Dex.Ro Mobile
Rezultate din textul definițiilor
AIUREA adv., adj. 1. Adv. In alt loc, in alta parte; undeva, altundeva. ◊ Intr-aiurea = fara tinta; la intamplare. ◊ Expr. A vorbi aiurea = a vorbi fara rost, a baigui. ◊ (Cu valoare de interj. fam.) Aiurea! N-ai dreptate. 2. Adj. (Fam.) Zapacit, aiurit, cu capu-n nori. [Pr.: a-iu-.Var.: aiure adv.] – Lat. aliubi + re + a.

BADADAI, badadaiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla fara rost, de colo-colo. [Var.: badadui vb. IV] – Probabil formatie onomatopeica.

BALMAJI, balmajesc, vb. IV. Tranz. 1. A amesteca, a incurca mai multe lucruri. ♦ A zapaci, a ameti pe cineva cu vorba. 2. A vorbi incurcat, ingaimat sau fara rost. [Var.: balmoji, bolmoji vb. IV.] – Din balmos.

BLEHAI, blehai, vb. IV. 1. Intranz. si tranz. A latra. 2. Intranz. Fig. A vorbi intr-una si fara rost. – Onomatopee.

BOBOT, bobote, s. n. 1. (Inv. si reg.; precedat de „in”, „din”) Intamplare. ◊ Expr. A vorbi (sau a umbla, a merge, a face ceva) in bobote (sau in bobot) = a vorbi (sau a umbla, a merge, a face ceva) fara rost, la intamplare, fara socoteala, intr-aiurea. 2. (Reg.) Acces (de furie, de manie). [Var.: bobota s. f.] – Din bg., scr. bobot.

BRAMBURI, bramburesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A pune in dezordine, de-a valma, a incurca. 2. Refl. A umbla fara rost, de colo-colo. – Din brambura.

CAPATAI, capataie, s. n. 1. Parte a patului sau a oricarui alt obiect, pe care se pune capul; p. ext. perna sau alt obiect pe care se pune capul. ◊ Loc. adj. si adv. Fara capatai = fara ocupatie (bine definita), fara rost. ◊ Expr. A sta la capataiul cuiva = a veghea langa o persoana bolnava. A nu avea capatai = a nu avea nici un rost in viata. (Inv.) A face (cuiva) de capatai = a capatui; a casatori (pe cineva). ♦ Carte de capatai = a) carte fundamentala intr-o disciplina sau in literatura; b) carte preferata. 2. Nume dat mai multor obiecte de uz casnic, care servesc drept suport la ceva. 3. Capat (1), sfarsit. ◊ Expr. A scoate ceva la capatai sau a o scoate la capatai (cu ceva) = a termina ceva cu succes, a o scoate la capat. A da de capatai = a da de capat, a descurca. – Lat. capitaneum.

CEAMBUR, ceambururi, s. n. (Inv.) Detasament (tataresc) trimis (sau plecat) sa prade. ◊ Expr. (Pop.) A bate ceamburul = a umbla fara rost, a bate drumurile; a pierde vremea, a sta degeaba. – Din ucr. cambul.

CHELTUITOR, -OARE, cheltuitori, -oare, adj., s. m. si f. (Persoana) care cheltuieste mult si fara rost; (om) risipitor. [Pr.: -tu-i-] – Cheltui + suf. -tor.

DOR, doruri, s. n. 1. Dorinta puternica de a vedea sau de a revedea pe cineva sau ceva drag, de a reveni la o indeletnicire preferata; nostalgie. ◊ Loc. adv. Cu dor = duios; patimas. 2. Stare sufleteasca a celui care tinde, ravneste, aspira la ceva; nazuinta, dorinta. 3. Suferinta pricinuita de dragostea pentru cineva (care se afla departe). 4. (Pop.) Durere fizica. Dor de dinti. 5. Pofta, gust (de a manca sau de a bea ceva). De dorul fragilor (sau capsunilor) mananci si frunzele. 6. Atractie e*****a. 7. (Pop.; in loc. adv.) In dorul lelii = fara tinta hotarata, fara rost, la intamplare. – Lat. pop. dolus (< dolere „a durea”).

GAITA1, gaite, s. f. 1. Pasare inrudita cu corbul, de marimea unei ciori, cu penajul brun-roscat, cu dungi albastre si negre pe aripi, cu coada neagra, care poate imita sunetele scoase de alte pasari (Garrulus glandarius).Gaita de munte = alunar. 2. Epitet dat unei persoane care vorbeste mult si fara rost. [Pr.: ga-i-] – Cf. bg., scr. galica.

GRAFOMANIE s. f. Tendinta patologica de a scrie mult si fara rost. – Din fr. graphomanie.

HAIMANA, haimanale, s. f. Om de nimic, fara capatai, derbedeu, vagabond. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla haimana = a umbla fara rost, a hoinari, a vagabonda. – Din tc. haymana.

HANTA, hante, s. f. (Reg.) 1. Obiect de imbracaminte uzat, zdrentuit, de proasta calitate. 2. Fig. Gura (care vorbeste mult si fara rost). ◊ Expr. Bun de hanta = flecar, vorbaret, guraliv. – Cf. ucr. banca „martoaga”.

HLIZI, hlizesc, vb. IV. Refl. (Reg.) 1. A rade mult, prosteste, fara rost. ♦ A se harjoni, a cocheta. 2. A se mira, a se holba. – Cf. bg. hlezjase.

HLIZIT, -A, hliziti, -te, adj. (Reg.) Care rade mult, prosteste, fara rost. – V. hlizi.

HODOROGI, hodorogesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, mai ales despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) in mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobaind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare si fara rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se darapana, a se harbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se subrezi, a se ramoli de boala sau de batranete. – Din hodorog1.

HUCI, huciuri, s. n. (Reg.) Padure mica, tanara si deasa; tufis, crang, huceag. ◊ Expr. A umbla huci-marginea = a umbla fara rost, fara tinta. – Din ucr. husca „desis”.

INDRUGA, indrug, vb. I. Tranz. 1. A toarce lana sau canepa in fire groase si putin rasucite, necesare pentru anumite tesaturi; p. ext. a toarce grosolan si in graba. 2. (Fam.) A pronunta nedeslusit cuvintele, a ingaima; a exprima prost ceva; a fi fara sir la vorba; p. ext. a vorbi fara rost, nimicuri. ◊ Expr. A indruga (la) verzi si uscate = a insira, a spune fleacuri, minciuni, vrute si nevrute. ♦ (Rar) A face ceva in pripa; a injgheba. – In + druga.

TARCA, tarci, s. f. 1. (Ornit.) Cotofana. ◊ Expr. A-i umbla (cuiva) gura ca la (o) tarca = a fi limbut, a vorbi mult si fara rost. A sta ca tarca in par = a fi gata de plecare. 2. Fig. (Depr.) Gura (considerata ca organ al vorbirii). 3. Epitet depreciativ dat unei femei care vorbeste mult. – Din magh. szarka.

TUHAI, tuhaiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A purta pe cineva incoace si incolo fara rost, a-l pune la munci grele; a hartui, a plictisi, a sacai. – Et. nec.

ULITARNIC, -A, ulitarnici, -ce, adj., s. m. si f. (Reg.) (Persoana) care bate ulitele, careia ii place sa-si piarda vremea umbland fara rost (pe ulita). – Ulita + suf. -arnic.

ULITA, ulite, s. f. 1. Drum ingust care strabate un sat (rar un oras), marginit de o parte si de alta de case; p. ext. strada. ◊ Expr. A bate ulitile = a umbla fara rost, haimana; a hoinari. 2. (Colectiv) Oamenii care locuiesc in casele de pe ulita (1). [Pl. si uliti] – Din sl. ulica.

UMBLARET, -EATA, umblareti, -e, adj. (Fam., depr. sau ir.; despre oameni) Caruia ii place sa umble mult, sa se plimbe (fara rost), sa hoinareasca. – Umbla + suf. -aret.

VAGABOND, -A, vagabonzi, -de, adj., s. m. si f. (Om sau animal) care rataceste fara rost pe drumuri, care hoinareste fara tinta; (om) fara ocupatie stabila, fara domiciliu fix. ♦ (Om) de nimic, fara capatai. – Din fr. vagabond, lat. vagabundus. Cf. it. vagabondo.

VAGABONDA, vagabondez, vb. I. Intranz. A trai ca un vagabond, a umbla fara tinta, fara rost, dintr-un loc in altul. – Din fr. vagabonder.

VAN, -A, vani, -e, adj. (Livr.) Zadarnic, inutil, fara rost. ◊ Loc. adv. In van = in zadar, degeaba. ♦ Neintemeiat; iluzoriu. – Din lat. vanus, it. vano.

ZADARNIC, -A, zadarnici, -ce, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este fara folos, fara rost, nefolositor, inutil. 2. (Inv.) Vanitos, trufas, ingamfat. [Var.: zadarnic, -a adj.] – Zadar + suf. -nic.

ZADARNICIE, zadarnicii, s. f. 1. Caracterul a ceea ce este zadarnic; lucru inutil, fara rost; desertaciune, inutilitate. 2. (Inv.) Ambitie nemasurata, vanitate, trufie, ingamfare. – Zadarnic + suf. -ie.

ZVANTURA, zvantur, vb. I. Refl. (Fam.) A umbla (fara rost) dintr-un loc in altul, a cutreiera. – Et. nec. Cf. vantura.

MAR1, meri, s. m. 1. Pom din familia rozaceelor, cu frunze mari, ovale, paroase, cu flori albe-trandafirii si fructe globuloase, comestibile, bogate in vitamine (Malus domestica).Mar paduret = arbore din familia rozaceelor, cu ramuri spinoase si fructe mici, astringente (Malus sylvestris).Expr. De florile marului = fara rost, degeaba; fara un scop anumit. 2. Compus: marul-lupului = planta erbacee cu frunze ovale, cu flori galbene si fructe tari in forma de para; remf (Aristolochia clematitis); mar-gutui = gutui. – Lat. melus.

FATAIALA, fataieli, s. f. Faptul de a (se) fatai; umblet fara rost, agitat, dintr-un loc intr-altul; fatait. [Pr.: -ta-ia-] – Fatai + suf. -eala.

FATAI, fatai, vb. IV. 1. Tranz. si intranz. (Despre animale, pasari) A misca repede coada (intr-o parte si in alta). 2. Refl. A se misca incoace si incolo, fara astampar sau fara rost; a se foi2. – Fat + suf. -ai.

FORFOTA s. f. Miscare grabita si zgomotoasa de colo pana colo; forfoteala, foiala. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla forfota = a umbla grabit (si fara rost) de colo pana colo; a forfoti. [Var.: forfot s. n.] – Din forfoti (derivat regresiv).

FRASUI, frasuiesc, vb. IV. 1. Refl., Intranz. (Reg.) A se plange; a se boci, a se vaicari. 2. Refl. (Pop. si fam.) A umbla sau a se agita fara rost. – Dupa ucr. frasuvaty.

TANDALA s. m. sing. Om care nu este bun de nici o treaba, care lucreaza fara rost sau care isi pierde vremea umbland de colo pana colo. – Din tandali (derivat regresiv).

TANDALI, tandalesc, vb. IV. Intranz. A-si pierde vremea umbland de colo pana colo fara rost; a lucra incet, fara spor (si cu lene). – Din germ. tandelen „a glumi”.

TOCA, toc, vb. I. 1. Tranz. A taia in bucati foarte marunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fara chibzuiala, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruina, obligandu-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva sa saraceasca. 3. Intranz., Tranz. A bate, a ciocani, a lovi. ♦ Fig. A flecari, a sporovai. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu acelasi lucru, a bate pe cineva la cap cu acelasi lucru, a plictisi. A toca la verzi si uscate sau a toca cate-n luna si-n soare = a vorbi mult si fara rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toaca = foarte departe. ♦ (Despre o arma) A bubui la intervale dese; a pacani. ♦ (Despre pasari) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetata a celor doua parti ale ciocului. – Din lat. *toccare.

FRICHINI, frichinesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A se misca incoace si incolo fara rost; a se fatai. 2. Tranz. A purta de colo pana colo pe cineva, a sacai. – Et. nec.

PAVEA, pavele, s. f. 1. Bloc, bucata de piatra, de caramida, de lemn etc. (de forma cubica), folosita la executarea pavajelor. ◊ Expr. (Reg.) A numara pavelele = a umbla fara rost, a bate strazile. 2. (Iesit din uz) Pavaj. – Din fr. pave.

PALAVATIC, -A, palavatici, -ce, adj. (Reg.) 1. Nemernic, ticalos. 2. Zanatic, usuratic. ♦ (Substantivat) Persoana care vorbeste anapoda, fara rost; palavragiu. – Cf. bg. palav „neastamparat”.

PALAVRAGI, palavragesc, vb. IV. Intranz. A spune lucruri fara importanta, a vorbi mult si fara rost; a flecari, a trancani. [Var.: palavragi vb. IV] – Din palavragiu (derivat regresiv).

NATANG, -A, natangi, -ge, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana) fara inteligenta, fara pricepere; prostanac, neghiob, natantoc. 2. Adj. (Despre sentimente, manifestari, actiuni ale omului) Fara sens, fara rost, lipsit de ratiune; prostesc. 3. Adj., s. m. si f. (Rar) (Om) nepriceput, naiv, neindemanatic. 4. Adj., s. m. si f. (Om) indaratnic, incapatanat; (om) suparacios, nervos. – Din sl. netengu „lenes”.

PLIMBARET, -EATA, plimbareti, -e, adj. Caruia ii place sa se plimbe (mult), sa umble (fara rost), sa hoinareasca. – Plimba + suf. -aret.

POGHIAZ, poghiazuri, s. n. 1. (Inv. si reg.) Unitate militara trimisa intr-o tara straina ca sa prade; ceata de jefuitori. ◊ Expr. A umbla in poghiazuri = a umbla fara rost, a hoinari. 2. (Reg.; la pl.) Rape, coclauri. [Var.: podghiaz s. n.] – Din pol. podjazd.

VORBARIE s. f. Vorba multa, fara rost; palavragela, trancaneala, sporovaiala, flecareala, taifas. – Vorba + suf. -arie.

PRISOS, prisosuri, s. n. 1. Ceea ce depaseste necesarul, ceea ce intrece o anumita limita; prisosire, prisosinta, prisoseala, surplus, excedent; p. ext. belsug, abundenta. ◊ Loc. adj. si adv. De prisos = (care este) in plus; p. ext. (care este) inutil, fara rost. ◊ Loc. adv. Cu prisos = in plus; din plin, din belsug. 2. (La pl.; inv. si reg.) Teren agricol care prisosea mosierului si pe care acesta il arenda taranilor. – Din ngr. perissos.

FLECAREALA, flecareli, s. f. Vorbarie fara rost, vorba de claca; flecarie, palavrageala. – Flecari + suf. -eala.

FLENCANI, flencanesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi multe si fara rost; a trancani. – Fleanca + suf. -ani.

LEHAI, lehaiesc, vb. IV. Intranz. si tranz. (Reg.) A vorbi mult si fara rost; a flecari, a trancani. [Var.: lihai vb. IV] – Et. nec.

LELE s. f. 1. Termen de respect cu care se adreseaza la tara un copil sau o persoana mai tanara unei femei in varsta sau cu care vorbeste despre ea; leica1. ♦ (In poezia populara) Femeie (tanara) iubita; mandra. 2. Femeie rea sau imorala. ◊ Expr. Fecior (sau pui, fiu) de lele = om smecher, siret, ticalos. A umbla frunza (sau in dorul) lelii = a umbla fara rost, degeaba. – Din bg. lelja.

LELE s. f. 1. Termen de respect, cu care se adreseaza, la tara, un copil sau o persoana mai tanara unei femei mai in varsta. ♦ (In poezia populara) Femeie tanara; iubita. 2. Femeie cu purtari rele. ◊ Expr. Fecior (sau pui, fiu) de lele = smecher, siret, ticalos. A umbla frunza (sau in dorul) lelii = a umbla fara rost, degeaba. – Bg., sb. lelja.

LAINICI, lainicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla fara rost, a hoinari. – Din lainic.

LIMBARITA, limbarite, s. f. 1. Planta cu tulpina dreapta, ramificata, cu flori mici, albe sau trandafirii, care creste prin locuri umede (Alisma plantago-aquatica). 2. Fig. (Fam.) Tendinta, inclinatie de a vorbi mult (si fara rost), de a flecari, de a trancani. – limba + suf. -arita.

LIMBUT, -A, limbuti, -te, adj., s. m. si f. (Om) care vorbeste mult (si fara rost); vorbaret, guraliv, flecar, locvace. – Lat. linguutus (dupa limba).

LIMBUTIE, limbutii, s. f. Inclinare, tendinta de a vorbi mult si fara rost; vorbarie, flecareala, locvacitate. – Limbut + suf. -ie.

MOSCOTI, moscotesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dibui, a pipai. 2. Refl. A se invarti de colo pana colo, fara rost. – Cf. mosmoli.

NONSENS, nonsensuri, s. n. Ceea ce este lipsit de inteles; vorba, fapta fara rost; absurditate. – Din fr. non-sens.

NESPALAT, -A, nespalati, -te, adj. Care nu a fost spalat, care nu s-a spalat (inca) sau care nu s-a spalat bine; care in mod obisnuit nu se spala. ♦ (Substantivat) Om care nu este bun de nimic, om fara rost, fara capatai; neispravit. – Ne- + spalat.

NESTIRE s. f. (in loc. adv.) In nestire = a) fara sa-si dea seama, fara a sti cum sau de ce; la intamplare; absent, distrat; p. ext. involuntar; b) fara rost, fara sens, in mod inutil; c) fara masura, fara socoteala; la nesfarsit. (Rar) Din nestire = din nebagare de seama; involuntar. – Ne- + stire.

TANDALIC, -A, tandalici, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Care umbla fara rost; zapacit. – Et. nec.

TALALAI, talalaiesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi mult si fara rost; a palavragi, a flecari. 2. A merge incoace si incolo, pasind fara siguranta; a hoinari, a vagabonda. – Formatie onomatopeica.

TELELEU, -EA, telelei, -ele, s. m. si f. Om fara capatai, care isi pierde vremea (umbland de colo pana colo) fara nici o treaba. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla teleleu (Tanase) = a umbla de colo pana colo, fara rost. A fi teleleu Tanase = a fi zapacit, aiurit, nauc. – Din magh. telelo.

TRAMBALA, trambalez, vb. I. Refl. si tranz. (Fam.) A (se) duce, a (se) muta, a (se) deplasa de colo pana colo (fara rost). – Dupa fr. trimbaler.

TRANCANI, trancanesc, vb. IV. Intranz. si tranz. A vorbi mult si fara rost, a indruga vrute si nevrute; a flecari, a sporovai. – Tranc + suf. -ani.

TURA-VURA interj. Cuvant care indica o vorbarie lunga si fara rost, o discutie inutila. ◊ Expr. (Substantivat) Ce mai tura-vura? = ce mai atata vorba degeaba? – Onomatopee.

SERTA-FERTA adv. (Grecism inv.) De colo pana colo, incoace si incolo, fara rost. – Din ngr. sirta-ferta.

SENS, sensuri, s. n. 1. Inteles (al unui cuvant, al unei expresii, al unei forme sau al unei constructii gramaticale); semnificatie. ♦ (In semiotica) Intelesul unui semn. ♦ Continut notional sau logic. Imi spui cuvinte fara sens. 2. Temei rational; logica, rost, ratiune, noima. Sensul vietii. ♦ Rost, scop, menire. ◊ Loc. adv. Fara sens = fara rost, la intamplare. Intr-un anumit sens = privind lucrurile intr-un anumit mod, dintr-un anumit punct de vedere, sub un anumit raport. In sensul cuiva = potrivit vederilor, parerilor cuiva. 3. Directie, orientare. ◊ Sens unic = sistem de circulatie a vehiculelor intr-o singura directie pe arterele cu mare afluenta, putandu-se folosi toata latimea partii carosabile. 4. (Mat., Fiz.) Fiecare dintre cele doua posibilitati de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singura dimensiune. – Din fr. sens, lat. sensus.

SPOROVAI, sporovaiesc, vb. IV. Intranz. (Pop. si fam.) A vorbi mult si fara rost; a flecari, a trancani. [Var.: (reg.) sporovoi vb. IV] – Probabil contaminare intre spori si ciorovai.

CUC, cuci, s. m. 1. Pasare calatoare cu pene cenusii, cu coada lunga cu pete albe, care isi depune ouale in cuiburi straine pentru a fi clocite de alte pasari si care este cunoscuta prin sunetele caracteristice pe care le scoate (Cuculus canorus).Ceas cu cuc = ceasornic de perete care, la fiecare ora, sfert, jumatate sau trei sferturi de ora, marcheaza timpul prin sunete care intai imita cantecul cucului. (1); fig. lucru extravagant. ◊ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fara rost. ♦ (Ir.) Cuc-armenesc = pupaza. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, strain. ◊ Expr. Singur cuc = absolut singur. 2. Intra in compunerea unor nume de plante: ciubotica-cucului, limba-cucului etc. 3. (La unele jocuri de copii) Lovitura cu mingea in inaltime. – Lat. cucus.

CRAUN adv. (Reg.; in expr.) A umbla craun = a umbla fara rost, haimana. – Et. nec.

CREANGA, crengi, s. f. 1. Ramura a unui copac; craca. ♦ Expr. (Adverbial) A umbla creanga (sau creanga) = a umbla fara rost, ca o haimana. 2. Fig. (Inv.). Ramificatie a unei familii de oameni. – Din bg. granka.

COTCODACI, cotcodacesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre gaini; la pers. 3) A scoate sunetele caracteristice speciei (dupa ce au ouat); a cotcorozi. 2. Intranz. si tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi fara rost; a trancani, a palavragi. – Din cotcodac.

ALERGATURA ~i f. 1) v. A ALERGA. 2) Miscare istovitoare dintr-un loc in altul (adesea fara rost) dupa diverse treburi. /a alerga + suf. ~atura

A BADADAI ~iesc intranz. pop. A umbla fara rost; a hoinari. /Onomat.

BALTAT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre parul sau penajul animalelor) Care are pete sau dungi de alta culoare; tarcat. 2) (despre animale) Care are asemenea par; tarcat. 3) fam. (despre haine, stofe, tesaturi etc.) Care este colorat fara gust, in prea multe culori tipatoare. Basma ~ta. ◊ A umbla dupa boi ~ti a umbla fara rost. /<lat. balteatus

A BARAI barai fam. 1. tranz. (persoane) A deranja mereu, reprosand sau cerand diferite lucruri; a bate (la cap); a cicali; a morocani. 2. intranz. A vorbi mult si fara rost; a trancani; a flecari; a palavragi. /bar + suf. ~ai

A BARFI ~esc 1. tranz. 1) A vorbi de rau; a calomnia; a cleveti; a blama; a huli; a ponosi; a detracta; a ponegri; a defaima. 2) A vorbi mult si fara rost; a palavragi; a trancani; a flecari. 2. intranz. A spune vorbe multe si fara rost; a trancani; a palavragi. /Orig. nec.

BOBOT ~e n. : In ~e fara noima; intr-o doara. A vorbi (sau a umbla) in ~e a vorbi (sau a umbla) fara rost. /<bulg., sb. bobot

BRAVADA ~e f. 1) Fapta sau vorba prin care cineva sau ceva este bravat; sfidare. 2) Expunere fara rost la risc. /<fr. bravade

BULEVARDIST ~sti m. fam. Persoana care umbla mult si fara rost, neavand o ocupatie stabila; om care bate bulevardele; haimana. /bulevard + suf. ~ist

CAPATAI ~ie n. 1) Parte a patului pe care se pune capul. ◊ A sta la ~iul cuiva a veghea langa un bolnav. 2) Obiect sub forma de sac scurt si larg umplut cu pene, lana sau vata, care se pune sub cap in timpul somnului; perna. ◊ Fara ~ fara casa; fara rost in viata. Carte de ~ a) carte fundamentala intr-un domeniu; b) carte de care nu te poti desparti. /<lat. capitaneum

A CANTA cant 1. intranz. 1) A emite cu vocea sau cu un instrument un sir de sunete muzicale organizate intr-o melodie. ~ frumos. ~ la nai. 2) (despre unele pasari sau insecte) A scoate sunete melodioase, caracteristice speciei. 3) fam. A vorbi mult si fara rost; a indruga; a trancani; a flecari; a palavragi. 2. tranz. 1) (piese muzicale) A produce cu vocea sau cu un instrument; a interpreta; a executa; a zice. 2) A trata cu elogii (in versuri); a ridica in slavi (printr-o poezie); a elogia; a slavi; a glorifica; a exalta. /<lat. cantare

CHELTUITOR ~oare (~ori, ~oare) si substantival Care cheltuie mult si fara rost; risipitor. [Sil. -tu-i-] /a cheltui + suf. ~tor

A CIORSAI ~iesc tranz. reg. 1) A taia greu cu o cioarsa. 2) (obiecte) A freca unul de altul. ◊ ~ peretii a umbla de colo pana colo fara rost. [Sil. cior-sa-i] /Din cioarsa

A CLAMPANI ~esc intranz. 1) (despre usi, capace etc.) A produce un clampanit, a face „clamp-clamp”. 2) (despre berze) A bate din cioc scotand un sunet caracteristic. 3) fig. A vorbi mult si fara rost; a flecari; a palavragi; a trancani. /clamp + suf. ~ani

A CLANTANI ~esc intranz. 1) (despre dinti) A se ciocni repetat si cu zgomot unul de altul (de frig, de frica etc.). 2) (despre obiecte metalice sau de sticla) A produce un clantanit; a face „clant-clant”. 3) fig. A vorbi mult si fara rost; a clampani; a flecari; a palavragi; a trancani. /clant + suf. ~ani

COCLAURI n. pl. Locuri pustii si prapastioase. ◊ A umbla pe ~ a umbla fara rost; a vagabonda. /Orig. nec.

COROPCAR ~i m. 1) inv. Negustor ambulant de marfuri marunte, care isi purta marfa in coropci; bocceangiu; marchitan. 2) fam. Persoana care se deplaseaza fara incetare si fara rost; hoinar; vagabond. < coropca + suf. ~ar

A COTCODACI ~esc intranz. 1) (despre gaini) A scoate sunete caracteristice speciei (dupa ce s-au ouat); a face „cotcodac-cotcodac”. 2) fig. (despre persoane) A vorbi mult si fara rost; a palavragi; a trancani; a flecari. /Din cotcodac

DALCAUC ~ci m. rar 1) Persoana care nu are o ocupatie bine definita si umbla pe drumuri fara rost; haimana. 2) si adjectival fam. Persoana care face scandal; scandalagiu. /<turc. dalkavuk

DEGEABA adv. 1) In zadar; fara rost; zadarnic. 2) Fara plata; pe gratis. /de + geaba

DESERT2 ~uri n. 1) Spatiu gol. ◊ A iesi cu ~ul a iesi cuiva inainte cu caldarea goala. In ~ a) in gol; b) fara rost; zadarnic. 2) Regiune intinsa nisipoasa (aproape) lipsita de vegetatie din cauza ariditatii solului; pustiu. 3) pop. (la om si la animale) Parte a corpului dintre ultima coasta si sold. /<lat. desertum, fr. desert

DESERTACIUNE ~i f. 1) Lipsa de valoare sau de importanta; nimicnicie. 2) Lucru fara rost; nimicnicie; zadarnicie. 3) Ambitie desarta. [Art. desertaciunea; G.-D. desertaciunei; Sil. -ciu-ne] /desert + suf. ~aciune

DODII f. pl.: A vorbi in ~ a vorbi intraiurea. A umbla in ~ a umbla fara rost. /Orig. nec.

A DONDANI ~esc pop. 1. intranz. 1) A vorbi incet si nedeslusit in semn de nemultumire; a bombani; a bodogani; a mormai. 2) A vorbi mult si fara rost; a palavragi; a flecari; a trancani. 2. tranz. (persoane) A deranja intruna repetand insistent acelasi lucru; a necaji; a plictisi; a pisa. /Onomat.

DUR2 interj. reg. (se foloseste pentru a reda zgomotul unui obiect ce se rostogoleste)Dur in jos, dur in sus (sau dur incoace, dur incolo) a) se spune despre o miscare continua dintr-o parte in alta, despre o agitatie fara rost; b) se spune despre un schimb de pareri continuu si contradictoriu. /Onomat.

A DURUI durui intranz. pop. 1) (despre vehicule, motoare si obiecte in miscare) A produce un zgomot asurzitor continuu; a hurui. 2) A vorbi mult si fara rost; a flecari; a trancani; a palavragi. [Sil. -ru-i] /dur + suf. ~ui

A SE FATAI ma fatai intranz. 1) A umbla fara astampar si fara rost (incolo si incoace); a se foi. 2) A nu avea astampar; a se invarti mereu (intr-o parte si in alta); a se suci. 3) A nu se putea hotari dintr-o data. /fat + suf. ~ai

A FLECARI ~esc intranz. A spune fleacuri; a vorbi mult si fara rost; a trancani; a palavragi. /Din flecar

A FLUIERA2 fluier tranz. 1) A canta prin fluierat. ~ o melodie.Fluiera-vant calificativ depreciativ, atribuit unei persoane care umbla fara rost; pierde-vara. 2) A trata cu fluieraturi (manifestand nemultumire, dezaprobare). [Sil. flu-ie-] /Din fluier

A SE FRASUI ma ~iesc intranz. 1) fam. A plange, vaicarandu-se. 2) A se agita fara rost. [Sil. -su-i] /<ucr. frasuvaty

GAITA ~e f. 1) Pasare sedentara de talie medie, cu penaj pestrit, viu colorat, care poate imita sunetele scoase de alte pasari. ◊ ~ de munte pasare de munte sedentara, cu cioc putin incovoiat spre varf, cu coada lunga si cu penaj negru (care se hraneste cu alune, ghinda, seminte de conifere etc.); alunar; nucar. 2) fig. fam. Persoana, mai ales femeie, care vorbeste mult si fara rost. [Sil. ga-i-] /Din gaie

GARLA1 ~e f. 1) Apa curgatoare cu debit mic; rau mic. 2) fam. Brat mic al unui rau. ◊ A se duce ca pe ~ a se pierde fara rost; a se risipi. A da pe ~ a irosi. /<bulg. garlo

GRAFOMANIE f. Tendinta patologica de a scrie mult si fara rost. /<fr. graphomanie

HAIDAMAC ~ci m. pop. 1) Barbat inalt si puternic (care umbla fara rost); haidau. 2) inv. Persoana care comitea jafuri, facand uz de forta; bandit; talhar. /<turc. haydamak

HAIDAU ~i m. 1) inv. Pazitor si ingrijitor de vite; vacar. ◊ A fi ~ul cuiva a fi sluga cuiva. 2) Barbat inalt si puternic (care umbla fara rost); haidamac. /<ung. hajto

HAIHUI ~ie (~) si substantival Care a pierdut temporar dreapta judecata (din diferite cauze). ◊ A umbla ~ a umbla fara rost; a fi hoinar. /<turc. hayhay

HAIMANA ~le f. pop. Persoana fara o ocupatie bine definita; om fara rost; derbedeu; jarcalete. /<turc. haymana

A HAIMANI ~esc intranz. rar 1) A fi haimana; a avea existenta de haimana; a hoinari; a vagabonda. 2) fam. A umbla mult si fara rost (ca o haimana); a hoinari; a vagabonda; a rataci. /Din haimana

A SE HLIZI ma ~esc intranz. pop. A rade fara rost. /Din hliza

A HODOROGI ~esc intranz. 1) A face sa se hodorogeasca. 2) (despre vehicule in miscare sau obiecte in rostogolire) A produce un zgomot puternic si suparator. 3) fig. fam. (despre persoane) A face zgomote cautand insistent ceva. 4) fig. fam. (despre persoane) A vorbi zgomotos, mult si fara rost. /Din hodorog

HOINAR ~a (~i, ~e) si substantival (despre fiinte) Care umbla mult si fara rost; vagabond. Un caine ~. /oina + suf. ~ar

A HOINARI ~esc intranz. 1) A fi hoinar; a rataci; a vagabonda. 2) fig. fam. A umbla mult si fara rost (ca un hoinar); a rataci; a vagabonda. /Din hoinar

A HORHAI ~iesc pop. 1. intranz. A umbla mult fara orientare si fara rost (producand zgomot). 2. tranz. (locuri) A strabate in lung si in lat; a cutreiera. /<ung. horholni

IAMA adv. : A da ~ a) a da navala, a se napusti; b) a distruge. A face ~ in (sau prin) ceva a cheltui fara rost; a risipi. /<turc. yama

IEFTIN ~a (~i, ~e) 1) si adverbial (despre lucruri) Care costa putin; cu pret redus; necostisitor. Produse ~e. ◊ ~ ca braga foarte ieftin. A scapa ~ a iesi cu minimum de neplaceri dintr-o situatie dificila. (A fi) ~ la vorba a vorbi mult si (de obicei) fara rost; a-i placea sa flecareasca. 2) fig. Care nu are nimic de pret, important; lipsit de originalitate; obisnuit; banal; comun; neoriginal; ordinar. Gluma ~a. /<ngr. efthinos

A INDRUGA1 indrug tranz. pop. 1) (cuvinte, propozitii etc.) A pronunta nedeslusit, confuz; a ingaima. 2) A vorbi mult si fara rost; a trancani; a palavragi; a flecari. ◊ ~ (la) verzi si uscate a spune baliverne. [Sil. in-dru-] /in + druga

A INSIRA insir tranz. 1) (diferite obiecte) A aseza in sir, in rand; a randui. ~ rufele (la uscat). 2) (margele, frunze de tutun) A pune pe un fir de ata, facand sirag. 3) (idei, fapte, evenimente) A numara sau a expune pe rand a enumera. ◊ ~ verzi si uscate a spune lucruri fara rost; a palavragi. 4) (obiecte) A imprastia in dezordine. /in + sir

A SE INVARTI ma ~esc intranz. 1) A face o miscare de rotatie (in jurul axei sale sau al altui obiect); a realiza miscari circulare; a se roti. Pamantul se ~este.~ casa (sau locul, pamantul) cu cineva a fi apucat de ameteli. 2) A umbla incolo si incoace (fara rost). ◊ ~ ca o curca chioara a umbla de ici pana colo (incurcand lumea). 3) A folosi in mod constient mijloace dubioase pentru a obtine ceva. /in + sl. vruteti

JARCALETE ~ti m. pop. Persoana care umbla pe drumuri fara rost, neavand o ocupatie bine definita; haimana. /Orig. nec.

A LEHAI ~iesc intranz. pop. A vorbi mult si fara rost; a flecari; a trancani; a palavragi. /Orig. nec.

LELE f. pop. (folosit si ca termen de adresare pe langa numele respectiv) 1) Sora mai mare sau orice femeie mai in varsta. 2) (in poezia populara) Femeie in raport cu barbatul cu care se afla in relatii de dragoste; mandra; iubita. 3) peior. Femeie de moravuri usoare. ◊ Pui (sau fecior, fiu) de ~ om smecher, siret; cotcar. A umbla in dorul ~ii a umbla fara rost, brambura. A pleca in dorul ~ii a se duce fara a sti unde. [G.-D. lelei] /<bulg. lelja

A LEORBAI ~iesc intranz. fam. A vorbi mult si fara rost; a flecari; a trancani; a palavragi; a lehai. /leoarba + suf. ~ai

A LIMBUTI ~esc intranz. inv. A vorbi mult si fara rost; a palavragi; a trancani; a flecari. /Din limbut

LOGOREE f. 1) Stare patologica constand in predispozitia de a vorbi mult. 2) fig. Tendinta de a vorbi mult si fara rost. [Art. logoreea; G.-D. logoreei; Sil. -re-e] /<fr. logorrhee

NIMICNICIE nimicnicii f. 1) Lipsa de valoare sau de insemnatate. 2) Lucru fara rost; zadarnicie; desertaciune. /a nimicnici + suf. ~ie

PAPUC ~ci m. 1) mai ales la pl. pop. Obiect de incaltaminte cu inaltimea pana deasupra gleznei; gheata. ◊ A roade ~cii degeaba pe drumuri a umbla fara rost. A tine (sau a pune) (pe cineva) sub ~ (sau calcai) a tine sau a pune pe cineva sub ascultare; a limita pe cineva in actiuni. A fi sub ~cul (sau calcaiul) cuiva a fi sub ascultarea cuiva; a fi limitat in actiuni de cineva. ~cul-doamnei planta erbacee perena, cu frunze eliptice, cu flori mari divers colorate. 2) mai ales la pl. Obiect de incaltaminte usoara, de casa (fara calcai); pantof de casa. 3) tehn. Piesa de lemn pusa sub capatul de jos al unui stalp pentru a-i mari suprafata de sprijin. 4) Invelis metalic fixat de capatul ascutit al unui pilon pentru a-l proteja si pentru a-i inlesni patrunderea in pamant; sabot. 5) Piesa de metal care uneste un conductor cu o instalatie electrica, asigurand realizarea unui contact demontabil. /<turc. papuc, ung. papucs

PALAVRAGEALA ~eli f. 1) v. A PALAVRAGI. 2) Discutie fara rost, lipsita de importanta. /a palavragi + suf. ~eala

A PALAVRAGI ~esc intranz. A spune palavre; a vorbi mult si fara rost; a trancani; a flecari; a barfi. /Din palavragiu

POGHIAZ ~uri n. inv. reg. 1) Invazie facuta cu scopul de a jefui. 2) Unitate militara care executa o astfel de invazie. 3): A umbla in ~uri a rataci fara rost; a hoinari. [Var. podghiaz] /<pol. podjazd

PRIBEAG ~eaga (~egi, ~ege) 1) si substantival (despre persoane) Care si-a parasit locurile natale, ratacind printre straini. 3) si substantival Care umbla mult si fara rost; vagabond; hoinar. 3) si fig. Care este singur; solitar. /<sl. prebegu

PRISOS ~uri n. Cantitate care depaseste necesarul; surplus; excedent. ◊ De ~ a) in plus; b) fara rost; inutil. Cu ~ mai mult. /<ngr. perissos

A STARCI ~esc intranz. (despre fiinte) A sta fara rost sau asteptand ceva. ~ la poarta. /Din starc

STUPID ~da (~zi, ~de) 1) Care este lipsit de logica; fara rost; absurd; inept; alogic; aberant. Moarte ~da. 2) si substantival (despre persoane si despre manifestarile lor) Care denota lipsa de inteligenta; neghiob; tamp; nerod; netot; natarau; prost; tont; nauc. /<fr. stupide, lat. stupidus

A SE SUCI ma ~esc intranz. 1) A-si schimba brusc pozitia corpului. 2) A nu avea astampar; a se invarti intr-o parte si in alta (fara rost); a se fatai. 3) fig. rar A-si framanta mintea (pentru a iesi dintr-o incurcatura). /<sl. sucon, sukati

A TALALAI ~iesc intranz. pop. 1) A vorbi mult si fara rost; a spune vrute si nevrute; a indruga verzi si uscate; a flecari; a palavragi; a trancani; a liorbai. 2) A umbla fara nici un rost; a umbla brambura; a hoinari; a vagabonda. 3) A merge nesigur; a se balabani. /Din tala

TALC ~uri n. 1) Inteles profund, ascuns; noima; subinteles. ◊ Om cu ~ om priceput. Fara ~ fara noima; fara rost. A nu avea nici un ~ a fi complet lipsit de sens. 2) Invatatura exprimata alegoric; poveste moralizatoare; parabola. ◊ A vorbi in ~uri a vorbi figurat; a vorbi in pilde. /<sl. tluku

A TANDALI ~esc intranz. rar 1) A fi tandala; a sta fara treaba. 2) A umbla mult si fara rost (ca un tandala); a hoinari; a vagabonda. 3) A lucra incet si fara spor; a se mocosi; a se mocai; a se migali. /<germ. tandein

TELELEICA ~ci f. pop. Femeie care umbla fara rost, flecarind si barfind; femeie usura-tica. /teleleu + suf. ~eica

TELELEU ~i m. pop. Persoana care umbla fara rost, pierzand vremea in zadar; pierde-vara. ◊ A umbla ~ (Tanase) a hoinari. A fi ~ Tanase a fi zapacit, nauc. /<ung. telelo

A TOLOCANI ~esc pop. 1. tranz. A nu lasa in pace, deranjand mereu; a bate la cap; a sacai. 2. intranz. A vorbi mult si fara rost; a trancani; a flecari; a palavragi. /Onomat.

TRAMVAI ~ie n. Vehicul cu tractiune electrica, constand din vagoane care circula pe sine metalice, folosit ca mijloc de transport urban. ◊ (A vorbi) aiurea-n ~ (a vorbi) fara rost. /<engl., fr. tramway

A TRANCANI ~esc 1. intranz. 1) A vorbi mult si fara rost; a flecari; a palavragi; a barfi. 2) v. A TRONCANI. 2. tranz. (nimicuri, fleacuri etc.) A debita in numar mare. /tranc + suf. ~ani

TREANCA: ~-FLEANCA f. Vorbarie fara rost. ◊ A fi o ~ a fi om de nimic. /tranca + fleanca

A TREPADA trepad intranz. pop. 1) A alerga incolo si incoace; a se agita. 2) (despre cai) A merge la trap. 3) A merge des undeva (de obicei, fara rost). 4) pop. A suferi de diaree. /<lat. trepidare

TURA-: ~-vUra interj. (se foloseste pentru a reda palavrageala, vorba lunga si fara rost).Ce mai ~-vura ce mai vorba in zadar. /Onomat.

ULITA ~e f. 1) Drum ingust intr-un sat. ◊ A bate ~ele a umbla fara rost; a hoinari. 2) Strada nepavata. 3) Totalitate a locuitorilor din casele aflate de-a lungul unui astfel de drum sau al unei astfel de strazi. [G.-D. ulitei /< sl. ulica

URLATI m. la pl.: A se duce (sau a umbla) pe ~ a umbla fara rost; a pleca undeva fara a-si pune un anumit scop. /v. a urla

USCAT1 ~ta (~ti, ~te) 1) v. A USCA si A SE USCA. ◊ A indruga verzi si ~te a vorbi mult si fara rost; a palavragi. 2) (despre anotimpuri, zone climaterice, fenomene ale naturii) Care este lipsit de umezeala. Stepa ~ta. Vant ~. 3) (despre voce) Care este lipsit de afectivitate, de armonie. 4) (despre piele, par etc.) Care este lipsit de grasime. 5) Care produce o senzatie de arsura. Buze ~te. ◊ Tuse ~ta tuse seaca, fara f****a. /v. a (se) usca

VAN ~a (~i, ~e) 1) Care nu are nici un rost; lipsit de sens; fara de rost; zadarnic; inutil. Efort ~. ◊ In ~ fara rost; in zadar; degeaba. 2) Care nu are un temei real; neintemeiat. Sperante ~e. /<lat. vanus, it. vano

VANT ~uri n. 1) Miscare naturala a maselor de aer, provocata de diferenta de temperatura si presiune atmosferica dintre doua regiuni ale globului. ~ uscat. ~ cald. ~ de miazazi.A se duce (a porni, a fugi) ca ~ul a merge (a porni, a fugi) foarte repede. Vorba-n ~ vorba fara rost. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) ~ul in buzunare (sau prin punga) a nu avea nici o para chioara; a fi lipsit de mijloace. A arunca banii in ~ a cheltui bani fara rost, pe nimicuri. A se duce pe ~(uri) a se risipi; a se imprastia; a se pierde; a disparea. A vedea dincotro bate ~ul a se adapta unei situatii, fara a tine seama de principii. A se da in ~ dupa cineva (sau ceva) a dori mult pe cineva (sau ceva). A-si face (sau a face cuiva) ~ a) a crea un curent de aer pe cale artificiala (cu ventilatorul, evantaiul etc.); b) a imbranci, a da afara pe cineva; c) a accelera o actiune. A-si lua ~ a o porni cu viteza. 2) Invelis gazos care inconjoara Pamantul; atmosfera; aer. ◊ In ~ a) in gol; b) in zadar, fara nici un rost; c) in sus. /<lat. ventus

VERBOZITATE f. Vorba multa si fara rost; palavrageala; sporovaiala. [G.-D. verbozi-tatii] /<fr. verbosite

VORBARIE ~i f. Vorba multa, discutie fara rost; palavrageala; trancaneala. /vorba + suf. ~arie

ZADAR n. rar Lucru inutil; inutilitate. ◊ In ~ fara rost; degeaba; zadarnic. /<sl. za daru

ZADARNICIE f . 1) Actiune zadarnica; lucru fara rost; desertaciune; nimicire. 2) inv. Atitudine de infumurare sfidatoare si dispretuitoare; vanitate; trufie. /zadarnic + suf. ~ie

ZEAMA zemuri f. 1) Fel de mancare lichida, pregatita din carne sau peste, cu legume, acrita cu bors; ciorba. 2) Lichidul dintr-o fiertura; apa in care au fiert unele produse alimentare. ~ limpede. ◊ ~ lunga a) zeama cu mult lichid; zeama subtire; b) vorba multa si fara rost; palavrageala; flecareala; trancaneala. A nu fi de nici o ~ a nu fi bun de nimic. 3) Lichid continut in fructe sau legume; suc. ◊ ~ de varza lichid acru si putin sarat in care s-a murat varza; moare. 4) Substanta lichida de natura diferita (folosita in industrie, agricultura etc.). ◊ ~ tananta solutie folosita la tabacirea pieilor. [G.-D. zemii] /<lat. zema

A SE ZVANTURA ma zvantur intranz. fam. A umbla (fara rost) dintr-un loc in altul. /Orig. nec.

GRAFOMANIE s.f. Impulsie patologica de a scrie mult si fara rost.; graforee. [Gen. -iei. / < fr. graphomanie, cf. gr. graphein – a scrie, mania – nebunie].

VAGABOND, -A adj., s.m. si f. (Cel) care rataceste fara rost; (cel) care nu are domiciliu, loc stabil de asezare, meserie precisa, existenta stabila. ♦ (Fig.) Nestatornic, inconstant. ♦ (Om) de nimic, fara capatai. [< fr. vagabond, it. vagabondo < lat. vagabondus < vagari – a rataci].

VAN, -A adj. 1. Zadarnic, fara rost; lipsit de sens. ◊ In van = zadarnic. 2. Iluzoriu; neintemeiat. [< it. vano, cf. lat. vanus].

andali, andalesc, vb. I (reg.) a pleca; a umbla fara rost, a vagabonda

cirifuga adj. f. (reg.) care umbla incoace si incolo fara rost.

craina, craine, s.f. (pop.) margine; in expr. a umbla craina = a bate marginile, a umbla fara rost.

falfota adv. (reg., inv.) grabit, fara rost.

fartai, fartai, vb. IV refl. (reg.) a se plimba de colo pana colo fara rost.

fuioaga s.f. (pop.; valoare adv.) fara rost, razlet (in expr. a umbla fuioaga = a umbla fara rost, razlet, brambura).

iorgusa adv. (reg.) in toate partile; brambura, fuioaga, de colo-colo, fara rost.

indurliga, indurlig, vb. I 1. (reg.) a toarce (cand gros, cand subtire); a indruga. 2. (reg.) a spune vorbe fara rost; a indruga, a palavragi.

metreancuri s.n. pl. (reg.) lucruri sau vorbe fara rost; fleacuri.

pantaura, adv. (reg.; in expr.) a umbla pantaura = a umbla fara rost, haimana, brambura.

pancaneala, pancaneli, s.f. (reg.) vanzoleala, miscare de colo colo, pentru a nu sta degeaba. 2. umblare fara rost, batere a drumurilor de pomana.

pancani, pancanesc, si pancan, vb. IV (reg.) 1. a face cate ceva, a nu sta degeaba; a face lucruri neinsemnate, marunte. 2. a umbla fara rost, a bate drumurile de pomana.

parpalatic, parpalatica, adj. (reg.) 1. care vorbeste repede, pripit si in varful limbii. 2. peltic. 3. care este foarte activ, care se agita mult si fara rost; pripit, zorit, iute.

pistac, pistaci, s.m. (reg.) persoana care hoinareste fara rost, piezand vremea zadarnic.

pistalau s.m. (reg.) teleleu, om fara capatai; (in expr.) a umbla pistalau = a umbla teleleu, incoace si in colo, fara nici o treaba, fara rost.

procoanta s.f. (reg.) discutie fara rost.

NONSENS s.n. Ceea ce este lipsit de sens, de inteles; vorba sau fapta fara rost; absurditate. [Cf. fr. non-sens].

spardai, spardai si spardaiesc, vb. IV (reg.) a face galagie; a vorbi mult si fara rost.

strapaci, strapacesc, vb. IV (reg.) a pierde fara rost.

sovranti, sovrantesc, vb. IV refl. (reg.; despre oameni) a se foi, a se misca fara rost (incomodand pe altii).

tocai, tocaiesc, vb. IV (reg.) 1. a vorbi fara rost; a divulga. 2. a bate, a ciocani la usa.

tocala, tocalez, vb. I (reg.) a vorbi mult, fara rost, a flecari.

trela-lela adv. (reg.) intr-o doara, aiurea, fara rost.

TRAMBALA vb. I. refl., tr. (Fam.) A (se) muta, a (se) deplasa dintr-o parte in alta fara rost. [Dupa fr. trimbaler].

daiboj adv. – In expresia pe daiboj „gratis”. Bg., rus. daj boze „deie Domnul” (Iordan, BF, IV, 170), cf. sb. dabogme „gratis”. Cuvint argotic. – Der. daiboji, vb. (a vorbi aiurea, a bate cimpii); daibojeala, s. f. (vorbe fara rost).

JITTERBUG GITARBAG/ s. m. 1. nume dat unor amatori de jaz care se agita fara rost in timpul unei auditii. 2. dans acrobatic, agitat, dezlantuit. 3. dansator de jaz. (< engl. jitterbug)

VAGABOND, -A adj., s. m. f. (om, animal) care rataceste fara rost; (cel) care nu are domiciliu, ocupatie, existenta stabila. ◊ (fig.) nestatornic. inconstant. ◊ (om) de nimic, fara capatai. (< fr. vagabond, lat. vagabundus)

VAN2, -A adj. 1. fara rost; lipsit de sens. ♦ in ~ = in zadar. 2. iluzoriu; neintemeiat. (< it. vano, lat. vanus)

istravi (-vesc, -it), vb. – A cheltui fara rost, a risipi, a irosi, a toca banii. Sl. sutraviti (Cihac, II, 151; Tiktin; DAR). Probabil a influentat asupra semantismului lui ispravi, care are dublul sens „a termina” si „a cheltui fara rost”, ca istovi. Sec. XVII, astazi rar, in Mold. si Bucov.Der. istrava, s. f. (risipa); istravitor, adj. (cheltuitor).

pradui (-uiesc, praduit), vb.1. A schimba. – 2. A denunta. – 3. A risipi, a cheltui fara rost. Origine indoielnica. Cuvint de Arg., dar nu neaparat de provenienta tig. (daca ar fi, ar reprezenta singurul vb. tig. in -ui). Din sl. pradati „a trada” (Graur, BL, V, 225), din tig. purd- „a sopti” (Vasiliu, GS, VIII, 123); din tig. paruv- „a schimba” (Graur, 182; Juilland 172) sau mai probabil din prada contaminat cu preda si, cu ultimul sens, cu paradui.Der. praduiala, s. f. (delatiune; risipa).

serta-ferta adv. – De colo pina colo, fara rost. Ngr. σύρτα-φέρτα (Tiktin; Horvath, Archivum Europae centro-orient., IV, 336; Galdi 249), cf. tc. serta-ferta (Popescu-Ciocanel 41).

trambala (-lez, -at), vb. – A umbla de colo colo (fara rost). Fr. trimbaler.

AIUREA adv. In alt loc, in alta parte; undeva, departe. ◊ Intr-aiurea = fara tinta; la intamplare. ◊ Expr. A vorbi aiurea = a vorbi fara rost. ◊ (Cu valoare de interjectie, fam.) Aiurea! N-ai dreptate. ♦ (Adjectival) Zapacit. [Var.: aiure adv.] – Lat. aliubi + re + a.

BADADAI, badadaiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla fara rost, de colo-colo. [Var.: badadui vb. IV]

BOBOT, bobote, s. n. (Inv. si reg.) Flacara (care izbucneste deodata, pe neasteptate). ◊ (Astazi in loc. adv.) In bobot(e) sau din bobote = fara rost, fara sens, la intamplare. – Bg., sb. bobot.

PRISOS, prisosuri, s. n. 1. Ceea ce depaseste necesarul, ceea ce intrece o anumita limita; surplus, excedent. ◊ Loc. adj. si adv. De prisos = (care este) in plus; p. ext. inutil, fara rost. ◊ Loc. adv. Cu prisos = in plus; p. ext. din plin, din belsug. ♦ Belsug, abundenta. 2. (La pl.; inv. si reg.) Terenuri agricole care prisoseau mosierului si pe care acesta le arenda taranilor. [Pl. si: prisoase.Var.: (reg.) pristos s. n.] – Ngr. perissos.

CHELTUITOR, -OARE, cheltuitori, -oare, adj., s. m. si f. (Persoana) care cheltuieste mult si fara rost. ♦ (Substantivat, m.; inv.) Casier. – Din cheltui + suf. -(i)tor.

ZADARNICIE, zadarnicii, s. f. 1. Caracterul a ceea ce este zadarnic; lucru inutil, fara rost; desertaciune, inutilitate. 2. (Inv.) Ambitie nemasurata, vanitate, trufie, ingamfare. – Din zadarnic + suf. -ie.

ZADARNIC, -A, zadarnici, -ce, adj. 1. Fara folos, fara rost, inutil. 2. (Inv.) Vanitos, trufas, ingamfat. [Var.: zadarnic, -a adj.] – Din zadar + suf. -nic.

BEZMETIC, -A, bezmetici, -ce, adj. (Adesea adverbial) fara rost, fara capatai; p. ext. zapacit, nauc, bezmeticit, dezmeticit. [Var.: bezmetec, -a adj.] – Din ucr. bezmatok „[stup] fara matca”.

BRAMBURA adv. (Fam.) fara rost, fara capatai; de-a valma, in dezordine. – Et. nec.

HAIHUI, -IE, haihui, adj. (Adesea substantivat) Zapacit, nauc, zanatic. ♦ (Adverbial; determinand verbe ca „a umbla”, „a porni” etc.) fara rost, fara tinta, fara grija, razna. – Din tc. hayhay.

FRASINEL, frasinei, s. m. Planta erbacee medicinala si ornamentala, cu flori mari, albe sau trandafirii, placut mirositoare (Dictamnus fraxinella). ◊ Expr. A umbla (de) frunza frasinelului = a umbla fara nici un rost, fara nici un scop, a fi haimana; a hoinari. – Frasin + suf. -el.

BRAMBURA adv. fam. fara rost; fara noima; aiurea. A umbla ~. /Orig. nec.

NUMAI ll adv. 1) (atribuie celor spuse re-strictie sau exclusivitate) Nu mai mult de; nimeni altul decat; nimic altceva decat; nu in alt mod decat; nu in alt timp decat; nu in alt loc decat; nu din alta cauza decat; nu in alt scop decat; doar; exclusiv. Poate ~ atata. Acesta este ~ inceputul. ◊ Nu ~ (ca) a) pe langa; afara de; b) mai mult decat. ~ asa (sau asa ~) a) de mantuiala; b) fara a se adanci; c) fara nici un rost; fara scop; fara motiv; d) fara a urmari un folos personal; pe degeaba; e) nu altfel; f) printre altele; in treacat. 2) (exprima modalitatea unei actiuni) Gata sa; cat pe ce. Era ~ sa plece. ◊ ~ bun (sau ~ bine) asa cum trebuie; potrivit. 3) (accentueaza continutul celor spuse) ~ de ar vrea. 4) Abia. ~ a intrat si s-a pus pe lucru. 5) In intregime. Pomii sunt ~ floare. /<lat. non magis

haihui adj.1. Neglijent, zapacit, aiurit. – 2. fara rost, fara tinta, razna. – Mr. haihui. Pare a fi tc. hay-huy, interj. care exprima zgomotul (Bogrea, Dacor., I, 277). Evolutia semantica nu este clara. S-ar potrivi mai curind, din acest punct de vedere, mag. haja-huja „usor” (Scriban); dar aceasta explicatie nu este valabila pentru mr. Cf. hai.

BEZMETIC, -A, bezmetici, -e, adj. fara rost, fara capatai; p. ext. zapacit. E slujitor cu credinta. El n-a umblat bezmetic(SADOVEANU). [Var.: bezmetec, -a adj.] – Ucr. bezmatok „[stup] fara matca”.

BRAMBURA adv. fara rost, fara capatai.

NANDRALAU ~i m. reg. 1) Tanar inalt si zdravan; vlajgan; zdrahon. 2) Persoana care umbla fara nici un rost si fara nici o ocupatie; haimana; pierde-vara. /Orig. nec.

ROBOT1, roboti, s. m. Sistem automatizat care actioneaza pe baza unui program de lucru stabilit sau care reactioneaza la anumite influente exterioare, dand impresia executarii unor actiuni omenesti. ♦ Fig. Persoana care munceste din greu si fara sa inteleaga rostul muncii sale; muncitor de corvoada. – Din fr. robot.

LAINIC, -A, lainici, -ce, s. m. si f. (Reg.) Om care umbla fara nici un rost; haimana, pierde-vara. – Laie + suf. -nic.

NEISPRAVIT, -A, neispraviti, -te, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care este lasat neterminat, care nu are capat sau sfarsit. 2. Adj., s. m. si f. (Persoana) care nu are nici o situatie, nici un rost, care este fara capatai, de nimic; (om) incapabil. – Ne- + ispravit.

A CARA car tranz. (obiecte sau fiinte) A duce dintr-un loc in altul. ◊ ~ apa cu ciurul a munci fara nici un rost. /<lat. carrare

A CASCA casc 1. tranz. (gura) A desface despreunand buzele si falcile (pentru a manca, a vorbi etc.); a deschide. ◊ ~ gura (la ceva sau la cineva) a) a privi cu curiozitate sau mirare naiva la ceva sau la cineva; b) a umbla fara nici o treaba (uitandu-se in toate partile). ~ ochii a) a face ochi mari (de mirare, de spaima etc.); a se holba; b) a baga de seama; a fi atent. Casca-gura (sau gura-casca) calificativ atribuit unei persoane care umbla fara nici un rost. 2. intranz. A deschide larg gura printr-o miscare reflexa, inspirand adanc si expirand prelung (din cauza somnului, oboselii etc.). /<lat. cascare

A CLOCI ~esc 1. intranz. 1) (despre pasari) A sta pe oua (un anumit timp) pentru a scoate pui. 2) pop. A-si trece vremea fara nici un rost; a lenevi; a trandavi; a lenosi. 2. tranz. 1) (oua) (despre pasari) A incalzi (un anumit timp) pentru a scoate pui din ele. 2) fig. (actiuni dusmanoase) A pune la cale in taina; a intreprinde pe ascuns; a urzi; a unelti; a tese. /<bulg. kloti

MAR1 meri m. Pom fructifer din familia rozaceelor, cu flori albe-trandafirii si fructe comestibile. ◊ ~ paduret mar salbatic cu fructe mici si foarte acre. De florile ~ului fara nici un rost; in zadar. A trai ca in flori de ~ a fi fericit. /<lat. melus

TRELA ~-LELA adv. pop. fara nici un rost. ◊ A umbla (sau a bate, a se duce) ~ a bate drumurile; a umbla teleleu. /<ngr. trella

bucher m. (d. buche). Care invata sa citeasca Fig. Care stie prea putin din ceia ce ar trebui sa stie. Care invata pe de rost buchea cartii fara sa priceapa intelesu. Care (ca profesor) se tine de buchea cartii (cerind elevului sa-i spuie lectiunea cuvint cu cuvint) sau (ca judecator, avocat s.a.) se tine servil de textu legii, pareatca. – Fem. bucherita, pl. e.

MUSCA muste f. 1) Insecta din ordinul dipterelor, cu doua aripi subtiri si cu aparatul bucal adaptat pentru intepat si pentru supt. ~-de-casa. ◊ A se aduna (sau a se strange, a se gramadi, a veni) ca mustele la miere a se aglomera intr-un loc (unde este rost de castig usor, fara munca). (Sa se auda) ~a! sa fie liniste perfecta. A se simti (sau a se sti) cu ~a pe caciula a se simti vinovat de ceva. Nu toate mustele fac miere nu oricine (poate) face bun si folositor. 2) pop. Orice insecta mica zburatoare. 3) Semn negru in mijlocul panoului de tragere. [G.-D. mustei] /<lat. musca

SENS s. I. 1. (LINGV.) acceptie, continut, insemnare, inteles, semnificatie, valoare, (rar) semantica, semantism, (inv.) noima, simt, talc. (~ul unui cuvant.) 2. v. semnificatie. 3. coerenta, logica, noima, sir. (Vorbeste fara ~.) 4. justificare, logica, motivare, noima, ratiune, rost, temei. (Nu vad ~ul acestei decizii.) 5. inteles, mesaj, semnificatie, talc, (inv.) socoteala. (~ul adanc al unei poezii.) 6. semnificatie, talc, (fig.) pret. (Iscat-am frumuseti si ~uri noi.) 7. v. scop. 8. importanta, insemnatate, semnificatie, valoare, (fig.) pret. (~ul actului Unirii.) II. 1. directie, parte. (In ce ~ o iei?) 2. directie, latura, parte. (Din toate ~urile veneau spre noi.) 3. cale, directie, linie. (Ce ~ va urma aceasta dezvoltare?) 4. directie, linie, orientare. (~ul luat de un fenomen.) 5. chip, fel, gen, maniera, mod, (rar) spirit. (Se pot face si alte observatii in acelasi ~.)

NOIMA, noime, s. f. 1. Inteles, sens, continut (al unui cuvant sau enunt); rost. ◊ Loc. adj. si adv. Cu noima = logic, cu judecata; intelept, cuminte. fara (nici o) noima = fara sens, fara judecata; prostesc, absurd. ◊ Expr. A nu avea (nici o) noima = a fi fara sens, absurd. 2. (Pop.) Menire, tel, scop; motiv, cauza. 3. (Rar) Simbol, conventie. – Din ngr. noima.

NOIMA ~e f. 1) Inteles adanc, ascuns; talc. ◊ Cu ~ a) cu inteles; logic; b) in mod intelept. fara (nici o) ~ a) fara sens; b) prosteste. A nu avea (nici o) ~ a fi lipsit de sens; a fi absurd. 2) Destinatie a unui lucru in functie de utilitatea acestuia; rost; sens. 3) inv. Imagine reprezentand ceva in mod conventional. /<ngr. noima

A SPUNE spun 1. tranz. 1) A reda prin cuvinte; a exprima prin grai; a zice. ~ adevarul. ~ pe de rost.~ drept a spune adevarul. Cine ar fi putut ~ cine ar fi putut sa creada. A nu ~ nici carc a nu scoate nici o vorba. ~ verde in fata (sau in ochi) a da adevarul pe fata, fara ocolisuri. A-i ~ cuiva inima a presimti. Dupa cum se ~ cu alte cuvinte. ~ povesti a comunica lucruri ireale. 2) (piese muzicale) A produce cu vocea sau cu un instrument; a zice; a canta; a interpreta. 3) (pe cineva cuiva) A prezenta ca vinovat de infaptuirea unor actiuni reprobabile tinute in taina, dand in vileag cu intentii rele; a pari; a denunta. 2. intranz. A purta numele; a se numi; a se chema. Cum iti ~? /<lat. exponere

afara adv. de loc si de miscare (din afoara, lat. ad, la, si fŏras, afara; vit. affuori, azi fuori, sp. afuera. V. fara). Nu in auntru [!], in exterior: a dormi afara din casa, a iesi afara din casa, a umbla pe afara. Afara din lege, scos de supt forta legii. Euf. A iesi afara, a-ti deserta matele. Afara de, fara, de cit numai: sa n' ai alti dumnezei afara de mine. Afara de asta sau afara de aceia, deosebit de asta, pe linga asta. Pe din afara, pe la exterior. Fig. Din memorie, pe de rost: a sti lectiunea pe din afara. Afara din cale sau din cale afara, extraordinar, peste masura. – Fals in afara ori din afara (fr. en dehors, du dehors) ild. afara, de afara: afara de asta, relele vin de afara. – Interj. Afara! Iesi!