BINE² s. n. sg. 1. Multumire, fericire, bunastare. ◊ Loc. adv. Cu bine = cu succes, in mod fericit. ◊ Expr. A i se fi urat cu binele, se spune cand cineva isi risca situatia, comitand imprudente. A da binelui cu piciorul = a nu accepta o situatie buna. A nu fi (sau a nu face) a bine = a nu fi semn bun. 2. Ceea ce este recomandabil din punct de vedere moral. ◊ Loc. adv. Cu binele = cu vorbe bune, cu blandete. ◊ Expr. A vorbi (pe cineva) de bine = a lauda (pe cineva). A se lua cu binele pe langa cineva = a se purta frumos cu cineva, a-l lingusi pentru a-i castiga bunavointa. A lua pe cineva (sau a-i lua cuiva ceva) in nume de bine = a se arata binevoitor si multumit de cineva. ◊ Compus: om-de-bine = om care face fapte bune, care se preocupa de multumirea celorlalti. 3. (Concr.) fapta buna. ◊ Expr. Fa bine si... (sau de...) = fii bun si... (sau de...). (Reg.) A face (cuiva) bine cu ceva = a imprumuta (pe cineva) cu ceva. ♦ Folos, avantaj. ◊ Expr. A-i face (cuiva) bine = a ajuta (pe cineva). Sa-ti fie de bine! = a) (urare adresata celui care termina de mancat sau de baut) sa-ti priasca!; b) (ir.) nu ai decat sa suporti toate consecintele (faptelor tale)! 4. (In expr.) De-a binele(a) = bine de tot; asa cum trebuie. De bine, de rau = dupa posibilitati, mai mult sau mai putin; cumva. [Forma gramaticala: (in expr.) binele(a)] – Lat. bene.

BINEFACERE, binefaceri, s. f. (Adesea fig.) fapta buna, ajutor dat cuiva. – Bine + facere (dupa lat. benefacere).

bunaTATE, (1 3, II) bunatati, s. f. I. 1. Insusirea de a fi bun, inclinarea de a face bine; p. ext. indurare, mila, blandete; bunete. 2. bunavointa, amabilitate. ◊ Expr. Ai bunatate (sau bunatatea) ori fa bunatatea (sa...) = te rog, fii bun (sa...). 3. fapta buna, binefacere. 4. Gust bun, placut. II. (Concr.) 1. (La pl.) Mancare sau bautura (foarte) buna. 2. (Mai ales la pl.) Lucru de calitate (foarte) buna. 3. (La pl.) Averi, bogatii. – Lat. bonitas, -atis.

BINE² n. 1) Ceea ce este pozitiv (util, favorabil, prielnic etc.); fapta buna. ◊ Cu ~le cu blandete si cu bunavointa. A-i face cuiva ~ a ajuta pe cineva. A-i face cuiva ~ cu ceva a imprumuta pe cineva cu ceva. 2) Stare de satisfactie. A ajunge la ~. /<lat. bene

bunATATE ~ati f. 1) Caracter bun. 2) Atitudine plina de bunavointa; amabilitate. ◊ Ai ~atea fii amabil. 3) pl. fapta buna; binefacere. ◊ Fa-mi ~atea fa-mi serviciul. 4) pl. Obiect de calitate buna. 5) pl. Mancaruri si bauturi gustoase. [G.-D. bunatatii] /<lat. bonitas, ~atis

FACERE ~i f. v. A FACE. ◊ ~ de bine binefacere; fapta buna. ~ea lumii crearea lumii de catre Dumnezeu. Durerile (sau chinurile) ~ii durerile pe care le suporta femeia la nastere. /v. a face

A INTOARCE intorc 1. tranz. 1) A face sa se intoarca. ♦ ~ ceasul a rasuci arcul ceasului (pentru a-l face sa mearga). 2) fam. (despre o boala) A lovi din nou; a inturna. Gripa l-a intors. 3) A schimba cu locul astfel incat o parte sa ocupe pozitia alteia. ~ fanul. ♦ ~ pe o parte si pe alta a cerceta amanuntit. ~ casa pe dos a face dezordine in casa. ~ foaia (sau cojocul) pe dos a-si schimba atitudinea fata de cineva devenind mai aspru. 4) (corpul sau parti ale corpului) A misca intr-o parte. ~ capul. ~ privirea. ♦ ~ (cuiva) spatele a manifesta o atitudine de indiferenta sau suparare fata de cineva. 5) (bani, lucruri) A da inapoi; a inapoia; a restitui. ♦ ~ cuvantul a raspunde urat. ~ binele (sau raul) facut a rasplati pe cineva pentru o fapta buna (sau rea). ~ vizita a face o vizita de raspuns. 6) (mai ales tauri) A lipsi de glandele s*****e; a jugani. 2. intranz. A se schimba revenind la o stare contrara. A intors-o in frig. /<lat. intorquere

ispravlenie s.f. (inv.) fapta buna; realizare.

bineface (-c, acut), – vb. (Inv.) A face binele. De la bine si face, compus ca in gr. εὐποιεῖν, sl. blagotvoriti, cf. lat. benefacere. Este forma inv., care supravietuieste in der., si a carei compunere se simte inca, astfel incit se poate spune indiferent binefacere sau facere de bine. – Der. binefacator, adj. (care foloseste, care face bine); binefacere, s. f. (fapta buna; ajutor dat cuiva).

BINEFACERE, binefaceri, s. f. 1. fapta buna, ajutor dat cuiva. 2. Folos, avantaj. – Din bine¹ + facere (dupa lat. benefacere).

bunATATE, (I 3, II) bunatati, s. f. I. 1. Insusirea de a fi bun, inclinarea de a face bine; p. ext. indurare, mila, blandete. 2. bunavointa, amabilitate. ◊ Expr. Ai bunatate (sau bunatatea) ori fa bunatatea (sa...) = te rog, fii bun (sa...). 3. fapta buna, binefacere. 4. Gust bun, placut. II. (Concr.) 1. Mancare sau bautura (foarte) buna. 2. Lucru de calitate (foarte) buna. 3. (La pl.) Averi, bogatii. – Lat. bonitas, -itatis.

DIEM PERDIDI (lat.) mi-am pierdut ziua – Suetoniu, „De vita XII Caesarum”, VIII. Cuvinte pe care obisnuia sa le rosteasca imparatul Titus, daca intr-o zi nu facea o fapta buna.

KARMA (KARMAN) (‹ engl., fr.; cuv. sanscrit „actiune”) subst. (In hinduism si alte religii orientale – jainism, budism) Forta impersonala, care cantareste toate faptele, bune si rele, pe care orice fiinta le intreprinde in decursul vietii si, totodata, forta implacabila care determina, in cadrul ciclului de transmitere a sufletelor, calitatea vietii urmatoare.

PLATA, plati, s. f. 1. Faptul de a plati o suma de bani datorata; achitare. ♦ Sistem, mod dupa care se plateste. 2. Suma de bani data cuiva pentru munca depusa, drept contravaloare a unui obiect cumparat, a folosintei unui lucru etc. 3. Rasplata (morala) cu care cineva este recompensat pentru faptele sale bune; pedeapsa care se da cuiva pentru fapte rele. ◊ Expr. A-si lua plata = a-si primi pedeapsa cuvenita. A se duce (sau a pleca, a merge etc.) in plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a se duce (sau a pleca, a merge etc.) unde vrea, unde stie, unde-i place. A lasa (pe cineva) in plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a nu se mai ocupa de cineva, a lasa in voia sortii, a lasa in pace. – Din sl. plata.

MERITA, merit, vb. I. Tranz. A fi vrednic de rasplata sau de pedeapsa potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul sa primeasca o rasplata (buna sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ♦ A justifica, a indreptati pretuirea, interesul sau grija care i se acorda. ♦ Spec. (Despre marfuri, obiecte de schimb) A justifica pretul cerut; a face, a valora. – Din fr. meriter.

TAINUIRE, tainuiri, s. f. Actiunea de a tainui si rezultatul ei; intelegere ascunsa; sfat tinut in taina. ♦ Infractiune care consta in primirea sau transferarea unui bun sau in inlesnirea valorificarii acestuia, cunoscand faptul ca bunul respectiv provine dintr-o actiune sanctionata de legea penala si urmarind obtinerea unui folos material. – V. tainui.

A DEVIA ~ez intranz. 1) A se abate de la directia data (sub influenta vantului sau a curentilor). Mingea ~at. 2) A se abate de la calea buna (comitand fapte reprobabile). 3) fig. A se indeparta de la subiectul discutiei. [Sil. -vi-a] /<fr. devier, lat. deviare

PLATA plati f. 1) Achitare a unei datorii (banesti). 2) Contravaloare a unei marfi. ◊ Cu ~ cu bani. 3) Recompensa pentru un serviciu. ~ in bani. ~ in natura. 4) Rasplata data cuiva pentru faptele sale (bune sau rele). ◊ A-si lua (sau a-si primi) ~a a fi pedepsit dupa merit. A lasa in ~a Domnului a lasa in pace. [G.-D. platii] /<sl. plata

STARE stari f. 1) Situatie sau mod in care se prezinta cineva sau ceva la un moment dat. ~ solida. ~ lichida. ~ea sanatatii. ~ civila. ~ materiala. In ~ buna. ◊ ~ de fapt situatie reala. A fi in ~ a) a fi capabil; a putea; b) a fi in varsta, in etate. 2) Totalitate de bunuri ale unei persoane; avere; avutie. ◊ Cu ~ cu avere; bogat. A-si indrepta ~ea a deveni (mai) avut. 3) ist. Patura sau clasa sociala cu statutul reglementat de stat. [G.-D. starii] /v. a sta

INDECENTA, indecente, s. f. Lipsa de decenta, de buna-cuviinta; vorba, fapta, purtare necuviincioasa; necuviinta, nerusinare. – Din fr. indecence, lat. indecentia.

DEVIA, deviez, vb. I. Intranz. 1. A se abate de la o directie data. 2. Fig. A se indeparta de la subiectul in discutie; a se abate de la calea buna (comitand erori, fapte reprobabile). [Pr.: -vi-a] – Din fr. devier, lat. deviare.

NERUSINARE s. f. Lipsa de rusine; p. ext. comportare, afirmatie, fapta lipsita de buna-cuviinta; necuviinta, impertinenta, neobrazare. – Ne- + rusinare.

A ARANJA ~ez tranz. 1) A pune intr-o anumita ordine; a ordona; a orandui; a dispune; a aseza. ~ lucrurile. 2) (aparate, mecanisme, automobile etc.) A face sa functioneze in conditii bune. 3) (afaceri, probleme etc.) A aduce la conditiile cerute printr-un acord mutual. 4) (persoane) A pune la punct. 5) (persoane) A desemna intr-un post sau intr-o functie buna; a aseza. 6) (fapte, stari de lucruri etc.) A satisface in toate privintele. 7) (piese muzicale) A prelucra pentru a fi interpretat de instrumente sau pentru voce. 8) A face sa se aranjeze. /<fr. arranger

DEMENTIAL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de dementa; propriu dementei. Stare ~a. 2) (despre manifestari ale oamenilor) Care vadeste dementa; contrar logicii si bunului simt; nebunesc. fapta ~a. [Sil. -ti-al] /<fr. dementiel

NECUVIINTA ~e f. 1) Lipsa de buna-credinta; indecenta. 2) fapta sau vorba ne-cuviinciosa. /ne- + cuviinta

NEOBRAZARE ~ari f. 1) Lipsa de bu-na-cuviinta; nesimtire; nerusinare. 2) fapta sau vorba de om neobrazat; impertinenta; insolenta; nerusinare. [Sil. ne-o-] /ne- + obrazare

HIC RHODOS, HIC SALTA! (lat.) aici e Rodosul, aici sa sari! – Esop, „Fabule”, 51. Indemn adesat laudarosului din fabula cu acelasi nume, care invoca martori pentru a fi crezut ca a executat un salt urias pe insula Rodos. faptele constituie cea mai buna dovada despre adevarul afirmatiilor.

BLAND, -A, blanzi, -de, adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre oameni) Care este omenos, pasnic, prietenos; blajin. ♦ (Despre fapte, sentimente etc.) De om bun. ♦ (Despre animale) Care nu fuge de om; care nu se sperie. 2. Fig. (Despre timp, natura etc.) Care nu este aspru, care nu este excesiv, care este placut. II. S. f. (Pop.) Urticarie. – Lat. blandus.

GASIT s. n. faptul de a gasi. ◊ (Pop.) bun gasit! formula de salut la intalnire. – V. gasi.

SAMAVOLNICIE, samavolnicii, s. f. faptul de a actiona dupa bunul plac, nesocotind si incalcand vointa si drepturile altora; act samavolnic. – Samavolnic + suf. -ie.

NERUSINARE f. 1) Lipsa de rusine; ne-obrazare; nesimtire. 2) Lipsa de buna-cuviinta; necuviinta; insolenta; impertinenta. 3) fapta sau vorba de om nerusinat; neobrazare. /ne + rusinare

BLAND, -A, blanzi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Care se poarta cu bunatate, are un caracter bun (si pasnic); blajin. ♦ (Despre fapte, sentimente etc.) De om bun; duios, dulce. ♦ (Despre animale) Care nu face rau; care nu se sperie. 2. Fig. (Despre timp, natura etc.) Calm, domol, lin, usor. Iarna blanda. – Lat. blandus.

antecedent, -a adj. (mlat. antecedens, -entis, d. ante, inainte, si cedens, care merge). Care precede: fapte antecedente. S. n., pl. e Fapt precedent: a avea antecedente bune. Gram. Substantivu sau pronumele la care se raporta pronumele sau adverbu relativ. Log. Prima parte a unei entimeme [!]. Mat. Primu din cei doi termini [!] ai unui raport, in opoz. cu consecuent.

INSENINARE s. f. faptul de a (se) insenina; fig. buna dispozitie; veselie. – V. insenina.

HELL IS PAVED WITH GOOD INTENTIONS (engl.) iadul e pardosit cu intentii bune – Intentiile nu tin loc de fapte. Maxima datand, se pare din sec. 17, enuntata, cu mici variatii, de o serie de scriitori si de moralisti englezi.

IDILIZA, idilizez, vb. I. Tranz. A vedea sau a reda un fapt de viata mai frumos sau mai bun decat este in realitate, a prezenta ceva in mod idilic. – Idila + suf. -iza. Cf. germ. idyllisieren.

STIINTA, stiinte, s. f. I.1. Faptul de a avea cunostinta (de ceva), de a fi informat; cunoastere. ◊ Loc. adv. Cu (sau fara) stiinta = (ne)stiind; (in)constient; cu (sau fara) voie. Cu buna stiinta = constient, avand cunostinta deplina a faptelor. Cu (sau fara) stiinta cuiva = cu (sau fara) consimtamantul ori aprobarea cuiva. Spre stiinta = ca sa se stie. ♦ Veste, stire. 2. Constiinta. II.1. Pregatire intelectuala, instructie; invatatura, eruditie. ◊ Stiinta de carte = cunostinte de scriere si de citire. 2. Ansamblu sistematic de cunostinte despre natura, societate si gandire; ansamblu de cunostinte dintr-un anumit domeniu al cunoasterii. ◊ Om de stiinta = savant, invatat. [Pr.: sti-in-] – Sti + suf. -inta (cu unele sensuri dupa fr. science).

RAMAS, (2, 3) ramasuri, s. n. 1. faptul de a ramane; ramanere. ◊ Expr. Ramas bun! sau bun ramas! formula de salut adresata de o persoana care pleaca celui sau celor care raman. A-si lua ramas bun = a se desparti de cineva, a pleca. De ajuns si de ramas = din plin, din belsug. 2. (Reg.) Ramasag. 3. (Inv.) Mostenire. – V. ramane.

A SAVARSI ~esc tranz. 1) (fapte, actiuni) A face sa aiba loc; a transforma in fapt; a infaptui. 2) inv. A duce la bun sfarsit; a termina cu bine. /<sl. suvrusiti

CACEALMA, cacealmale, s. f. (La jocul de carti) faptul de a simula ca ai carti bune, spre a intimida pe adversar si a castiga apoi cu o carte mai slaba decat a aceluia. ♦ Fig. Pacaleala, inselaciune. – Tc. kacirma

DOBITOCIE, dobitocii, s. f. Atitudine, comportare, fapta, vorba de om prost sau lipsit de bun-simt. – Dobitoc + suf. -ie.

PRIMIRE, primiri, s. f. faptul de a primi. 1. Luare in posesiune a unui bun care ti-a fost oferit, dat, datorat. ◊ Loc. vb. A da (cuiva ceva) in primire = a preda, a incredinta (cuiva ceva). A lua (ceva) in primire = a prelua (ceva); a receptiona. ◊ Expr. A lua (pe cineva) in primire = a) a lua (pe cineva) in grija sa, sub supravegherea sa (pentru a-l indruma), a purta de grija; b) (fam.) a certa pe cineva, a-i face reprosuri. 2. Acceptare, admitere a unui vizitator, a unui solicitator; modul de a-l intampina, de a-l trata. ◊ Loc. adj. De primire = a) (despre ore, zile) in care este permis accesul publicului intr-un loc; b) (despre incaperi) destinat vizitatorilor, solicitatorilor. 3. Manifestare a unei anumite atitudini fata de ceva. 4. Admitere a cuiva intr-o intreprindere, intr-o institutie, intr-o organizatie. – V. primi.

SIRETLIC, siretlicuri, s. n. Procedeu, fapta de om siret²; truc folosit pentru a insela buna-credinta a cuiva; smecherie, viclesug. – Din tc. sirretlik.

SLUGAREALA s. f. (Rar) faptul de a slugari; slugarie. ◊ Loc. adj. De slugareala = bun pentru a deveni sluga, pentru a fi folosit la diferite servicii. – Slugari + suf. -eala.

PREZUMTIE s.f. 1. Parere intemeiata pe fapte aparente; presupunere; supozitie. 2. Recunoastere a unui fapt ca autentic pana la proba contrara. 3. Parere prea buna despre sine; infumurare, aroganta. [Gen. -iei, var. prezumptie, prezumtiune s.f. / cf. lat. praesumptio, it. presuntione, fr. presomption].

PREZUMTIE s. f. 1. parere intemeiata pe fapte aparente; presupunere; supozitie. 2. (jur.) recunoastere a unui fapt ca autentic pana la proba contrara. 3. parere prea buna despre sine; infumurare, aroganta, infatuare. (< fr. presomption, lat. praesumptio)

MAHMUREALA, mahmureli, s. f. faptul de a fi mahmur; starea celui mahmur; lipsa de buna dispozitie; buimaceala, mahmurie. – Mahmur + suf. -eala.

ARBITRAR, -A I. adj. 1. (facut) dupa bunul plac, abuziv, samavolnic. 2. (facut) la intamplare. II. s. n. fapta, actiune, situatie arbitrara (I). (< fr. arbitraire, lat. arbitrarius)

UMOR s. n. 1. inclinare spre glume si ironii care se ascunde sub o infatisare serioasa; (p. ext.) voie buna, haz. ♦ ~ negru = umor care isi trage forta comica din fapte tragice, macabre. 2. categorie estetica apartinand comicului, a carei esenta consta in evidentierea ingaduitoare a nepotrivirii si a absurditatii unor situatii considerate normale. (< fr., engl. humour, lat. humor)

P*********E (‹ fr. {i}; {s} gr. p****s „desfranat” + graphe „descriere”) s. f. Reprezentare obscena a s**********i umane, cu tendinta de a corupe indivizii si avand efecte daunatoare asupra moralitatii in societate. P. nu trebuie confundata cu arta e*****a; in p. esentiala este obscenitatea, iar anumite parti ale comunitatii, indeosebi femeile si copii, sunt puse intr-o lumina degradanta si umilitoare. Scriere, desen, fotografie, film etc. in care sunt folosite cuvinte, atitudini, procedee cu caracter obscen, indecente. ◊ Atitudine, fapta, vorba obscena. ◊ Ceea ce depaseste in mod flagrant limitele bunei-cuviinte, ale moralei.

EXPLOATARE s. f. 1. actiunea de a exploata. 2. insusirea fara echivalent, de catre un proprietar privat al unor mijloace de productie, a plusprodusului sau chiar a unei parti din munca producatorilor nemijlociti de bunuri materiale. 3. totalitatea lucrarilor de punere in valoare a unui bun natural sau a unui sistem tehnic. ◊ taiere de paduri. 4. (fig.) faptul de a profita, de a trage folos in mod abuziv. (< exploata)

VINOVAT, -A, vinovati, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are o vina, care a savarsit o greseala, o fapta pedepsita de lege, o abatere de la datorie sau de la morala; culpabil; pasibil de o pedeapsa. 2. (Despre faptele, comportarile etc. oamenilor) Care este in afara de lege sau de bunele moravuri, care nu poate fi ingaduit, permis; nepermis. – Din sl. vinovatu.

EVOLUA vb. 1. v. dezvolta. 2. a se desfasura, a merge. (Treaba ~ bine.) 3. a se desfasura, a se intampla, a se petrece, (inv.) a se purta. (Iata cum au ~ faptele.) 4. a decurge, a se desfasura, a se petrece. (Partida a ~ in bune conditii.)

EXPLOATARE s.f. 1. Actiunea de a exploata si rezultatul ei. ♦ Insusirea fara echivalent de catre un proprietar privat al unor mijloace de productie a plusprodusului sau chiar a unei parti din munca producatorilor nemijlociti de bunuri materiale. 2. Totalitatea lucrarilor de punere in valoare a unui bun natural sau a unui sistem tehnic. ♦ (Concr.) Taiere de paduri. ♦ (Fig.) faptul de a profita, de a trage folos in mod abuziv din ceva. [< exploata].

RODAJ s.n. 1. Folosire a unui motor la turatii si la sarcini crescande pentru a se obtine o ajustare si o rectificare cat mai buna a pieselor; perioada in care un motor functioneaza in felul acesta. 2. faptul de a roda (2); rodare. [< fr. rodage].

VINA, vini, s. f. fapta care constituie o abatere de la ceea ce este (considerat) drept sau bun; greseala, vinovatie; pacat; culpa. ◊ Loc. adj. De vina = vinovat, responsabil. Fara vina = nevinovat; (rar, despre lucruri, manifestari) ireprosabil, perfect. ◊ Loc. conj. Din vina... = in urma greselii infaptuite de...; din cauza, din pricina... ◊ Expr. (Pop.) Bata-l vina! exprima o mustrare cu o nuanta de simpatie. A da (sau a arunca, a pune) vina pe cineva (sau pe ceva) sau asupra cuiva ori (reg.) a baga (cuiva) vina = a invinovati, a invinui (pe cineva sau ceva). A face cuiva o vina din (sau pentru) ceva = a considera drept greseala o fapta a cuiva. A cadea in vina = a se face vinovat de ceva. ♦ Spec. fapta pedepsita de lege; infractiune; delict; crima. – Din sl. vina.

SUCCESIUNE, succesiuni, s. f. 1. Mod in care se succeda (1) fiinte, obiecte etc.; (concr.) sir de persoane, de lucruri, de fapte care se succeda intr-o anumita ordine; serie, rand, insiruire. 2. Faptul de a prelua functia sau bunurile cuiva prin mostenire; (concr.) functie sau bun mostenit de cineva; mostenire. ◊ Expr. A (se) deschide o succesiune = a (se) incepe formalitatile pentru atribuirea unei mosteniri. [Pr.: -si-u-] – Din fr. succession.

A IDILIZA ~ez tranz. (viata, fapte etc.) A reda in mod idilic; a prezenta mai frumos si mai bun decat este in realitate. /idila + suf. ~iza

LACUNA, lacune, s. f. Spatiu gol in interiorul unui corp; gol, lipsa in continuitatea, in integritatea unui lucru. ♦ Intrerupere involuntara si penibila intr-un text, in inlantuirea unor fapte, a unor idei. ♦ Fig. Ceea ce lipseste pentru ca un lucru sa fie bun, desavarsit. – Din fr. lacune, lat. lacuna.

GARANTA, garantez, vb. I. Tranz. si intranz. A da cuiva siguranta ca va avea ceva; a asigura (cuiva ceva); a raspunde de valoarea, de calitatea unui obiect. ♦ A se angaja sa mentina in stare de buna functionare, pe o durata determinata, un aparat, un mecanism etc. vandut. ♦ A raspunde pentru faptele sau pentru comportarea altuia, a da asigurari ca... ♦ Intranz. A-si lua raspunderea cu averea sa ca datoria facuta de altul va fi achitata conform obligatiilor stabilite. – Din fr. garantir.

CINIC, -A, cinici, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care da pe fata, cu sange rece, fapte sau ganduri condamnabile, care calca, fara sfiala, regulile moralei, de convietuire sociala si de buna-cuviinta; (despre manifestari ale oamenilor) care tradeaza, exprima asemenea atitudini. 2. (In sintagmele) Filozofie cinica = doctrina filozofica din Grecia antica, care nu recunoaste normele sociale existente si propovaduia o viata simpla si reintoarcerea la natura. Filozof cinic (si substantivat) = adept al filozofiei cinice. – Din fr. cynique, lat. cynicus.

PREZUMTIE, prezumtii, s. f. (Livr.) 1. Parere intemeiata pe aparente, pe ipoteze, pe deductii; presupunere, supozitie. ♦ Recunoastere a unui fapt ca autentic din punct de vedere juridic, pana la proba contrara. 2. Parere exagerat de buna despre sine; infumurare, aroganta. – Din fr. presomption, lat. praesumptio.

PROPRIU, -IE adj. 1. Care apartine cuiva in mod exclusiv; personal. ◊ Amor propriu = sentiment al propriei demnitati, constiinta valorii proprii. 2. Caracteristic, particular. 3. Indicat, bun pentru... 4. (Despre un cuvant sau un termen) Care reda precis ideea de exprimat. ◊ Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri; op. figurat) Prim, de baza, natural. [Pron. -priu. / < lat. proprius, cf. fr. propre].

PROPRIU, -IE adj. 1. care apartine in mod exclusiv cuiva; personal. 2. caracteristic, particular. 3. care este bun, indicat pentru... 4. (despre cuvinte, stil etc.) care reda exact notiunea sau ideea ce trebuie exprimata. ♦ ~-zis = de fapt; la drept vorbind. ♦ (despre sensuri) prim, de baza. (< lat. proprius, fr. propre)

DESFASURA vb. 1. a (se) desface, (pop.) a (se) desfira, (reg.) a (se) dezveli. (Se ~ un fir depanat.) 2. v. desface. 3. a (se) intinde, (Mold.) a (se) disterne. (Actiunea se ~ pe o anumita perioada.) 4. a se derula, a evolua, a se intampla, a se petrece, (inv.) a se purta. (Iata cum s-au ~ faptele.) 5. a evolua, a merge. (Treaba se ~ bine.) 6. a decurge, a evolua, a se petrece. (Partida s-a ~ in bune conditii.) 7. v. disputa. 8. a depune, a duce, a efectua, a executa, a face, a indeplini, a intreprinde, a presta. (A ~ acolo o munca utila.) 9. a da, a duce, a purta, a sustine, (inv.) a sta. (Au ~ o lupta continua pentru ...)

CHIBZUIALA, chibzuieli, s. f. faptul de a (se) chibzui. ◊ Expr. A sta la chibzuiala = a sta pe ganduri, a sovai. A fi de buna chibzuiala = a fi cumpanit, chibzuit.

PROPRIU, -IE, proprii, adj. 1. Care apartine in mod exclusiv cuiva; personal. ◊ Nume (sau substantiv) propriu = nume care se da unui lucru sau unei fiinte spre a le deosebi de alte lucruri sau fiinte din aceeasi categorie si care se scrie cu initiala mare. 2. Caracteristic, specific. 3. Care este bun pentru...; indicat, potrivit, adecvat. 4. (Despre cuvinte, despre termeni) Care reda exact ideea ce trebuie exprimata. ◊ Expr. Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri) De baza, prim. – Din lat. proprius, fr. propre.

GRESEALA, greseli, s. f. fapta, actiune etc. care constituie o abatere (constienta sau involuntara) de la adevar, de la ceea ce este real, drept, normal, bun (si care poate atrage dupa sine un rau, o neplacere); eroare; (concr.) ceea ce rezulta in urma unei astfel de fapte, actiuni etc. ◊ Loc. adv. Fara greseala = perfect. Din greseala = fara voie, involuntar, neintentionat. – Gresi + suf. -eala.

RASPLATA rasplati f 1) bun material sau spiritual care se da sau se primeste pentru un serviciu, un ajutor etc.; recompensa. 2) Pedeapsa primita de cineva pentru faptele savarsite. ◊ Dupa fapta si rasplata orice fapta are urmari corespunzatoare. [G.-D. rasplatii] /v. a (se) rasplati

MOSTENIRE, mosteniri, s. f. faptul de a mosteni. 1. Drept de succesiune; (concr.) totalitatea bunurilor ramase de la o persoana decedata si intrate in posesiunea altcuiva; p. restr. bun obtinut prin drept succesoral. 2. Fig. Patrimoniu cultural, bunuri morale, intelectuale, artistice care se transmit de la o generatie la alta. ♦ P. ext. Caracter fizic, insusiri care se transmit ereditar. – V. mosteni.

MORALITATE s. f. Insusirea a ceea ce este moral (I 1); natura, caracterul, valoarea unui fapt, a conduitei unei persoane sau a unei colectivitati din punct de vedere moral. ♦ Comportare, conduita, moravuri in conformitate cu principiile morale; cinste, buna purtare. – Din lat. moralitas, -atis, fr. moralite.

INCEPUT, inceputuri, s. n. 1. faptul de a (se) incepe; incepere. 2. Punct de plecare, moment initial; parte care incepe sau cu care se incepe ceva. ◊ Loc. adv. De la (bun) inceput = din primele momente, din capul locului. De la (sau pe la, dintru ori intru) inceput = in (sau din) momentul initial; din capul locului, din prima clipa. 3. (Inv.) Obarsie, origine, incepatura. – V. incepe.

ISPRAVA, ispravi, s. f. 1. fapta, treaba, actiune dusa (cu bine) pana la capat, indeplinita cu succes; p. ext. aventura. ◊ Loc. adj. De isprava = (despre oameni) cumsecade, vrednic; (despre actiuni) bun, remarcabil. De nici o (sau nici de o) isprava = care nu e bun de nimic, care nu inspira incredere. ♦ (Ir.) Pozna, nazdravanie. 2. Rezultat bun obtinut in urma unor eforturi; succes, reusita, izbanda. ◊ Expr. Fara nici o (sau vreo) isprava = fara nici un rezultat; zadarnic. – Din sl. isprava, bg. izprava.

PLATI, platesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (in bani sau in natura) a unui bun obtinut sau cumparat, a unei consumatii etc. ◊ Expr. A plati cu capul (sau cu viata etc.) = a fi omorat pentru o greseala, o indrazneala, o fapta necugetata etc. A plati (cuiva) cu dobanda = a se razbuna (pe cineva) cu varf si indesat pentru o paguba sau o suferinta. ♦ A achita un impozit, o obligatie etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morala), a scapa de o obligatie. 2. Tranz. A rasplati cu bani o munca efectuata, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a pretui, a face. ◊ Expr. A nu plati (nici) o ceapa (degerata) sau (nici) doua parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.

STIINTA ~e f. 1) Sfera de activitate umana a carei functie consta in dobandirea si sistematizarea teoretica a cunostintelor despre realitate. ~e sociale. ~ele naturii. ◊ Om de ~ invatat; savant. 2) Totalitate a cunostintelor dintr-un anumit domeniu; disciplina. Cibernetica este o ~ recenta. ◊ ~ de carte a) cunostinte elementare (de a scrie si de a citi); b) eruditie. 3) rar faptul de a fi informat despre ceva; cunoastere. ◊ A avea ~ despre ceva a avea cunostinta despre ceva. Cu (sau fara) ~a cuiva cu (sau fara) stirea cuiva. Cu buna ~ in mod constient. [G.-D. stiintei; Sil. sti-in-] /a sti + suf. ~inta

IHTIORNIS (‹ fr. {s} ihtio + gr. ornis „pasare”) subst. Gen de pasare fosila, buna zburatoare, asemanatoarea pescarusului (Ichthyornis). Avea oase pneumatice, coada scurta, vertebrele sacrale fuzionate si mai putine decat la pasarile de astazi. Prezenta dintilor pe maxilare, caracterul reptilian sugereaza ca i. ar apartine, de fapt, unui exemplar juvenil al mesosaurienilor. A fost descoperit in depozitele de creta din America de Nord (Kansas), ce apartine Cretacicului superior.

DREPTATE, (rar) dreptati, s. f. Principiu moral si juridic care cere sa se dea fiecaruia ceea ce i se cuvine si sa i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaste drepturile fiecaruia si de a acorda fiecaruia ceea ce i se cuvine. ◊ Loc. adv. Cu (sau dupa) dreptate = dupa lege, cum se cuvine, in mod just, pe drept, echitabil. Pe buna dreptate = pe drept cuvant, in mod intemeiat. ◊ Expr. A face cuiva dreptate = a repara o nedreptate savarsita cuiva; a recunoaste dreptul cuiva intr-o chestiune oarecare. A avea dreptate = a fi intemeiat in ceea ce spune sau in ceea ce face. A da (cuiva) dreptate = a recunoaste ca ceea ce spune sau face (cineva) este intemeiat, indreptatit, just. ♦ (Pop.) Judecata. – Din dreptatate (inv. „dreptate” < drept + suf. -atate).

POLEIALA, poleieli, s. f. 1. faptul de a polei²; (concr.) strat subtire de metal (pretios) cu care se poleieste² un obiect. ♦ Foaie subtire de staniol folosita ca ambalaj, mai ales pentru unele articole alimentare. ♦ Fig. Ceea ce incearca sa dea un aspect bun, frumos, valoros unor lucruri lipsite de valoare; stralucire aparenta; lustru, spoiala. 2. Cizelare, slefuire, lustruire a unui obiect sau, fig., a unei opere literare, stiintifice etc. [Pr.: -le-ia-] – Polei² + suf. -eala.

TRANSMITE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunostinta cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emitator de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face sa ajunga la altul, a trece din om in om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoana la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiatii, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiatii, unde etc.) a trece dintr-un loc in altul; a se propaga. 5. A comunica o miscare de la o masina la alta sau de la un organ al unei masini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere.

TRANSMISIUNE, transmisiuni, s. f. I. faptul de a transmite. 1. Trecere a energiei, a radiatiilor, a undelor dintr-un loc in altul, fara deplasarea surselor acestora. ♦ Emisiune radiofonica. ♦ Trupe (sau unitati etc.) de transmisiuni = trupe specializate in executarea si asigurarea legaturilor prin radio, telefon etc. 2. (Jur.) Trecere a unui bun, a unui drept de la o persoana la alta. II. (In forma transmisie) Ansamblu de organe de masini, de mecanisme, dispozitive etc. cu ajutorul carora se transmite miscarea de la un organ de masina la altul sau de la o masina la alta. [Pr.: -si-u-, – Var.: transmisie s. f.] – Din fr. transmission, lat. transmissio, -onis.

INREGISTRA vb. I. tr. 1. A inscrie (un act, o cerere etc.) intr-un registru. 2. A consemna in scris, a insemna (un fapt, un eveniment). ♦ A incorpora (2). ♦ (Fig.) A intipari, a retine (in memorie). 3. A inscrie grafic un fenomen (cu ajutorul aparatelor). 4. A imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. in vederea pastrarii si a redarii lor ulterioare. 5. A obtine, a realiza succese, rezultate bune etc. [< fr. enregistrer].

PROTECTIE, protectii, s. f. 1. faptul de a proteja, de a ocroti, de a apara; ansamblu de masuri care protejeaza; persoana, institutie etc. care protejeaza; dispozitiv, sistem tehnic etc. care serveste la protejare. ◊ Protectia muncii = ansamblu de masuri luate pentru ocrotirea vietii si a sanatatii celor ce muncesc, pentru asigurarea desfasurarii muncii in conditiile cele mai bune. ◊ Loc. adj. De protectie = protector. ♦ Sprijin, ajutor dat cuiva de o persoana influenta pentru obtinerea unui avantaj; p. ext. persoana care acorda acest sprijin. 2. (Inv.) Protectorat. – Din lat. protectio, -onis, fr. protection.

DISCRETIE s. f. 1. Calitatea de a pastra o taina incredintata. ◊ Expr. A pastra discretia = a nu raspandi o stire, a nu divulga un secret incredintat. ♦ Rezerva in atitudine, retinere in vorbe si in fapte. 2. Fig. Calitatea de a nu atrage atentia, de a nu soca (prin aspect). 3. (Fam.; in loc. adv. si expr.) La discretie = cat poftesti, cat vrei, fara nici o restrictie, din belsug. A fi (sau a ajunge, a ramane, a pune, a lasa) la discretia cuiva = a fi (sau a ajunge etc.) la bunul plac, la dispozitia cuiva, supus puterii abuzive, capriciilor cuiva. [Var.: (inv.) discretiune s. f.] – Din fr. discretion, lat. discretio, -onis.

EXPLOATARE, exploatari, s. f. Actiunea de a exploata si rezultatul ei. 1. (In teoria marxista) Insusirea fara echivalent a unei parti din munca producatorilor nemijlociti de catre cei ce dispun de mijloace de productie. 2. Exploatatie. 3. Totalitatea lucrarilor de punere in valoare a unui bun natural sau a unui sistem tehnic. ♦ Totalitatea operatiilor care constituie procesul tehnologic de extragere a substantelor minerale utile, a rocilor, a titeiului sau a gazelor. ◊ Exploatare la zi = metoda de extragere a substantelor minerale utile in care procesul tehnologic se efectueaza sub cerul liber; cariera. ♦ Loc de unde se exploateaza o substanta utila, un material folositor. 4. Fig. faptul de a profita, de a trage folos in mod abuziv. – V. exploata.

TREABA treburi f. 1) Activitate de durata mai mare sau mai mica de care se ocupa cineva; indeletnicire; ocupatie. ◊ A avea (sau a fi in) ~ a fi ocupat. A-si cauta (sau a-si vedea) de ~ a) a lucra cu sarguinta; b) a nu se amesteca in lucrul altuia. A se afla in ~ a lucra de ochii lumii. 2) pop. Efectuare a unor actiuni utile; lucru. ◊ A se pune pe ~ a se apuca serios de lucru. A se lua cu ~a a uita de griji sau de necazuri, fiind absorbit de lucru. 3) Actiune savarsita de cineva; fapta; isprava. ◊ Mare ~! mare lucru! De ~ de isprava; cumsecade. Cu ~ cu rost. A face o ~ a face o pozna, o sotie. 4) Afacere care necesita rezolvare; problema; chestiune; lucru. ◊ A avea ~ cu cineva (sau undeva) a avea interese cu cineva (sau undeva). Ce ~ ai? Ce te intereseaza? Nu-i ~a ta! Nu te priveste! A nu fi de nici o ~ a nu fi bun de nimic. Se vede ~ ca ... se pare ca ...; se vede ca ... . [G.-D. trebii; Pl. si trebi] /<sl. treba

STARE, stari, s. f. 1. Situatie in care se afla cineva sau ceva; mod, fel, chip in care se prezinta cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi in stare (sa...) = a putea, a fi capabil sa... (Rar) faptul de a sta intr-un anumit fel; pozitie a corpului; postura. ◊ Expr. (Pop.) A nu avea stare sau a nu-l mai prinde starea = a nu avea astampar, a nu avea odihna. Spec. Situatie a unui corp sau a unui sistem determinata de structura sa, de conditiile exterioare etc. si definita prin anumite marimi sau parametri. 2. Fel in care se simte cineva (din punct de vedere fizic sau moral), dispozitie in care se afla cineva. 3. Situatie materiala (buna); avere. ◊ Loc. adj. Cu stare = bogat, instarit. 4. (Inv.) Categorie, grup sau patura sociala. ♦ Grad, ierarhie, treapta sociala. – V. sta.

SIMTIRE, simtiri, s. f. 1. faptul de a simti; sensibilitate (1). 2. Traire afectiva, afect, sentiment. 3. Stare normala a organismului in care omul este pe deplin constient de ceea ce se petrece in jurul lui, fiind stapan pe simturile si pe facultatile lui intelectuale. ◊ Loc. adj. Fara simtire = fara cunostinta; lesinat. ◊ Expr. A-si pierde simtirea (sau simtirile) = a lesina. A-si veni in simtire (sau in simtiri) = a-si reveni din lesin; a-si veni in fire; a-si recapata stapanirea de sine. ♦ (Rar) Simt (1). 4. (Inv. si pop.; si in sintagma simtire de sine) bun-simt, buna-cuviinta. – V. simti.

RAU² rea (rai, rele) 1) (in opozitie cu bun) Care are insusiri negative; lipsit de calitati bune. Purtare rea. ◊ Viata rea (sau trai ~) viata plina de greutati; trai zbuciumat. Vorbe rele barfeli; calomnii. Veste rea veste care intristeaza. ~ conducator de caldura (sau de electricitate) care nu transmite caldura (sau electricitate). A duce casa rea cu cineva a se certa tot timpul; a trai in dusmanie. A-si face sange ~ (sau inima rea) a se mahni; a se intrista. 2) Care este cainos la suflet; plin de rautate; avan. Om ~. ◊ Poama rea (sau soi ~) persoana cu apucaturi, deprinderi urate. ~ de mama focului foarte rau. ~ la inima lipsit de omenie; hain. 3) (despre actiuni, fapte ale oamenilor) Care contravine regulilor moralei. Purtare rea. Deprinderi rele. 4) (in superstitii) Care aduce sau prevesteste nenorociri. Semn ~. Vis ~. /<lat. reus

LUCRU ~ri n. 1) Obiect material (concret sau abstract, real sau imaginar). ~rile din casa. ◊ ~ prost (sau rau) se zice despre ceva care nu e bun de nimic. 2) la sing. Activitate, munca pentru a realiza ceva. ◊ Zi de ~ zi in care se lucreaza. ~ manual a) lucru de mana; b) obiecte lucrate de mana. Metoda de ~ metoda folosita in procesul muncii. A avea de ~ a) a fi ocupat cu ceva; b) a avea de furca cu cineva. Nu e ~ curat e ceva la mijloc. ~ mecanic a) lucru efectuat cu ajutorul unei masini care functioneaza cu transmisii mecanice; b) lucru facut in mod automat. 3) Rezultat al muncii. 4) Afacere care cere o rezolvare, o solutie; chestiune; problema. 5) Intamplare care a avut loc in realitate; fapt; eveniment. ◊ ~ de nimic lucru fara insemnatate. Mare ~ a) ceva vrednic de mirare; b) lucru neinsemnat. [Sil. lu-cru] /v. a lucra

SERVICIU s.n. 1. Actiunea, faptul de a servi, de a sluji. ♦ Slujba, post, functie. ♦ A fi (sau a se pune) in serviciul cuiva (sau a ceva) = a se devota unei persoane sau unei idei, unei cauze etc. 2. Sectie administrativa a unei institutii, a unei intreprinderi etc. ♦ Personalul care incadreaza o astfel de sectie. 3. Serviciu militar = stagiu militar. 4. Ajutor, sprijin dat cuiva. ♦ A face un rau serviciu cuiva = a face cuiva (fara voie) o neplacere. ♦ Scara de serviciu = scara secundara intr-un imobil. 5. Succesiunea in timp a regimurilor de functionare ale unui sistem tehnic impreuna cu duratele lor. ♦ Ansamblu de instalatii tehnice care concureaza la desfasurarea in bune conditii a unei activitati tehnice, industriale sau publice principale. 6. Totalitatea tacamurilor, portelanurilor, sticlariei din aceeasi garnitura in care se serveste mancarea la masa. 7. (In diverse sporturi) Punerea in joc a mingii. [Pron. -ciu, pl. -ii. / < fr. service, it. servizio, lat. servitium].

Agamedes, fratele lui Trophonius si fiul lui Erginus, regele din Orchomenus. Agamedes si Trophonius au fost doi arhitecti celebri, care au construit, printre altele, si edificiul care adapostea comoara lui Hyrieus, regele Boeotiei. Legenda spune ca cei doi frati ar fi lasat o intrare tainica, prin care puteau intra oricind ca sa prade. faptul fiind descoperit de catre rege, Agamedes a fost ucis de Trophonius ca sa nu-l divulge si pe el. Fratricidul a fost insa pedepsit pe data. Pamintul s-a deschis si l-a inghitit pe Trophonius. Dupa o alta versiune, cei doi frati ar fi construit templul lui Apollo de la Delphi. Cerindu-i zeului rasplata cuvenita, Apollo le-a fagaduit-o in opt zile, ragaz in care i-a sfatuit sa petreaca in voie. La implinirea timpului, cei doi frati au fost gasiti fara viata in patul lor. Moartea usoara care le-a curmat zilele a fost, se pare, cea mai buna rasplata pe care zeul a crezut de cuviinta sa le-o ofere.

SERVICIU s. n. 1. Actiunea, faptul de a servi; munca prestata in folosul sau in interesul cuiva. ♦ slujba, post, functie. ◊ a fi (sau a se pune) in serviciul cuiva (sau a ceva) = a se devota unei persoane sau unei idei, cauze etc.; state de serviciu = lista a posturilor, a functiilor ocupate de un functionar, de un militar. 2. Sectie administrativa a unei institutii, intreprinderi etc. ♦ (pl.) sector al economiei in care se desfasoara o activitate utila, menita sa satisfaca anumite nevoi sociale. 3. serviciu militar = stagiu militar; serviciu comandat = misiune speciala incredintata cuiva spre executare. 4. Ajutor, sprijin dat cuiva. ♦ a face un rau serviciu cuiva = a face cuiva (fara voie) o neplacere. ♦ scara de serviciu = scara secundara intr-un imobil. 5. Succesiunea in timp a regimurilor de functionare ale unui sistem tehnic impreuna cu duratele lor. ♦ ansamblu de instalatii tehnice care concureaza la desfasurarea in bune conditii a unei activitati tehnice, industriale sau publice principale. 6. Garnitura de vase, de sticlarie, de lenjerie de masa. 7. serviciu divin = slujba religioasa. 8. (sport) Punerea in joc a mingii. (< fr. service, lat. servitium)