ABATE², abat, vb. III. 1. Tranz., refl. si intranz. A (se) indeparta (de la o directie apucata, fig. de la o norma fixata, de la o linie de conduita etc.). ♦ Refl. si tranz. A se opri sau a face sa se opreasca in treacat undeva sau la cineva (parasind drumul initial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamitati, nenorociri) A se produce in mod violent. 3. Intranz. A-i trece ceva prin minte, a-i veni ideea; a i se nazari. 4. Tranz. A descuraja, a deprima, a intrista, a mahni. Vestea l-a abatut. 5. Tranz. (Frantuzism) A dobori la pamant. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre.

BATAIE, batai, s. f. I. 1. Lovitura repetata data de cineva cuiva cu mana sau cu un obiect. ◊ Loc. vb. A (se) lua la bataie = a (se) bate. ◊ Expr. A stinge (sau a snopi, a zvanta etc.) in bataie (sau in batai) (pe cineva) = a bate (pe cineva) foarte rau. (Fam.) A da bataie = a zori, a grabi. Bataie de cap = framantare a mintii; p. ext. truda, osteneala. Bataie de joc = batjocura; p. ext. fapta urata, incalificabila. 2. (Inv.) Lupta, batalie. ♦ Bombardament cu artileria. 3. (In expr.) A pune (ceva) la bataie = a) a oferi (ceva) spre a fi cheltuit sau consumat; b) a risca (ceva). II. 1. Lovire, izbire (repetata) a unui obiect de altul. ◊ Bataie de aripa (sau de aripi) = falfait. ♦ Lovitura a vatalei la razboiul² de tesut. ♦ (Concr.) Bateala. ♦ Starnire a pestelui sau a vanatului. 2. Lovitura data intr-un obiect (cu mana, cu ciocanul etc.) ♦ Fiecare dintre zvacniturile inimii sau ale pulsului. 3. Zgomot (ritmic) produs de un motor sau de un mecanism in functie. 4. Distanta pana la care poate ajunge un proiectil, o sageata etc; felul cum trimite o arma proiectilul; traiectoria unui proiectil; p. ext. Distanta pana la care poate ajunge vederea cuiva; raza vizuala. 5. (In legatura cu anumite fenomene ale naturii, a caror denumire determina sensul cuvantului) a) Suflare a vantului; adiere. b) Cadere a ploii, a grindinii etc. c) Dogoreala, arsita. d) Lumina. 6. (Reg.) Latrat (scurt si ritmic) al cainilor. 7. Boiste. ♦ Epoca in care se imperecheaza cocosii-de-munte. III. 1. (Sport) Izbire a pamantului cu piciorul inainte de desprinderea de pe sol, la o saritura. 2. (In expr. si loc. adv.) (A cantari) cu bataie = (a cantari) cu putin peste greutatea exacta. [Pr.: -ta-ie] – Lat. batt(u)allia.

STARNI, starnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (salbatic), o pasare etc. sa iasa din culcus, din ascunzatoare (pentru a le prinde, a le vana); a scorni. 2. Tranz. A misca, a urni ceva din loc; a face sa se ridice in sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a indemna, a atata. 4. Refl. (Despre razboaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlantui, a izbucni. ♦ tranz. A da nastere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A nascoci, a scorni, a inventa. – Et. nec.

PORNI, pornesc, vb. IV. 1. Intranz. si refl. (Despre fiinte) A pleca din locul in care se afla, a se pune in miscare, a se indrepta spre ceva, a purcede; p. ext. a merge. ◊ Expr. (Intranz.) A porni cu stangul = a nu avea succes intr-o actiune. A porni cu dreptul = a izbuti intr-o actiune initiata. ♦ Tranz. si intranz. (Despre mijloace de locomotie sau obiecte care se deplaseaza) A (se) pune in miscare. ♦ (Despre fenomene ale naturii) A incepe sa se dezlantuie, sa se desfasoare; a se declansa, a se dezlantui. ♦ Tranz. (Rar) A duce, a conduce. 2. Intranz. (Despre masini, motoare etc.) A incepe sa functioneze. ♦ Tranz. fact. A pune in functiune. ♦ (Despre actiuni si manifestari ale oamenilor) A incepe, a izbucni. ♦ Tranz. A face sa inceapa o actiune. ◊ Expr. A porni judecata (sau proces etc.) = a intenta (cuiva) un proces, a da pe cineva in judecata. 3. Intranz. si refl. (Despre oameni) A se apuca sa faca ceva, a incepe o actiune de oarecare durata. ◊ Expr. (Pop.; intranz.) A porni grea = a ramane insarcinata. ♦ A avea tendinta sa..., a fi inclinat sa... 4. Tranz. A indemna pe cineva la un lucru; a-l determina sa faca ceva; a stimula, a imboldi. ♦ A intarata, a atata, a inversuna. – Din sl. porinonti.

PRINDE, prind, vb. III. I. 1. Tranz. A apuca ceva sau pe cineva cu mana, cu ajutorul unui instrument etc. ◊ Expr. Parca (l-)a prins pe Dumnezeu de (un) picior, se spune cand cineva are o bucurie mare, neasteptata. ♦ (Despre animale) A apuca cu dintii, cu ghearele. ♦ A fixa, imobilizand. 2. Tranz. Fig. A lua cunostinta de ceva (cu ochii, cu urechea, cu mintea); a percepe. ◊ Expr. (Intranz.) A prinde de veste = a observa, a remarca, a afla ceva, a baga de seama (din timp). 3. Refl. A-si inclesta mana sau mainile pe ceva pentru a se sprijini, pentru a se agata. 4. Refl. recipr. A se lua de mana cu cineva (pentru a forma o hora, pentru a dansa). 5. Tranz. A cuprinde pe cineva cu mainile, cu bratele. II. Tranz. 1. A ajunge din urma (si a imobiliza) pe cineva sau pe ceva care se misca, alearga; a captura (un fugar, un raufacator, un inamic). ♦ A pune mana (sau laba) pe un animal. 2. A surprinde pe cineva asupra unei fapte (reprobabile) savarsite pe ascuns; a descoperi pe cineva cu o vina, cu o neregula. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu minciuna = a descoperi ca cineva a mintit. ♦ A incurca pe cineva cu vorba, a-l face sa se incurce in raspunsuri (incercand sa ocoleasca adevarul). 3. A ajunge in ultima clipa spre a mai gasi o persoana, un vehicul etc. care sunt gata de plecare. ◊ Expr. A prinde momentul (sau ocazia, prilejul) = a gasi, a nu lasa sa scape momentul (sau prilejul) favorabil. A nu-l prinde pe cineva vremea in loc = a fi ocupat tot timpul, a nu sta nici o clipa neocupat. ♦ (Despre fenomene ale naturii, evenimente etc.) A surprinde. 4. Fig. (Despre stari fizice sau sufletesti) A cuprinde (pe neasteptate); a coplesi. ♦ A absorbi. III. 1. Tranz. A fixa ceva prin legare, coasere sau agatare. ♦ Refl. A ramane fixat sau agatat (de sau in ceva). ♦ Fig. A inregistra, a fixa si a reda prin mijloace artistice aspecte din lumea inconjuratoare. 2. Tranz. A inhama; a injuga. 3. Refl. A se lega, a se asocia cu cineva (in calitate de...). 4. Refl. si tranz. (Pop.) A (se) angaja, a (se) tocmi intr-o slujba. 5. Refl. A se angaja, a se invoi la ceva; a accepta, a primi. ◊ Expr. A se prinde chezas (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva). ♦ Refl. recipr. A se lua cu cineva la intrecere, a se masura, a rivaliza. ♦ Refl. recipr. A face un pariu cu cineva, a pune ramasag. IV. 1. Refl. A se lipi de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu se prinde lucrul de cineva, se spune cand cineva nu are chef sa lucreze. ♦ Fig. (Despre privire, ochi) A se opri, a se fixa, a se pironi asupra cuiva sau a ceva. ♦ Refl. si tranz. A (se) impreuna, a (se) imbina formand un tot, a (se) suda. 2. Tranz. (Despre imbracamintea cuiva; p. ext. despre gesturi, atitudini etc.) A-i sedea cuiva bine, a i se potrivi. 3. Refl. (Despre mancare; in expr.) A se prinde de cineva = a-i prii cuiva, a se asimila. V. 1. Tranz. A incepe sa... ◊ Expr. (Refl. recipr.) A se prinde (cu cineva) la vorba = a) a incepe sa discute (cu cineva); b) a se intelege (unul cu altul), a cadea de acord sa... 2. Refl. (Pop.) A se apuca de o treaba, a se porni la lucru. VI. 1. Tranz. A obtine, a capata, a dobandi. ◊ Expr. (Fam.) A prinde carne (sau seu) = a se ingrasa. A prinde minte sau (intranz.) a prinde la minte = a castiga experienta, a se face om de treaba. A prinde viata = a) a capata putere, tarie; a se inviora; b) a incepe sa se realizeze, sa fie pus in practica. A prinde inima sau (intranz.) a prinde la inima = a capata curaj, a se imbarbata. ♦ Fig. A-si insusi o cunostinta, o deprindere etc., a invata (de la altul). 2. Intranz. si refl. A se dezvolta dupa transplantare, a creste. ◊ Expr. (Tranz.) A prinde radacini (sau radacina) = a se fixa intr-un loc, a capata stabilitate, forta, putere. VII. Refl. Fig. (Fam.) A fi crezut, a fi luat drept adevarat, bun, valabil. VIII. Refl. (Despre lapte; p. ext. despre alte substante) A se coagula, a se inchega. [Prez. ind. si: (pop.) prinz. – Perf. s. prinsei, part. prins] – Lat. pre(he)ndere.

TARE², tari, adj. 1. Care are o consistenta solida, care opune rezistenta si nu poate fi usor patruns, strabatut, desfacut, despicat; p. ext. trainic, durabil. ♦ Fortificat, intarit; vartos. 2. Care este lipsit de elasticitate, care nu se indoaie (decat cu greu); (despre panza sau obiecte de panza) scrobit. ◊ Panza tare = panza (cu tesatura rara) foarte apretata, folosita in croitorie. 3. (Despre fiinte sau parti ale corpului lor) Voinic, zdravan, viguros, puternic. ◊ Expr. (A fi) tare de (-o) ureche (sau de urechi) = a nu auzi bine. ♦ Rezistent. 4. (Despre oameni si despre manifestarile lor) Cu vointa ferma, energic, darz, neclintit. ♦ (Despre colectivitati) Plin de forta, puternic. ◊ Expr. (A fi) tare de fire (sau de inima) = (a fi) curajos, rezistent. ♦ Neinduplecat, neindurator, nemilos, rau. 5. Care dispune de putere, care constituie o forta, care este stapan pe o situatie. ♦ Care poseda cunostinte temeinice, stapaneste bine o materie de specialitate. 6. (Despre argumente) Convingator, concludent; clar, categoric. 7. (Despre fenomene ale naturii) care se produce, se desfasoara, se manifesta cu violenta. ◊ Vorbe (sau cuvinte) tari = vorbe aspre, grele, jignitoare. 8. (Despre sunete, zgomote) care este emis cu putere, care rasuna pana departe, se aude bine. 9. (Despre aer) Racoros, rece, taios; p. ext. curat, ozonat. ♦ (Despre mirosuri) Foarte aromat, patrunzator, ametitor, ascutit. 10. (Despre bauturi alcoolice) Care are o concentratie mare de alcool. ♦ (Despre unele substante alimentare, chimice sau medicamentoase) Care are o concentratie mare (si produce un efect puternic). Cafea tare. 11. (Despre culori) Viu, puternic, aprins. – Lat. talem.

DOMOLI, domolesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A face sa se miste sau a se misca mai incet. ♦ Tranz. A infrana, a struni un animal. 2. Refl. (Despre elemente sau fenomene ale naturii) A se linisti, a se potoli, a scadea in intensitate. 3. Tranz. si refl. A (se) calma, a (se) imblanzi, a (se) tempera. 4. Refl. (Despre pante, dealuri etc.) A deveni mai putin inclinat, mai lin, mai usor de urcat. – Cf. sl. domoliti se „a obtine prin rugaciuni”, ucr. domolyty „a obtine”.

TARE, tari, adj., adv. I. Adj. 1. Care are o consistenta solida, care opune rezistenta la apasare si nu poate fi usor patruns, strabatut, desfacut, despicat; lipsit de moliciune, solid; p. ext. trainic, durabil. ♦ Care este mai consistent decat in mod obisnuit; vartos, des; (despre paine) uscat; (despre oua) rascopt. ♦ Fortificat, intarit. 2. Care este lipsit de elasticitate, care nu se indoaie (decat cu greu), fara suplete; (despre panza sau obiecte de panza) scrobit, apretat. ◊ Panza tare = panza (cu tesatura rara) foarte apretata, folosita in croitorie. 3. (Despre fiinte sau parti ale corpului lor) Care are forta sau rezistenta fizica, voinic, robust, viguros, puternic. ◊ Expr. (A fi) tare de(-o) ureche (sau de urechi) = (a fi) surd. 4. (Despre oameni si despre manifestarile lor) Care este in stare sa reziste, sa faca fata incercarilor, cu vointa ferma, energic, darz, neclintit. ◊ Expr. (A fi) tare de fire (sau de inima) = (a fi) curajos, rezistent. ♦ (Despre colectivitati) Plin de forta, puternic. ♦ Neinduplecat. 5. Care dispune de putere, de autoritate, care este stapan pe o situatie; atotputernic. ♦ Care poseda cunostinte temeinice intr-un domeniu; doct, priceput. 6. (Despre argumente) Convingator, concludent; clar, categoric. 7. (Despre fenomene ale naturii) Care se manifesta cu violenta. ♦ Vorbe (sau cuvinte) tari = vorbe aspre, grele, jignitoare, insultatoare, injurioase. 8. (Despre sunete, zgomote) Care este emis cu putere, care rasuna pana departe, se aude bine. 9. (Despre aer) Racoros, rece, taios; p. ext. curat, ozonat. ♦ Care produce o impresie puternica asupra organelor de simt; patrunzator, intens, ascutit. 10. (Despre bauturi alcoolice) Care are o concentratie mare de alcool. ♦ (Despre unele substante alimentare, chimice sau medicamentoase) Care are o concentratie mare (si produce un efect puternic); p. restr. picant. 11. (Despre culori) Batator la ochi; viu, puternic, intens, aprins. II. Adv. 1. Foarte, mult, extrem, teribil, grozav. ◊ (Pe langa adjective sau adverbe, ajuta la formarea superlativului) Iti voi ramane tare recunoscator. 2. Cu forta, cu intensitate, cu putere. 3. (Pe langa verbe ca „a vorbi”, „a spune”, „a canta” etc.) Cu glas articulat, pentru a fi auzit de cei din jur; cu glas ridicat, pentru a se auzi bine sau departe. 4. Iute, repede. – Lat. talem.

A SE ABATE ma abat intranz. 1) A-si schimba directia initiala. ~ din drum. 2) (despre persoane) A se opri (pentru o vizita scurta), renuntand la traseul initial; a trece. 3) (despre fenomene ale naturii) A veni pe neasteptate (si cu putere). /<fr. abattre, lat. abbattere

A SE ASTAMPARA ma astampar intranz. 1) A avea astampar; a ajunge in stare de liniste; a se domoli; a se potoli; a se alina; a se calma. 2) A deveni cuminte; a se face ascultator; a se cuminti. 3) (despre fenomene ale naturii, manifestari ale oamenilor etc.) A scadea in intensitate. Vantul s-a astamparat. /<lat. ex-temperare

A BANTUI bantuie intranz. (despre epidemii, fenomene ale naturii etc.) A se desfasura cu o mare putere, luand amploare (cauzand pierderi). /<ung. bantani

BLAND ~da (~zi, ~de) 1) (despre persoane) Care are multa bunatate; bun la suflet; blajin; clement. 2) (despre manifestari ale oamenilor) Care vadeste bunatate si caldura sufleteasca; blajin. 3) (despre animale) Care nu se teme de oameni. 4) (despre animale) Care nu face rau oamenilor; neagresiv. 5) (despre fenomene ale naturii) Care nu provoaca senzatii violente sau dezagreabile; domol. /<lat. blandus

A CADEA cad intranz. I. 1) A se misca de sus in jos sub actiunea fortei de gravitatie; a pica. 2) A-si pierde pozitia verticala (rasturnandu-se jos); a inceta de a mai sta drept; a pica; a se rasturna; a se pravali. ◊ ~ la pat a se imbolnavi grav. ~ din picioare a fi extrem de obosit. ~ in genunchi a) a se aseza in genunchi in fata cuiva, pentru a cere ceva; b) a manifesta umilinta. 3) A se lasa in jos, fara a se desprinde; a atarna. Parul cade pe spate. 4) (despre fenomene ale naturii) A veni in curand; a fi aproape; a se apropia. 5) pop. (despre sarbatori, date) A avea loc. 6) (despre ostasi) A muri in lupta. 7) (despre orase, fortificatii etc.) A ajunge in mana adversarului; a fi cucerit. 8) fig. A avea insucces; a nu reusi. ~ la examen. 9) (despre guverne) A inceta de a fi la putere. 10) A ajunge pe neasteptate (intr-un loc sau intr-o situatie); a nimeri; a se pomeni; a se trezi; a pica. ◊ ~ pe mana (sau in mainile) cuiva a ajunge la discretia cuiva. A-i ~ cuiva drag (sau la inima) a-i deveni drag cuiva. 11) A fi cuprins in intregime. ~ in delir. 12) A se situa pe un anumit loc. Accentul cade pe prima silaba. II. (impreuna cu unele substantive formeaza locutiuni verbale avand sensul substantivului cu care se imbina): ~ pe ganduri a se ingandura. ~ la invoiala (sau de acord) a se invoi; a ajunge la o intelegere. /<lat. cadere

A SE DECLANSA pers. 3 se ~eaza intranz. 1) (despre actiuni, stari, fenomene ale naturii) A incepe brusc si cu violenta; a se starni; a se dezlantui; a se declara; a irupe; a izbucni. 2) (despre mecanisme sau dispozitive) A incepe sa functioneze brusc, inlaturand o piedica. /<fr. declencher

A SE DEZLANTUI pers. 3 se dezlantuie intranz. (despre actiuni, stari, fenomene ale naturii) A incepe brusc si cu violenta; a se starni; a se declansa; a izbucni; a irupe. /dez- + lant + suf. ~ui

A SE DOMOLI ma ~esc intranz. 1) A se misca mai domol. 2) (despre fenomene ale naturii) A pierde din intensitate (pana la incetare); a se linisti; a se tempera; a se modera; a se potoli; a se ogoi. 3) (despre persoane) A deveni calm, infranandu-se; a se linisti; a se tempera; a se modera. 4) (despre pante, dealuri etc.) A deveni mai lin; a-si reduce unghiul de inclinatie. /<ucr. domolyty

A IRUPE irup intranz. 1) (despre actiuni, stari, fenomene ale naturii etc.) A incepe brusc si cu violenta; a se starni; a izbucni; a se dezlantui; a se declansa. 2) (despre lichide, aburi, gaze) A iesi cu putere printr-o deschizatura ingusta; a tasni; a izbucni. 3) (despre persoane) A intra cu violenta. 4) (despre ape curgatoare) A iesi din albie; a trece peste maluri; a se revarsa; a deborda. /<lat. irrumpere

A IZBUCNI ~esc intranz. 1) (despre actiuni, stari, fenomene ale naturii etc.) A incepe brusc si cu violenta; a se dezlantui; a se declansa; a irupe; a se declara; a se starni. 2) (despre lichide, aburi, gaze) A iesi cu putere printr-o deschizatura ingusta; a tasni; a irupe; a rabufni. 3) fig. A-si face brusc aparitia; a se lasa vazut pe neasteptate; a aparea; a se arata; a se ivi; a se isca. 4) (despre zgomote, sunete, vorbe etc.) A incepe brusc si cu intensitate. 5) (despre persoane) A interveni pe neasteptate si violent intr-o discutie; a exploda. /<bulg. izbukna

A SE LINISTI ma ~esc intranz. 1) (despre fenomene ale naturii, manifestari ale oamenilor) A pierde din intensitate (pana la incetare); a se domoli; a se ogoi; a se potoli; a tempera; a se modera. 2) (despre oameni) A ajunge la stare de liniste; a recapata calmul; a se calma; a se potoli; a se alina; a se astampara. /Din liniste

MARE¹ ~i adj. 1) Care are dimensiuni ce intrec pe cele obisnuite; de proportii considerabile. Rau ~. Sat ~. ◊ Litera ~ litera initiala a substantivelor proprii si a cuvintelor de la inceputul unei propozitii. A face ochi ~i a se mira; a privi uluit. In linii ~i (sau in ~) in general. Degetul ~ primul deget de la mana si de la picior. Casa (cea) ~ odaie impodobita in care se primesc oaspetii. 2) Care intrece cantitatea obisnuita. Recolta ~. 3) (despre intervale de timp) Care dureaza mult; indelung. Nopti ~i. ◊ Ziua in amiaza ~ in toiul zilei. 4) Care se manifesta cu intensitate. Temperatura ~. Furtuna ~. 5) (despre sunete) Care se aude tare; puternic. ◊ A vorbi (sau a striga) in gura ~ a vorbi tare, cu glas ridicat. 6) (despre fenomene ale naturii, despre calamitati) Care se produce pe neasteptate, cu repeziciune si violenta. Vant ~. Cutremur ~. Seceta ~. 7) (despre fiinte) Care a ajuns la varsta maturitatii. Baiat ~. Fata ~. ◊ A se face ~ a creste; a se dezvolta. Tata ~ bunic. Mama ~ bunica. Socru (soacra) ~ tata (mama) mirelui. 8) Care poseda calitati exceptionale si se bucura de o faima deosebita; celebru. ~ artist. 9) Care este de o importanta sau de o valoare deosebita. Zi ~. Fapta ~. 10) Care ocupa o treapta mai inalta intr-o ierarhie; superior. Functionar ~. ◊ ~ si tare care are putere si influenta. A se tine ~ a fi mandru. Mai ~ele seful; conducatorul. Sa cresti ~! urare cu care o persoana mai in varsta multumeste unui copil pentru un serviciu. Vorbe ~i cuvinte pompoase; promisiuni desarte. Lucru ~ lucru important, valoros. ~ lucru, ~ socoteala lucru fara importanta, care nu merita atentie. Cu ~ ce cu greu. Saptamana ~ saptamana care preceda sarbatoarea Pastilor la crestini; Saptamana Patimilor. /Probabil lat. mas, maris

A SE MODERA ma ~ez intranz. 1) (despre fenomene ale naturii) A deveni mai putin intens; a pierde din intensitate; a se domoli; a se ogoi; a se potoli; a se tempera. 2) (despre persoane sau despre manifestarile lor) A capata calmul, infranandu-se; a se tempera; a se ogoi; a se domoli. /<fr. moderer

A SE MOLCOMI ma ~esc intranz. pop. 1) (despre fenomene ale naturii sau despre manifestari ale oamenilor) A pierde din intensitate (pana la incetare); a deveni molcom; a se domoli; a se linisti; a se potoli; a se ogoi; a se tempera; a se modera. 2) (despre fiinte) A deveni calm, infranandu-se; a se domoli; a se ogoi; a se tempera; a se modera. /Din molcom

A MUGI pers. 3 ~este intranz. 1) (despre animale cornute) A scoate sunete prelungi si puternice, caracteristice speciei; a rage; a zbiera; a racni. 2) fig. fam. (despre oameni) A scoate sunete, strigate violente si prelungi; a urla; a zbiera. 3) fig. (despre unele fenomene ale naturii) A produce un zgomot puternic si prelung; a urla; a vui; a vajai. 4) (despre unele unelte, instrumente muzicale etc.) A scoate sunete prelungi si stridente. /<lat. mugire

A SE OGOI ma ~iesc intranz. 1) (despre fenomene ale naturii) A pierde din intensitate (pana la incetare); a se potoli; a se linisti; a se tempera; a se modera; a se domoli. 2) (de-spre fiinte) A deveni calm infranandu-se; a se tempera; a se modera; a se domoli. /<sb. ugojiti

A PATRUNDE patrund 1. intranz. A intra (intr-un mediu) avansand cu greu; a penetra; a razbate; a razbi. Hotul a patruns in apartament. Vantul patrunde in camera. 2. tranz. 1) (despre fenomene ale naturii, stari fizice sau morale etc.) A cuprinde pe de-a intregul; a razbi. Ploaia m-a patruns pana la piele. 2) fig. (esenta lucrurilor) A fi in stare sa cuprinda cu mintea; a descifra prin rationamente; a intelege; a pricepe. ◊ ~ cu privirea a strapunge cu ochii. 3) fig. A zgudui sufleteste; a impresiona. [Sil. -trun-] /<lat. pertundere

A PLANGE plang 1. intranz. 1) A varsa lacrimi scotand sunete specifice, nearticulate (de durere sau din cauza unei zguduiri sufletesti). ~ de ciuda. ◊ A-i ~ cuiva de mila a-i parea rau cuiva de cineva care se afla intr-o stare penibila. 2) fig. (despre fenomene ale naturii) A scoate sunete tanguioase, pline de jale; a se tangui; a suspina. Vantul plange. 2. tranz. 1) (persoane sau situatii) A regreta cu indurerare (varsand lacrimi); a jeli; a deplange; a tangui. ◊ A-si ~ pacatele a regreta. 2) (persoane) A trata cu mila compatimind; a deplora; a caina; a deplange. /<lat. plangere

A PORNI ~esc 1. intranz. 1) (despre mijloace de locomotie, obiecte care se pot deplasa, fiinte) A se pune in miscare; a incepe sa se miste, parasind locul initial; a pleca din locul in care se afla. Coloana ~it. 2) (despre masini, motoare etc.) A incepe sa functioneze. Trenul ~it. Ceasul ~it. 3) (despre actiuni, manifestari, fenomene ale naturii) A-si lua inceputul (de la ceva); a incepe; a pleca. 2. tranz. 1) A face sa se puna in miscare. ~ masina de spalat. 2) (actiuni) A realiza in partea initiala; a incepe. ~ mitingul. 3) (urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) A fi pe cale (de); a incepe; a prinde. ~ sa citeasca. 4) (fiinte) A aduce (in mod intentionat) intr-o stare de iritare, indemnand la actiuni dusmanoase; a atata; a provoca; a starni; a intarata; a incita; a instiga. 5) (persoane) A face sa manifeste o atitudine dusmanoasa (fata de cineva). /<sl. porinonti

A SE POTOLI ma ~esc intranz. 1) (despre fenomene ale naturii) A pierde din intensitate (pana la incetare); a se domoli; a se ogoi; a se tempera; a modera; a se linisti. 2) (despre persoane si despre manifestarile lor) A ajunge la o stare de liniste; a recapata calmul; a se linisti; a se calma; a se alina; a se astampara. /<sl. potoliti

A PRINDE prind 1. tranz. 1) (despre fiinte) A apuca tinand strans. ◊ ~ in brate a imbratisa. 2) (despre mecanisme, instrumente etc.) A apuca imobilizand si retinand. Usa mi-a prins rochia. 3) A sesiza prin simturi si cu ajutorul gandirii; a percepe. A prins repede miscarile. ~ un gand. ◊ A (nu) ~ de veste a (nu) observa; a (nu) baga de seama. ~ firul a intelege; a pricepe. 4) (fiinte in miscare) A ajunge din urma apucand. ◊ Cine alearga dupa doi iepuri, nu prinde nici unul v. IEPURE. Pisica cu clopotei nu prinde soareci v. PISICA. 5) (persoane care au comis fapte reprobabile) A retine, privand la libertate; a captura. 6) A descoperi in momentul savarsirii unei fapte condamnabile. ◊ ~ (pe cineva) cu minciuna a constata ca (cineva) a mintit. ~ cu mata-n sac (sau cu ocaua mica) v. MATA. 7) (vehicule sau persoane gata de plecare) A gasi in ultimul moment; a apuca. ◊ ~ momentul (sau ocazia, prilejul) a nimeri momentul (ocazia sau prilejul) potrivit. 8) (despre evenimente, fenomene ale naturii) A apuca pe neasteptate. L-a prins furtuna in padure. 9) (despre stari fizice sau morale) A cuprinde in intregime; a coplesi. L-a prins o dorinta de plecare. Nu-l prinde somnul. ◊ ~ tovarasie a se intovarasi. 10) (obiecte) A alatura fixand. ~ o brosa in piept. ◊ ~ in jug a injuga. 11) (despre imbracaminte) A se potrivi dand o infatisare placuta. 12) (urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) A fi pe cale (de); a porni; a incepe. A prins a vorbi. 13) (insusiri sau stari noi) A capata transformandu-se. ~ mucegai. ◊ ~ la putere a deveni mai puternic. ~ la carne a se ingrasa. ~ radacini a se stabili definitiv intr-un loc. ~ la minte v. MINTE. A-si ~ pofta (sau foamea, setea etc.) a-si satisface cat de cat pofta (sau foamea, setea etc.). A-i ~ cuiva bine a-i fi de folos. 14) A face sa se prinda. 15) (animale salbatice) A lua in stapanire folosind diferite mijloace; a captura. 2. intranz. fig. fam. (despre manifestari umane) A fi luat drept valabil. Siretenia a prins. /<lat. pre[he]ndere

RAVAGIU ~i n. mai ales la pl. Distrugere cauzata de unele fenomene ale naturii (inundatii, furtuni, epidemii etc.); paguba de mare proportie. /<fr. ravage

A SE SCORNI pers. 3 se ~este intranz. rar (despre fenomene ale naturii) A incepe brusc si cu violenta; a se starni; a se dezlantui; a se declansa. Viscolul s-a ~it catre seara. /<bulg. skorna

SOLOMONAR ~i m. pop. Persoana despre care se crede ca stie sa citeasca in stele, sa prevesteasca mersul vremii, care poate dezlantui sau curma unele fenomene ale naturii (furtuna, ploaie, grindina etc.). /Solomon n. pr. + suf. ~ar

A SE STARNI pers. 3 se ~este intranz. (despre actiuni, stari, fenomene ale naturii etc.) A incepe brusc si cu violenta; a izbucni; a se dezlantui; a se declansa. S-a ~it un vant puternic. /Orig. nec.

SOAPTA ~e f. 1) Vorbire rostita cu voce inceata. 2) fig. Zgomot continuu, usor si monoton, produs de unele fenomene ale naturii (frunze, izvoare etc.); freamat; murmur. ~a padurii. 3) la pl. Vorbe rauvoitoare; barfeli. /v. a sopti

TARE² ~i adj. 1) (in opozitie cu moale sau cu slab) Care are o consistenta solida si nu poate fi distrus la actiunea fortelor din afara; dur. Lemn ~. 2) (in opozitie cu mladios) Care este lipsit de flexibilitate; teapan; neflexibil; inflexibil. Bara ~. 3) Care a devenit mai consistent, mai dens. Tencuiala ~. 4) pop. (despre fiinte sau parti ale corpului lor) Care este inzestrat cu mare forta fizica; puternic; voinic. Maini ~i. 5) (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care vadeste caracter puternic; cu vointa ferma. Pozitie ~. ◊ A fi ~ de fire (sau de inima) a nu-si pierde firea in momentele grele. Cei ~i cei care au putere in societate. A fi ~ si mare a fi cu mare influenta; a fi puternic. A se face ~ si mare a face pe grozavul; a se grozavi. A fi ~ pe piata a fi stapan pe situatie. Sus si ~ in gura mare; cu toata convingerea. 6) Care are insusiri pozitive; inzestrat cu calitatile necesare. Elev ~. 7) (despre actiuni, fenomene ale naturii) Care are intensitate mare, sporita. Vant ~. 8) (despre mirosuri, substante, bauturi etc.) Care are o concentratie mai mare decat cea normala. Aroma ~. 9) (despre aer) Care este racoros; rece. /<lat. talis

A SE TAMPI ma ~esc intranz. 1) (despre persoane) A-si pierde inteligenta; a deveni tamp; a se nauci; a se prosti. 2) reg. (despre instrumente cu varf sau cu tais) A deveni mai putin ascutit; a se toci. 3) fig. rar (despre fenomene ale naturii) A pierde din intensitate; a se domoli; a se potoli; a se ogoi; a se tempera; a modera; a se linisti. /Din tamp

A SE TEMPERA ma ~ez intranz. 1) (despre fenomene ale naturii) A scadea in intensitate; a pierde din intensitate; a se ogoi; a se modera; a se domoli. 2) (despre persoane si despre manifestarile lor) A deveni calm, infranandu-se; a se potoli; a se domoli; a se modera; a se ogoi. /<fr. temperer

USCAT¹ ~ta (~ti, ~te) 1) v. A USCA si A SE USCA. ◊ A indruga verzi si ~te a vorbi mult si fara rost; a palavragi. 2) (despre anotimpuri, zone climaterice, fenomene ale naturii) Care este lipsit de umezeala. Stepa ~ta. Vant ~. 3) (despre voce) Care este lipsit de afectivitate, de armonie. 4) (despre piele, par etc.) Care este lipsit de grasime. 5) Care produce o senzatie de arsura. Buze ~te. ◊ Tuse ~ta tuse seaca, fara f****a. /v. a (se) usca

A VENI vin intranz. 1) (despre oameni, animale, vehicule etc.) A se misca, apropiindu-se de tinta miscarii. ~ spre casa. 2) (despre persoane, vehicule, fenomene ale naturii) A fi intr-un anumit loc dupa parcurgerea unei distante; a sosi; a ajunge. Trenul a venit in gara. ◊ ~ la spartul targului a sosi prea tarziu. ~ cu sufletul la gura (sau intr-un suflet) a veni in fuga mare. A-i ~ ceasul a muri. 3) A se intoarce, a reveni la locul de mai inainte. Pasarile vin la cuiburile lor. 4) A-si avea originea; a proveni. 5) (despre imbracaminte, incaltaminte) A se potrivi bine; a fi pe masura cuiva. Pantofii ii vin bine. 6) (despre ape) A ajunge pana la o inaltime oarecare. 7) (despre sunete, zgomote etc.) A ajunge la urechea cuiva. /<lat. venire

ABATE², abat, vb. III. 1. Tranz., refl. si intranz. A (se) indeparta (de la o directie apucata, fig. de la o norma fixata etc.). 2. Refl. A se opri in treacat undeva sau la cineva (parasind drumul initial). ♦ Tranz. A aduce. Ce vant te abate pe la noi? 3. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamitati, nenorociri) A veni, a cadea pe neasteptate (cu furie, cu forta). ♦ Intranz. A-i trece ceva prin minte. Ii abatuse strigoaicei ca sa-mi puie coarne de fier (ALECSANDRI). 4. Tranz. A-l descuraja, a-l deprima, a-l mahni. Vestea l-a abatut. 5. Tranz. (Frantuzism) A culca la pamant; a dobori. Naprasnica secure... abate toti copacii (ALECSANDRI). ♦ Refl. (Rar) A cadea. Se abatu cu fata la pamant (SADOVEANU). – Lat. abbattere, (5) fr. abattre.

ABATE², abat, vb. III. 1. Tranz., refl. si intranz. A (se) indeparta (de la o directie initiala, fig. de la o norma fixata, de la o linie de conduita etc.). ♦ Refl. si tranz. A se opri sau a face sa se opreasca in treacat undeva sau la cineva (parasind drumul initial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamitati, nenorociri) A se produce in mod violent. 3. Refl. si intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toana, un capriciu; a i se nazari. 4. Tranz. A intrista, a deprima, a mahni, a descuraja. Vestea l-a abatut. 5. Tranz. A dobori la pamant. – Lat. abbattere, (4,5) din fr. abattre.

BATAIE, batai, s. f. I. 1. Lovitura repetata data de cineva cuiva cu mana sau cu un obiect. ◊ Expr. A (se) lua la bataie = a (se) bate. A stinge (sau a snopi, a zvanta) in batai (pe cineva) = a bate (pe cineva) foarte rau. A da bataie = a zori, a grabi. Bataie de cap = framantare a mintii; p. ext. truda, osteneala. Bataie de joc = batjocura; p. ext. fapta urata. ♦ (Sport; la sarituri) Actiunea de transformare a vitezei rezultate din elan in viteza ascensionala. 2. Lupta, batalie; razboi. ♦ (Inv.) Bombardament. 3. (In expr.) A pune (ceva) la bataie = a) a oferi (ceva) spre a fi cheltuit sau consumat; b) a risca (ceva). II. 1. Lovire (repetata) a unui obiect de altul; izbire. ◊ Bataie de aripa (sau de aripi) = falfait. ♦ Lovitura vatalei la razboiul de tesut. ♦ (Concr.) Bateala. ♦ Starnirea pestelui sau a vanatului; goana. 2. Ciocanire, pocanire. ♦ Zvacnire a inimii, a pulsului; pulsatie. 3. Sunet (ritmic) produs de un motor sau de un mecanism in functie. Bataile tractoarelor... se auzeau limpezi si puternice (MIHALE). 4. Distanta pana la care poate ajunge un proiectil, o sageata etc; felul cum trimite o arma proiectilul; traiectoria unui proiectil; p. ext. distanta pana la care poate ajunge vederea cuiva; raza vizuala. 5. (In legatura cu anumite fenomene ale naturii, a caror denumire determina sensul cuvantului) a) Suflare a vantului; adiere. b) Cadere a ploii, a grindinii etc. c) Dogoreala, arsita. Cerul se dogoreste ca de bataia unei flacari (VLAHUTA). d) Lumina. Bataia farurilor. 6. Latrat al cainilor. 7. Boiste. ♦ Epoca in care se imperecheaza cocosii-de-munte. – Lat. batt(u)allia.

HADDAD-RIMMON (in mitologia semitica), zeru personificand fenomene ale naturii: furtuna (la asirieni), ploaia si fertilitatea pamantului (in varianta aramaica).

INTERDEPENDENTA s. f. Legatura si conditionare reciproca intre lucruri, fenomene, procese etc. ♦ Categorie a dialecticii care desemneaza totalitatea formelor de legatura dintre obiectele si fenomenele naturii, ale societatii si ale gandirii. – Din fr. interdependance.

ISTORIE, istorii, s. f. 1. Proces de dezvoltare a fenomenelor naturii si societatii. 2. Stiinta care studiaza dezvoltarea complexa a societatii, a unui popor etc. ♦ (Concr.) Scriere continand evenimente si fapte care se incadreaza in aceasta stiinta. 3. (Cu determinarea domeniului) Stiinta care studiaza dezvoltarea si schimbarile succesive dintr-un anumit domeniu. Istoria limbii. ♦ (Concr.) Lucrare care trateaza probleme din aceste domenii. 4. Povestire, naratiune. 5. (Fam.) intamplare, patanie. ♦ Pozna, incurcatura. – Din lat. historia, it. istoria. Cf. fr. histoire.

SOFIST, -A, sofisti, -ste, s. m. si f. Filozof si retor in antichitatea greaca, la inceput adept al explicarii rationale si materialiste a fenomenelor naturii (prin respingerea solutiilor mistico-religioase), mai tarziu adept al idealismului filozofic, care folosea ca metoda de discutie argumentarea sofistica. ♦ P. gener. Persoana care foloseste sofismele, argumentatia sofistica. – Din fr. sophiste, lat. sophista.

TAOISM s. n. Curent in filozofia chineza veche bazat pe actiunea de tao „drum, cale”, inteleasa ca ordine universala, proprie fenomenelor naturii, vietii sociale si gandirii omenesti; religie chineza care a existat pana in sec. XVII si care a avut la baza aceasta conceptie. [Pr.: ta-o-ism. – Var.: daoism s. n.] – Din fr. taoisme.

DEZVOLTA, dezvolt, vb. I. 1. Refl. (Despre materie si despre fenomenele naturii si ale societatii) A trece de la o stare calitativa veche la alta noua, de pe o treapta inferioara la alta superioara, de la simplu la complex. ♦ Tranz. A amplifica in mod creator (o doctrina, o teorie, o idee), a completa cu idei noi. ♦ A se extinde dobandind proportii, insemnatate, forta; a creste, a se mari. ♦ (Despre fiinte) A evolua crescand treptat (in sens fizic); a creste; (despre oameni) a evolua treptat (in ceea ce priveste intelectul). 2. Tranz. A expune in mod amanuntit; a desfasura. Oratorul dezvolta subiectul. 3. Tranz. A produce, a degaja. Unele fermentatii dezvolta caldura. – Et. nec.

FENOMENAL, -A, fenomenali, -e, adj. 1. Care apartine fenomenelor, privitor la fenomene, de natura fenomenelor. 2. (Adesea adverbial) Care poseda o insusire intr-un grad atat de mare, incat provoaca uimire, uluieste; extraordinar. – Din fr. phenomenal.

ANIMISM s. n. Forma primitiva a religiei, cand oamenii credeau in spirite si in existenta unor duhuri ale obiectelor (plante, ape etc.); spiritualizare, personificare a fortelor si a fenomenelor naturii. – Din fr. animisme.

ANTROPOMORFISM s. n. Credinta mistica potrivit careia se atribuie lucrurilor si fenomenelor naturii insusiri si sentimente omenesti. ♦ Reprezentare a zeilor si a divinitatii sub infatisare omeneasca. – Din fr. anthropomorphisme.

FIZIC, -A, fizici, -ce, adj., subst. 1. Adj. Care se refera la corpul fiintelor vii, in special la activitatea muschilor, care apartine corpului fiintelor vii, in special activitatii musculare. ♦ Care apartine simturilor. Placeri fizice. 2. S. n. Aspectul exterior al unei persoane; constitutie naturala a unei persoane. 3. Adj. Care apartine materiei, privitor la materie; material; concret. ◊ Geografie fizica = ramura a geografiei avand ca obiect studiul naturii suprafetei terestre si a mediului geografic. 4. S. f. Stiinta fundamentala din ciclul stiintelor naturii care studiaza proprietatile si structura materiei, formele miscarii ei si legile generale ale fenomenelor naturii anorganice, precum si transformarile reciproce ale acestor forme de miscare. ♦ Manual care cuprinde elementele acestei stiinte. 5. Adj. Care apartine fizicii (4), privitor la fizica. – Din fr. physique.

ESENTA, esente, s. f. 1. Ceea ce exprima principalul si stabilul din obiecte si din fenomene, natura lor interna, ascunsa, latura lor care nu este data sau perceptibila nemijlocit; ceea ce poate fi cunoscut numai trecand de forma exterioara a lucrurilor, patrunzand in adancul lor cu ajutorul gandirii. ◊ Loc. adv. In esenta = in ceea ce este fundamental; in ultima analiza. 2. Lichid volatil cu miros aromatic puternic, extras din plante sau preparat sintetic si intrebuintat in farmacie, in parfumerie sau pentru uzul casnic, mai ales in alimentatie. ♦ Substanta concentrata care, diluata (cu apa), da un produs alimentar. 3. Varietate de arbori care alcatuiesc o padure. ♦ Varietate de lemn. – Din fr. essence, lat. essentia.

MIT, mituri, s. n. (Adesea fig.) Povestire fabuloasa care cuprinde credintele popoarelor (antice) despre originea universului si a fenomenelor naturii, despre zei si eroi legendari etc.; p. gener. poveste, legenda, basm. ◊ Loc. adj. De mit = fantastic, fabulos, mitic. – Din ngr. mithos, fr. mythe.

CONTEMPLARE, contemplari, s. f. Actiunea de a (se) contempla. ♦ Atitudine de meditatie sau de privire, de observare pasiva a fenomenelor, opusa atitudinii active. ◊ Contemplare vie = percepere nemijlocita, concreta a lucrurilor si a fenomenelor naturii, care apare in procesul interactiunii dintre om si lumea inconjuratoare si care da oamenilor, pe baza practicii, o justa reflectare a insusirilor obiectelor; intuire vie. – V. contempla.

ANIMISM n. 1) Credinta primitiva potrivit careia obiectele si fenomenele naturii au suflet. 2) Personificare a fortelor si fenomenelor naturii. /<fr. animisme

ANTROPOMORFISM n. Conceptie care atribuie lucrurilor, animalelor, fenomenelor naturii, precum si divinitatilor forme si particularitati omenesti. /<fr. anthropomorphisme

FIZIOLATRIE f. Cult pentru natura; divinizare a fenomenelor naturii. /<fr. physiolatrie

MECANICISM n. Conceptie filozofica conform careia toate fenomenele naturii si ale societatii se pot explica numai prin legile formei mecanice de miscare a materiei. /<it. meccanicismo

MIT ~uri n. 1) Povestire de origine populara, cu continut fabulos, care explica in mod alegoric originea lumii, fenomenele naturii si viata sociala. 2) Lucru sau realitate lipsita de un temei real. /<ngr. mithos, fr. mythe

A TIUI tiui intranz. 1) (despre obiecte care strabat aerul sau despre fenomenele naturii) A produce un zgomot prelung si ascutit; a suiera. Gloantele i-au tiuit pe langa ureche. ◊ A-i ~ (cuiva) in urechi (sau in cap) ori a-i ~ (cuiva) urechile (sau urechea) a avea (din cauza oboselii, bolii) senzatia unui sunet ascutit si continuu. 2) (despre pasari sau despre puii lor) A scoate sunete prelungi si stridente caracteristice speciei; a scoate tiuituri; a face „tiu-tiu”. [Sil. ti-u-] /tiu + suf. ~ui

DETERMINISM s.n. (Fil.) Teorie care sustine universalitatea principiului cauzalitatii, teza ca toate fenomenele naturii, societatii si gandirii se nasc si se dezvolta in virtutea unor cauze, miscarea lor fiind guvernata de legi obiective. [< fr. determinisme].

FIZICA s.f. Stiinta care se ocupa cu studiul structurii si al proprietatilor materiei, cu formele miscarii ei si cu legile generale ale fenomenelor naturii anorganice. ◊ Fizica atomica = parte a fizicii care studiaza proprietatile fizice ale atomilor; fizica nucleara = ramura a fizicii care studiaza proprietatile nucleului atomic. [Gen. -iei, var. fisica s.f. / < fr. physique, lat. physica, gr. physikos < physis – natura].

ANIMISM s.n. Credinta primitiva potrivit careia obiectelor si fenomenelor naturii li se atribuie suflet; personificare a fortelor si a fenomenelor naturii. [< fr. animisme, cf. lat. anima – suflet].

ANTROPOMORFISM s.n. 1. Conceptie mistica care atribuie divinitatilor nascocite (zei, spirite etc.) sau lucrurilor si fenomenelor naturii forme, insusiri si sentimente umane. 2. (Arte) Reprezentare a divinitatilor sub infatisare omeneasca. [< fr. anthropomorphisme].

ELEMENT s.n. 1. Fiecare dintre cele patru substante sau principii despre care se credea ca stau la baza corpurilor si a fenomenelor naturii. ♦ (La pl.) fenomene, forte din natura, fortele naturii. 2. Parte componenta a unui obiect, a unei masini. 3. Membru al unei colectivitati etc. 4. Corp care nu se mai poate descompune pe cale chimica si care, in combinatie cu alte asemenea corpuri, da nastere corpurilor compuse. 5. Mediu in care traieste o fiinta, o vietuitoare. ♦ (Fig.) Anturaj placut in care se simte bine cineva. 6. Pila electrica; celula a unei pile electrice. 7. (La pl.) Principiu, notiune de baza a unei discipline, a unei stiinte. [Pl. -te, (s.m.) -ti. / < lat. elementum, cf. fr. element, it. elemento].

FENOMENAL, -A adj. 1. Surprinzator, iesit din comun, uluitor. 2. De fenomen, de natura fenomenelor. [Cf. fr. phenomenal, it. fenomenale].

FIZIOLATRIE s.f. Inchinare la fenomenele naturii. [Gen. -iei. / < fr. physiolatrie].

METODA s.f. 1. Ansamblu de mijloace socotite proprii pentru realizarea unui scop; mod de executare a unui lucru. ♦ Totalitatea procedeelor practice cu ajutorul carora se preda o stiinta, o disciplina. ♦ Manual care contine principiile de invatare a unei limbi, a unui instrument muzical etc. 2. Mod de a studia, de a cerceta fenomenele naturii si ale societatii. [< germ. Methode, fr. methode, lat., gr. methodos < gr. meta – dupa, hodos – cale].

ANIMISM s. n. credinta primitiva potrivit careia obiectele si fenomenele naturii ar fi insufletite; spiritualizare, personificare a fortelor si fenomenelor naturii. (< fr. animisme)

ANTROPOMORFISM s. n. 1. conceptie care atribuie divinitatilor sau lucrurilor si fenomenelor naturii forme, insusiri si sentimente umane. 2. reprezentare a divinitatilor sub infatisare omeneasca. (< fr. anthropomorphisme)

ELEMENT I. s. n. 1. (ant.) fiecare dintre cele patru componente primordiale (focul, aerul, apa, pamantul) ale corpurilor si fenomenelor naturii. 2. (pl.) fenomene, forte ale naturii. 3. parte componenta a unui intreg, a unui ansamblu. ♦ (lingv.) ~ de compunere = tema, cuvant imprumutat, fara existenta independenta, numai in compunerea de tip savant; ~ de relatie = cuvant sau locutiune care exprima raporturi sintactice. ◊ membru al unei colectivitati etc. 4. (chim.) corp simplu, care in combinatie cu alte asemenea corpuri, da nastere corpurilor compuse. 5. (fig.) mediu in care traieste o fiinta. ♦ a fi in ul sau = a fi intr-o situatie favorabila. 6. (mat.) obiect fizic sau al gandirii cu care se formeaza o multime. 7. celula a unei pile electrice. 8. (pl.) principiu, notiune de baza a unei discipline, a unei teorii etc. II. s. m. fiecare dintre piesele componente ale unui radiator de calorifer. (< fr. element, lat. elementum)

FENOMENAL, -A adj. 1. surprinzator, iesit din comun, uluitor. 2. care tine de fenomen, de natura fenomenelor. (< fr. phenomenal)

FIZIC, -A I. adj. 1. referitor la corpul omului si la activitatea musculara. 2. referitor la materie, material, concret. 3. referitor la fizica, la fenomenele pe care le studiaza. II. s. n. aspect exterior al (corpului) unui om. III. s. f. stiinta care studiaza structura si proprietatile materiei, cu formele miscarii ei si cu legile generale ale fenomenelor naturii anorganice. ♦ ~ atomica = parte a fizicii care studiaza proprietatile fizice ale atomilor; ~ nucleara = ramura a fizicii care studiaza proprietatile nucleului atomic. (< fr. physique, lat. physicus, gr. physikos)

FIZIOLATRIE s. f. inchinare la fenomenele naturii. (< fr. physiolatrie)

HARUSPICIU s. m. preot la etrusci care prezicea viitorul dupa maruntaiele jertfelor si pe baza observarii fenomenelor naturii. (< fr. haruspice, lat. haruspex, -icis)

METODA s. f. 1. ansamblu de mijloace proprii pentru realizarea unui scop; mod de executare a unui lucru. ◊ totalitatea procedeelor practice cu ajutorul carora se preda o stiinta, o disciplina. ◊ manual care contine principiile de invatare a unei limbi, a unui instrument muzical etc. 2. mod de a studia, de a cerceta fenomenele naturii si societatii. (< fr. methode, lat. methodus, gr. methodos, germ. Methode)

ANIMISM s. n. Stadiu al gandirii primitive, cand oamenii credeau ca obiectele si fenomenele naturii ar fi insufletite; spiritualizare, personificare a fortelor si fenomenelor naturii. – Fr. animisme.

ANTROPOMORFISM s. n. Credinta mistica specifica unui stadiu inapoiat al cunoasterii, care atribuie lucrurilor si fenomenelor naturii forme si sentimente omenesti. – Fr. anthropomorphisme.

AUTOMISCARE, automiscari, s. f. Stare de schimbare si de miscare neintrerupta a naturii si a societatii, cauzata de contradictiile interne, proprii tuturor obiectelor si fenomenelor naturii si vietii sociale. – Din auto¹- + miscare.

MENS AGITAT MOLEM (lat.) spiritul pune in miscare materia – Vergiliu, „Eneida”, VI, 727. Explicatie panteista si stoica a organizarii Universului; expresia se foloseste astazi cu sensul: inteligenta umana dezvaluie ordinea in haosul aparent al fenomenelor naturii.

PERSONIFICA, personific, vb. I. Tranz. 1. A atribui lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natura insusiri omenesti si a le reprezenta ca atare; a personaliza; p. ext. a simboliza. 2. A gasi expresia concreta in cineva sau in ceva; a exemplifica printr-o persoana (1) sau printr-un personaj (2) care poseda in cel mai inalt grad o calitate, un anumit caracter, un defect; a intruchipa, a intrupa, a incarna. – Dupa fr. personnifier. Cf. it. personificare.

PERSONIFICARE, personificari, s. f. Faptul de a personifica; personificatie; spec. figura de stil prin care se atribuie lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natura insusiri omenesti. – V. personifica.

PERSONIFICAT, -A, personificati, -te, adj. 1. (Despre lucruri, animale sau fenomene din natura) Care este reprezentat sub infatisarea sau cu insusirile unei persoane (1). 2. Care exemplifica (prin persoana sa) o calitate, un anumit caracter, un defect pe care il poseda in cel mai inalt grad. – V. personifica.

CONCEPTIE, conceptii, s. f. 1. Felul de a vedea sau ansamblu de pareri, de idei cu privire la probleme filozofice, stiintifice, tehnice, literare etc. ◊ Conceptie despre lume = ansamblu de reprezentari si de idei despre lumea inconjuratoare, care tinde sa imbratiseze toate fenomenele acesteia, natura, societatea, gandirea, omul si locul omului in lume etc. intr-o interpretare unitara. 2. Proces prin care ia fiinta un nou individ animal, in urma fecundarii ovulului de catre s**********d; procreare, zamislire (a unui copil). [Var.: conceptiune s. f.] – Din fr. conception, lat. conceptio, -onis.

MECANICISM s. n. Conceptie care explica fenomenele biologice, sociale, psihice etc. pe baza principiilor si legilor mecanicii (I 1), reducand intreaga diversitate calitativa a fenomenelor si a proceselor naturii la fenomene si procese mecanice. – Mecanic + suf. -ism. Cf. it. meccanicismo.

STADIU, stadii, s. n. 1. Fiecare dintre perioadele distincte in evolutia unui proces istoric, social, politic etc. sau a unui fenomen din natura; faza, etapa. 2. Veche unitate de masura pentru lungime la greci, care varia intre 147 si 192 de metri. – Din fr. stade, lat. stadium.

STIHIE, stihii, s. f. 1. Fenomen al naturii care se manifesta cu o forta irezistibila, distrugatoare. ♦ Fiecare dintre elementele considerate in conceptiile din trecut ca ar sta la baza fenomenelor si corpurilor din natura. 2. (In superstitii) Duh rau personificand o forta oarba a naturii. ♦ Fig. Himera, naluca. 3. (Poetic) Pustietate, singuratate, salbaticie. – Din sl. stihija.

SUBSTANTA s. 1. materie, (inv.) trup. (~ din care este facut un corp; o ~ solida.) 2. (BIOL.) substanta de crestere v. stimulator de crestere. 3. corp. (I-a intrat in ochi o ~ straina.) 4. esenta, natura. (~ unui fenomen.) 5. (LINGV.) semnificant. 6. (MIL.) substante toxice de lupta = gaze de lupta.

CONTRADICTIE ~i f. 1) Situatie dintre fenomene, idei, expresii etc., care se contrazic reciproc. 2) Relatie dintre obiectele si fenomenele din natura si societate constand in existenta unor opozitii reciproce. 3) Lipsa de armonie; caracter opus. [Art. contradictia; G.-D. contradictiei; Sil. -ti-e] /<fr. contradiction, lat. contradictio, ~onis

ISTORIE ~i f. 1) Proces de dezvoltare a fenomenelor din natura si din societate. 2) Perioada a evolutiei umane, posterioara preistoriei si protoistoriei cunoscuta din documente scrise. 3) Stiinta care se ocupa cu studiul evolutiei societatii omenesti si a legitatilor ei de dezvoltare. ~a antica. ~a contemporana. ◊ A intra in ~ a ramane in memorie. 4) Stiinta care studiaza succesiunea evolutiei faptelor intr-un anumit domeniu. ~a limbii. ~a teatrului. 5) Relatare succesiva a unor evenimente, fapte; povestire; naratiune. 6) fam. Intamplare neprevazuta si impresionanta care intervine in viata cuiva; peripetie. [G.-D. istoriei; Sil. -ri-e] /<lat., gr. historia

MOMENT ~e n. 1) Interval scurt de timp; clipa; secunda; clipita; minut. ◊ Pentru ~ deocamdata. La ~ pe loc; imediat. Din ~ ce deoarece. 2) Interval de timp in desfasurarea unui proces sau fenomen din natura sau din societate; etapa; stadiu; faza. ◊ In ~ul de fata in prezent. La un ~ dat a) intr-un anumit timp; b) deodata. 3) Episod din actiunea unei opere literare. 4) Timp cand urmeaza sa se produca un eveniment. 5) Situatie favorabila. /<lat. momentum, fr. moment, it. momento, germ. Moment

POLIGENEZA f. Conceptie conform careia fenomenele din natura si din societate au geneza multipla. /poli- + geneza

PSIHIC¹ n. 1) Capacitate a sistemului nervos superior al animalelor superioare si al omului de a reflecta realitatea obiectiva. 2) Ansamblu de procese si de fenomene de natura cognitiva, afectiva si volitionala care se produc in sistemul nervos. 3) Structura sufleteasca proprie unui om. /<germ. psychisch, fr. psychique

SFANT¹ ~a (sfinti, sfinte) 1) Care inspira sentimente luminoase si inaltatoare; demn de veneratie absoluta; sacru. ~a libertate. 2) Care este exceptional de important. Datorie ~a 3) (despre unele elemente, fenomene din natura) Care se crede ca ar avea proprietati datatoare de viata. ~ul soare. ~ul pamant. 4) (despre persoane) Care duce o viata extrem de curata din punct de vedere moral. 5) (in conceptiile religioase) Care poseda har divin. Apa ~a. /<sl. sventu

ARMONIE s.f. 1. Combinare simultana a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) in conformitate cu anumite legi. ♦ Parte a teoriei muzicii care studiaza acordurile, relatiile dintre ele, legile inlantuirii lor. 2. Potrivire a elementelor componente ale unui intreg: concordanta, acord, consens. ◊ ~ imitativa = efect stilistic obtinut prin imbinarea unor cuvinte ale caror sunete imita un sunet din natura; ~ vocalica = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare. 3. Intelegere deplina intre persoane, colectivitati etc. (< fr. harmonie, lat. harmonia)

ISTORIE s.f. 1. Procesul obiectiv al dezvoltarii fenomenelor in natura si in societate. 2. Stiinta care studiaza dezvoltarea complexa a societatii omenesti, a unui popor, urmarind-o cronologic ca un proces unitar, desfasurat pe baza unor legi obiective; (p. ext.) stiinta care se ocupa cu studiul aparitiei si dezvoltarii faptelor dintr-un anumit domeniu. ♦ Scriere care cuprinde expunerea critica a unor fapte istorice. 3. Povestire, naratiune. [Gen. -iei. / < lat., gr. historia].

ELEMENTAR, -A adj. 1. Care constituie un element; de baza, esential. ♦ Care cuprinde primele notiuni sau principiile de baza ale unei discipline, ale unei arte etc. ◊ Invatamant elementar = prima treapta a invatamantului public, cu caracter obligatoriu, unde se predau elementele de baza ale principalelor discipline. 2. Simplu, usor; cunoscut de toata lumea. 3. natural, apartinand naturii si fenomenelor ei. [Cf. fr. elementaire, lat. elementarius].

FINALISM s.n. Conceptie idealista care sustine ca intreaga desfasurare a fenomenelor din natura urmareste si realizeaza un anumit scop final, prestabilit, negand astfel existenta legilor obiective; teleologie. [< fr. finalisme, cf. lat. finis – scop].

MONUMENT s.n. 1. Lucrare de arhitectura sau de sculptura ridicata in amintirea unui eveniment, a unui personaj ilustru etc. ; (p. ext.) constructie mare cu felurite elemente arhitectonice sau ornamentale. 2. (Fig.) Document istoric de mare valoare; lucrare valoroasa care reprezinta ceva deosebit sau care are o semnificatie deosebita pentru stiinta respectiva. ◊ Monument al naturii = planta, animal, obiect sau fenomen din natura care are o importanta deosebita sau o semnificatie speciala. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. monument, lat. monumentum].

ARMONIE s. f. 1. combinare simultana a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) in conformitate cu anumite legi. ◊ parte a teoriei muzicii care studiaza acordurile, relatiile dintre ele, legile inlantuirii lor. 2. potrivire a elementelor componente ale unui intreg: concordanta, acord, consens. ♦ ~ imitativa = efect stilistic obtinut prin imbinarea unor cuvinte ale caror sunete imita un sunet din natura; ~ vocalica = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare. 3. intelegere deplina intre persoane, colectivitati etc. (< fr. harmonie, lat. harmonia)

ISTORIE s. f. 1. proces obiectiv al dezvoltarii fenomenelor in natura si societate. 2. stiinta care studiaza dezvoltarea societatii omenesti in intreaga ei complexitate. 3. stiinta care se ocupa cu studiul aparitiei si dezvoltarii faptelor intr-un anumit domeniu. ◊ expunerea critica a unor fapte istorice. 4. povestire, naratiune. 5. (fam.) intamplare, patanie; pozna. (< lat., gr. historia, it. istoria, dupa fr. histoire)

ODOBLEJA, Stefan (1902-1978, n. sat Izvoru Anestilor, jud. Mehedinti), medic si on de stiinta roman. Autor al primei variante a conceptiei cibernetice generalizate, incercand sa explice fenomenele din natura si, in particular, cele din cadrul biologiei si psihologiei cu ajutorul conexiunii inverse (legii reversibilitatii). In lucrarea „Psihologia consonantista”. aparuta in 1938, la Lugoj, in lb. franceza (trad. in lb. romana, 1982), sesizeaza si pune in evidenta, prin intermediul conexiunii inverse, fenomenul adaptarii organismelor vii la conditiile de mediu. Lucrari in care a infatisat experimentele sale asupra modului cum sunt transmise sunetele in organismul uman („La phonoscopie, nouvelle m ethode d’exploration clinique”, „Fonoscopia si semilogia clinica”). M. post-mortem al Acad. (1990).

CALENDAR, calendare, s. n. 1. Sistem de impartire a timpului in ani, luni si zile, bazat pe fenomenele periodice ale naturii. 2. Indicator sistematic (in forma de carte, agenda sau tablou) al succesiunii lunilor si zilelor unui an. ◊ Expr. A face (cuiva) capul calendar = a zapaci (pe cineva), spunandu-i foarte multe lucruri. A se uita ca mata (sau ca pisica)-n calendar = a privi (la ceva) fara a pricepe nimic. 3. Publicatie cu caracter variat, care apare o data pe an, cuprinzand cronologia zilelor anului si diverse materiale cu caracter informativ, beletristic, stiintific etc. [Var.: (pop.) calindar s. n.] – Din lat. calendarium.

ARMONIE¹, armonii, s. f. Potrivire desavarsita a elementelor unui intreg. ♦ Buna intelegere in relatiile dintre doua persoane, doua colectivitati etc. ♦ Imbinare melodioasa a mai multor sunete (in muzica sau in poezie); spec. (Muz.) concordanta fonica intre sunete. ◊ Armonie imitativa = efect stilistic obtinut prin alaturarea unor cuvinte ale caror sunete imita sau sugereaza un sunet din natura. Armonie vocalica = fenomen fonetic care consta in potrivirea de timbru a vocalelor din elementele alcatuitoare ale unui cuvant. ♦ Parte a teoriei muzicale care studiaza acordurile in compozitie. – Din fr. harmonie, lat. harmonia.

METEOR, meteori, s. m. 1. fenomen atmosferic de natura apoasa, electrica sau optica. 2. fenomen care consta in aparitia, pe bolta cereasca, a unui punct luminos (reprezentand corpuscule cosmice patrunse in atmosfera terestra) care se misca cu mare viteza, lasand uneori o dara care se stinge dupa scurt timp; stea cazatoare. [Pr.: -te-or]. – Din it. meteora, ngr. meteoron, fr. meteore, germ. Meteor.

ELEMENTAR, -A, elementari, -e, adj. 1. De baza, esential, fundamental. ♦ (Despre carti, manuale etc.) Care cuprinde elementele de baza ale unei stiinte. ◊ Invatamant elementar = prima treapta a invatamantului public, cu caracter obligatoriu, unde se predau elementele de baza ale principalelor discipline. 2. Putin complicat; simplu, usor; rudimentar. ♦ Primitiv. 3. Care tine de natura si de fenomenele ei. – Din fr. elementaire, lat. elementarius.

ADANC adj., s. 1. adj. afund, profund, (rar) adancos. (Oceanul ~.) 2. adj. mare. (O apa ~.) 3. s. adancime, afund, fund, profunzime, strafund. (Din ~ul lacului.) 4. s. adancime, afund, fund, maruntaie (pl.), profunzime, strafund, (reg.) afundis, afunzime, (fig.) baiere (pl.), (inv. fig.) mate (pl.). (In ~ul pamantului.) 5. s. v. prapastie. 6. adj. compact, dens, des, greu, gros. (Intuneric ~, ceata ~.) 7. adj. intim, launtric, profund. (natura ~ a unui fenomen.) 8. adj. v. absolut. 9. adj. v. esential. 10. adj. v. gros. 11. adj. v. profund. 12. adj. intens, mare, profund, putenic, viu. (O impresie, o emotie ~.) 13. adj. v. acut. 14. adj. greu, profund. (Un somn ~.)

PROFUND adj., adv. 1. adj. v. adanc. 2. adv. (inv.) preafund. (Strabate ~ in ...) 3. adj. adanc, intim, launtric. (natura ~a unui fenomen.) 4. adj. v. absolut. 5. adj. v. esential. 6. adj. adanc, grav, gros, jos, (fig.) cavernos. (O voce ~; un timbru ~.) 7. adj. adanc, serios, temeinic, (fig.) patrunzator. (O judecata ~.) 8. adj. adanc, intens, mare, puternic, viu. (O impresie ~.) 9. adj. v. acut. 10. adj. adanc, greu. (Un somn ~.)

CONEXIUNE ~i f. 1) Reuniune de obiecte sau de fenomene de aceeasi natura; alaturare de elemente apropiate. 2) fiz. Legatura intre conducte electrice. [G.-D. conexiunii; Sil. -xi-u-] /<fr. connexion, lat. connexio, ~onis

ELEMENT ~e n. 1) Parte componenta a unui intreg. ~ele unei lucrari. ◊ ~ de constructie piesa din ansamblul unei constructii. 2) chim. Substanta simpla care nu se mai poate descompune pe cale chimica, dar care poate intra in componenta altor substante. 3) Persoana care face parte dintr-o colectivitate. 4) la pl. fenomen, forta a naturii. 5) rar Mediu in care traieste o fiinta. 6) Pila electrica; celula a unei pile electrice. 7) mai ales la pl. Principiu de baza al unei discipline, al unei stiinte; notiune fundamentala. /<fr. element, lat. elementum

LEGE ~i f. 1) Categorie constituind o expresie a interdependentei, interactiunii si legaturii dintre fenomenele realitatii. ~ile naturii. ~ea conservarii energiei. 2) Act normativ adoptat de organul legislativ si aparat de puterea de stat. ◊ Dupa ~ in mod legal; legitim. In baza ~ii conform prevederilor legii. 3) Regula obligatorie; obligatie. 4) inv. Credinta intr-o divinitate; religie; confesiune; cult. ◊ Pe (sau pre) ~ea mea pe cuvantul meu. 4) Traditie, obicei consacrat. ◊ Cum e ~ea asa cum se obisnuieste; asa cum e obiceiul. [G.-D. legii] /<lat. lex, ~gis

A SE RIDICA ma ridic intranz. 1) (despre copii) A creste in inaltime; a se face mare. 2) fig. A dobandi anumite succese (inaltandu-se pe scara sociala). 3) (despre lichide) A atinge un nivel mai inalt, crescand pe verti-cala. 4) A se indrepta in sus; a se inalta. Soarele s-a ridicat. ◊ A i ~ (cuiva) parul (maciuca) a se ingrozi. 5) (despre fiinte) A se scula de jos. ◊ ~ in scari a se inalta in sa, sprijnindu-se in scari. ~ dupa (o) boala a se insanatosi. 6) (despre persoane sau despre colectivitati) A intreprinde actiuni energice impotriva cuiva; a porni la lupta. 7) pop. (despre fenomene, stari ale naturii, razboaie etc.) A se incepe pe neasteptate si cu violenta; a se dezlantui; a izbucni; a se starni; a se declansa. S-a ridicat o furtuna. 8) A ajunge la o anumita valoare, exprimata in cifre. Veniturile se ridica la doua millioane. /<lat. eradicare

PARAZITOLOGIE s.f. Disciplina care studiaza plantele si animalele parazite si fenomenele parazitismului din natura. [Gen. -iei. / < fr. parasitologie].

CALENDAR s.n. 1. Indicator sistematic al succesiunii lunilor si zilelor unui an. 2. Sistem de impartire a timpului in ani, luni si zile, bazat pe fenomenele periodice ale naturii. 3. Almanah. [< it. calendario, cf. lat. calendarium].

DETERMINISM s. n. teorie, conceptie si metoda potrivit careia toate fenomenele si procesele naturii, societatii si gandirii sunt determinate de anumite conditii si cauze, guvernate de legi obiective. (< fr. determinisme)

ELEMENTAR, -A adj. 1. de baza, esential, fundamental. ◊ care cuprinde principiile de baza ale unei discipline, stiinte etc. ♦ invatamant ~ = prima treapta a invatamantului cu caracter obligatoriu, unde se predau elementele de baza. 2. foarte simplu, rudimentar. ♦ (mat.) functie ~a = functie rationala, trigonometrica, exponentiala, logaritmica etc., precum si functiile obtinute din acestea, printr-un numar finit de operatii algebrice de compunere sau de inversare. 3. care tine de natura si de fenomenele ei. (< fr. elementaire, lat. elementarius)

PANMATEMATISM s. n. conceptie metafizica potrivit careia universul ar fi supus unui principiu ordonator de natura matematica, desfasurarea fenomenelor universale fiind subordonata unor constante numerice si reguli matematice imuabile. (< pan- + matematism)

CALENDAR, calendare, s. n. 1. Indicator sistematic (in forma de carte, agenda sau tablou) al succesiunii lunilor si zilelor unui an. ◊ Expr. A face (cuiva) capul calendar = a zapaci (pe cineva), spunandu-i foarte multe lucruri. A se uita ca mata-n calendar = a privi (la ceva) fara a pricepe nimic. 2. Sistem de impartire a timpului in ani, luni si zile, bazat pe fenomenele periodice ale naturii. 3. Publicatie, almanah, magazin cu caracter stiintific-literar. [Var.: (pop.) calindar s. n.] – It. calendario (lat. lit. calendarium).

ESENTA s. 1. chintesenta. (~ a unui proces.) 2. natura, substanta. (~ a unui fenomen.) 3. v. baza. 4. v. fond.

UNIVERS s. 1. cosmos, lume, macrocosm. (fenomenele fizice din ~.) 2. v. natura.

A SE FACE ma fac refl. I. 1) A avea loc accidental; a se intampla. Ce se face pe lume! ◊ Ce s-a facut (cu cineva)? Ce s-a intamplat (cu cineva)? S-a facut! ne-am inteles! 2) A se crea aparenta; a se parea; a parea. Se facea ca zburam. 3) A incepe sa fie; a deveni; a ajunge. ~ actor. ~ mare. ◊ ~ nevazut a disparea. ~ de ocara (sau de rusine) a se compromite, atragandu-si oprobriul public. 4) v. A SE PREFACE. ◊ ~ mort in papusoi a se preface. II. (in imbinari) 1) (despre perioade ale zilei, fenomene sau stari ale naturii) ~ ziua. ~ frig. 2) (despre cai de comunicatie) ~ drum. ~ partie. 3) (despre senzatii sau sentimente) A i ~ dor. 4) (despre persoane sugerand ideea de procurare sau de obtinere) ~ cu casa. ~ cu diploma. 2. tranz. A trece dintr-o stare in alta; a deveni. ~ medic. /<lat. facere

FINALISM n. Conceptie filozofica conform careia orice fenomen sau proces din natura are un scop prestabilit; teleologie. /<fr. finalisme

IMANENT ~ta (~ti, ~te) Care se contine in insasi natura sau esenta unui lucru sau fenomen; existent prin insasi natura sau esenta unui lucru sau fenomen; intrinsec. /<lat. immanens, ~ntis, fr. immanent

INTRINSEC ~ca (~ci, ~ce) Care se contine in insasi natura sau esenta unui lucru sau fenomen; existent prin insasi natura sau esenta unui lucru sau fenomen; imanent. [Sil. in-trin-] /<fr. intrinseque, lat. intrinsecus

TELEOLOGIE f. Conceptie filozofica care considera ca orice fenomen sau proces din natura are un scop prestabilit; finalism. [G.-D. teleologiei; Sil. -le-o-] /<fr. teleologie

CATACLISM s. n. 1. schimbare violenta, brusca in natura sub influenta unor fenomene interne si de scurta durata (cutremure, eruptii vulcanice etc.). 2. (fig.) rasturnare brusca, distrugatoare, in viata sociala; calamitate, dezastru. (< fr. cataclysme, gr. kataklysmos)

FINALISM s. n. conceptie filozofica idealista, opusa determinismului, potrivit careia orice fenomen sau proces din natura reprezinta realizarea unei finalitati (1); teleologie. (< fr. finalisme)

VITALISM s. n. conceptie idealista despre natura vietii, care explica fenomenele acesteia prin prezenta in organismele vii a unui principiu imaterial, animator, diriguitor (forta vitala, entelehie, suflet etc.). (< fr. vitalisme)

INCINGERE¹, incingeri, s. f. Actiunea de a (se) incinge¹ si rezultatul ei. ♦ Marire a temperaturii unui obiect sau a unui material ca urmare a unei actiuni normale de incalzire, ca rezultat al fermentarii sau al altor fenomene biologice ori de alta natura. – V. incinge¹.

INGHET ~uri n. 1) fenomen care se produce in natura (la o temperatura mai joasa de zero grade) si care se manifesta prin trecerea apei din stare lichida in stare solida sau prin intarirea corpurilor ce contin apa. A da (sau a se lasa) ~ul. 2) fig. Senzatie de frig; raceala puternica. /v. a ingheta

OSCILATORIU ~e (~i) 1) Care este de natura oscilatiilor; asemanator cu oscilatiile. fenomen ~. 2) Care tine de oscilatii; propriu oscilatiilor. Metoda ~e. [Sil. -riu] /<fr. oscillatoire

SECETA ~e f. 1) fenomen care se produce in natura si care se manifesta prin lipsa de ploi, prin vanturi uscate si arsita, ce dauneaza plantelor si in special culturilor agricole. 2) Vreme uscata; uscaciune. /<lat. siccitas

PANTELISM s.n. Conceptie idealista care sustine ca la baza dezvoltarii fenomenelor este o vointa de natura cosmica, care fixeaza anumite scopuri. ♦ Teorie care afirma vointa ca origine si natura a binelui. [< fr. pantelisme, cf. gr. pas – tot, teleos – scop].

ISTORICISM s. n. 1. principiu al explicarii fenomenelor care fac obiectul stiintelor naturii sau al stiintelor sociale, exclusiv prin geneza si evolutia lor. 2. morfologism. (< engl. historicism, germ. Historizismus)

SIMILITUDINE s. f. 1. asemanare, potrivire. 2. proprietatea a doua fenomene sau obiecte de aceeasi natura de a putea fi puse in corespondenta biunivoca, astfel incat valorile marimilor caracteristice unuia sa poata fi obtinute prin amplificare cu anumiti factori a valorilor marimilor caracteristice celuilalt. ◊ (mat.) corespondenta biunivoca intre punctele a doua figuri sau corpuri, astfel incat raportul lungimilor segmentelor omoloage sa fie constant. (< fr. similitude, lat. similitudo)

REVELATIE, revelatii, s. f. Dezvaluire, descoperire (neasteptata) a unui fenomen neobservat, a unui adevar ascuns; p. ext. lucru revelat. ◊ Expr. A fi o revelatie = a depasi asteptarile, a surprinde in chip neasteptat (si placut). ♦ (In conceptiile religioase) fenomen prin care Dumnezeu isi dezvaluie natura si vointa sa anumitor persoane. [Var.: revelatiune s. f.] – Din fr. revelation, lat. revelatio, -onis.

EXTRINSEC ~ca (~ci, ~ce) Care nu apartine esentei unui lucru; strain de natura unui lucru sau a unui fenomen. Cauze ~ce. /<fr. extrinseque, lat. extrinsecus

PANTELISM s. n. conceptie idealista care sustine ca la baza dezvoltarii fenomenelor se afla o vointa de natura cosmica, ce fixeaza anumite scopuri. ◊ teorie care afirma vointa ca origine si natura a binelui. (< fr. pantelisme)

naturaL, -A I. adj. 1. referitor la natura, specific naturii. ◊ creat de natura. ♦ stiinte e = ansamblu de stiinte care studiaza fenomenele lumii inconjuratoare, lumea organica si anorganica; stiintele naturii. 2. (mat.) numar ~ = fiecare numar intreg pozitiv. 3. care se potriveste cu faptele din realitatea obiectiva; firesc, obisnuit, simplu. 4. (jur.; despre copii) nascut in afara casatoriei. II. adv. desigur, fireste. III. s. n. naturalete. (< lat. naturalis. fr. naturel, it. naturale)

ROTATIE s.f. 1. Miscare a unui corp in jurul unui punct fix sau al unei axe. ♦ Miscarea corpurilor ceresti in jurul axei proprii. 2. fenomenul pe care il prezinta unele procese din natura si din societate de a se repeta; revenirea periodica a unui fapt reiesit din desfasurarea unui astfel de proces. ◊ Rotatia capitalului = procesul de repetare periodica a circuitului capitalului, a miscarii sale in sfera productiei si a circulatiei. ♦ Alternarea metodica pe acelasi teren a plantelor care se cultiva intr-un asolament. 3. Schimb de persoane sau de echipe efectuat in cursul unei activitati. [Gen -iei, var. rotatiune s.f. / cf. fr. rotation, lat. rotatio].

PERENIALISM s. n. orientare in pedagogia contemporana americana care, apreciind ca nota specifica a naturii umane ramane neschimbata, considera ca educatia este un fenomen unic, mereu cu aceleasi scopuri si functionalitati. (< amer. perennial, vesnic + -ism)

afectiv, -a adj. (lat. affectivus). De afect [!], care misca sufletu: fenomene afective. Care arata afectiunea: gest afectiv. Sensibil, impresionabil: natura afectiva.

fenomen ~e n. 1) Manifestare externa a unei realitati. 2) Proces din natura sau din societate. ~ social. ~ natural. 3) Eveniment real; fapt din realitate. 4) Fiinta sau obiect cu calitati rare, suprinzatoare. 5) Persoana bizara. /<fr. phenomene

REVELATIE ~i f. 1) Descoperire neas-teptata a unui fenomen sau a unui adevar ascuns. 2) fenomen prin care divinitatea si-ar dezvalui, in mod supranatural, natura si vointa sa unor persoane extrem de credincioase. [G.-D. revelatiei; Sil. -ti-e] /<fr. revelation, lat. revelatio, ~onis

MAGIE ~i f. 1) Ansamblu de procedee oculte prin care se crede ca se pot produce fenomene miraculoase. 2) fig. Influenta puternica, incontestabila pe care o exercita arta sau natura asupra omului. 3) Ocupatie de magician. /<fr. magie

FIZIC, -A adj. 1. Referitor la corpul omului si la activitatea musculara. 2. Referitor la materie, material; concret. ◊ Geografie fizica = ramura a geografiei care studiaza natura suprafetei terestre si a mediului geografic. 3. Referitor la metodele fizicii, la fenomenele pe care le studiaza fizica. // s.n. Infatisare, aspect exterior al (corpului) unei persoane. [Var. fisic, -a adj. / < fr. physique, lat. physicus, gr. physikos].

AUTOMISCARE s.f. Miscare care isi are izvorul, cauza in insusi obiectul ce se misca; starea de continua miscare si transformare a naturii si a societatii, determinata de contradictiile interne proprii tuturor obiectelor si fenomenelor. [< auto¹- + miscare, dupa rus. samodvijenie].

SEMIOTIC, -A I. adj. referitor la semiotica. II. s. f. stiinta care studiaza semnele, indiferent de natura acestora; studiul simbolurilor; semiologie (2). ◊ orientare in gandirea teoretica contemporana care studiaza fenomenele de semnificare si procese de comunicare. (< fr. semiotique)

SUPRAnaturaL, -A I. adj. (despre fenomene, fiinte etc.) care pare mai presus de fortele si de legile naturii si impotriva lor; care nu s-ar putea explica in mod obisnuit, natural; extraordinar. ◊ (rel.) divin, miraculos, fantastic. II. s. n. ceea ce se pretinde a fi mai presus de legile naturii. (dupa fr. surnaturel)

ANTITEZA, antiteze, s. f. Opozitie intre doua fenomene, idei etc. exprimand caracterul dialectic al oricarui proces de dezvoltare din natura si societate. ♦ Figura de stil care se bazeaza pe opozitie. – Fr. antithese (lat. lit. antithesis).

ORIGINE, origini, s. f. 1. Punct de plecare pentru formarea unui lucru, a unui fenomen; inceput, provenienta; izvor, obarsie. ◊ Loc. adj. De origine = a) de provenienta, de natura; b) originar. 2. Apartenenta prin nastere la o anumita familie, la un anumit grup social, la o anumita natiune. ◊ Loc. adj. De origine = de obarsie, de bastina, de neam, de nationalitate. ♦ Etimologie (a unui cuvant). 3. Punct pe o linie, pe o suprafata sau in spatiu, de la care se masoara coordonatele celorlalte puncte. ♦ Punct sau reper de pe un aparat tehnic dotat cu un sistem de numerotatie sau cu o gradatie, de la care incepe numerotatia sau gradatia. [Var.: origina s. f.] – Din lat. origo, -inis, fr. origine.

AURA s. f. 1. aureola (5). 2. stare particulara care preceda o criza de epilepsie. 3. fenomen biofizic dintr-un camp de emisiune a unor radiatii ale corpului, de natura luminoasa sau electromagnetica. (< lat., fr. aura)

LEGITATE, legitati, s. f. (Fil.) Insusire a fenomenelor de a se desfasura in conformitate cu anumite legi (obiective); ansamblul legilor din natura, din societate si din gandire. – Lege + suf. -itate (dupa rus. zakonomernost').

DIALECTICA f. 1) (in opozitie cu metafizica) Stiinta care se ocupa cu studiul celor mai generale legi de dezvoltare a naturii, societatii si gandirii. 2) Teorie si metoda generala de cercetare a realitatii, care priveste fenomenele ca fiind in stransa legatura si in conditionare reciproca. 3) (in filozofia antica) Arta descoperirii adevarului prin confruntarea rationamentelor contrare. 4) Evolutie a lucrurilor; dezvoltare; miscare. [Sil. di-a-] /<fr. dialectique, lat. dialecticus

AUTOMISCARE s. f. miscare, dezvoltare, devenire neintrerupta a naturii, societatii si gandirii, determinata de cauze, de contradictii interne proprii tuturor obiectelor si fenomenelor. (dupa rus. samodvijenie)

fenomen¹ s. n. 1. manifestarea exterioara a esentei lucrurilor si proceselor. 2. proces, transformare, evolutie din natura si din societate. 3. ceea ce surprinde prin noutatea sau raritatea sa; lucru, intamplare, fiinta extraordinara. (< fr. phenomene, gr. phainomenon)

STIHIE ~i f. 1) fenomen natural care se manifesta cu o forta distrugatoare. 2) (in filozofia antica) Fiecare dintre elementele de baza ale naturii (foc, apa, aer, pamant). 3) (in superstitii) Duh rau care personifica forta oarba a naturii. 4) fig. Forta oarba care actioneaza in mediul social. 5) rar Loc pustiu; pustietate. [G.-D. stihiei] /<ngr. stiheion, sl. stihija

NUCLEAR, -A, nucleari, -e, adj. 1. Care apartine nucleului atomic, privitor la nucleul atomic. ◊ Fizica nucleara = ramura a fizicii care se ocupa cu studiul nucleului atomic si al fenomenelor in care nucleul are rolul principal. Chimie nucleara = ramura a chimiei care se ocupa cu studiul nucleului atomic. Reactie nucleara = fenomen de interactiune intre doua sau mai multe nuclee atomice (ori constituenti ai lor), in urma caruia se modifica natura, structura, numarul etc. particulelor participante si se dezvolta o mare cantitate de energie. Energie nucleara = energie obtinuta prin dezintegrarea atomului in urma unor reactii nucleare; energie atomica. 2. Care se bazeaza pe energia atomica, pe degajarea de energie atomica sau pe arme atomice. [Pr.: -cle-ar] – Din fr. nucleaire.

SUPRAnaturaL, -A adj. (Despre fenomene, fiinte etc.; in conceptiile mistice) Care se pretinde ca ar fi mai presus de fortele si de legile naturii si impotriva lor; care nu s-ar putea explica in mod obisnuit, in mod natural; miraculos, fantastic. ♦ Extraordinar, exceptional. // s.n. Ceea ce se pretinde a fi mai presus de legile naturii. [< supra- + natural, dupa fr. surnaturel].

DIALECTIC, -A I. adj. 1. conform cu principiile dialecticii; bazat pe dialectica. 2. care priveste fenomenele de pe pozitiile dialecticii. II. s. f. 1. (ant.) arta de a ajunge la adevar descoperind contraziceri in rationamentul adversarului. 2. (in evul mediu) arta deosebirii adevarului de neadevar. 3. (in filozofia marxista) teorie generala despre dezvoltarea naturii, a societatii si gandirii, precum si metoda de cunoastere si de transformare a lumii. 4. procesul miscarii si al dezvoltarii fenomenelor. (< fr. dialectique, lat. dialecticus)

PERSPECTIVA ~e f. 1) Aspect agreabil al unui colt de natura vazut de la o anumita distanta. 2) Aspect al unui obiect vazut din departare. ~a portilor orasului. 3) Modalitate de interpretare; punct de vedere. fenomen social cercetat in ~ istorica. 4) mat. Reprezentare tridimensionala a unui obiect, reprodusa la scara diferita pe o suprafata plana, pastrand proportia dintre dimensiunile obiectului. 5) fig. Posibilitate de dezvoltare sau de realizare in viitorul apropiat. ◊ In (sau cu) ~ in (sau cu) viitor. [G.-D. perspectivei] /<fr. perspective

FENOMEN, fenomene, s. n. 1. Manifestare exterioara a esentei unui lucru, unui proces etc., care este accesibila, perceptibila in mod nemijlocit. 2. Proces, transformare, evolutie, efect etc. din natura si din societate. ♦ Fapt. 3. Aspect, intamplare, fiinta, obiect care surprinde (prin calitati, noutate etc.). – Din fr. phenomene.

PROCES s.n. 1. Mers, evolutie, dezvoltare, desfasurare (a unui fenomen, a unui eveniment etc.). ♦ Prefacere, transformare succesiva, progresiva. 2. (Jur.) Activitatea pe care o desfasoara o instanta judecatoreasca in legatura cu solutionarea unei cauze de natura penala, civila etc. ◊ A intenta un proces = a da in judecata (pe cineva). 3. Proces-verbal = act oficial prin care se constata un fapt; redarea in scris a discutiilor si a hotararilor dintr-o sedinta. [Pl. -se, -suri. / < fr. proces, processus, germ. Processus < lat. processus].

ESENTA s.f. 1. Ceea ce este principalul din obiecte si din fenomene, totalitatea celor mai profunde si stabile insusiri si relatii ale obiectelor si proceselor, ceea ce face ca un lucru, o fiinta sa fie ceea ce este, constituind natura lui. 2. Lichid volatil care se extrage din plante sau din anumite substante. ♦ Substanta concentrata care, diluata, da un produs alimentar. 3. Specie de arbori care alcatuiesc arboretul principal dintr-o padure. ♦ Varietate de lemn. [< lat. essentia < esse a fi, cf. it. essenza, fr. essence].

COMPTON [cɔmptən], Arthur Holly (1892-1962), fizician american. Prof. univ. la Washington si Chicago. Contributii la studiul radiatiilor X. A descoperit (1923) fenomenul de micsorare a frecventei unei radiatii X imprastiate de o substanta datorita cedarii unei parti din energie electronilor legati (efectul C.); constituie una dintre dovezile experimentale ale naturii corpusculare a radiatiei electromagnetice. Premiul Nobel (1927).

MIRAJ, miraje, s. n. I. 1. fenomen optic produs prin refractia treptata a luminii in straturi de aer cu densitati diferite, datorita caruia in unele regiuni apar la orizont imagini rasturnate si suplimentare ale unor parti din natura, ale unor lucruri indepartate etc., ca si cum s-ar reflecta intr-o apa; p. ext. fata morgana. 2. Fig. Imagine inselatoare; inchipuire, iluzie desarta. 3. Fig. Farmec, atractie irezistibila. II. (In sintagma) Mirajul oualor = operatie de examinare a oualor supuse incubatiei naturale sau artificiale.pentru a urmari starea si dezvoltarea embrionului. [Var.: (rar) miragiu s. n.] – Din fr. mirage.

NUCLEAR adj. Referitor la nucleu, al nucleului (unui atom). ◊ Fizica nucleara = parte a fizicii care studiaza nucleul atomic si fenomenele legate de el; chimie nucleara = parte a chimiei care studiaza nucleul atomului; reactie nucleara = interactiune a doua sau mai multe nuclee atomice (ori constituenti ai acestora), prin care se modifica natura, structura, numarul particulelor participante si se dezvolta o mare cantitate de energie; energie nucleara = energie care se dezvolta prin dezintegrarea atomului in urma unor reactii nucleare. [Pron. -cle-ar. / cf. fr. nucleaire].

MEDIU¹ s. n. 1. natura, spatiul inconjurator in care se afla o fiinta, un lucru etc.; complexul tuturor factorilor care afecteaza viata si dezvoltarea organismelor. ◊ orice substanta in care se produce sau se propaga un fenomen. ♦ ~ de cultura = solutie nutritiva sterilizata, pentru inmultirea microbilor in laborator. 2. substanta care poate fi strabatura de un fluid. 3. societatea, lumea in mijlocul careia traieste cineva. 4. (in forma medium) cel care pretinde ca poate inlesni comunicarea cu spiritele in practicile oculte. (< lat. medium)

MEDIU s.n. 1. natura, spatiul inconjurator in care se afla o fiinta, un lucru etc. ◊ Mediu geografic = totalitatea conditiilor naturale exterioare ale vietii sociale, care constituie una dintre conditiile necesare si permanente ale vietii materiale a societatii si unul dintre factorii care influenteaza dezvoltarea ei. ♦ Orice substanta in care se produce sau se propaga un fenomen. ◊ Mediu de cultura = solutie nutritiva sterilizata, folosita pentru inmultirea microbilor in laborator in diverse scopuri. 2. Societatea, lumea in mijlocul careia traieste cineva. 3. (In forma medium) (Cel) care pretinde ca poate inlesni comunicarea cu spiritele in practicile oculte. [Pron. -diu, var. medium s.n. / cf. lat. medium, fr. medium].

EINSTEIN [ainstain], Albert (1879-1955), fizician german. Emigrat (1933) in S.U.A.; naturalizat (1940). Prof. univ. la Berlin si Princeton. In 1905, a explicat efectul fotoelectric pe baza naturii corpusculare (discontinue) a luminii, introducand notiunea de foton. Autorul teoriei relativitatii restranse, care modifica legile mecanicii newtoniene (mai ales la viteze mari), ce sta la baza electrodinamicii relativiste („Asupra electrodinamicii corpurilor in miscare”, „Depinde oare inertia corpurilor de cantitatea de energie pe care o contin?”, 1905) si al teoriei relativitatii generalizate, conform careia legile generale ale tuturor fenomenelor fizice sunt aceleasi in toate sistemele de referinta din Univers, inertiale sau neinertiale („Bazele teoriei relativitatii restranse si generalizate”, 1916). In 1917, a enuntat legile statistice ale proceselor de emisie spontana si de absorbtie a luminii de catre atomi si ale emisiei stimulate a luminii, pe baza careia s-a construit ulterior (1960) laserul. A elaborat teoria caldurii specifice a solidelor, a efectului giromagnetic (numit si efectul Einstein-de Haas, 1915). In 1928, a enuntat teoria campului unitar (magnetismul si gravitatia sunt doua aspecte ale aceluiasi fenomen). Premiul Nobel pentru fizica (1921).

fenomen s.n. 1. Categorie a dialecticii materialiste, corelativa cu esenta, desemnand aspectul exterior in care se manifesta esenta lucrurilor si a proceselor, care este perceput in mod direct prin organele senzoriale; ansamblul insusirilor unui lucru care pot sa se schimbe intre anumite limite specifice fara ca lucrul sa inceteze de a mai fi el insusi; orice aspect al naturii in miscare perceptibil prin simturi. 2. Ceea ce surprinde prin noutatea sau raritatea sa; lucru, intamplare, fiinta extraordinara. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. phenomene, it. fenomeno, cf. gr. phainomenon – ceea ce apare].

MEDIU¹, medii, s. n. 1. natura inconjuratoare alcatuita din totalitatea factorilor externi in care se afla fiintele si lucrurile. ◊ Mediu intern = totalitatea umorilor care scalda celulele organismului. Mediu de cultura = solutie nutritiva sterilizata, utilizata pentru inmultirea microbilor in laborator, in diverse scopuri. 2. Societatea, lumea in mijlocul careia traieste cineva: ambianta. 3. Substanta solida, lichida sau gazoasa, camp electromagnetic sau gravitational etc. in care se desfasoara fenomenele fizice. 4. Persoana care poate fi trecuta in stare de hipnoza, de transa si despre care, in practicile oculte, se crede ca poate comunica cu spiritele si poate servi ca intermediar intre ele si cei vii. – Din lat. medium.

FACTOR s. m. 1. conditie, element, imprejurare care poate determina, influenta sau explica un proces, un fenomen, o actiune etc. ♦ ~ de productie = componenta a ansamblului de elemente care iau parte la producerea bunurilor materiale. 2. (mat.) fiecare dintre termenii unui produs. ♦ ~ prim = fiecare dintre numerele prime prin care se imparte exact un numar dat; ~ comun = numar sau polinom prin care se divide oricare dintre termenii unei sume. 3. marime pentru un sistem tehnic, un material etc., reprezentand raportul a doua marimi de natura diferita. 4. coeficient; postas. 5. functionar, agent postal care distribuie corespondenta. (< fr. facteur, lat. factor)

JUDECATA ~ati f. 1) Facultate a omului de a gandi logic si de a intelege sensul si legatura fenomenelor; intelect, minte; ratiune. ◊ Cu ~ a) cu bun-simt; cu chibzuiala; b) temeinic. 2) Forma fundamentala a gandirii, exprimata printr-o propozitie in care se afirma sau se neaga ceva. 3) Gand exteriorizat in care se afirma sau se neaga ceva; rationament. 4) Punct de vedere (asupra unui lucru sau asupra unei persoane); opinie, parere, considerent; cuvant. 5) jur. Intrunire a unei instante judecatoresti pentru solutionarea unor chestiuni de natura penala sau civila; actiune judiciara; proces. ◊ A da (sau a chema, a trimite) in ~ (pe cineva) a intenta un proces cuiva; a deferi judecatii (pe cineva), ~ata de apoi judecata divina care se crede ca va avea loc la sfarsitul lumii. /<lat. judicata

NEWTON [nju:tn], Sir Isaac (1642-1727), fizician, matematician si astronom englez. Prof. univ. la Cambridge. Presedinte al Societatii Regale din Londra (din 1703). A fundamentat mecanica clasica (newtoniana), definindu-i notiunile de baza si enuntand cele trei principii ale dinamicii, precum si mecanica cereasca prin descoperirea legii atractiei universale (1687). A inventat telescopul (1668). Contributii importante in optica („Optica”), in studiul fenomenelor de dispersie si interferenta; a emis teoria corpusculara a luminii. In matematica a pus bazele calcului infinitezimal, in acelasi timp cu Leibniz si a dat formula binomului care-i poarta numele („Principiile matematice ale filozofiei naturale”). Desi a inaugurat o noua paradigma a metodei stiintei, a fost interesat si de alchimie, profetie, intelepciune gnostica si teologie, dezvoltand o conceptie voluntarista despre Dumnezeu (stiinta trebuie folosita pentru a demonstra prezenta continua a Creatorului in natura). Ampla corespondenta, datorata, in parte, controverselor in care a fost angajat.

VALOARE s. f. 1. insusire a unor obiecte, fenomene, fapte, idei de a corespunde trebuintelor sociale si idealurilor generate de acestea; suma calitatilor care dau pret unui obiect, unei fiinte, unui fenomen etc.; insemnatate, pret, merit. ♦ judecata de ~ = judecata care enunta o apreciere; a pune in ~ = a demonstra calitatile esentiale ale unei fiinte, ale unui lucru etc.; a valorifica. ◊ (concr.) ceea ce este important, valoros; om care intruneste calitati deosebite. 2. eficiacitate, putere. 3. atribut al produselor-marfa, respectiv al bunurilor care sunt produs al muncii, satisfac o anumita trebuinta sau sunt destinate schimbului, reprezentand munca sociala necesara pentru producerea lor. ◊ (ec.) a marfii = munca materializata in marfa, exprimand raporturi sociale intre oameni. 4. marime in bani reprezentand echivalentul pretului unei marfi, al unui cec, al unei actiuni etc. ◊ inscris (cec, cambie, obligatiune) reprezentand un drept in bani. ◊ rentabilitate, productivitate. 5. marime matematica asociata unei marimi fizice, dupa un anumit procedeu, care permite compararea marimii cu altele de aceeasi natura. 6. durata unei note muzicale sau a unei pauze. 7. sens sau nuanta de sens a unui cuvant. 8. (pict.) intensitate a unei culori. (< fr. valeur, lat. valor)