Rezultate din textul definițiilor
COMUNICATIE s. f. 1. mijloc de comunicare intre doua puncte; legatura, contact (rutier, telefonic etc.) ◊ (pl.) ansamblu de infrastructuri care permite asemenea legaturi. 2. figura retorica prin care un orator sau autor se adreseaza auditoriului, respectiv cititorului, simuland a-l consulta cu privire la aprecierea unor fapte sau in legatura cu justetea unor afirmatii ori argumente. (<fr. communication, lat. communicatio)
CONCESIE s. f. 1. cedare, renuntare (la ceva) in interesul altuia. ◊ compromis. 2. figura retorica constand din acordarea unei aprobari partii adverse pentru a o putea respinge mai apoi cu usurinta; epitropa. (<fr. concession, lat. concessio)
CONCILIATIE s. f. 1. conciliere. ◊ procedura, in dreptul international, urmarind inlaturarea conflictelor. 2. figura retorica in care se foloseste un argument „ostil” pentru propria cauza. (<fr. conciliation, lat. conciliatio)
AFEREZA s. f. 1. suprimare a vocalei initiale, a unui grup de sunete de la inceputul unui cuvant. 2. poezie rebusista din doua parti, prima definind un cuvant-baza din care, suprimand prima litera, se obtine un alt cuvant, definit in a doua parte. 3. figura retorica prin care se respinge ceea ce trebuie respins, enuntandu-se ceea ce este demn de retinut. (< fr. apherese)
ANTICATEGORIE s. f. figura retorica prin care se raspunde unor acuzari. (< fr. antikategorie)
ANTIFRAZA s. f. figura retorica prin care o locutiune, o fraza se intrebuinteaza cu un inteles contrar. (< fr. antiphrase)
ANTIPARASTAZA s. f. figura retorica prin care se urmareste sa se demonstreze ca faptul incriminat este laudabil. (< fr. antiparastase)
ANTONOMAZA s. f. figura retorica constand in folosirea unui nume comun in locul unuia propriu si invers; antonomasie. (< fr. antonomase)
APODIOXIS s. n. figura retorica constand in respingerea unui argument ca fiind absurd. (< fr., gr. apodioxis)
APOSTROFA s. f. 1. mustrare, repros. 2. figura retorica constand in intreruperea brusca a sirului ideilor pentru a se adresa direct unei persoane sau unui lucru. (< fr. apostrophe, gr. apostrophe)
ASTEISM s. n. figura retorica constand in deghizarea unei laude sau a unei flatari sub aparenta blamului ori a reprosului. (< fr. asteisme)
COMINATIE s. f. figura retorica prin care oratorul sau un autor enunta, sub forma de avertisment la adresa auditoriului ori a unui personaj, o nenorocire inevitabila. (< fr. commination, lat. comminatio, amenintare)
CONGLOBATIE s. f. figura retorica, acumulare de probe, pentru ca argumentarea sa fie cat mai convingatoare. (< fr. conglobation, lat. conglobatio)
DEPRECATIE s. f. figura retorica prin care este implorat cel pe care vrem sa-l induplecam. (< fr. deprecation, lat. deprecatio)
DUBITATIE s. f. 1. exprimare a unei indoieli, incertitudini, nesigurante in gandire. 2. figura retorica prin care oratorul arata ca se indoieste de adevarul celor spuse de el, pentru a preveni obiectiile; addubitatie. (< fr. dubitation, lat. dubitatio)
EPANADIPLOZA s. f. figura retorica constand in reluarea unui cuvant sau grup de cuvinte de la inceputul unei unitati sintactice sau metrice la sfarsitul ei; epanastrofa; prozapodoza; reditie2. (< it. epanadiplosi, gr. epana-diplosis)
EPANALEPSA s. f. figura retorica constand in repetarea intrerupta a aceluiasi cuvant sau grup de cuvinte in propozitie sau vers. (< fr. epanalepse, gr. epanalepsis)
EPANORTOZA s. f. figura retorica constand in retractarea sau reluarea a ceea ce s-a spus in acelasi enunt, in scopul corectarii enuntului sau a unei notiuni; corectie. (< fr. epanorthose, gr. epanorthosis)
EPIFRAZA s. f. figura retorica prin care se adauga unei fraze ce pare terminata una sau mai multe parti in care se dezvolta o idee accesorie. (< fr. epiphrase)
EXPOLITIUNE s. f. figura retorica, constand in reluarea unei idei cu alte cuvinte. (< fr. expolition)
IPOTEZA s. f. 1. presupunere, supozitie enuntate pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la relatia dintre anumite fenomene sau la legaturile dintre acestea si cauzele launtrice care le determina. 2. figura retorica constand in presupunerea unui lucru posibil sau nu, din care se trage o consecinta. 3. (mat.) ansamblul elementelor date pe baza carora se dezvolta o demonstratie. (< fr. hypothese)
ISTEROLOGIE s. f. figura retorica prin care se spune intai ceea ce ar fi trebuit spus in al doilea rand. (< it. isterologia, lat. hysterologia)
LICENTA s. f. 1. titlu la terminarea studiilor superioare, prin care se acorda dreptul de a exercita o profesiune; examen dat pentru obtinerea acestui titlu; diploma obtinuta. 2. contract prin care posesorul unui brevet de inventie acorda unei persoane sau statului dreptul de a folosi sau valorifica inventia sa. 3. autorizatie data de stat unui particular pentru exercitarea unui anumit comert, a unei anumite industrii sau pentru a importa si exporta marfuri. 4. atitudine, purtare care intrece limitele bunei-cuviinte; lipsa de respect pentru formele obisnuite. 5. figura retorica prin care oratorul indrazneste sa arate preopinentilor ca e just ceea ce ei resping eronat. ♦ ~ poetica = abatere usoara de la regulile de pronuntare si scriere corecta a cuvintelor, din necesitati prozodice. (< fr. licence, lat. licentia)
METASTAZA s. f. 1. localizare secundara, departe de focarul primitiv, a unei boli; raspandire la distanta, pe diferite cai, a unei tumori maligne. 2. figura retorica prin care vorbitorul, obligat sa recunoasca un fapt reprobabil, il pune pe seama altcuiva. 3. faza a detentei in articularea oclusivelor. (< fr. metastase)
METATEZA s. f. 1. intervertire a ordinii unor (grupuri de) sunete intr-un cuvant. 2. figura retorica prin care i se amintesc auditorului evenimente din trecut si i se prezinta evenimente ale viitorului sau se anticipeaza unele obiectii posibile. (< fr. metathese, gr. metathesis)
OBSECRATIE s. f. figura retorica prin care oratorul invoca zeii sau oamenii. (< fr. obsecration, lat. obsecratio)
OPTATIE s. f. figura retorica prin care se exprima o dorinta sub forma de exclamatie. (< fr. optation, lat. optatio)
PARADOXISM s. n. 1. figura retorica prin care se unesc doua idei aparent contradictorii. 2. paradoxie. (< fr. paradoxisme)
PRETERITIUNE s. f. figura retorica prin care se declara ca nu se va vorbi despre un lucru, amintit totusi in expunere; pretermisie, paralipsa. (< fr. preterition, lat. praeteritio, omisiune)
PROLEPSA s. f. 1. evocare in avans a unui eveniment ulterior. 2. procedeu in a plasa un cuvant in propozitia care preceda pe cea in care ar trebui sa fie. 3. figura retorica prin care se previne o obiectie; preceptie. (< fr. prolepse, gr. prolepsis)
PROZOPOPEE s. f. figura retorica prin care autorul se adreseaza lucrurilor neinsufletite, unui absent sau unui mort. (< fr. prosopopee, lat. prospopeia)
RETICENTA s. f. 1. omisiune voita, ocolire a unui lucru care trebuie spus; atitudine retinuta, rezervata intr-o anumita chestiune. 2. figura retorica prin care vorbitorul isi intrerupe deodata sirul gandirii, pentru a trece la o alta idee, lasand numai sa se inteleaga ceea ce ar fi voit sa spuna. (< fr. reticence, lat. reticentia)
SINCRIZA s. f. figura retorica prin care se defineste ceva prin contrariul sau. (< gr. synkrisis)
OBSECRATIE, obsecratii, s. f. figura retorica prin care oratorul implora ajutorul zeilor sau al oamenilor. [Var.: obsecratiune s. f.] – Din fr. obsecration, lat. obsecratio, -onis.
ANADIPLOZA, anadiploze, s. f. figura retorica prin care se incepe o fraza cu cuvantul sau cu cuvintele de la sfarsitul frazei precedente; repetitie. – Din fr.anadiplose.
ANTIFRAZA, antifraze, s. f. figura retorica prin care o locutiune, o fraza etc. se intrebuinteaza cu inteles contrar celui obisnuit. – Din fr. antiphrase.
APOSTROFA1, apostrofe, s. f. 1. Imputare, mustrare adresata cuiva (pe un ton violent). 2. figura retorica sau de stil prin care oratorul sau scriitorul, intrerupandu-si brusc cursul expunerii, se adreseaza direct unei persoane sau unui lucru personificat. – DIn fr. apostrophe, lat. apostropha.
PRETERITIUNE, preteritiuni, s. f. figura retorica prin care autorul atrage atentia ca nu vrea sa aduca in discutie un anumit lucru, despre care totusi vorbeste. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. preterition.
PROZOPOPEE, prozopopei, s. f. figura retorica prin care autorul pune sa vorbeasca o persoana absenta, defuncta sau un personaj alegoric. [Var.: prosopopee s. f.] – Din fr. prosopopee, lat. prosopopeia.
FABULATIE, fabulatii, s. f. 1. Poveste alegorica; p. ext. povestire cuprinsa intr-o opera literara, afabulatie. 2. figura retorica prin care se reda ca real ceva imaginar. 3. Prezentare a unei fapte imaginare ca reala; p. ext. minciuna. – Din fr. fabulation, lat. fabulatio.
EPIFRAZA, epifraze, s. f. figura retorica prin care se adauga unei fraze care pare terminata una sau mai multe parti in care se dezvolta o idee accesorie. – Din fr. epiphrase.
EPANALEPSA, epanalepse, s. f. figura retorica constand in repetarea unuia sau mai multor cuvinte sau in reluarea cuvantului initial la sfarsitul versului sau al frazei. – Din fr. epanalepse.
COMORATIE s.f. 1. Insistenta asupra unui punct sau a unei chestiuni deja dezvoltate. 2. figura retorica prin folosirea excesiva a conjunctiilor coordonatoare si, sau in propozitie; epimona. (<lat. commoratio, fr. commoration).
RETICENTA, reticente, s. f. Omisiune voita, trecere sub tacere a unui lucru care trebuie spus; retinere, rezerva intr-o anumita chestiune. ♦ figura retorica prin care vorbitorul, intrerupandu-si brusc expunerea, trece la alta idee, lasand numai sa se inteleaga ceea ce a voit sa spuna. – Din fr. reticence, lat. reticentia.
DEPRECATIE, deprecatii, s. f. figura retorica prin care este implorat cel pe care vrem sa-l induplecam; implorare. [Var.: deprecatiune s. f.] – Din fr. deprecation.
PRETERITIUNE s. (rar) pretermisie. (figura reto-rica numita ~.)
APOSTROFA ~e f. 1) figura retorica prin care un vorbitor sau un scriitor se adreseaza direct cuiva. 2) Cuvinte de repros (adresate cuiva pe un ton aspru). /<fr. apostrophe, lat. apostropha
FABULATIE ~i f. 1) rar v. AFABULATIE. 2) figura retorica care consta in prezentarea unor fapte imaginare drept reale. /<fr. fabulation, lat. fabulatio, ~onis
OBSECRATIE ~i f. figura retorica prin care oratorul apeleaza la divinitati sau personalitati marcante. [G.-D. obsecratiei; Sil. -cra-] /<fr. obsecration, lat. obsecratio, ~onis
DUBITATIE s.f. figura retorica prin care oratorul arata ca se indoieste de adevarul celor spuse de el pentru a preveni obiectiile; addubitatie. [Gen. -iei, var. dubitatiune s.f. / cf. fr. dubitation, lat. dubitatio].
AFEREZA s.f. 1. Fenomen lingvistic constand in suprimarea vocalei initiale a unui cuvant. ♦ Poezie rebusista formata din doua parti, prima definind un cuvant-baza, din care, daca suprimam prima litera, obtinem un alt cuvant, definit in a doua parte a poeziei. 2. figura retorica prin care se respinge ceea ce trebuie respins, enuntandu-se ceea ce este demn de retinut. [< fr. apherese, cf. gr. aphairesis – indepartare, cadere].
ANTIPARASTAZA s.f. (Lit.) figura retorica prin care se urmareste a se demonstra ca faptul incriminat este, dimpotriva, laudabil. [< fr. antiparastase, cf. gr. antiparastasis].
APODIOXIS s.n. (Lit.) figura retorica constand in respingerea unui argument ca fiind absurd. [Pron. -di-o-. / < fr., gr. apodioxis].
COMINATIE s.f. (Lit.) figura retorica prin care oratorul sau un autor enunta, sub forma de avertisment la adresa auditoriului sau a unui personaj, o nenorocire inevitabila. [< fr. commination, cf. lat. comminatio – amenintare].
CONCILIATIE s.f. 1. Impacare; conciliere; procedura de impacare, in dreptul international, urmarind inlaturarea conflictelor. 2. (Lit.) figura retorica in care se foloseste un argument „ostil” pentru propria cauza. [Pron. -li-a-, gen. -iei, var. conciliatiune s.f. / < fr. conciliation, cf. lat. conciliatio].
CONGLOBATIE s.f. figura retorica care consta intr-o acumulare de probe pentru ca argumentarea sa fie cat mai convingatoare. [< fr. conglobation, cf. lat. conglobatio].
EPANADIPLOZA s.f. (Lit.) figura retorica care consta in repetarea unui cuvant (sau a unui grup de cuvinte) la sfarsitul si la inceputul unei unitati sintactice sau metrice; epanastrofa; prosapodoza; reditie. [< it. epanadiplosi, cf. gr. epanadiplosis – dublare].
FABULATIE s.f. 1. figura retorica prin care se reda ca real ceva imaginar; prezentare a unor fapte, intamplari imaginare drept reale sau posibile. 2. Povestire alegorica; (p. ext.) povestire cuprinsa intr-o opera literara; afabulatie. [Gen. -iei, var. fabulatiune s.f. / cf. fr. fabulation, lat. fabulatio].
ISTEROLOGIE s.f. figura retorica prin care se spune intai ceea ce ar fi trebuit spus in al doilea rand. [Gen. -iei. / < it. isterologia, lat.t. hysterologia].
METASTAZA s.f. 1. Deplasare a unei boli dintr-o parte a organismului in alta parte; localizare secundara, departe de focarul primitiv al unei boli. 2. figura retorica prin care vorbitorul, obligat sa recunoasca un fapt reprobabil, il pune pe seama altcuiva. [< fr. metastase, cf. gr. metastasis – deplasare].
METATEZA s.f. 1. Intervertire a ordinii unor sunete sau a unor grupuri de sunete intr-un cuvant. ♦ Schimbare accidentala a locului unui cuvant intr-o propozitie. 2. figura retorica prin care i se amintesc auditorului evenimente din trecut si i se prezinta evenimente ale viitorului sau se anticipeaza unele obiectii posibile. [< fr. metathese, cf. gr. metathesis – deplasare].
OPTATIE s.f. figura retorica prin care se exprima o dorinta sub forma de exclamatie. [Gen. -iei. / < fr. optation, lat. optatio].
PREMONITIE s.f. 1. figura retorica prin care oratorul prepara auditoriul in vederea unui anumit fapt care ar putea sa displaca; premunitie (2) [in DN]. 2. Senzatie care preceda, care anunta un fapt; prevestire, avertisment. [Var. premonitiune s.f. / < fr. premonition, lat. praemonitio].
SINCRIZA s.f. figura retorica prin care se defineste ceva prin contrariul sau. [Cf. gr. synkrisis].
COMUNICATIE s.f. 1. Mijloc de legatura intre doua puncte; legatura, contact (rutier, telefonic etc.). 2. (Lit.) figura retorica prin care un orator sau un autor se adreseaza auditoriului, respectiv cititorului, simuland a-l consulta cu privire la aprecierea unor fapte sau in legatura cu justetea unor afirmatii ori argumente. [Gen. -iei, var. comunicatiune s.f. / cf. fr. communication, lat. communicatio].
DEPRECATIE s.f. figura retorica prin care este implorat cel pe care vrem sa-l induplecam; implorare. [Gen. -iei, var. deprecatiune s.f. / cf. fr. deprecation, lat. deprecatio].
EPIFRAZA s.f. figura retorica prin care se adauga unei fraze care pare terminata una sau mai multe parti in care se dezvolta o idee accesorie. [< fr. epiphrase, cf. gr. epi – peste, phrasos – fraza].
METABOLA s.f. figura retorica prin care se repeta cuvintele spuse anterior, dar in alta ordine. [< fr. metabole, gr. metabole – schimbare].
PROLEPSA s.f. figura retorica prin care se preintampina obiectiile posibile ale adversarului. [Cf. fr. prolepse, gr. prolepsis – anticipare].
PROZOPOPEE s.f. figura retorica prin care oratorul sau scriitorul se adreseaza lucrurilor neinsufletite, unui absent sau unui mort ca si cand ar fi de fata, ori le face sa vorbeasca prin expunerea lui ca niste fiinte vii; personificare. [Pron. -pe-e, var. prosopopee s.f. / < fr. prosopopee, lat. prosopopoeia, cf. gr. prosopon – persoana, poiein – a face].
ANTIFRAZA, antifraze, s. f. figura retorica prin care o locutiune, o fraza etc. se intrebuinteaza prin ironie sau eufemism, cu un inteles contrar celui obisnuit. – Fr. antiphrase (< gr.).
APOSTROFA, apostrofe, s. f. Imputare, mustrare adresata cuiva (pe un ton violent). ♦ figura retorica prin care vorbitorul sau scriitorul, intrerupandu-si cursul povestirii, se adreseaza direct unei persoane sau unui lucru personificat. – Fr. apostrophe (lat. lit. apostropha).
CATAHREZA, catahreze, s. f. figura retorica prin care se atribuie unui cuvant intelesul altui cuvant cu sens apropiat. – Fr. catachrese (lat. lit. catachresis).
ANAGOGIE s.f. 1. (Lit.) figura de retorica prin care se trece de la particular la general. 2. Elevatie catre lucrurile spirituale; (spec.) interpretare mistica a Scripturii. [Gen. -iei. / < fr. anagogie, cf. lat., gr. anagoge].
COMORATIE s.f. Insistenta asupra unui punct sau a unei chestiuni deja dezvoltate. ♦ figura de retorica realizata prin folosirea excesiva a conjunctiilor coordonatoare „si”, „sau” in propozitie; epimona. [Gen. -iei, var. comoratiune s.f. / < lat. commoratio, fr. commoration].
CONCESIE s.f. Ingaduinta; cedare, renuntare benevola (la ceva) in favoarea cuiva; concesiune (2) [in DN]. ♦ figura de retorica constand din acordarea unei aprobari a pozitiei partii adverse pentru a o putea respinge mai apoi cu usurinta; epitropa. [Gen. -iei. / cf. fr. concession, lat. concessio].
PARADOXISM s.n. figura de retorica prin care se unesc doua idei aparent contradictorii. [< fr. paradoxisme].
PRETERITIUNE s.f. figura de retorica prin care oratorul declara ca nu vrea sa vorbeasca despre un lucru, despre care totusi vorbeste; pretermisie; paralipsa. [Pron. -ti-u-. / < lat. praeteritio, cf. fr. preterition].
PROZAPODOZA s.f. figura de retorica constand in adaugarea la argumentatie a unei probe scurte care s-o intareasca; epanadiploza. [< fr. prosapodose, gr. prosapodosis].
retorica s.f. 1. Arta exprimarii alese, utilizata in scopul convingerii unui auditoriu; oratorie, elocventa. ◊ figura (de) retorica = forma de vorbire, intorsatura de fraza care infrumuseteaza stilul, dandu-i mai multa plasticitate si mai multa vigoare. 2. (Peior.) Declamatie emfatica, lipsita de un fond serios de idei; discurs pompos. ♦ Afectare in vorbire. [Gen. -cii. / cf. fr. rhetorique, it. retorica, lat. rhetorica, gr. rhetorike].
OBSECRATIE s.f. figura de retorica prin care oratorul cheama in ajutor zeii sau oamenii. V. deprecatie. [Gen. -iei, var. obsecratiune s.f. / cf. lat. obsecratio, fr. obsecration].
ANAFORA2, anafore, s. f. figura de retorica constand in repetarea aceluiasi cuvant la inceputul mai multor fraze consecutive sau al mai multor membre de fraza. – Fr. anaphore (lat. lit. anaphora).
RETORISM s. n. Abuz de figuri si de elemente retorice, elocventa emfatica, vorbarie pompoasa, lipsita de continut. – Din retoric.
retoric adj. 1. (inv.) retoricesc. (figura ~.) 2. v. afectat.
RETORISM s.n. (Peior.) Abuz de figuri si de elemente retorice; elocventa seaca, vorbarie goala si emfatica, lipsita de idei. [< retor(ic) + -ism].
RETORISM s. n. abuz de figuri si de elemente retorice; elocventa emfatica, lipsita de idei. (< retor/ic/ + -ism)
PROLEPSA, prolepse, s. f. figura de stil sau de retorica prin care se preintampina obiectiile posibile ale adversarului. – Din fr. prolepse.
PREMUNITIE s. f. 1. stare de imunitate la orice noua infectie bacteriana sau virala a unui organism deja infectat. 2. figura de stil de ordin retoric constand intr-o precautie menita sa pregateasca auditoriul fata de ceea ce ar putea sa-i displaca. (< fr. premunition, lat. praemunitio)
RETORIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de retorica; propriu retoricii. Tratat ~. 2) depr. (despre stil, exprimare etc.) Care abunda in fraze si figuri nefiresti. /<lat. rhetoricus, fr. rhetorique
anadiploza f., pl. e (vgr. anadiplosis). Ret. figura pin [!] care se repeta la inceputu frazei sfirsitu frazei precedente. V. retorica.
antiteza f., pl. e (vgr. antithesis, d. anti, contra, si thesis, pozitiune). Ret. figura pin [!] care se opun ideile: Dumnezeu e mare in lucruri mici. V. retorica.
CONCATENATIE s. f. 1. figura de stil constand in inlaturarea membrelor unei perioade prin cuvinte imprumutate de la un membru precedent; inlantuire retorica de anadiploze succesive; conexiune; epiploca. 2. (lingv.) inlantuire de elemente vecine, in plan sintagmatic; (p. ext.) inlantuire de elemente constitutive (cauze si efecte, termeni ai unui silogism etc.); juxtapunere. (<fr. concatenation, lat. concatenatio)
retoric, -A I. adj. care apartine retoricii; de retor. ◊ (peior.; despre stil) afectat, emfatic. II. s. f. 1. arta exprimarii alese, utilizata in scopul convingerii unui auditoriu; oratorie, elocventa. ♦ figura (de) ~a = forma de exprimare, intorsatura de fraza care infrumuseteaza stilul, dandu-i mai multa plasticitate si vigoare. 2. (peior.) declaratie emfatica; afectare (< fr. rhetorique, lat. rhetorica, gr. rhetorike)
