HALBE [halbə], Max (1865-1944), scriitor german. Influentat de Ibsen, a scris drame naturaliste cu elemente romantice, denuntand cu violenta prejudecatile sociale („Maica glie”, „Dezghetul”, „Cei fara tara”) si psihologice („Tinerete”). Romane cu caracter autobiografic („Brazda si destin”, „Fapta lui Dietrich Stobaus”).

AMBALA, ambalez, vb. I. 1. Tranz. A impacheta ceva intr-un material protector, in vederea usurarii manipularii lui si a transportului. 2. Tranz. A face ca viteza unui motor sa devina mai mare decat viteza lui nominala. 3. Refl. (Despre cai) A incepe sa fuga tare (fara a putea fi oprit). 4. Refl. Fig. A se lasa purtat de manie, de entuziasm, a se avanta intr-o discutie aprinsa; a se antrena, a se aprinde. – Din fr. emballer.

INCET, INCEATA, inceti, -te, adj., adv. 1. Adj. fara viteza; linistit, lin, domol. ♦ (Despre oameni) Care reactioneaza cu intarziere, care face ceva in ritm lent. ♦ (Despre judecata, gandire) Care rationeaza cu greutate; greoi. 2. Adj. (Despre sunete, melodii etc.) Cu intensitate scazuta, abia auzit. 3. Adv. fara graba, domol, binisor, alene; lin, pe nesimtite. ◊ Expr. (Incetul) cu incetul sau incet-incet = putin cate putin, treptat, cu timpul. ♦ (Cu valoare de interjectie) Binisor! nu asa tare!; fara zgomot! 4. Adv. Cu glas coborat; molcom, potolit. – Lat. qu(i)etus.

TRANZIT, tranzituri, s. n. 1. Trecere a unor marfuri sau a unor persoane dintr-o tara in alta prin teritoriul unei a treia tari; regim vamal special, prevazand scutirea de taxe pentru marfurile aflate in aceasta situatie. ◊ Bilet de tranzit = autorizatie scrisa privind scutirea de vama a unor marfuri care sunt in trecere printr-o tara straina. 2. Trecere a unui tren sau a unui calator printr-o statie sau printr-o tara fara alte stationari sau operatii in afara de cele strict necesare pentru schimbari de directie si incrucisari. 3. (In sintagma) Tranzit digestiv = drum parcurs de alimente prin tubul digestiv din momentul introducerii lor in gura pana la absorbtia elementelor asimilabile si eliminarea resturilor. – Din fr. transit.

SAT ~e n. 1) Localitate rurala ai carei locuitori se ocupa, indeosebi, cu agricultura. ◊ De la ~(e) din mediul rural; de la tara. ~ fara caini loc fara stapan, unde fiecare face ce vrea. 2) Totalitate a locuitorilor unei asemenea asezari. ◊ A fi posta ~ului a umbla cu barfeli. S-a suparat (ca) vacarul pe ~ se spune despre cineva care se supara fara motiv si spre propria lui paguba. /<lat. fossatum

TRANZIT ~uri n. 1) Trecere de marfuri sau de persoane dintr-o tara in alta prin teritoriul unei a treia tari. 2) Trecere printr-o statie sau printr-o tara fara alte stationari decat cele strict necesare pentru schimbarea directiei. ◊ In ~ in trecere spre alt punct de destinatie. 3) Scutire de taxe vamale acordata intr-o tara marfurilor aflate in trecere spre alta tara. /<fr. transit

COMPARATISM s.n. Directie moderna in cercetarea literara, care se rezuma la compararea literaturilor diferitelor tari fara a tine seama de continutul de idei si specificul national al fiecarei literaturi. ♦ Metodologie lingvistica potrivit careia cercetarea limbilor este facuta cu metoda comparatista; comparativism. [< fr. comparatisme].

liur s. n. – Posirca, must. – Var. liura, liurca. Origine indoielnica. Dupa Cihac, II, 174 si Scriban, din rut. ljura (dupa Galdi, Dict., 142, din mag. lőre), ceea ce pare posibil, fiind cuvint uzual numai in N. tarii. fara indoiala, coincide cu leaorca, care este in mod evident expresiv, cum pot fi si cuvintele indicate ca izvoare.

CARA, car, vb. I. 1. Tranz. A duce ceva dintr-un loc in altul; a transporta (in cantitati mari). ◊ Expr. A cara apa cu ciurul = a munci in gol, a se agita fara rezultat. A cara cuiva (la) pumni (sau palme, garbace etc.) = a da cuiva multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.), a bate zdravan pe cineva. A-l cara (pe cineva) pacatele = a se lasa dus, tarat oarecum fara voie. 2. Refl. (Rar) A se duce dintr-un loc in altul. ♦ (Fam.) A pleca repede (si pe furis) de undeva; a se carabani. – Lat. *carrare.

HODOROGI, hodorogesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, mai ales despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) in mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobaind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare si fara rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se darapana, a se harbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se subrezi, a se ramoli de boala sau de batranete. – Din hodorog¹.

A TRANZITA ~ez tranz. rar (marfuri, calatori in tranzit) A trece printr-o tara straina (fara imbarcari si debarcari). /<fr. transiter

paielac, paielacuri, s.n. (inv.) titlu onorific dat boierilor din tarile Romane, fara slujbe de stat; paia, mazil.

ACORDUL GENERAL PENTRU tariFE SI COMERT (in engl.: General Agreement on tariffs and Trade – G.A.T.T.), organizatie internationala guvernamentala, cu sediul la Geneva, creata in 1947 (isi incepe activitatea in 1948), in scopul dezvoltarii comertului mondial prin reducerea taxelor vamale, acordarea reciproca a clauzei natiunii celei mai favorizate. Interzicerea restrictiilor cantitative la import si acordarea de concesii comerciale fara reciprocitate tarilor in curs de dezvoltare. Face parte din sistemul O.N.U. G.A.T.T., are 104 membri cu drepturi depline (1991), printre care si Romania (din 1971) si relatii speciale cu inca 31 de state.

BOUVINES [buvin], localit. in N Frantei (Flandra), unde, in 27 iul. 1214, regele Frantei Filip II August a repurtat victoria asupra fortelor aliate ale lui Otto IV, imparatul german, Ioan fara de tara, regele Angliei, si Ferrand, contele Flandrei.

CALLIMACHI (CALMASUL), familie de boieri din Moldova. Mai importanti: 1. Ioan Teodor C., mare dragoman al Imp. Otoman (1741-1751 si 1752-1756) si domn al Moldovei (1758-1761). A dus o politica fiscala excesiva. 2. Grigore C., domn al Moldovei (1761-1764 si 1767-1769). 3. Alexandru C., domn al Moldovei (1795-1799). 4. Scarlat C., domn al Moldovei (1806, 1807-1810, fara a ocupa efectiv tronul, si 1812-1819), animator cultural, initiator al codului de legi al Moldovei care-i poarta numele. Domn al tarii Romanesti (1821), fara a ocupa efectiv tronul.

CARA, car, vb. I. 1. Tranz. A duce ceva dintr-un loc in altul; a transporta (in cantitati mari). ◊ Expr. A cara apa cu ciurul = a face o munca zadarnica. A cara cuiva (la) pumni (sau palme, garbace etc.) = a bate tare pe cineva. A-l cara (pe cineva) pacatul = a se lasa dus, tarat oarecum fara voie. 2. Refl. A se duce dintr-un loc in altul. ♦ (Fam.) A pleca repede (si pe furis) de undeva. – Lat. *carrare (< carrum).

MAGNA CHARTA LIBERTATUM, denumire a actului semnat de regele Angliei, Ioan fara de tara, la 15 iun. 1215. Impusa regelui de baronii, cavalerii si orasenii rasculati, M.C.L. stipula, in 63 de articole, limitarea autoritatii regale, care era trecuta sub controlul marii nobilimi si garantarea de privilegii pentru participantii la rascoala.

BUZA ~e f. 1) Fiecare dintre cele doua parti carnoase, proeminente care marginesc gura din exterior. ◊ ~ de iepure buza usor despicata (ca la iepure), constituind o anomalie congenitala. A intoarce ~a pe dos a se supara tare, mai ales fara motiv; a se bosumfla. A-si linge ~ele dupa ceva a dori ceva foarte tare; a ravni ceva. A-si musca ~ele a regreta amarnic. A ramane cu ~ele umflate a ramane dezamagit; a fi deceptionat de ceva. 2) Linie care margineste suprafata unor vase, obiecte, organe etc.; margine. ~a urciorului. ~a unei rani. 3) Partea ascutita a unui obiect de taiat; ascutis; tais. ~a toporului. [G.-D. buzei] /Cuv. autoht.

CLACA (‹ bg., scr.) s. f. 1. Forma a rentei in munca prestata de tarani serbi si liberi, fara pamint, in tara Romaneasca si Moldova, in beneficiul stapinilor de pamint. A cunoscut o permanenta crestere, ajungind in sec. 19 la 56 de zile in tara Romaneasca si 84 in Moldova. Desfiintata prin reforma agrara din 1864, ea s-a mentinut sub forme deghizate pana in sec. 20; (in Moldova) boieresc (2). 2. Munca colectiva benevola pe care o fac taranii, unii in folosul altora, si care de obicei este insotita de o mica petrecere cu povestiri, glume, jocuri etc. V. sezatoare (1).

PADUCHERNITA, paduchernite, s. f. 1. (Depr.) Locuinta in care misuna paduchii (1); p. ext. locuinta murdara, saracacioasa. 2. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu miros urat, cu flori fara petale, intrebuintata la tara pentru starpirea plosnitelor (Lepidium ruderale). [Pl. si: paducherniti] – Paduche + suf. -ernita.

CONTONDENT, -A adj. (despre obiecte) tare, care provoaca contuzii fara a taia. (< fr. contondant)

cactus m., pl. si (lat. cactus, d. vgr. kaktos). O planta grasa, spinoasa si fara frunze care creste pin [!] tarile calde si aride (cactus nopal). V. cocinila.

REPLICA, replici, s. f. 1. Raspuns prompt si energic care combate afirmatiile cuiva; riposta. ◊ Loc. adj. fara replica = definitiv. ◊ Expr. A fi tare in replici = a gasi prompt raspunsul cel mai potrivit intr-o discutie. A avea replica = a raspunde prompt si raspicat. (Jur.) A vorbi in replica = a raspunde, in cursul unei dezbateri, combatand afirmatiile si atacurile partii adverse. 2. Portiune din rolul unui actor, constituind un raspuns la cele spuse de partener. ♦ Parte finala a unui fragment de dialog, care solicita interventia interlocutorului. 3. Copie a unei opere de arta executata de autorul operei originale sau sub supravegherea lui directa. 4. (Fiz.) Mulaj al suprafetei unui corp, realizat sub forma unei pelicule care pe o parte este plana, iar pe cealalta reproduce structura superficiala a corpului, utilizat in microscopia electronica pentru studiul corpurilor groase, netransparente pentru electroni. – Din fr. replique.

CONTONDENT, contondente, adj. (Despre obiecte, corpuri) Tare, ale carui lovituri provoaca contuzii fara a taia sau a sangera. – Din fr. contondant.

NEMURIRE s. f. 1. Calitatea de a fi nemuritor (1); faptul de a trai vesnic; stare a celui ce este nemuritor; (in limbajul bisericesc) viata vesnica. ◊ Loc. adv. (Fam.) La nemurire = a) fara sfarsit, vesnic; b) extrem de tare, de intens, de mult. 2. Amintire menita sa reziste timpului, destinata sa traiasca vesnic; glorie vesnica. ◊ Loc. vb. (Rar) A trece la nemurire = a nemuri, a imortaliza. – Din nemuritor (derivat regresiv).

TUZLUC, tuzluci, s. m. (Inv. si arh.) Ghetra de aba, incheiata la spate cu copci sau cu sireturi, care se purta peste ciorapi si apoi se baga in cizme; (azi reg.) ciorapi grosi (cu sau fara talpa) care se poarta la tara. – Tc. tozluk.

A RAGE rag intranz. 1) (despre unele animale) A scoate ragete caracteristice speciei; a mugi; a racni; a zbiera. 2) fig. depr. (mai ales despre copii) A plange cu glas tare (de cele mai multe ori fara motiv). 3) fam. (despre persoane) A scoate sunete puternice si prelungi; a tipa; a striga; a racni. /<lat. ragere

APATRID, -A s.m. si f. Cel care nu are drepturi cetatenesti in nici o tara. [< fr. apatride, cf. gr. a – fara, patris, -idos – patrie].

CONTONDENT, -A adj. (Despre obiecte, corpuri) Tare, cu care se poate lovi fara a taia. [Cf. fr. contodant].

taras, tarasi, s.m. (reg.) 1. sarpe. 2. papuc fara calcai.

CAROL I ROBERT, rege al Ungariei (1308-1342). Fondatorul dinastiei de Anjou in Ungaria. Politica de intarire a autoritatii centrale. A purtat razboaie fara succes impotriva Venetiei, Serbiei si tarii Romanesti; infrint in 1330, la Posada, de Basarab I, domnul tarii Romanesti.

binzar m. (amplificat din bizii si ruda cu bondar. V. tintar). Mold. sud. Un fel de gindac mare negru (cu corn ori fara corn) care zboara noaptea zbirniind tare. V. caradasca.

PATRIE, patrii, s. f. 1. Mediu politic, social si cultural in care isi desfasoara viata si lupta fiecare popor; teritoriu locuit de un popor; tara in care s-a nascut cineva si al carei cetatean este. ◊ Patrie-mama (sau -muma) = tara din care s-a desprins o alta tara, o provincie etc., care este legata de prima prin unitate nationala, de limba, cultura, etc. ♦ Orasul, satul, regiunea in care s-a nascut cineva; pamant natal, loc de bastina. ♦ tara in care cineva se stabileste definitiv, fara sa-i apartina ca origine, dar fiind recunoscut ca cetatean al ei. ♦ Loc de origine a unei idei, a unui curent etc. 2. Loc, climat propice dezvoltarii cuiva sau a ceva. – Din lat. patria, fr. patrie.

taraTURA, taraturi, s. f. Om de nimic, fara caracter; femeie de moravuri usoare, t***a. – tari + suf. -tura.

TOPOR, topoare, s. n. Unealta pentru taiat copaci, pentru despicat lemne etc., formata dintr-un corp de otel cu tais la un capat si cu un orificiu la partea opusa, in care se fixeaza o coada de lemn tare. ◊ Loc. adj. si adv. Din topor = fara finete; grosolan, necioplit. ◊ Expr. A fi topor de oase = a avea de indurat greutati mari, a suferi mult. A sta cu toporul la brau = a fi totdeauna gata de cearta, de bataie. – Din sl. toporu.

ALBERONI, Julio (Giulio), (1664-1752), prelat italian. Ca prim-min. (1716-1719) al lui Filip V al Spaniei, a incercat fara succes sa redreseze situatia generala a tarii in urma Razboiului pentru Succesiune la Tronul Spaniei.

ADVENTIV, -A, adventivi, -e, adj. 1. (Bot.; despre plante) Originar din alte tari sau continente si care s-a raspandit fara a fi cultivat. ♦ (In sintagmele) Radacina adventiva = radacina care se dezvolta pe diferite parti ale plantei. Mugure adventiv = mugure care se dezvolta din tesuturi. 2. (Geol.; in sintagma) Crater adventiv = crater vulcanic secundar, care are alta deschizatura decat craterul principal. – Din fr. adventif.

MARE² mari f. 1) Spatiu intins de apa statatoare, sarata, situata intre continente sau in interiorul lor. ~ea Mediterana. ~ea Caspica. ◊ A fagadui (a promite, a cere) ~ea cu sarea a fagadui (a promite, a cere) imposibilul. A incerca ~ea cu degetul a intreprinde ceva fara sanse de succes. A vantura mari si tari a calatori foarte mult. 2) fig. Intindere mare; vastitate. O ~ de grane. 3) Multime sau cantitate foarte mare. O ~ de flori. [G.-D. marii] /<lat. mare, ~is

ADVENTIV, -A, adventivi, -e, adj. 1. (Bot.; despre plante) Originar din alte tari sau continente si care s-a raspandit fara a fi cultivat. 2. (Despre tesuturi, organe) Care se dezvolta in alte locuri decat cele obisnuite, normale etc. ◊ Radacina adventiva = radacina care se dezvolta pe diferite parti ale plantei. Mugure adventiv = mugure care se dezvolta din tesuturi. 3. (Geol.; despre cratere) Care are alta deschizatura decat craterul principal. – Din fr. adventif.

TRANZIT s.n. Trecere (fara stationare) de marfuri sau de persoane printr-o tara straina; scutire de taxe vamale acordata de un stat unor marfuri care trec prin teritoriul sau in alta tara; tranzitare. ◊ Bilet de tranzit = autorizatie scrisa privind scutirea de vama a unor marfuri care sunt in trecere prin tara; drum de tranzit = drum public care ocoleste localitatile; in tranzit (despre calatori, vagoane etc.) = in trecere. ♦ Trecere a unui material organic printr-un organ. ♦ (In telefonie si radiofonie) Operatia de receptionare a unei convorbiri sau a unui mesaj si de retransmitere a lui la un alt post. [Pl. -turi, -te. / < fr. transit, it. transito, cf. lat. transitus – trecere].

FASMIDE s. f. pl. familie de insecte, cu sau fara aripi, cu corpul drept, lung si subtire, din tarile calde. (< fr. phasmides)

CODRU, codri, s. m. 1. Padure (mare, deasa, batrana). ◊ Loc. adv. Ca in codru = nestingherit, fara sa-i pese de nimeni si de nimic; foarte tare. 2. Bucata mare de paine, de mamaliga etc. – Din lat. *quodrum (= quadrum).

CIVIL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de cetatenii unui stat si raporturile juridice dintre ei. Drept ~. Actiune ~a. ◊ Stare ~a situatie a unui cetatean in raport cu familia. Razboi ~ lupta armata pentru putere dintre diferite grupuri sociale in cadrul aceleiasi tari. Casatorie ~a casatorie oficiata de organele puterii de stat (fara participarea bisericii). 3) si substantival Care nu este militar sau preot; care este in afara vietii militare sau bisericesti. Parte ~a. Haine ~e. /<fr. civil, lat. civilis

BORS, borsuri, s.n. 1. Lichid acru preparat din tarate de grau si de porumb, peste care se toarna apa clocotita, lasat apoi sa fermenteze la 24-26 ºC, utilizat pentru acrit supele. 2. Supa traditionala in tarile Europei de est, gatita cu legume diverse, cu sau fara carne sau peste, acrita cu bors.

ADVENTIV, -A adj. 1. (Despre plante) Originar din alte tari sau continente si care s-a raspandit prin seminte, fara a fi cultivat. ♦ (Despre radacini) Dezvoltat in alt loc decat cel normal. 2. (Geol.) Crater adventiv = crater vulcanic secundar, care are alta deschizatura decat craterul principal. [< fr. adventif].

CASOAIE, casoaie, s. f. 1. Augmentativ al lui casa¹ (1). ♦ Baraca (de lemn) unde se adapostesc muncitorii care lucreaza la camp sau la padure. 2. Camara in care se tin, la tara, lucruri de gospodarie. 3. Element de constructie in forma de cutie (fara funduri sau cu un singur fund), confectionat din grinzi de lemn sau de beton prefabricat, care se umple cu piatra, cu pamant etc. si care se asaza in albie sau pe malul unei ape in scopul executarii unui baraj, a unui dig etc. [Var.: casoi s. n.] – Casa + suf. -oaie.

ROB, ROABA, robi, roabe s. m. si f. 1. (In evul mediu, in tarile romane) Om aflat in dependenta totala fata de stapanul feudal, fara ca acesta sa aiba dreptul de a-l omori. ♦ Om care munceste din greu. ♦ Persoana luata in captivitate (si folosita la munci grele); captiv. ♦ (Pop.) Detinut, intemnitat. ♦ Fig. Persoana foarte supusa, foarte devotata cuiva. ♦ (In limbajul bisericesc) Persoana credincioasa; crestin. 2. Om aflat in relatii social-politice de subjugare, de aservire. 3. Fig. Persoana subjugata de o pasiune, de o preocupare coplesitoare, de o obligatie. – Din sl. robu.

REPLICA ~ci f. 1) Raspuns scurt si prompt in contradictoriu la spusele agresive ale cuiva; riposta. ◊ fara ~ la care nu se poate obiecta nimic; categoric. A fi tare in ~ci a gasi repede raspunsurile cele mai potrivite in cursul unei convorbiri (in contradictoriu). 2) Parte din rolul scenic, care constituie raspunsul unui actor la cele spuse anterior de partener. 3) jur. Raspuns al unei parti la cele sustinute de cealalta parte intr-un proces. 4) Opera de arta, care reproduce originalul si este execu-tata de autor sau sub supravegherea acestuia; copie; reproducere. /<fr. replique, lat. replica

cneaz m., pl. cneji (vsl. knenzi, hunenzi si kunengi, rus. kneazi, d. vgerm. kuning, care vine d. kuni, neam, rasa: ngerm. konig, ol. koning, engl. king, rege. V. si chinez 1). Numai in doc. slavonesti. Mosnean, mai ales in actele in care el se vinde ca „ruman [!]”, pin [!] urmare, om liber, megias, (Giur. 74). Nu exista nici o relatiune intre denumirea de „cneaz” si calitatea de judecator ori intinderea proprietatii si un anumit fel de proprietate. Cneji is de o potriva [!] atit proprietarii mari, cit si cei mici. Cneaz inseamna „stapin de ruman” (Giur. 77-77). Cneaz e omu liber fara dregatorie (89). Cnejii reprezenta [!] clasa stapinitoare si-s mai vechi in tara Romaneasca de cit cei cu acelasi nume in Ungaria si Polonia, unde intelesu acestui cuvint a suferit schimbari insemnate. In Ungaria, cnejii au fost inlocuiti in stapinirea satelor si mosiilor lor de catre cuceritorii Unguri. Dupa deposedare, numele lor a continuat insa a se da celor insarcinati de noii stapini cu administrarea satelor romanesti (Giur. 91-92). Azi. Principe rusesc si titlu de nobleta. V. judec 1.

HAT adv. (Reg.; insoteste adjective, adverbe si locutiuni adverbiale cu sens local sau temporal, dandu-le valoare de superlativ) De tot, mult, tare, foarte. Pana hat departe. ◊ Expr. Hat si bine = mult si bine, fara sfarsit. – Din ucr. het'.

NAtaraU, natarai, adj., s. m. (Om) cu mintea marginita, care pricepe greu un lucru, care actioneaza fara judecata; prost, neghiob, netot, natang. – Netare (inv. „(om) slab, neputincios” < ne- + tare) + suf. -au.

SUPUS, -A, supusi, -se, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. Ascultator, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Inv. si reg.) Asezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. si f. (Urmat de determinari care indica statul in discutie) Persoana care apartine, prin cetatenie, unui anumit stat; persoana aflata sub o protectie speciala de ordin juridic a unui stat, fara a fi cetatean cu drepturi depline. ♦ (Inv.; la pl.) Locuitorii unei tari care depind de o autoritate centrala. – V. supune.

MARGINE ~i f. 1) Parte extrema a unei suprafete; capat; extrema. ~ea mesei. ◊ A tine (sau a bate) ~ile a se feri de lucru greu; a cauta sa scape de o obligatie. (De) la ~ea lumii (de) foarte departe. fara (de) ~i foarte mare, imens, nesfarsit. 2) rar Linie care desparte (o tara, o localitate, terenuri etc.). 3) Locul de unde incepe sau unde se termina ceva. ~ea padurii. ~ea marii. ~ea satului. 4) fig. Limita pana la care se poate admite sau concepe ceva. 5) Linie care margineste suprafata unor vase, obiecte; buza. ~ea farfuriei. [G.-D. marginii] /<lat. margo, ~inis

A PROSCRIE proscriu tranz. 1) (la romani) A condamna crunt (la moarte sau la exil) fara judecata (afisand numai numele celui osandit). 2) inv. (persoane) A expulza din tara pentru o vina de ordin politic. 3) fig. (idei, activitati etc.) A pune sub interdictie; a interzice. /<fr. proscrire

tariE ~i f. 1) Capacitate (a fiintelor vii) de a savarsi actiuni fizice; forta fizica; putere. ~a bratului. 2) (despre persoane) Capacitate de a lua decizii fara a sovai. ~ de caracter. 3) (despre corpuri solide) Proprietatea de a fi tare; rezistenta la deformare si zgariere. 4) (despre alcool si alte substante) Grad de concentratie. 5) (despre sunete) Intensitate auditiva. 6) fig. Calitate care pre-zinta valoare sau importanta. ◊ ~a (sau ~ile) cerului bolta cereasca; firmament. [G.-D. tariei] /tare + suf. ~ie

RADIO-PIRAT s. m. statie particulara de radiodifuziune, instalata fara autorizatie pe un vas ancorat la limita apelor teritoriale ale unei tari. (< fr. radio-pirate)

BUCHISI, buchisesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. si refl. A face un lucru cu mare truda si migala, fara spor; (in special) a citi cu greutate. 2. Tranz. Fig. A bate tare pe cineva. [Var.: buchisa vb. I]

CASCA, casc, vb. I. 1. Tranz. A deschide gura pentru a vorbi, pentru a striga, pentru a manca etc. ◊ Expr. A casca gura = a privi cu interes, cu mirare sau curiozitate naiva; p. ext. a umbla fara nici o treaba, a pierde vremea. A casca ochii = a deschide ochii tare, mai ales de mirare; a se holba, a se zgai; p. ext. a baga de seama, a fi atent. ◊ Compus; casca-gura s. m. = gura-casca. 2. Intranz. A deschide gura mare printr-o miscare de inspirare adanca, urmata de o expiratie prelungita, tradand oboseala, plictiseala si mai ales somn. 3. Refl. (Despre obiecte) A se deschide (putin); a se crapa. – Lat. *cascare.

PAIERIC ~ce n. Semn grafic in scrierea cu alfabet chirilic, de obicei fara valoare, pus dupa o consoana pentru a inlocui semnul moale sau semnul tare, in pozitie neintensa. /<sl. pajeritiku

CASCA, casc, vb. I. 1. Tranz. A deschide gura spre a vorbi, spre a striga, spre a lua mancarea etc. ◊ Expr. A casca gura = a privi cu interes, cu mirare, cu curiozitate naiva; p. ext. a umbla fara nici o treaba, a pierde vremea. A casca ochii = a deschide ochii tare, mai ales de mirare; a se holba, a se zgai. 2. Intranz. A deschide gura mare printr-o miscare reflexa de inspirare adanca, urmata de o expiratie prelungita, tradand oboseala, plictiseala si mai ales somn. 3. Refl. (Despre obiecte) A se deschide (putin), a se crapa (4). – Lat. *cascare.

PAIERIC, paierice, s. n. Semn grafic in scrierea chirilica, de obicei fara valoare fonetica, pus dupa o consoana pentru a inlocui semnul moale sau semnul tare in pozitie neintensa. – Din sl. pajerĩcku.

baragan n., pl. uri si e (poate d. baraga adica „tara lupilor”). Cimp imens, ca Ialomita. A mina ca pe Baragan, a mina iute fara sa iei in sama lumea de pe jos.

PRAGMATIC, -A, pragmatici, -e, adj. 1. Referitor la pragmatism; bazat pe pragmatism. 2. (Inv.; in expr.) Istorie pragmatica = prezentare istorica care se ocupa numai de succesiunea evenimentelor politice si militare, fara a tine seama de complexul economic si cultural al dezvoltarii societatii. Sanctiune pragmatica = (in tarile din apusul Europei) decret de stat privitor la o importanta problema laica sau bisericeasca. – Fr. pragmatique (< gr.).

POGHIAZ, poghiazuri, s. n. 1. (Inv. si reg.) Unitate militara trimisa intr-o tara straina ca sa prade; ceata de jefuitori. ◊ Expr. A umbla in poghiazuri = a umbla fara rost, a hoinari. 2. (Reg.; la pl.) Rape, coclauri. [Var.: podghiaz s. n.] – Din pol. podjazd.

carne f. (lat. caro, carnis, it. sp. pg. carne, pv. cat. carn, fr. chair). Substanta moale, singeroasa si organica a animalului, indiferent daca e vie (fr. chair) ori de vinzare la macelarie (fr. viande). Carne macra, carne slaba, fara grasime si fara oase. Carne vie, carne care simte. A taia in carne vie (fig.), a-i pedepsi fara mila pe vinovati. Carnatiune: carne sanatoasa. Fig. Natura omului: carnea e slaba, dar sufletu e tare. Pl. n. carnuri, bucate de carne: mie nu-mi plac carnurile (V. hoitina). Carne cu ochi, figura fara expresiune, figura stearsa (V. bot). A creste carnea pe tine, a fi foarte multamit [!]. A ti se scutura, a ti se´ncreti carnea de groaza, a-ti fi foarte groaza. A fi carne si unghie cu cineva, a fi trup si suflet cu el, a-i fi foarte devotat. A fi rau de carne, 1) a te vindeca greu de o rana, 2) a fi libidinos.

TATAR, -A, tatari, -e s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Republicii Tatare sau din grupurile etnice (inrudite ca limba cu aceasta populatie) stabilite in cursul istoriei in diferite regiuni din Asia si Europa. ♦ Persoana care facea parte din triburile de origine mongola care in sec. XIII s-au intins din Asia pana in Europa rasariteana si centrala, constituind statul Hoardei de Aur (de unde au facut dese incursiuni in tarile vecine). ◊ Expr. Doar nu vin (sau dau) tatarii, se spune cand cineva se grabeste sau fuge fara un motiv serios. Parca-l alunga tatarii (din urma), se spune despre cineva care se grabeste foarte tare. 2. Adj. Care apartine tatarilor (1), privitor la tatari; tataresc. ♦ (Substantivat, f.) Limba tatara. – Din tc. tatar.

SLEAU¹, sleauri, s. n. Drum de tara natural, neamenajat, batatorit de carute. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) pe sleau = a vorbi deschis, fara inconjur. ♦ (Rar) Firul unei ape curgatoare. [Var.: sleah s. n.] – Din pol. szlak, ucr. sljah.

VaNZATOR² ~oare (~ori, ~oare) m. si f. 1) Persoana specializata in vinderea marfurilor (intr-un magazin). ◊ ~ de piei de closca negustor fara marfa si fara mijloace banesti. 2) si adverbial Persoana care savarseste un act de tradare (in scopuri meschine); tradator. ~ de tara. /a vinde + suf. ~ator

LATERAL, -A adj. 1. De pe o latura, de pe laturi, laturalnic. ◊ Arie laterala (sau periferica) = zona situata la periferia teritoriului in care se vorbeste un dialect sau o limba. ♦ (Fig.) Secundar, indepartat, fara legatura directa cu ceva. 2. Consoana laterala (si s.f. ) = consoana articulata cu varful limbii pe palatul tare, lasand aerul sa se scurga de o parte si de alta a limbii. [Cf. fr. lateral].

GREVA s. f. forma organizata de lupta a salariatilor din incetarea colectiva a activitatii, cu scopul de a determina satisfacerea unor revendicari. ♦ ~ generala = greva care cuprinde toate unitatile dintr-o ramura industriala, dintr-un oras, dintr-o tara etc.; ~ japoneza = greva a salariatilor care se face publica prin arborarea unei brasarde la bratul fiecarui salariat, fara a recurge la incetarea lucrului; ~ a foamei = refuz de a manca, manifestare de protest politic. (< fr. greve)

POTENTIAL² n. 1) fiz. Functie cu caracter scalar sau vectorial care caracterizeaza proprietatile energetice ale campurilor. 2) Capacitate (a unei persoane, societati, tari) de a realiza ceva intr-un anumit domeniu. 3) gram. Mod personal al verbului care prezinta actiunea ca posibila, fara a preciza, daca se realizeaza sau nu. 4) Forta de actiune; putere launtrica. ~ militar. [Sil. -ti-al] /<fr. potentiel

A SE PRAPADI ma ~esc intranz. A inceta sa mai existe (in mod fatal); a disparea fara urma; a se pierde; ◊ ~ de ras a rade mult si cu pofta. ~ de rusine a se rusina foarte tare. ~ dupa cineva (sau ceva) a-i placea nespus de mult cineva (sau ceva). /<bulg. propadam

TRANZIT s. n. 1. trecere de marfuri sau de persoane printr-o tara straina; scutire de taxe vamale acordata de un stat unor marfuri care trec prin teritoriul sau in alta tara; tranzitare. ◊ totalitatea marfurilor care trec dintr-o tara in alta prin teritoriul unei alte tari. ♦ bilet de ~ = autorizatie scrisa privind scutirea de vama a unor marfuri care sunt in trecere prin tara; in ~ (despre calatori, vagoane etc.) = in trecere. 2. trecere a unui tren printr-o statie sau printr-o gara fara alte opriri decat pentru cele strict necesare pentru incrucisari sau schimbari de directie. 3. trecere a unui material organic printr-un organ. 4. (in telefonie si radiofonie) receptionare a unei convorbiri sau a unui mesaj si retransmitere a lui la un alt post. 5. trecere a unui astru prin fata discului altui astru. (< fr. transit, germ. Transit)

AZIL s.n. 1. (In trecut) Institutie cu caracter filantropic in care erau tinuti copii, batrani, invalizi, bolnavi incurabili. 2. (Fig.) Loc de refugiu inviolabil; adapost, refugiu. ◊ Azil politic = acordare de catre un stat a dreptului de intrare si de stabilire pe teritoriul sau unei persoane straine persecutate in tara sa din motive politice. [Pl. -luri, -le. / < fr. asile, cf. it. asilo < lat. asylum – loc inviolabil, gr. asylos < a – fara, syle – jefuire].

OCOL² ~uri n. 1) Miscare in jurul unui punct sau loc; inconjur. ◊ ~ul pamantului (sau lumii) calatorie indelungata, prin multe regiuni si tari. 2) Deplasare in spatiu care se abate de la drumul drept. ◊ De ~ care inconjoara; care ocoleste. Cu ~uri pe departe; indirect. fara ~uri a) fara a inconjura; b) drept in fata. A da ~ a se invarti pe langa cineva sau ceva. /<bulg. okolu

SLEAU¹ ~ri n. 1) Drum de tara natural, care uneste doua sau mai multe localitati. ◊ A vorbi (sau a spune) pe ~ a vorbi (sau a spune) deschis, fara inconjur, verde in ochi. 2) fig. rar Cursul unei ape. /<pol. szlak, szla-ch, ucr. sljah

PANICA s. f. Senzatie de spaima violenta de care este cuprinsa subit (si adesea fara temei) o persoana sau o colectivitate. ◊ Expr. A intra in panica = a se nelinisti, a se alarma, a se speria (foarte tare). – Din ngr. panikos, fr. panique, it. panico, germ. Panik.

CALARE adv. (Adesea adjectival) incalecat pe cal, pe alt animal sau, p. ext., pe un obiect. ◊ Expr. De(-a) calare = a) calarind, incalecat; din fuga calului, de pe cal; b) fig. fara odihna. Nici calare, nici pe jos = nici asa, nici asa. A fi calare pe situatie = a domina o situatie, a se simti tare, sigur intr-o anumita imprejurare (grea). [Forma gramaticala; pl. (adjectival) calari] – Lat. caballaris, -em.

SCHIMB ~uri n. 1) Inlocuire a unui obiect sau a unei persoane prin alt obiect sau alta persoana. A face ~. Piesa de ~. ◊ Cu ~ pe rand. Casa de ~ casa unde se pot schimba banii unei tari pe banii alteia. 2) Cedare a unui lucru pentru a primi altul in loc (in urma unor negocieri). ~ de marfuri. ◊ Liber-~ comert exterior fara nici un fel de restrictii. In ~ drept compensatie.3) Persoana sau grup de persoane care, dupa un anumit interval de timp, inlocuiesc sau sunt inlocuite intr-o munca, prin alta persoana sau prin alt grup de persoane. ~ de zi. ~ de noapte. 4) Interval de timp cat lucreaza o asemenea persoana sau un asemenea grup. A lucra in trei ~uri. 5) fig. Generatie tanara care inlocuieste pe cei varstnici intr-o activitate. ~ de maine. 6) mai ales la pl. Lenjerie de corp care inlocuieste pe cea purtata; albituri de primeneala. 7) Transmitere cu caracter reciproc. ~ de pareri. ~ de experienta. /v. a schmba

tara tari f. 1) Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ si politic. ~ industrial-agrara. ◊ A trece peste mari si tari a face un drum foarte departe. ~a lui Cremene loc unde domneste anarhia. A pune ~a la cale a discuta chestiuni majore fara a avea competenta necesara. ~a nimanui a) comunitate dezorganizata; b) zona neutra (intre doua armate inamice). 2) Totalitate a locuitorilor unui astfel de teritoriu. ◊ A se pune cu ~a a intra in conflict cu toata lumea. A afla targul si ~a a afla toata lumea. 3) Loc unde s-a nascut si traieste o persoana; patrie; bastina. 4) fig. Teritoriu de mare intindere avand anumite caracteristici specifice (de clima, de relief, resurse economice); meleag; tinut; regiune. ◊ La ~ la sat. De ~ rural. [G.-D. tarii] /<lat. terra

CORIDALEU, Teofil (1570-1646), carturar si filozof grec. Discipol al lui Cremonini. A urmat linia aristotelismului originar, fara adaugiri sau interpretari scolastice („Comentarii si intrebari asupra intregii logici a lui Aristotel”. Scrierile lui, mai ales prin discipoli, au patruns si in Moldova si tara Romaneasca, influentind invatamintul.

DIVAN, divane, s. n. I. Canapea fara spatar, pe care se poate sedea sau dormi. II. 1. (In Imperiul Otoman) Consiliu cu atributii politice, administrative si juridice, alcatuit din cei mai inalti demnitari; (in tarile romanesti) sfat domnesc. ◊ Divan ad-hoc v. ad-hoc. ♦ Adunare, sedinta a divanului (II 1). ♦ Sala, cladire in care se adunau membrii divanului (II 1); sediul divanului; p. gener. loc de adunare si de consfatuire. 2. (Inv.) Judecata, proces. ◊ Expr. (Glumet) A face (cuiva) divan pe spinare = a bate (pe cineva). III. Culegere postuma de versuri apartinand unui poet oriental. [Pl. si: divanuri] – Din tc. divan.

HOTAR ~e n. 1) Linie de demarcatie care desparte o tara de alta; granita; frontiera. ◊ Peste ~e in strainatate. 2) Linie de demarcatie intre doua proprietati sau intre doua portiuni de teren. 3) fig. Punctul cel mai indepartat; margine; extrema. ◊ fara ~e nesfarsit; netarmuit. /<ung. hatar

STAT¹, state, s. n. 1. Organizatie politica a clasei economiceste dominante, care are ca scop apararea ordinii economice existente si reprimarea impotriva altor clase; teritoriul si populatia asupra carora isi exercita autoritatea aceasta organizatie; tara. ◊ Stat socialist = stat de tip nou, infaptuit si condus de clasa muncitoare, a carui esenta o formeaza dictatura proletariatului si care are ca scop desfiintarea exploatarii si construirea societatii fara clase. ◊ Loc. adj. De stat = a) care emana de la stat; b) care e condus si controlat de stat, care apartine statului; oficial; c) care angajeaza statul, care se refera la stat. ♦ Om (sau barbat) de stat = persoana cu rol important in conducerea treburilor tarii. 2. (La pl., in oranduirea feudala). Denumire a organelor reprezentative din anumite tari. Statele generale din Franta – Fr. etat (lat. lit. status).

NAVALA ~e f. 1) Inaintare impetuoasa (mai ales, prin surprindere) asupra dus-manului. ◊ A da ~ a) a navali; b) a se repezi. 2) Patrundere masiva a unei armate intr-o tara straina cu scopuri de cotropire; invazie. 3) Miscare nestavilita. ~a apelor. 4) (despre fiinte) Ingramadire (grabita) intr-un singur loc. ◊ La pomana, ~ se spune, cand cineva cauta sa beneficieze de ceva fara cheltuieli. /v. a navali

UNT s. n. 1. Grasime naturala, solida, extrasa din lapte si folosita ca aliment. ◊ Loc. adv. Ca untul = fara efort, usor. ◊ Expr. A scoate untul din cineva = a stoarce de puteri pe cineva, a vlagui. A-l bate (pe cineva) de-i iese (sau sa-i iasa) untul = a-l bate tare, rau (pe cineva). ♦ (Urmat de determinari care indica provenienta) Grasime solida extrasa din semintele, miezul etc. unor fructe (tropicale). Unt de cacao. 2. Compus: untul-vacii = planta erbacee cu doi tuberculi, cu frunze lanceolate si cu flori liliachii, purpurii, roz sau albe, dispuse in ciorchine la varful tulpinii; untisor (Orchis morio). – Lat. unctum.

LATERAL, -A adj. 1. de pe o latura, de pe laturi, laturalnic. ♦ arie ~a (sau periferica) = zona situata la periferia teritoriului in care se vorbeste un dialect sau o limba. ◊ (fig.) secundar, indepartat, fara legatura directa cu ceva. ♦ gandire ~a = proces specific gandirii creatoare, urmarind obtinerea a cat mai multor variante posibile ale fenomenului cercetat. 2. consoana ~a (si s. f.) = consoana articulata cu varful limbii pe palatul tare sau pe alveolele incisivilor superiori, lasand aerul sa se scurga de o parte si de alta a limbii. (< fr. lateral, lat. lateralis)

MARGARITAR, (1, 2) margaritare, s. n. (3, 4) s. m. 1. S. n. Boaba rotunda si tare de culoare alba-stralucitoare cu reflexe sidefii, care se formeaza in corpul unor scoici si care se intrebuinteaza ca podoaba de pret; perla. ◊ Loc. adj. De margaritar = impodobit, batut, incrustat cu margaritare (1). ♦ Fig. Lucru fara cusur, de mare valoare. 2. S. n. Pietris marunt la betoane pentru fatade, mozaicuri, pentru asternut pe alei etc. 3. S. m. (Bot.) Lacrimioara, cercelus. 4. S. m. Numele unei specii de vasc care creste numai pe stejari, cu fructe in forma de bobite galbene (Loranthus europaeus) – Din ngr. margaritari.

CNEAZ (‹ sl.) s. m. 1. Titlu purtat de conducatorul unei formatiuni statale feudale; persoana avind acest titlu. In ev. med. la romani, categorie sociala constituita inainte de formarea statelor feudale printr-un proces de dezvoltare social-economica si alcatuita din stapini de pamint si sateni. Cu timpul a cunoscut un proces de diferentiere sociala; o parte dintre ei au intrat in rindul starilor privilegiate, iar altii, majoritatea, au ramas oameni liberi, fara privilegii, intermediind intre stapinii feudali taranimea saraca sau dependenta. C. din Transilvania au avut un important rol militar in lupta impotriva turcilor. In Banat ei s-au mai numit si chineji. 2. (In ec. 16-17 in tara Romaneasca) Om liber de servitute; primar; jude.

LATERAL, -A, laterali, -e, adj. 1. Situat pe (una dintre) laturi, pe o parte a unui lucru; situat la margine, la periferie, departe de un centru; laturalnic. ◊ Arie (sau suprafata) laterala = marimea suprafetei unui corp prismatic, fara suprafetele bazelor lui. Arie laterala = zona situata la periferia teritoriului unde se vorbeste un dialect sau o limba. ♦ Fig. Secundar. 2. (In sintagma) Consoana laterala (si substantivat, f.) = consoana articulata prin atingerea varfului limbii de palatul tare sau de alveolele incisivilor superiori, in timp ce suflul de aer iese prin cele doua deschizaturi lasate de marginile limbii. „L” este o consoana laterala. 3. (In sintagma) Gandire laterala = proces specific gandirii creatoare, avand ca scop obtinerea a cat mai multe variante posibile ale obiectului sau fenomenului cercetat. – Din fr. lateral, lat. lateralis.

MONOLOG, monoloage, s. n. 1. Scena dintr-o lucrare dramatica in care un personaj, fiind singur pe scena, isi exprima cu glas tare gandurile. ♦ Monolog interior = procedeu literar specific romanului sau nuvelei de analiza psihologica, prin care personajul supune introspectiei propriile sentimente. ♦ Lucrare dramatica de proportii reduse, destinata sa fie interpretata de catre un singur actor. 2. Vorbire neintrerupta a cuiva, fara a da altuia timp pentru replica; vorbire cu sine insusi. [Pl. si: monologuri] – Din fr. monologue.

LELE s. f. 1. Termen de respect, cu care se adreseaza, la tara, un copil sau o persoana mai tanara unei femei mai in varsta. ♦ (In poezia populara) Femeie tanara; iubita. 2. Femeie cu purtari rele. ◊ Expr. Fecior (sau pui, fiu) de lele = smecher, siret, ticalos. A umbla frunza (sau in dorul) lelii = a umbla fara rost, degeaba. – Bg., sb. lelja.

OINA f. (in unele tari) Joc sportiv intre doua echipe a cate unsprezece jucatori, scopul celor de „la bataie” fiind de a trimite mingea cat mai departe in teren (lovind-o cu un bat), pentru a-l putea parcurge si a se intoarce la linia de asteptare, fara a fi atinsi cu mingea de cei de „la prindere”. /Orig. nec.

REPTILE s.f.pl. 1. Clasa a vertebratelor taratoare, ovipare, carnivore, cu temperatura corpului rece, fara picioare sau cu picioare scurte, dispuse lateral, si cu corpul acoperit de o piele cu solzi; (la sg.) animal din aceasta clasa; sarpe; taratoare. 2. (Fig.) Cel care este gata sa se injoseasca pentru a parveni. [Sg. reptila. / < fr. reptiles, cf. lat. reptilis < repere – a se tari].

LELE s. f. 1. Termen de respect cu care se adreseaza la tara un copil sau o persoana mai tanara unei femei in varsta sau cu care vorbeste despre ea; leica¹. ♦ (In poezia populara) Femeie (tanara) iubita; mandra. 2. Femeie rea sau imorala. ◊ Expr. Fecior (sau pui, fiu) de lele = om smecher, siret, ticalos. A umbla frunza (sau in dorul) lelii = a umbla fara rost, degeaba. – Din bg. lelja.

io – Formula care preceda, in documentele si inscrisurile oficiale, numele domnitorilor tarii Romanesti, si apoi ai Moldovei. Ngr. ἴω, cf. sl. io, in documentele muntenesti (sec. XIV). Originea sa nu este precizata cu claritate; se pare ca este vorba de o abreviere de la ’Iωάννης. In rom. trebuie sa se fi confundat cu io, pronuntare vulgara a lui eu, pron. pers. de pers. I sing. fara circulatie reala.

SUSTENABILITATE (‹ engl. sustainable) s. f. Calitate a unei activitati antropice de a se desfasura fara a epuiza resursele disponibile si fara a distruge mediul, deci fara a compromite posibilitatile de satisfacere a nevoilor generatiilor urmatoare. Conferinta mondiala asupra mediului de la Rio de Janeiro din 1992 a acordat o atentie deosebita acestui concept, care implica stabilirea unui echilibru intre cresterea economica si protectia mediului si gasirea de resurse alternative. Cand se refera la dezvoltarea economica de ansamblu a unei tari sau regiuni, este de obicei preferat termenul sinonim dezvoltare durabila.

APA ape f. 1) Lichid transparent, incolor, fara gust si fara miros, fiind o combinatie de oxigen si hidrogen. ~ potabila. ~ dura. ◊ ~ chioara se spune despre supe, vinuri etc. care contin prea multa apa si nu au nici un gust. ~ de ploaie vorbe goale, fara continut. 2) Masa de lichid (mare, rau, lac etc.). ◊ ~ curgatoare apa care curge pe o albie si se varsa in alta apa. ~ statatoare apa care se aduna in depresiuni (lacuri, balti). 3) fig. Joc de culori; sclipiri ale unor obiecte lucioase (pietre pretioase, matasuri, metale). 4) Denumire a unor solutii, a unor preparate. ~ de colonie. ~ de trandafir. ~ de var. ◊ ~ tare numele popular al acidului azotic. ~ regala amestec de acid clorhidric si acid azotic, care dizolva toate metalele. ~ oxigenata amestec de perhidrol cu apa, incolor sau albastru, cu proprietati dezinfectante si decolorante. 5) Secretie a organismului (lacrimi, saliva, sudoare etc.). ~ la plamani. ◊ ~ la cap hidrocefalie. A fi numai ~ a fi transpirat. A-i lasa cuiva gura ~ a avea pofta de ceva. [G.-D. apei] /

A SE USCA ma usuc intranz. 1) A ramane fara apa sau umezeala. Pamantul se usuca. Rufele s-au uscat. ◊ A i ~ cuiva ochii (sau lacrimile) a nu mai plange. A i ~ cuiva gura (sau limba, gatul) a avea o senzatie puternica de sete. 2) (despre vegetatie) A-si pierde cu totul seva (de seceta, de frig etc.); a pieri. Iarba s-a uscat. 3) (despre fiinte) A slabi tare (din cauza unei suferinte fizice sau morale). ~ de jale. ~ de durere. 4) (despre tesuturi sau organe) A suferi o atrofie; a se degrada fizic; a se atrofia; a seca. /<lat. exsucare

PIC¹, (I) interj., (II) picuri, s. n. I. Interj. (Adesea repetat) 1. Cuvant care imita sunetul produs de caderea in picaturi a unui lichid pe un obiect tare. 2. (Rar) Cuvant care imita zgomotul produs de ciocul pasarilor cand ciugulesc. II. S. n. 1. Picatura (1), strop. 2. Cantitate, masura, durata etc. (foarte) mica din ceva; strop, fir, farama. ◊ Loc. adv. (Cate) un pic = a) putin; b) (in constructii negative) deloc. Nici pic = deloc, catusi de putin. Pic cu pic = putin cate putin, incetul cu incetul. ◊ Loc. adv. si adj. fara (un sau nici un) pic de... = (care e) lipsit (cu totul) de... [Var.: (reg.) picur s. m.] – Onomatopee.

aspru (aspra), adj. – 1. Tare, dur (in sens propriu si figurat). – 2. (Adv.) Cu asprime. – Mr., megl. aspru. Lat. asper (Puscariu 146; Candrea-Dens., 191; REW 768; DAR); cf. alb. aspere, it. aspro, prov., cat. aspre, fr. apre, sp., port. aspero. Cf. dubletul urmator. Der. aspreala, s. f. (asprime, duritate); aspri, vb. (a face sa devina aspru); asprime, s. f. (proprietatea de fi aspru); aspriu, adj. (fara gust, insipid); inaspri, vb. (a face sa devina aspru, incordat).

SPATE ~ n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului situata de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gatului pana la sale); spinare. ◊ In ~ pe partea dindarat a corpului. Pe ~ culcat cu fata in sus. Din (sau la, pe la, de la, in) ~ din (sau in) urma; din dos. Adus de ~ incovoiat, indoit. A-i intoarce cuiva ~le a se supara pe cineva. Pe la ~ (sau pe la ~le cuiva) fara stirea cuiva. A nu sti nici cu ~le a nu avea nici o idee despre ceva; a nu banui nimic. A fi (sau a sta) cu grija (sau cu frica) in ~ a fi tot timpul nelinistit. A arunca ceva pe (sau in) ~le cuiva a) a da vina pe cineva; b) a lasa in seama altuia anumite obligatii. A avea ~ (tare) a fi protejat, sustinut (de cineva). 2) Proba sportiva de inot (cu fata in sus). 3) Partea dindarat a unui obiect; dos. In ~le casei. 4) Teritoriu aflat in urma frontului. In ~le dusmanului. /<lat. spatha

CALD, -A, calzi, -de, adj. 1. Care se gaseste la o temperatura relativ inalta (fara a fi fierbinte) fata de mediul ambiant sau corpul omenesc; care da senzatia de caldura. ◊ Expr. Nu-i tine nici de cald, nici de rece sau nu-i e nici cald, nici rece = nu-l intereseaza, ii este indiferent. Nici calda, nici rece = asa si asa, nici asa, nici asa. (Substantivat) Ma ia cu cald = sunt cuprins de fierbinteala, am febra. ♦ Fierbinte, incins. ♦ (Despre paine) Proaspat. ♦ (Despre imbracaminte) Calduros, gros. 2. (Despre zone, regiuni, tari etc.) Cu temperatura constant ridicata in tot cursul anului. ♦ 3. Fig. Aprins, infocat; patimas, prietenos, afectuos. Cuvinte calde. Privire calda. ♦ 4. Fig. (Despre vesti, stiri, informatii etc.) De ultima ora, recent. – Lat. caldus (= calidus).

claca f., pl. aci (vsl. sirb. tlaka, d. tlaciti, a izbi, tlesti-tlukon, tluknonti, a bataturi [!]; bg. tluka, rut. toloka si klaka, claca, toloaca, tolociti, a calca iarba. D. rom. vine ung. kalaka, kolaka. V. toloaca, tologesc, stilcesc). Vechi. Corvada [!], munca gratuita pe care taranii si serbii o datorau domnului, boierilor sau minastirilor: in tara Rom. 12 zile pe an, in Mold. 24, (numita si boieresc si lucru, iar in Trans. robota). La 1864, supt [!] Cuza, fiind improprietariti taranii, s´a desfiintat claca. Azi. Ajutor mutual intre tarani la seceris, la dezghiocat fasole s. a., cind se aduna in casa celui care are nevoie de ajutor si care le da in schimb mincare si bautura, si ast-fel e sinonim cu sezatoare. Lucru de claca, lucru gratuit si (fig.) fara tragere de inima, deci prost. Vorba de claca, vorba desearta [!], seaca. V. beilic, furcarie, govie, nedeie, zbor 3, ghiulus.

OBOROC, oboroace, s. n. 1. (In evul mediu, in tara Romaneasca si in Moldova) Danie. 2. Masura de capacitate de 44 sau de 22 de ocale, folosita in trecut. ♦ Vas mare de forma cilindrica, larg la gura, facut de obicei din scoarta de tei, care serveste ca unitate de masura pentru cereale sau pentru pastrarea si transportul acestora; continutul acestui vas. ◊ Expr. A pune (sau a ascunde, a tine etc.) ceva sub obroc = a feri ceva de vazul lumii, a tine ascuns, a ascunde bine ceva. 3. Cos de nuiele fara fund cu care se prind pestii. [Var.: obroc s. n.] – Din ucr. uborok.

care pron. rel. si interog., pl. tot asa; cu alte cuvinte, e invariabil la nominativ. In vechime varia: care, f. carea, pl. carii, f. carile (lat. qualis, ce fel; it. quale, pv. pg. qual, fr. quel, sp. cual). Cine, ce: Munte care arunca foc. Care e muntele cela? Munti care (fals cari) arunca foc. Barbatu a carui femeie, femeia al carei barbat, barbatu ai carui copii, femeia ai carei copii, oamenii al caror gind, oamenii a caror tara, parintii ai caror fii, m****e ale caror fiice. – Care de care, fie-care mai mult de cit cel-lalt, unu mai mult de cit altu. – Care... care, unii... altii: s´a (ori s´au) dus care pe jos, care cu caruta. – Care pe care? Cine va invinge? – Fie-care: care, cum vedea, se mira (fie-care, indata ce vedea, se mira; indata ce vedea, fie-care se mira. Care cum formeaza o locutiune si se poate scrie si fara virgula: care cum vedea, se mira). – In est se zice si care e acolo? ild. cine e acolo?

COARDA¹ ~e f. 1) Fir elastic, flexibil, care, fiind fixat la instrumente muzicale (vioara, pian etc.), produce oscilatii acustice; struna. ~ de chitara. ◊ Orchestra de ~e orchestra alcatuita din instrumente muzicale cu coarde. A intinde ~a pana se rupe a intrece masura in ceva. 2) Segment de dreapta care uneste doua puncte ale unei curbe plane, fara a o intersecta. 3) Sfoara care leaga bratele unui ferastrau cu rama, pentru a tine intinsa panza. 4) Sfoara avand la capete doua manere, cu care se joaca copiii sarind peste ea sau se foloseste in unele exercitii sportive. 5) pop. Tesut conjunctiv, membranos, alb-sidefiu, rezistent, care leaga muschii de oase; tendon. ◊ ~ele vocale cele doua membrane simetrice ale laringelui, a caror v******e produce vocea. 6) Curbura gatului la cal (acoperita de coama). 7) Ramura din tulpina vitei de vie. 8) Suvita de sirop de zahar sau de dulceata prea tare legat. [G.-D. coardei; Sil. coar-da] /<lat. chorda

BRANCUSI, Constantin (1876-1957, n. sat Hobita, jud. Gorj), sculptor roman. Personalitate marcanta a artei sec. 20. Dupa studii in tara, pleaca in 1902 in strainatate, stabilindu-se in 1904 la Paris. Intr-o prima perioada sculpteaza portrete („Pictorul N. Darascu”, capete de copii) de o mare finete a expresiei si plasticitate a formei, in spiritul artei lui Rodin. Catre sfirsitul primului deceniu al sec. 20 se desprinde de sculptura traditionala, urmarind esentializarea formelor si concentrarea maxima a expresiei. Ecouri stravechi se imbina cu un simt foarte modern al formelor in spatiu, in lucrari ca: „Pasarea maiastra”, „Pasarea in spatiu”, „Inceputul lumii”, „Cocosul”. Dupa „Rugaciunea”, complexul statuar de la Tirgu Jiu („Poarta sarutului”, „Masa tacerii”, „Coloana fara sfirsit”) constituie o creatie de seama in materie de sculptura monumentala. Reprezentat in muzeele din Romania si in marile muzee din Europa si S.U.A. M. post-mortem al Acad. (1990).

CIOLAN, ciolane, s. n. 1. Os (mare) de animal (taiat, cu sau fara carne pe el) sau (fam.) os de om. ♦ Expr. A da (cuiva) un ciolan de ros = a da (cuiva) posibilitatea de a obtine avantaje sau profituri materiale. A umbla dupa ciolan = a umbla dupa profituri materiale. A scapa ciolanul din mana = a pierde o situatie avantajoasa. 2. (Fam.) Membru al corpului; (la pl.) schelet al corpului. ◊ Expr. A i se m**a (cuiva) ciolanele = a-i slabi puterile, a se molesi. A-i trece (cuiva) ciolan prin ciolan = a fi foarte obosit. A-i rupe (sau a-i frange, a-i m**a cuiva) ciolanele = a bate tare (pe cineva). A-i putrezi (cuiva) ciolanele = a fi mort (de mai multa vreme). A-i ramane ciolanele (pe) undeva = a muri departe de casa, prin locuri straine. 3. (Reg.) Obada (a rotii de car). – Din sl. clanu.

RAU¹ adv. (in opozitie cu bine) 1) Contrar regulilor morale; asa cum nu se cuvine; aiurea. ◊ A se pune ~ cu cineva a intra in conflict cu cineva. A sta ~ a o duce greu. A-i merge (cuiva) ~ a nu avea noroc; a avea o viata grea. (E) ~ cu ~, dar mai ~ (e) fara ~ nu este tocmai bine asa cum este, dar poate fi si mai grav, daca vei pierde si ceea ce ai. A-i fi (cuiva) ~ (sau a se simti ~) a) a duce o viata grea; b) a se simti bolnav. A-i sedea (sau a-i sta) ~ a nu i se potrivi; a nu-i sta bine. A i se face (sau a-i veni cuiva) ~ a simti (pe neasteptate) o senzatie de indispozitie fizica. A se avea ~ cu cineva a fi in cearta cu cineva. A se uita ~ la cineva a privi pe cineva cu dusmanie. A-i parea (cuiva) ~ a regreta. 2) Foarte tare. A bate ~ pe cineva. ◊ Cum e mai ~ mai prost nici nu se poate. /<lat. reus