ROMANTA, romantez, vb. I. Tranz. A prezenta viata unui om celebru, a unui fapt istoric etc. cu detalii imaginate de autor. – Din it. romanzare, fr. romancer.

ACT s. 1. document, dovada, hartie, izvor, inscris, piesa, (inv. si pop.) scris, (inv. si reg.) scrisoare, (inv.) carte, izvod, incredintare, ravas, sinet, tescherea, uric, zapis. (Numeroase ~ atesta acest fapt istoric.) 2. document, hartie, legitimatie. (Rog, prezentati ~ele!) 3. v. fapta. 4. eveniment. (~ul Unirii.) 5. (TEATRU) (inv.) perdea. (Drama in 5 ~.)

BALADA ~e f. 1) Creatie epica (populara sau culta) in forma libera sau in versuri, avand ca subiect o actiune eroica, un fapt istoric, o legenda etc. 2) Creatie muzicala cu caracter narativ care ilustreaza textul unei asemenea creatii epice. [G.-D. baladei] /<fr. ballade

DOCUMENT ~e n. 1) Act scris prin care se atesta un fapt (identitatea, nasterea, casatoria etc.), se confera sau se recunoaste un drept. 2) Marturie scrisa sau tiparita (text, inscriptie, fotografie etc.) care serveste la cunoasterea sau adeverirea unui fapt istoric. /<fr. document, lat. documentum

ROMANTA s.f. 1. (In evul mediu) Poem narativ care celebra un erou, un fapt istoric deosebit. ♦ (Astazi) Poezie lirica, duioasa si sentimentala, de obicei e*****a, exprimand un sentiment de usoara melancolie; cantec duios si trist. 2. Lucrare vocala cu continut liric sau liric-dramatic; piesa instrumentala cu caracter cantabil, melodic. [< it. romanza, cf. fr., sp. romance, germ. Romanze].

DOCUMENT s.n. Act, dovada scrisa prin care se atesta un fapt, se confera, se recunoaste un drept, o obligatie etc. ♦ Scrisoare, lucru (text, inscris, inscriptie, fotografie, monument etc.) care poate servi la cunoasterea mai temeinica a unui eveniment, a unui fapt istoric sau actual. [< lat. documentum, cf. fr. document, it. documento].

DOCUMENT s. n. 1. inscris prin care se atesta un fapt, se confera un drept, se recunoaste o obligatie etc. 2. text, inscriptie, fotografie etc. care poate servi la cunoasterea mai temeinica a unui eveniment, a unui fapt istoric sau actual. (< fr. document, lat. documentum)

ASEZA, asez, vb. I. I. 1. Refl. si tranz. A (se) pune pe un scaun, pe pamant etc. pentru a sedea. ◊ Expr. (Refl.) A se aseza la masa = a lua loc la masa pentru a manca. A se aseza in pat = a se intinde in pat; a se culca. ♦ Refl. A poposi. Pe cand oastea se asaza, iata soarele apune (EMINESCU). ♦ Refl. (Despre pasari sau insecte zburatoare) A se lasa din zbor pe ceva pentru a se odihni. ♦ Refl. A se depune. S-asaza bruma peste vii (EMINESCU). ♦ Refl. (Despre lichide in fermentatie) A se limpezi. 2. Refl. Fig. A se potoli, a se linisti. 3. Refl. Fig. A se produce cu putere, a se manifesta cu staruinta. Nu se asaza ploaie adevarata pana la inserat (SADOVEANU). ♦ Expr. A se aseza la lucru = a se apuca de treaba. 4. Refl. A se stabili intr-o localitate, intr-un loc. Am venit sa ma asez aici, la Bucuresti (CARAGIALE). 5. Tranz. A procura cuiva o situatie buna; a capatui. ♦ A instala pe cineva intr-o functie. ◊ Expr. (Inv.) A aseza (pe cineva) in scaun (sau la domnie) = a introna (pe cineva). II. Tranz. 1. A potrivi; a face, a dura. 2. (Rar) A infatisa un fapt istoric intr-o anumita lumina. Sa asezam batalia de la Razboieni in tot adevarul (ARHIVA R). 3. (Inv.) A dispune, a decreta, a hotari; a institui, a statornici, a fixa. III. 1. Tranz. si refl. A (se) pune intr-o anumita ordine; a (se) randui, a (se) aranja. 2. Intranz. (Pop.) A pune la cale; a proiecta, a planui. – Lat. *assediare.

anecdota f., pl. e (vgr. anekdotos, inedit, nescos). Mic fapt istoric putin stiut. Povestire scurta si spirituala. V. znoava.

SAGA s. f. Povestire apartinand vechii literaturi scandinave, in care faptele istorice se impletesc cu elementele mitologice. – Din. fr. saga, germ. Saga.

FAPT, fapte si (4) fapturi, s. n. 1. Intamplare sau imprejurare reala, lucru petrecut in realitate. fapt istoric. ◊ Loc. adv. si adj. De (sau in) fapt = (care este) in realitate, efectiv. ◊ Expr. Fapt e ca... = nu e mai putin adevarat ca..., adevarul e ca..., in orice caz. ♦ Fenomen. Fapte de limba. 2. Actiune savarsita de cineva; fapta. ◊ Expr. Fapt implinit = actiune care s-a incheiat, care nu mai poate fi schimbata; situatie definitiva. 3. (Pop.; in legatura cu unele momente ale zilei; urmat de determinari in genitiv sau introduse prin prep. „de”) Inceput. Faptul zilei. In fapt de seara. 4. (Pop.; in superstitii) Farmec, vraja. – Lat. factum.

A ROMANTA ~ez tranz. (vietile unor persoane, fapte istorice etc.) A descrie in forma de roman. / < it. romanzare, fr. romancer

ISTORIE s.f. 1. Procesul obiectiv al dezvoltarii fenomenelor in natura si in societate. 2. Stiinta care studiaza dezvoltarea complexa a societatii omenesti, a unui popor, urmarind-o cronologic ca un proces unitar, desfasurat pe baza unor legi obiective; (p. ext.) stiinta care se ocupa cu studiul aparitiei si dezvoltarii faptelor dintr-un anumit domeniu. ♦ Scriere care cuprinde expunerea critica a unor fapte istorice. 3. Povestire, naratiune. [Gen. -iei. / < lat., gr. historia].

BALADA s. f. 1. poezie populara medievala in versuri endecasilabice sau septenare, care se canta si se recita. ◊ poezie epica, populara sau culta, care nareaza fapte istorice sau legendare; cantec batranesc. 2. (muz.) compozitie vocala sau instrumentala cu caracter narativ. ◊ (jaz) interpretare rapsodica a unei piese de catre un solist acompaniat de orchestra. (< fr. ballade)

ISTORIE s. f. 1. proces obiectiv al dezvoltarii fenomenelor in natura si societate. 2. stiinta care studiaza dezvoltarea societatii omenesti in intreaga ei complexitate. 3. stiinta care se ocupa cu studiul aparitiei si dezvoltarii faptelor intr-un anumit domeniu. ◊ expunerea critica a unor fapte istorice. 4. povestire, naratiune. 5. (fam.) intamplare, patanie; pozna. (< lat., gr. historia, it. istoria, dupa fr. histoire)

PAGINA, pagini, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua fete ale unei foi de hartie dintr-o carte, dintr-un caiet, ziar, registru etc., fata; p. ext. cuprinsul textului unei asemenea fete; fragment, capitol dintr-o scriere sau din ansamblul unei opere mai mari. ◊ Loc. vb. A pune in pagina = a pagina (2). 2. Fig. Moment (istoric); eveniment, fapt demn de retinut, data importanta; episod insemnat din viata unui om. – Din lat., it. pagina, germ. Pagina.

EVENIMENT ~e n. 1) Intamplare importanta in viata sociala ori particulara; fapt remarcabil. ~ istoric. 2) Intamplare dramatica intr-o opera literara. /<fr. evenement

PRAGMATIC, -A, pragmatici, -ce, adj. 1. Care apartine pragmatismului, referitor la pragmatism, bazat pe pragmatism; care ia in consideratie eficacitatea, utilitatea practica. ♦ Care judeca exclusiv in functie de utilitatea practica (reala sau aparenta). 2. (In sintagmele) Istorie pragmatica = prezentare istorica limitata la fapte, la evenimente. Sanctiune pragmatica = (in unele tari) decret de stat privitor la o importanta problema laica sau bisericeasca. – Din fr. pragmatique.

CRONOLOGIC adj. diacronic, evolutiv, istoric. (Expunere ~ a faptelor.)

DATA¹ ~e f. 1) Timpul precis cand s-a produs sau urmeaza sa se produca un fapt, un eveniment. ~ istorica. 2) Indicatie a acestui timp pe un act. 3) la pl. fapte concrete cunoscute care servesc drept punct de plecare pentru cercetarea unei probleme sau pentru a trage o concluzie. ~e stiintifice. /<fr. date

EPOPEE, epopei, s. f. Poem epic de mari dimensiuni in versuri, in care se povestesc fapte eroice, legendare sau istorice, dominate adesea de personaje extraordinare sau supranaturale; epos; p. ext. productie epica de mare amploare. ♦ Sir de fapte eroice si glorioase. – Din fr. epopee.

COMPARATIV, -A adj. Bazat pe comparatie; care face, stabileste o comparatie. ◊ Grad comparativ (si s.n.) = forma a adjectivului si a adverbului care exprima superioritatea, inferioritatea sau egalitatea intre mai multe obiecte sau actiuni care au aceeasi insusire sau intre insusirile aceluiasi obiect sau ale aceleiasi actiuni in momente diferite. ◊ Metoda comparativa = metoda de cercetare in lingvistica istorica, constand in reconstituirea faptelor de limba din trecut, nescrise, prin compararea metodica a unor fapte corespunzatoare de mai tarziu din diferite limbi existente. [Cf. lat. comparativus, fr. comparatif].

EPOPEE s.f. Specie epica in versuri de mare intindere, in care se povestesc fapte eroice legendare sau istorice de o deosebita insemnatate pentru viata unui popor; (p. ext.) opera epica de mare amploare. ♦ Sir de fapte, de intamplari eroice, glorioase. [Pron. -pe-e. / < fr. epopee, it. epopea, cf. gr. epopoiia < epos – poem, poiein – a face].

COMPARATIV, -A adj. 1. bazat pe comparatie; pentru o comparatie. ♦ metoda ~a = metoda de cercetare in lingvistica istorica, constand in reconstituirea faptelor de limba din trecut, nescrise, prin compararea metodica a unor fapte corespunzatoare de mai tarziu din diferite limbi existente; gramatica ~a = disciplina care studiaza, prin comparatie, structura gramaticala a limbilor inrudite. 2. (gram.) grad ~ (si s. n.) = forma a adjectivului si a adverbului care exprima superioritatea, inferioritatea sau egalitatea intre mai multe obiecte. (< fr. comparatif, lat. comparativus)

EPOPEE s. f. 1. poem epic in versuri, de mare intindere, in care se povestesc fapte eroice, legendare sau istorice, de o deosebita insemnatate pentru viata unui popor; (p. ext.) opera epica de mare amploare; epos. 2. sir de fapte, de intamplari eroice, glorioase. (< fr. epopee, gr. epopoiia)

COMPARATIV, -A, comparativi, -e, adj. Care este bazat pe comparatie, pe stabilirea de raporturi intre diferite fenomene; care stabileste sau serveste pentru comparatie. ◊ Grad comparativ (si substantivat, n.) = unul dintre gradele de comparatie ale adjectivelor si ale adverbelor, care exprima superioritatea, inferioritatea sau egalitatea mai multor obiecte (sau actiuni) cu aceeasi insusire sau caracteristica ori a aceluiasi obiect (sau a aceleiasi actiuni) in momente diferite. Metoda comparativa = metoda de cercetare in lingvistica istorica, care consta in reconstituirea faptelor de limba din trecut, nefixate in scris, prin compararea unor fapte corespunzatoare de mai tarziu, din doua sau mai multe limbi existente. – Din fr. comparatif, lat. comparativus.

EPOPEE ~i f. 1) Poem epic de mari proportii, in care se relateaza fapte de eroism (legendare sau istorice) de o deosebita importanta pentru viata unui popor. 2) Sir de fapte eroice, glorioase. [Art. epopeea; G.-D. epopeii; Sil. e-po-pe-e] /<fr. epopee

LEGENDA ~e f. 1) Povestire traditionala in proza sau in versuri, transmisa, de obicei, pe cale orala, in care faptele fantastice sau miraculoase pot avea un suport istoric real. 2) Piesa muzicala instrumentala cu caracter narativ. 3) rel. Povestire din viata sfintilor. ~ biblica. 4) Povestire deformata si infrumusetata de imaginatie. 5) Tabel cu care se doteaza o ilustratie, o gravura, o harta sau un plan si care contine o explicatie textuala a semnelor conventionale. /<fr. legende, lat. legenda

ERA, ere, s. f. 1. Perioada istorica ce incepe cu data unui anumit eveniment sau fapt, real sau legendar, de la care se porneste numaratoarea anilor. 2. Epoca (1). 3. Cea mai mare subdiviziune a timpului geologic. – Din fr. ere, lat. aera.

COMENTARIU s.n. 1. Apreciere critica a unei probleme, a unui eveniment etc.; explicare, explicatie. ♦ (Peior.) Interpretare rauvoitoare a faptelor, a spuselor cuiva. 2. Interpretare a unei opere literare, istorice etc. [Pron. -riu., pl. -ii. / cf. fr. commentaire, lat. commentarium].

COMENTARIU s. n. 1. apreciere critica a unei probleme, a unui eveniment etc.; analiza, explicare. ◊ (peior.) interpretare rauvoitoare a faptelor sau a spuselor cuiva. 2. interpretare a unei opere literare, istorice etc. ◊ (pl.) memorii istorice. 3. (inform.) text explicativ care insoteste un program pentru a-l face mai clar, dar fara influenta asupra algoritmului. (< fr. commentaire, lat. commentarius)

fapt¹ ~e n. 1) Intamplare care a avut loc in realitate; eveniment. ~istoric. 2) Fenomen izolat dintr-un anumit domeniu. ~e de limba. 3) v. faptA. 4) (in imbinare cu substantive ce denumesc anumite perioade exprima ideea de inceput) In ~ul zilei. In ~ul serii. /<lat. factum

COMENTA vb. I. tr. 1. A interpreta, a face observatii (pe marginea unei intamplari, a unei chestiuni etc.). ♦ (Peior.) A discuta, a interpreta cu rautate faptele sau spusele cuiva. 2. A analiza, a explica critic (o opera literara, istorica etc.) [< fr. commenter, cf. lat. commentari].

COMENTA vb. tr. 1. a interpreta (pe marginea unei intamplari, a unei chestiuni etc.). ◊ (peior.) a discuta, a interpreta cu rautate faptele sau spusele cuiva. 2. a analiza, a explica critic (o opera literara, istorica etc.). (< fr. commenter, lat. commentari)

SCRISOARE, scrisori, s. f. 1. Comunicare scrisa trimisa cuiva prin posta sau prin intermediul unei persoane; epistola, ravas. ◊ Scrisoare de credit = document prin care un bancher sau o banca cere altui bancher sau altei banci sa puna la dispozitia purtatorului o suma de bani. ♦ (La pl.) Culegere de corespondenta avand valoare literara sau istorica. ♦ (La pl.) Opera literara in proza scrisa sub forma de corespondenta. 2. (Inv.) faptul de a scrie; ceea ce este scris. 3. (Pop.) Scris¹ (2). 4. (Inv.) Hartie scrisa, document, act. ◊ Scrisoare de acreditare = document prin care se atesta calitatea unui diplomat de a reprezenta un anumit stat in relatiile cu un alt stat. Scrisoare de trasura = act care contine conditiile intervenite intre cel care expediaza o marfa si cel care o transporta (serviciul de coletarie, posta etc.); fraht. 5. (Inv.) Scriere (3). – Scris + suf. -oare.

ERA ~e f. 1) Perioada de timp indelungata care porneste de la un anumit eveniment sau fapt, constituind punctul de la care incepe numaratoarea anilor. 2) Perioada de timp din dezvoltarea istorica a omenirii sau a universului, marcata de anumite evenimente importante sau caracterizata printr-o anumita stare de lucruri; epoca. 3) Subdiviziune a timpului geologic din care consta istoria Pamantului. [G.-D. erei] /<fr. ere, lat. aera

SOCIOGRAFIE s. f. 1. Observare, inregistrare si descriere a societatilor ca entitati istorice concrete. 2. Curent care sustine ca sociologia trebuie sa se reduca la simpla descriere a faptelor, fara interpretarea lor teoretica. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociographie.

EXISTENTA s. f. 1. faptul de a exista. ◊ viata. 2. categorie filozofica fundamentala, natura, materia, realitatea obiectiva. ♦ ~ sociala = categorie fundamentala a materialismului istoric desemnand latura materiala si cea spirituala a vietii sociale; mijloacele de trai. (< fr. existence, lat. existentia)

CONSTIINTA s.f. 1. Forma cea mai inalta, proprie omului, de reflectare a realitatii obiective, produs al materiei superior organizate -creierul uman- si al vietii sociale. ♦ Ansamblu de procese psihice variate, complexe, cuprinzand senzatii, perceptii, reprezentari, notiuni, judecati, rationamente, inclusiv procese afective si volitionale. 2. faptul de a-si da seama; intelegere. ◊ Constiinta sociala = viata spirituala a societatii ca reflectare a vietii ei materiale; constiinta de clasa = faptul de a fi constient de apartenenta la o anumita clasa, de a intelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. Sentiment pe care omul il are asupra moralitatii actiunilor sale. ◊ Proces de constiinta = lupta sufleteasca generata de momente si de situatii de viata deosebite, cruciale.; mustrare de constiinta = remuscare. 4. Libertate de constiinta = dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filozofica etc. [Pron. -sti-in-. / < fr. conscience, cf. lat. conscientia, dupa stiinta].

CRONOLOGIE s.f. Indicare a unor fapte in ordine cronologica; sistem de socotire a anilor. ♦ Disciplina care se ocupa cu stabilirea epocilor si a datelor istorice. ♦ Lista cuprinzand o succesiune cronologica. [Gen. -iei. / < fr. chronologie, cf. gr. chronos – timp, logos – studiu].

CONSTIINTA s. f. 1. forma cea mai evoluata, proprie omului, de reflectare psihica a realitatii obiective prin intermediul senzatiilor, perceptiilor si gandirii, sub forma de reprezentari, notiuni, judecati, rationamente, inclusiv procese afective si volitionale. ◊ gandire, spirit. 2. faptul de a-si da seama; intelegere. ♦ ~ sociala = ansamblul conceptiilor etc. unei societati ca reflectare a vietii ei materiale; ~ de clasa = faptul de a fi constient de apartenenta la o anumita clasa, de a intelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. sentiment pe care omul il are asupra moralitatii actiunilor sale. ♦ proces de ~ = lupta sufleteasca generata de momente si de situatii de viata deosebite, cruciale; mustrare de ~ = remuscare. 4. libertate de ~ = dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filozofica etc. (< fr. conscience, lat. conscientia)

LOCALIZA, localizez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) limita, a (se) restrange la un anumit spatiu, la un anumit loc. ♦ Tranz. A determina in spatiu sau in timp un fapt, o actiune etc. 2. Tranz. (Cu privire la opere literare) A da un caracter local, a adapta la conditiile specifice, istorice, sociale etc. ale unei epoci, ale unei regiuni etc. – Din fr. localiser.

istoric¹ ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de istorie; propriu istoriei. Metoda ~ca. 2) (despre opere artistice) Care descrie evenimente din istorie. Nuvela ~ca. 3) (despre evenimente, fapte, date etc.) Care are o mare importanta; care trebuie sa intre in istorie. /<lat. historicus, fr. historique

STRATIGRAFIE s. f. 1. ramura a geologiei care studiaza evolutia scoartei terestre; geologie istorica. 2. procedeu de cercetare arheologica prin studiu succesiv al straturilor unui teren. 3. tomografie. 4. dispunere pe o axa verticala in perspectiva cronologica sau sociala a unor fapte de limba. (< fr. stratigraphie)

KOJIKI [kodʒiki] („Cronica faptelor vechi”), cea mai veche carte japoneza, datand din c. 712, compilata de Ōno Yasumaro, la ordinul imparatesei Gemmei, care prezinta (in trei parti) evenimente cosmogonice, istorice si fantastice privind nasterea zeilor, crearea arhipelagului nipon, originea pur divina a dinastiei imperiale, precum si succesiunea imparatilor. Important monument de limba veche japoneza.

istoric, -A adj. 1. Care tine de domeniul istoriei, privitor la istorie; (p. ext.) deosebit de important pentru dezvoltarea omenirii, a unui popor etc. 2. Care se schimba in cursul istoriei. 3. Corespunzator faptelor din istorie; real, just. 4. Cronologic. // s.n. Expunere a unui fapt, a unui eveniment etc. in mod amanuntit. [Cf. lat. historicus, fr. historique].

istoric, -A I. adj. 1. care tine de domeniul istoriei, referitor la istorie; (p. ext.) deosebit de important pentru dezvoltarea omenirii, a unui popor etc. 2. care se schimba in cursul istoriei. 3. corespunzator faptelor din istorie; real. 4. cronologic. II. s. n. expunere a unui fapt, a unui eveniment etc. in mod amanuntit. III. s.m. specialist in istorie; istoriograf. (< fr. historique, lat. historicus, it. istorico)

INVOCATIE, invocatii, s. f. faptul de a invoca; chemare in ajutor. ♦ Spec. Chemare (cu valoare stilistica) adresata de catre un poet muzei pentru a-l ajuta in realizarea creatiei sale artistice. ♦ Procedeu stilistic prin care oratorul sau scriitorul interpeleaza un personaj (de obicei istoric) absent. [Var.: invocatiune s. f.] – Din fr. invocation, lat. invocatio, -onis.

SINCRONIC ~ca (~ci, ~ce) si adverbial 1) (despre fenomene, procese, evenimente) Care se produce concomitent si in mod identic. Oscilatii ~ce. 2) Care tine de fapte, fenomene sau evenimente ce exista sau se produc concomitent. ◊ Tabele ~ce tabele cronologice ale evenimentelor care au avut loc in aceeasi perioada. 3) (despre metode de cercetare) Care studiaza obiectul in starea lui actuala (fara a tine cont de evolutia istorica); independent de evolutia istorica. 4) (despre sisteme fizice, tehnice) Care functioneaza in acelasi timp; cu functionare simultana. [Sil. sin-cro-] /<fr. synchronique

SINCRONIC, -A, sincronici, -ce, adj. 1. (Despre fapte, fenomene sau evenimente) Care exista sau se petrec in acelasi timp; simultan, concomitent, sincron. 2. Care se refera la fapte, fenomene sau evenimente existente sau petrecute in acelasi timp. ◊ Tabele sincronice = tabele cronologice ale evenimentelor care au avut loc in acelasi timp. ♦ (Fiz.; despre evolutia fenomenelor periodice) Care prezinta sincronism, care se produce in mod sincron. 3. (Despre metode de studiu sau puncte de vedere) Care nu se face in mod istoric; independent de evolutia istorica; static. – Din fr. synchronique.