beteala (-eli), s. f. – 1. Podoaba din fire de metal auriu (arareori argintiu) pe care miresele si-o pun in cap. – 2. Matase de porumb. Var. peteala, betea. Ngr. πετάλιον „foita de aur”, de unde lat. med. petalum „lamina aurea in capite Romani pontificis” (Du Cange); probabil inca un detaliu faptul ca costumul tipic al taranului roman imita moda imperiala bizantina. Dupa Cihac, II, 685 si Candrea, din gr. πετάλον, ngr. πετάλι „foaie, petala”. Totusi, chiar Cihac deriva peteala din sl. petalja „nod”, ca si cum ar fi un cuvint diferit. Var. este un sing. refacut, cf. Byck-Graur 29.

GAITAN, gaitane, s. n. 1. fir de metal sau siret (impletit ori rasucit) de lana, matase etc., cusut ca ornament la unele obiecte de imbracaminte. ◊ Expr. (Fam.; adverbial) A merge gaitan = (despre actiuni, activitati) a merge, a decurge, a evolua bine. 2. (inv.) impletitura facuta din gaitane (1), care inlocuia platosa in oastea Moldovei din evul mediu. [Pr.: ga-i-. – Var.: gaietan s. n.] – Din tc. g****n.

TAMBAL, tambale, s. n. Instrument muzical popular de percutie, alcatuit dintr-o cutie de rezonanta de forma trapezoidala, asezata orizontal (pe picioare), prevazuta cu coarde de metal care sunt lovite cu doua ciocanele speciale. [Pl. si: tambaluri – Var.: timbal s. n., timbala s. f.] – Din germ. Zimbal, lat. cymbalum.

ETIRARE, etirari, s. f. (Tehn.) 1. Operatie de tragere a metalelor in fire; trefilare. 2. Operatie de intindere a fibrelor sintetice in scopul orientarii macromoleculelor si al cresterii rezistentei lor. – V. etira.

fireT, fireturi, s. n. 1. Broderie cusuta cu fir metalic. 2. (Rar) Fir de metal folosit la cusaturi si la broderii. 3. (La pl.) Haine impodobite cu firet (1). – Fir + suf. -et.

SARMA, sarme, s. f. 1. 1. fir metalic (de otel, de arama, de aluminiu etc.) a carui sectiune are dimensiunile transversale mai mici de 16 mm. ◊ Sarma de parchet = sarma de otel cu muchii ascutite, in forma unui ghemotoc, folosita la curatarea parchetelor. 2. (Inv.) fir de metal pretios. II. (Iht.) Plevusca. – Din ngr. sirma, tc. sirma.

ETIRARE s.f. (metal.) Operatie de tragere a metalelor in fire; trefilare. ♦ (Text.) Tragere prin filiera, intindere a fibrelor sintetice in scopul cresterii rezistentei lor. [< etira].

MANDOLINA s.f. Instrument muzical cu coarde duble de metal, care sunt puse in v******e cu degetele sau cu o pana. [Cf. fr. mandoline, it. mandolina].

ETIRARE s. f. 1. operatie de tragere a metalelor in fire; trefilare. 2. tragere prin filiera, intindere a fibrelor sintetice. (< etira)

sirma (-me), s. f. – 1. (Inv.) fir de metal pretios. – fir de metal pretios. – 3. fir metalic. – 3. (Olt.) fir de matase. Mr. sirma „matase”, megl. sarma „fir metalic”. Ngr. σύρμα (Roesler 576; Cihac, II, 699; cf. Vasmer, Gr., 133), posibil prin intermediul tc. surma, cf. alb. serme, bg. sarma, sb. srma. – Der. sirmar, s. m. (fabricant de obiecte de sirma); sirmulita, s. f. (peste, Leucaspius delineatus).

KIRUNA [ki:ru:na:], oras in N Suediei (Laponia); 26,2 mii loc. (1993). Mari expl. de min. de fier cu continut mare in metal (50-70%); rezervele sunt evaluate la 2 miliarde t. Statiune de cercetari glaciologice si geofizice.

ALUMINIZAT, -A, aluminizati, -te, adj. (Despre metale) Care a fost acoperit cu un strat protector de aluminiu. – V. aluminiza.

BETEALA s. f. 1. (Adesea fig.) Fir lung de metal auriu sau argintiu. ♦ Spec. Podoaba facuta din asemenea fire (pentru mirese). [Var.: peteala s. f.] 2. (Bot.) Orzoaica-de-balta (Vallisneria spiralis). [Var.: peteala s. f.] – Din ngr. petalion.

PERIE, perii, s. f. 1. Obiect facut dintr-o placa de lemn, de os, de metal in care sunt fixate fire de par de animale, fire textile, de sarma, fire sintetice si care serveste la frecat, la curatat etc. manual diverse obiecte. ♦ Fig. (Fam. si depr.) Om lingusitor. 2. Unealta sau organ de masina asemanatoare cu peria (1), folosite la curatirea, netezirea sau inasprirea suprafetei unui corp. ♦ Unealta asemanatoare cu o perie (1), cu care se bate hartia asezata pe un spalt, cu scopul de a imprima pe ea textul; p. ext. text imprimat astfel, care serveste pentru corectura. 3. Piesa componenta a masinilor electrice, care face contactul electric alunecator cu colectorul sau cu inelele de contact. Et. nec. Cf. sl. perije.

LITA¹, lite, s. f. Fascicul de fire subtiri de metal, rasucite sau nerasucite, folosit drept conductor electric. – Din germ. Litze.

metalISM s. n. Teorie potrivit careia valoarea metalului din care sunt facuti banii este determinanta. – Din germ. metalismus.

SOLZ, solzi, s. m. 1. fiecare dintre placile mici, dure si lucioase, de natura tegumentara, care, suprapunandu-se partial, acopera corpul celor mai multi pesti, al celor mai multe reptile, picioarele pasarilor si anumite parti ale corpului unor mamifere. ♦ fiecare dintre micile placi de metal din care sunt facute armurile sau anumite obiecte de podoaba. 2. fiecare dintre frunzulitele care acopera si apara bulbii, mugurii si alte organe ale plantelor. 3. Stratul exterior pe care-l prezinta o sectiune transversala facuta intr-o fibra de lana. 4. fig. (Pop.) Murdarie, jeg care se depune pe piele, in forma de mici cruste. – Refacut din *soldzi (pl. lui *soldu < lat. solidus „moneda de aur”).

metalISM n. Teorie potrivit careia valoarea banilor ar fi determinata de valoarea metalului din care sunt facuti. /<germ. metalismus

ROSU² ~ie (~ii) 1) Care este de culoarea sangelui; sangeriu. 2) Care are reflexe rosietice. ◊ Pieile ~ii nume dat populatiei indigene din America de Nord. 3) (despre persoane) Care are fata rumena; aprins la fata; imbujorat. ◊ A se face ~ a se aprinde la fata (din anumite cauze); a se imbujora. 4) (despre metale) Care a fost incalzit foarte tare in foc. ◊ fier ~ fier infierbantat puternic, cu care se insemneaza animalele. 5): (Rasa) ~ie de stepa rasa de vite mari cornute, pentru lapte. 6) (despre ochi) In care este un aflux anormal de sange; injectat. /<lat. roseus

LAMINOR s.n. 1. Masina compusa din cel putin doi cilindri care se rotesc in sens contrar, cu ajutorul careia metalele si aliajele sunt transformate in lame, in fire etc. 2. Masina care subtiaza si omogenizeaza fibrele textile. 3. Masina cu care se faramiteaza anumite materiale pentru pregatirea pastei de argila, a nisipului de concasor etc. [Cf. fr. laminoir].

pocostit, pocostita, adj. (reg.) 1. (despre obiecte de metal) care a fost acoperit cu un strat subtire de metal pretios; poleit. 2. (despre oua) incondeiat.

metalISM s.n. Teorie potrivit careia valoarea banilor ar fi determinata de valoarea metalului din care sunt facuti. [< germ. metalismus].

LAMINOR s. n. 1. instalatie compusa din cel putin doi cilindri care se rotesc in sens contrar, cu ajutorul careia metalele si aliajele sunt transformate in lame, in fire etc. 2. masina care subtiaza si omogenizeaza fibrele textile. 3. masina cu care se faramiteaza anumite materiale pentru pregatirea pastei de argila, a nisipului de concasor etc. (< fr. laminoir)

metalISM s. n. teorie potrivit careia valoarea banilor e determinata de valoarea metalului din care sunt facuti. (< germ. metalismus)

MONTURA s. f. parte dintr-un dispozitiv tehnic in care se monteaza o piesa. ◊ piesa de metal in care sunt fixate pietrele pretioase ale unei bijuterii. (< fr. monture, germ. Montur)

BETEALA s. f. (Adesea fig.) Manunchi de fire lungi de metal auriu sau argintiu, cu care se impodobesc de obicei miresele. [Var.: peteala s. f.] – Ngr. petali.

BUFET, bufete, s. n. 1. Dulap de sufragerie sau de bucatarie in care se tine vesela. ♦ Bufet de orga = mobila de lemn sau de metal in care sunt montate tuburile unei o**i. 2. Local in care se servesc mancaruri (reci), bauturi etc. ♦ Camera sau masa unde se servesc mancaruri (reci), bauturi etc. 3. Mancaruri care se servesc la bufet (2). – Fr. buffet.

MOLIBDEN (‹ fr. {i}; {s} lat. molybdaenum „bucata de plumb”) s. n. Element chimic (Mo; nr. at. 42, m. at. 95,94, gr. sp. 10,2, p. t. 2.620ºC); metal alb-cenusiu, lucios. Se gaseste in natura sub forma de sulfura (molibdenit) si de molibdati. Formeaza combinatii stabile in treapta de valenta 6. Se obtine in cuptorul electric, prin prajirea sulfurii si reducerea oxidului format. Este intrebuintat la fabricarea unor oteluri speciale. A fost descoperit (1778) de C.W. Schelle si izolat (1782) de P.J. Hjelm, iar metalul pur a fost obtinut de J.J. Berzelius.

BICARBONAT, bicarbonati, s. m. Sare a acidului carbonic, in care un atom de hidrogen a fost inlocuit printr-un metal. ◊ Bicarbonat (de sodiu) = sare in forma de pulbere alba, folosita in farmacie si in bucatarie. – Din fr. bicarbonate.

CATARG, catarge, s. n. 1. Stalp de lemn sau tub metalic care se monteaza vertical pe o nava pentru a sustine panzele sau antenele de telegrafie fara fir; arbore. 2. Constructie de metal care inlocuieste turnul de extractie in industria petroliera. – Din ngr. katarti.

CAMASUIT, -A, camasuiti, -te, adj. (Despre elemente de constructie) Care a fost acoperit, cu beton, metal etc. – V. camasui.

GALON¹, galoane, s. n. Siret, panglica etc. de lana sau de fire ori banda de metal prinsa pe epoletii sau pe manecile unei uniforme pentru a indica gradul persoanei care poarta uniforma. ♦ Siret de lana, de matase sau de fir, cusut ca podoaba pe haine, pe palarii etc. – Din fr. galon.

fiNETE, (2, rar) fineturi, s. f. 1. Insusire a ceea ce este fin¹, delicat, placut la aspect, foarte subtire sau de foarte buna calitate. ♦ Raportul dintre lungimea unui fir textil si greutatea lui, care indica finetea (1) firului respectiv. ♦ Cantitatea de metal pretios dintr-un aliaj, care exprima finetea (1) aliajului. 2. fig. Subtilitate, ingeniozitate. ♦ (La pl.; peior.) Rafinament. – Din fr. finesse.

STRUNA, strune, s. f. 1. Fir elastic confectionat din metal, din intestine de animale etc. care se intinde pe unele instrumente muzicale si produce, prin vibrare, sunete; coarda. ◊ Expr. A canta (sau a bate) cuiva in struna (sau in struna cuiva) = a fi de aceeasi parere cu cineva pentru a-i castiga simpatia, favoarea; a lingusi pe cineva. 2. Sfoara bine intinsa, facuta din fire elastice si rasucite, destinata sa tina intinsa panza ferastraului. ◊ Expr. (Adverbial) A merge struna = a merge foarte bine. ♦ Fir plastic sau metalic de care se leaga carligul unei unelte de pescuit. 3. Parte a fraului care inconjura barbia calului si se prinde de cele doua capete ale zabalei. ◊ Expr. A tine (pe cineva) in struna = a infrana, a tine din scurt (pe cineva). 4. Compus: struna-cocosului = numele a doua plante erbacee cu frunzele ovale si flori albe (Cerastium). – Din sl. struna.

TIMPANON, timpanoane, s. n. Instrument muzical folosit in sec. XVI-XVIII, alcatuit dintr-o cutie de rezonanta in forma de trapez, deasupra careia erau intinse coarde de metal puse in v******e cu doua ciocanele. – Din fr. tympanon.

FORJA ~e f. tehn. 1) Instalatie pentru incalzirea metalelor care urmeaza sa fie forjate la cald. 2) Cantitate de metal cat poate incalzi o astfel de instalatie dintr-o data. 3) v. FORJARIE. /<fr. forge

LAMINOR ~oare n. 1) Instalatie tehnica care transforma metalul in lame sau fire. 2) Masina care intinde un material textil pentru a-i uniformiza grosimea si a-i face firele paralele. /<fr. laminoir

TREfiLA vb. I. tr. A trece fortat o tija metalica prin filiera, pentru a o reduce la dimensiunile unui fir; a trage un metal in forma de sarma. [< fr. trefiler].

BARA, bare, s. f. 1. Drug de metal (care urmeaza sa fie prelucrat). ♦ Bucata de lemn sau de metal, de lungime si grosime variabila, avand diferite intrebuintari. 2. fiecare dintre cei trei stalpi care delimiteaza poarta la unele jocuri sportive. ◊ Bara (fixa) = aparat de gimnastica format dintr-un sul de metal fixat pe doi stalpi. 3. Bariera care desparte, la instantele judecatoresti, pe judecatori de avocati si impricinati; p. ext. locul de unde se pledeaza in fata instantei. 4. Semn grafic in forma unei linii verticale sau orizontale, folosit ca element de separare in interiorul unui text; (Muz.) semn in forma de linie verticala, intrebuintat la separarea masurilor pe portativ. 5. Ridicatura a fundului marii la gura unui fluviu, formata prin ingramadirea nisipului sau a malului. 6. Valul care urca de la gura unui fluviu spre amonte o data cu fluxul, la marile cu maree importanta. – Fr. barre.

BICARBONAT, bicarbonati, s. m. Sare a acidului carbonic, in care un atom de hidrogen a fost inlocuit printr-un metal. ◊ Bicarbonat de sodiu sau (in vorbirea curenta) bicarbonat = sare in forma de pulbere alba, folosita in farmacie si in bucatarie. – Fr. bicarbonate.

TERBIU (‹ fr. {i}; {s} Ytterby) s. n. Element chimic (Tb; nr. at. 65, m. at. 158,92) din grupa a III-a, face parte din lantanoide. metal alb-argintiu, a fost descoperit de Carl Gustav Mosander (1797-1858), in 1843.

coif n., pl. uri (mlat. cofea, cofia, coffia, cuffia si coifa, scufie, cuv. germanic derivat din lat. cuppa, cupa pin [!] aceiasi evolutiune ca si rom. palarie; fr. coiffe, it. [s]cuffia, pv. pg. coifa, sp. [es]cofia; engl. coif; pol. scofia, rus. skufiia, sirb. skvija, turc. uskiuf, uskufa, ngr. skufia si skufos. V. scufie). Casca, un fel de caciula de metal, ori si de pele [!] groasa, pe care o poarta ostasii in lupta. (De la 1917 s´a introdus in toata armata romaneasca coifu francez, iar jandarmii rurali si gardienii publici, la parada, poarta coifu cu mot de metal, ca al Germanilor. Pompierii, la incendiu, poarta un coif galben de alama cu o mica creasta).

MICROALIAT, -A, microaliati, -te, adj. (Despre metale si metaloizi) Care a fost aliat cu altul, in cantitati extrem de reduse. [Pr.: -cro-a-li-] – V. microalia.

AUTOTIPOGRAfiE s. f. tipar inalt ale carui clisee se prepara prin corodarea unei placi de metal pe care imaginile au fost executate direct. (< auto¹- + tipografie)

CARBONATI (‹ fr {i}) s. m. pl. Saruri ale acidului carbonic. ♦ Carbonat neutru = sare a acidului carbonic in care doi atomi de hidrogen au fost inlocuiti cu atomi de metale. ♦ Carbonat acid = sare a acidului carbonic in care un singur atom de hidrogen a fost inlocuit cu un atom de metal; (impr.) bicarbonat. ♦ Carbonat de calciu = sarea de calciu a acidului carbonic, raspindita in natura sub forma de calcar (piatra de var), creta, marmura, calcit; intrebuintat ca piatra de constructie, la obtinerea cimentului, a varului, a sticlei. ♦ Carbonat de sodiu = sarea de sodiu a acidului carbonic, produs de baza al industriei chimice, folosit in ind. sticlei, a sapunului, a uleiurilor vegetale, a petrolului, metalurgica, farmaceutica, in gospodarie etc.; soda (1). ♦ Carbonat acid de sodiu = sarea de sodiu a acidului carbonic, folosita ca alcalinizant al secretiei gastrice in acidoze si sub forma de lotiuni detergente in infectii, arsuri etc.; (impr.) bicarbonat de sodiu.

CURIU (‹ fr. {i}; {s} Curie) s. n. Element chimic (Cm; nr. at. 96, m. at. 247), radioactiv, transuranic, din familia actinoidelor. metal de culoare argintie. A fost obtinut (1944) de chimistii americani G. Th. Seaborg, A. Ghiorso s.a., prin bombardarea plutoniului-239 cu particule α.

DUCTIL, -A, ductili, -e, adj. (Despre metale) Care se poate prelucra in fire sau in foi foarte subtiri. – Din fr. ductile, lat. ductilis.

PALARIE, palarii, s. f. 1. Obiect folosit pentru acoperirea capului, format dintr-o calota de pasla, de paie, de panza etc. (cu boruri). ◊ Expr. (Fam.) A lovi (sau a plezni) (pe cineva) in palarie = a spune cuiva o vorba intepatoare, a da cuiva o veste neasteptata si neplacuta. 2. P. a**l. Partea superioara, in forma de palarie (1), a unor ciuperci. ♦ Discul fiorii-soarelui, in care sunt infipte semintele. ♦ Abajur. ♦ Capacel de metal de la o lampa cu petrol, cu o deschizatura prin care iese fitilul. 3. Compus: (Bot.) palaria-sarpelui = ciuperca otravitoare cu palaria (2) rosie cu pete albe (Amanita muscaria): palaria-cucului = planta erbacee din familia geraniaceelor, cu flori rosii-brune sau violet-inchis, folosita ca planta medicinala (Geranium phaneum). 4. (Geol.; in sintagma) Palarie de fier = zona superficiala oxidata a unui zacamant metalifer. – Et. nec.

PINULA, pinule, s. f. 1. Placa de metal avand o deschizatura si un fir de vizare, care serveste la stabilirea aliniamentelor de teren. 2. fiecare dintre frunzulitele care constituie o frunza de feriga. – Din fr. pinnule.

COLIVIE, colivii, s. f. 1. Cusca mica facuta din vergele de metal sau de lemn, in care sunt tinute pasarile cantatoare sau decorative. 2. Constructie de metal actionata mecanic, care serveste la transportarea persoanelor si materialelor in puturile unei mine. – Din sl. kulĩvija.

COLIVIE ~i f. 1) Cusca mica din vergele de metal sau de lemn in care sunt tinute pasarile cantatoare sau decorative. 2) Constructie de metal folosita pentru transportul personalului si materialelor in mina. 3): ~a scarii spatiul inchis rezervat scarii unei cladiri; casa scarii. [Art. colivia; G.-D. coliviei; Sil. -vi-e] /<sl. kulivija

DUCTIL ~a (~i, ~e) (despre metale) Care poate fi tras in fire sau intins in foi subtiri. /<fr. ductile, lat. ductilis

GONG ~uri n. 1) Instrument de metal in forma de disc, care, fiind suspendat si lovit cu un ciocanas, produce un sunet caracteristic, folosit ca semnal (la teatru, radio, jocuri sportive etc.). 2) Sunet produs ca semnal de un astfel de instrument. /<fr., engl. gong

MERCANTILISM n. 1) Doctrina economica, aparuta la inceputul dezvoltarii capitalismului, conform careia avutia statului era identificata cu banii si cu metalele pretioase, iar sursa principala a veniturilor era considerata circulatia marfurilor. 2) Caracter mercantil. /<fr. mercantilisme

PINULA ~e f. Instrument constand dintr-o placa de metal cu o deschizatura si un fir de vizare, folosit la stabilirea aliniamentelor de teren. /<fr. pinnule

CUPA¹ s.f. 1. Vas de baut, de obicei mai mult larg decat inalt. ♦ Continutul unui astfel de vas. ♦ (Rar) Caliciu. 2. Vas de metal (pretios) care se acorda castigatorului unei intreceri sportive ca premiu; (p. ext.) intrecere sportiva care se desfasoara pentru un astfel de premiu. 3. Piesa de metal in forma de vas, care, fiind fixata pe un elevator, serveste la ridicarea cerealelor, a pamantului etc. 4. Planta cu tulpina foarte scurta, care face o singura floare albastra-azurie. [< lat. cuppa, cf. fr. coupe].

TABLOU s. n. I. 1. pictura, desen, gravura pe panza, pe carton etc., care se asaza de obicei pe perete intr-o incapere. ♦ (fam.) a ramane ~ = a ramane surprins, inlemnit. 2. priveliste, scena de mari proportii care atrage luarea aminte, impresioneaza vederea. 3. (fig.) descriere a unei privelisti, a unui obiect, a unor fapte etc. (intr-o opera literara). 4. (teatru) subdiviziune a unui act cuprinzand mai multe scene, in acelasi decor. 5. tabel, lista. II. 1. (tehn.) panou, placa subtire de metal ori de marmura pe care sunt montate aparate de comanda sau control. ♦ ~ de bord = tablou pe care sunt fixate aparatele si instrumentele necesare controlului si manevrarii unui vehicul. 2. (inform.) ansamblu structurat de informatii organizate secventional in memoria unui ordinator. (< fr. tableau)

TRESA s. f. 1. siret (din fire de lana, de matase sau metal) ori banda de metal purtate pe uniforme pentru a indica gradul. 2. cordon din impletirea mai multor parame, la confectionarea chingilor de pe bordul navelor. ◊ impletitura din trei fire, in electrotehnica etc. 3. (arhit.) ornament plat sau convex, din benzi impletite. (< fr. tresse)

ALUMINOTERMIE (‹ fr. {i}; {s} fr. aluminium + gr. thermos „cald”) s. f. Procedeu de obtinere a temperaturilor ridicate (c. 3.000 ºC) prin reactia exoterma dintre pulberea de aluminiu si un oxid metalic, folosit la sudarea metalelor, in bombele incendiare etc. A fost descoperit (1859) de N.N. Beketov.

BOBINA (‹ fr.) s. f. 1. Suport cilindric sau tubular din lemn, metal, carton etc. servind la infasurarea firelor, a semitorturilor, a peliculei de film sau a benzilor; p. ext. ansamblu format din acest suport si firele, semitorturile etc., infasurate pe el. 2. B. electrica = element de circuit electric format din spire conductoare in serie, cu sau fara miez feromagnetic, ce produce un cimp magnetic sau in care se induce o tensiune electromotoare. B. de inductie = transformator electric cu miez feromagnetic deschis, a carui infasurare primara este parcursa de un curent continuu intrerupt periodic. B. de deflexie = pereche de bobine (2) ce poate determina o deviatie a unui fascicul de electroni analoga cu cea produsa de actiunea unui cimp magnetic.

BAN¹, bani, s. m. 1. Unitate monetara si moneda egala cu a suta parte dintr-un leu; p. restr. moneda marunta, divizionara a leului. ◊ Expr. A nu face (sau a nu plati) un ban (chior) sau doi bani= a nu valora nimic, a nu avea nici o valoare. 2. Echivalent general al valorii marfurilor (fiind el insusi o marfa); moneda de metal sau hartie recunoscuta ca mijloc de schimb si de plata; argint (2). ◊ Expr. A trai (pe langa cineva) ca banul cel bun = a fi foarte pretuit (de cineva). A lua (ceva) de (sau drept) bani buni = a crede ca un lucru este adevarat. ♦ (La pl.) Avere in numerar; parale. ◊ Expr. A fi doldora (sau plin) de bani = a fi foarte bogat. A avea bani (stransi) la ciorap sau a strange bani la ciorap = a avea sau a face economii, a avea sau a strange o suma de bani; a fi zgarcit. Fecior (sau baiat) de bani gata = fiu de oameni avuti care face extravagante cu banii primiti sau mosteniti de la parinti. – Et. nec.

CELESTA, celeste, s. f. Instrument muzical de percutie cu claviatura, ale carui sunete sunt produse prin lovirea unor placi de metal. – Din fr. celesta.

DUCTILITATE s. f. Proprietatea unui metal de a putea fi prelucrat in fire sau in foi foarte subtiri. – Din fr. ductilite.

PERSIANA, persiene, s. f. Oblon de lemn sau de metal format dintr-un cadru pe care sunt fixate lame inguste asezate orizontal, putand fi alipite sau departate unele de altele, care serveste sa protejeze o usa sau o fereastra de lumina prea puternica a soarelui, de ploaie etc.; jaluzea. [Pr.: -si-a-] – Din fr. persienne.

STAMPILA, stampile, s. f. 1. Instrument format dintr-o placa de cauciuc, de lemn sau de metal fixata pe un maner, pe care sunt gravate un semn, o inscriptie sau o emblema, cu care se stampileaza acte, marfuri, obiecte etc. 2. Semn, inscriptie sau emblema care se aplica pe un document pentru a-i da valabilitate, pe marfuri sau pe corpul animalelor, pentru a le arata provenienta sau apartenenta etc.; sigiliu. [Var.: stampila s. f.] – Din fr. estampille. Cf. it. stampiglia.

TRESA, trese, s. f. 1. Siret din fire de lana, de matase sau de metal ori banda de metal care se fixeaza la unele uniforme, pentru a indica gradul. 2. Parama pentru legarea navei, actionand perpendicular pe axa acesteia. ♦ Cordon plat obtinut prin impletirea mai multor parame, utilizat pentru confectionarea chingilor de barca, a sachetilor etc. – Din fr. tresse.

NEODIM n. metal de culoare argintie, ai carui compusi sunt intrebuintati in industria sticlei. [Sil. ne-o-] /<fr. neodyme

TRIANGLU ~ri n. Instrument muzical de percutie constand dintr-o vergea de otel, indoita in forma de triunghi, care, fiind lovita cu o bagheta din acelasi metal, emite sunete cristaline. [Sil. tri-an-glu] /<fr. triangle, it. triangolo

HRISOHEDONISM s.n. Curent de idei care sustinea ca omul poate rezolva orice problema economica cu ajutorul aurului, idealul unei societati sau tari fiind de a avea cat mai mult metal pretios. [< fr. chrysohedonisme, cf. gr. chrysos – aur, hedone – placere].

TRESA s.f. 1. Siret din fire de lana, de matase sau de metal, ori banda de metal purtate pe uniforme pentru a indica gradul. 2. Impletitura din trei fire intrebuintata la confectionarea chingilor de pe bordul navelor. ♦ Impletitura cu aceeasi tesatura, care se intrebuinteaza in electrotehnica etc. 3. (Arhit.) Ornament in forma de impletitura de trei benzi. [< fr. tresse].

CRISOHEDONISM s. n. curent de idei care sustinea ca omul poate rezolva orice problema economica cu ajutorul aurului, idealul unei societati sau tari fiind de a avea cat mai mult metal pretios. (< fr. chrysohedonisme)

BIOXID, bioxizi, s. m. Compus chimic in care doi atomi de oxigen sunt combinati cu un atom al unui metal sau metaloid. [Pr.: bi-o-] – Fr. bioxyde.

SABOTA, sabote, s. f. Piesa grea de metal care sustine nicovala la unele ciocane mecanizate, fiind asezata elastic pe fundatia ciocanului. – Din germ. Schabotte.

RING, ringuri, s. n. 1. Estrada ridicata la o inaltime regulamentara, de forma patrata si imprejmuita cu corzi sprijinite pe patru stalpi, unde se disputa gale de box. ♦ P. ext. Box. ♦ Platforma, estrada sau spatiu special amenajat intr-un local, pe care se danseaza. 2. Masina speciala folosita in industria textila pentru intinderea sau dublarea tortului, pentru rasucirea firului si infasurarea lui pe tevi. 3. Cerc de metal pentru acostarea navelor, fixat de bulonul de pe peretele cheiului. – Din fr., engl. ring.

TRESA ~e f. 1) Siret din fire de lana, de matase sau banda de metal care se fixeaza la unele uniforme pentru a indica gradul (militar); galon. 2) Parama folosita la legarea navelor, actionand perpendicular pe axa navei. 3) Invelis textil sau metalic al unui cablu electric. 4) Motiv arhitectural ornamental, plat sau convex, in forma de benzi impletite. /<fr. tresse

RING² s.n. 1. Masina pentru intinderea tortului, pentru rasucirea firului si infasurarea lui pe tevi. 2. Inel de metal fixat de peretele unui chei si servind la amararea navelor. 3. Sosea sau strada circulara in jurul unui oras sau al unei parti a lui. [< germ. Ring].

DUCTIL, -A adj. (Despre metale, aliaje) Care poate fi tras, prelucrat in fire sau in foi subtiri. [< fr. ductile, cf. lat. ductilis].

ETALON s.n. Model, tip cu care trebuie sa se potriveasca, cu care trebuie sa fie conforme unitatile de masura. ♦ Greutate dintr-un metal pretios care serveste drept baza unui sistem monetar. ◊ Etalon-aur (sau -argint) = unitate-tip (de aur sau de argint), a valorilor monetare. [< fr. etalon].

DUCTIL, -A adj. (despre metale, aliaje) care poate fi tras (trefilat) in fire subtiri. (< fr. ductile, lat. ductilis)

RING¹ s. n. 1. platforma patrata imprejmuita cu coarde, unde se desfasoara meciurile de box. ◊ platforma intr-un local, pe care se danseaza. 2. (text.) masina pentru intinderea tortului, pentru rasucirea firului si infasurarea lui pe tevi. 3. inel de metal fixat de peretele unui chei si servind la amararea navelor. 4. sosea, strada circulara in jurul unui oras sau al unei parti a lui. (< fr., engl. ring)

EINSTEINIU (‹ fr.; {s} Einstein) [ainstainiu] s. n. metal din grupa actinoidelor (Es; nr. at. 99). A fost descoperit (1952) de A. Ghiorso si colaboratorii sai in probele colectate in urma primei explozii nucleare efectuata de S.U.A. in Oc. Pacific. In cantitati submicro a fost obtinut de colectivul condus de B.B. Cunningham.

ECUSON, ecusoane, s. n. 1. Ornament sculptat, pictat etc., de obicei in forma de scut, pe care sunt infatisate inscriptii, elemente heraldice etc. 2. Mica bucata de metal, de plastic sau tesatura atasata de imbracaminte, avand imprimate unele date despre persoana care o poarta. – Din fr. ecusson.

TEZAUR, tezaure, s. n. 1. Cantitate mare de bani, bijuterii, pietre scumpe sau alte obiecte de pret, stranse si pastrate in loc sigur; p. ext. avere, bogatie. ♦ Loc unde se pastreaza obiectele de pret. ♦ Bani sau obiecte pretioase ascunse de multa vreme in pamant si care au fost descoperite intamplator; comoara. 2. Totalitatea aurului si a altor metale pretioase, efecte etc. care se gasesc in depozitul unei banci de emisie, constituind acoperirea biletelor de banca sau a bancnotelor emise. ♦ Totalitatea bunurilor de care dispune statul la un moment dat. ♦ Locul unde se pastreaza depozitele de metale pretioase, bani sau efecte ale statului sau ale unei banci; visterie. 3. fig. Ceea ce este foarte iubit si pretuit; odor. ♦ Patrimoniu spiritual al unei societati, al unei epoci. [Pr.: -za-ur] – Din lat. thesaurus.

COCOS ~i m. 1) Pasare domestica cu o creasta rosie pe cap, cu penele cozii lungi si arcuite si cu pinteni tari la picioare; masculul gainii. ◊ La (pe la sau spre) cantatul ~ilor in zori de zi. Basmul (sau povestea) cu ~ul rosu istorie fara sfarsit sau neadevarata. 2) pop. Mascul al unor pasari. ~ul potarnichii. 3) Ciocanel care loveste percutorul la armele de foc. 4) Miezul de la harbuz, mai dulce si fara samburi; inima. 5) la pl. Graunte de porumb coapte in sare sau in nisip infierbantat si desfacute in forma de floricele; cocosei. 6): ~ de vant figura de metal, reprezentand un cocos, instalata pe acoperisul casei, care, fiind mobila, arata dincotro bate vantul; girueta. ◊ A fi ~ de vant a se da dupa imprejurari; a fi conformist. /<sl. kokosi

PENSULA ~e f. Instrument de vopsit sau de colorat, constand dintr-un smoc de par sau din fire sintetice, prins intr-o coada (de lemn, de metal etc.). /<germ. Pinsel

TERBIU n. metal lucitor, din familia pamanturilor rare, ai carui compusi sunt intrebuintati la obtinerea aliajelor. /<fr. terbiums

FRIGE vb. III. In gastronomie, mod de a prepara, in special carne, dar si alte alimente, prin expunere directa la radiatii calorice, in diverse feluri: la frigare = bucati de alimente sau un animal intreg sunt infipte pe o vergea de lemn sau de metal; la protap = pe o vergea sprijinita de doua cracane; la gratar = pe un gratar deasupra unor carbuni incinsi, la flacara de gaz sau pe un gratar electric; anumite alimente pot fi fripte direct pe jar, iar din carne se poate face friptura la cuptor, aceasta fiind din punct de vedere tehnic, de fapt, o coacere.

WOLFRAM (‹ germ. {i}) s. n. Element chimic (W; nr. at. 74, m. at. 183.85, p. t. 3.400ºC, p. f. c. 4.700ºC, gr. sp. 19,1), metal alb lucios. Se gaseste in natura sub forma de wolframit, scheelit si alte minerale. Este foarte rezistent din punct de vedere chimic. Se intrebuinteaza la fabricarea filamentelor pentru becuri electrice, a otelurilor speciale, a aparaturii chimice si sub forma de carbura, ca metal dur (widia) pentru fabricarea unor scule speciale. A fost descoperit de chimistul german Carl Wilhelm Scheele in 1783. Sin. tungsten.

FILIERA, filiere, s. f. 1. Placa de otel prin care se trage in fire (sau in bare) un material (metalic) ductil. ♦ Piesa de metal cilindrica, avand fundul prevazut cu orificii, prin care se trage in fire solutia de matase artificiala sau de fibre textile obtinuta pe cale chimica. 2. Dispozitiv folosit pentru taierea unui filet (1). 3. Fig. Succesiune de mijloace, de trepte, de etape etc. care intervin pana la un anumit rezultat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. filiere.

MOALE¹ moi adj. 1) Care isi modifica usor forma la apasare; care permite afundarea obiectului ce apasa. Paine ~. Pamant ~. 2) Care este putin rezistent; lipsit de duritate. metal ~. Lemn ~. Piatra ~. 3) Care nu este consistent. ◊ Ou ~ ou care, fiind fiert putin, si-a pastrat galbenusul necoagulat complet. 4) (despre fructe) Care contine mult suc; zemos. 5) Care produce o senzatie placuta la pipait. Par ~. Piele ~. ◊ Apa ~ apa care contine putine saruri. Vin ~ vin placut la gust si fara tarie. A nu-i fi cuiva ~ a nu se simti bine; a avea neplaceri. 6) (despre sunete, voce etc.) Care este placut auzului; catifelat. ◊ Consoana ~ consoana palatalizata. 7) (despre culori) Care se caracterizeaza prin intensitate scazuta; care nu este tipator; palid. 8) (despre lumina) Care este placut vazului; care nu luceste. 9) (despre iarna) Care este fara friguri mari; blanda. 10) (despre mers, pasi etc.) Care aproape ca nu este simtit. ◊ A o lasa mai ~ a inceta de a mai pretinde ceva in mod insistent; a se tempera; a face concesii. 11) (despre oameni) Care este lipsit de vigoare, de energie; slab de caracter; debil. /<lat. mollis, ~e

RADIU (‹ fr., germ. {i}; {s} fr. radio[actif] „radioactiv”) s. n. Element radioactiv (Ra; nr. at. 88, m. at. 226,03) din grupa metalelor alcalino-pamantoase. Se gaseste in minereuri de uraniu. A fost descoperit in 1898 de Pierre si Maria Skłodowska-Curie si colaboratorul lor G. Bemont si izolat in 1910. Cel mai stabil izotop, Ra²²⁶, are perioada de injumatatire de 1620 de ani; metal alb-argintiu stralucitor, foarte activ. Datorita proprietatilor sale radioactive este folosit in medicina (terapia prin radiatii, radiologie, medicina nucleara) si in tehinca (in amestec cu beriliu serveste ca sursa de neutroni).

EUROPIU (‹ fr. {i}; {s} gr. Europe „Europa”) s. n. Element chimic (Eu; nr. at. 63, m. at. 151,96) din grupa lantanoidelor; metal (d 5,26, p. t. 826ºC), utilizat la reactoarele nucleare. A fost identificat de W. Crockes (1889) si izolat de E. Demarcay (1896).

GONG, gonguri, s. n. Disc de metal care, lovit cu un ciocanel special, produce un sunet caracteristic, fiind intrebuintat ca instrument muzical sau de chemare, de semnalizare. ♦ Sunet emis (ca semnal) de acest disc. – Din fr., engl. gong.

XILOFON, xilofoane, s. n. Instrument muzical de percutie, alcatuit dintr-un sistem de placi de lemn acordate diferit, care vibreaza si emit sunete cand sunt lovite cu niste ciocanele de lemn, de sticla sau de metal. – Din fr. xylophone.

LINGOU, lingouri, s. n. Bloc de metal sau de aliaj, obtinut prin turnare in lingotiera, care urmeaza sa fie prelucrat ulterior. – Din fr. lingot.

STRONTIU s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, maleabil si ductil, asemanator cu calciul, ale carui saruri sunt intrebuintate in pirotehnie, in fizica nucleara si in medicina. – Din fr. strontium, germ. Strontium.

MOSOR ~oare n. 1) Piesa, constand dintr-un cilindru de lemn sau de metal (deseori cu capetele in forma de discuri), pe care se infasoara fire textile sau metalice. 2) Piesa si firul luate in ansamblu. /<turc. masura, sb. mosur

SODIU n. metal alcalin, moale, alb-argintiu, foarte activ din punct de vedere chimic, fiind intrebuintat in instalatiile nucleare, in metalurgie, ca reducator; natriu. /<lat., fr. sodium

AMERICIU (‹ fr. {i}), s. n. Element chimic radioactiv sintetic (Am; nr. at. 95, m. at. 243); metal alb-argintiu, p. t. 1.176 ºC, dens. 13,67, din familia elementelor transuranice. A fost obtinut de G. Th. Seaborg si colab. (1944) prin iradierea plutoniului-239 cu neutroni.

HOLMIU (‹ fr. {i}; {s} lat. Holmia „Stockholm”) s. n. Element chimic (Ho; nr. at. 67, m. at. 164,93), metal din familia lantanoidelor. Se gaseste, in natura, in mineralul gadolinit. A fost descoperit de J.L. Soret in 1878 si, independent, de P. T. Cleve, in 1879.

LUTETIU (‹ fr. {i}; {s} Lutetia „Paris”) s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, din familia lantanoidelor (Lu; nr. at. 71, m. at. 174,97). A fost descoperit (1906) de G. Urbain si, independent, de Auer von Welsbach. Sin. (inv.) casiopeiu.

GHERGHEF, gherghefuri, s. n. Cadru de lemn sau de metal pe care se intinde o tesatura pentru a fi brodata sau firele de urzeala (1) pentru teserea covoarelor; p. ext. tesatura intinsa pe acest cadru. – Din tc. gergef.

TITERA ~e f. Instrument muzical constand dintr-o cutie de rezonanta pe care sunt intinse coarde metalice, puse in v******e prin atingere cu un plectru de metal sau de os. /<germ. Zither

GLASPAPIR s.n. Hartie pe care a fost aplicat un strat de sticla pisata; se intrebuinteaza la slefuitul lemnului, al metalelor etc. [< germ. Glaspapier < Glas – sticla, Papier – hartie].

BUHARA, oras in Uzbekistan (C.S.I.), pe Amu-Daria; 224 mii loc (1989). Intreprinderi textile (bumbac), alim., de piel. si incalt. Monumente arhitectonice arabe din sec. 10-17. Celebru centru de artizanat de veche traditie (covoare, incrustatii in metal, orfevrarie, tesaturi de matase). Important centru economic si cultural medieval. B. a fost succesiv capitala statului condus de dinastia Seibanizilor (sec. 16), a Emiratului de B. (1747-1920) si a Rep. Populare Sovietice a B. (1920-1924).

MAGNEZIU (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic din grupa a doua a sistemului periodic (Mg.; nr. at. 12, m. at. 24,305, gr. sp. 1,74, p. t. 650ºC, p. f. 1.100ºC), metal alb-argintiu, maleabil si ductil, foarte usor si rezistent, care, sub forma strujitura sau praf, arde in aer, degajand o lumina alba orbitoare. Se gaseste in natura sub forma de saruri. In toate combinatiile sale este bivalent. Constituent important al plantelor; este prezent in organismul animal in diverse tesuturi, in plasma, in lichidul extracelular, avand rol in echilibrul osmotic; intervine, de asemenea, in metabolismul muscular. Carenta sa in organism duce la hiperexcitabilitate musculara; prezenta in exces provoaca depresiuni ale sistemului nervos central. Folosit la fabricarea aliajelor usoare, utilizate in constr. aeronautice (rachete), la dezoxidarea si desulfurarea unor metale, la fabricarea proiectilelor luminoase si incendiare etc. Minerale: magnezit, dolomit, carnalit. A fost obtinut prin electroliza pentru prima oara de Sir Humphry Davy (1808).

aur n. (lat. aurum, it. sp. oro, pv. aur, fr. or, pg. ouro). Un metal pretios galben lucitor si greu din care se fac monete. Ceia ce luceste ca auru: par de aur (blond). fig.. Bogatie: setea de aur. Viitor de aur, splendid, fericit. Inima de aur, plina de bunatate. – Auru e cel mai pur, mai ductil si mai maleabil metal. Poate fi redus in foi de grosimea a 1ǀ25,000 de milimetrii. Greutatea apei fiind de 1, a aurului e de 19,32. Se topeste la 1035° si se face verde. Se gaseste mai adese-ori in pamint in stare pura sau nativa in Brazilia, Chile, Mexic, California, Australia si Alaska si putin si in Transilvania. Si unele riuri poarta aur. Un chilogram de aur pur valora 3460 de franci inainte de 1914. E de 15 ori si jumatate mai scump de cit argintu. Auru a fost pentru om tot-de-a-una semnu bogatiii si al puterii. Alchimistii ii atribuiau proprietati supranaturale si se incercau sa prefaca alte metale in aur.

LANTISOR, lantisoare, s. n. Diminutiv al lui lant; lant mic de metal pretios, servind ca podoaba; lantug, lantus, lantusor. ♦ Lucratura sau impletitura cu un singur fir, facuta cu acul sau cu croseta, care are forma unui lant mic. – Lant + suf. -isor.

fiERAR ~i m. Mester care confectioneaza obiecte din fier sau alte metale. ◊ ~-betonist muncitor specializat in fasonarea si montarea scheletului metalic pentru beton armat. [Sil. fie-] /<lat. ferrarius

AMONIU s.n. Radical monovalent care nu a fost obtinut in stare libera si care, in combinatiile sale, se comporta ca un metal alcalin. [Pron. -niu. / < fr. ammonium].

CISTA s. f. 1. (ant.) cos de rachita in care se purtau la procesiunile inchinate unor divinitati diverse obiecte de cult. ◊ caseta, ladita. 2. vas cilindric de metal pentru prima epoca a fierului din Italia. 3. mormant preistoric din piatra in care era asezat cadavrul. 4. celula, spor de rezistenta, la alge. (< fr. ciste, lat. cista, gr. kiste)

PASIVITATE s. f. 1. dispozitie, stare a celui pasiv; inactivitate, delasare; pasivism. 2. proprietate a unor metale sau aliaje de a nu putea fi atacate de unii acizi decat cand sunt diluati. (< fr. passivite, germ. Passivitat)

INDIU (‹ fr. {i}; {s} lat. indium) s. n. Element chimic (In; nr. at. 49, m. at. 114,82, p. t. 156,4ºC, p. f. 2.109ºC), metal alb-cenusiu, moale; se gaseste in natura, in cantitati mici, in blenda. A fost descoperit de F. Reich si H. Th. Richter (1863). Intra in compozitia unor aliaje usor fuzibile, de lipit, aliaje dentare, a semiconductoarelor.

calciu n. (d. lat. calx, calcis, var). Chim. Un metal alb galbiu [!] bivalent care se obtine descompunind calcea cu pila lui Volta. A fost izolat de Davy la 1808.

DALA (< fr.) s. f. 1. (GEOL.) Placa din gresie formata in zonele desertice si pe roci calcaroase sau vulcanice (fonolite); sunt separate prin santuri de coraziune. 2. Placa (poligonala) din piatra, marmura, beton, material plastic, metal etc., folosita la executarea unui dalaj. 3. Placa din beton armat a unui planseu, a unei bolti etc.

GLASPAPIR (GLASPAPIR) s. n. Hartie speciala mai groasa pe care a fost lipit un strat de sticla pisata si care se foloseste la slefuitul lemnului, metalelor etc. – Din germ. Glaspapier.

PENSULA, pensule, s. f. Instrument alcatuit dintr-un smoc de fire de par sau de material plastic prinse intr-o coada de lemn sau de metal, care serveste mai ales la intinderea vopselelor si a lacurilor pe o suprafata. – Din germ. Pinsel.

COROANA ~e f. 1) Cerc impletit din flori sau frunze, care serveste drept podoaba pentru cap. 2) Cununa de flori care se pune la mormantul cuiva. 3) Podoaba in forma de cerc, facuta din metal pretios, impodobita cu pietre scumpe si purtata pe cap de monarhi, ca semn al demnitatii lor. 4) fig. Forma monarhica de guvernamant; monarhie. 5) Totalitate a ramurilor unui copac. 6) Partea vizibila a dintelui la om. 7) Invelis de metal sau din alt material, in care se imbraca un dinte cariat dupa ce a fost tratat. 8) Marginea superioara a copitei la cal. 9) mat. Suprafata cuprinsa intre doua cercuri concentrice. 10) (in unele tari) Unitate monetara. 11) : ~ solara partea exterioara incandescenta a Soarelui, care se vede ca o aureola in timpul eclipselor totale. 12) : ~ boreala constelatie din emisfera nordica. /<lat. corona

CAPSULA s.f. 1. Tip de fruct alcatuit dintr-un invelis uscat, dehiscent, in care se afla semintele. 2. (Anat.) Invelis conjunctiv al unui organ sau al unei articulatii. ◊ Capsule suprarenale = glande suprarenale; capsule articulare = totalitatea ligamentelor care inconjura o articulatie. ♦ Invelis mucos exterior al unor specii de bacterii si de alge microscopice. ♦ Caseta. 3. (Chim.) Vas de forma emisferica, cu fundul plat sau rotund si cu peretii scunzi, in care se incalzesc diferite substante. 4. (Tehn.) Cutie bine inchisa in care sunt asezate anumite instrumente, motorase etc. care trebuie ferite de contactul cu exteriorul. ♦ Capac de metal cu care se astupa sticlele de bere, de apa minerala etc. 5. Capsula telefonica = cutie metalica, continand un microfon sau un receptor, folosita in aparatele telefonice; capsula manometrica = aparat care masoara in recipiente inchise presiuni putin diferite de cea atmosferica; capsula cosmica = cabina spatiala. [< fr. capsule, cf. lat. capsula – cutiuta].

FURNAL s. n. 1. cuptor inalt, in forma de turn, cu instalatie pentru topirea minereurilor si extragerea metalelor. 2. incarcatura de exploziv introdusa intr-o stanca, intr-un zid etc. care urmeaza sa fie aruncat in aer. ◊ groapa in urma exploziei in pamant a unei asemenea incarcaturi. (dupa fr. fourneau)

LITIU (‹ fr. {i}; {s} lat. lithium, gr. lithos „piatra”) s. n. Element chimic alb-argintiu (Li; nr. at. 3, m. at. 6,94; p. t. 179ºC; p. f. 1.340ºC), foarte usor (gr. sp. 0,53), din grupa metalelor alcaline. Este monovalent in combinatii si foarte activ din punct de vedere chimic. La temperaturi obisnuite se oxideaza, intra in reactie cu azotul dand nitrura de l. Izotopul ⁶Li este unica sursa industriala de producere a tritiului. Se intrebuinteaza la dezoxidarea, alierea si modificarea aliajelor, ca agent termic la reactoarele nucleare si, sub forma de saruri, in medicina; compusii lui se folosesc la fabricarea sticlei speciale, a ceramicii termostabile etc. Se gaseste in minerale ca lepidolit, spodumen s.a. A fost descoperit de chimistul suedez J.A. Arfvedson in 1817. In 1818, Sir H. Davy a izolat metalul prin electroliza.

FUZIBIL, -A, fuzibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre metale) Care poate fi topit (usor). 2. S. m. Element al unei sigurante electrice in forma de fir sau de lamela, care se topeste atunci cand este parcurs de un curent mai mare decat cel admis. – Din fr. fusible.

MOSOR, mosoare, s. n. Piesa cilindrica de lemn, de metal sau de material plastic, cu capetele in forma de discuri, pe care se infasoara ata, fire de matase, sarma etc.; p. ext. piesa impreuna cu firele infasurate pe ea. – Din tc. masura, scr. mosur.

PASIVITATE s.f. 1. Caracterul, starea a ceea ce este pasiv; inactivitate, delasare. 2. Proprietate a unor metale (fier, crom etc.) de a nu putea fi atacate de unii acizi decat cand acestia sunt diluati. [Cf. fr. passivite].

ETALON s. n. model, tip cu care trebuie sa se potriveasca, sa fie conforme unitatile de masura. ◊ (fig.) ceea ce poate servi ca model. ◊ cantitate determinata dintr-un metal pretios baza a unui sistem monetar. (< fr. etalon)

SPUL s. n. 1. mosor mic de metal din suveica masinii de cusut pe care este infasurata ata; (p. ext.) piesa impreuna cu firele infasurate pe ea. 2. mosor, bobina pe care sunt infasurate fire. (< germ. Spule)

TECHNETIU (TEHNETIU) (‹ fr. {i}; {s} gr. tekhnetos „artificial”) s. n. Element chimic (Tc; nr. at. 43, m. at. 99) din grupa a VII-a a sistemului periodic. metal alb-argintiu, care se gaseste in cantitati infime in minereurile de uraniu. Izotopul Tc⁹⁷ a fost primul element obtinut pe cale artificiala, in 1937, intr-un ciclotron. Prin metode spectrale Tc a fost identificat in Soare si in unele stele. Izotopul Tc⁹⁹ este utilizat in medicina nucleara. Necesarul de Tc se obtine din deseurile ind. atomice.

bariu n. (lat. stiintific baryum, d. vgr. barys, greu). Chim. Un metal bivalent galben argintiu cu greutatea atomica 137, cu densitatea de 4,97 si fuzibil supt temperatura rosie. A fost descoperit de Suedezu Scheele la 1774.

VERGEA, vergele, s. f. Bat, varga, nuia; bara (ingusta si flexibila) de metal sau de lemn, cu folosiri diverse. ♦ (Spec.) Sucitor (1). ♦ Spec. Fiecare dintre betisoarele care se pun intre firele urzelii pe masura ce acestea se infasoara pe sulul razboiului de tesut. ♦ Spec. Fiecare dintre stinghiile care alcatuiesc gratiile unei ferestre. – Lat. *virgella (= virgula).

POTASIU n. metal alcalin moale, alb-argintiu, aflat in natura sub forma de saruri, avand proprietati chimice pronuntate si fiind intrebuintat, mai ales, la fabricarea ingrasamintelor agricole si a sticlei; kaliu. /<fr. potassium

PUNTE ~ti f. 1) Pod ingust care poate fi trecut numai pe jos. ◊ ~ de scapare mijloc de iesire dintr-o situatie grea. ~ de trecere mijloc cu ajutorul caruia se face legatura intre doua parti diferite. A se face (sau a se pune) luntre si ~ v. LUNTRE. 2) Scandura lata fixata pe o schela si folosita pentru efectuarea lucrarilor de constructie la inaltime. 3) Planseu orizontal fixat intre etajele unei corabii sau ale unui vapor. ~ superioara. ~ de promenada. ◊ ~ de comanda punte asezata transversal de la un bord la altul, pe care sunt instalate aparatele de navigatie. 4) Pod mobil care face legatura intre nave si chei. 5) Placa ingusta de metal, prevazuta cu o gaura in care se introduce fitilul candelei. 6) Aparat pentru masurarea unor marimi electrice. /<lat. pons, ~ntis

FURNAL s.n. 1. Instalatie speciala pentru topirea minereurilor si extragerea metalelor; cuptor inalt. 2. Incarcatura de exploziv introdusa intr-o stanca, intr-un zid etc. care urmeaza sa fie aruncat in aer. [Pl. -le, -luri. / < fr. fourneau].

TABLOU s.n. I. 1. Pictura sau desen executat pe o panza, pe un carton etc. (care se asaza de obicei pe un perete, pe un suport etc.). ♦ A ramane tablou = a ramane surprins, inlemnit. ♦ Tablou simfonic = lucrare simfonica alcatuita dintr-o singura parte, avand un program cu continut plastic sau descriptiv. 2. (fig.) Priveliste, scena de mari proportii care atrage luarea aminte, impresioneaza vederea. 3. Descriere a unei privelisti, a unui obiect sau a unei persoane etc., facuta oral sau in scris (mai ales intr-o opera literara). 4. (Teatru) Subdiviziune a unui act, cuprinzand mai multe scene, care se desfasoara in acelasi decor. 5. Tabel, schema. 6. Grafic cuprinzand o grupare de termeni, de simboluri, de numere, aranjate in siruri si coloane. ♦ Tabloul periodic al elementelor = tablou in care elementele chimice sunt dispuse in siruri si coloane, dupa greutatea lor atomica. II. (Tehn.) Panou sau placa subtire de metal sau de marmura cuprinzand mai multe instrumente de masura, aparate de control etc., cu care este inzestrat un aparat, o masina etc. [< fr. tableau].

FUZIBIL, -A I adj. (despre metale) care se poate topi usor. II. s. m. element al unei sigurante electrice, in forma de fir sau de lamela, care se topeste atunci cand este parcurs de un curent mai mare decat cel pentru care a fost dimensionat. (< fr. fusible)

PISOAR, pisoare, s. n. Vas de faianta, de metal etc. montat pe un zid, care serveste barbatilor pentru u****t; p. ext. parte a closetului public unde sunt instalate asemenea vase. – Din fr. pissoir.

FERECAT², -A, ferecati, -te, adj. 1. (Despre obiecte de lemn) Acoperit total sau partial cu metal; intarit prin legaturi metalice. ♦ Imbracat sau impodobit cu placi din metal pretios sau cu pietre scumpe. 2. (Despre oameni) Legat cu fiare, cu lanturi, in obezi (dupa ce a fost arestat sau condamnat). 3. (Despre usi, incaperi) Incuiat, zavorat. 4. Prevazut cu crestaturi, santuri, zimti. – V. fereca.

GALERIE ~i f. 1) Drum subteran in forma de coridor lung, care permite accesul minerilor la zacamant. 2) Loc de plimbare sau de trecere dintr-o cladire in alta, avand o forma boltita, mai mult lunga decat larga, si fiind acoperit cu sticla sau cu un material transparent. 3) Muzeu sau sectie a unui muzeu unde sunt expuse opere de pictura si de sculptura; colectie de opere de arta. 4) Bara (de lemn sau de metal) de care se atarna perdelele. 5) Canal subteran sapat de unele animale. 6) Balcon situat la cel mai inalt nivel intr-o sala de teatru. 7) Spectatorii asezati pe locurile unui astfel de balcon. 8) fam. Public (asezat, de obicei, in urma unei sali de spectacole) care se manifesta zgomotos in timpul reprezentatiei. ◊ A face ~ a se purta agitat la o manifestare (in semn de aprobare, incurajare etc.). 9) Succesiune de elemente omogene; sir; serie. ~a personajelor. [G.-D. galeriei] /<fr. galerie, it. galleria

TITAN² (‹ fr. {i}; {s} gr. Titan) s. n. Element chimic (Ti; nr. at. 22, m. at. 47,90, p. t. 1.668ºC, p. f. 3.260ºC, gr. sp. 4,5), destul de raspandit in natura (rar in concentratii mari). metal alb-argintiu usor, foarte stabil din punct de vedere chimic. Mineralele principale din care se extrage t. sunt ilmenitul, rutilul, loparitul s.a. T. si aliajele lui se folosesc ca materiale de constructii in ind. constructoare de avioane, rachete, nave, in ind. chimica, precum si in pictura sub forma de oxid, ca pigment alb (alb de t.). A fost obtinut in stare metalica de Berzelius in 1825, combinatiile sale fiind cunoscute inca din 1789.

YTRIU (fr. {i}) s. n. Element chimic (Y; nr. at. 39, m. at. 88,91) din grupa a III-a a sistemului periodic, asemanator cu lantanidele. metal de culoare alba-cenusie, este relativ usor, greu fuzibil si este folosit la elaborarea unor aliaje. A fost descoperit de chimistul finlandez J.G. Gadolin, in 1794.

FRETA, frete, s. f. 1. Tub sau inel metalic montat la exteriorul unui tub sau al unui ansamblu de piese, pentru a le consolida. 2. fir metalic infasurat pe un tub sau pe un ansamblu de piese pentru a le mari rezistenta. 3. Piesa de metal in forma de inel sau de elice, care inconjoara barele armaturii longitudinale ale unei piese de beton armat. – Din fr. frette.

SPUL, spuluri, s. n. 1. Mosorel de metal aflat in suveica masinii de cusut, pe care este infasurata ata necesara cusaturii; p. ext. piesa impreuna cu firele infasurate pe ea. 2. P. gener. Mosor, bobina (pe care sunt infasurate fire). – Din germ. Spule.

CADRU, cadre, s. n. 1. Rama in care se fixeaza un tablou, o fotografie etc. ♦ Tablou, fotografie etc. inramate. 2. Pervaz al unei usi sau al unei ferestre. ♦ Deschizatura zidului ocupata de o usa sau de o fereastra. 3. fig. Mediu, ambianta. 4. fig. Limitele unei probleme, ale unui subiect, ale unei actiuni etc.; p. ext. cuprinsul dintre aceste limite. 5. Schelet alcatuit din bare de lemn, de metal sau din grinzi de beton armat, care se intrebuinteaza la constructii; suport pentru diferite aparate. ♦ Schelet pe care sunt infasurate conducte (electrice, radiofonice etc.) izolate. [Var.: (1) cadra s. f.] – Fr. cadre.

RASTEL, rastele, s. n. 1. Suport compartimentat, facut din bare de lemn sau de metal, pentru pastrarea armelor, a schiurilor, a bicicletelor etc. 2. Subansamblu al unor masini de filat si al masinilor de rasucit firele textile avand rolul de a sustine materialul cu care sunt alimentate aceste masini¹. [Pl. si: rasteluri] – Din it. rastello, germ. Rastel.

OBRAZAR ~e n. 1) Sac de panza rara cu care isi acopera fata apicultorii, ca sa nu-i intepe albinele. 2) Masca de metal care protejeaza fata la unele probe sportive. 3) pop. Masca pe care o pune cineva pe fata, ca sa nu fie recunoscut (sau pentru a infatisa un personaj oarecare). 4) fiecare dintre cele doua piese de piele fixate de capetea, in regiunea ochilor, pentru a impiedica calul sa priveasca in laturi. [Sil. -bra-] /obraz + suf. ~ar

TORSIOMETRU s. n. 1. instrument pentru masurarea deformatiei la torsiune a diferitelor metale. 2. aparat pentru determinarea rezistentei hartiei la torsiune. 3. instrument pentru determinarea numarului de rasuciri pe o anumita lungime a unui fir textil. (< fr. torsiometre)

RODIU¹ (‹ fr. {i}; {s} gr. rhodon „trandafir”) s. n. Element chimic (Rh; nr. at. 45, m. at. 102,905) din familia metalelor platinice. De culoare alb-argintiu, asemanator cu platina, se foloseste, impreuna cu aceasta, la confectionarea instrumentelor de laborator. A fost descoperit (1803) de britanicul William H. Wollaston.

ERBIU (‹ fr. {i}; {s} localit. Yterby) s. n. Element chimic (Er; nr. at. 68, m. at. 167,26) din grupa lantanoidelor; metal alb-argintiu (d 9,045, p. t. 522ºC, p. f. 2.510 ºC); intra in componenta aliajelor magnetice cu fier, cobalt, nichel. A fost descoperit de chimistul si medicul suedez C.G. Mosander (1843).

VARTELNITA, vartelnite, s. f. Unealta de lemn cu ajutorul careia se deapana firele de canepa, de lana, de bumbac; depanatoare. ♦ Masina care serveste la infasurarea sau la desfasurarea sulurilor ori a sarmelor de metal laminat. – Cf. bg. vartelka.

MALEABIL ~a (~i, ~e) 1) (despre metale) Care poate fi transformat in foi subtiri prin forjare sau laminare. 2) Care poate fi modelat cu facilitate; in stare sa fie prelucrat usor. 3) (despre persoane) Care se adapteaza usor la situatie. [Sil. -le-a-] /<fr. malleable

fiNETE s.f. 1. Calitatea a ceea ce este fin; delicatete. 2. (Text.) Raport care se stabileste intre lungimea unui fir si greutatea lui; (p. ext.) calitate superioara a unui fir, a unei tesaturi etc. ♦ Raportul dintre portanta si rezistenta la inaintare a unei aripi sau a unui avion. ♦ Cantitatea de metal pretios dintr-un aliaj, exprimata sub forma de parti la mie. 3. (fig.) Subtilitate, putere de patrundere; ingeniozitate. / pl. -turi, -ti, var. fineta s.f. / < it. finezza, cf. fr. finesse].

CRUCE ~i f. 1) (in antichitate) Instrument de tortura, pe care erau pironiti osanditii la moarte. Hristos a murit pe ~. 2) Obiect de cult, facut din doua bucati de lemn, din piatra sau din metal asezate perpendicular una peste alta, constituind simbolul crestinismului. 3) Simbol al crestinismului, constand dintr-un gest facut cu degetele mainii drepte, care este dusa de la frunte la piept si de la un umar la altul. ◊ Fa-ti ~! da-ti seama ce spui! 4) v. RASCRUCE. 5) Obiect in forma de cruce folosit in unele mecanisme. ~ea carutei. 6) (la cartile de joc) Semn distinctiv avand forma unei frunze de trifoi; trefla. Dama de ~. [G.-D. crucii] /<lat. crux, ~cis

JETON s. n. 1. fisa. ♦ ~ de prezenta = a) fisa cu care se marcheaza prezenta la un consiliu de administratie al unei societati si pe baza careia se incaseaza o suma ca remuneratie; (p. ext.) suma incasata; b) fisa, placa de metal care se asaza la tabloul de pontaj de la poarta intreprinderii. 2. piesa mica de carton, lemn sau plastic, patrata, pe care sunt desenate imagini diferite, in jocurile didactice de cunoastere a mediului inconjurator. (< fr. jeton)

RUBIDIU (‹ fr. {i}; {s} lat. rubidus „rosu-inchis”) s. n. Element chimic (Rb; nr. at. 37, m. at. 85,47) din grupa metalelor alcaline. Stralucitor ca argintul, usor oxidabil, se gaseste in natura in cantitati mici, insotind sodiul, potasiul si litiul in minerale. A fost descoperit de R.W. Bunsen si G.R. Kirchhoff, in 1861. Se intrebuinteaza in calitate de catalizator in sinteza organica etc.

YTERBIT s.n. (Min.) Gadolinit; mineral de siliciu din care se extrag metale din grupa pamanturilor rare, precum gadoliniu, holmiu si reniu. (dupa Ytterb(y) [denumirea unei cariere din apropiere de Stockholm, Suedia, unde a fost gasit yterbiu] + suf. -it) [def. MW]

TALER¹, talere, s. n. 1. Vas plat de lemn, de pamant ars, de metal, din care se mananca; talger, farfurie. ♦ Tava, tabla. 2. fiecare dintre cele doua discuri sau vase ale unei balante, in care se pun fie obiectele de cantarit, fie greutatile; tas. 3. fiecare dintre cele doua discuri de alama usor concave, folosite in fanfara sau in orchestre, care, prin lovirea unuia de celalalt, produc un sunet puternic si metalic marcand ritmul sau cadenta; talger. 4. Piesa subtire de metal, de lemn etc., de forma plata si aproximativ rotunda, cu gura foarte larga si cu marginile drepte sau rasfrante. 5. Disc de pamant ars sau de asfalt, care serveste ca tinta mobila in tirul sportiv. ♦ (La pl.) Proba sportiva din cadrul tirului care consta in trageri cu arme de vanatoare cu alice in talere¹ (5). – Cf. bg. taler.

SOCLU, socluri, s. n. 1. Suport sau postament (din piatra) care sustine o coloana, o statuie etc. ♦ Partea de jos (mai proeminenta) a unei cladiri, a unui grilaj de fier etc. 2. Partea de metal a unui bec electric care se fixeaza in dulie. ♦ Piesa prin intermediul careia se fixeaza tuburile electronice de sasiul aparatelor in care sunt montate. 3. (Geogr.; in sintagma) Soclu continental = zona a uscatului, afundata cu panta lina sub apele marii, pana la adancimea de 200 de metri. – Din fr. socle.

FLUOR (‹ fr. {i}; {s} lat. fluor „scurgere”) s. n. Element chimic (F; nr. at. 9, m. at. 19, p. t. -219ºC, p. t. -188,1ºC), primul din grupa halogenilor. Gaz de culoare galbena-verzuie, deschisa, cu miros inabusitor, foarte corosiv si toxic (fluoroza). In combinatii functioneaza monovalent; prezinta reactivitate chimica neobisnuit de mare (este elementul cel mai electronegativ), cu putine exceptii (heliu, argon, neon), reactioneaza cu toate elementele, metale sau nemetale. Se gaseste in natura sub forma de fluorina, apatit si criolit. Oligoelement. Se obtine prin electroliza fluorurii acide de potasiu. A fost descoperit de H. Moissan, in 1886.

STRONTIU (‹ fr.{i}; {s} n. pr. Strontian, oras in Scotia) s. n. Element chimic (Sr; n. at. 38, m. at. 87,62); metal alcalino-pamantos, foarte asemanator cu calciul, alb-argintiu. Se gaseste in natura sub forma de strontianit, celestina s.a. In combinatii este bivalent. fiind foarte reactiv, are o utilizare limitata. A fost descoperit in 1790 si izolat de Sir H. Davy in 1808. Compusii lui coloreaza flacara in rosu si de aceea se folosesc in pirotehnie la fabricarea artificiilor. Izotopul radioactiv cu masa atomica 90, dar si 89, care se formeaza in reactiile de fisiune (ex. in bombele atomice), sunt foarte daunatori vietuitoarelor.

HAJDU [aidu], Etienne (1907-1996), sculptor francez de origine romana. Stabilit la Paris (1927). Elev al lui Niclausse si Bourdelle. Lucrarile sale decorativ-abstracte sunt influentate de F. Leger si, in special, de C. Brancusi. Sculpturile, eliberate de orice modele exterioare, realizate in marmora si, mai ales, in metal, au forme simple, stilizate si dinamice („Sapte coloane pemtru Mallarme”, „Elena”).

PLACA placi f. 1) Bucata de material (lemn, metal, piatra etc.) cu fetele plane si grosime uniforma, mult mai mica in raport cu fetele. 2) Piesa de masa plastica sau de ebonita pe care sunt imprimate v******i ale vocii sau ale instrumentelor muzicale pentru a fi reproduse; disc. ◊ ~ fotografica placa de sticla acoperita pe o parte cu emulsie sensibila la actiunea luminii. ~ funerara placa cu inscriptie fixata pe un monument funerar. A schimba (sau a intoarce) ~a a schimba subiectul discutiei sau comportarea fata de cineva. [G.-D. placii] /<fr. plaque

CESIU (‹ fr. {i}; {s} lat. caesius „verde”) s. n. Element chimic (Cs; nr. at. 55; m. at. 132,905, p. t. 28,5 ºC; p. f. 690 ºC) din grupa metalelor alcaline, alb, moale; se aprinde in aer, reactioneaza cu apa prin explozie. Intrebuintat la fabricarea celulelor fotoelectrice, in generatoare, in lasere cu gaz. A fost descoperit de R. Bunsen si G.R. Kirchhoff in 1860.

FRANCIU (‹ fr.; {s} fr. France „Franta”) s. n. Element chimic radioactiv, cu caracter metalic, din grupa metalelor alcaline (Fr; nr. at. 87, m. at. 223). Izotopul natural cel mai stabil ²²³Fr apare in natura in cantitati extrem de mici, prin dezintegrarea actiniului. A fost descoperit (1939) de Marguerite Perey, dar n-a fost izolat in cantitati apreciabile, fiind extrem de instabil (timp de injumatatire ²²³ Fr = 21 min.). Proprietatile sale chimice se aseamana cu ale cesiului.

BUCLA s.f. I. 1. Suvita de par rasucita; carliont, zuluf. 2. Parte a ochiului unui fir format in timpul tricotarii. II. 1. Curba pronuntata folosita la racordarea aliniamentelor unei serpentine. ♦ Portiune a unui curs de apa cu o puternica cotitura. 2. Piesa de metal pe care se fixeaza, indoindu-se, capatul unui cablu. [< fr. boucle].

fiNETE s. f. 1. calitatea a ceea ce este fin; delicatete. 2. (text.) raport care se stabileste intre lungimea unui fir si greutatea lui; calitate superioara a unui fir, a unei tesaturi. ◊ raportul dintre portanta si rezistenta la inaintare a unei aripi sau a unui avion, a unui corp cu forme aerodinamice. ◊ cantitatea de metal pretios dintr-un aliaj, exprimata sub forma de parti la mie. 3. (fig.) subtilitate, putere de patrundere; ingeniozitate. (< fr. finesse, it. finezza)

CISTERNA, cisterne, s. f. 1. Rezervor (cilindric, de metal) pus pe cadrul cu roti al unui vehicul si servind la transportarea unor lichide; vehicul prevazut cu un astfel de rezervor; autocisterna. 2. Rezervor (cilindric) in care sunt depozitate lichide, in scopul folosirii lor ulterioare. – Din lat. cisterna, it. cisterna.

FRETA ~e f. tehn. 1) fir sau inel metalic, de diferite latimi fixat pe exteriorul unei piese tubulare, pentru a-i mari rezistenta la presiuni interioare sau pentru a le consolida. 2) Piese de metal, in forma de inel, care inconjoara barele armaturii unei piese de beton armat. /<fr. frette

PLANSA ~e f. 1) Piesa plana de lemn, subtire avand lungimea mai mare decat latimea. 2) Coala de hartie mai groasa ca de obicei, pe care sunt reproduse desene, fotografii, picturi, folosita ca ilustratie intr-o carte. 3) Carton pe care este executata o ilustratie, servind ca material didactic; tabel. 4) Placa de lemn sau de metal in care se sapa litere sau note muzicale, folosita in gravura. 5) Placa de beton folosita la pavarea drumurilor. /<fr. planche

AJUR s.n. 1. Broderie artistica pe panza, constand din spatii rarite obtinute prin scoaterea unor fire. ♦ Rarituri de-a lungul unei tesaturi, produse in timpul tesutului. 2. (Arhit.) Ornament cu perforatii, care permite patrunderea luminii. ♦ Ornament format din gauri practicate intr-o placa de metal ori in peretii unui vas de lut. [Pl. -ruri. / < fr. ajour].

OSMIU (‹ fr. {i}; {s} gr. osne „miros”) s. n. Element chimic (Os, nr. at. 76, m. at. 190,2, m. sp. 22,7, p. t. c. 2.700ºC, p. f. c. 4.600ºC) din familia metalelor platinice; este alb-cenusiu, lucios, foarte dur, dar casant. Se gaseste in natura in stare nativa, aliat cu celelalte metale platinice. Foarte rezistent din punct de vedere chimic. Se intrebuinteaza sub forma de aliaje cu iridiul, wolframul etc. sau in calitate de catalizator al multor reactii. A fost descoperit de Smithson Tennant in 1803.

A REFULA ~ez tranz. 1) (dorinte, imagini, idei etc.) A respinge ca fiind in contradictie cu normele morale ale individului. 2) (fluide) A impinge sau a deplasa cu ajutorul unei pompe (intr-o conducta sau intr-un recipient); a pompa. 3) (piese de metal) A prelucra prin batere sau prin presare. /<fr. refouler

RUTENIU (‹ fr. {i}; {s} lat. m. Ruthenia „Ucraina”) s. n. Element chimic (Ru; nr. at. 44, m. at. 101,07) din grupa metalelor platinice. Intra in componenta aliajelor foarte dure si rezistente la uzura prin frecare; catalizator al multor reactii chimice folosit si la fabricarea filamentelor pentru lampile cu incandescenta. A fost descoperit de chimistul rus Karl K. Klaus in 1844.

PASIV, -A I. adj. 1. lipsit de initiativa, inactiv, dezinteresat, apatic. 2. (despre diateze, forme verbale, conjugari etc.) care arata ca subiectul sufera actiunea facuta de altcineva. ♦ vocabular ~ = parte a vocabularului care nu este folosita in mod curent. 3. (despre metale, aliaje) care prezinta pasivitate (2). II. s. n. 1. totalitatea mijloacelor economice ale unei intreprinderi, institutii etc., privite sub aspectul provenientei lor la un moment dat. ◊ parte a bilantului in care sunt inscrise aceste mijloace. 2. ~ patrimonial = ansamblul obligatiilor si sarcinilor cu continut economic apartinand unei persoane (fizice sau juridice) care impreuna cu activul alcatuiesc patrimoniul. (< fr. passif, lat. passivus, germ. passiv, /II/ Passiv)

BISMUT (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic (Bi; nr. at. 83, m. at. 209, p. t. 271ºC, p. f. 1.560 ºC), metal alb-lucios, cu nuante rosiatice, casant, intrebuintat la obtinerea aliajelor de temperatura de topire joasa, iar sub forma de combinatii in medicina, in cosmetica si in industria sticlei. A fost descoperit de chimistul francez E. Geoffroy in 1753.

TALIU (‹ fr. {i}; {s} gr. thallos „ramura”) s. n. Element chimic (Tl; nr. at. 81, m. at. 204,38, p. t. 303,6ºC, p. f. 457ºC, gr. sp. 11,85). Este un metal alb-albastrui, moale. Se extrage din minereurile de sulfuri si este folosit, intre altele, alaturi de staniu si plumb, pentru producerea unor aliaje cu grad ridicat de rezistenta. A fost descoperit de W. Crookes in 1861 prin analiza spectrala in reziduurile de fabricatie a acidului sulfuric. Izolat de Claude Lany in 1862.

MERCUR (‹ fr., germ. {i}; {s} lat. Mercurius „Mercur”) s. n. Element chimic (Hg; nr. at. 80, m. at. 200,59, gr. sp. 13,59, p. t. -38,87ºC, p. f. 356,58ºC); este un metal lichid (cel mai greu lichid), de culoare alba-argintie, cu luciu puternic destul de volatil, care se gaseste in natura sub forma de sulfura (cinabru) si mai rar in stare nativa. In combinatii functioneaza mono- si bivalent; cu unele metale formeaza aliaje, numite amalgame. Se intrebuinteaza la fabricarea unor aparate din fizica (termometre, barometre s.a.), la extragerea aurului si argintului, in medicina etc. M. si unii compusi ai sai sunt toxici. Este cunoscut din Antichitate. Sin. hidrargir; (pop.) argint-viu.

BILA² ~e f. 1) Obiect sferic (din metal, lemn, os, sticla, mase plastice etc.) cu diverse intrebuintari (in tehnica, la unele jocuri etc.). 2) (intr-un sistem de vot) Semn prin care se aproba sau se respinge ceea ce a fost pus la vot. ~ alba. ~ neagra. [G.-D. bilei] /<fr. bille

ARAMA aramuri f. 1) metal de culoare rosiatica, maleabil, ductil, bun conducator de caldura si de electricitate, intrebuintat in industrie; cupru. ◊ A-si da ~a pe fata (sau a-si arata ~a) a-si arata adevaratul caracter, adevarata fire (rea). 2) la pl. Obiecte facute din arama. [G.-D. aramei] /<lat. aramen

BARIU (‹ fr. {i}; gr. barys „greu”) s. n. Element chimic (Ba,. nr. at. 56, m. at. 137,34, p. t. 727ºC, p. f. 1696ºC) din grupa metalelor alcalino-pamintoase, moale, alb-argintiu. Se gaseste in natura numai sub forma de combinatii. Functioneaza in starea de valenta doi. Compusii sai se folosesc la fabricarea unor pigmenti minerali, a sticlelor optice etc. A fost descoperit de H. Davy, in 1808.

VANADIU (‹ fr. {i}; {s} Vana-dis, divinitate scandinava) s. n. Element chimic (V; nr. at. 23, m. at. 50,94, p. t. 1.750ºC, p. f. 3.400ºC, gr. sp. 6); metal dur, casant, de culoare alba-cenusie, care se gaseste in natura sub forma de compusi, intrebuintat ca adaos in oteluri speciale si, sub forma de V₂O₅, drept catalizator in diferite procese chimice. A fost descoperit in 1801 de mineralogul spaniol Andres Manuel del Rio, care-l va numi eritroniu, si redescoperit de Nils Gabriel Sefstrom (1787-1854) in 1830, care i-a dat si numele actual.

TALER¹ ~e n. 1) Vas plat (de metal, de lut sau de lemn) din care se mananca; farfurie plata. 2) fiecare dintre cele doua discuri ale unei balante. 3) mai ales la pl. Instrument muzical de percutie, alcatuit din discuri de alama putin concave, care, fiind lovite unul de altul, marcheaza ritmul sau cadenta intr-o orchestra. 4) Disc de argila arsa care serveste ca tinta mobila in tirul sportiv. 5) la pl. Proba sportiva care consta in trageri cu arma de vanatoare in astfel de discuri. /<germ. Taller

MANGAN (‹ germ.) s. n. Element chimic (Mn; nr. at. 25, m. at. 54,938, gr. sp. 7,2, p. t. 1.247ºC, p. f. 2.030ºC), metal alb-cenusiu, foarte dur si foarte sfaramicios, care se gaseste in natura sub forma de oxizi. Formeaza combinatii in starile de valenta 2, 3, 4, 6 si 7. Se intrebuinteaza la fabricarea unor oteluri speciale. Este un oligoelement indispensabil vietii, fiind prezent in tesuturile animale si vegetale. Organismul uman contine c. 30 mg. de m. Multe saruri ale m. sunt folosite in terapeutica. Mari cantitati de m. se afla pe fundul oceanelor. A fost izolat (1774) de J.G. Gahn.

antimoniu n. (mlat. antimonium, care se afla la Constantin Africanu, d. vgr. anti, contra, si fr. moine, monah, calugar, fiind-ca alchimistu Vasile Valentin, staret de minastire in sec. 15, vazind ca porcii se ingrasa cu niste aliaj de antimoniu si arsenic, a dat acest aliaj si celor-lalti calugari, care slabira ori murira. Deci acest metal e „contra calugarilor”). Chim. Stibiu.

BERILIU (‹ fr. {i}; gr. berrylos „beril”) s. n. Element chimic (Be; nr. at. 4; m. at. 9,012, p. t. 1.287ºC, p. f. 2.960ºC); metal alb cenusiu tare, casant, foarte usor, putin raspindit in natura, folosit in aliaje (carora le confera rezistenta, duritate si stabilitate fata de agentii fizico-chimici) si ca moderator sau reflector de neutroni in reactoarele nucleare. A fost descoperit de chimistul francez N.L. Vauquelin, in 1786.

PANOU ~ri n. 1) Suprafata plana (de lemn, de metal, de stofa etc.) servind pentru afisarea unor informatii (afise, anunturi, avize, lozinci etc.). 2) Suport de lemn al unui tablou. 3) Prefabricat folosit la construirea cladirilor. 4) Placa de lemn pe care este fixat cosul de baschet. 5): ~ de comanda placa pe care sunt instalate dispozitivele de comanda ale unui sistem tehnic. /<fr. panneau

CAPTUSEALA, captuseli, s. f. 1. Panza sau stofa cu care se dubleaza, in interior, un obiect de imbracaminte, pentru a-i da un aspect mai ingrijit si pentru a-l face mai calduros. ♦ Material aplicat in interiorul incaltamintei pentru ca aceasta sa-si mentina forma. 2. Panza sau stofa cu care se invelesc unele obiecte pentru a le feri de deteriorare. 3. Strat rezistent de lemn, de metal sau de caramida, cu care se acopera un obiect pe dinauntru sau pe dinafara (pentru a-l feri de degradare, pentru consolidare, izolare termica, acustica etc.). 4. Rama de lemn care acopera fetele interioare ale golului unei usi si de care sunt fixate canaturile usii. – Captusi + suf. -eala.

ALUMINIU (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic (Al; nr. at. 13, m. at. 26,98, gr. sp. 2,7, p. t. 658ºC, p. f. 2.500ºC); metal usor, de culoare argintie, cu conductivitate termica si electrica bune, maleabil si ductil, stabil fata de aer. In combinatii fuctioneaza trivalent. Se obtine pe cale electrolitica, utilizind ca materie prima bauxita. A. si aliajele sale au variate utilizari in tehnica. A fost descoperit in 1825 de H. Chr. Oersted. ♦ A. sinterizat = produs finit sau semifabricat obtinut din aluminiu prin presare-sinterizare si utilizat la fabricarea unor organe de masini care lucreaza la temperaturi inalte, precum si in tehnica nucleara.

CROM (‹ fr. {i}; {s} gr. khroma „culoare”) s. n. Element chimic (Cr, nr. at. 24, m. at. 51,99, p. t. 1.890ºC, p. f. 2.480ºC); metal alb, dur, casant, foarte rezistent fata de agentii chimici. Functioneaza in combinatii in starile de valenta 2, 3 si 6. Intrebuintat la obtinerea unor aliaje (otel cu c.) si la cromare. Sub forma de saruri este intrebuintat in vopsitorie, tabacarie, fotografie, cataliza etc. A fost descoperit de chimistul francez L.N. Vauquelin in 1797.

ZIRCONIU (‹ fr.) s. n. Element chimic din gr. IV secundara (Zr; nr. at. 40, m. at. 91,22, p. f. 1.852ºC). metal rar, de culoare alb-argintie, dur si greu fuzibil; stabil din punct de vedere chimic. Aliajele de baza de z. se folosesc ca materiale de constr. in energetica nucleara, in construirea de aparate chimice, instrumente chirurgicale etc. Unele aliaje ale z. sunt supraconductori. Descoperit in 1789 de chimistul german Martin H. Klaproth (1743-1813) si izolat (in 1824) de J.J. Berzelius.

IRIDIU (‹ fr. {i}; {s} lat. iris, iridis „curcubeu”) s. n. Element chimic (Ir; nr. at. 77, m. at. 192,22, p. t. 2.410ºC, p. f. 4.130ºC); metal alb-argintiu din familia platinei, caracterizat printr-o mare duritate si rezistenta chimica, intrebuintat la confectionarea termoelementelor, a creuzetelor, a etaloanelor pentru greutati si lungimi (in aliaj cu platina), a varfurilor de penita pentru stilouri (in aliaj cu osmiu) etc. A fost descoperit de chimistul britanic S. Tennant in 1804.

cobalt n., pl. uri (suedez kobalt, germ. kobalt, d. kobold, iazma, vilva; stahie [!] din mina). Chim. Un fel de metal alb, irizat, dur si sfaramicios ale carui combinatiuni se intrebuinteaza la albastrirea sticlei si a portelanului. E de doua ori mai tenace de cit feru, e bi- si e tetravalent. Nu se altereaza in aer, dar se oxideaza in apa. A fost descoperit la 1733 de Suedezu G. Brandt.

GALIU (‹ fr.) s. n. Element chimic (Ga; nr. at. 31, m. at. 69,72), metal alb-argintiu, foarte usor fuzibil (p. t. 29,78ºC, p. f. 2.300ºC); in natura se gaseste in cantitati foarte mici (insoteste zincul in blende si aluminiul in bauxite). Functioneaza in starile de valenta 1 si 3. Este folosit la fabricarea materialelor semiconductoare si ca lichid termometric. A fost descoperit (1875) de chimistul francez P.E. Lecoq de Boisbaudran.

NIOBIU (‹ fr. {i}; {s} n. pr. gr. Niobe) s. n. Element chimic (Nb; nr. at. 41, m. at. 92,906, p. t. 2.470ºC, p. f. 3.300ºC, gr. sp. 8,6), metal rar, cenusiu-alb, lucios, foarte rezistent la aer si la actiunea agentilor chimici. Formeaza combinatii in starile de valenta 3, 4 si 5. In natura de se gaseste asociat tantalului in diferite minerale (piroclit, loparit s.a.). Se utilizeaza la fabricarea otelurilor speciale, inoxidabile si anticorosive. A fost descoperit (1801) de britanicul C. Hatchett si redescoperit (1844) de chimistul german H. Rose. Din 1950, poarta numele actual. Sin. (inv.) columbiu.

CAPSA, capse, s. f. 1. Dispozitiv de metal alcatuit din doua discuri mici care se imbuca, servind la incheierea unor obiecte de imbracaminte etc. 2. Inel metalic cu care se intareste o butoniera, prin care se trece un siret, in scopul de a incheia diferite obiecte de imbracaminte, de incaltaminte etc. 3. Inel metalic sau fir de sarma servind la atasarea mai multor hartii una de alta, la fixarea fotografiilor pe actele de identitate etc. 4. Mic capacel sau tub metalic umplut cu o materie exploziva, folosit la armele de foc, in mine etc. pentru a provoca explozia unei incarcaturi. ◊ Expr. (Fam.) A fi cu capsa pusa = a fi gata de cearta, pus pe cearta, nervos. 5. Capsula (4). – Din lat. lit. capsa (germ. Kapsel).

aluminiu n. (d. lat. alumen, aluminis, alun 2). Chim. Un metal albastriu, usor, lucitor si inalterabil, asemenea cu argintu. Se extrage din alumina. Aliat cu arama, formeaza bronzu de aluminiu, de o frumoasa culoare aurie. Se topeste la 620°. E de patru ori mai usor de cit argintu si tot asa de dur si de tenace. A fost izolat de Wohler la 1827.

ZGARDA zgarzi f. 1) Curea prevazuta cu o catarama (sau cu un cerc de metal), care se prinde in jurul gatului la caini si de care se prinde lantul sau o alta curea (pentru a fi legat sau purtat). ◊ A pune ~ (sau a lega cu ~ ) pe cineva a lipsi pe cineva de libertate in actiuni; a tine in frau pe cineva. 2) fire, de obicei de lana, rasucite, care se prind in jurul gatului la unele animale (pentru a le recunoaste). 3) inv. Podoaba constand dintr-un sirag (sau mai multe) de margele, monede sau alte obiecte decorative, purtata la gat de femei. [G.-D. zgarzii] /Cuv. autoht.

TUB² s. n. 1. teava de metal, de sticla, de cauciuc etc. 2. recipient din metal subtire in care se tin diferite paste, preparate cosmetice etc. 3. formatiune anatomica de forma tubulara in organismele vii. ♦ ~ fonator = organ in forma de canal cu care se realizeaza sunetele vorbirii, delimitat de laringe si de buze si nari. 4. (tehn.) aparat in forma de teava in care sunt introdusi doi sau mai multi electrozi, la diferite montaje. ♦ ~ electronic = tub in care se gasesc doi sau mai multi electrozi si in care se produc descarcari electrice; ~ Geissler = tub care contine un gaz rarefiat si in care se produc descarcari electrice, la reclamele luminoase. ◊ (la unele instrumente muzicale) teava care produce sunete de diferite tonalitati la trecerea unui curent de aer prin ea. ◊ invelis cilindric din metal sau din carton care contine explozibilul si proiectilul unei arme de foc. (< fr. tube, lat. tubus)

fiTIL, fitiluri, s. n. 1. fir de bumbac rasucit sau tesut, in forma de sfoara, siret, panglica sau tub, care se introduce, spre a fi aprins, in mijlocul lumanarilor, intr-un lichid inflamabil din aparatele de iluminat etc. ♦ fir de bumbac rasucit sau tesut care serveste, impreuna cu cremenea si amnarul, la aprins. 2. Snur m***t intr-o substanta inflamabila, servind altadata la transmiterea focului pentru aprinderea incarcaturilor la armele de foc, iar azi pentru aprinderea incarcaturilor de exploziv in mine, in cariere etc.; tub facut din metal sau dintr-un material textil si umplut cu material inflamabil, servind in acelasi scop. ◊ Expr. (Fam.) A baga (sau a vari) un fitil (sau fitiluri) = a provoca intrigi, discordie. – Din tc. fitil.

URANIU (n. pr. Uranus) s. n. Element radioactiv (U; nr. at. 92, m. at. 238,03), metal alb-argintiu. Se gaseste in natura, mai ales in pleblenda. U. natural este un amestec de trei izotopi, cu masa atomica 238, 235 si 234. Se intrebuinteaza ca material fisionabil in reactoarele nucleare, la fabricarea bombei atomice, in pilele atomice pentru obtinerea elementelor transuranice, precum si la datari in arheologie. A fost descoperit de chimistul german M.H. Klaproth in 1789. Radioactivitatea u. a fost descoperita in 1896 de catre fizicianul francez H.A. Becquerel, iar prima reactie de fisiune nucleara a avut loc in 1938.

POLONIU (‹ fr. {i}; {s} n. pr. Polonia) s. n. Element chimic radioactiv, metal alb-argintiu (Po; nr. at. 84, m. at. 210), obtinut in procesul de dezintegrare radioactiva a uraniului. Cel mai stabil izotop al sau ₂₁₀⁸⁴P are perioada de injumatatire de 138,3 zile; el este o sursa de radiatii α. In amestec cu beriliul p. serveste ca sursa de neutroni in cercetarile de laborator. A fost descoperit de Pierre si Marie Curie in 1898.

CUTIE, cutii, s. f. 1. Obiect de lemn, de metal, de carton etc. in forma de cub, de paralelipiped etc., gol in interior, in care se pastreaza sau care protejeaza diverse lucruri. ◊ Expr. (Scos) ca din cutie = foarte ingrijit imbracat sau prezentat. (Fam.) (Baga) capul la cutie! = (la jocul „de-a capra”) fereste-ti capul, propteste-l in piept! fig. fii prudent, pazeste-te! Cutie de scrisori = cutie speciala, plasata pe strada de catre organele postale, in care expeditorii introduc scrisorile; cutie particulara in care factorii postali depun corespondenta adusa la domiciliu. 2. Aparat, dispozitiv, organ special etc. avand forma unei cutii (1). Cutie de viteze. Cutie de rezonanta. 3. (In sintagma) Cutie craniana = cavitate osoasa in care se afla creierul; teasta capului, craniu. 4. Sertar. 5. (Inv.) Casa de bani; caseta. – Din tc. kutu, ngr. kuti, bg., scr. kutija.

TUB s.n. 1. Teava de metal, de sticla etc. 2. Recipient din metal subtire in care se tin diferite paste, preparate cosmetice etc. 3. Formatiune anatomica de forma tubulara in organismele vii (mai ales la animale). ♦ Tub fonator = organ, in forma de canal, cu care se realizeaza sunetele vorbirii, delimitat de laringe si de buze si nari. 4. (Tehn.) Aparat in forma de teava in care sunt introdusi doi sau mai multi electrozi, folosit la diferite montaje. ♦ Tub electronic = tub in care se gasesc doi sau mai multi electrozi si in care se produc descarcari electrice. ♦ (La unele instrumente muzicale) Teava care produce sunete de diferite tonalitati la trecerea unui curent de aer prin ea. ♦ Invelis cilindric din metal sau din carton care contine explozibilul si proiectilul unei arme de foc. [Cf. fr. tube, lat. tubus].

PLANSA, planse, s. f. 1. Foaie de hartie (mai groasa) pe care sunt reproduse desene, fotografii sau picturi, folosita ca ilustratie intr-o carte; carton cu desene sau cu fotografii, care serveste ca material didactic (la predarea stiintelor naturale). ♦ Coala, foaie mare de hartie pe care s-a executat un desen tehnic, o harta etc. desen tehnic executat pe o astfel de coala. 2. Placa de metal sau de lemn in care se sapa litere, note muzicale etc. spre a fi folosita in gravura. 3. fiecare dintre placile de beton ale pavajului unei sosele, limitata de rosturile de dilatatie. – Din fr. planche.

HAFNIU (‹ fr. {i}; {s} dan. [Koben]havn „Copenhaga”) s. n. Element chimic (Hf; nr. at. 72, m. at. 178,49, p. t. 2.220ºC, p. f. 3.200ºC). Este un metal rar, alb-argintiu, stralucitor, greu fuzibil, care se gaseste in minereurile de zirconiu. Functioneaza in combinatii in starea de valenta patru. Se intrebuinteaza in electronica, in tehnica nucleara (la fabricarea barelor de control din reactoarele nucleare). Intra in componenta unor aliaje refractare si greu fuzibile in aviatie si in tehnica rachetelor. A fost descoperit de D. Coster si G. de Hesevy (1923).

ZINC (‹ fr., gr.) s. n. Element chimic (Zn; nr. at. 30, m. at. 65,39, p. t. 419,4ºC, p. f. 906ºC, gr. sp. 7,13) din gr. II secundara; metal alb-argintiu sau alb-albastrui. Se gaseste in natura sub forma de sulfura (blenda) si carbonat (smitsonita). In combinatii este bivalent. In contact cu aerul se acopera cu o pelicula protectoare de oxid. Se intrebuinteaza in zincare, sub forma de aliaje (ex. alama), la acumulatoarele alcaline, la fabricarea pesticidelor si pigmentilor etc. A fost izolat pentru prima data de chimistul german A.S. Marggraf (1709-1782) in 1776.

cot n., pl. coate (lat. cubitus si cubitum, cot, d. cubare, a sta culcat; it. gomito, pv. cobde, fr. coude, sp. codo, pg. covado). Partea mijlocie a bratului la locu unde se indoaie (corespunzind cu genuchiu [!] la picior): ma sprijin in cot. Partea minicii [!] care acopere [!] cotu: haina roasa 'n (sau la) coate. Cot la cot, cu coatele alaturea: mergeti cot la cot, hotu a fost legat cot la cot (i s´au legat coatele unu de altu). A-ti da coate cu cineva, a-l atinge cu cotu, fig. 1) a te intelege pe ascuns cu el; 2) a trai in societatea lui. Pl. coturi. Cotitura, indoitura de riu sau de drum: la coturi riu sapa malu. Bucata de lemn ori de metal de masurat stofele sau de calculat capacitatea butoaielor: Jidanu rupsese amindoua coturile aparindu-se de cini [!]. Parte incovoiata la un burlan de fum, la o teava. S. m. O veche masura de lungime, (in Tara Rom. 0m., 664, in Moldova 0m., 637, in Dobrogea 0m., 680): doi coti de postav, postavu se vindea cu cotu (avea 8 rupi, si rupu 2 grefi).

CADMIU (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic (Cd; nr. at. 48; m. at. 112,41, p. t. 321ºC, p. f. 768ºC); metal alb-argintiu. Se gaseste in natura sub forma de combinatii in minereuri de zinc. Functioneaza in combinatii in starea de valenta 2. Este folosit la obtinerea aliajelor cu punct de topire scazut si rezistente fata de agentii de coroziune, ca absorbant de neutroni in reactoarele nucleare etc.; sulfura si oxidul de c. sint intrebuintate la preparea culorilor fine si a smalturilor. A fost descoperit de chimistul german Fr. Strohmeyer in 1817.

TORIU (‹ fr. {i}; {s} n. pr. Thor) s. n. Element radioactiv (Th; nr. at. 90, m. at. 232,038) din grupa actinoidelor. Este un metal cenusiu, greu, ductil. Se gaseste in natura in monazit, in torit si torianit. In combinatii este tetravalent. T. natural este primul element al seriei radioactive naturale a toriului. Utilizat la fabricarea sitelor pentru lampile de iluminat cu gaz aerian, pentru activarea filamentelor tuburilor electronice etc. Prin bombardarea lui neutroni se obtine izotopul de masa atomica 233 al uraniului, intrebuintat drept combustibil nuclear. A fost descoperit de J.J. Berzelius in 1828.

COBALT (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic (Co; nr. at. 27, m. at. 58, p. t. 1.493ºC, p. f. 3.520ºC), metal alb-argintiu, foarte dur, inalterabil la temperatura obisnuita. In combinatii functioneaza in starile de valenta 2 si 3. Este un element indispensabil vietii celulare si in special hematopoezei. Este intrebuintat in tehnica sub forma de aliaje, iar sub forma de saruri la colorarea in albastru a sticlei, portelanurilor etc.; izotopul radioactiv cu numar de masa 60 este folosit in radioterapie, in radiografie si in industrie. A fost descoperit de chimistul suedez G. Brandt in 1735.

SIFON¹ s. n. 1. tub curbat sub forma de U intors, pentru a transversa un lichid intre doua niveluri diferite. 2. piesa de metal, de portelan etc. care se monteaza pe o conducta de canalizare cu scopul de a opri trecerea gazelor din canal in instalatie. 3. butelie de sticla pentru apa gazoasa; apa insasi. 4. aparat pentru spalarea cu presiune a anumitor cavitati ale corpului. 5. organ in forma de tub sau de palnie, la cefalopode, servind pentru locomotie sau hranire. 6. canal natural de forma literei U intors prin care sunt drenate apele din grote sau din alte goluri subterane. (< fr., gr. siphon, germ. Siphon)

SIFON s.n. 1. Tub curbat sub forma de U intors, folosit pentru a transvaza un lichid intre doua niveluri diferite. 2. Piesa de metal, de portelan etc. care se monteaza pe o conducta de canalizare cu scopul de a opri trecerea gazelor din canal in instalatie. 3. Butelie de sticla pentru apa gazoasa. ♦ Apa gazoasa dintr-o astfel de butelie. 4. Aparat pentru spalarea cu presiune a anumitor cavitati ale corpului. 5. Organ al cefalopodelor in forma de tub, care serveste pentru locomotie. 6. Canal natural de forma literei U intors prin care sunt drenate apele din grote sau din alte goluri subterane. [< fr. siphon, cf. lat., gr. siphon].

solz (-zi), s. m. – 1. Placa mica tegumentara; scuama. – 2. Lama, placa de metal al unei armuri. – 3. Pulbere pe aripile fluturilor. – 4. (Arg.) Bani. Origine necunoscuta. Der. din lat. sǒlidum (Hasdeu, Cuv. din Batrini, I, 302; Philippide, Principii, 148; Puscariu, Dacor., VII, 480; Puscariu, Lr., 187) sau din sl. sluzu „muci” (Cihac, II, 354; Candrea), care apare o singura data cu sensul de „solz”, neconsolidat in sl., nu pare posibil, in primul rind pentru ca pentru ca asemenea caz pl. ar trebui sa fie *solji, ca minz, piez sau, ca in cazul lui viteaz, breaz etc. Prezenta lui -zi pledeaza in favoarea unei creatii, expresive, desi ideea sa nu este clara. Cf. bulz. – Der. solzi, vb. (a acoperi cu solzi); solzos, adj. (acoperit cu un strat ca de solzi).

PORTAL (‹ germ., it.) s. n. 1. Intrare principala monumentala intr-un edificiu, cu decoratie specifica diferitelor stiluri. ♦ Deschidere din piatra sau metal la intrarea unor mari poduri de cale ferata. ♦ Constructie de zidarie sau de beton, care consolideaza pamantul din jurul gurii unui tunel si taluzul de deasupra. 2. (GEOGR.) Arcada naturala formata prin abraziune marina sau ca urmare a prabusirii tavanului unei pesteri. 3. (INFORM.) Suma de site-uri stranse sub un singur acoperis, adrese web; cuprinde stiri, programe TV, diverse servicii si eventual un motor de cautare. Printre cele mai cunoscute sunt: yahoo.com, altavista.com, msn.com.

CALCIU (‹ fr. {i}; {s} lat. calc- „var”) s. n. Element chimic (Ca; nr. at. 20, m. at. 40,08, p. t. 842-848ºC; p. f. 1.439ºC), metal alb-argintiu, moale, din familia metalelor alcalino-pamintoase. Se gaseste in natura numai sub forma de combinatii (calcar, gips etc.). Se prepara prin electroliza unui amestec de clorura de calciu anhidra si fluorura de calciu. In combinatii functioneaza in starea de valenta. 2. Face parte din compozitia organismului animal, avind un rol plastic in formarea tesutului osos. Compusii sai au multiple utilizari in constructie, in industrie etc. si in terapeutica (pentru recalcificare, ca antialergic si sedativ). A fost descoperit (1808) de H. Davy si J.J. Berzelius.

TANTAL (‹ fr. {i}; {s} n. pr. Tantal) s. n. Element chimic (Ta; nr. at. 73, m. at. 180,948, p. t. 3.010ºC, p. f. c. 4.100ºC, gr. sp. 16,7). metal rar, cenusiu, lucios, dur, ductil in stare pura si foarte rezistent din punct de vedere chimic. Se gaseste in natura in tantalit si si pamanturile rare. Formeaza combinatii in treptele de valenta 2, 3, 4 si 5. Se foloseste in metalurgie (component al aliajelor refractare, solide si rezistente la coroziune), in energia nucleara, ind. constructoare de masini, chimica, electronica, in medicina (aplicarea suturilor, fixarea oaselor si vaselor), pentru fabricarea bijuteriilor (in locul platinei). A fost descoperit de A.G. Ekeberg in 1802.

APA ape f. 1) Lichid transparent, incolor, fara gust si fara miros, fiind o combinatie de oxigen si hidrogen. ~ potabila. ~ dura. ◊ ~ chioara se spune despre supe, vinuri etc. care contin prea multa apa si nu au nici un gust. ~ de ploaie vorbe goale, fara continut. 2) Masa de lichid (mare, rau, lac etc.). ◊ ~ curgatoare apa care curge pe o albie si se varsa in alta apa. ~ statatoare apa care se aduna in depresiuni (lacuri, balti). 3) fig. Joc de culori; sclipiri ale unor obiecte lucioase (pietre pretioase, matasuri, metale). 4) Denumire a unor solutii, a unor preparate. ~ de colonie. ~ de trandafir. ~ de var. ◊ ~ tare numele popular al acidului azotic. ~ regala amestec de acid clorhidric si acid azotic, care dizolva toate metalele. ~ oxigenata amestec de perhidrol cu apa, incolor sau albastru, cu proprietati dezinfectante si decolorante. 5) Secretie a organismului (lacrimi, saliva, sudoare etc.). ~ la plamani. ◊ ~ la cap hidrocefalie. A fi numai ~ a fi transpirat. A-i lasa cuiva gura ~ a avea pofta de ceva. [G.-D. apei] /

NICHEL (‹ fr., germ. {i}) s. n. Element chimic (Ni; nr. at. 28, m. at. 58,71, p. t. 1.452ºC, p. f. 2.840ºC, gr. sp. 8,90), metal alb-cenusiu, lucios, maleabil si ductil, feromagnetic. Se gaseste in natura sub forma de sulfuri, de arseniuri etc. Se extrage prin reducerea cu carbune a oxidului obtinut prin prajirea minereului. Formeaza combinatii stabile in starea de valenta 2; este rezistent la actiunea agentilor chimici; se foloseste la obtinerea unor oteluri speciale, a unor aliaje (argentan, alpaca, constantan, nichelina etc.) si la nichelare. fin divizat, piroforic, este utilizat drept catalizator in reactiile de hidrogenare. A fost descoperit (1751) de chimistul si mineralogul suedez Axel F. Cronstedt.

TIMBRU, (1) timbre, (2, 3) timbruri, s. n. 1. Imprimat de dimensiuni mici, emis de stat sau de o institutie special autorizata, care se lipeste pe acte oficiale sau pe scrisori si care reprezinta un impozit sau o taxa; taxa reprezentand valoarea unui timbru (1) si care este platita direct unei administratii publice. ◊ Timbru sec = imagine imprimata in relief pe hartie, cu ajutorul unui dispozitiv special de metal, care intareste valoarea unui act. Timbru comemorativ = timbru tiparit ocazional si folosit in locul timbrelor obisnuite, pentru comemorarea unui eveniment. Timbru fiscal = timbru folosit pentru incasarea unor taxe fiscale. ♦ Stampila aplicata de oficiile postale, care indica locul si data plecarii sau a sosirii unei scrisori. 2. Insusire a sunetului muzical datorita careia se deosebesc intre ele sunetele de aceeasi inaltime si intensitate provenite de la surse diferite. ♦ Calitate specifica a unui sunet care permite ca el sa fie distins de alt sunet, independent de inaltimea, intensitatea si durata lui. 3. (Inv.) Clopot, clopotel. – Din fr. timbre.

TEAVA, tevi, s. f. Piesa de metal, de material plastic, de cauciuc etc., de forma cilindrica si goala in interior, cu lungime mare in raport cu diametrul ei exterior, realizata prin deformare plastica, prin turnare sau prin sudura si avand numeroase intrebuintari. ◊ Teava de extractie = teava de otel cu diametrul relativ mic, utilizata la sondele de extractie a petrolului in vederea formarii unei conducte. ♦ (La armele de foc) Cilindru de otel prin care trece proiectilul. ♦ Tub cilindric sau conic, folosit in intreprinderile textile ca suport pentru infasurarea firelor. – Din sl. cevĩ.

OGLINDA, oglinzi, s. f. 1. Un obiect cu o suprafata neteda si lucioasa de diferite forme, facut din metal sau din sticla, acoperit pe o fata cu un strat metalic si avand proprietatea de a reflecta razele de lumina si de a forma astfel, pe partea lucioasa, imaginea obiectelor. 2. P. a**l. (De obicei urmat de determinari) Suprafata neteda si lucioasa (in special a unei ape), care are proprietatea de a reflecta lumina. 3. Fig. Ceea ce infatiseaza, reprezinta, simbolizeaza ceva; icoana, imagine, tablou. 4. (In sintagma) Oglinda laptelui (sau ugerului) = portiune de piele, neteda si lucioasa, la femelele bovinelor si ale altor animale, in dreptul perineului si al feselor, in care sensul firelor de par este indreptat de jos in sus. 5. (Geol.; in sintagmele) Oglinda de falie (sau de frictiune, de alunecare) = suprafata lustruita in roci, care ia nastere prin frecarea acestora sub actiunea miscarilor tectonice. – Din oglindi (derivat regresiv).