NESFARSIRE s. f. Intindere sau cantitate fara limite sau care pare ca nu are limite. – Ne- + sfarsire.

ADORA vb. I. tr. 1. A iubi foarte mult, fara limite. 2. A slavi, a diviniza; a venera (o divinitate). [< fr. adorer, cf. it., lat. adorare].

ADORA vb. tr. 1. a iubi foarte mult, fara limite. 2. a diviniza; a venera. (< fr. adorer, lat. adorare)

leaca s. f. – Pic, citime mica, farima, piscatura, fir, bob, strop. (Se foloseste numai cu art. indef. oleaca „putin”). Ngr. ὀλιγάϰι dim. al lui ὀλίγο (Cihac, II, 680; Philippide, Principii, 107; Scriban). Ngr. se pronunta si ὀλιάϰι; cf. abruz. licca „un pic”. A ajuns sa se confunde cu leac „remediu”, prin obisnuinta de a administra medicamentele in cantitati foarte mici; din aceasta confuzie rezulta leac, s. n. (pic), de leac (incrucisat cu de loc) „complet, total, fara limite”. Pentru separarea lui o, considerat gresit ca art., cf. strachina si, in sens contrar, omida.

tarm (-muri), s. n. – Mal, coasta, riviera. – Var. inv. tarmure. Lat. termen (Lambrior, Rom., VII, 92; REW 8665; Puscariu, Dacor., VIII, 306). Modificarea se datoreaza unei var. *termonem (Hasdeu, Cuv. din Batrini, I, 306), ipoteza improbabila; unui acuz. vulgar terminem (Ascoli, Arch. glott., II, 430), ipoteza insuficienta; unui dim. *termulus › tarmur (Puscariu 1715; cf. Puscariu, Lr., 248); sau mai probabil pl. termina asimilat cu pl. in *ǒra › -uri prin intermediul unei asimilari n › r. Forma moderna este un sing. regresiv, dupa pl. tamuri (Byck-Graur 28). Der. tarmuri, vb. (a limita); netarmurit, adj. (infinit, fara limite); tarmuros, adj. (stincos, abrupt).

ADORA, ador, vb. I. Tranz. 1. A iubi in cel mai inalt grad, fara limita, a avea un cult pentru cineva sau ceva. 2. A slavi (o divinitate); a venera, a diviniza, a cinsti. – Din fr. adorer, lat. adorare.

INFINIT¹ ~ta (~ti, ~te) 1) Care nu are nici o limita; fara capat; nelimitat; nesfarsit; nemarginit. 2) Care nu are sfarsit; fara sfarsit; etern. 3) Care este considerabil (sub aspectul marimii, intensitatii, duratei, numarului etc.); nelimitat. /<lat. infinitus, fr. infini

INFINIT, -A adj. Care nu are sfarsit, limite; fara margini; nemarginit, nemasurat. // s.n. (Fil.) Ceea ce nu are limita in spatiu sau in timp. // s.m. (Mat.) Marime superioara oricarei marimi date. [Cf. lat. infinitus, fr. infini].

INFINIT, -A I. adj. care nu are sfarsit, limite; fara margini; nemarginit, nemasurat. II. s. n. (fil.) insusirea materiei de a fi nelimitata si inepuizabila in spatiu si timp. III. s. m. (mat.) marime care nu este finita. (< lat. infinitus, fr. infini)

ENTORSA, entorse, s. f. Leziune traumatica a unei articulatii provocata de executarea brusca a unei miscari dincolo de limitele fiziologice, fara a fi urmata de o deplasare permanenta a oaselor sau a ligamentelor. – Din fr. entorse.

FENOMEN s.n. 1. Categorie a dialecticii materialiste, corelativa cu esenta, desemnand aspectul exterior in care se manifesta esenta lucrurilor si a proceselor, care este perceput in mod direct prin organele senzoriale; ansamblul insusirilor unui lucru care pot sa se schimbe intre anumite limite specifice fara ca lucrul sa inceteze de a mai fi el insusi; orice aspect al naturii in miscare perceptibil prin simturi. 2. Ceea ce surprinde prin noutatea sau raritatea sa; lucru, intamplare, fiinta extraordinara. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. phenomene, it. fenomeno, cf. gr. phainomenon – ceea ce apare].

NEASEMANAT, -A, neasemanati, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate fi asemanat cu nimic; care nu are pereche deoarece depaseste limitele, insusirile obisnuite; fara seaman, incomparabil, neasemuit, unic. [Pr.: ne-a-] – Ne- + asemanat.

CAPAT, capete, s. n. 1. Partea extrema a unui lucru, a unei perioade, a unei situatii sau a unei stari; margine, limita. ◊ Loc. adj. fara (de) capat = fara sfarsit; indelungat, intins. ◊ Loc. adv. De la capat = de la inceput. In capat = in frunte; exact, deplin. Din capat = de la inceput. Pana la capat = pana la sfarsit; pana la ultimele consecinte; in mod consecvent. ◊ Expr. La capatul lumii (sau pamantului) = foarte departe. A pune capat (unui lucru, unei situatii) = a face sa inceteze, a termina. A da de capat = a duce la bun sfarsit. A scoate (sau a duce) ceva la capat = a termina ceva (cu succes); a izbuti. A o scoate la capat cu ceva = a iesi cu bine dintr-o situatie neplacuta. A o scoate la capat cu cineva = a se intelege cu cineva. 2. Fragment; ramasita de... ◊ Expr. Pana-ntr-un capat de ata = tot. – Din pl. capete (< lat. capita).

RESTRICTIE s. 1. restrangere, (fig.) ingradire. (~ de circulatie.) 2. limita, (rar) marginire. (Generalizeaza fara nici o ~.)

CAPAT, capete, s. n. 1. Partea extrema a unui lucru, a unei perioade, a unei situatii sau a unei stari; margine, limita, sfarsit¹, istov. ◊ Loc. adj. fara (de) capat = fara sfarsit; indelungat, intins. ◊ Loc. adv. De la (sau din) capat = de la inceput. In capat = a) in frunte; b) exact, deplin. Pana la capat = pana la sfarsit; pana la ultimele consecinte, in mod consecvent. ◊ Expr. La capatul lumii (sau pamantului) = foarte departe. A pune capat (unui lucru, unei situatii) = a face sa inceteze, a termina (cu bine), a rezolva. A da de capat = a duce la bun sfarsit. A o scoate la capat cu ceva = a iesi cu bine dintr-o situatie neplacuta. A o scoate la capat cu cineva = a se intelege cu cineva. Nici un capat de ata = absolut nimic. Pana la (sau intr-)un capat de ata = absolut tot. 2. Fragment; ramasita de... – Refacut din pl. capete < lat. capita).

EXCES ~e n. Lipsa de masura; tot ce depaseste limitele normale; abuz. ~ de viteza. ◊ Cu ~ fara masura; exagerat. fara ~ moderat. ~ de putere actiune care depaseste prevederile legii. /<fr. exces, lat. excessus

RADIO-PIRAT s. m. statie particulara de radiodifuziune, instalata fara autorizatie pe un vas ancorat la limita apelor teritoriale ale unei tari. (< fr. radio-pirate)

asimptota f., pl. e (vgr. asymptotos, care nu coincide, d. a 6 si sympipto, coincid. V. simptoma). Geom. Linie dreapta care se apropie constant de o curba fara s´o poata ajunge vre-odata. V. limita.

REZONABIL, -A, rezonabili, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care are o judecata sau o comportare rationala; cu judecata; cumpanit, cuminte. ♦ (Despre actiuni, fapte etc.) Care se mentine in limitele normale, obisnuite; care nu are nimic iesit din comun; fara exagerari; cumpatat. 2. (Despre preturi) Care este corespunzator cu valoarea lucrului (de) cumparat; potrivit, acceptabil: p. ext. accesibil. Preturi rezonabile. – Din fr. raisonnable.

SOCOTEALA ~eli f. 1) Totalitate a operatiilor aritmetice efectuate in vederea determinarii valorii unei marimi; calcul. ◊ A face ~ a da cuiva suma de bani care i se cuvine. A-si gresi ~elile a se insela in asteptarile sale. A iesi la ~ cu ceva (sau cu cineva) a ajunge la un oarecare rezultat; a o scoate la capat. A rade pe ~ cuiva a-si bate joc de cineva. A pune ceva la ~ a lua in seama ceva; a tine cont de ceva. A da cuiva ~ a raspunde in fata cuiva de un lucru. A cere ~ cuiva de ceva a face pe cineva sa raspunda de ceva. A tine ~ a lua in considerare. Pe ~eala cuiva pe cheltuiala cuiva. 2) rar Fel de a privi. ◊ A-si da cu ~eala a fi de parere. A-i veni cuiva la ~ a-i conveni. 3) limita pana la care este posibil ceva; masura. ◊ Cu (sau fara) ~ a) cu (sau fara) chibzuiala; b) cu (sau fara) masura. 4) rar pop. Activitate intreprinsa in vederea unui scop. ◊ Cum e ~eala? Cum stau lucrurile? Care e situatia? [G.-D. socotelii] /a (se) socoti + suf. ~eala

RAS rasa (rasi, rase) 1) v. A RADE. ◊ C-o fi tunsa, c-o fi rasa ba ca-i una, ba ca-i alta. 2) (despre vase) Care este umplut pana la limita; plin ochi. 3) (despre terenuri) Care nu are ridicaturi sau adancituri; fara denivelari; drept. /v. a rade

ELASTICITATE s. f. 1. proprietatea de a fi elastic. ♦ teoria ~tatii = capitol al mecanicii care se ocupa cu determinarea starii de tensiune si de deformare a corpurilor elastice supuse actiunii unor sarcini exterioare. 2. limita de ~ = tensiune maxima la care poate fi supus un corp fara a ramane cu deformatii permanente. 3. (fig.) suplete. 4. proprietate a unei variabile economice de a-si modifica marimea sub influenta altei variabile. (< fr. elasticite)

INFINIT, -A, (1, 3) infiniti, -te, adj., s. m., (2) infinituri, s. n. 1. Adj. Care nu are margini, limite; nesfarsit², nemarginit, nemasurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ◊ (Adverbial) Infinit mai valoros decat... 2 S. n. Categorie care exprima natura absoluta a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitata in spatiu si in timp si inepuizabila pentru cunoastere; ceea ce nu are sau pare ca nu are limita in spatiu sau in timp; nesfarsit¹. ◊ Loc. adv. La infinit = in chip nelimitat, fara incetare. 3. S. m. (Mat.) Marime variabila care poate lua valori mai mari decat orice marime data. – Din. infinitus, fr. infini.

NESFARSIT², -A, nesfarsiti, -te, adj. 1. Care nu se sfarseste, nu are limite (in timp sau spatiu), nu inceteaza, nu se consuma, care nu are sfarsit; fara sfarsit; fara margini: etern, vesnic; infinit. 2. Foarte mare, foarte intins, foarte numeros, foarte intens. ♦ (Adverbial) Extrem de..., foarte. – Ne- + sfarsit.

PRISOS, prisosuri, s. n. 1. Ceea ce depaseste necesarul, ceea ce intrece o anumita limita; surplus, excedent. ◊ Loc. adj. si adv. De prisos = (care este) in plus; p. ext. inutil, fara rost. ◊ Loc. adv. Cu prisos = in plus; p. ext. din plin, din belsug. ♦ Belsug, abundenta. 2. (La pl.; inv. si reg.) Terenuri agricole care prisoseau mosierului si pe care acesta le arenda taranilor. [Pl. si: prisoase. – Var.: (reg.) pristos s. n.] – Ngr. perissos.

SIMULTANEISM s. n. 1. faptul de a se petrece simultan. 2. procedeu de naratiune in a prezenta fara tranzitie evenimente care se desfasoara simultan in diverse locuri. 3. tehnica de a picta constand in a suprapune in limitele aceluiasi obiect doua puncte de vedere diferite. (< fr. simultaneisme)

PATINARE², patinari, s. f. 1. Actiunea de a patina² si rezultatul ei; patinaj. 2. Alunecare alternativa si intre limite determinate a unui culisor, intr-un ghidaj de translatie. ♦ Alunecare a unei roti de vehicul pe calea de rulare, fara invartirea ei. – V. patina².

RATIONALIZA vb. I. tr. 1. A introduce metode de folosire mai justa a utilajului, a spatiului de lucru etc. (intr-o intreprindere, intr-o ramura de productie etc.). 2. A limita consumul unor produse (supunandu-l anumitor restrictii); rationa². 3. A transforma o expresie algebrica cu un radical intr-o expresie echivalenta fara radical. [< fr. rationaliser, cf. rus. rationalizirovati].

PAPUC ~ci m. 1) mai ales la pl. pop. Obiect de incaltaminte cu inaltimea pana deasupra gleznei; gheata. ◊ A roade ~cii degeaba pe drumuri a umbla fara rost. A tine (sau a pune) (pe cineva) sub ~ (sau calcai) a tine sau a pune pe cineva sub ascultare; a limita pe cineva in actiuni. A fi sub ~cul (sau calcaiul) cuiva a fi sub ascultarea cuiva; a fi limitat in actiuni de cineva. ~cul-doamnei planta erbacee perena, cu frunze eliptice, cu flori mari divers colorate. 2) mai ales la pl. Obiect de incaltaminte usoara, de casa (fara calcai); pantof de casa. 3) tehn. Piesa de lemn pusa sub capatul de jos al unui stalp pentru a-i mari suprafata de sprijin. 4) Invelis metalic fixat de capatul ascutit al unui pilon pentru a-l proteja si pentru a-i inlesni patrunderea in pamant; sabot. 5) Piesa de metal care uneste un conductor cu o instalatie electrica, asigurand realizarea unui contact demontabil. /<turc. papuc, ung. papucs

RATIONALIZA vb. tr. 1. a folosi metodele si procesele tehnologice cele mai eficiente; a utiliza la maximum mijloacele de productie in scopul cresterii productivitatii muncii si a reducerii pretului de cost. 2. a limita prin anumite restrictii consumul unor produse deficitare; a rationa (II). 3. a transforma o expresie algebrica cu un radical intr-o expresie echivalenta, fara radical. (< fr. rationaliser)

PRISOS, prisosuri, s. n. 1. Ceea ce depaseste necesarul, ceea ce intrece o anumita limita; prisosire, prisosinta, prisoseala, surplus, excedent; p. ext. belsug, abundenta. ◊ Loc. adj. si adv. De prisos = (care este) in plus; p. ext. (care este) inutil, fara rost. ◊ Loc. adv. Cu prisos = in plus; din plin, din belsug. 2. (La pl.; inv. si reg.) Teren agricol care prisosea mosierului si pe care acesta il arenda taranilor. – Din ngr. perissos.

MEDIOCRU, -A, mediocri, -e, adj. 1. Care se afla intre doua limite extreme, mijlociu, potrivit; care nu iese din comun, nu se evidentiaza prin nimic, modest, banal. 2. Lipsit de inteligenta, de capacitate ori cultura, de spirit; fara valoare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. mediocre.

Afara adv. Dincolo de limitele unui spatiu inchis sau apropiat; in exterior. ◊ Loc. conj. Afara numai daca nu... = numai cu conditia ca..., afara de cazul cand... ◊ Loc. prep. (In) afara de... = fara a mai socoti si... ◊ Expr. A da afara = a scoate (cu forta) de undeva; a elimina, a exclude; a concedia dintr-un post. Afara din cale sau din cale-afara = peste masura, neobisnuit de... ♦ (Cu valoare de interjectie) Iesi! pleaca! du-te! – Lat. ad foras.

Afara adv. Dincolo de limitele unui spatiu inchis sau apropiat; in exterior. ◊ Loc. conj. Afara numai daca nu... = numai cu conditia ca..., afara de cazul cand... ◊ Loc. prep. (In) afara de... = fara a mai socoti si... Afara de... = cu exceptia a...; fara a mai socoti si... ◊ Expr. A da afara = a scoate (cu forta) de undeva; a elimina, a exclude; a concedia dintr-un post. Afara din cale sau din cale-afara = peste masura, neobisnuit de... ♦ (Cu valoare de interjectie) Iesi! pleaca! du-te! – Lat. ad foras.

GLUMA¹, glume, s. f. Scurta poveste plina de haz (si cu un final neasteptat), care provoaca ras si veselie. V. anecdota. ◊ Loc. adv. In gluma = fara nici o intentie serioasa, fara rautate. fara gluma = in mod serios. Nu gluma! = cu adevarat, serios. ◊ Expr. A se intrece (sau a merge prea departe) cu gluma = a-si permite prea mult, a intrece limita admisa in atitudini, comportare. A lasa gluma (la o parte) = a vorbi serios. A lua (ceva) in gluma = a nu lua (ceva) in serios, a nu da importanta; a subestima. A nu sti (sau a nu intelege) de gluma, se spune (ca repros) despre cineva care se supara cand glumesti cu el. A nu-i arde (cuiva) de gluma = a fi indispus, suparat, necajit. Nu-i (de) gluma = e lucru serios, ingrijorator. ♦ Fapta hazlie; pacaleala. – Din sl. glumu, bg. gluma.

ASPRU¹ ~a (~i, ~e) 1) Care are suprafata zgrunturoasa; cu asperitati. 2) (despre perii, par etc.) Care are firele tari, tepoase. 3) (despre apa) Care contine saruri peste limita admisa; dur. 4) (despre faina) Care nu este macinata marunt. 5) Care se suporta greu; care intrece masura obisnuita. Ger ~. Vant ~. 6) (despre persoane) Care se caracterizeaza prin lipsa de indulgenta; fara indulgenta; dur; exigent; sever. [Sil. as-pru] /<lat. asper

CADRU s.n. I. 1. Schelet facut din bare de lemn, de metal, de beton armat etc., legate rigid pentru a forma un suport rezistent; suport care sustine diferite aparate. ♦ Rama. ♦ Aparat de gimnastica pentru miscari de mladiere prin suspensie, serpuire etc. 2. (Fig.) Mediu inconjurator al unei persoane, al unui lucru etc.; ambianta. 3. (Fig.) limitele in care se desfasoara o activitate, o actiune: (p. ext.) ceea ce este cuprins intre aceste limite. 4. Element al unei marci postale constituind detaliul exterior al desenului. 5. Imagine inregistrata pe un film fotografic; cliseu, negativ. ♦ (Cinem.) Spatiu dintr-un film cuprinzand o succesiune continua de imagini, inregistrate fara oprirea aparatului de filmat; camp. II. (La pl.) Efectiv al unei intreprinderi, al unei institutii, al unei unitati, al unei organizatii etc.; (la sg.) cel care face parte din efectivul unei intreprinderi, al unei institutii, al unei unitati, al unei organizatii etc. [Var. cadra s.f. / cf. (I) fr. cadre, (II) rus. kadri].

CONTINUU, -UA (‹ fr., lat.) adj., adv. (Care are loc) fara intrerupere, (care se petrece) neincetat. ◊ Curent (electric) c. = curent electric al carui sens nu variaza in timp, iar intensitatea ramane aproximativ egala. (MAT.) Functie c. intr-un punct = functie ce are limita in acel punct si limita este egala cu valoarea functiei in acel punct. Functie c. pe o multime = functie continua in fiecare element al multimii. ♦ (LINGV.) Constrictiv.

MARGINE, margini, s. f. 1. Loc unde se termina o suprafata; extremitate, capat al unei suprafete. ◊ Loc. adj. si adv. fara (de) margini = nesfarsit, infinit; imens. ♦ Spec. Hotar, frontiera. ♦ Spec. Periferie. ♦ Spec. Mal, tarm. 2. Circumferinta a gurii unei gropi sau a unui recipient; loc unde se termina o groapa sau un recipient. 3. Fig. limita pana la care se poate admite sau concepe ceva. – Din lat. margo, -inis.

MARGINE ~i f. 1) Parte extrema a unei suprafete; capat; extrema. ~ea mesei. ◊ A tine (sau a bate) ~ile a se feri de lucru greu; a cauta sa scape de o obligatie. (De) la ~ea lumii (de) foarte departe. fara (de) ~i foarte mare, imens, nesfarsit. 2) rar Linie care desparte (o tara, o localitate, terenuri etc.). 3) Locul de unde incepe sau unde se termina ceva. ~ea padurii. ~ea marii. ~ea satului. 4) fig. limita pana la care se poate admite sau concepe ceva. 5) Linie care margineste suprafata unor vase, obiecte; buza. ~ea farfuriei. [G.-D. marginii] /<lat. margo, ~inis

Afara adv. Dincolo de limitele unui spatiu inchis; in exterior. ◊ Afara de aceasta = pe langa aceasta, in plus. ◊ Din cale-afara sau afara din cale = peste masura, neobisnuit, foarte. ◊ Loc. conj. (Pleonastic) Afara numai daca nu... = numai cu conditia ca..., afara de cazul cand... ◊ Loc. prep. Afara de... = cu exceptia..., fara a mai socoti si... ◊ Expr. A da afara = a scoate cu forta; a elimina, a exclude; a concedia dintr-un post. (Reg.) A-si iesi afara din rabus = a-si pierde cumpatul, a-si iesi din fire. ♦ (Cu valoare de interjectie) Iesi! pleaca! du-te! – Lat. ad-foras.

DAR conj., adv. 1. conj. insa, totusi. (As vrea sa te cred, ~ am unele indoieli.) 2. conj. ci, insa, numai, (reg.) fara, (Ban. si Transilv.), ci. (Nu-i prost cine da, ~ cel ce rabda.) 3. conj. insa, numai, (prin Transilv.) pedig. (Esti prea buna, ~ nu ma iubesti.) 4. conj. daramite, (rar) incamite, mite, nemite, (inv. si pop.) necum. (Munte cu munte se intalneste, ~ om cu om.) 5. conj. asadar, deci, (livr.) ci. (~, nu ne putem limita la ...) 6. adv. (interogativ) oare? pai? (~ asa sa fie?)

BOTTA 1. Dan B. (1907-1958, n. Arad), poet si dramaturg roman. Lirica ermetica, in limbaj incifrat, abscons, cultivind neologismul rar si muzicalitatea versului („Eulalii”). Eseuri si articole teoretizind poezie pura in traditia clasicismului antic („limite”, „Charmonion sau Despre muzica”), poeme dramatice de inspiratie folclorica si mitologica („Comedia fantasmelor”, „Sarmanul Dionis”, „Soarele si luna”). A tradus din Fr. Villon si E.A. Poe. 2. Emil B. (1911-1977, n. Adjud), scriitor si actor roman. Frate cu B. (1). Lirica romantica, elegiaca, incarcata de nelinisti si remniscente livresti („Intunecatul April”, „Pe-o gura de rai”) sau de un e*****m discret, tanatofil („Un dor fara spatiu”). Proza poematica, sub semnul bizarului si al halucinatiei („Trintorul”). A creat roluri de tragedie si de drama in piese de Shakespeare, Cehov si Caragiale (Ion din „Napasta”) pe scena Teatrului National din Bucuresti. Roluri in filme („Rascoala”, „Faust”, „Reconstituirea”).

PLIN² ~a (~i, ~e) 1) si fig. (in opozitie cu gol) (despre vase, recipiente, incaperi etc.) Care contine atat cat poate cuprinde. Pahar ~. Sac ~. Magazie ~a. ◊ ~ (cu) ochi umplut pana la limita. A fi ~ de sine a fi increzut. 2) si fig. Care poseda sau contine o cantitate ori un numar mare (de ceva). ~ de bani. ~ de greseli. ~ de emotii. 3) Care cuprinde toate elementele necesare; caruia nu-i lipseste nimic; intreg; complet. ◊ Luna ~a luna rotunda. Voce ~a voce puternica si sonora. 4) (despre persoane sau despre parti ale corpului) Care are forme rotunde. ~ la trup. Fata ~a. 5) Care este fara goluri; care nu e desert. Nuca ~a. Stiulete ~. /<lat. plenus