GRES ~uri n. inv. pop. v. GRESEALA. ◊ Fara de ~ fara greseala; perfect. A da ~ a nu nimeri; a gresi. /Din a gresi

CORECT, -A adj. 1. Conform normelor, regulilor; fara greseala. 2. (Despre oameni) Cu o tinuta, o atitudine, o purtare ireprosabila; cinstit. [< fr. correct, cf. lat. correctus].

CORECT, -A adj. 1. (si adv.) conform normelor, regulilor; fara greseala. 2. (despre oameni) cu o tinuta, o atitudine, o purtare ireprosabila; cinstit. (< fr. correct, lat. correctus)

GRESEALA, greseli, s. f. Fapta, actiune etc. care constituie o abatere (constienta sau involuntara) de la adevar, de la ceea ce este real, drept, normal, bun (si care poate atrage dupa sine un rau, o neplacere); eroare; (concr.) ceea ce rezulta in urma unei astfel de fapte, actiuni etc. ◊ Loc. adv. fara greseala = perfect. Din greseala = fara voie, involuntar, neintentionat. – Gresi + suf. -eala.

IREPROSABIL, -A, ireprosabili, -e, adj. Caruia nu i se poate reprosa nimic; care este fara cusur, fara greseli; desavarsit, impecabil, perfect, nereprosabil. ♦ (Adverbial) fara cusur, in mod desavarsit. – Din fr. irreprochable.

NASARAMBA, nasarambe, s. f. (Reg.) greseala facuta fara intentie; boroboata, pozna.

GRES, gresuri, s. n. (Inv. si reg.; azi mai ales in loc. si expr.) greseala. ◊ Loc. adv. fara gres = in mod perfect, fara a comite vreo eroare. ◊ Expr. A da gres = a) a nu nimeri tinta, obiectivul ochit; b) a nu izbuti intr-o actiune, intr-o intreprindere. (Inv.) A-i da (cuiva) gres = a-i imputa (cuiva) ceva, a gasi vinovat (pe cineva). (Reg.) A nu avea gres = a nu constitui o greseala, a nu aduce vatamare, a fi nimerit. – Din gresi (derivat regresiv).

OFSAID s.n. (Sport) greseala constand in depasirea fara minge a ultimului jucator din echipa adversa (cu exceptia portarului) de catre un fotbalist sau a liniei pe care se afla mingea de catre un rugbist. ◊ (Argotic) A prinde in ofsaid = a prinde pe picior gresit, a surprinde intr-o situatie nefavorabila, in care nu are dreptate. [Pron. of-said, scris si offside. / < engl. offside].

VENIAL, -A adj. (Liv.; despre pacate, greseli) Usor, care se poate ierta; scuzabil; fara gravitate. [Cf. it. veniale, fr. veniel, lat. venialis < venia – indulgenta].

OFSAID s. n. greseala; deplasare a unui jucator, in depasirea fara minge a ultimului jucator advers (cu exceptia portarului), la fotbal, sau a liniei pe care se afla mingea, la rugbi. ♦ (arg.) a prinde in ~ = a prinde pe picior gresit. (< engl. offside)

VENIAL, -A adj. (despre pacate, greseli) care poate fi iertat, care are o scuza; fara gravitate. (< fr. veniel lat. venialis)

VINA, vini, s. f. Fapta care constituie o abatere de la ceea ce este (considerat) drept sau bun; greseala, vinovatie; pacat; culpa. ◊ Loc. adj. De vina = vinovat, responsabil. fara vina = nevinovat; (rar, despre lucruri, manifestari) ireprosabil, perfect. ◊ Loc. conj. Din vina... = in urma greselii infaptuite de...; din cauza, din pricina... ◊ Expr. (Pop.) Bata-l vina! exprima o mustrare cu o nuanta de simpatie. A da (sau a arunca, a pune) vina pe cineva (sau pe ceva) sau asupra cuiva ori (reg.) a baga (cuiva) vina = a invinovati, a invinui (pe cineva sau ceva). A face cuiva o vina din (sau pentru) ceva = a considera drept greseala o fapta a cuiva. A cadea in vina = a se face vinovat de ceva. ♦ Spec. Fapta pedepsita de lege; infractiune; delict; crima. – Din sl. vina.

SMINTEALA, sminteli, s. f. 1. Tulburare a mintii, scranteala, nebunie; p. ext. greseala, abatere. 2. (Inv. si pop.) Stricaciune, pierdere, paguba; neplacere. ◊ Loc. adv. fara sminteala = in mod absolut, negresit. ◊ Expr. A da (pe cineva) de sminteala = a face (pe cineva) de ras; a da de gol. – Sminti + suf. -eala.

arvele s. f. pl. – Con de pin. Origine necunoscuta. Cuvintul este un harpax, mentionat in dictionarul lui Dame, si ar putea fi rezultatul unei greseli. Giuglea, LL, I (1941), 219, considera ca este vorba de un cuvint neol., introdus prin farmacie, dar fara sa spuna de unde; Hubschimdt, Praeromanica, 32-3, il deriva de la o radacina preromanica *arw-.

corect (corecta), adj. – Care respecta regulile, normele. Fr. correct. – Der. incorect (var. necorect), adj. (incorect); corecta, vb. (a indrepta), cu var. corija (din fr. corriger) si corige (din germ. korregieren, in Trans.); corectura, s. f. (text tiparit din care s-au inlaturat greselile), din germ. Korrectur; corector, s. m., din fr.; corijent, adj. (elev sau student care nu a obtinut nota de trecere la una sau mai multe materii, fara a fi obligat sa repete anul); corectional, adj., din fr.; incorectiune, s. f., din fr.; corectiv, s. n., din fr.

OBSERVATOR², -OARE I. adj. 1. care observa, scruteaza. ◊ cu spirit de observatie, perspicace, patrunzator. 2. prin care se atrage cuiva atentia asupra unor abuzuri, greseli savarsite. II. s. m. f. 1. cel care are misiunea de a observa, de a urmari, a studia stiintific un fenomen. 2. cel care asista la un eveniment fara a participa. III. s. m.. 1. persoana oficiala desemnata de stat, de o organizatie, pentru a asista la lucrarile unei conferinte, organisme internationale, fara drept de vot si fara calitatea de a-si asuma vreun angajament. 2. militar care executa o misiune de observare (2). (< fr. observateur, lat. observator)

VINA ~i f. 1) Incalcare a unei legi sau norme morale. ◊ De ~ vinovat. fara ~ nevinovat. Din ~a cuiva (sau a ceva) din cauza cuiva (sau a ceva). Bata-l ~a! se spune celui pe care il dojenesti cu o nuanta de simpatie. A-si ispasi ~a a-si ispasi greseala. 2) Fapta care prezinta pericol social; infractiune. 3) Stare a celui vinovat de ceva; vinovatie; culpabilitate. [G.-D. vinii] /<sl. vina

OBSERVATOR, -OARE adj. 1. Care observa, scruteaza. ♦ Perspicace, patrunzator. 2. Prin care se atrage cuiva atentia asupra unor abuzuri, greseli etc. savarsite. // s.m. si f. Cel care are misiunea sa observe ceva, sa urmareasca ceva. ♦ Persoana oficiala desemnata de un stat sau de o organizatie pentru a asista la lucrarile unei conferinte sau ale unor organisme internationale, fara drept de vot si fara calitatea de a-si asuma vreun angajament. ♦ Militar care executa o misiune de observare (2). [Cf. fr. observateur, lat. observator].

PLIN² ~a (~i, ~e) 1) si fig. (in opozitie cu gol) (despre vase, recipiente, incaperi etc.) Care contine atat cat poate cuprinde. Pahar ~. Sac ~. Magazie ~a. ◊ ~ (cu) ochi umplut pana la limita. A fi ~ de sine a fi increzut. 2) si fig. Care poseda sau contine o cantitate ori un numar mare (de ceva). ~ de bani. ~ de greseli. ~ de emotii. 3) Care cuprinde toate elementele necesare; caruia nu-i lipseste nimic; intreg; complet. ◊ Luna ~a luna rotunda. Voce ~a voce puternica si sonora. 4) (despre persoane sau despre parti ale corpului) Care are forme rotunde. ~ la trup. Fata ~a. 5) Care este fara goluri; care nu e desert. Nuca ~a. Stiulete ~. /<lat. plenus

OBSERVATOR², -OARE, observatori, -oare, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care observa, cerceteaza sau studiaza ceva. ♦ Persoana cu spirit de observatie. ♦ Reprezentant al unui stat sau al unei organizatii internationale care participa la lucrarile unor conferinte sau organisme internationale, fara drept de vot si de semnatura a documentelor intocmite de acestea, dar uneori cu dreptul de a participa la discutii. ♦ Militar care executa observarea asupra inamicului. 2. Adj. Care observa, scruteaza; patrunzator, perspicace. 3. Adj. Prin care se atrage cuiva atentia asupra unui abuz de serviciu, asupra unei greseli etc. savarsite. Nota observatoare. – Din fr. observateur, lat. observator.