RIDICAT², -A, ridicati, -te, adj. 1. (Despre invelitori, capace) Dat la o parte, inlaturat. ♦ (Despre perdele, storuri etc.) Dus mai sus (sau intr-o parte); tras. ♦ (Despre obiecte de imbracaminte, mai ales despre maneci) Sumes, suflecat. ♦ (Despre oameni) Sculat in picioare; Fig. insanatosit, inzdravenit. 2. Care sta drept, in pozitie verticala, indreptat in sus. ♦ Inalt. 3. Fig. (Despre preturi) Care depaseste plafonul normal, obisnuit; marit, sporit, urcat. ♦ (Despre voce) Tare, intens. ◊ Ton ridicat = ton rastit, aspru, poruncitor. ♦ (Despre oameni si felul lor de viata) Cu un nivel inalt, superior; inaintat. [Var.: (inv.) aridicat, -a adj.] – V. ridica.

ceangau (ceangai), s. m. – Maghiar care apartine unui grup de colonisti stabilit in centrul Moldovei inainte de sec. XV. Mag. csango „care suna prost” (Cihac, II, 488; Seineanu, Semasiol., 171; A. Banciu, Tara Birsei, II, 42). Numele se explica prin felul lor de a vorbi, cu greseli.

DIVIN, -A, divini, -e adj. 1. Considerat ca provine de la Dumnezeu sau de la zei, in felul lui Dumnezeu sau al zeilor; dumnezeiesc, ceresc. ♦ Facut de oameni in slujba sau pentru preamarirea lui Dumnezeu; bisericesc, religios. 2. Fig. Inzestrat cu insusiri cu totul exceptionale; minunat. Voce divina. – Din fr. divin, lat.divinus.

IOBAGIRE s. f. Actiunea de a iobagi si rezultatul ei; fel de a munci al omului aflat in stare de iobag. – V. iobagi.

MOBILARE, mobilari, s. f. Actiunea de a mobila si rezultatul ei; fel de a mobila. – V. mobila.

ETNOGRAFIE s. f. Stiinta care clasifica popoarele lumii, studiaza compozitia, originea si raspandirea lor, urmareste evolutia culturii lor materiale si spirituale, moravurile si particularitatile felului lor de viata, legaturile cultural-istorice reciproce. – Din fr. ethnographie.

POZNAS ~a (~i, ~e) si substantival pop. fam. 1) (despre oameni sau despre manifestari ale lor) Care starneste rasul; plin de haz; amuzant; hazliu; nostim. 2) Care iese din comun (prin felul lui de a fi); straniu; bizar; ciudat. Expunea niste idei ~e. 3) Care se tine de pozne; pus pe sotii; sotios; nazbatios; nebunatic; d****s. /pozna + suf. ~as

SHAKESPEARIZA vb. I. tr. A scrie in felul lui Shakespeare, a imita particularitatile sale stilistice. [Pron. sec-spi-ri-. / cf. germ. shakespearisieren].

PIETISM s.n. Doctrina ascetica protestanta, aparuta in Germania in sec. XVII, care admitea ca fiecare poate interpreta scriptura in felul lui. [Pron. pi-e-. / < fr. pietisme].

-ESC suf. „propriu, in felul lui...” (< fr. -esque, lat. -iscum, it. -sco)

ROCADA s. f. 1. (sah) mutare pe care fiecare jucator o poate efectua numai o singura data in cursul unei partide, prin care una dintre ture se aduce langa rege, iar acesta trece peste ea. ♦ fel anumit de schimb de locuinta. 2. comunicatie paralela cu linia frontului pe care se misca rezervele unei armate. ♦ artera de ~ = artera destinata circulatiei de tranzit, amenajata in exteriorul unei localitati. (< fr. rocade, germ. Rockade)

SHAKESPEARIZA EC-SPE-/ vb. tr. a scrie in felul lui Shakespeare. (< germ. shakespearisieren)

LEAFA¹, lefi, s. f. (Pop.) 1. Partea scobita a unei linguri; gavan. 2. Taisul, lama sapei, a barzii, a toporului. – Din sas. le(i)fel (= germ. Loffel) „lingura” (influentat de leafa²).

DIFERIT, -A, diferiti, -te, adj. 1. (Urmeaza dupa substantivul pe care il determina) Care difera, care se deosebeste (de cineva sau de ceva), care nu este asemanator (cu cineva sau cu ceva); deosebit. 2. (La pl.; preceda substantivul pe care il determina) Fel de fel de..., tot felul de...; variati, diversi, feluriti. – V. diferi.

CIULAMA ~le f. fel de mancare pregatita din carne (mai ales de pasare) sau din ciuperci cu sos (alb). ◊ A face (pe cineva) ~ a bate crunt; a distruge (in bataie) pe cineva. [Art. ciulamaua; G.-D. ciulamalei; Sil. ciu-la-] /<turc. culama

LEAFA² lefi f. rar 1) Lopata mica pentru tapsit mamaliga dupa mestecare. 2) Partea scobita a unei linguri; gavan. 3) Taisul securii, toporului, sapei etc. [G.-D. lefii] /<sas. le[i]fel

ALEE s.f. 1. Drum intr-un parc, intr-o gradina etc. avand pe margini arbori sau flori. ♦ Strada plantata cu arbori; strada ingusta si scurta, intrare. 2. Insiruire pe doua randuri a unor elemente arhitecturale de acelasi fel. [Pron. -le-e, pl. -lei. / < fr. allee].

ROCADA s.f. 1. Miscare la jocul de sah intre rege si tura, pe care fiecare jucator o poate efectua numai o singura data in cursul unei partide, prin care una dintre ture se aduce langa rege, iar acesta trece peste ea. ♦ (Rar) fel anumit de schimb de locuinta. 2. Comunicatie paralela cu linia frontului pe care se misca rezervele unei armate. ♦ Artera de rocada = artera destinata circulatiei de tranzit, amenajata in exteriorul unei localitati. [< fr. rocade, cf. germ. Rockade].

BIOSECVENTA s. f. secventa de soluri asemanatoare care difera intre ele prin felul si numarul organismelor. (< fr. biosequence)

cameleon m. (fr. cameleon, d. vgr. hamaileon, d. hamai, pe pamint, jos, si leon, leu). Un fel de sopirla care are coloarea [!] ei proprie, dar si-o schimba dupa imprejurari. Fig. Om fara pareri statornice. – Cameleonu, daca sta, de ex., pe ceva verde, din cauza reflexului, se face verzui. Supt [!] impresiunea fricii, devine ros, galben, negru, verde, albicios, cum se poate vedea pin [!] pelea [!] lui, extrem de transparenta. Aceasta singulara proprietate l-a facut sa fie emblema omului care-si schimba parerea si purtarea dupa interes.

CACIULITA, caciulite, s. f. 1. Diminutiv al lui caciula (1). 2. Un fel de boneta purtata de femei si de copii. – Caciula + suf. -ita.

PARFUM, parfumuri, s. n. 1. (Adesea fig.) Miros placut; mireasma. ♦ Miros imbietor, apetisant, raspandit de unele alimente. 2. Produs (lichid) cu miros placut, obtinut prin amestecarea unor substante aromatice (vegetale) sau pe cale sintetica; p. ext. produsul impreuna cu ambalajul lui; (la pl.) feluri, sorturi din astfel de produse. 3. Fig. Nota caracteristica, atmosfera specifica. [Var.: (inv.) profum s. n.] – Din fr. parfum.

SICANA vb. a sacai, (rar) a stragani, (inv.) a m*****a. (Il ~ cu tot felul de maruntisuri.)

COMUNICANT ~ta (~ti, ~te): Vase ~te recipiente care comunica intre ele in asa fel incat un lichid turnat intr-unul din ele se ridica in celelalte la acelasi nivel. /<fr. communicant

DIPTIC ~ce n. 1) Tablou alcatuit din doua piese (placi, panouri) legate intre ele in asa fel, incat se pot inchide si deschide ca niste coperte. 2) Opera literara sau muzicala alcatuita din doua parti. /<fr. diptyque

PARABOLOID ~zi m. geom. Suprafata formata prin miscarea unei parabole care se deplaseaza in asa fel, incat planul ei ramane mereu paralel cu el insusi, iar varful descrie o alta parabola situata intr-un plan perpendicular. /<fr. paraboloide

SPIRALIZAre ~ari f. Operatie de deformare a unui material filiform, tubular etc., in asa fel incat axa lui longitudinala sa ia forma de elice. /<fr. spiralisation

PUNCTUATIE s. f. sistem de semne grafice cu ajutorul carora se despart frazele intre ele si partile constitutive ale frazei; parte a gramaticii care cuprinde regulile de folosire a acestor semne; felul de a le folosi. (dupa fr. ponctuation)

ALDE art. invar. (Pop. si fam.) 1. Oameni ca...; specimene de felul..., de tagma... Ei ii trebuie alt soi de barbat, nu ca de alde [Manolachi] (ALECSANDRI). ♦ Lucruri, intamplari de felul... Nu ma sperii tu cu de-alde aceste (CREANGA). 2. Cei din familie, din jurul cuiva; al lui... La alde Gherghina acasa, fetele incepusera a face gura (BUJOR). 3. (Ca termen de reverenta) Nu voi sa plece alde neica (CARAGIALE). – Din al + de⁴.

SAPOI, sapoaie, s. n. (Reg.) Augmentativ al lui sapa; un fel de tarnacop cu un singur tais, cu care se lucreaza mai ales la vie.

CACIULITA, caciulite, s. f. 1. Diminutiv al lui caciula. 2. Un fel de boneta purtata de femei si de copii.

Antigone (sau Antigona), fiica lui Oedipus, regele cetatii Thebae, nascuta din dragostea incestuoasa a acestuia cu mama sa, Iocasta, si sora cu Ismene, Eteocles si Polynices. Dupa ce oracolul lui Tiresias a dezvaluit crima si incestul savirsit si Oedipus s-a pedepsit singur, scotindu-si ochii si pornind orb in pribegie, Antigone si-a insotit tatal, devenit cersetor. Dupa moartea lui Oedipus la Colonus, ea s-a reintors la Thebae, unde a trait alaturi de sora sa Ismene. Intre timp, cei doi frati, Eteocles si Polynices, murisera in lupta, ucigindu-se reciproc. Incalcind porunca tiranului Creon, care oprise ca Polynices sa fie ingropat, Antigone presara tarina peste trupul neinsufletit al fratelui ei, indeplinind in felul acesta ritualul inmormintarii. Pentru acest gest, ea e condamnata de Creon sa fie ingropata de vie in mormintul labdacizilor. Antigone se spinzura in inchisoare, iar Haemon, logodnicul ei si fiul lui Creon, se sinucide.

Capaneus, conducator argian si unul dintre cei sapte eroi care au pornit expeditia impotriva cetatii Thebae. Capaneus era fiul lui Hipponous si sotul Evadnei. Sfidind cu vitejia lui puterea lui Zeus, a fost fulgerat de catre acesta. Evadne s-a aruncat in flacarile rugului inaltat pentru arderea trupului lui Capaneus, murind in felul acesta si ea alaturi de el.

Eurystheus, fiul lui Sthenelus si al Nicippei. Cind Heracles era pe punctul de a se naste, Zeus, voind sa-i faca un dar fiului sau, a hotarit ca tronul cetatii Mycenae sa revina primului nou nascut dintre urmasii lui Perseus. De buna seama, el se gindise la erau. Geloasa, Hera i-a zadarnicit insa planurile, facind sa intirzie nasterea lui Heracles si grabind-o in schimb pe cea a lui Eurystheus. In felul acesta Eurystheus a devenit rege in Mycenae. Temindu-se toata viata de erou, atunci cind oracolul ii porunceste lui Heracles sa-l slujeasca pe Eurystheus, acesta din urma il pune la cele mai grele incercari, cu gindul ascuns sa-l piarda (v. si Heracles). Departe de a-i implini voia, cele douasprezece munci ale lui Heracles, savirsite la porunca lui Eurystheus, nu fac altceva decit sa sporeasca gloria eroului. Dupa moartea lui Heracles, ura lui Eurystheus se revarsa asupra fiilor celui dintii, pe care-i urmareste in toate peregrinarile lor (v. si Heraclidae). In cele din urma, Eurystheus cade rapus intr-o lupta impotriva atenienilor.

CATEGORIE, categorii, s. f. 1. Notiune fundamentala si de maxima generalitate care exprima proprietatile si relatiile esentiale si generale ale obiectelor si fenomenelor realitatii. 2. Grup de fiinte, de obiecte sau de fenomene de acelasi fel sau asemanatoare intre ele. 3. (Biol.; in sintagma) Categorie sistematica (sau taxonomica) = fiecare dintre marile grupe de plante sau de animale asemanatoare si inrudite (clase, ordine, familii etc.). 4. (Sport) Fiecare dintre grupele in care sunt impartiti sportivii sau echipele dupa criterii de greutate, varsta, s*x, clasificare sportiva sau grad de pregatire. ◊ Categorie de greutate = categorie de concurs sportiv stabilita in raport cu greutatea corporala a concurentului. – Din fr. categorie, lat. categoria.

DISPOZITIV, dispozitive, s. n. 1. Ansamblu de piese legate intre ele intr-un anumit fel (de obicei imobil) si care indeplineste o functie bine determinata intr-un sistem tehnic. ◊ (Electron.; in sintagma) Dispozitiv optoelectronic = dispozitiv care are proprietatea de a transforma un semnal luminos intr-unul electric sau invers. 2. Dispunerea pe teren a trupelor in vederea unei actiuni de lupta sau a unei deplasari; p. ext. (concr.) trupele astfel dispuse pe teren (impreuna cu zona in care se afla). 3. Parte finala a unei hotarari judecatoresti, in care se arata solutia data litigiului (si unele dispozitii accesorii). – Din fr. dispositif.

CATENA s. (CHIM.) lant. (O ~ leaga intre ei atomii de acelasi fel ai unei substante.)

LANT s. 1. (rar) zale (pl.), (inv. si reg.) ratez, (Maram.) stir, (inv.) catena, lantug, veriga. (Vaca prinsa in ~.) 2. (CHIM.) catena. (Un ~ leaga intre ei atomii de acelasi fel ai unei substante.) 3. (GEOGR.) sistem muntos, (livr.) catena. 4. (GEOGR.) brau, sir, sirag. (~ul dealurilor extracarpatice.) 5. v. convoi.

MINUNAT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A MINUNA si A SE MINUNA. 2) (in basm) Care face minuni; cu proprietati supraomenesti. 3) (despre persoane si despre manifestarile lor) Care socheaza prin felul sau de a fi; iesit din comun; straniu; bizar. Purtare ~ta. /v. a minuna

NUD² ~uri n. 1) Corp omenesc fara nici un fel de vesminte pe el. 2) Opera de arta plastica care reprezinta un corp de om gol. /<lat. nudus, it. nudo

A PLIA ~ez tranz. 1) (haine, tesaturi etc.) A face sa capete forma de pliuri; a inzestra cu pliuri; a cuta. 2) (obiecte) A indoi in parti, suprapunandu-le intr-un anumit fel; a impaturi. /<fr. plier

ANTREU s.n. In limbaj familiar, denumeste primul fel dintr-un meniu. Dupa regulile clasice ale gastronomiei, antreul este felul care se serveste dupa gustare (sau supa) si peste (sau preparatul care il inlocuieste), inainte de felul principal din meniu (de obicei friptura); fr., engl. entree; germ. Entree; in SUA, entree denumeste intotdeauna felul principal al meniului.

AMFIPODE s.n.pl. (Zool.) Clasa de crustacee care se caracterizeaza prin faptul ca au doua feluri de picioare, servindu-le unele la sarit si altele la inotat; (la sg.) animal din aceasta clasa. [Sg. amfipod. / < fr. amphipodes, cf. gr. amphi – dublu, pous – picior].

CATEGORIE s.f. 1. Notiune fundamentala care reflecta cele mai generale si esentiale laturi, insusiri, trasaturi ale obiectelor si fenomenelor si relatiile dintre ele. 2. Grup de fiinte, de obiecte, de fenomene de acelasi fel sau asemanatoare intre ele. ♦ Grupa in cadrul unei ramuri sportive, stabilita dupa greutatea corporala a sportivilor, dupa performantele realizate sau dupa varsta. [Gen. -iei. / < fr. categorie, cf. gr. kategoria].

PERIOADA s.f. 1. Interval de timp in cursul caruia se desfasoara anumite fenomene sau evenimente; faza, epoca. ♦ Interval de timp in care se efectueaza o operatie sau in care se produce un fenomen dintr-un ciclu si care se repeta la fiecare ciclu. ♦ Subdiviziune cronologica de al doilea ordin a timpurilor geologice. 2. Fraza ampla si complexa sau reunire de mai multe fraze care formeaza un ansamblu armonios si unitar. 3. Fraza muzicala compusa in asa fel incat totalitatea partilor ei sa prezinte un sens anumit. 4. (Chim.) Sir orizontal in tabloul periodic al elementelor. 5. (Mat.) Cel mai mic numar adaugat argumentului unei functii numerice care nu schimba valoarea functiei. ♦ Grup de cifre care se repeta indefinit intr-o fractie zecimala. [Pron. -ri-oa-, var. period s.n. / cf. fr. periode, lat. periodus, gr. periodos – circuit < peri – imprejur, hodos – cale].

SEMNAL s.n. 1. Semn conventional folosit pentru transmiterea de informatii, de avertismente, de comenzi la distanta. ♦ Semnal topografic = baliza; exemplar, numar semnal = exemplar dintr-o carte sau o publicatie periodica, intocmit inainte de difuzare. ♦ Sunet conventional dupa care se recunosc anumite posturi de radio. 2. (Fig.) Tot ceea ce anunta, determina sau serveste ca impuls la incetarea unei actiuni. 3. Aparat, instrument pentru emiterea semnalelor. 4. Ceea ce indica un fenomen sau un obiect din lumea inconjuratoare si care, cu ajutorul scoartei cerebrale, face organismul sa actioneze intr-un anumit fel; semn, indiciu. [Pl. -le, -luri. / cf. fr. signal, it. segnale, dupa semn].

AERODINAMIC, -A I. adj. referitor la aerodinamica. ◊ (despre vehicule sau profilul lor) construit in asa fel, incat sa intampine la inaintare o rezistenta minima la frecarea cu aerul. II. s. f. ramura a mecanicii fluidelor care studiaza miscarea corpurilor intr-un mediu gazos. (< fr. aerodynamique)

CATEGORIE s. f. 1. notiune fundamentala care exprima proprietatile si relatiile esentiale si generale ale obiectelor si fenomenelor realitatii. 2. grup de fiinte, obiecte, fenomene de acelasi fel, sau asemanatoare intre ele. ♦ ~ sociala = grup social care reuneste partial trasaturile unei clase sociale. ◊ grupa in cadrul unei ramuri sportive, stabilita, in raport cu greutatea corporala a concurentilor, dupa performantele realizate sau dupa varsta. (< fr. categorie, lat. categoria, gr. kategoria)

CATEGORIE, categorii, s. f. 1. Grup de fiinte, de obiecte sau de fenomene de acelasi fel sau asemanatoare intre ele. ◊ Categorie istorica = fenomen care se schimba in legatura cu anumite conditii social-istorice. 2. Notiune logica fundamentala care reflecta realitatea obiectiva in modul cel mai general. – Fr. categorie (lat. lit. categoria).

babita f., pl. e (sirb. babica, moasa, dim. d. baba, baba; rus. rut. pol. baba, baba, pelican). Peritonita tuberculoasa, o boala de copii cind le iese dintii. Un fel de iasca. (fomes [sau polyporus] fomentarius).

circumciziune f. (lat. circumcisio, -onis). Taiere imprejur. (Se zice despre o anumita operatiune pe care o executa hahamii si hogii asupra pruncilor. E un fel de botez al lor. E si o sarbatoare crestineasca la 1 Ianuariu, cind Iisus Hristos a primit numele). – Si -izie.

Aegisthus, fiul lui Thyestes, nascut din unirea acestuia cu propria lui fiica, Pelopia. A fost crescut la curtea lui Atreus, regele cetatii Mycenae si fratele lui Thyestes. Dupa ce, la indemnul tatalui sau, si-a omorit unchiul, Aegisthus a ramas in casa acestuia. Nu a participat la razboiul impotriva Troiei si, in lipsa lui Agamemnon, a sedus-o pe sotia acestuia, Clytaemnestra. La intoarcere, Agamemnon a fost ucis de cei doi (v. si Agamemnon). Aegisthus a domnit timp de sapte ani asupra cetatii Mycenae. In cel de-al optulea an insa, a fost omorit la rindul sau de Orestes, fiul lui Agamemnon, care in felul acesta a razbunat moartea tatalui sau.

Chiron, fiul lui Cronus, era cel mai vestit si mai intelept dintre centauri, priceput in tainele lecuirii, iscusit la vinatoare si mester in arta muzicii. Locuia intr-o pestera, pe muntele Pelion. Intelept si bun din fire, Chiron era prietenul nepretuit al oamenilor. El a fost cel care l-a ajutat si aparat pe Peleus, i-a crescut si i-a educat pe Achilles, pe Iason si pe Asclepius. Se spunea ca insusi Apollo l-ar fi avut drept dascal pe Chiron. Cu ocazia luptei lui Heracles cu centaurii, Chiron a fost lovit din greseala de catre erou (v. si Centauri). Prada unor dureri ingrozitoare pe care, cu toata arta sa in ale lecuirii, nu le-a putut alina, Chiron s-a retras intr-o pestera, unde si-a asteptat sfirsitul. Fiind nemuritor, nu si-a putut gasi insa linistea decit dupa ce Prometheus, care era muritor, a primit sa faca schimb cu el, dezlegindu-l in felul acesta de nemurire.

Clytia (sau Clytie), una dintre fiicele lui Oceanus si ale lui Tethys. A fost iubita de Apollo, apoi parasita de zeu, care se indragostise intre timp de Leucothea. Din gelozie, Clytia i-a dezvaluit tatalui lui Leucothea dragostea celor doi, atragind in felul acesta moartea rivalei ei. Ca s-o pedepseasca, Apollo a parasit-o definitiv si n-a vrut s-o mai vada niciodata. Indurerata, Clytia s-a transformat intr-o planta numita heliotropium (floarea-soarelui), care cauta, se spune, de atunci mereu soarele si-si intoarce intotdeauna fata dupa el.

AMFIPOD, amfipode, s. n. (La pl.) Clasa de crustacee care se caracterizeaza prin faptul ca au doua feluri de picioare, unele servindu-le la sarit si altele la inotat; (si la sg.) animal care face parte din aceasta clasa. – Din fr. amphipode.

GAUREA, GAURICA, gaurele, s. f. Diminutiv al lui gaura; gaurice. ♦ (La pl.) fel de broderie pe o panza din care s-au scos din loc in loc cateva fire. [Pr.: ga-u-] – Gaura + suf. -ea, -ica.

GEN, genuri, s. n. 1. fel, soi, tip (pe care le reprezinta un obiect, o fiinta, un fenomen etc.). ♦ fel de a fi al cuiva. 2. Diviziune obtinuta prin clasificarea creatiilor artistice dupa forma, stil, tema. ◊ Pictura de gen = pictura care infatiseaza aspecte ale vietii de toate zilele. ♦ Fiecare dintre diviziunile fundamentale in care se impart operele literare si care cuprind creatiile asemanatoare prin modul de a reprezenta realitatea. Genul epic. Genul liric. Genul dramatic. Genul oratoric. 3. Categorie gramaticala bazata pe distinctia dintre fiinte si obiecte, precum si dintre fiintele de s*x masculin si cele de s*x feminin. 4. (Biol.) Categorie sistematica, subordonata familiei, care cuprinde una sau mai multe specii inrudite de plante sau de animale. 5. (Log.) Clasa de obiecte care au note esentiale comune si cuprind cel putin doua specii. – Din lat. genus, -eris.

ISCALITURA, iscalituri, s. f. Numele unei persoane scris de ea insasi pe un act oficial, pe o scrisoare, pe o chitanta etc. (pentru a le certifica); semnatura; p. ext. felul cum iscaleste cineva. – Iscali + suf. -tura.

MANECUTA, manecute, s. f. 1. Diminutiv al lui maneca (1). 2. (La pl.) Un fel de mansete (detasabile) lungi pana la cot, care se poarta peste maneci, pentru a le proteja. [Var.: (reg.) manicuta s. f.] – Maneca + suf. -uta.

RASUCITURA, rasucituri, s. f. Fiecare dintre intorsaturile, in forma de spirala, pe care le capata firul prin rasucire (1). ♦ fel, mod de a rasuci un fir. ♦ Cotitura a unui drum; intorsatura. – Rasuci + suf. -tura.

STOLA, stole, s. f. 1. Rochie larga si lunga pana in pamant, care se strangea pe corp cu doua cordoane, unul pe sub sani, altul deasupra soldurilor, purtata de m********e romane. 2. Un fel de orar¹ pe care il poarta preotii catolici in timpul slujbei religioase. – Din it., fr., lat. stola.

SUMA, sume, s. f. 1. Rezultatul operatiei de adunare a unor numere, a unor cantitati sau a unor lucruri de acelasi fel; total. ◊ Suma aritmetica = rezultatul adunarii unui sir de numere luate in valoare absoluta. Suma algebrica = rezultatul adunarii unor cantitati de acelasi fel, tinand seama de semnul lor. ♦ Cantitate totala, totalitate. Cantitate de bani. ◊ Expr. A-si face suma = a agonisi atat cat crede ca ii trebuie. Numar (mare); multime, sumedenie. – Din lat. summa, pol. suma.

AMFIPOD ~e n. 1) la pl. Clasa de crustacee cu doua feluri de picioare, unele servindu-le la sarit si altele la inot. 2) Crustaceu din aceasta clasa. /<fr. amphipodes

DISPOZITIV ~e n. 1) Ansamblu de piese sau organe, legate intre ele si dispuse in asa fel incat sa poata indeplini o anumita functie intr-un sistem tehnic. 2) Ansamblu de mijloace si forte militare, dispuse in conformitate cu un plan, in vederea unui anumit scop. /<fr. dispositif

ESICHIER ~e n. Dispunere a unor obiecte (de acelasi fel) cu anumite intervale intre ele. ◊ ~politic configuratia partidelor politice dintr-o tara la un moment dat, considerate din punctul de vedere al raportului ideologic dintre ele; spectru politic. [Sil. e-si-chi-er] /<fr. echiquier

PARALELISM s.n. Starea a doua linii, a doua planuri paralele; (p. ext.) corespondenta intre doua lucruri, intre doua persoane situate in comparatie. ◊ Paralelism psihofizic (sau psihofiziologic) = conceptie dualista care considera ca fenomenele fiziologice si cele psihice nu prezinta nici un fel de relatii cauzale intre ele. ♦ Procedeu de compozitie, specific in general poeziei populare, constand in succesiunea unor sintagme identice sau asemanatoare ca schema a structurii sintactice. [< fr. parallelisme, cf. gr. parallelismos < para – langa, allelos – unul cu altul].

COMUN, -A adj. 1. Care apartine mai multora sau tuturor; folosit de toti sau de mai multi; obstesc. ◊ Drept comun = totalitatea legilor cu aplicare generala; substantiv comun = substantiv care serveste la indicarea obiectelor de acelasi fel; factor comun = numar cu care se inmultesc toti termenii unei sume; divizor comun = numar intreg cu care se impart exact mai multe numere intregi date; multiplu comun = numar divizibil prin mai multe numere intregi date; numitor comun = numitor care apartine mai multor fractii. ◊ A face cauza comuna cu cineva = a fi de partea cuiva (intr-o chestiune, intr-o discutie etc.). 2. Obisnuit, normal. ◊ Loc comun = idee care apare la mai multi sau la toti in acelasi fel, banalizandu-se prin deasa ei intrebuintare. 3. Banal, de rand. // s.n. Ceea ce apartine tuturor sau mai multora; ceea ce este alcatuit pe baze obstesti. ◊ In comun = laolalta, impreuna. ◊ A iesi din comun = A se prezenta ca ceva aparte, neobisnuit. [< lat. communis, cf. fr. commun].

PERISTIL s.n. Sir de coloane care margineste un edificiu, o gradina etc. sau impodobeste fatada unei cladiri, formand un fel de galerie. [Pl. -luri, -le. / < fr. peristyle, cf. gr. peristylon < peri – imprejur, stylos – coloana].

PARALELISM s. n. 1. proprietate a doua drepte sau plane de a fi paralele; paralelitate. 2. paralela (III, 3) o ~ psihofizic (sau psihofiziologic) = conceptie dualista care considera ca fenomenele fiziologice si cele psihice nu prezinta nici un fel de relatii cauzale intre ele. 3. compozitie prin care se alatura doua idei, sentimente, aspecte prin constructii sintactice. ◊ (muz.) miscare in aceeasi directie a vocilor, fara modificare a intervalelor dintre ele. 4. (biol.) aparitie a unor caractere similare in cursul evolutiei, in populatii (specii) inrudite filogenetic. (< fr. parallelisme)

stola (-le), s. f. – 1. Un anumit fel de rochie purtata de m********e romane. – 2. Un vesmint preotesc. It. stola, din gr. στολή „podoaba”. De la aceeasi radacina provin stolisi (var. stolui, stoli), vb. (a orna, a impodobi), din ngr. στολίζω (Galdi 257) si stolui, vb. (a inmuia pielea cu mijloace mecanice).

ca¹ (la fel ca) adv. (ii vorbesc lui ~ ei)

bezea f., pl. ele (fr. baiser, sarutare). Un fel de prajitura din oua si lapte. Vulg. A face cuiva bezele, a-i trimete sarutari cu mina.

Clytaemnestra, fiica Ledei si a lui Tyndareus, regele Spartei, si sora cu Castor, cu Pollux si cu Helena. A fost casatorita mai intii cu Tantalus, fiul lui Thyestes, apoi cu Agamemnon, regele Argosului (v. si Agamemnon). In lipsa sotului ei, plecat sa lupte in razboiul troian, Clytaemnestra il insala, aducindu-l in casa pe varul acestuia, Aegisthus (v. si Aegisthus). Dorind sa-l pastreze pe acesta din urma pe de o parte, geloasa pe Chryseis pe de alta parte si in acelasi timp dornica sa razbune moartea fiicei sale, Iphigenia, la intoarcerea lui Agamemnon, Clytaemnestra isi ucide sotul. Sapte ani mai tirziu insa e si ea, la rindul ei, ucisa de catre propriul ei fiu, Orestes, care in felul acesta razbuna moartea tatalui sau (v. si Orestes).

cretesc, -easca adj. (d. cret, dupa aspectu cojii cind le pastrezi). Mere cretesti, un fel de mere foarte gustoase mai mici de cit cele domnesti si care se zbircesc putin dupa cules.

ITALIENESTE adv. In felul italienilor; in limba italiana. [Pr.: -li-e-] – Italian + suf. -este.

PARITATE, paritati, s. f. 1. Egalitate numerica. ♦ (Mat.) Proprietate a unui numar intreg de a fi divizibil cu doi. 2. Egalitate valorica, echivalenta in valoare. ◊ Paritate monetara = raport de echivalenta intre unitatile banesti a doua tari, in functie de continutul (greutatea) lor de metal pur de acelasi fel (aur sau argint) sau de puterea de cumparare. Paritate valutara = raport de echivalenta intre diferite valute, pe baza continutului lor in aur, stabilit prin lege. – Din fr. parite, lat. paritas, -atis.

MUSCATURA, muscaturi, s. f. 1. Actiunea de a musca si rezultatul ei. ♦ Senzatie dureroasa de arsura, usturime. ♦ felul in care apropie cineva dintii pentru a musca. ♦ Fig. Vorba muscatoare, ironie usturatoare; intepatura. 2. Rana, semn produs prin muscare. 3. Bucata dintr-un aliment atat cat poate cineva musca o data. – Musca + suf. -atura.

INVETERAT ~ta (~ti, ~te) (despre persoane si manifestarile lor) Care este intr-un anumit fel (mai ales, negativ) de foarte mult timp. Un alcoolic ~. /<fr. invetere, lat. inveteratus

EMBARGO s.n. 1. Act prin care un stat interzice in caz de conflict iesirea din porturile sale a navelor straine sau retine fortat bunurile de orice fel apartinand unui stat strain si le sechestreaza. 2. Interzicerea de catre un guvern a importului de marfuri in tara respectiva sau a exportului de marfuri, aur etc. din tara respectiva. [Pl. -uri, acc. si embargo. / < fr., sp. embargo].

MONEDA s. f. 1. ban care are curs legal intr-un stat. ♦ hartie ~ = bani de hartie. 2. ban de metal. ♦ a bate ~ = a emite bani de metal; (fig.) a plati (cuiva) cu aceeasi ~ = a se comporta fata de cineva la fel cum s-a comportat si el intr-o situatie asemanatoare. (< ngr. moneda)

altmintrelea (ea dift.) adv. (lat. alteramente). Alt-fel, in alt mod. Alt-fel, in caz contrar, de unde nu, daca nu. De altmintrelea, de alt-fel. – Si almintrelea, alminterea, amintirea si alminteri, aminteri.

amiant n., pl. e si uri (vgr. amiantor, nespurcat, d. miatno, spure. V. miazma). Silicat duplu de calce si de magnezie [!], varietate de azbest filamentos si incombustibil. – Cei vechi credeau ca amiantu e un fel de [?] in care nu arde; il scarmanau, il torceau si-si faceau fete de masa si servete care se aruncau in foc cind se murdareau, si ast-fel se albeau mai mult de cit pin [!] spalare. In pinza de amiant se ardeau mortii ilustri, a caror cenusa nu trebuia sa se amestece cu a rugului. Din amiant se fac astazi fitiluri care ard in ulei fara sa se consume si hirtie pretioasa (fiind-ca nu arde). S' a uzitat la facut tunici de pompieri.

briu n., pl. briie, briuri, si brine ca friu. (vsl. brunia, chiurasa. V. birnet). Cingatoare de pinza lata si invirtita de mai multe ori in prejuru corpului: i-a crescut barba pina la briu, apa le venea pina la briu. Un fel de dans si o melodie taraneasca. Dunga in prejuru unei case ori unei coloane. Orice dunga in general: briie de lumina. Munt. Podina la stog, baza claii de jos pina unde incepe conu. V. chimir.

EXPUNE, expun, vb. III. 1. Tranz. A prezenta, a reda prin cuvinte, a face cunoscut; a relata; a explica. 2. Tranz. A aseza la vedere; a arata. ♦ (Urmat de determinari introduse prin prep. „la”) A aseza un obiect, un material etc. in asa fel incat sa se poata exercita asupra lui o actiune, o influenta etc. 3. Tranz. si refl. A pune sau a se afla intr-o situatie periculoasa. 4. Tranz. A supune actiunii luminii un film, o placa fotografica etc. pentru a obtine un cliseu, o fotografie etc. – Din lat. exponere (dupa pune).

TUSEU, tuseuri, s. n. 1. Palpare a unui organ anatomic, intern sau a unei cavitati anatomice naturale, spre a constata starea lor; metoda de investigarea unei cavitati naturale. 2. felul in care un pianist atinge clapele pianului in timpul executiei unei piese muzicale. 3. (Impr.) Tusa¹ (IV). – Din fr. toucher.

MILLEFIORI s.f. (Arte) Nume dat obiectelor de sticla in interiorul carora se poate vedea un fel de mozaic reprezentand flori. [Pron. mil-le-fio-ri. / < it. millefiori].

POZITIVISM s.n. 1. Curent filozofic idealist-subiectiv care neaga rolul filozofiei ca o conceptie teoretica generala despre lume si ca metodologie generala, sustinand ca ea se bazeaza numai pe faptele verificabile experimental. ◊ Pozitivism logic = neopozitivism. 2. (Lit.) Denumire data acelor tendinte critice care adopta metodele scientiste in cercetarea literara. ♦ Modalitatile de creatie literara care tind sa reproduca realitatea in faptele ei concrete, adesea in stare bruta, netipizata. 3. fel de a fi caracterizat prin tendinta de a lua in considerare si de a urmari numai avantajele; practicism, utilitarism. [< fr. positivisme].

TRIPLARE s.f. Actiunea de a tripla si rezultatul ei. ♦ Depasire a unui vehicul, de orice fel, de catre un autovehicul, atunci cand acela este angajat in depasirea unui alt vehicul, oprit sau in mers, daca prin aceasta manevra se trece peste axa care desparte cele doua sensuri de circulatie ale drumului. [< tripla].

asijderea adv. – La fel, tot asa, de asemenea. – Var. asisdere(a), asijdere. Hibrid format din asis (forma veche a lui asa) si sb. takozdere „la fel” (Hasdeu 2004; Puscariu 133; DAR). Pare a fi fost vorba la inceput de o stingacie a vechilor traducatori din sl. (asa este sinonim cu tako, insa -zdere nu poate fi tradus, nici nu pare sa fi circulat numai in rom.). S-a pastrat datorita limbajului ecleziastic, dar fara circulatie populara.

EMBARGO s. n. 1. interzicere, de catre un guvern, a importului sau a exportului de marfuri ori de alte valori. 2. act prin care un stat interzice, in caz de conflict, iesirea din porturile sale a navelor straine sau retine fortat bunurile de orice fel apartinand unui stat strain, pe care le sechestreaza. (< fr., sp. embargo)

vinchel (-le), s. n. – Echer de timplar, un fel de teu. Germ. Winkel (Candrea), cf. vingalac.

APROPIA, apropii, vb. I. I. Refl. (Local) A veni, a se duce, a se aseza aproape de ceva sau de cineva. Petre se apropie respectuos (REBREANU). ◊ Expr. A nu te putea apropia de cineva = a nu reusi sa comunici sau sa te intelegi cu cineva. A nu te putea apropia de ceva = a nu putea sa obtii ceva. Se apropie funia de par = se apropie deznodamantul, sfarsitul. ♦ Tranz. A duce, a aduce, a aseza aproape de ceva sau de cineva. Fiecare pas ne apropie de casa. II. Refl. (Temporal) A veni, a fi aproape. Ziua se apropie si raman singur pe mal (SADOVEANU). ♦ A ajunge aproape de o anumita varsta. Se apropie de 30 de ani. ◊ Expr. I se apropie vremea = e aproape de moarte. III. Fig. 1. Refl. si tranz. A fi, a ajunge sau a face sa fie sau sa ajunga (aproape) la fel cu altcineva sau cu altceva. Cunostintele lui se apropie de ale profesorului sau. 2. Tranz. A-si face prieten pe cineva. – Lat. appropiare.

asa si (mai vechi) asi adv. (lat. eccum sic, iaca asa. V. si). Ast-fel, in acest fel: cum iti vei asterne, asa vei dormi. Asemenea, ast-fel de: la asa oameni (unor asa oameni) nu le dau voie. Asa de, ast-fel de, atita de: era asa de intuneric, in cit nu se vedea nimic. (Mai putin bine fara de: asa prost ma crezi?). Asa si asa sau nici asa, nici asa (fam.), potrivit, modest: o casa asa si asa. Cam asa, aproape asa: cam asa s´a intimplat. Iaca asa (fam.), formula de incheiere a unei povestiri: iaca asa, mai baieti! Asa dar, deci, pin [!] urmare, vrea sa zica: asa dar, ne-am inteles. Azi asa, mini [!] asa, se zice cind povestesti despre un fapt repetat: azi asa, mini asa (de ex., fura), pina cind a fost prins. Se intrebuinteaza si cind nu vrei sau nu poti da un raspuns precis: De ce nu vrei sa mergi? – Asa! – In nord. barb. dupa germ. so ein: asa un om, asa o casa. Rom. corect asa om, asemenea om, ast-fel de om.

aterina f., pl. e (ngr. atherina). Un fel de pestisor marin pe care pescarii il pun in undita ca sa momeasca pestii mai mari (atherina hepsetus si ath. pontica).

ALDE art. invar. (Pop. si fam.) 1. Oameni ca...; specimene de felul..., de tagma... ♦ Lucruri, intamplari de felul... 2. Cei din familie, din jurul cuiva; al lui... 3. (Precedand un nume propriu, un nume de rudenie etc.) Alde Ion – Al + de⁴.

GAUREA ~ele f. (diminutiv de la gaura) la pl. fel de broderie executata pe o panza din care s-au scos firele transversale. [Var. gaurica] /gaura + suf. ~ea

SVAITER s.n. Un fel de cascaval cu goluri mari in masa lui. [Pron. svai-. / < germ. Schweitzer (kase)].

ZICERE, ziceri, s. f. Actiunea de a zice si rezultatul ei; ceea ce se exprima, comunicare de orice fel; cuvant, vorba, vorbarie. ♦ Expresie, zicatoare, zicala.

caplagea f., pl. ele (turc. kapluga, pir). Dun. Alac, un fel de griu si de orz. – Si ceplegea (Sain. Infl. Or.).

crestatea f., pl. ele (d. crestat 2, pin [!] aluz. la frunze). Un fel de laptuca (lactuca sagittata), numita si susai de padure si (Trans.) tilharea.

CEACAU, ceacaie, s. n. (Reg.) Un fel de chipiu militaresc, inalt si tare, pe care il purtau odinioara membrii unor unitati militare. – Din magh. csako.

REMIZA, remize, s. f. I. 1. Situatie in care doi sahisti angajati intr-o partida amicala sau oficiala consimt reciproc asupra unui rezultat de egalitate; partida de sah terminata la egalitate. 2. Forma de retribuire (in comert) potrivit careia lucratorii primesc pentru munca prestata o suma de bani calculata in functie de volumul vanzarilor, cumpararilor, contractarilor etc. pe care acestia le efectueaza; (concr.) suma de bani acordata in acest fel. II. 1. Constructie prevazuta cu instalatii de spalare si ventilare, precum si cu un mic atelier de reparatii, folosita pentru adapostirea vehiculelor auto, a uneltelor, a locomotivelor, a vagoanelor etc. 2. Mic petic de padure sau de tufisuri plantat cu scopul de a servi ca adapost pentru vanatul mic. – Din fr. remise.

PILDA s. 1. v. exemplu. 2. invatatura, (inv.) paradigma, (fig.) lectie. (A lua ~ de la cineva de felul cum ...) 3. v. morala. 4. invatatura, (rar) parimie, (inv.) price. (Le-a spus o ~.) 5. v. parabola. 6. v. dovada.

INCASTRA vb. I. tr. A intepeni, a lega fix doua corpuri (imbucandu-le unul in altul, in falturi etc.) in asa fel incat sa se impiedice orice miscare de rotire sau de translatie a lor. [Var. incastra vb. I. / < fr. encastrer, cf. it. incastrare].

PERGAMENT s.n. 1. Piele preparata special pentru a se putea scrie pe ea. 2. Document vechi scris pe o piele de acest fel. 3. Hartie translucida rezistenta si impermeabila, folosita mai ales la impachetare. [Pl. -te, -turi. / < germ. Pergament, cf. lat. pergamenta < Pergam – vechi oras in Asia Mica].

TALION s.n. Pedeapsa sau razbunare care consta in tratarea vinovatului in acelasi chip in care a procedat si el cu victima lui. ♦ Legea talionului = lege penala la unele popoare din vechime, potrivit careia vinovatul era tratat in acelasi chip cum a procedat (sau a vrut sa procedeze) cu victima sa. [Pron. -li-on. / < fr. talion, cf. lat. talio < talis – la fel].

PERGAMENT s. n. 1. piele preparata special pentru a se putea scrie pe ea. 2. document vechi scris pe o piele de acest fel. 3. hartie translucida rezistenta si impermeabila, folosita la ambalarea alimentelor; pergamin. (< lat. pergamentum, germ. Pergament)

musuroi (musuroaie), s. n. – 1. Furnicar. – 2. Ridicatura de pamint. – Var. mosoroi, mosunoi, mosinoi. – Mr. sumuronu. Creatie expresiva, pornind de la mis- „ideea de furnicar”, cf. misuna „a furnica, a forfoti”, misuna „furnicare”, cu suf. -oi. Cihac, II, 198, a intuit legatura cu a misui, dar pleca de la sl. mesiti „a amesteca”; in acelasi fel, Puscariu 1098 si REW 5620 pornesc de la misuna, dar il explica prin lat. mixtiōnem. Celelalte explicatii sint fara valoare: din mausoleum, cu ajutorul unei metateze *mauseolum (Giuglea, Dacor., I, 497), sau din lat. mus araneus (Candrea; Scriban), corectat in *musaroneus (Graur, BL, V, 86). – Der. musuroi, vb. (a acoperi cu pamint, a face musuroi); musuroit, s. n. (musuroire).

schimbea (-ele), s. f. – 1. Stomac al rumegatoarelor. – 2. Ciorba de burta, fel de mincare oriental din burta sau maruntaie de miel. – Var. Mold. schiombea. – Mr. schimbeu „stomac”. Tc. iskembe (Seineanu, II, 137), cf. bg. skembe.

tarhat (-turi), s. n. – Povara, catrafusele ciobanului. – Var. tirhat, (Bihor) tarhatiu „sarcina”. Mag. terh, acuz. terhat (Cihac, II, 532; Tiktin; Puscariu, Lr., 105), cf. rut. terh, slov. Din acelasi cuvint mag. care inseamna „incarcat, greu” provine tarhita, s. f. (Trans., potirniche), datorita felului sau de a merge (dupa ipoteza improbabila a lui Cihac, II, 402, din sl. tetrevi „fazan”), din mag. terhes „supraincarcat”, de unde vine si tar(h)oasa, s. f. si adj. (insarcinata), cf. grea si ceh. terchavy „grea” si „insarcinata”. Cf. tar.

tigau (-aie), s. f. – Varietate de oi cunoscuta prin finetea linii. Origine incerta. Se pare ca trebuie pornit de la o calificare a animalului, mai curind decit a linii sale; in asa fel ca sa ne gindim la o deformare a lui tiglau; dar explicatia semantica ne scapa. Der. propusa de Cihac, II, 534, din mag. cikyuh „varietate de oi din Asia”, sau de Diculescu, Elementele, 438, din gr. σιγαλόεις „moale” pare si mai indoielnica. Tigii, s. m. (insecta, Hylobius abietus) pare sa confirme prima ipoteza.

tropos (-suri), s. n. – fel, chip, mod, procedeu. Ngr. τρόπος (Tiktin; Galdi 263). Este dubletul lui trop, s. n., din fr. trope. – Der. tropar, s. n. (imn religios), din mgr. τροπάριον (Murnu 58), sec. XVII, cf. sl. tropari (Vasmer, Gr., 145).

TORCATURA, torcaturi, s. f. fel de a toarce. – Din torc (prez. ind. al lui toarce) + suf. -(a)tura.

CEACAU, ceacaie, s. n. (Reg.) Un fel de chipiu militaresc, inalt si tare, pe care il purtau odinioara unele unitati militare. – Magh. csako.

citarea f., pl. ele (turc. citare, -ri si cetare, -ri. Vechi. Un fel de alagea din care se faceau anterie. – Si citarie, f.

claca f., pl. aci (vsl. sirb. tlaka, d. tlaciti, a izbi, tlesti-tlukon, tluknonti, a bataturi [!]; bg. tluka, rut. toloka si klaka, claca, toloaca, tolociti, a calca iarba. D. rom. vine ung. kalaka, kolaka. V. toloaca, tologesc, stilcesc). Vechi. Corvada [!], munca gratuita pe care taranii si serbii o datorau domnului, boierilor sau minastirilor: in Tara Rom. 12 zile pe an, in Mold. 24, (numita si boieresc si lucru, iar in Trans. robota). La 1864, supt [!] Cuza, fiind improprietariti taranii, s´a desfiintat claca. Azi. Ajutor mutual intre tarani la seceris, la dezghiocat fasole s. a., cind se aduna in casa celui care are nevoie de ajutor si care le da in schimb mincare si bautura, si ast-fel e sinonim cu sezatoare. Lucru de claca, lucru gratuit si (fig.) fara tragere de inima, deci prost. Vorba de claca, vorba desearta [!], seaca. V. beilic, furcarie, govie, nedeie, zbor 3, ghiulus.

bucinis m. (d. bucium. D. rom. vine bg. bucinis. V. si dudaie). Un fel de cucuta neveninoasa pe ale carei vlastare tinere le maninca oamenii in nordu Europei (anchangelica officinalis). Un fel de cucuta foarte veninoasa care creste in apa (cicuta virosa).

coroi m., pl. tot asa (ung. karoly, karuly, karvoly, karvaly, uli, d. vsl. bg. rus. kragui, cuv. general slavic luat d. turc. geagataic karaghu, kyrghy, uli, probabil inrudit cu rom. caragata. Bern. 1, 570). Est. Ulies, un fel de uli (accipiter nisus), pe care Turcii, odinioara, il invatau sa prinda pasari. – Munt. curui, vechi corui.

crivala f., pl. e, ca nicovala, -le (vsl. krivalo, d. krivu, curb; sirb. krivalja, un fel de vita. V. crivea). Est. Crivea, un fel de jug care se pune la peptu [!] cailor cind treiera. Crivea, scirleica (de rasucit funiile). Un fel de stringatoare dulghereasca de forma unui patrat c´o lature [!] formata de un mare surub tot de lemn de tinut strins doua piese. O bucata de ramura mai groasa retezata si fixata in al carei virf ramificat se pune drobu de sare pe care-l ling oile (in vest se numeste asa si troaca in care se pune drobu). Vest. Manivela la joagar.

INTERFATA², interfete, s. f. (Electron.) Dispozitiv care converteste semnalele electronice in asa fel, incat doua aparate sau sisteme sa poata comunica intre ele. – Din engl., fr. interface (dupa fata).

ZICERE, ziceri, s. f. Actiunea de a zice si rezultatul ei; ceea ce se exprima prin cuvinte; comunicare de orice fel; cuvant, vorba, vorbire. ♦ Expresie, zicatoare, zicala. – V. zice.

PETRECERE, petreceri, s. f. Actiunea de a (se) petrece si rezultatul ei. 1. Ducere a vietii sau ocuparea timpului intr-un anumit fel, intr-un anumit loc, o anumita perioada; vietuire, traire. ♦ Mod de desfasurare a vietii, fel de viata, fel de a trai; viata, trai; p. ext. (la pl.) fapte savarsite de cineva in timpul vietii. 2. (Mod, mijloc de) folosire placuta a timpului; distractie, amuzament. ◊ Expr. Petrecere frumoasa! formula prin care i se ureaza cuiva, de obicei la despartire, sa petreaca in mod placut un anumit timp. 3. Reuniune, intalnire intre prieteni, rude etc. (de obicei insotita de masa mare, de muzica etc.), organizata cu prilejul unei sarbatori sau sarbatoriri ori pentru distractie; chef, petrecanie (3). ◊ Expr. A fi om de petrecere = a fi vesel, amuzant, antrenant intr-o societate. – V. petrece.

PRIBOI¹, priboaie, s. n. 1. Unealta de otel in forma de bara, cu un capat conic, care serveste, de obicei, la perforarea sau la largirea gaurilor materialelor metalice; dorn. 2. Bat lung, terminat la unul dintre capete cu un fel de maciulie, cu care se bat icrele pentru a le curata de pielite. 3. Planta erbacee cu frunze placut mirositoare si cu flori rosii sau albe (Geranium macrorrhizum). 4. (Reg.) Numele unui dans popular; melodie dupa care se executa acest dans. – Din scr. priboj.

ORANDUIRE, oranduiri, s. f. Actiunea de a orandui si rezultatul ei. 1. Asezare, grupare intr-o anumita ordine, intr-un anumit fel; aranjare, repartizare, clasare. ♦ Organizare, intocmire; stabilire. 2. Investire. 3. (Inv. si reg.) Hotarare, dispozitie, decizie, ordin. 4. (Adesea cu determinarile „sociala” si „social-economica”) Treapta a dezvoltarii istorice a societatii, caracterizata printr-un nivel determinat al fortelor de productie, prin relatiile de productie corespunzatoare acestuia si prin suprastructura generata de aceste relatii; formatiune sociala, formatiune social-economica. ◊ Oranduire de stat = organizare politica si teritoriala a statului sub aspectul regimului si al formei de stat, precum si al impartirii administrativ-teritoriale, determinata, in esenta, de caracterul oranduirii sociale. – V. orandui.

PIZZICATO s.n. Mod de a canta dintr-un instrument cu coarde numai ciupindu-le, fara a folosi arcusul; bucata muzicala executata in acest fel. [Pron. pi-ti-ca-to. / < it., fr. pizzicato].

2) bardac, -a adj. (d. bardac 1, adica „unflat ca un bardac”, ca turc. bardak eriyi, un fel de prune; sirb. bardaklija, un fel de prune). Mold. Olt. Se Zice despre un fel de prune cu git (gitlanoase) si despre pomii care le produc: perje (prune) bardace, un prun bardac.

arabesc n., pl. uri (fr. arabesque, d. it. arabesco). Ornamente in pictura sau sculptura format din animale, frunze, flori, ramuri si alte figuri de fantazie dupa obiceiu Arabilor, care, fiind-ca Coranu nu le permite sa reprezente oameni, s' au perfectionat in acest fel de ornamente.

biadea f., pl. ele (t. [d. pers.] biiade, piiade). Dobr. Un fel de lotca cu fundu lat si prora ascutita.

Demopho(o)n 1. Fiul lui Celeus si al Metanirei si fratele lui Triptolemus. Cind era mic, vrind sa-l faca nemuritor, Demeter il tinea deasupra flacarilor ca sa-l faca sa se lepede de tot ceea ce era muritor in trupul lui. O data, noaptea, in timp ce-l purifica in felul acesta, Demeter a fost surprinsa de mama (de tatal sau de doica) lui Demophon care, in fata acestui spectacol, a scos un tipat. Speriata, zeita a scapat copilul in foc. Dupa o versiune, Demophon ar fi fost mistuit de flacari, dupa alta, ar fi scapat cu zile, dar ar fi ramas muritor. 2. Rege al cetatii Athenae, fiul lui Theseus si al Phaedrei si fratele lui Acamas. A participat la razboiul troian. La intoarcere, a trecut prin Thracia. Acolo a intilnit o tinara fiica de rege, pe nume Phyllis, cu care s-a casatorit. Mai tirziu, Demophon a parasit-o si s-a intors la Athenae. De desperare, Phyllis s-a sinucis.

INTENSIUNE s. f. (Log.) Totalitatea caracteristicilor pe care trebuie sa le aiba un lucru pentru a fi definit intr-un anumit fel. [Pr.: -si-u-] – Din engl. intension.

ZABALUTA, zabalute, s. f. 1. Un fel de zabala (1) mai simpla, compusa din doua bare imbinate intre ele, servind pentru a conduce calul. 2. Zabala (2). – Zabala + suf. -uta.

PLANETA, planete, s. f. 1. Corp ceresc fara lumina proprie, satelit al Soarelui, care se vede pe cer sub forma unui punct luminos ca urmare a reflectarii luminii solare; p. restr. Pamant (1). ♦ Orice corp ceresc fara lumina proprie, satelit al unei stele. 2. Zodie (in care se naste cineva). ♦ Bilet care contine preziceri naive privitoare la viitor si pe care il vand flasnetarii extragandu-l la intamplare dintre altele de acelasi fel (cu ajutorul unui papagal sau al unui soarece dresat). [Var.: (inv.) planet s. m.] – Din fr. planete, lat. planeta.

ITALIENESTE adv. 1) In felul italienilor; cum obisnuiesc italienii; ca italienii. 2) In limba italiana. [Sil. -li-e-] /italian + suf. ~este

PROZA f. 1) (in opozitie cu poezie) Creatie literara artistica realizata intr-un limbaj expresiv, dar nesupus regulilor de versificatie. 2) Totalitate a creatiilor literare de acest fel (ale unui scriitor, ale unui popor, ale unei epoci). ~a lui I. Druta. ~a secolului XIX. 3) Mod de exprimare caracteristic pentru acest gen de creatie. 4) fig. Fapt care este obisnuit, cotidian. ◊ ~a vietii ansamblul preocuparilor si grijilor banale din viata de toate zilele. /<fr. prose, lat. prosa

TURTA¹ ~e f. 1) Produs de patiserie latit si rotund, obtinut dintr-o bucata de aluat si copt pe vatra. ◊ A face (sau a lasa) (pe cineva) ~ a bate tare (pe cineva). A se imbata ~ a se imbata foarte tare. Beat ~ foarte beat. A trage cenusa (sau spuza) la ~a lui a-si apara interesele proprii. 2) (nume generic) Prajitura de orice fel, avand o asemenea forma. ~ cu mere. ~e cu mac. ◊ ~ dulce prajitura facuta din faina de grau, oua, miere, mirodenii, acoperita cu glazura sau presarata cu zahar farin 3) Substanta presata care are o asemenea forma. ~ de ceara. /<lat. turta

STIL s.n. I. 1. Instrument de metal sau de os ascutit la varf, cu care se scria in antichitate pe tablite cerate. 2. Partea pistilului care se afla deasupra ovarului si poarta stigmatul. II. 1. Totalitatea procedeelor proprii de exprimare prin mijloacele limbii literare a unui continut concret; mijloacele lingvistice de exprimare proprii unui scriitor, unei opere, unui gen etc. 2. Mod de exprimare a gandirii specific unei arte sau unui artist, curentelor, epocilor sau scolilor artistice nationale. ◊ Figura de stil = v. figura (4) [in DEX ´98, DN]. 3. Mod, fel, maniera de a fi, de a purta etc. ◊ Stil de munca = fel de a concepe munca si de a munci. [Pl. -luri, -le. / < fr. style, it. stile, cf. lat. stylus, gr. stylos – stilet].

JALUZEA s.f. (De obicei la pl.) Stor confectionat din sipci asezate in asa fel incat sa se poata strange sau desface dupa trebuinta. [Pl. -ele, -zii. / < fr. jalousie].

ZABALUTA, zabalute, s. f. Un fel de zabala mai simpla, compusa din doua bare imbinate intre ele, servind pentru a conduce calul. – Din zabala + suf. -uta.

ausel m., pl. ei (dupa Hijdau si Acad., dim. d. mrom. aus, mosneag, d. lat. avus, bunic; mai probabil, d. lat. pop. aucellus, var. din auccella, avicella, cristel, dim. d. avis, pasare; it. uccello, fr. oisel, apoi oiseau, pasare. Din aucellus s´a facut aucel, apoi, dupa frumusel, ausel. V. avion). O pasarica foarte mica cu penele cafenii, cenusii si galbene aurii, numita si sfredelus, ochiu boului si tartalac (regulus cristatus). Alta pasarica, un fel de pitigoi, cu spinarea rosie, cu aripile si coada neagra, iar incolo alburie, care-si face cuibu atirnat, ca si ganguru [!] (aegithalus pendulirus): Sta atirnat, ca o punguta alba de lina, un cuib de ausel. Il tesusera doua pasarele si tiriisera in el doua rinduri de ausel (Sadov. VR. 1930, 9-10, 194). Ausel de stuf, un fel de pitigoi mai mare (17 c. m.) care are o lunga mustata neagra (panurus biarmicus). V. pitulice.

Acrisius, rege al Argosului si fiu al lui Abas. De teama unui oracol care-i prezisese ca va fi ucis de catre unul dintre urmasii sai, Acrisius si-a zavorit unica fiica, pe Danae, intr-un turn inalt. Indragostindu-se de frumusetea tinerei fete, Zeus reuseste totusi sa patrunda pina la ea transformindu-se in ploaie de aur. Din unirea lor se naste un baiat, Perseus. Pentru a zadarnici prezicerea oracolului, Acrisius o inchide pe Danae impreuna cu Perseus intr-un cufar si le da drumul pe mare. Salvati de la inec, dupa ani de zile in care timp Perseus crescuse, cei doi se reintorc in Argos sa-l vada pe Acrisius. In cadrul unor intreceri care au loc in Thessalia si la care participa si Perseus, discul lansat de el il loveste din greseala pe Acrisius, ucigindu-l pe loc. In felul acesta oracolul se implineste (v. si Perseus).

Eurydice 1. Sotia lui Orpheus. Odata, in timp ce se afla pe cimp, Aristaeus a vazut-o si, indragostindu-se de ea, a vrut s-o violeze (v. si Aristaeus). Cautind sa se salveze, Eurydice a luat-o la fuga, dar a fost muscata de un sarpe si a murit. Indurerat, Orpheus n-a pregetat sa coboare in Infern ca s-o intilneasca. Acolo, prin cintecele lui minunate a reusit sa-i induplece pe zeii subpaminteni sa i-o inapoieze pe Eurydice. El s-a legat insa cu juramint sa n-o priveasca inainte de a fi pasit dincolo de hotarele lumii subpamintene. Altfel urma s-o piarda pentru totdeauna. Orpheus nu si-a putut tine insa juramintul. El n-a putut rezista dorintei arzatoare de a-si privi sotia inainte de a ajunge pe pamint. In felul acesta Eurydice a ramas pentru totdeauna in lumea mortilor. 2. Mama lui Danae. 3. Sotia lui Creon, regele din Thebae. Auzind de moartea fiului ei, Haemon, s-a sinucis. 4. Fiica lui Amphiaraus si a Eriphylei.

corcodusa f., pl. e (ruda cu cocolos, corcolesc, corcolan, curcubeu, colcotoasa). Munt. Fruct de corcodus, un fel de pruna mica sferica galbena sau neagra. – Si corcodea, pl. ele. In Mold. si Trans. curcudusa si curcudea, in Trans. culducuta si colcotusa, in Munt. vest coldusa si toltusa (Cod. M. N. 97). Pe alocurea si culcudusa.

TIPATOR, -OARE, tipatori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Despre glas) Strident. ♦ Fig. (Despre culori, lumina) Prea batator la ochi, prea viu, prea intens. 2. S. f. Un fel de fluier cu care vanatorii imita glasul diferitelor animale pentru a le atrage. – Tipa¹ + suf. -ator.

CIORBA, ciorbe, s. f. fel de mancare care consta dintr-o zeama (acrita) preparata cu legume, adesea si cu carne. ◊ Expr. A se amesteca in ciorba cuiva (sau a altuia) = a se amesteca (nedorit) in afacerile, in treburile altuia. A pune (sau a baga etc.) pe toti intr-o ciorba = a considera si a trata la fel mai multi oameni, fara a tine seama de valoarea, situatia etc. lor deosebita. – Din tc. corba.

PARANTEZA, paranteze, s. f. 1. Semn de punctuatie care consta din doua arcuri de cerc sau din doua dreptunghiuri carora le lipseste o latura lunga si intre care se izoleaza o explicatie, un adaos, un amanunt legat de restul unui text dat. ♦ P. ext. Text, adaos izolat intre aceste semne grafice. ♦ Paranteza (1) in care apare o expresie algebrica, pentru a arata ca operatia aflata in interiorul ei se efectueaza inaintea celorlalte: p. ext. expresie algebrica izolata in acest fel. 2. Fig. Digresiune (scrisa sau orala). ◊ Loc. adv. In paranteza = in treacat. [Var.: (Inv.) parantez s. n.] – Din fr. parenthese.

DRIBLA, driblez, vb. I. Intranz. (Sport) A conduce mingea sau pucul (cu piciorul, mana, crosa etc.) in asa fel incat sa-si insele adversarul direct si sa poata trece de el. ♦ Tranz. A-si insela si a-si depasi adversarul direct printr-o conducere inselatoare a mingii sau a pucului. ♦ P. gener. (Fam.) A pacali, a insela. – Din fr. dribbler.

SALTANDO adv. (Muz.; indica modul de executie la instrumentele cu coarde si arcus) in felul procedeului staccato, prin lansarea usoara a arcusului pe coarde si revenirea lui naturala. – Cuv. it.

PRESUPUNERE s. 1. (inv. si pop.) prepus. (Tot felul de ~ ii trec prin cap.) 2. banuiala, ipoteza, prezumtie, supozitie, (rar) presupus. (~ lui s-a adeverit.) 3. v. ipoteza.

TEAPA s. 1. categorie, fel, gen, soi, (fig.) calibru, (reg. fig.) panura. (Avea doar prieteni de ~ lui.) 2. v. conditie.

CASUTA ~e f. (diminutiv de la casa) 1) Compartiment intr-o caseta tipografica in care se pastreaza un singur fel de litere. 2): ~ postala compartiment special unde se pastreaza scrisorile pe care le ridica personal adresantul. /casa + suf. ~uta

DIPETAL ~a (~i, ~e) 1) (despre flori sau despre corola lor) Care are doua petale. 2) (despre plante) Care are flori de acest fel. /<fr. dipetal

DISEPAL ~a (~i, ~e) 1) (despre flori sau caliciul lor) Care are doua sepale. 2) (despre plante) Care are flori de acest fel. /<fr. disepale

LECTIUNE s.f. 1. Fiecare dintre formele in care se prezinta textul unui autor in diferite manuscrise sau editii; fel de a citi un (pasaj dintr-un) text pentru stabilirea versiunii lui originare. 2. V. lectie. [Pron. -ti-u-. / < lat. lectio, cf. germ. Lektion].

CRICHET s.n. Joc sportiv intre doua echipe a cate 11 persoane, in care fiecare dintre ele cauta sa introduca mingea in poarta adversarului, prin lovituri cu un fel de baston de lemn. [< engl., fr. cricket].

vifel (-li), s. m. – Prieten care insoteste mirele la nuntile populare. Mag. vofel(y) (Tiktin). In Trans. – Der. vifelita, s. f. (prietena care insoteste mireasa).

ASEMANARE, asemanari, s. f. Actiunea de a (se) asemana si rezultatul ei; analogie, similitudine. ◊ Expr. Dupa chipul si asemanarea cuiva = intocmai, leit, la fel cu cineva. ♦ Comparatie. ◊ Loc. adj. Fara asemanare = extraordinar, fara comparatie.

anasarca f., pl. e (vgr. ana, pin [prep.] si sarx, carne). Med. Un fel de idropizie a tesutului celular subcutaneu al intregului corp. – Sin. cu leucoflegmasie. Si -zarca (dupa fr.).

LA FACON DE DONNER VAUT MIEUX QUE CE QU’ON DONNE (fr.) felul in care dai pretuieste mai mult decat ceea ce dai – Corneille, „Le menteur”, act I, scena 1. V. si Bis dat qui cito dat.

capitul n., pl. e (lat. capitulum, dim. d. caput, cap). Diviziune a unei carti: cartea asta are zece capitule. Materia cuprinsa intr´un capitul si (fig.) subiectu despre care vorbesti: vorbim despre capitulu calatoriilor. Corp de canonici (la catolici): episcopu si capitulu lui. Bot. Un fel de inflorire a mai multor flori (de ex. a compuselor). – Si capitol (dupa it.).

Aeolus 1. Fiul lui Hellen, regele Magnesiei (Thessalia) si unul dintre intemeietorii semintiei hellenilor. A urmat la domnie dupa tatal sau si a avut numerosi fii si fiice, printre care se numarau: Sisyphus, Athamas, Cretheus si Salmoneus. 2. Fiul lui Hippotes (sau, dupa o alta versiune, al lui Poseidon). Salasluia in insulele Aeolice, unde Zeus ii daduse in stapinire vinturile. Aeolus le tinea inchise intr-o pestera sau, dupa altii, intr-un burduf. Cind Odysseus s-a abatut prin insulele Aeolice a fost gazduit de Aeolus. Acesta i-a daruit la plecare burduful in care erau inchise toate vinturile, cu exceptia unuia singur: Zephyrus, care avea sa-l conduca pe erou in patrie. Crezind ca e plin cu vin, tovarasii lui Odysseus au deschis insa burduful, dind drumul si celorlalte vinturi. In felul acesta s-a iscat o groaznica furtuna pe mare (v. si Odysseus).

Danaides, cele cincizeci de fiice ale lui Danaus, regele Argosului (v. si Danaus). Cind Aegyptus, fratele lui Danaus, a sosit in Argos cu cei cincizeci de feciori ai lui, Danaus le-a fagaduit sa-i insoare cu fetele sale. Un oracol ii prezisese insa ca va muri de mina unuia dintre nepotii sai. Pentru a zadarnici prezicerea, Danaus le-a cerut fetelor lui sa-si ucida sotii in noaptea nuntii. Danaidele s-au tinut de cuvint. Singura Hypermnestra i-a crutat viata sotului sau, Lynceus. Mai tirziu el isi va ucide socrul, drept razbunare pentru moartea fratilor sai. In felul acesta oracolul se va implini. Pentru crimele savirsite, Danaidele au fost condamnate sa umple vesnic, in Hades, un butoi fara fund.

TAIETURA, taieturi, s. f. 1. Actiunea de a taia; (concr.) locul unde s-a taiat ceva; spec. rana provocata de un instrument taios. ♦ Suprafata rezultata dintr-un corp dupa ce a fost taiat. ♦ fel, mod de a taia. 2. Drum (adancit) sapat de o apa in curgerea ei. ♦ Povarnis drept, prapastios; perete stancos. 3. Croiala unei haine. ♦ Fig. Linie, trasatura, contur. 4. Teren despadurit pe care se mai vad inca butucii. 5. Fig. (La pl.) Senzatie de durere asemanatoare cu aceea provocata de o taiere; junghiuri. 6. Stersatura; fragment, text sters sau anulat. 7. Portiune, articol decupat dintr-o tiparitura. [Pr.: ta-ie-] – Taia + suf. -atura.

FIRE ~i f. 1) Lume materiala; natura inconjuratoare. 2) fel de a fi al omului; caracter; natura. 3) Judecata sanatoasa; cuget. ◊ In toata ~ea a) matur; b) cu mintea sanatoasa. [G.-D. firii] /v. a fi

TESTEA ~ele f. Pachet care contine un numar fix (10, 12 sau 24) de obiecte de acelasi fel ambalate impreuna. [Art. testeaua] /<turc. deste

CAMELEON s.m. 1. Reptila din regiunile tropicale, care poate sa-si schimbe culoarea pielii dupa mediul inconjurator. 2. (Fig.; peior.) Om care isi schimba convingerile sau felul de a fi cu foarte mare usurinta in functie de imprejurari. [Pron. -le-on. / < fr. cameleon, cf. gr. chamaileon – leu tarator].

canafas n., pl. uri (rus. kanifas, germ. kannefass, d. fr. canevas. V. canava). Munt. Un fel de pinza teapana care se pune la gulerele hainelor ca sa le tina drepte.

caramaliu si -niu, -ie adj. (turc. karamanli). Se zice despre un fel de covoare in care firele colorilor [!] in linie dreapta sint separate intre ele.

TIROLEZ, -A, tirolezi, -e, subst., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Tirolului sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Tirolului sau la populatia lui. 3. S. f. Model de rochie alcatuita din trei piese; o bluza alba, un fel de sarafan imprimat si un sortulet (alb). – Din it. tirolese.

PRESA, presez, vb. I. Tranz. 1. A exercita o presiune asupra unui material, obiect, pentru a-i reduce volumul, a-i da o anumita forma, a extrage lichidul din el etc. ♦ A apasa. 2. Fig. A constrange o persoana sa actioneze intr-un anumit fel. – Din fr. presser.

TUSA¹, tuse, s. f. 1. 1. Mica piesa de metal pe care este imprimata o litera, o cifra sau un semn conventional, fixata la capatul unei parghii articulate a masinii de scris, de calculat, de cules. 2. Clapa la orga sau la pian. II. Limita regulamentara a unor terenuri sportive (trasata cu o linie vizibila). ♦ Scoatere a mingii dincolo de tusa¹ (II 1) si repunerea ei in joc. III. Lovitura care atinge pe adversar, la jocul de scrima. IV. felul de a aplica culoarea cu pensula pe panza unui tablou, care defineste stilul unui pictor. – Din fr. touche.

MASEA ~ele f. 1) Fiecare dintre dintii mari, cu suprafata plata, situati in partile laterale ale maxilarelor; molar. ◊ ~ de minte fiecare din utlimele patru masele care apar la sfarsitul adolescentei. A trage (sau a lua) la ~ a consuma bauturi spirtoase in cantitati mari; a avea slabiciunea bautului. Nici pe o ~ (sau nici cat a-i pune pe o ~) foarte putin; o nimica toata. A clantani din ~ele a tremura de frig. 2) Obiect sau unealta asemanatoare cu un dinte de acest fel. 3): ~eaua-ciutei mica planta erbacee din familia liliaceelor, cu flori divers colorate si frunze cu pete rosii-brune. [G.-D. maselei] /<lat. maxilla

BOVARISM s.n. Stare de insatisfactie care caracterizeaza individualitatea unei persoane ce se crede altfel de cum este si imita felul de a se comporta al altora. [< fr. bovarysme, cf. Emma Bovary – eroina romanului lui Flaubert Madame Bovary].

STRUCTURA s.f. I. 1. fel de constructie (la un edificiu, la un pod etc.). 2. Mod de organizare interna, de alcatuire a unui corp. ♦ Dispozitie relativa a atomilor in molecula unei substante. ♦ Modul de grupare a moleculelor intr-o substanta minerala. 3. Modul de asezare intre ele a partilor corpului animal sau vegetal ori ale tesuturilor. ♦ (Psih.) Conformatie, factura, formatie. 4. fel de alcatuire a unei compozitii, a unei opere literare. ♦ Structura gramaticala = mod specific fiecarei limbi de a organiza cuvintele in propozitii si fraze. II. Mod de organizare a societatii din punct de vedere economic, social, politic si cultural; oranduire. ♦ Mod de organizare a oricarei ramuri de productie. [Cf. fr. structure, lat. structura < struere – a cladi].

baclava si (Mold. nord) pa- f. (turc. baklava) Un fel de prajitura compusa din foi puse una peste alta (si care au intre ele nuci sau migdale pisate), taiate in forma de romburi si oparite cu sirop de zahar sau de miere. V. sarailie.

cas n., pl. uri, si rar m. (lat. caseus si caseum, cas, brinza; it. cacio, sard. l. kasu, sp. quejo, pg. queijo; germ. kase). Brinza dulce nescursa de zer, asa cum se afla in zagirna sau dupa ce o scoti de acolo (V. telemea). Dunga galbena pe care o au puii de pasari la incheietura ciocului. Fig. A avea cas la gura, a fi cu casu la gura, a fi inca copil. Casu popii, un fel de nalba mica care creste ca o tufusoara si pe ale carei fructe le maninca copiii (malva rotundifolia). – Casi se zice cind e vorba de bucati de cas. Dar si in acest caz se poate zice casuri.

catifea f., pl. ele (turc. [d. ar.] katife, pop. kadife; ngr. katifes; sp. alcatifa. V. cataif). Un fel de stofa, de ordinar de matase, cu firele drept in sus, dese si foarte moi si netede. V. plisa.

cerneala f., pl. eli (vsl. crunilo. V. ciorna, cernesc, cernusca). Lichid negru (sau si alt-fel) de scris (negreala). – Si pl. n. -uri, feluri de cerneala.

AGESTI, agestesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A stavili o apa curgatoare, ingramadind busteni, crengi etc. la o cotitura a ei. 2. Refl. (Despre busteni, crengi etc.) A se ingramadi la cotitura unui rau, formand un fel de stavilar. ♦ Fig. (Despre oameni) A se pripasi, a se aciua. – Din agest.

BABESC, -EASCA, babesti, adj., s. f. 1. Adj. (Peior.). Dupa felul, obiceiurile sau portul babelor. ◊ Expr. Vorbe (sau fleacuri) babesti = vorbe carora nu trebuie sa li se dea importanta. Leacuri babesti = mijloace empirice cu care se incearca vindecarea unor boli. Socoteala babeasca = socoteala facuta in mod simplist, empiric; fig. judecata gresita, ingusta. 2. S. f. Soi romanesc de vita de vie, cu struguri ramurosi si boabe rotunde, de culoare neagra-albastruie, din care se produc vinuri rosii. – Baba + suf. -esc.

SPRE prep. 1. (Cu sens local) In directia..., inspre, catre, la. Pornesc spre scoala. ♦ (In numeralele de la 11 la 19, formate prin compunere) Adaugat la..., peste. Unsprezece. 2. (Cu sens temporal) In apropierea..., aproape de..., cam la vremea..., pe la... Spre iarna. ♦ Catre ziua de...; dintre ziua de...; si ziua de... Luni spre marti. ♦ (Arata o actiune ulterioara celei exprimate de verbul precedent, avand valoare copulativa) Dupa aceea, si apoi. 3. (Introduce un complement circumstantial de scop) In vederea..., pentru a..., ca sa... Se duce spre a cerceta personal. ◊ Expr. Spre pilda = de pilda, de exemplu. 4. (Introduce un complement circumstantial de mod) (In asa fel) incat (sa produca, sa cauzeze cuiva ceva). I-a daruit o carte spre marea lui bucurie. 5. (Inv. si reg.; introduce un complement indirect) Echivaland cu..., drept, ca. Spre rasplata, cer doua lucruri. – Lat. super.

CAINE ~i m. 1) Mamifer carnivor de talie mijlocie, din familia canidelor, domesticit si folosit la paza, vanatoare etc. ◊ Nici ~ nici ogar se spune despre omul care nu are o pozitie bine determinata. A taia frunze la ~i a se ocupa cu nimicuri. A trai ca ~ele cu pisica (a se manca ca ~ii) a fi in relatii rele; a se dusmani. (Undeva) umbla ~ii cu colaci in coada se spune cand cineva crede, ca undeva se traieste foarte bine. Nu-i numai un ~ scurt de coada mai sunt oameni sau situatii de felul acesta. 2) fig. Om rau, cainos. ◊ Porc de ~ om ticalos. Coada de ~ om de nimic. 3): ~ele-Mare constelatie boreala in care intra si Sirius. ~le-Mic constelatie boreala intre Hydra si Orion. ~-de-mare rechin din Marea Neagra de talie mica si culoare albastra-cenusie. /<lat. canis

DIALIPETAL ~a (~i, ~e) 1) (despre flori sau despre corola lor) Care are petale separate; cu petale neconcrescute. 2) (despre plante) Care are flori de acest fel. [Sil. di-a-] /<fr. dialypetale

DIALISEPAL ~a (~i, ~e) 1) (despre flori sau despre caliciul lor) Care are sepalele departate; cu sepale neconcrescute. 2) (despre plante) Care are flori de acest fel. [Sil. di-a-] /<fr. dialisepal

PRIVIRE ~i f. 1) v. A PRIVI. ◊ Cu ~ la referitor la. 2) fel de a privi al cuiva; cautatura. ~ calda. ~ rautacioasa. 3) Examinare cu ochii. ◊ A sorbi cu ~ea a privi cu mult nesat. A arunca o ~ a privi in fuga. /v. a (se) privi

RATUSCA ~te f. (diminutiv de la rata) Joc de copii constand in aruncarea unei pietricele in apa in asa fel, incat aceasta, inainte de a se scufunda, sa faca mai multe sarituri pe suprafata ei. /rata + suf. ~usca

TRIPETAL ~a (~i, ~e) 1) (despre flori sau despre corola lor) Care are trei petale; cu trei petale. 2) (despre plante) Care are flori de acest fel. /<fr. tripetale

DESERT s. n. fel de mancare care se serveste la sfarsitul mesei, din fructe, prajituri etc.; momentul servirii lui. (< fr. dessert)

MOLECULA s. f. cea mai mica parte dintr-o substanta, care are compozitia chimica si structura la fel cu a substantei respective. ♦ ~-gram = cantitatea unei substante masurata in grame, egala cu greutatea ei moleculara; mol¹. (< fr. molecule, lat. molecula)

POZITIE s. f. 1. mod in care este asezat sau situat ceva sau cineva; (p. ext.) loc unde se gaseste ceva sau cineva. ◊ (muz.) loc al unei note sau al unei chei pe portativ; felul in care sunt tinute mainile in timpul cantatului la instrumentele muzicale. ◊ locul pe care il ocupa un sunet intr-un cuvant. 2. teren, loc pe care sunt dispuse trupele pe front sau navele de razboi pe mare, servind ca baza de atac sau de aparare. 3. atitudine a corpului; tinuta. 4. situatie, stare in care se gaseste cineva sau ceva. ◊ situatie sociala, rang. (< fr. position, lat. positio, germ. Position)

AGESTI, agestesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A stavili o apa curgatoare, ingramadind busteni, crengi etc. la o cotitura a ei. 2. Refl. (Despre busteni, crengi etc.) A se ingramadi la cotitura unui rau, formand un fel de stavilar. ♦ Fig. (Despre oameni) A se pripasi; a se oplosi. – Din agest.

BABESC, -EASCA, babesti, adj. (Peior.) Dupa felul, obiceiurile sau portul babelor. ◊ Expr. Vorbe (sau fleacuri) babesti = vorbe carora nu trebuie sa li se dea importanta; scornituri. Leacuri babesti = mijloace empirice, cu care unele babe pretind ca vindeca bolile, exploatand ignoranta unora. Socoteala babeasca = socoteala facuta in mod simplist, empiric; fig. judecata gresita, ingusta. – Din baba + suf. -esc.

2) car n., pl. e si (est) a (lat. carrus si carrum, cuv. galic; it. sp. pg. carro, pv. car, fr. char). Un fel de vehicul de dus lucruri grele, foarte intrebuintat de taranii Romani, care injuga la el boi. Continutu unui car: un car de fin. Est. Tintar. Constelatiunea ursei: caru mare si caru mic (cu acest inteles si lat. [in glose], sp. si pg. [V. ursa]). Car de triumf, caru in care intrau solemn in vechea Roma generalii triunfatori [!]. Car funebru, dric, patasca (in stilu inalt). A merge ca cu caru cu boi, a merge foarte incet. A avea cu caru, a avea din belsug. A cauta acu in caru cu fin, a cauta un lucru mic intr´o imensitate. V. carulean.

caprita f., pl. e. Capra mica. Un fel de loboda albicioasa (atriplex litoralis) care place foarte mult vitelor si din care ele maninca pina ce se unfla [!] si mor. (Ca sa se evite asta, vita trebuie sa fie silita sa alerge pina ce se mistuie putin caprita mincata).

CATELEA, CATA pron. interog., adj. interog. (Precedat de art. „al”, „a”, se intrebuinteaza in propozitii interogative pentru a afla locul pe care il ocupa cineva sau ceva intr-o ierarhie, intr-o serie de fiinte sau de lucruri de acelasi fel) Al catelea a reusit? A cata casa? [Var.: catea pron. interog., adj. interog. f.] – Cate + le + a.

FORMATIE, formatii, s. f. 1. Alcatuire, intocmire, organizare, constituire. 2. (Geol.) Strat de roci caracterizate prin anumite particularitati ale constitutiei lor si care s-au format in anumite conditii geologice dintr-o anumita perioada de timp. 3. fel in care este dispusa o unitate militara pentru adunare, mars sau lupta. 4. Ansamblu, echipa artistica. 5. Componenta unei echipe sportive; echipa sportiva. ♦ Modul de dispunere (in coloana sau in linie) a unui grup de sportivi. 6. Combinatie de cifre, de figuri sau de pozitii la unele jocuri sportive, distractive sau de noroc (sah, loto, pronosport etc.). [Var.: formatiune s. f.] – Din fr. formation, lat. formatio, -onis.

COMPOZITIE, compozitii, s. f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate; structura, compunere, alcatuire. 2. Opera, bucata, compunere artistica, in special muzicala. ♦ Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; totalitatea cunostintelor muzicale care permite compozitorului sa se exprime intr-o forma artistica. 3. felul in care sunt dispuse elementele imaginii intr-un tablou, astfel incat se se echilibreze intre ele. ♦ Gen de pictura, de sculptura, de desen reprezentand personaje in actiune. 4. Joc al unui actor care interpreteaza un rol bazandu-se in primul rand pe trasaturile distinctive ale personajului respectiv. 5. Exercitiu scolar constand in dezvoltarea in scris a unei teme cu caracter literar date de profesor; compunere. 6. Aliaj de cositor cu care se captuseste suprafata unei piese metalice care freaca alta suprafata metalica, cu scopul de a micsora frecarea. – Din fr. composition, lat. compositio.

ARMA ~e f. 1) Unealta sau masina care serveste pentru atac, pentru aparare, la vanat sau in unele probe sportive. ~ atomica. ~ chimica. ◊ ~ alba arma destinata luptei corp la corp (de exemplu: baioneta, cutitul, pumnalul, sabia etc.). ~ de foc arma pentru incarcarea careia se foloseste pulbere exploziva (de exemplu: pusca, tunul, revolverul etc.). A fi (sau a se afla) sub ~e a face serviciul militar. A depune ~ele a) a se preda dusmanului; a se declara invins; b) a se lasa batut; a ceda. 2) Unitate de trupe specializate pentru un anumit fel de lupta. 3) fig. Mijloc pus in serviciul unui scop. ◊ A bate pe cineva cu propriile lui ~e a invinge pe cineva cu propriile lui argumente. [G.-D. armei] /<lat. arma, fr. arme

A RELIEFA ~ez tranz. 1) A face sa se reliefeze. 2) A distinge din restul elementelor de acelasi fel; a scoate in evidenta; a evidentia; a releva; a remarca; a decela; a vadi. [Sil. -li-e-] /Din relief

AFILIA vb. I. refl. (Despre organizatii, institutii, societati) A se alatura altei organizatii, institutii sau societati de acelasi fel, subordonandu-i-se. ♦ tr. A stabili anumire raporturi de subordonare intre mai multe societati. [Pron. -li-a, p.i. -iez, 3,6 -iaza, ger. -iind. / < fr. affilier, cf. lat. affiliare – a lua ca fiu].

artic (-ce), s. n. – Bucata, ramasita, rest. – Var. (h)artig, hartic. Tc. artik, cf.bg. artyk. Totusi, Draganu, Dacor., VI, 259, il deriva de la lat. *articus, de la articulus, si il identifica cu cuvintul hartan; este insa greu de presupus existenta unui cuvint lat. de acest fel (cf. Graur, BL, V, 73).

CASUTA, casute, s. f. Diminutiv al lui casa (1). ♦ Casuta postala = ghiseu special unde se repartizeaza si se pastreaza, la posta, scrisorile pe care vine sa le ridice adresantul. ♦ Compartiment dintr-o cutie de litere tipografice, in care se pastreaza un singur fel de litera.

cataracta f., pl. e (vgr. kataraktes). In biblie, stavilarele care tineau apa si carora li s´a dat drumu cind a fost potopu. Cascada, cadere de apa: cataractele Nilului. Un fel de albeata la ochi, opacitatea cristalinului sau a membranei lui.

circel m., pl. ei (d. circi sau d. vsl. kruciti, a suci, gruciti sen, a se stringe, a se zgirci. V. zgircesc). Mustata (filament) care ajuta vitei sa se agate. Strugure mic sau bucatica dintr´un strugure: da-mi un circel din strugurele tau. Contractare convulsiva si dureroasa a muschilor: scalda-te, dar nu te duce la adinc, ca te apuca circeii (sau ti se pune circelu) si nu mai poti intinde picioarele (fr. crampe). Dun. Un fel de gindaci negriciosi lungi si subtiri care plutesc pe apa lina sprijiniti pe lungile lor picioare si carora poporu le atribuie zgircirea picioarelor la cei ce inoata. Gorj. Circeaba mai mica. Adv. cu paru circel, cu paru incretit (ca circeii de vita). A se stringe circel, a se zgirci, a se rasuci. V. ciorchin.

colo (sud) si colo (nord) adv. (d. acolo, ca it. cola fata de pg. acola, sp. aculla, acolo). Acolo, nu aici. De colo pina colo, din acel loc pina´n acel loc. De colo colo, arata miscarea repetata: ce tot umblati de colo colo, mai baieti? Cind colo, arata surprinderea: Credeam ca-i aur. Cind colo, era argint! Credeam ca s´a suparat. Cind colo, mi-a si multamit [!], cit colo, arata aruncarea cu suparare: Mi-a dat un franc pe curcan, dar eu i l-am aruncat cit colo! A indraznit sa vie sa-mi ceara, dar eu l-am rapezit [!] cit colo! In colo, intr´acolo, in acea directiune: du-te´ncolo! (Du-te´ncolo! mai inseamna si „da-mi pace, lasa-ma in pace”). In alta privinta, alt-fel: om lenes, dar in colo bun. Vasile a imbatrinit, dar in colo tot vesel cum il stii, A da in colo, a arunca, a da d******i: ia da-l in colo pe individu cela! Mai in colo, mai pe urma, mai tirziu: mai in colo s´a facut hot. Din colo, dintr´acolo, din acea directiune: ma intorceam din colo. In coace si´n colo, V. coace si colea.

CASUTA, casute, s. f. 1. Diminutiv al lui casa¹ (1); cascioara, casisoara, casulie. ♦ Casuta postala = ghiseu sau compartiment special unde se repartizeaza si se pastreaza, la posta, scrisorile pe care le ridica personal adresantul. 2. Compartiment dintr-o cutie de litere tipografice, in care se pastreaza un singur fel de litera. ◊ Casuta tipografica = spatiu destinat colofoniului. 3. (La pl.) Spatiile dintre dintii spatei, prin care trec firele de urzeala la razboaiele de tesut – Casa¹ + suf. -uta.

GRAFIE, grafii, s. f. Mod de redare in scris a cuvintelor; scriere. ♦ fel specific de a scrie al cuiva; scris¹. ♦ Linie specifica a unui desen, care caracterizeaza pe autorul lui. – Din fr. graphie.

VOINTA, vointe, s. f. 1. Functie psihica caracterizata prin orientarea constienta a omului spre realizarea unor scopuri si prin efortul depus pentru atingerea lor. ♦ Trasatura de caracter manifestata prin decizie ferma si perseverenta in invingerea piedicilor, greutatilor, incurcaturilor de orice fel. 2. Ceea ce hotaraste cineva; hotarare, decizie, voie. ♦ Invoire, consimtamant, permisiune. 3. Intentie, scop, tel, tinta. 4. Dorinta, pofta, chef. – Voi² + suf. -inta.

EXISTENTA, existente, s. f. 1. Faptul de a exista, de a fi real; categorie filozofica care se refera la natura, materie, la tot ceea ce exista independent de constiinta, de gandire. ♦ Viata considerata in durata si continutul ei. ♦ Durata (a unei situatii, a unei institutii). 2. Conditiile, mijloacele materiale necesare vietii. ♦ Viata; mod de viata, fel de trai. [Pr.: eg-zis-] – Din fr. existence, lat. existentia.

L******T, -A, l*******i, -te, adj. 1. (Despre haine) Care si-a stricat forma, largindu-se prea mult; deformat. ♦ (Despre scris) Cu litere prea mari, nelegate intre ele sau prea distantate. 2. Fig. (Despre stil) Cu dezvoltari prea mari, lipsit de concizie, prolix, diluat. ♦ (Despre felul de a vorbi) Prea rar, taraganat. ♦ (Despre gesturi) Care arata lipsa de vioiciune, incetineala, lene. – V. l*****a.

CHIP s., adv. 1. s. v. fata. 2. s. v. fizionomie. 3. s. v. portret. 4. s. v. efigie. 5. s. v. vedere. 6. s. imagine, (rar) inchipuire. (~ul lui imi revine mereu in minte.) 7. s. v. spectru. 8. s. v. persoana. 9. s. v. aspect. 10. s. fason, fel, model, (inv. si reg.) moda. (Facut dupa ~ul...) 11. s. v. sens. 12. s. v. specie. 13. s. v. mod,. 14. adv. (la pl. art.) cica, (prin Transilv.) maramchipu. (~urile, s-ar fi dus pana la el.)

IDEE ~i f. 1) Reprezentare generala si abstracta, care se formeaza in constiinta omului, despre un obiect sau despre un fenomen; concept; notiune. 2) Rezultat al procesului de gandire; gand. ◊ ~ fixa idee care staruie mereu in mintea cuiva; idee obsedanta. A avea ~ a avea cunostinte sumare despre ceva. 3) fel de a vedea lucrurile din jur, de a reprezenta realitatea. 4) Conceptie de baza a unei opere. ~ea romanului. ~ea spectacolului. 5) Intentie de a intreprinde ceva. [Sil. de-e-] /<lat., gr. idea

RIZ s.n. Fisura, crapatura foarte fina care apare la suprafata unei piese de metal din cauza uzurii provocate de o alta piesa care aluneca pe ea. ♦ Zgarietura facuta cu un varf ascutit pe o piesa pentru a o insemna intr-un anumit fel. ♦ Sant in talpa incaltamintei prin care se face cusatura. [Var. ris s.n. / < germ. Ritz].

PUNCTUATIE s.f. Totalitatea semnelor grafice cu ajutorul carora se despart frazele intre ele si partile constitutive ale frazei; parte a gramaticii care cuprinde regulile de intrebuintare a acestor semne; fel de a intrebuinta aceste semne. [Gen. -iei, var. punctuatiune s.f. / cf. fr. punctuation].

GARNITURA s. f. 1. accesoriu pentru impodobirea sau completarea unui lucru; podoaba, ornament. 2. adaos de legume, salata etc. care se serveste la friptura. 3. element plastic de etansare intre piesele rigide; ansamblu de piese demontabile care se fixeaza pe piese supuse uzurii prin frecare, pentru a le proteja. 4. ansamblu de obiecte, piese, scule etc. care formeaza un asortiment complet. ◊ totalitatea pieselor de acelasi fel ale unei masini. ◊ echipa (completa). ♦ ~ de tren = ansamblu format din locomotiva si vagoanele unui tren. 5. greementul unui catarg, unei vergi, unei vele. 6. ~ de cromozomi = totalitatea cromozomilor din celulele somatice ale unui individ. 7. (poligr.) ~ de litere = serie de caractere de acelasi fel, dar de corpuri diferite. (< fr. garniture)

alagea f., pl. ele (turc. alaga, dim. d. ala, pestrit; ngr. alantzias, bg. sirb. alaga. V. samalagea). Un fel de stofa de matasa [!] (care se imita facindu-se si din lina si din bumbac) din care-si faceau haine boierii odinioara. Fig. Fam. Pacaleala, inselaciune: ai mincat alageaua! – Si halagea: a intinde halageaua muntii, a porni veselia nuntii (Delv.).

Abyla, promontoriu situat in Mauritania. Impreuna cu muntele Calpe, din Hispania, alcatuia actuala strimtoare a Gibraltarului, pe care cei vechi o cunosteau sub denumirea de „Coloanele lui Heracles”. Legenda spune ca cei doi munti, initial uniti, au fost separati de erou, care in felul acesta a facut sa comunice apele Mediteranei cu cele ale Atlanticului.

A CUNOASTE cunosc tranz. 1) (aspecte ale vietii materiale sau spirituale) A poseda in memorie pe baza experientei sau a studiului; a sti. ~ orasul. ~ o limba. ~ opera unui scriitor. ◊ ~ viata (sau lumea) a avea mare experienta de viata. 2) (persoane) A sti din diferite puncte de vedere. Il cunosc de mic copil. ◊ A nu ~ moarte a) a fi durabil; b) a lasa o amintire vie. 3) (fiinte, lucruri) A deosebi de altele de acelasi fel (dupa anumite semne); a recunoaste. 4) A patrunde cu mintea; a intelege; a sti; a pricepe. Cunosc intentiile lui. /<lat. connoscere

LEGATURA ~i f. 1) Mod de reunire, de asamblare a doua corpuri prin care se limiteaza mobilitatea lor relativa si care permite, de obicei, transmiterea unor miscari de la unul la celalalt. 2) Obiecte de acelasi fel legate impreuna; manunchi. 3) Ansamblu de obiecte invelite in ceva; boccea. 4) Fasie de tifon folosita pentru pansare; bandaj; fasa. 5) Copertele si cotorul in care este legata o carte. 6) Mod de incrucisare a firelor la tesut sau la tricotat. 7) Mijloc de comunicare intre diferite puncte (rutiere, feroviare, aeriene, telefonice, radiofonice etc.); comunicatie. 8) mai ales la pl. Relatie intre fenomene, obiecte, persoane, comunitati. ~i de prietenie. 9) Concordanta, consecventa intre partile unei expuneri. 10) Dispozitiv care leaga doua sau mai multe piese, mecanisme, instalatii. 11) chim. Forta care leaga intre ei atomii unei molecule. [G.-D. legaturii] /<lat. ligatura

PLAN s.n. 1. Suprafata neteda, plana, fara ridicaturi. ♦ Suprafata care contine toate dreptele care trec printr-un punct fix si intersecteaza o dreapta. ♦ (Anat.) Suprafata care sectioneaza imaginar corpul omenesc sub o anumita incidenta. 2. Desen tehnic care reprezinta grafic o suprafata de teren, o constructie, o masina etc. 3. Parte a unei suprafete in raport cu departarea de ochiul observatorului si cu reprezentarea ei intr-o pictura, intr-un tablou etc. ♦ (Cinem.) Fiecare serie de instantanee dintr-un film, privind aceeasi actiune sau acelasi subiect, luate sub acelasi unghi de vedere si intr-un cadru constant. ♦ Mod de incadrare a subiectului filmat ori a diverselor sale elemente sub aspect dimensional. 4. Suprafata de sustinere in aer a unei aeronave; (p. ext.) aripa. 5. fel cum sunt asezate, dispuse partile unei opere stiintifice, literare etc. in momentul cand au fost coordonate intre ele; proiect, alcatuire; (p. ext) proiect pentru o actiune care urmeaza sa fie indeplinita. 6. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzand o suita ordonata de operatii destinate sa duca la atingerea unui scop; program de lucru. [Pl. -nuri, -ne. / < fr. plan, cf. lat. planum].

TUSEU s.n. 1. (Med.) Palpare a unui organ, spre a se constata starea sanatatii lui; tact. ♦ Senzatie produsa de pipairea cu mana a unei tesaturi pentru a-i constata gradul de finete. 2. fel de a executa o bucata muzicala la un instrument cu claviatura. 3. fel de a aplica culorile in pictura; tusa (I,1) [in DN]. [< fr. touche].

ASTFEL adv. 1. In modul acesta, in acest fel; asa. ♦ In felul urmator. Un glas de jale soptind s-aude astfel prin vant (ALECSANDRI). ♦ (Asa) incat; prin urmare; deci. Il vede azi, il vede mani, Astfel dorinta-i gata (EMINESCU). 2. Intr-un mod asemanator (cu...). ♦ (Adjectival) Asemenea, atare. Mare nedumerire se mai facuse... despre o astfel de batjocura (CREANGA). 3. In asa fel, in asa grad; atat. Vorbi astfel, incat robi toate inimile (ISPIRESCU). – Din [intr-]ast + fel.

Epimetheus, unul dintre titani. Era fiul lui Iapetus si al Clymenei si frate cu Atlas, Menoetius si Prometheus (v. si Prometheus). Atunci cind Prometheus l-a infruntat pe Zeus, acesta s-a servit de Epimetheus ca sa se razbune. El i-a daruit-o pe Pandora – cu care Epimetheus a avut si o fiica, Pyrrha – abatind in felul acesta asupra oamenilor toate relele (v. Pandora).

BELCIUG, belciuge, s. n. 1. Veriga de metal de care se prinde un lacat, un lant etc. ◊ Expr. A pune (sau a atarna cuiva) belciugul in nas = a pune stapanire (pe cineva), a avea (pe cineva) in mana. (Fam.) A (nu) fi castigat la belciuge = a (nu) fi considerat o persoana careia i se poate cere orice fel de serviciu. 2. Brat de rau care in perioadele de seceta ramane ca un lac sinuos. – Din. sl. belicugu.

SEDUCATOR, -OARE, seducatori, -oare, adj., subst. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana) care seduce, incita, captiveaza prin aspect, prin fel de a fi etc., (persoana), fermecatoare, incantatoare. 2. S. m. Barbat care abuzeaza de buna credinta a femeilor, ademenindu-le si seducandu-le cu promisiuni inselatoare; ademenitor, inselator. – Seduce + suf. -ator.

PLURAL, -A, plurali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Categorie gramaticala care arata ca este vorba de doua sau de mai multe fiinte sau lucruri de acelasi fel. ◊ Pluralul autoritatii (sau al maiestatii) = pluralul folosit in locul singularului in vechile acte oficiale, cand autoritatile vorbeau despre ele insele. Pluralul autorului = pluralul folosit in locul singularului in opere stiintifice, publicistice si oratorice. Pluralul modestiei = plural (folosit mai ales in vorbirea populara) de referire la persoana proprie in discutia cu cineva considerat superior. Pluralul politetii (sau al reverentei) = pluralul folosit in locul singularului in formule de adresare respectuoasa catre cineva. 2. Adj. (Gram.) Care indica pluralul (1), de plural, al pluralului. ♦ Fig. (Rar) Multilateral. ◊ Atentie plurala = atentie distributiva. – Din lat. pluralis, it. plurale, germ. Plural.

MIJLOCAS, -A, mijlocasi, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. si f. (Iesit din uz) (Taran sau taranime) care poseda pamant si alte mijloace de productie cu ajutorul carora isi asigura existenta. II. S. m., adj. 1. (Nume dat unor obiecte, fiinte sau unor parti ale lor) care, intr-un anumit ansamblu, ocupa locul din centru sau care sunt situate intre obiecte, fiinte de acelasi fel. 2. (La unele jocuri cu mingea) (Fiecare dintre jucatorii) care actioneaza intre inaintarea si apararea unei echipe. – Mijloc + suf. -as.

ASPECT ~e n. 1) fel in care se prezinta cineva sau ceva; infatisare. ◊ Sub ~ul din punctul de vedere...; sub raportul... Sub toate ~ele din toate punctele de vedere. 2) gram. Categorie gramaticala, caracteristica anumitor limbi, care arata durata de realizare a actiunii exprimate de un verb. /<fr. aspect, lat. aspectus

MODALITATE s.f. 1. fel, chip, mod de a face sau de a prezenta ceva. 2. (Log.) Criteriul de diferentiere a judecatilor dupa gradul lor de certitudine. 3. Caracterul unei fraze muzicale determinat de raportul de intervale dintre sunetele componente. [Cf. fr. modalite].

alici (-cesc, -it), vb. – A se zari, a se deslusi. Sl. liciti „a se contura, a se arata” (Capidan, Dacor., III, 753). A- s-ar putea explica in mai multe feluri, fie prin contaminarea cu lat. allūcēre (REW 370; DAR; Candrea), cf. napol. llocire, sard. allugere „a lumina”; sau prin analogie cu alic; sau cu a- protetic, frecvent in mai multe der. verbale.

Acontius, tinar din insula Ceos care, sosind la Delos la sarbatorile date in cinstea zeitei Artemis, s-a indragostit de Cydippe, fiica unui nobil atenian. Pentru a cistiga dragostea tinerei, pe care a urmarit-o pina in templul lui Artemis, Acontius a recurs la un siretlic: el i-a aruncat fetei un mar pe care statea scris: „Jur pe templul lui Artemis sa ma casatoresc cu Acontius”. Citind cu glas tare ceea ce era scris pe mar, Cydippe a rostit in fata altarului zeitei cuvintele care constituiau de fapt un juramint. Reintorcindu-se la Athenae, unde tatal ei dorea s-o marite cu alt barbat, Cydippe a cazut bolnava: era la mijloc mina zeitei, care o pedepsea in felul acesta pentru sperjur. In cele din urma, consultind oracolul, tatal fetei a aflat de juramintul facut de fiica lui si a consimtit sa-i dea lui Acontius mina Cydippei.

Aeetes, fiul lui Helios si al lui Perse, frate cu Circe si tatal Medeei. Domnind in Colchis pe vremea cind argonautii, condusi de Iason, au sosit acolo sa caute Lina de Aur, el le-a fagaduit-o cu conditia ca Iason sa iasa biruitor intr-o serie de incercari. Spera ca in felul acesta va reusi sa se sustraga fagaduielii facute. Cu ajutorul Medeei, Iason a biruit insa toate greutatile. Cum Aeetes l-a refuzat atunci in mod deschis, Iason, impreuna cu Medeea, au furat Lina de Aur. Pentru a scapa apoi de urmarirea lui Aeetes, ce venea dupa fugari, Medea – care-l luase cu ea si pe Absyrtus – si-a taiat fratele in bucati si le-a aruncat in mare (v. si Absyrtus).

RATUSCA, ratuste, s. f. 1. Diminutiv al lui rata; ratisoara, ratuca; pui de rata, boboc. 2. Joc de copii constand din aruncarea unei pietricele in apa in asa fel incat aceasta sa faca mai multe sarituri la suprafata apei inainte de a se scufunda; p. restr. fiecare dintre aceste sarituri. – Rata + suf. -usca.

JALUZEA ~ele f. Stor confectionat din sipci subtiri de lemn, metal sau plastic, dispuse paralel pe doua chingi verticale, in asa fel incat sa poata fi strans sau desfacut la necesitate. [Art. jaluzeaua] /<fr. jalousie

VOLTAIRIANISM s. n. filozofia lui Voltaire, care afirma, pe linia rationalismului, ireligiozitatea epicuriana si antiascetica, criticand totodata fanatismul, prejudecatile, intoleranta si abuzurile de orice fel. (< fr. voltairianisme)

AIDOMA adv. 1. La fel, asemenea, exact, intocmai. Arata... o scrisoare de amenintare aidoma celeilalte (DUMITRIU). 2. Aievea, intr-adevar. Tot ce auzim din gura ei, ni se pare ca vedem aidoma (VLAHUTA). – Din a³ + v. sl. vidomu „vizibil”.

betel m., pl. li (fr. betel, d. ind. betie). Un fel de piper agatator. S.n. Un amestec de substante (in care foile de betel formeaza baza) pe care indienii il mesteca in gura. V. saciz.

STATORNIC, -A, statornici, -ce, adj. 1. (Despre oameni si manifestarile lor) Care se schimba foarte greu (in opinii, convingeri, sentimente etc.); ferm, constant, hotarat; neclintit. ♦ P. gener. Care este mereu la fel, care nu se schimba; invariabil; definitiv. ♦ Care nu inceteaza; durabil, permanent, continuu, neintrerupt. 2. (Despre asezari omenesti, despre populatii etc.) Care nu-si schimba locul; stabil, fix; temeinic, consolidat. – Din stat³ (dupa datornic etc.).

SARADA, sarade, s. f. Un fel de ghicitoare in versuri sau formata din cifre simbolice, desene, care propune aflarea unui cuvant cu ajutorul partilor sau silabelor lui, fiecare dintre acestea avand o semnificatie proprie. ◊ Expr. A vorbi in sarade = a vorbi cu aluzii, enigmatic, putin inteligibil. ♦ Lucru greu de inteles, neclar. – Din fr. charade.

INFATISARE ~ari f. 1) v. A INFATISA si A SE INFATISA. 2) fel in care se infatiseaza cineva sau ceva; aspect. Parca a capatat alta ~. 3) jur. Prezentare in fata unui organ judiciar. ~area lui la proces. /v. a (se) infatisa

COPULATIV, -A adj. 1. (Despre conjunctii) Care uneste parti de propozitii sau propozitii de acelasi fel. ◊ Verb copulativ = verb auxiliar care leaga subiectul de numele predicativ; propozitie copulativa = propozitie coordonata care exprima asocierea fata de coordonata ei. 2. (Log.; despre judecati afirmative) Care are mai multe subiecte unite de acelasi predicat. [Cf. lat. copulativus, fr. copulatif].

baba f. pl. e (vsl. sirb. bg. rus. rut. baba, baba. V. baba, babita, batca). Femeie batrina. Iron. Babalic, mare grinda verticala in juru careia se’nvirteste moara de vint (steajar, pivot). La moara de apa, patru mari grinzi care sustin podu. Mold. Cozonac inalt si gros (neimpletit). Zilele babei, cele noua zile (in Mold. si doua-spre-zece) de la inceputu lui Martie, cind, de ordinar, e frig. Baba-gaia, puia-gaia (V. gaie). Baba-mija, jocu copilaresc numit mai des de-a mijitele ori de-a ascunsele. Baba oarba, un joc copilaresc in care unu se leaga la ochi si cauta sa-i prinda pe ceilalti. Baba-turca sau numai turca (pl. e si i), un fel de teatru popular la Craciun si Anu-Nou (in Mold. sud) care consista dintr’o procesiune de tipuri populare, ca taranu, Jidanu, Harapu, din irozi si mai ales dintr’un fel de monstru cu cap de capra ori barza inalt de vreo trei metri si dus de un om ascuns supt el. (In Mold. nord. turca si capra, in Ban. cerbutu. V. brezaie, paparuda).

1) cioaca f., pl. cioci si cioace (cr. coka, sirb. bg. cavka, rus. caika, d. vsl. caika, cavuka, kavuka, ruda cu vgerm. chouch, de unde fr. choucas; ung. csoka. V. ciovlica). Un fel de cioara mai mica care traieste pin [!] orase. – In Mold. nord si Ml. ceuca, pl. i. Cp. cu leuca, leoaca. V. caua.

bruma f., pl. e (lat. bruma, iarna, contras din brevima, din brevissima [dies], cea mai scurta [zi], apoi si „bruma”, dupa pruina, bruma; it. pv. sp. pg. bruma, fr. brume). Roua inghetata (care acopere natura ca o haina alba si suptire). Un fel de praf albicios care acopera unele poame (prunele, strugurii). Abur depus pe lucrurile netede si reci cind sufli pe ele. – Fig. Iron. Spoiala, pospai, mai nimic: o bruma de invatatura.

SCRIITURA, scriituri, s. f. 1. (Fam.) fel de a scrie; scriere (2), scris¹ (2). ♦ fel de scriere, sistem grafic. 2. Text: p. ext. continut al unei scrieri. 3. Aspectul tehnic al unei compozitii muzicale in raport cu adaptarea ei la instrumentul muzical. [Pr.: scri-i-] – Scrie + suf. -itura.

STRANSURA, stransuri, s. f. I. 1. Adunare, gramada, multime (stransa la un loc); stransatura. ♦ (Peior.) Oameni lipsiti de valoare; adunatura. ◊ Loc. adj. De stransura = de tot felul; comun, mediocru, improvizat. Oaste de stransura = (in organizarea militara medievala a Moldovei) oaste formata din tarani, targoveti si boieri cu slugile lor, care luptau alaturi de trupele regulate. 2. Plante erbacee care se culeg de pe camp si se pun la pastrare; recolta; nutret. II. Apasare, presare; presiune. – Strans² + suf. -ura.

VOLTERIANISM s.n. Filozofia lui Voltaire, care afirma, pe linia rationalismului, ireligiozitatea epicuriana si antiascetica, criticand totodata fanatismul, prejudecatile, intoleranta si abuzurile de orice fel. [Pron. -ri-a-, scris si voltairianism. / < fr. voltairianisme, cf. Voltaire – scriitor si filozof francez].

aurora f., pl. e (lat. aurora). Zori, lumina care precede rasaritu soarelui. Fig. Inceput: aurora vietii. – Aurora boreala, un meteor luminos care se vede pe cer in spre nord. – Acest fenomen e des in Islanda, Scandinavia, Laponia, Siberia. E un fel de cerc aprins, din care pleaca raze de lumina. Aurorele boreale-s un bine pentru tarile nordului, ca-s imobile si le lumineaza in lungile lor nopti de iarna. Ele-s legate strins de magnetizmu terestru si suprima proprietatea acului magnetic. Sint si aurore australe, la polu sudului.

corabia f., pl. iele (turc. kurabiie, korabiie, gurabiie, gulabiie; alb. gurabi, bg. korabiia, sirb. gurabiia). Munt. Mold. Un fel de prajitura facuta din faina, zahar si unt si care se ofera taiata in romburi, ca baclavaua. – Si corobia.

TOTUNA adv. 1. La fel, acelasi lucru. Expr. A-i fi (cuiva) totuna, se spune cand, din mai multe alternative, cineva nu da preferinta nici uneia, socotindu-le pe toate pe acelasi plan. 2. (Rar) Intruna, fara a se opri. – Tot + una.

TOT² adv. 1) Ca si pana in prezent; in continuare. ~ mai inveti? 2) Timp indelungat; mereu; totdeauna. Sa ~ lucrezi. 3) De multe ori; adesea. Se ~ plimba pe sub geam. 4) Din ce in ce (mai). Spre amiaza soarele arde ~ mai tare si mai tare. 5) La fel; (de) asemenea. Prietenul e ~ din sat. ◊ ~ atat in aceeasi cantitate. ~ atunci in acelasi timp. ~ acolo in acelasi loc. Mi-i ~ atata mi-i indiferent. 6) (insotit de substantive sau pronume) Ca totdeauna; iarasi. ~ el venise primul. 7) pop. Numai. ~ cu oameni harnici sa lucrezi. ◊ ~ unul si unul intr-ales; de frunte; de vaza; de seama. 8) Intr-un fel sau altul; oricum; totuna. Nu plecam ca e ~ vreme urata. 9) Totusi; cu toate acestea. Mananca si ~ nu se mai satura. /<lat. totus

tij adv. – Idem, la fel. Pol. tez (Tiktin) sau mai bine sl. tizu (Cihac, II, 414; Conev 59), cu cons. finala alterata prin analogie cu pl. tiji. Este dubletul lui tiz, s. m. (persoana care poarta acelasi nume cu alta), a carui der. din tc. duz „egal” (Roesler 604) pare improbabila. – Din rom. provine bg. tizul (Capidan, Raporturile, 234).

ARMA, arme, s. f. 1. Obiect, unealta, aparat, masina care serveste la atac sau la aparare. ◊ Arma de foc = arma care foloseste pulbere exploziva. Arma automata = arma de foc la care armarea se produce automat, loviturile succedandu-se neintrerupt cat timp se apasa pe tragaci. Arma alba = arma de otel, cu varf ascutit si margini taioase. ◊ Expr. A fi sub arme = a face serviciul militar. A ridica armele = a incepe o lupta, un razboi. A depune armele = a se preda, a se declara invins; fig. a ceda; a se declara convins. ♦ Parte dintr-o armata specializata si dotata pentru un anumit fel de lupta; serviciu militar specializat in acest sens. 2. Fig. Mijloc de lupta (pe taram ideologic). ◊ Expr. A bate pe cineva cu propriile lui arme = a invinge pe cineva cu propriile lui argumente. – Lat. arma.

berbec si berbece m. (lat. vervex, pop. berbex, -ecis; it. berbice, fr. berbis. D. rom. vine ung. berbecs). Masculu oii, arete. Un fel de masina (grinda) cu care Romanii izbeau si spargeau portile si zidurile in razboi. Marele ciocan pe care aparatu numit titan il ridica si-l lasa ca sa bata pilotii. Un semn al zodiacului (Martie).

VORBIRE, vorbiri, s. f. 1. Actiunea de a vorbi si rezultatul ei; folosire a limbii in procesul de comunicare intre membrii unei anumite colectivitati; vorbit¹. ♦ Limbaj. ◊ Vorbire sintetica = vorbire generata de un sintetizator de vorbire. ♦ fel de a vorbi, mod de a se exprima. 2. Limba, grai. 3. (Inv.), Cuvant; mentiune. – V. vorbi.

COPULATIV, -A, copulativi, -e, adj. 1. (Despre conjunctii) Care leaga parti de propozitie sau propozitii de acelasi fel. ◊ Verb copulativ = verb care intra in alcatuirea predicatului nominal, facand legatura dintre subiect si numele predicativ. Propozitie copulativa = propozitie coordonata, legata de coordonata ei printr-un raport de asociere in interiorul unei fraze. 2. (Log.; despre judecati afirmative) Care are mai multe subiecte legate de acelasi predicat. – Din fr. copulatif, lat. copulativus.

SOLUTIE s.f. 1. Amestec omogen format din doua sau mai multe substante, dintre care una este de obicei lichida. 2. Rezolvarea unei probleme; (p. ext.) rezultatul obtinut. ♦ fel de a dezlega o problema, o dificultate; rezolvare. 3. Solutie de continuitate = intrerupere a continuitatii; separare a partilor care mai inainte erau legate intre ele sau continue. [Gen. -iei. / cf. fr. solution, lat. solutio].

COPULATIV, -A adj. 1. (despre conjunctii) care leaga (parti de) propozitii de acelasi fel. ♦ verb ~ = verb in alcatuirea predicatului nominal, facand legatura intre subiect si numele predicativ; copula (1); propozitie ~a = propozitie coordonata legata prin asociere de coordonata ei. 2. (log.; despre judecati afirmative) care are mai multe subiecte legate de acelasi predicat. (< fr. copulatif, lat. copulativus)

cecmegea si cigmigea f., pl. ele (turc. cekmege, a. i., d. cekmek, a trage. V. cemea). Munt. Rar. Sertar. – Si cismegea: trase afara cismegeaua de la un fel de tejghea (CL. 1910, 5, 546); si cismigea (ib. 6, 656).

1) coc n., pl. uri (d. coca 1, care e inrudit cu cocuta si lat. cucutium, scufie, si tutulus, coc, ca si cu rom. cocolos si fr. coque, cocolos de par. D. rom. vine ung. kok, nod, si koka, mot). Mold. Munt. est. Un fel de peptanatura [!] femeiasca care consista in ingramadirea coadei deasupra cefei ori in crestet. Trans. Pinisoara ratunda [!]. – In vest conci, pe care tarancele il mai maresc facindu-l si din lemn ori carton, iar in Trans. si din sirma invirtita ca niste coarne, peste care se pune ceapsa. V. motoc.

cring (cranguri), s. n. – 1. (Inv.) Cerc, ciclu. – 2. (Inv.) Firmament. – 3. (Bucov.) Cadran de ceas. – 4. Padurice, mai ales in valea unui riu, formind un fel de insula mai mult sau mai putin rotunda. Sl. krǫgu „cerc” (Cihac, II, 83; Conev 50; Skok 66), cf. sb. krug „ogor circular”. Este dublet al lui crug, s. n. (ciclu; orbita, sfera), din sb. sau rus. krug. Sensul de „padure”, explicabil prin sinuozitatile riurilor in care se formeaza, coincide cu crivina; cf. o explicatie diferita, dar mai putin probabila, in DAR. Cf. creanga. – Der. cringos, adj. (acoperit de arbori); crinjel, s. n. (Munt., bucata rotunda; forma caracteristica a excrementului omenesc).

CUPTOR, cuptoare, s. n. 1. Constructie de caramida, de piatra, de metal sau de lut, pentru copt painea si alte produse de panificatie. ♦ Cantitate de paine, de placinte etc. care se poate coace o data. ♦ Platforma zidita in prelungirea vetrei si pe care se doarme la tara. ◊ Expr. A sta (sau a zacea) pe cuptor sau a se muta de pe vatra pe cuptor = a trandavi. A aduce (parintilor) nora pe cuptor = a se insura. ♦ Despartitura la masina de gatit, in care se coc prajituri, paine sau se rumenesc mancarurile. 2. Constructie speciala de incalzire, constituita dintr-o camera cu pereti metalici captusiti cu material refractar in vederea supunerii unui material la tratamente termice, de topire sau la alte operatii tehnologice. ◊ Cuptor de caramizi = cantitate de caramizi brute (din argila) asezate in asa fel incat sa poata fi incalzite pana la incandescenta de un foc central inabusit. Cuptor de var = varnita. 3. Fig. Caldura mare; arsita. ◊ (Pop.; in sintagma) Luna lui cuptor = (luna) iulie. – Lat. *coctorium.

DODA, dode, s. f. 1. (Banat, Olt.) Termen cu care se adreseaza cineva surorii mai mari. 2. (Trans.; in limbajul copiilor) Mana. 3. (Mold.) Termen cu care se adreseaza copiii fetelor sau femeilor nemaritate. (creatie expresiva proprie copiilor, la fel ca si coca; dupa Candrea, sensul 3. ar trebui pus in legatura cu sb. dodola = paparuda (1.) (> (Banat) dodola), iar, dupa Scriban, sensul 1. e o varianta a lui dada)

BOBINA, bobine, s. f. Piesa cilindrica servind la infasurarea atei, a unui cablu etc.; p. ext. ansamblu format din aceasta piesa si firul infasurat pe ea. ♦ (Electrotehnica) Ansamblu de spire in serie, format prin infasurarea in comun a unuia sau a mai multor conductoare. ♦ Fire infasurate (pe un suport) in asa fel incat sa nu se desire sau sa se incurce. Bobina de ata. – Fr. bobine.

BUCATICA, bucatele, s. f. Diminutiv al lui bucata. ◊ Expr. A face (sau a taia, a rupe in) bucatele (-bucatele) = a faramita, a marunti. Bucatica rupta (sau taiata) sau rupta bucatica = exact, la fel; leit. ♦ Lucru de mancare. ◊ Expr. A-si da (sau a-si lua) bucatica de la gura = a da din putinul sau, a fi darnic. A-i lua (cuiva) bucatica din (sau de la) gura = a lipsi (pe cineva) chiar si de strictul necesar.

antilopa f., pl. e (fr. antilope, d. engl. antelope). Un fel de caprioara care traieste in cirduri in Africa, Asia si mai rar in Europa. (Is multe feluri de antilope, intre altele chear [!] gazela. Ele-s foarte fricoase, dar se imblinzesc usor).

NE SUTOR, ULTRA CREPIDAM (lat.) cizmare, numai sus de sanda! – Pliniu cel Batran, „Naturalis historia”, 35-36. Cuvintele pictorului Apelles adresate unui cizmar care, dupa ce criticase felul in care era pictata sandaua intr-un tablou, incerca sa aprecieze si restul tabloului. Astazi, se adreseaza acelora care vorbesc despre lucruri ce depasesc competenta lor.

ACCENT, accente, s. n. 1. Pronuntare mai intensa, pe un ton mai inalt etc. a unei silabe dintr-un cuvant sau a unui cuvant dintr-un grup sintactic. ♦ Semn grafic pus de obicei deasupra unei vocale pentru a marca aceasta pronuntare sau alta particularitate de pronuntare. Accent ascutit. Accent circumflex. Accent grav. ◊ Expr. A pune accentul (pe ceva) = a scoate in relief, a da atentie deosebita (unei probleme). 2. fel particular de pronuntare, specific unui grai, unei limbi sau unei stari afective. 3. Scoatere in relief a unui sunet muzical prin amplificarea sonoritatii sau prin prelungirea duratei lui. – Din fr. accent, lat. accentus.

SCRIERE, scrieri, s. f. 1. Actiunea de a scrie si rezultatul ei. 2. (Concr.) Sistem de semne grafice conventionale prin care sunt reprezentate in scris sunetele sau cuvintele unei limbi. ♦ (Inv.) Ortografie. ♦ Mod particular de a caligrafia semnele grafice; fel de a scrie. 3. (Concr.) Text scris: exprimare in scris; compunere, redactare a unui text: scrisoare (5), scris¹ (4). ♦ Opera literara sau stiintifica. – V. scrie.

UNIVERSALE (UNIVERSALII) (‹ lat.) Proprietate care poate fi predicata despre toti indivizii de un anumit fel (precum „rosul”) sau relatie (relatia de rudenie, cum ar fi cea de frate, relatiile cauzale, relatiile de spatiu sau timp). Introducerea conceptului in filozofie se atribuie lui Socrate. Chestiunea de ordin metafizic cu privire la u. se refera la natura reala a u., generand asa-numita cearta (disputa, problema) universaliilor. In Antic., discutata in contradictoriu de Platon si Aristotel, ea devine centrala in Ev. med. cand s-au conturat trei pozitii principale: realismul (u. exista independent de lucrurile particulare); nominalismul (u. nu exista independent de lucrurile particulare); conceptualismul (u. exista numai in minte). In sec. 20 problema u. a renascut mai ales in traditia filozofiei analitice (Frege, Russell, Wittgenstein, Quine). V. realism, nominalism, conceptualism.

TONALITATE, tonalitati, s. f. I. 1. Ansamblul legilor care stau la baza gamelor. ♦ Raportul dintre sunetele unei scari muzicale fata de acordul ei principal. 2. (Lingv.) Inaltime caracteristica a unei vocale in scara normala a tonurilor. ♦ Intonatie deosebita in unele limbi a unor cuvinte cu sens diferit care se scriu la fel. II. 1. Ton² (II 1). 2. Ton² (II 2). ♦ Ambianta cromatica specifica unui tablou. – Din fr. tonalite.

METAMORFOZA, metamorfoze, s. f. 1. Totalitatea transformarilor biologice pe care le sufera unele animale inferioare in cursul dezvoltarii lor de la iesirea din ou pana la faza de adult. 2. Transformare morfologica si functionala a unor organe ale plantelor. 3. Transformare, schimbare a infatisarii sau, fig. a caracterului, a felului de a fi al unei persoane; p. gener. transformare a unei fiinte, a unui obiect etc. 4. (Mitol.) Transformare a unei fiinte umane in animal, in planta sau intr-un lucru neinsufletit. – Din fr. metamorphose.

POLITICA s.f. 1. Activitate a claselor sociale, a grupurilor sociale, in raport cu statul, determinata de interesele si de scopurile lor; activitate a organelor puterii si conducerii de stat in domeniul treburilor publice interne si externe, care reflecta oranduirea sociala si structura economica a tarii; participare la treburile statului. 2. fel de a intelege si de a actiona intr-un anumit domeniu al afacerilor publice. ♦ Dibacie cu care se poarta cineva pentru a-si atinge scopul. [< fr. politique, it. politica, cf. germ. Politik, rus. politika < gr. politike – arta de a administra bine].

CEAI, (1) s. m., (2, 3, 4) ceaiuri, s. n. 1. S. m. Arbust exotic cultivat pentru frunzele lui care, uscate, sunt folosite pentru prepararea unei bauturi cu efect e******t (Thea sinensis); p. restr. frunzele (uscate ale) acestui arbust. 2. S. n. (De obicei urmat de determinari care arata felul) Bautura obtinuta prin maceratia, infuzia sau decoctia frunzelor de ceai (1) sau a unor plante medicinale. 3. S. m. Timpul, masa (de dimineata) la care se bea ceaiul (2). 4. S. n. Reuniune intre prieteni, in cursul dupa-amiezii, la care se serveste ceai (2) sau diferite gustari si se danseaza. – Din rus. cai.

SPALIER, spaliere, s. n. 1. Suport format din stalpi intre care sunt intinse, orizontal si paralel, fire de sarma zincata pentru sustinerea anumitor plante agatatoare sau a ramurilor unor pomi a caror crestere este dirijata de om. 2. Sir de tufe sau de arbusti cu ramurile tunse dupa un anumit sistem, formand un fel de perete de verdeata de-a lungul unei alei. ♦ Alee marginita de un asemenea perete de verdeata. 3. Aparat de gimnastica in forma de scara larga, fixat de perete. [Pr.: -li-er] – Din germ. Spalier.

TUSEU s. n. 1. (med.) examinare prin palpare a unui organ intern, spre a se constata starea sanatatii lui; tact. 2. senzatie produsa de pipairea cu mana a unei tesaturi pentru a-i constata gradul de finete. 3. maniera de a apasa tastele la un instrument cu claviatura (la pian). 4. fel de a aplica culorile in pictura. (< fr. touche)

bour m. (lat. bubalus, bivol, de unde s’a facut bualu, buaru, apoi buar, buor, boor si bor, iar azi bour, ca nour si nor din nubilum. V. bivol 1). 1) Un fel de bou salbatic (bos urus) care traia in mare numar pin codrii din centru Europei si pin Moldova. Ultimu a fost omorit la 1627 in Polonia. Romanii, dupa Germani, il numeau urus, iar Cezar (B. G. VI, 28) zice ca pe timpu lui erau multi bouri in codru care se intindea din Bavaria pina in Dacia (Hercynia silva). Adeseori a fost confundat cu zimbru (care traia si el pe la noi). Marca Moldovei si a Mecklemburgului era un cap de bour. 2.) Danga (pe care era gravat un cap de bour) cu care se insemnau vitele, criminalii stilpii si copacii de hotar. 3.) Copac lasat ca semn de hotar intr’o padure. 4) Bir pe vin (pin insemnarea butoaielor cu dangaua cu capu de bour). 5) Trans. (bor). Melc (pin aluz. la coarne). Adj. Vechi. (Dos. Nec.). Coarne boure, coarne curbe si mari (de ex., ca cele de cerb).

cneaz m., pl. cneji (vsl. knenzi, hunenzi si kunengi, rus. kneazi, d. vgerm. kuning, care vine d. kuni, neam, rasa: ngerm. konig, ol. koning, engl. king, rege. V. si chinez 1). Numai in doc. slavonesti. Mosnean, mai ales in actele in care el se vinde ca „ruman [!]”, pin [!] urmare, om liber, megias, (Giur. 74). Nu exista nici o relatiune intre denumirea de „cneaz” si calitatea de judecator ori intinderea proprietatii si un anumit fel de proprietate. Cneji is de o potriva [!] atit proprietarii mari, cit si cei mici. Cneaz inseamna „stapin de ruman” (Giur. 77-77). Cneaz e omu liber fara dregatorie (89). Cnejii reprezenta [!] clasa stapinitoare si-s mai vechi in Tara Romaneasca de cit cei cu acelasi nume in Ungaria si Polonia, unde intelesu acestui cuvint a suferit schimbari insemnate. In Ungaria, cnejii au fost inlocuiti in stapinirea satelor si mosiilor lor de catre cuceritorii Unguri. Dupa deposedare, numele lor a continuat insa a se da celor insarcinati de noii stapini cu administrarea satelor romanesti (Giur. 91-92). Azi. Principe rusesc si titlu de nobleta. V. judec 1.

MESERIE, meserii, s. f. Profesiune sau indeletnicire bazata pe un complex de cunostinte obtinute prin scolarizare si prin practica, care permit celui care le poseda sa execute anumite operatii de transformare si de prelucrare a obiectelor muncii sau sa presteze anumite servicii; indeletnicirea meseriasului; calificarea profesionala a meseriasului; mestesug, mesterie. ♦ P. gener. Profesiune (de orice fel). ◊ Scoala de meserii = scoala in care se pregateau in trecut cadre de muncitori calificati. ◊ Loc. adj. De meserie = calificat intr-un anumit domeniu de activitate; de specialitate, competent. ♦ Ocupatie; preocupare. – Din mesereare (inv. „slujba, functie” < lat.).

NOU³ noua (noi) (in opozitie cu vechi) 1) Care este facut de curand; care exista de putin timp; proaspat; recent. ◊ ~-nout absolut nou. 2) (despre produse agricole) Care este din recolta anului in curs. Paine noua. 3) si fig. Care exista de putin timp; recent. Carte noua. ◊ Luna noua a) luna in faza ei initiala, in forma de secera subtire; b) timpul cat dureaza aceasta faza. (Copil) ~-nascut (copil) care s-a nascut de curand. Ce mai (e) ~? ce noutati mai sunt? Nimic ~ nici un fel de noutati. 4) (despre persoane) Care a venit undeva de curand (si este inca necunoscut sau putin cunoscut). 5) Care nu a fost cunoscut mai inainte. Metoda noua. 6) Care difera (in mod esential) de ceea ce a fost in trecut. Vremuri noi. 7) Care tine de timpurile noastre; propriu timpului prezent sau trecutului apropiat; modern; contemporan. Tehnica noua. 8) (inaintea unui substantiv) Care prin calitatile sale aminteste de cineva (sau de ceva). ~l Orfeu. 9) Care se adauga la cele de mai inainte. Forte noi. /<lat. novus

MOLECULA s.f. Cea mai mica particica dintr-o substanta care are compozitia chimica si structura la fel cu a substantei respective si care (in cazul elementelor) poate fi descompusa fara sa se distruga constitutia sau proprietatile substantei. ◊ Molecula-gram = cantitatea unei substante masurata in grame, egala cu greutatea ei moleculara; mol. [< fr. molecule, cf. it., lat. molecula – mica masa de materie].

PARITATE s.f. 1. Egalitate de numere, numar egal. 2. Egalitate valorica. ♦ Paritate monetara = raportul in greutate dintre cantitatile de metal pur de acelasi fel continut in unitatile monetare a doua tari; paritate valutara = a) continutul de metal pretios al unitatii monetare a unei tari, stabilit prin lege; b) raportul dintre diferitele valute pe baza continutului lor in aur, stabilit prin lege. [Cf. fr. parite, lat. paritas].

ARANJAMENT, aranjamente, s. n. 1. Faptul de a aranja (intr-un anumit fel); felul in care este aranjat ceva. 2. Acord, intelegere, invoiala. 3. Prelucrare a unei bucati muzicale pentru instrumente sau voce. 4. (Mat.) Fiecare dintre grupele de obiecte luate dintr-un ansamblu si care se deosebesc intre ele prin natura sau prin ordinea obiectelor. – Din fr. arrangement.

GEN ~uri n. 1) Grup de fiinte sau de obiecte care se caracterizeaza printr-o anumita insusire; fel; soi; specie; categorie. 2) fel de a fi al cuiva; natura. 3) biol. Categorie sistematica inferioara familiei si superioara speciei. ~ul felinelor. 4) gram. Categorie gramaticala care indica forma ce o iau cuvintele pentru a indica sexul fiintelor pe care le denumesc (extinzandu-se si la numele de lucruri). ~ul masculin. ~ul neutru. 5) (in teoria literaturii si a artei) Grup de opere caracterizate prin trasaturi asemanatoare (in ce priveste tema, stilul, forma etc.). ~ epic. ~ muzical. ◊ Pictura de ~ pictura care reprezinta aspecte ale vietii cotidiene. /<lat. genus, ~eris

NUL, -A, nuli, -e, adj. 1. Care se reduce la nimic, care nu valoreaza nimic sau nu se manifesta in nici un fel; inexistent. ♦ (Mat.) Care reprezinta valoarea zero. ♦ (Despre meciuri) Care se termina la egalitate. 2. (Despre acte juridice) Fara valoare legala, considerat ca inexistent. ◊ Loc. vb. A declara nul = a anula. 3. (Despre oameni si despre actiunile lor) Lipsit de orice valoare, fara nici un merit; total incapabil. ◊ Expr. A fi nul la... = a nu sti absolut nimic (intr-un domeniu). – Din fr. nul, germ. null.

ROI², roiuri, s. n. 1. Grup compact de albine, iesite din stup impreuna cu matca lor in cautarea unui adapost nou. 2. (Urmat de determinari introduse prin prep. „de”) Multime de insecte sau de pasari mici care zboara in grupuri. ♦ Grup compact de oameni in miscare. ♦ Multime de lucruri de acelasi fel (vazute in miscare). 3. Grup de corpuri ceresti, relativ concentrate in spatiu, avand caracteristici care sugereaza o provenienta comuna. – Din sl. roj.

SERIE s.f. 1. Insirare de termeni care se succeda potrivit unei anumite legi; insiruire, succesiune de fiinte, de lucruri sau de fapte de acelasi fel sau asemanatoare. ♦ Repetare a aceluiasi tip, a aceleiasi actiuni etc. ♦ In serie = (produs, fabricat) in numar mare, dupa acelasi tip. 2. Grup de compusi organici care se caracterizeaza prin aceea ca fiecare are in molecula lui cate un atom de carbon si doi atomi de hidrogen mai mult decat compusul precedent al grupului. 3. Expresie matematica formata dintr-o infinitate de termeni dedusi unul din altul dupa anumite reguli si legati prin semnele plus sau minus. 4. (Geol.) Succesiune de terenuri care corespunde in timp unei epoci. 5. Totalitatea fiintelor, lucrurilor sau faptelor care urmeaza deodata la rand. ♦ Totalitatea marcilor postale emise cu o anumita ocazie sau care au o anumita tema. ♦ Parte dintr-o colectie sau publicatie periodica, avand uneori un titlu aparte, in afara de cel general. 6. Numar de ordine aplicat pe marfurile fabricate intr-un numar mare de exemplare de acelasi tip; numar de fabricatie. 7. (Fon.) Grup de sunete sau de foneme caracterizate printr-o trasatura comuna. [Gen. -iei. / < fr. serie, it. serie, lat. series].

SURUB, suruburi, s. n. 1. Tija cilindrica de lemn sau de otel, filetata, care serveste la asamblarea a doua ori a mai multor piese sau care transmite, transforma sau utilizeaza in diverse feluri miscarea de rotatie intr-un mecanism. ◊ Loc. adv. In surub = in forma de cerc sau de spirala. ◊ Expr. A-i face (cuiva) un surub prin cap = a-i apuca (cuiva) suvite de par din cap, rasucindu-le si tragand de ele. A strange surubul = a intrebuinta mijloace de constrangere fata de cineva. 2. Nume dat unor unelte, dispozitive etc. care au ca parte componenta un surub sau care se manevreaza prin rasucire. ♦ Fig. Vartej de apa. [Var.: surup s. n.] – Din germ. dial. Schrube.

CULTURA ~i f. 1) Totalitate a valorilor materiale si spirituale create de omenire pe parcursul istoriei. 2) fig. Cunostinte vaste in diferite domenii, pe care le poseda cineva. 3) arheol. Totalitate a vestigiilor materiale si spirituale, descoperite in urma sapaturilor arheologice, caracteristice pentru un anumit areal, intr-o anumita epoca. 4) agr. Ansamblu de lucrari agrotehnice necesare plantelor agricole. 5) Teren cultivat cu un anumit fel de plante. 6) Crestere a unor animale. ~a viermilor de matase. 7): ~ de bacterii crestere in laborator a bacteriilor; colonie de bacterii obtinuta in laborator pentru scopuri stiintifice. 8): ~ fizica ansamblu de metode si sisteme de educatie fizica care contribuie la dezvoltarea armonioasa a corpului omenesc. [G.-D. culturii] /<fr. culture, lat. cultura

PERECHE ~i f. 1) Grup de doua obiecte de acelasi fel intrebuintate impreuna. O ~ de ciorapi. 2) Grup de doua persoane de s*x opus aflate intr-o anumita legatura; cuplu. O ~ de dansatori. O ~ aleasa. 3) Grup de doua animale de aceeasi specie. O ~ de gaini. O ~ de boi. 4) Fiecare dintre elementele care alcatuiesc asemenea grupuri. Aceasta ti-i ~ea. 5) Obiect compus din doua parti simetrice, unite intre ele si formand un intreg. O ~ de foarfece. ◊ O ~ de carti un pachet de carti de joc. 6) la pl. Cate doi. A merge ~. 7) Persoana care se potriveste dupa anumite calitati altei persoane. ◊ Fara ~ fara seaman; unic in felul sau. A-i fi cuiva ~ a se potrivi cu cineva. [G.-D. perechii] /<lat. paric[u]la

ARTICULATIE s.f. 1. Incheietura, legatura (mobila) intre oase. ♦ Legatura intre doua corpuri solide, care permite rotirea lor in jurul unui punct sau al unei axe. 2. Mod de a pronunta, de a rosti un sunet; pronuntare a unui sunet; articulare. ◊ Baza de articulatie = modul de pronuntare a sunetelor, care se face intr-un anumit fel in fiecare limba sau dialect. [Gen. -iei, var. articulatiune s.f. / cf. fr. articulation, lat. articulatio].

FORMA s.f. 1. Infatisare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) Categorie filozofica ce desemneaza modul de existenta, de organizare interna, interactiunea si legaturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maxima capacitate de efort a organismului, obtinuta prin antrenament; conditie fizica buna. ◊ A fi in forma = a fi, a se afla in cele mai bune conditii. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprima continutul unei opere de arta (mai ales de literatura). 3. fel, chip, mod. ♦ Mod de organizare, de conducere politica, sociala etc. 4. Dispozitie legala de procedura. ◊ Viciu de forma = nerespectare a unei dispozitii de procedura care atrage anularea unui act sau a unei hotarari judecatoresti. 5. Aspect pe care il ia un cuvant pentru a indeplini o functie gramaticala. 6. Stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul in care se toarna o piesa. ♦ (Poligr.) Cutie de otel in care se toarna litere; zat al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusa aceeasi relatie. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma].

RACHITICA ~ele f. (diminutiv de la rachita) 1) Arbust pitic cu tulpina taratoare, cu frunze eliptice, lucioase si persistente, cu fructe comestibile, de culoare rosie. 2) Arbust cu flori mici, galbene, ale carui frunze ascutite, acoperite pe ambele parti cu un fel de solzi, au o nuanta argintie. /rachita + suf. ~ica

TUSA s.f. I. 1. (Pict.) fel de a aplica culoarea cu pensula pe panza unui tablou, care defineste stilul unui pictor; urma de pensula in pasta unui tablou. 2. (Sport) Linie care delimiteaza un teren de joc. ♦ Iesirea mingii peste aceasta linie si repunerea ei in joc. 3. Lovitura care atinge pe adversar la jocul de scrima. II. 1. Mica piesa de metal pe care este imprimata o litera, o cifra sau un semn conventional, fixata la capatul unei parghii a masinii de scris, de calculat sau de cules. 2. Placa la claviatura unui pian, a unei o**i etc. [< fr. touche].

Faunus, una dintre cele mai vechi divinitati italice. Era considerat drept protectorul muncilor agricole, al turmelor si al pastorilor, la fel cu zeul Pan din mitologia greaca (v. si Pan). Mai tirziu, Faunus si-a pierdut din caracterul sau divin si a ajuns sa fie considerat drept unul dintre primii regi ai Latiumului, urmasul regelui Picus si tatal lui Latinus. Natura divina a lui Faunus a persistat totusi: figura sa a fost multiplicata, cu timpul, sub forma a numerosi fauni (v. si Fauni).

cucuvaie (vest) f., pl. ai, si cucuvea (est), pl. ele (ngr. kukuvaia, kokovaia, vgr. kikkabe, kikymis si kikymos, id.; alb. kukuvaia, -aika si -mace; vsl. sirb. kukuvika, bg. kukuveika si kukumeavka; it. coccoveggia, dial. cucuvaja. V. cucuva si ciovica). Un fel de bufnita mica care locuieste pin [!] ziduri pustii si stinci (strix noctua sau athene noctua), c´o varietate mai mica, care locuieste pin padurile de brad (glaucidium passerinum) si alta mai mare, numita „incaltata” (nyctale Tengmalmi). Poporu crede ca prevesteste moartea in casa pe care cinta, dar. in realitate, ia [!] prevesteste timp frumos. – Si cucuveica, -veauca si cocoveuca (nord), pl. veici, veuci, si cucumea (vest), pl. ele. V. puhace.

TRATAMENT ~e n. 1) Mod de a trata pe cineva; fel de a se purta cu cineva. 2) Totalitate a procedeelor de vindecare a unei boli; ingrijire medicala; cura; terapie. ~ ambulatoriu. 3) Ansamblu de operatii aplicate unor organisme, materiale sau substante cu scopul de a obtine modificari in structura, calitatea sau forma lor. /<lat. tractamentum, fr. traitment

NATURA s.f. 1. Lumea inconjuratoare in intreaga diversitate a manifestarilor si a formelor ei de miscare; univers. ♦ Lumea organica si anorganica; mediu inconjurator. ◊ Natura moarta = grup de lucruri neinsufletite; pictura reprezentand un asemenea grup. 2. Caracter, temperament; fire, trasatura (fizica sau spirituala a cuiva). 3. Caracter specific al unui lucru sau al unui proces, calitate; fel de a fi. [< lat., it. natura, fr. nature].

cedru m. (lat. cedrus, vgr. kedros). Un fel de brad gigantic (cedrus Libani) care miroase placut si care creste pin [!] muntii Liban, Taurus, Atlas, insula Cipru s. a. Trunchiu lui ajunge pina la un diametru de 4 metri. Lemnu lui e foarte rezistent. Si Biblia vorbeste de el.

SUSPENSIE, suspensii, s. f. 1. Intrerupere (intentionata) a sirului gandirii, a frazei. ◊ Loc. adj. si adv. In suspensie = amanat, oprit, suspendat (temporar). 2. (Chim.) Sistem dispers solid-fluid, in care faza solida dispersa este in echilibru sau are un ritm de depunere neglijabil. 3. (Tehn.) fel de sustinere a partii mobile a unui instrument; ansamblul pieselor care sustin echipamentul mobil al unui instrument. 4. Legatura elastica sau flexibila intre un sistem tehnic si elementele pe care se sprijina. ♦ Spec. Legatura elastica dintre sasiul unui vehicul si osiile lui, care amortizeaza socurile puternice si asigura mobilitatea si stabilitatea vehiculului. [Var.: suspensiune s. f.] – Din fr. suspension.

ALTfel adv. 1. In alt chip. Altfel n-ai cum sa le zici (JARNIK-BARSEANU). ◊ (Adjectival, precedat de adv. „mai”) Eu te socoteam mai altfel (ISPIRESCU). ◊ Loc. adj. Altfel de = de alta natura, de alt soi. ◊ Expr. De altfel = insa; cu toate acestea; in plus. 2. Daca nu, in caz contrar. – Din alt + fel.

NUANTA ~e f. 1) Fiecare dintre varietatile pe care le poate avea o culoare sau un sunet, privite sub raportul intensitatii. 2) fig. Fiecare dintre formele de manifestare a unei realitati in procesul trecerii de la o stare la alta. ~e de sens. 3) fig. Diferenta usoara, abia sesizabila, dintre lucruri de acelasi fel. O ~ noua. 4) fig. Trasatura suplimentara; coloratura slaba de alta natura. ~ de tristete. [G.-D. nuantei; Sil. nu-an-] /<fr. nuance

DISTRIBUTIE s.f. 1. Distribuire. ♦ felul cum sunt repartizate rolurile unei piese, ale unui film etc.; (p. ext.) totalitatea actorilor dintr-o piesa de teatru. 2. Totalitatea organelor unei masini care comanda automat diferite faze de functionare ale acesteia. 3. (Lingv.) Ansamblul pozitiilor pe care un element (sunet, morfem) il poate ocupa intr-un cuvant sau intr-o fraza. [Gen. -iei, var. distributiune s.f. / cf. fr. distribution, lat. distributio].

PACHET ~e n. 1) Obiect constand din ceva invelit sau legat in asa fel incat sa fie comod de transportat sau de pastrat. ◊ ~ individual pachet constand din tifon si vata sterila pentru pansarea ranilor pana la acordarea ajutorului medical. 2) Ambalaj (de carton, de hartie etc.) in care este invelit ceva. 3) Ansamblu de piese identice, legate intre ele, folosit intr-un sistem tehnic. /<fr. paquet, germ. Paket

ciocirlie f. (imit. dupa cintecu acestei pasari, dupa cum se vede si din ardelenescu tirloi si tirlug, ciocirlie, si din bg. cevruliga c******a, cuculiga, dan. skovlarken, sued. skoglarken, supt infl. lui ciocielan. V. ciricai si sofrac. Cp. Bern. 1, 157 si 164). O pasare calatoare inrudita cu ciocirlanu, dar fara mot (alauda arvensis). Nu se pune pe copaci si are obicei sa zboare sus si sa cinte tinindu-se pe loc in aer. (Este si varietatea alauda arborea, mai mica, si melanocorypha [calandra, tatarica s. a.], mai mare). Est. Un fel de hora si melodia ei (V. tril). Ramura de vita taiata cu o bucata din ramura mai mare si rasadita ca sa se prinda. Tarus care e legat de un palimar (funie), iar acesta de pluta si pe care un plutas il infige in mal cind vrea sa opreasca pluta din mers.

GARNITURA s.f. 1. Accesoriu care serveste la impodobirea sau la completarea unui lucru; podoaba, ornament. 2. Adaos de legume, salata etc. care se serveste la friptura. 3. Piesa sau ansamblu de piese demontabile care se fixeaza pe piese supuse uzurii prin frecare pentru a le proteja; piesa cu care se etanseaza doua elemente prin care circula un fluid. 4. Grup de obiecte, de unelte etc. asemanatoare care formeaza un asortiment complet. 5. Ansamblu de piese de acelasi gen, folosite intr-un atelier, intr-o exploatare etc. ♦ Totalitatea pieselor de acelasi fel ale unei masini. ◊ Garnitura de litere = serie de caractere de acelasi fel, dar de corpuri diferite. ♦ Ansamblu format din locomotiva si vagoanele unui tren. [< fr. garniture].

FILOZOFIE s. f. 1. conceptie generala despre lume si viata, forma a constiintei sociale, constituind un sistem coerent de notiuni si idei care reflecta realitatea sub aspectele ei cele mai generale. ♦ ~ lingvistica = teorie neopozitivista care reduce obiectul filozofiei la termenii limbajului. 2. totalitatea principiilor metodologice care stau la baza unui anumit domeniu al stiintei. ♦ a culturii = disciplina teoretica relativ autonoma, care se preocupa de definirea genetica, structurala si functionala a fenomenului culturii. 3. comportare, fel de a reactiona al cuiva in fata unor lovituri, nenorociri etc.; fel de a privi lumea si viata; intelepciune, stoicism. 4. (fam.) problema greu de rezolvat. 5. sistem filozofic apartinand unei persoane, scoli sau epoci. (< fr. philosophie, gr. philosophia)

URSAR (‹ urs) s. m. (Rar) Persoana (de obicei de etnie roma) care are ursi dresati pe care ii pune sa joace, dand un fel de spectacole prin sate. In Romania au existat u., cu deosebire in sec. 19 si in prima jumatate a sec. 20, dupa care aceste spectacole au fost interzise iar ursii eliberati. Sporadic se mai practica in tari din Pen. Balcanica, dar se fac eforturi pentru eliminarea lor.

cirtita f., pl. e (bg. kurtica, sirb. krtica d. vsl. krutu. D. rom. vine ung. kertica). Un fel de guzgan insectivor (numit si chitorlan si sobol), cu paru negru, cu ochii putin dezvoltati si care traieste supt [!] pamint scormolindu-l [!] si facind mosoroaie (talpa europaea). O boala manifestata pin [!] noduri supt pele [!]. (Poporu crede c´o capeti daca strici mosoroaiele de cirtita). V. catelu (pamintului), popondoc, somic.

2) corn n., pl. coarne (lat. cŏrnu, it. pg. corno, pv. vfr. cat. corn, nfr. cor, sp. cuerno). Un fel de virf dur si ascutit care creste in fruntea boilor si a altor rumegatoare. (La cerbi e in forma de ramuri). Fie-care din cele doua minere cu care indrepti plugu la arat. Fie-care din cele doua colturi ale lunii noi. Aripa (flanc) a frontului (Cost. 1, 271). Iron. Bucata de pergament cu versuri religioase (filacterii) pe care Jidanii si-o leaga in frunte si la bratu sting cind se inchina si provoaca sarcazmu [!] Romanului (V. avgar si habotnic). Fam. Cu coarne, distins, breaz, priceput: par´ca tu esti mai cu coarne de cit el? Minciuna cu coarne, mare minciuna, minciuna gogonata. Cel cu coarne, d***u. Coarne de mare (nord), roscove. S. n., pl. uri. Trimbita, cornet, goarna, mai ales facuta dintr´un corn de bou (V. goarna). Chifla, franzeluta in forma de semiluna sau alt-fel. Un fel de ploscuta de tinut prafu de pusca la vinat pentru pustile care se incarcau pe la gura.

STRUCTURA s. f. I. 1. ansamblu de elemente de constructie solidarizate intre ele, care preia toate sarcinile la care este supus acesta si le transmite la fundatie. 2. mod de alcatuire interna a unui corp, a unui sistem. ◊ dispozitie relativa a atomilor in molecula unei substante. ◊ mod de grupare a moleculelor intr-o substanta minerala. 3. mod de asezare a partilor corpului animal sau vegetal ori ale tesuturilor. ◊ (psih.) conformatie, factura, formatie. 4. fel de alcatuire a unei compozitii, a unei opere literare. ♦ ~ gramaticala = mod specific fiecarei limbi de a organiza cuvintele in propozitii si fraze. II. mod de organizare a societatii din punct de vedere economic, social, politic si cultural; oranduire. ◊ mod de organizare a oricarei ramuri de productie. (< fr. structure, lat. structura)