REPTILA, reptile, s. f. (La pl.) Clasa de vertebrate ovipare, de obicei terestre, taratoare, cu temperatura corpului variabila, cu corpul acoperit de o piele groasa, solzoasa, fara picioare sau cu picioare scurte, dispuse lateral, si cu inima formata din doua auricule si un ventricul (Reptilia); (si la sg.) animal care face parte din aceasta clasa. – Din fr. reptile, germ. Reptile.

TALPIG, (1, 2) talpige, s. n., (3, 4) talpigi, s. m. 1. S. n. Fiecare dintre pedalele de la razboiul de tesut cu ajutorul carora se schimba itele. 2. S. n. Fiecare dintre cele doua suporturi laterale curbate cu care sunt prevazute unele scaune fara picioare. ♦ Fiecare dintre talpile unei sanii. ♦ Bucata de lemn sau de piatra care se fixeaza sub stalpii unei galerii de mina pentru a impiedica patrunderea stalpilor in talpa galeriei. 3. S. m. Incaltaminte rudimentara alcatuita dintr-o talpa de lemn si o bareta de piele petrecuta pe deasupra labei piciorului. 4. S. m. Soseta foarte scurta de dama care acopera numai laba piciorului. [Var.: talpic s. m. si n., talpica s. f.] – Talpa + suf. -ig.

REPTILA ~e f. 1) la pl. Clasa de vertebrate taratoare, cu corpul acoperit de un invelis solzos, cu sau fara picioare si cu inima tricamerala (reprezentanti: sarpele, soparla, crocodilul etc.). 2) Animal din aceasta clasa. /<fr. reptiles, germ. Reptile

VIERME ~i m. Animal nevertebrat, fara picioare, cu corpul moale si alungit, care traieste in sol, in apa sau paraziteaza pe plante si animale. ◊ ~ de matase larva unor specii de fluturi care produce gogosile de matase. /<lat. vermis, ~is

REPTILE s.f.pl. 1. Clasa a vertebratelor taratoare, ovipare, carnivore, cu temperatura corpului rece, fara picioare sau cu picioare scurte, dispuse lateral, si cu corpul acoperit de o piele cu solzi; (la sg.) animal din aceasta clasa; sarpe; taratoare. 2. (Fig.) Cel care este gata sa se injoseasca pentru a parveni. [Sg. reptila. / < fr. reptiles, cf. lat. reptilis < repere – a se tari].

ceciliz, cecilizi, s.m. (reg., inv.) soparla fara picioare.

REPTILE s. f. pl. clasa de vertebrate taratoare, ovipare, cu temperatura corpului scazuta, fara picioare sau cu picioare scurte, dispuse lateral, si cu corpul acoperit de o piele cu solzi. (< fr. reptiles, germ. Reptile)

BOL, boluri, s. n. 1. Cocolos. ◊ Bol alimentar = cocolos rezultat din mestecarea alimentelor cu saliva in cavitatea bucala. 2. Vas de forma semisferica cu sau fara picior. – Din fr. bol.

PASTRAV, pastravi, s. m. 1. Peste de apa dulce din familia salmonidelor, acoperit cu solzi mici, cu puncte negre si rosii si burta galbuie, care traieste in apele de munte, fiind foarte apreciat pentru carnea lui gustoasa (Salmo trutta fario). 2. (Reg.) Numele mai multor specii de ciuperci comestibile mari, cu sau fara picior, in forma de scoica de culoare cenusie-negricioasa, care cresc pe trunchiurile copacilor, producand un putregai alb al lemnului. – Din bg. pastarva.

JOS¹ adv. 1) La o inaltime relativ mica fata de pamant sau fata de alt loc; aproape de pamant. ◊ A (se) da ~ a (se) cobori. A lasa ~ a pune pe pamant sau pe podea. A lasa ochii in ~ a manifesta sfiala; a privi rusinat spre pamant. A privi (sau a masura pe cineva) de sus in ~ a privi (sau a masura pe cineva) cu o privire dispretuitoare. Cu nasul in ~ umilit; rusinat. De sus pana ~ in intregime. Din ~ dintr-un loc asezat mai la vale (sau mai la sud); din vale. In ~ in partea inferioara a unui obiect. De ~ a) de mai la vale; b) de la sud; c) din mase; din popor. 2) La acelasi nivel cu pamantul sau cu locul pe unde se umbla. ◊ Pe ~ a) pe pamant; pe podea; b) cu picioarele; fara nici un mijloc de locomotie. De pe ~ de pe pamant sau de pe podea. /<lat. deo(r)sum

FIALA s.f. (Ant.) Cupa fara torti si fara picior. ♦ Urna cinerara. [Pron. fi-a-. / < fr. phiale, gr. phiale].

GOBELET s.n. (Ant.) Vas de baut de forma evazata, fara picior sau toarte. [Var. gobleu s.n. /< fr. gobelet].

gobleu s.n. (ant.) Vas de baut de forma evazata, fara picior sau toarte. (< fr. gobelet)

CYLIX s. n. (ant.) Cupa de ceramica, cu sau fara picior, cu doua toarte usor recurbate. (‹ fr., gr. kylix)

coha s.f. (reg., inv.) 1. borcan, gavanos, chisea (de dulceata). 2. cupa emisferica fara picior.

hoca, hocale, s.f. (inv.) vas de baut (rotund si inalt, fara picior si fara toarta).

FIALA s. f. (ant.) 1. cupa de metal fara toarte si fara picior, decorata cu godroane radiare (frunze de lotus), pentru libatii. 2. urna cinerara. (< fr., gr. phiale)

apod, -a adj. (vgr. apus, apodos, d. a-, fara, si pus, podos, picior. V. anapoda). Zool. fara picioare.

ACNEMIE s.f. (Med.) Absenta congenitala a membrelor inferioare. [< fr. aknemie, cf. gr. a – fara, kneme – picior].

APOD, -A adj. (Despre unele animale) Lipsit de picioare. [< fr. apode, cf. gr. a – fara, pous – picior].

BRAHICATALECTIC adj., s. n. (vers greco-latin) fara ultimul picior sau ultimele doua silabe. (< fr. brachycatalectique)

BROASCA, broaste, s. f. I. Nume dat mai multor animale amfibii din clasa batracienilor, fara coada, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sarit, cu gura larga si ochii bulbucati. ◊ Expr. Ochi de broasca = ochi bulbucati. ◊ Compus: broasca-testoasa = nume dat mai multor specii de reptile cu corpul inchis intr-o carapace osoasa, dintre care unele traiesc pe uscat (Testudo graeca si hermanni), iar altele in apa (Emys orbicularis). II. 1. Compus: broasca-apei = planta erbacee acvatica cu frunze lucioase, cufundate in apa, si cu flori verzui (Potamogeton lucens). 2. Planta arborescenta exotica cu flori mari, galbene si cu frunze groase, cultivata ca planta de ornament (Opuntia ficus indica). III. Mecanism montat la o usa, la un sertar etc., pentru a le incuia cu ajutorul unei chei. – Lat. *brosca.

WINDSURF s.n. Scandura, planseta prevazuta cu catarg si o mica vela, cu ajutorul careia se poate pluti, stand in picioare, pe apele fara valuri mari. [Pr. uind-sarf] (din engl. windsurf)

SCAUN ~e n. 1) Mobila cu patru picioare, cu sau fara speteaza, pe care poate sedea o singura persoana. ◊ ~ electric dispozitiv folosit pentru electrocutarea unor condamnati la moarte. ~ de tortura dispozitiv care servea, in trecut, la imobilizarea celui supus torturilor. ~ de judecata (sau al judecatii) se spunea in trecut unei instante judecatoresti. Cu ~ la cap intelept. A sta intre doua ~e a ocupa o pozitie nesigura. 2) pop. Banca (cu speteaza sau fara) pe care se pot aseza mai multe persoane. 3) inv. Simbol al puterii unui suveran; tron. ◊ A ridica, a inalta, a pune (sau a se urca, a veni) in ~ a (se) face domn. A se cobori din ~ a abdica. 4) inv. Resedinta a unui monarh. ◊ Cetate de ~ capitala. Sfantul ~, ~ul pontifical (sau apostolic) resedinta papei; papalitate. 5) Materiile f****e eliminate de cineva. 6) Schelet de lemn destinat pentru a sustine un acoperis. 7) Parte componenta, menita sa sustina ceva. ~ul spicului. 8) Placa mica de lemn care serveste ca suport pentru coarde la instrumentele muzicale cu arcus; calus. /<lat. scamnum

JETE s. n. 1. (coregr.) saritura executata de pe un picior pe altul fara a deplasa corpul. 2. (muz.) aruncarea controlata, studiata, a arcusului pe coarda pentru obtinerea unui grup de sunete scurte, in aceeasi trasatura. (< fr. jete)

PLAT², -A adj. 1. lat, turtit, neted, ses. ♦ picior ~ = platfus. 2. (fig.) fara expresivitate, plictisitor, banal. (< fr. plat)

VOINICESC, -EASCA, voinicesti, adj., s. f. art. I. Adj. 1. De voinic, vitejesc; p. ext. eroic, legendar. ◊ Lupta voiniceasca (si substantivat, f.) = lupta corp la corp; tranta. ♦ Viguros, zdravan, puternic. 2. De flacau, de barbat; barbatesc. 3. (Inv.) Ostasesc. II. S. f. art. 1. Fel de a inota, care consta in intinderea alternativa a bratelor in laturi, fara a da din picioare. 2. Numele unui dans popular cu miscare vioaie, insotit de strigaturi la comanda si jucat de patru sau opt flacai; melodie dupa care se executa acest dans. – Voinic + suf. -esc.

ANURA ~e f. 1) la pl. Ordin de amfibieni fara coada si cu picioarele adaptate pentru sarit (reprezentant: broasca). 2) Animal din acest ordin. /<fr. anoures

TREPIED ~e n. 1) Scaun fara speteaza, cu trei picioare. 2) Suport cu trei picioare. [Sil. -pi-ed; Pl. si trepieduri] /<fr. trepied

VOINICEASCA f. 1) Stil de inot, constand in intinderea concomitenta a ambelor maini in laturi, fara a da din picioare. 2) art. Dans popular, executat de patru sau opt flacai intr-un tempo vioi si insotit de strigaturi. 3) Melodie dupa care se executa acest dans. /voinic + suf. ~easca

CORCODEL (‹ corcod, onomat.) s. m. Gen de pasari subacvatice, cuprinzind c. 20 de specii, larg raspindite (cu exceptia zonelor arctice), foarte bune inotatoare si cufundatoare, fara coada si cu picioarele asezate in partea posterioara a corpului. In Romania se intilnesc patru specii ca oaspeti de vara (clocitoare): c. mare (Podiceps cristatus), c. cu git rosu (P. griseigena), c. cu git negru (P. nigrocollis) si c. pitic (P. ruficollius) si o specie, accidental, iarna: c. de iarna (P. auritus).

VOLTIJA, voltije, s. f. Incalecare si descalecare din fuga calului fara ajutorul scarilor. ♦ Calarie in picioare pe sa. – Din fr. voltige.

TOPAI, topai, vb. IV. Intranz. A face sarituri repetate, a salta, a sari de pe un picior pe altul, a se misca dezordonat si aruncand picioarele. ♦ Peior. A dansa, a juca (fara eleganta). [Var.: tupai vb. IV] – Top + suf. -ai.

ASTAZIE s.f. (Med.) Pierderea capacitatii de a se tine pe picioare. [< fr. astasie, cf. gr. a – fara, stasis – statiune (II) verticala].

PROTURE s. f. pl. ordin de insecte inferioare, fara aripi, antene si ochi, cu picioare pe primele trei segmente abdominale si cu armatura bucala pentru supt si mestecat. (< fr. protures)

SCORPION, scorpioni, s. m. 1. Nume dat mai multor specii de arahnide avand la extremitatea posterioara glande veninoase, care se deschid in varful unui ac; scorpie (1). ◊ Scorpionul de carti =scorpion minuscul, fara coada si fara glande veninoase, avand patru perechi de picioare si o pereche de foarfece lungi, care traieste printre filele cartilor (Chelifer cancroides). 2. (Art.) Numele unei constelatii zodiacale din emisfera sudica; numele unuia dintre cele 12 semne ale zodiacului; Scorpie (2). [Pr.: -pi-on] – Din fr. scorpion, lat. scorpio, -onis.

PLAT, -A adj. 1. Lat, turtit; neted, ses. ♦ picior plat = picior cu talpa prea putin scobita. 2. (Fig.) fara expresivitate, plictisitor, banal. [Cf. fr. plat, germ. platt].

BONT, BOANTA, bonti, boante, adj. fara varf; ciuntit, retezat. ♦ (Despre degete, maini, picioare etc.) Scurt si gros.

PROTURA, proture, s. f. (La pl.) Ordin de insecte inferioare, fara aripi, antene si ochi, cu rudimente de picioare si cu armatura bucala pentru supt si mestecat; (si la sg.) insecta din acest ordin. – Din fr. protoures.

BATTEMENT s.n. (Coregr.; scrima) Nume dat unor miscari ale piciorului liber inainte, inapoi sau lateral, cu sau fara deplasare de pe sol. [Pron. bat-man. / < fr. battement].

BATTEMENT BAT-MAN/ s. n. (coregr., scrima) miscari ale piciorului liber inainte, inapoi sau lateral, cu sau fara deplasare de pe sol. (< fr. battement)

ofili (ofilesc, ofilit), vb. – 1. A se vesteji. – 2. A slabi, a se usca pe picioare. – Var. (Mold.) ovili, ugili. Sl. vęliti, fara indoiala in forma *uvęliti, cf. sl. uvęnąti (Cihac, II, 235), uvędati (Tiktin), rut. uvialii (Byhan 340), rus. ochileti (Candrea), cu acelasi sens.

BROASCA¹ ~ste f. 1) Animal amfibiu, fara coada, cu gura larga si ochii bulbucati, cu picioarele din urma mai lungi, adaptate pentru sarit. ◊ ~ raioasa broasca nocturna cu pielea acoperita cu negi, din care, la primejdie, se elimina un lichid iritant. ~ verde brotac. ~-testoasa reptila (terestra si acvatica), avand corpul acoperit cu o carapace osoasa, sub care isi poate trage capul si picioarele in caz de primejdie. Ochi de ~ ochi bulbucati. (A fi) plin de noroc ca ~sca de par se spune despre cineva, caruia nu-i merge in viata. Cand a face ~ par nicicand; niciodata. 2) pop. Umflatura sub pielea gatului; scrofula. [G.-D. broastei; Sil. broas-ca] /<lat. brosca

APOD, -A I. adj. (despre animale) lipsit de picioare. II. s. n. pl. nume dat unor animale fara lipsa membrelor si forma alungita (holoturii, pesti ososi, amfibieni). (< fr. apode/s/)

BONT, BOANTA, bonti, boante, adj. fara varf, cu varful retezat, tocit, rupt. ♦ (Despre degete, maini, picioare etc.) Scurt si gros. – Et. nec.

GOGI, gogesc, vb. IV. Intranz. (Pop. si fam.) A fi suferind, bolnav (o perioada mai lunga), fara a prezenta simptome clare si de obicei fara a cadea la pat; a purta o boala pe picioare timp mai indelungat. – Et. nec.

TUREATCA, turetci, s. f. 1. Caramb (la cizma). 2. (Inv. si reg.) Un fel de ciorap fara talpa, facut din dimie sau din postav, care imbraca piciorul de la glezna pana la genunchi. [Var.: tureac s. n.] – Et. nec.

A GOGI ~esc intranz. pop. A fi bolnav timp indelungat, fara a prezenta simptome clare si fara a sta la pat; a purta o boala pe picioare. /Orig. nec.

GIBON ~i m. Maimuta antropoida de talie mare, fara coada, cu membrele anterioare foarte lungi, care merge in doua picioare si traieste in sud-estul Asiei. /<fr. gibbon

porcan¹, porcani, s.m. (reg.) 1. om obraznic, mizerabil. 2. porc mare, porcoi. 3. pestisor cu corpul in forma de fus, care traieste in apele de deal si de ses; porcusor, porcas. 4. (fig.) epitet depreciativ pentru un om lacom, nesimtit, grosolan, fara caracter, obraznic, mincinos, indecent. 5. ciuperca comestibila, cu palarie carnoasa de culoare bruna-cenusie, cu piciorul scurt, neted, care creste prin padurile de brad.

A MASURA masor 1. tranz. 1) (valori, marimi fizice) A stabili prin comparare cu o unitate de masura etalon de aceeasi speta. ~ cu metrul. ◊ ~ din ochi (sau cu ochiul) a) a masura cu aproximatie, fara a folosi instrumente sau aparate de masura; b) a privi (pe cineva) din cap pana-n picioare; a examina cu atentie. 2) (spatii, distante etc.) A strabate (pe jos) de la un capat la altul. 4) (cuvinte, expresii etc.) A utiliza in mod echilibrat; a cumpani. 2. intranz. A avea drept masura. /<lat. mensurare

ciolpan (ciulpan), ciolpani, s.m. (pop.) 1. trunchi de arbore fara crengi, uscat si ramas la pamant; arbore rupt de vant; arbore batran; cioata, ciung, ciompleu, ciomp. 2. picior, crac. 3. om mare si diform.

PIVOT I. s. n. 1. piesa metalica rotunjita la capat, care sustine un corp solid si il ajuta sa se roteasca; capat al axului unui sistem tehnic care se sprijina pe lagar. ◊ cui conic introdus in canalul unui dinte pentru a sustine coroana. 2. (fig.) centru, punct de sprijin esential. ◊ intoarcere pe un picior la baschet pentru a se plasa cu spatele spre adversarul atacant. 3. radacina in forma de fus fara ramificatii. II. s. m. jucator (inalt) care actioneaza ca varf de atac, la baschet sub panoul advers, iar la handbal in semicercul de sase metri. (< fr. pivot)

stropoli (-lesc, -it), vb. – A se ocupa cu ceva, a roboti. – Var. stroboli. Creatie expresiva, dupa cum o indica suf. -li; legatura cu bg. tropolja „a tropai” (Candrea) nu este convingatoare. – Der. stropoleala, s. f. (roboteala prin jurul casei). Aceleiasi radacini trebuie sa-i apartina stropsi (var. Trans. strocsi), vb. (a calca, in picioare, a turti, a stilci; a pisa, a deforma; a strica, a distruge; refl., a certa, a dojeni), fara indoiala in loc de *troposi (dupa Cihac, II, 422 si Candrea, din sl. sutrasiti „a calca in picioare”, bg. strosvam „a marunti”); stropsala (var. stropsitura), s. f. (strivire; cearta).

PIVOT s.n. 1. Piesa metalica rotunjita la capat, care sustine un corp solid si care il ajuta sa se intoarca, sa se poata roti; (spec.) capat al axului unui sistem tehnic care se sprijina pe lagar. ♦ Cui conic introdus in canalul unui dinte pentru a sustine coroana. ♦ (Fig.) Centru, punct de sprijin esential. ♦ Intoarcere pe un picior la jocul de baschet pentru a se plasa cu spatele spre adversarul atacant. 2. Radacina in forma de fus fara ramificatii. // s.m. Jucator, de obicei inalt, care actioneaza ca varf de atac, la baschet sub panoul advers, iar la handbal in semicercul de sase metri. [Pl. -oturi, (s.m.) -oti. / < fr. pivot].

CIUPERCA ~ci f. 1) la pl. Increngatura de plante inferioare, fara clorofila, care se inmultesc prin spori. 2) Planta din aceasta increngatura, cu corpul carnos, in forma de palarie si cu picior. ~ci otravitoare. ~ci comestibile. ◊ ~ de fermentare microorganism in forma de ciuperca folosit ca ferment. Doar n-am mancat ~ci doar nu mi-am iesit din minti. A rasari ca ~cile (dupa ploaie) a aparea in numar mare si in timp scurt. 3) Obiect din lemn de forma speciala pe care se imbraca ciorapul cand se tese sau se carpeste. 4) fig. iron. Palarie sau caciula veche si mototolita. 5): ~ca sinei partea de sus mai larga a unei sine de cale ferata, pe care ruleaza rotile trenului. [G.-D. ciupercii] /<bulg. tepurca, sb. peturka

COCOS ~i m. 1) Pasare domestica cu o creasta rosie pe cap, cu penele cozii lungi si arcuite si cu pinteni tari la picioare; masculul gainii. ◊ La (pe la sau spre) cantatul ~ilor in zori de zi. Basmul (sau povestea) cu ~ul rosu istorie fara sfarsit sau neadevarata. 2) pop. Mascul al unor pasari. ~ul potarnichii. 3) Ciocanel care loveste percutorul la armele de foc. 4) Miezul de la harbuz, mai dulce si fara samburi; inima. 5) la pl. Graunte de porumb coapte in sare sau in nisip infierbantat si desfacute in forma de floricele; cocosei. 6): ~ de vant figura de metal, reprezentand un cocos, instalata pe acoperisul casei, care, fiind mobila, arata dincotro bate vantul; girueta. ◊ A fi ~ de vant a se da dupa imprejurari; a fi conformist. /<sl. kokosi

ZVARLI, zvarl, vb. IV. (In concurenta cu azvarli) I. Tranz. 1. A arunca ceva (printr-o miscare brusca). ♦ A da la o parte, a lepada un lucru (ne folositor sau vatamator). ♦ A proiecta in afara (ca urmare a unei impulsii launtrice). Vulcanul zvarle lava. 2. A risipi, a imprastia. ♦ Fig. A cheltui bani fara socoteala. II. Intranz. 1. A arunca cu ceva asupra cuiva (pentru a-l lovi, a-l alunga etc.). 2. (Despre animale) A izbi cu picioarele, a fi naravas; a lovi. III. Refl. A se repezi, a se precipita, a porni cu mare avant. ♦ A se arunca, a sari. Se zvarle pe cal. – Cf. scr. vrljiti, bg. hvarljam.

A PIPAI pipai tranz. 1) (persoane, obiecte) A atinge usor cu degetele (pentru a se convinge ca exista). ◊ ~ pulsul a cauta pulsul (pentru a-l masura). Pe pipaite a) bajbaind (pentru a gasi obiectul cautat); b) fara siguranta; sovaitor. 2) (bolnavii sau anumite regiuni ale corpului lor) A apasa usor cu degetele (pentru a identifica afectiunea); a palpa. 3) (drumul) A dibui cu piciorul, pasind cu nesiguranta. 4) fig. (ganduri, intentii, situatii etc.) A supune unei examinari prealabile prudente; a tatona. /<sl. pipati

ZVARLI, zvarl, vb. IV. (In concurenta cu azvarli) I. Tranz. 1. A arunca ceva (printr-o miscare brusca). ♦ A da la o parte, a lepada (un lucru nefolositor sau vatamator). Zvarle pistolul acela ca mi-e frica de el (NEGRUZZI). ♦ A proiecta in afara (ca urmare a unei impulsiuni launtrice). Vulcanul zvarle lava. 2. A risipi, a imprastia. ♦ Fig. A cheltui bani nebuneste, fara socoteala. II. Intranz. 1. A arunca cu ceva asupra cuiva (pentru a-l lovi, a-l face sa plece etc.) 2. (Despre animale) A izbi cu picioarele, a fi naravas. III. Refl. A se repezi, a se precipita, a porni cu mare avant. ♦ A se arunca intr-un loc (mai ridicat), sarind cu indemanare. Se zvarle pe cal. – Comp. bg. hvarlja, sb. vrljiti.

CHENOPODIACEE s.f.pl. Familie de plante dicotiledonate cu flori, cu stamine si pistil, fara stipele, al caror fruct este o achena; (la sg.) planta din aceasta familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. chenopodiacees, cf. gr. chen – gasca, pous – picior}.

BANCHETA s.f. 1. Banca mica fara speteaza; (spec.) canapea in compartimentele vagoanelor de cale ferata. 2. Fasie orizontala de-a lungul santurilor unei sosele. 3. Bancheta litorala = treapta ingusta de abraziune formata la piciorul unei faleze. [< fr. banquette].

CALCATOR, -OARE, calcatori, -oare, subst. 1. S. m. si f. Meserias care calca haine sau rufarie intr-un atelier de confectii, intr-o spalatorie etc. 2. (Rar) Persoana care calca o lege, o dispozitie etc. ♦ Pradator, hot. II. S. f. 1. Scandura pe care olarul framanta lutul cu picioarele. 2. Vas in care se calca (II 1) strugurii. 3. Instalatie speciala la gardurile pescaresti, care permite trecerea pestelui intr-un singur sens sau circulatia barcilor in ambele sensuri fara ca pestele sa iasa. III. S. n. 1. Mecanism la masinile de cusut, care apasa pe placa masinii materialul ce se lucreaza, pentru a putea fi fixat si deplasat mai usor; apasator, ceapraz. 2. Unealta formata dintr-o lama de otel plana sau indoita, cu crestaturi pe una sau pe ambele muchii, prevazuta cu maner si folosita de lemnari la rostuirea dintilor panzelor de ferastrau; ceapraz. 3. Panza sau pernita pe care se calca (III) haine, rufarie etc. – Calca + suf. -ator.

TABURET, taburete, s. n. Scaunel rotund sau patrat, fara spatar. ♦ Spec. Scaunel fara spatar, prevazut cu un dispozitiv de inaltare si de coborare, pe care sta cineva cand canta la pian. ♦ Spec. Scaunel foarte scund, pe care isi poate tine picioarele o persoana care sta pe scaun. – Din fr. tabouret.

TUREATCA ~etci f. 1) Parte a cizmei care acopera piciorul de la glezna pana sub genunchi; caramb. ◊ A avea obraz de ~ a fi foarte obraznic; a fi gros la obraz. 2) Varietate de ciorapi lungi pana la genunchi, fara talpi. /Orig. nec.

OFSAID s. n. greseala; deplasare a unui jucator, in depasirea fara minge a ultimului jucator advers (cu exceptia portarului), la fotbal, sau a liniei pe care se afla mingea, la rugbi. ♦ (arg.) a prinde in ~ = a prinde pe picior gresit. (< engl. offside)

CADENTA, cadente, s. f. 1. Miscare ritmica si uniforma; ritm. ◊ Loc. adv. In cadenta = cu miscari repetate la intervale egale. ♦ Numarul de lovituri pe care o arma de foc le trage pe minut. ♦ (Fiz.) Frecventa; viteza de repetare a unui fenomen. 2. Succesiune ritmica a unor unitati poetice (picioare, silabe) accentuate, care produc un efect auditiv armonios. ♦ Succesiune de armonii care produc impresia unei incheieri intr-o compozitie muzicala. 3. Pasaj mai mare de virtuozitate solistica dintr-un concert instrumental, interpretat fara acompaniament. – Din fr. cadence, it. cadenza.

PLAT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre obiecte) Care are latimea si lungimea cu mult mai mare decat grosimea; de forma lata si turtita; lataret. 2): picior ~ v. picior. 3) (despre forme de relief) Care este intins si neted; ses. 4) fig. Care este sarac in imagini artistice; lipsit de expresivitate artistica; fad; searbad; banal. Stil ~. 5) (despre persoane) Care se caracterizeaza prin lipsa de personalitate; fara caracter personal. /<fr. plat

OFSAID s.n. (Sport) Greseala constand in depasirea fara minge a ultimului jucator din echipa adversa (cu exceptia portarului) de catre un fotbalist sau a liniei pe care se afla mingea de catre un rugbist. ◊ (Argotic) A prinde in ofsaid = a prinde pe picior gresit, a surprinde intr-o situatie nefavorabila, in care nu are dreptate. [Pron. of-said, scris si offside. / < engl. offside].

A ROADE rod tranz. 1) A face sa se roada. 2) A rupe cu dintii (sau cu altceva) in bucati mici. ~ unghiile. ◊ ~ urechile cuiva a plictisi pe cineva (cu intrebari, rugaminti etc.). 3) fig. (despre ganduri, sentimente) A preocupa in mod sistematic si insistent; a nu slabi nici pentru un moment; a framanta; a macina. 4) (despre ape, ploi etc.) A deteriora putin printr-o actiune sistematica si indelungata. Ploile dese au ros malurile. ◊ ~ fundul pantalonilor (sau ~ pantalonii) degeaba a pierde timpul fara nici un folos. ~ cuiva pragul a vizita prea des pe cineva. 5) (despre viermi, insecte etc.) A distruge cu incetul, putin cate putin. Carii au ros scrinul. 6) (mai ales despre incaltaminte neajustata) A face sa simta dureri (la picioare); a bate. Ma rod pantofii. 7) fam. (persoane) A necaji, cautand nod in papura. /<lat. rodere

PLAT, -A, plati, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Lataret, turtit; plan. ◊ picior plat = malformatie congenitala a piciorului care are talpa prea putin scobita; platfus. ♦ (Despre terenuri) Intins, neted, ses. 2. Fig. Lipsit de expresie sau de culoare; searbad, fad; sters, banal. ♦ (Despre mediul inconjurator, modul de viata etc.) Mediocru, meschin; lipsit de variatie, monoton. ♦ (Despre persoane) fara personalitate, fara valoare, neinteresant, fara imaginatie; prost. 3. (Sport; despre alergari de viteza) Care se desfasoara pe un teren neted, special amenajat. – Din fr. plat.

SOLD, solduri, s. n. Parte a corpului omenesc situata intre mijloc si coapsa; regiune anatomica corespunzatoare articulatiei membrelor inferioare cu trunchiul. ◊ Loc. adj. si adv. Intr-un sold = (aplecat) intr-o parte, stramb. ◊ Expr. Cu mana (sau cu mainile) in sold (sau in solduri) = fara a intampina nici o greutate, fara nici o grija, in voie. A sta cu mainile in solduri = a nu face nimic, a pierde vremea. (Fam.) A-si pune mainile in sold (sau in solduri) = a se certa, a face scandal. ♦ P. a**l. Parte a corpului animalelor care corespunde articulatiei picioarelor cu trunchiul. ♦ Fig. Coasta, povarnis. – Cf. pol. szoldra.

BUTUC ~ci m. 1) Bucata dintr-un trunchi de copac taiat. 2) Bucata groasa de lemn de foc; bustean; buturuga. ◊ A dormi ~ a dormi adanc, fara simtire; a dormi bute; a dormi bustean. A-i trage cuiva ~cul a pacali pe cineva. 3) Bucata din tulpina unui copac gros, destinat efectuarii diferitelor operatii (despicatul lemnelor de foc, taiatul carnii la macelarie etc.); trunchi. 4) inv. Trunchi de lemn, prevazut cu gauri, in care se prindeau mainile, picioarele si gatul arestatilor si prizonierilor. 5) fig. Om prost si needucat. 6) Partea de jos, mai groasa, a tulpinei vitei de vie. 7) Partea centrala a unei roti in care se monteaza spitele. /Orig. nec.

BANCHETA s. f. 1. banca mica fara speteaza; canapea in compartimentele vagoanelor de cale ferata. 2. suprafata orizontala, platforma pe un taluz ori la baza lui, spre a-i spori stabilitatea. ◊ rambleu format din excedentul de material excavat. ◊ fasie orizontala de-a lungul unui terasament. 3. (echit.) obstacol natural format dintr-o movilita acoperita cu iarba. 4. ~ litorala = platforma de abraziune ingusta la piciorul unei faleze. (< fr. banquette)

butuc m. (gep. buttuk, anglosaxon, buttuc, capatii, butuc; engl. buttok, crupa. D. rom. vine rut. butuk, id. Cp. cu bont 2). Bustean, trunchi (mai mare ori mai mic, retezat si fara ramuri). Restu trunchiului ramas la pamint. Bucata de lemn gros: a pune un butuc in foc (V. naclad). Mijlocu roatei, in care-s intepenite spitele si pin care trece osia. Bucata de trunchi pe care macelaru taie carnea ori pe care se despica lemne ori se bate ceva cu ciocanu (Cind e de fer se numeste nicovala). Diba, lemn gros in care prindeau odinioara picioarele criminalilor si si se intrebuinteaza si azi contra celor indaratnici. Fig. Om prost ori trindav: ce butuc si acest om! Butuc de vita, trunchi de vita: o vie cu o mie de butuci. A trage cuiva un butuc (Mold.), a-l insela, a-l pacali. A fi din butuci, a fi din neam prost. Adv. A dormi butuc, a dormi adinc, greu, bumben, bustean, tun. A lega butuc, a lega teapan asa in cit sa nu se mai poata misca.

bleanda (blende), s. f. – 1. Obiect flasc, masa informa si fara consistenta. – 2. Lenes, bleg, moliu; persoana greoaie in miscari. – 3. Palma, lovitura. – 4. Uliu. Creatie expresiva (Iordan, BF, II, 181), cf. bleau, bleg, bleot. Coincide cu o radacina sl., cf. sl. bledynu „lenes” de la bledovati „a nu face nimic”, rut. blendati (Byhan, JB, IV, 304), sb. blendak „tont”. – Der. blend(ar)au, (var. blendoi), s. n. (masa informa); bleanca, s. f. (gura, cioc), cf. fleanca; blendi, vb. (a impinge, a imbrinci, a arunca), pe care DAR si Candrea il deriva de la rut. blenditi; blencheci, vb. (a flecari, a trancani); blenderi, vb. (a misca picioarele).