plante, fructe etc.) – Din lat., fr. lanugo.

LATOS, -OASA, latosi, -oase, adj. (Despre animale si despre coama sau blana lor; p. ext. despre lucruri confectionate din blana sau din lana) Cu late multe, cu par ori fir lung si mitos. ♦ (Despre parul sau barba oamenilor) Cu suvite lungi, care atarna in dezordine; neingrijit; (despre oameni) care are parul sau barba lasate sa creasca lungi si neingrijite. – Late + suf. -os.

EPILATIE, epilatii, s. f. Operatie de smulgere a firelor de par (cu ajutorul unei pensete etc.). – Din fr. epilation.

DEPILAT, -A, depilati, -te, adj. (Despre suprafete ale corpului) De pe care a fost indepartat parul. – V. depila.

DESPICA, despic, vb. I. 1. Tranz. A taia, a sparge de-a lungul, desfacand in doua sau in mai multe bucati. ◊ Expr. A despica parul (sau firul) in patru = a cerceta prea cu de-amanuntul, cu minutiozitate exagerata. ♦ Tranz. si refl. fig. A (se) frange, a (se) sfasia. 2. Tranz. si refl. A (se) crapa, a (se) spinteca (pe o anumita portiune). ♦ Refl. (Despre muguri) A plesni, a se deschide. ♦ Tranz. (Rar) A desparti, a separa. 3. Tranz. A strabate de-a curmezisul (vazduhul, o multime compacta etc.). 4. Tranz. fig. A patrunde cu perspicacitate un lucru complex; a analiza, a interpreta, a explica, a dezlega; p. ext. a expune amanuntit. – Lat. *despicare.

SEBACEU, -EE, sebacee, adj. (In sintagmele) Glanda sebacee = glanda in forma de ciorchine, care se gaseste la radacina firelor de par si care secreteaza sebumul. Chist sebaceu = umflatura sub piele, produsa prin hipertrofia glandelor sebacee. – Din fr. sebace, lat. sebaceus.

SPRANCEANA, sprancene, s. f. 1. fire de par scurte si dese crescute in linie arcuita deasupra orbitei ochiului (pentru a impiedica scurgerea transpiratiei in ochi). ◊ Expr. A increti (sau a incrunta) sprancenele = a fi posomorat sau nemultumit. A ridica sprancenele (sau din sprancene) = a privi mirat, a arata surprindere, nedumerire sau nemultumire. A se uita (sau a pandi) pe sub sprancene = a se uita pe furis. A alege pe (sau dupa) spranceana = a alege ce e mai bun, mai pretios etc. A fi cu ochi si cu sprancene = a fi prea exagerat, prea batator la ochi, prea evident (pentru a putea fi tagaduit). 2. Fig. Muchie, culme, creasta, coama (de deal). 3. Fig. Margine, poala; fasie (de lumina). [Var.: sprinceana s. f.] – Probabil lat. *supercina (< supercilia + gena).

COTOR, (1, 2) cotoare, s. n., (3) cotori, s. m. 1. S. n. Tulpina, lujer (la legume si la plante erbacee) care sustine frunzele, fructul sau florile. ♦ partea de jos a unei tulpini. Cotorul vitei. ♦ Cocean (3). ♦ Rest nefolositor dintr-un obiect uzat. ♦ (Fam.) Matura foarte uzata. 2. S. n. parte, loc unde se leaga sau unde se cos foile unei carti, ale unui registru, ale unui caiet etc. ♦ parte a unui chitantier, a unui bonier etc. ramasa dupa ce s-au rupt jumatatile detasabile ale foilor; partea fiecarei foi care ramane in chitantier, bonier etc. dupa predarea chitantei. 3. S. m. (La fiinte; rar) partea dinspre radacina a unei pene, a unei cozi sau a unui fir de par. – Et. nec.

cir (fir de par) s. m., pl. ciri

de-a fir-a-par loc. adv.

tulei (cotor al penelor, fir de par) s. n., pl. tuleie

A DESPICA despic tranz. 1) (obiecte) A desface de-a lungul (prin taiere, lovire etc.) in doua sau in mai multe bucati. ◊ ~ firul de par in patru (sau in sapte) a examina ceva cu prea multa sarguinta. 2) A face sa se despice. 3) (spatii compacte) A strabate cu o viteza deosebita; a spinteca. 4)fig. A patrunde cu perspicacitate; a analiza subtil. /<lat. despicare

F**C f***i m. 1) Smoc de par sau de lana. 2) fir de par incretit. [Pl. si floace] /<lat. f*****s

GEANA gene f. 1) fir de par de pe marginea pleoapei. 2) fig. Fasie luminoasa; dunga de lumina (pe un deal, pe o culme, pe un nor etc.). ◊ In ~a zilei in zorii zilei; dis-de-dimineata. [G.-D. genei] /<lat. genna

GHIMPE ~i m. 1) Formatie cu varf ascutit si intepator, care creste pe tulpina, pe ramurile, mai rar pe frunzele si pe fructele unor plante; spin. ◊ A sta (sau a sedea) ca pe ~i a nu mai avea rabdare (sa astepte). 2) fig. Gand care necajeste; rana sufleteasca. ◊ A avea (sau a simti) un ~ la (sau in) inima a avea o durere ascunsa. 3) Ac sau fir de par aspru si ascutit de pe corpul unor animale (arici, porci-spinosi etc.); teapa. 4) Planta erbacee avand frunzele sau capitulele prevazute cu o astfel de formatie ascutita. ◊ ~ paduret arbust cu ramuri ascutite, avand frunze persistente, flori mici si fructe in forma de boabe rosii. /Cuv. autoht.

A SE INCALCI ma ~esc intranz. 1) (de-spre fire, ate, par etc.) A se amesteca astfel, incat sa nu se poata desface usor; a se incurca. 2) (despre persoane) A pierde firul gandurilor; a se incurca. /in + calti

A SE INCURCA ma incurc intranz. 1) (despre fire, ata, par etc.) A se amesteca astfel, incat sa nu se poata desface usor; a se incalci. Itele s-au ~t. ◊ A i ~ potecile a o pati rau. A i ~ limba a vorbi cu greu. 2) A se impiedica la mers. 3) A pierde drumul; a se rataci. 4) (despre persoane) A pierde firul gandurilor; a se incalci. 5) A fi cuprins de un sentiment de stinghereala (nestiind cum sa procedeze in situatia creata); a se zapaci. 6) A nimeri intr-o situatie nedorita. 7) A fi pus in mreje. ◊ ~ in datorii a avea prea multe datorii banesti. /<lat. incolicare

PATRU² m. 1) Numar constand din patru unitati. Aduna ~ cu trei. 2) Cifra 4 sau IV. ◊ Cu ochii in ~ foarte atent. Intre ~ ochi (sau pereti) in mare taina; fara martori. A despica (sau a taia) firul (de par) in ~ (sau in sapte, in noua) a cerceta foarte amanuntit. 3) Obiect marcat cu aceasta cifra. /<lat. quatuor

PERIE ~i f. 1) Obiect constand dintr-o placa (de lemn sau de alt material), in care sunt infipte manunchiuri mici de fire (de par, metalice sau sintetice) folosit, in special, la curatat. ~ de haine. ~ de dinti. ~ de scarmanat. ◊ Des ca ~a foarte des. 2) Pensula mare de vopsit sau de varuit. 3) Instrument pentru varuit constand dintr-un manunchi compact si uscat de iarba sau de papura, legat bine la unul din capete. 4) Orice obiect avand functie sau forma asemanatoare. 5) Piesa la masinile electrice care realizeaza contactul cu colectorul. [G.-D. periei; Sil. -ri-e] /Orig. nec.

SA conj. 1) (semn al conjunctivului) Sa mergem. 2) (introduce mai multe tipuri de propozitii: subiective, predicative, atributive, completive, finale etc.) Trebuie sa plec. pare sa fie om cumsecade. E cazul sa incepem lucrul. M-a rugat sa-l vizitez. A iesit sa-l intampine. 3) (in locutiuni conjunctionale) Pana sa. Numai sa. Fara sa. /<lat. si

SPIC ~ce n. 1) Inflorescenta caracteristica gramineelor, alcatuita din mai multe flori mici dispuse pe o axa centrala. ◊ A da in ~ a incepe sa formeze spicul, sa se apropie de maturizare. ~ de zapada fulg de zapada ratacit printre picaturile de ploaie. 2) Varf al firelor de par mai lungi din blana unor animale (avand si o culoare mai deschisa sau mai inchisa decat a blanii). 3) partea cea mai inalta a unui deal, a unui munte sau a unui acoperis. /<lat. spicum

TULEU ~ie n. mai ales la pl. 1) Radacina a penei nedezvoltate sau smulse. 2) fir de par care abia mijeste pe fata tinerilor. /<sl. tulu

sebaceu, -ee adj. De natura seului, a corpurilor grase; care contine, produce materii grase. ◊ Glanda ~ee = glanda exocrina de la radacina firelor de par, care secreta sebum; chist ~ = chist, rezultat al dezvoltarii unei glande sebacee. ♦ (Despre secretii) Produs de glandele sebacee. (< fr. sebace, lat. sebaceus)

DEMODEX s.m. (Zool.) parazit din ordinul acarienilor, mic, vermiform, intalnit la animale si la om, unde pare sa fie agentul patogen al acneei. [< fr. demodex].

EPILATIE s.f. Operatie de smulgere a firelor de par (cu ajutorul unei pensete etc.); depilatie. [Gen. -iei, var. epilatiune s.f. / < fr. epilation].

MICOZA s.f. 1. (Bot.) Boala a plantelor provocata de anumite ciuperci. 2. (Med.) Afectiune a pielii datorita unor microbi vegetali, care se pot localiza fie pe piele, fie pe firul de par; pecingine. [< fr. mycose, germ. Mikose, cf. gr. mykes – ciuperca].

GHES, ghesuri, s. n. 1. Ghiont, imbrancitura. 2. Imbold, impuls, stimulent. (orig. necunoscuta; nu pare sa fie identic cu ghes s. n. = (arg.) zi, din tig. ges (Juilland); totusi, orig. tig. pare posibila; Draganu il pune in legatura cu magh. gyűszű = degetar, cu care insa nu pare sa se inrudeasca)

PERIFOLICULITA s.f. (Med.) Inflamatie a radacinii firului de par datorita unor ciuperci sau unor microbi piogeni. [Cf. fr. perifolliculite].

TRICOCLAZIE s.f. Rupere a firelor de par, de obicei traumatica. [Gen. -iei. / < fr. trichoclasie, cf. gr. thrix – par, klasis – fractura].

ACICUL s.m. 1. Formatie rigida in forma de ac la unele plante. 2. fir de par de forma unui ghimpe la unii viermi. [< fr. acicule, cf. lat. acicula – acusor].

BULB s.m. 1. Tulpina (subterana) alcatuita dintr-un invelis membranos, uscat si din mai multe foi carnoase. 2. (fig.; rar) Glob, sfera. ◊ Bulb rahidian = prelungire a maduvei spinarii, care face legatura intre creierul mare, creierul mic, maduva spinarii si marele simpatic; bulb pilos = partea terminala, umflata, a radacinii firului de par. [Pl. -bi, (s.n.) -buri. / < fr. bulbe, cf. lat. bulbus].

CAPILAR, -A adj. 1. Subtire, fin, ingust (ca un fir de par). ◊ Vase capilare = cele mai mici vase sanguine prin care se hranesc tesuturile corpului si care fac legatura intre vene si artere. 2. Referitor la capilaritate. [< fr. capillaire, cf. lat. capillus – par].

afierosi (-sesc, -it), vb. – 1. A consacra, a dedica. – 2. a cheltui, a risipi. – Mr. afierusire. Ngr. ἀφιερώνω, aorist ἀφιέρωσα „a dedica” (Galdi 140). Sensul 2, pe care DAR il interpreteaza ca fiind ironic, pare mai curind o evolutie normala, bazata pe un sens „a consacra nejustificat”.

impaia, pers. 3 sg. impaiaza, vb. I refl. (reg.; despre oi) primavara oile se impaiaza = le cresc sub firele vechi de lana alte fire noi (pai); a naparli.

FAVUS s.n. Imbolnavire a pielii (acoperite cu par a) capului, cauzata de o ciuperca si constand din leziuni profunde, insotite de distrugerea definitiva a firului de par si de atrofia pielii care genereaza parul. [< fr. favus, cf. lat. favus – fagure].

FOLICULITA s.f. Boala de piele caracterizata prin mici basicute pline cu puroi, localizate in jurul unui fir de par. [< fr. folliculite].

LANUGO s.n. 1. Par foarte fin care acopera corpul unui nou-nascut. ♦ fire de par subtiri si scurte intalnite in afara regiunilor paroase. 2. Puf (la plante, fructe etc.). [< lat. lanugo – puf].

LETARGIE s.f. Stare patologica caracterizata prin somn adanc si lung, in timpul caruia functiile vitale par sa fie suspendate; moarte aparenta. ♦ (fig.) Stare de apatie, de inactivitate totala. [Gen. -iei. / < fr. lethargie, cf. lat. lethargus, gr. lethargia < gr. lethe – uitare, argia – odihna].

pras s.n. (reg.) fir de par.

MASIV, -A adj. 1. Care este (sau pare sa fie) compact, des, plin, dens; cu masa mare. ♦ Solid; voluminos, mare; impresionant. 2. In mare cantitate, amplu. [< fr. massif].

POL s.m. 1. (Mat.) fiecare dintre cele doua puncte in care o axa strapunge sfera. ♦ Originea unui sistem de coordonate polare. 2. (Astr.) fiecare dintre cele doua extremitati ale axei Pamantului. ♦ Pol ceresc = fiecare dintre cele doua puncte in care bolta cereasca pare sa fie atinsa de axa in jurul careia se efectueaza miscarea diurna a astrilor. 3. (fiz.) fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet; fiecare dintre centrele de sarcina electrica ale unei pile electrice sau ale unui curent electric. 4. (fig.) Extremitati, puncte opuse unul fata de celalalt. [Pl. poli, (s.n.) poluri. / < fr. pole, cf. germ. Pol < lat. polus , gr. polos < polein – a se intoarce, a se invarti].

facla (facle), s. f. – Torta. Ngr. φάϰλα, din lat. facula, cf. bg. fakla. – Der. faclie, s. f. (luminare; torta), cu suf. -ie, cf. bg. faklija, sb. faklja, mag. faklya, it. fiaccola (rom. provine din bg., dupa Cihac, II, 106 si DAR; solutia nu pare probabila, fiind cuvint care apare in rom. incepind din sec. XVI; dupa Mladenov, bg. provine din germ. Fackel, solutie care nici ea nu pare convingatoare); faclias (var. rara faclas), s. m. (purtator de torta); faclier, s. m. (luminar); faclies, s. m. (Mold., licurici).

BULB s. m. 1. tulpina subterana formata dintr-un invelis membranos, din mai multe foi carnoase. 2. ~ rahidian = prelungire a maduvei spinarii intre creierul mare, creierul mic, maduva spinarii si marele simpatic; ~ pilos = partea terminala, ingrosata, a radacinii firului de par. 3. partea umflata, in forma de bulb (1), a unui obiect. (< fr. bulbe, lat. bulbus)

CAPILAR¹, -A adj. 1. subtire, fin, ingust (ca un fir de par). ♦ vase e = cele mai mici vase sangvine prin care se hranesc tesuturile corpului, intre venule si arteriole. 2. referitor la capilaritate. ♦ tub ~ = tub ingust in care se manifesta fenomenul de capilaritate. (< fr. capillaire, lat. capillarius))

LETARGIE s. f. 1. stare patologica caracterizata prin somn adanc, de lunga durata, in timpul caruia functiile vitale par sa fie suspendate; moarte aparenta. 2. (fig.) stare de apatie, de inactivitate totala. (< fr. lethargie, lat. lethargia)

LEUCISM s. n. caracteristica ereditara constand din lipsa completa a pigmentului din firele de par, concomitent cu prezenta lui in ochi si in unele mucoase aparente. (< germ. Leukismus)

PERIFOLICULITA s. f. inflamatie a radacinii firului de par datorita unor ciuperci sau microbi piogeni. (< fr. perifolliculite)

TRICOCLAZIE s. f. rupere (traumatica) a firelor de par. (< fr. trichoclasie)

hruba (hrube), s. f. – 1. Incapere subterana, subsol. – 2. Coliba, bordei ingropat. – 3. parte exterioara a hornului. Mag. huruba „coliba ingropata” (Cihac, II, 507; DAR). Ultimul sens pare sa fie in legatura cu rut. hruba „soba” (Candrea; Scriban). Der. pe baza bg. koruba „scorbura intr-un trunchi de copac”, cf. alb. korube „stup” (Conev 80) nu este probabila. Nu este clara nici legatura cu germ. Grube (Tiktin). Cf. tig. hrobos „sant”, poate din rom.

incaibara (-rez, incaibarat), vb. – 1. A apuca, a prinde, a insfaca. – 2. (Refl.) A ajunge la paruiala, a se lua la bataie. – Var. ingaibara, imbaibara, ingaidara, incaraba. Origine obscura. pare sa fie rezultat de la incaiera incrucisat cu caraba (cf. ultima var.), sau mai probabil cu un suf. expresiv -ura, cf. incheibara. Nu pare posibila explicatia lui Puscariu, Dacor., III, 671 (cf. REW 1790 si DAR), care pleca de la un lat. *incaviolāre „a inchide in colivie”. Scriban admite o incrucisare a lui incaiera cu cherba.

incala (-lez, -at), vb. – A se ingrasa, a face burta. – Var. ingala. Origine obscura. pare sa fie un der. de la lat. callēre „a face bataturi, a se inaspri pielea”, daca se admite trecerea semantica de la „a se ingrosa pielea” la „a se ingrasa” in general, cf. Tiktin; DAR; iar pentru parerea contrara, cf. Philippide, II, 718. Celelalte explicatii sint insuficiente: din alb. gale „gras”, ngal „a se ingrasa” (Cihac, II, 718); de la cal (Philippide, Principii, 148; Scriban); de la calau „om gras”, der. de la cal (Iordan, ZRPh., LVI, 230 si BL, IX, 67). Var. se datoreaza unei confuzii cu ingala „a murdari”.

incoace adv. – Inspre mine. – Megl. ancoati. De la acoace, cuvint pastrat in citeva comp. ca in(tr’) a coace, si aceasta de la eccum hocce (Puscariu, ZRPh., XXXII, 478; Candrea-Dens., 851; DAR; dupa Philippide, Principii, 92, de la in ecce hacce). Incoa (mr. ncoa, megl. anco), adv. (inspre mine) pare sa fie reducere a cuvintului anterior (der. de la eccum illac propusa de DAR pare mai putin probabila, intrucit sensul ar fi trebuit sa fie cel de incolo; astfel incit autorul trebuie sa admita o incrucisare cu incoace). – Der. dincoace, adv. (de partea asta), cu prep. de, cf. dincolo.

leanca (lenci), s. f. – 1. Manta. – 2. Haina uzata. – 3. Femeie neglijenta. Rut. ljanka „haina de pinza de in”, din sl. lininu „de in” (Cihac, II, 167; Iordan, Dift., 78; DAR), cf. pol. lnjanka. Scriban deriva ultimul sens din numele de femeie (I)leana; cf. totusi, pentru evolutia semantica, buleandra, treanta, hanta, etc. Leanca, s. f. (urzitoare) pare sa fie acelasi cuvint (sensul ar fi de „alergatoare” si expresia a umbla leanca „a hoinari”). Skok 71 si DAR pleaca de la sb. lijenka „prajina de intins rufele spalate”; dar semantismul nu este convingator.

lighean (lighene), s. n. – Vas de spalat. – Mr. lighen. Tc. legen (Seineanu, II, 236; Meyer 234; Berneker 699; Lokotsch 1290; Vasmer, II, 24), cf. ngr. λεγένι, alb. ljegen (Philippide, II, 720), bg. legen, sb. ledjen, rus. legin. Originea pare sa fie gr. λεϰάνη, cf. leagan.

liur s. n. – Posirca, must. – Var. liura, liurca. Origine indoielnica. Dupa Cihac, II, 174 si Scriban, din rut. ljura (dupa Galdi, Dict., 142, din mag. lőre), ceea ce pare posibil, fiind cuvint uzual numai in N. tarii. Fara indoiala, coincide cu leaorca, care este in mod evident expresiv, cum pot fi si cuvintele indicate ca izvoare.

medelean (-eanca), adj. – Se zice despre o anumita rasa de ciini. Rut. medeljan (Candrea; Scriban). In Mold. pare sa fie cuvint identic cu melean (var. melian, melenas), s. m. (Trans., Mold., galigan, vlajgan).

muche (muchi), s. f. – 1. Coltul unei piese. – 2. Sale, spinare. – 3. Intersectia a doua planuri. – 4. Virf, culme. – Mr. mucl’e, megl. mucl’a. Origine indoielnica. pare sa reprezinte lat. cumulus, intr-o forma *muculus, cf. it. mucchio (Cipariu, Archiv., 470; Arch. glott. it., IV) si, prin urmare, ideea de „proeminenta” sau „iesitura”. E posibil ca acest cuvint sa se fi confundat cu mutulus, „modilion” (Puscariu 1114; REW 5797; Graur, BL, V, 70; Tiktin; Candrea) si chiar ca provine direct din acest ultim cuvint; fara indoiala, pare sa fie vorba de un termen tehnic, care cu greu s-ar fi pastrat in rom. Der. din lat. mutilus, „schilodit, vatamat” (Candrea-Dens., 1159; Pascu, I, 120) nu este convingatoare. – Der. mucher, s. n. (instrument de indreptat).

narui (-uesc, naruit), vb. – 1. A cadea, a se prabusi. – 2. A se ruina. Origine suspecta. pare sa fie in loc de noroi „a se umple de noroi”, caz in care sensul primitiv ar fi cel de „a egala”, cf. megl. muruies „a nivela solul pardosit”. Cf. si fraze ca au murit multi oameni, cit nu-i puteau ingropa, si-i aruncau prin gropi de-i naruiau (Neculce) sau naruiau muntii in mina de-i facea tarina (Creanga), unde sensurile glosate mai sus nu par sa se potriveasca (in primul ex. se poate intelege „a nivela” sau „a acoperi cu pamint”, iar in al doilea, „a farimita”). Der. din sl. rinati „a impinge” (Cihac, II, 305), din sl. nyrąti „a se scufunda” (Scriban) sau din lat. ruere (Tiktin) nu pare posibila. – Der. naruiala, s. f. (prabusire a unui zid); naruitura, s. f. (ruina).

neghiob (neghioaba), adj. – Prost, nating. Origine obscura. Ne- pare sa fie element expresiv, ca in nata-, cf. navleg, navirlie; dar al doilea element e greu de identificat. Der., din sl. negodinu „ingrat”, cf. rus. negodnyi „nerod” (Cihac, II, 215), sau din mag. nagyobb „mai mare, major” (Scriban) nu pare posibila. Tiktin il interpreteaza pe ne- drept prefix negativ. Der. neghiobesc, adj. (prostesc); neghiobeste, adv. (prosteste); neghiobi, vb. (a prosti); neghiobie, s. f. (prostie).

odgon (odgoane), s. n. – parima, fringhie. Origine indoielnica. pare sa fie vorba de sb. gumina „odgon” (‹ it. gomena, gomona), cu prep. od „de” interpretat ca un singur cuvint, *odgumina sau confundat cu sb. odgon „brinci”. Der. din acest ultim cuvint (Tiktin; Conev 71; Candrea) nu pare posibila. – Der. odgoni, vb. (a amara).

pajura (-re), s. f. – Acvila (Aquila imperialis). – Var. pajera, pajora. Origine obscura. pare sa fie legat de rus. pozrati „a devora”, cf. rut. pazera „rechin” (Densusianu, Rom., XXIII, 81; Tiktin), probabil datorita reputatiei de mincau de care se bucura pajura in povestile populare. Legatura cu pol. pazur „laba” (Cihac, II, 239) e mai putin sigura.

para s. f. – Flacara, flama. – Mr. pira. Sl. para „fum, abur” (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 243), cf. bg., sb., cr., pol. para „abur”, cf. si opari. Schimbul semantic, destul de ciudat, nu a fost explicat; dar pare sa fie sl., cf. pirli. De asemeni, este posibila o incrucisare cu pali „a arde”, cf. ceh. pala „flacara”.

pauca (pauce), s. f. – Timpina, toba. Germ. Pauke (Tiktin). pare sa fie dubletul lui peuca, s. f. (Mold., fluier), cf. Scriban.

piftie (piftii), s. f. – Gelatina de carne, racituri. – Var. Banat piftui. Ngr. πηχτή, din ngr. πηϰτή „gelatina” (Cihac, II, 686), cf. tc. pihti, bg. pihtija, sb. pitija. Dupa Lokotsch 1670 din per. puhti „gelatina” care pare sa fie acelasi cuvint.

pirjoli (parjolesc, -parjolit), vb. – A pirli, a pirpali. Mag. porzsolni (Cihac, II, 286), perzselni (Tiktin), in legatura cu sl. pruziti (Miklosich, Slaw. Elem., 40), cf. praji, pirg. – Der. pirjol, s. n. (pirlire, incendiu, foc), deverbal, cf. mr. pirjala „loc insorit”, slov. prazola „pirlire” (originea tc., cf. Graur, BL, VI, 167, pare indoielnica); pirjoala, s. f. (chiftea; carne la gratar), unde pare sa fie o incrucisare cu it. braciuola, ven. bresuola „vitel la gratar”, ngr. μπρίζολα, tc. purzola, mr. brujola (Pascu, I, 226).

samca s. f. – 1. Nume popular al diavolului. – 2. Boala de copii, atribuita unei interventii malefice. Origine incerta. pare sa fie sl. (bg.) samu, sama, samo „acelasi, aceeeasi” in forma dim., caz in care ar un eufemism, cf. iele, dinsele. Der. din sl. samuka „femeie” (Scriban) nu pare convingatoare. Cf. Samodiva, s. f. (duh rau, dragaica), din acelasi cuvint sl., si bg. diva „zina”; pentru comp., cf. samavolnic, samodirjet. – Der. samcuta, s. f. (nasturel, Nastartium officinale).

scala s. f. – Febra aftoasa. Origine necunoscuta. Legatura cu sl. skala „aschie” (Cihac, II, 329), nu este probabila. Aceasta boala care provine din cauza murdariei, ar putea sa-si lege numele intru citva de lat. squalidus „murdar”, mai ales ca denumirea ei nu pare sa fie mostenita.

spelb (-ba), adj. – Fara culoare, spalacit. Origine incerta. pare sa fie it. scialbo „alb”. Lipseste din toate dictionarele, apare numai la scriitorii contemporani (de ex. la Matei Caragiale: spelba floare de ceara). Nu exista probe de uz popular.

talan (-nuri), s. n. – Pustula maligna, antrax. Origine incerta. pare sa fie tc. talak, var. a lui dalak (cf. dalac, Tiktin); dar finala nu este clara. Apropierea de tc. talan „prada” (Scriban) nu este convingatoare. Poate s-ar putea porni de la o forma cu infix nazal, *talanc, sub influenta lui talanca, talanga.

tarina (-ni), s. f. – Cimp, ogor, aratura. Sb. carina „vama” si „cimp”. Sensul initial este cel de „dare”, de la car „imparat”. Trecerea semantica se bazeaza pe ideea de „ceea ce este dincolo de impozite”, cf. in rom. poarta tarinii, poarta sau intrarea prin care comunica satul cu cimpul sau, si care era pazita de obicei de un slujbas numit jitar. Cf. Tiktin si Densusianu, GS, I, 352; legatura cu bg. celina (cf. telina), propusa de Conev 68, nu este posibila. Rut. caryna, rus. carina, par sa fie sl., in contradictie cu Miklosich, Wander., 13; Candrea, Elemente, 403; si Vasmer, III, 282.

tertel (-luri), s. n. – Siret, snur. Tc. tirtil (Seineanu, II, 356). Terpel, s. n. (libertate mai mare data vitelor mici ca sa poata paste), pare sa fie rezultatul unei disimilatii a aceluiasi cuvint; semantic trebuie pornit de la ideea de legatura sau piedica de picioare care tine animalul legat si din care se s********e treptat, de unde si expresia a da un terpel „a slabi coarda”.

tirimi adv. – Egal, indiferent. Ngr. ταiρι μοι „mi-e totuna” (Bogrea, Dacor., I, 268). Cuvint rar, putin atestat. Poate Bogrea l-ar fi confundat cu tiromi, vb. (a lenevi, a trindavi), si tiromeala, s. f. (inertie, pasivitate, indolenta), cuvinte din Olt., care par sa fie var. lui aromi cu pref. expresiv ta-, cf. taminda.

tugu interj. – Chemare, serveste mai ales pentru porci. – Var. Trans. tugule. Creatie expresiva, cf. tiugu (var. tiucu), interj. (chemare pentru pasari), cica, cicio, interj. (chemare pentru porci). Se pronunta cu virful buzelor, de unde der. tuguia, vb. (a ascuti, a face virf; a face buzele ca pentru a suge; refl., a se subtia, a avea virf), pe care Cihac, II, 537, il lega de mag. csucsozni „a face virf”; tugui, s. n. (mot, virf; pisc, culme). Tuhai, vb. (a maltrata) in Mold. pare sa fie acelasi cuvint. Tugulea, s. m., este numele unui personaj fictiv din unele povesti pentru copii.

utre (-re), s. f. – Burduf. Lat. utrem. Nu pare sa fie cuvint mostenit, ci imprumut literar: il intilnim numai la Murnu.

zarva (-ve), s. f. – 1. Galagie, larma. – 2. Cearta, gilceava. Sl. zaruvati, de la ruvati „a lupta” (Miklosich, Lexicon, 807; Cihac, II, 470; Conev 95), cf. slov. zrvati. – Der. zarvai (var. zarvui), vb. (a face zgomot); zarvi, vb. (a lupta), inv.; zarghit, adj. (ticnit), in Mold., pare sa fie o pronuntare locala a lui zarvit (Tiktin); dar aceasta explicatie nu este foarte convingatoare.

ASPRU², -A, aspri, -e, adj. I. 1. Cu o suprafata zgrunturoasa care da (la pipait) o senzatie specifica, neplacuta. ♦ (Despre firele de par) Tare si tepos. ♦ (Despre perii) Cu firele tari si tepoase. 2. (Despre apa) Care contine (din abundenta) saruri calcaroase. 3. (Despre vin) Intepator; acru. II. Fig. 1. (Adesea adverbial) Puternic, napraznic. Vant aspru se izbea in geamuri (SADOVEANU). 2. Care provoaca suferinte, greu de indurat. Arabul cazuse in aspra robie (MACEDONSKI). ♦ Inversunat. Un camp de aspra lupta (ALECSANDRI). 3. Lipsit de indulgenta, neinduplecat, necrutator. ♦ Ager, curajos. 4. (Adesea adverbial) Sever, dur. Voce aspra. – Lat. asper.

CAPILAR, -A (‹ fr.; {s} lat. capillaris „de par”) adj. 1. Subtire (ca un fir de par), fin, ingust. ♦ Vas c. = conduct microscopic sanguin sau limfatic cu diametrul de 7-15 μ, format dintr-un singur strat de celule endoteliale. Prin v.c. sanguine se fac schimburile dintre singe si tesuturi. 2. Referitor la capilaritate, care apartine capilaritatii (ex. forta c). ♦ Tub c. = tub ingust in care se manifesta fenomene de capilaritate. (Adverbial) Subtanta capilar-activa = substanta care, dizolvata intr-un lichid, ii micsoreaza tensiunea superficiala (ex. spumantii, detergentii, sapunurile etc.).

CARUNT, -A, carunti, -te adj. (Despre par, barba, mustata) Care a inceput sa albeasca, albit. ♦ (Despre oameni) Care are (fire de) par alb. – Lat. canutus.

baliga f., pl i (-iga pare sa fie sufixu lat. -icus. D. rom. vine alb. baiga, sirb. balega, rut. balyga, belega). Excremente de vite mari (de bou, de cal). fig. Fam. Triv. Om bleg, mamaliga. La baliga moale putina apa-i trebuie, unui om slab o boala usoara-i trebuie ca sa cada la pat ori sa moara. V. cacareaza.

albumita f., pl. e (pare sa fie cuv. lit.). Nt. Tudelita. – Si -meala, pl. eli.

capilar, -a adj. (lat. capillaris, d. capillus, fir de par din cap. V. capelura). Relativ la paru capului: sistema capilara. Suptire [!] ca un fir de par, foarte fin: tub, vas capilar (ca ultimele ramificatiuni ale vinelor [!]). Bot. O feriga medicinala (asplenium trichomanes).

cetina f., pl. i si e (sirb. cetina, frunze de brad; bg. cetina, par de porc, rus. scetina, par de porc [col.], d. sceti, fir de par de porc. Ung. csetina vine d. rom.). Carp. Frunzisu bradului (V. foios). Verdeata in general: pe cimpia verde´ntinsa si de cetine cuprinsa (Teod. P. P. 581). Ienupar. – Si cetin, m., ienupar.

Agamedes, fratele lui Trophonius si fiul lui Erginus, regele din Orchomenus. Agamedes si Trophonius au fost doi arhitecti celebri, care au construit, printre altele, si edificiul care adapostea comoara lui Hyrieus, regele Boeotiei. Legenda spune ca cei doi frati ar fi lasat o intrare tainica, prin care puteau intra oricind ca sa prade. Faptul fiind descoperit de catre rege, Agamedes a fost ucis de Trophonius ca sa nu-l divulge si pe el. Fratricidul a fost insa pedepsit pe data. Pamintul s-a deschis si l-a inghitit pe Trophonius. Dupa o alta versiune, cei doi frati ar fi construit templul lui Apollo de la Delphi. Cerindu-i zeului rasplata cuvenita, Apollo le-a fagaduit-o in opt zile, ragaz in care i-a sfatuit sa petreaca in voie. La implinirea timpului, cei doi frati au fost gasiti fara viata in patul lor. Moartea usoara care le-a curmat zilele a fost, se pare, cea mai buna rasplata pe care zeul a crezut de cuviinta sa le-o ofere.

IMPAIAT, -A, impaiati, -te, adj. (Despre animale) A carui piele jupuita a fost umpluta cu paie pentru a-i da infatisarea naturala. [Pr.: -pa-iat] – V. impaia.

PATA, pete, s. f. 1. Urma lasata pe suprafata unui obiect de un corp gras, de o materie colorata, de murdarie etc., suprafata pe care se intinde o astfel de urma; substanta care a lasat aceasta urma. ♦ Portiune diferit colorata pe un fond de o culoare mai mult sau mai putin omogena. 2. Portiune pe corpul animalelor sau al pasarilor, unde parul sau penele sunt de alta culoare fata de rest. ♦ particica a pielii corpului omenesc sau a animalelor diferit colorate fata de rest. 3. Portiune de nuanta diferita (mai inchisa) care se observa cu ochiul liber sau cu telescopul pe discul Soarelui, al Lunii sau al altui corp ceresc. ◊ Expr. A cauta (sau a gasi) pete in Soare = a cauta cu orice pret defecte acolo unde nu sunt, a fi cusurgiu. 4. fig. Fapta, atitudine, situatie etc. reprobabila, care stirbeste onoarea sau reputatia cuiva; rusine, stigmat. ◊ Loc. adj., adv. Fara (de) pata = curat, nevinovat; neprihanit, cast. – Et. nec.

FEL, feluri, s. n. 1. Posibilitate de a fi, de a actiona etc. 2. Soi, varietate, gen. mod. sort (dintr-un produs). ◊ Loc. adj. Fel de fel sau de tot felul = diferit, variat, felurit. ◊ Loc. adv. Nici un fel de... = deloc. La fel = deopotriva, asemenea, egal, intocmai, aidoma. ◊ Expr. De felul meu (sau tau, sau etc.) = a) din fire, ca temperament; b) din punctul de vedere al originii, al provenientei; c) de profesiune, de meserie. De fel din... = de neam, de origine, de loc. originar din... In felul cuiva = intr-un mod propriu cuiva. Un fel de... = un lucru asemanator cu..., ceva care vrea sa fie sau sa para... A face felul (cuiva) = a) a omori, a distruge (pe cineva); b) a cauza (cuiva) un rau; c) (pop. si fam.) a d********a. ♦ (Reg.) Chef, pofta. 3. Obicei, datina, traditie. 4. Sortiment de mancare sau de bautura. – Din magh. fele.

CIUNT, -A, ciunti, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Ciung (1). ♦ (Rar; despre par) Care a fost tuns scurt. 2. (Reg.; despre animale) Care are o parte a corpului (urechile, coada, coarnele) retezata, rupta. [Var.: ciont, cioanta adj.] – Probabil contaminare intre ciot si ciung.

CARUNT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre par) Care a inceput sa albeasca; sur. 2) (despre oameni) Care are fire albe in par; sur. ◊ Munti ~ti munti cu varfurile inzapezite. /<lat. canutus

A IMPLETI ~esc tranz. (fire, suvite de par, nuiele etc.) A impreuna intr-un tot, punand alternativ si intr-un anumit mod (pentru a forma o retea). ~ un navod. ~ colaci. /in + pleata

INSPICAT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A INSPICA. 2) (despre par) Care are fire carunte; cu fire albe. 3) (despre parul sau despre blana unor animale) Care are varful in forma de spic. 4) (despre tesaturi si despre obiecte confectionate din ele) Care contine fire de alta culoare; impestritat. [Sil. in-spi-] /v. a inspica

PATA pete f. 1) Loc murdarit cu ceva. ~ de ulei. ~ de vin. 2) Portiune de alta culoare pe o suprafata. ◊ ~ alba loc necercetat, necunoscut. A cauta (sau a gasi) pete in soare a cauta (sau a gasi) neajunsuri in lucruri perfecte sau acolo unde nu sunt. 3) (la animale sau pasari) parte a corpului unde parul sau penele sunt de alta culoare. 4) Marca dezonoranta atribuita cuiva pentru mult timp. ◊ Fara (de)~ (sau pete) nevinovat; neprihanit; curat. [G.-D. petei] /Orig. nec.

PAIS ~uri n. 1) Iarba cu tulpina de tip pai, avand frunze liniare, de obicei cu marginile rasucite, si inflorescenta in forma de panicul, care creste, mai ales, prin locuri umede. 2) Loc unde sunt adunate multe paie. 3) Multime de paie. /pai + suf. ~is

PENSULA ~e f. Instrument de vopsit sau de colorat, constand dintr-un smoc de par sau din fire sintetice, prins intr-o coada (de lemn, de metal etc.). /<germ. Pinsel

SUR¹ ~a (~i , ~e) 1) Care este de culoare intermediara intre alb si negru; de culoarea cenusii; cenusiu; gri. Costum ~. Pasare ~a. 2) (despre cer) Care este acoperit de nori; innorat; noros. 3) (despre par) Care este incaruntit; carunt. 4) fig. (despre oameni) Care are fire albe in par; carunt. /<bulg., sb. sur

asijderea adv. – La fel, tot asa, de asemenea. – Var. asisdere(a), asijdere. Hibrid format din asis (forma veche a lui asa) si sb. takozdere „la fel” (Hasdeu 2004; Puscariu 133; DAR). pare a fi fost vorba la inceput de o stingacie a vechilor traducatori din sl. (asa este sinonim cu tako, insa -zdere nu poate fi tradus, nici nu pare sa fi circulat numai in rom.). S-a pastrat datorita limbajului ecleziastic, dar fara circulatie populara.

aua s. f. – Struguri. Lat. ūva (Puscariu 166; Candrea-Dens., 117; DAR); cf. it., sp., port. uva (sard. ua, engad. ua). Cuvint vechi, care pare sa fi fost arhaism inca in sec. XVII; totusi, s-a pastrat, partial, in Olt., ca nume al unei varietati de strugure. (Cf. Puscariu, Dacor., VIII, 324).

aura (-re), s. f. – Boare, zefir. – Mr. avra, megl. aura. Lat. (it.) aura (sec. XIX). Este cuvint folosit aproape exclusiv de poetii romantici, si are aspect de italienism. Totusi, pare sa fi fost popular in trecut, deoarece se conserva in dialecte. In Candrea-Dens., 121, apare ca cuvint popular.

basoldina (basoldine), s. f. – Femeie grasana, umflata. – Var. baso(a)ld(in)a, baserdina, basoldie, besoandra. Origine obscura. Este cuvint expresiv, modificat in mod capricios prin false analogii, si bazat pe un prim element usor de distins: vb. a basi (Tiktin, DAR); tig. basav „a cinta la un instrument” (Graur 126), cu semantism greu de inteles; sau mai probabil tig. bes „asaza-te”. Rezultatul pare a fi fost apropiat, prin etimologie populara, de soldie „cu solduri mari, lata in solduri”, de la sold, cf. si soldina; ar putea fi prin urmare o formatie, sau cel putin o interpretare glumeata, ca in bas-calic, bas-rachiu, bas-razes, si ar insemna „toata numai carne”, sau „umflata ca o sunca”. In besoandra este evidenta contaminarea cu basi si besnita. Scriban prefera sa plece de la rus. losadinyi „calut”.

bogonisi (bogonisesc, bogonisit), vb. – A bombani, a bodogani. Este creatie personala a lui Odobescu, pe baza sl. Bogu „Dumnezeu”, hapax care nu pare sa fi fost folosit de nici un scriitor. In formarea sa trebuie sa fi intervenit amintirea unor cuvinte ca bongoase si buchisi.

bui (-uesc, -it) vb. – A navali, a se repezi, a da buzna. Sl. buiti sę, bujǫ sę pe care dictionarele il traduc prin „in deliciis vivere”, dar al carui sens pare a fi fost „sese (in deliciis) praecipitare”, cf. sb., cr. bujati „a fi furios”, pol. bujac „a-si iesi din fire” rom. buiac. Inv.

coama (coame), s. f. – 1. par lung crescut pe grumazul sau spinarea unor animale. – 2. par lung, plete. – 3. Creasta, culme. – 4. Creasta (de acoperis). Mr., megl. coama, istr. comę. Lat. cŏma (Puscariu 305; Candrea-Dens., 377; REW 2071; DAR); cf. it. chioma, prov. v. sp., port. coma. – Der. comat (var. incomat), adj. (cu coama, pletos); comos, adj. (pletos). Matei Caragiale pare sa fi fost primul care a folosit vb. a incoma „a incununa cu plete” (nori ce trec incomind cerul), construit pe baza adj. anterior; comar, s. n. (partea dinspre ceafa a aparatorii de jug).

de-. – Prefix neologic, care adauga anumitor cuvinte ideea de privatiune sau suprimare: decolora, denatura, deplasa etc. In marea majoritate a cazurilor, apartine imprumuturilor straine, in general din fr.; nu pare a fi fost productiv in cadrul rom.

iamurlac (-curi), s. n. – Pieptar taranesc. – Var. imurlac. Tc. yamurluk (Lokotsch 924; Tiktin). Dupa Scriban, ar fi cuvint identic cu iarmurca, s. f. (boneta tipica a evreilor din Mold.), cuvint rar (Cezar Petrescu il foloseste), care pare a fi fost influentat de iarmaroc.

lazaret (lazareturi), s. n. – 1. Leprozerie. – 2. Infirmerie. It. lazzaretto, prin intermediul germ. Lazarett; pare sa fi fost introdus in timpul ocupatiei austriece in Oltenia, in prima jumatate a sec. XVIII.

pajiste (pajisti), s. f. – Pasune mare. – Var. (Trans.) paviste. Sl. pasiste (Cihac, II, 230; Tiktin), poate prin incrucisare cu paziti „fineata”, cf. sb., cr. pasiste. Der. directa din sl. paziti (Conev 30) prezinta dificultati. – Der. impajesti, vb. (a acoperi cu iarba); pajurit, adj. (acoperit cu flori, impodobit), a carui der. nu pare sa fi fost explicata convingator.

porcoi (porcoaie), s. n. – 1. Musuroit, gramada de pamint cu care se acopera baza plantelor cultivate. – 2. Gramada, morman. – Var. purcoi. Lat. porca „musuroire”, care pare sa fi fost cuvint diferit de la porca „scroafa”, cf. it. porca „brazda”, sp. aporcar; cu suf. augmentativ -oi. Nu exista dovada documentara a folosirii cuvintului primitiv fara suf.; totusi, este posibil ca rus. porka „vas de lemn” (origine necunoscuta dupa Vasmer, II, 407), sa provina din rom.

ZOHAR, carte mistica din categoria literaturii cabalistice, organizata ca un comentariu la Pentateuh. Se pare ca a fost redactata de Moses de Leon (1250-1305).

aparent, -a adj. (lat. apparrens, -entis; fr. apparent. V. trans-parent). Care apare, vizibil, care iese la iveala: persoana aparenta. Ireal, care pare fara sa fie: miscarea aparenta a soarelui.

costanda f., pl. e (din costandinat). O moneta [!] marunta cu care se faceau socotelile la 1700. (pare sa fi fost egala cu potronicu. Si azi in P. P. la Rom. din Serbia).

INCALCI, incalcesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) incurca fire de ata, de par etc. 2. Refl. Fig. (Despre ganduri, idei, actiuni) A deveni neclar, confuz. – In + calti.

INCALCIT, -A, incalciti, -te, adj. (Despre fire de ata, de par etc.) Incurcat². ♦ Fig. (Despre drumuri, strazi etc.) Intortocheat. ♦ Fig. (Despre ganduri, idei, vorbe etc.) Confuz, neclar, obscur. ♦ (Despre scris) Necitet, ilizibil, neclar. – V. incalci.

PERUCA, peruci, s. f. Obiect confectionat din par, din lana, din fire sintetice etc. si purtat pe cap, peste sau in locul parului natural. – Din fr. perruque, it. perrucca.

NEOXIGENAT, -A, neoxigenati, -te, adj. (Despre par) Care nu a fost decolorat prin tratare cu apa oxigenata; p. ext. nevopsit. ♦ (Despre persoane) Cu parul blond natural. [Pr.: ne-o-] – Ne- + oxigenat.

TOCATURA, tocaturi, s. f. 1. Carne tocata (si amestecata cu paine, condimente etc.), din care se prepara anumite mancaruri. 2. P. gener. Ceea ce a fost tocat. Tocatura de paie. – Toca + suf. -atura.

RASFIRAT, -A, rasfirati, -te, adj. 1. (Despre par, barba etc.) Cu firele departate unele de altele (fara sa fie incalcite); rarit. 2. (Despre parti care compun un intreg) Departat unul de altul, asezat la distanta; (despre un intreg) ale carui elemente componente sunt departate unul de altul; intins pe o suprafata mare. 3. Lipsit de consistenta, imprastiat, risipit, difuz. ♦ Fig. Nestatornic. [Var.: resfirat, -a adj.] – V. rasfira.

RIZACA, rizace, s. f. (Reg.) 1. Unealta asemanatoare cu o coasa cu coada lunga, folosita pentru a taia plantele care impotmolesc baltile. 2. Unealta folosita de pescari la taierea franghiilor cu care sunt fixate carmacele de pari. – Din ucr. rizak.

DESCALCI, descalcesc, vb. IV. Tranz. A desface fire de ata, de par etc. incalcite, incurcate. ♦ Fig. A descurca, a lamuri, a limpezi. – Des¹- + [in]calci.

SUPRAOMENESC, -EASCA, supraomenesti, adj. Care intrece puterile omenesti, care pare mai presus de firea omeneasca; suprauman. [Pr.: -pra-o-] – Supra- + omenesc (dupa fr. surhumain).

ASPRU¹ ~a (~i, ~e) 1) Care are suprafata zgrunturoasa; cu asperitati. 2) (despre perii, par etc.) Care are firele tari, tepoase. 3) (despre apa) Care contine saruri peste limita admisa; dur. 4) (despre faina) Care nu este macinata marunt. 5) Care se suporta greu; care intrece masura obisnuita. Ger ~. Vant ~. 6) (despre persoane) Care se caracterizeaza prin lipsa de indulgenta; fara indulgenta; dur; exigent; sever. [Sil. as-pru] /<lat. asper

BUHAI² ~iuri n. Instrument muzical popular folosit de uratori la Anul Nou, confectionat dintr-o putinica cu unul dintre funduri din piele, prin care trece un smoc de par de cal care, fiind tras cu degetele umezite, produce sunete asemanatoare cu mugetul taurului. [Sil. bu-hai] /<ucr. buhaj

A DESCALCI ~esc tranz. 1) (fire de ata, de par etc. incalcite) A desface separand urml de altul; a descurca. 2) (probleme, ganduri etc.) A face sa devina clar, limpede; a clarifica; a limpezi. /des- + a [in]calci

A DESCURCA descurc tranz. (fire de ata, de par etc. incurcate) A desface separand unul de altul; a descalci. /des- + a [in]curca

parCA² conj. (exprima un raport modal) Ca si cum; ca si cand. Striga parca era in foc. /a parea + ca

A SE RASCHIRA se raschira intranz. 1) (despre par si obiecte din fire) A se desface indepartandu-se fir de la fir; a se rasfira. 2) pop. (despre fiinte) A-si desface picioarele in laturi; a se cracana. /cf. a se rasfira

RIZACA ~ce f. reg. 1) Unealta asemanatoare coasei, folosita pentru taierea stufului si a papurii; tarpan; sabita. 2) Unealta folosita de pescari pentru a taia franghiile cu care sunt fixate carmacele de pari. /<ucr. rizak

bir interj. – 1. Strigat cu care ciobanii isi aduna si conduc turmele. – 2. Indica o senzatie de frig intens. Creatie expresiva; pentru diferitele sale sensuri, cf. Puscariu, Dacor., I, 84-6. Cu prima acceptie, rr bilabial se foloseste in mai multe limbi, cf. sp. arre; la al doilea, insasi v******a imita tremuratul. Cf. si Philippide, II, 700. Dat fiind caracterul evident expresiv, pare curioasa incercarea lui Densusianu, GS, I, 58, de a explica acest cuvint prin iraniana (cf. Rosetti, II, 111). Der. biriiac, s. m. (miel); birii, vb. (a striga oile; a vorbi impiedicat, a mormai; a trosni). Ultimul uz (cf. Sadoveanu, au biriit ca un tunet alte potirnichi) pare o greseala datorita confuziei cu pirii. Var. a barai, care apare in unele dictionare, ar putea fi o ortografie gresita.

halima (halimale), s. f. – 1. Titlu al colectiei de povesti orientale, mai cunoscuta ca O mie si una de nopti. – 2. Basm, poveste, snoava. – 3. Incurcatura, incilceala, confuzie. Arab. alima „balerina” (› fr. almee, sp. almea), prin intermediul ngr. χαλιμά (Seineanu, II, 200; Lokotsch, 800; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 220). Sensul 3 este firesc, data fiind complicatia povestii. Se pare ca Graur 161 se insala interpretindu-l ca „harmalaie”, pe care il explica prin tig. halema, de la ha- „a minca”.

hohoti (hohotesc, it), vb. – 1. A izbucni in ris. – 2. A plinge zgomotos. Creatie expresiva, cf. hihoti, chicoti. Se considera in general ca este der. din sl. chochotati „a ride”, cf. rus. chochot „hohot” (Miklosich, Slaw. Elem., 51; Cihac, II, 139; Tiktin; Berneker 393), cf. 319; Conev 103; DAR). Aceasta solutie este posibila, dar cuvintul sl. este tot expresiv si poate, fireste, sa coincida cu rom. Pe de alta parte, cuvintul sl. nu inseamna decit „a izbucni in ris”, pe cind in rom. ideea de „ris” sau de „plins”, pare secundara, ideea initiala fiind cea de „in chip zgomotos”; cf. mr. huhutescu, huhutire „a striga, a urla”. – Der. hohot, s. n. (hohot); hohoteala, s. f. (ris), cf. chicoteala.

martafoi (martafoi), s. m. – Smecher, potlogar. Origine necunoscuta. Din pol. marcovy „flacau tomnatic” (Cihac, II, 189), pare putin probabil, data fiind extensiunea cuvintului. Relatia cu mag. marcafank „gogoasa” (Scriban) e intimplatoare. Poate ar trebui legat de sl. mreti „a muri”, cf. sb. mrtca „cadavru”, mrtvan „om fara putere”. – Der. martafoaica, s. f. (vagaboanda).

teara (-eri), s. f. – Urzeala depanata pe sul. – Var. Mold. tara. Mr. teara „caimac”. Lat. tēla (Burla, Conv. lit., XIV, 281; Puscariu 1724; REW 8620), cf. it., prov., cat., sp. tela, fr. toile. Der. din per. tar „fir, fibra” (Lokotsch 2022) nu pare probabila.

anocato adv. (ngr. anokato, d. ano, sus, si kato, jos. V. inalgios). Fam. Rar azi. Hara-para, val-virtej: lucrurile erau anocato. – Si anucat, hustiuliuc.

HEI interj. 1. Exclamatie care exprima o chemare sau prin care se atrage cuiva atentia. 2. Exclamatie care exprima: voie buna, satisfactie, placere, admiratie, nerabdare, rezerva, contrarietate, surprindere, regret etc. ♦ (Adesea repetat) Exclamatie care lasa sa se inteleaga ca lucrurile sunt mult mai complicate decat par sau decat le crede cineva. [Var.: he, hehe interj.] – Onomatopee.

PASLA s. f. Material textil obtinut din fire de lana sau de par de animal netoarse batute in piua, intrebuintat la confectionarea palariilor, a incaltamintei calduroase, ca izolant etc. – Cf. sl. plustĩ.

ZGARDA, zgarzi, s. f. ~ (et. nec.; explicatiile prin mijlocirea lui gard, ucr. garda = podoaba, alb. skardhe sau gherdan nu sunt satisfacatoare; ucr. si alb. par sa provina din rom.)

NETEZIT, -A, neteziti, -te, adj. 1. Care a fost facut neted. 2. (Reg.; despre par, barba etc.) Potrivit, aranjat, bine pieptanat. – V. netezi.

A SE DESPLETI se ~este intranz. (despre parul impletit sau obiecte din fire impletite) A se desface din impletitura. /des- + a [im]pleti

FILEU ~ri n. 1) Impletitura de fire groase, cu ochiuri mari, avand diferite intrebuintari; plasa. ~ de tenis. 2) Obiect confectionat dintr-o impletitura de fire subtiri, folosit pentru fixarea parului pieptanat. 3) rar Saculet folosit la transportarea cumparaturilor, confectionat dintr-o astfel de impletitura; plasa; sacosa. [Sil. fi-leu] /<fr. filet

A SE RASFIRA ma rasfir refl. 1) (despre par sau despre obiecte din fire) A se desface, indepartandu-se fir de fir; a se raschira. 2) fam. A se imprastia in toate partile; a se risipi. /ras- + fir

filipesti, s. m. pl. – In expresia m-ai umplut de filipesti „m-ai lasat cu buzele umflate”. – filipesti este o localitate din judetul Prahova, care a fost mosia familiei Cantacuzino. Se pare ca expresia trebuie explicata prin incercarea esuata facuta de Mihnea III (1658) de a-i prinde pe Cantacuzini, pentru a-i omori; ei au aflat de planul acesta si au reusit sa fuga, astfel incat zbirii domnitorului au gasit casa de la filipesti goala. – [3373]

EfiLA cv. I. tr., refl. a (se) subtia, a slabi, a capata silueta. II. tr. a rari, a fila parul. ◊ a destrama o tesatura (fir cu fir). (< fr. effiler)

RADIOTERAPIE (‹ fr. {i}) s. f. Utilizarea unor surse de radiatii in tratamentul medical (de ex. cazul tumorilor canceroase si al dermatozelor). Radiatiile ionizante (indeosebi razele X sau diferiti izotopi radioactivi) sunt folosite pentru distrugerea celulelor maligne. Tratamentul poate fi extern, cand se efectueaza dupa extirparea chirurgicala a tumorii sau cand aceasta nu poate fi operara; in anumite situatii sursele radioactive pot fi implantate in tumori. Deoarece radiatiile ele insele pot provoca cancer, nu sunt recomandate in cazul tumorilor benigne. Tratamentele prin r. sunt insotite de greata, caderea parului, pierderi in greutate, slabiciune. Pentru a reduce inflamatiile, radiatiile infrarosii si cele ultraviolete sunt aplicate cu lampi speciale. Se mai numeste radiologie terapeutica.

IMPLETI, impletesc, vb. IV. 1. Tranz. A reuni, a impreuna mai multe fire, jurubite etc. 2. Tranz. A strange parul in cozi. 3. Tranz. A lucra diferite obiecte din fire textile rasucite sau toarse ori din nuiele, din flori etc.; spec. a face o impletitura din fire de lana, de bumbac etc. prin tricotare cu andrele. ♦ A face colaci din bucati de aluat. 4. Refl. recipr. Fig. A se incrucisa, a se intretaia; a se imbina. 5. Intranz. (Rar; in expr.) A impleti din picioare = a misca repede din picioare; a dansa. 6. Tranz. Fig. (Inv.) A unelti, a urzi. – In + pleata (pl. plete).

ROSHAR s. n. par provenit din coama sau din coada cailor, folosit ca material de umplutura in tapiterie, ca urzeala la anumite tesaturi etc.; p. ext. tesatura avand ca urzeala fire de bumbac, iar ca batatura par de cal, intrebuintata ca furnitura la hainele barbatesti. – Din germ. Rosshaar.

MOHAIR, mohairuri, s. n. par de capra angora, folosit in industria textila pentru stofe, covoare, fetru etc.; p. ext. postav sau stofa tesuta din lana amestecata cu par de capra angora (sau cu fire de matase). [Pr.: -ha-ir] – Din fr. mohair.

COAFURA ~i f. Aranjament al parului; mod de dispunere a parului. [G.-D. coafurii; Sil. coa-fu-] /<fr. coiffure

PRASTINA² ~e f. Prajina care se pune pe varful stogurilor sau pe acoperisurile de paie, de stuf, ca sa nu fie imprastiate de vant. /Orig. nec.

EfiLA vb. I. tr., refl. (Frantuzism) A (se) subtia, a slabi, a capata silueta. ♦ tr. A rari, a fila parul cuiva. ♦ A destrama o tesatura (fir cu fir). [< fr. effiler].

PILOZITATE s.f. 1. Acoperirea cu par a tegumentelor. 2. (Text.) Proprietate a firelor de a avea aspect pufos. [Cf. fr. pilosite].

smotocit, smotocita, adj. (reg.) 1. (despre oameni) care are parul ciufulit. 2. (despre san) care a fost supt de tot (de lapte).

fa interj. – Formula generica de adresare pentru femei; fato, femeie. – Var. fa, fai. Origine incerta. Dupa Puscariu 588, Tiktin, REW 3273, DAR si Scriban, ar fi abreviere de la fata, prin analogie cu ma. pare mai probabila der. de la fie, dialectal fiia, cf. forma inv. fa-sa „fie-sa” citata de Scriban. Iordan, BF, VII, 254, propune drept etimon foemina, care pare mai putin probabila. Cuvint cunoscut in Munt., Mold. si Bucov. (ALR, I, 199); in Mold. mai ales fa. Curent la tara, se considera vulgarism in limba literara.

faula (-le), s. f. – (Trans. de Vest) Mod de a fi, aspect, aparenta. – Var. faula. Lat. fābula „istorie”, cf. subula › sula, stabulum › staul; schimbarea de accent ca in audio › aud. Cuvintul nu a fost studiat, si circula putin; insa pare a insemna, mai curind decit „aspect fizic”, ceva in sensul de „dispozitie, tinuta”. Cf. citatul lui Frincu-Candrea, in DAR; ian spune-mi faula lui. Tiktin si DAR dau cuvintul drept necunoscut. Este dublet de la fabula. Cf. it. fola „priveste” (Battisti, III, 1676).

firet (fireturi), s. n. – Broderie cu fir metalic, galon. Ven. fereto, prin intermediul ngr. φιρέτυ (Bogrea, Dacor., IV, 814), cf. sp. herrete. Dupa DAR, der. colectiv de la fir, cu suf. -et, ceea ce pare mai putin probabil si nu este suficient pentru a explica ngr.

iar adv. – 1. Alta data, din nou. – 2. La fel, de asemenea. – 3. (Conj.) Si, pe de alta parte. – 4. (Conj., inv.) Totusi, in ciuda. – 5. (Conj.) Dar, insa. – Var. iara, ar(a). Mr. iar(a), megl. ara. pare sa provina dintr-un lat. *era (Schuchardt, ZRPh., XV, 240; G. paris, Rom., XX, 333; Meyer-Lubke, Rom. Gramm., III, 495; Puscariu 756; REW 2886; DAR; Pascu, I, 102), cf. engad. eir, prov. er(a), v. gal. ar, cu acelasi sens; cf. si ngr. ἄρα, ἔρα. – Der. iarasi, adv. (alta data), cu -si, ca cinesi, totusi.

1) aspru m., pl. aspri (ngr. aspron, alb. d. lat. asper, ban nou, curat, alb). Moneta [!] veche de argint de valoare variabila. – In sec. XVI un galben venetian sau un sultanin (al sultanului ) valora 60 aspri. Asprii cei noi, care umblau in Mold. si Munt. pe la 1620, nu mai erau considerati ca bani de argint, si se facea deosebire intre vechi u aspru, care era de argint, si cel nou (suflat cu argint), care dupa un timp isi arata arama. De aici expresiunea a-ti arata arama, a-ti arata defectele (Iorga, Negot. 214 si 221). Leu vechi era impartit in 40 de parale, iar paraua in 3 aspri (turc. akce), care se numeau si letcai (Sain. Infl. Or.).

TEAPA, tepi, s. f. 1. par lung si ascutit la un capat (folosit in trecut ca instrument de supliciu); p. restr. varful unui astfel de par. 2. Prelungire ascutita si tepoasa la spicele cerealelor; (la pl.) resturile tulpinilor unor paioase, ramase in pamant dupa ce plantele au fost cosite. 3. Ghimpe, aschiuta, spin. 4. (La pl.) par aspru, ghimpos care acopera corpul unor animale. – Cf. sl. cepati.

ILUZIE s. 1. (MED.) iluzie optica = pseudoblepsie. 2. v. utopie. 3. inchipuire, naluca, nalucire, parere, (rar) naluceala, (fig.) miraj. (N-a fost decat o ~.) 4. v. amagire.

POMAZUIT, -A, pomazuiti, -te, adj. (Inv.) 1. (Despre domni, mitropoliti, episcopi) Uns, miruit, investit (cu o demnitate). 2. (Rar) Uns cu pomada; pomadat. Ochii ei sticleau si era pieptanata si pomazuita, de-i sta parul lins. ISPIRESCU, U. 21.

ceapsa (cepse), s. f. – (Banat, Trans., Bucov.) Boneta, scufita, comanac. – Var. ceapta. Etimonul trebuie sa fie un cuvint sl. (cepici „mitra”), care pare sa fi intrat in rom. prin intermediul sb. cepac, slov. cepica sau mag. csapsza (Cihac, II, 47; Iordan, Dift., 72; DAR; Galdi, Dict., 87); cf. si rus. cepec „boneta”, pol. czepiec „boneta”. Edelspacher 11 deriva forma mag. din rom., fara a fi insa probabil acest fapt. Cf. sapca. – Der. cepita, s. f. (Trans., rar, boneta militara), din mag. csapica.

linced (lanceda), adj. – 1. Gales, debil. – 2. Bolnav. – 3. Melancolic, abatut. – Megl. lingit, lingid. Lat. languidus (Puscariu 976; Candrea-Dens., 994; REW 4890; DAR), pastrat numai in rom. (in celelalte idiomuri romanice sint derivari neol., cf. Rosetti, I, 168). Rezultatul g › c este modern (totusi se aude var., rara, linged). A fost explica prin analogie cu muced; dar pare mai curind efectul unei disimulari g...d. Der. lincezi, vb. (a zacea; a fi bolnav, a avea o suferinta, a vegeta, a se istovi); lincezeala (var. lincezime, inv., lingejune), s. f. (boala, suferinta). Cf. lingoare.

Cabiri, divinitati misterioase, de origine obscura – probabil feniciana – si despre care exista foarte putine date. Se pare ca descindeau din Hephaestus si ca erau invocate pe mare de catre corabierii surprinsi de furtuna. Li se aduceau onoruri cu precadere la Samothrace, in Lemnos si la Imbros.

busola f., pl. e (it. busolla, lat. buxula, si buxtala, dim. d. buxta, var. din buxida, -idos, pixida, cutie. Din buxtula, vine fr. boite, germ. buchse, engl. box. V. bucsa, pusca, boxa). Un aparat compus dintr’un cadran pe care se afla un ac magnetic care se intoarce totdeauna spre nord. fig. Conductor: sfaturile tale vor fi busola mea. Fals busola (dupa fr.). Si pusula (ngr. pusulas) intre 1800-1850. – Busola era nestiuta de cei vechi, dar se pare ca Chinejii o intrebuintau cu o mie de ani inainte de Hristos. In Europa a fost descoperita in seculu XIII, cind s’a observat intiia oara ca un ac magnetic, oscilind liber in prejuru unui pivot, se indreapta totdeauna spre nord. Italianu Flaviu Gioia din orasu Amalfi s’a gindit primu sa puna un ac magnetic pe un pivot pe care sa se poata misca in toate directiunile, facind astfel observatiunile mai usoare, si mai exacte. Cercu inauntru caruia se invirteste acu e impartit in 32 parti si se numeste roza vinturilor.

Graeae, divinitati preolimpiene care pazeau drumul spre tara gorgonelor (v. si Perseus). Se nascusera din unirea lui Phorcys cu Ceto si erau in numar de trei: Dino, Enyo si Pephredo. Erau niste aratari urite si batrine, cu parul alb, cu un singur ochi si cu un singur dinte pe care si le treceau pe rind, una alteia.

BUCLA, bucle, s. f. I. 1. Suvita de par rasucita in spirala; zuluf, carliont. 2. Portiune de fir textil, rasucita in timpul tricotarii, in forma de bucla (I 1). II. 1. Curba dintr-un drum in serpentina. ♦ Cot al unui curs de apa. 2. Piesa metalica pe care se fixeaza, prin indoire, capatul unui cablu. 3. (In sintagma) Bucla digitala = aparat electronic folosit pentru redarea infinita a unei secvente sonore inregistrate. – Din fr. boucle.

A SE FACE ma fac refl. I. 1) A avea loc accidental; a se intampla. Ce se face pe lume! ◊ Ce s-a facut (cu cineva)? Ce s-a intamplat (cu cineva)? S-a facut! ne-am inteles! 2) A se crea aparenta; a se parea; a parea. Se facea ca zburam. 3) A incepe sa fie; a deveni; a ajunge. ~ actor. ~ mare. ◊ ~ nevazut a disparea. ~ de ocara (sau de rusine) a se compromite, atragandu-si oprobriul public. 4) v. A SE PREFACE. ◊ ~ mort in papusoi a se preface. II. (in imbinari) 1) (despre perioade ale zilei, fenomene sau stari ale naturii) ~ ziua. ~ frig. 2) (despre cai de comunicatie) ~ drum. ~ partie. 3) (despre senzatii sau sentimente) A i ~ dor. 4) (despre persoane sugerand ideea de procurare sau de obtinere) ~ cu casa. ~ cu diploma. 2. tranz. A trece dintr-o stare in alta; a deveni. ~ medic. /<lat. facere

ROUA f. 1) Picaturi mici de apa care se formeaza prin condensarea vaporilor din atmosfera si care se depun pe suprafata pamantului in noptile sau in diminetile racoroase de vara. ◊ Pe ~ de dimineata; in zorii zilei. 2): Roua-cerului planta erbacee, insectivora, cu flori mici albe, cu frunze acoperite cu peri, care secreta o substanta cu ajutorul careia sunt digerate insectele. [G.-D. rouai] /<lat. ros, roris

BUCLA s.f. I. 1. Suvita de par rasucita; carliont, zuluf. 2. parte a ochiului unui fir format in timpul tricotarii. II. 1. Curba pronuntata folosita la racordarea aliniamentelor unei serpentine. ♦ Portiune a unui curs de apa cu o puternica cotitura. 2. Piesa de metal pe care se fixeaza, indoindu-se, capatul unui cablu. [< fr. boucle].

bata (bete), s. f. – 1. Cingatoare, cordon, briu. 2. Betelie. – Megl. bęta „ciorap, soseta”. Lat. vitta (Candrea, Elements, 13; Puscariu 193; REW 9404; Candrea-Dens., 143; DAR); cf. sicil. vitta, it. vita „briu”, v. fr. vete, cat., sp., port. beta „sfoara, funie”. Der. betelie, s. f. (betelie), al carui suf. nu este clar (cf. totusi, batalie, tocalie, tacalie). Scriban il relationeaza cu rom. bretele, fr. bretelles; ipoteza sa este improbabila, dat fiind sensul cu totul specializat de betelie, si pare a se baza pe o confuzie cu bertelie.

scarit, scarita, adj. (inv. si reg.; despre terenuri, locuri, plante, povarnisuri, drumuri) care prezinta denivelari in forma de trepte; in care au fost facute trepte; (despre modul de a tunde parul) in forma de scara (tunsoare scarata).

culpa (culpe), s. f. – Vina. Lat. culpa (sec. XIX). – Der. culpabil, adj. (vinovat), din lat. culpabilis (sec. XIX); culpabilitate, s. f. (vinovatie); culpes, s. m. (vinovat), der. interna destul de riscanta, care pare a i se datora lui Odobescu, a fost folosita numai de unii scriitori din sec. XIX; inculpa, vb., din fr.; disculpa, vb., din fr. disculper, mai putin folosit.

BUCLA s. f. 1. suvita de par rasucita; carliont, zuluf. 2. parte a ochiului unui fir in timpul tricotarii. 3. curba la racordarea aliniamentelor unei serpentine. ◊ cotitura a unui curs de apa. 4. parte dintr-un cablu, dintr-o conducta etc. avand forma unei portiuni dintr-o curba inchisa. 4. (inform.) secventa din instructiunile unui program care se executa de mai multe ori pana se satisfac anumite conditii. 6. (cib.) suita de efecte in care ultimul corespunde celui dintai. (< fr. boucle)

priu (-ie), adj. – (Bou) patat cu alb. Origine incerta. Ar putea fi vorba de lat. prῑvus „caracteristic” (Tiktin), dar semantismul nu este clar. – Der. prian (var. prior), adj. (tarcat cu alb), pe care Cihac, II, 290 il punea in legatura in mod putin convingator cu slov. prizan „pestrit” si Scriban cu sb. prijan „prieten”. Pric, adj. (Olt., patat cu alta culoare), pare a fi var. a aceluiasi cuvint; a fost pus in legatura de Diculescu, Elementele, 457, cu gr. ποιϰίλος „pestrit”. Pentru prior, Pascu, Arch. Rom., VI, 264, propunea un lat. *priulus.

undrea (-ele), s. f. – 1. Decembrie. – 2. Ac de impletit. – 3. Clavicula. – 4. Vena gitului. – 5. Lemn care sustine bucsa rotii de moara. – 6. O anumita parte a plugului. – Var. indrea, andrea. Mr. andreaua. Origine incerta. pare a fi numele Sf. Andrei; dar cu exceptia primului sens, semantismul nu este clar. Dupa Tiktin, acest nume s-ar datora asemanarii cu bratele crucii Sf. Andrei (cf. Tagliavini, Arch. Rom., XII, 190); aceasta explicatie nu pare convingatoare. Etimonul pe care-l semnalam a fost mentionat de Diez, Gramm., I, 440 si de Roesler 564. Din lat. *endrella ‹ gr. ἔνδριον (Giuglea, RF, II, 49) sau din tc. oyundure (Iogu, GS, IV, 338) nu pare posibila.

fides, divinitate romana care simboliza respectarea cuvintului dat, a juramintului facut, increderea, cinstea si buna-credinta. Era infatisata ca o femeie foarte batrina, cu parul alb.

ZMEURA s. f. ~ (prob. dintr-o forma primitiva *smeu, cu pl. neutru smeuri, de unde forma de sg. prezenta; relatia cu zmeu este posibila, desi nu pare clara si nu explica nici echivalentul macedoroman asńura; etimonul *meulum < meum = acanta nu pare convingator; orig. neogreaca este improbabila; este posibil sa fie vorba despre o rad. sl. sm(r)- care indica un fruct sau obiect incretit, cu zbarcituri, cf. rus. smorodina = coacaza, smorcok = zbarciog, smorstennyĩ = incretit, sb. smigj, smrec, smreka = ienupar, bg. smrastjam = a increti – cf. smorodin; din rom. > ngr. σμέουρον, tc. izmavula)

OPINIE s. 1. v. parere. 2. parere, punct de vedere, (inv. si pop.) socotinta, (inv.) proces, socoata. (Care e ~ ta in aceasta problema?) 3. v. conceptie. 4. credinta, idee, judecata, parere. (Dupa ~ mea ...) 5. v. apreciere. 6. opinie publica = spirite (pl.). (~ era agitata.)

NETESALAT, -A, netesalati, -te, adj. (Despre vite) Care nu a fost curatat cu tesala; p. a**l. (depr.; despre oameni) cu parul incalcit, zbarlit, nepieptanat; (despre par) care nu este pieptanat, care este incalcit, zbarlit; p. ext. neingrijit, murdar. – Ne- + tesalat.

RADE, rad, vb. III. 1. Tranz. si refl. A(-si) taia cu briciul sau cu masina de ras parul, barba sau mustatile de la radacina; a (se) barbieri. ◊ Exp. (Tranz.; fam.; ir.) A rade pe cineva fara sapun = a critica aspru pe cineva. (Fam.) Sa-mi razi (sau sa-mi radeti) mustata, se spune pentru a arata ca esti foarte sigur de cele ce afirmi. ♦ Tranz. A curata parul de pe pielea unui animal sau solzii de pe un peste. 2. Tranz. A razui, a inlatura un strat subtire de deasupra unui lucru. ♦ A sterge, a indeparta, a elimina (cu guma, cu un briceag, cu lama etc.) ceva scris. ♦ A da pe razatoare pentru a marunti. 3. Tranz. fig. A distruge, a nimici, a sterge de pe fata pamantului. ◊ Expr. (Fam.) A rade cuiva o palma = a da cuiva o palma. [Perf. s. rasei, part. ras] – Lat. radere.

fiRUTA ~e f. Planta erbacee cu tulpina subtire, de tip pai, cu frunze liniare, ce creste prin pasuni si fanete. /fir + suf. ~uta

PLUS s.n. Tesatura de bumbac, de lana, de par de capra etc. mai groasa decat catifeaua si cu firul mai lung, folosita in special in tapiterie. [Pl. -suri. / < fr. p(e)luche].

fara s. f. – Casta, rasa. – Mr. fara. Ngr. φαρα, cf. alb. fare (Meyer 100; Philippide, II, 641), bg. fara (Berneker 279). pare sa provina din longob. fara (Puscariu, Dacor., VII, 293; Giuglea, Dacor., II, 396; DAR), si a fost citat ca element v. germ. in rom., nejustificat, se pare, intrucit este vorba de un cuvint imprumutat dintr-un idiom balcanic, in epoca recenta. In acelasi timp, este cuvint incert, intrebuintat de patru ori de Petru Maior, care foloseste adesea cuvinte mr. (si acesta pare a fi cazul lui fara) si o data intr-un text popular din Hateg, in care este posibil sa fie o patrundere a mr. Dupa Mladenov 660, cuvintul ar fi de origine tc.

BUCLA, bucle, s. f. I. 1. Suvita de par rasucita in spirala; zuluf, carliont. 2. parte a ochiului unui fir, formata in timpul tricotarii. II. 1. Curba foarte pronuntata, folosita la unirea portiunilor drepte ale unui drum in serpentina. ♦ Portiune serpuita a unui curs de apa. 2. Piesa metalica pe care se fixeaza, prin indoire, capatul unui cablu. – Fr. boucle.

cuart si cvart n., pl. uri (germ. quarz). Min. Oxid de siliciu (SiO₂). – E solid, incolor sau colorat. Lovit cu amnaru, scapara de dur ce e. Varietati: cristalu de stinca, cuartu ialin (p. instrumente optice), cuartu sau topazu fumuriu, morionu (negru), safiru, (sineliu sau albastru), ametistu (violet), citrinu (topaz fals ori spaniol, limoniu), cuartu de Compostela (caramiziu), aventurina (galbena inchisa cu puncte de mica stralucitoare ca auru), ochiu de pisica (cu fire de amiant), ochiu de tigru (galben inchis matasos), paru Venerii (cu cristale de rutil), cuartu laptos, lidita (cu care se incearca auru), nisipu, iaspu, calcedonia, cremenea, agata si opalu.

DOCETISM s.n. Erezie de la inceputurile bisericii crestine, care sustinea ca Iisus Cristos nu ar fi fost om decat in aparenta. [< fr. docetisme, cf. gr. dokein – a parea].

pleteanca, pletenci si pletence, s.f. (reg.) 1. panglica ingusta sau fir de lana cu care femeile isi impletesc cozile. 2. suvita de par adaugata la cozi.

PROBABILITATE s.f. 1. Caracterul a ceea ce este probabil; aparenta de adevar, posibilitate cu multe sanse de realizare. ♦ Dupa toate probabilitatile = dupa cat se pare. 2. Marime folosita in formularea legilor statistice ale fenomenelor, care nu sunt perfect determinate prin anumite conditii experimentale date. ♦ Teoria probabilitatii = teorie despre evenimente intamplatoare cu caracter de masa; calculul probabilitatilor = ramura a matematicii care se ocupa cu studiul probabilitatilor producerii unui fenomen sau a unui eveniment dintr-un complex de fenomene sau de evenimente de acelasi fel. [Cf. lat. probabilitas, fr. probabilite].

firetic (firetica), adj. – Coleric, furios. Origine incerta. Dictionarele nu sint de acord in privinta definirii sensului (Dame traduce ahuri; in Bihor il gasim cu sensul lui damne). pare a fi rezultatul unei incrucisari a lui iretic „eretic” cu fire „natura”, sau cu fire-ai, inceputul tuturor imprecatiilor (dupa DAR si REW 6471, din lat. phreneticus, putin probabil; dupa Pascu, Beitrage, 11, din lat. ferus; dupa Scriban, de la fire).

iscali (iscalesc, iscalit), vb. – A semna, a-si pune numele, semnatura. Origine incerta. Dupa Tiktin (cf. Candrea; DAR; Scriban), de la formula de acceptare juridica azu iskalu „eu vreau” (din sl. iskati, cf. isca). Dupa Cihac, II, 149 (cf. Seineanu, Semasiol., 15), din sl. iskaljati „a pata”, cf. bg. iskaljam „a murdari”, datorita faptului ca cea mai mare parte a iscaliturilor din vechime erau doar amprente ale degetului sau pete de cerneala. Ambele explicatii par posibile. – Der. iscalitura, s. f. (semnatura), din part. iscalit (sec. XVII); iscalitor, adj. (semnatar), inv.

pravalie (pravalii), s. f. – s. f. – Magazin mic, dugheana. Origine incerta. Dupa Tiktin, legat de pravali „a se invirti, a se rostogoli”, cf. sb. provalija „prapastie” (Scriban), dar der. nu este convingatoare semantic. In Pravila lui Matei Basarab (1640), se vorbeste de pravalie de vinzare de vin, care se chiama prost circiuma; de unde pare ca s-ar putea presupune ca in sec. XVII cuvintul era simtit mai putin vulgar decit circiuma, lucru imposibil daca se porneste de la pravali. Der. din sl. pravljenije „administratie” (Candrea) nu este posibila fonetic. Ar trebui sa ne gindim la pravarie „magazin de praf de pusca” (cf. praf), de unde s-ar fi trecut usor la sensul de „pravalie in general, depozit”; cu atit mai mult cu cit in limba veche se obisnuia sa se arate si felul vinzarii: pravalie de vin.

sluger (-ri), s. m. – 1. Dregator, slujitor la curte, intendent principal al curtii si al armatei, boier de rangul al treilea, titlu ramas onorific dupa 1738. – 2. Titlu de noblete asimilat de Regulamentul Organic gradului de locotenent si sublocotenent. – Var. sulger, sulgear. Origine indoielnica. pare sa provina de la sluga, cu suf. de agent -ar, fiind vorba intr-un anumit fel de seful servitorilor de la curte, cf. sb. sluzar „sluga”; var. ca la clucer, culcer. Der. de la sulgiu (Tiktin; Scriban) nu pare verosimila si nu se justifica semantic. – Der. slugerie (var. sulgerie), s. f. (demnitate de sluger); slugereasa (var. sulgereasa), s. f. (nevasta de sluger). Din rom. provin sl. sluzari si ngr. σλουτσιάρις (Meyer, Neugr. St., II, 78).

teapa (-tepe), s. f. – 1. Temperament, fire, caracter. – 2. Neam, soi. Sl. teti, tepą „a bate (moneda)” (Tiktin). pare dublet al lui tapa, s. f. (taietura in partea de jos a copacului pentru a-i marca directia de cadere la taiere; margine, tiv; cep), a carui der. din v. germ. tappa › germ. Zapfen (Giuglea, Dacor., III, 680; REW 8565) este improbabila. Legatura dintre teapa si sl. cepu (Conev 65) nu este posibila; cu lat. stipa (Scriban) este la fel de improbabila.

tunde (-d, -ns), vb. – 1. A taia parul. – 2. A taia lina unor animale. – 3. A curata copacii, a lastari, a emonda. – 4. A fugi, a scapa. – Mr. tundu, tumsu, tuntu, tundire, megl. tund, tuns, tuns, tundiri. Lat. tondere in locul clasicului tondēre (Densusianu, Hlr., 147; Puscariu 1773; REW 8779), cf. v it. tondere (calabr. tundiri), prov., fr., cat. tondre, sp. tundir. Sensul 4 nu a fost explicat, dar cf. rade, sterge. – Der. tuns, s. n. (taierea parului); tunsoare, s. f. (tuns; curatarea pomilor; Trans., recoltare de fructe); tunsura, s. f. (tunsoare; lina tunsa).

ZIMBRU, zimbri, s. m. Animal salbatic din familia bovinelor, cu capul scurt si lat, cu coarnele scurte, intoarse in sus, cu greabanul inalt, gatul si barbia acoperite cu par lung; astazi este pe cale de disparitie (dar odinioara a fost raspandit si in Carpati) (Bison europaeus). – Slav (v. sl. zonbru).

parOS, -OASA, parosi, -oase, adj. 1. (Despre fiinte sau parti ale corpului lor) Acoperit cu mult par² (1). 2. (Despre tesaturi sau obiecte confectionate din astfel de tesaturi) Acoperit cu un strat pufos, format din capetele firelor care ies in afara. 3. (Despre plante, frunze, flori, tulpini) Acoperit cu par² (3). – par² + suf. -os.

BUCLA ~e f. 1) Suvita de par, rasucita in spirala; carliont; zuluf. 2) Indoitura in forma de lat a firului din care este alcatuit ochiul unui tricot. 3) Portiune a albiei unui curs de apa, avand forma unei curbe foarte pronuntate. 4) tehn. Piesa metalica pe care se fixeaza capatul unui cablu. [Sil. bu-cla] /<fr. boucle

PERIEC s.m. (Ant.) Nume dat de greci unui locuitor al unei tari cucerite a carui situatie civila era intre cetatean si sclav. [Pron. -ri-ec. / < fr. perioeque, gr. perioikos < peri – imprejur, oikein – a locui].

PETEA, petele, s. f. (Reg.) Panglica de care sunt prinse monede, margele etc. si care se poarta ca podoaba in par sau la palarie. – Din petele (pl. lui peteala).

2) apar, aparut, a aparea v. intr. (lat. apparere. V. par 3). Ma arat [!]: luna apare de dupa deal. Ies de supt tipar, is publicat: a aparut o carte. fig. Ma manifest: mila ii apare in toate actiunile. – Fals va apare ild. va aparea.

fiRICICA, firicele, s. f. Planta erbacee cu peri lanosi, frunze lanceolate si flori stranse manunchi la varful tulpinii (filago germanica). – fir + suf. -icica.

MIRA¹, mir, vb. I. 1. Refl. si tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neinsemnat, marunt, o nimica toata. Te miri unde = cine stie unde, undeva. Te miri cum = nu se stie cum, fara voie. Ma miram eu sa nu... = eram sigur ca... Ma miram eu sa... = eram sigur ca nu... Sa nu te miri daca... = sa nu ti se para curios ca..., e normal sa... ♦ Refl. A-si manifesta surprinderea, nedumerirea, admiratia. 2. Refl. A nu-si da seama, a se intreba. – Lat. mirari.

A REGRETA regret 1. intranz. A fi cuprins de regret; a-i parea rau; a se cai. 2. tranz. (fapte sau actiuni) A indura cu greu, fiind cuprins de regret; a jeli. ~ o pierdere. /<fr. regretter

cauna (-ne), s. f. – Mina. Origine incerta. Dupa Puscariu 324 si DAR, de la un lat. *cavina, de la cavus „gol, scobitura”. DAR pare a identifica acest cuvint cu caula, s. f. (ponton). Eset posibil sa fie vorba de o var. de la gaunos vezi cuvintul.

meteahna (metehne), s. f. – 1. (Inv.) Stricaciune, cusur, neplacere, neajuns, suparare. – 2. Imperfectiune, defect, lipsa, dauna, pata. Creatie expresiva, bazata pe ideea de „imperfectiune” exprimata prin aceleasi mijloace ca in metehau, cf. si matahala, metearca; finala ca in bahna, care este posibil sa fie de asemeni cuvint expresiv. Der. din sb., cr. mahana (Cihac, II, 194) nu pare posibila; cea de la beteag „bolnav” (Tiktin; Scriban) se bazeaza pe o var. beteahna, folosita de Dosoftei; dar cum inventivitatea verbala a acestui autor este cunoscuta, e vorba mai curind de o indicatie in plus asupra originii sale expresive.

ZOOCORIE (‹ fr. {i}; {s} zoo¹ + gr. khoreo „a se raspandi”) s. f. Mod de raspandire a fructelor dau semintelor plantelor prin intermediul animalelor. Speciile epizoocore au seminte sau fructe care se ataseaza de corpul animalelor, prezentand adaptari corespunzatoare: carlige, peri, tepi, invelis cleios etc. (ex. scaietii, turita, vascul). La speciile endozoocore fructele sunt ingerate de animale, iar semintele sunt eliminate dupa ce trec prin sistemul digestiv (ex. la corn, zmeur, mur).

BUCLA, buclez, vb. I. 1. Tranz. Si refl. A(-si) rasuci parul in bucle; a (se) carlionta; a (se) ondula.2. Tranz. A face o bucla firului de tesut pentru a forma un ochi de tricotat. – Din fr. boucler.

MUSTATA ~ati f. 1) par care creste deasupra buzei superioare la barbati. ◊ A-i rade (sau a-i zambi) cuiva ~ata a fi multumit; a se bucura. A rade (sau a zambi) pe sub ~ati a rade abia observat. 2) la pl. Peri lungi care cresc in jurul botului la unele animale. 3) Fiecare dintre cele doua fire mobile de pe capul insectelor sau al altor animale inferioare; antena. 4) fire subtiri situate in jurul gurii la unii pesti, care servesc ca organe pentru pipait. 5) la pl. Tepi lungi si subtiri care cresc pe spicul unor cereale. 6) pop. Matasea porumbului. [G.-D. mustatii] /<lat. mustacea

brei s. m. – Muschi (Mercurialis perennis). – Var. brii, brie. Origine necunoscuta. Este posibil sa fie in legatura cu gr. βρύον, de unde brionia (Diculescu, Elementele, 484). Bg. brei (Candrea; Scriban) pare a proveni din rom.

CAMGARN s. n. lana cu par lung, care capata dupa pieptanare o uniformitate deosebita. ◊ stofa de calitate superioara din fire de lana netede. (< germ. Kammgarn)

matauz (matauze), s. n. – 1. Sfestoc. – 2. Perie. – Var. (Trans.) matahuz. Sl. motvązu „legatura” (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Miklosich, Lexicon, 381; Cihac, II, 189; Byhan 322), cf. rus. motovjaz „fir”, pol. motowąz „sirul de la depanatoare”; sau mai probabil din rus. metuza „pai de secara”.

sofrac (-ci), s. m. – (Bucov.) Pasare (Troglodytes parvulus). – Var. Banat sofrag. Sl., cf. sb. cvorak „graur”, svraka „cotofana” (Candrea; Scriban); dar lipseste veriga de legatura. Trebuie sa fie cuvint identic cu sofran, s. m. (Banat, varietate de soim, Lanius collurio), care pare ca s-ar fi contaminat cu sofran (planta).

atuncea (ea dift.) si atunci adv. (lat. pop. ad tunc, attuncce, d. ad, la, si tunc, atunci; sp. entonces). In acel timp (trecut ori viitor): Unde erai atunci? Ce vei face atunci? In acest caz: daca e asa, atunci imi pare bine. Pe atunci, in acel timp mai departat, in vremea aceia.

CONTRATIMP (‹ contra¹ + timp) s. m. 1. (MUZ.) Deplasare, prin aparitia unei pauze, a accentului de un timp pe altul sau pe o fractiune de timp tare al masurii pe un timp slab. 2. Circuit in c. = circuit electric sau electronic avind un numar par de elemente grupate simetric, astfel incit tensiunile electrice aplicate celor doua jumatati sa fie egale si in opozitie; se utilizeaza la amplificatoare, redresoare etc. in c. sau in push-pull. 3. in contratimp = (la moment) nepotrivit; inoportun.

par-DESSUS LE MARCHE (fr.) in plus – In plus fata de ceea ce a fost convenit, stabilit.

TABANIDA s. f. (La pl.) Familie de insecte din ordinul Diptera, asemanatoare cu mustele; se caracterizeaza prin dimensiuni mari (11-25 mm), corp gros, lipsa perilor, antene scurte, ochi voluminosi, aparat bucal foarte puternic, adaptat pentru intepat. Femelele fecundate sunt hematofage, atacand animalele (bovine, cabaline, cervidee) si uneori omul, in zilele calde de vara. Sunt vectori pentru numerosi agenti infectiosi (bacterii, virusuri) si parazitari. Exista peste 2.000 de specii; la noi sunt cunoscuti sub numele de tauni.

MITA, mite, s. f. (Mai ales la pl.) fire din blana unor animale, care au crescut mai lungi, formand un carliont; smoc de par sau de lana. ♦ Lana tunsa pentru prima oara de pe miei; lana (de calitate inferioara) tunsa de pe capul, coada si picioarele oilor. – Lat. *agnicius, -a „de miel”.

SUBTIA, subtiez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A face sa devina sau a deveni mai subtire (I 1). ◊ Expr. (Tranz.) A-si subtia buzele (sau gura) = a-si strange buzele, facandu-le sa para mai subtiri, mai mici; a vorbi din varful buzelor. ♦ Tranz. (Despre imbracaminte) A face ca cel care o poarta sa para mai zvelt, mai slab. 2. Tranz. A face ca un corp lichid sau gazos sa fie mai putin concentrat, mai putin dens; a dilua. 3. Tranz. A face ca glasul sa aiba un timbru mai subtire, mai inalt. 4. Refl. fig. (Despre oameni si despre insusirile sau manifestarile lor; (adesea ir.) A deveni mai rafinat, mai civilizat, mai fin; a se rafina, a se cultiva, a se stila. [Pr.: -ti-a] – Lat. subtiliare.

CAMGARN s.n. Lana cu par lung, care capata dupa pieptanare o uniformitate deosebita. ♦ Stofa de calitate superioara, facuta din fire de lana netede. [Pl. -nuri, var. kammgarn s.n. / < germ. Kammgarn].

catrafuse s. f. pl. – Numai in expresia a-si lua catrafusele, a pleca repede, a o sterge. – Var. catravase. Origine necunoscuta. pare a fi o interpretare umoristica a lui catavasii (cf. rus. katavasija „incurcatura”), in sensul ca primul obiect pe care trebuie sa-l ia preotul cind pleaca trebuie sa fie liturghierul sau cartea de rugaciuni. Cihac, II, 488, citeaza un mag. kateputa „bagaj”, care nu pare a-i fi convins pe specialisti.

solz (-zi), s. m. – 1. Placa mica tegumentara; scuama. – 2. Lama, placa de metal al unei armuri. – 3. Pulbere pe aripile fluturilor. – 4. (Arg.) Bani. Origine necunoscuta. Der. din lat. sǒlidum (Hasdeu, Cuv. din Batrini, I, 302; Philippide, Principii, 148; Puscariu, Dacor., VII, 480; Puscariu, Lr., 187) sau din sl. sluzu „muci” (Cihac, II, 354; Candrea), care apare o singura data cu sensul de „solz”, neconsolidat in sl., nu pare posibil, in primul rind pentru ca pentru ca asemenea caz pl. ar trebui sa fie *solji, ca minz, piez sau, ca in cazul lui viteaz, breaz etc. Prezenta lui -zi pledeaza in favoarea unei creatii, expresive, desi ideea sa nu este clara. Cf. bulz. – Der. solzi, vb. (a acoperi cu solzi); solzos, adj. (acoperit cu un strat ca de solzi).

fiR ~e n. 1) Produs obtinut prin toarcerea fibrelor textile (naturale sau artificiale) folosit la fabricarea tesaturilor. ~ de lana. ◊ ~ de par fibra tare, de origine epiteliala, care creste pe pielea omului si a animalelor. ~ cu plumb fir prevazut la unul din capete cu o greutate metalica, folosit pentru determinarea directiei verticale. A se tine (sau a-i sta, a-i atarna) cuiva viata numai intr-un ~ de ata (sau de par) a) a se afla intr-o situatie foarte nesigura; b) a fi in pericol de moarte; c) a trage sa moara. 2) fig. Linie subtire, neintrerupta. ~ de fum. 3) Ata metalica (de aur, de argint etc.), folosita la impodobirea unor obiecte de imbracaminte. Haina cusuta cu ~. 4) fibra provenita din secretia unor animale (paianjeni, omizi etc.). 5) Linie electrica prin care se transmite energia. 6) fig. Continuitate neintrerupta; desfasurare continua; curs; mers. ~ul gandurilor. 7) fiecare dintre partile componente ale unei totalitati de elemente omogene. ~ de busuioc. 8) fig. Cantitate neinsemnata. ~ de faina. /<lat. filum

ORZ m. 1) Planta erbacee cerealiera cu tulpina de tip pai, cu frunze liniare, ondulate pe margini, cu inflorescenta in forma de spic, ale carei boabe sunt folosite ca furaj si in alimentatie. 2) (cu sens colectiv) Cantitate de boabe ale acestei plante. ◊ A strica ~ul pe gaste a folosi energie sau valori pentru ceea ce (sau pentru cine) nu merita. /<lat. hordeum

IMPLETIT², -A, impletiti, -te, adj. 1. (Despre fire, jurubite etc.) Reunit, incrucisat cu altele intr-un anumit fel; (despre obiecte) lucrat din fire de lana, bumbac, canepa etc. sau din nuiele, flori etc., dispuse intr-un anumit fel. 2. (Despre par) Strans in cozi, facut cozi. 3. (Adesea fig.) Incrucisat, incolacit. – V. impleti.

SPUNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin viu grai un gand, o parere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ti spuneam eu! = ai vazut ca a fost asa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formula care exprima mirarea, neincrederea. ♦ fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ti spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuitie, a intui, a presimti. ♦ fig. (Pop.) A exprima ceva prin cantec; a canta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destainui, a marturisi ceva cuiva. ♦ A pari, a denunta pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lamuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obisnui, a se zice intr-un anumit fel. – Lat. exponere.

DARZ ~za (~ji, ~ze) 1) Care vadeste indrazneala si curaj. fire ~za. 2) Care nu renunta la convingerile sau la principiile sale; neinduplecat; neclintit. 3) rar Care are o parere exagerata despre sine; mandru; fudul; increzut; tantos; semet; ingamfat; infumurat; maret. /<sl. druzu

STRUNA, strune, s. f. 1. Fir elastic confectionat din metal, din intestine de animale etc. care se intinde pe unele instrumente muzicale si produce, prin vibrare, sunete; coarda. ◊ Expr. A canta (sau a bate) cuiva in struna (sau in struna cuiva) = a fi de aceeasi parere cu cineva pentru a-i castiga simpatia, favoarea; a lingusi pe cineva. 2. Sfoara bine intinsa, facuta din fire elastice si rasucite, destinata sa tina intinsa panza ferastraului. ◊ Expr. (Adverbial) A merge struna = a merge foarte bine. ♦ Fir plastic sau metalic de care se leaga carligul unei unelte de pescuit. 3. parte a fraului care inconjura barbia calului si se prinde de cele doua capete ale zabalei. ◊ Expr. A tine (pe cineva) in struna = a infrana, a tine din scurt (pe cineva). 4. Compus: struna-cocosului = numele a doua plante erbacee cu frunzele ovale si flori albe (Cerastium). – Din sl. struna.

MOT¹ moturi n. 1) Smoc de fire din frunte sau din crestetul capului. ◊ A lua (sau a apuca) de ~ pe cineva a trage de par pe cineva; a parui. 2) Smoc de pene de pe capul unor pasari. 3) Pielea rosie de pe capul curcanului care atarna ca un ciucure. ◊ ~ul curcanului planta erbacee ornamentala cu flori purpurii, grupate in spice lungi. 4) Ciucure confectionat din diferite materiale, care se atarna la caciulite, bonete, fesuri etc. 5) parte proeminenta (ascutita) a unui lucru. /Orig. nec.

TEAPA tepi f. 1) inv. par lung si ascutit la un capat, folosit ca instrument de tortura. A trage in ~. 2) parte ascutita a unui astfel de par. 3) reg. Vergea ascutita la un capat, in care se infige carnea ce trebuie fripta (la gratar); frigare. 4) fir lung, subtire si ascutit, constituind o prelungire a spicelor unor cereale. 5) la pl. parte ascutita a tulpinii de cereale ramasa dupa recoltare. 6) la pl. par aspru si tepos care acopera corpul unor animale. ~ la arici. 7) Formatie tare si ascutita ce creste pe tulpina sau frunzele unor plante; ghimpe; spin. [G.-D. tepii; Pl. si tepe] /Cuv. autoht.

flor (floara), adj. – Blond, cu parul roscat. – Mr. flor. Lat. florus (Pascu, Beitrage, 16; Pascu, I, 86). Cuvint rar in rom., abia daca a fost atestat in mr. Constituie o explicatie mai buna pentru toate numele de persoane si de animale in general se pun in legatura cu floare, cum sint: Florea, Florin, Floarea, Florica pentru persoane, Floraia pentru vaci, Florean, Florila, pentru boi, Floran pentru ciini. In general aceste nume se dau unor persoane sau animale cu parul galben; insa prin etimologie populara se dau adesea si unor animale care se nasc in saptamina Duminica floriilor. – Der. floriu, adj. (baltat cu rosu).

perinda (-dez, perindat), vb. – 1. (Trans.) A parcurge, a strabate, a veni unul dupa altul. – 2. (Refl.) A se succeda, a alterna, a se inlantui. – Var. perinda, (Trans.) parinda. Origine indoielnica. Se considera ca der. al lui pe rind „in serie unul dupa altul” (Tiktin; Candrea; Scriban), dar aceasta der. nu pare spontana in rom. (unde mai exista de la rind si der. verbal rindui). Totusi ar putea fi un calc lingvistic al carui model nu a fost semnalat. E cuvint modern (sec. XIX). Der. din mag. perrend „ordinea unui proces” (Bogrea, Dacor., IV, 840) nu pare mai simpla.

spegma, spegme, s.f. 1. (pop.) ata de canepa, rasucita si impletita, in doua fire. 2. (pop.) smoc format din fire de canepa, de bumbac, de lana, dupa daracit; calti de proasta calitate care cad la melitat; smoc de par sau de iarba.

pastra (pastrez, pastrat), vb. – 1. A tine, a se ingriji de... – 2. A conserva, a retine. – 3. A rezerva, a depozita. – Mr. spastrescu, spastrire, megl. pastres, pastriri. Ngr. παστρεύω „a curata”, din πάστρα „curatenie” (Meyer 3231; Tiktin), cf. alb. pastroń „a curata” (Philippide, II, 726). Semantismul nu este clar; poate trebuie sa fie admisa o confuzie a lui παστρεύω „a curata” cu παστώνω „a sara, a conserva”. Der. din lat. *parsitare (REW 6255) nu pare posibila, cf. Rosetti, I, 161. Der. pastru, s. n. (conservare; economisire); pastrator, adj. (care pastreaza). Bg. pastrja „a pastra”, pastrenije „conservare” par sa provina din rom. (Candrea, Elemente, 408; Capidan, Raporturile, 233).

UN, O, unii, unele, art. nehot. (Substantivul pe care il determina denumeste obiectul neindividualizat in discutie) Un prieten. ◊ (Accentueaza notiunea exprimata de substantiv) O bucurie se vestea in ochii ei. ◊ (Da sens general substantivului) Un artist, fie si mai genial decat Paganini. ♦ (Inaintea unui nume propriu sugereaza o comparatie) Unul ca..., unul asemenea cu... Mi se parea ca vad un Platon. ♦ (Da valoare substantivala unor cuvinte pe care le preceda) Un murdar. [Gen.-dat. sg. unui, unei; gen.-dat. pl. unor] – Lat. unus, una.

tivic (-curi), s. n. – Lat, coarda. Origine necunoscuta. Der. din tc. tevfik „sfirsit” (Scriban) este improbabila. Trebuie sa fie cuvint identic cu tivig, s. n. (Banat, stinghie). – Der. tivilinca, s. f. (intrument primitiv pentru a impleti laturi de par de cal sau de capra); tivilichi, s. n. (pieptar, corset); tivilichie, s. f. (pieptar), cuvinte pe care Seineanu, II, 363 le explica pornind de la ilic „pieptar” cu primul element obscur.

prat s. m. – fineata. Cuvint citat in vechile dictionare si pe care Puscariu 1369 si REW 6732 il indica drept reprezentant al lat. pratum. Trebuie sa fi fost creat de autorii latinisti din sec. XIX (chiar Puscariu declara ca nu cunoaste cuvintul). – Der. Pratar, s. m. (luna mai), pare si el o creatie artificiala, dupa fr. prairial.

cratita (cratite), s. f. – 1. Vas de bucatarie de gatit. – 2. (Arg.) Slujnica. Origine necunoscuta. pare a fi cuvint sl. Candrea si Scriban il pun in legatura cu bg. kraticika „putin inalt”, sb. kratica „scurtare”, cratita fiind un vas scund. Dupa Meyer 129, din sl. graticika „gratie”.

farfurie (farfurii), s. f. – 1. Portelan. – 2. Obiect de forma rotunda, din portelan, fainta etc. in care se serveste mincarea. – Mr. farfuriu. Tc. farfuri, din per. faghtūrῑ (Seineanu, II, 168; Meyer 98; Lokotsch 569; Tagliavini, Arch. Rom., XVI, 356), cf. ngr. φαρφουρί, alb. farfuri, bg. farfor (Berneker 279). Sec. XVIII (prima fabrica de portelan a fost creata in Bucuresti, in 1806, de Constantin filipescu). – Der. farfurigiu, s. m. (inv., vinzator de portelan); farfurioara, s. f. (farfurita). Din rom. pare a proveni pol. farfury (Miklosich, Wander., 14).

tirna (-ne), s. f. – 1. Cos mare de rachita, de nuiele. – 2. Stup de nuiele. – 3. (Olt.) Botnita care se pune la vite pentru a le impiedica sa pasca. Origine incerta. Se considera der. din bg. travna, sb. trnka (Cihac, II, 402; Tiktin; Candrea; bg. tarna, adaugat de Conev 74, pare sa provina din rom.), in legatura cu sl. trunu „spin”, cf. tirn. Aceasta der. este posibila, dar nu inceteaza sa fie batatoare la ochi apropierea de mgr. τράνα, lat. med. trana „impletitura de nuiele” (Goelzer, Bull. Du Cange, III, 159), de origine necunoscuta.

2) ban (d. ban 1, adica „moneta banului”, dar nu a celui de Severin, ci acelui de Agram, ai carui dinari „banali” erau foarte cautati in sec. 13 fiindca argintu lor era foarte curat. Cp. cu ducat si pol 1). Odinioara, cea mai mica moneta de argint, apoi de arama, in valoare de 1/8 din para, iar de la 1867 1/100 din franc. Gologan de 10 bani (Munt.). Moneta in general: un ban de aur. Pl. parale, avere in bani: n’am bani la mine, ci acasa. Lucruri pe care s’au dat multi bani: citi bani pe morminte! A face bani, 1) a fabrica bani, 2) a agonisi (a cistiga) bani. Prov. A stringe bani albi pentru zile negre, a stringe bani p. viitoru nesigur (V. dinar). Fecior de bani gata, acela care are de cheltuiala banii parintilor. A fi in banii tai, a fi la largu tau, nestinjenit.

MOALE¹ moi adj. 1) Care isi modifica usor forma la apasare; care permite afundarea obiectului ce apasa. Paine ~. Pamant ~. 2) Care este putin rezistent; lipsit de duritate. Metal ~. Lemn ~. Piatra ~. 3) Care nu este consistent. ◊ Ou ~ ou care, fiind fiert putin, si-a pastrat galbenusul necoagulat complet. 4) (despre fructe) Care contine mult suc; zemos. 5) Care produce o senzatie placuta la pipait. par ~. Piele ~. ◊ Apa ~ apa care contine putine saruri. Vin ~ vin placut la gust si fara tarie. A nu-i fi cuiva ~ a nu se simti bine; a avea neplaceri. 6) (despre sunete, voce etc.) Care este placut auzului; catifelat. ◊ Consoana ~ consoana palatalizata. 7) (despre culori) Care se caracterizeaza prin intensitate scazuta; care nu este tipator; palid. 8) (despre lumina) Care este placut vazului; care nu luceste. 9) (despre iarna) Care este fara friguri mari; blanda. 10) (despre mers, pasi etc.) Care aproape ca nu este simtit. ◊ A o lasa mai ~ a inceta de a mai pretinde ceva in mod insistent; a se tempera; a face concesii. 11) (despre oameni) Care este lipsit de vigoare, de energie; slab de caracter; debil. /<lat. mollis, ~e

PERISTOM s.n. 1. Regiune care inconjura gura la unele animale inferioare, cum sunt infuzorii. 2. (Bot.) partea de la marginea unor muschi formata dintr-un numar de dintisori vizibili dupa caderea operculului. [< fr. peristome, cf. gr. peri – imprejur, stoma – gura].

subred (-da), adj. – Fragil, debil, delicat, friabil. Poate din lat. hybridus ‹ gr. ύβρίδος, cu s ‹ ex-; pentru schimbarea si › su-, cf. suera; la relatia semantica „hibrid” = „degenerat” este normala, cf. bastard. Oricum, terminatia -ed nu poate fi decit lat. -idus, care nu a fost productiva in rom., cf. linced, muced, rinced. – Der. din sl. supli „debil”, cu suf. -ed (Cihac, II, 395; Loewe 40; Weigand, Jb, XVI, 78) nu pare posibila. – Der. subrezi vb. (a slabi); subrezeala (var. subrez(en)ie), s. f. (fragilitate, debilitate).

A FILA ~ez 1. tranz. 1) (materiale textile) A transforma in fire prin rasucire. 2) (franghii, cabluri etc.) A desfasura incetul cu incetul. 3) (cartile de joc) A rasfira treptat (astfel ca sa se vada numai initialele). 4) (parul) A face sa devina mai rar (prin inlaturarea unor suvite). 5) (persoane) A urmari pe ascuns. 6) (note muzicale) A interpreta, modificand treptat intensitatea (de la piano pana la forte si invers). 2. intranz. inv. (despre lampi cu fitil) A arde palpaind si scotand fum. /<fr. filer, lat. filare

PRIPON ~oane n. 1) Tarus infipt in pamant, de care se leaga animalele pentru a paste intr-un anumit loc. 2) Funie cu care se leaga animalele de acest tarus. 3) par batut adanc in pamant de care se leaga o ambarcatiune la malul unei ape. 4) Unealta de pescuit, constand dintr-o sfoara lunga, de care sunt legate din loc in loc fire scurte, prevazute cu carlige la capete. /<sl. preponu

aiepta (-t, -at), vb. – A arunca. Lat. *aiectāre, de la ēiectāre (Puscariu 42; Candrea-Dens., 27; DAR). Posibilitatea acestei der. a fost pusa sub semnul intrebarii datorita rom. al lui i lat. in hiat, care in mod normal trebuia sa dea j (cf. Diculescu, Elementele, 463). Se pare, totusi, ca i lat. s-a redus pina la disparitie inainte de e (Rosetti, I, 73), cf. quietus › (in)cet, astfel ca nu exista motiv pentru a contesta rezultatul aiepta. Philippide, O ramasita, 21, propune lat. *abiectāre si Diculescu, Elementele, 463, o compune cu ad de la gr. ἰάπτω „a arunca”, supozitie care nu reprezinta nici un avantaj. In Trans. – Der. aiept, s. n. (aruncare); aieptator, adj. (care arunca).

filimica (-ci), s. f. – Galbenele (Calendula officinalis). Origine necunoscuta. pare cuvint identic cu hilimoaca, s. f. (planta, Iuniperus nana). Ar putea fi deformare de la firimica, dim. de la farima alterat de incrucisarea cu fir, ca firimita.

funingine (funingini), s. f. – Materie neagra rezultata din arderea incompleta a corpurilor organice. – Var. funigine, (Trans.) funi(n)gana. Mr. furi(n)dzine. Lat. fulῑgo, fuliginem (Puscariu 675; Candrea-Dens., 586; REW 3558; DAR), cf. it. fuliggine, sp. hollin, port. fuligem. Rezultatul normal, *furigine, a fost modificat prin asimilare (cf. Candrea, Elements, 42; Rosetti, Rhotacisme, 20). – Der. funinginat, adj. (negru), care, dupa Candrea-Dens., 687 si DAR, reprezinta lat. fuliginatus pare mai curind der. intern; funingiu, adj. (negru ca funinginea); funinginos, adj. (ca funinginea; negru).

pazvan (-ni), s. m. – Garda, straja. – Var. pazavan. Tc. pazvand (der. din per. bazou bend „bratara”, propusa de Bogrea, Dacor., III, 734, pare gresita). – Der. Pazvante (var. Pazvanoglu), s. m. (pasa din Vidin rasculat contra sultanului turc in 1797; simbol de invechit si perimat), din tc. Pazvant-Oglu „fiu de ostas de garda”; pazvangiu, s. m. (soldat din trupele lui Pazvant-Oglu; tilhar, hot).

rabla (rable), s. f. – 1. Hirb, obiect stricat. – 2. Gloaba, mirtoaga. Origine incerta. Trebuie sa fie pus in legatura cu sb. rabatno „in stare proasta”, rabljenje „uz”; dar lipseste veriga apropiata. Legatura cu sas. Rabel „pleava, praf” (Draganu, Dacor., IV, 773) pare mai putin probabila. – Der. rablari, vb. (a se ponosi; a se uza); rablagiu, s. m. (hodorog), cu suf. -giu; rablagi, vb. (a se strica, a se deteriora), de la cuvintul anterior (dupa Graur, BL, XIV, 110, prin contaminare cu damblagi).