HAIN, -A, haini, -e, adj. 1. Rau la inima, fara mila, crud, hapsan, cainos. 2. (Inv.) Tradator, sperjur, necredincios. – Din tc. hain.

PAGANESTE adv. Ca paganii, in felul paganilor; fig. fara mila, in mod necrutator. – Pagan + suf. -este.

NEINDURATOR, -OARE, neinduratori, -oare, adj. Care nu iarta; fara mila; nemilos, necrutator, neindurat. ♦ (Adverbial) Extrem de..., foarte. – Ne- + indurator.

OSANDA, osande, s. f. (Pop.) 1. Condamnare, pedeapsa la care este supus cineva (de catre organele judiciare). ◊ Expr. A-si face osanda = a executa pedeapsa la care este condamnat. (Reg.) A-si face osanda cu cineva = a se purta rau, fara mila; a chinui, a tortura pe cineva. 2. Fig. Blestem; pacoste, napasta, nenorocire, urgie. – Din osandi (derivat regresiv).

NEINDURARE s. f. Lipsa de indurare, de mila; cruzime, asprime. ◊ Loc. adv. Cu neindurare = crud, aspru, fara mila. – Ne- + indurare.

NEOMENOS, -OASA, neomenosi, -oase, adj. Lipsit de omenie, fara mila; rau; crud, neomenit. [Pr.: ne-o-] – Ne- + omenos.

APRIG ~ga (~gi, ~ge) 1) Care manifesta o activitate sporita; infocat; inflacarat. 2) Care este aspru; fara mila. 3) Care este lacom. ~ la castig. [Sil. a-prig] /Orig. nec.

CRUD ~da (~zi, ~de) 1)(despre fructe si legume) Care inca nu este copt; neajuns la maturitate; crud; agurid; necopt; verde. 2) (despre alimente) Care nu este copt, fiert sau fript. 3) (despre fiinte) Care este prea tanar. 4) (despre materiale) Care nu a fost prelucrat; brut. 5) fig. Care este lipsit de mila; fara mila; nemilos; barbar; salbatic. 6) fig. (despre fiinte si despre manifestarile lor) Care denota lipsa de mila; nemilos; barbar; salbatic. /<lat. crudus

HAIN ~a (~i, ~e) 1) Care manifesta lipsa de mila; rau la inima; fara mila; cainos; crud; hapsan. 2) inv. Care si-a calcat legamantul dat. [Sil. ha-in] /<turc. hain

HAPSAN ~a (~i, ~e) (despre persoane) 1) Care este rau la inima; fara mila; cainos; crud; hain. 2) Care manifesta o dorinta cumplita de a avea cat mai mult; cuprins de dorinta de a afla cat mai mult; avid; lacom. /<ung. hapsi

SALBATIC ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre animale) Care nu este domesticit; neimblanzit. 2) (despre plante) Care creste de la sine; necultivat. 3) (despre pamant) Care este lasat in parasire; nelucrat; necultivat. 4) (despre locuri) Care nu este populat; nelocuit. 5) Care este caracteristic omului primitiv; necivilizat. 6) si substantival (despre persoane) Care se fereste de lume; nesociabil. 7) si substantival Care este lipsit de mila; fara mila; barbar; crud; nemilos. 8) Care se manifesta cu mare putere; violent. 9) si substantival fig. Care vadeste lipsa de respect fata de cultura si civilizatie; barbar. /<lat. silvaticus

storat, -a, adj. (reg.) 1. (despre obiecte; in forma: sturat) care a fost prefacut cu violenta in bucati; faramitat, zobit. 2. (despre fiinte; in forma: sturat) stalcit, batut rau. 3. (despre lucruri de mancare; in forma: sturat) care este luat fara mila, distrugand, rupand.

stori, storasc, vb. IV 1. (refl.; inv. si reg.) a se chinui; a se istovi. 2. (fig.; reg.; despre oameni; in forma: sturi) a chinui, a cauza o durere insuportabila, a seca, a epuiza (sufleteste). 3. (inv. si reg.) a nimici. 4. (reg.; despre fiinte) a stalci, a bate zdravan. 5. (reg.) a muri. 6. (reg.) a omori. 7. (refl.; fig.; inv. si reg.) a se ruina. 8. (reg.; despre bani) a stoarce. 9. (reg.; despre oameni) a strange, a aduna laolalta. 10. (reg.; despre lucruri de mancare; in forma: sturi) a lua fara mila, distrugand, rupand; a stinge. 11. (reg.; in forma: sturi) a fura.

INEXORABIL, -A adj. 1. neinduplecat, fara mila. 2. implacabil. (< fr. inexorable, lat. inexorabilis)

iuda (iude), s. f. – 1. Camatar. – 2. Om tradator, fatarnic, prefacut. – 3. Om fara mila. – 4. Duh rau. – 5. (Arg.) Agent, curcan. – 6. Vint. – 7. Copaci doboriti de vint. De la Iuda (Tagliavini, Arch. Rom., XII, 184; DAR). Cihac, II, 152, explica sensul 7 din sl. judu „membru”, care nu pare clar. Ar putea fi mai curind o extindere a sensului 6, care se explica, la rindul lui, printr-o confuzie cu iuga, s. f. (vint de sud), din bg., sb. jug. – Der. iudalic, s. n. (Arg., tradare; misiunea agentului de politie); iudi, vb. (a ademeni, a seduce, a face sa pacatuiasca), cf. Iordan, BL, IX, 65 (dupa DAR, in legatura cu rut. juditi).

CARNE (lat. caro, carnis) 1. Tesutul muscular al corpului omenesc si al animalelor, impreuna cu tesuturile moi la care adera. ♦ C. vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ♦ Expr. A taia in carne vie = a) a taia, a lovi din plin, fara mila; b) a curma fara crutare un rau, a stirpi raul de la radacina. 2. (Ind. Alim.) Partea comestibila din corpul unor mamifere, pasari, pesti, crustacee etc. ♦ C. congelata = c. inghetata la o temperatura cuprinsa intre -12 si -20ºC, in vederea conservarii ei pe o perioada mai lunga (pina la c. sase luni). C. refrigerata = c. racita la o temperatura cuprinsa intre +4 si -2ºC, pentru a-si pastra calitatile initiale pe o perioada scurta (pina la trei saptamini). Extract de c. = solutie concentrata de substante nutritive, fara grasimi si albumine, obtinuta prin tratarea carnii slabe cu apa la temperatura de cel putin 90ºC, urmata de concentrarea produsului rezultat. 3. Partea interioara a pieilor, opusa fetei acestora. 4. Partea comestibila a unor fructe si legume; pulpa (3).

NEMILOSTIVIRE, nemilostiviri, s. f. (In expr.) Cu nemilostivire = fara mila, fara crutare. – Din ne- + milostivire.

carne f. (lat. caro, carnis, it. sp. pg. carne, pv. cat. carn, fr. chair). Substanta moale, singeroasa si organica a animalului, indiferent daca e vie (fr. chair) ori de vinzare la macelarie (fr. viande). Carne macra, carne slaba, fara grasime si fara oase. Carne vie, carne care simte. A taia in carne vie (fig.), a-i pedepsi fara mila pe vinovati. Carnatiune: carne sanatoasa. Fig. Natura omului: carnea e slaba, dar sufletu e tare. Pl. n. carnuri, bucate de carne: mie nu-mi plac carnurile (V. hoitina). Carne cu ochi, figura fara expresiune, figura stearsa (V. bot). A creste carnea pe tine, a fi foarte multamit [!]. A ti se scutura, a ti se´ncreti carnea de groaza, a-ti fi foarte groaza. A fi carne si unghie cu cineva, a fi trup si suflet cu el, a-i fi foarte devotat. A fi rau de carne, 1) a te vindeca greu de o rana, 2) a fi libidinos.

cineste (est) si cii- (vest) adv. Ca cinele [!]. Fig. Dificil, cu mare munca: am cistigat putini bani muncind cineste. Crud, fara mila: a se purta cineste.

POGAN, -A, pogani, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre fiinte) Mare, voinic, vanjos. 2. (Despre stari, actiuni) Intens, in toi; strasnic, grozav. 3. (Despre oameni) Urat, slut, hidos. ♦ fara mila, rau, crud. (Adverbial) Stalcit, stricat. [Acc. si: pogan] – Din sl. poganu, magh. pogany.

NEMILUIT, -A, nemiluiti, -te, adj. (Rar) 1. Care se afla in cantitate mare, fara masura, mult. ◊ Loc. adv. (Curent; substantivat, f.) Cu nemiluita = in cantitate foarte mare, din belsug; fara socoteala, fara masura; cu ghiotura. 2. (Adesea adverbial) fara mila¹, fara crutare; p. ext. indarjit, inversunat. – Cf. mila¹.

NECRUTAT adv. (Inv.) fara mila, in mod necrutator. – Ne- + crutat.

NEOMENESTE adv. In chip neomenesc; fara de mila. [Sil. ne-o-] /ne- + omeneste

crutare f. Actiunea de a cruta. mila, indurare: contra Cartaginejilor Romanii au procedat fara crutare.

NEMERNIC, -A, nemernici, -ce, adj., s. m. si f. 1. (Om) ticalos, infam, marsav. ♦ (Om) de nimic, fara valoare; nevrednic, neputincios. 2. (Pop.) (Om) vrednic de mila, sarman. 3. (Inv.) (Om) strain, pribeag, pripasit. – Din sl. namerĩnu „care vine”.

blaga f. fara pl. (vsl. blago, bunatate). Fam. Bunatate, blindeta, mila: blaga lui Dumnezeu. Ban. Olt. (dupa sirb) Bogatie.

BIET, BIATA, bieti, biete, adj. 1. (Preceda nume de fiinte) Vrednic de mila, de plans; sarman. ♦ (Despre morti) Regretat. 2. Vrednic de dispret; fara insemnatate, fara valoare. – Cf. sl. bedinu.

ARGUMENT (‹ fr., lat.) s. n. 1. Rationament sau, p. gener., orice proba menita sa dovedeasca sau sa respinga ceva. 2. (MAT.) Variabila independenta a unei functii. ♦ Unghiul dintre semiaxa reala si dreapta care uneste originea cu afixul unui numar complex, masurat in sens trigonometric direct. 3. (FILOZ., LOG.) Denumire pentru unele rationamente concrete din istoria logicii si filozofiei, care prezinta un interes special: a. ontologic, introdus de Anselm pentru a demonstra existenta lui Dumnezeu, preluat apoi de Decartes; a. indoielii, formulat de catre Decartes, in vederea asezarii cunoasterii pe baze sigure; a. bastonului, incercare de a sili prin forta pe cineva sa accepte o idee; a. la persoana, argumentare falsa prin referirea la calitatile persoanei, fara legatura logica cu ideea in discutie; a. relativ la ignoranta, bazat pe ignoranta interlocutorului; a. relativ la mila, in care se face apel la sentimente in favoarea cuiva; a. majoritatii (caz particular), cind cineva se refera la acordul majoritatii.

pietate s. f. – mila, evlavie, veneratie, devotament. Lat. pietatem (sec. XIX). – Der. impietate, s. f. (lipsa de pietate); pios, adj., din fr. pieux; pietos, adj., fara intrebuintare, cuvint fortat de Odobescu dupa it. pietoso.

cutie (cutii), s. f. – 1. Obiect de lemn, metal etc., in care se pastreaza diferite lucruri. – 2. Etui, toc, trusa. – 3. Sertar. – 4. Cufar, lada. – Cutia milelor, institut national de binefacere, fundat in 1775 de catre domnitorul Alexandru Ipsilanti, condusa din 1793 de marele vornic de cutie si alimentata de bunurile persoanelor care au decedat fara a lasa mostenitori, si o treime de la cei care decedau fara sa lase testament. – Cutia sateasca, specie de piata de grine fundata in sec. XVIII. – 5. Orfelinat. – Copil de cutie, orfan, copil gasit. – Mr. cutie, megl. cutiia. Tc. kutu, kuti (Seineanu, II, 151; Miklosich, Turk. Elem., I, 338; Berneker 653; Lokotsch 1271; Ronzevalle 139); cf. gr. ϰουτί, bg., sb. kutija, alb. kuti. – Der. cutier, s. m. (perceptor; negustor ambulant).

DAR², daruri, s. n. I. 1. Obiect primit de la cineva sau oferit fara plata cuiva, in semn de prietenie sau ca ajutor etc.; cadou. ◊ Loc. adj. De dar = primit gratis, daruit. ◊ Loc. adv. In dar = fara plata, gratis; degeaba. ♦ Plocon. ♦ Donatie. 2. (Bis.) Prinos, ofranda. ◊ Sfintele daruri = painea si vinul sfintite pentru cuminecatura. II. 1. Insusire (cu care se naste cineva); aptitudine, vocatie, talent. ◊ Expr. A avea darul sa... (sau de a...) = a avea puterea, posibilitatea sa..., a fi in stare sa..., a fi de natura sa... A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi un bun orator. (Ir.) A avea (sau a lua) darul betiei = a fi (sau a deveni) betiv. 2. Avantaj, binefacere. 3. (In conceptia crestina) Ajutor pe care il acorda Dumnezeu omului; mila, har divin. ◊ Darul preotiei = dreptul de a exercita functiile preotesti. – Din sl. daru.