TUN, tunuri, s. n. 1. Arma de artilerie care arunca proiectile la distanta mare; p. gener. nume dat tuturor armelor de artilerie. ◊ Expr. A scapa ca din (gura de) tun, se spune cand cineva reuseste sa fuga (scapand de o situatie neplacuta). (Poti) sa dai cu tunul, se spune despre cineva care doarme adanc si nu se trezeste usor sau despre un loc unde nu se afla nici o fiinta vie. ◊ (Pus pe langa un verb, ii intensifica actiunea; pe langa un adjectiv, ii da valoare de superlativ; adverbial) A inghetat tun. Sanatos tun. 2. (In sintagma) Tun electronic = parte a unor tuburi electronice care produce un fascicul filiform de electroni cu aceeasi viteza. 3. (Inv. si pop.) Tunet. – Lat. tonus.

PUI¹ ~ m. I. 1) Pasare de la iesirea din gaoace si pana la maturitate. ~ de gaina. ~ de curca. ◊ ~ de cuc (sau de bogdaproste) copil al nimanui. 2) Carne de gaina tanara. Zeama de ~. 3) Orice fiinta vie in prima faza de dezvoltare. ~ de om. ~ de urs. ◊ ~ de lele a) persoana usuratica, amorala; b) copil nelegitim; bastard. ~ de vipera (sau de naparca, de sarpe) om rau, perfid. 4) Ramura tanara care porneste de la radacina unei plante; copilet. 5) fig. fam. Fiinta scumpa, draga. 6) la pl. pop. Cusatura decorativa in forma de cruciulite marunte facuta pe pieptul si pe manecile camasilor taranesti. II. (in imbinari cu valoare de superlativ): ~ de ger ger cumplit. ~ de somn somn bun, reconfortant. ~ de chef chef mare. ~ de bataie bataie zdravana. /<lat. pulleus

TRUP ~uri n. 1) Totalitate a organelor care alcatuiesc o fiinta vie; corp. ◊ A fi (cu) ~ si suflet (cu cineva) a fi strans legat de cineva; a avea aspiratii comune cu cineva. (A fi) ~ din ~ul cuiva a) a se trage din cineva; b) a intra in componenta unui tot. 2) Parte a organismului omenesc cu exceptia capului si a membrelor; trunchi; corp; tors. ◊ ~ neinsufletit cadavru. A trece (sau a calca) peste ~ul cuiva a merge spre un scop, folosind orice mijloace. 3) Parte principala a unui obiect. /<sl. trupu

BIOGENEZA s.f. 1. Raspandire a vietii; istorie a raspandirii fiintelor vii; biogenetica, biogenie. 2. Teorie potrivit careia originea vietuitoarelor este tot intr-o fiinta vie. [< fr. biogenese, germ. Biogenese, cf. gr. bios – viata, genesis – origine].

ZOO- Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) animal”, „animalier”. [Pron. zo-o-, var. zo-. / < fr., it. zoo-, cf. gr. zoon – fiinta vie].

OMNE VIVUM EX OVO (lat.) orice fiinta vie provine dintr-un ou – Maxima apartinand lui W. Harvey; a devenit un principiu al embriologiei moderne sub formularea mai generala: „Omne vivum ex vivo” („Tot ce-i viu provine din viu”).

BIOCLIMATOLOGIE s. f. Stiinta care studiaza influenta climei asupra fiintelor vii. [Pr.: bi-o] – Din fr. bioclimatologie.

BIOLUMINESCENTA s. f. Proprietatea unor fiinte vii de a emite lumina. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioluminescence.

BIOLUMINESCENTA s. f. Proprietate a unor fiinte vii de a fi bioluminescente; lumina produsa de organisme vii. [Pr.: bi-o-. – Var.: bioluminiscenta s. f.] – Din fr., engl. bioluminescence.

BIOTERAPIE s. f. Utilizarea terapeutica a unor produse provenite de la fiinte vii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotherapie.

GERMEN, germeni, s. m. 1. Corpuscul sau samanta care, puse in conditii favorabile, se dezvolta si dau nastere unei fiinte vii; oul fecundat; embrionul plantei. ◊ Loc. adj. si adv. in germen(e) = (care se afla) intr-un stadiu initial, inainte de a se dezvolta. ♦ Microb. 2. Fig. Principiu, element, cauza din care se dezvolta ceva. [Var.: germene s. m.] – Din lat. germen.

MICROB, microbi, s. m. Nume generic dat unor fiinte vii unicelulare, microscopice, care traiesc in sol, in apa, in aer, in corpul plantelor sau al animalelor si care sunt agenti ai bolilor infectioase, ai fermentatiilor, ai putrefactiilor, etc. – Din fr. microbe.

VARIABILITATE, variabilitati, s. f. Insusirea unui lucru, a unui fenomen etc. de a varia, de a lua forme si aspecte diferite. ♦ Spec. (Biol.) Proprietate a fiintelor vii de a-si schimba, sub influenta mediului si a ereditatii, insusirile morfologice, fiziologice, biochimice etc. ♦ Spec. (Mat.) Proprietate pe care o are o cantitate, o marime sau o functie algebrica de a lua succesiv o infinitate de valori diferite. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. variabilite.

CREATURA, creaturi, s. f. (Adesea peior.) fiinta vie, faptura; om, individ. [Pr.: -cre-a-] – Din fr. creature, lat. creatura.

EVOLUTIONISM s. n. 1. Conceptie filozofica potrivit careia Universul, Pamantul, fiintele vii, societatea etc. trec printr-un proces istoric de evolutie (dezvoltare) si sunt privite din punctul de vedere al acestei dezvoltari. 2. (In sens restrans) Teoria lui Lamarck, Darwin etc. despre evolutia speciilor de plante si de animale, despre transformarea lor unele intr-altele; transformism. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. evolutionnisme.

ORGAN¹, organe, s. n.1. Parte din corpul unei fiinte vii, care indeplineste una sau mai multe functii vitale sau utile vietii. ♦ Gura; p. ext. voce, glas. 2. Parte componenta a unui mecanism, a unei masini, formata din una sau din mai multe piese, avand o anumita functie. 3. Fig. Mijloc, instrument de actiune, de comunicare etc.; p. ext. exponent, reprezentant; mijlocitor. ♦ (Urmat de determinari care indica felul sau apartenenta) Ziar, revista. 4. Grup de persoane care indeplineste o functie politica, sociala, administrativa etc.; institutie politica, sociala, administrativa etc. reprezentata de aceste persoane. – Din ngr. organon, it. organo, lat. organum, fr. organe, germ. Organ, rus. organ.

FIZIC, -A, fizici, -ce, adj., subst. 1. Adj. Care se refera la corpul fiintelor vii, in special la activitatea muschilor, care apartine corpului fiintelor vii, in special activitatii musculare. ♦ Care apartine simturilor. Placeri fizice. 2. S. n. Aspectul exterior al unei persoane; constitutie naturala a unei persoane. 3. Adj. Care apartine materiei, privitor la materie; material; concret. ◊ Geografie fizica = ramura a geografiei avand ca obiect studiul naturii suprafetei terestre si a mediului geografic. 4. S. f. Stiinta fundamentala din ciclul stiintelor naturii care studiaza proprietatile si structura materiei, formele miscarii ei si legile generale ale fenomenelor naturii anorganice, precum si transformarile reciproce ale acestor forme de miscare. ♦ Manual care cuprinde elementele acestei stiinte. 5. Adj. Care apartine fizicii (4), privitor la fizica. – Din fr. physique.

ORGANISM, organisme, s. n. 1. Totalitatea organelor si a partilor indisolubil legate intre ele ale unei fiinte vii; corp, fiinta. 2. Fig. Ceea ce apare ca un lot inchegat; ceea ce functioneaza in mod organizat. ♦ Organizatie (1). – Din lat. organismus, ngr. organismos, germ. Organismus, fr. organisme.

MURSECA, mursec, vb. I. Tranz. 1. (Pop.) A musca rupand, sfasiind. 2. (Reg.) A strivi, a zdrobi oasele sau carnea unei fiinte (vii); a invineti. ♦ Fig. A bate pe cineva. [Var.: mursica vb.I] – Lat. morsicare.

MURSECAT, -A, mursecati, -te, (Pop.; despre fiinte vii sau despre carnea lor) Rupt, sfasiat cu dintii. – V. murseca.

RANA, rani, s. f. 1. Ruptura interna sau exterioara a tesutului unei fiinte vii, sub actiunea unui agent distrugator; leziune, plaga. ◊ Expr. Bun de pus la rana, se spune despre un om foarte bun. A pune sare pe rana = a intarata pe cineva, a starni lucrurile, agravand situatia. A pune degetul pe rana = a gasi si a arata in mod lamurit pricina unei stari de lucruri suparatoare, a dezvalui adevarata cauza a unei situatii neplacute. 2. Fig. Durere morala, suferinta, chin sufletesc. – Din sl. rana.

BIOCURENT ~ti m. mai ales la pl. Energie electrica care se produce in tesuturile si organele fiintelor vii. /bio- + curent

A CUNOASTE cunosc tranz. 1) (aspecte ale vietii materiale sau spirituale) A poseda in memorie pe baza experientei sau a studiului; a sti. ~ orasul. ~ o limba. ~ opera unui scriitor. ◊ ~ viata (sau lumea) a avea mare experienta de viata. 2) (persoane) A sti din diferite puncte de vedere. Il cunosc de mic copil. ◊ A nu ~ moarte a) a fi durabil; b) a lasa o amintire vie. 3) (fiinte, lucruri) A deosebi de altele de acelasi fel (dupa anumite semne); a recunoaste. 4) A patrunde cu mintea; a intelege; a sti; a pricepe. Cunosc intentiile lui. /<lat. connoscere

DIHANIE ~anii f. 1) Animal salbatic; jigodie; jiganie; jivina; lighioana. 2) Fiinta imaginara de dimensiuni mari si neproportionate; namila; monstru. 3) pop. fiinta vie; vietate. [Art. dihania; G.-D. dihaniei; Sil. -ni-e] /<sl. dyhanije

DULCE² ~i adj. 1) Care are gustul zaharului sau al mierii. Struguri ~i. 2) Care a fost indulcit (cu zahar sau cu miere). 3): Lapte ~ lapte proaspat. 4): Apa ~ apa de izvor sau de rau. 5): Cas ~ cas nesarat. 6) fig. Care produce placere (vizuala, auditiva, olfactiva etc.). Zambet ~. Somn ~. ◊ Vorba ~ mult aduce cu binele poti multe. 7) (despre persoane) La care cineva tine (foarte) mult; drag; scump. Mama ~. 8) (despre fiinte vii, de obicei mici) Care trezeste simpatie. 9): Clima ~ clima temperata, moderata. /<lat. dulcis

FIZIC² ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de corpul fiintelor vii si de activitatea musculara; propriu corpului fiintelor vii si activitatii musculare. Forta ~ca. Dezvoltare ~ca. 2) Care tine de materie; propriu materiei. ◊ Geografie ~ca ramura a geografiei care se ocupa cu studiul naturii suprafetei terestre si mediului geografic. 3) Care tine de fizica; propriu fizicii. /<fr. physique, lat. physicus

FORTA ~e f. 1) Capacitate a fiintelor vii de a depune un efort fizic sau intelectual. 2) Ansamblu de capacitati fizice sau morale. 3) Persoana inzestrata cu multa energie si putere; autoritate. 4) Grup politic sau social care are o influenta deosebita asupra maselor. ◊ ~e armate (sau militare) armata. 5) Capacitate de rezistenta. 6) Intensitate de actiune. ~a vantului. 7) Putere de constrangere. A recurge la ~. 8) Caracter irezistibil. ~a obisnuintei. 9) fiz. tehn. Cauza care poate modifica starea de repaus sau de miscare a unui corp. [G.-D. fortei] /<fr. force, lat. fortia

NORMAL² ~a (~i, ~e) 1) Care este in concordanta cu norma; conform normei; firesc; natural; obisnuit. Conditii ~e. ◊ In mod ~ de obicei; de regula. 2) (despre fiinte vii) Care este in conformitate cu normele speciei sale (din punct de vedere fizic si psihic). Copil ~. 3) si substantival : Scoala ~a scoala unde se pregatesc invatatori pentru scoala primara. /<fr. normal, lat. normalis, it. normale

SODOM n. pop. 1) Multime mare de fiinte vii aflate in necontenita miscare. 2) Intamplare nefasta care aduce dureri si suferinta; nenorocire. /Din Sodom n. pr.

TARIE ~i f. 1) Capacitate (a fiintelor vii) de a savarsi actiuni fizice; forta fizica; putere. ~a bratului. 2) (despre persoane) Capacitate de a lua decizii fara a sovai. ~ de caracter. 3) (despre corpuri solide) Proprietatea de a fi tare; rezistenta la deformare si zgariere. 4) (despre alcool si alte substante) Grad de concentratie. 5) (despre sunete) Intensitate auditiva. 6) fig. Calitate care pre-zinta valoare sau importanta. ◊ ~a (sau ~ile) cerului bolta cereasca; firmament. [G.-D. tariei] /tare + suf. ~ie

VaRTOSIE ~i f. Capacitate a fiintelor vii de a savarsi actiuni fizice, incordand muschii; forta fizica; tarie; putere; vigoare. /vartos + suf. ~ie

ZIDIRE ~i f. 1) v. A ZIDI. 2) Obiect zidit; constructie; cladire. 3) inv. fiinta vie; vietate; faptura; creatura. /v. a zidi

DESEN s.n. 1. Prezentare grafica a unui obiect printr-o imbinare de linii drepte sau curbe, prin puncte, pete etc. ◊ Desen liber = desen facut cu mana libera, fara instrumente; desen tehnic = desen care reprezinta la scara planul unui obiect, al unei constructii etc.; desene animate = insiruire de desene care reprezinta fazele unei miscari si care, redate succesiv pe ecran, dau impresia unor fiinte vii cinematografice. V. animatie. 2. Arta si tehnica de a desena. 3. Planul unei constructii. 4. Ornamentatia unei tesaturi. [Pl. -ne, var. desemn s.n. / < fr. dessin].

BIOMETRIE s.f. Metoda de cercetare a fenomenelor biologice prin masuratori efectuate asupra fiintelor vii. [< fr. biometrie, cf. gr. bios – viata, metron – masura].

GENERATIE s.f. 1. Functiune prin care fiintele vii se reproduc; reproducere. ◊ (Biol.) Teoria generatiei spontanee = teorie conform careia din materia anorganica poate lua nastere in mod spontan un organism viu evoluat. 2. Totalitatea oamenilor care au cam aceeasi varsta sau traiesc in acelasi timp. ♦ (Biol.) Grupare de indivizi avand aceeasi filiatie. ♦ Perioada de timp care desparte varsta tatalui de aceea a fiului. [Gen. -iei, var. generatiune s.f. / cf. fr. generation, it. generazione, lat. generatio].

PARAZIT, -A s.m. si f. 1. Invitat la masa unui bogatas din vechea Roma pentru a-l amuza. 2. (Fig.) Persoana care traieste pe seama alteia. 3. fiinta care traieste pe organismul unei alte fiinte vii, hranindu-se exclusiv cu substantele produse de aceasta. 4. (la pl.) Perturbatie produsa in transmisiile de telecomunicatii, datorita descarcarilor electrice din atmosfera, scanteilor produse de unele aparate electrice etc. // adj. 1. (Despre fiinte) Care duce o viata de parazit; parazitar. 2. (Fig.) Care nu produce nimic, care traieste din munca altora. ♦ (Fig.) Lipsit de functie; de prisos. [Cf. fr. parasite, lat. parasitus, gr. parasitos < para – alaturi, sitos – mancare].

BIOLUMINESCENTA s.f. Proprietate a unor fiinte vii (bacterii, insecte, pesti etc.) de a emite lumina. [Cf. fr. bioluminescence].

BIOMETEOROLOGIE s.f. Studiul influentei exercitate de variatiile rapide ale elementelor meteorologice asupra fiintelor vii. [< fr. biometeorologie].

EMBRION s.m. 1. (Biol.) Prima stare a unei fiinte vii de la fecundarea ovulului pana la formarea deplina a organelor. ♦ Germen al unei plante existent in samanta din care va lua nastere prin germinatie. 2. (Fig.) Inceput, germen de la care porneste un lucru, o actiune. [Pl. -ni, (s.n.) -oane. / cf. fr., gr. embryon].

INDIVID, -A s.m. si f. 1. Persoana considerata ca unitate distincta fata de alte persoane; ins. ♦ (Peior.) Om necunoscut, suspect; om demn de dispret. 2. fiinta vie considerata ca unitate deosebita a spetei careia ii apartine. [< fr. individu, cf. lat. individuus – indivizibil].

PLANCTON s.n. Totalitatea fiintelor vii (plante si animale) care plutesc libere in mari si lacuri. ♦ Plancton atmosferic = ansamblul particulelor solide si lichide care se gasesc in suspensie in atmosfera. [Pl. -nuri. / < fr. plancton, germ. Plankton, cf. gr. plankton – ratacitor].

PROZOPOPEE s.f. Figura retorica prin care oratorul sau scriitorul se adreseaza lucrurilor neinsufletite, unui absent sau unui mort ca si cand ar fi de fata, ori le face sa vorbeasca prin expunerea lui ca niste fiinte vii; personificare. [Pron. -pe-e, var. prosopopee s.f. / < fr. prosopopee, lat. prosopopoeia, cf. gr. prosopon – persoana, poiein – a face].

BIODINAMIC, -A I. adj. referitor la biodinamica. II. s. f. studiul fenomenelor organice vitale ale fiintelor vii. (< fr. biodynamique)

CHEMOTACTISM s. n. sensibilitate particulara a unor fiinte vii fata de atractia unei anumite substante chimice; chimiotactism, chimiotaxie. (< germ. Chemotaktismus)

GENERATIE s. f. 1. functiune prin care fiintele vii se reproduc; reproducere. ♦ (biol.) ~ spontanee = ipoteza potrivit careia organismele vii ar lua nastere in mod spontan din materia anorganica. 2. totalitatea oamenilor care sunt de aceeasi varsta. ◊ (biol.) grupare de indivizi avand aceeasi filiatie. ◊ perioada de timp care desparte varsta tatalui de aceea a fiului. 3. grup de familii tehnologice contemporane sau coerente corespunzand perioadelor in care tehnica se afla relativ stabilizata. (< fr. generation, lat. generatio)

germen (germeni), s. m. – 1. Saminta care da nastere unei fiinte vii. – 2. Principiu, element. Lat. germen (sec. XIX). – Der. (din fr.) germina, vb.; germinatie, s. f.; germinativ, adj.; Germanar, s. m. (martie), indicat uneori drept cuvint pop., pare o creatie a lui Alecsandri, pe baza fr. Germinal.

BELOZERSKI, Andrei Nikolaevici (1905-1972), biochimist rus. Cercetari originale asupra prezentei acizilor ribonucleici si deoxiribonucleici in fiintele vii.

BIOCLIMATOLOGIE s. f. Stiinta care se ocupa cu studierea influentei climei asupra fiintelor vii. [Pr.: bi-o] – Fr. bioclimatologie (<gr.).

BIOMETRIE s. f. Tehnica masuratorilor efectuate asupra unor fiinte vii si interpretarea rezultatelor obtinute. [Pr.: bi-o-] – Fr. biometrie (<gr.).

ROBINET [robine], Jean-Baptiste Rene (1735-1820), literat si filozof francez. Conceptii materialiste influentate de deism si hilozoism. Considera ca elementele constitutive ale materiei ar fi animaliculele, fiinte vii elementare („Despre natura”).

NASCUT², -A, nascuti, -te s. m. si f., adj. (Cel) care a capatat viata, a luat fiinta, a venit pe lume. ◊ Intaiul (sau primul, al doilea, al treilea etc.) nascut = copilul cel mai mare (sau al doilea, al treilea etc. copil) dintr-o familie. Nou-nascut = a) copil care abia s-a nascut; s****i; b) fig. renascut. – V. naste.

A SE ADUNA se aduna intranz. (despre fiinte) A veni din toate partile, intalnindu-se in acelasi loc; a se strange. /<lat. adunare

A SE STRANGE ma strang intranz. 1) (despre fiinte) A veni din toate partile, intalnindu- se in acelasi loc; a se aduna. ◊ ~ de pe drumuri a veni acasa. A i se ~ funia la par (cuiva) a ajunge la o situatie critica. 2) A se face ghem; a se ghemui; a se zgribuli; a se zgarci. ◊ A i se ~ cuiva inima a simti un sentiment puternic de tristete, de durere sau de frica. 3) (despre articole vestimentare) A se reduce in largime sau in lungime. Camasa s-a strans. 4) (despre lichide sau despre corpuri ce contin lichide) A trece in stare semisolida; a deveni mai dens; a se indesi; a se ingrosa. Glodul peste noapte s-a strans. /<lat. stringere

VIOLENT, -A, violenti, -te, adj. 1. Care se produce sau actioneaza cu putere, cu intensitate, cu violenta; intens, puternic, tare. ♦ (Despre culori, lumina etc.) Izbitor, tipator; tare, viu, puternic. 2. (Despre fiinte) Care are accese de furie, care se lasa condus de manie, care se infurie usor, care are manifestari nestapanite; coleric, furtunos, impulsiv, nestapanit. ♦ (Despre manifestari ale fiintelor) Care arata violenta, impulsivitate, nestapanire, agresiune. 3. Care se face cu forta; brutal, silnic. ◊ Moarte violenta = moarte produsa de un accident, de un act de violenta sau de alta cauza nefireasca. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violent, lat. violentus, it. violento.

vieTUITOR, -OARE, vietuitori, -oare, adj. (Inv. si pop.) Care vietuieste; (care este) in viata, viu. ♦ (Substantivat, f.) vietate, fiinta. [Pr.: -tu-i-] – vietui + suf. -tor.

vieTATE, vietati, s. f. fiinta, vietuitoare. [Pr.: vi-e-] – viu + suf. -atate.

A CURGE pers. 3 curge intranz. 1) (despre ape) A se misca necontenit la vale. ◊ ~ garla a veni cu prisosinta. 2) fig. (despre fiinte sau vehicule) A se deplasa in lant; a veni intr-un suvoi permanent. 3) fig. (despre viata, unitati de timp) A se consuma treptat; a se scurge; a trece. ◊ Va curge inca multa apa pe rau (sau pe garla, pe Dunare etc.) va trece inca multa vreme. 4) (despre ploaie) A cadea din belsug. 5) (despre invelitori, acoperisuri, poduri) A lasa sa patrunda apa (sau alte lichide). 6) (despre lacrimi, sudoare etc.) A iesi prelingandu-se. 7) (despre sange) A se misca continuu intr-un anumit sens si intr-un anumit spatiu. 8) (despre recipiente) A lasa sa iasa lichidul dinauntru. 9) pop. (despre bube, rani) A elimina puroi; a supura; a puroia. 10) A se desprinde din ceva, cazand cate putin si succesiv. Graul curge din sac. ◊ A-i ~ peticele a fi imbracat in haine zdrentaroase. 11) A atarna liber in jos. Parul curge pe spate. 12) fig. (despre cuvinte, expresii etc.) A se insira cu usurinta. /<lat. currere

A IMPROSCA improsc tranz. 1) (apa, noroi, pietre, proiectile etc.) A imprastia din abundenta, aruncand cu putere. 2) (urmat de un complement indirect cu prepozitia cu) A supune unui atac prin proiectare. ~ cu zapada. 3) (obiecte sau fiinte) A lovi la nimereala, venind in zbor. ~ cu apa. [Sil. im-pros-] /cf. sb. proskati, bulg. praskam

ORGANISM s. n. 1. corp viu, organizat prin metabolism si reproducere; fiinta. 2. (fig.) ceea ce se prezinta, functioneaza ca un tot unitar; organizatie. 3. asociatie de persoane, societate oficiala recunoscuta. (< fr. organisme, lat. organismus, gr. organismos, germ. Organismus))

viu adj. 1. (inv. si pop.) traitor, vietuitor. (Fiinte ~.) 2. insufletit. (Oameni ~ si oameni morti.) 3. v. deschis. 4. (pop.) verde. (Plante ~ si plante uscate.) 5. v. intens. 6. intens, stralucitor, (fig.) aprins. (Culori ~.) 7. puternic, tare, (frantuzism) criant, (fig.) aprins. (O nuanta ~ a unei culori.) 8. v. chinuitor. 9. v. acut. 10. adanc, intens, mare, profund, puternic. (O impresie, o emotie ~.) 11. intens, puternic, (fig.) aprins, arzator, fierbinte, inflacarat, infocat, pasionat. (O dorinta ~.) 12. v. vivace. 13. febril, intens, incordat, insufletit. (Ritm ~ de munca.) 14. animat, insufletit. (O discutie ~.) 15. v. sustinut. 16. v. vesnic. 17. actual, proaspat. (O amintire mereu ~.) 18. v. expresiv.

SUFLARE ~ari f. 1) v. A SUFLA. 2) v. A RASUFLA. ◊ A-si retine ~area a intrerupe respiratia. A i se taia cuiva ~area a i se opri cuiva respiratia (de spaima, de mirare etc.). Fara (de) ~ mort. A-si da ~area (de pe urma) a muri. Intr-o ~ foarte repede. 3) poet. Tot ce sufla, respira (fiind viu); ceea ce are viata; vietuitoare; vietate; fiinta. ◊ Nici (o) ~ de om nimeni. [Sil. su-fla-] /v. a sufla

A EXISTA exist intranz. 1) A se afla in realitate; a fi; a fiinta. 2) (despre fiinte) A se afla in viata; a fi viu; a trai; a vietui. /<fr. exister, lat. existere

A vieTUI ~iesc intranz. (despre fiinte) 1) A se afla in viata; a fi viu; a trai; a exista. 2) A fi stabilit intr-un anumit loc; a locui. [Sil. vie-] /viata + suf. ~ui

A SE INCRUCISA ma ~ez intranz. 1) (despre drumuri, linii etc.) A veni din directii diferite, intalnindu-se intr-un punct; a se intretaia; a se intersecta. 2) (despre fiinte sau obiecte in miscare) A trece prin acelasi loc, venind in intampinare si continuandu-si drumul in directii opuse; a se intalni; a se ajunge. 3) (despre limbi) A se influenta reciproc in urma unui contact, dand nastere unui idiom amestecat. /in + crucis

A SE INTALNI ma ~esc intranz. 1) (de-spre persoane) A veni in acelasi loc si in acelasi timp (in urma unei intelegeri prealabile sau intamplator). 2) (despre fiinte sau obiecte in miscare) A trece prin acelasi loc, venind in intampinare si continuandu-si drumul in directii opuse; a se incrucisa; a se ajunge. 3) (despre linii, drumuri) A veni din directii diferite, unindu-se intr-un punct; a se intretaia; a se incrucisa; a se intersecta. /in + inv. a talni

A DISPAREA dispar intranz. 1) A se face nevazut; a inceta sa mai fie in campul vizual; a pieri. 2) A se pierde fara urma. 3) fig. (despre fiinte) A inceta de a mai trai; a se stinge din viata; a se sfarsi; a muri; a deceda; a raposa; a sucomba. /<fr. disparaitre

TRAI vb. 1. a vietui, (pop.) a haladui, a salaslui, (reg.) a labadui, a salasi, (Olt.) a sufleti, (inv.) a custa, a locui, a salasui, a via. (Au ~ fericiti pe aceste meleaguri.) 2. a exista, a fi, a vietui, (rar) a fiinta, (reg.) a labadui, (inv.) a dainui. (Cat ~, omul invata.) 3. a o duce, a vietui. (Cum ~?) 4. v. coabita. 5. a vietui, (rar) a misca. (Nu mai ~.) 6. a petrece. (A ~ acolo o buna parte din viata.) 7. v. apuca. 8. a se tine, a vietui. (~ de azi pe maine.) 9. v. intretine. 10. v. creste. 11. v. simti. 12. v. dainui.

vieTUITOARE ~ori f. fiinta inzestrata cu facultatea de a simti si de a se misca; vietate. [Si. vie-tu-i-] /a vietui + suf. ~tor

A SOSI ~esc intranz. 1) (despre fiinte, vehicule etc.) A fi intr-un anumit loc dupa parcurgerea unei distante; a ajunge; a veni. 2) (despre anotimpuri, termene etc.) A se produce in timp; a veni. ◊ A-i ~ cuiva ceasul a-i veni cuiva timpul sa moara. /<ngr. soso

A*****N s.m. Planta sau animal venit inainte de termen. ♦ Om slab dezvoltat la trup sau la minte; starpitura. ♦ (Fig.) Lucru nereusit sau fiinta inapoiata, nedezvoltata. [< fr. a*****n].

GATA adj. invar. (Adesea adverbial) 1. (Despre lucruri) A carui confectionare, construire, realizare s-a indeplinit; ispravit, terminat, sfarsit. ◊ Haine (de) gata = haine confectionate care se pot cumpara direct din magazin. ◊ Loc. adv. (Pe) de (-a) gata = fara sa munceasca, pe nemuncite, din munca altuia. ◊ Expr. A da gata = a) a ispravi, a lichida ceva; b) a chinui, a distruge pe cineva; c) a zapaci, a ului pe cineva. A veni (sau a sosi) la de-a gata = a profita de ceva facut de altul. ♦ Care a luat fiinta, a capatat existenta. ♦ (Cu valoare de adverb sau de interjectie) Ajunge! destul! 2. Care a facut toate pregatirile pentru ceva; pregatit. ♦ Dispus sa..., in stare sa... 3. Care este aproape sa..., pe punctul de a... – Cf. alb. gat.

vieTATE ~ati f. fiinta inzestrata cu facultatea de a simti si de a se misca; vietuitoare. [G.-D. vietatii; Sil. vi-e-] /viu + suf. ~tate

pepe, pepi, s.f. (reg.) 1. insecta, gaza; gandac (licurici, molie, plosnita etc.). 2. baligar. 3. (art.) fiinta urata imaginara cu care sunt speriati copiii; caua, uraciune, balaur, diavol. 4. specie de ciuperca parazita care produce mana vitei de vie.

FIRE, firi, s. f. 1. Mediul natural (impreuna cu fiintele care traiesc in el). ◊ Loc. adv. Peste fire = extraordinar; in cel mai inalt grad. 2. Structura psihica si morala a unei fiinte; caracter, temperament. 3. Minte, cuget; cumpat. ◊ Loc. adj. In toata firea = ajuns la dezvoltare deplina, matur; in deplinatatea facultatilor mintale, serios. ◊ Expr. A-si veni in fire = a-si reveni (dupa un soc, o emotie puternica, un lesin). A scoate (pe cineva) din fire = a enerva (pe cineva), a infuria, a scoate din sarite, din rabdari. A-si tine (sau a-si pastra) firea = a se stapani, a-si pastra cumpatul. A-si pierde firea sau a se pierde cu firea = a nu se mai putea stapani, a-si pierde cumpatul. A se prapadi cu firea = a face tot posibilul; a se stradui; a se consuma foarte mult sufleteste. – V. fi.

A TRASNI ~esc 1. intranz. 1) A se produce un trasnet (in urma unei descarcari electrice in atmosfera); a detuna. ◊ A-i ~ ceva prin cap a-i veni pe neasteptate o idee (nastrusnica). 2) A produce un zgomot puternic; a detuna; a bubui. 3) fig. (despre persoane) A-si descarca mania strigand. 4) (despre arme de foc) A se descarca cu zgomot; a bubui; a detuna. 2. tranz. 1) pop. A face sa se trasneasca. 2) (fiinte, lucruri) A lovi trasnetul; a detuna; a fulgera. 3) A supune unei lovituri puternice; a izbi cu putere. ◊ A-l ~ pe cineva prin minte a-i veni o idee neasteptata. /<sl. tresnonti

A RAPI~esc tranz. 1) (fiinte) A lua cu forta, ducand cu sine si tinand in stapanirea sa; a fura. 2) fig. (mai ales despre moarte) A lipsi de zile (smulgand dintre cei vii). ◊ ~ viata (sau zilele) a ucide. 3) (bunuri materiale) A-si insusi prin abuz de putere; a lua cu forta, insusindu-si in mod ilegal; a fura. ~ teritorii straine. 4) A face sa nu mai posede. ~ linistea. 5) fig. (persoane) A ademeni prin farmec; a atrage, cucerind atentia si seducand. Lectura l-a rapit complet. ◊ ~ inima a cuceri dragostea. /<lat. rapire

SUCCESIUNE ~i f. 1) Ansamblu de elemente succesive; totalitate de obiecte sau de fiinte care se succed; insiruire; rand. 2) Transmitere a puterii politice conform unor reguli speciale. 3) Transmitere a unui patrimoniu lasat de un defunct uneia sau mai multor persoane vii. 4) Patrimoniu transmis de un defunct succesorilor sai; mostenire. [G.-D. succesiunii; Sil. -si-u-] /<lat. succesio, ~onis, fr. succession

PROASPAT, -A, proaspeti, -te, adj. (Despre alimente sau produse alimentare) Pregatit sau recoltat recent; p. ext. care n-a fost supus unui procedeu de conservare. ♦ (Despre plante) Cules, rupt de curand; neofilit. 2. Fig. Tanar, fraged. ♦ Care are sau care pastreaza calitati de stralucire, de vitalitate, de tinerete, care exprima tinerete, sanatate etc. 3. Care exista sau a luat fiinta de putina vreme, care a fost facut, creat etc. de curand; de data recenta, nou. ◊ Loc. adv. (Reg.) Din proaspat = de curand. ♦ (Despre oameni) Care se afla intr-o anumita situatie sau care are o calitate de putina vreme. ♦ Care isi pastreaza noutatea; viu, actual. 4. (Despre aer) Neviciat, curat. ♦ (Despre apa) Adus de curand de la sursa, bun de baut; p. ext. rece. 5. Fig. Curat, pur, neintinat. 6. Cu forte noi; odihnit. – Din gr. prosfatos.

A GASI ~esc tranz. 1) (fiinte, lucruri etc.) A scoate la iveala cautand sau din intamplare; a descoperi; a afla. ~ strada. A-i ~ acasa. ◊ A-si ~ nasul (sau popa) a da peste omul care poate sa-l puna la punct. A nu-si ~ locul a fi foarte ingrijorat. A-si ~ sa... a-i veni pe neasteptate sa...; a-l apuca sa... 2) A obtine in urma unui efort; a dobandi. ~ un apartament bun. 3) (despre suferinte fizice sau despre moarte) A cuprinde brusc; a lua pe neasteptate; a surprinde. 4) A socoti de cuviinta; a crede. El ~este ca lucrarea poate fi publicata. 5) A descoperi prin munca creatoare; a inventa; a nascoci. ~ rezolvarea problemei. ~ un pretext. 6) A putea sa aiba la dispozitie. ~ timp. ~ o ocazie. 7) (fiinte, obiecte) A vedea intr-o anumita stare sau situatie. Am gasit usa incuiata. L-am gasit dormind. /<sl. gasiti

invoalbe vb. III (inv.) 1. (despre apa, valuri, nori, praf. etc.; refl.) a se invarti (ca intr-un vartej), a se invarteji, a se involbura. 2. (refl.; despre fiinte) a se intoarce roata, a se invarti pe loc, a se opri repede. 3. a infasura, a invali (a infasura panza pe sul), a o face val, a gati firele pentru navadit, a suci caierul. 4. (refl.; despre plante) a se dezvolta, a creste; (despre om) a incarna, a se inspita, a se deforma. 5. (despre ochi) a casca, a holba. 6. a-i veni sa verse, sa ragaie; a i se apleca.

MEDIU¹, medii, s. n. 1. Natura inconjuratoare alcatuita din totalitatea factorilor externi in care se afla fiintele si lucrurile. ◊ Mediu intern = totalitatea umorilor care scalda celulele organismului. Mediu de cultura = solutie nutritiva sterilizata, utilizata pentru inmultirea microbilor in laborator, in diverse scopuri. 2. Societatea, lumea in mijlocul careia traieste cineva: ambianta. 3. Substanta solida, lichida sau gazoasa, camp electromagnetic sau gravitational etc. in care se desfasoara fenomenele fizice. 4. Persoana care poate fi trecuta in stare de hipnoza, de transa si despre care, in practicile oculte, se crede ca poate comunica cu spiritele si poate servi ca intermediar intre ele si cei vii. – Din lat. medium.

A CRESTE cresc 1. intranz. 1) (despre fiinte, plante sau parti ale organismului lor) A se mari treptat si continuu; a se dezvolta. ◊ Sa cresti mare! formula de raspuns la salut sau de multumire, adresata, mai ales, copiilor. ~ vazand cu ochii a creste foarte repede. 2) (despre un organism sau despre parti ale lui) A reveni la conditia initiala; a se regenera; a se reface; a se restabili. 3) fig. (despre persoane) A trece printr-o serie de schimbari spre o treapta superioara; a progresa; a propasi; a evolua; a se dezvolta; a avansa; a inainta. 4) A petrece anii de copilarie; a copilari. 5) (despre aluat) A se transforma intr-o masa afanata sub actiunea drojdiilor (sau a altor fermenti); a dospi. 6) (despre ape) A-si mari volumul, depasind limitele normale; a se umfla. 7) A lua proportii (ca numar, volum, intensitate etc.); a se dezvolta. ◊ A-i ~ cuiva inima in piept (sau sufletul) (de bucurie) a simti un sentiment de satisfactie deplina. 2. tranz. 1) (copii) A avea in grija asigurand cu cele necesare si educand (pana la varsta maturitatii). 2) (animale, pasari) A ingriji facand sa se inmulteasca. 3) rar (plante) A semana, a ingriji si a recolta (in vederea obtinerii unui venit); a cultiva. /<lat. crescere