CONFESIUNE ~i f. 1) Comunicare a unor fapte sau ganduri ascunse; spovedanie; confidenta. 2) Ritual crestin constand in marturisirea pacatelor pentru a obtine iertarea lor; spovedanie. 3) Forma a constiintei sociale, in care realitatea este reflectata si interpretata ca fiind dependenta de forte si fiinte supranaturale; religie; cult; credinta. 4) Scriere literara cu caracter autobiografic, in care autorul este de o sinceritate totala. [Art. confesiunea; G.-D. confesiunii; Sil. -si-u-] /<fr. confession, lat. conffesio, ~onis

CULT² ~e n. 1) Forma a constiintei sociale in care realitatea este reflectata si interpretata ca fiind independenta de forte si fiinte supranaturale; confesiune; credinta; religie. 2) Totalitate a ritualurilor unei religii. 3) fig. Sentiment de admiratie, de dragoste fata de cineva sau de ceva. /<lat. cultus

polei² s.m. pl. (reg.) nume dat unor fiinte supranaturale din basme.

soimanca, soimance, s.f. (reg.; mai ales pl.) soimanele, ielele, frumoasele, mandrele, vantoasele, dansele, sanzienele (fiinte supranaturale cu puteri nefaste).

soimanele s.f. pl. art. (pop.) soimaritele, ielele, frumoasele, mandrele, vantoasele, dansele, sanzienele (fiinte supranaturale cu puteri funeste).

ELF, elfi, s. m. (In mitologia popoarelor germanice) fiinta supranaturala imaginata ca un pitic, binevoitor sau rauvoitor, care simbolizeaza fortele naturii (apa, focul, pamantul etc.). – Din fr. elfe, germ. Elf.

ATOTPUTERNIC² m. art. fiinta supranaturala considerata de credinciosi a fi creatoare si stapana a lumii; Dumnezeu. /atot- + puternic

GENIU² ~i m. mit. fiinta supranaturala care se crede ca influenteaza asupra destinului cuiva; spirit protector. /lat. genius, fr. genie

INGER ~i m. 1) (in conceptiile religioase) fiinta supranaturala considerata ca fiind mediator intre oameni si divinitate. 2) fig. Persoana perfecta; om cu constiinta nepatata. ◊ Tare de ~ care nu cedeaza cu usurinta; foarte rezistent. Slab de ~ care se descurajeaza usor; timid; fricos. /<lat. angelus

DEMON s.m. 1. (Ant.) Geniu caruia i se atribuie puterea de a starni dorinte, pasiuni. 2. Diavol, d**c. ♦ (Fig.) Om rau. // (In forma demono-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) diavol”, „demonic”. [Cf. fr. daimon – fiinta supranaturala, geniu].

GENIU¹ s.n. I. 1. Talent, dispozitie naturala, capacitate de creatie exceptionala, rezultat al dezvoltarii maxime a facultatilor umane; persoana care are asemenea calitati. 2. Caracter specific. II. Spirit, demon, fiinta supranaturala (buna sau rea) care in credintele celor vechi veghea asupra soartei unui om. [Pron. -niu, pl. -ii. / < lat. genius, cf. it. genio, fr. genie].

presina, presine, adj. f. (reg.; despre o fiinta supranaturala de s*x feminin) care dispune de sanatatea cuiva, care poate lua sanatatea cuiva sau da sanatate cuiva.

PIROLATRIE s.f. Venerarea focului ca pe o fiinta supranaturala de catre popoarele primitive. [Gen. -iei. / cf. gr. pyr – foc, latreia – cult].

TEISM¹ s.n. Conceptie filozofica-religioasa care admite existenta lui Dumnezeu ca fiinta supranaturala rationala, creatoare si conducatoare a lumii. [Pron. te-ism. / cf. fr. theisme < gr. theos – zeu].

GENIU s. n. I. 1. talent, dispozitie naturala, capacitate creatoare exceptionala, a dezvoltarii maxime a facultatilor umane; persoana astfel inzestrata. 2. caracter specific. II. spirit, demon, fiinta supranaturala care, in credintele celor vechi, veghea asupra soartei unui om. III. specialitate militara, arma care se ocupa cu executarea lucrarilor de fortificatii, drumuri, poduri etc. (< lat. genius, fr. genie)

RELIGIE s. f. 1. forma a constiintei sociale caracterizata prin credinta intr-o divinitate, intr-o fiinta supranaturala, creatoare si guvernatoare a cosmosului si prin oficierea unui cult; confesiune. 2. (fig.) crez; cult; lucru sfant. (< fr. religion, lat. religio, germ. Religion)

TEISM¹ s. n. conceptie filozofico-religioasa care admite existenta lui Dumnezeu ca fiinta supranaturala rationala, creatoare si conducatoare a lumii. (< fr. theisme)

KAPPA (in mitologia japoneza), fiinta supranaturala amfibie, de marimea unui copil de 12-13 ani, cu figura de tigru; pe cap are o scobitura in care pastreaza apa, aceasta constituind sursa sa de energie.

OANNES (in mitologia mesopotamiana), zeu sau fiinta supranaturala, cu aspect ihtioform, care dupa relatarea istoricului Berosos, in „Babyloniaka”, iesea din apa marii la rasaritului Soarelui, pentru a-i invata pe oameni scrisul, stiinta si alte felurite arte, seara cufundandu-se din nou in mare.

TEISM¹ n. Conceptie filozofica religioasa care admite existenta lui Dumnezeu ca fiinta absoluta, supranaturala si conducatoare a lumii. /<fr. theisme

FEE s.f. (Liv.) fiinta feminina supranaturala; zana. [Pron. fe-e, pl. invar. / < fr. fee].

SPIRIT s.n. I. 1. Factor ideal al existentei (opus materiei); totalitatea facultatilor intelectuale; ratiune, intelect; constiinta. 2. Inteligenta; imaginatie. 3. (In superstitii) fiinta imateriala, supranaturala. 4. Mod, fel de manifestare, de gandire. 5. Gluma, anecdota. ♦ Vorba de duh; ironie. ♦ A face spirite = a glumi. 6. Caracter specific a ceva. ♦ Sensul real a ceva. II. Semn grafic in scrierea greaca, care arata cum se pronunta din punctul de vedere al aspiratiei sunetul caruia i se adauga. [< lat. spiritus, cf. it. spirito, fr. esprit].

FEE s. f. fiinta feminina supranaturala; zana. (< fr. fee)

SPIRIT s. n. I. 1. totalitatea facultatilor intelectuale; ratiune, intelect; constiinta. ◊ persoana considerata sub raportul capacitatii sale intelectuale, al insusirilor morale de caracter etc. 2. inteligenta; imaginatie. 3. (in conceptiile religioase) fiinta imateriala, supranaturala. 4. mod, fel de manifestare, de gandire. ♦ in ul = potrivit cu... 5. gluma, anecdota; vorba de duh. ♦ a face e = a glumi. 6. caracter specific a ceva. II. semn grafic in scrierea greaca, care arata cum se pronunta, din punctul de vedere al aspiratiei, sunetul caruia i se adauga. (< lat. spiritus, it. spirito)

SCORPIE, scorpii, s. f. 1. (Pop.) Scorpion (1). ♦ (In basme) fiinta cu insusiri supranaturale, inchipuita de obicei ca un monstru feminin cu mai multe capete, care scoate flacari pe nari si al carei sange ar avea insusiri miraculoase. ♦ Epitet injurios dat unei femei rele. 2. (Astron.; pop.) Scorpion (2). 3. Compus: scorpie-de-mare = peste teleostean marin cu aspect respingator, cu tepii inotatoarelor foarte veninosi (Scorpaena porcus). – Din sl. skorpija.

CREDINTA ~e f. 1) Incredere deplina in adevarul unui lucru; convingere adanca. ~ in succes. ◊ Om de (buna) ~ persoana pe care te poti bizui; om in care poti avea incredere. A-si pune ~a in cineva (sau a se lasa in ~a cuiva) a se increde in cineva; a se bizui pe cineva. A-si manca ~a a pierde increderea tuturor. 2) Devotament fata de cineva sau ceva; fidelitate. A jura ~. ~ conjugala. 3) Forma a constiintei sociale in care realitatea este reflectata si interpretata ca fiind dependenta de fiinte si forte supranaturale; confesiune; cult; religie. [G.-D. credintei] /<lat. credentia

DIVINITATE, divinitati, s. f. 1. fiinta imaginara cu insusiri supranaturale, socotita drept carmuitoare a lumii; Dumnezeu, zeu. 2. Esenta divina; dumnezeire. – Din fr. divinite, lat. divinitas, -atis.

CREATOR² ~i m. (in religia crestina) fiinta inzestrata cu puteri supranaturale care a creat lumea; Dumnezeu; demiurg; divinitate. [Sil. cre-a-] /<fr. createur, lat. creator

NAZDRAVAN ~a (~i, ~e) 1) si substantival folc. (despre fiinte) Care are puteri neomenesti, supranaturale; care face lucruri fantastice. Cal ~. 2) Care vadeste dibacie sau maiestrie deosebita; care este foarte priceput. 3) Care se tine de sotii. /ne- + zdravan

supranatural, -A adj. (Despre fenomene, fiinte etc.; in conceptiile mistice) Care se pretinde ca ar fi mai presus de fortele si de legile naturii si impotriva lor; care nu s-ar putea explica in mod obisnuit, in mod natural; miraculos, fantastic. ♦ Extraordinar, exceptional. // s.n. Ceea ce se pretinde a fi mai presus de legile naturii. [< supra- + natural, dupa fr. surnaturel].

supranatural, -A I. adj. (despre fenomene, fiinte etc.) care pare mai presus de fortele si de legile naturii si impotriva lor; care nu s-ar putea explica in mod obisnuit, natural; extraordinar. ◊ (rel.) divin, miraculos, fantastic. II. s. n. ceea ce se pretinde a fi mai presus de legile naturii. (dupa fr. surnaturel)

STIMA² ~e f. (in mitologia populara) fiinta imaginara cu chip de femeie, inzestrata cu forte supranaturale, care protejeaza apele, muntii, padurile etc. /Orig. nec.

FEE ~ f. mit. fiinta imaginara in chip de femeie frumoasa, inzestrata cu forta supranaturala si cu influenta asupra destinelor oamenilor; zana. [Art. feea; G.-D. feei; Sil. fe-e] /<fr. fee

ZANA ~e f. 1) (in basme) fiinta imaginara inchipuita ca o femeie foarte frumoasa, inzestrata cu puteri supranaturale si cu influenta asupra destinelor oamenilor; fee. 2) fig. Femeie foarte frumoasa. [G.-D. zanei] /< lat. Diana

SOARTA, sorti, s. f. 1. (In conceptiile mistice) Forta supranaturala despre care se crede ca hotaraste irevocabil, fatal, toate actiunile si intamplarile din viata oamenilor; destin, fatalitate, noroc, scrisa, ursita. 2. Totalitatea evenimentelor (accidentale sau nu) care compun viata (sau o parte a vietii) unei fiinte (umane); conditie de viata. ♦ Evolutie, desfasurare (a unei actiuni); deznodamant. – Lat. sors, -tis.

supranatural ~a (~i, ~e) 1) Care este de origine divina. 2) Care este mai presus de natura si de legile ei; care exista in afara naturii; inexplicabil prin realitatea naturala perceputa prin simturi. 3) si substantival Care depaseste capacitatea de intelegere a omului; incapabil de a fi cuprins de mintea omului. 4) Care este inexplicabil si de proportii prea mari pentru lucrurile si fiintele naturale. Frumusete ~a. /supra- + natural