TIP, (1, 2, 3) tipuri, (4) tipi, s. m. 1. S. n. Obiect care reprezinta modelul pe baza caruia se produc alte obiecte de acelasi fel; prototip. 2. S. n. Individ, exemplar, obiect, fenomen care intruneste anumite trasaturi reprezentative, esentiale pentru un grup intreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de acelasi fel. ♦ Spec. Personaj din literatura sau din arta care intruneste, in modul cel mai expresiv, trasaturile, caracterele esentiale ale indivizilor din categoria (sociala sau psihologica) pe care o reprezinta. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. ♦ Caracter distinctiv; particularitate. 3. S. n. Soi³, fel, gen, categorie. 4. S. m. (Fam.) Individ, ins. – Din fr. type, lat. typus.

SORT, sorturi, s. n. Obiect, produs sau grup de obiecte ori de produse care apartin ca varietati unei categorii mai mari; fel, gen, varietate, categorie, calitate (de marfuri, de produse). – Din fr. sorte.

CALIBRU s. v. anvergura, calitate, categorie, dimensiune, fel, gen, marime, masura, nivel, proportie, soi, teapa, valoare.

CATEGORIE s. 1. (LOG.) (inv.) predicament. 2. v. spe-cie. 3. clasa, fel, gen, soi, specie, speta, tip, varietate, (inv. si reg.) ruda. (O ~ de indivizi.) 4. v. tip. 5. v. teapa. 6. v. patura. 7. clasa, grup, grupare, (astazi rar) tagma, (inv.) randuiala. (Face parte din ~ celor...) 8. v. treapta. 9. clasa, rang. (Restaurant de ~ I.) 10. ordin, rang. (De prima ~.) 11. v. divizie.

FACTURA s. 1. caracter, fel, gen, natura. (Compozitie de o ~ aparte.) 2. v. conformatie.

MADEA s. v. bir, categorie, chestiune, chip, cusur, dar, dare, defect, deficienta, dijma, fel, gen, imperfectiune, impozit, insuficienta, lacuna, lipsa, lucru, materie, meteahna, narav, neajuns, neam, patima, pacat, poveste, pricina, problema, scadere, slabiciune, socoteala, soi, sort, specie, subiect, tip, treaba, varietate, viciu, zeciuiala.

PANURA s. v. categorie, fel, gen, material, panza, soi, stofa, teapa, tesatura.

PLASA s. v. ascutis, categorie, calcai, chip, fel, gen, jgheab, lama, latura, limba, maner, neam, plaz, plasea, soi, sort, specie, staul, streasina, talpa, tais, tip, varietate.

POAMA s. v. categorie, fel, gen, pruna, soi, specie, speta, stafida, strugure, tip, vita de vie.

REGIM s. 1. guvernamant. (~ democratic.) 2. v. guvernare. 3. v. oranduire. 4. fel, gen, maniera, mod, modalitate, sistem, stil. (~ de viata.) 5. v. rectiune. 6. dieta, (inv.) cumpat, post. (Un ulceros care tine ~ sever.)

RUDA s. v. bat, categorie, clasa, coada, culme, drug, familie, fel, gen, generatie, minereu, neam, nuia, oiste, par, popor, populatie, prajina, protap, semintie, soi, specie, speta, tip, varga, varietate, vita.

SAMANTA s. v. categorie, cauza, coborator, considerent, descendent, familie, fel, gen, izvor, microb, mobil, motiv, neam, odrasla, pretext, pricina, prilej, progenitura, rasa, ratiune, scoborator, semintie, soi, specie, s**********d, s****a, speta, temei, tip, trib, urmas, vita, vlastar.

SCULA s. v. arma, bijuterie, categorie, fel, gen, giuvaer, odor, podoaba, soi, specie, speta, tip.

SENS s. I. 1. (LINGV.) acceptie, continut, insemnare, inteles, semnificatie, valoare, (rar) semantica, semantism, (inv.) noima, simt, talc. (~ul unui cuvant.) 2. v. semnificatie. 3. coerenta, logica, noima, sir. (Vorbeste fara ~.) 4. justificare, logica, motivare, noima, ratiune, rost, temei. (Nu vad ~ul acestei decizii.) 5. inteles, mesaj, semnificatie, talc, (inv.) socoteala. (~ul adanc al unei poezii.) 6. semnificatie, talc, (fig.) pret. (Iscat-am frumuseti si ~uri noi.) 7. v. scop. 8. importanta, insemnatate, semnificatie, valoare, (fig.) pret. (~ul actului Unirii.) II. 1. directie, parte. (In ce ~ o iei?) 2. directie, latura, parte. (Din toate ~urile veneau spre noi.) 3. cale, directie, linie. (Ce ~ va urma aceasta dezvoltare?) 4. directie, linie, orientare. (~ul luat de un fenomen.) 5. chip, fel, gen, maniera, mod, (rar) spirit. (Se pot face si alte observatii in acelasi ~.)

SISTEM s. 1. ansamblu. (Un ~ coerent de idei; un ~ tehnic.) 2. structura. (Un ~ inchis.) 3. model, tip. (Un ~ nou de evacuare a apei.) 4. (ANAT., FIZIOL.) aparat. (~ circulator, c************r etc.) 5. (ANAT.) sistem nervos central = nevrax, ax cerebrospinal, sistem nervos cerebrospinal; sistem nervos cerebrospinal v. sistem nervos central; sistem nervos ortosimpatic = sistem nervos simpatic; sistem nervos simpatic v. sistem nervos ortosimpatic; sistem osos = osatura, schelet, (inv., in Transilv.) dabila, (fig.) cherestea. 6. (GEOGR.) sistem muntos = lant, (livr.) catena. 7. formatiune, oranduire. (~ social-economic.) 8. oranduire, regim, societate. (~ul capitalist.) 9. v. procedeu. 10. (TEHN.) metoda, procedeu, solutie. (~ de turnare.) 11. (FIZ., MAT.) sistem de referinta = referential. 12. doctrina, invatatura, teorie. (~ economic.) 13. (EC.) sistem monetar = mercantilism timpuriu. 14. (PED.) sistem monitorial v. lancasterianism. 15. (ASTRON.) sistem planetar v. lume; sistem solar v. lume; sistem stelar v. galaxie; sistemul heliocentric v. heliocentrism. 16. (CHIM.) sistemul periodic al elementelor = tabloul periodic al elementelor. 17. metoda. (O lucrare vadind lipsa de ~.) 18. fel, gen, maniera, mod, modalitate, regim, stil. (~ de viata.)

SOI s. 1. v. specie. 2. v. rasa. 3. v. categorie. 4. v. tip. 5. v. teapa. 6. v. fel. 7. fel, gen, mod. (Are un ~ de timiditate nejustificata.)

SORT s. categorie, chip, fel, gen, neam, soi, specie, tip, varietate, (reg.) madea, sad, (inv., mai ales in Transilv.) plasa. (Toate ~urile de fructe.)

SPECIE s. 1. speta. (~ umana.) 2. rasa, soi, (pop.) samanta, (prin Transilv. si Munt.) strana. (~ de vite.) 3. categorie, chip, fel, gen, neam, soi, sort, tip, varietate, (reg.) madea, sad, (inv., mai ales in Transilv.) plasa. (Toate ~ iile de fructe.) 4. v. tip. 5. v. categorie. 6. fel, gen, mod, soi, specimen, tip, varietate, (reg.) modru. (Exista urmatoarele ~ de silogisme ...)

SPECIMEN s. 1. fel, gen, mod, soi, specie, tip, varietate, (reg.) modru. (Exista urmatoarele ~ de silogisme ...) 2. exemplu, model, mostra, proba, tip. (Dam mai jos cateva ~ de ...)

SPIRIT s. v. aer, alcool, chip, etanol, fel, gen, maniera, mod, rasuflare, respiratie, sens, spirt, suflare.

STAMBA s. v. categorie, fel, gen, presa, soi, specie, speta, teasc, tip, tipar.

STIL s. 1. scris. (Are un ~ nervos, vioi.) 2. exprimare. (Are un ~ plastic.) 3. (rar) rostire, (fig.) condei. (~ poetic.) 4. limbaj. (~ stiintific.) 5. (rar) sistem. (~ pictural.) 6. fel, maniera, metoda, mod. (~ de lucru al cuiva.) 7. fel, gen, maniera, mod, modalitate, regim, sistem. (~ de viata.) 8. (ARHIT.) stil gotic = stil ogival; stil ogival = stil gotic.

TEAPA s. 1. categorie, fel, gen, soi, (fig.) calibru, (reg. fig.) panura. (Avea doar prieteni de ~ lui.) 2. v. conditie.

TIP s. I. 1. v. prototip. 2. model, prototip, tipar. (A construit teatrul dupa ~ul grec.) 3. v. sistem. 4. v. mostra. II. 1. v. specie. 2. v. categorie. 3. categorie, fel, gen, soi, specie, speta, (inv. si pop.) seama, (fig. peior.) poama, samanta, scula, stamba, tacam. (Ce ~ de om o fi si asta?) 4. fel, gen, mod, soi, specie, specimen, varietate, (reg.) modru. (Exista urmatoarele ~uri de silogisme ...)

plasa, plase, plasi, plese, s.f. (inv. si reg.) 1. fel, gen, soi, categorie, clasa. 2. fel de mancare (servit la masa). 3. latura (a unei figuri geometrice).

SOI³, soiuri, s. n. Grup de plante sau de animale care apartin aceleasi specii ori varietati, cu anumite insusiri morfologice sau fiziologice ereditare comune; planta sau animal care apartine unui asemenea grup. ◊ Loc. adj. De soi = de buna calitate, ales. ♦ (Fam.) Varietate, gen, fel, categorie de oameni sau de obiecte. – Din tc. soy.

SOI soiuri n. 1) Totalitate a organismelor (vegetale sau animale) cu anumite trasaturi ereditare comune; specie. ◊ De ~ de calitate superioara; ales; deosebit. 2) fam. Grup de fiinte sau de obiecte ce se caracterizeaza printr-o anumita insusire; specie; gen; fel; categorie. /<turc. soy

ETEROgen, -A adj. De natura sau de origine diferita. [Var. heterogen, -a adj. / < fr. heterogene, cf. gr. heteros – altul, genos – gen, fel].

RADIOSCOPIE s.f. Examinare pe un ecran luminescent a unui corp opac (in special a corpului omenesc) cu ajutorul umbrei proiectate de un fascicul de raze X care strabat acel corp; roentgenoscopie. ♦ (Concr.) Imaginea obtinuta in acest fel. [gen. -iei. / < fr. radioscopie].

CRIPTOGRAFIE s.f. 1. Mod de scriere secreta cu ajutorul unui cod de semne conventionale. 2. Joc distractiv constand din legarea unei fraze reprezentate prin diferite semne, litere sau cifre, aranjate intr-un anumit fel. [gen. -iei. / < fr. cryptographie, cf. gr. kryptos – ascuns, graphein – a scrie].

RADIOGRAFIE s.f. Totalitatea procedeelor folosite pentru obtinerea unor probe fotografice cu ajutorul razelor X. ♦ (Concr.) Fotografie obtinuta in acest fel. [gen. -iei. / < fr. radiographie].

cherestea (cherestele), s. f. – 1. Lemn de constructie. – 2. Material lemnos, lemnarie. – 3. Armatura, schelet. – 4. fel, gen, tip, categorie personala. – Mr. chiriste, megl. chiriste, cheresteu. Tc. kereste (Roesler 595; Seineanu, II, 106; Lokotsch 1162; Ronzevalle 146); cf. ngr. ϰερεστές, bg. kereste. – Der. chiristigiu (var. cherestegiu), s. m. (negustor de cherestea), din tc. keresteci, cf. bg. kerestedzija; chiristigerie (var. cherestegerie), s. f. (depozit de cherestea).

TETRAPODIE s.f. Metru ritmic in prozodia greaca, constand din doua dipodii de acelasi fel. [gen. -iei. / < fr. tetrapodie, cf. gr. tetrapodia < tetra – cu patru, pous – picior].

genO- /genEA- /genEZIO-, -gen, -GE-NEZA, -genEZIE, -genIE elem. „care produce, care ia nastere”; „specie, gen, fel”, „familie, neam”. (< fr. geno-, genea-, genesio-, -gene, -genese, -genesie, -genie, cf. gr. genos, genesis)

UNIC, -A, unici, -ce, adj. 1. Care este unul singur, numai unul in genul, de felul sau. 2. Care nu poate fi asemanat cu nimic (datorita insusirilor sale exceptionale); exceptional, incomparabil. [Acc. si: unic] – Din lat. unicus, fr. unique.

MODRU s. v. cale, chip, fel, forma, gen, maniera, metoda, mijloc, mod, modalitate, posibilitate, procedare, procedeu, procedura, putinta, sistem, soi, specie, specimen, tip, varietate.

SAD s. v. barboasa, butas, categorie, chip, fel, ferment, gen, gradina, livada, maia, neam, planta, pomet, rasad, sadina, samanta, soi, sort, specie, tip, varietate, vegetala.

SEAMA s. v. apreciere, atentie, avantaj, beneficiu, bir, calcul, categorie, cinste, cinstire, castig, conditie, consideratie, dare, epoca, fel, folos, gen, impozit, interval, onoare, perioada, pretuire, profit, rang, ragaz, rastimp, respect, randuiala, rost, socoteala, soi, spatiu, specie, speta, stare, stima, suma, teapa, timp, tip, treapta, trecere, vaza, varsta, vreme.

TACAM s. v. alai, banda, buluc, categorie, ceata, card, cardasie, clan, clica, cortegiu, droaie, fel, gasca, gen, gloata, gramada, grup, harnasament, multime, periteag, palc, soi, specie, speta, stol, suita, sleahta, taraf, tip.

CATEGORIE ~i f. 1) Notiune fundamentala (cu sfera deosebit de larga) care reflecta trasaturile si relatiile generale si esentiale ale obiectelor si fenomenelor realitatii. ~ filozofica. 2) Ansamblu de persoane, de obiecte sau de fenomene care prezinta proprietati distinctive comune. 3) sport Grup special in care sunt clasati sportivii sau echipele dupa anumite proprietati (greutate, varsta, s*x etc.). 4) Grup de fiinte sau de obiecte caracterizate printr-o anumita insusire; specie; gen; soi; fel. [Art. categoria; G.-D. categoriei; Sil. -ri-e] /<fr. categorie, lat. categoria

TEAPA f. Grup de fiinte sau de obiecte care se caracterizeaza printr-o anumita insusire; specie; gen; categorie; fel; soi. ◊ De aceeasi (sau de o) ~ care este de acelasi soi sau caracter (rau). /Orig. nec.

SORT s.n. fel, specie, gen, categorie, calitate (de marfuri, de produse etc.) ♦ Grup de varietati ale unei specii horticole sau viticole, caracterizat prin insusiri comune sau specifice anumitor conditii de vegetatie. [< fr. sorte].

SORT s. n. fel, specie, gen, categorie, calitate (de marfuri, de produse). ◊ grup de varietati ale unei specii horticole sau viticole. (< fr. sorte)

SPECIE s. f. 1. subdiviziune a genului, de animale sau vegetale cu trasaturi si caracteristici comune. ♦ ~ literara = categorie de opere literare, grupate dupa criterii unitare, tematice sau formale, subordonata genului. 2. soi, fel, varietate, categorie (de fiinte sau de lucruri). 3. (log.) notiune care desemneaza o clasa de obiecte cu aceleasi insusiri esentiale din sfera genului. (< lat. species, dupa fr. espece)

gen, genuri, s. n. 1. fel, soi, tip (pe care le reprezinta un obiect, o fiinta, un fenomen etc.). ♦ Fel de a fi al cuiva. 2. Diviziune obtinuta prin clasificarea creatiilor artistice dupa forma, stil, tema. ◊ Pictura de gen = pictura care infatiseaza aspecte ale vietii de toate zilele. ♦ Fiecare dintre diviziunile fundamentale in care se impart operele literare si care cuprind creatiile asemanatoare prin modul de a reprezenta realitatea. genul epic. genul liric. genul dramatic. genul oratoric. 3. Categorie gramaticala bazata pe distinctia dintre fiinte si obiecte, precum si dintre fiintele de s*x masculin si cele de s*x feminin. 4. (Biol.) Categorie sistematica, subordonata familiei, care cuprinde una sau mai multe specii inrudite de plante sau de animale. 5. (Log.) Clasa de obiecte care au note esentiale comune si cuprind cel putin doua specii. – Din lat. genus, -eris.

SORTIMENT, sortimente, s. n. Ansamblu de marfuri de acelasi fel, de acelasi gen; p. ext. sort. – Din germ. Sortiment.

gen s.n. 1. fel, soi, varietate. ♦ Fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. Diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, subiectul, tema etc. ♦ Fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ♦ Stil personal, maniera de a compune. 3. Totalitatea lucrarilor muzicale clasificate in functie de tematica, mijloace de exprimare etc. 4. Categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume neinsufletite, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivele. 5. (Biol.) Subdiviziune a unei familii care cuprinde mai multe specii sau varietati cu trasaturi comune importante. // (Si in forma geno-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) neam”, „origine”, „generatie”. [< lat. genus].

SPECIE s.f. 1. Subdiviziune a genului care cuprinde fiinte cu trasaturi si caracteristici comune. ◊ Specie literara = clasa de opere grupate dupa un criteriu unitar, apartinand genului literar. 2. Soi, fel, varietate, categorie; speta. [gen. -iei. / < lat. species – fel, infatisare, cf. it. specie, fr. espece].

MAROCHINARIE s.f. 1. Meseria celui care face obiecte din marochin; atelier, magazin de obiecte din marochin. 2. Obiecte de marochin sau (p. ext.) din orice fel de piele. [gen. -iei, var. marochinerie s.f. / cf. fr. maroquinerie].

gen¹ s. n. 1. fel, soi, varietate. ◊ fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, tema etc. ◊ fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ◊ stil personal, maniera de a compune. 3. totalitatea lucrarilor muzicale reunite prin tematica, mijloace de expresie etc. 4. categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume inanimate, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivul. 5. (biol.) subdiviziune a unei familii din mai multe specii. 6. (log.) clasa de obiecte care au note esentiale comune, cuprinzand cel putin doua specii. (< lat. genus)

gen (genuri), s. n. – fel, soi, tip. Lat. genus (sec. XIX). – Der. generic, adj., din fr. generique.

NATURA ~i f. 1) Lumea fizica inconjuratoare in toata diversitatea manifestarilor ei; totalitatea fiintelor si lucrurilor existente. ◊ ~ moarta a) grup de obiecte neinsufletite, utilizabile; b) pictura reprezentand un grup de obiecte de acest gen (fructe, legume, flori, vanat etc.). Din (sau de la) ~ innascut. 2) Aspect estetic al unui teritoriu; priveliste; peisaj. A admira ~a. ◊ In sanul ~ii departe de ceea ce este facut de mainile omului. 3) fig. Caracter specific; esenta. ~a lucrurilor. 4): In ~ in produse (naturale sau create de om) ori in prestari de servicii. 5): Dupa ~ dupa modelul obiectelor din realitate; conform cu realitatea. 6) (in artele plastice) Obiect real care trebuie reprezentat. 7) fel de a fi al unui individ; caracter; fire. ~a umana. ◊ Obisnuinta este a doua ~ se spune despre o stare sau o actiune cu care s-a obisnuit cineva. 8) fel de a fi; gen. ◊ Carbune de ~ organica carbune animal. (Lucrurile sunt) de asa ~ (lucrurile sunt) de asa fel. [G.-D. naturii] /<fr. nature, lat., it. natura, germ. Natur

SCATOLOGIE s.f. Gluma sau literatura scabroasa in care se fac aluzii la tot felul de murdarii; coprolalie. [gen. -iei. / < fr. scatologie, cf. gr. skor – excrement, logos – vorbire].

ACELASI, ACEEASI, aceiasi, aceleasi, adj. dem. Tot acela, chiar acela; la fel ca mai inainte. [gen.-dat. sg. aceluiasi, aceleiasi, gen.-dat. pl. acelorasi] – Din acela¹ + si.

ACELASI, ACEEASI, aceiasi, aceleasi, pron. dem., adj. dem. (Care este) tot acela, chiar acela; (care este) tot la fel ca mai inainte. [gen.-dat. sg.: aceluiasi, aceleiasi, gen.-dat. pl.: acelorasi] – Acela¹ + si.

ARTICULATIE s.f. 1. Incheietura, legatura (mobila) intre oase. ♦ Legatura intre doua corpuri solide, care permite rotirea lor in jurul unui punct sau al unei axe. 2. Mod de a pronunta, de a rosti un sunet; pronuntare a unui sunet; articulare. ◊ Baza de articulatie = modul de pronuntare a sunetelor, care se face intr-un anumit fel in fiecare limba sau dialect. [gen. -iei, var. articulatiune s.f. / cf. fr. articulation, lat. articulatio].

CALIGRAFIE s.f. Arta si deprinderea de a scrie frumos. ♦ Scriere frumoasa. ♦ (P. ext.) fel de a scrie (al cuiva). [gen. -iei. / < fr. calligraphie, cf. gr. kalligraphia].

PUNCTUATIE s.f. Totalitatea semnelor grafice cu ajutorul carora se despart frazele intre ele si partile constitutive ale frazei; parte a gramaticii care cuprinde regulile de intrebuintare a acestor semne; fel de a intrebuinta aceste semne. [gen. -iei, var. punctuatiune s.f. / cf. fr. punctuation].

categorie f. (vgr. kategoria, acuzatiune, atribut. V. catigorie). Clasificatiune dupa gen: categoriile lui Aristotele. Fig. Caracter, clasa, fel, natura: aceste lucruri nu-s din aceiasi categorie. V. ordin, orta, tagma.

fel, feluri, s. n. 1. Posibilitate de a fi, de a actiona etc. 2. Soi, varietate, gen. mod. sort (dintr-un produs). ◊ Loc. adj. Fel de fel sau de tot felul = diferit, variat, felurit. ◊ Loc. adv. Nici un fel de... = deloc. La fel = deopotriva, asemenea, egal, intocmai, aidoma. ◊ Expr. De felul meu (sau tau, sau etc.) = a) din fire, ca temperament; b) din punctul de vedere al originii, al provenientei; c) de profesiune, de meserie. De fel din... = de neam, de origine, de loc. originar din... In felul cuiva = intr-un mod propriu cuiva. Un fel de... = un lucru asemanator cu..., ceva care vrea sa fie sau sa para... A face felul (cuiva) = a) a omori, a distruge (pe cineva); b) a cauza (cuiva) un rau; c) (pop. si fam.) a d********a. ♦ (Reg.) Chef, pofta. 3. Obicei, datina, traditie. 4. Sortiment de mancare sau de bautura. – Din magh. fele.

PSALMODIE s.f. Mod de a canta, de a recita psalmii; (p. ext.) fel monoton de a citi, de a declama. [gen. -iei. / < fr. psalmodie].

PSIHOENDOCRINOLOGIE s.f. Disciplina medicala care studiaza felul in care sistemul endocrin influenteaza viata psihica. [gen. -iei. / < fr. psycho-endocrinologie].

ETNOGRAFIE s.f. Disciplina care studiaza felul de trai, viata materiala si spirituala a popoarelor. [gen. -iei. / < fr. ethnographie, cf. gr. ethnos – popor, graphein – a descrie].

genERIC¹ ~ca (~ci, ~ce) Care tine de un gen; propriu unei categorii, unui gen. Termen ~. 2) Care cuprinde toate lucrurile sau fenomenele de acelasi fel. Nume ~. /<fr. generique

DANTELARIE s.f. Mai multe (feluri de) dantele. ♦ (Fig.) Lucru, contur etc. asemanator unei dantele. [gen. -iei. / < dantela].

IDIOSINCRASIE s.f. Predispozitie a cuiva de a reactiona intr-un anumit fel la unele alimente, medicamente. ♦ (p. ext.) Aversiune fata de ceva. [gen. -iei. / < fr. idiosyncrasie, cf. gr. idios – propriu, syn – cu, krasis – temperament].

INSPECTIE s.f. Control, verificare a felului cum functioneaza un serviciu, cum se executa unele dispozitii etc. [gen. -iei. / cf. fr. inspection, lat. inspectio].

SPECIE, specii, s. f. 1. (Biol.) Categorie sistematica fundamentala subordonata genului, care cuprinde animale si plante cu trasaturi si insusiri comune. 2. Soi, fel, varietate; clasa, categorie. 3. (Log.) Notiune care cuprinde un grup de obiecte cu insusiri esentiale comune si care se subordoneaza genului. – Din lat. species. Cf. fr. espece.

fel s. 1. v. mod. 2. v. stil. 3. v. regim. 4. v. sens. 5. v. fire. 6. gen, mod, soi. (Are un ~ de timiditate nejustificata.) 7. v. chip. 8. v. specie. 9. v. categorie. 10. v. tip. 11. v. teapa. 12. gen, mod, soi, specie, specimen, tip, varietate, (reg.) modru. (Exista urmatoarele ~uri de silogisme ...) 13. v. factura. 14. v. datina.

EFORIE s.f. 1. (Ant.) Eforat. 2. Corp de persoane care alcatuiau conducerea colectiva a unei institutii de cultura sau de binefacere, constituind un fel de consiliu de administratie. ♦ Institutie condusa de un corp de efori. [gen. -iei. / cf. fr. ephorie, gr. ephoria].

OMOFONIE s.f. 1. Caracterul a ceea ce este omofon. 2. (op. polifonie) Stil muzical caracterizat prin predominarea unei voci sau a unei melodii asupra celorlalte. [gen. -iei, var. h*******e s.f. / < fr. h********e, cf. gr. h***s – la fel, phone – voce].

COSTUMATIE s.f. Imbracaminte speciala pentru o piesa de teatru, un bal mascat etc.; fel de a se imbraca la baluri, in piesele de teatru etc. [gen. -iei, var. costumatiune s.f. / < costuma + -atie].

INSTALATIE s.f. 1. Instalare. 2. Totalitatea constructiilor, masinilor etc. montate impreuna pentru a executa anumite lucrari, operatii etc.; felul in care sunt montate piesele, partile unui astfel de sistem tehnic. [gen. -iei, var. instalatiune s.f. / cf. fr. installation].

POLIMETRIE s.f. Combinarea simultana a doua sau a mai multor feluri de masuri in muzica scrisa pentru doua sau mai multe voci. [gen. -iei. / < it. polimetria, cf. gr. polys – mult, metron – masura].

GARNITURA, garnituri, s. f. 1. Accesoriu folosit pentru a impodobi sau a completa un lucru. ♦ Adaos constand din legume, salata etc., care se serveste la friptura. 2. Piesa sau ansamblu de piese demontabile care completeaza, intaresc sau protejeaza o piesa, micsorandu-i uzura; piesa care asigura imbinarea perfecta a doua elemente prin care circula un fluid. 3. Grup de mai multe lucruri de acelasi gen care impreuna formeaza un ansamblu unitar. ♦ Totalitatea uneltelor, sculelor, pieselor etc. de acelasi fel folosite intr-un atelier sau intr-o exploatare. ♦ Totalitatea pieselor de acelasi gen ale unei masini. ◊ Garnitura de litere = serie de litere si de semne cu caractere tipografice identice, cuprinzand toate corpurile caracterului respectiv. ♦ Ansamblu format din locomotiva si vagoanele unui tren. 4. Totalitatea jucatorilor care alcatuiesc o echipa sportiva; formatie. – Din fr. garniture.

GARNITURA s.f. 1. Accesoriu care serveste la impodobirea sau la completarea unui lucru; podoaba, ornament. 2. Adaos de legume, salata etc. care se serveste la friptura. 3. Piesa sau ansamblu de piese demontabile care se fixeaza pe piese supuse uzurii prin frecare pentru a le proteja; piesa cu care se etanseaza doua elemente prin care circula un fluid. 4. Grup de obiecte, de unelte etc. asemanatoare care formeaza un asortiment complet. 5. Ansamblu de piese de acelasi gen, folosite intr-un atelier, intr-o exploatare etc. ♦ Totalitatea pieselor de acelasi fel ale unei masini. ◊ Garnitura de litere = serie de caractere de acelasi fel, dar de corpuri diferite. ♦ Ansamblu format din locomotiva si vagoanele unui tren. [< fr. garniture].

EXCLAMATIE s.f. Cuvant, propozitie sau fraza rostita intr-un anumit fel, cu o anumita modulatie, prin care se exteriorizeaza o emotie, un sentiment; strigat. [gen. -iei, var. exclamatiune s.f. / cf. fr. exclamation, lat. exclamatio].

FILOZOFIE s.f. 1. Forma a constiintei sociale, constituind un sistem coerent de notiuni si idei care reflecta realitatea sub aspectele ei cele mai generale; conceptie generala despre lume si viata. ◊ Filozofie lingvistica = teorie neopozitivista care reduce obiectul filozofiei la termenii limbajului. 2. Totalitatea principiilor metodologice care stau la baza unui anumit domeniu al stiintei. ◊ Filozofia culturii = disciplina teoretica care se preocupa de definirea genetica, structurala si functionala a fenomenului culturii. 3. Comportare, fel de a reactiona al cuiva in fata unor lovituri, a unor nenorociri etc.; fel al cuiva de a privi lumea si viata. 4. (Fam.) Problema greu de rezolvat. [gen. -iei, var. filosofie s.f. / < lat., gr. philosophia < philein – a iubi, sophia – intelepciune, cf. fr. philosophie].

HIDROARHEOLOGIE s.f. Disciplina care studiaza felul de viata si cultura popoarelor vechi pe baza descoperirilor facute prin sapaturi sub apa. [gen. -iei. / < fr. hydroarcheologie].

ALA, AIA, aia, alea, pron. dem. (In vorbirea putin ingrijita) Acela, aceea. ◊ Expr. De ce..., de aia... = cu cat..., cu atat... Alta aia = ciudatenie, monstru. Toate alea = tot ce trebuie. Cate alea toate = fel de fel de lucruri. ◊ (Substantivat, peior.) Un ala = un om oarecare, fara importanta. ◊ (Adjectival) Lucrul ala. [gen.-dat. sg.: aluia, aleia, gen.-dat. pl.: alora] – Lat. illum, illa.

gen ~uri n. 1) Grup de fiinte sau de obiecte care se caracterizeaza printr-o anumita insusire; fel; soi; specie; categorie. 2) fel de a fi al cuiva; natura. 3) biol. Categorie sistematica inferioara familiei si superioara speciei. ~ul felinelor. 4) gram. Categorie gramaticala care indica forma ce o iau cuvintele pentru a indica sexul fiintelor pe care le denumesc (extinzandu-se si la numele de lucruri). ~ul masculin. ~ul neutru. 5) (in teoria literaturii si a artei) Grup de opere caracterizate prin trasaturi asemanatoare (in ce priveste tema, stilul, forma etc.). ~ epic. ~ muzical. ◊ Pictura de ~ pictura care reprezinta aspecte ale vietii cotidiene. /<lat. genus, ~eris

COMPOZITIE, compozitii, s. f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate; structura, compunere, alcatuire. 2. Opera, bucata, compunere artistica, in special muzicala. ♦ Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; totalitatea cunostintelor muzicale care permite compozitorului sa se exprime intr-o forma artistica. 3. felul in care sunt dispuse elementele imaginii intr-un tablou, astfel incat se se echilibreze intre ele. ♦ gen de pictura, de sculptura, de desen reprezentand personaje in actiune. 4. Joc al unui actor care interpreteaza un rol bazandu-se in primul rand pe trasaturile distinctive ale personajului respectiv. 5. Exercitiu scolar constand in dezvoltarea in scris a unei teme cu caracter literar date de profesor; compunere. 6. Aliaj de cositor cu care se captuseste suprafata unei piese metalice care freaca alta suprafata metalica, cu scopul de a micsora frecarea. – Din fr. composition, lat. compositio.

FRAZEOLOGIE s.f. 1. fel, maniera de a construi frazele, proprie unei limbi sau unui scriitor. 2. Vorbarie goala, fara continut; palavrageala. [gen. -iei. / < fr. phraseologie, cf. gr. phrasis – fraza, logos – vorbire].

gen s. 1. v. tip. 2. v. categorie. 3. v. specie. 4. v. teapa. 5. v. varietate. 6. v. factura. 7. v. sens. 8. v. regim. 9. v. fel. 10. (GRAM.) (inv.) s*x. (Substantiv de ~ul feminin.)

METAMERIE s.f. 1. Varietate a izomeriei care este in legatura cu grupele de atomi. 2. fel de articulare a segmentelor unui vierme sau ale unui artropod; metamerism. ♦ Constituirea unui organism vegetal din segmente similare. [gen. -iei. / < fr. metamerie, cf. gr. meta – schimbare, meros – parte].

HIDRA, hidre, s. f. 1. (La pl.) gen de celenterate cu corpul de forma unui sac, care au, la un capat, gura inconjurata de 6-8 tentacule si, la celalalt capat, un fel de disc cu care se fixeaza pe un suport (Hydra); (si la sg.) animal care face parte din acest gen. 2. (Mitol.) Monstru fabulos inchipuit ca un sarpe urias cu mai multe capete, care, taiate, cresteau la loc. [Var.: idra s. f.] – Din fr. hydre, lat. hydra.

CRIPTOGRAFIE s. f. 1. scriere secreta cu ajutorul unui cod de semne conventionale. 2. parte a criptologiei, studiul criptogramelor (1). 3. gen de problema enigmistica, consstand din legarea unei fraze reprezentate prin diferite semne, litere sau cifre, aranjate intr-un anumit fel. (< fr. cryptographie)

PROZA f. 1) (in opozitie cu poezie) Creatie literara artistica realizata intr-un limbaj expresiv, dar nesupus regulilor de versificatie. 2) Totalitate a creatiilor literare de acest fel (ale unui scriitor, ale unui popor, ale unei epoci). ~a lui I. Druta. ~a secolului XIX. 3) Mod de exprimare caracteristic pentru acest gen de creatie. 4) fig. Fapt care este obisnuit, cotidian. ◊ ~a vietii ansamblul preocuparilor si grijilor banale din viata de toate zilele. /<fr. prose, lat. prosa

CATEGORIE s.f. 1. Notiune fundamentala care reflecta cele mai generale si esentiale laturi, insusiri, trasaturi ale obiectelor si fenomenelor si relatiile dintre ele. 2. Grup de fiinte, de obiecte, de fenomene de acelasi fel sau asemanatoare intre ele. ♦ Grupa in cadrul unei ramuri sportive, stabilita dupa greutatea corporala a sportivilor, dupa performantele realizate sau dupa varsta. [gen. -iei. / < fr. categorie, cf. gr. kategoria].

1) boa m. fara pl. (lat. boa). Zool. Un fel de sarpe colosal (pina la 15 metri) neveninos care traieste mai ales pin America de sud. – Pl. poate fi doi boa, gen al lui boa.

bambu m. (fr. bambou, sp. it. bambu, d. maleazu bambu). Un fel de planta graminee gigantica (pina pe la 25 m.) care creste pe la tropice si din care se fac bastoane, prajini, mobile s.a. – gen. ar fi bambuului, pl. bambui.

fel ~uri n. 1) Forma particulara de a fi; chip; mod. 2) Grup de fiinte sau de obiecte ce se caracterizeaza printr-o anumita insusire; specie; soi; categorie; gen. 3) Sortiment de mancare. ~ ul intai. /<ung. fele

ACULTURATIE s.f. Ansamblul transformarilor care au loc intr-un grup social (privind felul de a munci si gandi, de a se comporta si judeca etc.) ca urmare a unui contact permanent cu un alt grup social mai mare. [gen. -iei. / < engl. acculturation].

SOLUTIE s.f. 1. Amestec omogen format din doua sau mai multe substante, dintre care una este de obicei lichida. 2. Rezolvarea unei probleme; (p. ext.) rezultatul obtinut. ♦ fel de a dezlega o problema, o dificultate; rezolvare. 3. Solutie de continuitate = intrerupere a continuitatii; separare a partilor care mai inainte erau legate intre ele sau continue. [gen. -iei. / cf. fr. solution, lat. solutio].

STIL¹ s. n. I. 1. totalitatea particularitatilor caracteristice unei structuri, civilizatii, epoci, activitati etc. 2. conceptie si mod de exprimare specifice unei arte sau unui artist, unui curent, unei epoci, unei scoli artistice nationale etc. 3. totalitatea particularitatilor lingvistice, componistice etc. de exprimare a unui continut concret proprii unui scriitor, unui compozitor, unei opere, unui gen etc. ♦ ~ functional = varietate a limbii literare, intr-un anumit domeniu de activitate. ◊ maniera, mod personal in care un scriitor, un compozitor utilizeaza mijloacele de expresie. 4. mod, fel de a fi, de a se comporta, de a actiona. ♦ in ~ mare = care este realizat cu mijloace deosebit de mari. II. ~ calendaristic = denumire pentru cele doua sisteme de calendar; iulian si gregorian. III. instrument de metal sau de os ascutit la varf, cu care se scria in antichitate pe tablite cerate. IV. (bot.) parte a pistilului aflata deasupra ovarului, care poarta stigmatul. (< fr. style, lat. stilus)

STIL s.n. I. 1. Instrument de metal sau de os ascutit la varf, cu care se scria in antichitate pe tablite cerate. 2. Partea pistilului care se afla deasupra ovarului si poarta stigmatul. II. 1. Totalitatea procedeelor proprii de exprimare prin mijloacele limbii literare a unui continut concret; mijloacele lingvistice de exprimare proprii unui scriitor, unei opere, unui gen etc. 2. Mod de exprimare a gandirii specific unei arte sau unui artist, curentelor, epocilor sau scolilor artistice nationale. ◊ Figura de stil = v. figura (4) [in DEX ´98, DN]. 3. Mod, fel, maniera de a fi, de a purta etc. ◊ Stil de munca = fel de a concepe munca si de a munci. [Pl. -luri, -le. / < fr. style, it. stile, cf. lat. stylus, gr. stylos – stilet].

POETIC, -A I. adj. 1. propriu poeziei. 2. (fig.) demn a inspira un poet; (p. ext.) incantator, expresiv, plastic, sensibil, liric. II. s. n. categorie estetica desemnand genul poetic. III. s. f. 1. ramura a teoriei literaturii care trateaza despre creatia poetica. ◊ tratat despre creatia poetica. 2. sistem de principii poetice caracteristice unei epoci sau unui curent literar; fel de a scrie propriu unui poet. 3. parte a lingvisticii care se ocupa cu raporturile dintre functia poetica si celelalte functii ale limbajului. (< fr. poetique, lat. poeticus, it. poetico, gr. poietikos)

DELEGATIE s.f. 1. Misiune sau insarcinare data cuiva de a actiona intr-un anumit fel in numele celui care i-a incredintat-o. 2. Act prin care cineva este desemnat ca delegat. 3. Grup de persoane care au de indeplinit (sau sunt insarcinate cu) o misiune speciala. [gen. -iei, var. delegatiune s.f. / cf. fr. delegation, lat. delegatio].

CIRC ~uri n. 1) gen de arta care cuprinde numere de acrobatie, iluzionism, momente comice si prezentare de animale dresate. 2) Constructie prevazuta cu arena si locuri pentru spectatori dispuse in amfiteatru, unde se dau spectacole de acest fel. 3) (in Roma antica) Loc destinat curselor de care si procesiunilor triumfale. 4) Adancitura rotunda. ◊ ~ glaciar adancitura formata in sol ca rezultat al actiunii unui ghetar; caldare glaciara. ~ lunar adancitura circulara pe suprafata Lunii; crater lunar. /<lat. circus, fr. cirque

POZITIE s.f. 1. Loc al unei persoane sau al unui obiect in raport cu ceva; loc unde se gaseste ceva. ♦ felul, situatia in care sunt asezate, plasate o persoana, un lucru etc. 2. Loc ocupat de un luptator sau de o unitate pe campul de bataie. ♦ (Muz.) Loc al unei note pe portativ. 2. Situatie; (spec.) situatie sociala, rang. [gen. -iei, var. pozitiune s.f. / cf. fr. position, lat. positio].

OMOgen, -A adj. 1. Care prezinta omogenitate; de acelasi fel, de aceeasi substanta, de aceeasi natura. ♦ Ale carui parti se unesc sau au o structura unitara. 2. (Mat.; despre functii cu mai multe variabile) Ale carei valori raman proportionale pentru variabile proportionale. [Var. homogen, -a adj. / < fr. homogene, cf. gr. h***s – asemanator, genos – gen].

CINE pron. 1. (Interogativ; tine locul unui substantiv care denumeste o persoana sau un animal ori al unui pronume, asteptat ca raspuns la intrebare) Cine a venit? ◊ Expr. Cine (mai) stie? = nu stiu, nu cunosc problema. ♦ Ce fel (de om). Tu nu stii cine-i mama. 2. (Relativ) Cel ce, acela care. Bine-a zis cine-a zis... ◊ Expr. Are (sau n-are) cine ori este (sau nu este) cine = (nu) exista om care, (nu) se gaseste persoana care... 3. (Nehotarat) Fiecare, oricine, oricare. Zica cine ce va vrea. [gen.-dat.: cui] – Lat. *quene (= quem).

DISTRIBUTIE s.f. 1. Distribuire. ♦ felul cum sunt repartizate rolurile unei piese, ale unui film etc.; (p. ext.) totalitatea actorilor dintr-o piesa de teatru. 2. Totalitatea organelor unei masini care comanda automat diferite faze de functionare ale acesteia. 3. (Lingv.) Ansamblul pozitiilor pe care un element (sunet, morfem) il poate ocupa intr-un cuvant sau intr-o fraza. [gen. -iei, var. distributiune s.f. / cf. fr. distribution, lat. distributio].

barba f., pl. e si barbi (lat. barba, it. pv. sp. pg. barba, fr. barbe). Paru care creste imprejuru falcilor la barbati sau pe supt falci la capre s.a. Barbie. Numele popular al mai multor plante, variabil de la un gen la altu: barba boierului, o planta erbacee ranunculacee cu flori albastre, numita si „chica voinicului” (nigella damascena); barba caprei, o ciuperca (colocera viscosa sau claviaria viscosa); barba imparatului, 1) curcubeu, din familia cariofileelor, cu flori mari purpurii (lychnis coronaria, agrostemma coronaria sau coronaria tomentosa); 2) noptita, jalapa; barba popii, coada pricolicilor; barba Sasului sau ursului, coada calului, paru porcului, o planta erbacee (equisetum arvense), ale carei tulpine, fiindca contin silice, se intrebuinteaza la lustruitu metalelor; barba Ungurului, un fel de garoafa care creste pin pasuni si stinci varoase (dianthus spiculifolius).

SERIE s.f. 1. Insirare de termeni care se succeda potrivit unei anumite legi; insiruire, succesiune de fiinte, de lucruri sau de fapte de acelasi fel sau asemanatoare. ♦ Repetare a aceluiasi tip, a aceleiasi actiuni etc. ♦ In serie = (produs, fabricat) in numar mare, dupa acelasi tip. 2. Grup de compusi organici care se caracterizeaza prin aceea ca fiecare are in molecula lui cate un atom de carbon si doi atomi de hidrogen mai mult decat compusul precedent al grupului. 3. Expresie matematica formata dintr-o infinitate de termeni dedusi unul din altul dupa anumite reguli si legati prin semnele plus sau minus. 4. (Geol.) Succesiune de terenuri care corespunde in timp unei epoci. 5. Totalitatea fiintelor, lucrurilor sau faptelor care urmeaza deodata la rand. ♦ Totalitatea marcilor postale emise cu o anumita ocazie sau care au o anumita tema. ♦ Parte dintr-o colectie sau publicatie periodica, avand uneori un titlu aparte, in afara de cel general. 6. Numar de ordine aplicat pe marfurile fabricate intr-un numar mare de exemplare de acelasi tip; numar de fabricatie. 7. (Fon.) Grup de sunete sau de foneme caracterizate printr-o trasatura comuna. [gen. -iei. / < fr. serie, it. serie, lat. series].