AIURA, aiurez, vb. I. Intranz. 1. A fi in stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fara sens, a spune lucruri absurde, a debita absurditati. 2. (Rar) a se pierde in visari. [Pr.: a-iu-. – Var.: aiuri vb. IV] – Din aiure(a).

BAIGUIT, -A, baiguiti, -te, adj. (Despre vorbire) Fara noima, fara sens, rau articulat. ♦ (Despre oameni) Zapacit, buimac. – V. baigui.

BALBAI, balbai, vb. IV. Intranz., refl. si tranz. A pronunta nedeslusit sunetele sau cuvintele, repetandu-le si impiedicandu-se in rostirea lor, din cauza unui defect natural, a emotiei sau a enervarii; a gangavi. ♦ Refl. A-si pierde sirul vorbelor, a bolborosi cuvinte si fraze fara sens. – Formatie onomatopeica.

GLOSOLALIE s. f. (Med.) Limbaj neinteligibil al unor bolnavi, alcatuit din silabe si cuvinte fara sens. – Din fr. glossolalie.

IDIOGLOSIE, idioglosii, s. f. (Med.) Tulburare de vorbire manifestata prin substituirea cuvintelor prin sunete fara sens. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idioglossie.

NOIMA, noime, s. f. 1. Inteles, sens, continut (al unui cuvant sau enunt); rost. ◊ Loc. adj. si adv. Cu noima = logic, cu judecata; intelept, cuminte. Fara (nici o) noima = fara sens, fara judecata; prostesc, absurd. ◊ Expr. A nu avea (nici o) noima = a fi fara sens, absurd. 2. (Pop.) Menire, tel, scop; motiv, cauza. 3. (Rar) Simbol, conventie. – Din ngr. noima.

NESARAT, -A, nesarati, -te, adj. 1. Care nu contine (in cantitate suficienta) sare. 2. Fig. (Despre oameni sau despre manifestari ale lor; spec. despre vorbe, glume) Fara spirit, fara haz, fara farmec, anost, fad, searbad; p. ext. (despre manifestarile oamenilor) fara continut, fara sens, prostesc. – Ne- + sarat.

NESTIRE s. f. (in loc. adv.) In nestire = a) fara sa-si dea seama, fara a sti cum sau de ce; la intamplare; absent, distrat; p. ext. involuntar; b) fara rost, fara sens, in mod inutil; c) fara masura, fara socoteala; la nesfarsit. (Rar) Din nestire = din nebagare de seama; involuntar. – Ne- + stire.

SENS, sensuri, s. n. 1. Inteles (al unui cuvant, al unei expresii, al unei forme sau al unei constructii gramaticale); semnificatie. ♦ (In semiotica) Intelesul unui semn. ♦ Continut notional sau logic. Imi spui cuvinte fara sens. 2. Temei rational; logica, rost, ratiune, noima. Sensul vietii. ♦ Rost, scop, menire. ◊ Loc. adv. fara sens = fara rost, la intamplare. Intr-un anumit sens = privind lucrurile intr-un anumit mod, dintr-un anumit punct de vedere, sub un anumit raport. In sensul cuiva = potrivit vederilor, parerilor cuiva. 3. Directie, orientare. ◊ Sens unic = sistem de circulatie a vehiculelor intr-o singura directie pe arterele cu mare afluenta, putandu-se folosi toata latimea partii carosabile. 4. (Mat., Fiz.) Fiecare dintre cele doua posibilitati de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singura dimensiune. – Din fr. sens, lat. sensus.

INCAPATANARE s. 1. indaratnicie, (livr.) obstinatie, (rar) recalcitranta, (pop.) natangie, (prin Transilv.) madatie. (O ~ fara sens.) 2. v. tenacitate.

VORBARIE s. 1. v. flecareala. 2. poliloghie, (fig.) peltea. (Ce spune el e doar o ~ fara sens.) 3. ver-balism, (frantuzism) verbiaj, verbozitate. (O ~ interminabila intr-un articol.)

ABRACADABRA f. 1) Cuvant cabalistic caruia i se atribuie putere magica. 2) Ingramadire de cuvinte fara sens. [Sil. a-bra-] /<fr., it. abracadabra

A AIURA ~ez intranz. 1) A vorbi fara inteles din cauza tulburarilor constiintei; a fi in delir; a delira. 2) A spune lucruri absurde; a vorbi fara sens. [Sil. a-iu-] /Din aiurea

COREOFRAZIE f. med. Tulburare de limbaj care se manifesta prin emiterea unor fraze fara sens. /<fr. choreophrasie

DESERT¹ ~arta (~erti, ~arte) 1) (despre recipiente, incaperi) Care nu are nimic in interior; gol. 2) (despre fructe, legume, seminte) Care este lipsit de miez. 3) fig. Care nu are continut; fara sens. Minte ~arta. 4) fig. Care nu poate fi realizat; de nerealizat; imposibil; irealizabil. Sperante ~ arte. 5) (despre terenuri, regiuni) Care este lipsit de vegetatie, de populatie; pustiu. /<lat. desertum, fr. desert

GLOSOLALIE f. med. Limbaj neinteligibil, alcatuit din silabe si cuvinte fara sens, al unor bolnavi. /<fr. glossolalie

NOIMA ~e f. 1) Inteles adanc, ascuns; talc. ◊ Cu ~ a) cu inteles; logic; b) in mod intelept. Fara (nici o) ~ a) fara sens; b) prosteste. A nu avea (nici o) ~ a fi lipsit de sens; a fi absurd. 2) Destinatie a unui lucru in functie de utilitatea acestuia; rost; sens. 3) inv. Imagine reprezentand ceva in mod conventional. /<ngr. noima

GLOSOLALIE s.f. Limbaj personal neinteligibil (al unor bolnavi) alcatuit din silabe si cuvinte fara sens. [Gen. -iei. / < fr. glossolalie, cf. gr. glossa – limba, lalein – a vorbi].

secatura, secaturi, s.f. 1. (pop.) loc secat al unei ape (unde se poate prinde peste). 2. (inv. si reg.) loc intr-o padure defrisat si folosit ca pasune sau ca ogor; curatura, seci. 3. (inv.) spatiu liber, loc gol. 4. (inv.) portiune, element, fragment (dintr-un tot, dintr-un ansamblu). 5. (inv.) planta sau parte a unei plante care si-a pierdut seva, germenele de viata; uscatura. 6. (reg.) boala a oilor care se manifesta prin uscarea pielii. 7. (pop.; la pl.) lucru, fapt, vorba, afirmatie etc. fara valoare, fara importanta, fara sens; fleac, nimic. 8. (pop.; deprec.) persoana lipsita de orice valoare, de caracter etc.; lichea, otreapa, osistie, zdreanta, sichimea, martafoi, pramatie, puslama.

DIVAGA vb. intr. 1. a se indeparta de la subiect; (p. ext.) a vorbi aiurea, fara sens. 2. (despre un curs de apa) a iesi din albie. (< fr. divaguer, lat. divagari)

ECOPATIE s. f. manifestare patologica in repetarea fara sens a unor cuvinte sau actiuni. (< engl. echopathy)

GLOSOLALIE s. f. limbaj neinteligibil in unele boli mintale, alcatuit din silabe si cuvinte fara sens. (< fr. glossolalie)

hala-bala adv. – Cuvint fara sens cu care incepe un joc de copii. – Var. hara-bara, halea-balea, halea-palea. Creatie spontana, care pare a imita zgomotul unei conversatii, cf. sp. tiquismiquis, si hondra-bondra. Se foloseste mai ales in expresia ce mai alabala?

pritoci (pritocesc, pritocit), vb. – A transvaza, a deserta. – Var. Mold. pitroci. – Mr. pitrocire. Sl. pritociti, cuvint citat de Miklosich, Lexicon, 685, fara sens cunoscut, dar care trebuie sa-l aiba pe cel din rom., din sl. tociti „a agita”, cf. bg. pretoci, slov. pritociti, cu acelasi sens (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Conev 63), si bg. tocam › megl. tutǫs, tutiri „a scoate moare de varza” (Capidan 306). Pascu, I, 62, deriva in mod gresit mr. din piatra. – Der. pritoaca, s. f. (vas pentru transportul strugurilor); pritoc, s. n. (pritocire); pritoceala, s. f. (transvazare).

AIURA, aiurez, vb. I. Intranz. 1. A delira. ♦ A vorbi fara sens, a spune lucruri absurde. 2. (Rar) A se pierde in visari. [Var.: aiuri vb. IV] – Din aiure(a).

BETIE, betii, s. f. 1. Stare de intoxicatie in care se afla omul beat si care se caracterizeaza prin ameteala, tulburare a mintii etc. ◊ Betie cu stupefiante sau betie rece = stare de ameteala si de tulburare a mintii, provocata de introducerea in organism a unor stupefiante. ♦ Deprindere sau patima de a bea bauturi alcoolice in cantitati mari. 2. Petrecere cu bautura; chef. 3. Fig. Stare sufleteasca de tulburare, de uitare de sine, cauzata de o emotie puternica. ♦ Betie de cuvinte = insirare fara sens de cuvinte; stil umflat, bombastic. ♦ Pornire nestapanita; furie. – Din beat + suf. -ie.

BAIGUI, baigui, vb. IV. Intranz. si refl. A vorbi fara noima, fara sens. ♦ A aiura, a delira. ♦ A ingaima, a ingana. – Comp. magh. bolyo(n)gni.

BOBOT, bobote, s. n. (Inv. si reg.) Flacara (care izbucneste deodata, pe neasteptate). ◊ (Astazi in loc. adv.) In bobot(e) sau din bobote = fara rost, fara sens, la intamplare. – Bg., sb. bobot.

CALCATOR, -OARE, calcatori, -oare, subst. 1. S. m. si f. Meserias care calca haine sau rufarie intr-un atelier de confectii, intr-o spalatorie etc. 2. (Rar) Persoana care calca o lege, o dispozitie etc. ♦ Pradator, hot. II. S. f. 1. Scandura pe care olarul framanta lutul cu picioarele. 2. Vas in care se calca (II 1) strugurii. 3. Instalatie speciala la gardurile pescaresti, care permite trecerea pestelui intr-un singur sens sau circulatia barcilor in ambele sensuri fara ca pestele sa iasa. III. S. n. 1. Mecanism la masinile de cusut, care apasa pe placa masinii materialul ce se lucreaza, pentru a putea fi fixat si deplasat mai usor; apasator, ceapraz. 2. Unealta formata dintr-o lama de otel plana sau indoita, cu crestaturi pe una sau pe ambele muchii, prevazuta cu maner si folosita de lemnari la rostuirea dintilor panzelor de ferastrau; ceapraz. 3. Panza sau pernita pe care se calca (III) haine, rufarie etc. – Calca + suf. -ator.

NATANG, -A, natangi, -ge, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana) fara inteligenta, fara pricepere; prostanac, neghiob, natantoc. 2. Adj. (Despre sentimente, manifestari, actiuni ale omului) fara sens, fara rost, lipsit de ratiune; prostesc. 3. Adj., s. m. si f. (Rar) (Om) nepriceput, naiv, neindemanatic. 4. Adj., s. m. si f. (Om) indaratnic, incapatanat; (om) suparacios, nervos. – Din sl. netengu „lenes”.

VAN ~a (~i, ~e) 1) Care nu are nici un rost; lipsit de sens; fara de rost; zadarnic; inutil. Efort ~. ◊ In ~ fara rost; in zadar; degeaba. 2) Care nu are un temei real; neintemeiat. Sperante ~e. /<lat. vanus, it. vano

SIR s. 1. v. rand. 2. v. sirag. 3. succesiune, (fig.) lant. (Un ~ de case.) 4. v. convoi. 5. rand, sirag, (reg.) ord, sar, (inv.) rang. (Un ~ de plopi.) 6. (GEOGR.) brau, lant, sirag. (~ul Carpatilor.) 7. insirare, insiruire, serie, succesiune. (Un lung ~ de rationamente.) 8. (FIZ., CHIM.) sirul lui Volta = serie electrochimica. 9. succesiune, sirag, (Munt.) siretenie. (Un ~ de evenimente.) 10. gramada, multime, (fam.) card. (A trecut un ~ de ani de cand nu ne-am vazut.) 11. coerenta, logica, noima, sens. (Vorbeste fara ~.)

alabala, s. invar. – In expresia: ce mai alabala? Apare de asemenea in unele cintece si jocuri de copii, ca un cuvint fara un sens anume. Arab. ‘alā bāb allāh „cu ocrotirea lui Alah”, probabil prin intermediul tc. (Lokotsch 59; Iordan, BF, I, 110).

chemului (-uesc, -it), vb. – (Trans.) A reflecta, a calcula. – Var. chimului. Mag. kem(l)elni (Lacea, Dacor., IV, 778). Cuvint rar. Galdi, Dict., 114, porneste de la var. si o explica prin mag. kimel. – De aici, in Mold., expresia cu nechimiluita (var. cu chiuita), cu sensul de „fara socoteala, in exces”.

TONOU s.n. Figura acrobatica in care avionul executa o rasucire completa, laterala, in sensul zborului, fara a schimba inaltimea sau directia. [< fr. tonneau].

IREVERSIBIL, -A adj. 1. (despre fenomene, transformari, reactii) care nu se poate produce in sens invers, fara intoarcere. 2. (fiz.) care lasa urme ce nu pot fi inlaturate dupa revenirea la starea initiala. (< fr. irreversible)

DUMNEZEU (lat. dom(i)ne deus) s. m. (cu regim de nume propriu) 1. (In religiile monoteiste) Fiinta suprema personala, cauza transcendenta primordiala, principiu fundamental al existentei si ordinii universale, creator, proniator si judecator al lumii. Monoteismul iudaic si cel islamic il separa pe D. de lume (deism), pe cand cel crestin imbina prezenta si activitatea lui D. in lume prin energiile sale divine necreate (imanenta), cu realitatea Sa infinita si vesnica de dincolo de lumea timpului si spatiului (transcendenta). Crestinismul mai afirma ca D., unu in fiinta, este intreit in persoane (ipostasuri): Tatal, Fiul si Duhul Sfant. 2. Divinitate, zeu. ◊ Expr. A nu avea (sau a fi fara) nici un Dumnezeu = a nu avea (sau a fi fara) niciun sens, valoare, gust.

CONVERS, -A, conversi, -se, adj. (Despre judecati, rationamente) Al carui subiect poate fi transformat in atribut sau invers, fara a schimba sensul judecatii sau a altera adevarul ei. – Din fr. converse, lat. conversus.

LOGICA s. 1. logica matematica v. logica simbolica; logica simbolica logistica, logica matematica. 2. coerenta, noima, sens, sir. (Vorbeste fara ~.) 3. v. justificare.

NATANG ~ga (~gi, ~ge) 1) si substantival (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care vadeste lipsa de inteligenta; prost; neghiob: tamp; tont; natarau; netot; nerod; nauc; stupid. 2) Care vadeste lipsa de supunere; incapatanat; indaratnic. Fire ~ga. 3) rar Care nu are nici un sens; care este fara noima; nerod. Spaima ~ga. /<sl. netengu

NEROD ~oada (~ozi, ~oade) si substantival 1) (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care vadeste lipsa de inteligenta; prost; neghiob; tont; natarau; natang; tamp; netot; nauc; stupid. 2) Care nu are nici un sens; care este fara noima; prostesc; stupid; natang. /<bulg. neroda

CONVERS, -A adj. (Despre judecati, rationamente) Al carui subiect poate fi transformat in atribut sau invers fara a schimba sensul judecatii sau a altera adevarul ei. [Cf. lat. conversus, fr. convers].

CONVERS¹, -A adj. 1. (despre judecati, rationamente) al carui subiect poate fi transformat in atribut, sau invers, fara a schimba sensul judecatii sau a altera adevarul ei. 2. (bot.; despre organe) indreptat, intors spre... (< fr. convers, lat. conversus)

NEC PLURIBUS IMPAR (lat.) nu inegal mai multor (astri) – Deviza (cu sensul de „superior”, „fara pereche”) inscrisa pe emblema regala al lui Ludovic al XIV-lea, care reprezenta un soare luminind intregul Glob. Chintesenta a orgoliului nemasurat.

INCAPATANAT, -A, incapatanati, -te, adj. Care staruie cu indarjire si fara flexibilitate; indaratnic. ♦ (In sens favorabil) Ambitios. [Var.: (reg.) incapatinat, -a adj.] – V. incapatana.

PALINDROM, palindromuri, s. n. Grup de cuvinte sau cuvant care poate fi citit de la stanga la dreapta si de la dreapta la stanga fara sa-si piarda sensul; p. ext. joc distractiv constand in gasirea unui cuvant care citit si normal si invers, sa aiba fie acelasi inteles, fie, in al doilea caz, sa dea un alt cuvant. – Din fr. palindrome.

APERIODIC, -A adj. (Despre sisteme fizice) Care nu variaza periodic in timp ; care ating valoarea de echilibru fara a-si schimba sensul. [Pron. -ri-o-, pl. -ci, -ce. / cf. fr. aperiodique].

VAN, -A adj. 1. Zadarnic, fara rost; lipsit de sens. ◊ In van = zadarnic. 2. Iluzoriu; neintemeiat. [< it. vano, cf. lat. vanus].

VAN², -A adj. 1. fara rost; lipsit de sens. ♦ in ~ = in zadar. 2. iluzoriu; neintemeiat. (< it. vano, lat. vanus)

NONsens ~uri n. Ceea ce nu are nici un sens; idee, vorba sau fapta fara noima; absurditate. /<fr. non-sens

NONsens, nonsensuri, s. n. Ceea ce este lipsit de inteles; vorba, fapta fara rost; absurditate. – Din fr. non-sens.

PROTEZA ~e f. 1) Aparat sau piesa care inlocuieste un organ sau un segment al acestuia din corpul omenesc. 2) Operatie chirurgicala prin care se inlocuieste un organ sau un segment al acestuia printr-un astfel de aparat. 3) lingv. Fenomen accidental de limba constand in adaugarea unui sunet la inceputul cuvantului, fara a-i produce schimbari in sens. /<fr. prothese

NONsens s.n. Ceea ce este lipsit de sens, de inteles; vorba sau fapta fara rost; absurditate. [Cf. fr. non-sens].

istravi (-vesc, -it), vb. – A cheltui fara rost, a risipi, a irosi, a toca banii. Sl. sutraviti (Cihac, II, 151; Tiktin; DAR). Probabil a influentat asupra semantismului lui ispravi, care are dublul sens „a termina” si „a cheltui fara rost”, ca istovi. Sec. XVII, astazi rar, in Mold. si Bucov. – Der. istrava, s. f. (risipa); istravitor, adj. (cheltuitor).

SUBLATA CAUSA, TOLLITUR EFFECTUS (lat.) daca se suprima cauza, dispare efectul – Adagiu din dreptul roman. Efectele juridice dispar o data cu disparitia cauzei care le-a generat. In sens mai larg, nu exista cauza fara efect.

PAVLOVIC, Miodrag (n. 1928), scriitor sarb. Opera lirica („Octave”, „Laptele originilor”, „Mama Scitie”) si romanesca („Podul fara rau”) de inspiratie intelectualista, vizand sensuri istorice si mitologice. Eseuri si antologii literare („Termenii poeziei”, „Antologia poeziei sarbe”, „Antologia poeziei engleze”, in colab.).

ANIZO- Element prim de compunere savanta cu sensul „inegal”. [< fr. aniso-, cf. gr. an – fara, isos – egal].

deretica (deretic, dereticat), vb. – 1. (Inv.) A da la o parte. – 2. A degaja, a elibera (interiorul casei). – 3. A face curatenie, a curata. – Var. der(a)dica, dereteca, diretica, d(i)radica, der(e)dica. Lat. *dēradicāre „a dezradacina” (Candrea-Dens., 484; Candrea; Graur, BL, IV, 184; Cortes 127), ipoteza confirmata de prima var., si de sensul vechi: cf. voi darateca pre cei fara de lege (Biblia 1688). Totusi, Puscariu 503; Tiktin si Scriban prefera sa se refere la lat. *directicāre, de la rectus.

gluma (glume), s. f. – Banc, poveste plina de haz. – Mr. ngl’img. Sl. glumu (Cihac, II, 122; Conev 103; DAR), cf. bg., sb. gluma. Schimbarea de terminatie se explica, fie printr-un caz flexionar de la glumu, fie prin confuzie cu sl. gluma „nerusinare”, sau, mai curind, printr-un sing. reconstituit pe baza pl. glume. Dupa Capidan, Raporturile, 229, bg. gluma ar proveni din rom., ceea ce nu pare probabil. Der. glumet, adj. (care glumeste), cf. sl. glumici, bg. glumec; glumi, vb. (a face glume; inv., a se ocupa; inv., a birfi), sensurile inv. fiind imprumuturi lit. din sl., fara circulatie reala.

iie (-ii), s. f. – 1. Parte inferioara a pintecelui. – 2. La cai, chisita. – Var. ie. Mr. ile. Lat. ῑlia (Puscariu 773; Candrea-Dens., 816; REW 4260; DAR), cf. alb. ije, v. fr. illes. Pentru semantism cf. sensurile sp. empeine. Cuvint rar, aproape uitat, fara indoiala din ratiuni de omonimie.

neaos (neaose), adj. – 1. Indigen, aborigen. – 2. Pur, autentic. Origine necunoscuta. Der. din aos ‹ avus (Weigand, Jb., XIII, 108; REW 839) este imposibila fonetic si dificila semantic. Cihac, II, 215, se gindea la sl. nasi „al nostru”, care merge tot asa de putin. Sugestia lui Scriban, care porneste de la nea „zapada” (sensul initial „curat ca zapada”) este interesanta, fara a fi convingatoare.

virca (-ci), s. f. – 1. Cucui, umflatura. – 2. Nervura, dunga. Sb. vrka „cucui”. Considerat drept cuvint autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 9) obscur sau necunoscut (Tiktin; Philippide, II, 741) sau legat de sl. vruvi „coarda” (Cihac, II, 457), bg. vravko „coarda” (Conev 65), fara sa se ia in consideratie ca sensul 2 este secundar si din cauza lipsei primului sens din dictionare, desi este certificat de numeroase dovezi: cf. (tintarii) i-au scos virci preste tot trupul (Dosoftei); virci de nouri (Iorga).

aluat (aluaturi), s. n. – 1. Pasta obtinuta din faina amestecata cu apa, grasime etc., din care se prepara piine, prajituri etc. – 2. Pasta, materie. – 3. Drojdie, dospeala. – Mr. aloat, megl. (numai dim.) lutǫl, istr. aluǫt. Lat. allevatum, de la allevāre (Puscariu 69; Candrea-Dens., 1008; REW 360; DAR). fara a avea un corespondent romanic imediat, coincide cu sensul general al lui levare „a fermenta”, cf. it. lievito, ven. levar, aberg. levad, friul. leva, fr. levain, comel. (a)lwa, sp. (a)leudar.

sine pron. – El insusi. Lat. se, modelat ca mine, tine, pentru a evita prezenta unui cuvint monosilabic in pozitie tonica, cf. lat. sese, sp. consigo. Se foloseste ca mine (pron. pers. de persoana a-III-a, la cazurile prepozitionale; inv., acuzativ fara prep.); dar a ajuns sa insemne „cuget launtric”, sens cu care se foloseste ca s.: in sinea lui ‹ in sine „inlauntrul sau”, in sinea mea „pentru mine” etc.; si, de asemeni, cu posesivul enclitic in sine-mi, in sine-ti, in sinesi. In sec. XIX s-a folosit pentru a traduce pref. auto-; sineiubire (egoism); sinestatator (autonom) etc. Dintre aceste formatii s-au pastrat in limba numai sinucidere si sinucigas.

INCAPATANA, incapatanez, vb. I. Refl. A starui cu indarjire intr-o comportare voluntara, fara a tine seama de imprejurari; a se indaratnici. ♦ (In sens favorabil) A se ambitiona intr-o atitudine, pentru o idee etc. [Var.: (reg.) incapatina vb. I] – In + capatana.

fara, conj., prep. I. (Urmat de o propozitie circumstantiala de mod sau de un infinitiv care ii tine locul, are valoarea unei negatii) A ascultat fara sa raspunda nimic. ♦ (Urmat de o propozitie concesiva sau de un infinitiv care ii tine locul) Desi nu..., cu toate ca nu... fara sa fie desavarsit, e multumitor. 2. (Reg.; dupa negatie, cu sens adversativ) Ci, dar. ♦ (Inv.; adverbial) Decat, (in) afara de...; exceptand pe... II. Prep. 1. (Introduce complemente circumstantiale de mod si atribute, continand ideea de excludere) Lipsit de... Om fara necazuri. ♦ (In legatura cu cuvinte care arata cantitatea sau masura, indicand cat lipseste pana la o masura deplina) Este ora zece fara cinci minute. ♦ (In operatii aritmetice de scadere) Minus, mai putin. Patru fara doi. 2. (Introduce complemente circumstantiale sociative negative) Pot eu sa traiesc si fara tine. ♦ (Introduce complemente circumstantiale instrumentale negative) A scos cuiele fara cleste. – Lat. foras „afara”.

dirlog (darlogi), s. m. – 1. Curea, friu. – 2. Pernita folosita ca suport pentru coc (in Trans.). – Var. dalog (sec. XVI, inv.), dirloaga. Sl. *dologu „adaugat”, de la dologati „a adaoga” (Cihac, II, 91; Tiktin; Candrea; Scriban; Philippide, II, 268). Sunetul r nu este clar, insa cf. birlog, pirlog. Cuvintul se foloseste mult in expresia sluga la dirloaga, literal „sluga de categorie joasa”; astazi se intelege aproape general ca „serv al cuiva care nu are rangul de a avea servi” sau „persoana care a decazut mult”. Astfel se explica faptul ca dirloaga are astazi sensul de „persoana neinsemnata” (Scriban), sau chiar „mirtoaga” (Candrea), probabil fara nici un fundament real. Totusi, in general se considera ca dirloaga „mirtoaga” este cuvint diferit de dirlog „friu”; dupa Candrea, dirloaga este legat de bg. dragla „slaba”.

VICLEAN, -A, vicleni, -e, adj. (Adesea substantivat) 1. Care se poarta, vorbeste fara sinceritate, ascunzandu-si adevaratele intentii (reprobabile); fatarnic, ipocrit, perfid; (cu sens atenuat) siret, smecher, istet. 2. (Pop.) Rau, crud, neindurator, hain. 3. (Inv.) Care isi calca credinta sau cuvantul; necredincios; tradator. ♦ (Rar) Care nu crede in invataturile religiei crestine; pagan. ♦ (Substantivat, m.) Duh necurat, d**c. [Var.: (inv.) hiclean, -a adj.] – Din magh. hitlen.

RADICAL⁴ ~i m. 1) mat. Numar care, ridicat la o anumita putere, da numarul dat; radacina. 2) mat. Simbol care indica operatia de extragere a radacinii. 3) chim. Grup de atomi care se comporta in reactiile chimice ca un element unic, fara a se modifica. 4) lingv. Parte a unui cuvant, dotata cu sens lexical, care este comuna tuturor cuvintelor din aceeasi familie; radacina. /<fr. radical, germ. Radikal

TALC ~uri n. 1) Inteles profund, ascuns; noima; subinteles. ◊ Om cu ~ om priceput. fara ~ fara noima; fara rost. A nu avea nici un ~ a fi complet lipsit de sens. 2) Invatatura exprimata alegoric; poveste moralizatoare; parabola. ◊ A vorbi in ~uri a vorbi figurat; a vorbi in pilde. /<sl. tluku

ECHIVALENT, -A adj. De valoare egala. ♦ (Despre cuvinte, locutiuni etc.) Identic ca sens cu altul. ♦ (Despre figuri geometrice) Egal ca arie cu alta figura, fara a coincide ca forma. // s.m. Cantitate de materie, de forta etc. egala cu o alta. [Cf. fr. equivalent, lat. aequivalens].

moft (mofturi), s. n. – 1. Fleac, bagatela. – 2. Scorneala, baliverna. – 3. Fason, sclifoseala. Tc. muft, din per. muft „fara importanta” (Loebel 204; Seineanu, II, 262; Lokotsch 1492), cf. sb. mufte „gratuit”. La ultimul sens e posibila interventia unei incrucisari cu ngr. μόχθος „dificultate” (Cihac, II, 677). – Der. moftangiu, s. m. (palavragiu, sarlatan); moftangioaica, s. f. (sarlatanca, escroaca; sclifosita, fandosita); moftologie, s. f. (neseriozitate); moftolog, s. m. (grandoman, snob); mofturos, adj. (nazuros, fandosit).

schije (-e), s. f. – 1. Fonta, tuci. – 2. Bucata de bomba sau de grenada. – Var. spije. Pol. spiza „aliaj, topire” (Tiktin; Candrea). Ultimul sens, ca si fonetismul, a putut fi influentat de ngr. σχίζα „aschie, tandara”, fara indoiala legat de tosc. schezza, it. scheggia.

NULLA REGULA SINE EXCEPTIONE (lat.) nici o regula fara exceptie – Initial adagiu din dreptul roman. Astazi, aceste cuvinte au un sens mai general: realitatea este prea bogata si contradictorie pentru ca sa poata fi supusa unor catalogari sau incadrata in formule rigide.

TRADUTTORE, TRADITORE (it.) traducator, tradator – Joc de cuvinte avand sensul ca transpunerea dintr-o limba intr-alta nu se poate face fara sacrificarea unor nuante sau subtilitati imposibil de exprimat.

CONTINUU, -UA, continui, -ue, adj. Care are loc fara intrerupere, care se prelungeste fara pauza; neintrerupt, neincetat, necurmat. ◊ Curent continuu = curent electric care are un singur sens. ♦ (Lingv.; despre consoane; si substantivat, f.) Constrictiv. [Pr.: -nu-u] – Din fr. continu, lat. continuus.

A INTELEGE inteleg 1. tranz. 1) (esenta lucrurilor) A-si insusi prin activitatea gandirii; a patrunde cu mintea; a pricepe; a concepe; a sesiza. ◊ A da cuiva sa inteleaga (sau a da de inteles) a face pe cineva sa-si dea seama despre ceva numai printr-o aluzie sau printr-un semn. ~ gluma a primi glumele fara suparare; a avea simtul umorului. 2) (vorbirea orala sau scrisa) A receptiona descifrand sensul. ◊ Se intelege de la sine este de la sine inteles. 3) (persoane) A trata cu ingaduinta; a crede. 4) (urmat de un complement indirect, introdus prin prepozitia din) A avea de profitat; a castiga. N-am inteles nimic din concediu. 2. intranz. : Asa inteleg si eu! asa imi vine la socoteala; asa imi place si mie. ~ de cuvant a tine cont de ce i se spune. /<lat. intelligere

doda (dode), s. f. – 1. (Banat, Olt.) Formula de adresare pentru sora cea mare. – 2. (Trans., in limbajul infantil) Mina. – 3. (Mold.) Nume dat de copii femeilor cu parul lins. Creatie expresiva de origine infantila, ca si coca. Dupa Candrea, sensul 3 ar trebui pus in legatura cu sb. dodola „persoana travestita care ia parte la diverse rituri populare, pentru a chema ploaia” (› Banat dodola); si dupa Scriban, sensul 1 este o var. de la dada. – Der. dodi, vb. (Trans., a nimeri fara voie); dodii, s. f. pl. (in expresia in dodii, la intimplare); dodot, s. n. (prostie, aiureala), cf. dondani; dodolet (var. dodonet, dodolot), adj. (rotund; neted).

AUTONOMIE s. f. 1. (fil.) faptul de a se supune legilor, normelor proprii, de a dispune liber de propria vointa. 2. drept de a se guverna sau administra prin organe proprii, in anumite domenii, in cadrul unui stat condus de o putere centrala. ◊ autoconducere. 3. distanta maxima pe care o poate parcurge o nava sau timpul maxim de zbor al unui avion (elicopter) fara refacerea plinurilor de combustibil. 4. calitate a unui cuvant de a avea un sens lexical deplin. (< fr. autonomie, lat. autonomia)

OMONIM, -A I. adj. 1. care are acelasi nume. 2. (muz.; despre relatia dintre doua tonalitati) care au aceeasi tonica, dar mod diferit. II. s. n. 1. cuvant identic ca forma si pronuntare cu un altul, dar deosebit ca sens. 2. joc care cere dezlegatorului sa gaseasca un cuvant cu mai multe intelesuri, fara a i se schimba nici forma grafica, nici accentul. II. s. m. f. cel care poarta acelasi nume cu altcineva. (< fr. h******e)

CHEVALIER SANS PEUR ET SANS REPROCHE (fr.) cavaler fara teama si fara prihana – Apelativ al ilustrului cavaler medieval Bayard. Astazi folosit mai mult cu sens ironic.

CONTINUU, -UA (‹ fr., lat.) adj., adv. (Care are loc) fara intrerupere, (care se petrece) neincetat. ◊ Curent (electric) c. = curent electric al carui sens nu variaza in timp, iar intensitatea ramane aproximativ egala. (MAT.) Functie c. intr-un punct = functie ce are limita in acel punct si limita este egala cu valoarea functiei in acel punct. Functie c. pe o multime = functie continua in fiecare element al multimii. ♦ (LINGV.) Constrictiv.

carlan (carlani), s. m. – 1. Minz de doi ani. – 2. Berbec de un an. Origine necunoscuta. Ar putea fi dim. calan, cu r infix (dupa Lambrior 107; Cretu 327 si Candrea, Elemente, 405, din lat. *caballanus); dar al doilea sens este dificil de explicat. Abunda ipoteze incerte: din mag. kerlany (Cihac, II, 488), care fara indoiala provine din rom.; din lat. carnalis (Philippide, Principii, 150; Giuglea, Dacor., I, 245-7; Giuglea, LL, I, 171; cf. DAR); cf. sp. carnero, insa der. este dificila; din sl. *krdlanu, de la krudo › cird (Weigand, Jb, XVI, 222); din fondul preromanic (Rusu, Dacor., XI, 148; Lahovary 321). – Der. cirlanar, s. m. (pastor, cioban). Din rom. este mag. kirlan, kerlany (Edelspacher 16).

leaca s. f. – Pic, citime mica, farima, piscatura, fir, bob, strop. (Se foloseste numai cu art. indef. oleaca „putin”). Ngr. ὀλιγάϰι dim. al lui ὀλίγο (Cihac, II, 680; Philippide, Principii, 107; Scriban). Ngr. se pronunta si ὀλιάϰι; cf. abruz. licca „un pic”. A ajuns sa se confunde cu leac „remediu”, prin obisnuinta de a administra medicamentele in cantitati foarte mici; din aceasta confuzie rezulta leac, s. n. (pic), de leac (incrucisat cu de loc) „complet, total, fara limite”. Pentru separarea lui o, considerat gresit ca art., cf. strachina si, in sens contrar, omida.

SURDITATE, surditati, s. f. 1. Infirmitate congenitala sau dobandita, care consta in imposibilitatea (totala sau partiala) de a percepe sunetele; surzenie. ◊ Surditate psihica = imposibilitate de a recunoaste si a distinge cu simtul auzului sursa sonora. Surditate verbala = boala caracterizata prin neintelegerea sensurilor cuvintelor pe care le aude cineva. 2. Calitate a unei consoane de a fi rostita fara participarea coardelor vocale. – Din fr. surdite.

ECHIVALENT, -A, echivalenti, -te, adj., s. n. I. Adj. (Adesea substantivat) Care are aceeasi valoare, acelasi efect, aceeasi semnificatie sau acelasi sens cu altceva. ♦ (Despre figuri geometrice) Care are aceeasi suprafata sau acelasi volum cu alta figura, fara a fi identica cu aceasta. II. S. n. 1. Marime, numar etc. care caracterizeaza egalitatea sau echivalenta, dintr-un anumit punct de vedere, a doua efecte sau a doua actiuni. 2. Marfa care, avand inglobata in ea aceeasi cantitate de munca sociala cu o alta marfa, serveste la exprimarea valorii acesteia din urma. ◊ Echivalent general = marfa care serveste la exprimarea valorii tuturor celorlalte marfuri, indeplinind rolul de bani. – Din fr. equivalent, lat. aequivalens, -ntis.

PLAN, -A adj. Neted, fara ridicaturi, fara accidente; plat. ◊ (Geom.) Suprafata plana = suprafata pe care o dreapta poate fi aplicata in orice sens; geometrie plana = parte a geometriei care studiaza suprafetele plane. [Cf. fr. plan, lat. planus].

calcan (calcanuri), s. n. – 1. Scut, pavaza. – 2. Perete fara fereastra. – Var. calcan, s. m. (peste, Rhombus maximus, Rhombus maeoticus). Tc. kalkan (Seineanu, II, 76; Meyer 169; Ronzevalle 129); cf. ngr. ϰαλϰάνι, bg., alb. kalkan. sensul 1, care apare de la inceputul sec. XVIII (N. Costin), este astazi inv. Cuvintul turc are toate sensurile celui rom.

ata (ate), s. f. – 1. Fir. – 2. Fibra, filament. – 3. (adv.) Direct, fara oprire. – 4. (Fam.) Intendenta militara. Lat. acia (Puscariu 158; REW 102; DAR); cf. it. accia (calabr. azza, ven., lom. atssa, mil. asa, engad. atsa). – sensul 4 este o interpretare umoristica a cuvintului administratie, care inainte se prescurta de obicei sub forma a-tie. Der. atica, s. f. (firicel; fir de bumbac pentru urzeala, facut din doua fire rasucite); atist, s. m. (ofiter de intendenta); atos, adj. (care are ate; necioplit, infumurat, nesuferit). – Din rom. provine bg. acu (Capidan, Raporturile, 220).

PACHET¹ s. n. 1. reunire de obiecte legate sau invelite laolalta in hartie, in carton etc. ♦ (fam.) a trimite pe cineva ~ = a expedia fara voia lui. 2. forma intermediara a semifabricatului la producerea tablei subtiri prin laminare periodica. 3. grup de doua-patru trenuri care circula in acelasi sens intre doua statii. 4. (sport) pack (2). 5. set, multime de probleme, legi, masuri etc. ♦ ~ de nervi = persoana nervoasa, care se agita continuu. (< fr. paquet, germ. Packet)

iuda (iude), s. f. – 1. Camatar. – 2. Om tradator, fatarnic, prefacut. – 3. Om fara mila. – 4. Duh rau. – 5. (Arg.) Agent, curcan. – 6. Vint. – 7. Copaci doboriti de vint. De la Iuda (Tagliavini, Arch. Rom., XII, 184; DAR). Cihac, II, 152, explica sensul 7 din sl. judu „membru”, care nu pare clar. Ar putea fi mai curind o extindere a sensului 6, care se explica, la rindul lui, printr-o confuzie cu iuga, s. f. (vint de sud), din bg., sb. jug. – Der. iudalic, s. n. (Arg., tradare; misiunea agentului de politie); iudi, vb. (a ademeni, a seduce, a face sa pacatuiasca), cf. Iordan, BL, IX, 65 (dupa DAR, in legatura cu rut. juditi).

HAT adv. (Reg.; insoteste adjective, adverbe si locutiuni adverbiale cu sens local sau temporal, dandu-le valoare de superlativ) De tot, mult, tare, foarte. Pana hat departe. ◊ Expr. Hat si bine = mult si bine, fara sfarsit. – Din ucr. het'.

imbraca (imbrac, imbracat), vb. – 1. A (-si) acoperi corpul cu vesminte. – 2. A acoperi, a inveli. – 3. A imparti, a distribui. – 4. (Rar) A (se) intoarce, a (se) inversa. Lat. *imbracāre, de la bracae, cf. brace, bracire (Puscariu 780; Candrea-Dens., 147; REW 4281; DAR), cf. it. (im)bricare. Pentru sensul lat. bracāre „a-si pune pantaloni”, cf. Castro 178 (DAR crede ca trebuie plecat de la sensul cuvintului it. „a infasura in scutece”). – Der. imbracaciune, s. f. (inv., vesmint); imbracatura, s. f. (actiunea de a se imbraca); neimbracat, adj. (gol, fara haine); imbracaminte, s. f. (haina, vesmint; placenta); desbraca, vb. (a scoate hainele; a despuia), pe care Candrea-Dens., 178, il deriva direct din lat.

ofili (ofilesc, ofilit), vb. – 1. A se vesteji. – 2. A slabi, a se usca pe picioare. – Var. (Mold.) ovili, ugili. Sl. vęliti, fara indoiala in forma *uvęliti, cf. sl. uvęnąti (Cihac, II, 235), uvędati (Tiktin), rut. uvialii (Byhan 340), rus. ochileti (Candrea), cu acelasi sens.

DERIVA s. f. 1. unghi format de axul longitudinal al unei (aero)nave cu drumul de urmat sub actiunea curentilor. ♦ a merge (sau a fi) in ~ = a naviga in voia vantului, a valurilor si curentilor. ◊ deplasare a gheturilor de la poli. ♦ a fi in ~ = (fig.) a fi fara vointa, fara energia necesara unei actiuni. 2. unghi format, la tragerile indirecte cu tunul, de planul de tragere cu planul de ochire. 3. (tehn.) abatere intr-un singur sens a valorii unei marimi fata de valoarea initiala. 4. partea verticala fixa a ampenajului unui avion sau planor. (< fr. derive)

NEROD, -OADA, nerozi, -oade, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana) care are mintea marginita, care pricepe greu un lucru, care actioneaza fara sa judece; (om) prost, netot, neghiob, natarau. 2. Adj. Care apartine nerodului (1), care caracterizeaza pe nerod, nerozesc; care denota, tradeaza prostie, prostesc; p. ext. lipsit de sens, de ratiune; stupid. [Var.: (reg.) narod, -oada adj., s. m. si f. – Din bg. neroda.

ACATALEPSIE, (gr. a „fara” + katalepsis „atac”) s. f. Stare de spirit caracteristica scepticului care renunta din principiu sa mai caute solutia unei probleme (la Fr. Bacon, a. apare cu sensul de indoiala absoluta).

sens s. I. 1. (LINGV.) acceptie, continut, insemnare, inteles, semnificatie, valoare, (rar) semantica, semantism, (inv.) noima, simt, talc. (~ul unui cuvant.) 2. v. semnificatie. 3. coerenta, logica, noima, sir. (Vorbeste fara ~.) 4. justificare, logica, motivare, noima, ratiune, rost, temei. (Nu vad ~ul acestei decizii.) 5. inteles, mesaj, semnificatie, talc, (inv.) socoteala. (~ul adanc al unei poezii.) 6. semnificatie, talc, (fig.) pret. (Iscat-am frumuseti si ~uri noi.) 7. v. scop. 8. importanta, insemnatate, semnificatie, valoare, (fig.) pret. (~ul actului Unirii.) II. 1. directie, parte. (In ce ~ o iei?) 2. directie, latura, parte. (Din toate ~urile veneau spre noi.) 3. cale, directie, linie. (Ce ~ va urma aceasta dezvoltare?) 4. directie, linie, orientare. (~ul luat de un fenomen.) 5. chip, fel, gen, maniera, mod, (rar) spirit. (Se pot face si alte observatii in acelasi ~.)

MARUNTIS, maruntisuri, s. n. 1. Lucru marunt, fara valoare; (la pl.) obiecte si materiale accesorii (ace, ata, nasturi etc.); maruntus. ♦ Vanat format din animale mici. 2. Fig. (La pl.) Fapte lipsite de importanta; nimicuri, fleacuri. 3. (Cu sens colectiv) Monede (de metal) de valoare mica. 4. (Inv.; in loc. adv.) Cu maruntisul = in cantitate mica, cu bucata, in detaliu, cu amanuntul. – Marunt + suf. -is.

bazaochi (bazaoache), adj. – 1. Nerusinat, pungas. – 2. Sasiu, care se uita crucis. Sl. bezoku „necuviincios”. sensul 2 pare a se datora unei interpretari gresite a cuvintului, gratie consonantei sale, care il apropie de ochi. Pentru acelasi motiv, DAR si Scriban il explica prin sl. bezokij „fara ochi”; cf. REW 33.

copca (-ci), s. f. – 1. Gaura, spartura; in special gaura facuta natural sau artificial in stratul de gheata care acopera apele iarna. – 2. Salt, saritura. – Var. cofta, s. f. (gaura, scobitura). Bg. kopka (Cihac, II, 72; Conev 85; DAR), din sl. kopati „a goli,” cf. copaie. Al doilea sens este mai putin clar, totusi cf. rut. kopnuty „a da cu copita”, poate trebuie plecat de la imaginea armasarului care pare sa sape cu copita pamintul. – De la var. provine fara indoiala coptori (var. coftori, coptora, coptorosi), vb. (a sapa, a excava, a adinci), care pare a se fi incrucisat cu copt, coptura (DAR; dupa Scriban, ar fi un der. de la cuptor, ipoteza neverosimila).

ABSTRACT, -A, abstracti, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care rezulta din separarea si generalizarea insusirilor caracteristice ale unui grup de obiecte sau de fenomene; care este considerat independent, detasat de obiecte, de fenomene sau de relatiile in care exista in realitate. ◊ Loc. adv. In abstract = pe baza de deductii logice, teoretice, fara legatura cu datele sau cu faptele concrete. 2. Adj. Conceput in mod prea general, prea teoretic; p. ext. greu de inteles din cauza lipsei de ilustrari concrete. 3. S. n., adj. (Cuvant) care are sens abstract (1). ♦ Abstract verbal = substantiv care provine dintr-un verb si exprima actiunea verbului respectiv. – Din lat. abstractus, germ. abstrakt, fr. abstrait.

adamant (adamante), s. n. Diamant. < Gr. ἀδάμας, prin intermediul sl. adamantu; cf. v. it. adamante (› fr. aimant), cu adj. adamantino, de unde rom. adamantin, adj. (stralucitor), neol. fara circulatie reala, introdus de poetii romantici. Pe de alta parte, gr. ἀδάμας denumea si o planta din Capadocia, careia i se atribuia virtutea de a imblinzi fiarele; de aici rom. adamasca, s. f., cu acelasi sens.

hali (-lesc, -it), vb. – 1. A lua, a pune mina pe. – 2. A arunca (mingea). Origine incerta. Dictionarele, fara nici o explicatie pe care s-o cunoastem, confunda acest cuvint cu cel anterior, ceea ce nu pare posibil (hali circula numai in Mold. si hali mai ales in Munt.; nu se spune niciodata hali pentru sensurile lui hali, nici invers; si, in sfirsit, trecerea semantica de la „a minca” la „a arunca” pare dificil de explicat). Pare a fi vorba de un cuvint sl. (Cihac, II, 133; DAR; Candrea), cf. rut. chałyty sja „a se grabi”, pol. galic „a arunca mingea”, din sl. galiti „a sari”.

COMPENSARE s. f. 1. actiunea de a (se) compensa. 2. restabilire a echilibrului proceselor psihofiziologice prin reactii sau impulsuri orientate in sens opus. ◊ mecanism biologic de mentinere si redresare a functiilor vitale ale organismului, in cazul lezarii sau indepartarii unor organe ori parti anatomice. 3. operatie comerciala, constand dintr-un schimb echivalent de marfuri si servicii intre vanzator si cumparator, fara utilizarea mijloacelor de plata. ◊ operatie financiara prin care se regleaza raportul dintre vanzare si puterea de cumparare. 4. retributie pentru un drept nefolosit. 5. reducere sau anulare a tensiunii electrice aplicate unui circuit prin introducerea unei tensiuni electromotoare suplimentare. (< compensa)

BOB¹ ~i m. 1) Planta leguminoasa cu fructul pastaie, cu seminte mari, ovale si plate. 2) Samanta acestei plante. 3) (cu sens colectiv) Cantitate mare de seminte ale acestei plante. ◊ A da (sau a ghici) in ~i a prezice viitorul cuiva dupa felul cum se aranjeaza bobii aruncati de catre ghicitor. ~ cu ~ amanuntit, luand fiecare element in parte; fir cu fir. Din ~ in ~ fara graba si foarte atent. ~ numarat exact; intocmai. /<sl. bobu

ravac (-curi), s. n. – 1. Miere naturala. – 2. Primul must, care curge fara a distruge strugurii. – Var. ravac. Tc. ravak (Seineanu, II, 300; Lokotsch 1710), cf. sb. ravak. – Der. ravaci, vb. (a pritoci vinul), probabil cuvint identic cu a ravasi, vb. (a pritoci vinul; a descompune, a rascoli, a zapaci), pentru al carui semantism cf. cele doua sensuri ale sp. trasegar; ravaseala (var. ravaceala), s. f. (dezordine, zapaceala).

aspru (aspra), adj. – 1. Tare, dur (in sens propriu si figurat). – 2. (Adv.) Cu asprime. – Mr., megl. aspru. Lat. asper (Puscariu 146; Candrea-Dens., 191; REW 768; DAR); cf. alb. aspere, it. aspro, prov., cat. aspre, fr. apre, sp., port. aspero. Cf. dubletul urmator. Der. aspreala, s. f. (asprime, duritate); aspri, vb. (a face sa devina aspru); asprime, s. f. (proprietatea de fi aspru); aspriu, adj. (fara gust, insipid); inaspri, vb. (a face sa devina aspru, incordat).

pradui (-uiesc, praduit), vb. – 1. A schimba. – 2. A denunta. – 3. A risipi, a cheltui fara rost. Origine indoielnica. Cuvint de Arg., dar nu neaparat de provenienta tig. (daca ar fi, ar reprezenta singurul vb. tig. in -ui). Din sl. pradati „a trada” (Graur, BL, V, 225), din tig. purd- „a sopti” (Vasiliu, GS, VIII, 123); din tig. paruv- „a schimba” (Graur, 182; Juilland 172) sau mai probabil din prada contaminat cu preda si, cu ultimul sens, cu paradui. – Der. praduiala, s. f. (delatiune; risipa).

STIINTA, stiinte, s. f. I.1. Faptul de a avea cunostinta (de ceva), de a fi informat; cunoastere. ◊ Loc. adv. Cu (sau fara) stiinta = (ne)stiind; (in)constient; cu (sau fara) voie. Cu buna stiinta = constient, avand cunostinta deplina a faptelor. Cu (sau fara) stiinta cuiva = cu (sau fara) consimtamantul ori aprobarea cuiva. Spre stiinta = ca sa se stie. ♦ Veste, stire. 2. Constiinta. II.1. Pregatire intelectuala, instructie; invatatura, eruditie. ◊ Stiinta de carte = cunostinte de scriere si de citire. 2. Ansamblu sistematic de cunostinte despre natura, societate si gandire; ansamblu de cunostinte dintr-un anumit domeniu al cunoasterii. ◊ Om de stiinta = savant, invatat. [Pr.: sti-in-] – Sti + suf. -inta (cu unele sensuri dupa fr. science).

cam adv. – Putin, aproximativ, aproape; indica faptul ca o anumita afirmatie nu trebuie inteleasa in sensul sau strict, ci cu o oarecare restringere. Lat. quam (Cipariu, Gram., 128; Cihac; REW 6928; Meyer-Lubke, Rom. Gramm., III, 202). Dupa Puscariu 264, s-ar explica mai bine prin lat. quam magis, al carui rezultat normal ca mai (mr. cama) s-ar fi redus ulterior la cam. Spitzer, Mitt. Wien, 140, a atras atentia asupra corespondentei cu ngr. ϰἄν ‹ ϰαi ἄν (in expresia ca ϰάμποσος „destul de mare”, ϰάπως „oricare” etc.), fara a putea preciza insa daca modismul este propriu rom. sau ngr.

mereu adv. – 1. (Trans., adj.) Continuu, fara intrerupere. – 2. Incontinuu, neintrerupt. – 3. Totdeauna, fara incetare. – 4. (Banat, Olt.) Calm, linistit. Origine necunoscuta. Cuvint putin studiat. Unica ipoteza cunoscuta, care-l pune in legatura cu mag. mero „curat” (Bogrea, Dacor., I, 270; Scriban), nu pare potrivita. Se foloseste in toate provinciile rom., dar nu se afla in dialecte. Ar putea fi un der. de la mere, forma dialectala a lui merge „a pasi; a continua”; dar der. cu suf. -eu, nu este curenta. Pentru sensul adj., cf. Pasca, Dacor., X, 315.

ARGUMENT (‹ fr., lat.) s. n. 1. Rationament sau, p. gener., orice proba menita sa dovedeasca sau sa respinga ceva. 2. (MAT.) Variabila independenta a unei functii. ♦ Unghiul dintre semiaxa reala si dreapta care uneste originea cu afixul unui numar complex, masurat in sens trigonometric direct. 3. (FILOZ., LOG.) Denumire pentru unele rationamente concrete din istoria logicii si filozofiei, care prezinta un interes special: a. ontologic, introdus de Anselm pentru a demonstra existenta lui Dumnezeu, preluat apoi de Decartes; a. indoielii, formulat de catre Decartes, in vederea asezarii cunoasterii pe baze sigure; a. bastonului, incercare de a sili prin forta pe cineva sa accepte o idee; a. la persoana, argumentare falsa prin referirea la calitatile persoanei, fara legatura logica cu ideea in discutie; a. relativ la ignoranta, bazat pe ignoranta interlocutorului; a. relativ la mila, in care se face apel la sentimente in favoarea cuiva; a. majoritatii (caz particular), cind cineva se refera la acordul majoritatii.