DOBITOCESTE adv. Ca dobitoacele; prosteste; fara bun-simt. – Dobitoc + suf. -este.

NEsimtIT², -A, nesimtiti, -te, adj. 1. Care este lipsit de bun-simt, de buna crestere, de cuviinta, de delicatete. ♦ Care denota, tradeaza nesimtire (2). 2. Care nu este simtit, perceput; care scapa simturilor sau trece neobservat; p. ext. insesizabil, imperceptibil. ♦ (Adverbial) fara a putea fi perceput; incetul cu incetul; fara zgomot. tiptil; pe furis. – Ne- + simtit.

simtIRE ~i f. 1) v. A simtI. 2) Caracter sensibil; sensibilitate. 3) Atitudine afectiva fata de cineva sau ceva; simtamant. 4) Stare in care omul isi da seama de ceea ce se petrece in jur. ◊ fara ~ fara cunostinta. A-si pierde ~ea (sau ~ile) a-si pierde cunostinta; a lesina. A-si veni in ~ (sau in ~i) a-si recapata cunostinta. 5) pop. bun simt; buna-cuviinta. /v. a simti

MUSCA muste f. 1) Insecta din ordinul dipterelor, cu doua aripi subtiri si cu aparatul bucal adaptat pentru intepat si pentru supt. ~-de-casa. ◊ A se aduna (sau a se strange, a se gramadi, a veni) ca mustele la miere a se aglomera intr-un loc (unde este rost de castig usor, fara munca). (Sa se auda) ~a! sa fie liniste perfecta. A se simti (sau a se sti) cu ~a pe caciula a se simti vinovat de ceva. Nu toate mustele fac miere nu oricine (poate) face bun si folositor. 2) pop. Orice insecta mica zburatoare. 3) Semn negru in mijlocul panoului de tragere. [G.-D. mustei] /<lat. musca

simtIRE, simtiri, s. f. 1. Faptul de a simti; sensibilitate (1). 2. Traire afectiva, afect, sentiment. 3. Stare normala a organismului in care omul este pe deplin constient de ceea ce se petrece in jurul lui, fiind stapan pe simturile si pe facultatile lui intelectuale. ◊ Loc. adj. fara simtire = fara cunostinta; lesinat. ◊ Expr. A-si pierde simtirea (sau simtirile) = a lesina. A-si veni in simtire (sau in simtiri) = a-si reveni din lesin; a-si veni in fire; a-si recapata stapanirea de sine. ♦ (Rar) simt (1). 4. (Inv. si pop.; si in sintagma simtire de sine) bun-simt, buna-cuviinta. – V. simti.

PARVENI, parvin, vb. IV. Intranz. 1. A ajunge, fara merite deosebite, prin mijloace neoneste sau printr-un concurs favorabil de imprejurari, la o buna situatie materiala, politica sau sociala; a patrunde intr-o patura sociala inalta; a se ajunge. 2. (Frantuzism) A reusi, a izbuti. 3. (Despre stiri, scrisori etc.) A ajunge la destinatie, a fi remis destinatarului. ♦ (Despre lumina, zgomote etc.) A se propaga prin spatiu pana la un anumit punct, a se face simtit. – Din fr. parvenir.

CARNE, carnuri, s. f. 1. Nume dat tesutului muscular al corpului omenesc sau al animalelor. ◊ Carne vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ◊ Expr. A taia (sau a da, a trage) in carne vie = a) a taia, a lovi in plin; b) fig. a curma fara crutare un rau. Carne de tun = masa de militari trimisi de clasele exploatatoare spre a lupta cu pierderi sangeroase in razboaie de cotropire. A fi rau (sau bun) de carne = a se vindeca greu (sau usor) de o rana. In carne si oase = in persoana, in realitate. Carne din carnea cuiva = descendent direct din cineva, legat prin sange de cineva. A-si pune (sau a-si baga) carnea in (sau la) saramura = a face mari sfortari, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. A pune (sau a prinde etc.) carne = a se ingrasa. A creste carnea pe cineva = a simti o satisfactie. A tremura carnea pe cineva = a tremura de frica. 2. Bucata din tesutul muscular al animalelor taiate, intrebuintata ca aliment. 3. Parte moale de sub coaja fructelor, care inconjura semintele. – Lat. caro, carnis.