Rezultate din textul definițiilor
BERLINA, berline, s. f. (Inv.) 1. Trasura mare inchisa, asemanatoare cu cupeul, cu doua banchete asezate fata in fata. 2. Autoturism cu doua sau patru portiere si cu patru geamuri laterale. – Din fr. berline, it. berlina.
BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura (si nasul). ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea inca un pahar, in picioare, la plecare; a bea ceva la repezeala. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tacere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se sterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit sa renunte (la ceva). A se intalni (cu cineva) bot in bot = a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. (Fam.) A-si baga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca in toate, si unde trebuie, si unde nu trebuie. (Fam.) A se pupa bot in bot cu cineva = a trai in mare prietenie cu cineva. A da (cuiva) peste bot = a dojeni pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supara, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascutita sau lunguiata a unui obiect; varf; partea din fata a unui vehicul cu tractiune mecanica. Botul cizmei. Botul automobilului. Botul locomotivei. – Et. nec.
BREC1, brecuri, s. n. Trasura usoara cu patru roti, de obicei neacoperita, cu capra inalta, avand doua banci asezate fata in fata in lungul sau in latul trasurii. – Din fr., engl. break.
CONFRUNTA, confrunt, vb. I. Tranz. 1. A pune fata in fata doua sau mai multe persoane pentru a verifica adevarul spuselor lor. 2. A pune fata in fata obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face fata unei situatii, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter.
JOTA, jote, s. f. Dans popular spaniol cu miscari repezi si cu acompaniament de castaniete, la care perechile danseaza fata in fata pe loc. [Pr.: hota] – Din sp. jota.
ABDICA, abdic, vb. I. Intranz. A renunta la tron. ♦ Fig. A renunta la ceva, a ceda (in fata greutatilor). – Din fr. abdiquer, lat. abdicare.
ABHORA, abhorez, vb. I. Tranz. (Rar) A avea ura, dezgust, aversiune fata de cineva sau de ceva. – Din fr. abhorrer, lat. abhorrere.
aboral, -a adj. opus, indepartat fata de gura. (< germ. aboral)
ABSENT, -A, absenti, -te, adj. 1. Care nu e de fata, care lipseste. 2. Fig. Care nu este atent la ce se petrece in jurul lui; distrat. – Din fr. absent, lat. absens, -ntis.
ABSENTA, absentez, vb. I. Intranz. (Despre persoane) A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit sa se gaseasca), a nu fi de fata. – Din fr. (s')absenter, lat. absentare.
absolut, -a I. adj. 1. care nu comporta nici o restrictie, neconditionat. 2. total, complet, desavarsit. ◊ adevar ~ = adevar care reprezinta cunoasterea completa a realitatii; (fiz.) miscare ~a = deplasarea unui corp fata de un sistem de referinta fix; zero ~ = temperatura cea mai joasa posibila (-273 ºC). 3. (mat.; despre marimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat. ◊ valoare ~a = valoare aritmetica a unui numar algebric, facand abstractie de semnul sau; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat. II. s. n. principiu vesnic, imuabil, infinit, la baza universului. ♦ ceea ce exista in sine si prin sine. III. adv. cu desavarsire, exact. (< lat. absolutus, fr. absolu)
ABSOLUTISM s. n. Regim politic propriu monarhiei absolute; putere absoluta a unui monarh. ◊ Absolutism luminat = regim politic aparut in sec. XVIII si caracterizat prin atitudinea intelegatoare a suveranilor fata de cerintele progresului, de sfaturile ganditorilor luminati etc. – Din fr. absolutisme.
ABURI, aburesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) acoperi cu picaturi fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. (Rar) A se aprinde, a se inrosi, a se imbujora (la fata). 4. Tranz. Fig. A atinge usor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vant) A adia. – Din abur.
ABURIT, -A, aburiti, -te, adj. Acoperit cu aburi (1); care scoate, din care ies aburi. ♦ Fig. Aprins la fata; inrosit; infierbantat (de suparare). – V. aburi.
ACLAMATIE, aclamatii, s. f. (Mai ales la pl.) Manifestare a aprobarii sau a entuziasmului fata de cineva sau de ceva, prin urale sau prin aplauze; ovatie, aclamare. – Din fr. acclamation, lat. acclamatio.
ACNEE s. f. Boala de piele caracterizata prin aparitia, mai ales pe fata, a unor cosuri, puncte negre etc., care adesea supureaza. ◊ Acnee juvenila = acnee frecventa mai ales la pubertate. [Pr.: -ne-e] – Din fr. acne.
ACOLO adv. In acel loc (relativ) indepartat (de cel care vorbeste); in alt loc. ◊ (Precedat de diferite prepozitii, cu sensul determinat de acestea) Pe acolo = cam in locul acela. De (sau dintr-) acolo = din partea aceea, din locul acela. Intr-acolo = spre acel loc, spre directia aceea. De (pe) acolo = cam din acel loc. Pana acolo... = pana la situatia..., la imprejurarea (care depasete limita ingaduita)... ◊ Expr. (Reg.) (Pan') pe-acolo = peste masura, din cale-afara (de greu, mare, frumos etc.). Ce ai acolo? = ce ai la tine (sau in mana etc.)? Ce faci acolo ? = cu ce te ocupi (chiar in momentul de fata)? Fugi de acolo! = da' de unde! nici gand! imposibil! Ce am eu de-acolo? = ce ma priveste, ce avantaj am din asta? [Acc. si acolo] – Lat. eccum-[i]lloc.
ACOPERIRE, acoperiri, s. f. Actiunea de a (se) acoperi si rezultatul ei. 1. Punere, asezare a unui obiect deasupra altuia pentru a-l inveli, a-l ascunde, a-l apara etc. 2. Operatie de aplicare a unui strat protector pe un obiect prin depunere, pulverizare, placare etc. 3. (Mil.) Accident de teren, padure sau localitate care impiedica observarea inamicului. ♦ Masura speciala de protectie care asigura anumite actiuni (de concentrare sau manevra) ale trupelor. ◊ Expr. A avea acoperire = a fi acoperit pentru o actiune savarsita conform unor indicatii precise. 4. (Fin.) Posibilitatea de a face fata unor obligatii, unei plati, unei cheltuieli, de a lichida un deficit etc. Acoperirea acestei sume se face esalonat. ♦ (Concr.) Fond care asigura aceasta posibilitate. ◊ Acoperire in aur = stoc de aur si de alte active pe baza carora bancile de emisiune asigura convertibilitatea bacnotelor. – V. acoperi.
ACTUAL, -A, actuali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care exista sau se petrece in prezent, in momentul de fata. ♦ Care are importanta pentru vremea de fata; de acum. ♦ De actualitate, la ordinea zilei. ♦ Real. [Pr.: -tu-al] – Din fr. actuel, lat. actualis.
ACTUALITATE, actualitati, s. f. Ceea ce este actual; eveniment, intamplare curenta, timpul de fata, prezent2. ◊ Loc. adj. De actualitate = care se petrece sau intereseaza in clipa de fata, care corespunde prezentului. ♦ Ceea ce este actual; (la pl.) evenimente curente, la ordinea zilei. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualite.
ACTUALMENTE adv. In momentul de fata, in prezent; acum. [Pr.: -tu-al] – Din fr. actuellement.
ACUM adv. 1. In prezent, in momentul de fata; actualmente. ◊ Expr. Acu-i acu = a sosit clipa hotaratoare. ♦ In imprejurarile actuale. 2. Indata, imediat, numidecat, acusi, acusica, amusi. 3. Inainte cu... Acum doi ani. [Var.: acu, acuma adv.] – Lat. eccum modo.
ACUZATOR, -OARE, acuzatori, -oare, adj., s. m. si f. (Persoana) care acuza, care invinuieste. ◊ Acuzator public = persoana insarcinata, in imprejurari exceptionale, cu urmarirea, trimiterea in judecata si sustinerea invinuirii in fata instantei in anumite cauze penale. – Din fr. accusateur.
ADMIRATIE, admiratii, s. f. Sentiment de incantare, de stima, de apreciere etc. fata de cineva sau de ceva; admirare. – Din fr. admiration, lat. admiratio.
ADVERS, -A, adversi, -se, adj. Asezat in fata, opus; fig. potrivnic, ostil, dusmanos. ◊ Parte adversa = adversar intr-un proces, intr-o afacere etc. – Din fr. adverse, lat. adversus.
ADVERSATIV, -A, adversativi, -e, adj. Care exprima o opozitie. ◊ Propozitie adversativa = propozitia care exprima o opozitie fata de coordonata ei. Conjunctie adversativa = conjunctie care introduce o propozitie adversativa. – Din fr. adversatif, lat. adversativus.
AEROFOBIE s. f. Fobie fata de curentii de aer1. [Pr.: a-e-] – Din fr. aerophobie.
AFECTIUNE, afectiuni, s. f. 1. Simpatie, prietenie, dragoste fata de cineva. 2. Boala, stare patologica a unui organ. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. affection, lat. afectio, -onis.
AIEVEA adv., adj. I. Adv. 1. In realitate. ♦ Cu adevarat, intr-adevar. 2. Lamurit; clar, limpede. 3. (Inv.) In vazul tuturor, pe fata; deschis. II. Adj. Real; palpabil, concret. [Pr.: a-ie-. – Var.: aieve adv.] – Din sl. jave, bg. jave.
ALOHTON, -A, alohtoni, -e, adj., subst. (Masa de roci) care, sub influenta miscarilor scoartei Pamantului, a suferit deplasari fata de locul initial de formare. – Din fr. allochtone.
ALT, ALTA, alti, alte, adj. (Arata ca fiinta sau lucrul al carui nume il determina nu este aceeasi sau acelasi cu fiinta sau lucrul despre care a fost vorba, care este de fata sau este cel obisnuit) Alt om. Alt obiect. ◊ Expr. (Pop.) Cate alte = multe. [Gen.-dat. sg.: altui, altei, gen.-dat. pl.: altor] – Lat. alt[(e)rum].
ALTIMETRIE s. f. Ramura a topografiei care se ocupa cu stabilirea altitudinilor de pe suprafata terestra fata de o suprafata de referinta (nivelul marii) in vederea reprezentarii reliefului pe harta. – Din fr. altimetrie.
ALTIMETRU, altimetre, s. n. Instrument cu care se masoara altitudinea fata de un nivel de referinta. – Din fr. altimetre.
ALTITUDINE, altitudini, s. f. Inaltime a unui punct de pe suprafata pamantului, considerata in raport cu nivelul marii sau fata de alt punct de pe suprafata terestra. – Din lat. altitudo, -inis, fr. altitude.
ALTORELIEF, altoreliefuri, s. n. Lucrare de sculptura in relief, fata de un fond de care tine sau pe care a fost aplicata. [Pr.: -li-ef] – Din it. alto rilievo (dupa relief).
ALUNECA, alunec, vb. I. Intranz. 1. A-si pierde echilibrul, calcand pe o suprafata lucioasa (si a cadea, a se prabusi). 2. A se misca lin, fara a intampina vreo rezistenta; (despre doua corpuri aflate in contact) a se deplasa unul fata de celalalt tangential, fara a se rostogoli; a se strecura usor. 3. Fig. A se abate, a se lasa ispitit; a gresi. [Var.: luneca vb. I] – Lat. lubricare.
AMORAL, -A, amorali, -e, adj. Care nu are notiunea moralitatii, indiferent fata de morala. – Din fr. amoral.
AMORALISM s. n. Conceptie care preconizeaza o atitudine indiferenta fata de morala; faptul de a nu recunoaste valabilitatea nici unei morale. – Din fr. amoralisme.
ANFILADA, anfilade, s. f. Sir de cladiri, de portice sau de colonade care se succed in linie dreapta. ◊ Tragere de anfilada = tragere in tinte insirate perpendicular sau oblic fata de frontul de tragere. – Din. fr. enfilade.
APATIE s. f. Stare de indiferenta, lipsa de interes fata de orice activitate si fata de lumea inconjuratoare. ♦ (In conceptia filozofilor stoici antici) Ideal moral care consta in inabusirea oricarei pasiuni. – Din fr. apathie, lat. apathia.
ATLAZ, atlazuri, s. n. Tesatura pentru captuseli si fete de plapuma, mai groasa decat satinul, lucioasa pe o singura fata. [Var.: atlas s. n.] – Din tc. atlas.
AUDITIE, auditii, s. f. 1. Faptul de a audia muzica; manifestare muzicala de amploare mai redusa decat concertul. ◊ Loc. adj. si adv. In prima auditie = (care se executa) pentru prima data in fata publicului. 2. Identificare a sunetelor prin simtul auditiv. 3. (Rad.) Receptionare de semnale audio. [Pr.: a-u-] – Din fr. audition, lat. auditio, -onis.
AUTOSENILETA, autosenilete, s. f. Autovehicul de transport prevazut cu doua senile in spate si cu roti in fata. [Pr.: a-u-] – Cf. autosenila.
AUXILIAR, -A, auxiliari, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Element) care ajuta la ceva, care se afla pe plan secundar fata de ceva principal; (element) ajutator. ♦ (Parte de vorbire) care exprima raporturi intre cuvinte; (verb) care ajuta la formarea timpurilor si a modurilor compuse. 2. Adj. (Mat.) Cu ajutorul caruia se poate rezolva mai usor o problema. [Pr.: a-u-gzi-li-ar] – Din fr. auxiliaire, lat. auxiliaris.
AVANGARDA, avangarzi, s. f. (Adesea fig.) Subunitate sau unitate militara care se deplaseaza in fata fortelor principale ca element de siguranta. ◊ Loc. adj. De avangarda = a) care merge in frunte, care conduce; b) care lupta impotriva formelor si traditiilor consacrate (in literatura si arta). ♦ Miscare literara, artistica etc. care joaca (prin noutatile aduse) rol de precursor. – Din fr. avant-garde.
AVANPOST, avanposturi, s. n. Subunitate militara de siguranta, instalata in fata fortelor principale proprii aflate in stationare sau in aparare; pozitie pe care se afla o asemenea subunitate. – Din fr. avant-poste.
AVANPREMIERA, avanpremiere, s. f. Spectacol dat ca ultima repetitie in fata unui cerc de specialisti si invitati. [Pr.: -mi-e-] – Din fr. avant-premiere.
AVANTAJ, avantaje, s. n. 1. Folos mai mare pe care il obtine cineva (in raport cu altul). 2. Favoare, privilegiu de care se bucura cineva sau ceva. 3. Superioritate (a cuiva sau ceva fata de altcineva sau altceva) bazata pe o situatie, pe o imprejurare favorabila. – Din fr. avantage.
AVERS s. m. sg. (In opozitie cu revers) fata unei monede sau a unei medalii, infatisand chipul emitatorului, stema tarii etc. – Din fr. avers.
AVERSIUNE, aversiuni, s. f. Sentiment de dezgust sau de antipatie profunda fata de cineva sau ceva. [Pr.: -si-u-] – Din fr. aversion, lat. aversio, -onis.
AZI adv. 1. In ziua de fata, in ziua care e in curs; astazi. ◊ Azi noapte = in noaptea care tocmai a trecut. ♦ (Substantivat, m. invar.) Ziua care e in curs. ♦ (In corelatie cu „maine”) a) Zi cu zi, zi dupa zi. b) Cand..., cand. ◊ Expr. De ieri pana azi = intr-un timp neasteptat de scurt. Ba azi, ba maine, exprima ideea de amanare continua. Azi-maine = in curand, zilele acestea; astazi-maine. A trai de azi pe maine = a trai necajit, stramtorat, in saracie. (Rar) Cu azi cu maine = incet-incet. 2. In epoca prezenta, in timpul sau in vremea de acum. – Lat. hac die.
BALISTIC, -A, balistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la miscarea proiectilelor in spatiu. ◊ Curba balistica = traiectorie de proiectil. Pendul balistic = pendul de masurare a vitezei proiectilelor. 2. S. f. Ramura a mecanicii teoretice care studiaza legile miscarii unui corp greu sau ale unui proiectil aruncat sub un anumit unghi fata de orizont. – Din fr. balistique, it. balistica.
BANCA1, banci, s. f. Scaun lung pentru doua sau mai multe persoane. ◊ Expr. Banca ministeriala = locurile din parlament rezervate membrilor guvernului. Banca acuzatilor = locurile dintr-o sala de tribunal ocupate de acuzati. Banca apararii = locurile dintr-o sala de tribunal destinate avocatilor care apara pe acuzati. ♦ Scaun, de obicei cu pupitru in fata, pentru scolari. ◊ Loc. adv. (De) pe bancile scolii = (de) la scoala, din (sau in) timpul petrecut in scoala. ◊ Expr. A sta (sau a ramane) in banca sa = a ramane la locul sau, a sta pasiv fata de orice initiativa, a fi docil. – Din fr. banc.
BANCA2, banci, s. f. 1. Intreprindere financiara care efectueaza operatii de plata si de credit (si organizeaza circulatia baneasca). ♦ Banca de organe = serviciu medical care dispune de sange pentru transfuzii, de cornee pentru transplantari etc. 2. (La unele jocuri de carti) Suma pe care bancherul (2) o tine in fata lui spre a plati castigurile celorlalti jucatori. ◊ Expr. A sari (sau a face sa sara) banca (in aer) = a castiga un pot egal cu intreaga suma pusa de bancher (2) in joc. – Din it. banca, fr. banque.
BAR3, baruri, s. n. 1. Local in care se vand bauturi alcoolice, cafea etc. si in care consumatorii stau de obicei in picioare sau pe scaune inalte in fata unei tejghele; p. restr. tejghea la care se servesc bauturi. ♦ Dulap sau compartiment intr-un dulap, in care se tin sticlele cu bauturi alcoolice (fine). 2. Local de petrecere, cu bauturi, dans, program de varietati etc.; cabaret. – Din fr. bar.
BARA, bare, s. f. 1. Bucata lunga de lemn sau de metal careia i se dau diferite intrebuintari. 2. Stalp de poarta la unele jocuri sportive. ◊ Bara (fixa) = aparat de gimnastica format dintr-o vergea groasa de metal montata intre doi stalpi. 3. Bariera care desparte pe judecatori de avocati si de impricinati; p. ext. locul din instanta unde pledeaza avocatii. 4. Linie verticala sau orizontala care separa parti dintr-un text. ♦ (Muz.) Linie verticala care separa masurile pe portativ. 5. Prag de nisip situat sub apa, de obicei in fata gurii de varsare a unui fluviu. 6. Val de mare care urca o data cu fluxul de la gura unui fluviu spre amonte. – Din fr. barre.
BARBARIE, barbarii, s. f. 1. Stare primitiva de dezvoltare social-culturala. 2. Conceptie, atitudine, comportare care dovedesc lipsa de respect, dispret sau ura fata de cultura si de civilizatie; (concr.) fapta care rezulta dintr-o asemenea conceptie; cruzime, salbaticie. – Din fr. babarie, lat. barbaria.
BARBETA, barbete, s. f. 1. Smoc de barba (1) lasat sa creasca pe partile laterale ale fetei. 2. Parama scurta care serveste la legarea unei ambarcatii de o nava sau de chei. – Din it. barbetta.
BARHET s. n. Tesatura de bumbac (cu desene), flanelata pe o fata sau pe ambele fete. [Acc. si: barhet. – Var.: barchet s. n.] – Din germ. Barchent.
BATISTA, batiste, s. f. Bucata patrata de panza intrebuintata la sters nasul, fata, mainile etc. – Din fr. batiste.
BACUIATA, bacuiete, s. f. (Reg.) fata de perna folosita ca desaga. [Pr.: -cu-ia-] – Et. nec.
BAIATA, baiete, s. f. (Reg.) fata; fetita. – Din baiat.
BAIETI, baietesc, vb. IV. Refl. (Rar; despre fete) A se comporta baieteste. [Pr.: ba-ie-] – Din baiat.
BAIETOI, baietoi, s. m. (Depr. sau glumet) Augmentativ al lui baiat. ** fata cu apucaturi de baiat. – Baiat + suf. -oi.
BANUIALA, banuieli, s. f. 1. Presupunere, presimtire, supozitie. 2. Atitudine de neincredere fata de cineva sau ceva, presupunere ca cineva are o vina sau o intentie rea; suspiciune. – Banui + suf. -eala.
BARBIE, barbii, s. f. 1. Parte a fetei formata de proeminenta maxilarului inferior; barba. ◊ Barbie dubla = gusa de sub barbie la persoanele grase. 2. Parte carnoasa care atarna sub falca de jos la unele animale. ♦ (La pl.) Cele doua lame rosii, carnoase, care atarna de o parte si de alta sub ciocul gainilor. 3. Dispozitiv de lemn aplicat la baza viorii, pe care se sprijina barbia (1) violonistului. – Barba + suf. -ie.
BARNACI, -CE, barnaci, -ce, adj. (Reg.; despre culoarea fetei si a ochilor; p. ext. Despre oameni) Negricios, oaches. – Din magh. barnas.
BATATURA, bataturi, s. f. 1. Teren batatorit (in fata casei); p. ext. (pop.) ograda, curte (la casele taranesti). 2. Ingrosare a pielii palmelor sau talpilor. ◊ Expr. (Fam.) A calca (pe cineva) pe batatura = a supara, a enerva, a atinge (pe cineva) unde il doare mai tare. 3. Bateala. – Lat. battitura.
BATRAN, -A, batrani, -e, adj., s. m. si f. I. Adj. 1 Care traieste de multi ani, care este inaintat in varsta. ◊ fata batrana = fata ramasa nemaritata dupa vremea maritisului. ♦ (Despre fata sau infatisarea cuiva) Care si-a pierdut fragezimea, care tradeaza batranete. 2. Care exista de mult timp, de demult. II. S. m. si f. 1. Persoana in varsta inaintata. ◊ Loc. adj. si adv. Din batrani = din vremea veche, din mosi-stramosi. 2. (Fam., la m. sg.) Tata; (la f. sg.) mama; (la m. pl.) parinti. – Lat. betranus (= veteranus).
BEHAVIORISM s. n. Teorie care pune la baza psihologiei comportarea nediferentiala a omului si animalului fata de un stimulent exterior organismului; comportamentism. [Pr.: -vi-o-] – Din engl. behaviorism, fr. behaviorisme.
BIBLIOFOBIE s. f. Ura fata de carti. [Pr.: -bli-o-] – Din germ. Bibliophobie, engl. bibliophobia.
BICONCAV, -A, biconcavi, -e, adj. Care are doua fete concave opuse. – Din fr. biconcave.
BICONVEX, -A, biconvecsi, -xe, adj. Care are doua fete convexe opuse. – Din fr. biconvexe.
BINEVOI, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea dispozitie, o atitudine favorabila fata de o cerere, de o plangere etc; a catadicsi, a cabulipsi. – Bine + voi.
BISERICA, biserici, s. f. 1. Cladire destinata celebrarii unui cult crestin. ◊ Expr. A lua calea bisericii = a deveni evlavios, pios. A (nu) fi usa de biserica = a (nu) respecta morala religioasa, a (nu)-si ingadui abateri de la morala religioasa, a (nu) duce o viata pioasa; p. ext. a (nu) fi cinstit, a (nu) fi corect. A nu fi dus (de multe ori) la biserica = a nu da importanta convenientelor sociale; a nu se sfii sa spuna cuiva in fata lucruri neplacute. 2. Institutia crestinismului in ansamblu. 3. Comunitate religioasa de acelasi cult. Biserica ortodoxa. – Lat. basilica.
BLAMA, blamez, vb. I. Tranz. A exprima public dezaprobarea fata de o atitudine, un act, un gest etc. considerate reprobabile. ♦ A vorbi de rau, a defaima. – Din fr. blamer.
BOB2, boburi, s. n. Sanie cu un rand suplimentar de talpici in fata, care, dirijate (cu ajutorul unui volan sau in alt mod), servesc la cotit. ♦ Sportul practicat cu acest fel de sanie; bobslei. – Din engl., fr. bob[sleigh].
BOMBAJ, bombaje, s. n. 1. Deformare a unei placi constand in convexitatea uneia dintre fete. 2. Deformare a capacelor de tabla la unele cutii sau borcane de conserve cu continut alterat. – Bomba + suf. -aj.
BONAPARTISM s. n. 1. Forma de dictatura aparuta in Franta, in timpul lui Napoleon I. 2. Atasament fata de bonapartism (1) sau fata de conducerea lui Napoleon Bonaparte. – Din fr. bonapartisme.
BOTI, botesc, vb. IV. Tranz. si refl. 1. A (se) mototoli. 2. Fig. A (se) zbarci, a (se) increti (la fata). – Din bot1.
BOTIT, -A, botiti, -te, adj. 1. Mototolit. 2. Zbarcit, incretit (la fata). – V. boti.
BOX2 s. n. Piele de bovine prelucrata, din care se confectioneaza fete de incaltaminte si diverse obiecte de marochinarie. – Din fr. box[-calf].
BRAZDA, brazde, s. f. 1. Fasie ingusta de pamant, taiata si rasturnata cu plugul; urma ramasa in pamant dupa plug; brazdatura. ◊ Loc. adj. Din (sau de) brazda = (despre vite de jug) din dreapta. ◊ Expr. A da sau a aduce (pe cineva) pe (sau la) brazda = a indrepta pe cineva; a-l face sa se acomodeze. A se da pe brazda = a se indrepta; a se deprinde cu o noua situatie, a se acomoda. 2. Bucata de pamant inierbata, de forma paralelipipedica, desprinsa de pe terenurile acoperite cu iarba, care serveste la ornarea parcurilor, la protejarea taluzurilor etc. ◊ Brazda de udare = element provizoriu al sistemului de irigatie, prin care apa este adusa la radacina plantelor. 3. Rand de iarba, de grau etc. cosit; polog1. 4. Strat de legume sau de flori; razor1. 5. Urma, dara, partie. ♦ Crestatura. 6. Fig. Zbarcitura, cuta a fetei; rid. – Din sl. brazda.
BRAZDA, brazdez, vb. I. Tranz., absol. si refl. 1. Tranz. si absol. A trage brazde (1) cu plugul; a brazdui. 2. Tranz. si absol. (Despre roti, corabii, fulgere etc.) A lasa urma, dara. 3. Tranz. si refl. Fig. (Despre fata omului) A (se) zbarci, a (se) cuta, a (se) rida. 4. Tranz. Fig. (Despre ape curgatoare, forme de relief etc.) A strabate dintr-o parte in alta, de la un capat la altul o regiune, o tara. – Din brazda.
BRAZDAT, -A, brazdati, -te, adj. 1. Acoperit sau strabatut de brazde (1). 2. Fig. (Despre fata omului) Cu cute, cu zbarcituri; zbarcit, ridat, cutat. – V. brazda.
BRETEA, bretele, s. f. 1. (La pl.) Obiect de imbracaminte barbateasca confectionat din doua fasii de elastic, panza, piele etc. care se trec peste umeri, prinzandu-se in fata si in spate de pantaloni pentru a-i sustine. 2. Fasie de panza, matase, panglica etc. cu care sunt prevazute unele obiecte de imbracaminte spre a le sustine pe umeri. – Refacut din pl. bretele (< fr. bretelles).
BRUNET, -A, bruneti, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care are pielea (fetei) de culoare negricioasa si parul negru; brun, oaches. – Din fr. brunet.
BRUSCHETE s. f. Purtare sau atitudine aspra, grosolana, lipsita de menajamente fata de cineva. – Din it. bruschezza.
BUBA, bube, s. f. 1. Nume generic dat umflaturilor cu caracter purulent ale tesutului celular de sub piele. ◊ Expr. A umbla cu cineva ca cu o buba coapta = a menaja pe cineva. (Fam.) S-a spart buba = s-a dat totul pe fata; s-a dezvaluit totul. ◊ Compuse: (pop.) buba-neagra = dalac; bube-dulci = bubulite dese, de natura infectioasa, care apar in special la copii, in jurul gurii, pe cap etc.: buba-manzului = gurma. ♦ Rana. 2. Fig. (Fam.) Punct slab, parte delicata, dificila a unei probleme. ♦ Defect, defectiune (a unui sistem tehnic). – Cf. ucr. buba.
BUCIARDA, buciarde, s. f. Ciocan prevazut pe fetele de izbire cu dinti sau caneluri, folosit, pentru a imprima, prin lovire, puncte sau linii regulate pe fata pietrelor de constructie. – Din fr. boucharde.
BUDA, budez, vb. I. Tranz. (Livr.) A tine la distanta, a-si exprima nemultumirea (fata de cineva) printr-o atitudine indiferenta sau morocanoasa. – Din fr. bouder.
BUHAI1, buhaiesc, vb. IV. Refl. A se umfla la fata (de boala, de bautura, de somn etc.); a se puhavi. – Din buhav.
BUHAIT, -A, buhaiti, -te, adj. (Despre oameni, despre fata lor etc.) Umflat (de boala, de bautura, de somn etc.); puhav, buhos (2), buged. – V. buhai1.
BULDOZER, buldozere, s. n. 1. Masina alcatuita dintr-un tractor pe senile, prevazut in fata cu o lama puternica, folosita pentru saparea si nivelarea terenurilor, pentru transportarea pe distante mici a pamantului, deszapezirea soselelor, etc. 2. Presa orizontala de matritat si de indoit la cald. – Din engl., fr. bulldozer, rus. bul'dozer.
BUNAVOINTA s. f. 1. Purtare sau atitudine binevoitoare fata de cineva; ingaduinta. 2. Tragere de inima; ravna, zel, sarg. [Gen.-dat.: bunavointei] – Buna + vointa (dupa lat. benevolentia).
BUNICA, bunici, s. f. 1. Mama tatalui sau a mamei; mamaie, mama-mare, bunita, buna (VIII), bata, iaca. 2. ◊ Expr. (Pe) cand era bunica fata (mare) = demult. 2. (Reg.) Termen cu care se adreseaza cineva unei femei batrane. – Buna + suf. -ica.
BUTON, (1) butoane, s. n., (2) butoni, s. m. 1. S. n. Piesa mica, in forma de disc, care, prin apasare sau invartire, asigura un contact electric sau o actiune mecanica. ♦ Fus legat cu un capat de corpul unei piese care efectueaza o miscare circulara, situat excentric fata de axa de rotatie a acesteia. 2. S. m. Un fel de nasture mobil din metal, sidef sau alte materiale cu care se incheie gulerele, mansetele etc. ♦ Capsa (1). – Din fr. bouton.
CABRA, cabrez. vb. I. Intranz. 1. (Despre unele patrupede, mai ales despre cai) A se ridica pe picioarele dinapoi. 2. A se incorda; a se ridica. 3. (Despre avioane) A se ridica cu partea din fata pentru a urca mai repede. – Din fr. cabrer.
CALAJ, calaje, s. n. Imobilizare a unui organ de masina. 2. Asezare la orizontala a suportului unui aparat topografic de vizare. 3. Mod de asezare a aripii sau a ampenajului fata de fuzelajul unui avion. 4. Adincime la care se scufunda in apa o nava. 5. Postament de grinzi de pe o cala1 (2), pe care se fixeaza navele in timpul constructiei sau reparatiilor. – Din fr. calage.
CALA1, cale, s. f. 1. Incapere in fundul unei nave si destinata incarcaturii acesteia; hambar (3). 2. Platforma usor inclinata pe care se construiesc sau se repara nave. 3. Piesa prismatica din lemn sau din metal care se asaza in fata rotii unui vehicul spre a-l imobiliza. 4. Piesa in forma de prisma, de cilindru sau paralelipipedica, avand o dimensiune foarte precisa, cu care se controleaza dimensiunile pieselor in constructia de masini. – Din fr. cale.
CALD, -A, calzi, -de, adj. 1. Care se gaseste la o temperatura relativ inalta (fara a fi fierbinte) fata de mediul ambiant sau corpul omenesc; care da senzatia de caldura. ◊ Expr. Nu-i tine nici de cald, nici de rece sau nu-i e nici cald, nici rece = nu-l intereseaza, ii este indiferent. Nici calda, nici rece = asa si asa, nici asa, nici asa. (Substantivat) Ma ia cu cald = sunt cuprins de fierbinteala, am febra. ♦ Fierbinte, incins. ♦ (Despre paine) Proaspat. ♦ (Despre imbracaminte) Calduros, gros. 2. (Despre zone, regiuni, tari etc.) Cu temperatura constant ridicata in tot cursul anului. ♦ 3. Fig. Aprins, infocat; patimas, prietenos, afectuos. Cuvinte calde. Privire calda. ♦ 4. Fig. (Despre vesti, stiri, informatii etc.) De ultima ora, recent. – Lat. caldus (= calidus).
CALIMERA s. f. art. (Fam.; in expr.) A se schimba calimera = a se schimba situatia. A (se) strica calimera = a (se) strica prietenia. A intoarce (sau a schimba) calimera = a-si schimba atitudinea fata de cineva. – Din ngr. kalimera.
CAPITULA, capitulez, vb. I. Intranz. (Despre o armata, p. ext. despre un stat) A inceta ostilitatile si a se preda invingatorului, in conditiile dictate de acesta. ♦ Fig. (Despre oameni) A da inapoi in fata piedicilor sau a greutatilor; a nu mai continua o actiune, o discutie; a ceda. – Din fr. capituler, lat. capitulare.
CARBON s. n. Element chimic, metaloid foarte raspandit in natura, component de baza al tuturor substantelor organice, care se gaseste in carbuni, in petrol, in gaze etc., iar in stare elementara in diamant, in grafit si in carbunele negru. ◊ Carbon 14 = izotop radioactiv al carbonului, care ia nastere in atmosfera si care serveste la stabilirea varstei vestigiilor materiale. (Hartie-)carbon = hartie subtire acoperita pe una dintre fete cu o substanta chimica de culoare inchisa, intrebuintata in dactilografie, cartografie etc. la scoaterea de copii; indigo, plombagina. – Din fr. carbone, lat. carbo, -onis.
C******N, c*******e, s. n. (Rar) Jacheta (barbateasca) tricotata, cu maneci largi, incheiata cu nasturi in fata. – Din fr., engl. c******n.
CARENAJ, carenaje, s. n. 1. Faptul de a carena. 2. Imbracaminte de tabla sau de placaj aplicata pe un corp pentru a-i micsora rezistenta aerodinamica relativa fata de un fluid. – Din fr. carenage.
CARITATE s. f. Atitudine miloasa, plina de generozitate fata de cineva; filantropie. ◊ Sora de caritate = sora de ocrotire; infirmiera. – Din fr. charite, lat. caritas, -atis.
CASTANA, castane, s. f. 1. Fructul castanului, (aproximativ) sferic, cu coaja tare, cafenie, bogat in amidon si in ulei, inchis pana la maturitate intr-un invelis verde, tepos. ◊ Expr. A scoate castanele din foc cu mana altuia = a se folosi de altcineva intr-o intreprindere primejdioasa, pentru interese personale. 2. Fiecare dintre micile formatii cornoase aflate pe fata interna a picioarelor calului. – Din (1) ngr. kastanon, (2) kastania.
CASURARE s. f. Acoperire prin lipire a fetei unei coli de hartie sau de carton cu o coala de hartie de calitate superioara, cu o coala de celofan etc., eventual ornamentata, pentru a-i da un aspect mai frumos; casare (2). – Din casa.
CATIFEA, catifele, s. f. Tesatura de matase, de lana, de bumbac etc. care prezinta pe fata fire dese cu lungimea mai mica de un milimetru, perpendiculare pe suprafata tesaturii. – Din tc. kadife, ngr. katifes.
CACIULI, caciulesc, vb. IV. Refl. A se ploconi in fata cuiva spre a obtine ceva; a cere ceva in chip umil; a se pleca. – Din caciula.
CALUGARITA, calugarite, s. f. I. Femeie care a facut legamant sa duca o viata religios-ascetica si care traieste intr-o comunitate manastireasca; monahie2. II. Insecta carnivora mare, de culoare verde-cafenie, cu picioarele din fata in forma de cange, care-i servesc la prinderea prazii (Mantis religiosa). – Calugar + suf. -ita.
CAPTUSEALA, captuseli, s. f. 1. Panza sau stofa cu care se dubleaza, in interior, un obiect de imbracaminte, pentru a-i da un aspect mai ingrijit si pentru a-l face mai calduros. ♦ Material aplicat in interiorul incaltamintei pentru ca aceasta sa-si mentina forma. 2. Panza sau stofa cu care se invelesc unele obiecte pentru a le feri de deteriorare. 3. Strat rezistent de lemn, de metal sau de caramida, cu care se acopera un obiect pe dinauntru sau pe dinafara (pentru a-l feri de degradare, pentru consolidare, izolare termica, acustica etc.). 4. Rama de lemn care acopera fetele interioare ale golului unei usi si de care sunt fixate canaturile usii. – Captusi + suf. -eala.
CASUNA, casunez, vb. I. 1. Intranz. A-i veni cuiva o idee sau o pofta ciudata. 2. Intranz. A prinde necaz pe cineva sau pe ceva; a manifesta (dintr-o data) dragoste (exagerata) fata de cineva. 3. Intranz. A se napusti asupra cuiva. 4. Tranz. A cauza, a pricinui. A casuna o suparare. – Lat. *occasionare.
CATRE prep. 1. (Cu sens local) Spre, inspre, la. Catre casa. ♦ (Precedat de prep. „de”) Dinspre, de la... ♦ (Pop.) Aproape de..., pe langa. 2. (Cu sens temporal) Pe la..., cam la... Catre seara. 3. fata de... ♦ (Inv.) Impotriva, in contra. 4. (Precedat de prep. „de”) De. Ajutorul dat de catre prietenii lui. 5. (Cu sens final; inv.) Cu scopul... pentru... [Var.: (reg.) catra prep.] – Lat. contra.
CAUTATURA, cautaturi, s. f. Felul cum priveste cineva, expresie a ochilor; p. ext. expresie a fetei, infatisare, mina. [Pr.: ca-u-. – Var.: (pop.) catatura s. f.] – Cauta + suf. -atura.
CASTIG, castiguri, s. n. Ceea ce castiga cineva. ◊ Expr. A fi in castig = a avea un avantaj (fata de cineva). – Din castiga (derivat regresiv).
CELALALT, CEALALTA, ceilalti, celelalte, pron. dem. 1. Cel mai departat dintre amandoi, al doilea; alalalt, aialalta. ◊ (Adjectival) Acolo, in partea cealalta. 2. (La pl.) Toti cei care sunt de fata sau care pot fi luati in consideratie, afara de cel sau cei amintiti in mod special sau scosi din discutie. ◊ (Adjectival) Ceilalti oaspeti. ♦ (Adjectival; ca determinant al unor cuvinte care exprima o diviziune a timpului) imediat urmator altuia. Lumea cealalta. (Gen.-dat. sg. celuilalt, celeilalte, gen.-dat. pl. Celorlalti, celorlalte. – Var.: celalalt, ceealalta pron. dem., celalt, cellalt pron. dem. m.] – Cel(a) + alalt (= allalt).
CENUSAREASA, cenusarese, s. f. Personaj din basme, inchipuit ca o fata persecutata si chinuita de mama vitrega; fig. fata persecutata in familie, care munceste peste puteri. – Cenusar + suf. -easa.
CERE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obtine ceva, pentru a-l convinge sa-ti indeplineasca o dorinta. ◊ Expr. A cere voie sa... = a starui (pe langa cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obtine permisiunea sa... 2. A face unei fete propuneri de casatorie; a peti. 3. A cersi. 4. A pretinde ceva in baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteala (sau cont, inv., seama) = a pretinde de la cineva lamuriri, satisfactie etc. (in urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la raspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face sa fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea cautare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.
CETATEAN, -A, cetateni, -e, s. m. si f. Locuitor al unui stat, care se bucura de drepturi civile si politice si care are anumite obligatii fata de acel stat. ♦ (La vocativ) Termen oficial de adresare; cuvant cu care ne adresam unei persoane al carei nume nu-l cunoastem. – Cetate + suf. -ean.
CHERESTEA, (2) cherestele, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Material lemnos, cu cel putin doua fete plane si paralele, rezultat din taierea bustenilor la gater si intrebuintat de obicei in constructie. 2. Fig. (Fam.) Constructie fizica solida a unei persoane, structura osoasa. ◊ Expr. N-are cherestea sau ii lipseste cheresteaua, se spune despre o persoana nesimtita, nepunctuala. – Din tc. kereste.
CHIETISM s. n. Doctrina mistica care sustine ca perfectiunea crestina consta in dragostea fata de Dumnezeu si in linistea inactiva a sufletului. [Pr.: chi-e. – Var.: cvietism s. n.] – Din fr. quietisme.
CHILIM, chilimuri, s. n. 1. Covor (turcesc) cu doua fete; scoarta inflorata. 2. Un fel de broderie facuta cu fire de lana sau de matase pe etamina sau pe canava. – Din tc. kilim.
CHIMIOTERAPIC, -A, chimioterapici, -ce, adj. (Med.; despre substante de sinteza chimica) Cu actiune toxica fata de organisme parazitare, fara sa fie toxica pentru organismul tratat. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. chimiotherapique.
CI conj. (Adversativ; dupa o negatie sau o propozitie negativa) (Ba) dimpotriva. Nu avea baieti, ci numai fete. 2. (Adversativ; inv. si pop.; dupa o propozitie afirmativa careia i se opune o afirmatie contrara sau restrictiva). Cu toate acestea; totusi. ♦ (Dupa o propozitie ipotetica sau conditionata) Dar, insa. 3. (Adversativ; reg.; adesea impreuna cu un imperativ; arata nerabdarea) Dar... 4. (Consecutiv; rar) Prin urmare, deci. – Din ce.
COMANDITA, comanditez, vb. I. Tranz. A participa baneste la o intreprindere comerciala sau industriala, cu raspundere fata de creditori pentru eventualele pierderi in limitele partii de capital social investit. – Din fr. commanditer.
COMANDITAT, -A, comanditati, -te, adj., s. m. si f. (In economia capitalista) (Persoana sau intreprindere) care se asociaza la castig si la pierdere cu comanditarul si raspunde nelimitat fata de creditori pentru capitalul societatii. – V. comandita.
COMANDITA, comandite, s. f. Contract de asociatie in care una dintre parti, comanditatul, raspunde solidar si cu intreaga sa avere pentru obligatiile societatii fata de creditori, pe cand cealalta parte, comanditarul, nu raspunde decat in limitele capitalului social investit de el. ◊ Societate in comandita = societate alcatuita pe baza unui asemenea contract. – Din fr. commandite.
CONDESCENDENTA s. f. Purtare plina de consideratie si bunavointa fata de cineva; respect, amabilitate, deferenta. ♦ (Peior.) Aer de superioritate, infatuare, semetie. – Din fr. condescendance.
CONGESTIONA, congestionez, vb. I. Refl. A avea o congestie. ♦ A se aprinde la fata, a se inrosi, a se imbujora. [Pr.:-ti-o-] – Din fr. congestionner.
CONGESTIONAT, -A, congestionati, -te, adj. (Despre oameni) Caruia i s-a urcat sangele la cap; aprins la fata, imbujorat. ♦ (Despre parti ale corpului) Care are un aflux anormal de sange. [Pr.:-ti-o-] – V. congestiona.
CULT1, culte, s. n. 1. Omagiu care se aduce divinitatii prin acte religioase; manifestare a sentimentului religios prin rugaciuni si prin acte rituale; totalitatea ritualurilor unei religii. 2. Sentiment exagerat de admiratie, de respect, de veneratie, de adoratie fata de cineva sau de ceva. 3. Religie, confesiune. – Din fr. culte, lat. cultus.
DAMASC s. n. Tesatura de in, bumbac, matase sau lana, cu desene mari in relief, folosita la confectionarea fetelor de masa, a albiturilor de pat etc. – Din it. damasco, lat. (a)damascus.
DANS, dansuri, s. n. 1. Ansamblu de miscari ritmice, variate ale corpului omenesc, executate in ritmul unei melodii si avand caracter religios, de arta sau de divertisment. Dans ritual. Dans popular. Dans de caracter. Dans de salon. Dans modern. Dans clasic (sau academic) = ansamblu de miscari artistice conventionale care constituie baza tenhica a coregrafiei, a spectacolelor de balet etc. 2. Actiunea de a dansa. Ii place muzica si dansul. 3. (In sintagma) Dans macabru = tema alegorica simbolizand egalitatea in fata mortii prin reprezentarea unui schelet cu coasa in mana care atrage in hora oameni de diferite varste si conditii sociale si-i omoara. 4. (In sintagma) Dansul albinelor = mijloc de semnalizare prin care albinele, facand anumite miscari, isi comunica gasirea unei surse de hrana, directia si distanta acestei surse. [Var.: (pop.) dant s. n.] – Din fr. danse. Cf. it. danza, germ. Tanz.
DANSA, dansez, vb. I. Intranz. A executa, dupa muzica, un dans (1) ◊ Tranz. A dansa un vals. ♦ Fig. A salta in miscari usoare ca de dans (1), a se misca necontenit, a nu avea astampar. ♦ Tranz. A executa un dans cu cineva, a lua, a invita la dans pe cineva. A dansat toate fetele. [Var.: (pop.) danta vb. I] – Din fr. danser.
DARE, dari, s. f. Actiunea de a da2. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) Cu dare de mana = instarit, bogat. ♦ Dare de seama = raport, referat asupra unei activitati, unei gestiuni etc. intr-o anumita perioada; prezentare critica a unei scrieri literare sau stiintifice, recenzie; relatare (in ziare) a unor fapte, intamplari etc. Dare la semn = tragere la tinta. Dare in judecata = chemare a unei persoane in fata unei instante judecatoresti in calitate de parat. Dare la lumina = publicare, tiparire. Dare pe fata (sau in vileag) = divulgare, demascare. ♦ (In evul mediu, la romani) Nume generic pentru obligatiile in bani si in natura; impozit. – V. da2.
DATOR, -OARE, datori, -oare, adj. 1. Care are de platit cuiva o datorie (baneasca). ◊ Expr. Dator vandut = plin de datorii. A scoate pe cineva dator = a-i pretinde cuiva achitarea unei sume pe care nu o datoreaza. ♦ Indatorat fata de cineva pentru un serviciu, un sprijin etc. 2. Obligat (moraliceste sau prin lege, printr-o invoiala) sa faca ceva. – Lat. debitorius (dupa da2).
DATORA, datorez, vb. I. 1. Tranz. A avea de platit cuiva o suma de bani sau, p. ext., altceva; a fi dator cuiva ceva. 2. Tranz. A avea o datorie morala sau legala fata de cineva, a-i fi indatorat pentru ceva; a fi obligat la ceva fata de cineva. 3. Refl. A avea drept cauza. [Var.: datori vb. IV] – Din dator.
DEMOAZELA, demoazele, s. f. (Frantuzism inv.) Domnisoara, fata nemaritata. – Din fr. demoiselle.
DRAGOSTE, dragoste, s. f. I. Sentiment de afectiune pentru cineva sau ceva; spec. sentiment de afectiune fata de o persoana de s*x opus; iubire, amor. ◊ Loc. adv. Cu (multa) dragoste sau cu toata dragostea = cu (multa) placere, (foarte) bucuros. ◊ Loc. vb. A prinde dragoste de (sau pentru, fata de) cineva (sau de ceva) = a se indragosti de cineva (sau de ceva). ◊ Expr. A avea dragoste = a-i placea sa... A se topi (sau a se sfarsi, a muri) de dragoste pentru cineva = a iubi pe cineva cu patima. ♦ (Concr.) Fiinta iubita; p. gener. ceea ce constituie obiectul iubirii cuiva. ♦ Legatura s*xuala; relatii amoroase. II. Planta erbacee cu frunze in forma de lance, dintate si cu flori roz-purpurii (Sedum fabaria). – Din sl. dragostĩ.
DRAGAICA, dragaice, s. f. I. 1. Sarbatoare populara inchinata coacerii holdelor (la 24 iunie); Sanziene. 2. Dans popular, jucat mai ales la Dragaica (I 1); melodie dupa care se executa acest dans. ◊ Expr. A sari (sau a juca) dragaica = a sari ca un nebun, a fi neastamparat. ♦ Fiecare din fetele care (imbracate barbateste) executa acest dans. 3. Targ care se tine la 24 iunie; p. gener. targ. 4. (La pl.) Zane rele despre care se crede ca ar sluti pe oameni; iele. II. Planta erbacee cu fructe lungi si inguste si cu flori galbene-aurii, placut mirositoare; sanziana (Galium verum) – Din bg. dragaika.
fata MORGANA s. f. Fenomen optic frecvent in regiunile calde, datorita caruia imaginile obiectelor aflate la (sau dincolo de) orizont apar ca si cum s-ar reflecta intr-o apa. ♦ Aparitie inselatoare, iluzie trecatoare. – Cuv. it.
FATUCA, fatuci, s. f. (Pop. si fam.) fetita. – fata + suf. -uca.
FATUTA, fatute, s. f. (Reg.) Fetita. – fata + suf. -uta.
GALANT, -A, galanti, -te, adj. 1. (Despre barbati si manifestarile lor) Curtenitor fata de femei; p. ext. politicos, atent, placut, tandru. 2. (Despre oameni) Darnic, generos. – Din fr. galant.
GALANTERIE, galanterii, s. f. 1. Atitudine plina de curtoazie, de tandrete, de amabilitate fata de femei. ♦ Cuvinte curtenitoare adresate unei femei. 2. (Cu sens colectiv) Obiecte marunte de imbracaminte (manusi, cravate, fulare etc.); magazin in care se desfac asemenea marfuri. – Din fr. galanterie.
GALICANISM s. n. Doctrina politico-religioasa care, ramanand atasata dogmelor catolice, apara libertatile organizatorice ale Bisericii catolice din Franta fata de papa. – Din fr. gallicanisme.
GALOFOB, -A, galofobi, -e, adj., s. m. si f. (Persoana) care manifesta ostilitate fata de tot ceea ce apartine francezilor sau vine de la ei. – Din fr. gallophobe.
GALOFOBIE s. f. Ostilitate fata de tot ceea ce apartine francezilor sau vine de la ei. – Din fr. gallophobie.
GALBAGIOS, -OASA, galbagiosi, -oase, adj. Palid si tras la fata. [Var.: galbacios, -oasa, galbaciosi, -oase adj.] – Din galbeaza + suf. -os.
GALBEJEALA s. f. (Pop.) Paliditate, paloare (a fetei). – Galbeji + suf. -eala.
GALBEJI, galbejesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A deveni palid, tras la fata. – Din galbeaza (cu sensul dupa galben).
GALBEJIT, -A, galbejiti, -te, adj. (Pop.) Palid, tras la fata. – V. galbeji.
GALBENEALA, (1) galbeneli, (2) galbenele, s. f. (Pop.) 1. Paliditate, paloare (a fetei). 2. Vopsea galbena (extrasa din diverse plante). – Galbeni + suf. -eala.
GALBENIU, -IE, galbenii, adj. (Rar) Galbui. ♦ Palid (la fata). – Galben + suf. -iu.
GALBINARE, galbinari, s. f. 1. (Med.; pop.) Icter. 2. (Rar) Culoare galbena a fetei; paliditate. 3. Planta erbacee cu tulpina ramificata spre varf, cu frunze usor dintate si cu flori purpurii (Serratula tinctoria). [Var.: galbenare s. f.] – Din galbin.
GALBINICIOS, -OASA, galbiniciosi, -oase, adj. (Pop.) Galben, palid (la fata). – Galben + suf. -icios.
GASCA, gaste, s. f. Pasare domestica de talie mare, de obicei cenusie pe spate si pe laturi si alba pe piept, cu gatul lung, crescuta pentru carnea, untura si fulgii ei (Anser domesticus). ◊ Gasca salbatica = specie mai mica de gasca, vanata pentru carne (Anser anser). ◊ Expr. A strica orzul pe gaste = a darui, a sacrifica ceva util, pretios, bun pentru cineva care nu stie sa pretuiasca cele primite. ♦ (Fam.) Epitet depreciativ dat unei femei sau unei fete credule sau proaste. – Din bg. gaska.
GASCARITA, gascarite, s. f. (Rar) Femeie sau fata care pazeste gastele. – Gascar + suf. -ita.
GEORAMA, georame, s. f. incapere sferica pe a carei fata interioara este reprezentata in relief scoarta terestra in scopul studierii ei. [Pr.: ge-o-] – Din fr. georama, engl. georama.
GEOTROPISM s. n. insusire a organelor unor plante sau a unor plante de a creste cu o anumita orientare fata de verticala locului, sub influenta gravitatiei. [Pr.: ge-o-] – Din fr. geotropisme.
GOLANCA, golance, s. f. (Peior.) fata sau femeie neserioasa, care bate toata ziua drumurile fara sa faca nimic util. – Golan + suf. -ca.
GRATIE, gratii, s. f. Fiecare dintre vergelele care se asaza (paralel) in tocul (sau in fata) usilor, ferestrelor, vitrinelor etc., alcatuind impreuna un ansamblu fix sau semimobil, care serveste ca masura de siguranta sau ca motiv arhitectonic. – Lat. *gratis (= cratis).
GREATA, greturi, s. f. 1. Senzatie neplacuta, adesea insotita de varsaturi, reprezentand reactia unor receptori nervosi din cavitatea abdominala la diversi agenti. 2. Fig. Sentiment de scarba, de dezgust, de sila fata de cineva sau de ceva. – Greu + suf. -eata.
GRESI, gresesc, vb. IV. 1. Intranz. A comite o greseala; p. ext. a se insela. ♦ Intranz. si tranz. A nu nimeri tinta, obiectivul ochit; a da gres. 2. Tranz. A executa ceva gresit, rau. ♦ A lua un lucru drept altul; a incurca, a confunda. ◊ Expr. A gresi drumul (sau calea) = a (se) rataci; p. ext. a se abate de la regulile morale, de conduita. 3. Intranz. A se face vinovat de ceva fata de cineva, a face cuiva un rau, un neajuns; p. ext. a pacatui. – Din sl. gresiti.
GRIJULIU, -IE, grijulii, adj. (Despre fiinte si manifestarile lor) Plin de atentie, de grija fata de cineva sau de ceva; atent, grijnic, grijitor; prudent, prevazator. ♦ (Reg.) Ingrijit, ordonat. [Var.: (reg.) grijuliv, -a adj.] – Din bg. griliv.
GRILA, grile, s. f. 1. Electrod in forma de sita, de spirala, de gard din sarma, intercalat intre anodul si catodul unui tub electronic sau intre alti doi electrozi, prin deschiderile caruia poate trece un flux de electroni sau de ioni; gratar (5), sita. 2. Gardulet fix sau mobil alcatuit dintr-o retea de vergele paralele, care inchide sau apara golul unei usi, al unei ferestre, al unei vitrine etc. 3. (Mil.) Obstacol facut din bare de otel, asezat in fata sau in spatele santului unei fortificatii sau la deschiderile unei cazemate. 4. Prajitura in forma de grila (2), preparata din aluat si unsa cu sirop de zahar sau miere. – Din fr. grille.
GRIMASA, grimase, s. f. Strambatura voita sau spontana a fetei (care exprima o anumita stare sufleteasca). ♦ Fig. Aparenta inselatoare, mincinoasa; disimulare. – Din fr. grimace.
GROSIME, grosimi, s. f. Circumferinta; diametrul sectiunii transversale a unui corp cilindric; dimensiunea unui corp in sens orizontal, pe sectiune transversala; dimensiunea unui corp in sens vertical; distanta dintre fetele unui corp, unui strat. – Gros + suf. -ime.
GROS-PLAN, gros-planuri, s. n. (Cin.) Mod de incadrare in tehnica filmarii, in care fotograma cuprinde numai un detaliu sau fata personajului. [Pr.: groplan] – Din fr. gros-plan.
GRUMAZ, grumaji [(inv.) grumazi], s. m. 1. (Pop.) Gat; p. restr. cerbice, ceafa. ◊ Expr. A-si pleca grumazul (in fata cuiva) = a se umili; a se lasa robit. A-si indoi grumazul = a renunta la lupta, a se socoti invins. A pune piciorul pe grumazul cuiva = a robi, a subjuga pe cineva. 2. (Rar) Gatlej. 3. (Rar) Partea mai ingusta a unor obiecte, asemanatoare cu gatul (1). – Cf. alb. gurmaz, germaz.
GUDURA, gudur, vb. I. Refl. 1. (Despre caini; la pers. 3) A-si manifesta bucuria sau atasamentul fata de om, dandu-i tarcoale si miscand din coada. 2. Fig. (Depr.; despre oameni) A se ploconi, a se umili fara demnitate in fata cuiva, a lingusi pe cineva (pentru a-i obtine favorurile). – Cf. alb. gudulis.
HABEAS CORPUS s. n. (In legislatia unor tari) Drept care garanteaza libertatea individuala si protejeaza impotriva arestarii arbitrare, permitand arestatului sa ceara prin avocatul sau sa compara in fata unui magistrat care urmeaza sa decida asupra legalitatii arestarii. [Pr.: ha-be-as cor-pus] – Expr. lat.
HABITUS s. n. 1. Aspect fizic exterior al unui individ, capabil sa prezinte indicatii asupra starii de sanatate a individului respectiv. 2. Aspect exterior specific pe care il capata cristalele prin dezvoltarea diferita a fetelor. – Cuv. lat.
HALOTCA s. f. (Reg.) Termen de ocara pentru femei si fete; femeie de moravuri usoare. – Comp. ucr., rus. holopka.
HANDRALAU, handralai, s. m. (Depr.) Flacau care umbla dupa fete. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla handralau = a umbla de colo pana colo fara nici o treaba; a hoinari. [Var.: handralau s. m.] – Cf. magh. vandorlo.
HARTA, harti, s. f. Reprezentare grafica in plan orizontal a suprafetei pamantului (totala sau partiala), generalizata si micsorata conform unei anumite scari de proportie si intocmita pe baza unei proiectii cartografice. ◊ (In sintagmele) Harta fusurilor orare = harta care indica limitele reale ale fusurilor orare. Harta geologica = harta pe care este reprezentata raspandirea diferitelor formatii geologice. Harta hidrologica = harta pe care sunt reprezentate repartitia proprietatilor fizice si chimice si conditiile de zacamant ale apelor subterane. Harta lingvistica = harta rezultata din cartografierea faptelor de limba. Harta sinoptica = harta facuta din 6 in 6 ore in care se inscriu principalele elemente meteorologice. Harta de anomalii = harta care indica abaterile (actuale) ale unor elemente meteorologice, fata de valorile medii multianuale. – Din ngr. hartis.
HAITUSCA, haituste, s. f. fata cu purtari rele, d********e. – Haita + suf. -usca.
HEDER, hedere, s. n. Parte componenta a combinelor de cereale, constituita dintr-o platforma care are in fata aparatul de taiere, despartitoarele de lan, un transportor, rabatorul si mecanismele de actionare ale acestora. – Din rus. heder, engl. header.
HEGEMONIE s. f. Faptul de a avea rolul de conducere; suprematie, dominatie, de obicei a unui stat fata de alte state. [Var.: heghemonie s. f.] – Din fr. hegemonie.
HEGEMONIE s. f. Faptul de a avea rolul de conducere; suprematie, dominatie, de obicei a unui stat fata de alte state. [Var.: heghemonie s. f.] – Din fr. hegemonie.
HEMANGIOM, hemangioame, s. n. Anomalie vasculara (congenitala) care consta dintr-o aglomerare de vase capilare nou formate si care se prezinta ca o pata rosie-violacee de dimensiuni variate, localizata pe maini, pe fata, pe buze etc. [Pr.: -gi-om] – Din fr. hemangiome.
HEPTAEDRU, heptaedre, s. n. Corp geometric cu sapte fete. – Din fr. heptaedre.
HEXAEDRU, hexaedre, s. n. Poliedru cu sase fete. [Var.: exaedru s. n.] – Din fr. hexaedre.
HIMEN (HIMEN), himene, s. n. Membrana care acopera, la fetele v*****e, orificiul extern al v*******i. – Din fr., lat. hymen.
HIPERBOLA, hiperbole, s. f. 1. (Mat.) Curba reprezentand locul geometric al punctelor dintr-un plan pentru care diferenta distantelor fata de doua puncte fixe, numite focare, este constanta. 2. Figura de stil care consta in exagerarea marimii, importantei etc. reale a lucrurilor. [Var.: iperbola s. f.] – Din fr. hyperbole.
HIPERTRICOZA s. f. (Med.) Crestere anormala de par pe fata, pe corp si pe membre, in special la femei, datorita unor tulburari endocrine; hirsutism. – Din fr. hypertrichose.
HIPOSCENIU, hiposcenii, s. n. Zid care sustinea, in antichitate, scena unui teatru deasupra orchestrei. ♦ Parte a orchestrei care sa afla in fata acestui zid. – Din fr. hyposcenium.
HIRSUTISM s. n. Crestere anormala de par pe fata, pe corp si pe membre, in special la femei, datorita unor tulburari endocrine; hipertricoza. – Din fr. hirsutisme.
HISTIOCIT, histiocite, s. n. Celula stelata din tesutul conjunctiv, avand un rol determinant in cicatrizarea ranilor si in apararea organismului fata de infectii. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. histiocyte.
HOITAR, hoitari, s. m. Specie de vultur plesuv, de culoare alba-galbuie, cu varful aripilor negre, cu fata si barbia golase care se hraneste cu hoituri, excremente si insecte (Neophron percnopterus). – Hoit + suf. -ar.
HORA, hore (hori), s. f. 1. Dans popular romanesc cu ritm domol, in care jucatorii se prind de mana, formand un cerc inchis; cerc format de aceia care executa acest dans; melodie dupa care se executa acest dans. 2. (Pop.) Petrecere taraneasca unde se danseaza jocuri populare. ◊ Expr. A iesi la hora = a intra (la varsta cuvenita) in randul fetelor si al flacailor care joaca la hora. A se gati ca de hora = a se imbraca foarte frumos, cu hainele de sarbatoare. 3. (Astron.; reg.; art.) Coroana boreala. – Din bg. horo.
HORA1, hore, s. f. 1. Dans popular romanesc cu ritm domol in care jucatorii se prind de mana formand un cerc inchis; cerc format de aceia care executa acest dans; melodia dupa care se executa acest dans. Daca ai intrat in hora, trebuie sa joci (= daca te-ai apucat de un lucru, trebuie sa te tii de el). ♦ (Pop.) Petrecere taraneasca unde se danseaza jocuri populare. ◊ Expr. A iesi la hora = a intra (ajungand la varsta cuvenita) in randul fetelor si al flacailor care joaca la hora. A se gati ca la hora = a se imbraca cu hainele de sarbatoare. 2. Fig. Scandal, taraboi. 3. (Astron.) Coroana boreala. [Pl. si: hori] – Bg. horo (ngr. horos).
HULIGANISM s. n. Tulburare a ordinii si moralei publice prin manifestari care arata lipsa de cuviinta sau de respect fata de regulile de convietuire sociala. – Huligan + suf. -ism.
HUO interj. Strigat care exprima indignarea, revolta sau aversiunea fata de cineva sau de ceva; huideo. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu huo = a huidui (pe cineva). – Onomatopee.
HURCA, hurci, s. f. Lada de lemn, cu fata superioara in forma de ciur si cu fundul putin inclinat, servind la concentrarea nisipurilor sau a minereurilor aurifere sfaramate in steampuri.
IA interj. 1. Cuvant prin care se atrage atentia ascultatorului asupra unui indemn care i se va adresa; ian! 2. Iata! iaca1! uite! vezi! ian! ◊ Expr. Ia asa = numai asa, fara nici o intentie precisa. 3. Arata indiferenta fata de ceea ce urmeaza. 4. Introduce un raspuns. Unde te duci? – Ia, pana la colt. Cf. bg. ja.
IASMAC, iasmace, s. n. (Turcism inv.) Val cu care turcoaicele isi acopereau fata. – Din tc. yasmak.
ICOSAEDRU, icosaedre, s. n. Poliedru cu douazeci de fete. – Din fr. icosaedre.
ICOSITETRAEDRU, icositetraedre, s. n. Poliedru cu douazeci si patru de fete plane. – Din fr. icositetraedre.
IELE s. f. pl. (Mai ales art.) Fiinte imaginare din mitologia populara romaneasca, infatisate ca niste fete frumoase, imbracate in alb, care apar numai noaptea, vrajind, prin cantecul si prin jocul lor, pe barbati, asupra carora au puteri nefaste; frumoasele, mandrele, dansele, soimanele, vantoasele, dragaicele. – Din ele (pl. f. al lui el).
IERARHIE, ierarhii, s. f. Sistem de subordonare a elementelor, a gradelor, a functiilor, a autoritatilor etc. inferioare fata de cele superioare. – Din fr. hierarchie.
IERI adv. 1. In ziua precedenta (fata de cea in curs); in ajun. ◊ Ieri-noapte (sau -dimineata, -seara etc.) = in noaptea (sau dimineata, seara etc.) premergatoare celei de astazi. De azi, de ieri sau de ieri, de alaltaieri = de curand, de putina vreme. Mai (sau ca) ieri-alaltaieri sau mai (ori ca) ieri = de curand, zilele trecute. ◊ Expr. A cauta ziua de ieri = a cauta ceva ce nu mai exista, ce nu mai poate fi gasit. 2. In trecut (de obicei in trecutul apropiat). – Lat. heri.
ILIC, ilice, s. n. Pieptar (taranesc) fara maneci, cu revere, incheiat in fata, confectionat de obicei din postav rosu sau negru ori din dimie alba (si impodobita cu gaitane). – Din tc. yelek.
ILUMINA, iluminez, vb. I. 1. Tranz. A (produce si a) raspandi lumina (artificiala) intr-o incapere, pe o strada etc. 2. Refl. Fig. (Despre fata, ochi etc. sau despre oameni) A straluci de bucurie, de multumire etc.; a se bucura, a se inveseli. – Din fr. illuminer, lat. illuminare.
ILUMINAT2, -A, iluminati, -te, adj. 1. (Despre o incapere, o strada, un oras etc.) Luminat cu lumina artificiala. 2. Fig. (Despre fata, ochi etc. sau despre oameni) Extrem de multumit, de fericit; p. ext. inspirat. – V. ilumina.
ILUSTRAT, -A, ilustrati, -te, adj., s. f. 1. Adj. Cu ilustratii. 2. S. f., adj.f. (Carte postala) care are pe una dintre fete o imagine (fotografiata sau desenata). – V. ilustra. Cf. fr. illustre.
IMOBILISM s. n. Atitudine de opozitie sistematica si permanenta fata de orice inovatie, inventie, progres etc.; inchistare. – Din fr. immobilisme.
IMPIETATE, impietati, s. f. Lipsa de respect fata de ceva considerat sfant; p. gener. atitudine jignitoare, lipsita de respect fata de cineva sau de ceva care merita intreaga consideratie; sacrilegiu. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. impiete, lat. impietas, -atis.
IMPOSTA, imposte, s. f. Bloc de piatra care se afla iesit in afara fata de nivelul zidariei, servind de obicei ca sprijin pentru o bolta, un arc etc. – Din fr. imposte, it. imposta.
IMUNITATE s. f. 1. Rezistenta a organismului fata de actiunea microbilor patogeni sau a produsilor toxici ai acestora. 2. (In societatea medievala) Privilegiu acordat sau recunoscut la cerere, printr-un act al monarhului, stapanilor de pamant de a judeca, de a strange impozite, de a ridica la oaste etc. pe domeniile lor, fara amestecul reprezentantilor puterii centrale. 3. Ansamblu de drepturi sau de privilegii de care se bucura unele categorii de persoane. ◊ Imunitate parlamentara = situatie de care se bucura membrii unei adunari legislative de a nu putea fi urmariti sau arestati fara aprobarea organului din care fac parte. Imunitate diplomatica = inviolabilitate juridica de care se bucura reprezentantii diplomatici, familiile lor etc. – Din fr. immunite, lat. immunitas, -atis.
INCHIZITIE s. f. Institutie a Bisericii catolice care judeca pe cei acuzati de erezie si pe cei care isi manifestau sub orice forma ostilitatea sau nesupunerea fata de biserica catolica. – Din fr. inquisition, lat. inquisitio.
INCOMPATIBIL, -A, incompatibili, -e, adj. Care nu poate exista simultan cu altceva, care nu este compatibil cu altceva; necompatibil. ♦ (Despre functii, profesiuni etc.) Care se afla in raport de incompatibilitate una fata de alta. – Din fr. incompatible.
INCONSTIENT, -A, inconstienti, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu este constient, care nu stie ce face, care si-a pierdut cunostinta (ca urmare a unei stari patologice). 2. (Adesea adverbial) Care nu are o atitudine constienta fata de realitatea inconjuratoare; fara minte, fara judecata. ♦ (Despre fenomene psihice) Care scapa constiintei, de care omul nu-si da seama; involuntar, automat, instinctiv. II. S. n. Activitate psihica a omului de care el nu-si da seama, totalitate a fenomenelor psihice care scapa constiintei. [Pr.: -sti-ent] – Din fr. inconscient (dupa constient).
INCONSTIENTA s. f. 1. Lipsa sau pierdere a cunostintei, care apare in diferite boli neuropsihice. 2. Lipsa unei atitudini constiente, rationale fata de realitatea inconjuratoare; stare sufleteasca in care omul nu-si da seama de actele sale. [Pr.: -sti-en-] – Din fr. inconscience (dupa inconstient).
INCULPA, inculp, vb. I. Tranz. A invinui, a acuza pe cineva (in fata unei instante judecatoresti). – Din fr. inculper, lat. inculpare.
INCUSA, incuse, adj., s. f. (Medalie, moneda veche) care are o fata in relief, iar cealalta scobita. – Din fr. incuse.
INDIFERENTA s. f. Starea, atitudinea celui indiferent; lipsa de interes fata de cineva sau de ceva; nepasare, impasibilitate, insensibilitate; raceala. – Din fr. indifference, lat. indifferentia.
INDIRECT, -A, indirecti, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care nu este direct, care se produce, apare sau se obtine prin mijlocirea cuiva sau a ceva. 2. (Lingv.; in sintagmele) Stil indirect sau vorbire indirecta = procedeu sintactic de redare a spuselor sau gandurilor cuiva prin subordonarea comunicarii fata de un verb sau de un alt cuvant de declaratie, caracterizat prin prezenta in numar mare a elementelor de relatie, prin lipsa afectivitatii etc. Complement indirect = parte de propozitie asupra careia se rasfrange in chip indirect (1) actiunea verbului. Propozitie completiva indirecta = propozitie care indeplineste in fraza functia de complement indirect. 3. (Fin.; in sintagma) Impozit indirect = impozit inclus in pretul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.; in sintagma) Tragere indirecta = tragere asupra unor tinte care nu se vad, dirijata cu ajutorul unor calcule matematice. – Din fr. indirect, lat. indirectus.
INDIVID, -A, indivizi, -de, s. m. si f. 1. Persoana privita ca unitate distincta fata de alte persoane; ins. ♦ (Peior.) Om necunoscut, suspect sau vrednic de dispret. 2. Fiinta de origine animala sau vegetala privita ca unitate distincta a spetei din care face parte; exemplar dintr-o categorie de fiinte. – Din fr. individu, lat. individuum.
INDULGENTA, (2) indulgente, s. f. 1. Atitudine ingaduitoare fata de greseli; toleranta, ingaduinta, bunatate. 2. Iertare totala sau partiala a pacatelor pe care Biserica catolica o acorda credinciosilor ei in schimbul unei sume de bani; (concr.) document ce contine textul rugaciunilor care trebuie spuse pentru a obtine aceasta iertare. – Din fr. indulgence, lat. indulgentia.
INERT, -A, inerti, -te, adj. 1. Nemiscat, fara viata, neinsufletit. ♦ Inactiv din fire, lipsit de vigoare, de vioiciune, moale, molau. 2. (Fiz.; despre corpuri) Care are inertie; (despre masa corpurilor) care se refera la inertie. 3. (Chim.; despre elemente sau substante) Lipsit de reactivitate fata de alte elemente sau alte substante. – Din fr. inerte, lat. iners, -tis.
INFIDEL, -A, infideli, -e, adj. 1. Care nu este fidel; nestatornic, necredincios in sentimente, care isi calca angajamentele fata de cineva, nefidel; (despre soti) care calca credinta conjugala. 2. Inexact, care nu exprima adevarul, realitatea. – Din fr. infidele, lat. infidelis.
INGENUU, -UA, ingenui, -ue, adj., s. f. 1. Adj. Care vadeste simplitate, naturalete impletita cu sinceritate si cu naivitate, plin de ingenuitate; candid. 2. S. f. Rol, personaj, eroina care reprezinta o fata inocenta, pura, candida; p. ext. persoana ingenua. [Pr.: -nu-u] – Din lat. ingenuus, fr. ingenu.
INOPOZABIL, -A, inopozabili, -e, adj. (Despre un act juridic) Care nu poate fi invocat fata de alte persoane si in alte cazuri decat cele determinate de lege; neopozabil. – Din fr. inopposable.
INSERTIE, insertii, s. f. 1. Inserare; (concr.) ceea ce se insereaza. 2. Legare, fixare. 3. (Anat.) Locul de fixare pe os a capatului terminal al unui muschi. 4. Strat de material (metalic sau textil) inclus in structura altui material sau cuprins intre fetele de contact pentru a-i mari rezistenta la rupere sau la sfasiere. – Din fr. insertion, lat. insertia.
INTERES, interese, s. n. 1. Preocupare de a obtine un succes, un avantaj; ravna depusa intr-o actiune pentru satisfacerea anumitor nevoi. 2. Avantaj, folos, castig, profit. ◊ Loc. adj. De interes general (sau public) = de importanta sociala, util colectivitatii. ◊ Expr. A-si face interesele = a fi preocupat numai de satisfacerea chestiunilor personale. 3. Dobanda. ◊ (Jur.) Daune interese = despagubire baneasca pentru repararea unui prejudiciu. 4. Orientare activa si durabila, dorinta arzatoare de a cunoaste si de a intelege pe cineva sau ceva. 5. Intelegere si simpatie fata de cineva sau de ceva; grija, solicitudine. 6. Calitatea de a destepta atentia, a starni curiozitatea prin importanta, frumusetea, varietatea lucrului, a problemei, a actiunii etc.; atractie. [Pl. si; (rar) interesuri] – Din it. interesse, rus. interes, germ. Interesse.
INTERfata1, interfete, s. f. Suprafata de separare a portiunilor care reprezinta faze diferite intr-un sistem fizico-chimic. – Inter1-+fata.
INTERfata2, interfete, s. f. (Electron.) Dispozitiv care converteste semnalele electronice in asa fel, incat doua aparate sau sisteme sa poata comunica intre ele. – Din engl., fr. interface (dupa fata).
INTIMA, intimez, vb. I. Tranz. (Jur.) 1. A notifica, a face cunoscut, a pune in vedere. 2. A chema in judecata, a cita in fata unei instante superioare. – Din fr. intimer, lat. intimare.
INTRADERMOREACTIE, intradermoreactii, s. f. Reactie imuna folosita pentru stabilirea diagnosticului in bolile infectioase si pentru a cerceta susceptibilitatea organismului fata de agenti toxici, fata de antibiotice etc. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. intradermo-reaction.
INTRADOS, intradosuri, s. n. fata interioara (concava) a unei bolti, a unui arc, a unei constructii etc. – Din fr. intrados.
INTREPID, -A, intrepizi, -de, adj. (Livr.) Care nu da inapoi in fata greutatilor, care infrunta pericolul; brav, curajos, indraznet, cutezator. – Din fr. intrepide, lat. intrepidus.
INTRIGAT, -A, intrigati, -te, adj. Care este nerabdator sa afle sau sa stie ceva care il ingrijoreaza, fata de care are suspiciuni. – V. intriga.
INVENTIE, inventii, s. f. 1. Rezolvare sau realizare tehnica dintr-un domeniu al cunoasterii care prezinta noutate si progres fata de stadiul cunoscut pana atunci. 2. Afirmatie care sustine ca adevarate lucruri inexistente, imaginare, mincinoase; p. ext. minciuna. 3. Cautarea si alegerea ideilor si argumentelor adecvate intr-un discurs sau a ideilor si temelor corespunzatoare intr-o creatie artistica. 4. (Muz.; in forma inventiune) Mica piesa muzicala in stil contrapunctic, imitativ, specifica barocului. [Var.: inventiune s. f.] – Din fr. invention, lat. inventio, -onis.
INVERSIUNE, inversiuni s. f. 1. Inversare. ♦ Schimbare a ordinii obisnuite a anumitor cuvinte in fraza (pentru a obtine efecte stilistice). ♦ (Mat.) Transformare a unei figuri prin schimbarea punct cu punct a pozitiilor punctelor figurii. ♦ (Med.) Asezare a organelor intr-o pozitie inversa fata de cea normala. ◊ Inversiune s*****a = h*************e. 2. Procedeu de transformare directa a unui negativ fotografic in pozitiv. 3. (In sintagma) Inversiunea zaharozei = proces de transformare a zaharozei in glucoza prin hidroliza. [Pr.: -si-u-. – Var.: inversie s. f.] – Din fr. inversion, lat. inversio, -onis.
INVIDIA, invidiez, vb. I. Tranz. 1. A fi stapanit de invidie fata de cineva, a privi cu invidie pe cineva sau reusita, bunastarea, calitatile altuia; a pizmui. 2. A dori, a ravni, a pofti ceva ce apartine altuia. [Pr.: -di-a] – Din it. invidiare.
IOBAGIE s. f. Sistem de relatii bazat pe proprietatea stapanului feudal asupra pamantului si pe dependenta personala a taranului fata de stapanul feudal; starea iobagului; serbie, rumanie, vecinatate. – Iobag + suf. -ie.
IRONIZA, ironizez, vb. I. Tranz. A avea o atitudine ironica fata de ceva sau de cineva; a spune ironii pe seama cuiva; a zeflemisi, a persifla. ◊ Refl. recipr. Se ironizau neincetat. – Din fr. ironiser.
ISPASA s. f. (Inv.) Despagubire, amenda platita pentru stricaciunile facute de vitele intrate pe un teren (cultivat) strain; p. ext. constatarea la fata locului a acestor stricaciuni. – Din ispasi (derivat regresiv).
IUFT s. n. Piele groasa de bovine tabacita vegetal cu coaja de stejar si de mesteacan si impermeabilizata cu ulei de mesteacan, intrebuintata pentru fete de incaltaminte. – Din rus. iuft.
IVEALA s. f. (Rar) Ivire. ◊ Expr. A iesi la iveala = a aparea, a se infatisa; a se descoperi. A scoate (sau a da) la iveala = a da pe fata, a face cunoscut, evident; a face sa fie vazut; a tipari. – Ivi + suf. -eala.
IZBI, izbesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) lovi cu putere (de ceva, de cineva sau cu ceva); a (se) repezi cu violenta; a (se) tranti. ♦ Tranz. si refl. A (se) arunca cu putere; a (se) azvarli. 2. Tranz. (Despre lumina) A cadea cu putere, a lovi drept in fata, in ochi. 3. Tranz. A ataca. 4. Tranz. Fig. A impresiona puternic pe cineva; a surprinde, a frapa, a bate la ochi. – Din sl. izbiti.
IZOBATA, izobate, s. f. (Geogr.) Linie care uneste, pe o harta, punctele cu aceeasi adancime fata de o suprafata de referinta (lac, mare, ocean). – Din fr. isobathe.
IZOEDRIC, -A, izoedrici, -ce, adj. (Despre corpuri geometrice) Care are toate fetele egale. – Din fr. isoedrique.
IMBUJORA, imbujorez, vb. I. Refl. (Despre obraji) A se inrosi, a se aprinde (ca un bujor); (despre oameni) a se inrosi la fata. ♦ Tranz. fact. (Rar) A face sa se inroseasca. – In + bujor.
IMPACIUITORISM s. n. Atitudine de impacare, de conciliere a unor divergente; incercare de aplanare a conflictelor sociale, ideologice etc. ♦ P. gener. Ingaduinta exagerata fata de greselile cuiva. [Pr.: -ciu-i-] – Impaciuitor + suf. -ism.
IMPARATITA, imparatite, s. f. (Pop.) Imparateasa (tanara). ♦ fata de imparat. – Imparat + suf. -ita.
IMPASLI, impaslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lana) A se face des, indesat ca pasla. ◊ Tranz. Impasleste dimia. 2. Tranz. (Despre par sau barba) A acoperi fata, crescand des (ca pasla). – In + pasla.
IMPOTRIVA prep. (Construit cu gen.) Contra, in contra, in ciuda. ♦ (Rar) Catre, spre. ♦ (Inv.) In fata. – Din impotriva.
IMPOTRIVA adv. In contra, contrar. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se pune etc.) impotriva = a se impotrivi, a rezista. A zice (sau a raspunde, a vorbi etc.) impotriva = a contrazice. ♦ (Rar) In fata. [Var.: (reg.) improtiva adv.] – In + potriva.
INAINTAS, -A, inaintasi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre animale de tractiune, mai ales despre cai; adesea substantivat) Inhamat inaintea rotasilor. 2. Adj. (Rar) Care merge inainte, care este in fata. 3. S. m. Persoana care, prin activitatea sau prin lucrarile sale, a pregatit activitatea altora; precursor. 4. S. m. (Sport) Jucator din linia de atac a unei echipe de fotbal, rugbi, hochei etc. [Var.: (reg.) naintas, -a adj.] – Inainte + suf. -as.
INAINTAT, -A, inaintati, -te, adj. 1. Care este situat in fata. 2. Care se detaseaza de ceilalti, situandu-se inaintea lor prin cunostintele si prin nivelul sau intelectual; care se conduce dupa conceptia cea mai avansata; progresist. 3. Avansat in timp; tarziu. ◊ Inaintat in varsta = batran. – V. inainta.
INAINTE adv. I. (Cu sens local) In fata. ♦ In locul dintai, in frunte. ♦ (Cu valoare de interjectie) Indemn de a inainta. II. (Cu sens temporal) 1. Mai devreme, mai intai. ◊ Expr. Mai inainte = a) mai demult; b) mai repede (decat altcineva sau altceva). De mai inainte = de mai demult. Cu... (mai) inainte sau (mai) inainte cu..., arata cat timp a trecut de la intamplarea de care este vorba. Inainte vreme = odinioara. ◊ Compus: inainte-mergator s. m. = inaintas (3), precursor; p. ext. om cu vederi inaintate. 2. Mai departe, in continuare. ◊ Expr. De azi (sau aici, acum etc.) inainte = de azi (sau aici, acum etc.) incolo. [Var.: nainte adv.] – Lat. in ab ante.
INAINTEA prep. (Construit cu gen.) 1. (Cu sens local) In fata, dinaintea (cuiva sau a ceva). Inaintea ochilor. ♦ De fata cu..., fata de... 2. (Cu sens temporal) Anterior, mai devreme decat... – Din inainte.
INAPOIERE, inapoieri, s. f. Actiunea de a (se) inapoia2. ◊ Inapoiere mintala = dezvoltare mintala inferioara la un individ, fata de varsta pe care o are; insuficienta dezvoltare psihica si intelectuala a unui individ. – V. inapoia2.
INASPRI, inaspresc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A face sa devina sau a deveni aspru (la pipait); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai inchis. ♦ Refl. (Despre trasaturile fetei) A capata o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situatie sa devina mai grea, sa se inrautateasca. ♦ Refl. A se incorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A capata un gust acidulat, a deveni intepator; a pisca la limba. – In + aspru.
INCHINACIUNE, inchinaciuni, s. f. (Inv.) 1. Faptul de a se inchina in fata divinitatii; (concr.) rugaciune. 2. Aplecare in fata cuiva; plecaciune; salut. – Lat. inclinatio, -onis.
INCOACE adv. 1. Inspre mine, spre locul unde ma aflu; in directia mea. ◊ (In loc. adv.) Incoace si incolo = dintr-o parte in alta. (Pop. si fam.; substantivat, n.) A avea pe vino-ncoace = a avea farmec, a fi cuceritor, atragator. ◊ Expr. Ce mai incoace (si) incolo = de ce atat a vorba? e inutila orice discutie. 2. Inspre momentul de fata, mai apropiat de epoca noastra. [Var.: incoa adv.] – Lat. in-eccu(m)-hocce.
INCONJUR, (rar) inconjururi, s. n. Ocol, ocolire. ◊ Loc. adv. Fara inconjur = fara nici o ezitare, fara subterfugii, deschis, direct, pe fata; de-a dreptul. Cu inconjur (sau cu inconjururi) = pe ocolite, pe departe, indirect. [Acc. si; inconjur. – Var.: incunjur s. n.] – Din inconjura (derivat regresiv).
INCREDERE s. f. Actiunea de a (se) increde si rezultatul ei; sentiment de siguranta fata de cinstea, buna-credinta sau sinceritate a cuiva; credinta. ◊ Expr. Om (sau persoana) de (mare) incredere = persoana careia i se poate incredinta orice secret, orice misiune. A pune chestiunea de incredere = a cere deputatilor sa-si precizeze in anumite imprejurari, prin vot, atitudinea fata de politica guvernului. A da vot de incredere = a aproba in parlament activitatea sau programul unui guvern. – V. increde.
INCRETIT2, -A, incretiti, -te, adj. Care are, care face etc. creturi; cusut cu cute, cu incretituri. ♦ (Despre piele, in special despre frunte, fata) Zbarcit, ridat. – V. increti.
INfata, infat, vb. I. Tranz. A imbraca cu o fata de perna, de plapuma etc. ◊ Expr. A infata patul = a schimba lenjeria patului. – In + fata.
INFATISARE, infatisari, s. f. 1. Actiunea de a (se) infatisa si rezultatul ei; prezentare, descriere, zugravire. ♦ (Jur.) Prezentare a unei persoane citate in fata unei autoritati judiciare, a unui organ de jurisdictie sau de urmarire penala; dezbatere in fata unei instante. ♦ Termen de judecata. 2. (Concr.) Aspect sub care se prezinta un lucru sau o fiinta; configuratie. [Var.: (reg.) infatosare s. f.] – V. infatisa.
INFLORI, infloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-si face aparitia, a se arata; a se ivi; a se dezvolta, a creste, a prospera. ♦ A fi in toata frumusetea, stralucirea. ♦ (Despre fata) A se imbujora, a se lumina. 2. Tranz. A impodobi (prin cusaturi, desene, ornamente etc.), a infrumuseta. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o panza sau un obiect confectionat din panza sa devina alb-stralucitor (prin spalare si uscare la soare). – Lat. inflorire.
INFLORIT, -A, infloriti, -te, adj. I. (Despre plante) Care a facut, a dat flori; acoperit de flori, plin de flori; (despre flori) care si-a deschis bobocii. II. 1. Fig. (Despre fata; p. ext. despre oameni) Imbujorat; luminat. 2. Impodobit cu desene, cu ornamente; inflorat. ♦ Fig. (Despre exprimare) Care este bogat in imagini; care cauta sa impresioneze prin bogatia imaginilor. – V. inflori.
INFRUNTA, infrunt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de fata cu altii; a certa, a ocari. 2. A tine piept, a da piept, a rezista cu curaj (in fata unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons).
INFUNDATOARE, infundatori, s. f. Fiecare dintre partile care inchid carul in fata si in spate. – Infunda + suf. -atoare.
INNEBUNI, innebunesc, vb. IV. Intranz. A fi atins de nebunie, de dementa; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-si pierde calmul, stapanirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a innebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu ma-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neincrederea fata de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva sa-si piarda stapanirea de sine; a agasa, a enerva. – In + nebun.
INSCRIE, inscriu, vb. III. 1. Tranz. si refl. A(-si) scrie, a(-si) trece numele intr-un catalog, intr-o condica etc.; a (se) inregistra, a (se) inmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se inscrie in fals = a sustine in fata unei instante judiciare ca dovada (scrisa) adusa de partea adversa este falsa. ♦ Tranz. A consemna ceva in scris. 2. Tranz. A construi o figura geometrica in perimetrul alteia, astfel incat unele puncte ale celei dintai sa fie tangente la cealalta. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe goluri, seturi, cosuri etc. [Perf. s. inscrisei, part. inscris] – In + scrie (dupa fr. inscrire).
INSELA, insel, vb. I. I. Tranz. (Inv.) A pune saua pe cal, a inseua. II. 1. Tranz. A induce in eroare, a abuza de buna-credinta a cuiva; a amagi. ◊ Expr. A insela asteptarile = a dezamagi. ♦ (Despre simturi, facultati psihice) A nu (mai) functiona bine, a da o imagine eronata, neconforma realitatii. Ma insala memoria. 2. Refl. A-si forma o parere eronata despre cineva sau ceva; a gresi. 3. Tranz. A incalca fidelitatea conjugala; p. gener. a fi necredincios in dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fata, o femeie. – Lat. in-sellare.
INSELAT, -A, inselati, -te, adj. I. (Inv.) Inseuat, cu saua pusa. II. 1. Indus in eroare; pacalit, amagit. 2. Tradat in fidelitatea conjugala; p. gener. tradat in dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. insela.
INTAMPINA, intampin, vb. I. 1. Tranz. A-i iesi cuiva inainte pentru a-l primi. ♦ Tranz. si refl. recipr. (Inv. si reg.) A (se) intalni. 2. Tranz. Fig. A i se ivi cuiva necazuri, obstacole in calea unei realizari. 3. Tranz. Fig. A suporta; a face fata unor cheltuieli, unor obligatii. 4. Tranz. (Inv.) A iesi cu oaste in calea dusmanului pentru a-l ataca. 5. Intranz. si tranz. (Inv.) A replica, a raspunde. [Var.: intimpina vb. I] – In + tampina.
INTAMPLA, pers. 3 intampla, vb. I. Refl. unipers. 1. (Despre fapte, evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. ◊ (Urmat de determinari introduse prin prep. „cu” sau determinat printr-un substantiv sau un pronume in dativ, indicand persoana sau obiectul la care se refera actiunea exprimata de verb) Ce i s-a intamplat? Ce se intampla cu cartea promisa? 2. A (i) se ivi (cuiva) prilejul; a se nimeri sa fie intr-un anumit loc (incidental). Mi s-a intamplat sa fiu de fata. – Probabil lat. *intemplare.
INTRECE, intrec, vb. III. Tranz. 1. A depasi pe cineva in mers, a lasa in urma. 2. A dovedi superioritate fata de cineva, intr-o anumita privinta; a depasi. ♦ Refl. recipr. A cauta sa se depaseasca unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe intrecute = cautand sa se depaseasca unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumita limita; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decat trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De intrecut = mai mult decat trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se intrece cu gluma (sau cu saga, rar, cu vorba) = a depasi limitele bunei-cuviinte; a impinge lucrurile prea departe, a exagera. – In + trece.
INTREFIER, intrefieruri, s. n. Portiune neferomagnetica a unei laturi de circuit magnetic marginita de fetele apropiate ale unor portiuni feromagnetice ale laturii. – Intre2 + fier (dupa fr. entrefer).
INTELEGERE, intelegeri, s. f. 1. Actiunea de a (se) intelege si rezultatul ei. ♦ (Inv.) Pricepere, iscusinta, inteligenta, ratiune. 2. Bunavointa, compasiune fata de situatia (grea a) cuiva. 3. Comuniune de idei, de sentimente; acord, invoiala, invoire. 4. Pace, armonie1. – V. intelege.
INVAPAIA, invapaiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o vapaie; p. ext. (despre fata omului) a se inrosi (din cauza unui aflux de sange). ♦ Fig. A se inflacara, a se entuziasma. [Pr.: pa-ia] – In + vapaie.
INVAPAIAT, -A, invapaiati, -te, adj. 1. Care arde cu vapai, aprins (ca o vapaie); p. ext. (despre fata omului) inrosit ca focul; fig. (despre ochi sau priviri) scanteietor, arzator. 2. Fig. Inflacarat, entuziasmat; pasionat. ♦ Iute, aprig. – V. invapaia.
INVELITOARE, invelitori, s. f. Ceea ce serveste la invelit; invelis. ♦ (Pop.) Plapuma, cuvertura. ♦ Coperta; hartie, material plastic etc. cu care se acopera o carte. ♦ Tigla, tabla etc. cu care se acopera o cladire. ♦ (Pop.) fata de masa. [Pl. si: invelitoare] – Inveli + suf. -toare.
INVINUI, invinuiesc, vb. IV. Tranz. si refl. A (se) considera vinovat; a (se) invinovati; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva in fata unei instante judecatoresti; a inculpa. – In + vina + suf. -ui.
INZAVORI, inzavorasc, vb. IV. Tranz. (Tehn.) A impiedica intentionat miscarea unei piese fata de alta cu ajutorul unor mecanisme de inchidere. – In + zavor.
INZESTRA, inzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (cand se marita). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursa de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o intreprindere, o institutie etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calitati morale, fizice etc. – In + zestre.
JACHETA, jachete, s. f. Haina (tricotata) femeiasca incheiata in fata, care acopera partea de sus a corpului si care se poarta peste bluza sau peste rochie. ◊ Haina barbateasca de ceremonii, croita pe talie, lunga pana aproape de genunchi. – Din fr. jaquette.
JAF, jafuri, s. n. 1. Furt savarsit prin violenta; jefuire, jecmaneala. ◊ Loc. vb. A face jaf = a jefui, a prada. ◊ (Inv.; concr.) Lucruri jefuite, prada. 2. (Fam.) Consum, cheltuiala fara masura, risipa; distrugere. ◊ Expr. Jaf in ciuperci! se spune pentru a arata nepasare fata de o paguba considerata neinsemnata. [Var.: (inv.) jac s. n.] – Din pol. zak.
JANSENISM s. n. Curent social-religios aparut in Olanda si in Franta la mijlocul sec. XVII, care exprima opozitia unei parti a burgheziei fata de iezuitism, preluand conceptia despre predestinare si propovaduind o morala austera. – Din fr. jansenisme.
JAR2 s. n. Parul scurt de pe partea din fata a capului si de pe extremitatile membrelor la ovine. – Din fr. jarre.
JARDA, jarde, s. f. Os mort care se dezvolta pe fata din afara a jaretului. – Din fr. jarde.
JENA, jenez, vb. I. 1. Tranz. (Despre obiecte de imbracaminte sau incaltaminte) A strange, a apasa, a roade, a supara. ♦ Fig. A stanjeni, a deranja, a incomoda. 2. Refl. A avea un sentiment de retinere fata de ceva; a se rusina, a se sfii. – Din fr. gener.
JERBA, jerbe, s. f. 1. Buchet mare de flori, asezate in asa fel incat sa aiba fata orientata in aceeasi parte. 2. (Fiz.; in sintagma) Jerba nucleara = fascicul de urme ale particulelor provenite din dezintegrarea unui nucleu atomic in nenumarate fragmente, ca urmare a ciocnirii sale de o particula cosmica cu energia foarte mare. – Din fr. gerbe.
JERSEU, jerseuri (jersee), s. n. 1. Obiect de imbracaminte tricotat sau impletit, din lana, din bumbac etc., de obicei cu maneci lungi si deschis in fata, care acopera partea de sus a corpului. 2. Tesatura elastica tricotata, de lana, de bumbac, de matase etc., din care se fac obiecte de imbracaminte; tricot. – Din fr. jersey.
JETEU, jeteuri, s. n. (In tricotaj) Ochi1 (II, 4) obtinut prin infasurarea firului o singura data pe andrea, apucandu-l din fata spre spate. – Din fr. jete.
JOIMARITA, joimarite, s. f. Fiinta imaginara cu infatisare de femeie respingatoare, despre care se credea in popor ca pedepseste, in noaptea care preceda Joia Mare, pe fetele si femeile tinere lenese la tors sau la daracit. ◊ Fig. (Pop.) Femeie foarte urata. – Joi + mare + suf. -ita.
JUDECATA, judecati, s. f. 1. Facultatea (1) de a gandi logic; ratiune, inteligenta, gandire. ◊ Loc. adj. si adv. Cu judecata = cu bun-simt, cu tact; serios, temeinic. ♦ Parere, idee, socoteala. 2. Forma logica fundamentala exprimata printr-o propozitie in care se afirma sau se neaga ceva. 3. Actiunea de a judeca (4); dezbatere judiciara; proces, judet (I, 3); solutie data intr-un litigiu. ◊ Loc. vb. A face judecata = a judeca. ◊ Expr. A da (sau a trage, a chema, a trimite etc. in ori la) judecata = a intenta cuiva un proces, a chema in fata justitiei. (In unele religii) Judecata de apoi = judecata divina la care Dumnezeu va chema pe toti oamenii, la sfarsitul lumii, pentru a le hotari soarta (fericirea sau osanda vesnica). – Lat. judicata (pl. lui judicatum).
JURAMANT, juraminte, s. n. 1. Afirmare, promisiune, fagaduiala solemna facuta de o persoana (adesea printr-o anumita formula in care este invocata divinitatea) de a spune adevarul in legatura cu anumite fapte; jur3. 2. Angajament solemn, exprimat de obicei printr-o anumita formula, prin care cineva se obliga sa-si faca datoria (fata de popor, de stat etc.). 3. Promisiune, fagaduiala ferma de a face ceva. – Din lat. juramentum.
JURATOR, -OARE, juratori, -oare, s. m. si f. (Inv si pop.) Persoana care jura in calitate de martor in fata unei instante judiciare. – Jura + suf. -ator.
JUSTITIE s. f. 1. Totalitatea organelor de jurisdictie dintr-un stat; ansamblul legilor si al instantelor judecatoresti; sistemul de functionare a acestor instante. 2. Una dintre formele fundamentale ale activitatii statului, care consta in judecarea pricinilor civile sau penale si in aplicarea pedepselor prevazute de lege. ◊ Expr. A chema (sau a se prezenta) in fata justitiei = a cita (sau a se prezenta) la judecata. 3. Dreptate, echitate. – Din fr. justice, lat. justitia.
LEFTERIE, lefterii, s. f. (Fam.) Credit; incredere. ◊ Expr. A-si manca (sau a-si pierde) lefteria = a-si pierde reputatia de om cinstit fata de cineva. – Din ngr. (e)lefteria „libertate”.
MACAZ, macazuri, s. n. Dispozitiv montat la bifurcarea a doua linii de tren sau de tramvai, cu ajutorul caruia vehiculul este indrumat pe una dintre liniile bifurcatiei; portiunea de sina mobila care se deplaseaza cu ajutorul acestui dispozitiv; ac. ◊ Macaz aerian = dispozitiv montat pe firul electric aerian, care permite trecerea unui troleibuz sau tramvai de pe o cale pe alta. ◊ Expr. (Fam.) A schimba macazul = a) a indrepta in alta directie cursul unor evenimente; b) a-si schimba atitudinea fata de cineva sau de ceva; a-si schimba parerile, conceptiile etc. – Din tc. makas.
MACLA, macle, s. f. Forma de cristalizare in care doua sau mai multe cristale se alipesc sau se intrepatrund, alcatuind o simetrie fata de un plan sau un ax; cristal format in acest fel. – Din fr. macle.
MANDRIL, mandrili, s. m. Specie de maimuta din Africa Ecuatoriala, cu coada scurta, cu fata colorata in albastru si rosu si blana maslinie-bruna. (Cynochephalus mormon) – Din fr. mandrill.
MENAJ, menajuri, s. n. 1. Conducere a treburilor casnice; activitatea gospodinei; gospodarie. ◊ Scoala de menaj = scoala speciala pentru fete, in care se predau notiuni de gospodarie. Obiect de menaj = obiect de uz casnic. 2. Casnicie. ◊ Familie. [Pl. si: menaje] – Din fr. menage.
MISOGIN, -A, misogini, -e, s. m., adj. (Livr.) 1. S. m., adj. (Barbat) care uraste femeile. 2. Adj. Care manifesta, exprima ura fata de femei. [Var.: misoghin, -a s. m., adj.] – Din fr. misogyne, germ. Misogyn.
MORALA, morale, s. f. 1. Ansamblul normelor de convietuire, de comportare a oamenilor unii fata de altii si fata de colectivitate si a caror incalcare nu este sanctionata de lege, ci de opinia publica; etica. ♦ Comportare (laudabila); moravuri. 2. Disciplina stiintifica care se ocupa cu normele de comportare a oamenilor in societate; (concr.) carte care cuprinde aceste norme; etica. 3. (Fam.) Dojana, mustrare. ♦ Concluzie moralizatoare cuprinsa intr-o scriere, mai ales intr-o fabula; invatatura. – Din lat. moralis, fr. morale.
NUT, nuturi, s. n. 1. Canelura. 2. Uluc, sant facut intr-o piesa de lemn. ◊ Nut si feder = sistem de imbinare a doua piese (din lemn) care consta in introducerea unei proeminente fasonate, aflata pe una din fetele primei piese, in ulucul de pe fata corespunzatoare a celei de-a doua piese. – Din germ. Nut.
OBSCURANTISM s. n. Stare de inapoiere culturala; atitudine ostila, refractara fata de tot ce reprezinta progres. – Din fr. obscurantisme.
ONORA, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta fata de cineva sau ceva respect, consideratie, stima; a cinsti, a respecta. ♦ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie sa fie mandru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de lauda. 3. A achita, a plati (in termen) o datorie baneasca, o polita etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare.
OPREG, oprege, s. n. Piesa caracteristica portului popular din unele regiuni ale tarii, alcatuita dintr-o bucata dreptunghiulara si ingusta de tesatura, cu franjuri colorate, purtata peste poalele camasii, in fata si in spate sau numai in spate. – Din scr. opreg.
RABAT, rabaturi, s. n. Reducere de pret fata de pretul cu amanuntul al marfii. (In sintagma) Rabat comercial = parte din pretul de vanzare cu amanuntul, stabilita ca o cota procentuala, destinata sa acopere cheltuielile de circulatie si sa asigure beneficii organizatiilor comerciale; adaos comercial. – Din germ. Rabatt.
RASfata, rasfat, vb. I. 1. Tranz. A inconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrete exagerata; a alinta; a razgaia. ♦ Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face f*****e, mofturi; a se razgaia. 2. Tranz. si refl. A (se) inveseli, a (se) desfata, a (se) delecta. 3. Refl. A ocupa un spatiu mare, a se intinde. – Ras- + fata.
REDUNDANTA, redundante, s. f. Surplus de informatie transmis fata de strictul necesar si care asigura exactitatea transmiterii informatiei in telecomunicatii. ♦ Abundenta inutila de expresii, de cuvinte sau de imagini in formularea unei idei. [Var.: redondanta s. f.] – Din engl. redundance, fr. redondance.
RUSALCA, rusalce, s. f. Duh al raurilor, lacurilor, padurilor si campiilor, inchipuit in mitologia slava ca o fata tanara imbracata in alb, care atrage pe tineri in fundul apelor, inecandu-i. – Din sl. rusalka.
SANDALA, sandale, s. f. Incaltaminte usoara de vara din piele, material plastic, panza etc. cu fetele foarte decupate sau facute din bentite. [Var.: sanda s. f.] – Din fr. sandale. Cf. lat. sandalium.
SARACAN, -A, saracani, -e, s. m. si f., adj. (Pop.) 1. Om sarac (1), nevoias. 2. Adj. (Exprima compatimire fata de cineva sau ceva) Biet, sarman, nenorocit, sarac (7). [Var.: saracan, -a, sireican, -a s. m. si f., adj., aracan, iracan, iracan s. m.] – Sarac + suf. -an. Cf. saraca-mi [de mine].
SCEPTICISM s. n. 1 Conceptie care pune la indoiala posibilitatea cunoasterii veridice a realitatii lumii exterioare sau, in general, a oricarei cunostinte certe, punand accentul pe caracterul relativ incomplet si imprecis al acesteia. 2 Atitudine de neincredere, de indoiala fata de cineva sau de ceva. – Din fr. scepticisme.
SUVERANITATE s. f. Calitatea de a fi suveran, de a dispune liber de soarta sa; independenta; putere suprema. * Suveranitate nationala = independenta unui stat fata de alte state. Suveranitate de stat = suprematie a puterii de stat in interiorul tarii si independenta fata de puterea altor state. – Din fr. souverainete.
SVETER, svetere, s. n. Flanela tricotata (din lana) care se incheie cu nasturi in fata; pulover. – Din engl., fr. sweater.
SABACA, sabace, s. f. (Reg.) Broderie in ajur facuta (cu ata alba) la camasi, la fete de masa, milieuri, etc. [Var.: sabac s. n.] – Cf. tc. sebeke.
TANTI s. f. invar. Matusa. ♦ (Fam.) Termen de adresare, in mediul urban, fata de o femeie mai in varsta. – Din fr. tante.
TARANCUTA, tarancute, s. f. Diminutiv al lui taranca; taranca tanara, fata de taran. – Taranca + suf. -uta.
TINUTA, tinute, s. f. 1. Atitudine, pozitie pe care o da cineva corpului sau. ♦ Fel de a fi sau de a se comporta fata de cineva sau de ceva; comportare, atitudine. 2. Mod de a se imbraca, de a se prezenta in societate; p. ext. imbracaminte, costum, uniforma. ◊ Mare tinuta sau tinuta de ceremonie = imbracaminte sau uniforma de sarbatoare sau de parada, destinata pentru anumite solemnitati sau ceremonii. Tinuta de seara = imbracaminte eleganta, de o croiala speciala, pentru petrecerile sau reuniunile care au loc seara. Tinuta de campanie = echipamentul complet al unui ostas in timpul campaniei. 3. (Fon.) Pozitia pe care o are organul vocal in timpul articularii sunetelor. – V. tine (dupa fr. tenue).
TIPA1, tip, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni) A striga cu glas tare si ascutit (de durere, de spaima); a zbiera. ♦ A vorbi cu glas ridicat; a-si manifesta fata de cineva nemultumirea, enervarea, mania prin vorbe rastite; a se rasti la cineva. ♦ A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. 2. (Despre animale) A scoate strigate specifice puternice, ascutite. 3. Fig. (Despre culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplacuta (din cauza intensitatii sau a stridentei nuantelor); a bate la ochi. – Et. nec.
UITARE, uitari, s. f. 1. Faptul de a uita, de a nu-si aduce aminte (de cineva sau de ceva); lipsa oricarei amintiri. ◊ Uitare de sine = a) visare, reverie; b) nepasare (altruista) fata de interesele proprii. ◊ Expr. A da (sau a lasa) uitarii (pe cineva sau ceva) = a nu se mai interesa, a inceta sa mai iubeasca sau sa-si aminteasca (de cineva sau de ceva), a se sili sa uite. ♦ Ratacire morala. 2.. Fig. Nefiinta, neant. – V. uita.
ULTRAMONTANISM s. n. Curent in cadrul catolicismului, care nu admite unele libertati organizatorice ale Bisericii catolice din Franta fata de Papa. – Din fr. ultramontanisme.
UMAN, -A, umani, -e, adj. 1. Care tine de om sau de omenire, privitor la om sau la omenire, caracteristic omului sau omenirii; omenesc (1). ◊ Geografie umana (sau antropologica) = antropogeografie. 2. (Adesea adverbial) Care are dragoste fata de oameni, care simte compasiune fata de suferintele lor; omenos, bun, sensibil. – Din lat. humanus.
UMANITARISM s. n. Conceptie, atitudine de intelegere, de dragoste fata de oameni si de omenire; umanitate (2). – Din fr. humanitarisme.
UMILI, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) pune intr-o situatie de inferioritate (neindreptatita); a (se) injosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie fata de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliti. Cf. umil.
UMILINTA, umilinte, s. f. 1. Sentiment de inferioritate; atitudine provocata de acest sentiment; supunere. ♦ (In morala crestina) Atitudine umila, smerita a omului in fata divinitatii; smerenie. ♦ Slugarnicie. 2. Situatie umilitoare impusa cuiva; vorba sau fapta care umileste, ofenseaza; ofensa. – Umili + suf. -inta.
URA1, (rar) uri, s. f. Sentiment puternic, nestapanit, de dusmanie fata de cineva sau de ceva. – Din uri (derivat regresiv).
URSULINA, ursuline, s. f. Calugarita dintr-un ordin calugaresc catolic (care se consacra educatiei fetelor si ingrijirii bolnavilor). – Din fr. ursuline.
VACCINA, vaccine, s. f. Boala infectioasa virotica a bovinelor, caracterizata prin prezenta unor pustule a caror serozitate se inoculeaza la om pentru a-i crea imunitate fata de variola. – Din fr. vaccine.
VALT1, valturi, s. n. Masina sau instalatie formata din una sau mai multe perechi de cilindri grei, dispusi paralel si avand rotire inversa unul fata de celalalt, folosita la prelucrarea prin deformare plastica a materialelor metalice, la sfaramarea boabelor de cereale, la prelucrarea cauciucului etc. ♦ Cilindru care intra in componenta unei masini. – Din germ. Walze.
VARIABIL, -A, variabili, -e, adj. Care variaza; susceptibil de a se schimba; schimbator. ◊ (Mat.) Cantitati (sau marimi) variabile = cantitati (sau marimi) susceptibile de a-si schimba valoarea fata de altele, care raman constante. ♦ (Mat.; substantivat, f.) Cantitate care ia succesiv diferite valori (in cursul unui calcul); p. gener. cantitate, element etc. care variaza. ♦ (Despre cuvinte) care are forme diferite, care isi schimba terminatia. [Pr.: -ri-a] – Din fr. variable, lat. variabilis.
VARIANTA, variante, s. f. 1. Aspect (usor) schimbat fata de forma de baza, tipica a unui lucru, a unei lucrari, a unui text, a unei actiuni. ♦ Spec. (Lingv.) Forma a unui element lingvistic care difera de aspectul tipic, obisnuit al acestui element. 2. Drum care ocoleste (pe o anumita portiune) traseul principal, ajungand in acelasi punct final. [Pr.: -ri-an-] – Din fr. variante.
VASAL, -A, vasali, -e, s. m. si f. (In evul mediu, in apusul Europei) Persoana, stat care se afla in raporturi de vasalitate fata de un senior sau de un alt stat; p. gener. supus. ◊ (Adjectival) Persoana vasala. Stat vasal. – Din fr. vassal.
VASALITATE s. f. 1. (In evul mediu, in apusul Europei) Ansamblul raporturilor sociale stabilite intre membrii societatii, pe baza acordarii de catre seniori vasalilor a unor feude, din care decurgeau obligatii reciproce; calitatea de vasal. 2. Situatie de dependenta politica a unei tari fata de alta, cu pastrarea autonomiei. – Din fr. vassalite.
VADI, vadesc, vb. IV. Tranz. A face sa fie evident, a dovedi, a demonstra, a arata. ♦ A da pe fata, a denunta, a demasca. – Din sl. vaditi.
VATAMAN, vatamani, s. m. (In evul mediu, in Moldova) 1. Conducator al obstii dintr-un sat liber. 2. Reprezentant al stapanului de pamant dintr-un sat aservit, insarcinat cu indeplinirea obligatiilor locuitorilor satului fata de stapan. – Din rus., ucr. ataman.
VAZ s. n. Unul dintre cele cinci simturi, cu ajutorul caruia se percep imaginile, se inregistreaza direct forma, culoarea, dimensiunea, luminozitatea obiectelor, precum si distanta si miscarea acestora; capacitatea de a percepe imaginile; vedere; vazut1. ◊ Loc. prep. In (sau, inv., la) vazul... = in ochii..., in fata..., fata de... – Din vedea (derivat regresiv).
VALNIC, valnice, s. n. 1. Fota incretita in talie si despicata in fata, care apartine portului popular oltenesc. 2. Panza taraneasca subtire; invelitoare de cap facuta din astfel de panza; val. – Din bg. valnenik.
VENIN, (rar)
veninuri, s. n. 1. Substanta toxica secretata de glandele unor animale (serpi, insecte sau arahnide) si de unele plante ca mijloc de atac sau de aparare, ori
preparata de om (din plante otravitoare). ♦
Fig. Rautate; dusmanie.
2. (
Anat.;
pop.) Fiere;
fig. suparare, mahnire, necaz; furie. ◊
Expr. A face venin = a se supara foarte tare, a-si face sange rau.
A pune (cuiva)
venin la inima = a face ca cineva sa se supere foarte tare.
A-si varsa veninul = a-si manifesta supararea, mania, furia
fata de cineva. –
Lat. venenum.
VIZAVI adv. Peste drum (fata) in fata, in punctul exact opus. ♦ Persoana care se gaseste in fata cuiva la o masa, la un bal etc. ♦ fata de..., in raport cu..., in comparatie cu... [Scris si: vis-a-vis] – Din fr. vis-a-vis.
VOAL, voaluri, s. n. 1. Tesatura fina (transparenta) de matase, bumbac sau fibre sintetice, folosita pentru perdele sau pentru confectionarea unor obiecte vestimentare femeiesti; bucata de tesatura fina, rara, cu care femeile isi acopera capul sau fata; val. 2. Innegrire a unui material fotografic fotosensibil, datorita unui defect de fabricatie sau developarii prelungite, luminii difuze care il impresioneaza accidental etc. – Din fr. voile.
VOALETA, voalete, s.f. Tesatura subtire, foarte rara, fixata la palariile femeiesti ca garnitura sau pentru a acoperi fata.
VOALETA, voalete, s. f. Tesatura in forma de retea foarte fina, fixata la palariile de dama ca garnitura sau pentru a acoperi fata. – Din fr. voilette.
XENOFIL, -A, xenofili, -e, adj., s. m. si f. (Persoana) care nutreste simpatie fata de straini sau fata de ceea ce este strain. – Din fr. xenophile.
XENOFILIE s. f. Simpatie fata de tot ceea ce este strain. – Din fr. xenophilie.
XENOFOB, -A, xenofobi, -e, adj., s. m. si f. (Persoana) care manifesta ura fata de persoane de alta nationalitate sau fata de alte popoare. – Din fr. xenophobe.
XENOFOBIE s. f. Ura fata de straini si fata de tot ce este strain. – Din fr. xenophobie.
ZADIE, zadii, s. f. Tesatura de lana in costumul popular taranesc feminin din unele regiuni, decorata cu dungi late negre, alternand cu altele rosii sau portocalii si purtata ca fusta, o parte in fata si cealalta in spate. – Cf. ucr. zady „inapoi, in spate”.
ZAR1, zaruri, s. n. Cub mic de os, de lemn, de material plastic etc., care are pe fiecare dintre fete imprimate puncte de la unu la sase si care se foloseste la anumite jocuri de noroc; p. ext. (la pl.) joc de noroc la care se folosesc asemenea cuburi. – Din tc. zar.
ZAPODIE, zapodii, s. f. (Reg.) 1. Platou. 2. Vale larga adapostita de inaltimi; ses putin scufundat fata de regiunea inconjuratoare. – Din sl. zapodu.
ZAVELCA, zavelci, s. f. Fiecare dintre cele doua fote dreptunghiulare, cu dungi sau brodate cu flori, care se poarta una in fata si alta in spate, ca fusta. [Var.: zavelca, zevelca, zivelca, zovelca, zuvelca s. f.] – Cf. bg. zavivka.
ZAVORI, zavorasc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) incuia cu zavorul. ♦ Tranz. A bloca intentionat, cu ajutorul unui zavor, deplasarea unui obiect sau a unei piese dintr-un ansamblu fata de un alt obiect sau fata de o alta piesa. ♦ Tranz. A inchide, a intemnita pe cineva. 2. Tranz. (Pop.) A lega pe cineva in catuse, in fiare [Var.: zavori vb. IV] – Din zavor.
ZAMBI, zambesc, vb. IV. Intranz. 1. A schita o usoara miscare a buzelor, insotita de inseninarea fetei, pentru a exprima de obicei bucurie sau satisfactie (de mica intensitate); a surade. 2. Fig. A fi (cuiva) favorabil. ♦ A conveni cuiva, a gasi aprobare la cineva. – Din sl. zonbu „dinte”, bg. zabja se.
ZBURATOR, -OARE, zburatori, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care zboara; care poate sa zboare. ♦ Pentru zbor, de zburat. Aripi zburatoare. 2. Care pluteste in aer (purtat de vant). II. S. m. 1. Aviator. 2. (In mitologia populara) Fiinta fantastica inchipuita ca un spirit rau care chinuieste noaptea in somn fetele si femeile; (in literatura romantica) personificarea dorului de barbatul iubit, intruchiparea idealizata a iubitului. 3. Numele uneia dintre panzele catargului; verga care sustine aceasta panza. III. S. f. 1. Pasare; animal (care zboara). 2. Planta erbacee cu tulpina inalta, cu florile rosii-purpurii, cu fructele in forma de capsule cu numeroase seminte prevazute cu peri matasosi, folosita in medicina populara (Epitobium angustifolium). – Zbura + suf. -ator.
ZERO, zerouri, s. n. 1. Numar care, in numaratoare, reprezinta o cantitate vida si care se indica prin cifra 0; nula. ◊ Expr. A reduce ceva la zero = a reduce cu totul importanta unui lucru, a face sa fie neglijabil. ♦ Cifra reprezentand numarul de mai sus pusa la dreapta altei cifre pentru a mari de zece ori valoarea unui numar; nula. 2. Epitet dat unui om de nimic; nulitate. 3. (Fiz.) Punct care serveste ca origine a unei scari cu ajutorul careia se indica valorile unei marimi. ♦ Spec. Grad de temperatura fixat in unele sisteme de masura a temperaturii (Reaumur, Celsius) la punctul de inghetare a apei distilate la presiunea normala. ◊ Zero absolut = temperatura de minus 273 de grade Celsius, socotita ca cea mai joasa temperatura posibila. 4. (Lingv.) Desinenta (sau sufix) zero = absenta unui afix gramatical la o forma flexionara, care este marcata, fata de alte forme cu afixe exprimate, prin lipsa unei marci formale propriu-zise. – Din fr. zero.
ZESTRE s. f. 1. Avere (mobila sau imobila) care se da unei fete cand se marita. ♦ Bunuri pe care le aduce o calugarita la intrarea ei in manastire. ♦ (Fam.) Totalitatea bunurilor care constituie averea cuiva. 2. Totalitatea bunurilor care constituie averea unei comunitati, a unei institutii etc.; inventar. – Lat. dextrae „fagaduinta solemna”.
ZEXE interj. (Arg.) 1. Cuvant prin care se atrage atentia cuiva asupra unei primejdii iminente; atentie! 2. Termen prin care cineva isi exprima dispretul fata de o afirmatie pe care o socoteste lipsita de temei; fleacuri! prostii! – Et. nec.
ZGARIECI, zgarieci, s. m. (Pop.) Instrument format dintr-o bucata prismatica de lemn, in care se fixeaza doua tije metalice cu varf ascutit si cu ajutorul caruia se traseaza linii paralele pe fata unei piese de lemn. [Pr.: -ri-eci] – Zgaria + suf. -eci.
ZGATIE, zgatii, s. f. (Reg.) fata sau femeie tanara, vioaie, zglobie. – Et. nec.
ZIMBRU, zimbri, s. m. Animal salbatic masiv din familia bovinelor, cu corpul acoperit cu o blana deasa, pasloasa, cu capul mare si lat, cu coarnele scurte, intoarse in afara, in fata si in sus, cu greabanul inalt, cu gatul si cu barbia acoperite cu par lung, care astazi, aflat pe cale de disparitie, este ocrotit in rezervatii naturale (Bison bonasus). – Din sl. zonbru.
ZODIAC, zodiace, s. n. 1. Zona circulara a sferei ceresti in care se afla cele douasprezece constelatii corespunzatoare lunilor anului si prin fata carora trece drumul aparent al Soarelui in cursul unui an; fiecare dintre cele 12 sectoare ale acestei zone. ◊ Semnele zodiacului sau zodiacele = figurile simbolice ale zodiacului reprezentand cele douasprezece constelatii. 2. Carte de astrologie cuprinzand preziceri asupra destinului oamenilor, potrivit zodiei in care s-au nascut; carte de zodii. [Pr.: -di-ac] – Din ngr. [kiklos] zodhiakos.
ZONARE, zonari, s. f. 1. Impartire in zone; zonificare. 2. Lucrare cu caracter tehnico-economic prin care se delimiteaza zonele favorabile de cultura a plantelor agricole in functie de cerintele acestora fata de factorii de clima si de fertilitate a solurilor. – Din zona.
ZVECUI, zvecuiesc, vb. IV. Tranz. A intinde fetele de incaltaminte pe calapod. – Et. nec.
DE2 interj. 1. Introduce afirmatii si replici, exprimand: a) nedumerire, sovaiala, nesiguranta; b) resemnare; c) nepasare fata de cineva. Apoi de! ce sa-ti fac!; d) suparare; e) ironie. 2. (Introduce replici care exprima o atitudine de negare sau de dezaprobare) Ia te uita, asta-i acum. [Var.: (1, reg.) da, (2, pop.) dec interj.] – Onomatopee.
ECARTAMENT, ecartamente, s. n. Distanta dintre urmele lasate pe teren de rotile aceleiasi osii ale unui vehicul; distanta dintre fetele interioare ale celor doua sine de cale ferata. – Din fr. ecartement.
ECHIDISTANT, -A, echidistanti, -te, adj. 1. (Despre puncte, drepte, planuri etc.) Care se afla la distante egale fata de un punct, de o dreapta, de un plan sau care sunt egal distantate intre ele. 2. Egal plasat fata de parti aflate in conflict, fata de tendinte, forte, orientari politice, persoane etc. – Din fr. equidistant, lat. aequidistans, -ntis.
ECHILIBRA, echilibrez, vb. I. Tranz. si refl. A aduce sau a fi in stare de echilibru; a (se) cumpani. ♦ Tranz. A face ca doua valori, preturi, bugete etc. sa fie in proportie justa una fata de cealalta. – Din fr. equilibrer.
ECHILIBRAT, -A, echilibrati, -te, adj. 1. Care se afla in stare de echilibru. ♦ (Despre doua valori, preturi, bugete) just proportionat unul fata de altul. 2. Fig. (Despre oameni) Cumpanit, ponderat, chibzuit. – V. echilibra. Cf. fr. equilibre.
MALAR, malare, adj. (In sintagma) Os malar (si substantivat, n.) = fiecare dintre cele doua oase ale craniului, situate in partile laterale ale fetei, dedesubtul orbitelor. – Din fr. malaire.
MALOTEA, malotele, s. f. Haina (lunga pana la pamant), de obicei captusita cu blana (scumpa), avand marginile din fata tivite cu blana, uneori cu guler si mansete de blana, purtata, in trecut, de femei; un fel de scurteica purtata de tarani in zilele de sarbatoare. – Din tc. mallota.
CLAPAR, clapari, s. m. Incaltaminte pentru schi, inalta pana deasupra gleznei, inchisa in fata cu clape. – Clapa + suf. -ar.
MANDAT, mandate, s. n. 1. Imputernicire (contractuala) de a reprezenta o persoana fizica sau juridica si de a actiona in numele ei; act prin care se da aceasta imputernicire; procura. ◊
Teritoriu sub mandat = (in trecut) teritoriu administrat de o tara straina in baza unei hotarari a unui for international.
2. (
Jur.) Dispozitie, ordin. ◊
Mandat de arestare = act scris prin care organul judiciar competent ordona arestarea unui invinuit, inculpat sau condamnat.
Mandat de aducere ordin scris dat unui organ de a aduce o persoana (invinuit, martor sau expert) in
fata unei instante judecatoresti sau a unui organ de cercetare penala, pentru a da declaratii, lamuriri, pentru a efectua unele expertize etc.
3. Serviciu postal prin care cineva poate expedia o suma de bani pentru a fi
remisa destinatarului;
p. ext. formular completat in acest scop, pe baza caruia se face transmiterea sumei; suma de bani expediata sau primita astfel. – Din
fr. mandat. Cf. germ. Mandat.
MANIFESTATIE, manifestatii, s. f. 1. Demonstratie de masa (pe strazile unui oras) ca dovada a simpatiei sau a protestului fata de un eveniment de interes general sau fata de o persoana. 2. Manifestare (1). [Var.: manifestatiune s. f.] – Din fr. manifestation.
MANILOVISM s. n. Atitudine pasiva fata de realitate, dominata de sentimentalism si de visare desarta. – Manilov (n. pr.) + suf. -ism (dupa rus. manilovscina).
TIROID, -A, tiroide, adj. Tiroidian. ◊ Glanda tiroida (si substantivat, f.) = glanda cu secretie interna, situata in partea anterioara a gatului, in fata traheii, ai carei hormoni influenteaza cresterea, metabolismul etc. – Din fr. thyroide.
ANARHIE s. f. 1. Stare de dezorganizare, de dezordine, de haos intr-o tara, intr-o institutie etc. 2. Atitudine de nesupunere, de indisciplina a individului fata de o colectivitate organizata. – Din fr. anarchie.
APAREA, apar, vb. II. Intranz. 1. A se arata in fata cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua nastere. ♦ A se arata (cuiva) sub o anumita infatisare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicatii) A iesi de sub tipar. [Var.: apare vb. III.] – Din lat. apparere (dupa parea).
APRINS2, -A, aprinsi, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde. 2. (Despre o sursa de lumina) Care lumineaza. ♦ Fig. Stralucitor. Ochi aprinsi. 3. Incins2, infierbantat; ars. 4. Fig. (Despre oameni si manifestarile lor) Pasionat, inflacarat. ♦ Imbujorat, rosu (la fata). ♦ (Despre culori) Puternic, violent; p. ext. (despre obiecte) de o culoare vie. 5. (Despre fan, cereale etc.) Incins2; alterat. – V. aprinde.
ASISTA, asist, vb. I. 1. Intranz. A fi de fata, a lua parte (la...). 2. Tranz. A sta langa cineva pentru a-l ajuta, pentru a-l apara etc. – Din fr. assister.
MARTURISI, marturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a sustine. ♦ Spec. A face o depozitie in fata unei instante. ♦ (Inv.) A propovadui, a predica o credinta, o invatatura morala. 2. Intranz., Tranz. A dovedi, a adeveri, a proba. 3. Tranz. A recunoaste (ca adevarat); a admite, a accepta. 4. Tranz. A spune deschis, a da pe fata, a arata fara ocol. 5. Tranz. si refl. A (se) destainui. ♦ Refl. A se spovedi. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din sl. marturisati.
MENAJAMENT, menajamente, s. n. (Adesea la pl.) Tact, grija fata de sensibilitatea si susceptibilitatea unei persoane (pentru a o cruta de neplaceri, de suferinta etc.); menajare. – Din fr. menagement.
MARMURA, (2, rar) marmuri, s. f. 1. Roca calcaroasa cristalina, de diverse culori, care se poate ciopli si lustrui, intrebuintata la lucrari de sculptura si arhitectura. ◊ Expr. A fi marmura sau a fi rece ca o marmura (sau ca marmura) = a fi insensibil, a ramane indiferent fata de orice. 2. Bloc sau bucata de marmura (1) cioplita si lustruita; sculptura, statuie de marmura. [Var.: marmora s. f., (inv.) marmor s. n.] – Lat. marmor, -oris.
VEDETA, vedete, s. f. I. 1. Actor sau actrita care detine un rol principal intr-un spectacol, mai ales intr-un film (si se bucura de renume, de mare popularitate); sportiv de mare talent si popularitate; p. ext. persoana care vrea sa iasa in evidenta, sa epateze. II. Nava mica (de razboi) care navigheaza pe fluvii sau in apropierea litoralului, pe o raza redusa de actiune. III. Rand dintr-un text, tiparit cu caractere mai grase, spre a fi scos in evidenta fata de rest. – Din fr. vedette.
V****N, -A, v*****i, -e, adj. 1. Care nu a avut niciodata relatii s*****e; cast, neprihanit, feciorelnic. ♦ (Substantivat, f.) Fecioara, fata. 2. Fig. Candid, inocent, nevinovat. 3. Fig. (Despre locuri) Necunoscut de oameni; nelucrat, necultivat; neexplorat. 4. Fig., (Despre obiecte) Neatins, intact, neutilizat; curat. ♦ Spec. (Despre metale) Pur, curat. [Var.: (inv. si pop.) vergin, -a adj.] – Din lat. virgo, -inis.
VIZITA, vizitez, vb. I. Tranz. 1. A merge la cineva pentru a-l vedea (din prietenie, din datorie profesionala etc.); a face cuiva o vizita. 2. A se duce sa vada, sa cunoasca la fata locului o localitate, un muzeu, un obiectiv etc. 3. A inspecta, a controla; a cerceta, a examina cu atentie si la fata locului. – Din fr. visiter, lat. visitare.
VOT, voturi, s. n. 1. Exprimare a opiniei cetatenilor unui stat in legatura cu alegerea reprezentantilor lor in organele de conducere; opinie exprimata de membrii unei adunari constituite in legatura cu o candidatura, cu o propunere sau cu o hotarare; adeziune data in acest scop. ◊ Vot de incredere (sau de neincredere) = vot prin care un parlament aproba (sau respinge) politica guvernului ori un act al acestuia. Drept de vot = drept al alegatorilor de a-si exprima vointa pentru alegerea reprezentantilor in organele reprezentative ale statului; sufragiu. 2. Mod de adoptare a hotararilor de catre organele de stat, obstesti etc. 3. (In sintagma) Vot de blam = sanctiune prin care o colectivitate organizata isi manifesta prin vot dezaprobarea fata de o actiune, de o atitudine etc. a unui membru al ei. – Din fr. vote.
CINEMATOGRAF, cinematografe, s. n. 1. Local de spectacole destinat proiectarii filmelor cinematografice in fata publicului spectator; cinema. 2. Cinematografie. – Din fr. cinematographe.
CINIC, -A, cinici, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care da pe fata, cu sange rece, fapte sau ganduri condamnabile, care calca, fara sfiala, regulile moralei, de convietuire sociala si de buna-cuviinta; (despre manifestari ale oamenilor) care tradeaza, exprima asemenea atitudini. 2. (In sintagmele) Filozofie cinica = doctrina filozofica din Grecia antica, care nu recunoaste normele sociale existente si propovaduia o viata simpla si reintoarcerea la natura. Filozof cinic (si substantivat) = adept al filozofiei cinice. – Din fr. cynique, lat. cynicus.
CIUTA, ciute, s. f. Femela cerbului; cerboaica. ♦ Epitet dat unei fete sau femei tinere suple, cu miscari vioaie si pline de eleganta. – Cf. alb. shute.
MAXILAR, -A, maxilari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Fiecare din cele doua oase ale fetei, in care sunt infipti dintii; falca. 2. Adj. Care apartine falcii, care este in legatura cu falca. – Din lat. maxillaris, fr. maxillaire.
DECEPTIONISM s. n. Atitudine pesimista manifestata (in sec. XIX), in arta si in literatura, prin expresia unei dezamagiri permanente si a unui sentiment de neincredere fata de progres. [Pr.: -ti-o-] – Deceptiune + suf. -ism.
DECOLTA, decoltez, vb. I. Tranz. A rascroi mult un obiect de imbracaminte (feminina) in jurul gatului, adancind uneori taietura in fata, in spate sau peste umeri. – Din fr. decolleter.
DELASARE, delasari, s. f. Faptul de a se delasa; nepasare, neglijenta fata de o munca inceputa. – V. delasa.
DELFIN1, delfini, s. m. 1. Mamifer marin cu corpul in forma de fus, care atinge marimea de trei metri, cu botul alungit, prevazut cu numerosi dinti conici, si care traieste in grupuri compacte in toate marile; porc-de-mare (Delphinus delphis). 2. (Art.) Constelatie din emisfera boreala, in vecinatatea Caii-Laptelui. 3. Procedeu tehnic de inot in care sportivul, culcat cu fata in jos, inainteaza la suprafata apei prin miscarea simultana si simetrica a bratelor, dinainte spre inapoi, coordonata cu bataia simultana in plan vertical a picioarelor. – Din lat. delphinus, it. delfino.
DEPOZITIE, depozitii, s. f. Declaratie a unui martor in fata unui organ de jurisdictie sau de urmarire penala cu privire la fapte ce-i sunt cunoscute prin propriile-i simturi (vaz, auz) si de natura sa aduca lamuriri in pricina respectiva; marturie. [Var.: depozitiune s. f.] – Din fr. deposition, lat. depositio, -onis.
MANUSA, manusi, s. f. 1. Obiect de imbracaminte confectionat din lana, tricot, piele, cauciuc etc., care acopera mainile, protejandu-le. ◊ Expr. A umbla (sau a se purta) cu manusi (cu cineva) = a avea o purtare plina de menajamente, de politete, de ingaduinta (fata de cineva). A arunca (cuiva) manusa = a provoca (pe cineva) la duel; p. gener. a provoca (pe cineva). A ridica manusa = a primi provocarea (cuiva) la duel; p. gener. a primi provocarea (cuiva). 2. (Pop.) Manunchi (1). 3. (Reg.; si ca termen tehnic in arheologie) Toarta (la oale, vase, cani). ♦ P. gener. Parte a unui obiect care serveste pentru a prinde, a apuca, a strange. [Var.: manusa s. f.] – Mana + suf. -usa.
COMPAREA, compar, vb. II. Intranz. A aparea, a se prezenta sau a fi adus in fata unei instante judecatoresti (ca inculpat sau ca martor). – Din fr. comparaitre (dupa parea).
COMPATIMI, compatimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta parere de rau fata de suferintele cuiva. 2. Intranz. (Inv.) A suferi impreuna cu altcineva; a lua parte la suferinta cuiva. – Con1- + patimi (dupa fr. compatir).
CONCESIE, concesii, s. f. Ingaduinta, cedare fata de cineva, renuntare (la ceva) in folosul sau in interesul altuia. – Din fr. concession, lat. concessio.
CREDINCIOS, -OASA, credinciosi, -oase, adj. (Adesea substantivat) 1. Care este demn de incredere, pe care te poti bizui; devotat, fidel unei persoane; nestramutat, statornic fata de un angajament, de o idee, de o cauza. 2. Care crede in existenta lui Dumnezeu si se conformeaza practicilor religioase. – Credinta + suf. -ios.
DESCOMPUS, -A, descompusi, -se, adj. 1. Desfacut in partile componente. 2. (Despre materii organice) Alterat, stricat, putrezit. 3. Fig. Care are infatisarea morala sau fizica deformata; (despre fata omului) crispat, contractat. – V. descompune.
DESCONSIDERARE, desconsiderari, s. f. Faptul de a desconsidera; lipsa de consideratie, de stima fata de cineva; dispret, discreditare. – V. desconsidera.
MARIT2 s. n. (Pop.) Maritat1. ◊ Loc. adj. De marit = (despre fete) buna de maritat. ◊ Expr. A-si face de marit = a face vraji pentru a se marita. – Din marita (derivat regresiv).
MARITA, marit, vb.I 1. Refl. (Despre femei) A se casatori. ♦ Tranz. A da o fata in casatorie. ◊ Compus: (Bot.) marita-ma-mama = ruji galbene. 2. Tranz. (Fam.) A vinde cu un pret derizoriu un lucru nefolositor sau de proasta calitate, a se descotorosi de ceva. – Lat. maritare.
MARITAT1 s. n. Faptul de a (se) marita; maritis, maritare, marit2. ◊ Loc. adj. De maritat = (despre o fata) de varsta potrivita pentru casatorie; nubila. – V. marita.
MARTURIE, marturii, s. f. 1. Declaratie facuta de o persoana pentru a adeveri un lucru sau pentru a-si sustine parerile. ♦ Spec. Depozitie facuta de un martor in fata unei instante judecatoresti. ◊ Marturie minicinoasa = infractiune care consta in fapta unui martor de a face afirmatii mincinoase sau de a nu spune tot ce stie. ◊ Expr. A sta (sau a fi) marturie = a se afla de fata, a fi martor. ♦ (Inv.) Marturisire a credintei. ♦ (Rar) Martor. 2. Dovada, atestare; semn, proba, indiciu. 3. (Reg.) Targ saptamanal (fixat in zilele in care oamenii veneau la oras pentru a depune marturii 1). – Martur + suf. -ie.
MARTURISIRE, marurisiri, s. f. Faptul de a (se) marturisi; marturie. 1. Afirmare, sustinere. ♦ Spec. Depozitie facuta de o persoana in fata unui organ de jurisdictie sau de urmarire penala despre fapta penala sau civila savarsita. 2. Destainuire, confidenta. 3. Spovedanie. – V. marturisi.
MARTURISIT, -A, marturisiti, -te, adj. Care este declarat, relatat; care este spus deschis, pe fata. – V. marturisi.
EPONJ s. n. Tesatura moale cu fire buclate pe una dintre fete sau pe amandoua fetele, din care se fac prosoape, halate de baie etc. – Din fr. eponge „burete”.
DEVOTAMENT s. n. Atasament sincer fata de o persoana sau fata de o cauza si hotararea de a o servi in orice imprejurare si fara rezerve; abnegatie. – Din fr. devouement (dupa devota).
DIAGONAL, -A, diagonali, -e, s. f., adj. I. S. f. 1. Segment de dreapta care uneste doua unghiuri (sau varfuri) nealaturate ale unui poligon sau doua varfuri ale unui poliedru aflate pe fete diferite. ◊ Loc. adv. In diagonala = pe directia unei drepte inclinate fata de un punct de referinta; de-a curmezisul. ♦ Curea purtata de-a curmezisul pieptului la unele uniforme (militare). 2. Portiune de linie de cale ferata sau de tramvai care taie oblic mai multe linii paralele dintr-o statie, pentru a permite trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 3. Bara inclinata care leaga doua noduri ale talpilor opuse ale unei grinzi cu zabrele. II. Adj. Care uneste varfurile a doua unghiuri nealaturate ale unui poligon sau doua varfuri ale unui poliedru aflate pe fete diferite; care este in forma de diagonala; curmezis; crucis. [Pr.: -di-a-] – Din fr. diagonal.
DIMPOTRIVA, adj. invar., adv. 1. Adj. invar. Din fata, din partea cealalta, de dincolo; opus. ♦ Fig. Potrivnic, neprielnic, nefavorabil. 2. adv. Din contra; cu totul altfel; invers. 3. adv. (Rar) fata in fata. – De + impotriva.
DISPRET s. n. Sentiment de desconsiderare a cuiva sau a ceva; lipsa de consideratie sau de stima fata de cineva sau de ceva. ◊ Loc. adv. Cu dispret = in mod dispretuitor. [Var.: (inv.) despret s. n.] – Din it. disprezzo.
DOMINA, domin, vb. I. 1. Tranz. (Despre oameni, idei, conceptii etc.) A tine pe cineva sau ceva sub influenta sau stapanirea sa; a stapani. ♦ Refl. A reusi sa nu-si dea pe fata sentimentele, gandurile etc. a se retine, a se stapani. 2. Tranz. si intranz. A intrece (cu mult) prin inaltime lucrurile sau fiintele inconjuratoare, a se inalta deasupra tuturor. 3. Intranz. si tranz. A se impune prin numar sau prin intensitate; a predomina, a prevala. ♦ Tranz. A se dovedi net superior adversarului (intr-o competitie sportiva). – Din fr. dominer, lat. dominari.
MARTURISITOR, marturisitori, s. m. (Inv.) Persoana care arata, sustine, probeaza ceva; spec. persoana care depune o marturie in fata unei instante; martor. ♦ (Adjectival) Doveditor, probant. ♦ Duhovnic, confesor. – Marturisi + suf. -tor.
MARTISOR, (1) martisoare, s. n., (2, 3, 4) martisori, s. m. 1. S. n. Mic obiect de podoaba legat de un fir impletit, rosu cu alb, care se ofera in dar ca semn al sosirii primaverii, mai ales femeilor si fetelor, la 1 martie; mart2. 2. S. m. (Pop.) Martie. 3. S. m. Planta erbacee din familia rozaceelor, cu frunzele crestate adanc si cu flori galbene (Geum montanum). 4. S. m. (Bot.; reg.) Ament (de salcie, de rachita etc.). – Mart2 + suf. -isor.
MASAI, masaie, s. n. (Reg.) fata de masa. ♦ Servet, prosop; spec. stergar pentru impodobit peretii in casele taranesti. – Masa2 + suf. -ai.
MASAR, (1) masari, s. m., (2) masare, s. n. (Reg.) 1. Tamplar, dulgher. 2. fata de masa. – Masa2 + suf. -ar.
MASARITA, masarite, s. f. (Reg.) fata de masa. – Masa2 + suf. -arita.
EXAGERA, exagerez, vb. I. Tranz. A prezenta un fapt in dimensiuni marite fata de realitate, a da proportii, a amplifica peste masura; a deforma realitatea prin marirea proportiilor unui fapt. – Din fr. exagerer, lat. exagerare.
EXAMEN, examene, s. n. 1. Mijloc de verificare si de apreciere a cunostintelor dobandite de elevi, de studenti, de candidati pentru ocuparea unui loc, a unui post etc. ◊ Examen de diploma = examen sustinut in fata unei comisii speciale, dupa absolvirea unei institutii de invatamant superior, in vederea obtinerii diplomei. ♦ Proba, incercare prin care se verifica trainicia, temeinicia unui lucru, a unei situatii etc. 2. Cercetare amanuntita a unui lucru sau a unei fiinte, in vederea ajungerii la o justa cunoastere a lor. ◊ Examen medical = cercetare de catre medic a unui bolnav pentru a pune diagnosticul si pentru a stabili tratamentul. [Pr.: eg-za-] – Din fr., lat. examen.
EXPRESIV, -A, expresivi, -e, adj. (Despre cuvinte, gesturi etc.) Care arata ceva in mod viu, plastic, elocvent, graitor, sugestiv. ♦ (Despre opere de arta) Care evoca in imagini vii. ♦ (Despre ochi, fata etc.) Care reflecta in mod pregnant, cu putere stari interioare. – Din fr. expressif.
FACIAL, -A, faciali, -e, adj. (Anat.) Care apartine fetei, privitor la fata, care afecteaza fata. [Pr.: -ci-al] – Din fr. facial.
FACIES, faciesuri, s. n. 1. Aspect caracteristic al fetei in cursul unei boli, al unei stari emotive etc.; p. gener. fizionomie. 2. Aspect al unei culturi arheologice in ce are ea mai caracteristic. 3. Totalitate a particularitatilor mineralogice si paleontologice ale unui depozit sedimentar, care caracterizeaza conditiile fizico-geografice de depunere a acestuia. [Pr.: -ci-es] – Din lat. facies, fr. facies.
FANATISM s. n. Atasament excesiv, patimas pentru o convingere, o persoana etc., dublat de o totala intoleranta fata de convingerile altora. – Din fr. fanatisme.
FAVOARE, favoruri, s. f. Avantaj acordat cuiva, cu preferinta fata de altii; dovada deosebita de bunavointa fata de cineva; hatar. ◊ Bilet de favoare = bilet pe baza caruia se poate intra, gratuit sau cu reducere, la un spectacol. ◊ Expr. In favoarea (cuiva) = in avantaj, in folosul (cuiva). [Var.: (inv.) favor s. n.] – Din fr. faveur.
FAVORIZA, favorizez, vb. I. Tranz. 1. A fi favorabil, prielnic, a inlesni ivirea unui eveniment, desfasurarea sau realizarea unei actiuni etc., a avantaja. 2. A acorda cuiva un avantaj cu preferinta fata de altii; a acorda favoruri in mod abuziv si nemeritat. – Din fr. favoriser.
fataLAU, fatalai, s. m. (Pop.) Hermafrodit. ♦ (Peior. si glumet) Baiat caruia ii place mai mult compania fetelor, care este timid sau are apucaturi de fata. – fata + suf. -alau.
fataRI, fataresc, vb. IV. Refl. (Inv.) A se preface, a se fatarnici. – Din fatare (inv. „fatarnicie” < fata).
FASTACI, fastacesc, vb. IV. Refl. si tranz. (Fam.) A-si pierde sau a face sa-si piarda cumpatul in fata unei situatii neasteptate; a (se) intimida, a (se) zapaci. – Probabil din fastac.
MASLINIU, -IE, maslinii, adj. (Despre fata sau pielea oamenilor) De culoarea maslinei (1); galben-verzui batand in negru; smead. – Maslina + suf. -iu.
MASOI, masoaie, s. n. (Rar) Augmentativ al lui masa2. ♦ (Reg.) fata de masa. [Var.: masoaie s. f.] – Masa2 + suf. -oi.
FETISOARA, fetisoare, s. f. (Pop. si fam.) Fetita. – fata + suf. -isoara.
FETITA, fetite, s. f. Diminutiv al lui fata; fata mica, fata tanara; fetisoara, fetica. ♦ Fiica tanara (in raport cu parintii ei). – fata + suf. -ita.
FEUDALISM s. n. 1. Ansamblul raporturilor, intemeiate pe fidelitatea personala, dintre suzeran si vasal. 2. Organizare social-economica care, in conceptia materialist-istorica, urmeaza dupa sclavagism si preceda capitalismul si in care baza relatiilor o constituie stapanirea feudala asupra pamantului si dependenta personala a taranilor fata de stapanii feudali. [Pr.: fe-u-] – Din it. feudalismo, fr. feodalisme.
FRANC3, -A, franci, -ce, adj. (Despre oameni) Care are un caracter sincer, loial, cinstit; care spune pe fata, fara inconjur, ceea ce gandeste; (despre infatisarea sau manifestarile cuiva) care tradeaza un astfel de caracter. ♦ (Despre actiuni) Loial, cinstit. [Var.: frans, -a adj.] – Din fr. franc.
LAUDA, laud, vb. I. Tranz. A exprima prin cuvinte pretuirea, stima fata de cineva sau ceva; a aduce laude, a elogia. ♦ Refl. A spune despre sine insusi cuvinte de lauda; a se mandri, a se fali. ◊ Expr. (Fam.) Cum te mai lauzi? = ce mai faci? cum te mai simti? ♦ Refl. A face pe grozavul; a se grozavi. [Pr.: -la-u-] – Din lat. laudare.
LEAL, -A, leali, -e, adj. Care isi respecta cuvantul, care este fidel fata de angajamentul luat; corect, cinstit; sincer, franc. [Pr.: le-al] – Din it. leale.
LIBERALISM s. n. 1. Doctrina care, opusa socialismului si dirijismului, proclama principiul noninterventiei statului in economie, in relatiile economice existente intre indivizi, grupuri sociale sau natiuni; promoveaza ideea libertatii economice, a liberului schimb, a liberei concurente etc. 2. Atitudine de ingaduinta excesiva fata de greselile altora. – Din fr. liberalisme.
MATCALAU s. m. (Reg.) Sarbatoare populara care se tine intr-una din zilele de dupa Pasti, cand baietii si fetele se aduna pentru a schimba intre ei oua rosii si a se prinde frati sau surori de cruce. [Var.: matcalau s. n.] – Din magh. matkalo.
LIVID, -A, livizi, -de, adj. (Despre fata omului) Vanat, invinetit (de emotie, de frig, de oboseala). ♦ Fig. (Despre lumina) Slab, palid. – Din fr. livide, lat. lividus.
NA interj. 1. (Fam., cu valoare verbala) Poftim! ia! tine! ◊ Expr. Na-ti-o (buna) sau na-ti-o franta (ca ti-am dres-o) se spune pentru a arata contrarietate, surpriza, deceptie, sau pentru a marca lipsa de acord cu cele spuse de cineva. ♦ Exclamatie care insoteste gestul unei lovituri; p. ext. (in limbajul copiilor, de obicei repetat, cu valoare de substantiv) bataie. 2. (Exprima nerabdare, nemultumire, surprindere fata de un lucru neplacut) Iata! uite! ei! 3. Strigat cu care se cheama sau se gonesc unele animale domestice. 4. (Adesea repetat) Strigat de voie buna folosit ca refren in unele jocuri si cantece populare. – Cf. alb., bg., ngr., magh. na.
OBRAZAR, obrazare, s. n. 1. Plasa deasa de sarma sau sac de panza cu care stuparul isi acopera fata pentru a o acoperi de intepaturile albinelor. 2. Masca metalica cu care se acopera fata pentru a o proteja in unele sporturi (lupte, sabie, floreta etc.). 3. (Reg.) Tesatura alba, subtire si rara, cu care se acopera fata (uneori si trupul) mortului. 4. (Pop.) Masca. – Obraz + suf. -ar.
