POCAINTA s. f. (In practicile crestine) Cainta pentru pacatele savarsite; p. gener. regret pentru o fapta rea, o greseala etc.; pocaiala. – Pocai + suf. -inta.

ZLOABA, zloabe, s. f. (Inv.) rautate, fapta rea. (din sl. zloba)

COMITE¹, comit, vb. III. Tranz. A face, a infaptui, a savarsi (o fapta rea). – Din lat. committere.

PLANUI vb. 1. v. intentiona. 2. (inv.) a chibzui, a medita. (A ~ acestea ...) 3. v. inventa. 4. v. preconiza. 5. a premedita, (rar) a precugeta. (A ~ o fapta rea.)

BOSTANARIE ~i f. Loc unde se cultiva in special bostani; pepenarie. ◊ Frica pazeste ~a se spune despre cineva care se abtine de la o fapta rea numai de frica. [Art. bostanaria; G.-D. bostanariei; Sil. -ri-e. /bostan + suf. ~arie

rauTATE ~ati f. 1) Trasatura de caracter a omului rau; pornirea de a face rau altora. ◊ Cu ~ in mod rauvoitor; cu dusmanie. 2) Actiune prin care se face cuiva un rau; fapta rea. Vorbe pline de ~. ◊ Capul ~atilor persoana care planuieste si face fapte rele. 3) fig. Persoana care produce altora neplaceri; om rau. 4) la pl. Nenorociri, necazuri care se abat asupra cuiva. [G.-D. rautatii; Sil. ra-u-] /rau + suf. ~tate

jabracie s.f. (reg.) fapta rea, miselie, ticalosie, potlogarie.

MALEFICIU s. n. 1. fapta rea, greseala voita; paguba. 2. farmece cu ajutorul carora se pretindea ca se vatama recoltele, oamenii, animalele etc. (< lat. maleficium, fr. malefice)

blastamatie (est) si blestematie (vest) f. (d. blastamat). Nelegiuire, fapta rea: lasati-va de blastamatii!

cocolosesc v. tr. (d. cocolos). Vest. Fac cocolos, mototolesc, botesc. Fig. Fac musama. acoper [!] o fapta rea.

BANUI, banuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A presupune; a presimti; a intrevedea o anumita situatie, o anumita solutie etc. 2. Tranz. A considera pe cineva drept autor al unei fapte (rele); a suspecta. 3. Intranz. (Reg.) A se supara pe cineva; a-i face mustrari. 4. Intranz. (Reg.) A regreta, a se cai. – Din magh. banni.

P*****S, -A, p******i, -se, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) care este inclinat spre fapte rele, gata oricand sa faca rau; care manifesta o deviere de la normal a instinctelor, a judecatii, a ideilor, descompus din punct de vedere moral; corupt, depravat, imoral; (cu sens atenuat) perfid, fatarnic; spec. anormal din punctul de vedere al comportarii in relatiile s*****e. ♦ (Despre manifestarile, instinctele etc. oamenilor) Care tradeaza, exprima, reflecta p******itate. – Din fr. p*****s.

PLATA, plati, s. f. 1. Faptul de a plati o suma de bani datorata; achitare. ♦ Sistem, mod dupa care se plateste. 2. Suma de bani data cuiva pentru munca depusa, drept contravaloare a unui obiect cumparat, a folosintei unui lucru etc. 3. Rasplata (morala) cu care cineva este recompensat pentru faptele sale bune; pedeapsa care se da cuiva pentru fapte rele. ◊ Expr. A-si lua plata = a-si primi pedeapsa cuvenita. A se duce (sau a pleca, a merge etc.) in plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a se duce (sau a pleca, a merge etc.) unde vrea, unde stie, unde-i place. A lasa (pe cineva) in plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a nu se mai ocupa de cineva, a lasa in voia sortii, a lasa in pace. – Din sl. plata.

MONEDA, monede, s. f. Ban de metal (rar de hartie) care are sau a avut curs legal pe teritoriul unui stat; p. gener. ban de metal (de valoare mica); maruntis. ◊ Expr. A bate (sau a taia, a face) moneda = a emite bani de metal. A bate moneda (din sau cu ceva) = a insista, a face caz (de ceva). A plati (cuiva) cu aceeasi moneda = a raspunde (cuiva) printr-o comportare similara. (Fam.) Asta e moneda platita, se spune despre o intamplare neplacuta survenita in viata cuiva ca o pedeapsa pentru fapta sau faptele rele facute; fapta si rasplata. [Pl. si: monezi. – Var.: moneta s. f.] – Din ngr. monedha.

rauTATE, (2, 3) rautati, s. f. 1. Caracteristica a omului rau, inclinare spre a face rau altora. ◊ Loc. adv. Cu rautate = in mod rautacios; cu ironie usturatoare, malitios. 2. (Pop.; mai ales la pl.) Slabiciune, pacat, defect. 3. (Concr.) fapta rea. 4. Om rau. [Pr.: -ra-u-] – rau + suf. -atate..

FARADELEGE, faradelegi, s. f. (Inv. si pop.) fapta rea; nelegiuire, ticalosie, miselie. [Var.: fardelege s. f.] – Fara + de⁴ + lege (dupa sl. bezakonije).

D****E, d****i, s. f. 1. Strengarie, pozna, nazbatie; d********e, d******e. 2. fapta rea; blestematie. ◊ Expr. Ei, d****e! sau ei, d****a d******i! exclamatie de surpriza si de nemultumire. 3. Minunatie, ciudatenie. 4. Vrajitorie, farmec. – D**c + suf. -ie.

DEDA, dedau, vb. I. Refl. 1. A se deprinde, a se obisnui, a se familiariza (cu ceva), a se acomoda. 2. A se consacra, a se dedica la ceva. ♦ A se obisnui cu fapte rele; a se naravi. – Din lat. dedere (dupa da²).

D****E ~i f. 1) fapta sau vorba nedemna, rea. 2) fapta sau vorba nesocotita, cu urmari neplacute, dar lipsita de gravitate; nazbatie; pozna; sotie; bazaconie; boroboata. 3) Lucru curios, iesit din comun; ciudatenie; minunatie. [Art. d****a; G.-D. d*****i; Sil. -ci-e] /d**c + suf. ~ie

INVECHIT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A SE INVECHI. ◊ ~ in rele deprins de a face fapte rele; inrait. 2) Care se tine de conceptii vechi, depasite. /v. a invechi

P*****S ~sa (~si, ~se) 1) Care face rau sau incurajeaza raul; inclinat spre fapte rele. 2) Care vadeste devieri nefiresti de la comportarea normala; corupt. /<fr. p*****s, lat. p*****sus

A RASCUMPARA rascumpar tranz. 1) (lucruri vandute sau amanetate) A lua inapoi contra plata. 2) rar (captivi) A pune in libertate in schimbul unei sume. 3) (pierderi, cheltuieli etc.) A compensa prin ceva echivalent ca valoare; a rasplati. 4) (greseli, fapte rele) A ispasi prin chinuri si dureri. /ras- + a cumpara

MALEFICIU s.n. (Liv.) 1. fapta rea, greseala voita; paguba. 2. Farmece cu ajutorul carora se pretindea ca se vatama recoltele, oamenii, animalele etc. [Pron. -ciu. / < lat. maleficium, fr. malefice].

VICIU s.n. 1. Cusur, defect; lipsa. ◊ Viciu de conformatie = dispozitie anormala a unor parti sau organe ale corpului; diformitate fizica; (jur.) viciu de forma = greseala in redactarea unui act, care face actul anulabil. 2. Deprindere de a face fapte rele; obicei urat, patima rea. [Pron. -ciu. / < fr. vice, it. vizio, lat. vitium].

P*****S, -A adj. Corupt, depravat; anormal din punct de vedere s****l. ♦ Perfid, fatarnic; inclinat spre fapte rele. [< fr. p*****s, cf. lat. p*****sus – intors, in sens contrar].

DEBONAR, -A adj. blajin, indulgent, foarte slab; incapabil de fapte rele. (< fr. debonnaire)

P*****S, -A adj., s. m. f. 1. (om) anormal din punct de vedere s****l; corupt, depravat. 2. (om) perfid; inclinat spre fapte rele. (< fr. p*****s, lat. p*****sus)

VICIU s. n. 1. defect, imperfectiune; lipsa. ♦ ~ de conformatie = dispozitie anormala a unor parti sau organe ale corpului; diformitate fizica; (jur.) ~ de forma = greseala in redactarea unui act, care il face anulabil. 2. deprindere de a face fapte rele; obicei urat, patima rea. (< fr. vice, lat. vitium)

tartor (-ri), s. m. – 1. Seful demonilor si al duhurilor rele in general. – 2. Demon. – 3. Instigator, autor, protagonist al unor fapte rele. – Var. inv. si Mold. tartar. Gr. τάρταρος (Murnu 55), partial prin intermediul sl. tartaru. Modificarea vocabulismului pare a se datora unei analogii cu martor (ar trebui sa se porneasca de la *tartar, caci tartar reprezinta pronuntia mold.). – Der. tartorita, s. f. (diavolita; autoarea unei fapte rele). Tartacot, s. m. (spiridus pitic si rau in basme) poate fi si el o deformare a lui tartar, ca cea din tatar, cf. tatarca „tataroaica”. Bg. tartor, pe care Conev 107 il da drept etimon al rom., ar putea proveni din rom.

BANUI, banuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A presupune; a presimti. Banuiam ca n-am s-o mai gasesc (SADOVEANU). 2. Tranz. A intrezari ceva. Se uita mereu pe ferestre, acolo unde banuia prin intunerec arbori (DUMITRIU). 3. Tranz. A considera pe cineva drept autor al unei fapte rele; a suspecta. 4. Intranz. (Reg.) A se supara pe cineva; a-i face mustrari. Asa a trebuit sa se intample si n-ai cui banui (CreaNGA). 5. Intranz. (Reg.) A regreta. Da ia seama ce iubesti, Nu cumva sa banuiesti (JARNIK-BIRSEANU). – Magh. banni.

condica si (mai vechi) codica f., pl. i (ngr. kontikas, pron. kondikas, si kodikas, codice, d. lat. codex, codicis, codice. Sec. 18-19. Cod de legi: condica lui Ipsilanti (1796), a lui Calimah (1817). Azi. Registru. Condica neagra, registru´n care-s scrise faptele rele ale cuiva.

A MUSTRA mustru tranz. A trata cu reprosuri si observatii aspre; a dojeni. ◊ ~ pe cineva cugetul (sau constiinta) a avea remuscari; a-i parea rau pentru faptele comise. /<lat. monstrare

A RASPLATI ~esc tranz. 1) (datorii, servicii etc.) A intoarce inapoi. 2) (pagube, prejudicii) A plati atat cat costa; a despagubi; a compensa; a repara. 3) (fapte de rea-credinta) A trata cu rasplata cuvenita; a razbuna. /ras- + a plati

SCANDAL s.n. 1. Zarva provocata de o fapta urata, rusinoasa; fapta urata, rea, care provoaca indignare. ♦ Situatie rusinoasa. 3. Obiect de imbracaminte femeiasca asemanator burtierei. [Pl. -luri, -le. / < fr. scandale, cf. lat. scandalum].

INVECHIT, -A, invechiti, -te, adj. Care a devenit vechi; degradat, uzat. ◊ Expr. (A fi) invechit in rele = (a fi) deprins cu practicarea unor fapte sau obiceiuri rele; (a fi) inrait. ♦ Iesit din actualitate, anacronic, depasit, perimat; care nu se mai foloseste. ♦ Care are conceptii vechi, depasite. – V. invechi.

RABDA, rabd, vb. I. 1. Tranz. si intranz. A suporta (fara impotrivire si cu resemnare) greutati, neplaceri fizice sau morale; a indura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica usor. 2. Tranz. si intranz. A accepta, a ingadui, a permite, a tolera. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu)-l rabda (pe cineva) inima (sa...) = a (nu) se putea stapani (sa nu...), a (nu) se indura sa... Cum il rabda locul (sau pamantul)? se spune despre un om rau, care savarseste fapte reprobabile. A (nu)-l mai rabda (pe cineva) puterile sa... = a (nu) mai putea sa... 3. Intranz. A-si infrana nelinistea, enervarea, a avea rabdare, a-si pastra calmul. – Et. nec.

DEFAIMAT, -A, defaimati, -te, adj. 1. Barfit, ponegrit, calomniat, blamat (2). 2. (Rar) Cu reputatie proasta, cu nume rau. ♦ (Inv.; despre fapte) Care strica reputatia; infamant. – V. defaima.

A INTOARCE intorc 1. tranz. 1) A face sa se intoarca. ♦ ~ ceasul a rasuci arcul ceasului (pentru a-l face sa mearga). 2) fam. (despre o boala) A lovi din nou; a inturna. Gripa l-a intors. 3) A schimba cu locul astfel incat o parte sa ocupe pozitia alteia. ~ fanul. ♦ ~ pe o parte si pe alta a cerceta amanuntit. ~ casa pe dos a face dezordine in casa. ~ foaia (sau cojocul) pe dos a-si schimba atitudinea fata de cineva devenind mai aspru. 4) (corpul sau parti ale corpului) A misca intr-o parte. ~ capul. ~ privirea. ♦ ~ (cuiva) spatele a manifesta o atitudine de indiferenta sau suparare fata de cineva. 5) (bani, lucruri) A da inapoi; a inapoia; a restitui. ♦ ~ cuvantul a raspunde urat. ~ binele (sau raul) facut a rasplati pe cineva pentru o fapta buna (sau rea). ~ vizita a face o vizita de raspuns. 6) (mai ales tauri) A lipsi de glandele s*****e; a jugani. 2. intranz. A se schimba revenind la o stare contrara. A intors-o in frig. /<lat. intorquere

KARMA (KARMAN) (‹ engl., fr.; cuv. sanscrit „actiune”) subst. (In hinduism si alte religii orientale – jainism, budism) Forta impersonala, care cantareste toate faptele, bune si rele, pe care orice fiinta le intreprinde in decursul vietii si, totodata, forta implacabila care determina, in cadrul ciclului de transmitere a sufletelor, calitatea vietii urmatoare.

MERITA, merit, vb. I. Tranz. A fi vrednic de rasplata sau de pedeapsa potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul sa primeasca o rasplata (buna sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ♦ A justifica, a indreptati pretuirea, interesul sau grija care i se acorda. ♦ Spec. (Despre marfuri, obiecte de schimb) A justifica pretul cerut; a face, a valora. – Din fr. meriter.

SPURCAT² -A, spurcati, -te, adj. 1. Murdar; respingator, scarbos, scarnav. ♦ Fig. (Despre vorbe) Trivial, vulgar. ◊ Expr. Spurcat la gura = care spune vorbe triviale, vulgare. 2. (Despre alimente) Care a venit in contact cu ceva scarbos, murdar si nu mai poate fi mancat; (despre vase) in care (din acelasi motiv) nu se pun alimente pentru oameni. ♦ Oprit, interzis de biserica (in posturi). 3. Fig. (Despre oameni si manifestarile lor; adesea substantivat) Vrednic de dispret; marsav, ticalos. ♦ (Despre lucruri, fapte etc.) Odios, nesuferit; rau, nedrept. 4. Fig. (Adesea substantivat) Eretic, pagan. ♦ (Substantivat, m. art.) D****l. – V. spurca.

CATASTIF ~e f. inv. Caiet gros de format mare in care se notau diferite date sau insemnari cu caracter administrativ; registru; condica. ◊ A trece pe cineva la ~ a tine evidenta faptelor cuiva avand intentii rele. /<ngr. katastihon

PLATA plati f. 1) Achitare a unei datorii (banesti). 2) Contravaloare a unei marfi. ◊ Cu ~ cu bani. 3) Recompensa pentru un serviciu. ~ in bani. ~ in natura. 4) Rasplata data cuiva pentru faptele sale (bune sau rele). ◊ A-si lua (sau a-si primi) ~a a fi pedepsit dupa merit. A lasa in ~a Domnului a lasa in pace. [G.-D. platii] /<sl. plata

A REGRETA regret 1. intranz. A fi cuprins de regret; a-i parea rau; a se cai. 2. tranz. (fapte sau actiuni) A indura cu greu, fiind cuprins de regret; a jeli. ~ o pierdere. /<fr. regretter

CINIC, -A adj. Scoala cinica = scoala filozofica greaca din antichitate, care s-a preocupat indeosebi de problemele eticii, propovaduind autonomia morala a individului, simplitatea, intoarcerea la natura, dispretul pentru normele eticii religioase, pentru conventionalism, bogatie si onoruri. // s.m. Filozof apartinand acestei scoli. // adj., s.m. si f. (Cel) care arata pe fata, fara sfiala, fapte si ganduri condamnabile; (om) rau, nerusinat, fara scrupule; (cel) care denota sfidare, sfidator. [Cf. fr. cynique, it. cinico, gr. kynikos – cainesc].

FAMILIARITATE s.f. Fel de a fi, purtare familiara, prieteneasca. ♦ Fel de a vorbi, de a scrie simplu, ca in familie. ♦ Intimitate rau inteleasa; (la pl.) vorbe, gesturi, fapte lipsite de respect, ireverentioase. [Cf. fr. familiarite, lat. familiaritas].

REGRETABIL, -A, regretabili, -e, adj. (Despre fapte, situatii etc.) Care provoaca parere de rau, de care poate sa-ti para rau; vrednic de regret, de regretat. – Din fr. regrettable.

CAINTA ~e f. Parere de rau cauzata de o nereusita sau de o fapta nesocotita; mustrare de cuget; remuscare; regret. [Sil. ca-in-] /a (se) cai + suf. ~inta

GLUMA ~e f. Vorba sau fapta hazlie, care provoaca rasul. ◊ In ~ fara intentii rele. Fara ~ in mod serios. A lasa ~a la o parte a lua lucrurile in serios. A se intrece cu ~a a-si permite prea mult. A nu-i arde de ~ a fi suparat. Nu-i de ~! e lucru serios. [G.-D. glumei] /<sl. glumu, bulg. gluma

rau² rea (rai, rele) 1) (in opozitie cu bun) Care are insusiri negative; lipsit de calitati bune. Purtare rea. ◊ Viata rea (sau trai ~) viata plina de greutati; trai zbuciumat. Vorbe rele barfeli; calomnii. Veste rea veste care intristeaza. ~ conducator de caldura (sau de electricitate) care nu transmite caldura (sau electricitate). A duce casa rea cu cineva a se certa tot timpul; a trai in dusmanie. A-si face sange ~ (sau inima rea) a se mahni; a se intrista. 2) Care este cainos la suflet; plin de rautate; avan. Om ~. ◊ Poama rea (sau soi ~) persoana cu apucaturi, deprinderi urate. ~ de mama focului foarte rau. ~ la inima lipsit de omenie; hain. 3) (despre actiuni, fapte ale oamenilor) Care contravine regulilor moralei. Purtare rea. Deprinderi rele. 4) (in superstitii) Care aduce sau prevesteste nenorociri. Semn ~. Vis ~. /<lat. reus

PARI, parasc, vb. IV. Tranz. (Folosit si absol.) 1. A se plange de faptele cuiva; a reclama. ♦ A acuza, a invinui. ♦ A da pe fata in mod rautacios faptele cuiva, adesea exagerand sau mintind; a vorbi de rau; a denunta. 2. (Inv.) A da pe cineva in judecata, a intenta (cuiva) proces. – Din sl. p(ĩ)reti.

POCAI, pocaiesc, vb. IV. Refl. 1. (In conceptiile religioase) A-si marturisi pacatele savarsite, a se cai si a cauta sa obtina iertare prin post si rugaciuni. ♦ A manifesta parere de rau, a avea remuscari, a se cai pentru o fapta, o greseala etc. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva sa-si marturiseasca pacatele sau greselile si sa se caiasca de ele. 2. A deveni adept al anumitor secte religioase crestine. – Din sl. pokajati sen.

REGRET ~e n. Parere de rau cauzata de o nereusita sau de savarsirea unei fapte reprobabile; remuscare; cainta. /<fr. regret

REMUSCARE ~ari f. Parere de rau cauzata de o nereusita sau de savarsirea unei fapte reprobabile; mustrare de cuget; cainta; regret. ◊ A avea ~ari a-l mustra constiinta pe cineva. /re- + muscare

A DEZAPROBA dezaprob tranz. (actiuni, fapte, afirmatii) A considera ca fiind inacceptabil sau reprobabil; a gasi rau. /<fr. desapprouver

A PLATI ~esc 1. tranz. 1) (marfuri, pagube, impozite, datorii etc.) A compensa in bani sau in natura; a achita; a da. ◊ ~ cu capul (sau cu viata) a fi pedepsit cu moartea pentru o fapta savarsita. ~ cu dobanda a se razbuna facandu-i cuiva un rau si mai mare (pentru o paguba sau o suferinta). 2) (sume de bani sau obiecte) A da in calitate de contravaloare (pentru marfuri, munci sau servicii prestate, impozite, pierderi etc.). 2. intranz. A prezenta o anumita valoare; a avea un anumit pret; a face; a costa; a valora. /<sl. platiti

GRESEALA, greseli, s. f. fapta, actiune etc. care constituie o abatere (constienta sau involuntara) de la adevar, de la ceea ce este real, drept, normal, bun (si care poate atrage dupa sine un rau, o neplacere); eroare; (concr.) ceea ce rezulta in urma unei astfel de fapte, actiuni etc. ◊ Loc. adv. Fara greseala = perfect. Din greseala = fara voie, involuntar, neintentionat. – Gresi + suf. -eala.

BLAND, -A, blanzi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Care se poarta cu bunatate, are un caracter bun (si pasnic); blajin. ♦ (Despre fapte, sentimente etc.) De om bun; duios, dulce. ♦ (Despre animale) Care nu face rau; care nu se sperie. 2. Fig. (Despre timp, natura etc.) Calm, domol, lin, usor. Iarna blanda. – Lat. blandus.

SAGA sagi f. pop. fapta sau vorba plina de haz, menita sa produca veselie; gluma. ◊ In ~ fara intentii rele; in gluma. Fara ~ cu toata seriozitatea. Nu ~ in toata puterea cuvantului. A se intrece cu ~a a intrece masura; a-si permite prea multe. A lasa ~a (la o parte) a inceta de a mai glumi; a se face serios. /<bulg. sega

TICALOS adj., s. 1. adj., s. abject, infam, josnic, misel, mizerabil, marsav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, (pop.) becisnic, (inv. si reg.) ticait, (reg.) palavatic, proclet, (Ban.) bedas, (inv.) faradelege, vil, (fig.) infect, murdar. (Un om ~.) 2. adj. infam, josnic, misel, miselesc, mizerabil, marsav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, rusinos, scelerat, (livr.) ignobil, sacrileg, (inv. si pop.) parsiv, scarnav, (Mold.) chiolhanos, (inv.) blestematesc, faradelege, scarbavnic, scarbelnic, scarbit, verigas, verigasos, (fig.) murdar, spurcat. (fapta ~oasa.) 3. s. bandit, nemernic, talhar. (Un ~ de negustor.) 4. adj., s. afurisit, blestemat, cainos, hain, indracit, rau, (inv. si pop.) pustiu, (pop. si fam.) pardalnic, (pop.) impelitat, jurat, (inv. si reg.) urgisit, (reg.) pricajit, (Transilv.) sacret. (~ul de el!) 5. adj. mizerabil, pacatos, rau, urat. (Era o vreme ~.)

REGRET, regrete, s. n. Parere de rau cauzata de pierderea unui lucru sau a unei fiinte, de o nereusita sau de savarsirea unei fapte nesocotite; p. ext. remuscare, cainta. – Din fr. regret.

ABANDON (‹ fr.) s. n. 1. Faptul de a renunta la ceva, de a parasi ceva sau pe cineva. ♦ A. de familie = infractiune care consta in savirsirea de catre persoana care are obligatia legala de intretinere, fata de cei indreptatiti la aceasta, a uneia din urmatoarele fapte: a) parasirea, alungarea sau lasarea fara ajutor, expunindu-l la suferinte fizice si morale; b) neindeplinirea cu rea-credinta a obligatiei de intretinere prevazuta prin lege; c) neplata cu rea-credinta a pensiei de intretinere stabilita pe cale judecatoreasca. ♦ A. economic = parasirea unor bunuri materiale proprietate particulara, obsteasca sau de stat (ex.: parasirea navelor naufragiate care dupa o anumita perioada intra in proprietatea statului in ale carui ape terit. au fost abandonate). 2. (SPORT) Renuntare a unui concurent de a continua participarea la o proba in care este angajat.

P**********E, p**********i, s. f. 1. Inclinare spre rau, placere (patologica) de a face rau; deviere de la normal a instinctelor, a judecatii; tendinta (patologica) de a comite acte imorale; coruptie, depravare, imoralitate; spec. anomalie s*****a. ♦ Fatarnicie, perfidie, falsitate. 2. fapta, comportare de om p*****s. – Din fr. p*****site.

PACAT ~e n. 1) fapta sau vorba care contrazice principiile moralei religioase. ◊ Cu ~ nedrept; vinovat. Fara ~ drept; nevinovat. A intra (sau a cadea) in ~ a savarsi o fapta regretabila. A-si ispasi (sau a-si spala) ~ul (sau ~ele) a-si ispasi vina. A face ~e cu cineva a invinovati pe nedrept pe cineva. A-l impinge la ~ (pe cineva) a fi indemnat de un gand rau. E ~ (sau e mai mare ~ul) e regretabil; n-ar trebui. 2) Intamplare nefasta; nenorocire. ◊ Din ~e din nefericire; cu regret. Ce ~ imi pare foarte rau. ~ele mele vai de mine. 3) fig. Imperfectiune morala caracteristica unei persoane. /<lat. peccatum

ABUZ s.n. 1. Folosire fara masura, excesiva a unui lucru; exces. 2. Depasire a puterii, a unor prerogative; fapta ilegala. ◊ Abuz de putere = delict constand din trecerea peste imputernicirea pe care o are un functionar sau o institutie; abuz de incredere = delict constand din inselarea increderii cuiva; prin abuz = abuziv. [< fr. abus, lat. abusus < abutor – a folosi rau].

INOCENT ~ta (~ti, ~te) 1) Care nu face nici un rau; predispus sa faca numai bine; curat la suflet; candid. 2) Care crede orice din cauza ignorantei sau a lipsei de experienta; credul; naiv. 3) Care nu este vinovat de nimic; curat la suflet; candid; neprihanit; nevinovat. 4) Care nu poate fi condamnat; nevinovat. fapta ~ta. /<fr. innocent, lat. innocens, ~ntis

rau³ rele n. 1) Calitate care intruchipeaza tot ce este negativ. ~l aduce daune. ◊ De ~l cuiva din cauza cuiva. Cu parere de ~ cu regret. A vrea (sau a voi, a dori) (cuiva) ~l a dori (cuiva) sa aiba parte de lucruri neplacute. De bine, de ~ desi nu este asa cum trebuie, dar te poti impaca si cu ceea ce este. A meni ~ a prezice cuiva o nenorocire; a cobi. Uita-te-ar relele! urare glumeata de bine la adresa cuiva. ~ de mare stare de boala care apare la unii calatori pe mare. ~ de munte stare de indispozitie generala care apare in timpul urcarii la mari inaltimi. 2) Principiu care vine in contradictie cu morala; fapta nesocotita. ◊ A vorbi de ~ pe cineva a barfi pe cineva. /<lat. reus

A ARATA arat 1. tranz. 1) (fiinte, obiecte etc.) A expune intentionat vederii; a lasa sa se vada. 2) (lucruri, valori etc.) A face sa fie vazut printr-un gest, semn etc.; a indica. ~ greselile de punctuatie. ~ cararea. Termometrul arata zero grade. ◊ ~ cu degetul pe cineva a) a desconsidera; b) a vorbi de rau in mod direct despre cineva. ~ usa cuiva a da afara dintr-un local pe cineva. 3) fam. A pune in fata; a prezenta; a infatisa. ~ legitimatia. ~ un bolnav medicului. 4) A face sa inteleaga; a explica; a lamuri. ~ cum se rezolva problema. 5) A adeveri prin rationamente sau prin fapte concrete; a dovedi; a demonstra; a proba. El vrea sa arate ce stie. A-si ~ curajul. ◊ Ti-oi arata eu! te-oi invata eu minte! 6) A face sa se arate. 2. intranz. A avea o anumita infatisare. ~ bine. ~ cam bolnav. /<lat. arrectare

CONVENTIONALISM s.n. 1. Caracterul a ceea ce este convetional. 2. (Lit.; arte) Tendinta de supunere la regulile general acceptate, fara o percepere proprie, realista a faptelor; prezenta masiva in opera de arta a unor elemente de continut sau de expresie devenite clisee; lipsa unei viziuni estetice-ideologice proprii. 3. Conceptie filozofica de tip pozitivist, potrivit careia axiomele geometrice, ca si legile stiintei sunt simple simboluri sau conventii create de oamenii de stiinta din considerente de comoditate a gandirii, in mod arbitrar. ♦ Conventionalism moral = teorie care considera morala drept rezultat al conventiei, al acordului dintre indivizi asupra a ceea ce este bine sau rau. [Pron. -ti-o-. / < fr. conventionnalisme].