NESTIRE s. f. (in loc. adv.) In nestire = a) fara sa-si dea seama, fara a sti cum sau de ce; la intamplare; absent, distrat; p. ext. involuntar; b) fara rost, fara sens, in mod inutil; c) fara masura, fara socoteala; la nesfarsit. (Rar) Din nestire = din nebagare de seama; involuntar. – Ne- + stire.

LELE f. pop. (folosit si ca termen de adresare pe langa numele respectiv) 1) Sora mai mare sau orice femeie mai in varsta. 2) (in poezia populara) Femeie in raport cu barbatul cu care se afla in relatii de dragoste; mandra; iubita. 3) peior. Femeie de moravuri usoare. ◊ Pui (sau fecior, fiu) de ~ om smecher, siret; cotcar. A umbla in dorul ~ii a umbla fara rost, brambura. A pleca in dorul ~ii a se duce fara a sti unde. [G.-D. lelei] /<bulg. lelja

NESTIINTA f. (negativ de la stiinta): Din ~ din lipsa de informatie. Cu ~ fara a sti. ~ de carte analfabetism. /ne- + stiinta

NESTIRE f. (negativ de la stire): In ~ a) fara a-si da seama; b) in stare de inconstienta. Din ~ fara a sti. /ne- + stire

MIRA¹, mir, vb. I. 1. Refl. si tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neinsemnat, marunt, o nimica toata. Te miri unde = cine stie unde, undeva. Te miri cum = nu se stie cum, fara voie. Ma miram eu sa nu... = eram sigur ca... Ma miram eu sa... = eram sigur ca nu... Sa nu te miri daca... = sa nu ti se para curios ca..., e normal sa... ♦ Refl. A-si manifesta surprinderea, nedumerirea, admiratia. 2. Refl. A nu-si da seama, a se intreba. – Lat. mirari.

RAZNA adv. 1. (Pe langa verbe de miscare) fara sa stie incotro se duce, netinand seama de drum, de directie; la intamplare. ◊ Expr. A o lua razna = a) a pleca la intamplare, fara tinta; b) fig. a apuca pe o cale gresita, a proceda in mod nejudecat; a decadea. 2. La o parte, la o oarecare distanta de...; departe. – Din sl. razĩno.

RAZNA adv. 1) (folosit cu unele verbe ale miscarii) fara a sti incotro merge; fara o tinta precisa; in bobote; la intamplare. ◊ A o lua (sau a o apuca) ~ a) a merge la intamplare; b) a apuca pe o cale gresita; a devia; a se abate; c) a judeca in mod eronat. 2) La o parte; intr-o parte de ...; departe. A se tine ~. / <sl. razino

o pron. – Acuzativul sing. al pron. pers. f., forma atona. Lat. illam, cf. ea. Probabil la origine se distinge de o, pron. neutru (ace(a)st(a), acela), cu care astazi se confunda complet (cf. prin mari furtuni trecut-ai, o stiu, Alecsandri; fara sa mi-o ceara nimeni, Camil Petrescu) si care pare sa provina din lat. hoc, cf. poitev. o (elle etait belle, elle o savait, cintec popular din Parthenay). Dupa Hasdeu, Col. lui Traian, 1877, 461, acest pron. ar fi de origine dacica. Der. din lat. ullam (Cretu, R. pentru Istorie, VI, 72-88), nu e probabila.

stiINTA, stiinte, s. f. I.1. Faptul de a avea cunostinta (de ceva), de a fi informat; cunoastere. ◊ Loc. adv. Cu (sau fara) stiinta = (ne)stiind; (in)constient; cu (sau fara) voie. Cu buna stiinta = constient, avand cunostinta deplina a faptelor. Cu (sau fara) stiinta cuiva = cu (sau fara) consimtamantul ori aprobarea cuiva. Spre stiinta = ca sa se stie. ♦ Veste, stire. 2. Constiinta. II.1. Pregatire intelectuala, instructie; invatatura, eruditie. ◊ stiinta de carte = cunostinte de scriere si de citire. 2. Ansamblu sistematic de cunostinte despre natura, societate si gandire; ansamblu de cunostinte dintr-un anumit domeniu al cunoasterii. ◊ Om de stiinta = savant, invatat. [Pr.: sti-in-] – sti + suf. -inta (cu unele sensuri dupa fr. science).

SINGURATIC, -A, singuratici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care traieste departe de alte persoane, izolat de societate; retras, singur (1); (despre manifestarile oamenilor) propriu, caracteristic pentru un om singuratic (1), de om singuratic. ♦ (Despre actiuni omenesti) Care este facut in singuratate, fara sa fie stiut de cineva, tainic. ♦ (Rar) Unic, singur (3); izolat, singular (2). 2. (Despre lucruri, asezari omenesti etc.) Care este izolat, care este departe de alte asezari omenesti etc.; solitar; p. ext. linistit. O casuta singuratica. 3. (Gram.; inv.; si substantivat, n.) Singular (1). [Var.: singuratec, -a adj.] – Singur + suf. -atic.

COT² ~uri n. 1) (la drumuri, ape curgatoare etc.) Loc unde se face o schimbare de directie; cotitura. ~ul garlei. ◊ A vorbi fara ~uri a spune fara ocolisuri. A sti toate ~urile a cunoaste toate subtilitatile. 2) Partea incovoiata a unei tevi sau a unui burlan. /<lat. cubitus

VESTE vesti f. Informatie care se aduce la cunostinta cuiva; stire; noutate; mesaj. ◊ fara de ~ (sau pe neprins de ~) pe neasteptate; deodata. A da de ~ a anunta; a instiinta. A prinde de ~ a afla. 2) Comunicare orala neconfirmata; zvon. ◊ A i se duce (sau a-i merge) cuiva ~ea a deveni foarte cunoscut. A-i merge (sau a i se duce) ~ea ca de popa tuns. v. POPA. [G.-D. vestii] /<sl. vesti

IOCASTA (in mitologia greaca), sotia lui Laios, regele Tebei, si mama lui Edip. S-a casatorit mai tarziu cu Edip, fara sa se stie ca acesta ii este fiu, si au avut impreuna patru copii (Eteocle, Polinice, Antigona si Ismena); afland adevarul, s-a spanzurat.

daca, in Munt. vest. daca, vechi deaca si deca (si azi deca in Mac. si Serbia) conj. conditionala (din de si ca): Daca (sau de) vrei pace, prepara-te de razboi. Prepara-te de razboi daca (sau de) vrei pace (fara virgula). Daca’i stiut, de n’i spus? De ce n’ai spus daca’i stiut? Nu e vina lui daca (sau ca) n’a vazut. In unire cu indicativu inlocuieste un gerundiu: Daca vazu imparatu ca..., vazind imparatu ca... Dac’auzi ca..., auzind ca. In fraze eliptice exclamative: Daca-ti place! (sub-int. daca nu, da-mi pace!). Daca si tu nu te mai astimperi! (sub-int. ai cazut cu minile’n noroi, vorbind de un copil neastimparat s.a.). V si de (conj.), desi si si.

VESTE, vesti, s. f. 1. Fapt, intamplare, noutate care se aduce sau ajunge la cunostinta cuiva; stire, informatie. ◊ Loc. adv. fara (de) veste = deodata, subit, pe neasteptate. ◊ Expr. A da de veste = a aduce la cunostinta, a instiinta, a vesti. A prinde de veste = a afla ceva (la timp). Ce (mai) veste? = ce (mai) e nou? ce noutati stii? 2. Zvon; p. ext. faima, renume. ◊ Expr. A (i) se duce cuiva vestea sau a se duce vestea de ceva = a ajunge foarte cunoscut, vestit, renumit. – Din sl. vestĩ.

ZAU interj. 1. (Intareste o afirmatie sau o negatie, uneori insotit de „asa”) Pe legea mea, jur ca... ◊ Expr. (Pop.) A zice zau = a jura. Ba (nu) zau = dimpotriva, te asigur ca vorbesc serios. 2. Intr-adevar, desigur, fara indoiala, bineinteles. ◊ Expr. Nu stiu, zau! = ma indoiesc, ma intreb daca... 3. Te rog! [Var.: zeu interj.] – Lat. deus.

PROST² proasta (prosti, proaste) si substantival 1) (despre persoane sau despre manifestari ale lor) Care vadeste lipsa de inteligenta; netot; neghiob; natarau; natang; nerod; tont; stupid; tamp; nauc. ◊ Da in gropi de ~ ce e, ~ ca noaptea, un ~ si jumatate foarte prost. A o face pe ~ul a se preface ca-i prost. 2) inv. Care se trage din popor; de jos; de rand. ◊ Soldat ~ soldat fara grad. 3) inv. Care nu stie carte; nestiutor de carte; neinvatat. 4) Care este de calitate inferioara; lipsit de valoare; nesatisfacator; necorespunzator; ordinar. Poezii proaste. 5) (despre situatii, stiri etc.) Care provoaca neplacere, nemultumire; care supara; suparator. ◊ Gluma proasta gluma care nu starneste rasul, ci jigneste. Vorba proasta vorba care insulta. 6) (despre timp sau despre perioade de timp) Care nu este prielnic; nefavorabil; urat; rau. 7) Care are pregatire slaba intr-un domeniu de activitate; care este sub nivelul cerintelor unei specialitati; necalificat; nepregatit. /<sl. prostu

SPATE ~ n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului situata de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gatului pana la sale); spinare. ◊ In ~ pe partea dindarat a corpului. Pe ~ culcat cu fata in sus. Din (sau la, pe la, de la, in) ~ din (sau in) urma; din dos. Adus de ~ incovoiat, indoit. A-i intoarce cuiva ~le a se supara pe cineva. Pe la ~ (sau pe la ~le cuiva) fara stirea cuiva. A nu sti nici cu ~le a nu avea nici o idee despre ceva; a nu banui nimic. A fi (sau a sta) cu grija (sau cu frica) in ~ a fi tot timpul nelinistit. A arunca ceva pe (sau in) ~le cuiva a) a da vina pe cineva; b) a lasa in seama altuia anumite obligatii. A avea ~ (tare) a fi protejat, sustinut (de cineva). 2) Proba sportiva de inot (cu fata in sus). 3) Partea dindarat a unui obiect; dos. In ~le casei. 4) Teritoriu aflat in urma frontului. In ~le dusmanului. /<lat. spatha

ZAU interj. 1. (Intareste o afirmatie sau o negatie, uneori insotit de „asa”) Pe legea mea, jur ca... ◊ Expr. (Pop.) A zice zau = a jura. Ba (nu) zau = dimpotriva, te asigur ca..., vorbesc serios. 2. Intr-adevar, desigur, fara indoiala, bineinteles. ◊ Expr. Nu stiu, zau! = ma indoiesc, ma intreb daca... 3. Te rog! [Var.: zeu interj.] – Lat. deus.

boaca (oa dift.) f., fara pl. Fam. A nu sti boaca, a nu sti absolut nimica. V. bechi.

costisa f., pl. e. Coasta de deal. Fig. Iron. A paste la costisa, a sta fara grija si a nu sti ce se petrece pe socoteala ta. V. murg.

MANIFEST² ~sta (~sti, ~ste) 1) Care este declarat direct; prezentat fara ocolisuri. 2) Care se caracterizeaza prin existenta certa; indiscutabil. /<lat. manifestum, fr. manifeste

BULEVARDIST ~sti m. fam. Persoana care umbla mult si fara rost, neavand o ocupatie stabila; om care bate bulevardele; haimana. /bulevard + suf. ~ist

bucher m. (d. buche). Care invata sa citeasca Fig. Care stie prea putin din ceia ce ar trebui sa stie. Care invata pe de rost buchea cartii fara sa priceapa intelesu. Care (ca profesor) se tine de buchea cartii (cerind elevului sa-i spuie lectiunea cuvint cu cuvint) sau (ca judecator, avocat s.a.) se tine servil de textu legii, pareatca. – Fem. bucherita, pl. e.

BRUSC ~sca (~sti, ~ste) si adverbial 1) Care se produce repede si pe neasteptate; fara pregatire prealabila; neasteptat; subit. 2) (despre persoane si despre manifestarile lor) Care este fara menajamente; cu brutalitate; brutal. A intrerupe ~ pe cineva. /<fr. brusque

stiINTA ~e f. 1) Sfera de activitate umana a carei functie consta in dobandirea si sistematizarea teoretica a cunostintelor despre realitate. ~e sociale. ~ele naturii. ◊ Om de ~ invatat; savant. 2) Totalitate a cunostintelor dintr-un anumit domeniu; disciplina. Cibernetica este o ~ recenta. ◊ ~ de carte a) cunostinte elementare (de a scrie si de a citi); b) eruditie. 3) rar Faptul de a fi informat despre ceva; cunoastere. ◊ A avea ~ despre ceva a avea cunostinta despre ceva. Cu (sau fara) ~a cuiva cu (sau fara) stirea cuiva. Cu buna ~ in mod constient. [G.-D. stiintei; Sil. sti-in-] /a sti + suf. ~inta

NUL, -A, nuli, -e, adj. 1. Care se reduce la nimic, care nu valoreaza nimic sau nu se manifesta in nici un fel; inexistent. ♦ (Mat.) Care reprezinta valoarea zero. ♦ (Despre meciuri) Care se termina la egalitate. 2. (Despre acte juridice) fara valoare legala, considerat ca inexistent. ◊ Loc. vb. A declara nul = a anula. 3. (Despre oameni si despre actiunile lor) Lipsit de orice valoare, fara nici un merit; total incapabil. ◊ Expr. A fi nul la... = a nu sti absolut nimic (intr-un domeniu). – Din fr. nul, germ. null.

stiRE ~i f. 1) Informatie care devine cunoscuta de cineva; mesaj; noutate; veste. Ultimele ~i. ◊ A da de ~ a comunica; a anunta. A sti de ~ea cuiva (sau a-i sti (cuiva) de ~) a avea vesti despre cineva. 2) Posedare de informatii; cunoastere. ◊ Cu (sau fara) ~ea cuiva cu (sau fara) aprobarea sau invoirea cuiva. In ~ea cuiva in grija cuiva. /v. a sti

ciripie f. (turc. cyrpy, cumpana dulgherului). Sfoara cu care timplaru (muind-o in vapsea, intinzind-o si ciupind-o) face dungi pe lemn ca sa stie pe unde sa taie. Fig. Ca pe ciripie, in linie dreapta, fara pedica [!]: a ajuns acolo ca pe ciripie. V. struna, gaitan.

SERIOS¹ ~oasa (~osi, ~oase) 1) (despre persoane) Care staruie sa patrunda in esenta lucrurilor; care stie sa aprofundeze, alegand esenta. Student ~. 2) (despre persoane) Care este lipsit de veselie frivola; fara veselie frivola. 3) (despre actiuni, lucrari etc.) Care este facut cu mare simt de raspundere; realizat in mod constiincios. Aport ~. 4) (despre manifestari ale persoanelor) Care vadeste severitate; sever; grav. 5) (despre stari de lucruri) Care poate avea urmari grave; care se poate complica. Boala ~oasa. [Sil. -ri-os] /<lat. seriosus, fr. serieux, it. seriose

DOAR adv. 1) Numai. ~ tu ai venit. 2) Cum se stie. ~ n-ai plecat! 3) Dupa cum se pare; poate; probabil. Va reusi ~ pana la urma! ◊ fara ~ si poate fara nici o indoiala; numaidecat; neaparat. Intr-o ~a la intamplare. [Monosilabic] /<lat. de-hora

AMAZOANA s.f. 1. Femeie care facea parte dintr-un trib razboinic legendar, format numai din femei, bune calarete, care isi taiau sanul drept pentru a putea manui mai usor arcul. 2. (Rar) Femeie care stie sa calareasca (bine), care practica cu predilectie calaria. [< fr. amazone, lat., gr. amazon < a – fara, mazos – mamela].

DISPARUT, -A, disparuti, -te, adj. 1. De a carui soarta nu se mai stie nimic. ◊ Expr. A fi dat disparut = (in timp de razboi) a fi considerat ca pierdut fara urma. 2. Care a incetat sa mai existe, care a pierit, care s-a stins. ♦ (Despre fiinte; adesea substantivat) Mort. – V. disparea. Cf. fr. disparu.

DOAR adv. 1. (Exprima ideea unei delimitari sau restrictii) Numai. Stai doar o clipa! ◊ Expr. Doar ca nu... = aproape ca..., putin a lipsit sa nu... 2. Vezi bine, cum se stie; desigur. Doar nu m-ai cautat! 3. Poate; probabil. Va reusi doar pana la urma! ◊ Expr. fara doar si poate = fara nici o indoiala; neaparat. ♦ In speranta ca... L-a intrebat, doar va afla ce sa faca. ◊ Expr. Intr-o doara = la noroc, la intamplare, pe nimerite. 4. (Reg., la inceputul unei propozitii interogative) Oare? [Var.: doara adv.] – Lat. de-hora.

INCONstiENT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre persoane) Care nu este constient; fara cunostinta. 2) si adverbial Care nu-si da seama de ceea ce face; lipsit de constiinta; fara judecata. 3) si adverbial (despre actiuni, lucruri etc.) Care este facut fara participarea constiintei sau a vointei; efectuat din instinct; instinctiv; masinal; automat; involuntar; mecanic. [Sil. -con-sti-ent] /<lat. inconsciens, ~ntis, fr. inconscient

MUSCA muste f. 1) Insecta din ordinul dipterelor, cu doua aripi subtiri si cu aparatul bucal adaptat pentru intepat si pentru supt. ~-de-casa. ◊ A se aduna (sau a se strange, a se gramadi, a veni) ca mustele la miere a se aglomera intr-un loc (unde este rost de castig usor, fara munca). (Sa se auda) ~a! sa fie liniste perfecta. A se simti (sau a se sti) cu ~a pe caciula a se simti vinovat de ceva. Nu toate mustele fac miere nu oricine (poate) face bun si folositor. 2) pop. Orice insecta mica zburatoare. 3) Semn negru in mijlocul panoului de tragere. [G.-D. mustei] /<lat. musca

POTECA ~ci f. Drum ingustat pe care se merge pe jos; carare. ◊ Pe toate ~cile pretutindeni. A sti toate ~cile a) a cunoaste bine locul; b) a sti bine si amanuntit ceva. A-i sti cuiva ~cile a sti secretele cuiva. A veni (sau a umbla) pe drum, nu pe ~ci a vorbi direct, fara aluzii. /<bulg. pateka

INCONstiENT, -A adj. (adesea s.) 1. Care nu este constient, care si-a pierdut cunostinta. 2. Lipsit de constiinta; care nu are o atitudine constienta in fata realitatii. ♦ (Despre actiuni) Facut fara participarea constienta a vointei; involuntar. // s.n. Activitate psihica a omului nesupusa controlului constiintei. [Pron. -sti-ent. / cf. fr. inconscient].

stiRE, stiri, s. f. 1. Veste, informatie; noutate. ◊ Expr. A sti de stirea (cuiva) sau a-i sti (cuiva de) stire = a avea vesti despre cineva, a sti unde se afla, ce face cineva. ♦ (Concr.) Document; sursa de informatie. 2. Cunoastere, cunostinta. ◊ Loc. adv. cu (sau fara) stirea cuiva = cu (sau fara) stiinta cuiva; p. ext. cu (sau fara) invoirea, incuviintarea cuiva. In stirea cuiva = in grija sau in paza cuiva. A da (cuiva) de stire = a vesti, a anunta. – V. sti.

ARIVIST ~sta (~sti, ~ste) m. si f. Persoana care cauta sa obtina o situatie materiala pe cai necinstite si fara a o merita. /<fr. arriviste

UNUL una (unii, unele) pron. nehot. 1) la sing. Cineva. 2) la pl. O parte din. ◊ ~ mai bun (frumos, destept etc.) decat altul toti la fel de buni (frumosi, destepti etc.). ~ ca ~ (sau ~ ca altul) fara deosebire; deopotriva. Pana una-alta intre timp. A da toate pe una a supune intreaga activitate unui singur scop. A sti (sau a o tine) una si buna a persista intr-o opinie. /<lat. unus, una

INCONstiENT, -A, inconstienti, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu este constient, care nu stie ce face, care si-a pierdut cunostinta (ca urmare a unei stari patologice). 2. (Adesea adverbial) Care nu are o atitudine constienta fata de realitatea inconjuratoare; fara minte, fara judecata. ♦ (Despre fenomene psihice) Care scapa constiintei, de care omul nu-si da seama; involuntar, automat, instinctiv. II. S. n. Activitate psihica a omului de care el nu-si da seama, totalitate a fenomenelor psihice care scapa constiintei. [Pr.: -sti-ent] – Din fr. inconscient (dupa constient).

stiinta (-te), s. f. – 1. Cunoastere. – 2. Cunostinta. Lat. scientia (Tiktin; lipseste in REW 7718a), cf. sti sau rezultatul intern de la sti, ca vointa ‹ voi, nazuinta ‹ nazui, etc. – Der. stiintific, adj., dupa fr. scientifique; stiintificeste, adv. (din punct de vedere stiintific); nestiinta, s. f. (ignoranta); nestiintific, adj. (fara metoda stiintifica); instiinta, vb. (a informa, a aviza, a face cunoscut; a anunta, a preveni; refl., inv., a lua cunostinta, a-si asuma); instiintator, adj. (informator, anuntator).

CONstiINTA ~e f. 1) Forma de reflectare psihica a realitatii, proprie oamenilor, produs al activitatii creierului uman. 2) Capacitate de intelegere; simt de raspundere; cuget. ◊ ~ morala capacitate de autocontrol si de autoapreciere din punct de vedere moral a actiunilor savarsite. Mustrare de ~ parere de rau; remuscare. A fi fara ~ a nu avea scrupule. 3): Libertate de ~ dreptul de a se bucura de o deplina libertate in ceea ce priveste convingerile religioase, filozofice etc. [G.-D. constiintei; Sil. -sti-in-] /<fr. conscience, lat. conscientia

MODEST ~sta (~sti, ~ste) 1) (despre persoane) Care manifesta o atitudine rezervata fata de propriile merite; lipsit de ingamfare. 2) Care are o atitudine simpla; lipsit de pretentii. 3) Care este simplu si fara fast. 4) Care este de valoare mica; cu valoare redusa. Contributie ~sta. Salariu ~. /<lat. modestus, fr. modeste, it. modesto

DISCRET, -A, discreti, -te, adj. I. 1. (Despre oameni) Care stie sa pastreze o taina ce i s-a incredintat; care este rezervat, retinut in vorbe si in actiuni. ♦ (Despre actiuni, manifestari ale oamenilor) Caracteristic omului discret (I 1). ♦ (Adverbial) fara a atrage atentia. 2. Fig. (despre obiecte) Care nu atrage atentia, nu socheaza. II. 1. (Mat.; despre marimi) Format din unitati distincte, obtinute numai prin salturi unitare. 2. (Fiz.; despre semnale) A carui marime este reprezentata printr-un numar finit de valori. – Din fr. discret.

A SE PIERDE ma pierd intranz. 1) A inceta de a mai fi perceput cu organele de simt. Pasarea s-a pierdut in inaltul cerului. 2) A inceta sa mai existe (in mod fatal); a disparea fara urma; a se prapadi. S-a pierdut in timpul deportarilor. Multe cantece vechi se pierd. 3) (despre persoane) A deveni incapabil de a judeca drept (pentru un timp scurt); a nu mai sti de sine; a se zapaci; a se nauci. /<lat. perdere

SURD ~da (~zi, ~de) 1) si substantival Care este lipsit de simtul auzului. ◊ A face pe ~dul a se preface ca nu aude sau ca nu intelege. A bate toba (sau toaca) la urechile ~dului a vorbi in zadar. ~dul nu aude, dar le (sau o) potriveste se spune despre cineva care da la o intrebare cu totul alt raspuns, decat cel asteptat. Du-te (sau sa te duci) unde a dus ~dul roata si mutul iapa se spune cuiva, pe care il alungi si nu vrei sa mai stii nimic despre el. 2) fig. Care vadeste o nepasare absoluta; caruia nu-i pasa de necazurile altuia. 3) si substantival Care nu are rezonanta; lipsit de sonoritate; mat; sters. Vuiet ~. A raspuns ~. ◊ Consoana ~da consoana care este emisa fara vibrarea coardelor vocale. 4) fig. (despre stari, sentimente, senzatii etc.) Care este putin pronuntat; care nu se manifesta acut. Durere ~da. /<lat. surdus

afara adv. de loc si de miscare (din afoara, lat. ad, la, si fŏras, afara; vit. affuori, azi fuori, sp. afuera. V. fara). Nu in auntru [!], in exterior: a dormi afara din casa, a iesi afara din casa, a umbla pe afara. Afara din lege, scos de supt forta legii. Euf. A iesi afara, a-ti deserta matele. Afara de, fara, de cit numai: sa n' ai alti dumnezei afara de mine. Afara de asta sau afara de aceia, deosebit de asta, pe linga asta. Pe din afara, pe la exterior. Fig. Din memorie, pe de rost: a sti lectiunea pe din afara. Afara din cale sau din cale afara, extraordinar, peste masura. – Fals in afara ori din afara (fr. en dehors, du dehors) ild. afara, de afara: afara de asta, relele vin de afara. – Interj. Afara! Iesi!

OMENIE s. f. Complex de calitati alese, proprii unei persoane; purtare blanda, intelegatoare; atitudine cuviincioasa, respectuoasa. ◊ Loc. adj. De omenie = bun, cumsecade; ospitalier; cinstit. ◊ Loc. adj. si adv. fara (de) omenie = lipsit de onestitate; (in mod) inuman, (in mod) nemilos. Cu omenie = binevoitor, afabil, cu bunavointa; (in mod) cinstit, corect. ◊ Expr. (Reg.) A invata (pe cineva) omenie = a pedepsi sau a certa (pe cineva) pentru a cuminti. A sti (la) omenie sau a sti ce-i omenia = a se arata bland si intelegator (fata de cineva). ♦ Reputatie buna; renume, cinste. – Om + suf. -ie.

DISCRETIE s. f. 1. Calitatea de a pastra o taina incredintata. ◊ Expr. A pastra discretia = a nu raspandi o stire, a nu divulga un secret incredintat. ♦ Rezerva in atitudine, retinere in vorbe si in fapte. 2. Fig. Calitatea de a nu atrage atentia, de a nu soca (prin aspect). 3. (Fam.; in loc. adv. si expr.) La discretie = cat poftesti, cat vrei, fara nici o restrictie, din belsug. A fi (sau a ajunge, a ramane, a pune, a lasa) la discretia cuiva = a fi (sau a ajunge etc.) la bunul plac, la dispozitia cuiva, supus puterii abuzive, capriciilor cuiva. [Var.: (inv.) discretiune s. f.] – Din fr. discretion, lat. discretio, -onis.

DISCRET, -A I. adj. 1. care stie sa pastreze un secret, o taina. ◊ rezervat, retinut (in purtari, in vorbe). 2. (mat., fil.) format din elemente distincte; care variaza in salturi; discontinuu. 3. (fiz.; despre semnale) a carui marime este reprezentata printr-un numar finit de valori. 4. (fig.) greu, putin perceptibil. II. adv. fara sa atraga atentia. (< fr. discret, lat. discretus)

GLUMA¹, glume, s. f. Scurta poveste plina de haz (si cu un final neasteptat), care provoaca ras si veselie. V. anecdota. ◊ Loc. adv. In gluma = fara nici o intentie serioasa, fara rautate. fara gluma = in mod serios. Nu gluma! = cu adevarat, serios. ◊ Expr. A se intrece (sau a merge prea departe) cu gluma = a-si permite prea mult, a intrece limita admisa in atitudini, comportare. A lasa gluma (la o parte) = a vorbi serios. A lua (ceva) in gluma = a nu lua (ceva) in serios, a nu da importanta; a subestima. A nu sti (sau a nu intelege) de gluma, se spune (ca repros) despre cineva care se supara cand glumesti cu el. A nu-i arde (cuiva) de gluma = a fi indispus, suparat, necajit. Nu-i (de) gluma = e lucru serios, ingrijorator. ♦ Fapta hazlie; pacaleala. – Din sl. glumu, bg. gluma.

FRICA, (rar) frici, s. f. Stare de adanca neliniste si tulburare, provocata de un pericol real sau imaginar; lipsa de curaj, teama, infricosare. ◊ Loc. adj. fara frica = neinfricat; curajos. ◊ Loc. adv. Cu frica = cu teama, temandu-se. fara (nici o) frica = cu curaj. Nici de frica = nicidecum, deloc, o data cu capul. ◊ Expr. A baga (cuiva) frica in oase = a infricosa (pe cineva). A duce frica cuiva (sau a ceva) = a) a-i fi teama de cineva sau de ceva; b) a-i fi teama sa nu i se intample cuiva ceva rau. A fi cu frica in spate (sau in san) = a fi intr-o continua stare de neliniste, de teama. A sti de frica cuiva = a asculta pe cineva, fiindu-i frica de el. – Cf. gr. phrikē.