BINE² n. 1) Ceea ce este pozitiv (util, favorabil, prielnic etc.); fapta buna. ◊ Cu ~le cu blandete si cu bunavointa. A-i face cuiva ~ a ajuta pe cineva. A-i face cuiva ~ cu ceva a imprumuta pe cineva cu ceva. 2) Stare de satisfactie. A ajunge la ~. /<lat. bene

FACERE ~i f. v. A FACE. ◊ ~ de bine binefacere; fapta buna. ~ea lumii crearea lumii de catre Dumnezeu. Durerile (sau chinurile) ~ii durerile pe care le suporta femeia la nastere. /v. a face

A INTOARCE intorc 1. tranz. 1) A face sa se intoarca. ♦ ~ ceasul a rasuci arcul ceasului (pentru a-l face sa mearga). 2) fam. (despre o boala) A lovi din nou; a inturna. Gripa l-a intors. 3) A schimba cu locul astfel incat o parte sa ocupe pozitia alteia. ~ fanul. ♦ ~ pe o parte si pe alta a cerceta amanuntit. ~ casa pe dos a face dezordine in casa. ~ foaia (sau cojocul) pe dos a-si schimba atitudinea fata de cineva devenind mai aspru. 4) (corpul sau parti ale corpului) A misca intr-o parte. ~ capul. ~ privirea. ♦ ~ (cuiva) spatele a manifesta o atitudine de indiferenta sau suparare fata de cineva. 5) (bani, lucruri) A da inapoi; a inapoia; a restitui. ♦ ~ cuvantul a raspunde urat. ~ binele (sau raul) facut a rasplati pe cineva pentru o fapta buna (sau rea). ~ vizita a face o vizita de raspuns. 6) (mai ales tauri) A lipsi de glandele s*****e; a jugani. 2. intranz. A se schimba revenind la o stare contrara. A intors-o in frig. /<lat. intorquere

ispravlenie s.f. (inv.) fapta buna; realizare.

bineface (-c, acut), – vb. (Inv.) A face binele. De la bine si face, compus ca in gr. εὐποιεῖν, sl. blagotvoriti, cf. lat. benefacere. Este forma inv., care supravietuieste in der., si a carei compunere se simte inca, astfel incit se poate spune indiferent binefacere sau facere de bine. – Der. binefacator, adj. (care foloseste, care face bine); binefacere, s. f. (fapta buna; ajutor dat cuiva).

DIEM PERDIDI (lat.) mi-am pierdut ziua – Suetoniu, „De vita XII Caesarum”, VIII. Cuvinte pe care obisnuia sa le rosteasca imparatul Titus, daca intr-o zi nu facea o fapta buna.

BINEFACERE, binefaceri, s. f. (Adesea fig.) fapta buna, ajutor dat cuiva. – Bine + facere (dupa lat. benefacere).

BUNATATE, (1 3, II) bunatati, s. f. I. 1. Insusirea de a fi bun, inclinarea de a face bine; p. ext. indurare, mila, blandete; bunete. 2. Bunavointa, amabilitate. ◊ Expr. Ai bunatate (sau bunatatea) ori fa bunatatea (sa...) = te rog, fii bun (sa...). 3. fapta buna, binefacere. 4. Gust bun, placut. II. (Concr.) 1. (La pl.) Mancare sau bautura (foarte) buna. 2. (Mai ales la pl.) Lucru de calitate (foarte) buna. 3. (La pl.) Averi, bogatii. – Lat. bonitas, -atis.

BUNATATE ~ati f. 1) Caracter bun. 2) Atitudine plina de bunavointa; amabilitate. ◊ Ai ~atea fii amabil. 3) pl. fapta buna; binefacere. ◊ Fa-mi ~atea fa-mi serviciul. 4) pl. Obiect de calitate buna. 5) pl. Mancaruri si bauturi gustoase. [G.-D. bunatatii] /<lat. bonitas, ~atis

BINEFACERE, binefaceri, s. f. 1. fapta buna, ajutor dat cuiva. 2. Folos, avantaj. – Din bine¹ + facere (dupa lat. benefacere).

BUNATATE, (I 3, II) bunatati, s. f. I. 1. Insusirea de a fi bun, inclinarea de a face bine; p. ext. indurare, mila, blandete. 2. Bunavointa, amabilitate. ◊ Expr. Ai bunatate (sau bunatatea) ori fa bunatatea (sa...) = te rog, fii bun (sa...). 3. fapta buna, binefacere. 4. Gust bun, placut. II. (Concr.) 1. Mancare sau bautura (foarte) buna. 2. Lucru de calitate (foarte) buna. 3. (La pl.) Averi, bogatii. – Lat. bonitas, -itatis.

KARMA (KARMAN) (‹ engl., fr.; cuv. sanscrit „actiune”) subst. (In hinduism si alte religii orientale – jainism, budism) Forta impersonala, care cantareste toate faptele, bune si rele, pe care orice fiinta le intreprinde in decursul vietii si, totodata, forta implacabila care determina, in cadrul ciclului de transmitere a sufletelor, calitatea vietii urmatoare.

PLATA, plati, s. f. 1. Faptul de a plati o suma de bani datorata; achitare. ♦ Sistem, mod dupa care se plateste. 2. Suma de bani data cuiva pentru munca depusa, drept contravaloare a unui obiect cumparat, a folosintei unui lucru etc. 3. Rasplata (morala) cu care cineva este recompensat pentru faptele sale bune; pedeapsa care se da cuiva pentru fapte rele. ◊ Expr. A-si lua plata = a-si primi pedeapsa cuvenita. A se duce (sau a pleca, a merge etc.) in plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a se duce (sau a pleca, a merge etc.) unde vrea, unde stie, unde-i place. A lasa (pe cineva) in plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a nu se mai ocupa de cineva, a lasa in voia sortii, a lasa in pace. – Din sl. plata.

MERITA, merit, vb. I. Tranz. A fi vrednic de rasplata sau de pedeapsa potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul sa primeasca o rasplata (buna sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ♦ A justifica, a indreptati pretuirea, interesul sau grija care i se acorda. ♦ Spec. (Despre marfuri, obiecte de schimb) A justifica pretul cerut; a face, a valora. – Din fr. meriter.

A DEVIA ~ez intranz. 1) A se abate de la directia data (sub influenta vantului sau a curentilor). Mingea ~at. 2) A se abate de la calea buna (comitand fapte reprobabile). 3) fig. A se indeparta de la subiectul discutiei. [Sil. -vi-a] /<fr. devier, lat. deviare

PLATA plati f. 1) Achitare a unei datorii (banesti). 2) Contravaloare a unei marfi. ◊ Cu ~ cu bani. 3) Recompensa pentru un serviciu. ~ in bani. ~ in natura. 4) Rasplata data cuiva pentru faptele sale (bune sau rele). ◊ A-si lua (sau a-si primi) ~a a fi pedepsit dupa merit. A lasa in ~a Domnului a lasa in pace. [G.-D. platii] /<sl. plata

INDECENTA, indecente, s. f. Lipsa de decenta, de buna-cuviinta; vorba, fapta, purtare necuviincioasa; necuviinta, nerusinare. – Din fr. indecence, lat. indecentia.

DEVIA, deviez, vb. I. Intranz. 1. A se abate de la o directie data. 2. Fig. A se indeparta de la subiectul in discutie; a se abate de la calea buna (comitand erori, fapte reprobabile). [Pr.: -vi-a] – Din fr. devier, lat. deviare.

NERUSINARE s. f. Lipsa de rusine; p. ext. comportare, afirmatie, fapta lipsita de buna-cuviinta; necuviinta, impertinenta, neobrazare. – Ne- + rusinare.

A ARANJA ~ez tranz. 1) A pune intr-o anumita ordine; a ordona; a orandui; a dispune; a aseza. ~ lucrurile. 2) (aparate, mecanisme, automobile etc.) A face sa functioneze in conditii bune. 3) (afaceri, probleme etc.) A aduce la conditiile cerute printr-un acord mutual. 4) (persoane) A pune la punct. 5) (persoane) A desemna intr-un post sau intr-o functie buna; a aseza. 6) (fapte, stari de lucruri etc.) A satisface in toate privintele. 7) (piese muzicale) A prelucra pentru a fi interpretat de instrumente sau pentru voce. 8) A face sa se aranjeze. /<fr. arranger

DEMENTIAL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de dementa; propriu dementei. Stare ~a. 2) (despre manifestari ale oamenilor) Care vadeste dementa; contrar logicii si bunului simt; nebunesc. fapta ~a. [Sil. -ti-al] /<fr. dementiel

NECUVIINTA ~e f. 1) Lipsa de buna-credinta; indecenta. 2) fapta sau vorba ne-cuviinciosa. /ne- + cuviinta

NEOBRAZARE ~ari f. 1) Lipsa de bu-na-cuviinta; nesimtire; nerusinare. 2) fapta sau vorba de om neobrazat; impertinenta; insolenta; nerusinare. [Sil. ne-o-] /ne- + obrazare

HIC RHODOS, HIC SALTA! (lat.) aici e Rodosul, aici sa sari! – Esop, „Fabule”, 51. Indemn adesat laudarosului din fabula cu acelasi nume, care invoca martori pentru a fi crezut ca a executat un salt urias pe insula Rodos. Faptele constituie cea mai buna dovada despre adevarul afirmatiilor.

BLAND, -A, blanzi, -de, adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre oameni) Care este omenos, pasnic, prietenos; blajin. ♦ (Despre fapte, sentimente etc.) De om bun. ♦ (Despre animale) Care nu fuge de om; care nu se sperie. 2. Fig. (Despre timp, natura etc.) Care nu este aspru, care nu este excesiv, care este placut. II. S. f. (Pop.) Urticarie. – Lat. blandus.

NERUSINARE f. 1) Lipsa de rusine; ne-obrazare; nesimtire. 2) Lipsa de buna-cuviinta; necuviinta; insolenta; impertinenta. 3) fapta sau vorba de om nerusinat; neobrazare. /ne + rusinare

BLAND, -A, blanzi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Care se poarta cu bunatate, are un caracter bun (si pasnic); blajin. ♦ (Despre fapte, sentimente etc.) De om bun; duios, dulce. ♦ (Despre animale) Care nu face rau; care nu se sperie. 2. Fig. (Despre timp, natura etc.) Calm, domol, lin, usor. Iarna blanda. – Lat. blandus.

HELL IS PAVED WITH GOOD INTENTIONS (engl.) iadul e pardosit cu intentii bune – Intentiile nu tin loc de fapte. Maxima datand, se pare din sec. 17, enuntata, cu mici variatii, de o serie de scriitori si de moralisti englezi.

STIINTA, stiinte, s. f. I.1. Faptul de a avea cunostinta (de ceva), de a fi informat; cunoastere. ◊ Loc. adv. Cu (sau fara) stiinta = (ne)stiind; (in)constient; cu (sau fara) voie. Cu buna stiinta = constient, avand cunostinta deplina a faptelor. Cu (sau fara) stiinta cuiva = cu (sau fara) consimtamantul ori aprobarea cuiva. Spre stiinta = ca sa se stie. ♦ Veste, stire. 2. Constiinta. II.1. Pregatire intelectuala, instructie; invatatura, eruditie. ◊ Stiinta de carte = cunostinte de scriere si de citire. 2. Ansamblu sistematic de cunostinte despre natura, societate si gandire; ansamblu de cunostinte dintr-un anumit domeniu al cunoasterii. ◊ Om de stiinta = savant, invatat. [Pr.: sti-in-] – Sti + suf. -inta (cu unele sensuri dupa fr. science).

DOBITOCIE, dobitocii, s. f. Atitudine, comportare, fapta, vorba de om prost sau lipsit de bun-simt. – Dobitoc + suf. -ie.

SIRETLIC, siretlicuri, s. n. Procedeu, fapta de om siret²; truc folosit pentru a insela buna-credinta a cuiva; smecherie, viclesug. – Din tc. sirretlik.

ARBITRAR, -A I. adj. 1. (facut) dupa bunul plac, abuziv, samavolnic. 2. (facut) la intamplare. II. s. n. fapta, actiune, situatie arbitrara (I). (< fr. arbitraire, lat. arbitrarius)

UMOR s. n. 1. inclinare spre glume si ironii care se ascunde sub o infatisare serioasa; (p. ext.) voie buna, haz. ♦ ~ negru = umor care isi trage forta comica din fapte tragice, macabre. 2. categorie estetica apartinand comicului, a carei esenta consta in evidentierea ingaduitoare a nepotrivirii si a absurditatii unor situatii considerate normale. (< fr., engl. humour, lat. humor)

P*********E (‹ fr. {i}; {s} gr. p****s „desfranat” + graphe „descriere”) s. f. Reprezentare obscena a s**********i umane, cu tendinta de a corupe indivizii si avand efecte daunatoare asupra moralitatii in societate. P. nu trebuie confundata cu arta e*****a; in p. esentiala este obscenitatea, iar anumite parti ale comunitatii, indeosebi femeile si copii, sunt puse intr-o lumina degradanta si umilitoare. Scriere, desen, fotografie, film etc. in care sunt folosite cuvinte, atitudini, procedee cu caracter obscen, indecente. ◊ Atitudine, fapta, vorba obscena. ◊ Ceea ce depaseste in mod flagrant limitele bunei-cuviinte, ale moralei.

antecedent, -a adj. (mlat. antecedens, -entis, d. ante, inainte, si cedens, care merge). Care precede: fapte antecedente. S. n., pl. e Fapt precedent: a avea antecedente bune. Gram. Substantivu sau pronumele la care se raporta pronumele sau adverbu relativ. Log. Prima parte a unei entimeme [!]. Mat. Primu din cei doi termini [!] ai unui raport, in opoz. cu consecuent.

VINOVAT, -A, vinovati, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are o vina, care a savarsit o greseala, o fapta pedepsita de lege, o abatere de la datorie sau de la morala; culpabil; pasibil de o pedeapsa. 2. (Despre faptele, comportarile etc. oamenilor) Care este in afara de lege sau de bunele moravuri, care nu poate fi ingaduit, permis; nepermis. – Din sl. vinovatu.

EVOLUA vb. 1. v. dezvolta. 2. a se desfasura, a merge. (Treaba ~ bine.) 3. a se desfasura, a se intampla, a se petrece, (inv.) a se purta. (Iata cum au ~ faptele.) 4. a decurge, a se desfasura, a se petrece. (Partida a ~ in bune conditii.)

VINA, vini, s. f. fapta care constituie o abatere de la ceea ce este (considerat) drept sau bun; greseala, vinovatie; pacat; culpa. ◊ Loc. adj. De vina = vinovat, responsabil. Fara vina = nevinovat; (rar, despre lucruri, manifestari) ireprosabil, perfect. ◊ Loc. conj. Din vina... = in urma greselii infaptuite de...; din cauza, din pricina... ◊ Expr. (Pop.) Bata-l vina! exprima o mustrare cu o nuanta de simpatie. A da (sau a arunca, a pune) vina pe cineva (sau pe ceva) sau asupra cuiva ori (reg.) a baga (cuiva) vina = a invinovati, a invinui (pe cineva sau ceva). A face cuiva o vina din (sau pentru) ceva = a considera drept greseala o fapta a cuiva. A cadea in vina = a se face vinovat de ceva. ♦ Spec. fapta pedepsita de lege; infractiune; delict; crima. – Din sl. vina.

A IDILIZA ~ez tranz. (viata, fapte etc.) A reda in mod idilic; a prezenta mai frumos si mai bun decat este in realitate. /idila + suf. ~iza

LACUNA, lacune, s. f. Spatiu gol in interiorul unui corp; gol, lipsa in continuitatea, in integritatea unui lucru. ♦ Intrerupere involuntara si penibila intr-un text, in inlantuirea unor fapte, a unor idei. ♦ Fig. Ceea ce lipseste pentru ca un lucru sa fie bun, desavarsit. – Din fr. lacune, lat. lacuna.

GARANTA, garantez, vb. I. Tranz. si intranz. A da cuiva siguranta ca va avea ceva; a asigura (cuiva ceva); a raspunde de valoarea, de calitatea unui obiect. ♦ A se angaja sa mentina in stare de buna functionare, pe o durata determinata, un aparat, un mecanism etc. vandut. ♦ A raspunde pentru faptele sau pentru comportarea altuia, a da asigurari ca... ♦ Intranz. A-si lua raspunderea cu averea sa ca datoria facuta de altul va fi achitata conform obligatiilor stabilite. – Din fr. garantir.

CINIC, -A, cinici, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care da pe fata, cu sange rece, fapte sau ganduri condamnabile, care calca, fara sfiala, regulile moralei, de convietuire sociala si de buna-cuviinta; (despre manifestari ale oamenilor) care tradeaza, exprima asemenea atitudini. 2. (In sintagmele) Filozofie cinica = doctrina filozofica din Grecia antica, care nu recunoaste normele sociale existente si propovaduia o viata simpla si reintoarcerea la natura. Filozof cinic (si substantivat) = adept al filozofiei cinice. – Din fr. cynique, lat. cynicus.

PREZUMTIE s.f. 1. Parere intemeiata pe fapte aparente; presupunere; supozitie. 2. Recunoastere a unui fapt ca autentic pana la proba contrara. 3. Parere prea buna despre sine; infumurare, aroganta. [Gen. -iei, var. prezumptie, prezumtiune s.f. / cf. lat. praesumptio, it. presuntione, fr. presomption].

A SAVARSI ~esc tranz. 1) (fapte, actiuni) A face sa aiba loc; a transforma in fapt; a infaptui. 2) inv. A duce la bun sfarsit; a termina cu bine. /<sl. suvrusiti

PREZUMTIE s. f. 1. parere intemeiata pe fapte aparente; presupunere; supozitie. 2. (jur.) recunoastere a unui fapt ca autentic pana la proba contrara. 3. parere prea buna despre sine; infumurare, aroganta, infatuare. (< fr. presomption, lat. praesumptio)

DESFASURA vb. 1. a (se) desface, (pop.) a (se) desfira, (reg.) a (se) dezveli. (Se ~ un fir depanat.) 2. v. desface. 3. a (se) intinde, (Mold.) a (se) disterne. (Actiunea se ~ pe o anumita perioada.) 4. a se derula, a evolua, a se intampla, a se petrece, (inv.) a se purta. (Iata cum s-au ~ faptele.) 5. a evolua, a merge. (Treaba se ~ bine.) 6. a decurge, a evolua, a se petrece. (Partida s-a ~ in bune conditii.) 7. v. disputa. 8. a depune, a duce, a efectua, a executa, a face, a indeplini, a intreprinde, a presta. (A ~ acolo o munca utila.) 9. a da, a duce, a purta, a sustine, (inv.) a sta. (Au ~ o lupta continua pentru ...)

GRESEALA, greseli, s. f. fapta, actiune etc. care constituie o abatere (constienta sau involuntara) de la adevar, de la ceea ce este real, drept, normal, bun (si care poate atrage dupa sine un rau, o neplacere); eroare; (concr.) ceea ce rezulta in urma unei astfel de fapte, actiuni etc. ◊ Loc. adv. Fara greseala = perfect. Din greseala = fara voie, involuntar, neintentionat. – Gresi + suf. -eala.

RASPLATA rasplati f 1) bun material sau spiritual care se da sau se primeste pentru un serviciu, un ajutor etc.; recompensa. 2) Pedeapsa primita de cineva pentru faptele savarsite. ◊ Dupa fapta si rasplata orice fapta are urmari corespunzatoare. [G.-D. rasplatii] /v. a (se) rasplati

SUCCESIUNE, succesiuni, s. f. 1. Mod in care se succeda (1) fiinte, obiecte etc.; (concr.) sir de persoane, de lucruri, de fapte care se succeda intr-o anumita ordine; serie, rand, insiruire. 2. Faptul de a prelua functia sau bunurile cuiva prin mostenire; (concr.) functie sau bun mostenit de cineva; mostenire. ◊ Expr. A (se) deschide o succesiune = a (se) incepe formalitatile pentru atribuirea unei mosteniri. [Pr.: -si-u-] – Din fr. succession.

ISPRAVA, ispravi, s. f. 1. fapta, treaba, actiune dusa (cu bine) pana la capat, indeplinita cu succes; p. ext. aventura. ◊ Loc. adj. De isprava = (despre oameni) cumsecade, vrednic; (despre actiuni) bun, remarcabil. De nici o (sau nici de o) isprava = care nu e bun de nimic, care nu inspira incredere. ♦ (Ir.) Pozna, nazdravanie. 2. Rezultat bun obtinut in urma unor eforturi; succes, reusita, izbanda. ◊ Expr. Fara nici o (sau vreo) isprava = fara nici un rezultat; zadarnic. – Din sl. isprava, bg. izprava.

PLATI, platesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (in bani sau in natura) a unui bun obtinut sau cumparat, a unei consumatii etc. ◊ Expr. A plati cu capul (sau cu viata etc.) = a fi omorat pentru o greseala, o indrazneala, o fapta necugetata etc. A plati (cuiva) cu dobanda = a se razbuna (pe cineva) cu varf si indesat pentru o paguba sau o suferinta. ♦ A achita un impozit, o obligatie etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morala), a scapa de o obligatie. 2. Tranz. A rasplati cu bani o munca efectuata, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a pretui, a face. ◊ Expr. A nu plati (nici) o ceapa (degerata) sau (nici) doua parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.

DISCRETIE s. f. 1. Calitatea de a pastra o taina incredintata. ◊ Expr. A pastra discretia = a nu raspandi o stire, a nu divulga un secret incredintat. ♦ Rezerva in atitudine, retinere in vorbe si in fapte. 2. Fig. Calitatea de a nu atrage atentia, de a nu soca (prin aspect). 3. (Fam.; in loc. adv. si expr.) La discretie = cat poftesti, cat vrei, fara nici o restrictie, din belsug. A fi (sau a ajunge, a ramane, a pune, a lasa) la discretia cuiva = a fi (sau a ajunge etc.) la bunul plac, la dispozitia cuiva, supus puterii abuzive, capriciilor cuiva. [Var.: (inv.) discretiune s. f.] – Din fr. discretion, lat. discretio, -onis.

TREABA treburi f. 1) Activitate de durata mai mare sau mai mica de care se ocupa cineva; indeletnicire; ocupatie. ◊ A avea (sau a fi in) ~ a fi ocupat. A-si cauta (sau a-si vedea) de ~ a) a lucra cu sarguinta; b) a nu se amesteca in lucrul altuia. A se afla in ~ a lucra de ochii lumii. 2) pop. Efectuare a unor actiuni utile; lucru. ◊ A se pune pe ~ a se apuca serios de lucru. A se lua cu ~a a uita de griji sau de necazuri, fiind absorbit de lucru. 3) Actiune savarsita de cineva; fapta; isprava. ◊ Mare ~! mare lucru! De ~ de isprava; cumsecade. Cu ~ cu rost. A face o ~ a face o pozna, o sotie. 4) Afacere care necesita rezolvare; problema; chestiune; lucru. ◊ A avea ~ cu cineva (sau undeva) a avea interese cu cineva (sau undeva). Ce ~ ai? Ce te intereseaza? Nu-i ~a ta! Nu te priveste! A nu fi de nici o ~ a nu fi bun de nimic. Se vede ~ ca ... se pare ca ...; se vede ca ... . [G.-D. trebii; Pl. si trebi] /<sl. treba

RAU² rea (rai, rele) 1) (in opozitie cu bun) Care are insusiri negative; lipsit de calitati bune. Purtare rea. ◊ Viata rea (sau trai ~) viata plina de greutati; trai zbuciumat. Vorbe rele barfeli; calomnii. Veste rea veste care intristeaza. ~ conducator de caldura (sau de electricitate) care nu transmite caldura (sau electricitate). A duce casa rea cu cineva a se certa tot timpul; a trai in dusmanie. A-si face sange ~ (sau inima rea) a se mahni; a se intrista. 2) Care este cainos la suflet; plin de rautate; avan. Om ~. ◊ Poama rea (sau soi ~) persoana cu apucaturi, deprinderi urate. ~ de mama focului foarte rau. ~ la inima lipsit de omenie; hain. 3) (despre actiuni, fapte ale oamenilor) Care contravine regulilor moralei. Purtare rea. Deprinderi rele. 4) (in superstitii) Care aduce sau prevesteste nenorociri. Semn ~. Vis ~. /<lat. reus