CIUTA s. (ZOOL.) cerboaica. (~ e femela cerbului.)

cerb (-bi), s. m. – Mamifer rumegator de padure, cu coarne bogate. – Mr. terbu, megl. terb. Lat. cervus (Puscariu 339; Densusianu, Hlr., 105; Candrea-Dens., 306; REW 1850; DAR); cf. it., port., cat. cervo, prov. cer(v), fr. cerf, sp. ciervo. – Der. cerboaica (var. cerboaie), s. f. (femela cerbului); cerban, s. n. (nume de bou); cerbana, s. f. (nume de vaca); cerbar, s. m. (radasca); cerbarie, s. f. (parc, rezervatie pentru cresterea cerbilor); cerbeste, adv. (ca cerbii). REW 1843 considera ca cerbar reprezinta direct lat. cervārius.

CERBOAICA, cerboaice, s. f. femela cerbului; ciuta. – Cerb + suf. -oaica.

CIUTA, ciute, s. f. femela cerbului; cerboaica. ♦ Epitet dat unei fete sau femei tinere suple, cu miscari vioaie si pline de eleganta. – Cf. alb. shute.

CERBOAICA, cerboaice, s. f. femela cerbului; ciuta. – Din cerb + suf. -oaica.

CERBOAICA ~ce f. femela a cerbului; ciuta. /cerb + suf. ~oaica

CIUTA ~e f. 1) femela a cerbului; cerboaica. ~ cenusie. 2) fig. Femeie supla si eleganta. /Cuv. autoht.

REN, reni, s. m. Mamifer rumegator asemanator cu cerbul, cu coarnele in forma de arc, ramificate (atat la mascul, cat si la femela), avand concavitatea indreptata inainte, cu smocuri lungi de par aspru intre copite, care traieste in regiunile arctice, salbatic sau domesticit (Rangifer tarandus). – Din fr. renne.