șúlfă, șúlfe, s.f. (reg.; deprec.) 1. haină veche, deformată sau de calitate inferioară. 2. haină de croială orășenească. 3. femeie care are o ținută neîngrijită, neglijentă. 4. persoană care se îmbracă în haine orășenești. 5. om de nimic. 6. femeie de moravuri ușoare; femeie intrigantă. 7. (în expr.) a lătra ca o șulfă = a fi guraliv.

HALÓTCĂ s. f. (Reg.) Termen de ocară pentru femei și fete; femeie de moravuri ușoare. – Comp. ucr., rus. holopka.

PAȚACHÍNĂ, pațachine, s. f. 1. (Bot.) Verigar. 2. (Fam.) Epitet injurios pentru o femeie vulgară, strident îmbrăcată, cu purtări necuviincioase; epitet pentru o femeie de moravuri ușoare. – Et. nec.

PÚPĂZĂ, pupeze, s. f. 1. Pasăre insectivoră migratoare, cu penaj pestriț, cu ciocul lung și curbat și cu o creastă de pene mari, portocalii, în vârful capului (Upupa epops). ◊ Expr. A-i merge (cuiva) gura ca pupăza = a vorbi mult, a fi flecar. A-i cânta (cuiva) pupăza = a-i merge rău, a nu avea noroc. 2. Fig. (Fam.) Persoană flecară. ♦ Femeie îmbrăcată sau fardată strident; p. ext. femeie de moravuri ușoare. 3. (Reg.) Colac (în formă de pasăre sau de cuib de pasăre). ◊ Expr. Colac peste pupăză sau pupăză peste colac, se spune când peste un necaz deja existent vine altul (și mai mare). – Cf. alb. pupëzë.

TÂRÂTÚRĂ, târâturi, s. f. Om de nimic, fără caracter; femeie de moravuri ușoare, t***ă. – Târî + suf. -tură.

madámă (guvernantă, femeie de serviciu, femeie de moravuri ușoare) s. f., g.-d. art. madámei; pl. madáme

corcoáță, corcoáțe, s.f. (reg.) 1. haină ruptă și învechită; buleandră, zdreanță. 2. femeie de moravuri ușoare, fleoarță.

pánchiță, pánchițe, s.f. (reg.) femeie de moravuri ușoare.

catrință (catrínțe), s. f. – Șorț, fustă din două bucăți. – Var. cătrință, cotrință. < Origine expresivă, ca în alte cuvinte care înseamnă „cîrpă”, cf. treanță, fleoarță, hanță, buleandră etc. și var. cotreanță „cîrpă” femeie de moravuri ușoare; cu același semantism ca toate cuvintele din această clasă. A fost interpretat ca un der. dim. al numelui feminin Catrina (Scriban); lipsește însă explicația semantică. Mag. katrinca, kotroncz (DAR) provine probabil din rom., ca și țig. katrinka. Cihac, II, 488, creează o legătură cu pol. katan(k)a „fustă”, lituan. katenka „corsaj”, care par a fi și ele dim. ale aceluiași nume. – [1561]

pintăríță, pintăríțe, s.f. (reg.) 1. ospătăriță. 2. femeie de moravuri ușoare.

pliúhă s.f. (reg.) 1. rachiu de calitate inferioară; pliuhău, pliuhniță, pliușcă. 2. cățea; haită (de câini). 3. (deprec.) femeie de moravuri ușoare.

pliúhniță s.f. (reg.) 1. rachiu de calitate inferioară; pliuhă. 2. femeie de moravuri ușoare.

pújlă, pújle, s.f. (reg.) 1. potaie. 2. persoană neascultătoare și leneșă; pușlama, haimana, pujlău. 3. femeie de moravuri ușoare. 4. plantă denumită și coada calului. 5. fânaț care se cosește o singură dată pe an.

scorțolínă, scorțolíne, s.f. (reg. și fam.) femeie de moravuri ușoare.

cățeá (cățéle), s. f. – 1. Femela cîinelui. – 2. Nume dat unui joc de copii. – 3. Dans tipic. – 4. P*********ă, femeie de moravuri ușoare. – 5. (Arg.) Gură. – Mr., megl. cățăuă, cățao. Lat. catella, cf. cățel.

știolf², știoálfă, s.m. și s.f. (reg.ș deprec.) 1. (s.m. și f.) obiect de încălțăminte sau îmbrăcăminte uzat. 2. (s.f.) femeie slabă, urâtă sau bătrână. 3. (pop.) femeie de moravuri ușoare.

șufleándură, șufléndure, s.f. (reg.) 1. zdreanță, ruptură; obiect de îmbrăcăminte sau încălțăminte uzat. 2. femeie de moravuri ușoare.

șúlpe, șúlpi, s.f. (reg.) 1. vulpe. 2. femeie de moravuri ușoare.

cóită (-te), s. f. – 1. Cățea. – 2. P*********ă, femeie de moravuri ușoare. Mag. kojtat „a umbla hai-hui, a vagabonda” (Pușcariu, Dacor., VIII, 117). Înainte, Pascu, Etimologii, 22, se gîndise la lat. coita.

COCÓTĂ s. f. femeie de moravuri ușoare; p*********ă. (< fr. cocotte)

CURTEZÁNĂ s. f. femeie de moravuri ușoare, care trăia la curtea unui suveran sau a unui nobil. (după fr. courtisane)

DÁMĂ s. f. I. 1. doamnă, cucoană. ♦ de ~ = femeiesc. 2. femeie de moravuri ușoare, p*********ă. II. 1. carte de joc pe care este desenată figura unei femei. 2. (la jocul de șah) regină. 3. (pl.) joc practicat pe o tablă ca cea de șah cu pioni sau discuri albe și negre. III. scobitură în copastia unei ambarcații, în care se sprijină manșonul ramei. (< fr. dame, it. dama)

DEMIMONDÉN, -Ă I. adj. referitor la o demimondă. II. s. f. femeie de moravuri ușoare; cochetă. (< fr. demi-mondaine)

GIGOLÉTĂ s. f. (fam.) femeie de moravuri ușoare. (< fr. gigolette)

fleáșc interj. – Exprimă zgomotul produs de lovirea unui corp cu un obiect moale sau fără consistență. Creație expresivă, cf. fleci, pleosc. – Der. fleașcă, s. f. (palmă, lovitură; obiect, moale, cu consistența unui terci; prost, tont); fleșcăi (var. fleoșcăi, fleoșni), vb. (a clefăi prin noroi; a se înmuia; a deveni moale, a fi prea copt, a se strica); fleșcăială, s. f. (rar, palmă; noroi, glod, mocirlă); fleșcăraie, s. f. (noroi); fleștenic (var. fleștenog), s. n. (cîrpă), cf. Iordan, BF, II, 176; fleșteri, vb. (Trans., a se veșteji); fleștură, s. f. (femeie de moravuri ușoare); foloștină, s. f. (tescovină; fulg de zăpadă; puf); feleștioc (var. folostioc, feleșteu), s. n. (cîrpă folosită la ungerea roților carului), cf. Drăganu, Dacor., I, 319 și Iordan, BF, II, 173; feșteli, vb. ( a murdări, a mînji), din cuvîntul precedent prin intermediul unui metateze; feșteleală, s. f. (murdărie); beșteli, vb. (a murdări; a chinui, a călca în picioare, a maltrata); beșteleală, s. f. (murdărie; maltratare). Feșteli este evident creație expresivă, după cum o arată înrudirea lui din punct de vedere semantic și fonetic cu feleștioc, terminația -li și prezența var. beșteli. Asemănarea cu mag. festeni „a vopsi” (Cihac, II, 499; DAR; Drăganu, Dacor, I, 319; Bogrea, Dacor., IV, 853; Pușcariu, Dacor., XII, 467, care propune un mag. *festelni), pare întîmplătoare; cf. și ferfeli, terfeli. După Drăganu, Dacor., II, 263, beșteli ar fi un der. de la un mag. *bestyál-, de la bestya „animal”; și după Graur 129, din țig. beštele „așezați-vă”.

janț s. n. – Zer scurs din cașul stors. – Var. janță. Origine incertă. Pare a fi un deverbal al sl. žĕti, žimą, žimeši „a presa”, care nu a lăsat reprezentant direct în rom. Der. nu este clară; și nu se poate afirma cu siguranță că este cuvînt identic cu janț, s. n. (Olt., țanc, stîncă), jantă, s. f. „femeie de moravuri ușoare”, pe care DAR îl pune în legătură cu mag. zsana „gaiță”, jantiță, s. f. (pește mărunt). Tiktin îl pune în legătură pe janț cu germ. Sahne, care nu pare convingător. Dacă depinde de sl. žĕti, aparține aceleiași familii ca jintui, vb. (a presa, a stoarce brînza; a stoarce; a amesteca, a bate), din sl. *žĕtovati; jintuită (var. jintuit), s. f. și n. (zer de lapte); jintuială, s. f. (acțiunea de a stoarce cașul); jintuitoare, s. f. (storcătoare); jintălău, s. n. (storcătoare). Cf. jintiță.

HARȚABÁ s. f. (Reg.) Epitet dat unei femei de moravuri ușoare.

HETAIRÍSM s. n. Denumire dată raporturilor s*****e extraconjugale ale bărbaților cu femei de moravuri ușoare. [Pr.: -ta-i-] – Din fr. hétaïrisme.

MADÁMĂ, madame, s. f. 1. (Astăzi în forma madam) Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (măritată); doamnă. 2. Femeie din personalul casnic al familiilor bogate. ♦ Femeie de serviciu la un hotel. 3. (Înv.) Guvernantă. 4. (Înv.) Soție. 5. (Peior.) femeie de moravuri ușoare; spec. patroană a unei case de p*********e. [Var.: madám s. f.] – Din fr. madame.

MĂRȚẤNĂ, mărțâne, s. f. (Pop.) Iapă slabă, bătrână; mârțoagă, gloabă. ♦ (Reg.) Epitet injurios dat unei femei de moravuri ușoare. – Din bg. mărcina.

ANIMATÓR, -OÁRE, animatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însuflețește, inițiază o activitate, o acțiune. ♦ (Persoană) care animă un spectacol de varietăți, creând atmosfera. ♦ (Numai s. f.) femeie de moravuri ușoare care însoțește pe un bărbat într-un local de consum. – Din fr. animateur.

PUTOÁRE, putori, s. f. Miros urât, greu, neplăcut; duhoare. ♦ Epitet injurios dat unui om leneș, murdar sau imoral; p. ext. epitet dat unei femei de moravuri ușoare. – Lat. putor, -is.

ȘTIOÁLFĂ, știoalfe, s. f. (Arg.) Calificativ injurios dat unei femei de moravuri ușoare. – Et. nec.

CURTEZÁNĂ, curtezane, s. f. femeie de moravuri ușoare, care trăia la curtea unui suveran sau a unui nobil; p. gener. femeie cu conduită imorală; p*********ă. – Din fr. courtisane (după curte).

COCÓTĂ, cocote, s. f. femeie de moravuri ușoare; p*********ă. – Din fr. cocotte.

TĂLÁNIȚĂ, tălanițe, s. f. (Înv.) femeie de moravuri ușoare. – Et. nec.

T***Ă, t***e, s. f. femeie de moravuri ușoare; p*********ă. – Et. nec.

BOÁRFĂ ~e f. pop. 1) Haină veche și zdrențuită; buleandră; tearfă. 2) la pl. Obiecte de uz personal (sau casnic), în special de îmbrăcăminte, lipsite de valoare; bulendre. 3) fam. femeie de moravuri ușoare; t***ă. [Sil. boar-fă] /Orig. nec.

COCÓTĂ ~e f. femeie de moravuri ușoare; p*********ă. /<fr. cocotte

DÁMĂ ~e f. 1) înv. Femeie (de obicei de la oraș) aparținând păturilor privilegiate; cucoană. ◊ De ~ femeiesc; pentru femei. 2) Parteneră de dans. 3) peior. femeie de moravuri ușoare; p*********ă. 4) (la jocul de cărți) Carte pe care este înfățișată figura unei femei. ~ de pică. 5) (la jocul de șah) Piesă centrală ca importanță (a doua după rege); regină. ◊ Joc de ~e joc cu fise speciale albe și negre desfășurat pe o tablă asemănătoare cu cea de șah. /<fr. dame, it. dama

LÉLE f. pop. (folosit și ca termen de adresare pe lângă numele respectiv) 1) Soră mai mare sau orice femeie mai în vârstă. 2) (în poezia populară) Femeie în raport cu bărbatul cu care se află în relații de dragoste; mândră; iubită. 3) peior. femeie de moravuri ușoare. ◊ Pui (sau fecior, fiu) de ~ om șmecher, șiret; coțcar. A umbla în dorul ~ii a umbla fără rost, brambură. A pleca în dorul ~ii a se duce fără a ști unde. [G.-D. lelei] /<bulg. lelja

ȘTEOÁLFĂ, șteoalfe, s. f. (Arg.) Calificativ injurios dat unei femei de moravuri ușoare.

GIGOLÉTĂ s.f. (Franțuzism) femeie de moravuri ușoare. [< fr. gigolette].

COCÓTĂ s.f. femeie de moravuri ușoare; p*********ă. [< fr. cocotte].

DÁMĂ s.f. I. (Rar) 1. Doamnă, cucoană. ◊ De damă = femeiesc. 2. femeie de moravuri ușoare, p*********ă. II. 1. Carte de joc pe care este desenată figura unei femei. 2. Regină (la jocul de șah). 3. (La pl.) Joc practicat pe o tablă ca cea de șah și la care se folosesc pioni sau discuri albe și negre. III. Scobitură în copastia unei ambarcații, în care se sprijină manșonul ramei. [< fr. dame, it. dama].

ívră (-re), s. f. – femeie de moravuri ușoare. Ngr. ὔδρα (Graur, BL, V, 68).

DÁMĂ, dame, s. f. I. 1. (Înv.) Doamnă, cucoană. ◊ Loc. adj. De damă = femeiesc. 2. femeie cu moravuri ușoare; p*********ă. II. 1. (La jocul de cărți) Fiecare dintre cele patru cărți pe care este înfățișată figura unei femei. 2. (La jocul de șah) Regină. 3. (La pl.) Joc alcătuit din puluri albe și negre, care se mută după anumite reguli pe o tablă asemănătoare cu cea de șah. III. Scobitură în bordura unei ambarcații, în care se sprijină manșonul vâslei. – Din fr. dame, it. dama.

BACÁNTĂ ~e f. mai ales la pl. 1) (în Roma antică) Preoteasă a zeului Bachus, care celebra bacanalele. 2) fig. femeie d********ă, de moravuri ușoare. /<fr. bacchante

DEMIMÓND s.n. (Franțuzism) Lumea femeilor declasate, de moravuri ușoare. [< fr. demi-monde].

PROFESIONÍST, -Ă I. s. m. f., adj. (cel) care exercită o profesiune, o artă, un sport etc. pe baza unei pregătiri corespunzătoare, remunerat pentru aceasta. II. s. f. femeie care practică moravurile ușoare. (< germ. Professionist)

DEMIMONDÉN, -Ă adj. Referitor la lumea femeilor ușoare; de femeie ușoară. // s.f. femeie cu moravuri îndoielnice; demimondă. [< fr. demi-mondaine].

DEMIMÓND s. n. lumea femeilor declasate și de moravuri ușoare. (< fr. demi-monde)

CURTEZÁNĂ ~e f. femeie elegantă și spirituală, dar de moravuri ușoare, care trăia la curtea unui suveran sau a unui nobil. /<fr. courtisane